Page 1

SUFLETUL ORAȘULUI GALAȚI: COPIII LUI proiect local de voluntariat realizat împreună cu elevii Liceului Teoretic „Sfânta Maria”, Galaţi/voluntari în cadrul clubului „Impact Verde” Martie – iunie 2013 Omul este în esenţa sa o fiinţă socială. Depinde de fiecare individ cum trăieşte printre semenii săi. O viaţă bună înseamnă o viaţă în care, la sfârşitul fiecărei zile, când te uiţi în oglindă, să-ţi poţi zâmbi fiindcă ai încercat să fii mai bun decât ieri. Acest lucru se obţine prin educaţie formală ș i nonformală. Ca metodă de educaţie nonformală, voluntariatul tinde să câştige ș i la noi din ce în ce mai mult teren. Educarea tinerilor pentru a face ceva pentru semenii lor, a se implica în viaţa comunităţii, a dărui celor aflaţi în nevoie sau chiar a educa prin puterea exemplului reprezintă ţinte ale educatorului pentru formarea persnalităţii acestor tineri în spiritul altruismului. Considerăm voluntariatul drept o valoare esenţială în societate, astfel de activităţi putând stimula solidaritatea prin dezvoltarea relaţiilor interumane, a spiritului civic în vederea educării tinerilor şi a adulţilor pentru a trăi o viaţă mai bună, într-un mediu sănătos. Determinarea acestora spre asumarea responsabilităţii unei vieţi curate poate fi un mare câș tig, un plus de valoare pentru societate şi individ şi obiectivul principal în munca educatorului. În cadrul concursului „ România europeană – oameni, locuri, fapte – între trecut ș i prezent”, proiectul „Sufletul oraș ului Galaț i: copiii lui” se înscrie la secţiunea II: Proiecte de voluntariat: „Împreună pentru o viaț ă mai bună” şi prezintă doar două dintre activităţile realizate: * „Copii printre copii, pentru copii” – activitate recreativă, cu caracter civic, prin care s-a urmărit implicarea copiilor şi a tinerilor în viaţa comunităţii. Voluntarii au confecţionat obiecte decorative pe care le-au impărţit copiilor întâlniţi pe faleza inferioară a Dunării. Comunicarea/ interacţiunea cu părinţii copiilor şi cu cei mici a favorizat dezvoltarea relaţiilor interumane (au cântat împreună cu copii, le-au spus poveşti etc.). * „ Școala – a doua casă” – activitate de amenajare a grădinii şcolii (s-a săpat şi greblat spaţiul parcului din curtea liceului, s-a semănat gazon şi, la momentul potrivit s-au semănat florile) şi a sălilor de clasă. Acţiunea s-a transformat într-o reală competiţie în care s-au prins şi profesorii diriginţi. Planificarea activităţilor, procurarea materialelor, a uneltelor necesare lucrului au constituit activităţi care le-au arătat elevilor şi o altă latură a existenţei. Acum au înţeles mai bine sensul cuvintelor „omul sfinţeș te locul” dar şi ce înseamnă responsabilizarea, achitarea de o sarcină primită, cât de important este fiecare individ pentru a face o echipă să funcţioneze. Determinarea tinerilor să-ș i asume responsabilitatea unei vieţi curate şi nepoluate, să transforme locul unde petrec cea mai mare parte a timpului, într-un spaţiu curat şi civilizat reprezintă obiective principale ale activităţilor de voluntariat.


Articol sufletul orasului galati  

Sufletul orasului Galati Liceul Teoretic "Sfanta Maria" Galati

Articol sufletul orasului galati  

Sufletul orasului Galati Liceul Teoretic "Sfanta Maria" Galati

Advertisement