a product message image
{' '} {' '}
Limited time offer
SAVE % on your upgrade

Page 1


LEADERS

După 16 ani

1


Raiffeisen Bank is a proud supporter

of youth leadership & entrepreneurship


16

ani și 20 000 de oameni care înseamnă schimbare. Aceasta este definiţia Leaders și a energiei pe care am produs-o în timp, iar rezultatele muncii noastre se văd cu ochiul liber: am activat potenţialul unei mase critice care a demonstrat, istoric, că poate genera progres. Și vedem misiunea noastră pentru următorii 16 ani alături de acești oameni și cei care ne vor împărtăși valorile. Ne dorim ca împreună să devenim o forţă, conștientă de propriile puteri și dornică să pună această plusvaloare la dispoziţia comunităţii. Mereu m-au inspirat faptele istorice ale celor care s-au sacrificat pentru un ideal și care au știut să fie lideri în momentele-cheie. Într-o dimineaţă târzie de toamnă, în urmă cu 417 ani, Mihai Viteazu stătea faţă în faţă cu armata copleșitoare a habsburgilor, undeva lângă Sibiu. Avea șanse mici de victorie cu o armată de puţin peste 20 000 de oameni, prost echipată din punct de vedere al tehnicii militare. În doar 6 ore, însă, cu forţă și determinare, ai noștri obţin victoria și deschid drumul către Alba Iulia. Drumul către Unirea Transilvaniei cu Ţara Românească, drumul către împlinirea unui ideal. 20 000 de oameni și un lider au reușit să facă asta. E dovada istorică, dacă doriţi, că o mână de oameni pot face orice, pot transforma lumea în care trăiesc, pot atinge orice vis. Mihai Viteazu a înfăptuit Unirea, în zilele noastre – suma potenţialelor unui număr similar de oameni a generat o schimbare la nivel guvernamental. A fost o schimbare

de paradigmă când oamenii au înţeles și au valorificat puterea pe care și-au dat seama că o deţin, într-un scop nobil comun. Pentru că, în cele din urmă, potenţialul individual nu este totul, trebuie să gândim o putere colectivă, o sumă a ambiţiei și simţirilor fiecăruia dintre noi, un leadership sănătos, îndreptat spre o viziune comună. Au fost 20 000 de oameni transformaţi de experienţa Leaders în cei 16 ani de proiecte. Am fost diferenţa specifică a societăţii, cei care am vrut mai mult pentru a împinge lucrurile mai departe. Alături de colegii mei, am străbătut ţara și am căutat oamenii care își doresc același lucru, le-am descoperit potenţialul și am făcut totul pentru ca ei să devină mai buni. Sunt 20 000 de tineri care ne spun că le-am schimbat vieţile, că i-am inspirat să facă primii pași spre cea mai bună variantă a lor, că le-am dat curajul să devină liderii pe care-i putem lua drept exemplu. O mică armată a binelui. În aceste pagini veţi cunoaște 16 povești ale tinerilor pe care i-am întâlnit. Și, după întâlnire, nici noi și nici ei nu am mai fost la fel. Sunt povești alese cât mai puţin subiectiv, cu greu, dintr-un număr mult mai mare. Am selectat tineri din domenii diferite, cu traiectorii diferite, în ale căror mâini ne lăsăm cu încredere vieţile, ţara și viitorul. Ei sunt doar o parte dintre oamenii neștiuţi care fac, fiecare în felul lui, România mai bună.

Alexandru Gorun

Vicepreședinte & Director executiv Leaders

3


FUNDAŢIA LEADERS ÎN CIFRE

Se înfiinţează Fundația Leaders, un ONG care viza potenţialul de leadership al absolvenţilor de facultate

2000

Venit pe un post de voluntar IT în anul 2003, este acum director executiv

ALEX GORUN

JIM BAgnola

2004 50

2004 – 2005 Numărul de voluntari ai organizaţiei în acea perioadă

Expert internaţional cu 36 de ani de experienţă în leadership, vorbește în România, la invitaţia fundaţiei, pentru care devine un mentor important 4

Leaders după 16 ani

Leaders organizează prima competiţie de antreprenoriat social din România

Ovidiu Bujorean, fondatorul fundaţiei Leaders, pleacă să studieze la Harvard University

2006 POPA TATU 3

2007

În impas financiar, echipa Leaders a vândut atunci 40 de calculatoare și sute de casete audio, primite ca donaţii de la companii

Adresa primului sediu al fundaţiei, o casă care fusese clădirea Gestapoului din București


Fundaţia își asumă rolul de catalizator al unei Românii mai bune și se dedică programelor de leadership continue

2008 17

Se lansează Leaders Academy, programul de leadership pe bază de experienţă pentru tinerii manageri și antreprenori

2009

Oameni sunt acum în echipa Leaders Studenţi și-au dezvoltat abilităţile de leadership cu ajutorul fundaţiei

13 26

9

Numărul de tineri care au trecut prin programele Leaders, între anii 2000 și 2016

11.500 6.000

20.000 4

Vârsta medie a angajaţilor de acum ai fundaţiei Numărul de ediţii Leaders School, unica școală de leadership pentru studenţii din România

Universităţi naţionale în care a fost implementat programul Leaders Education

Liceeni au participat în cel mai amplu program naţional de leadership, Leadership Autentic

Programe-nucleu ale organizaţiei azi: Leadership Autentic, Leaders Education, Leaders School și Leaders Academy 5


16 ANI DE LEADERS ÎN

16 POVEȘTI

Alina Popescu – p.8

Cristina Pogorevici – p.18

Robert Szasz – p.26

Eleonora Ion – p.38

De la exerciţii de matematică pe șerveţele de masă la Harvard via Barack Obama.

„Go, Pogo, go!” La 17 ani are prima afacere și vrea să cucerească New York-ul.

Omul care a făcut din salvarea vieţilor rutina zilnică.

Născută pentru a conduce. Vrea să ajungă femeia de afaceri din Top 500.

Bogdan Micu – p.12

Maria Axinte – p.22

Cum să ajungi milionar în euro escaladând bolovani.

O tânără de 26 de ani spune poveștile deţinuţilor politici.

Actorul care a înţeles că viitorul în teatru înseamnă să-ţi crești propriul public.

6

Leaders după 16 ani

Victor Ţăpeanu – p.32

Ionuţ Geroșanu – p.42 Cum să transformi pasiunea pentru petreceri și muzică – în festival.


Andrei Lăscuţ – p.46

Bogdan Nicolae – p.54

Maria Tătaru – p.62

Ruxandra Ion – p.70

Cum succesul vine când ţi-l dorești ca aerul.

Lungul drum din spatele barului la Barmania.

Ciprian Tais – p.50

Vlad Goje – p.58

Director de marketing la o companie de top din România, la 23 de ani.

O tânăra de succes care transformă soft-ul din ceva tehnic în ceva uman.

Un pasionat de econofizică la Microsoft.

Cum să faci din vânzări un mod de viaţă. Și o viaţă cu sens din vânzări.

Radu Tiliţă – p.66

Mihai Ranete – p.74

La 22 de ani, un student la Jurnalism transformă lumea prin idealism și voluntariat.

Un doctor radiolog conduce Caravana cu Medici în satele sărace.

7


8

Leaders după 16 ani


Alina Popescu De la exerciţii de matematică pe șerveţele de masă la Harvard via Barack Obama.

Când a văzut prima oară Washingtonul, în anul 2005, Alina Popescu avea 14 ani. Era o copilă introvertită, uneori chiar timidă, cu multe întrebări și puţine răspunsuri. Avea o pasiune pentru matematică – într-atât de mare încât și-n serile de Revelion rezolva exerciţii pe șerveţelele de pe masă. Venea din Turnu Severin, un oraș liniștit, de 80 000 de locuitori, care se oglindește în Dunăre, dintr-o familie așezată, unde părinţii – tata, judecător și mama, învăţătoare – i-au vorbit adesea despre cât de important e să înveţi bine și au încercat să o crească liber, să-și aleagă

singură la ce materii e bună, în ce programe să fie voluntar. Așa că, încă din gimnaziu, Alina s-a apucat să marcheze șansă după șansă pentru a acumula experienţă. La Washington a ajuns pentru că fusese selectată în clasa a VIII–a de către directoarea liceului „Traian Vuia” din Turnu Severin, alături de alţi cinci elevi, să participe la programul Youth Leaders International, care presupunea trei conferinţe internaţionale anuale, în SUA, Cehia și Anglia. Aici, tineri din întreaga lume puteau să vadă și să asculte lideri importanţi, de la oficiali la antreprenori. Prima conferinţă, cea din Statele Unite, despre leadership, a fost magie pentru Alina. Exerciţii de team-building, metode de oratorie publică, colegi din multe ţări – toate acestea au ajutat-o să se descopere, iar cei trei ani de program i-au dat aripi. Matematica i-a rămas aproape și-n liceu, mai ales că Manuela Prajea, profesoara ei și directoarea liceului care o propusese pentru programul internaţional, îi devenise mentor. În primul an de gimnaziu, când s-a mutat la liceul „Vuia”, matematica i se părea Alinei o enigmă, așa că prima lucrare a fost mai mult roșie decât creionată. Dar, orele suplimentare de week‑end, pe care profesoara le făcea gratuit cu elevii ei, și listele cu probleme scrise de mână, la finalul cărora cei mici găseau citate

9


motivaţionale și urări de succes, o motivau pe Alina. (În anul 2015, Prajea a devenit prima profesoară din România nominalizată la competiţia The Global Teacher Prize.) Clasa a X–a i-a adus Alinei continuarea experienţei americane. A devenit exchange student al unui liceu din Montana. Spre deosebire de Washington, orășelul de câteva mii de locuitori din Montana nu avea deloc agitaţia cosmopolită a metropolelor. Programul îi încuraja pe elevi să se adapteze cât mai bine noului statut și să comunice cât mai rar cu cei de acasă, fără să fie copleșiţi de dor, o regulă care nu i-a prins bine Alinei. Dar, ca într-un echilibru, aici a descoperit un sistem educaţional de care s-a îndrăgostit total. Materiile nu erau obligatorii ca-n România, ci le putea alege. Matematică pentru facultate, diplomaţie, dezbatere, sunt câteva dintre materiile pe care și le-a ales. Așa a participat la Business Professionals of America, o competiţie naţională de business și drept american la nivel de liceu. Alina a fost unul dintre cei doi elevi din statul Montana care a câștigat și a ajuns în etapa naţională din New York, unde a ocupat locul trei. Acolo l-a văzut prima oară pe Barack Obama, pe atunci senator, care a vorbit ca invitat principal. Alina, care a primit în acel an premiul Guvernului American pentru rezultate academice, fusese numită Ambasadoare a Tinerei Poezii, după ce, în urma unui curs de scriere creativă, a publicat o poezie într-o carte a National Art Foundation. În scurt timp, directoarea liceului a invitat-o pe Alina să-și termine liceul în Montana, decizie care i-ar fi asigurat inclusiv admiterea la o facultate din State, cu bursă completă. Dar, Alina, căreia îi era și dor de acasă, de familie

10

Leaders după 16 ani

Alina a fost cea aleasă să-l intervieveze pe Obama, o șansă în care n-a crezut, fiindcă se aștepta iniţial să fie ales cineva care se pricepe mai bine la cum funcţionează societatea americană. și prieteni, și-a dorit să absolve liceul din care plecase, și pentru care păstra o loialitate puternică. Așa că s-a întors în România. Nu pentru mult timp, însă. Înapoi acasă, Alina a intrat în Consiliul Elevilor și a încercat să-i convingă pe profesori că sistemul educaţional pe care tocmai îl experimentase, cu materii alese de elevi, ar putea să prindă și la liceul din Turnu Severin. A organizat și un club de dezbateri, făcând anunţuri de înscriere pe care le-a pus pe ușile claselor din școală. „Colegii mei aveau o inteligenţă extraordinară, spirit competitiv, analitic, creativ nemaiîntâlnit, dar le lipsea curajul. Din păcate, sistemul nostru de învăţământ este încă fixat pe memorare și nu pe formarea și reliefarea propriei păreri”, spune Alina. Numai că un zvon cum că profesorii nu sunt de acord cu clubul a făcut-o să renunţe momentan la idee. În ultimii ani de liceu, a găsit pe internet că Jim Bagnola, expert internaţional în leadership, va veni la București la invitaţia fundaţiei Leaders. I-a contactat pe oamenii din organizaţie ca să le povestească despre programele în care fusese implicată, iar aceștia, impresionaţi de parcursul său profesional, i-au oferit posibilitatea de a-i cunoaște și de a participa la evenimentul lui Bagnola. „Curajul, idealismul și naivitatea mea”, crede Alina, au făcut-o să ridice mâna


în timpul conferinţei. Bagnola i-a spus că este impresionat de prezenţa unui om atât de tânăr și că, la un moment dat, va ajunge un lider important. În clasa a XII–a, se pregătea pentru Drept și Știinţe Politice în România. Voia să mai stea în ţară, pentru că abia trecuse de o experienţă în afară. Însă, când a văzut că majoritatea colegilor aplică la universităţi din afară, și-a spus că trebuie să încerce și ea. S-a gândit că, dacă tot e să plece, să aleagă guvernare și economie la Harvard, pregătindu-și relaxată aplicaţia, fără să creadă că are prea multe șanse. Răspunsul că a fost admisă l-a primit pe 1 aprilie. L-a crezut o farsă și nu l-a băgat în seamă. Abia după o săptămână, când a primit un nou mail, și-a dat seama că primise și o bursă completă, de 16.000 dolari. Înainte să plece din nou în State, a trecut prin Leaders School, o școală de leadership unde tineri între 18 și 25 de ani au șansa să întâlnească lideri importanţi, de la oameni de cultură la antreprenori, dar și să lucreze la o afacere reală, în echipă, timp de o zi. Fiind singura liceană din echipă, programul a făcut-o să plece cu speranţă la facultate, pentru că i-a arătat că „este posibil să creezi o lume plină de responsabilitate și în România, pentru tinerii dornici de a deveni mai mult decât sunt”. În facultate, Alina a fost internă în mai multe instituţii (Naţiunile Unite, Pentagon) și a ajuns și la Institutul de Politică al universităţii ei, într-un grup de studiu unde studenţii au ocazia să întâlnească lideri mondiali ca Al Gore, Hillary Clinton sau chiar Barack Obama și să-i intervieveze pentru jurnalul academic Harvard Policy Review. Profesorii îi aleg pe cei care urmează să intervieveze personalităţile, după ce

consultă lista de întrebări a fiecărui student. Alina a fost cea aleasă să-l intervieveze pe Obama, o șansă în care n-a crezut, fiindcă se aștepta iniţial să fie ales cineva care se pricepe mai bine la cum funcţionează societatea americană. Dar recunoaște că acesta-i lucrul care-i mai place cel mai mult: „În America, valoarea ta contează mai mult decât orice, nu te definește naţionalitatea, trecutul, nici măcar religia, dar te definește potenţialul”. Alina studiază acum securitate cibernetică, într-un program doctoral tot la Harvard, o combinaţie între diplomaţie politică și matematică, chiar programare; o îmbinare între matematică și poezie, între vag și clar, așa cum îi place să-și definească tema doctoratului. Recent, când s-a întors în România în vacanţă, le-a vorbit unor studenţi dintr-un program Leaders despre cariera sa. A găsit multe din întrebările fără răspunsuri care o măcinau și pe ea în urmă cu câţiva ani. Acum, la 25 de ani, le-a răspuns studenţilor că mai important decât a avea răspunsurile corecte este a avea întrebările bune, mai important decât a vorbi este a asculta, și mai important decât a dori să conduci este să-ţi dorești să servești mai întâi. Mai devreme sau mai târziu, fiecare își va găsi povestea potrivită și nu atât răspunsul, cât întrebarea potrivită. ▲

Reușim împreună

11


12

Leaders după 16 ani


Bogdan Micu Cum să ajungi milionar în euro escaladând bolovani.

Bogdan Micu este om de afaceri. Bogdan Micu are succes. Bogdan Micu e milionar în euro, cu afaceri în 13 domenii diferite, risipite pe mai multe meridiane: energie verde, banking, comerţ, construcţii, IT, proiectări, magazine cu echipament sportiv, tabere la munte, design de bijuterii. E șef peste 100 de oameni: români, englezi, chinezi, chilieni, americani, brazilieni. Ca să îl întâlnești, trebuie să te programezi între două zboruri ale lui. Acum vine de la Berlin și urmează să plece la Londra. Apoi în Chile. Apoi în Statele Unite. Bogdan intră în cafenea și tot ce ţi-ai imaginat după descrierea de mai sus trebuie regândit: e un tânăr cu aer mai degrabă boem, cu

ochii căprui-verzi, un zâmbet de copil timid și poartă ciorapi de lână în picioare, asortaţi cu o pereche de ciocate și costum lejer. Îi dai mai puţin de 31 de ani și modestia lui te cucerește imediat. Din cuvintele lui, n-o să afli vreo reţetă-minune pentru succes: e aceeași de când lumea – multă muncă, eșecuri din care înveţi și încrederea fără limite în forţele tale. Nu degeaba Bogdan e pasionat de bouldering, o formă de căţărare pe bolovani extrem de dificilă, pe care îl practică din adolescenţă. Pentru el, asta e cea mai potrivită definiţie a succesului: să concentrezi tot efortul și resursele pe perioade scurte de timp, escaladând cei mai colţuroși bolovani, pentru a te putea bucura apoi cât mai mult de liniștea înălţimilor. PRIMUL BOLOVAN „Am crescut într-un sat de lângă Brașov. Am avut o copilărie liberă, după școală eram cu praștia pe câmp. Ai mei, mama – inginer chimist, tata – profesor de istorie, erau foarte ocupaţi. Eram firav, slab, necăjit, tocilarul tipic cu ochelari și aveam un coleg care mă tot lua la mișto și făcea glume pe seama mea, ani de zile am suferit din cauza asta. Norocul meu a fost că în clasa a IV–a s-a luat de o fată care-mi plăcea și atunci, prin prisma sentimentelor mele neîmpărtășite vreodată, am găsit energia necesară și nervii să mă bat cu el. Era mult mai solid

13


decât mine și mi-a făcut ochii vineţi, dar norocul meu a fost că majoritatea conflictelor din copilărie se încheie cu remiză, intervine cineva și desparte bătăușii. E așa, un fel de schimb de energie. E, după bătaia asta am simţit respectul mediului social și asta mi-a plăcut. Mi-am dat seama că pot câștiga statut prin atitudine. Atunci pot să spun că mi-am dat seama că acţiunile mele interioare, decizia de a lupta pentru ceva ce trebuie schimbat generează schimbare directă în modul în care sunt perceput. Și a fost un moment decisiv. Fetei tot nu i-am spus vreodată că o plac, nu mai știu nimic despre ea.” După această primă trezire, Bogdan a început să fie mai atent la sine. A mai descoperit că-i place să vândă, prima dată au fost surprizele Turbo rare, pe care toată lumea le râvnea. Apoi și-a descoperit calităţile de negociator. „Eram bun și la negocieri pentru că eram în stare să fac în avans calculele care să mă ajute în cadrul procesului. Nu am izolat aptitudinile. Dar vând în stilul meu. De exemplu, nu ţin minte numele oamenilor, ceea ce este o aptitudine importantă în vânzări”, recunoaște cu simplitate. Toate aceste calităţi și le-a descoperit și dintr-un alt motiv care l-a ambiţionat: nu avea bani. Cu alte cuvinte, nevoia te învaţă. „De-asta n-o să le dau copiilor mei niciun ban”, spune hotărât. În clasa a V–a a început să facă naveta din satul natal la Brașov și a fost nevoit să gestioneze micile sume de bani pe care le primea pentru bilet. „Părinţii îmi spuneau clar că nu au bani să-mi cumpere tot ce vreau eu, așa că economiseam banii de transport și-mi luam singur. Era un risc, dar așa nu mi-am dezvoltat calităţile de cerșetor de la părinţi, ci am învăţat să mă descurc. A mers o vreme, cât eram mai

14

Leaders după 16 ani

„Cât timp nu-ţi acorzi dreptul de a visa, n-o să faci nimic. E o chestiune de antrenament. Dacă te visezi în fiecare zi conducând o anumită mașină, inevitabil vei ajunge să o conduci.” mic, dar apoi controlorii și șoferii de cursă nu mă mai lăsau să circul fără bilet. O vreme, îmi făcusem un buget special pentru amendă, în caz că mă prindeau. Dacă nu reușeam să negociez, dădeam banii”, povestește amuzat. Când voia lucruri mai scumpe, își găsea de lucru: a tuns iarba într-un cimitir și de banii câștigaţi și-a luat ghete de căţărat. Apoi a fost la săpat șanţuri o lună și jumătate ca să-și ia și coardă de căţărat. AL DOILEA BOLOVAN La 18 ani a mai trecut o bornă a maturizării. Prinsese deja gustul căţăratului și s-a ivit ocazia să vândă bocanci. A înţeles atunci că managementul riscului înseamnă multă responsabilitate. „Eram în București cu un rucsac de marfă. M-am dus la un magazin și șeful m-a întrebat unde sunt făcuţi bocancii. I-am zis că îi am de la o fabrică și omul mi-a zis că îl cunoaște pe directorul acelei fabrici. Nu era bine deloc. Descoperisem un sistem prin care muncitorii eficientizau resturile de bocanci. La 200 de perechi, din ce mai rămânea, făceau o pereche în plus. Bocancii ăștia îi vindeam eu și puteam să aștept și un an pentru a avea cinci perechi. Și șeful magazinului din București mi-a zis: „Băieţică, dacă nu vrei să ai probleme, șterge-o!” Nu mă gândisem niciodată că ar fi


putut fi vreo problemă: aveam oameni care mă promovau, aveam cash-flow, aveam reclamă plătită. Era multă efervescenţă, fără să iau în seamă riscurile. Atunci am tăiat-o de la magazin, am luat autobuzul pe blat și m-a prins controlorul. Imaginaţi-vă: eram cu un rucsac de bocanci neoficiali, prins de controlori, ameninţat să fiu dat pe mâna poliţiei și cu cineva care putea să depună plângere. Am plătit amenda pe loc și am plecat acasă. De-atunci am terminat cu prostiile.” MĂRIREA ȘI DECĂDEREA Părinţii se gândeau că fiul lor va ajunge inginer sau programator. Era elev la Liceul de Informatică din Brașov și traseul profesional părea oarecum predestinat. Dar Bogdan a luat o decizie care l-a ajutat enorm mai târziu. „Am intrat al șaselea la liceu. Aș fi putut fi la cea mai bună clasă de informatică intensiv. Dar, din întâmplare, am aflat de o clasă specială de engleză și m-am dus acolo. Înfiinţarea clasei a fost o decizie pe ultima sută de metri a liceului și au reacţionat cei rapizi, deschiși la schimbare. Și asta s-a văzut mai târziu. În clasa de intensiv informatică, unde era să ajung, o clasă de oameni foarte deștepţi, principala calitate a celor de acolo era IQ-ul, nu erau oameni deschiși, veseli. Ei s-au dezvoltat prin această prismă, să fie și mai buni, și mai specializaţi, și mai inteligenţi, iar dacă te uiţi unde au ajuns, sunt în funcţii singulare. Directori pe ţară la firme importante, programatori. Din clasa mea, sunt soliști, directori de resurse umane, arhitecţi.” Iar el a ales drumul afacerilor. Prima lui afacere mare a fost intermedierea vânzării unui teren. A durat un an și a câștigat 1000 de euro

în urma tranzacţiei. N-o să uite niciodată euforia acelor zile. „Cât timp nu-ţi acorzi dreptul de a visa, n-o să faci nimic. E o chestiune de antrenament. Dacă te visezi în fiecare zi conducând o anumită mașină, inevitabil vei ajunge să o conduci. La 19 ani, m-am visat având o mașină care costa de 200 de ori mai mult decât banii pe care-i aveam la vremea respectivă. Aveam foarte puţini bani, trăiam într-o garsonieră închiriată. La parter era un bolid care-mi plăcea foarte tare și timp de un an și jumătate am trecut pe lângă ea, mă uitam la butoane, știam totul despre ea. În jur, toată lumea îmi spunea să am răbdare. Dar eu, în mod încăpăţânat, visam la ea. Și la un moment dat, inevitabil, mi-am luat-o”, spune râzând. A intrat hotărât în afaceri și își împlinea vis după vis. Dar ceva îl împiedica să aibă un succes cu adevărat consistent. „Succesul e o funcţie exponenţială. Atunci când crești foarte repede, e destul de greu să păstrezi dezvoltarea asta cu cea personală. Dacă rămâi în urmă, poţi să devii răsfăţat, mofturos, nesimţit, snob, superior. Așa, ai devenit un om mai slab ca la începutul succesului tău”, explică teoria personală despre succes. „Norocul” lui a fost că l-au adus cu picioarele pe pământ șase eșecuri. În anul 2010 pierduse aproape tot, criza financiară mondială, investiţiile neinspirate, partenerii de afaceri fără cuvânt l-au adus la punctul zero. Simţea că are nevoie de un restart: boulderingul, ciclismul și tot felul de gânduri nu îl ajutau prea mult. „Atunci am auzit de Leaders Academy și experienţa aceasta mi-a oferit perspectivă. După un mare eșec, ca orice om, ai o oarecare depresie, eram într-un fel de gaură de energie care m-a ţinut

15


un an. Dar, la Academy, am întâlnit un director de bancă, pentru el cel mai important lucru era să-și plimbe fetiţa în parc. Păi eu fac asta deja, îmi permit. Hai să apreciez ce am deja... Fiind între alţi oameni asemănători mie, școala m-a făcut să conștientizez, fără falsă modestie, că sunt un lider. Trebuie să accepţi asta despre tine. Te-ai născut în mod obiectiv cu niște calităţi, trebuie să le vezi și să le folosești”, explică Bogdan declicul trăit. CÂND FILOSOFIA DE VIAŢĂ SE SCHIMBĂ Și s-a decis să reînceapă urcușul pe bolovanii businessului. A regândit jocul, și-a trasat din nou domeniile la care s-ar putea pricepe. Și-a schimbat și perspectiva de negociere. „Când am stat la masă cu oameni care învârt milioane, îmi imaginam că suntem la grădiniţă. Iată, suntem niște băieţei care stabilim la masă cum ne jucăm afară. Dacă faci chestia asta, chiar nu contează că tu dai zece bileţele, 100, că iei 50. Dacă te detașezi, n-ai treabă! Ieri am stat la masă cu cineva care valorează 150 de miliarde, cât produce ţara noastră pe un an. Dar e un om. Dacă-l abordezi așa, n-ai cum să te intimidezi.” Treptat, definiţia succesului a suferit nuanţări importante. „Succesul nu e doar datorită ţie. Succesul e în mod covârșitor datorită oamenilor pe care ai reușit să-i aduci lângă tine. E succesul oamenilor de lângă tine pus în operă de tine”, spune cu însufleţire. Bogdan Micu iubește România. Aici își plătește taxele, deși ar fi putut să se eschiveze prin tot felul de paradisuri fiscale. De curând, a fost desemnat consilier în Ministerul Mediului și e responsabil pentru reducerea defrișărilor de păduri. A și început să miște lucrurile prin

16

Leaders după 16 ani

îmbunătăţirea sistemului de sesizare a neregulilor privind camioanele ce transportă lemn, „Radarul pădurilor”. Are un ONG pentru victimele traficului de persoane, un after-school. A ajuns la nivelul în care caută altfel de bogăţii, unde câștigul se măsoară în suflete salvate, în lucruri cu semnificaţie pentru ceilalţi. „Să nu crezi că dacă ai doar bani și proprietăţi o să găsești adevărata bogăţie. Dacă nu te oprești la nevoile de bază, casă, mașină, venit securizat și începi să-ţi iei „avioane”, înseamnă că n-ai înţeles nimic. Trebuie să pui tot ce ai învăţat ca antreprenor în slujba binelui, să aibă valoare”, spune cu convingere. Bogdan mai are un vis neîmplinit: acela de a înfiinţa o cooperativă cu toate firmele sale, în care angajaţii să aibă cote egale. Așa i se pare drept. Iar câștigurile obţinute prin efortul comun să fie folosite pentru a le face viaţa mai bună tuturor acestor oameni, alături de care și-a construit viaţa frumoasă: să aibă școli bune, spitale dotate, alimente curate. A văzut deja modelul în Spania, așa că nu are liniște până nu duce la bun sfârșit și acest gând. Important e să viseze cu ochii deschiși în fiecare zi la asta și restul va veni de la sine. ▲


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

De la doctorul Raed Arafat am învăţat că oamenii nerezonabili schimbă lumea.

17


18

Leaders după 16 ani


Cristina Pogorevici „Go, Pogo, go!” La 17 ani are prima afacere și vrea să cucerească New York-ul.

Cristina era în clasa a X–a, la Mate-Info, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, în mai 2014, când un prieten de-ai ei, Virgil, și-a pictat tenișii, transformându-i într-o galaxie albastră. Pogo (așa cum îi spun prietenii Cristinei) l-a rugat să-i picteze și pe ai ei, cei mov, pe care nu-i mai purta de mult timp. A început să-i poarte și toată lumea din școală o întreba cine i-a pictat. Așa, celor doi prieteni le-a venit ideea să facă o pagină de Facebook unde să posteze fotografii cu teniși pictaţi și să aștepte comenzi.

Nu și-au pus multe întrebări – dacă vor sau nu să facă o afacere, dacă le va merge sau, și mai practic, cum vor livra tenișii. Părinţii lui Pogo au încurajat-o să meargă mai departe și să-și facă un site pentru mica antrepriză numită GO-style. Iar tatăl i-a promis că, dacă strâng 25 de comenzi, vor putea să administreze shop-ul online prin firma lui. Pogo și Virgil s-au jucat cu template-uri de site și i-au dat drumul. Iar, la scurt timp, au avut prima comandă de la cineva din Craiova, care voia o pereche de teniși Converse noi, pictaţi în stilul galaxie, primul lor model postat pe site. A fost șoc și groază. Le era teamă că au investit 350 de lei să-i cumpere, să-i picteze și să-i trimită, și nu vor primii banii înapoi, la ramburs. I-au primit după câteva săptămâni, cât a făcut prin poștă pachetul și returul banilor București – Craiova. Așa au prins curaj să ia și alte comenzi. Și-au dat seama, cu surprindere, că majoritatea clienţilor nu erau din București și nu erau nici adolescenţi ca ei, ci adulţi, părinţi care făceau un cadou copiilor. Când un client le-a cerut, spre sfârșitul verii, să-i picteze pe lângă teniși și un tricou, au zis „de ce nu?” Li s-a mai alăturat o prietenă la pictat, iar Pogo s-a ocupat de relaţia cu clienţii și de partea administrativă. Îi venea ușor, mai ales că la micul dejun și-a ascultat adesea părinţii vorbind despre afaceri sau resurse umane.

19


După experienţa GO-style, a aplicat la programul Leadership Autentic al fundaţiei Leaders, un training intens în care elevii între 14 și 18 ani află noţiuni teoretice despre leadership, comunicare și dezvoltare personală și-și exersează abilităţile, valorile și potenţialul de leadership. (mai aplicase într-a IX-a dar nu fusese selectată). Pogo a fost fascinată de ce afla, își nota non-stop lucruri și nu-i venea să creadă că niciodată nu i-a trecut prin minte să-și pună pe o foaie valorile. Atunci și-a dat seama că cele mai importante pentru ea sunt curajul, inteligenţa și libertatea. Leaders i-a dat trei lucruri. „Knowledge, informaţie, am aflat de la cum stai în faţa publicului, cum să vinzi la cum să trimiţi un mail sponsorilor. Mi-a mai dat networking. Unul dintre oamenii cunoscuţi prin Leaders m-a sunat că are nevoie de un voluntar, la mare, la ColorRun. Și când am ajuns acolo am aflat că sunt coordonator de voluntari. Dacă nu ar fi fost cu mine în programul Leaders, nu ar fi avut niciodată curaj să-mi dea o asemenea funcţie. A treia chestie este cea mai importantă dintre toate.” Lui Pogo i-a plăcut să-și umple anii de liceu cu cât mai multe activităţi care să-i aducă experienţă personală și profesională. A fost voluntară la Shakespeare School, unde a predat engleză vinerea dimineaţa unor copii de 12 ani. A călătorit în schimburi de experienţă prin Europa, schimburi în care ar pleca și mâine, dacă ar putea. De mică, a ales doar ce e mai greu. Așa a fost și-n gimnaziu, când a ales mate-info pentru liceu fiindcă toate celelalte specializări erau prea simple. Când trecea într-a VI–a, a călătorit la New York, unde mama ei lucrase pentru

20

Leaders după 16 ani

Pogo a fost fascinată de ce afla, își nota non-stop lucruri și nu-i venea să creadă că niciodată nu i-a trecut prin minte să-și pună pe o foaie valorile. Atunci și-a dat seama că cele mai importante pentru ea sunt curajul, inteligenţa și libertatea. șase luni, și s-a îndrăgostit atât de tare de oraș, încât a decis să dea la facultate la New York University. De atunci visul nu i s-a schimbat, și-ar dori să facă specializarea de Business la NYU, dar a decis să încerce și alte variante de facultăţi din afară. Anul ăsta are în plan câteva schimburi de experienţă prin programul Erasmus+ și să descopere România împreună cu prietenii. Ţintesc către Iași, Timișoara, Sighișoara, Alba Iulia și Cluj. Planul pentru Go-style este ca din primăvară produsele imprimate să poată fi achiziţionate și din magazine, iar promovarea produselor pictate manual să o facă printr-o serie de evenimente de pictat live on the spot. În septembrie anul viitor, imediat după ce începe clasa a XII–a, se va înscrie la mai multe facultăţi. NYU rămâne facultatea de suflet, dar, pe lângă ea, a mai pus alte zece variante, printre care Columbia, Boston, UPenn și Harvard. ▲

La școala Leaders a fost prima dată când am vorbit în public, dar m-am simţit foarte bine, ca cea mai importantă femeie din lume.


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

Victor Rebengiuc ne-a inspirat să avem idealul de a face din România o ţară de care să ne mândrim: „Credeţi în voi și o să ajungeţi lideri, dar lucrând la voi, nu cerând de la alţii.” VICTOR REBENGIUC, ACTOR

21


22

Leaders după 16 ani


Maria Axinte O tânără de 26 de ani spune poveștile deţinuţilor politici.

Când avea zece ani, Maria se plimba prin birourile părinţilor care administrau o firmă de construcţii din centrul Piteștiului, a cărei clădire adăpostise în anii ’50 închisoarea politică. Ultimul lot de studenţi deţinuţi politici a plecat în august ’51 și, de atunci, închisoarea a primit deţinuţi arestaţi pentru delincvenţe de toate felurile, nu doar politice. Însă, pentru că rezistenţa din munţi, în perioada comunistă, era activă mai ales în zona Câmpulung-Nucșoara, unii dintre disidenţi au fost închiși și aici, înainte de ’77, când clădirea a fost scoasă din circuitul detenţiei și oferită companiei de stat Trustul de Construcţii Industriale Argeș. După Revoluţie, trustul s-a împărţit în mai multe companii private, printre care și cea a tatălui Mariei. Când Maria era o adolescentă pasionată de desen, nimeni din jur nu știa prea multe despre ce a însemnat să fii deţinut politic. Angajaţii

din firma părinţilor răspândeau zvonuri abstracte despre ce s-a întâmplat odinioară în acea clădire. Era mai degrabă o teamă generală, un fel de tabu să intri la subsol. Pe la 16 ani, Maria a dat peste o carte, „Sfântul Închisorilor” de Valeriu Grifenco, despre detenţia politică. Cam pe atunci i s-a aprins Mariei un beculeţ legat de închisoarea de altădată. În primul an de facultate, când era la Facultatea de Arte în București, a început, voluntar, să caute alţi oameni care se ocupau de scoaterea la suprafaţă a trecutului, printre care și Ana Blandiana, cea care se ocupă de memorialul de la Sighet. În primul an de studii în Anglia și-a dat seama că îi place atât de mult stilul de predare de acolo, încât a renunţat de tot la facultatea de la București și a început-o de la zero pe cea din Londra. În vacanţele inter-semestriale, venea acasă unde lucra alături de părinţi, fie pe șantier, fie făcând pe traducătorul pentru parteneri de afaceri, mai ales că știe patru limbi străine: franceză, engleză, spaniolă și italiană. În 2011, a început să lucreze oficial și la proiectul restaurării muzeului Închisorea Pitești, când a înfiinţat organizaţia „Sfinţii închisorilor”, pe care a finanţat-o cu fondurile familiei. La început au fost lansări editoriale ale diverșilor foști deţinuţi pe care i-a cunoscut și pe care i-a încurajat să-și facă publice mărturisirile. „Pe noi nu ne-a interesat că sunt oameni care au fost în mișcarea legionară, în Frăţiile de Cruce, n-am ţinut cont de asta”, spune Maria. „Dacă ai ceva de spus și ai trecut prin închisoare și poţi fi un model pentru ceilalţi, de ce să nu ieși în faţă? Lansările de carte erau de fapt conferinţe, în care oamenii vorbeau despre viaţa lor din închisoare”. După Londra, a urmat în București

23


Maria ar vrea ca cel care intră în muzeu să iasă cu mai multe întrebări decât atunci când a intrat, să-și pună niște probleme, să se gândească la niște lucruri, să nu iasă din muzeu și să zică „gata, știu!”, dimpotrivă, să vrea să afle mai multe, să-și pună întrebări.

un master în administrarea afacerilor la catedra UNESCO, program care a atras-o fiindcă avea profesori elveţieni care păstrau o metodă de educaţie deschisă, asemănătoare celei de la universitatea britanică. Maria își petrece timpul călătorind prin ţară ca să-i viziteze pe cei câţiva deţinuţi politici cu care ţine legătura de când s-a apucat să restaureze muzeul. Oamenii aceștia nu au fost încarceraţi la Pitești, dar pentru Maria au devenit o comunitate pe care o caută adesea, ca să afle pe viu povești din perioada detenţiilor politice. „E imposibil să nu-i iubești și să nu stai aproape de ei”, mărturisește. Pentru ea, oamenii au reprezentat o căutare personală și a început să afle lucruri pe care nu le găsea în cărţi. „Vreau să știu cine au fost oamenii ăștia, pentru că se vorbește de deţinut politic, fost deţinut politic, și mi s-a părut că se pune o ștampilă și am vrut să știu ce i-a determinat pe ei să se opună comunismului, ce fel de oameni sunt. Îmi vorbeau despre iubire, despre soţii și soţi”. Muzeul o să fie bazat pe poveștile oamenilor. Pentru că, spune Maria, nu sunt doar foști deţinuţi, sunt niște oameni care au avut niște idealuri, care au trecut printr-o suferinţă grozavă, au depășit-o și felul prin care au depășit-o

24

Leaders după 16 ani

e foarte interesant; începând cu contextul în care omul s-a format, ideile prin care s-a opus comunismului, ce a păţit, violenţa care i s-a aplicat, fizică, psihică, de toate felurile, cum a ieșit din închisoare și ce a făcut după ce a ieșit. Experienţa muzeală va fi concentrată pe instalaţii video și audio. Maria ar vrea ca cel care intră în muzeu să iasă cu mai multe întrebări decât atunci când a intrat, să-și pună niște probleme, să se gândească la niște lucruri, să nu iasă din muzeu și să zică „gata, știu!”, dimpotrivă, să vrea să afle mai multe, să-și pună întrebări. Proiectul de restaurare și finalizare a Memorialului Închisoarea Pitești este aproape de execuţie. Primăvara aceasta încep lucrările de reparaţii și restaurare și apoi cele din interior: informaţii și grafică. 2016 este plin de proiecte la fosta închisoare. Tot primăvara asta, Maria va organiza cursuri de istoria comunismului și detenţie politică, o serie de conferinţe și dezbateri care vor continua până în toamnă și ediţia a șasea a Școlii de Vară „Fenomenul Pitești”. ▲

Pentru mine, Leaders a fost o experienţă de echipă, de cunoaștere de oameni și de împărtășire.


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

H.R. Patapievici ne-a arătat că oamenii au nevoie de o perspectivă cu care ei se pot identifica, altfel se ajunge la autoritatea de funcţie.

25


26

Leaders după 16 ani


Robert Szasz Omul care a făcut din salvarea vieţilor rutina zilnică.

De 20 de ani, un tânăr din Târgu Mureș și-a făcut din pasiune o meserie: salvează vieţi. A fost ani buni voluntar la SMURD, apoi a devenit om de bază în echipă. Acum a trecut la nivelul următor: este medic combatant în zone de conflict. Anul 1996, Târgu Mureș. Un puști de 14 ani se uită lung după o mașină nemaivăzută despre care s-a dus vestea în tot orașul. E noua Salvare, mașina ciudată a unui medic palestinian cu o idee cam bizară: că poate să salveze oamenii mai repede și mai bine ca până atunci. S-au crucit târgmureșenii de așa fantezie, doar visătorii și copiii îl priveau cu admiraţie pe străin. Iar puștiul blond, cârlionţat și cu ochii senini

era și una și alta. Îl cheamă Robert Szasz, e campion la shotokan și liderul bătăușilor din cartierul în care locuiește. O zi obișnuită de școală. Robert sau Szabi, cum îi spun prietenii, vede un afiș lipit pe un perete. Se caută voluntari pentru un curs de prim-ajutor. Szabi învăţase la antrenamentele de shotokan să ia pulsul, să pună o compresă, dar și-a zis că poate învăţa ceva mai mult. Cu afișul în mână, băiatul ajunge a doua zi într-o sală plină de halate albe: un doctor explică mai multor studenţi la Medicină noţiunile teoretice. „Domnișorule, cred că grădiniţa este peste stradă,” l-a luat peste picior medicul pe adolescentul blond. Lumea a râs, dar Robert nici n-a clipit. A insistat să fie primit, că el vrea să înveţe să salveze oamenii, că lui îi place aici, între oameni pasionaţi. Când a aflat că cel care avusese ideea cursurilor de prim-ajutor era chiar palestinianul care umbla prin oraș cu mașina lui de salvat vieţi, Szabi nu s-a mai dat dus. „L-am dat afară. I-am zis: „E prea devreme să te apuci de așa ceva, du-te acasă și vino peste vreo 2-3 ani.” S-a întors o dată, și încă o dată, încă o dată. Era ca râia. Adică îi închideam ușa în nas – venea pe geam! Într-o zi a apărut cu o hârtie de la părinţi, cum că îl lasă pe Robert să vină la noi să înveţe. Dacă am văzut că atât de doritor este, noi l-am primit. A rămas ca voluntar”, povestește zâmbind Raed Arafat, cel care a înfiinţat Serviciul

27


Mobil de Urgenţă, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din România, unul din cele mai performante sisteme de intervenţie din lume. De toate a făcut Robert pentru visul de a salva vieţi. „Am început prin a bate la uși pentru a cumpăra prima salvare SMURD. Oamenii din Târgu Mureș au înţeles și au donat bani. Atât cât aveau. Făceam curat, prindeam din zbor ce făceau medicii, asistentele. Cu ei petreceam sărbători, evenimente de familie. Devenise un stil de viaţă. Timp de 20 de ani, viaţa mea a fost acolo, prietenii, colegii, tot. Acolo mi-am petrecut tinereţea”, spune Robert cu autoritatea celor 33 de ani împliniţi. I-au zis Mascota. Era cel mai mic, cel mai iute, cel mai glumeţ. Când apărea capul lui blond și curios, doctorii și asistentele simţeau nevoia să-l protejeze, să-i arate, să-l înveţe. Pe lângă micile privilegii, Mascota avea și responsabilităţi: doctorii urmăreau cu stricteţe ca Szabi să nu lipsească de la școală, să înveţe bine, să nu le facă probleme părinţilor. La SMURD a avut modele de urmat, a învăţat o meserie, a privit moartea în ochi, a învins-o de multe ori și, cel mai important, a învăţat să respecte viaţa. În scurt timp, toţi s-au convins de cât de serios și de pasionat poate fi Mascotă. Nu se dădea înapoi de la nimic, învăţa rapid, ar fi stat zi și noapte printre medici și în mijlocul acţiunii. Devenise dependent de adrenalina vieţilor salvate. Din cei 89 de voluntari, câţi au terminat cursurile o dată cu el, doar 4 au rezistat la ritmul nebun de viaţă de la SMURD. A terminat școala de asistenţi și a fost apoi angajat ca om de bază în echipă, iar viaţa lui a devenit gărzi epuizante, telefoane în miez de noapte și o stare de alertă continuă. Azi lu-

28

Leaders după 16 ani

crează la Terapie Intensivă, mâine pe elicopter, poimâine la intervenţii pe ambulanţă. Puștiul încăpăţânat e acum bărbat în toată firea care-i învaţă pe alţii meserie. „Întotdeauna le spun volutarilor mei că aici nu suntem pe un teren de joacă, aici avem în mâini vieţi, nu jucării. Și e foarte important să știe că unul fără altul nu există, că avem nevoie unul de altul în misiunea asta”, spune serios în uniforma de asistent. Raed Arafat e mândru de Szabi. Nu e nevoie să i-o spună, ci își ascunde respectul și afecţiunea sub aceeași glumă: „De când ești tu la noi, Mascotă?” „De la 14 ani…”, răspunde deja râzând de ce va urma. „Și-acuma câţi ani ai? 50?”, îl tachinează Arafat. În anul 2014, după aproape 20 de ani la SMURD, Robert a simţit că poate mai mult. Că are nevoie de mai mult. A fost și anul în care a ajuns la Leaders Academy și s-a convins că e momentul schimbării. „Mi-a plăcut la Leaders, totul a fost ca o joacă. Doar eu am luat totul în serios și ceilalţi mă temperau, mă trăgeau înapoi s-o las mai moale”, povestește amuzat. Nu era obișnuit cu jumătăţile de măsură și cu joaca. „Trebuia să trecem niște obstacole și aveam diferite provocări, iar eu le luam prea în serios, ca în viaţa reală, cum eram obișnuit la SMURD. Mai întâi, am fost destul de tăcut, analizam oamenii. Analizam și, când am văzut că ceilalţi nu mai pot, am preluat conducerea”, își amintește Szabi. Pentru că bătăușul din cartier, apoi puștiul dornic să salveze vieţi și tânărul responsabil și priceput s-au transformat în ceva mai mult. „Da, sunt un lider. Ca să fii lider trebuie să fii prieten cu echipa ta, nu doar să dai comenzi. Trebuie să dai exemplu și să stai în faţă și, dacă


se întâmplă ceva, tu răspunzi. Și trebuie să înveţi să și pierzi”, spune cu hotărâre. În același an, a semnat primul contract ca medic combatant în Irak. A fost în mai multe misiuni și de fiecare dată și-a spus că mai are de învăţat ceva. Ca să înţeleg mai bine ce înseamnă medic combatant și cum s-a schimbat viaţa lui în ultimii doi ani, l-am rugat pe Robert să vină de la Târgu Mureș la București pentru un interviu. A acceptat imediat, era în pauză de contracte și avea de făcut un drum în capitală. A doua zi, din mașina cu număr de Mureș a coborât versiunea românească a lui Rambo: pantaloni army style, mușchi, mișcări calculate. Adio cârlionţi, adio timiditatea de la prima întâlnire. M-am uitat în spatele mașinii, poate totuși mi se năzărește. Nu. Era Szabi, varianta 2016, altoit cu puţină luptă în Irak și ceva mai multă experienţă de viaţă. I-am zis că n-aș mai îndrăzni să-i spun Mascotă și o să am grijă și la întrebările incomode. A râs. Zâmbetul, ochii luminoși și umorul rămăseseră la locul lor. Mi-a zis scurt că de la 60 și ceva de kilograme a ajuns la 84. Pe la tâmple îi strălucesc câteva fire de păr alb. E zgârcit în detalii. Povestește că ultima oară a fost în Erbil, între kurzi. A văzut moarte, a văzut nedreptate. Dacă la SMURD vedea mai ales victime ale accidentelor, în Irak a văzut ce poate face omul cu mâinile lui altor oameni. Omul, în toată urâţenia lui. Copiii și femeile, civilii. Moarte peste tot. „Sunt medic combatant, stau într-o bază militară și avem misiuni speciale, sunt înarmat și am pregătire și pe partea medicală. Suntem o echipă de șapte oameni, așa cum vezi în filme. Ne trezim la ora 3 și jumătate, alergăm 8

Dacă la SMURD vedea mai ales victime ale accidentelor, în Irak a văzut ce poate face omul cu mâinile lui altor oameni. Omul, în toată urâţenia lui.

kilometri, facem duș, raport, apoi ni se dau misiunile. Ieșim în convoaie, cu mașini blindate. Fiecare zi e o altă surpriză, niciodată nu știm ce ne așteaptă. Ne-am întâlnit și cu băieţii ăia răi... Am stat la un ceai cu ei, nu pot să răspund mai mult la întrebarea asta”, spune calm. Oamenii cu pregătirea lui Robert sunt mană cerească în zonele de conflict și Szabi nu duce niciodată lipsă de contracte: are școala SMURD, rezistă fără somn chiar și 72 de ore, are noţiuni de medicină, are disciplina dată de centura neagră cu doi dani la shotokan și abilităţi de lider. Și mai are și o inimă uriașă. De multe ori, își depășește atribuţiile și ajută voluntar bolnavii aflaţi în satele izolate prin care trece sau refugiaţii din tabere. A avut ocazia să vadă pe viu răni și suferinţe despre care citise doar din cărţi. „Acum am văzut pentru prima dată plăgi împușcate, fracturi incredibile, poli-traume. Acolo nu e nimeni să facă pentru tine, nimeni să te ajute: pui mâna și faci tu. Nu e zi în care să nu salvăm pe cineva. De-asta acum citesc patru cărţi de medicină în paralel”, explică simplu noile lecţii învăţate. Nu-i mai e frică. Și-a epuizat toate rezervele de teamă în primele 7 zile petrecute în Irak. Echipa lui a trebuit să stea o săptămână într-un buncăr – 168 de ore trăite în teroare maximă. Nu mai avea nici puterea să se întrebe

29


ce a căutat acolo, toate resursele erau orientate spre a supravieţui. A trecut săptămâna, au scăpat din asediu și, la lumină, Robert și-a dat seama că a lăsat în buncăr frica pentru tot restul vieţii. „Am învăţat, o dată în plus, că nu am voie să greșesc. Pentru că dacă o fac, va fi doar o singură dată. Pentru ultima oară”, spune și își ferește privirea. Îl întreb de ce face ce face. Pentru el și pentru ai lui. Părinţii care mereu l-au susţinut și încurajat în tot ce a ales. „Ai mei sunt un model pentru mine. Dacă nu mă susţineau când eram voluntar la SMURD, cu școlarizarea și restul, nu făceam nimic. Munceau de se rupeau pentru mine. Mai munceam și eu ca ospătar, la descărcat camioane noaptea, pe șantier, barman, puneam gresie, parchet, dar ei au fost sprijinul pentru ca eu să‑mi urmez visul”, spune cu emoţie. Când vine acasă, nu povestește nimănui ce grozăvii trăiește în zilele în care e departe. Nici prietenii, nici familia nu știu, nu-i place să-i știe îngrijoraţi mai mult decât e cazul. Nu vrea să stârnească nici admiraţie, nici nu vrea statuie pentru că, de orice se apucă, își face treaba impecabil. „Eroii sunt în pământ, nu sunt eroul nimănui cu atât mai puţin eroul meu. Sunt conștient că nu am voie să greșesc. Atât. Și la SMURD tot așa a fost, acolo ne-a învăţat Raed o chestie: urgenţa nu e teren de joacă. Și avea dreptate. Ne punea să învăţăm, noi întrebam de ce. Și acum înţeleg de ce”, spune Robert cu seriozitate. Și-a dat termen încă trei ani în care va merge în misiuni în toată lumea. Apoi se va liniști: se va întoarce definitiv acasă, se va așeza la casa lui, se va gândi, în sfârșit, la el. Mă rog, nu doar la el. Planul e să pună pe picioare un proiect

30

Leaders după 16 ani

în beneficiul comunităţii, un alt fel de a salva vieţi: un azil de bătrâni. Până atunci, în așteptarea noii misiuni din martie, Robert mai trece din când în când pe la SMURD pentru doza de adrenalină și generozitate: mai salvează câte o viaţă. „E important să-ţi vezi de treabă și să nu faci rău. Eu asta fac”. Și, în zilele noastre, nu e ăsta cel mai eroic lucru cu putinţă? ▲

P.S. Într-o zi de martie, inima uriașă a lui Robert a cedat. Poate că până la urmă a avut dreptate, el nu a fost un erou. Dar a fost un om cum sunt puţini, de neuitat pentru cei care l-au cunoscut. Și știm cum ar mai zâmbi că spunem unui suflet neliniștit ca al lui: “Odihnește-te în pace!”


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

„Liderii au capacitatea să iradieze suflete ca să îi poată magnetiza pe cei care se lasă conduși.” GABRIEL LIICEANU, SCRIITOR ȘI FILOSOF

31


32

Leaders după 16 ani


Victor Ţăpeanu

Actorul care a înţeles că viitorul în teatru înseamnă să-ţi crești propriul public.

În urmă cu un an, într-o sală prăfuită de la etajul III din Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) din București, zeci de spectatori urmăresc cu sufletul la gură trei actori pe o scenă. Printre ei e Victor Ţăpeanu, carismatic și cu zâmbet cuceritor, cel care a avut ideea nebunească să dea teatru gratuit elevilor și studenţilor care vor cultură. Așa, tânărul împușca doi iepuri dintr-un foc: își potolea foamea de a juca teatru, căci în facultate nu prea a avut parte, și fideliza un public care nu e foarte prezent în sălile de teatru. 20 de zile la rând, în fiecare

seară, cei trei actori din proiectul „Cuibul artiștilor” au jucat piesa „Cine sapă groapa altuia” de Ion Băieșu, cu sala plină. „Sincer, n-am crezut că ideea noastră va atrage atât de mulţi oameni. Iniţial, am zis ca în aceste 20 de zile să ne vadă măcar 1000 de oameni, dar deja am ajuns la aproape 3000 și mai avem două reprezentaţii”, explică Victor Ţăpeanu. N-a crezut, dar a sperat din tot sufletul. Și-a pus în acest proiect toată energia, toată priceperea și tot entuziasmul de care ești capabil la 23 de ani. Astăzi, la un an de la reprezentaţiilemaraton, proiectul lui Victor a prins aripi. Victor nu și-a dorit dintotdeauna să facă teatru. În copilărie era foarte bun la sport, așa că le-a încercat pe majoritatea: a făcut fotbal, handbal, volei, judo, echitaţie. Mama visa să-l vadă preot, bunica îl tot îndemna să se facă dentist, iar el se gândea că poate i-ar sta bine avocat. În clasa a IX–a, un coleg l-a întrebat într-o zi dacă n-are cumva chef să vadă un spectacol de teatru: trupa liceului juca în aer liber în centrul orașului. I-a plăcut atmosfera, iar coordonatorul trupei i-a remarcat entuziasmul și figura interesantă. „Nu vrei tu să dai o audiţie? Vino mâine!,” i-a spus. Și Victor s-a dus. L-a jucat pe Rică Venturiano al lui Caragiale și a fost primit în trupa liceului. A făcut de toate: a pus lumini, a cărat costume, a urcat pe scenă. Așa a luat microbul actoriei și, după Bacalaureat,

33


a dat examen la UNATC. „Mama mă întreabă mereu din ce o să trăiesc, bunica e supărată că nu i-am urmat sfatul să am o meserie liniștită și bănoasă. Dar eu asta vreau să fac.” Prima dezamăgire a trăit-o în facultate când și-a dat seama că învaţă actorie doar din cărţi și ruginește din punct de vedere artistic. Se făcuse actor ca să fie pe scenă, dar nimeni nu-i dădea o șansă. „În timpul facultăţii, nu joci foarte mult. Câmpul muncii în zona teatrului e zero, termini facultatea, dar știi că termini cu o diplomă de șomer. Din frustrarea asta apare o nevoie și ai două variante: să te plafonezi sau să ieși la suprafaţă. Și așa mi-a venit ideea Cuibului Artiștilor. Era 22 februarie și plecam la munte cu Vlad, prietenul meu. Eu eram în ultimul an, nu mai voiam să dau la master, mi se părea inutil. Și i-am zis în tren ce tare ar fi să facem asta. Că eu vreau să joc, să joc, asta vreau să fac în viaţa asta. Mă gândeam și la marii actori care au jucat enorm, de-aia au ajuns monștri sacri, căci teatrul e pe făcute, nu pe predate”, povestește cu entuziasm. Și a început să acţioneze pentru ca ideea lui să devină realitate. În noaptea respectivă, a căutat date statistice despre câţi studenţi sunt în București, publicul lor potenţial. A făcut niște estimări optimiste, o schiţă de proiect și asta a fost: Cuibul Artiștilor urma să joace timp de o lună de zile o piesă gratis. „Toţi cei din jur au fost foarte sceptici: n-o să reușesc, nu s-a făcut niciodată la noi așa ceva, cum să joci atâtea zile fără întrerupere și gratis? Singurii care m-au încurajat au fost Claudiu Bleonţ și Marius Bodochi cu care am avut șansa să joc într-o piesă la Teatrul Naţional”, spune Victor cu emoţie.” Pragmatic, tânărul a simţit că lipsește un ingredient ca proiectul lui să poată deveni re-

34

Leaders după 16 ani

La Leaders a învăţat multe despre el, că este idealist, vizionar și un bun strateg. A învăţat că cea mai mare teamă a lui este de eșec, a învăţat că trebuie să-și canalizeze toate forţele spre un scop, nu să se risipească în zeci de scopuri mai mici, a întâlnit oameni care l-au inspirat și a înţeles că, până la urmă, să greșești nu e un capăt de lume. alitate. Intuia că are nevoie de sprijin, așa că a început să-l caute. A găsit pe Internet informaţii despre Leaders School și a rezonat cu ideea. „Întâmplarea m-a făcut actor, destinul m-a adus la Leaders. Pur și simplu am găsit informaţia pe net și mi-am zis, de ce nu? Simţeam nevoia asta de mentorat, de leadership, de valori umane după care să te ghidezi. La interviu, le-am vorbit despre educaţie, ce mi-ar plăcea mie să schimb prin teatru în societatea în care trăim, cum mi-am propus să aduc tinerii la teatru.” Și a fost acceptat cu bursă. La Leaders a învăţat multe despre el, că este idealist, vizionar și un bun strateg. A învăţat că cea mai mare teamă a lui este de eșec, a învăţat că trebuie să-și canalizeze toate forţele spre un scop, nu să se risipească în zeci de scopuri mai mici, a întâlnit oameni care l-au inspirat și a înţeles că, până la urmă, să greșești nu e un capăt de lume. Doar așa poate învăţa mai multe despre sine însuși. Cu toate aceste date a pornit la drum. Toată energia și tot talentul erau acum canalizate spre un singur obiectiv: Cuibul Artiștilor. Iată cum arăta programul lui în urmă cu un an: „Mă


trezesc la 8 dimineaţa, fac duș, plec la facultate, am repetiţii la Naţional, mănânc ceva, de la ora 3 p.m. am cursuri la un alt proiect, la 6 vin în sala de la UNATC. Mă relaxez o oră, apoi aranjez sala, verific luminile. Jean Louis Barrault spunea că dacă vrei cu adevărat să faci meseria asta, faci de toate, de la contabilitate, la dat cu mătura și jucat. Apoi joc piesa Cine sapă groapa și plec la repetiţii. Până la 3 noaptea sunt la repetiţii pentru alt spectacol, mă pregătesc de avanpremieră.” Treptat, Cuibul Artiștilor a devenit cunoscut. S-au promovat pe reţelele de socializare, prin facultăţi. Aveau mulţi spectatori. Au început chiar să câștige câteva premii prin ţară, au fost chemaţi să joace la Ploiești, Piatra Neamţ, Focșani, Moinești, locuri unde tinerii sunt avizi de cultură dar n-au de unde alege sau nuși permit. „Simţi o altă energie în orașele mici. Este diferenţa dintre un copil care are totul, cum e publicul din București, și unul care nu are nimic și apreciază din tot sufletul ce primește. Ultimul premiu pentru Cuib a fost la Festivalul de la Câmpina, unde am luat Marele Premiu „Mircea Albulescu”. Am avut șansa să vin spre București în aceeași mașină chiar cu Mircea Albulescu și i-am povestit despre proiect și despre cum vrem să ajungem la 100 de zile de teatru gratuit pentru tineri. Mi-a spus să-l sun când ajungem la ziua 85 și săptămâna trecută l-am sunat. Îl așteptăm la spectacol curând”, spune Victor zâmbind. În tot acest an, nu a mers totul strună. După un timp, conducerea UNATC nu a mai permis Cuibului să continue serile de teatru în sala de la etajul III al facultăţii. Nu li s-a mai aprobat cererea, fără să li se dea vreun motiv anume. „În ultimele luni am jucat cu lumina închisă să

nu ne vadă nimeni că suntem încă acolo. Underground total. Să ajungi să te ascunzi într-o facultate de teatru că joci teatru, e un pic absurd pentru mileniul în care trăim. Și mai absurd este că am ajuns să ne mutăm în Facultatea de Instalaţii, unde decanul ne-a susţinut, a venit să ne vadă, ne-a dat toată încrederea lui când a văzut cât suntem de serioși”, ridică din umeri. În timpul mutării, reprezentaţiile au luat o pauză de 10 zile. Nu s-a putut altfel. Apoi Victor a decis că tot răul a fost spre bine: sala e mult mai generoasă și o pot dota profesionist. De la trei oameni într-o sală cu scaune așezate alandala plus o lopată drept recuzită, au ajuns să facă investiţii serioase în lumini și decor. Cu toţii simt că și-au găsit până la urmă cuibul. Acum, trupa a ajuns la 6 actori profesioniști și 13 liceeni pe care-i cresc și-i formează pentru viitor. Copiii au fost parte din publicul lor fidel din primele luni de la lansare și entuziasmul lor e vital pentru proiect. „Ei respiră praful scenei cu noi, au o șansă pe care eu nu am avut-o la vârsta lor. Cei mici înţeleg cel mai bine viziunea mea și sper să o ducă mai departe. Pentru că nu toată lumea înţelege. Unii vor repede și mult, pentru alţii e inconfortabil să joace 3 luni continuu. Drept răsplată, în următorul proiect îi iau să joace timp de 30 de zile alături de noi”, spune cu speranţă. Victor e convins că a adunat în jur oameni cu care a reușit să încheie un contract emoţional puternic, cu toţii au știut de la început în ce se bagă – muncă și sacrificii pentru rezultate pe termen mediu și lung. „Sunt niște sacrificii pe care le fac acum pentru ca mai târziu să fie așa cum vreau. Momentan mă întreţin din banii pe care-i câștig dintr-un rol la Teatrul Naţional. La Cuib vin bani din donaţii, dar îi reinvestim galopant.

35


Vrem să oferim o întreagă experienţă, nu doar o piesă de teatru. Am fost de curând la Amsterdam și am văzut că la Operă se dădea vin. Dăm și noi câte un pahar de vin, când intră spectatorii – sala miroase într-un fel, luminile creează o anumită atmosferă, apoi le oferim piesa”, explică evoluţia ideii. Până acum, peste 3000 de oameni au trăit experienţa Cuibul Artiștilor. Dar Victor nu se oprește aici: vrea să ajungă la performanţa de a avea o trupă privată de teatru, să facă turnee în afara ţării, să meargă la școli de vară, să facă spectacole-dans, să existe chiar și un festival Cuibul Artiștilor. Inspiraţi de noul lor cuib de la Facultatea de Instalaţii, Victor vrea chiar să profite de o casă demontabilă în care să experimenteze un proiect avangardist. N-ai cum să nu-l crezi când vezi câte a făcut într-un singur an și cum a evoluat dintr-un actor oarecare într-un lider. „Totul e un vapor, iar eu sunt o rotiţă mică ce se uită cu binoclu în zare. Dar suntem mulţi cei care facem vaporul să meargă înainte: cei care bagă cărbuni, cei care șterg mesele, cei care distrează lumea pe vasul ăla. Eu sunt cel care vede aisbergul, vede orizontul, vede malul. Și am o anumită energie și atitudine care-i face pe oameni să mă urmeze.” ▲

36

Leaders după 16 ani


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

Dorin Dumitru Prunariu ne-a învăţat că liderii se formează cu informaţii, cunoștinţe și multă îndrăzneală.

37


38

Leaders după 16 ani


Eleonora Ion

Născută pentru a conduce. Vrea să ajungă femeia de afaceri din Top 500.

M-am născut la Nucșoara, la 80 de km de Pitești. Știi cu ce am plecat eu de acasă? Cu independenţa. Am putut să decid foarte multe lucruri pentru mine. Dacă am vrut să mă angajez, m-am angajat, dacă am vrut să mănânc în oraș, am mâncat în oraș, dacă am vrut să-mi cheltui banii pe haine, i-am cheltuit. Bunicii mei au fost antreprenori. Unul din ei era cel mai bine văzut om din sat. Dânșii tot timpul aveau, cunoșteau oameni, duceau lucruri de colo-colo. Tot timpul a fost „dacă am ceva, hai să văd cum îl pot valorifica”. Și probabil că din toată povestea asta am învăţat ceva.

Am făcut liceul la Domnești și apoi m-am mutat la Pitești, în gazdă. Voiam să mă fac educatoare și învăţătoare. Am făcut un singur an la Institutul de Pedagogie pentru că m-am angajat la foarte puţin timp. Eram controlor la o firmă de verificare piese auto. Știind engleza, am ajuns să lucrez în birou într-o săptămână și jumătate. Toţi clienţii vorbeau engleză. Ajunsesem să vorbesc cu top managementul partenerilor de peste tot, contractele se semnau după discuţiile cu mine, făceam legătura între ei. Marele meu avantaj a fost că am știut o limbă străină. La foarte puţin timp, cei care conduceau firma au hotărât să plece din ţară. Atunci m-am trezit într-un apartament cu două camere, în chirie, singură, fără facultate, fără nimic, cu 8 000 de lei datorie la finanţe și cu salariile neplătite. Am hotărât să continui. Și mi-am deschis laptop-ul și am început să trimit mailuri, cu ce companie avem și ce facem. Mi-am luat un asistent care lucra la mine în apartament. Am ajuns foarte repede la 10 angajaţi și apoi nu le-am mai ţinut numărul, până în momentul în care mi-au făcut o grevă în fabrică. În 2007, aveam 22 de ani, deţineam și conduceam o companie cu 40 de angajaţi care făcea verificări de piese auto (Când am făcut exit în 2013, avea 150 de angajaţi).

39


Manageriam oamenii din inerţie. Eram foarte vulcanică. Întotdeauna am fost cea care a decis dacă iau un contract sau altul. Am fost prima femeie manager de afaceri din România care a reușit să semneze contract direct cu Automobile Dacia. Am căutat să aflu cum să mă comport cu angajaţii, cum să mă comport în alt mod decât cel în care eu tăiam și spânzuram. Așa am găsit cursurile fundaţiei Leaders și m-am înscris la Leaders School. Eu am cunoscut Leaders-ul din dorinţa de a mă dezvolta, pentru că aveam foarte mulţi oameni în subordine și am clacat. Așa că m-am dus să învăţ. Am început apoi să investesc în oameni. I-am trimis la cursuri. Am început și eu să merg la tot felul de programe ca să mă dezvolt. Oamenii de la Leaders au fost primii care au văzut în mine acel ceva special. Când m-am dus la ei și le-am povestit ce fac, nu pot să zic că au rămas cu gura căscată, dar au rămas impresionaţi. Am început să văd lucrurile pe care nici nu eram conștientă că le fac. Image Business Solution este compania pe care o conduc acum. Activitatea principală este de mastermind-uri, adică formări de leadership și descoperirea omului prin leadership; a doua este coaching-ul, business coaching, pentru că pe asta m-am specializat. În anul 2012, am luat o licenţă pe programul lui John Maxwell (expert în leadership) și am zis că asta o să fac de acum înainte. Am fost între primii 30 de acreditaţi din România. După sesiunile pe care le facilitez, sunt oameni care își schimbă vieţile. Un exemplu este un băiat care și-a dat seama cât de mult se critica el pe el. A zis „Am stat și m-am gândit cât de critic sunt

40

Leaders după 16 ani

„În momentul în care Matei, fiul meu mai mic, a început să meargă, să vorbească, se ducea la sora lui mai mare și-i spunea «nu pot, nu pot», iar ea îi spunea: «Matei, poţi!». Atunci am zis că ceva fac bine. Copiii mei sunt foarte independenţi.” cu mine și cât de mult rău îmi fac”. Poate cineva care este suficient de obiectiv cu sine, reușește să înţeleagă clar ce i se întâmplă, însă pentru cineva care este la început de drum, care a trecut prin niște experienţe negative, să fii critic cu tine poate să te coste foarte mult. Am o definiţie a leadershipului: Dumnezeu ne-a creat cu o gură și două urechi. Este foarte important să fii capabil să asculţi oamenii, dar să-i asculţi, nu să-i auzi, să-i asculţi efectiv. Pe lângă a-i asculta legat de activitatea lor de zi cu zi, mi-am dat seama că în multe companii, o problemă este că managerul se impune fară să asculte. Altă chestiune pe care am învăţat să o fac este să le arăt angajaţilor că pot să facă lucruri fără mine. Acord foarte multă încredere oamenilor. Este un lucru pe care îl fac și face parte din leadership-ul meu. Eu când cunosc un om îi acord toată încrederea mea, el nu trebuie să mi-o câștige. În momentul în care Matei, fiul meu mai mic, a început să meargă, să vorbească, se ducea la sora lui mai mare și-i spunea „nu pot, nu pot”, iar ea îi spunea: „Matei, poţi!”. Atunci am zis că ceva fac bine. Copiii mei sunt foarte independenţi. Profesional vorbind, îmi doresc să devin o persoană de referinţă în business coaching-ul


din România. Unul dintre obiectivele mele este să ajung în Top 500 femei de afaceri din România. Ca să ajungi acolo, cred că ai nevoie de capacitatea de a vedea oportunităţile atunci când vin. Și ce-ţi mai trebuie ca să fii acolo, este o atitudine de învingător, pe lângă multe alte lucruri: determinare, consecvenţă, analiză, studiu. ▲

Oamenii de la Leaders au fost primii care au văzut în mine acel ceva special.

41


42

Leaders după 16 ani


Ionuţ Geroșanu Cum să transformi pasiunea pentru petreceri și muzică – în festival.

De când era în gimnaziu și lansa, alături de un prieten, în Moreni (Dâmboviţa), radioul online Groovefun, Ionuţ avea abilităţi de organizator. Radioul, spre exemplu, îl făcuseră acasă ca să difuzeze muzică electronică necomercială. Ajunseseră la 100 de ascultători. Când era mic, își chema prietenii la un fotbal și apoi făcea echipele, încât bunica ajunsese să-i spună „tu când te vei face mare, ori o să conduci, ori o să iei bătaie”. În liceu s-a văzut mereu ca cel responsabil, mai matur, un licean care nu suportă infantilismul. Așa că, atunci când era într-a X–a, și a auzit

că reprezentanţii unei fundaţii vin la colegiul său, „I.L.Caragiale”, să-i înveţe pe elevi noţiuni de comunicare și leadership, n-a stat pe gânduri și s-a înscris imediat la curs. Rar se întâmpla ca în Moreni, un oraș de nici 20 000 de locuitori, să ajungă organizaţii care să facă cursuri în școală. A învăţat tehnici de comunicare, de la cum să vorbească în faţa unui public până la cum să abordeze diverse situaţii în care poţi ajunge în poziţia de lider. Ionuţ s-a folosit de zilele cursului de week-end, de la 8 – 9 dimineaţa până la 5 seara, și a acumulat cât a putut, ca un burete. Părinţii, tatăl angajat al omv Petrom, mama profesoară de engleză, l-au încurajat să acumuleze cât mai mult în afara școlii. Organizatorii fundaţiei Leaders l-au selectat, împreună cu o altă colegă, să devină ambasador, adică la rândul lor să predea un curs similar peste câtva timp altor colegi din liceu. Noile tehnici învăţate i-au folosit la sfârșitul liceului când, după examenul de bacalaureat, și-a găsit o nouă pasiune și chiar primul pas în carieră. Plănuise să organizeze o petrecere la un prieten, care rămânea singur acasă, la care să vină mulţi alţi prieteni și colegi, un fel de sărbătorire a scăpatului de examene. Numai că prietenul n-a mai rămas singur acasă. Așa că Ionuţ și prietenii lui au decis să mute petrecerea-monstru în aer liber, undeva în pădurea Nisipoasa, la câţiva kilometri de oraș,

43


A învăţat tehnici de comunicare, de la cum să vorbească în faţa unui public până la cum să abordeze diverse situaţii în care poţi ajunge în poziţia de lider.

de unde să răsune muzică electronică pusă de prieteni de-ai lui. Au strâns bani de la firme din oraș, au cerut acordul primăriei, au angajat o echipă de sonorizare din Brașov, au căutat generator, au făcut un afiș în Photoshop. Ionuţ a fost liderul evenimentului și a dat mai toate telefoanele și a făcut mai toate drumurile în luna de organizare ca să le iasă ceva ce niciodată nu existase în Moreni: un eveniment altfel, cu muzică altfel, dincolo de cluburile sau barurile unde lumea se distrează pe melodii comerciale. I-au pus numele Kohvert 1.0. Cu mici probleme legate de generator la început, petrecerea de pe 1 august 2014 a fost un succes; au venit liceeni, studenţi, tineri din Moreni, aproape 300 de oameni. Succesul i-a dat mai apoi curaj lui Ionuţ să lucreze la alte petreceri; a convins patronul unui club din Moreni să-i lase ca pentru o noapte să facă un alt eveniment Kohvert cu muzică electronică. Iniţial, patronul a fost sceptic, dar și-a dat acordul pentru o încercare. A rămas uimit când și-a dat seama că a venit mult mai multă lume decât se aștepta și și-a scos profitul din acea seară. După două astfel de evenimente în Moreni, Ionuţ a mai organizat altele în Târgoviște, sub același brand. Anul trecut, în septembrie, a fost maestrul petrecerii Kohvert 2.0 în pădurea din Cartierul Tisa, la care au pus și taxă de intrare de

44

Leaders după 16 ani

15 lei, pentru că au adus și o sonorizare extrem de bună, dar și artiști din București. Au venit 350 de oameni. Student în anul II la Agronomie, în București, la specializarea Inginerie și management în turism și alimentaţie publică, Ionuţ are destul de mult timp liber, pe care-l investește în planuri și idei pentru pasiunea lui, Kohvert. Urmează să dea drumul unor petreceri private pentru cei care au devenit fideli evenimentelor și, desigur, plănuiește petrecerea numărul 3, în vara asta, la Moreni. Știe că ideea din liceu și pasiunea lui pentru muzică electronică o să-l aducă și în carieră spre zona organizării de concerte, iar ce face la Moreni, pe lângă sentimentul că aduce ceva orașului în care s-a născut, a devenit parte din portofoliul personal. ▲

Leaders m-a ajutat să-mi înfrâng teama de a vorbi în public.

Susţinător al educaţiei pentru tinerii lideri


Pilotul de supersonic Simona Maierean ne-a arătat că timpul este cea mai importantă „investiţie” pe care o putem face în cei pe care îi îndrăgim.

45


46

Leaders după 16 ani


Andrei Lăscuţ Cum succesul vine când ţi-l dorești ca aerul.

Cât am fost copil ţineam mereu vun pistol de jucărie în mână. Am avut și noroc de părinţi extraordinari. Cât de nebun să fii ca părinte să-ţi dai copilul la tir sportiv că îi place lui? Întotdeauna m-au susţinut indiferent de cât de dementă a fost direcţia. Este incredibil să ai susţinerea asta. Ai mei sunt profesori, nu am avut susţinere materială, dar cea morală a fost cea mai importantă. De pe la 13 – 14 ani, am intrat în lotul naţional de tir sportiv. La 15 ani, am avut prima deplasare la Atena, în anul 2000 am luat locul IV, la o centime de podium, și am suferit foarte

mult. Mergeam cu tramvaiul 41 din Crângași până la Steaua, sau la Băneasa, la antrenament. Mergeam prin pădure, patru kilometri de mers pe jos, dar nu-i simţeam. Era superb, un vis, liniște. A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Ce nu te învaţă sportul? Fără sport suntem morţi. De-asta suntem așa de bolnavi ca societate, fiindcă sportul te învaţă anumite abilităţi: cea de a lucra tu cu tine, te învaţă ambiţie, te învaţă să înveţi să pierzi. Te învaţă să ai obiective. De la vârsta de 10 ani am știut că exist ca să devin campion olimpic. Toţi sportivii – cu asta sunt crescuţi. Faci două antrenamente pe zi. Pentru ce? Să auzi imnul la Olimpiadă, era tot ce puteai să primești, nu contau banii și nimic altceva. Aveam 19 ani când m-am angajat la un internet service provider; făceam marketing și vânzări în zona Crângași, mă ocupam de contracte noi. Calculatoarele, IT-ul, gaming-ul, programarea au fost întotdeauna parte din mine, ca pentru mai toţi din generaţia mea. Am crescut cu bucuria de a ne schimba plăcile de video. Sunt un om care învaţă din experienţe. Eram în timpul facultăţii la ASE și voiam să lucrez. În timpul studenţiei, știam că facultăţile nu pot livra nimic și că doar am nevoie de diplomă. A fost o luptă cu sistemul pentru că a trebuit să mă integrez în el. Simt că sistemul

47


educaţional mi-a pus 18 ani de pietre în spate, nu m-a învăţat nimic. Acum sistemele de învăţământ te învaţă igiena de knowledge și te ajută să te integrezi social. În rest, îţi omoară individualitatea, dacă stau 30 de studenţi într-o parte și un profesor în alta și acela spune „trebuie să gândiţi ca mine”, în momentul ăla, celui mai mic i se imprimă ideea că nu poate crea universul din jurul lui, că îi este dat. Există un grup de oameni care nu pot învăţa prin teorie sau prin experienţele altora. Dacă ei nu trec prin ceva, nu au cum să înţeleagă. Ăștia sunt oamenii care învaţă din greșeli și învaţă foarte bine. Așa sunt și eu. Când lucram pe o poziţie de junior în marketing la Ursus, compania m-a trimis la Leaders Academy. Pe atunci eram destul de matur să trec la următorul pas în companie, dar oamenii din jur nu-mi vedeau potenţialul și eram frustrat. Și oportunitatea programului m-a ajutat extrem de mult. M-a ajutat interacţiunea cu oameni din program care nu erau din business-ul meu, erau din părţi diferite, și am văzut perspective diferite de gândire. M-a ajutat să văd, să simt cum o problemă e gândită de oameni din unghiuri total diferite. Până atunci puneam bariere părerilor care nu veneau din unghiul meu. Și semnul maturităţii e când începi să accepţi păreri care nu sunt ale tale. Înainte voiam ca totul să treacă prin mine, să mă asigur de fiecare element, nu la cel mai înalt standard, la demenţă chiar, mă gândeam la lucruri din organizarea unui eveniment, spre exemplu, la care nimeni nu se gândea. La un moment dat, m-am gândit să construiesc sisteme în care să îi pun pe alţii în poziţii

48

Leaders după 16 ani

„La un moment dat, m-am gândit să construiesc sisteme în care să îi pun pe alţii în poziţii de putere. Chiar e bine să nu iasă toate lucrurile cum le văd eu, nu înseamnă că dacă nu sunt ca ale mele, soluţiile altora sunt proaste. A fost un proces, n-a fost doar experienţa Leaders, dar aceasta a adăugat o cărămidă să înţeleg că diversitatea ajută.” de putere. Chiar e bine să nu iasă toate lucrurile cum le văd eu, nu înseamnă că dacă nu sunt ca ale mele, soluţiile altora sunt proaste. A fost un proces, n-a fost doar experienţa Leaders, dar aceasta a adăugat o cărămidă să înţeleg că diversitatea ajută. Ce a fost interesant la Grolsch, unde am lucrat ca Brand Manager, e că am construit, împreună cu echipa, un nou model de a face marketing, acela în care rolul marketing-ului nu mai e de advertising sau de a crea brand-ul unui produs, ci adaugă în sine plus valoare produsului iniţial. De câteva luni am vrut să fac un reset overall, am zis că, dacă nu încerc acum să-mi fac propria agenţie, nu o să încerc niciodată. The Temple, agenţia mea, este exact ce mi-a lipsit când am fost Brand Manager. O să fie o agenţie care lansează un concept nou, human marketing. Vrem să folosim marketing-ul nu ca un canal de comunicare pentru branduri, ci ca o platformă de utilitate pentru oameni. În loc să plătesc sute de mii de euro pentru spaţiu media, mai bine investesc în a crea ex-


perienţe, evenimente, site-uri de utilitate, aplicaţii mobile, care să fie utile. Vreau să am un hub de freelanceri, tineri motivaţi care să aducă valoare în tot ceea ce fac, nu vreau oameni plictisiţi și frustraţi că viaţa lor creativă nu e ceea ce pare. Poţi să ai absolut tot ce-ţi dorești. Am slăbit 40 de kg, m-am îngrășat 30 înapoi, am slăbit 35 apoi. Întrebarea este „cât de mult îţi dorești?”. Dacă învăţăm să ne dorim, vom avea tot ce vrem. Ce înseamnă să-ţi dorești? E ca atunci când, dacă ţi-ai pune o pungă pe cap și ai strânge-o – ai rămâne fără aer. În momentul în care dorești ceva atât de mult pe cât îţi dorești să respiri, acela este doritul absolut. Dorinţa va învinge toată firea, toată existenţa, tot ce faci. Eu tot timpul mi-am dorit ceva, la început mi-am dorit să devin campion olimpic, nu am devenit niciodată, dar mi-am dorit asta. Desire fuels everything. ▲

49


50

Leaders după 16 ani


Ciprian Tais

Un pasionat de econofizică la Microsoft.

Când era în gimnaziu, la școala generală nr. 79 din București, Ciprian Tais mânca chimie pe pâine. Învăţa și la matematică, fiindcă profesorul era sever, și nu era chip să nu-ţi faci temele la matematică. Dar, cu chimia a fost altfel datorită profesoarei. Era atât de cumsecade și de caldă, încât pur și simplu învăţa mai ușor la chimie. Orele pregătitoare pentru olimpiadă, un fel de meditaţii, le făcea în laborator, și nu erau deloc un chin, ci mai degrabă plăcute, fiindcă profesoara i se părea mereu răbdătoare. Într-a VIII-a, Ciprian a ajuns la olimpiada naţională de la Deva, acolo unde a fost remarcat de o profesoară de chimie de la liceul „Tudor Vianu”. Femeia, care venise să recruteze olimpici

pentru liceul său, l-a convins pe Ciprian și pe alţi colegi să se înscrie la „Vianu”. Așa a ajuns la specializarea Mate-Info într-a IX – a, unde a găsit o altă profesoară bună, cea de fizică, care l-a făcut să pună fizica înaintea chimiei. Învăţatul i-a fost aproape lui Ciprian, mai ales că părinţii își schimbaseră amândoi domeniile profesionale, și se apucaseră, după Revoluţie, de a doua facultate. L-au inspirat și l-au învăţat să înveţe din curiozitate și plăcere, nu neapărat pentru note. Spre exemplu, avea zile la liceu când, în loc să se ducă la școală, se oprea la Biblioteca Centrală Universitară cu un teanc de cărţi de chimie. A început să studieze și econofizica, o combinaţie de fizică și economie, în care se regăsesc principii din fizică aplicate în economie. Pe când mulţi colegi de liceu se înscriau deja la facultăţi în Europa sau Statele Unite ale Americii, Ciprian nu știa dacă să aleagă între facultăţile de Fizică, Chimie sau Automatică și Calculatoare. La plecarea din ţară nu s-a gândit prea mult atunci. Sfătuindu-se cu ai lui, a ales Politehnica, care l-ar fi ajutat să aibă un viitor mai sigur decât zona de cercetare în fizică sau chimie. În paralel, însă, a studiat Finanţe-Bănci la o facultate privată, fiindcă nu se putea despărţi de economie. Mergea însă spre o carieră de computer science, când, prin anul III de facultate, mama

51


i-a trimis un anunţ cu o școală de leadership, organizată de fundaţia Leaders. La școala de leadership de la Poiana Brașov, la care a fost doi ani la rând, i s-a schimbat viziunea, spune Ciprian. Acolo a câștigat mult curaj și multă încredere de sine. A învăţat că leadership-ul începe cu a fi liderul tău în fiecare zi, încercând să influenţezi persoanele de lângă tine. Discuţiile l-au făcut să înţeleagă cât de util este să afle „care-i sunt părţile bune și părţile rele, calităţile și defectele pe care le avem, să ne cunoaștem pe noi înșine foarte bine și să știm în ce situaţie putem să ne folosim calităţile foarte bine și în ce situaţie să ne ferim de defectele noastre, sau ce putem face să ne îmbunătăţim defectele.” Inspirat de unul dintre speakeri care conducea compania Adobe, Ciprian a aplicat la un internship acolo. L-a câștigat și a reușit să combine munca de facultate cu pregătirea licenţei cu munca în companie în stagiul de practică. Când colegii din internship-ul de la Adobe au început să aplice la joburi în State, la Facebook sau Google, presiunea nu i-a mai dat pace și s-a apucat și el de aplicaţii de job. Era în dubii și pentru că decisese mai degrabă să se înscrie la masterate în Europa, și chiar fusese acceptat la unul în Amsterdam. La presiunile colegilor, a aplicat însă cu zece minute înainte de deadline, într-o vineri seară, la niște joburi de entry-level în Microsoft, singura companie care mai recruta. După un interviu la telefon și câteva la centrul de recrutare din Varșovia, a fost selectat. A acceptat să plece în Seattle, și nu la masterat în Europa, gândindu-se că, dacă nu-i place, se poate întoarce după un an.

52

Leaders după 16 ani

La școala de leadership de la Poiana Brașov, la care a fost doi ani la rând, i s-a schimbat viziunea, spune Ciprian. Acolo a câștigat mult curaj și multă încredere de sine. De atunci, s-au făcut patru ani. Este software engineer în departamentul de analiză de date. Obiectivul său în următorii trei-patru ani, până să împlinească 30 de ani, este să lucreze pe data science, „un domeniu foarte sexy, când pornești un calculator și folosești Windowsul, și folosești anumite aplicaţii, noi reţinem toate click-urile pe care tu ca utilizator le faci. Încercăm să folosim niște statistici, să dezvoltăm un patern de utilizare al tău când folosești programul. Asta ajută ca managementul să știe ce decizii să ia pentru următorul Windows”. Patru ani de State i-a umplut cu călătorii în ţară, dar și în afara ei. (Într-o călătorie în Filipine și-a cunoscut soţia, cu care s-a căsătorit vara trecută). Îi place să lucreze într-o corporaţie, mai ales în sediul central, unde lucrurile sunt văzute diferit faţă de un centru regional. Dar și să găsească echilibrul între obiective specifice și ambiţioase în fiecare zi la muncă și orele de după muncă, când vrea să fie complet deconectat. „Vreau să am o separaţie foarte clară între viata profesională și cea personală”. Ca planuri de viitor, Ciprian și-ar dori să facă un MBA, pe care să-l termine neapărat până la 30 de ani. „Planul meu iniţial era să nu mai scriu cod după un 30 – 35 de ani. Asta însemna că pot să rămân tehnic, dar să mă mut să fac program management, sau product


management sau să fiu un people manager, tot într-o echipă tehnică. Sau dacă mi-ar plăcea să mă mut pe business, fie să-mi deschid propriul business, să devin antreprenor, fie după un MBA, să încep să mă mut către o poziţie de management.” Nu exclude varianta antreprenoriatului nici în România. „Dacă m-aș întoarce în România ar fi mai multe șanse să fiu antreprenor decât să fiu angajat într-o companie. Mi se pare că mediul de business din România e mult mai deschis către antreprenoriat în momentul de faţă decât în Statele Unite, unde piaţa e mult mai matură și cred că e ceva mai greu.” ▲

53


54

Leaders după 16 ani


Bogdan Nicolae Lungul drum din spatele barului la Barmania.

Bogdan are 35 de ani și muncește în afacerile pe care le-a fondat în cei aproape 20 de ani de când și-a început traiectoria profesională. Totul a pornit dintr-o discotecă, când abia terminase liceul economic „Virgil Madgearu” din București și era în anul I la Academia de Studii Economice și la Facultatea de Construcţii. Nu-i prindeau rău niște bani în plus în studenţie, așa că a acceptat un job de noapte, de barman în discoteca R2, în campusul studenţesc Regie. Nu știa prea multe despre „bar-

manie” dar în acea primă seară, când a ajuns în spatele barului, și-a dat seama că asta vrea să facă. De ce? Fiindcă îi venea foarte ușor să relaţioneze cu oamenii, și-n plus i se părea interesant că oamenii sunt altfel decât în timpul zilei – mult mai relaxaţi, de parcă ar avea două personalităţi, una de zi și una de noapte. După R2, s-a mutat la un club de muzică electronică din zona Pieţei Kogălniceanu, fiindcă-și dorise să lucreze în centrul Capitalei, pentru a avea o nouă experienţă. Pentru că nu a făcut faţă celor două facultăţi și jobului de noapte, în anul II a renunţat la școală, o decizie la care părinţii au reacţionat spunându-i că a ajuns la cuvintele lor. L-au susţinut necondiţionat și, câţiva ani mai târziu, l-au ajutat să-și termine studiile – a absolvit Management turistic la o facultate privată. În 2003, Bogdan și-a dat seama că multe dintre cluburile sau barurile în care lucrează nu prea-i ofereau creștere profesională sau dezvoltarea de abilităţi noi; afacerile puneau mai degrabă accentul pe profit decât pe dezvoltarea resurselor umane. Un prieten, care-i împrumutase o carte în engleză despre barmani, l-a recomandat barului Mondy’s, parte dintr-un lanţ mai mare. Aici a simţit că într-adevăr se pune accent pe servicii și a fost un loc unde a stat patru ani. În 2006, un importator de băuturi a organizat un concurs

55


„Am învăţat că noi, ca să funcţionăm, trebuie să avem împlinite patru paliere: familia, viaţa profesională – prin care ne putem asigura o liniște, viaţa socială – să avem cu cine să interacţionăm și să ne distrăm, și a patra, la fel de importantă, tu cu tine.” naţional de barmani în urma căruia Bogdan a devenit trainer de barmani pentru un an de zile. După ce a participat la cursuri de specializare în străinătate, a mers prin zeci de orașe din ţară ca să înveţe meserie alţi 1 500 de barmani. În paralel, lucra în baruri pe care și le alegea la Predeal sau pe litoral, moment în care și-a dat seama că a ajuns la confortul de a-și alege singur echipele în care să lucreze. Într-o discuţie cu un fost coleg barman, pasionat mai ales de zona cafelei, au decis să-și construiască împreună o afacere: așa a apărut Barmania, o companie care oferă cursuri de barmani și barista, la care amândoi au început să predea. A urmat dezvoltarea de cursuri de somelieri, de directori de bar, apoi și-au deschis cafeneaua și prăjitoria Origo și, recent, lanţul de coffee shop-uri Steam. Anul trecut, au instruit 150 de barmani. Barmania nu este un simplu curs în care ţi se explică noţiuni tehnice, spune Bogdan, ci o oportunitate prin care li se spune cursanţilor că, mare parte din ce fac, depinde de ei, de atitudinea, experienţa, trăirile, emoţiile pe care le transmit clienţilor. Multe dintre ideile pe care încearcă să le transmită în cursuri vin din cele două ediţii ale programului Leaders Academy, la care a participat în 2010 și 2011. „Am învăţat

56

Leaders după 16 ani

că noi, ca să funcţionăm, trebuie să avem împlinite patru paliere: familia, viaţa profesională – prin care ne putem asigura o liniște, viaţa socială – să avem cu cine să interacţionăm și să ne distrăm, și a patra, la fel de importantă, tu cu tine.” ▲

Susţinător al leadershipului responsabil


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

„A fi în vârf e o stare de spirit.” ALEX GĂVAN, ALPINIST

57


58

Leaders după 16 ani


Vlad Goje Cum să faci din vânzări un mod de viaţă. Și o viaţă cu sens din vânzări.

În liceu, am avut un mic business de haine pe care l-am gestionat cu doi prieteni. Cumpăram haine din străinătate și le vindeam în ţară. Totul se întâmpla online. Le aduceam din China, din State și le vindeam aici. Eram curierul și depozitul central. Și colegii mei se ocupau de partea de clienţi; eu eram într-a IX–a, ei erau în clase mai mari decât mine. Întreaga mea familie a fost o familie de antreprenori, în sensul că și părinţii mei au avut

o traiectorie profesională furtunoasă. Înainte să intrăm în Uniunea Europeană, tata asculta la radio cum că majoritatea fermierilor care aveau în zone urbane locaţii și-au trecut terenul din extra-vilan în intra-vilan, și s-au transformat în dezvoltatori imobiliari. Tata deocamdată doar vinde terenuri pentru că nu are capitalul necesar să și construiască. Își dorește acum să se lipească de un constructor și să mă atragă astfel și pe mine înapoi acasă. Planul a fost mereu ca, după ce termin facultatea, să mă ocup de dezvoltarea profesională, să lucrez, să învăţ, ca într-un final să revin acasă, lângă ai mei. Asta am făcut la Cluj. Mi-am dat seama că traiectoria mea trebuie să fie în economie, și mi-am dat seama că sunt un vorbăreţ fantastic în materie de engleză, așa că m-am dus pe partea de engleză la facultate. Am absolvit Facultatea de Știinţe Economice și Gestiunea Afacerilor în engleză, specializarea Management. Voluntariat am început să fac la echipa de baschet a facultăţii, pe care am creat-o de la zero. Am jucat baschet în liceu foarte mult, am jucat trei ani la rând, ne-am dus la campionate în Polonia, Ungaria și Germania și am zis „hai să ne distrăm puţin și la facultate”. Am făcut rost de o sală gratuită pentru studenţi, am făcut un lot foarte mare, de 20 de oameni, ne-am antrenat intens și am zis că mergem la campi-

59


onate. Am făcut voluntariat și la Rotaract, un ONG internaţional, o subdiviziune mai tânără a Rotary, cel mai mare ONG din lume. În aprilie 2013, am fost la Leaders School. De aici a început toată traiectoria mea profesională. Mi-am șlefuit foarte bine CV-ul, am fost atent la toate detaliile și am câștigat o bursă din partea companiei KPMG. Când am ajuns la Leaders a fost fantastic. E atât de clișeic să zic că mi-a schimbat viaţa, dar pot să demonstrez. Și părinţii mei au zis: „te-ai schimbat foarte tare”. De la un om căruia nu-i plăcea să citească, nu mă putea împinge nimeni, am început să citesc într-o lună trei cărţi. Am început să mă cultiv, am început să învăţ ce înseamnă management, ce înseamnă psihologie. Am început să am o sete de cunoaștere pe care facultatea nu mi-a dat-o niciodată. Niciodată nu a reușit să mi-o provoace, dar nici să mi-o ofere. La Leaders am cunoscut-o pe Adela Jansen, directorul executiv de la BRD. Ne-a dat o imagine despre ce înseamnă să fii lider. Am întrebat-o: „Adela, spune-mi te rog frumos, eu acum termin știinţe economice, termin managementul. Încă nu sunt foarte hotărât ce ar trebui să urmez. E momentul în care pot să mă specializez pe orice, pe finanţe, pe contabilitate, pe vânzări, pe orice”. La care Adela mi-a spus: „Vlade, intră la o firmă, nu contează ce vinde, dar tu fă vânzări, ăla să fie primul tău gând, pentru că din vânzări o să-ţi dai seama 1. Ce fel de om ești, pentru că ești pus în faţa unor situaţii atât de dificile, încât îţi vei da foarte bine seama dacă domeniul ăsta e pentru tine și 2. Dacă ai puţin noroc și ești foarte atent, îţi vei da seama și care e domeniul în care chiar te-ai potrivi, dacă nu în vânzări”.

60

Leaders după 16 ani

„E atât de clișeic să zic că Leaders mi-a schimbat viaţa, dar pot să demonstrez. Am început să am o sete de cunoaștere pe care facultatea nu mi-a dat-o niciodată.” Era o firmă de vânzări, de carne și mezeluri, din Bistriţa Năsăud. Aveau un singur agent în Cluj și aveau nevoie de al doilea. Prima vânzare a fost de 300 de lei, am zis că deschid șampania acasă. Și senzaţia era atât de plăcută. Mi-am dat seama de următoarea chestie, că nu trebuie să vinzi, ci să-i ajuţi să cumpere. Dă-i motive să cumpere, nu-i vinde. Am învăţat asta dintr-o carte, care mi-a schimbat radical strategia asta de muncă, dar și rezultatele. M-am trezit apoi că am luat o ţeapă de 9 000 de lei de la o firmă fantomă. Și atunci mi-am dat seama că e o neregulă foarte mare între conducere și mine. Mi-am depus demisia. Am început să lucrez cu colegul meu de facultate, Bogdan, care-și deschisese o cafenea mobilă, Captain Bean. Într-o lună de zile am depășit 2 000 de like-uri pe Facebook, ceea ce era fantastic, vuiau toate ziarele despre noi. M-am angajat la Bogdan și am început: promovare, evenimente. Tot creșteam, creșteam și ne-am dat seama că din bicicletă cu cafea putem să facem un stand cu evenimente și să facem coffee catering. La un moment dat, anul trecut, am visat la o firmă de imobiliare pe vară pentru studenţii care vin. Asociatul contabilului meu mi-a spus că are o agenţie imobiliară fără profit, îmi dă salariu fix, procent din firmă, comision, atri-


buţii, responsabilităţi, stabilitate și echipă, numai să o preiau. Prima mea lună de imobiliare a fost în iulie, am prins valul mare, când sunt chirii superbe în Cluj. Viziunea mea pentru o agenţie imobiliară diferită ar însemna să te ocupi de client nu doar prima dată când își caută chirie, apartament, casă, garsonieră, ci pe termen lung. Am avut o provocare personală în agenţie: trebuia să învăţ să fiu un bun manager, un bun lider, pentru că până acum am fost un bun executant la Captain Bean. Și pentru mine a fost o confirmare că am făcut bine. Provocarea este să am oameni sub mine, o echipă, pe care să o cresc, să-i învăţ și să meargă în faţă cu mine. După o serie de succese și eșecuri în imobiliare, am luat decizia să mă retrag din domeniu. Începeam să simt Clujul străin. Am simţit nevoia unui sprijin. Când am revenit în Satu Mare, la începutul lui decembrie, am vorbit cu ai mei și-am ajuns cu toţii la concluzia că e momentul să mă întorc. Mi-am încheiat aproape toate îndatoririle în Cluj și m-am întors acasă. M-am angajat aici la firma Zollner Electronic, unul dintre cei mai mari investitori germani din judeţul Satu Mare, specializat în producţia de componente electronice. Urmează să ţin legătura cu firme din toată lumea și să pregătesc aprovizionarea firmei. ▲

61


62

Leaders după 16 ani


Maria Tătaru

Director de marketing la o companie de top din România, la 23 de ani.

În 2010, când era în clasa XI–a la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Maria Tătaru a auzit de la o fostă colegă de generală că o fundaţie ajunge în liceele din București și-i învaţă pe elevi leadership. I-a plăcut ideea, așa că a scris un mesaj pe site-ul fundaţiei Leaders, rugându-i să vină și la ea în liceu. O zi sau două nu a primit niciun răspuns, așa că și-a pus toţi colegii de clasă să le scrie celor de la fundaţie că vor neapărat ca programul să se întâmple și în Madgearu. Și s-a întâmplat. Leadership Autentic, cum se numea programul, i-a adus

Mariei, o liceană la specializarea Turism și Alimentaţie Publică, o ușă spre educaţia nonformală. Așa că, peste doi ani, când a ajuns studentă la Academia de Studii Economice, la specializarea Comerţ, Maria s-a înscris ca voluntar în organizaţia studenţească Business Organization for Students, unde a participat la training-uri de public speaking, design, project management. A și coordonat două echipe de studenţi voluntari și experienţa asta i-a prins bine în joburile care au urmat. Maria și-a câștigat proprii bani de când era în liceu și lucra cu ora ca promoter în magazine pentru diverse produse. Era un job care o ajuta să fie independentă, mai ales că nu-i plăcea să le ceară bani părinţilor. În liceu a avut și bursă sportivă, fiindcă participa la campionate naţionale de tir sportiv. În anul II de facultate, s-a angajat la un magazin online de cadouri unde a făcut de toate. Era singurul angajat, în afară de manager, prelua comenzi, făcea facturi, răspundea la e-mail-uri și scria pe reţelele sociale. Facultatea a cam dezamăgit-o fiindcă se aștepta să aibă materii care să o ajute cu adevărat într-o carieră de turism, în schimb era doar câte puţin din fiecare, „puţin marketing, puţin PR. Universitatea a decăzut mult, nu mai e o mândrie să termini la ASE. Nu te pregătește pentru nimic

63


„La scurt timp după venirea ei, cea care îi era șefă a plecat, și acum Maria, la 23 de ani, conduce departamentul de marketingul al companiei cu cea mai mare flotă auto de închiriere, 2 500 de autoturisme.” concret, este foarte multă teorie, prea puţine activităţi practice”. După un an la magazinul de cadouri, s-a angajat la un hotel din Piaţa Domenii ca ospătar la micul dejun. I-a fost ușor să ia acest job, fiindcă făcuse în liceu practică în restaurante. Ca să ajungă la 6 la serviciu, se trezea la 4 și jumătate dimineaţa ca să parcurgă drumul zilnic din comuna Tunari, unde locuiește, și până în București. Muncea pe rupte și încerca să găsească un echilibru între job și facultate, mai ales că uneori accepta și ture interminabile în perioada nunţilor, când venea la serviciu vineri dimineaţa și pleca acasă luni, după prânz. „În hotelărie e un principiu”, spune Maria, „știi când vii, dar nu știi când pleci. De-asta am și decis să plec după un an, e un domeniu interesant din prisma interacțiunii cu oamenii, ajungi să-i cunoști foarte bine, dar e un mediu obositor”. În 2014, când se pregătea de licenţă, cei de la fundaţia Leaders, cu care păstrase legătura, i-au trimit un e-mail cu un anunţ de selecţie pentru un internship la Autonom Rent a Car. Era o poziţie plătită de intern în departamentul de marketing. Maria a aplicat știind că nu vrea să lucreze la hotel prea mult timp, dar și pentru că i-ar fi plăcut să lucreze în marketing. A fost

64

Leaders după 16 ani

selectată după interviu și o perioadă s-a dus la cele două joburi în paralel. Maria este de doi ani la Autonom. La scurt timp după venirea ei, cea care îi era șefă a plecat, și acum Maria, la 23 de ani, conduce departamentul de marketing al companiei cu cea mai mare flotă auto de închiriere, 2 500 de autoturisme. „Nu prea cred în destin, cred că ţi-l construiești, destinul e consecinţa a ceea ce faci tu. Spre exemplu, nu m-am gândit ca voi ajunge să mă angajez dintr-o legătură cu un curs pe care l-am făcut în liceu. Cred că norocul ţi-l faci. E foarte important să fii determinat și să-ţi dorești să dai ce-i mai bun.” ▲


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

Mândria de a fi români și curajul de a fi autentici ne-au fost predate de inventatorul Justin Capră.

65


66

Leaders după 16 ani


Radu Tiliţă

La 22 de ani, un student la Jurnalism transformă lumea prin idealism și voluntariat.

În anii de liceu mă ocupam cu educaţia non-formală și visam că, atunci când voi ajunge mare, voi deveni trainer și voi călători foarte mult prin ţară și voi cunoaște oameni. Eram voluntar la organizaţia Noi Orizonturi, mă ocupam de clubul Impact de la noi. Am fost unul dintre cei care au înfiinţat clubul în Adjud. O dată la trei luni implementam proiecte în folosul comunităţii, adică noi le gândeam, noi scriam proiectul, noi căutam finanţatori, noi le implementam.

Am debutat cu proiecte de protecţia spaţiilor verzi și colectarea de deșeuri, pe urmă am mai încercat să ne dezvoltăm puţin pe partea de fundraising și ne-am gândit să facem felicitări hand-made de Sărbători și cu banii strânși să mergem la un orfelinat din zonă cu alimente, cu cadouri. Pe atunci, oamenii din Vrancea nu prea înţelegeau conceptul de voluntariat. Și a durat ceva până am reușit să convingem profesorii că, uite, noi vrem să facem ceva bun. La început oamenii erau destul de sceptici. Chiar și unii părinţi spuneau că suntem ceva sectă, cine știe ce religie. Ai mei la început spuneau că-mi pierd timpul. Noi învăţam și dimineaţa și după-amiază, tocmai de aceea întâlnirile clubului le făceam de la 7 seara, până pe la 9. Eu făceam și naveta. Stăteam undeva la 15 km de Adjud. Și era obositor, e adevărat. Și mama zicea mereu: „Hai că-ţi pierzi vremea cu chestia asta, că nu o să te ajute la nimic. Generaţia asta...” După un an, au înţeles că m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea personală. La început era ideea că „uite, băiatul meu se duce gratis în nu știu ce tabără, nu știu ce excursie”. Când veneam și spuneam „da, ok, m-am dus gratis în nu-știu-ce tabără, dar acolo am învăţat ce e educaţia non-formală, ce e leadership-ul, antreprenoriatul social”. Spuneam chestiile aces-

67


„Au adus fel de fel de invitaţi și oameni care m-au făcut să cred că atâta timp cât îţi dorești ceva cu adevărat și te străduiești, chiar ajungi să atingi acel punct.”

tea și mama spunea „OK, deci nu vă duceţi să pierdeţi vremea și să vă plimbaţi”. Momentul în care am realizat că voluntariatul chiar m-a schimbat enorm a fost ziua în care a trebuit să predau ștafeta și să mă obișnuiesc cu ideea că nu voi mai fi eu cel care ţine întâlnirile, că nu voi mai fi aproape de ei. Spre deosebire de alte cluburi unde liderii erau profesorii din liceu, aici eram noi, de seama noastră, și nu exista nicio barieră de comunicare. Prin clasa a X –a a apărut Leaders la noi în liceu și eram foarte încântat că, în sfârșit, în zona noastră apar proiecte. Ei au venit și au ţinut un curs de leadership în liceu, iar în al doilea an i-am ajutat la organizare. Cursul te învaţă bazele leadershipului, munca în echipă, de ce e bine să comunici cu cel de lângă tine, ce înseamnă să fii lider. Înainte să ajung la curs eu înţelegeam că liderul este omul impus, diriginte, director, pe acela îl vedeam eu un lider. După acel curs mi-am dat seama că liderul adevărat nu e impus. În clasa a XII –a, chiar înainte să primesc rezultatele, am primit o bursă de participare la tabăra Leaders, din partea celor de la omv Petrom. Și asta chiar a însemnat foarte mult pentru mine. Au adus fel de fel de invitaţi și oameni care m-au făcut să cred că atâta timp cât îţi dorești ceva cu adevărat și te străduiești, chiar ajungi să atingi acel punct.

68

Leaders după 16 ani

Mi-a plăcut jurnalismul. Mi-a plăcut atât de mult lumea asta, e adevărat că mai mult pe partea de TV, de producţie video, încât anul trecut am reușit să iau un premiu internaţional alături de încă doi colegi, la Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre, o competiţie organizată de Comisia Europeană, filiala din București. Am făcut un material video de trei minute despre viitorul tinerilor cu deficienţe de vedere pe piaţa muncii. Așa am ajuns la Bruxelles, am stat 10 zile, am vizitat Comisia Europeană, neam întâlnit cu jurnaliști trimiși din România. Dacă stau să mă uit înapoi, nu știu dacă am reușit să fac ceva în 20 de ani sau am bătut pasul pe loc, dar atâta timp cât maică-mea e relativ mândră, e OK. Nici ea nu e foarte sigură că voi face ceva cu această facultate, dar când mergi să întrebi studenţii de la Jurnalism ce vor face cu viaţa lor, nimeni nu o să-ţi spună, nu e un domeniu care să-ţi dea un post sigur. Licenţa o voi face prin intermediul unei analize comparative între două televiziuni de știri, vreau să demonstrez faptul că mass media poate uni un popor într-o cauză comună, dar îl poate și destrăma. Aș vrea să fac un documentar despre o șatră de căldărari sau ursari. Mi se par fascinante comunităţile astea, multe culori, povești, obiceiuri. ▲

Momentul în care au venit cei de la Leaders a însemnat foarte mult, pentru că am simţit că, deși fac parte dintr-o comunitate mică, cineva ne bagă în seamă și se interesează de viitorul nostru.


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

„Șansa îi urmărește pe oamenii curajoși.” VASILE TOMOIAGĂ, CAMPION MONDIAL LA CANOTAJ

69


70

Leaders după 16 ani


Ruxandra Ion

O tânăra de succes care transformă soft-ul din ceva tehnic în ceva uman.

La 10 ani reparam calculatoare. M-a fascinat sistemul de operare, pentru că voiam să înţeleg tot ce se întâmplă, ce acţiuni au loc, ce capacităţi hardware are, dacă dau click aici ce se întâmplă, și de atunci am văzut partea strategică a calculatorului. Nu-mi explica nimeni, încercam, eșuam, după care o luam de la capăt. Așa am ajuns să stric sistemul de operare, până când nu l-a mai dus nimeni la service și mi-au spus „acum, repară-ţi-l!”. Și am luat un CD cu Windows de la o cunoștinţă și am început să butonez. După ce am instalat primul Windows, am început să-mi

doresc mai mult, mai multe programe – deja lucram cu tot ce înseamnă Excel, PowerPoint, Word, începusem să fac și filme în Movie Maker. Părinţii îmi ziceau: „Ruxandra, învaţă, lasă prostiile!”. N-au fost niciodată de acord cu calculatorul. Au zis că cea mai importantă este educaţia, notele și olimpiadele. Să merg la școală, să fac o facultate și să mă angajez. Am vrut sa fiu diferită, am făcut tot ce mi-a plăcut și mi-am asumat responsabilitatea întotdeauna. Am vrut să fiu independentă. După care am început să fiu fascinată de partea de hardware, să văd cum funcţionează mașinăria asta cu monitor. Așa am început să demontez unităţi centrale, să schimb piese, să cumpăr piese, să fac să meargă mai repede unitatea, să aduc alţi RAMi și resurse. La liceu eram deja pricepută bine la informatică. Așa am ajuns de la instalarea primelor sisteme de operare de la prieteni la primii clienţi. Primii bani i-am câștigat în clasa a X–a sau a XI–a, instalând sisteme de operare și reparând calculatoare. La 16 ani am învăţat să fac site-uri. Cum? Am găsit un marketplace în America, se numea ClickBank, un site de recenzii, cu milioane de produse din întreaga lume. Eu aveam de construit un site cu tot cu povestea produsului și să îl vând. Îmi amintesc și acum că prima vânzare am avut-o la un produs de golf.

71


Am făcut niște site-uri gratis în liceu pentru a avea un portofoliu, după care le-am făcut oferte personalizate clienţilor, am început să vin cu multe recomandări și cumva să fac consultanţă pe proiect. Așa am început să prind primele proiecte. Nimeni nu era de acord și nu a crezut în mine. Am învăţat că eșecul face parte din succes și nu există bucurie mai mare ca aceea pe care o simţi atunci când învingi dificultăţile. Educaţia este vitală. Aveam perioade când citeam 4 – 5 cărţi pe săptămână și încă mai fac asta – cărţi de business, antreprenoriat, dezvoltare personală și management. Asta a început cumva la 16 ani, pentru că eu nu citeam „Moromeţii” sau alte cărţi care mi se cereau la școală, citeam cărţi de dezvoltare personală și business. Mi le cumpăram de la o librărie din Târgoviște sau le comandam, le plăteam cu banii pe care îi câștigam din calculatoare. Practic, asta făceam cu banii, cumpăram cărţi. Deși toată lumea voia să dau la ASE, eu am vrut să dau la Matematică-Informatică la Universitatea București, să devin inginer software și ăsta să fie visul meu. Oare? Am început cu o idee, care acum a ajuns la Telekom și are 200 de mii de utilizatori activi – este o aplicaţie de povești, care se numește Tărâmul Basmelor. Împreună cu trei parteneri am reinventat povestea basmului românesc – Harap Alb, Greuceanu, Ileana Cosânzeana, Făt Frumos. A fost primul proiect. Pe Leaders i-am cunoscut în primul an de facultate, aveam 20 de ani. Mi-a plăcut foarte mult conceptul, a fost o săptămână foarte interesantă. Atunci a fost prima dată când am avut șansa să cunosc antreprenori cu afaceri

72

Leaders după 16 ani

„Educaţia este vitală. Aveam perioade când citeam 4 – 5 cărţi pe săptămână și încă mai fac asta – cărţi de business, antreprenoriat, dezvoltare personală și management. Asta a început cumva la 16 ani, pentru că eu nu citeam „Moromeţii” sau alte cărţi care mi se cereau la școală, citeam cărţi de dezvoltare personală și business.” românești de succes extinse la nivel global – să stai de vorbă cu ei, să vezi cum au reușit, să vezi dacă te regăsești în poveștile lor și totodată să urmărești care sunt cele mai importante competenţe și abilitaţi. Prima decizie pe care am luat-o după cursul de la Leaders a fost să continui cu antreprenoriatul, deși toată lumea îmi spunea să merg într-o corporaţie să fac programare. Am început prin a face design, site-uri de prezentare și magazine online, cu strategia de business integrată, inclusiv promovare online. Așa ne-am diferenţiat și totodată prin personalizare și importanţa acordată oamenilor. Afacerile sunt cu oameni, despre oameni și pentru oameni. N-a fost ușor, însă aveam o doză interminabilă de energie, entuziasm, pasiune, perseverenţă. Te lovești de multe, de la primul telefon în încercarea de a găsi clienţi până la lipsa de comunicare, clienţi care nu plătesc, toate cumulate înseamnă timp și muncă. Lecţiile și eșecurile sunt cele mai valoroase. La început eu eram cea care le făcea pe toate. Eu eram omul care centra și dădea și cu capul. Mă trezeam în fiecare zi la ora 5 dimineaţa, erau zile când mergeam la alergat și altele când


din zori eram la birou până seara târziu. Nu simţi cum trece timpul când faci ce îţi place. Responsabilitatea este foarte mare, pentru că atunci când ai un business nu te mai gândești la tine, mai importantă este echipa, pentru că datorită lor reușești ca antreprenor. A fost perioada deciziilor, în care mi-am conturat foarte bine drumul profesional. Aveam de ales între nișa de software, să fac doar programare sau să mă îndrept spre business development, care mi se potrivește cel mai mult. Era înainte să mă hotărăsc să fac consultanţă, când am vrut să mă diferenţiez și mi-am dat seama că îmi place cel mai mult partea de dezvoltare, înţelegerea businessului, a strategiei, a planului de proiect, a provocărilor cu care se confruntă fiecare client. Acum noi suntem HumanDots – The fuel within your business, oamenii pasionaţi din spatele cifrelor, strategiilor, conceptelor de comunicare sau cei care au grija de business-ul tău. Noi transformăm soft-ul din ceva tehnic în ceva uman, în ceva realizabil și pe înţelesul tuturor, îl integrăm în modelul de business și în același timp conectăm cerinţele, obiectivele, dorinţa cu nevoia clientului. Mie îmi place să spun că revitalizăm business-urile. Acum avem proiecte din SUA și Europa ( Cehia, Belgia, Austria) și ne dorim ca lista să continue. Ne pregătim să lansăm produse în zona de educaţie pentru copii și medicină, fiind cele două nișe pe care dorim să ne dezvoltăm. Însă visul nu se oprește aici, peste ani îmi doresc să fim un laborator de inovaţie și dezvoltare de afaceri în tehnologie, un fond de investiţii care să susţină alţi tineri antreprenori. ▲

Leaders mi-a dat mai multă încredere în mine că pot să realizez ceea ce visez. Acolo am experimentat pentru prima oară ce este un mini-plan de afaceri.

73


74

Leaders după 16 ani


Mihai Ranete Un doctor radiolog conduce Caravana cu Medici în satele sărace.

Mihai Ranete, 28 de ani, este medic rezident radiolog la Institutul Clinic Fundeni și coordonatorul Caravanei cu Medici, un program prin care o echipă medicală ajunge lunar într-un sat sărac, unde accesul la servicii de sănătate este greoi. În 2012, când era student la Facultatea de Medicină „Carol Davila” din București, Mihai era voluntar într-un program similar, „Împreună pentru sănătatea rurală”, al organizaţiei studenţești în care era implicat. Mult din ce învaţă în facultate un student la Medicină este arid, își amintește Mihai, ai foar-

te multe informaţii de acumulat, ești pus să înveţi multe lucruri, iar când ajungi în practică la spital, în funcţie de norocul pe care-l ai, poţi să vezi sau nu lucruri. „Intri într-o rutină care te doboară, una este să mergi tu să faci ceva, să vezi că funcţionează, atunci te simţi cu adevărat bine”, spune medicul. Este vital să-ţi găsești oportunităţi de a învăţa meserie în spital sau în programe ca „Împreună pentru sănătatea rurală”. După studenţie, acum doi ani, Mihai a început să se gândească cum să pună pe picioare un proiect similar ca cel din facultate, dar care să aducă nu doar educaţie pentru sănătate la sate, așa cum se întâmplase până acum, ci să-i ajute pe oameni să afle de ce nu se simt bine, ce boli ar putea avea, astfel încât să plece după vizita medicilor cu niște răspunsuri, nu doar cu sfaturi. Asociaţia Caravana cu medici s-a înfiinţat în 2014, iar până la prima caravană rurală, din martie 2015, echipa de 30 de medici și studenţi coordonată de Mihai a strâns fonduri și parteneriate, ca munca lor în comunităţi să fie cât mai valoroasă. Spre exemplu, au reușit printr-un parteneriat cu Laboratoarele Synevo să obţină un set de analize care li se face oamenilor cu o săptămână înainte de venirea Caravanei. „Ţinta noastră e ca omul care pleacă de la noi să plece cu ceva concret”, spune Mihai,

75


„La Leaders Academy, [...] a învăţat multe despre cum să construiască dinamica echipei, să ia calm decizii și să se bazeze pe ceea ce fac oamenii săi.”

„trebuie să-l ajuţi, cu niște doctori, niște analize. Nu ne ducem acolo să operăm oameni, sunt unele chestii de bază pe care le putem urmări. Dar, omul, când pleacă de la noi, pleacă cu niște răspunsuri”. Tinerii medici ajung vineri seară în comunităţi, iar sâmbăta încep munca. Oamenii primesc rezultatele analizelor, pe care un medic le interpretează, li se face un examen clinic sau ecografii. Anul trecut au consultat 1 000 de adulţi și copii. A fost un an productiv în care Mihai și echipa sa au muncit și la a-și găsi parteneri și finanţatori. Într-un week-end ajung să consulte 250 de copii și adulţi, în zonele pe care le ţintesc, „sate cu probleme în mediul rural, nu neapărat unde nu au medic de familie, fiindcă pe hârtie sunt medici, dar nu ajung acolo”, spune Mihai. Anul trecut au descoperit că mulţi dintre cei consultaţi aveau hepatită B și C. A contat că au aflat asta, spune Mihai, fiindcă oamenii au înţeles că dacă nu se tratează, hepatita se poate transforma în ciroză, cu șanse mult mai mici de vindecare. Într-un alt sat, un copil avea o problemă minoră la testicule, care, în timp, însă, se putea înrăutăţi. Când tatăl băiatul a aflat asta, a decis să-l opereze cât mai repede. Mihai spune că momentul l-a emoţionat. Atunci când l-a convins pe tată să facă asta, a simţit cu adevărat importanţa și nevoia unui asemenea proiect.

76

Leaders după 16 ani

Anul trecut a participat la Leaders Academy, după ce a primit o bursă din partea Raiffeisen Bank. A fost un program de o săptămână care l-a învăţat multe despre cum să construiască dinamica echipei, să ia calm decizii și să se bazeze pe ceea ce fac oamenii săi. (Din echipa Caravana cu medici fac parte alte două absolvente Leaders School). Organizarea este la fel de importantă ca actul medical; Mihai și ceilalţi trebuie să se asigure că în grupul de medici dintr-o anumită săptămână sunt oameni cu specializări diferite sau că mediatorul, fie primar, fie un sătean care cunoaște multă lume, le răspunde la telefon sau îi ajută să-și găsească loc de campare, de obicei în școală. Anul acesta, Caravana cu medici va ajunge în 12 comunităţi rurale. Au început cu primul week-end al lui martie, în judeţul Constanţa, comuna Mihail Kogălniceanu, la Centrul Social Sibioara. 2016 a început bine pentru Mihai, care a aflat în februarie că premierul Dacian Cioloș și echipa sa de consilieri sunt interesaţi de proiectul lui și ar vrea să-l includă într-un program de măsuri guvernamentale pentru diminuarea sărăciei. Pachetul guvernamental de soluţii este încă în dezbatere publică, dar dacă va fi aprobat, Caravana cu medici ar putea să fie finanţată prin fonduri bugetare și să se transforme într-un proiect naţional cu o periodicitate mai mare de o dată pe lună. Mihai este încântat, dar așteaptă calm rezultatul. Oricum, Caravana cu medici va continua, pentru că „mergem să facem niște chestii simple, într-adevăr, dar care pot schimba vieţile oamenilor. Dacă le spunem că un virus le poate da cancer hepatic, poate apoi se duc să se trateze. Astfel, îi salvezi.” ▲


GÂNDURI CARE NE-AU INSPIRAT

„Fiecare respiraţie a liderului este încărcată cu responsabilitatea reprezentării. Ca să fii lider trebuie să fii foarte ancorat în valori.” ADRIAN OIANU, DESIGNER

77


MULŢUMIRI Au scris: Oana Sandu portrete: Alina Popescu, Cristina Pogorevici, Maria Axinte, Eleonora Ion, Ionuţ Geroșanu, Andrei Lăscuţ, Ciprian Tais, Bogdan Nicolae, Vlad Goje, Maria Tătaru, Radu Tiliţă, Ruxandra Ion, Mihai Ranete. Ionela Gavriliu portrete: Bogdan Micu, Robert Szasz și Victor Ţăpeanu.

A fotografiat: Atelier de fotografie alternativă Allkimik (www.allkimik.ro) Imaginile au fost transferate pe hârtie impregnată cu o soluţie sensibilă la lumină, folosind un procedeu de reproducere fotografică numit cianotipie. Art director: Solène Cesbron / Studio Zvâc Project manager: Adelina Maria

Unele texte au fost scrise pe baza informaţiilor din interviuri, printr-o structură narativă, iar altele sub forma unei mărturisiri.

Povești susţinute de: Raiffeisen Bank, OMV Petrom și Ursus Breweries Tipărit de:

CONTACT: www.leaders.ro office@leaders.ro Facebook.com/fundatialeaders +4021/ 311 09 46

78

Leaders după 16 ani

Cartea LEADERS este publicată de fundaţia Leaders și conţine o colecţie de portrete ale absolvenţilor acesteia.

Profile for Alex Gorun

Cartea LEADERS - VOLUMUL I  

Cartea LEADERS - VOLUMUL I  

Profile for alexgorun
Advertisement