Revista - Mens sano in corpore sano - Nr. 1 2012

1 | 114

Redacţia revistei Redactor Șefi: Prof. Boncan Ruxandra Prof. Şorlei Daniela Ioana Redactori Șefi Adjuncti: Prof. Pârvulescu Mihaela Prof. Pârvulescu Emil Grafică Computerizată: Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru - Casa Corpului Didactic Vâlcea Copertă: Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru - Casa Corpului Didactic Vâlcea Autorii sunt responsabili pentru conținutul articolelor publicate

COLECTIVUL DE REDACŢIE EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA DIRECTOR-REDACTOR ȘEF: PROF. ANDRA BICĂ EDITOR-INFORMATICIAN: DĂSCĂLETE-BURTEA ALEXANDRU ADMINISTRATOR FINANCIAR: EC. DUMITRANA VARINIA BIBLIOTECAR: PURANU GEORGETA

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA

ISSN: 2286-0517 ISSN-L: 2286-0517

Cuprins 1. Dezvoltarea fizică a copilului în sistemul educaţional actual Educ. Alexandru Silvia Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

11

2. Activităţile de educaţie fizică în grădiniţă Prof. Aniniş Violeta Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

11

3. Relaxarea psihofizică-metoda de iniţiere şi perfecţionare Prof. Badea Alina Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

12

4. Mişcarea înseamnă viaţă, sportul înseamnă sănătate Prof. Înv. preprimar: Bădiţă Elena Grădiniţa cu Program Prelungit ,, Nicolae Bălcescu’’ Râmnicu Vâlcea

13

5. Sport prin joc la preşcolari Boantă Georgeta Grădiniţa „Sfântul Nicolae” - Brăila

14

6. Activitati si jocuri sportive in invatamanatul prescolar si primar Nasture Mihaela Gradinita “Vise”-Bucuresti

15

7. Proiect educaţional în cadrul programului naţional KALOKAGATHIA „Minte sănătoasă în corp sănătos” 16 Prof. Buş Cristina Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 32 Timişoara 8. Armonie în mişcare Prof. Călinoiu Elena Grădiniţa cu Program Normal Nr. 7 Râmnicu Vâlcea

17

9. Educatia fizică în grădiniță Prof. înv. preşcolar Călugăriţoiu Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

18

10. Activităţi şi jocuri în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor Prof. Ciochină Daniela Grădinţa cu Program Prelungit Sud Râmnicu Vâlcea

18

11. Educaţia fizică în grădiniţă Ciutescu Iuliana Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

19

12. Mişcarea în aer liber mijloc de eficientizare a condiţiei fizice şi psihice a copiilor 20 Prof. Comăneci Titina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea 3 | 114

13. Abordarea educaţiei fizice în contextul educaţiei actuale Prof. Enache Ileana Prof. Stoica Ionica Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23, Craiova

21

14. Dansul sportiv - Programă de opţional Prof. Diaconeasa Andreea Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

22

15. Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Prof. Dobîndă Lenuţa Grădiniţa cu Program Prelungit Făget

23

16. Modalitate de dezvoltare fizică a preşcolarilor prin jocuri de mişcare Prof. Valentina Dobrescu Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

24

17. Educaţia fizică în dezvoltarea motrică a copilului preşcolar Educ. Drăguşin Maria Grădiniţa cu Program Normal Deieşti, Olt

25

18. Rolul educaţiei fizice în învǎţǎmântul preşcolar Educ. Dragusin Ioana Prof. Cojocaru Marcela Gradinita cu Program Prelungit Ostroveni 1Râmnicu Vâlcea

25

19. Sportul si sanatatea la copilul mic Educ. Dumitrescu Maria Mirela Grădinița cu Program Normal Buleta- Mihaesti

26

20. Dezvoltarea armonioasă a copiilor prin activitaţile de educatie fizică Instit. Fuiorea Mihaela Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

27

21. Rolul educaţiei fizice în învǎţǎmântul preşcolar Educ. Balescu Mariana Grădinița cu Program Prelungit „Traian” Râmnicu Valcea

29

22. Copiii voioşi, copiii sănătoşi = particularităţi ale activităţii de educaţie fizică în grădiniţă 29 Prof. înv. preşc. Ispir Iuliana-Florentina Grădinița cu Program Prelungit Sud Râmnicu Vâlcea Educ. Purcaru Alexandra-Anamaria Grădinița cu Program Prelungit Măgura Mihăeşti Vâlcea 23. Rolul educaţiei fizice în învǎţǎmântul preşcolar Prof. Boncan Ruxandra Prof. Brănescu Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit “Traian” Râmnicu Vâlcea

31

24. Dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari prin activităţile de educaţie fizică 4 | 114

32

Educ. Ghiţulescu Elena Grădinița cu Prgram Normal Sălătrucel, Vâlcea 25. Activitate opţională ,,Prichindeii Veseli” Prof. Gliga Aurelia Ramona Prof. Cirilescu Marinela Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin

32

26. Beneficiile practicării exerciţiilor fizice Prof. Monica Huştiuc Palatul Copiilor Botoşani

35

27. Contribuţia orelor de educaţie fizică la dezvoltarea armonioasă a organismului elevilor din învăţământul primar 36 Prof. Ancuţa Bianca Elena Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea 28. Activităti şi jocuri sportive în ciclul primar Înv. Balasa Dumitra Scoala cu Clasele I-VIII Vultureşti, Judeţ Olt

37

29. Sportul la orice vârstă Prof. Înv. Primar Toader Daniela Alina Școala Șerban-Vodă Cantacuzino, Structura Jiblea-Veche, Călimanesti

39

30. Efortul şi capacitatea fizică Prof. Înv. Primar Popescu Mirela Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

40

31. Jocuri pentru cunoaşterea formelor geometrice, folosite în lecţia de educaţie fizică 41 Înv. Ivasciuc Ionuţ Şcoala cu clasele I-VIII Victoria, Hlipiceni, judeţul Botoşani 32. Exerciţiile fizice cu obiect portativ Instit. Ivasciuc Daniela Şcoala cu clasele I-VIII Dan Iordăchescu, Hlipiceni, judeţul Botoşani

41

33. Influenţele programului integrat sportiv asupra dezvoltării personalităţii şcolarului mic 42 Prof. învăţământ primar Mandra Ileana Grupul Şcolar Ocna Şugatag Maramureș – Structura Breb 34. Educaţia fizică- necesitate şi posibilitate Maria Popescu Fita Narcisa Gradinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

43

35. În lumea jocurilor de mişcare Prof. Mirea Adina Grădinița cu Program Prelungit Nr.2/17 Pitești

44

5 | 114

36. Parteneriatele educative –în sprijinul desfăşurării activităţilor sportive Prof. Olar Daniela Grădiniţa Şelimbăr, Judeţul Sibiu 37. Activitatea de educatie fizica-mijloc de dezvoltare prescolarilor Prof. Popescu Claudia Gradinita cu Program Prelungit Nord3, Râmnicu Vâlcea

a

45

personalitatii 46

38. Proiect de activitate Educ. Adina Mireanu Grădiniţa VISE- Bucureşti

47

39. Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Educ. Neamu Rodica, Educ. Stirbu Diana Elena Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Traian”, Râmnicu Vâlcea

51

40. Incursiune în lumea sportului Prof. Olescu Ileana Școala cu clasele I-VIII Armǎşeşti, Com. Cernişoara

52

41. Proiectarea eficientă a activităţilor de educaţie fizică Patru Doina Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

53

42. Deprinderile motrice- particularitati Prof. Panait Irina Andreea Gradinița cu Program Prelungit Vise București

54

43. Parcursul aplicativ - consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice la preşcolari 55 Educ. Popescu Liliana Grădinița cu Program Normal Dienci-Vultureşti, judeţ Olt 44. Mijloace de învăţământ folosite pentru eficientizarea orelor de educaţie fizică 57 Prof. înv. primar: Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea 45. Minte sănătoasă în corp sănătos Prof. Peche Alina-Marieta Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 3, Râmnicu Vâlcea

58

46. Contribuţia jocului de mişcare la creşterea eficienţei orelor de educaţie fizică 59 Popa Florentina Anda Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1, Rm Vâlcea 47. Contribuția orelor de educație fizică la dezvoltarea fizică armonioasă a organismului elevilor 60 Popa Elena 6 | 114

Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea 48. Jocurile de mişcare Popa Dana Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea Popa Ovidiu Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 10 Râmnicu Vâlcea

60

49. Activitatea de educatie fizica-mijloc de dezvoltare prescolarilor Prof. Popescu Claudia Gradinita cu Program Prelungit Nord 3, Râmnicu Vâlcea

a

personalitatii 62

50. Jocuri de tranziţii Educ. Alinei Cornelia Preda Denisa Grǎdiniţa cu program prelungit Nr. 23, Craiova

62

51. Educaţia fizică şi sportul- factor de sănătate şi de educare Prof. Almaşi Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Sud Râmnicu Vâlcea

63

52. Efortul fizic Prof. Adina Dobrete Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab’’ Râmnicu Vâlcea

64

53. Noi tendinţe de abordare a activităţii de educaţie fizică şi sport Prof. Bujin Cornelia Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța

65

54. Importanţa jocurilor de mişcare în aer liber, desfăşurate cu preşcolarii Prof. Călugăroiu Maria-Viorica Grădinița cu Program Normal Stănuleasa, Comuna Sîmbureşti, Jud.olt

65

55. Dezvoltarea motivației in educație fizică și competițiile sportive școlare Prof. Dabu Doina Râmnicu Vâlcea

67

56. Educaţie fizică pentru sănătate Micu Maria Şcoala cu clasele I – VIII, Petreşti, Alba

68

57. Proiectul educaţional- mijloc al educaţiei fizice şcolare Prof. Oprişan Gigi, Liceul Teoretic “Tudor Vianu” Giurgiu Prof. Oprişan Mădălina, Şcoala cu clasele I-VIII Oinacu, judeţul Giurgiu

70

58. Dezvoltarea fizică generală prin aplicaţiile geografice Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab’’ Râmnicu Vâlcea

72

59. Valoarea educativă a jocurilor de mişcare Prof. înv. primar Stancă Alina

73

7 | 114

Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab’’ Râmnicu Vâlcea 60. Cum merge un om fericit?- joc de dezvoltare emoţională Prof. Bică Andra Prof. Mihaela Cîţu Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

74

61. Beneficiile sportului la orice vârstă Prof. înv. primar Călinescu Anca Şcoala cu clasele I- VIII Nr. 2 ,,George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc

74

62. Jocul-mijloc pentru învătarea handbalului la clasele I-IV Prof. Chiriac Tiberiu Gabriel Școala Nr. 18 ‚,Sfântul Dumitru” Craiova

76

63. Dansul sportiv si gimnastica ritmică Prof. Dumitrescu Gabriela Şcoala cls. I-VIII Stoeneşti-Berislăveşti, Vâlcea

77

64. Rolul activitatilor de educatie fizica in invatamantul prescolar Prof. Lungoci Elena Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

78

65. Beneficiile sportului la copii şi la vârsta a treia Prof. Mureşan Dorin Liceul cu Program Sportiv Cluj-Napoca

79

66. Beneficii ale practicării sportului la preşcolari Prof. Şorlei Daniela-Ioana Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

80

67. Proiect de activitate Educ. Albu Irina Grădiniţa cu Program Normal Bucşani Dâmboviţa

86

68. Proiect didactic Înv. Bălașa Dumitra Scoala cu Clasele I-VIII Vultureşti, Judeţ Olt

91

69. Acţiunile sportive, mijloc de dezvoltare şi educare a preşcolarilor Prof. Rădos Delia Grădiniţa cu Program Prelungit Făget, jud. Timis

93

70. Activitatea psiho-motrică prin jocuri aplicative Educ. Rădulescu Nina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Valcea

94

71. Activitatea de educatie fizica-mijloc de dezvoltare prescolarilor Educ. Radutoiu Gheorghita Educ. Nitulescu Mihaela Gradinita cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea 8 | 114

a

personalitatii 95

72. Gimnastica ritmica la preșcolari Educ. Popescu Elena Educ. Statie Aurelia Gradinita cu Program Prelungit Nord I Râmnicu Vâlcea

95

73. Importanţa activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari 96 Prof. Stanciu Maria Gradinita Cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea 74. Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Prof. Înv. Preşc. Băluţă Mihaela Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 - Râmnicu Vâlcea

97

75. De la jocurile de mişcare la sport Prof. Înv. Preşcolar Ban Daniela Grădiniţa cu Program Normal Lunca-Bujoreni

97

76. Rolul educaţiei fizice în dezvoltarea motrică a copilului preşcolar Educ. Ciutescu Verginica Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

98

77. Importanţa activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea armonioasă a copiilor preşcolari 100 Educ. Sandu Narcisa Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea 78. Parteneriatele educative – în sprijinul desfăşurării activităţilor sportive 101 Prof. Preşcolar Olar Daniela, Grădiniţa cu Program Normal Şelimbăr Sibiu 79. Jocul de mişcare, modaliatate de dezvoltare fizică a copiilor Prof. Sporiş Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

102

80. Rolul activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor preşcolari 103 Prof. Simona – Elena Munteanu Grădiniţa de Copii nr. 17, Sibiu 81. Practicarea exercitiilor fizice in forme organizate Educ. Stana Jana Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

105

82. Importanţa activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari 105 Prof. Stanciu Maria Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea 83. Educaţia fizică la preşcolari Tănase Elena-Alina-Rodica Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Rm. Vâlcea

107

9 | 114

84. Mens sana in corpore sano Educ. Truşcă Mădălina Şcoala cu clasele I -VIII Nr. 5 Râmnicu Vâlcea

108

85. PREŞCOLARII ŞI SPORTUL Tucan Nicoliţa Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

108

86. Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Prof. Vasile Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 3 Râmnicu Vâlcea

110

87. Mens sana in corpore sano Educ. Vasilescu Floarea Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

111

10 | 114

Dezvoltarea fizică a copilului în sistemul educaţional actual Educ. Alexandru Silvia Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia fizică reprezintă un domeniu deosebit de important pentru dezvoltarea şi creşterea armonioasă a organismului copilului. În acest sens, încercăm să facem o scurtă incursiune în biomecanica poziţiilor corecte ale corpului şi a segmentelor sale prin aplicarea exerciţiilor fizice atât pentru menţinerea unei ţinute corecte, cât şi pentru corectarea posturii elevului în lecţie. De aceea, subliniem necesitatea practicării educaţiei fizice de către copii în sistemul educaţional actual. În privinţa dezvoltării psihice optime, mişcarea efectuată sub forma unor exerciţii fizice, de tip sportiv, conduce la obţinerea echilibrului psihic, autocontrolului, creşterii aprecierii de sine, dobândirii încrederii în forţele proprii , într-un cuvant îl conduce pe copil să se simtă în largul său în viaţa cotidiană.

Educaţia fizică vizează dezvoltarea armonioasă a organismului, întărirea sănătăţii şi cultivarea unor calităţi fizice . În şcoală educaţia fizică, are un rol foarte mare demonstrat prin faptul că exerciţiile de fortificare, cu caracter preventiv sau corectiv sunt principalele mijloace prin care se acţionează asupra corpului omenesc, acestea au o structură simplă, motivând larga lor accesibilitate pentru toate categoriile de executanti, indiferent de vârstă şi gradul lor de pregătire.

Putem afirma, că educaţia fizică în şcoli, are un rol deosebit, constituind premisa unei dezvoltări corecte a copilului influenţând nu doar dezvoltarea fizică ci şi pe cea psihică.

Activităţile de educaţie fizică în grădiniţă Prof. Aniniş Violeta Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Educația fizică este o componentă a educației generale, alături de educația intelectuală, educația morală, educația estetică și educația tehnico–profesională. Între toate aceste componente există interdependență, relații reciproce, ele formând un sistem. Educația fizică poate influența foarte mult atât sfera intelectuală a personalității umane, dar și celelalte sfere. Sensul principal al relației în cadrul sistemului componentelor educației generale este de la educația fizică către celelalte și nu invers.

Particularitățile activităților de educație fizică sunt determinate de următorii factori: • Prezența a două teme într-o activitate, astfel: o temă de învățare sau de consolidare a unei deprinderi motrice și o temă de educare a unei calități motrice, având ca mijloc de acționare un joc de mișcare; sau cea de-a doua temă poate să fie de consolidare a unei deprinderi motrice însușite anterior și să se realizeze tot printr-un joc de mișcare sau parcurs aplicativ sau ștafetă.

• Necesitatea pregătirii organismului copiilor pentru efort, ceea ce presupune respectarea primului moment al activității și a acțiunilor specifice de realizare a acestuia, prin utilizarea variantelor potrivite de mers, alergare, precum și dozarea lor corespunzătoare și alternarea lor cu exerciții de respirație.

• Acționarea asupra dezvoltării fizice armonioase a organismului copiilor prin exercițiile segmentare prezente în momentul al treilea al activității.

• Solicitarea permanentă a priceperilor și deprinderilor însușite, predate și formarea altora noi.

• Revenirea obligatorie a organismului copiilor după efortul depus,prin intermediul unui joc de mișcare liniștitor sau al unor exerciții de respirație dindeplasare sau de pe loc.

11 | 114

Specialiștii domeniului au promovat mai multe modalități de structurare a activității de educație fizică pe părți, momente, etape, verigi. Indiferent de denumirea componentelor din structura activității, acestea trebuie să creeeze cadrul propice de rezolvare a unor cerințe de natură organizatorică, fiziologică și metodică.

Relaxarea psihofizică-metoda de iniţiere şi perfecţionare Prof. Badea Alina Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Înainte de a trece la detaliile acestui capitol, este necesar să se mentioneze faptul că relaxarea autogenă (mai corect spus antrenamentul psihoton, deoarece toate şedinţele de relaxare vor fi încheiate cu o repriză ,,tonică” ,de activare), include două cicluri fundamentale de învaţare, distincte din punct de vedere descriptive,dar legate între ele ca scop.

Această schemă nu trebuie să inhibe începătorii, prin dimensiunile ei sau prin dificultăţile pe care ar bănui că le implică. Atât etapele cât şi ciclurile sunt legate între ele într-o structură dinamică, naturală şi simplă în acelaşi timp. Defalcarea sub formă de schemă are un anumit scop, pentru a-l ajuta pe sportivul începător, lipsit de experienţă în acest sens. Atunci când mediul intern sau mediul exterior al vreunui sportiv implică anumite neconcordanţe care fac dificilă parcurgerea integrală a ciclului relaxării, se poate obţine un anumit beneficiu biopsihic şi din fragmente de ciclu. De exemplu, învăţarea etapei minimale, poate crea obişnuinţe favorabile respective, chiar dacă el nu a reuşit să parcurgă şi să stăpânească bine celelalte etape. Noi am ţinut seama atât de varietatea de tipuri umane foarte diverse, cât şi de criza de timp în care trăim şi acţionăm. Din acest motiv este aproape imposibil ca din toată masa celor care vor dori să înveţe metoda să nu existe şi insuccese, abandonări. Dar, dorinţa noastră a fost ca masa de abandonări sau de eşecuri să nu fie mai numeroasă decât masa succesului, din care motiv am oferit şanse suplimentare tuturor sportivilor, împărţind sarcinile acestui program de relaxare pe trepte distincte de învăţare, şi de dificultate, care pot fi însuşite fie solitar, fie global, în funcţiune de aptitudinile, răbdarea, timpul disponibil şi condiţiilor concrete de învăţare şi perfecţionare a metodei. În acest sens trebuie făcută următoarea remarcă.

Etapa I, minimală, constituie fundamental, baza, pe care se pot clădi celalalte etape. Dacă am face o paralelă cu factorii de antrenament, această etapă s-ar putea asemăna cu pregătirea fizică, care asigură temelia celorlalţi factori, mai subtili, mai pretenţiosi. De asemenea, ciclul II (foarte avansat), ridică probleme deosebite sub aspectul selecţiei candidaţilor dornici să-l parcurgă, întru-cât el pretinde o dişciplinare prealabilă a gândirii, a atenţiei şi a imaginaţiei peste care nu se poate trece.

Acest ciclu foarte avansat constituie treapta măiestriei, aşa cum în marea performanţă există o treapta asemănătoare, care survine după un anumit număr de repetări şi perfecţiuni în disciplina respectivă.

ORGANIZAREA LOCULUI DE DESFAŞURARE A ŞEDINŢELOR DE RELAXARE Cadrul optim în care se desfăşoară primele şedinţe de relaxare condiţionează în cea mai mare măsură ataşamentul sportivului faţă de această metodă, sau dimpotrivă, îi poate grăbi abandonul, dacă include elemente dezagreabile. Şi aceasta deoarece senzaţiile cu care încheie sportivul şedinţe de relaxare, au un mare rol în sedimentarea atitudinii faţă de metodă şi până la un anumit punct lucrul este firesc.

Când un sportiv se hotărăşte să execute o şedinţă de relaxare, el doreşte implicit să se relaxeze, adică să se deconecteze, să se simtă bine, puternic, optimist. Pentru ca aceste dorinţe firesti să se traducă în fapte, relaxarea trebuie să se desfăşoare într-un cadru optim, adică să nu includă factori perturbatori sau conflictuali. Iată despre ce este vorba.

Spaţiul de relaxare poate fi optim (un pat confortabil sau o saltea de gimnastică, pe care sportivul să poată sta culcat); spaţiul impropriu se referă la cel incomod, un pat scurt, tare sau lipsa acestuia.

12 | 114

Condiţiile de microclimat, pot fi optime: temperature moderată (cu tendinţă spre cald); camera aerisită; luminozitatea redusă; izolare fonică; ambianţă agreabilă, provenită din curăţenia camerei, culoarea pereţilor, a tapetului, prezenţa covorului, a unor elemente decorative etc. Condiţiile perturbatoare se referă la temperatură (căldură în exces sau foarte frig); lipsă de aerisire (aer viciat, cu fum); lumină foarte puternică, care împiedică relaxarea ochilor; acustică puternică, care amplifică zgomotele din jur; situare spaţiului de relaxare într-o zonă poluată sonor (şcoală, stradă, spaţiu de parcare auto etc.); ambianţă dezagreabilă, în cadrul căreia sportivul se poate simţi neliniştit, agitate, nemulţumit.

Mişcarea înseamnă viaţă, sportul înseamnă sănătate Prof. Înv. preprimar: Bădiţă Elena Grădiniţa cu Program Prelungit ,, Nicolae Bălcescu’’ Râmnicu Vâlcea Motto ,,Cine spune joc, spune totodată efort şi libertate, iar o educaţie prin joc trebuie să fie o sursă, atât de efort fizic, cât şi de bucurie morală’’.

Jean Chateau Practicarea unui sport este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului, atât sub aspectul fizic, cât şi cel psihic.Sportul consolidează scheletul, fortifică inima şi plămânii, îl ajută pe copil să-şi coordoneze mişcările corpului, previne riscul obezităţii. Sportul este de asemenea un minunat instrument de socializare şi de dezvoltare a valorilor educative: disciplină, răbdare, concentrare.Şi nu în ultimul rând, sportul poate influenţa în bine caracterul copilului: cei timizi vor câştiga încredere în ei şi vor învăţa să se exteriorizeze practicând un sport de echipă, în timp ce copiii nervoşi vor învăţa concentrarea şi autocontrolul în sporturile mai precise.

Sportul dezvoltă caractere frumoase şi spiritul de competiţie.S-a ajuns la concluzia că sportul îi ajută pe copii să aibă şi rezultate mai bune la învaţătură. În timpul activităţilor fizice, creierul se oxigenează mai bine şi astfel creşte capacitatea de înţelegere şi memorare. Sportul accentuează arderile în organism, eliberează energie, astfel copiii vor fi mai atenţi la ore şi se vor putea concentra mai uşor la studiu.Vom încuraja copilul să facă sport, mişcare în aer liber, plimbări cu bicicleta, cu rolele sau îl vom putea înscrie la unul dintre sporturile lui preferate, dar niciodată nu îl vom obliga să facă ceva ce nu îi face plăcere.

Vom ţine cont tot timpul de posibilităţile lui fizice şi psihice şi nu vom pierde din vedere faptul că programul lui de gradiniţă este destul de încărcat şi obositor.Vom avea grijă de asemenea ca locurile unde practică sportul să fie sigure, iar persoanele care se ocupă de copiii noştri să fie competente.Vârsta potrivită pentru începerea unui sport nu va fi aceeaşi pentru toţi copiii, vom încerca să ţinem cont de dezvoltarea motorie şi neurologică a copilului, să-i stimulăm aptitudinile, ţinând cont că fiecare copil are ritmul său.

Activitatea fizică sub forma de joc este cea mai răspândită şi în acelaşi timp cea mai plăcută, stând la baza creşterii, dezvoltării şi educării copilului de toate vârstele. Jocul reprezintă o variantă a activităţii ludice în care rolul mişcărilor este clar exprimat. În urma practicării diferitelor jocuri copiii devin mai puternici, mai curajoşi, mai încrezători în forţele proprii, mai disciplinaţi, mai înarmaţi cu deprinderi pentru confruntarea cu greutăţile vieţii, găsind cu mult mai multă uşurinţă soluţii practice în faţa multiplelor probleme din activitatea cotidiană.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a educaţiei fizice şi creşterii eficienţei activităţilor este necesar, ca atât sălile de grupă, cât şi curtea grădiniţei, să fie amenajate cu instalaţii şi aparate speciale. Aceste instalaţii şi aparate le dau posibilitatea copiilor să se caţere, să alunece, să se târască, să alerge, să sară, să se balanseze, să se deplaseze în echilibru etc.

Pentru ca să poată fi folosite atât în aer liber, cât şi în interior, aceste instalaţii trebuie să fie de di13 | 114

mensiuni medii şi demontabile. La amplasarea aparaturii se va avea grijă să se păstreze distanţa suficientă între diferite aparate, pentru a se asigura circulaţia nestingherită a copiilor printre ele şi a se evita pericolul de lovire sau accidentare. Aceste instalaţii şi aparate pot fi: tobogan, cadru pentru căţărări, bârnă de lemn, bucăţi de trunchi de copac, banca de gimnastică etc. Deasemenea pot fi folosite o serie de obiecte ca: săculeţi cu nisip, mingi, sfori, bastoane, cercuri, panglici, steguleţe etc.

Realizarea optimă a sarcinilor ce-i revin educaţiei fizice în grădiniţă, este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea particularităţilor de vârstă ale preşcolarilor, de alegerea unei tematici corespunzătoare, de aplicarea celor mai potrivite mijloace, metode şi procedee de lucru cu copiii.

Sport prin joc la preşcolari Boantă Georgeta Grădiniţa „Sfântul Nicolae” - Brăila Motto: ”Natura noastră este mişcarea ,repausul este moartea”.

Blaise Pascal

Sǎ facem din mişcarea fizicǎ o bucurie, o necesitate!

Sǎ-i ajutǎm pe copii sǎ descopere şi sǎ înţeleagǎ frumuseţea mişcǎrii, sǎ doreascǎ sǎ atingǎ perfecţiunea în executarea ei şi sǎ înfǎptuiascǎ ceea ce e frumos!

Din cele mai vechi timpuri, exerciţiile fizice şi jocurile au fost practicate de către om cu scopul de a-şi menţine sănătatea,vigoarea fizică şi psihică.

Educaţia fizică a fost preţuită de pedagogi de renume ca: F. Rabelais, J.A. Comenius, J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, care au recomandat mişcarea, utilizarea factorilor naturali de călire a organismului copiilor pentru formarea unui corp sănătos.

Interesul preşcolarilor pentru mişcare, în general şi pentru exerciţii şi jocuri, in special, este foarte mare la această vârstă . Toate tipurile de jocuri desfăşurate in are liber au drept scop, pe lângă călirea organismului şi întărirea sănătaţii , dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, creşterea capacităţii intelectuale, crearea bunei dispoziţii. Jocul este considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor şi a obiectivelor în toate activităţile, cu deosebire la educaţie fizică.

Exerciţiile fizice şi jocurile de mişcare, împreună cu factorii naturali, fortifică voinţa, cultivă rabdarea, stăpânirea de sine, curajul, iniţiativa, perseverenţa, disciplina, dezvoltă sentimentele de prietenie, spiritul colectiv, încrederea in sine.

Interesul copiilor pentru mişcare în general şi exerciţii şi jocuri în special este foarte mare la acestă vârstă. Dorinţa lor are la bază cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care diminuarea sau limitarea activităţii motrice are repercursiuni asupra funcţiilor organismului. Educatoarele sunt chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea le oferă cu prisosinţă. Cert este faptul că toate tipurile de jocuri desfăşurate în aer liber au drept scop, pe langă călirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizarii unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale, a indicilor morfo-funcţionali, crearea unei bune dispoziţii. Corelaţia este ilustrată de vechiul dicton: “mens sana in corpore sano” şi reversul său: “corpus sanum mens sana”. Jocul, este o lume a copiilor şi a oamenilor mari, deoarece tuturor le place, tuturor le este necesară deconectarea pe care el le-o oferă. Folosirea jocurilor de mişcare, ca mijloc de prevenire a unor boli sau de tratare a lor, de corectarea unor deficienţe fizice, cât şi pentru călirea organismului şi formarea unei ţinute frumoase, datează de mii de ani.

Prin jocul de mişcare, personalitatea copilului câştigǎ mult în aceastǎ perioadǎ , mai ales pe linia dezvoltǎrii unor interese, aptitudini, particularitǎţi caracteriale ce se lǎrgesc şi se diversificǎ foarte mult, 14 | 114

sociabilitatea copilului se îmbogǎţeşte cu noi caracteristici şi dimensiuni, ce se fac simţite nu numai în activitatea de joc, ci şi în cea de învǎţare.

Practicarea jocului se împleteşte armonios cu factorii naturali de mediu în preocupările educaţionale ale omului din totdeauna.

Pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările , jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

Folosirea jocurilor de mişcare ca mijloc de prevenire a unor boli sau de tratare a lor, de corectarea unor deficienţe fizice, cât şi pentru călirea organismului şi formarea unei ţinute frumoase datează de mii de ani. Practicarea jocului se împleteşte armonios cu factorii naturali de mediu în preocupările educaţionale ale omului din totdeauna.

Societatea modernă pune la dispoziţia părinţilor posibilitatea de a­şi înscrie copiii de mici la diferite sporturi: înot, schi, dansuri populare, modeme, unde sub îndrumarea unor specialişti îşi educă şi-şi dezvoltă calităţile fizice şi de caracter.

In perioada preşcolară, procesele psihice se află în plină dezvoltare, centrul de greutate fiind achiziţiile experienţiale în orice imprejurare, fapt ce explică în mare masură importanţa deosebită ce se acordă acestei perioade, pe care marea majoritate a psihologilor o consideră ca marcând întreaga viată ulterioară.

Activităţile de educaţie fizică, prin natura lor, contribuie în totalitate la formarea personalităţii omului de mâine. Într-un corp sănătos există întotdeauna o minte sănătoasă care va depăşi greutăţile vieţii.

Bibliografie: 1. Revista Invatamantului prescolar -Nr. 2-3/1991, Institutul de stiinte ale educatiei, 2. Georgeta Chiriţă - „Educaţia prin jocurile de mişcare”, Editura „Sport - Turism”, 1983.

Activitati si jocuri sportive in invatamanatul prescolar si primar Nasture Mihaela Gradinita “Vise”-Bucuresti Educaţia fizicǎ preşcolarǎ este orientatǎ înspre pregǎtirea unei generaţii sǎnǎtoase şi viguroase cu o bunǎ dezvoltare fizicǎ şi intelectualǎ, pregǎtitǎ sǎ facǎ faţǎ integrǎrii de mai târziu în activitǎţile profesionale şi sociale. Educaţia fizicǎ nu trebuie privitǎ ca un proces de instruire îngustǎ de valorizare a organismului copilului numai pe plan fizic, biologic, ci ca o activitate complexǎ, cu mari potenţe formative, purtǎtoare de valori educative, morale şi de culturǎ.

Perioada preşcolară(3-7 ani) reprezintă importante modificări în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; sub aspectul general preşcolarul este dinamic, se mişcă uşor şi rapid, vorbeşte cursiv, este capabil de activităţi variate, este curios, trăieşte intens afectiv diferitele momente prezente, posedă capacitatea de cooperare şi iniţiativă. A face miscare la vârsta prescolara înseamna a oferi conditii pentru libertate în actiunile copiilor a crea oportunitati pentru manifestarile specifice etapei de dezvoltare. Organismul uman este supus multor modificari pe parcursul dezvoltarii sale care sunt vizibile mai ales în prima parte a vietii, când ritmul de crestere si dezvoltare este mai intens. Conditiile de viata precum si mediul înconjurator influenteaza ritmul de crestere si dzvoltare a copilului.

Exercitiul fizic are la orice vârsta, dar mai ales în perioada de crestere, un puternic rol educativ.

Prin repetarea unui exercitiu se ajunge sa se stapâneasca perfect o miscare, se elimina miscarile necontrolate si se stapînesc cele necoordonate. Toate acestea se întâmpla la începutul vârstei prescolare, când 15 | 114

copilul desfasoara o activitate fizica spontana pentru ca nu are o reprezentare clara a schemei corporale.

Efortul fizic desfasurat in mod organizta si sistematic, dozat si gradat in mod rational si diferentiat constituie o exersare a psihicului copilului si se soldeaza cu cresterea si dezvoltarea normala a sa. Isi perfectioneaza o serie de deprinderi motrice aplicative necesare in viata: mersul, alergarea, saritura, echilibrul, tararea, catararea, aruncarea si prinderea, isi formeaza o tinuta corecta a corpului.

Metoda utilizata cel mai des in invatamantul prescolar, care are rol prioritar In educatia fizica este jocul de miscare. Prin continutul lor deosebit de atragator si placut, jocurile de miscare se bucura de o exceptionala popularitate, constituind pentru copii activitatea cea mai indragita. Analizand esenta si continutul jocurilor de miscare,imensa lor valoare educative, functiile lor pot fi identificate cu cele de integrare sociala, proprie fenomenului educational Jocul de miscare, este forma de activitate ce da satisfactie copiilor ii antreneaza la o participare constienta si determina o manifestare degajata si integrala a personalitatii copilului. Este accesibil si usor de practicat, nu solicita o baza materiala ce obliga la eforturi financiare mari si poate fi usor organizat.

Regulile jocurilor de miscare pot fi schimbate in functie de nivelul de varsta al copiilor, de complexitate si pot fi desfasurate in sala de grupa, in sala de sport si afara. Toate tipurile de joc desfasurate in aer liber au drept scop, pe langa calirea organismului si intarirea sanatatii, dezvoltarea armonioasa a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizarii a unor atitudini vicioase, cresterea capacitatii intelectuale, crearea unei bune dispozitii.

Proiect educaţional în cadrul programului naţional KALOKAGATHIA „Minte sănătoasă în corp sănătos” Prof. Buş Cristina Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 32 Timişoara Motto:

„O minte sănătoasă într-un corp sănătos, face chipul frumos!”

A: TIPUL PROIECTULUI: Proiect national B: APLICANTUL: Grădiniţa cu P.P. Nr.32 Timişoara SCURTĂ PREZENTARE A EXPERIENŢEI ÎN DOMENIUL PROIECTULUI: Proiectul educaţional „Minte sănătoasă în corp sănătos” s-a desfăşurt în anul şcolar 2010-2011 ca urmare a impactului deosebit pe care l-a avut acest program naţional atât în rândul preşcolarilor şi cadrelor didactice cât şi în rândul părinţilor în anii şcolari precedenţi.

C: CONTEXT: ARGUMENT Mişcarea este recunoscută ca prim factor al formării intelectuale corespunzătoare a copiilor. Studiile în domeniu au dovedit că prin practicarea diferitelor activităţi sportive se favorizează capacităţile de comunicare şi creativitate, se reduc agresivitatea şi inhibiţia şi astfel se ajunge la îmbunătăţirea premiselor unor activităţi complexe, constructive, socializante. Practicarea mişcării fizice ajută la dezvoltarea psihică a individului, previne labilitatea emoţională, modelează temperamentul şi atitudinile, constituind un fundament solid pentru personalitatea în formare. Exerciţiile fizice, jocurile de mişcare împreună cu factorii naturali – apă, aer, soare – fortifică organismul, generându-i o rezistenţă naturală în faţa îmbolnăvirilor, cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, curajul, iniţiativa, perseverenţa, stăpânirea de sine, curajul, inişiativa, perseverenţa, disciplina, dezvoltă sentimente de prietenie, spiritul colectiv şi competitiv. Un copil care aleargă, se joacă, este sănătos şi pregătit oricând să facă faţă unui efort intelectual.

16 | 114

Dezvoltarea fizică armonioasă este unul din obiectivele pregătirii preşcolarului pentru şcoală. Prin mişcare, prin jocuri pe fond muzical, prin dans, la această vârstă, copiii îşi exteriorizează sentimentele, devin dezinvolţi, li se dezvoltă capacităţile şi deprinderile motrice, simţul estetic. Prin dans, ajung să redea diverse ritmuri individual, în grup, în perechi.

D: DESCRIEREA PROIECTULUI: SCOP: Stimularea interesului pentru Educaţie fizică şi sport, prevenirea unor atitudini şi comportamente dăunătoare sănătăţii.

OBIECTIVE SPECIFICE: a) Pentru copii • Stimularea preşcolarilor şi a elevilor mici pentru a desfăşura activităţi de mişcare şi sport pe măsura propriilor posibilităţi fizice; • Instruirea unor norme de comportament care promovează strategii pozitive de depăşire a conflictelor şi dezvoltarea respectului de sine; • Dezvoltarea armonioasă a copiilor, stimularea imaginaţiei şi creativităţii; • Încurajarea copiilor pentru exprimarea stărilor sufleteşti proprii prin mişcare şi motivarea lor. b) Pentru cadrele didactice • Proiectarea şi desfăşurarea unor activităţi de stimulare a interesului pentru educaţie fizică şi sport; • Adaptarea strategiilor şi a mediului pentru a răspunde nevoilor de mişcare a copiilor; • Întreținerea unei comunicări eficiente cu părinții cu privire la curriculum și evoluția copiilor; c) Pentru părinți și alți factori educaționali • Conștientizarea părinților și a altor factori educaţionali cu privire la rolul lor în formarea și dezvoltarea copiilor; • Stimularea implicării părinților și a factorilor educaționali în activitatea grădiniței, în crearea unui mediu sigur și sănătos pentru toți; • Implicarea autorităților și a altor factori ai comunității în rezolvarea problemelor administrativ – financiare care vor apărea.

Armonie în mişcare Prof. Călinoiu Elena Grădiniţa cu Program Normal Nr. 7 Râmnicu Vâlcea Mişcarea, aerul, apa şi soarele sunt surse de sănătate şi întărire a organismului.

A face sport, a face miscare, nu dauneaza nimanui indiferent de varsta. In perioada de crestere este bine ca un copil sa faca miscare, fie ca e cu bicicleta sau cu patinele, insa atentie mamici, este diferenta intre sportul de performanta si sportul ca si miscare, formare de tinuta sau insusiri ale unor elemente de baza care atunci cand se cer sa le cunosti.

Sportul este de asemenea un minunat instrument de socializare si de dezvoltare a valorilor educative: disciplina, rabdare, concentrare.Si nu in ultimul rand, sportul poate influenta in bine caracterul copilului: cei timizi vor castiga incredere in ei si vor invata sa se exteriorizeze practicand un sport de echipa, in timp ce copiii nervosi vor invata concentrarea si autocontrolul in sporturile mai precise.

S-a ajuns la concluzia ca sportul ii ajuta pe copii sa aiba si rezultate mai bune la invatatura. In timpul activitatilor fizice, creierul se oxigeneaza mai bine si astfel creste capacitatea de intelegere si memorare. Sportul accentueaza arderile in organism, elibereaza energie, astfel copiii vor fi mai atenti la ore si se vor putea concentra mai usor la studiu.Vom incuraja copilul sa faca sport, miscare in aer liber,plimbari cu bicicleta, cu rolele sau il vom putea inscrie la unul dintre sporturile lui preferate, dar niciodata nu il vom 17 | 114

obliga sa faca ceva ce nu ii face placere.

Educatia fizică în grădiniță Prof. înv. preşcolar Călugăriţoiu Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Perioada de creştere a copilului este socotită o perioada care solicită o mare atenţie din partea educatoarei, a cadrelor medicale și a părinţilor. Nevoia de joc şi mişcare este una dintre nevoile fundamentale ale copilului preşcolar. Pentru o dezvoltare fizică şi psihică optimă, influenţa aerului curat, luminii şi soarelui în timpul desfăşurării jocurilor de mişcare este de importanţă capitală.

Mişcarea este recunoscută ca prim factor al formării intelectuale corespunzătoare a copiilor. Studiile în domeniu au dovedit că prin practicarea diferitelor activităţi sportive se favorizează capacităţile de comunicare și creativitate, se reduce agresivitatea şi inhibiţia şi astfel, se ajunge la îmbunătăţirea premiselor unor activităţi complexe, constructive, socializante. Practicarea mişcării fizice ajută la dezvoltarea psihică a individului, previne labilitatea emoţională, modelează temperamentul şi atitudinile, constituind un fundament solid pentru personalitatea în formare. În cazul în care climatul educaţional din familie nu este favorabil, grădiniţa este instituţia în care copilul poate să-și satisfacă dorinţa de mişcare, locul unde se realizează compensarea necesara dezvoltării fizice a copilului. Frecventând grădiniţa, copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării și creşterii lui . Exerciţiul fizic are, la orice vârsta, dar mai ales în perioada de creştere, un puternic rol educativ. Prin efectuarea repetată a unui exerciţiu copilul ajunge să stăpâneasca perfect o anumită mişcare, elimină mişcările necontrolate și le stăpânește pe cele necoordonate. Executând regulat exerciţii fizice corespunzătoare vârstei, copiii îşi perfecţionează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viață, ca: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, căţărarea, aruncarea și prinderea, îşi formează o ţinută corectă a corpului în toate poziţiile. În concluzie, la vârsta preşcolară, o oră de activitate motrică pe zi, constituie minimum indispensabil. Vor fi dezvoltate mai ales deprinderile motrice ale aşa-zisei motricități mari, dar nu trebuie să se uite importanța calităţilor motrice, în special a rezistenței. Această practică ajută la dezvoltarea psihică și la stabilizarea sa, constituind o bază destinată să rămână toata viața, ca o apărare contra bolilor civilizaţiei noastre, dintre care în prim plan sunt cele produse de lipsa de mişcare.

Activităţi şi jocuri în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor Prof. Ciochină Daniela Grădinţa cu Program Prelungit Sud Râmnicu Vâlcea În contextul integrării europene a României în întreg contextul educaţional apare o efervescenţă crescută în privinţa alinierii ţării noastre la noile finalităţi europene ale educaţiei. Este astăzi unanimă ideea că exerciţiul fizic este un bun general al tuturor oamenilor indiferent de culoarea pielii, limba vorbită, obiceiuri, valori şi potenţe, locul naşterii, etc.

Condiţiile progresului tehnico-ştiinţific şi a restructurărilor economico-financiare, determină manifestarea unor calităţi ale omului cum ar fi capacitatea de orientare rapidă în spaţiu, reacţionarea rapidă la diferite semnale din exterior, stabilitatea vestibulară etc. Noţiunile „coordonare” şi „îndemânare” prevăd, de asemenea, precizia, simţul ritmului, capacitatea de a acţiona rapid şi oportun în condiţii variabile, etc.

18 | 114

Dezvoltarea unei astfel de capacităţi integrale constituie unul din obiectivele şi finalităţile principale ale procesului de instruire motrice a elevilor la educaţia fizică.

Unii specialişti nu pun la îndoială necesitatea dezvoltării capacităţilor de reglare şi dirijare optimală a mişcărilor (adică rapidă, precisă, raţională), cunoscute în prezent sub termenul de „capacităţi de coordonare”. Totuşi, problema dezvoltării capacităţilor de coordonare nu este suficient abordată şi constituie una din dificultăţile esenţiale în activitatea profesorilor de educaţie fizică. Această situaţie are, de fapt, mai multe explicaţii. În primul rând, în literatura metodico-ştiinţifică, capacităţile de coordonare sunt prezentate sub diferiţi termeni şi noţiuni, fapt ce îi împiedică pe profesori să-şi creeze o imagine clară despre acest sistem de capacităţi şi căile de dezvoltare a acestora.

Selectând jocurile de mişcare ca posibil mijloc de dezvoltare a capacităţilor de coordonare, am considerat că prin intermediul jocurilor poate fi perfecţionat „simţul eforturilor musculare”, „simţul spaţiului”, „simţul timpului”, etc. Totodată, pot fi perfecţionate funcţiile diferiţilor analizatori, de care depinde executarea corectă şi precisă a mişcărilor.

Cu toate că autorii subliniază rolul jocurilor de mişcare în cadrul lecţiei de educaţie fizică, abordarea insuficientă a jocului ca mijloc al educaţiei fizice şcolare în formarea capacităţilor de coordonare ale elevilor a devenit o problemă.

Jocurile de mişcare trebuie să ocupe un loc important în dezvoltarea copiilor de vârsta preşcolară.

Folosite chibzuit şi sistematic, ele vor influenţa pozitiv atât capacităţile de dirijare a mişcărilor, cât şi întreaga sferă psihomotrice a copilului : capacitatea de reacţionare rapidă, prevederea, luarea şi realizarea rapidă a unor decizii, agerimea, prezenţa de spirit, etc.

Un şir de jocuri de mişcare şi ştafete simple pot fi folosite în cadrul activităţilor de educaţie fizică, dar şi în alte forme de mişcare, fără o pregătire specială în ceea ce priveşte mişcările utilizate (alergări, sărituri, etc.). Totuşi, majoritatea jocurilor de mişcare şi ştafetelor, în special cele cu mingea, vor fi folosite doar atunci când acţiunile necesare vor fi însuşite destul de bine. Altfel, includerea înainte de vreme a acestora poate atrage după sine formarea unor priceperi şi deprinderi (coordonări) greşite, mai ales în cazul aruncării, prinderii, conducerii mingii, lucru care, în continuare, se va răsfrânge negativ asupra însuşirii elementelor tehnice, în special din jocurile sportive.

Varietatea conţinutului jocurilor de mişcare nu are limite. Se indică, în special, includerea acestora în fiecare lecţie de jocuri sportive, îmbinându-le armonios cu exerciţiile de învăţare şi perfecţionare a unor anumite elemente şi procedee tehnice, prevăzute de obiectivele de bază ale activităţii, sau exerciţii de dezvoltare a calităţilor motrice (viteza, forţa,rezistenţa, etc.).

Majoritatea jocurilor şi a exerciţiilor sub formă de joc vor avea un caracter sintetic, adică vor fi orientate asupra formării şi perfecţionării simultane a câtorva componente ale capacităţilor de coordonare.

Pentru perfecţionarea acestora poate fi propus şi un număr nelimitat de ştafete, care vor fi: • simple, conţinutul cărora include un singur exerciţiu (de exemplu, alergare cu schimb de direcţie, sărituri sau aruncări la ţintă, etc.); • compuse sau combinate, care includ două sau mai multe exerciţii de coordonare.

Educaţia fizică în grădiniţă Ciutescu Iuliana Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea A face sport, a face miscare, nu dauneaza nimanui indiferent de varsta. In perioada de crestere este bine ca un copil sa faca miscare, fie ca e cu bicicleta sau cu patinele, insa atentie mamici, este diferenta intre sportul de performanta si sportul ca si miscare, formare de tinuta sau insusiri ale unor elemente de baza care atunci cand se cer sa le cunosti.

Sportul este de asemenea un minunat instrument de socializare si de dezvoltare a valorilor educa19 | 114

tive: disciplina, rabdare, concentrare.Si nu in ultimul rand, sportul poate influenta in bine caracterul copilului: cei timizi vor castiga incredere in ei si vor invata sa se exteriorizeze practicand un sport de echipa, in timp ce copiii nervosi vor invata concentrarea si autocontrolul in sporturile mai precise.

S-a ajuns la concluzia ca sportul ii ajuta pe copii sa aiba si rezultate mai bune la invatatura. In timpul activitatilor fizice, creierul se oxigeneaza mai bine si astfel creste capacitatea de intelegere si memorare. Sportul accentueaza arderile in organism, elibereaza energie, astfel copiii vor fi mai atenti la ore si se vor putea concentra mai usor la studiu.Vom incuraja copilul sa faca sport, miscare in aer liber,plimbari cu bicicleta, cu rolele sau il vom putea inscrie la unul dintre sporturile lui preferate, dar niciodata nu il vom obliga sa faca ceva ce nu ii face placere.

O percepţie pozitivă a practicării exerciţiilor fizice nu va fi obţinută fără o pregătire, nu numai fizică, a copiilor prin antrenament progresiv, cât mai ales printr-o pregătire psihologică, prin declanşarea mecanismelor motivaţionale, afective, cognitive sau a celor volitive. Fără această perioadă de pregătire, efectele de respingere nu vor întârzia să apară. Copiii vor acuza durere, vor manifesta insatisfacţie etc.

Mişcarea în aer liber mijloc de eficientizare a condiţiei fizice şi psihice a copiilor Prof. Comăneci Titina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia fizică şi sportul întăresc dragostea şi respectul pentru natură şi mediul înconjurător.

Activitatea de educaţie fizică şi sport se desfăşoară în principal în aer liber, în natură. Am putea spune că toate jocurile sportive se desfăşoară în aer liber, excepţie făcând atunci când condiţiile meteo nu o permit.

Practicând în mod constant aceste sporturi, copilul îşi va forma obişnuinţa de a desfăşura activităţi în aer liber, va îndrăgi natura şi o va ocroti, astfel încât aceasta să fie permanent primitoare.

Educaţia fizică şi sportul formează obişnuinţa de a comunica şi de a lucra în colectiv. Zilnic întâlnim situaţii când semenii noştri ajung la neînţelegeri, care sigur că se pot transforma în conflicte.

Analizând mai atent vom vedea că cele mai multe conflicte apar din cauza unor deficienţe de comunicare.

Activitatea sportivă în echipă presupune o bună comunicare, o înţelegere rapidă a mesajelor, atât cele verbale cât şi cele nonverbale. Specific acestui tip de activitate este faptul că se acţionează imediat, de cele mai multe ori pe baza comunicării nonverbale. Acest tip de relaţii se stabilesc în echipe, care au un sistem de comunicare foarte bun, o bună înţelegere a mesajelor şi obişnuinţa de a pune în practică proiecte comune. Componenţii echipelor sportive au dezvoltată capacitatea de a lucra împreună la realizarea unui obiectiv, liber consimţit.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă calităţi de voinţă, dârzenie, perseverenţă, necesare în toate ipostazele vieţii. Aceste calităţi de excepţie capătă valoare mai mare atunci când omul le are şi le exprimă permanent şi nu ca un act singular, eroic. Acest comportament se dobândeşte desigur prin educaţie şi autoeducaţie. Educaţia fizică şi sportul, prin natura sa determină eforturi de voinţă, o educă, o transformă într-o ănsuşire specifică sportivului.

20 | 114

Abordarea educaţiei fizice în contextul educaţiei actuale Prof. Enache Ileana Prof. Stoica Ionica Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 23, Craiova Perioada de creştere a copilului este perioada care solicită o mare atenţie din partea educatoarei, a cadrelor medicale şi părinţilor.În cazul existenţei unui climat educaţional mai puţin favorabil în familie, grădiniţa este instituţia în care copilul poate să-şi satisfacă dorinţa de mişcare, locul unde se realizează compensarea necesară dezvoltării fizice a copilului.

Frecventând grădiniţa, copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării şi creşterii lui. Exerciţiul fizic are la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creştere, un puternic rol educativ. Executând regulat exerciţii fizice corespunzătoare vârstei, copiii îşi perfecţionează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viaţă, ca: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, căţărarea, aruncarea şi prinderea, îşi formează o ţinută corectă a corpului în toate poziţiile.Jocurile didactice propuse pentru exersarea deprinderilor şi priceperilor motrice creează stări emoţionale pozitive contribuind la creşterea capacităţii fizice şi intelectuale ale copiilor.

Cercetările referitoare la activitatea de educaţie fizică din grădiniţe au demonstrat că: • în Franţa sunt necesare 5 ore activitate motrică pe săptămână; • Piaget a demonstrat raportul între motricitate şi inteligenţă; • Dupa Kemper, trebuie ca în grădiniţă activităţile cu mişcări care necesită coordonare motrică a segmentelor corpului să fie plasate pe primul loc pentru a compensa eventualele dezavantaje ale mediului; • Seefeldt a evidenţiat faptul că deprinderile se sprijnă reciproc; În concluzie, la preşcolari, o oră de activitate motrică pe zi este nu numai recomandată, ci chiar obligatorie pentru satisfacerea nevoii de mişcare a acestui ,, mic atlet dotat cu o mare energie”, cum l-a caracterizat Van Aaken pe copilul preşcolar.

Vor fi dezvoltate, mai ales, deprinderile motrice ale aşa – zisei motricităţi mari, dar nu trebuie să se uite importanţa calităţilor motrice, în special, a rezistenţei.Această practică ajută la dezvoltarea psihică şi la stabilizarea sa, constituind o bază destinată să rămână toată viaţa ca o apărare contra bolilor civilizaţiei noastre, dintre care în prim plan sunt cele produse de lipsa de mişcare.

Bibliografie: 1.

2.

3.

4.

P. Dragomir, E. Scarlat- ,,Educaţie fizică şcolară “- E.D.P.,R.A., Bucureşti, 2004 E. Scarlat, M.B. Scarlat-,, Educaţie fizică şi sport”- E.D.P.,Bucureşti,2002 E. Barcan- Ticaliuc-Exerciţii şi jocuri pentru preşcolari-Ed. Sport-Turism 1976 E. Scarlat-Lecţia de educaţie fizică – Ed. Sport – Turism, 1981

21 | 114

Dansul sportiv - Programă de opţional Prof. Diaconeasa Andreea Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Argument: dansul sportiv, ca mijloc al educaţiei fizice şi estetice, reprezintă legătura dintre mişcare, muzică, expresivitate şi ţinuta artistică. Parte integrantă a educaţiei fizice –,,DANSUL SPORTIV” cuprinde mişcări ce reflectă – afectivitate, sensibilitate, graţie şi eleganţă, expresivitate şi vioiciune, sincronizarea ritmului mişcărilor cu muzica....fiind –mijlocul de bază al dezvoltării educaţiei fizice şi estetice.

Prin conţinutul său dansul tematic este accesibil la orice vârstă –fiind favorizat vârstei preşcolare , deoarece corespunde particularităţior de vârstă preşcolară şi înclinaţiilor lor naturale , către dans –mişcare însoţită de muzică.

Mişcarea frumoasă trebuie să fie –fluentă, armonioasă, elegantă. Opţionalul urmăreşte nu numai avantajele estetice ci mai ales menţinerea stării generale a sănătăţii, previne îmbolnăvirilor, contribuie la păstrarea voiciunii caracteristice vârstei... stimulează acea „ stare de bună dispoziţie ” constituind un mijloc plăcut şi atractiv pentru copii, care le provoacă emoţii plăcute . În efortul depus pentru învăţatea paşilor, a dansului respectiv, copilul îşi formează voinţa, conturându-se totodată o serie de calităţi morale preţioase ca –perseverenţa şi spiritu de echipă . Fără să-şi dea seama copilul învaţă să-şi stăpânească emoţiile, se debarasează de timiditate, devenind mai îndrăzneţ şi curajos.

Vârsta preşcolară este considerată ca cea mai importantă, pentru acumulare de impresii puternice şi pentru formare de priceperi şi deprinderi; Răspunsul natural al unui copil este mişcarea iar mişcarea necesită coordonare, spaţiu şi muzică; Dansul şi muzica sunt cele mai complexe dintre arte; Dansul, muzica, mişcarea produc copiilor bucurie, plăcere, deschidere, confort ; Euritmia, ca formă de comunicare artistică, este un gen care dobândeşte o tot mai largă extensiune ; Elementul emoţional oferă mişcării atractivitate şi motivaţie, mobilizează forţele copilului şi-i produce bucurie şi mulţumire.

Mişcarea, dansul, sportul dezvoltă dişciplina, curajul, perseverenţa, prezenţă de spirit etc.

Stimularea competiţiei între copiii din grădiniţă, oraş şi din judeţ.

Motivaţie peagogică:Plăcerea copiilor de a se mişca şi dansa;Posibilitatea şi necesitatea copiilor de vârstă preşcolară de a desfăşura activităţi sportive şi euritmice;Abordarea conţinuturilor prezentei programe cu dezvoltarea psiho-fizică.

Motivaţia psihologică:Copiii vor înţelege informaţiile şi conţinutul opţionalului pe care le vor evalua prin schimbarea atitudinii în mediu socio-cultural al comunităţii şi societăţii în care trăiesc;Valorizarea potenţialului, disponibilităţilor şi nevoilor concrete ale copiilor;Dezvoltarea unei noi abordări educaţionale pe baza opţiunii copiilor şi părinţilor; Egalizarea şanselor educaţionalecu acces de integrare şcolară şi socială.

Grup ţintă: copii de nivel II( 5-7 ani) Tipul opţionalului: aprofundare Obiective cadru:Formarea, exersarea şi dezvoltarea deprinderilor psiho-motrice; Dezvoltarea capacităţii de a avea o atitudine pozitivă în colectiv; Stimularea calităţilor intelectuale , de voinţă şi afective.

Obiective de referinţă:Să fie apt să utilizeze deprinderile însuşite în diferite contexte; Să cunoască şi să aplice reguli de igienă a efortului fizic; Să execute paşi simpli de dans sportiv în ritmul muzicii; Să execute mişcări de bază asociate cu gestică şi muzică; Să manifeste atitudini de cooperare , spirit de echipă, de competiţie şi fair-play; 22 | 114

Stimularea competiţiei lanivel de grădiniţă, oraş şi judeţ.

Exemple de comportament :Copilul să poată : Să execute mişcări de bază în contexte noi, variate; Să execute acţiuni motrice cu grad de complexitate cu şi fără obiecte;

Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Prof. Dobîndă Lenuţa Grădiniţa cu Program Prelungit Făget „Mens sana in corpore sano” Încă de la apariţia omului pe pământ, mişcarea a fost o activitate de o deosebită importanţă, generatoare de premize ce au făcut posibilă viaţa. Educaţia fizică are la bază exerciţiul fizic sub diferite forme şi poate fi definită ca: ”acţiunea întreprinsă de opersoană asupra altei persoane, în vederea dezvoltării capacităţilor fizice şi psihice, a educării spiritului în totalitatea lor.” (Bălaş, I. - #Istoria educaţiei fizice şi a sportului -1976) Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor motrice. În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este prevăzută numai cu o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază şi aplicativ utilitare şi euritmie. Spre deosebire de celelalte activităţi, activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sanguină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune.

Ca formă de organizare a procesului de ânvăţământ, lecţia este constituită dintr-o succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară într-o unitate de timp în care se asigură o coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare, în vederea realizării finalităţilor procesului de învăţământ.

Lecţia reprezintă principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ, deoarece: • prin intermadiul ei obiectivele educaţiei fizice se înfăptuiesc sistematic şi unitar pentru toţi copii • se respectă particularităţile de vârstă şi sex ale copiilor; • activtate se desfăşoară sub îndrumarea nemijlocită a educatoarei

23 | 114

Modalitate de dezvoltare fizică a preşcolarilor prin jocuri de mişcare

Prof. Valentina Dobrescu Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Copilăria constituie o perioadă a dezvoltării intense a organismului, perioada întăririi organelor şi a dezvoltării ţesuturilor. De aceea călirea organismului, dezvoltarea mişcărilor la preşcolari asigură premisele necesare pentru întărirea sănătăţii, a capacităţii de munca, pentru dezvoltarea multilaterală a personalităţii. Este bine cunoscută importanţa deosebită a educaţiei fizice care, în strânsă interdependenţă cu celelalte laturi ale educaţiei multilaterale, contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, fiind un mijloc de reconfortare a sistemului nervos, o posibilitate de odihnă activă în urma unei munci mentale susţinute.

Interesul copiilor pentru mişcare în general şi exerciţii şi jocuri în special este foarte mare Ia această vârstă. Dorinţa lor are la bază cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care orice diminuare sau limitare a activităţii motrice are repercursiuni asupra funcţiilor organismului. Educatoarele sunt chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea Ie oferă cu prisosinţă. Cert este faptul că toate tipurile de jocuri desfăşurate în aer liber au drept scop, pe lângă călirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale, a indicilor morfo-funcţionali crearea unei bune dispoziţii. Corelaţia este ilustrată de vechiul dicton „Mens sana in corpore sano” şi reversul său „Corpus sanum mens sana”. Jocul considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor şi obiectivelor pe care învăţământul preşcolar le pune în faţa educatoarelor, convinge asupra lucrului organizat, a necesităţii prezenţei lui în toate activităţile de educaţie fizică. El este o lume a copiilor şi a oamenilor mari, deoarece tuturor le place, tuturor le este necesară deconectarea pe care jocul le-o oferă. Folosirea jocurilor de mişcare, ca mijloc de prevenire a unor boli sau de tratarea lor, de corectarea unor deficienţe fizice, cât şi pentru calirea organismului şi formarea unei ţinute frumoase- datează de mii de ani.

Exerciţiile de mişcare asigură suportul de sănătate şi robusteţe fizică indispensabil pentru orice fel de activitate . Acestea se pot desfăşura în cadrul educaţiei fizice, contribuind astfel la menţinerea şi întărirea sănătăţii , la creşterea capacităţilor fizice şi intelectuale, Ia dezvoltarea armonioasă fizică şi morală a copiilor, la formarea în rândul acestora a unor deprinderi sănătoase de muncă şi viaţă.

Variatele procedee de organizare şi de desfăşurare a activităţilor de educaţie fizică oferă posibilităţi multiple de cultivare a trăsăturilor voinţă şi caracter. Educaţia fizică are un rol important în pregătirea pentru muncă dezvoltând calităţii cum sunt:agilitatea, precizia mişcărilor, perseverenţa. De asemenea prin dansurile populare, exerciţiile ritmice, activităţile organizate în are liber , li se educă copiilor simţul ritmului, dragostea pentru frumos.

24 | 114

Educaţia fizică în dezvoltarea motrică a copilului preşcolar Educ. Drăguşin Maria Grădiniţa cu Program Normal Deieşti, Olt

Motto:

,,Cine spune joc, spune totodată efort şi libertate, iar o educaţie prin joc trebuie să fie o sursă atât de efort fizic, cât şi de bucurie morală.’’

Jean Chateau Perioada de creşetere a copilului este socotită o perioadă care solicită o mare atenţie din partea educatoarei, a cedrelor medicale şi a părinţilor. În cazul în care climatul educaţional din familie nu este favorabil, grădiniţa este instituţia în care copilulpoate să-şi satisfacă dorinţa de mişcare, locul unde se realizează compensarea necesară dezvoltării fizice a copilului. Frecventând grădiniţa, copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării şi crşterii lui.

Exerciţiul fizicare, la orice vârstă, dar mai ales în peroada de creştere, un puternic rol educativ.

Prin efectuarea repetată a unui exerciţiu, se ajunge să stăpânească perfect o anumită mişcare, se elimină mişcările necontrolate şi se stăpânesc cele necoordonate. Executând regulat exerciţii fizice corespunzătoare vârstei, copiii îşi perfecţionează o serie de deprinderi motrice aplicative neceare în viaţă, precum: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, căţărarea, aruncarea şi prinderea, îşi formează o ţinută corectă a corpului în toate poziţiile.

Deprinderile motrice au un caracter deosebit, deoarece pot fi transferate şi utilizate cu eficienţă în toate activităţile specific umanecare conţin o componentă motrică.

Deprinderile motrice sunt în concordanţă cu particularităţile anatomo- fiziologice specifice organismului uman.

Rolul educaţiei fizice în învǎţǎmântul preşcolar Educ. Dragusin Ioana Prof. Cojocaru Marcela Gradinita cu Program Prelungit Ostroveni 1Râmnicu Vâlcea Întregul ansamblu de activitǎţi de educaţie fizicǎ şi sport organizate în scop de fortificare, compensare, destindere şi agrement cunoaşte în zilele noastre o extindere din ce în ce mai mare. Integrate organic în viaţa omului contemporan, ele constituie preocupǎri constante şi majore pentru toţi factorii ce se ocupǎ de pregǎtirea şi formarea tinerei generaţii pentru viaţǎ, de crearea cadrului care sǎ asigure pǎstrarea unui echilibru raţional în dezvoltarea fiinţei umane care în condiţiile societǎţii contemporane tinde sǎ-şi limiteze considerabil efortul fizic, acţiunile motrice în exercitarea acţiunilor profesionale cât şi în viaţa cotidianǎ.

Copilul de astǎzi trebuie pregǎtit pentru o societate dinamicǎ, în continuǎ evoluţie, societate care cere o anumitǎ configuraţie fizicǎ, intelectualǎ, moralǎ, civicǎ, un anumit profil care sǎ îmbine în mod armonios laturile personalitǎţii sale, un individ sǎnǎtos, armonios dezvoltat fizic, cu o înaltǎ calificare, un om cu o gândire creativǎ rapidǎ, cu spirit de iniţiativǎ, cu o capacitate de a selecta, sistematiza şi reorganiza informaţiile, de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor în practicǎ.

Educaţia fizicǎ preşcolarǎ este orientatǎ înspre pregǎtirea unei generaţii sǎnǎtoase şi viguroase cu o bunǎ dezvoltare fizicǎ şi intelectualǎ, pregǎtitǎ sǎ facǎ faţǎ integrǎrii de mai târziu în activitǎţile profe25 | 114

sionale şi sociale. Într-un asemenea context se evidenţiazǎ funcţia formativǎ a educaţiei fizice, care în aceastǎ ipotezǎ trebuie sǎ concure la dezvoltarea însuşirilor şi capacitǎţilor care sǎ-i permitǎ copilului sǎ-şi însuşeascǎ cât mai repede şi bine meseria aleasǎ, sǎ o practice cu randament sporit sǎ poatǎ acţiona în mod independent şi creator asupra mediului şi propriei sale persoane.

Datoritǎ caracterlui ei practic activ, educaţia fizicǎ se înscrie printre disciplinele cu mari posibilitǎţi de a realiza obiectivele generale ale învaţǎmântului astfel contribuind la creşterea capacitǎţii generale de rezistenţǎ la efort a organismului, înzestrarea copiilor cu priceperi şi deprinderi de a obţine rezultate bune, dezvoltarea calitǎţilor motrice solicitate în unele activitǎţi, obişnuirea cu spiritul de echipǎ, cu activitatea în grup, cu disciplina, ordinea şi exigenţa.

Educaţia fizicǎ nu trebuie privitǎ ca un proces de instruire îngustǎ de valorizare a organismului copilului numai pe plan fizic, biologic, ci ca o activitate complexǎ, cu mari potenţe formative, purtǎtoare de valori educative, morale şi de culturǎ.

Sportul si sanatatea la copilul mic Educ. Dumitrescu Maria Mirela Grădinița cu Program Normal Buleta- Mihaesti Invatamantul prescolar are menirea sa formeze copiii sub aspect psiho-intelectual, fizic si socioafectiv, pentru o cat mai usoara adaptare la activitatea de tip scolar, pentru integrarea scolara si sociala.

Copilul ante si prescolar de la 2 la 6 –7 ani dispune de o uimitoare energie,de aceasta avutie naturala, care trebuie canalizata, folosita creator, in cele mai bune conditii de desfasurare a activitatilor de educatie fizica.

Prin continutul lor deosebit de atragator si placut, jocurile de miscare se bucura de o exceptionala popularitate, constituind pentru copii activitatea cea mai indragita. Analizand esenta si continutul jocurilor de miscare,imensa lor valoare educative, functiile lor pot fi identificate cu cele de integrare sociala, proprie fenomenului educational.

Copilul cunoaste si isi insuseste realitatea motrica, dirijandu-si in mod constient miscarile corpului, se pregateste pentru munca si viata, dobandind capacitatea motrica si calitati motrice, operand cu ele, isi formeaza atitudini fata de activitatea motrica.

Dezvoltarea fizica constituie unul din elementele de baza ale dezvoltarii multilaterale a personalitatii copilului. La vârsta prescolara exista o dezvoltare si modificare a inteligentei, creativitatii si psihomotricitatii deosebit de alerta (mai ales în perioadele de crestere) care reproduc cumva achizitiile psihomotorii de baza din timpul istoric si preistoric al constituirii omului ca specie. Caracterul acestei cresteri este sinuos pentru ca în conditiile existentiale de solicitare a potentialului psihic sunt neliniare.

Utilizarea mersului, a miscarilor corpului si mai ales a miscarilor mâinii, miscari simple si tot mai fine are loc intens între trei si sapte ani, adica perioada prescolara.

Toate tipurile de joc desfasurate in aer liber au drept scop, pe langa calirea organismului si intarirea sanatatii, dezvoltarea armonioasa a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizarii a unor atitudini vicioase, cresterea capacitatii intelectuale, crearea unei bune dispozitii.

Jocul, principala modalitate de realizare a sarcinilor si obiectivelor pe care invatamantul prescolar le pune in fata educatoarelor, convinge asupra lucrului organizat, a necesitatii prezentei lui in toate activitatile de educatie fizica.

Folosirea jocurilor de miscare ca mijloc de prevenire a unor deficiente fizice, cat si pentru calirea organismului, formarea unei tinute corecte, frumoase, dateaza de mii de ani.

Educatia fizica a fost sustinuta de pedagogi ca: Rablais, J.A.Comenius, J.Loche, J.J.Rousseau, J.H.Pestalozzi, pe care au asociat-o factorilor naturali de calire a organismului, in vederea unui corp 26 | 114

sanatos.

Simion Barnutiu nominalizeaza cateva mijloace de realizare a calirii organismului: “urcatul si coboratul, fuga pe intrecute, sarituri in departare peste gropi… intaresc pieptul, membrele si muschii”. De asemenea, Ioan Slavici, I. P. Eliade, Ion Creanga, apoi reputatul profesor Iuliu Hatieganu arata ca: “nevoia de aer, lumina, soare, apa, aceste mijloace grandioase de sanatate nu le poate da decat educatia fizica”.

Efortul fizic desfasurat in mod organizta si sistematic, dozat si gradat in mod rational si diferentiat constituie o exersare a psihicului copilului si se soldeaza cu cresterea si dezvoltarea normala a sa. Isi perfectioneaza o serie de deprinderi motrice aplicative necesare in viata: mersul, alergarea, saritura, echilibrul, tararea, catararea, aruncarea si prinderea, isi formeaza o tinuta corecta a corpului.

Jocul de miscare este accesibil si usor de practicat, nu solicita o baza materiala ce obliga la eforturi financiare mari si poate fi organizat fara eforturi prea mari. Copilul care frecventeaza institutiile scolare are un comportament motric superior celui care nu beneficiaza de acest proces.

Jocul de miscare, fiind forma de activitate ce da satisfactie copiilor ii antreneaza la o participare constienta si determina o manifestare degajata si integrala a personalitatii copilului.

A face sport, a face miscare, nu dauneaza nimanui indiferent de varsta. In perioada de crestere este bine ca un copil sa faca miscare, fie ca e cu bicicleta sau cu patinele, insa atentie mamici, este diferenta intre sportul de performanta si sportul ca si miscare, formare de tinuta sau insusiri ale unor elemente de baza care atunci cand se cer sa le cunosti.

Sportul este de asemenea un minunat instrument de socializare si de dezvoltare a valorilor educative: disciplina, rabdare, concentrare.Si nu in ultimul rand, sportul poate influenta in bine caracterul copilului: cei timizi vor castiga incredere in ei si vor invata sa se exteriorizeze practicand un sport de echipa, in timp ce copiii nervosi vor invata concentrarea si autocontrolul in sporturile mai precise.

S-a ajuns la concluzia ca sportul ii ajuta pe copii sa aiba si rezultate mai bune la invatatura. In timpul activitatilor fizice, creierul se oxigeneaza mai bine si astfel creste capacitatea de intelegere si memorare. Sportul accentueaza arderile in organism, elibereaza energie, astfel copiii vor fi mai atenti la ore si se vor putea concentra mai usor la studiu.Vom incuraja copilul sa faca sport, miscare in aer liber,plimbari cu bicicleta, cu rolele sau il vom putea inscrie la unul dintre sporturile lui preferate, dar niciodata nu il vom obliga sa faca ceva ce nu ii face placere.

Bibliografie: 1. Metodica predarii educatiei fizice in gradinitade copiI-Edit.did. si ped. Bucuresti-1971 2. Educatia fizica si sportu-Lupu Elena-2007 3. Metodica predarii educatei fizice in ciclul primar-Al. Gheorghe-edit.Sitech

Dezvoltarea armonioasă a copiilor prin activitaţile de educatie fizică Instit. Fuiorea Mihaela Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Din cele mai vechi timpuri, exerciţiile fizice şi jocurile au fost practicate de catre om cu scopul de a-si mentine sănătatea, vigoarea fizică si psihică.

Educaţia fizică a fost preţuită de pedagogi de renume ca: F. Rabelais, J.A. Comenius, J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, care au recomandat mişcarea, utilizarea factorilor naturali de calire a organismului copiilor pentru formarea unui corp sănătos.

Simion Barnutiu, marele nostru pedagog, nominalizeaza câteva mijloace de calire a organismului: 27 | 114

”urcatul si coborâtul, fuga pe întrecute, sărituri în departare peste gropi…,întăresc pieptul, membrele şi muşchii.” De asemenea I. Slavici, Eliade şi I. Creangă, arătau înca din 1930 ca: „nevoia de aer, lumina, soare şi apa, aceste izvoare grandioase de sănătate nu le poate da decat educaţia fizică. Interesul preşcolarilor pentru mişcare, în general şi pentru exerciţii şi jocuri, în special, este foarte mare la această vârstă.

Toate tipurile de jocuri desfaşurate in are liber au drept scop, pe langă calirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, creşterea capacităţii intelectuale, crearea bunei dispoziţii. Jocul este considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor şi a obiectivelor în toate acitivităţile, cu deosebire la educaţie fizică.

Exerciţiile fizice şi jocurile de mişcare, împreună cu factorii naturali, fortifică voinţa, cultiva răbdarea, stăpânirea de sine, curajul, iniţiativa, perseverenţa, disciplina, dezvoltă sentimentele de prietenie, spiritul colectiv, încrederea în sine.

Activitaţile de educaţie fizică desfaşurate în gradiniţa vizează doua aspecte esenţiale: Dezvoltarea fizică optimă Dezvoltarea psihică optimă Dezvoltarea fizică optimă presupune, pe langă o conformaţie corporală ideală (schelet, muşchi), corespunzatoare creşterii armonioase a taliei (înălţimii) copilului raportată la varsta şi sexul său, şi călirea organismului, întărirea musculaturii, fortificarea şi elasticizarea articulaţiilor şi dezvoltarea aparatelor cardiovascular şi respirator, în special. În privinţa dezvoltării psihice optime, mişcarea efectuată sub forma unor exerciţii fizice, de tip sportiv, conduce la obţinerea echilibrului psihic, autocontrolului, creşterii aprecierii de sine, dobândirii încrederii în forţele proprii , într-un cuvânt îl conduce pe copil să se simtă în largul sau în viaţa cotidiană.

Pentru o viaţă sănătoasă şi pentru un organism îngrijit, este necesar ca orice copil să cunoască deprinderile de igienă de baza cât şi să respire corect .

Unii parinţi ştiu că sportul este bun pentru sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a corpului lor. În grădiniţă, în cadrul activităţilor de educaţie fizică, accentul se pune pe jocuri de mişcare, exerciţii, jocuri şi întreceri sportive, dansuri populare, dansuri tematice, euritmie etc.

La nivelul grupei mici ( 3-4 ani ) dezvoltarea psihomotrică a copilului permite formarea deprinderilor de: mers organizat, cu ocoliri de obstacole, cu opriri si porniri la semnal, sărituri , jocuri cu mingea etc.

De la grupa mijlocie ( 4-5 ani ) copilul are o dezvoltare motrică care ii permite executarea de mişcări izolate, cu diferite segmente ale corpului ceea ce conduce la complicarea exerciţiilor cu: sărituri, căţărat, răsuciri, întinderi etc. Achiziţionarea acestor deprinderi pregăteşte organismul şi intelectul copiilor pentru exerciţiile organizate sub forma de jocuri sau de dansuri ritmice ori gimnastică .

La varsta de 5-6 ani, nevoia de mişcare a copilului devine tot mai mare, în jocurile sale apărând tendinţa de a ridica sau purta obiecte, care-i solicită forţa şi îndemânarea. La aceasta varstă motricitatea generală permite jocuri cu mingea , sărituri pe ambele picioare sau pe câte unul cu atingerea unui reper, mers pe vârfuri şi pe călcâie etc.

La grupa mare, în activităţile de educaţie fizică se pot include elemente aparţinând sportului : concursuri, ştafete, aruncări cu mingea la coş sau poartă, ocolirea şi lovirea obstacolelor etc.

Acestea sunt exerciţii premergătoare şi pregătitoare pentru diferite sporturi: baschet, fotbal, handbal. Exerciţiile fizice, ghidate raţional îi dau prilejul copilului să-şi descarce surplusul de energie şi contribuie la călirea şi dezvoltarea armonioasă a copilului.

Sportul este bine să fie practicat chiar şi in zilele mai reci sau ploioase cu condiţia ca îmbrăcămintea să fie adecvată.

Exerciţiile fizice îl fac pe copil să transpire abundent, favorizand şi accelerand eliminarea toxinelor, oxigenează globulele roşii, circulaţia sângelui şi digestia. Copilul care face sport are poftă de mancare şi asimilează mai bine hrana primită.

Jean Chateau spunea: „Cine spune joc, spune totodată efort şi libertate, şi o educaţie prin joc trebuie să fie o sursă atât de efort fizic, cât şi de bucurie morală”.

28 | 114

Rolul educaţiei fizice în învǎţǎmântul preşcolar Educ. Balescu Mariana Grădinița cu Program Prelungit „Traian” Râmnicu Valcea Întregul ansamblu de activitǎţi de educaţie fizicǎ şi sport organizate în scop de fortificare, compensare, destindere şi agrement cunoaşte în zilele noastre o extindere din ce în ce mai mare. Integrate organic în viaţa omului contemporan, ele constituie preocupǎri constante şi majore pentru toţi factorii ce se ocupǎ de pregǎtirea şi formarea tinerei generaţii pentru viaţǎ, de crearea cadrului care sǎ asigure pǎstrarea unui echilibru raţional în dezvoltarea fiinţei umane care în condiţiile societǎţii contemporane tinde sǎ-şi limiteze considerabil efortul fizic, acţiunile motrice în exercitarea acţiunilor profesionale cât şi în viaţa cotidianǎ.

Copilul de astǎzi trebuie pregǎtit pentru o societate dinamicǎ, în continuǎ evoluţie, societate care cere o anumitǎ configuraţie fizicǎ, intelectualǎ, moralǎ, civicǎ, un anumit profil care sǎ îmbine în mod armonios laturile personalitǎţii sale, un individ sǎnǎtos, armonios dezvoltat fizic, cu o înaltǎ calificare, un om cu o gândire creativǎ rapidǎ, cu spirit de iniţiativǎ, cu o capacitate de a selecta, sistematiza şi reorganiza informaţiile, de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor în practicǎ.

Educaţia fizicǎ preşcolarǎ este orientatǎ înspre pregǎtirea unei generaţii sǎnǎtoase şi viguroase cu o bunǎ dezvoltare fizicǎ şi intelectualǎ, pregǎtitǎ sǎ facǎ faţǎ integrǎrii de mai târziu în activitǎţile profesionale şi sociale. Într-un asemenea context se evidenţiazǎ funcţia formativǎ a educaţiei fizice, care în aceastǎ ipotezǎ trebuie sǎ concure la dezvoltarea însuşirilor şi capacitǎţilor care sǎ-i permitǎ copilului sǎ-şi însuşeascǎ cât mai repede şi bine meseria aleasǎ, sǎ o practice cu randament sporit sǎ poatǎ acţiona în mod independent şi creator asupra mediului şi propriei sale persoane.

Datoritǎ caracterlui ei practic activ, educaţia fizicǎ se înscrie printre disciplinele cu mari posibilitǎţi de a realiza obiectivele generale ale învaţǎmântului astfel contribuind la creşterea capacitǎţii generale de rezistenţǎ la efort a organismului, înzestrarea copiilor cu priceperi şi deprinderi de a obţine rezultate bune, dezvoltarea calitǎţilor motrice solicitate în unele activitǎţi, obişnuirea cu spiritul de echipǎ, cu activitatea în grup, cu disciplina, ordinea şi exigenţa.

Copiii voioşi, copiii sănătoşi = particularităţi ale activităţii de educaţie fizică în grădiniţă Prof. înv. preşc. Ispir Iuliana-Florentina Grădinița cu Program Prelungit Sud Râmnicu Vâlcea Educ. Purcaru Alexandra-Anamaria Grădinița cu Program Prelungit Măgura Mihăeşti Vâlcea Motto: Cine spune joc, spune totodată efort şi libertate, iar o educaţie prin joc trebuie să fie o sursă atât de efort fizic, cât şi de bucurie morală.

Jean Chateau «Încă de la apariţia omului pe pământ, mişcarea a fost o activitate de o deosebită importanţă, generatoare de premise ce au făcut posibilă viaţa. Educaţia fizică are la bază exerciţiul fizic sub diferite forme şi poate fi definită ca: ”acţiunea întreprinsă de o persoană asupra altei persoane, în vederea dezvoltării 29 | 114

capacităţilor fizice şi psihice, a educării spiritului în totalitatea lor.”(Bălaş, I. -Istoria educaţiei fizice şi a sportului -1976)» În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este prevăzută numai cu o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază şi aplicativ utilitare şi euritmie. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului.

Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sanguină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune. În cazul în care climatul educaţional din familie nu este favorabil, grădiniţa este instituţia în care copilul poate să-şi satisfacă dorinţa de mişcare, locul unde se realizează compensarea necesară dezvoltării fizice a copilului. Frecventând grădiniţa copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării şi creşterii lui. Exerciţiul fizic are la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creştere, un puternic rol educativ. Prin efectuarea repetată a unui exerciţiu se ajunge să stăpânească perfect o anumită mişcare, se elimină mişcările necontrolate şi se stăpânesc cele necoordonate. Executând regulat exerciţii fizice corespunzătoare vârstei, copiii îşi perfecţionează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viaţă, ca: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, căţărarea, aruncarea şi prinderea, ăşi formează o ţinută corectă a corpului în toate poziţiile.

Jocurile didactice propuse pentru exersarea deprinderilor motrice creează copiilor stări emoţionale pozitive, deoarece sunt aplicate la condiţii mereu schimbătoare şi se perfecţionează ca urmare a legăturilor noi şi complexe, care se stabilesc între ele şi datorită relaţiilor de condiţionare ce pot favoriza transferul pozitiv între cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi calităţi motrice. Prin joc copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un iniţiator în propria sa lume decât o persoană manipulată şi disciplinată.

Inevitabil ne punem întrebarea: „Până la ce punct pot fi solicitaţi copiii?” , dar răspunsul vine din partea lor, dacă sunt lăsaţi liberi să se joace într-o zi de vacanţă, pe un teren amenajat. Astfel se va confirma afirmaţia: „copilul este un atlet dotat cu o mare energie” (Van Aaken). Interesul copiilor pentru mişcare, în general, jocuri şi exerciţii în special, este foarte mare la vârsta preşcolară. Aceasta are la bază motivaţii de ordin fiziologic, fapt pentru care orice diminuare sau limitare a activităţii motrice are repercusiuni asupra funcţiilor organismului. În concluzie, la vârsta preşcolară, o ora de activitate motrică pe zi, constituie minimum indispensabil. Vor fi dezvoltate mai ales deprinderile motrice ale aşa-zisei motricităţi mari, dar nu trebuie să se uite importanţa calităţilor motrice, în special a rezistenţei. Această practică ajută la dezvoltarea psihica şi la stabilizarea sa, constituind o bază destinată să rămână toată viaţa, ca o apărare contra bolilor civilizaţiei noastre, dintre care în prim plan sunt cele produse de lipsa de mişcare. „Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual” J.J. Rousseau

30 | 114

Rolul educaţiei fizice în învǎţǎmântul preşcolar Prof. Boncan Ruxandra Prof. Brănescu Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit “Traian” Râmnicu Vâlcea Din cele mai vechi timpuri, exerciţiile fizice şi jocurile au fost practicate de către om cu scopul de a-si menţine sănătatea,vigoarea fizică şi psihică.

Educaţia fizică a fost preţuită de pedagogi de renume ca: F. Rabelais, J.A. Comenius, J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, care au recomandat mişcarea, utilizarea factorilor naturali de călire a organismului copiilor pentru formarea unui corp sănătos.

Simion Bărnuţiu, marele nostru pedagog, nominalizează câteva mijloace de călire a organismului: ”urcatul şi coborâtul, fuga pe întrecute , sărituri în depărtare peste gropi…, întăresc pieptul , membrele şi muşchii.” De asemenea I. Slavici, Eliade şi I. Creangă , arătau încă din 1930 că: „ nevoia de aer , lumină, soare şi apă , aceste izvoare grandioase de sănătate nu le poate da decât educaţia fizică. Interesul preşcolarilor pentru mişcare, în general şi pentru exerciţii şi jocuri, în special, este foarte mare la aceasta vârstă.

Toate tipurile de jocuri desfăşurate în aer liber au drept scop, pe lângă călirea organismului şi întărirea sănătăţii , dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, creşterea capacităţii intelectuale, crearea bunei dispoziţii. Jocul este considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor şi a obiectivelor în toate acitivităţile, cu deosebire la educaţie fizică.

Exerciţiile fizice şi jocurile de mişcare, împreună cu factorii naturali, fortifică voinţa, cultivă răbdarea, stăpanirea de sine, curajul, iniţiativa, perseverenţa, disciplina, dezvoltă sentimentele de prietenie, spiritul colectiv, încrederea în sine. Întregul ansamblu de activitǎţi de educaţie fizicǎ şi sport organizate în scop de fortificare, compensare, destindere şi agrement cunoaşte în zilele noastre o extindere din ce în ce mai mare. Integrate organic în viaţa omului contemporan, ele constituie preocupǎri constante şi majore pentru toţi factorii ce se ocupǎ de pregǎtirea şi formarea tinerei generaţii pentru viaţǎ, de crearea cadrului care sǎ asigure pǎstrarea unui echilibru raţional în dezvoltarea fiinţei umane care în condiţiile societǎţii contemporane tinde sǎ-şi limiteze considerabil efortul fizic, acţiunile motrice în exercitarea acţiunilor profesionale cât şi în viaţa cotidianǎ.

Copilul de astǎzi trebuie pregǎtit pentru o societate dinamicǎ, în continuǎ evoluţie, societate care cere o anumitǎ configuraţie fizicǎ, intelectualǎ, moralǎ, civicǎ, un anumit profil care sǎ îmbine în mod armonios laturile personalitǎţii sale, un individ sǎnǎtos, armonios dezvoltat fizic, cu o înaltǎ calificare, un om cu o gândire creativǎ rapidǎ, cu spirit de iniţiativǎ, cu o capacitate de a selecta, sistematiza şi reorganiza informaţiile, de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor în practicǎ.

Educaţia fizicǎ preşcolarǎ este orientatǎ înspre pregǎtirea unei generaţii sǎnǎtoase şi viguroase cu o bunǎ dezvoltare fizicǎ şi intelectualǎ, pregǎtitǎ sǎ facǎ faţǎ integrǎrii de mai târziu în activitǎţile profesionale şi sociale. Într-un asemenea context se evidenţiazǎ funcţia formativǎ a educaţiei fizice, care în aceastǎ ipotezǎ trebuie sǎ concure la dezvoltarea însuşirilor şi capacitǎţilor care sǎ-i permitǎ copilului sǎ-şi însuşeascǎ cât mai repede şi bine meseria aleasǎ, sǎ o practice cu randament sporit sǎ poatǎ acţiona în mod independent şi creator asupra mediului şi propriei sale persoane.

Datoritǎ caracterlui ei practic activ, educaţia fizicǎ se înscrie printre disciplinele cu mari posibilitǎţi de a realiza obiectivele generale ale învaţǎmântului astfel contribuind la creşterea capacitǎţii generale de rezistenţǎ la efort a organismului, înzestrarea copiilor cu priceperi şi deprinderi de a obţine rezultate bune, dezvoltarea calitǎţilor motrice solicitate în unele activitǎţi, obişnuirea cu spiritul de echipǎ, cu activitatea în grup, cu disciplina, ordinea şi exigenţa.

Educaţia fizicǎ nu trebuie privitǎ ca un proces de instruire îngustǎ de valorizare a organismului copilului numai pe plan fizic, biologic, ci ca o activitate complexǎ, cu mari potenţe formative, purtǎtoare 31 | 114

de valori educative, morale şi de culturǎ, rezistenţǎ şi de muncǎ a organismului înzestrarea copilului cu un bogat sistem de deprinderi motrice, precum şi posibilitatea de a le folosi ca indici sportivi de vitezǎ, îndemânare, forţǎ şi rezistenţǎ.

Dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari prin activităţile de educaţie fizică Educ. Ghiţulescu Elena Grădinița cu Prgram Normal Sălătrucel, Vâlcea Perioada preşcolară (3-7 ani) reprezintă importante modificări în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; sub aspectul general, preşcolarul este dinamic, se mişcă uşor şi rapid, trăieşte intens afectiv diferitele momente prezente, posedă capacitatea de cooperare şi iniţiativă. La această vârsta nevoia de mişcare a copilului devine tot mai mare, în jocurile sale.

Pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările, jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

De aceea se impune ca o necesitate practicarea sportului de către copii Practicat cu masură, adaptat vârstei copilului, sportul este o necesitate. Mai mult chiar decat noi, copiii noştri au nevoie de activitate fizică constantă, pentru a se dezvolta armonios.

De asemenea, ed.fizica -este disciplina care contribuie la creşterea încrederii în sine şi în forţele proprii, dezvoltă spiritul de fairplay. Spiritul sportului este celebrarea spiritului uman, a corpului şi a minţii şi este caracterizat de următoarele valori: etică, fairplay şi onestitate, sănătate, excelenţă în performanţă, caracter şi educaţie, plăcere şi bucurie, spirit de echipă, devotament şi angajare, respect faţă de legi şi regulamente, respect pentru propria persoană şi pentru ceilalţi participanţi, curaj, comunitate şi solidaritate. eforturi de voinţă, o educă, o transformă într-o ănsuşire specifică sportivului.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă “inteligenţa motrică” şi creativitatea. Învăţarea deprinderilor motrice are o mare importanţă deoarece acestea stau la baza comportamentului de zi cu zi al omului. Deşi o parte a deprinderilor motrice se învaţă prin imitaţie, în primii ani ai existenţei, acestea trebuie îmbogăţite prin noi cunoştinţe şi prin creşterea complexităţii de exprimare a celor vechi. Educaţia fizică şi sportul sunt disciplinele care asigură condiţii ideale în vederea dezvoltării creativităţii.

Activitate opţională ,,Prichindeii Veseli” Prof. Gliga Aurelia Ramona Prof. Cirilescu Marinela Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 Reghin Timpul pe care copiii îl petrec în faţa calculatorului şi televizorului are o pondere din ce în ce mai mare. Comportamentele pe care aceştia şi le însuşesc imitând personaje din jocurile virtuale sau aşa-zisele desene animate nu sunt dintre cele mai potrivite vârstei lor. Părinţii, prea ocupaţi cu grija zilei de mâine, îşi abandonează copiii în faţa acestor capcane, de multe ori fără a conştientiza că îi expun unor adevărate pericole.

Toate aceste aspecte ne-au confirmat încă o dată cât de necesar este să îi ajutăm pe copii să descopere plăcerea de a face mişcare, de a se simţi bine alături de cei din jurul lui, fie că e vorba de covârstnici 32 | 114

sau de adulţi. Soluţia am găsit-o în propunerea unei activităţi opţionale care să îmbine utilul cu plăcutul.

Am considerat că este potrivit să concepem o activitate care să le facă mare plăcere micuţilor, îmbinând jocurile muzicale cu jocuri de mişcare, recitative ritmice, numărători, jocuri din folclorul copiilor. Astfel a prins contur activitatea opţională ,,PRICHINDEII VESELI”. Propunerea acestei activităţi în lista de opţionale prezentată părinţilor a avut succes, aceştia fiind încântaţi de o activitate care să satisfacă nevoia de mişcare a copiilor, plăcerea acestora de a cânta şi dansa, contribuind totodată la însuşirea unor norme şi reguli ce facilitează formarea unor deprinderi de comportare civilizată. În următoarele rânduri vă prezentăm câteva activităţi propuse în anul şcolar 2011-2012 la grupa mare în cadrul opţionalului ,,PRICHINDEII VESELI”, opţional la nivelul mai multor domenii experienţiale (PSIHOMOTRIC, ESTETIC ŞI CREATIV, OM ŞI SOCIETATE).

Data

28.09.2011

Teme propuse – semestrul I „Cursa grădinarilor”- joc distractiv

05.10.2011

„Culesul cartofilor”-joc de mişcare

12.10.2011

19.10.2011 02.11.2011

„Ţăranul e pe câmp”- joc muzical „Mărul plutitor”- joc distractiv „Baba-Oarba”- joc distractiv

09.11.2011

„1,2,3...Baba la bordei...”- recitative ritmice

16.11.2011

„Într-un castel de ciocolată...”- joc muzical

23.11.2011

„Cursa fulgilor”- joc de mişcare

30.11.2011

„Ţară, ţară, vrem ostaşi!”- joc distractiv

07.12.2011

„Surprizele Moşului”(rece,cald) – joc distractiv

14.12.2011 21.12.2011 Data 18.01.2012

„Cu plăcere ne jucăm”- repetare jocuri muzicale, recitative ritmice, numărători „Uite câte jocuri ştiu!”- repetare jocuri distractive şi jocuri de mişcare Teme propuse – semestrul II ,,Omul de zăpadă” – joc muzical

33 | 114

25.01.2012

01.02.2012 08.02.2012 15.02.2012 22.02.2012 29.02.2012 07.03.2012 14.03.2012 21.03.2012 28.03.2012 04.04.2012 25.04.2012

,,Coada dinozaurului” – joc distractiv ,,Schiorii” – joc de mişcare ,,Africa-i o ţară” – joc muzical ,,Ariciul” – joc muzical ,,Am fost la Paris” - joc distractiv ,,Una mia suta lei...” - numărătoare ,,Ileana” - joc muzical ,,Două babe scofâlcite” – joc de palme ,,Omul Negru”- joc distractiv ,,Cursa iepuraşilor” - joc de mişcare „ŞCOALA ALTFEL”

02.05.2012 09.05.2012

,,Scufiţa şi florile” - joc de mişcare ,,Scapă cine poate!” - joc de mişcare ,,Berzele” - joc de mişcare

16.05.2012

,,La moară” - joc muzical

23.05.2012 30.05.2012 06.06.2012 13.06.2012 20.06.2012

,,Avioane în ceaţă” - joc distractiv ,,Fuga în sac”, ,,Machiajul orb” - jocuri distractive ,,Cursa prin pădure” - ştafetă ,,Uite câte-am învăţat!” - jocuri muzicale, numărători ,,Prichindeii veseli” - jocuri distractive, jocuri de mişcare

Modalităţi de evaluare: susţinerea unor jocuri învăţate la serbările şcolare sau la diferite ocazii (întruniri cu copiii de la alte grupe din grădiniţa noastră sau din alte grădiniţe, şcoli), concursuri etc.

Bibliografie: 1. Floarea,M., Petrache, V., Răceală,I.,Roşca,S., Jocuri muzicale, Editura Carminis, Piteşti 2. Palade,M., Şcheul,D., Hai la joac-afară!, Editura George Tofan, Suceava, 2006 3. Revista Învăţământul Preşcolar, Nr. 3-4/2005 4. Şova, S.(coordonator), Activităţi opţionale în grădiniţă, Editura AS΄S, Iaşi, 2000 5. www.didactic.ro

34 | 114

Beneficiile practicării exerciţiilor fizice Prof. Monica Huştiuc Palatul Copiilor Botoşani În lucrarea de faţă mă voi referi la beneficiile practicării exerciţiilor fizice prin educaţie fizică şi sport. Astfel, putem enumera o serie de binefaceri pe care educaţia fizică şi sportul le aduc iubitorilor de mişcare. Şi încep enumerarea avantajelor pe care le oferă practicarea exerciţiilor fizice cu acela că educaţia fizică şi sportul menţine o bună stare de sănătate. De asemenea asigură o mai mare rezistenţă la boli, înzestrează omul cu calităţi ce îi sunt necesare în toate momentele vieţii, cum ar fi: creşterea forţei musculare, îmbunătăţirea vitezei, a îndemânării şi supleţei, dezvoltarea rezisenţei.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă deprinderi necesare în viaţa de zi cu zi, dintre deprinderile motrice de bază amintind diferite variante de mers şi alergare, deprinderea de aruncare şi prindere, deprinderea de săritură în diferite variante, dintre deprinderile motrice utilitar-aplicative amintind însuşirea deprinderilor de echilibru, tracţiune şi împingere, transport de greutăţi, căţărare-coborâre, escaladare şi târâre, iar dintre deprinderile specifice ramurilor sportve amintind deprinderile specifice gimnasticii, atletismului, jocurilor sportive şi sporturilor de sezon.

Educaţia fizică şi sportul formează obişnuinţa de a respecta reguli şi regulamente. Sportul oferă ocazia de a învăţa ce înseamnă stăpânirea de sine, respectarea regulilor precum şi ocazia de a deprinde o serie de atitudini utile în societate, în şcoală, în familie. El poate contribui la instituirea unor relaţii bune între membrii colectivităţii.

Educaţia fizică şi sportul formează obişnuinţa de asumare a responsabilităţii pentru a realiza obiectivele propuse, atât prin activitate individuală, cât şi prin activitate colectivă. În timpul lecţiilor, în competiţiile sportive, elevul are obiective de realizat, obiective stabilite de profesor (antrenor) şi acceptate deopotrivă de elev, pentru realizarea cărora, acesta trebuie să acţioneze continuu şi conştient. Obiectivele se concretizează în învăţarea unor elemente şi acţiuni, în vederea aplicării acestora în condiţii mai complexe.

Educaţia fizică şi sportul întăreşte dragostea şi respectul pentru natură şi mediul înconjurător.

Activitatea de educaţie fizică şi sport se desfăşoară în principal în aer liber, în natură. Am putea spune că toate jocurile sportive se desfăşoară în aer liber, excepţie făcând atunci când condiţiile meteo nu o permit.

Practicând în mod constant aceste sporturi, copilul îşi va forma obişnuinţa de a desfăşura activităţi în aer liber, va îndrăgi natura şi o va ocroti, astfel încât aceasta să fie permanent primitoare.

Educaţia fizică şi sportul formează obişnuinţa de a comunica şi de a lucra în colectiv. Zilnic întâlnim situaţii când semenii noştri ajung la neînţelegeri, care sigur că se pot transforma în conflicte. Analizând mai atent vom vedea că cele mai multe conflicte apar din cauza unor deficienţe de comunicare.

Activitatea sportivă în echipă presupune o bună comunicare, o înţelegere rapidă a mesajelor, atât cele verbale cât şi cele nonverbale. Specific acestui tip de activitate este faptul că se acţionează imediat, de cele mai multe ori pe baza comunicării nonverbale. Acest tip de relaţii se stabilesc în echipe, care au un sistem de comunicare foarte bun, o bună înţelegere a mesajelor şi obişnuinţa de a pune în practică proiecte comune. Componenţii echipelor sportive au dezvoltată capacitatea de a lucra împreună la realizarea unui obiectiv, liber consimţit.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă calităţi de voinţă, dârzenie, perseverenţă, necesare în toate ipostazele vieţii. Aceste calităţi de excepţie capătă valoare mai mare atunci când omul le are şi le exprimă permanent şi nu ca un act singular, eroic. Acest comportament se dobândeşte desigur prin educaţie şi autoeducaţie. Educaţia fizică şi sportul, prin natura sa determină eforturi de voinţă, o educă, o transformă într-o ănsuşire specifică sportivului.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă “inteligenţa motrică” şi creativitatea. Învăţarea deprinderilor motrice are o mare importanţă deoarece acestea stau la baza comportamentului de zi cu zi al omului. Deşi o parte a deprinderilor motrice se învaţă prin imitaţie, în primii ani ai existenţei, acestea trebuie îmbogăţite 35 | 114

prin noi cunoştinţe şi prin creşterea complexităţii de exprimare a celor vechi. Educaţia fizică şi sportul sunt disciplinele care asigură condiţii ideale în vederea dezvoltării creativităţii.

De asemenea sunt disciplinele care contribuie la creşterea încrederii în sine şi în forţele proprii, dezvoltă spiritul de fairplay. Spiritul sportului este celebrarea spiritului uman, a corpului şi a minţii şi este caracterizat de următoarele valori: etică, fairplay şi onestitate, sănătate, excelenţă în performanţă, caracter şi educaţie, plăcere şi bucurie, spirit de echipă, devotament şi angajare, respect faţă de legi şi regulamente, respect pentru propria persoană şi pentru ceilalţi participanţi, curaj, comunitate şi solidaritate.

Educaţia fizică şi sportul verifică potenţialul individual în colectivitate, care îi dau personalitatea.

Fiecare dintre noi are caracteristici de personalitate, de comportament, care ne diferenţiază de toţi ceilalţi din jurul nostru. Ceea ce este foarte important pentru orice persoană, este să-şi cunoască caracteristicile, iar atunci când vine în contact cu alte persoane să armonizeze caracteristicile sale cu necesităţile şi aşteptările grupului cu care relaţionează.

Bibliografie 1. Strujan, Ioan Cornel, “Ghid de practicare a sportului pentru copii şi părinţi” – Ed. RIA, Botoşani, 2008

Contribuţia orelor de educaţie fizică la dezvoltarea armonioasă a organismului elevilor din învăţământul primar Prof. Ancuţa Bianca Elena Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Prin influentele pe care le exercita asupra copilului, educatia fizică devine uun mijloc de formare a trasaturilor pozitive ale personalitatii omului de tip nou, curajul, spiritul colectiv, sentimentele de prietenie si colegialitate, de intrajutorare si initiativa in activitate. In intrecerile sportive elevii fac eforturi de vointa pentru obtinerea unor rezultate cat mai bune, le fortifica vointa si le mareste capacitatea de efort,le dezvolta spiritul de disciplina prin respectarea uunor norme de joc.

Orele de educatie fizica trebuie sa contribuie asupra dezvoltarii armonioasă a organismului, sa dezvolte calitati fizice, cum sunt: indemanarea, rapiditatea, precizia in executie, rezistenta la efort, precum si formarea unor deprinderi si obisnunte de igiena personala.

Un rol important in dezvoltarea armonioasa a scolarului mic o are dezvoltarea calitatilor motrice, proces ce se poate realiza cu usurinta, folosind o gama variata de exercitii, jocuri si stafete simple, cu o baza materiala destul de redusa.

Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului care ofera individului posibilitatea executarii diferitelor acte motrice legate atat de activitatea sa zilnica cat si de cea sportiva. Ele sunt materializate in posibilitatea organismului de a executa actiuni motrice care pretind intr-o masura mai mica sau mai mare ; forta, rezistenta,viteza sau indemanare.

Perfectionarea calitatilor motrice reprezinta unul din principalele obiective ale procesului de pregatire fizica a micului scolar, realizata concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice, ca rezultat al influentelor sistematice ale exercitiilor fizice.

36 | 114

Activităti şi jocuri sportive în ciclul primar Înv. Balasa Dumitra Scoala cu Clasele I-VIII Vultureşti, Judeţ Olt Jocurile dinamice, jocurile pregătitoare, traseele aplicative şi ştafetele constituie mijloace importante, des folosite în educaţia fizică a şcolarilor mici. Ele sunt prezentate în diverse împrejurări, în cadrul lecţiei de educaţie fizică, a serbărilor şi întrecerilor sportive.

Jocurile de mişcare (dinamice, de bază, elementare), având o temă precisă, reguli simple, organizarea strictă, se desfăşoară pe un spaţiu relativ redus. Unele dintre ele sunt însoţite de versuri şi cântece.

Jocurile pregătitoare, folosite în special în scopul consolidării unor deprinderi şi priceperi şi desfăşurate în condiţii de întrecere între echipe, marchează o etapă intermediară în desfăşurarea procesului de iniţiere a elevilor în practicarea unor jocuri sportive.

Parcursurile (traseele) şi ştafetele aplicative asigură consolidarea unor priceperi şi deprinderi motrice de bază sau aplicative în condiţii variate, în cadrul unor activităţi complexe în care participanţii se deplasează într-o succesiune şi în limita unor reguli stabilite de învăţător, executând diferite acţiuni individuale sau în cadrul unor echipe. Ele oferă posibilitatea valorificării, în condiţii nestudiate a cunoştiinţelor, priceperilor, deprinderilor şi calităţilor motrice însuşite în cadrul lecţiilor.

Jocurile de mişcare se pot folosi aproape pe tot parcursul lecţiei. În primele două momente ale lecţiei se efectuează jocuri care urmăresc captarea atenţiei elevilor sau pregătirea fiziologică a organismului pentru efortul ce va urma. Jocurile dinamice, jocurile pregătitoare, parcursurile şi traseele aplicative se folosesc şi în acele verigi ale lecţiei în care se urmăreşte dezvoltarea calităţilor motrice, consolidarea deprinderilor de mişcare. Unele jocuri simple, cunoscute de elevi, având mai mult caracter deconectant, liniştitor, se pot folosi şi în ultimele verigi ale lecţiei.

Jocurile şi ştafetele aplicative nu trebuie să lipsească din nici una din lecţiile de educaţie fizică de la clasele I-IV, indiferent de locurile de desfăşurare a acestora. De cele mai multe ori şi aproape la orice moment în lecţie, exerciţiile pot fi executate sub formă de joc.

Important este ca efectuarea exerciţiilor în mod plăcut, sub formă de joc, să aigure realizarea cerinţelor programei, caracterul instructiv-educativ al educaţiei. Organizarea şi conducerea activităţii elevilor în cadrul traseelor şi ştafetelor aplicative solicită din partea învăţătorului o pregătire atentă. În acest scop trebuie reţinute următoarele: • Alegerea jocului, a ştafetelor şi a traseelor constituie, de cele mai multe ori, factorul hotărâtăr ce determină reuşita folosirii lor în lecţie. Conţinutul acestora trebuie să corespundă sarcinilor instructiv-educative ale lecţiilor în care se desfăşoară (învăţare, repetare, perfecţionare). Dacă pentur învăţarea unor deprinderi motrice sunt mai eficiente repetările în condiţii standard, sau de relativă constanţă, perfecţionarea acestora se realizează mult mai bine dacă sunt aplicate în condiţii de joc, de întrecere.

• Particularităţile de vârstă şi de pregătire ale colectivului de elevi. Nivelul de pregătire ale elevilor, vârsta acestora pot determinaca acelaşi joc ştafetă să aibă efecte diferite de la clasă la clasă. Astfel, şcolarii mici, în special cei de la clasa I, al căror spirit de colectiv încă nu este dezvoltat, preferă jocurile şi forme de activitate în care reacţionează individual, pronind de la interese şi succese personale. De exemplu, dacă unul dintre jucătorii unei echipe se împiedică şi cade sau manifestă nesiguranţă în executarea temei jocului, restul colectivului râde de el şi nu sunt afectaţi de faptul că acest lucru aduce insucces echipei lor. De aceea, se recomandă ca, la aceată vârstă, primele jocuri ştafete şi trasee aplicative să fie alese dintre cele ân care relaţiile între participanţi sunt individuale (“De-a prinselea”, “Batista călătoare”, “Şoarecele şi pisica”).

Se folosesc apoi jocurile, ştafetele şi traseele ce pretind ca jucătorul să se încadreze în grup, care 37 | 114

ce rajutorul colectivului sau grupului. (“De-a prinselea în perechi”, “Labirintul”, “Vânătorul”, “Vrabia şi albina”).

La clasele III-IV se folosesc, pe o scară mai mare, jocurile cu împărţire pe echipe. Începând cu clasa a-IV-a, apar diferenţieri mai accentuate între fete şi băieţi: în timp ce fetele preferă jocurile cu elemente de dans sau cele în care îşi pot manifesta supleţea, băieţii sunt atraşi spre jocurile de întrecere.

Practica a dovedit că la vârsta de 7-10 ani fetele pot fi încadrate alături de băieţi în cadrul echipelor, urmând ca învăţătorul să asigure un conţinut motrice corespunzător şi o dozare judicioasă.

Locul de desfăşurare: jocurile, ştafetele şi traseele aplicative se pot desfăşura mai mult în are liber, asigurând participarea unor efective numeroase şi formaţii variate. Spaţiile restânse (săli de educaţie fizică, culoare sau sălile de clasă) impun organizarea unui număr mai mic de activităţi, adaptarea regulilor la condiţiile respective şi un număr limitat de participanţi, spaţiul ales trebuie să fie neted, fără gropi, pietre, cioturi, nealunecos. Înainte de lecţie se efectuează stropirea sau curăţirea locului, aerisirea încăperilor.

Suprafaţa stabilită pentru desfăşurarea jocurilor trebuie să fie delimitată prin fanioane, marcaje, sau alte repere vizibile. Materialul folfosit va fi dimensionat şi diferenţiat prin colorit variat. Materialele se aduc la lecţie înainte de începerea ei şi se depozitează în locul dinainte stabilite, în aşa fel încât să nu distragă atenţia elevilor.

Explicarea şi demonstarea activităţii. Explicaţia va avea în vedere: • denumirea jocului, ştafetei, traseului; • conţinutul (jocului) motrice al acetuia; • regulile ce vor fi respectate şi condiţiile pentru stabilirea câştigătorului; comenzi, semnale folosite la începutul, sfârşitul sau unele momente ale jocului; Conducerea jocului. Activitatea învăţătorului trebuie orientată cu precădere în direcţia realizării sarcinilor instructiv-educative urmărite prin efectuarea activităţii. În acelaşi timp va doza judicios efortul, va preveni accidentele şi va stimula elevii. Jocul începe la semnalul stabilit. Învăţătorul trebuie să-şi aleagă un loc de unde să poată urmări în totalitate activitatea elevilor şi modul în care aceştia respectă regulile şi indicaţiile stabilite. Participarea în joc a învăţătorului va fi de scurtă durată şi are în vedere antrenarea elevilor la activitatea respectivă.

Arbitrajul întrecerii şi disciplina elevilor. Influenţele educative urmărite sunt amplificate şi prin exigenţa învăţătorului faţă de respectarea cu stricteţe a regulilor stabilite. Entuziasmul copiilor, încurajările, exploziile de bucurie sunt indici care confirmă că activitatea este valoroasă şi antrenantă. Aceste manifestări nu trebuie totuşi să depăşească limitele unei activităţi instructiv-educative. Unele manifestări incorecte se pot datora neînţelegerii regulilor de joc, formării unor echipe inegale ca valoare, arbitrajul superficial sau părtinitor. Urmărirea atentă a activităţii elevilor, aplicarea strictă a regulilor stabilite şi ţinerea unor evidenţe clare a situaţiei trecerii asigură desfăşurarea corectă a jocului, furnizează în acelaşi timp climatul educativ propice influenţării pozitive a comportării elevilor.

Sfârşitul jocului şi stabilirea rezultatului. Şfârşitul întrecerii (jocului) trebuie să se facă într-un cadru organizat comunicând câştigătorul. Comunicarea întrecerii (jocului) va fi subliniată prin acordarea unor “trofee”. Învăţătorul evidenţiază momentele reuşite ale întrecerii (jocului) precum şi pe elevii cei mai activi. Totodată apreciază participarea şi progresele realizate de elevii neîndemânatici, critică pe acei care nu s-au încadrat în disciplina stabilită.

• • • • • •

Jocul “Concurs de pase”.

Jucătorii, grupaţi în echipe, poartă un numar; Fiecare echipă este aşezată în semicerc, având în faţă un conducător de joc cu o minge; La semnal conducătorul strigă un număr şi aruncă mingea; Doar jucătorul care poartă numărul strigat o prinde şi o pasează înapoi; Jocul continuă până când au pasat toţi; Câştigă echipa care a terminat prima; ☺ ☺ ☺ 38 | 114

Bibliografie 1. Maria Login, Gheorghe Mitra, Mircea Voda – “Metodica predării educaţiei fizice pentru clasele I-IV”, Manual pentru elevii liceelor pedagogice de Invăţători, ed Didactică şi Pedagogică – Buc. 1973 2. Sergiu Cătăneanu, Nicolae Cojocaru – “Metodica predării educaţiei fizice şi sportului în ciclul primar”, ed Gheorghe Alexandru, Craiova 2002

Sportul la orice vârstă Prof. Înv. Primar Toader Daniela Alina Școala Șerban-Vodă Cantacuzino, Structura Jiblea-Veche, Călimanesti Originea educaţiei fizice şi sportului Educaţia fizică este o activitate deosebit de complexă, dacă ne referim în primul rând la conţinutul, structura, organizarea şi desfăşurarea sa.

Atunci când vrem să analizăm activitatea de educaţie fizică ca fenomen social, trebuie să avem în vedere multitudinea de componente pe care ea le implică: 1. exerciţii fizice, 2. baza materială specifică, 3. instalaţii şi materiale specifice, 4. aspecte tehnice şi organizatorice, 5. discipline ştiinţifice care o fundamentează, 6. cadre de specialitate; Exerciţiile fizice au apărut şi s-au perfecţionat continuu în concordanţă cu comanda socială. Apariţia şi evoluţia exerciţiilor fizice au o condiţionare clară de ordin social. Acestea nu sunt determinate de instincte, de factori biologici, etc. Contrar unor teorii, apariţia şi evoluţia exerciţiilor fizice au fost determinate nu numai de latura materială a vieţii sociale ci şi de alţi factori; ştiinţă, nivel de cultură, religie, etc.

Fundamentarea ştiinţifica a procesului de practicare a exerciţiilor fizice s-a realizat de-a lungul timpului, cu aceleaşi stagnǎri, regrese. Această fundamentare, a preluat critic, deci a valorificat, unele idei, norme, reguli, aparţinând antichităţii, renaşterii, umanismului burghez, etc. Fundamentarea s-a accentuat odată cu apariţia “Teoriei” şi “Metodicii” că discipline ştiinţifice şi a altor discipline care au abordat domeniul nostru din diferite unghiuri şi puncte de vedere.

Evoluţia în timp a bazelor sportive din aer liber sau din interior, precum şi a instalaţiilor sportive, a aparatelor şi mai ales a materialelor, sportive este deosebit de elocventă.

Diferenţa semnificativă dintre performanţele sportive remarcabile obţinute în zilele noastre şi cele din perioadele anterioare se explică şi prin nivelul calităţii superioare ale acestora. În contextul construirii educaţiei fizice ca activitate socială, cadrele de specialitate s-au format mult mai târziu. În România procesul de formare al specializărilor pentru domeniul practicării exerciţiilor fizice, a căpătat un statut clar începând cu anul 1922 când s-a înfiinţat ANEFS. În etapa actuală procesul de pregătire al cadrelor de specialitate în educaţie fizică şi sportivă s-a amplificat şi diversificat. A apărut şi învăţământul particular în educaţie fizică şi sport.

Perfecţionarea cadrelor din domeniul s-a intensificat progresiv acordându-se atenţie deosebită examenelor de definitivat, gradul II şi gradul I.

39 | 114

Efortul şi capacitatea fizică Prof. Înv. Primar Popescu Mirela Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Capacitatea aeroba de efort Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa conectarea sportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la nivelul plamanilor, acesta este supus la un efort a carui intensitate este marita treptat.

Sistemul computerizat de masurare a consumului de O2 si eliminarilor de CO2 este foarte practic dar din pacate, datorita costului, aproape inaccesibil fiecarui cabinet de medicina sportiva sau chiar spital.

Nivelul consumului de O2 in punctul in care sportivul inceteaza efectuarea exercitiului este considerat capacitatea maxima de consum a oxigenului. Totusi se impune precizarea ca, factorul motivational poate influenta foarte mult aparitia momentului in care sportivul cedeaza.

Ca o varianta la sistemul computerizat poate folosirea sacilor Douglas inventati de fiziologul britanic Claude G. Douglas. Si aceasta metoda insa presupune un oarecare cost, fiind necesara aparatura pentru masurarea volumului de aer colectat de la sportiv, in timpul testului si apoi analizarea acestuia in vederea stabilirii concetratiilor de O2 si CO2. In cadrul ambelor metode aerul este colectat prin intermediul unui dispozitiv introdus in gura sportivului.

Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului maxim de O2. Si anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des folosita), inotatorii vor inota si asa mai departe.

Rationametul care sta la baza acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumului de O2 in timpul efortului fizic este determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate in efort cat si de coordonarea contractiei acestora in timpul efortului (8). O coordonare buna obtinuta in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta intr-un consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.

Capacitatea anaeroba de efort Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina consumul de ATP, PCr si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin analizarea biopsiilor musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din muschi cu ajutorul unui ac special. In acelasi timp insa, trebuie determinata si cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange si care bazat doar pe biopsiile musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in producerea ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au masurat si cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in metabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+ devine acid lactic.

O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea recoltarii produsilor de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este imposibila, ca sa nu mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului.

O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de ATP poate fi apreciererea consumului total de energie din timpul efortului din care se extrage consumul total de oxigen. Ceea ce ramane poate fi considerat contributia sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si recuperarea lui pe seama PCr si respectiv consumul glicogenului muscular.

Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului de oxigen poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia anaeroba a energiei in cadrul unui efort fizic.

40 | 114

Jocuri pentru cunoaşterea formelor geometrice, folosite în lecţia de educaţie fizică Înv. Ivasciuc Ionuţ Şcoala cu clasele I-VIII Victoria, Hlipiceni, judeţul Botoşani Intre disciplinele cu care lucrăm, la clasele I-IV, sunt si orele de educaţie fizică. Educaţia fizică, in general, dar, mai ales ca şi disciplină in orarul claselor mici, este o activitate complexă, o categorie de bază a domeniului ce valorifică in mod deosebit exerciţiul fizic în vederea realizării obiectivelor ce urmăresc dezvoltarea şi perfecţionarea copilului. Educaţia fizică se dovedeşte a fi, astfel, imperios necesară in orarul şcolar, deoarece nu se reduce doar la practicarea exerciţiilor de mişcare, ci vizează deopotrivă funcţiile educaţiei integrale, având legătură cu educaţia intelectuală, morală, estetică, etc.

Educaţia fizică, prin unele jocuri pe care le organizăm cu elevii, ne poate ajuta să facem cunoscute copiilor formele geometrice (pătrat, dreptunghi, cerc, triunghi), chiar şi atunci când încă nu le-au învăţat la şcoală, când tratăm acest lucru la nivel intuitiv( grădiniţă şi clasa I).

De multe ori, învăţătorii sunt nevoiţi să lucreze în şcoli rurale, unde lipsa materialului didactic atât de necesar, împiedică de multe ori desfăşurarea orelor de educaţie fizică la standarde normale.

Totuşi, realizarea figurilor geometrice pe terenul de joc se poate face cu uşurinţă, prin confecţionarea în prealabil a unor cercuri din resturi de cablu si bastoane din lemn, pe care, uneori, le pot confecţiona chiar copiii. Cu ajutorul acestora, prin modul de aşezare al bastoanelor, se obţin operativ pătrate, triunghiuri şi dreptunghiuri cu dimensiuni variabile, în funcţie de jocul propus.

Astfel, putem propune copiilor jocuri în care să aibă în câmpul vizual figurile geometrice, să efectueze întoarceri pe loc spre o figură geometrică dată, să alerge în jurul unei/ unor figuri geometrice astfel construite( sau să le ocolească), sau ca şi cerinţă a jocului propus, copilul va trebui să construiască singur sau în echipă una din figurile geometrice. Practicând acest gen de jocuri în mod repetat, copiii vor cunoaşte mai bine figurile geometrice şi le vor descoperi trăsături.

Pe parcursul jocurilor, se va observa cum elevii încep să recunoască figurile geometrice, chiar să le numească, le diferenţiază, le compară şi le clasifică. Alături de aceste achiziţii intelectuale obţinute în mod plăcut, prin joc, copiii sunt solicitaţi in executarea unor mişcări care determină, cu siguranţă, dezvoltarea deprinderilor motrice şi a unor calităţi fizice.

Iată cum, un învăţător, conştient fiind de importanţa orelor de educaţie fizică in dezvoltarea copiilor, chiar cu mijloace materiale puţine, poate da orelor de educaţie fizică un farmec aparte şi le poate folosi în spijinul său, pentru întreaga sa activitate.

Exerciţiile fizice cu obiect portativ Instit. Ivasciuc Daniela Şcoala cu clasele I-VIII Dan Iordăchescu, Hlipiceni, judeţul Botoşani Este cunoscut faptul că, de cele mai multe ori, pentru o bună desfăşurare a orelor de educaţie fizică avem nevoie de mult material didactic. Fără existenţa materialului didactic, lecţia este săracă şi nici nu poate fi atractivă pentru copii.

Acest lucru este o reală problemă, mai ales la şcolile din mediul rural, unde sălile de sport lipsesc, iar lipsa materialului didactic necesar bunei desfăşurări a lecţiei este atât de mare, încât , uneori nu se pot bucura copiii nici măcar de banalele mingi. Aici intervine talentul şi dăruirea învăţătorului, care, poate confecţiona, chiar împreună cu elevii, cel puţin bastoane de lemn.

41 | 114

Am încercat şi am reuşit, la clasă, să execut cu elevii mei un complex de exerciţii fizice cu obiect portativ( bastoane de lemn, făcute chiar de copii, acasă).

A fost destul să spun copiilor ce am de gând să facem la orele de sport. Le-a sunat bine: complex de exerciţii fizice cu obiect portativ, drept pentru care s-au apucat să-şi facă singuri bastoane, acasă, după ce, in prealabil, m-au întrebat cam cum trebuie să fie acestea.

A fost foarte greu, pentru că, nu toţi copiii sunt la fel de îndemânatici. A trebuit să-i încurajez permanent, să-i fac să aibă încredere în posibilităţile lor, urmărind permanent formarea unei ţinute corecte.

Trebuie să recunosc că, pe parcursul învăţării exerciţiilor fizice propuse, s-a lucrat permanent pe un fond de sporită receptivitate şi emotivitate din partea copiilor. Emoţii am avut şi eu, căci ar fi putut oricând să se lovească pe ei sau pe colegul din apropiere cu bastonul, intr-o clipă de neatenţie sau grabă.

Exerciţiile cu bastoane contribuie la dezvoltarea calităţilor şi deprinderilor motrice de bază. Folosirea bastonului în cadrul lecţiilor face ca mişcarea să fie mai amplă şi mai precisă.

Am început prin a învăţa copiii variante de mers şi alergare( mers cu purtarea bastonului ţinut cu ambele mâini, în faţă, jos, patru timpi, ducerea bastonului sus cu braţele întinse şi mers in continuare, patru timpi; alergare cu păşire peste bastoane, mers pe vârfuri cu bastonul sus, braţele întinse, opt timpi, etc). În predarea exerciţiilor fizice cu obiect portativ s-a pornit de la principiul accesibilităţii, crescând treptat dificultatea şi complexitatea lor.

Am ţinut să împărtăşesc şi altor colegi acest tip de a desfăşura primele verigi ale lecţiei de educaţie fizică deoarece este necesar să îmbogăţim mijloacele de acţionare în cadrul orelor de educaţie fizică, să îmbogăţim conţinutul lecţiilor, să stimulăm activitatea creatoare a copiilor, să le formăm copiilor trăsături de caracter frumoase.

Influenţele programului integrat sportiv asupra dezvoltării personalităţii şcolarului mic Prof. învăţământ primar Mandra Ileana Grupul Şcolar Ocna Şugatag Maramureș – Structura Breb În această societate contemporană, apăsată de sedentarism, de stres, de agresivitate, activitatea sportivă are un rol social major. Fenomenul sportiv a devenit o activitate socială, economică şi de recreere cu valenţe deosebite. Avem convingerea că mişcarea în aer liber, practicarea sportului ameliorează condiţia umană, implicit calitatea vieţii, iar practicantul activităţilor sportive dobândeşte un ansamblu de cunoştinţe şi abilităţi benefice atât pentru sine cât şi pentru societatea din care face parte. Mişcarea, exerciţiile fizice, activitatea sportivă competiţională şi necompetiţională contribuie la dezvoltarea unei imagini pozitive despre sine, la implementarea în activitatea zilnică a unor mecanisme de autoreglare a stărilor psiho-comportamentale.

Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în spaţiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de arenele sportive. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt „scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţie fizică desfăşurate în şcoală reprezintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii. De aceea e importantă nu doar conturarea unor concepte şi metodologii specifice, ci şi readucerea în atenţia societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.

O latură importantă a personalităţii, care cunoaşte şi ea transformări în această perioadă de vârstă, este componenta socială. Odată căpătate, obişnuinţele sociale îl ajută pe copil să se raporteze tot mai corect la comportamentul civilizat, devenind mai sensibil şi controlat în relaţiile cu cei din jur. Interrelaţiile 42 | 114

sociale şi caracteristicile acestora poartă nu doar amprenta societăţii, ci şi a vieţii familiale, şcolare şi sportive.

Viaţa şcolară şi socială îl dezvoltă pe copil şi îl pregăteşte pentru adaptarea eficientă la mediul ambiant. Ca dovadă, spre sfârşitul perioadei copilul devine mai puţin dependent de familie şi de şcoală şi devine preocupat de a-i ajuta pe cei din jur, preocupare ce îl va ajuta să înţeleagă mai bine că pentru tot ceea ce face are nevoie de anumite abilităţi, de priceperi şi cunoştinţe. Astfel va avea o viziune mai largă asupra vieţii sociale şi a nevoii de a-şi dezvolta calităţile majore ale personalităţii sale.

Sistemul aptitudinal determină performanţa sportivă, dar nu toate componentele au aceeaşi pondere sau acelaşi grad de încărcare genetică ori de educabilitate. Sfera aptitudinilor psihice influenţează nu doar calitatea prestaţiei fizice, ci şi eficienţa proceselor de învăţare, de rezolvare a problemelor, de adaptare la situaţii şi ambianţă, de comunicare şi relaţii umane, de adaptare la stres, de echilibrare a balanţei motivaţionale. În vederea pregătirii pentru activitatea de performanţă, se va ţine cont de faptul că aptitudinile au o dinamică proprie de dezvoltare, de la copilărie la adolescenţă şi tinereţe, iar diferenţele în nivelul lor de dezvoltare sunt individuale. Există de asemenea posibilităţi de compensare interaptitudinală şi intersistemică.

Bibliografie 1. Holdevici, Irina; Epuran, Mihai – „Compendiu de psihologie pentru antrenori”, Ed. SportTurism, Bucureşti, 1980 2. Jude, Ioan – „Psihologie generală şi sportivă – Cursuri de uz intern”, Universitatea „George Bariţiu” Braşov, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, 2001 3. Olaru, Mircea – „Înot”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982

Educaţia fizică- necesitate şi posibilitate Maria Popescu Fita Narcisa Gradinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările , jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

Numai simpla deplasare în mijlocul naturii este un mare câştig pentru sănătate şi pentru dezvoltarea fizică a copilului preşcolar, al cărui organism se află într-o importantă perioadă de creştere şi dezvoltare.

Societatea modernă pune la dispoziţia părinţilor posibilitatea de a-şi înscrie copiii de mici la diferite sporturi: înot, schi, dansuri populare, moderne, unde sub îndrumarea unor specialişti îşi educă şi-şi dezvoltă calităţile fizice şi de caracter.

Educatoarele sunt chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea le oferă cu prisosinţă.

Exerciţiile fizice şi jocurile de mişcare ajută la restabilirea echilibrului intern, respectiv al metabolismului uman, prin antrenarea circulaţiei sângelui care oxigenează celulele şi duce la eliminarea reziduurilor şi a zaharurilor. Eficienţa personală a practicării exerciţiilor fizice depinde de mai mulţi factori: afectivi, cognitivi, motivaţionali şi voliţionali. Aceştia nu acţionează spontan, ci trebuie corelaţi într-o conduită conştient asumată. În măsura în care se realizează dispersia lor, eficienţa lor se diminuează foarte 43 | 114

mult.

O percepţie pozitivă a practicării exerciţiilor fizice nu va fi obţinută fără o pregătire, nu numai fizică, a copiilor prin antrenament progresiv, cât mai ales printr-o pregătire psihologică, prin declanşarea mecanismelor motivaţionale, afective, cognitive sau a celor volitive.

În lumea jocurilor de mişcare Prof. Mirea Adina Grădinița cu Program Prelungit Nr.2/17 Pitești Jocurile de mişcare, ca urmare a particularităţilor de conţinut şi de formă pe care le au, pot fi considerate ca unul dintre mijloacele educaţiei fizice, care pot fi folosite şi ca metode de dezvoltare fizică generală.

Jocurile pentru alergare – alergarea este o formă de mişcare foarte îndrăgită de copii. Este o deprindere motrică de bază, care din punct de vedere biomecanic este o mişcare ciclică (mişcare repetată).

Jocurile de mişcare cu profil de alergare, dacă sunt bine organizate şi conduse pot să contribuie la perfecţionarea acestei deprinderi motrice de bază, atât de solicitată în viaţa cotidiană, cât şi în activitatea sportivă.

Astfel, se vor avea în vedere anumite elemente de gradare şi dozare a efortului potrivit fiecărei perioade de vârstă – exemplu: Şarpele îşi prinde coadă Tema – deprindere motrică de bază – alergare Obiectiv – învăţare, consolidare Locul de desfăşurare – sala de grupă, teren Efectiv – grupe de 8 – 10 copii Descriere: Jucătorii, în flanc câte unul, prinşi de mijloc. Primul jucător este „capul”, iar ultimul „coada” şarpelui format. „Capul” caută să prindă „coada” care se va feri schimbând direcţia deplasării.

Reguli: Dacă „coada” este prinsă, jucătorii de la „cap” şi „coadă” se schimbă. Jucătorii nu au voie să-şi desprindă mâinile.

Indicaţii metodice: Se vor forma mai multe şiruri, în cazul unei grupe numeroase, cu condiţia să existe spaţiu suficient între ele.

Jocurile pentru orientarea în spaţiu – simţul de orientare în spaţiu e condiţionat de calitatea percepţiei spaţiale. Jocurile de mişcare construite în acest scop, solicită reacţiile copiilor în condiţii variate, ceea ce trebuie să ducă la o scurtare a timpului de efectuare a deplasării sau mişcării cerute şi la o precizie mai mare – exemplu:

44 | 114

Parteneriatele educative –în sprijinul desfăşurării activităţilor sportive Prof. Olar Daniela Grădiniţa Şelimbăr, Judeţul Sibiu Utilizarea creativă şi educativă a timpului liber al copiilor, necesitatea aplicării unor forme alternative de educaţie, dezvoltarea personală prin cultivarea abilităţilor de adaptare la mediu în raport cu evenimentele trăite, implicarea în activităţi sportive şi de recreere activă, conştientizarea în rândul părinţilor a nevoilor copiilor, reprezintă doar câteva dintre argumentele care stau la baza iniţierii unui proiect educaţional care să vizeze desfăşurarea de activităţi sportive şi de menţinere a sănătăţii. Tendinţa de mişcare este un impuls iniţial în viaţa omului care acţionează permanent şi care se manifestă cu deosebită pregnanţă la vârsta copilăriei. Este important ca începând încă de la această vârstă să i se ofere copilului mai multe oportunităţi de a practica sporturi sau activităţi fizice. Prin intermediul jocului copiii au oportunitatea de a-şi testa aptitudinile şi spiritul de echipă, să-şi depăşească limitele, să exploreze şi să experimenteze comori pe care doar natura le poate oferi.

Un proiect care se poate organiza cu succes este desfăşurarea de activităţi într-un cadru organizat care să ofere copiilor (mai ales celor care locuiesc în oraş) experienţe de neuitat într-un spaţiu amenajat în mediul rural, denumit “Ferma-şcoală”.

Ferma-şcoală este un concept relativ nou în România, însă foarte popular în ţările europene, unde grădiniţele şi şcolile au preluat-o ca pe o alternativă la învăţământul clasic. Activităţile desfăşurate în ferma-şcoală oferă copiilor oportunitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mediu sănătos, să descopere sportul, natura, să înveţe să fie mai buni, mai toleranţi, să respecte natura, animalele şi plantele şi poate chiar să înveţe unul de la altul.

Alături de personalul fermei, copiii vor învăţa ABC-ul convieţuirii în armonie cu natura, cunoaşterea plantelor şi a animalelelor, o lecţie fără tablă, fără teme, fără note în catalog – o lecţie în aer liber, despre natură, frumuseţe, diversitate, hrană bio, sport şi mişcare toate acestea oferind şansa unei dezvoltări armonioase a corpului, minţii şi a unui psihic sănătos. Pe lângă obiectivele pe care le-am urmărit în cadrul activităţilor desfăşurate am avut în vedere ca preşcolarii şi elevii să exploreze şi să experimenteze situaţii de mediu intrând în contact direct cu natura, cu mediul rural şi să perceapă prin intermediul simţurilor importanţa activităţilor sportive pentru menţinerea stării de sănătate.

Dintre activităţile de învăţare, se pot desfăşura activităţi educative-de cunoaştere a naturii: învăţăm despre plante, animale, despre mediu şi natură; activităţi sportive: escalada, circuit de multiaventură, echitaţie, alergare; activităţi de distracţie şi petrecere a timpului: plimbare cu şareta, călărit pe ponei sau măgăruş, joc în spaţiu exterior (jocuri de echilibru, de orientare spaţială, panou de căţărare, circuit cu frânghii) şi interior (labirint sportiv); activităţi de turism: parcurgerea unui traseu într-o locaţie stabilită, care implică descoperirea şi cunoaşterea împrejurimilor; educaţie pentru sănătate: meniu bio pe parcursul întregii zile (cu produse naturale obţinute numai din cadrul fermei). Locul desfăşurării activităţilor: „Ferma -Şcoală” Cornăţel, Sibiu.

Beneficii pe care le aduc aceste tipuri de activităţi sunt dezvoltarea mobilităţii fizice, a musculaturii şi a flexibilităţii, evidenţierea expresivităţii corpului, dezvoltarea capacităţilor de orientare spaţială/în teren, cunoaşterea cadrului geografic, alimentaţie sănătoasă.

Evaluarea proiectelor de acest tip constă în evaluarea gradului de implicare şi a interesului copiilor, a nivelului de cunoştinţe acumulate de către copii în legătură tema propusă.

45 | 114

Bibliografie: 1. Conf. univ. dr. Balint Gheorghe, Activităţi sportiv-recreative şi de timp liber: paintball, mountain bike, şi escaladă, Editura PIM Iaşi 2007 2. pliantele oferite de SC. Almontes.SRL, Sibiu şi „Ferma-şcoală” , Cornăţel, Sibiu

Activitatea de educatie fizica-mijloc de dezvoltare a personalitatii prescolarilor Prof. Popescu Claudia Gradinita cu Program Prelungit Nord3, Râmnicu Vâlcea MOTO: “Copiii sunt mugurii patriei. Sa-i invatam de mici sa iubeasca miscarea in aer liber, sa faca sport, sa fie iuti, puternici, caliti sub soarele patriei”.

Educatia este factorul strategic al dezvoltarii de perspectiva si ea priveste modelarea multidimensionala si anticipativa a factorului uman. Calm sau nelinistit , timid sau indraznet, inalt sau firav, cu o privire mult prea iscoditoare sau calda si ascultatoare, copilul ajunge intr-o buna zi la gradinita. Si atunci, ascuns dupa fusta mamei, tragand-o pe aceasta cu disperare de mana pentru a fi sigur ca nu va fi abandonat sau pasind singur si cu multa siguranta, el va intra in sala de grupa intrebandu-se cum va arata oare educatoarea, ce este gradinita si cum isi va petrece ziua aici.

Copilul vine la gradinita dupa ce a parcurs deja cateva etape de formare. El stie deja ca in anumite momente poate sa se increada in adulti, asa cum in altele nu poate ; ca poate face anumite lucruri singur, daca i se da voie si ca trebuie sa fie interesat de propriile progrese spre binele sau...

Aici insa el va trebui sa-si dezvolte competente in sensul: manifestarii interesului si curiozitatii pentru lucruri noi ; al intelegerii informatiei primite; al muncii independente si al experimentarii, pe masura posibilitatilor proprii, a aspectelor care-l intereseaza in mod deosebit; al analizarii datelor primite in vederea formularii predictiilor; precum si al exprimarii libere de opinii si stari sufletesti si al motivarii acestora. Si daca in gradinita exista respect pentru calitatile sale, el va invata si se va dezvolta. Iar principalul mijloc prin care copilul invata si se dezvolta la aceastaa varsta este JOCUL, un joc pe care l-am putea defini ca martor al mintii care vrea sa dobandeasca mereu noi deprinderi.

Dupa copil, cel mai important actor este educatoarea. Personalitatea acesteia, atitudinile, modul sau de a gandi si de a actiona influenteaza hotarator atmosfera si mediul in care se formeaza copilul. Toate activitatile desfasurate in gradinita- atat cele care determina dezvoltarea competentelor sociale, cat si cele din domeniul limbajului sau matematicii, esentiale pentru reusita scolara- depinde de deciziile si comportamentul adultului responsabil de educarea copiilor prescolari. E, deci, util sa conturam “porteretul” educatorului ideal, cel spre care putem tinde si la care ne putem raporta.

46 | 114

Proiect de activitate Educ. Adina Mireanu Grădiniţa VISE- Bucureşti

Grupa MICĂ Categoria de activitate: Educaţie fizică Subiectul activităţii: * Alergare cu oprire la semnal– învăţare * Joc: „Atenţie la stop!” * Joc liniştitor: „Plimbăm maşinuţa” Tipul activităţii: formare de priceperi şi deprinderi Obiective generale: - Cunoaşterea schemei corporale şi a posibilităţilor motrice ale segmentelor corpului, educarea ritmului; - Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază; - Cultivarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter, educarea disciplinei colective.

Obiective operaţionale: 1. să execute corect exerciţiile de încălzire a organismului pentru efort, respectând comenzile date; 2. să alerge în spaţiul dat pornind şi oprindu-se la semnalul educatoarei; 3. să respecte regulile jocului.

Strategii didactice: * Metode ;i procedee: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul * Forme de organizare: frontal, individual.

Locul de desfăşurare: sala de sport Durata: 20’ Evaluarea: continuă Bibliografie 1. Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, V. Preda, M. Dumitrana, Ed. V.& Integral – Bucureşti, 2000.

2. Metodica predării educaţiei fizice în grădiniţa de copii, G.Dragomorescu, I. Kun, E. Bojin, EDP, Bucureşti, 1975 3. Educaţia fizică în grădiniţă, Ştefania Antonovici, Ed. Didactica Publishing House, 2010

47 | 114

SCENARIUL ACTIVITĂŢII Nr. Crt

1

2

Etapele activităţii Organizarea colectivului de copii

Pregătirea organismului pentru efort

Conţinutul – mijloace de realizare

1.

2.

- - - -

Adunarea şi alinierea; Verificarea echipamentului şi a stării de sănătate; Raportul; Salutul; Anunţarea temei: „Atenţie la stop!”

Enunţarea obiectivelor operaţionale pe înţelesul copiilor.

A. Exerciţii de captare a atenţiei: se execută întoarceri prin săritură la stânga şi la dreapta (indicarea unui punct de reper din sală folosinduse comanda: ”prin săritură cu faţa la: perete, fereastră, oglindă, uşă)” B. Exerciţii complexe de efort şi formaţie: 1. Variante de mers: 1- mers în coloană după educatoare: a. „Mergem ca soldaţii” ,,Mergem toţi în pas voios Ta, ta, ra, ta,ta ,ta Ca soldaţii de frumos, Ta, ta ,ra, ta, ta, ta, Cum merg ei mergem şi noi Ta, ta, ra, ta, ta, ta Un- doi, un- doi, unu- doi Ta, ta, ra, ta, ta, ta”. b.- mers ghemuit/ pe vârfuri după educatoare: „Mergem ca piticii, mergem ca uriaşii” 2. Variante de alergare: a. Ex. de alergare uşoară: „Alergăm după vrăbiuţe” b. Ex. de respiraţie: „Respirăm aer curat”, „Suflăm puful păpădiei” etc.

Dozare

Formaţii de lucru

Indicaţii metodice

2 min.

În linie, pe un rând

În linie pe un rând!

Adunarea!

Vă aliniaţi!

Bună ziua!

În linie, pe un rând

Atenţie! „Prin săritură cu faţa spre pere-te….luat!”

Capul sus, privirea înainte!

4 min.

Spatele drept, mâinile sprijinite pe genunchi!

Inspiră pe nas, expiră pe gură!

48 | 114

Exerciţii: * P.I. – stând depărtat, braţele întinse pe lângă corp 1. „Privim cerul, privim pământul” T1- aplecarea capului înainte; T2- revenire; T3- lăsarea capului pe spate; T4- revenire.

Bărbia în piept!

3x4

* P.I. – stând cu braţele pe şolduri 2. Sari, minge!

3

Influenţarea selectivă a T1- T4- sărituri repetate pe vârfuri pe verticală aparatului „Una, două, trei locomotor Minge sari cât vrei

În linie

- Păstrează ritmul!

3x8

Aşa-i al tău joc Stai acum pe loc”

* P.I. – stând depărtat, braţele în şold 3.

Ceasul

T1-T2- îndoirea laterală a trunchiului spre dreapta; T3-T4- îndoirea laterală a trunchiului spre stânga.

3x8

Spatele drept! Genunchii bine întinşi! Îndoaie bine!

„Tic-Tac ceasul bate Tic-Tac ceasul bate” * Ex. de respiraţie „Deschidem aripile!”

49 | 114

4

Realizarea temei

5

Revenirea organismului după efort

6

Încheierea activităţii

- Explic şi demonstrez cum se execută „alergarea cu oprire la semnal”.

- Explicarea şi demonstrarea jocului „Atenţie la stop!”

Executarea jocului de probă.

Executarea jocului propriu-zis cu participarea educatoarei.

Copiii vor fi maşinuţe ce vor trebui să circule cât mai repede pe o şosea.

Se vor trasa cu cretă spaţiile de alergare- şoselele. La semnalul educatoarei, „Porneşte!”, copiii vor alerga unul după altul în sensul indicat de săgeata de la începutul drumului. La semnalul „Stop!”, copiii se opresc şi pornesc iarăşi la semnalul educatoarei.

Joc linistitor: „Plimbăm maşinuţa” Copiii sunt în poziţia şezând. O maşinuţă de jucărie este plimbată de la un copil la altul. La semnalul educatoarei „Stop!” copilul la care a ajuns maşinuţa va cânta o strofă dintr-un cântecel sau va recita o poezie. * Aprecieri verbale asupra activităţii; * Evidenţierea copiilor care au executat corect exerciţiile şi încurajarea celor care au executat mai puţin bine. * Precizarea exerciţiilor care se pot lucra şi acasă.

7-8 min

2 min

2 min.

În rând

Respectarea regulilor jocurilor si a spatiului de joc.

În semicerc

Atenţie la semnal!

În linie, pe un rând

În linie pe un rând!

Adunarea!

Vă aliniaţi!

Bună ziua!

50 | 114

Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Educ. Neamu Rodica, Educ. Stirbu Diana Elena Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Traian”, Râmnicu Vâlcea

„Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va

cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual” J.J. Rousseau Încă de la apariţia omului pe pământ, mişcarea a fost o activitate de o deosebită importanţă, generatoare de premize ce au făcut posibilă viaţa. Educaţia fizică are la bază exerciţiul fizic sub diferite forme şi poate fi definită ca:”acţiunea întreprinsă de opersoană asupra altei persoane, în vederea dezvoltării capacităţilor fizice şi psihice, a educării spiritului în totalitatea lor.”(Bălaş, I. - #Istoria educaţiei fizice şi a sportului -1976).

Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor motrice. În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este prevăzută numai cu o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază şi aplicativ utilitare şi euritmie. Spre deosebire de celelalte activităţi, activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sanguină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune.

Ca formă de organizare a procesului de ânvăţământ, lecţia este constituită dintr-o succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară într-o unitate de timp în care se asigură o coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare, în vederea realizării finalităţilor procesului de învăţământ.

Lecţia reprezintă principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ, deoarece: • prin intermadiul ei obiectivele educaţiei fizice se înfăptuiesc sistematic şi unitar pentru toţi copii • se respectă particularităţile de vârstă şi sex ale copiilor; • activtate se desfăşoară sub îndrumarea nemijlocită a educatoarei Structura activităţii de educaţie fizică reprezintă succesiunea în timp a principalelor momente, potrivit obiectivelor urmărite şi are caracteristici particulare determinate în principal de următorii factori: • prezenţa frecventă a două teme într-o activitate (o temă de învăţare sau repetare cu o temă de aplicare în joc dinamic, parcurs aplicativ, ştafetă cu deprinderile şi priceperile dobândite anterior).

• Necesitatea pregătirii copiilor pentru efort • Acţionarea sistematică asupra întăririi reflexului de postură şi a dezvoltării fizice armonioase: • Asigurarea continuităţii de formare a priceperilor şi deprinderilor motrice • Realizarea, atât pe parcursul activităţii, cât şi în finalul acesteia, a revenirii şi refacerii organismului după efort.

Principalele situaţii de instruire (momente, verigi) al activităţii de educaţie fizică sunt: 1. organizarea grupei – acest moment durează 1-2 min.pe unul două rânduri, în careu în semicerc.

51 | 114

2.

3.

4.

5.

6.

Se execută următoarele sisteme de acţionare: exerc din grupa acţiunilor de front şi formaţii, adunări, alinieri, întoarceri, schimbări de formaţii, opriri, exerciţii şi jocuri de atenţie.

Pregătirea organismului pentru efort – durează 2-3 min. Se excută: mers şi alergare în diferite variante cu gradarea corespunzătoare a efortului, sărituri combinate cu exerciţii pentrumembrele inferioare, superioare şi trunchi, jocuri de atenţie, jocuri muzicale, mers cu cânt, ântreceri de scurtă durată care solicită atenţia.

Influenţarea selectivă a aparatului locomotor: durata 2-3 min. Învăţarea acţiunilor motrice noi.durata 7-15min. În acest moment se execută deprinderi motrice de bază, aplicativ utilitare, exer pregătitoare şi fundamentale executate fragmentar sau global.

Revenirea organismului la starea iniţială- durata 2 min Se recomandă ca activitatea să se încheie cu exerciţii liniştitoare, mers în cadenţă moderat, mers cu cântec, mers cu exer de respiraţie, exer de relaxare musculară, jocuri liniştitoare, exer de atenţie, jocuri muzicale, jocuri distractive.

Concluzii şi aprecieri sau încheierea organizată a activităţii.

Incursiune în lumea sportului Prof. Olescu Ileana Școala cu clasele I-VIII Armǎşeşti, Com. Cernişoara La varsta adolescentei nu permiteti copilului sǎ-si petreacǎ sǎrbǎtorile si timpul liber intre masa de lucru si televizor. Organizati lucrul in asa fel ca temele si lectṭile sǎ nu ia mult timp. La nevoie, dacǎ observati cǎ “nu reuṣeste”, consultati-vǎ cu medicul si gǎsiti o solutie. Se spune cǎ cei tari la gimnastiǎa nu sunt ȋn mod obligatoriu genii, opinie total gresitǎ. Nici cei tari la teme, palizi si plǎpȃnzi, primii ȋn clasa lor, nu vor fi negreṣit cei care vor reuṣi ȋn mod strǎlucit ȋn viatǎ!

Este adevǎrat cǎ din punct de vedere fiziologic si anatomic, corpul adolescentului trece prin multe schimbǎri ȋntr-o perioadǎ scurtǎ. Asta produce atȃt discomfort fizic cȃt si trǎiri de neȋncredere, ruṣine, excitatie sau inhibitie, ambivalenṭǎ, incertitudine etc. Activitǎṭile fizice ajutǎ la armonizarea corpului si sunt o modalitate eficientǎ si plǎcutǎ de descǎrcare a tensiunii.

Sportul reprezintǎ alternativa sǎnǎtoasǎ la activitǎṭi cum ar fi privitul excesiv la televizor, jocurile pe calculator, consumul de alcool si tigǎri, vagabondajul ṣi alte conduite delicvente.

Copilul care respirǎ prost are umerii ȋngusti, toracele strȃmt, gura deschisǎ, fata palidǎ si este nervos. Copilul care respirǎ bine este calm, are pieptul si umerii largi, iar faṭa este rumenǎ, ȋnvǎṭȃnd pe copil sǎ respire pe nas, se evitǎ o mare parte din guturaiuri, angine, “gripe” si alte boli ale nasului si gȃtului.

Cȃnd un copil respira pe gurǎ aerul rece, umed sau uscat intrǎ cu brutalitate si pǎtrunde direct ȋn plǎmȃni.

Cȃnd este inspirat prin nas este asanat, uscat sau umidificat, ȋncǎlzit sau rǎcorit si debarasat de praf care este retinut de firisoarele de pǎr ale nasului.

Copilul respira rǎu fie dintr-o obisnuinṭǎ fie din alte cauze ca: vegetaṭii adenoide, amigdale infectate, deviaṭie de sept nazal, alergii, anomalii ale dintilor sau maxilarelor. Copilul se ofileṣte cȃnd este privat de aer, de soare, de miṣcare, condamnat sǎ stea inchis ȋn casǎ, la o viaṭǎ sedentarǎ. El trebuie deprins sǎ iubeascǎ aerul, apa, miṣcarea, eforturile, exerciṭiile fizice.

52 | 114

Proiectarea eficientă a activităţilor de educaţie fizică Patru Doina Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Perfecţionarea tehnologiei didactice atrage după sine modernizarea metodelor de învăţământ,punerea lor de acord cu orientarea generală a învăţământului formativ,cu toate coordonatele perfecţionării lui.

Modernizarea metodelor ridică problema elaborării, experimentării şi generalizării unor noi metode şi procedee de instruire şi educare , cât şi a reconsiderării de pe poziţii noi, a metodelor clasice din didactica tradiţională. Orientarea fundamentală în perfecţionarea metodelor constă în înţelegerea metodelor ca instrumente folosite în procesul învăţării. Prin intermediul educatoarei, copiii trebuie înzestraţi cu strategii de învăţare , cu instrumente şi tehnici de muncă independentă, ele trebuie să solicite copilului un efort propriu de gândire , de analiză, sinteză, generalizare, să-1 orienteze, impunând întregului proces, caracterul activ şi formativ. Încercarea de reevaluare a sectoarelor didactice tradiţionale a determinat din partea specialiştilor luarea unor poziţii de multe ori contradictorii. Unii din ei se situează pe poziţia negării absolute şi a discreditării sectoarelor clasice, pentru randamentul lor scăzut în realizarea noilor obiective , alţii dimpotrivă, având o poziţie conservatoare şi invocând valoarea acestor metode atestata de rezultatele obţinute prin intermediul lor în practica educaţiei fizice, pledează pentru menţinerea lor în continuare în didactica modernă. Cei mai mulţi specialişti însă, adoptând o atitudine critică faţă de metodele didactice tradiţionale, demonstrează posibilităţile de reconsiderare a acestor metode de pe poziţii, noi, poziţiile unui învăţământ formativ,ştiinţific şi tehnologic.

Pentru a perfecţiona procesul de învăţământ nu este necesară renunţarea la metodele tradiţionale,deoarece,acestea exprimă o experienţă valoroasă,validată de practică,ci ele trebuie considerate de pe poziţiile noilor obiective urmărite în formarea tinerei generaţii pentru viaţă .Reevaluarea metodelor tradiţionale se va realiza pe linia ridicării eficienţei lor formative. Trebuie să se găsească soluţii de a se mări capacitatea acestor metode ,de a-i antrena pe copii în activităţi,de a le stimula motivaţia pentru propria lor pregătire,de a le forma o gândire creatoare, spirit de iniţiativă,de independenţă în acţiune,de a-i face să realizeze obiectivele procesului de însuşire prin efort propriu.

Valoarea formativă a oricărei metode didactice este apreciată,în primul rând,prin cadrul ei de adecvare la scopul urmărit în măsura în care contribuie la realizarea obiectivelor noi,prin modul de prezentare a informaţiei didactice,prin gradul de antrenare al copilului în procesul didactic şi bineînţeles prin rezultatele dobândite prin intermediul ei.

Educatoarea trebuie să acorde prioritate folosirii acestor metode care activează în mai mare măsura copilul,care-i solicită toate resursele. Metodele clasice, modernizate pe fondul unui învăţământ problematizat, euristic şi metodele moderne,pot forma un sistem acţional activ,orientat spre realizarea aceloraşi obiective,un sistem de metode active.

53 | 114

Deprinderile motrice- particularitati Prof. Panait Irina Andreea Gradinița cu Program Prelungit Vise București Deprinderile motrice au un caracter deosebit, deoarece pot fi transferate şi utilizate cu eficienţă în toate activităţile specific umane care conţin o componentă motrică. Deprinderile motrice sunt în concordanţă cu particularităţile anatomo-fiziologice specifice organismului uman. Nu sunt înnăscute, sunt acte motrice învăţate în procesul pedagogic. Ele pot fi transferate în activitatea socială a omului, ajutându-l să se adapteze la condiţiile noi ce survin în activitatea sa. Deprinderile motrice au o mare accesibilitate şi polivalenţă funcţională.

Privite din punct de vedere metodic se caracterizează prin accesibilitate, raportata la baza materială (sala, mediu natural), adaptarea de pregătire a copiilor şi dozarea corectă a efortului (mic, mediu, mare), stare emoţională declanşată de exersarea deprinderilor motrice (apropiere de practica socială). Ele sunt componente ale conduitei voluntare a omului, modalităţi de comportament motric învăţat. Totodată ele creează stări emoţionale pozitive. Jocurile didactice propuse pentru exersarea deprinderilor motrice creează copiilor stări emoţionale pozitive, deoarece sunt aplicate la condiţii mereu schimbătoare şi se perfecţionează ca urmare a legăturilor noi şi complexe, care se stabilesc între ele şi datorită relaţiilor de condiţionare ce pot favoriza transferul pozitiv între cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi calităţi motrice. La intrarea în grădiniţă bagajul de deprinderi motrice al copilului este redus, însă pe parcursul activităţilor de educaţie fizică acesta se va îmbogăţi, deoarece jocul îl ajută să-şi controleze pornirile şi sentimentele. Îl ajută în învăţarea de a accepta şi de a trăi după anumite reguli şi norme. Prin joc copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un iniţiator în propria sa lume decât o persoană manipulată şi disciplinată.

Pornind de la premisa că jocul îl ajută să-şi cunoască corpul şi să-şi coordoneze mişcările, voi enumera câteva jocuri pe care mi le-am propus să le desfăşor la grupa mijlocie pe parcursul acestui an şcolar.

Menţionez că unele dintre ele le-am desfăşurat, iar altele rămâne să le parcurg pe perioada anului şcolar conform planificării şi programei activităţilor instructiv-educative din grădiniţa de copii.

Jocuri pentru exersarea mersului: ”Mergeţi ca mine” „Mergeţi şi faceţi ce fac eu” „Trenul” „Strada” etc.

Jocuri pentru exersarea alergării:”Puişorii aleargă la cloşca” „Pisica şi pisoii” „Caută perechea” „Stopul” etc.

Jocuri pentru exersarea săriturii : „Sări minge” „Vânătorul şi ciorile” „Broscuţele pe lac” „Şotron” etc.

Jocuri pentru exersarea mersului în echilibru: „Ne plimbâm în parc” „ Trenul trece pe pod” etc.

Jocuri pentru exersarea târârii : „Suntem pisicuţe” „Oile şi lupii” Jocuri pentru exersarea deprinderii de aruncare - prindere: „Concursul cangurilor” etc.

Prin aceste jocuri voi contribui la creşterea capacitaţii fizice şi intelectuale a copiilor, la dezvoltarea lor armonioasă, deoarece stimularea practicării activităţii fizice este un obiectiv prioritar iar succesul în atingerea sa este o garanţie pentru sănătatea viitoare.

54 | 114

Parcursul aplicativ - consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice la preşcolari Educ. Popescu Liliana Grădinița cu Program Normal Dienci-Vultureşti, judeţ Olt Însuşirea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, utilitare şi specifice unor ramuri de sport ocupă un rol important în grădiniţă la toate categoriile de vârstă preşcolară, atât în cadrul activităţilor obligatorii de educaţie fizică cât şi în jocurile şi activităţile liber alese desfăşurate cu grupuri mici sau individual.

Parcursurile aplicative constituie un mijloc eficient în dezvoltarea şi consolidarea deprinderilor şi calităţilor motrice. Ele reprezintă activităţi globale prin care se urmăreşte valorificarea în condiţii noi de exersare a cunoştiinţelor, priceperilor şi deprinderilor dobândite în activităţi anterioare, prin respectarea exerciţiilor într-o formă atractivă, plăcută copiilor, dar şi solicitantă. În grădiniţă, parcursurile aplicative se pot organiza în perioada saptămînilor de evaluare, sub formă de joc, cu o temă care să le integreze armonios, în cadrul lor exersându-se deprinderile motrice de bază îmbinate cu cele utilitare,ceea ce asigură densitate activităţii. În proiectarea şi pregatirea acestor activităţi educatoarea trebuie să aibă în vedere următoarele: - asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare; - selectarea aparatelor şi obiectelor, respectând particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor; - respectarea principiului accesibilităţii, trecerea de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut; - gradarea judicioasă a efortului pe parcursul traseului începerii parcursului aplicativ; - asigurarea executării fără risc de accidente; - să pună accent pe corectitudinea execuţiei, pe coordonarea mişcărilor şi nu pe viteză; Parcursurile aplicative, fiind dinamice, complexe, solicitante şi agreate de copii contribuie atât la dezvoltarea deprinderilor motrice cât şi a calităţilor motrice, a trasăturilor pozitive de vointă şi caracter, a fair-play-ului şi corectitudinii, perseverenţei, curajului şi iniţiativei în acţiune, precum şi la educarea capacităţii de orientare în spaţiu şi a disciplinei colective, angrenând în efort întregul organism al copilului. Totodată aceste jocuri care dau semnificaţia colectivă efortului personal generează manifestarea unor trăiri şi sentimente cum ar fi: bucuria, tristeţea, prietenia, satisfacţia, care lasă urme în evoluţia personalităţii copiilor. De asemenea, sporesc posibilitatea de integrare a copiilor în diferite activităţi specifice desfăşurate acasă ori la grădiniţă.

Deprinderile motrice consolidate prin parcursurile aplicative, utilizate în alte activităţi asigură formarea de obişnuinţe necesare la vârsta copilăriei care se vor menţine – perfecţiona, într-un cadru lărgit, de-a lungul întregii vieţi.

Exemple de parcursuri aplicative:

55 | 114

1. Trenul (3-4 ani) a. Deprinderi exersate: mers cu oprire la semnal, alergare cu ocolire de obstacole, mers în echilibru, târâre; b. Formatie: cerc ; c. Material: scândură, două mese; d. Desfăşurarea: la fluierul educatoarei „Trenul porneşte!”, copiii în fruntea cărora se află „locomotiva” execută mersul în coloană câte unul pe un cerc aflat pe teren „marcat” şi se opresc la semnaul „Stop!”; apoi „Trenul prinde viteză!”, copiii alergă printre obstacole, se opresc al semnal şi pornesc la comanda „ Trenul merge pe pod!”, executând mersul în echilibrul pe o scândură. În continuare, „Trenul prin tunel!” – ei se deplasează pe palme şi tălpi pe sub cele două mese şi revin în mers în formaţie de cerc.

2. În poiană (4-5 ani) a. Deprinderi exersate: mers în echilibru între doua linii paralele; târâre pe genunchi şi palme; săritura în înălţime cu elan; alegere obişnuită; b. Formatie: coloane; c. Desfăşuarea: la semnalul educatoarei „Porniţi!” primii copii din fiecare coloană pornesc mergând în echilibru; „Mergeţi pe cărare!”; apoi se târăsc pe genunchi şi palme – „Oiţele la păscut!” – pe o distanţă de 2 metri; se ridică şi execută săritura în înălţime cu elan – „Prindeţi fluturi!”; se întorc alergând –„Vine ploaia!” şi se aşează la sfârşitul şirului:

3. Prin pădure (5-6 ani) a. Deprinderi exersate: mers cu păşire peste obstacole; săritura în lungime de pe loc; aruncare la ţintă; escaladare, alergare cu ocolire de obstacole; b. Formatie: coloană; c. Material: trunchiuri de copac, braduţi de carton, pietre; d. Desfăşurarea: copiii se aşează pe 3 coloane. Începe primul copil din fiecare coloană. El parcurge distanţa cu obstacole – „Trecem peste buşteni!”; apoi execută săritura în lungime de pe loc - „Sari peste râu!”; aruncă mingea la ţintă - „Ocheşte capacul!”; escaladează cu apucare şi rulare pe şezut – „Treci peste buştean!”. Întoarcerea se efectuează prin alergare cu ocolire de obstacole – „Alergăm după iepuraş!”. Când revine se aşează la coada coloanei şi porneşte în traseu al doilea copil.

56 | 114

Bibliografie 1. Barta Andrei, Dragomir Petrică: „deprinderi motrice la preşcolari”, editura V-I integral, pagina 13, Bucureşti 1995 2. Dragomirescu Georgeta, Kum Suzana: „metodica predării educaţiei fizice în grădiniţa de copii, manual pentru Liceele Pedagogice de educatoare”, ed. Didactica şi Pedagogică, pag. 249-258, Bucureşti 1972

Mijloace de învăţământ folosite pentru eficientizarea orelor de educaţie fizică Prof. înv. primar: Mihaela Marcela Pârvulescu Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Strategia de folosire a mijloacelor de învăţământ în lecţiile de educaţie fizică impune luarea în considerare a relaţiei de interdependenţă dintre obiectivele, conţinutul, particularităţile de vârstă ale elevilor din ciclul primar şi modalităţile de valorificare a aparatelor şi obiectelor portative care au o mare influenţă asupra eficienţei procesului învăţării. Aparatele şi obiectele propuse se pot realiza prin mijloace simple şi permit demonstrarea dinamică şi intuitivă, consolidarea şi generalizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, în scopul verificării posibilităţilor elevilor de a le aplica în mod creator. Materialele utilizate să fie simple şi atractive, divers colorate, mânuirea lor solicitând atât evidenţierea coordonării, preciziei, orientării în spaţiu, cât şi a unor calităţi motrice ca : viteza, rezistenţa, forţa, îndemânarea, toate acestea pe un fond de sporită receptivitate şi emotivitate din partea colectivului clasei. Materialul necesar acestor lecţii trebuie pregătit din timp, iar la procurarea lui este bine să fie angrenaţi toţi copiii: steguleţe colorate pentru marcarea fie angrenaţi toţi copiii : steguleţe colorate pentru marcarea anumitor trasee, săniuţe, bastoane de gimnastică,crenguţe de brad, mingi etc. În desfăşurarea jocurilor este bine să se apeleze la imaginaţia creatoare a copiilor, iar comanda învăţătorului să fie cât mai puţin folosită. Să se aplice în marea majoritate a lecţiilor metoda lucrului frontal, care asigură mişcare pentru toţi copiii şi este eficientă în utilizarea raţionala a timpului. Întrecerile să fie organizate pe cât mai multe echipe, să fie dinamice, aşa încât activitatea copiilor să fie continuă, asigurând astfel o densitate corespunzătoare lecţiei. Jocurile şi exerciţiile simple de alergări, sărituri şi aruncări în care întrecerile constituie principalul mobil al activităţii în timpul lecţiilor ocupă locul principal la clasele I- III în mod special Materialul necesar acestor lecţii trebuie pregătit din timp, iar la procurarea lui este bine să fie angrenaţi toţi copiii: steguleţe colorate pentru marcarea anumitor trasee, săniuţe, bastoane de gimnastică,crenguţe de brad, mingi etc. În desfăşurarea jocurilor este bine să se apeleze la imaginaţia creatoare a copiilor, iar comanda învăţătorului să fie cât mai puţin folosită. Să se aplice în marea majoritate a lecţiilor metoda lucrului frontal, care asigură mişcare pentru toţi copiii şi este eficientă în utilizarea raţionala a timpului. Întrecerile să fie organizate pe cât mai multe echipe, să fie dinamice, aşa încât activitatea copiilor să fie continuă, asigurând astfel o densitate corespunzătoare lecţiei. Jocurile şi exerciţiile simple de 57 | 114

alergări, sărituri şi aruncări în care întrecerile constituie principalul mobil al activităţii în timpul lecţiilor ocupă locul principal la clasele I- III în mod special. Chiar cele mai simple exerciţii prezentate însă sub formă de joc, reuşesc să mobilizeze elevii, să-i stimuleze la o participare activă. Aceste exerciţii şi jocuri se pot organiza cu aparate portative cunoscute sau cu obiecte portative nou create .

Bibliografie 1. Schmitz M., Vlăşceanu G., Mureşan Al. (1973), Atletism- Exerciţii şi jocuri pentru şcolari, Editura Stadion, 1973 2. Stoicescu Aurelia (1981), ABC-ul învăţatorului pentru predarea exerciţiilor fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981 3. Zapletal Milos (1975), Mică enciclopedie a jocurilor, Editura Olympia, Praga 1975

Minte sănătoasă în corp sănătos Prof. Peche Alina-Marieta Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 3, Râmnicu Vâlcea Sportul reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea echilibrului dintre efortul intelectual şi cel fizic, între sedentarism şi activitate dinamică. Timpul liber trebuie să fie bine folosit pentru relaxarea spiritului, pentru întărirea sănătăţii minţii şi trupului prin activităţi şi studii liber alese, exerciţii şi manifestări sportive care ajută la menţinerea echilibrului psihic individual şi colectiv. Sănătatea este cel mai de preţ lucru, de aceea nu poate fi neglijată. Se vorbeşte despre rolul şi necesitatea educaţiei mintale într-o societate civilizată, dar nu putem neglija nici importanţa necesităţii educaţiei fizice, deoarece o societate sănătoasă este o societate bine dispusă.

Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în spaţiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de arenele sportive. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt „scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţie fizică desfăşurate în şcoală reprezintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii. De aceea, cercetătorii din domeniul psihologiei sportului au un rol esenţial nu doar în conturarea unor concepte şi metodologii specifice, ci şi în readucerea în atenţia societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.

Având convingerea că lucrarea de faţă e doar o picătură în oceanul fără sfârşit al preocupărilor din vastul domeniu al acestei ramuri a psihologiei, exprim intenţia mea de a continua cercetările în domeniul sportului şcolar, cu scopul de a detrona mentalitatea potrivit căreia orele din aria curriculară a sportului sunt răpite pentru discipline considerate mai „importante”. Nu vom avea niciodată copii mai sănătoşi şi mai fericiţi dacă ei nu fac sport, chiar dacă sunt „olimpici” la diferite discipline şcolare.

Concepţia modernă în aria psihologiei sportului subliniază ideea că activitatea fizică şi sportivă este menită să menţină echilibrul personalităţii umane. Ca partizan al practicării sportului în cadru organizat, după un program riguros întocmit şi sub îndrumarea atentă a unei echipe complexe, interdisciplinare, consider deplin reală şi justificată afirmaţia că o societate în care se îngemănează „omul care se joacă” (homo ludens) cu „omul care munceşte” (homo faber) factorul sportiv capătă aspect social, care poate fi evaluat pozitiv. De asemenea, practicarea sportului, a exerciţiilor fizice dă valoarea umană durabilă , ba chiar şi aspect cultural acestui fenomen social care este sportul.

58 | 114

Contribuţia jocului de mişcare la creşterea eficienţei orelor de educaţie fizică Popa Florentina Anda Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1, Rm Vâlcea Educaţia fizică este în primul rând activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal a potenţialului biologic al omului în concordanţă cu cerinţele sale şi exigenţele societăţii. Angajează elevii într-un proces dinamic de dezvoltare a capacităţilor de acţiune, proces care contribuie la formarea conştiinţei de sine, la afirmarea eului şi exprimarea personalităţii.În educaţia fizică important este câştigul pe care îl are elevul în planul personalităţii sale , al echilibrului acestuia. Omul modern înţelege necesitatea formării deprinderilor motrice pentru rezolvarea diverselor situaţii la locul său de muncă sau în viaţa cotidiană.Viaţa demonstrează că prin practicarea educaţiei fizice organizate raţional ,începând cu cea mai fragedă vârstă se cristalizează calităţile de supleţe , agerime,abilitate, rapiditate, spontaneitate , iscusinţă.Educaţia fizică educă curajul, ambiţia, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea , disciplina, calmul , sentimentul de ocrotire al individului de către colectiv, precum şi multiple trăsături de voinţă şi de caracter.

Jocurile de mişcare constituie un mijloc important prin care se realizează o parte importantă din sarcinile ce revin educaţiei fizice. Ele dezvoltă la elevi pe lângă bagajul mare de deprinderi motrice elementare , simţul colectivităţii, al inventivităţii şi mai ales al cunoaşterii . Prin aplicarea judicioasă a jocurilor există posibilitatea de a contribui în mare măsură la realizarea uneia din sarcinile educaţiei şi anume : de a forma din copil o fiinţă care să convieţuiască în armonie cu colegii săi, care să se comporte corect şi civilizat .În cadrul jocurilor de mişcare , pe lângă însuşirea şi perfecţionarea nenumăratelor deprinderi motrice de bază , elevul este nevoit să le aplice în situaţiile mereu schimbătoare din teren, iar prezenţa elementului de întrecere în majoritatea cazurilor presupune eforturi pentru realizarea cu succes a acţiunilor, ceea ce permite atât dezvoltarea calităţilor motrice cât şi a calităţilor morale şi a voinţei.

Educaţia fizică fiind un proces pedagogic ,învăţătorului i se crează posibilitatea de a rezolva această problemă complexă ,angajând deopotrivă , experienţa , tactul , măiestria proprie cât şi iniţiativa , independenţa şi responsabilitatea elevilor.Este cunoscut că noţiunile , trăsăturile caracteriale ,deprinderile şi atitudinile morale se formează într-un lung proces educativ .Învăţătorului îi revine sarcina să urmărească atent comportamentul elevilor, manifestările acestora în cadrul activităţii şi să intervină cu tact pentru soluţionarea unor conflicte sau manifestări necorespunzătoare.

Datorită influenţei multilaterale asupra întregii personalităţi a copilului jocurile de mişcare constituie unul dintre mjloacele de bază ale educaţiei fizice. În cadrul activităţii de educaţie fizică , jocul de mişcare îşi aduce contribuţia la realizarea următoarelor sarcini: • formarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază • dezvoltarea calităţilor motrice necesare în viaţă • formarea unor cunoştinţe utile, prin lărgirea sferei reprezentărilor despre lume • dezvoltarea spiritului de colectivitate şi a calităţilor morale şi de viaţă Prin particularităţile sale specifice, jocul de mişcare se deosebeşte de celelalte mijloace ale educaţiei fizice datorită faptului că favorizează formarea şi consolidarea simultană a deprinderilor motrice de bază (mers , alergare, săritură, aruncare şi prindere), dezvoltarea calităţilor motrice (viteză, rezistenţă, forţă şi îndemânare)., precum şi a însuşirilor şi deprinderilor moral-volitive. Caracteristic jocurilor de mişcare este întrecerea , element ce sporeşte interesul elevilor pentru activitate ,le mobilizează forţele şi îi stimulează.

59 | 114

Contribuția orelor de educație fizică la dezvoltarea fizică armonioasă a organismului elevilor Popa Elena Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Universal , în continua sa mişcare şi transformare, a necesitat un ansamblu de acţiuni ce au pornit dintotdeauna şi s-au complicat,dând naştere individualităţilor.

Privim unduirea de val a frunzelor,mersul legănat al vieţuitoarelor pădurii şi măreţia tablourilor ce ne încântă.Sunt gesturi fireşti ce primesc la om plusul inteligenţei.Dar să nu uităm,perfecţiunea începe la om încă de la naştere şi îşi are ierarhia sa naturală,conjugată cu factorii ce concură la aceasta;din care omul în sine are rol determinat.

Dascălul ia în primire copiii,are nobila misiune de a face tot ce-i stă în putinţă pentru a supraveghea şi dirija ţinuta fizică a elevilor săi.În ansamblul măsurilor şi posibilităţilor ce le are la dispoziţie-educaţia fizică,prin conţinut şi metodologie coordonează prin mişcare armonia structurii biologice.

Alături de celelalte discipline din planul de învăţământ,pe care le dinamizează şi revitalizează,educaţia fizică contribuie la integrarea socio-profesională cât mai rapidă a tineretului.

Educaţia fizică reprezintă o activitate de interes naţional,cu rol crescut în: întărirea sănătăţii, dezvoltarea fizică armonioasă ,dezvoltarea calităţilor motrice,intelectuale şi morale ale copiilor.

Copilul de azi trebuie pregătit pentru o societate dinamică,în continuă evoluţie,societate care cere o anumită configuraţie fizică,intelectuală, morală,civică,un anumit profil care să îmbine în mod armonios ,laturile personalităţii sale: un individ sănătos,armonios dezvoltat fizic,cu o înaltă calificare,un om cu o gândire creativă,rapidă,cu spirit de iniţiativă,cu capacitate de a selecta,sistematiza şi reorganiza informaţiile,de a alege cele mai bune soluţii şi de a decide rapid aplicarea lor în practică.

Educaţia fizică la clasele I-IV are un rol important atât în ceea ce priveşte influenţa ei favorabilă asupra procesului de dezvoltare şi fortificare fizică a organismului,cât şi ca instrument menit să favorizeze cunoaşterea elevilor,adaptarea lor mai rapidă la noile cerinţe şcolare,închegarea colectivelor claselor şi formarea unui climat activ de muncă,de bună înţelegere şi întrajutorare.

Exerciţiile şi jocurile folosite la lecţiile de educaţie fizică cu copiii,urmăresc întărirea sănătăţii,dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare,creşterea capacităţii fizice,a indicilor morfofuncţionali şi a motricităţii generale.

Lecţia de educaţie fizică trebuie să se desfăşoare într-un climat favorabil pentru ca personalitatea lor fizică şi biologică să se manifeste în mod natural.Acest climat elimină în mare parte timiditatea,stângăcia şi teama unor copii faţă de unele exerciţii din lecţie.

Jocurile de mişcare Popa Dana Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea Popa Ovidiu Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 10 Râmnicu Vâlcea Jocurile sunt activităţi de tip ludic cu implicaţii deosebite asupra dezvoltării personalităţii executanţilor din mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al contribuţiei pe planul integrării sociale. În majoritatea cazurilor , jocurile folosite în educaţia fizică presupun şi întrecerea. Întrecerea, în educaţia fizică, poate fi de două feluri: elementară şi complexă. Cea elementară se întâlneşte interiorul 60 | 114

lecţiei, mai ales pe parcursul verigilor tematice, ca modalitate de consolidare sau perfecţionare a unor acte sau acţiuni motrice. Întrecerea complexă se manifestă în lecţiile de verificare, concursuri sau competiţii.

Jocul şi întrecerea răspund funcţiei emulative a educaţiei fizice şi sportului, reprezintă căile principale prin care se realizează acestă funcţie.

Jocurile, în general, sunt activităţi totale, atractive, spontane, libere, naturale şi dezinteresate. Ele au şi valenţe recreative, compensatorii. De aceea, sunt folosite foarte mult în timpul liber al diferitelor categorii de populaţie, mai ales al celei tinere.

Pentru întrecere, inclusiv a celei realizate prin jocuri, sunt valabile mai multe caracteristici, între care reţinem: • confruntarea forţelor în condiţiile unei rivalităţi reglementate, cu scopul victoriei sau al unei performanţe cât mai înalte; • stabilirea unui grad emoţional şi fiziologic deosebit; • stabilirea învingătorilor şi a învinşilor, acordarea de stimulente (promovare, retrogradare,eliminare, etc); • unificarea obiectului întrecerii , a modului de luptă pentru victorie şi a procedeelor de apreciere a rezultatelor; • oferirea unor posibilităţi relativ limitate pentru dozarea precisă a efortului ( o anumită reglare a efortului se face prin timpzul de joc şi întrecere, limitarea spaţiului, obiectelor).

Prin joc şi întrecere se iese din perimetrulmetodelor şi orientărilor metodologice de tip noneuristic.

Ele permit o largă independenţă a acţiunilor partiocipanţilor, deşi este evident caracterul complex al activităţii pe care o implică. Există reguli care delimitează linia generală de comportare a paricipanţilor, dar nu stabilesc cu stricteţe acţiunile concrete ale acestora..

Regulile şi scopurile urmărite prin joc conduc către formarea unor deprinderi de încadrare în grup. În acelaşi timp ele favorizează şi manifestarea independenţei şi iniţiativei. Aceasta deoarece există imposibilitatea dozării precise a efortului fiecărui participant şi a reglementării stricte a acţiunilor, a căroro formă rămâne întotdeauna liberă şi individualizată, repetările absolut identice fiind excluse.

Prin independenţa relativă pe care o conferă paricipanţilor, jocul insuflă curaj şi încredere în forţele proprii.

Jocul crează şi impune ordine. Existenţa regulilor îi determină pe participanţi să se disciplineze.

Prin respectarea regulior se dezvoltă şi voinţa, deoarece în joc apar unele „obsacole” care nu pot fi depăşite decât prin voinţă, stăpânire şi mobilizare.

Orice abatere de la reguli denaturează caracterul jocului şi îi scade din valoare.

Pentru copii, jocul este stimulentul principal al dezvoltării lor psihice şi se constituie într-un importanr factor de socializare. Jocul îl învaţă pe copil semnificaţia ueui sarcini şi imoprtanţa rezolvării ei în mod favorabil pentru interesele întregului grup, ale întregii echipe. Faptul că toţi paricipanţii luptă pentru victoria echipei din care fac parte duce la unire,, contribuie la educarea responsabilităţii execuţia proprie, dar şi pentru aceeea a colegilor.

Resursele educative ale jocului sunt determinate de conţinutul lor deosebit de complex şi multitudinea formelor sub care se poate desfăşura.

Dacă ele sunt bine dirijate de educator contribuie substanţial la funcţiilor şi obiectivelor educaţiei fizice şi sportive, adică contribuie la formarea principalelor trăsături de personalitate a copiilor. În general, valenţele acestor jocuri pot fi sintetizate pe două planuri: instructiv şi educativ.

Bibliografie 1. Cârstea , Gheorghe – „ Metodica educaţiei fizice”, Bucureşti 1995 2. Chiriţă, Georgeta - „ Educaţie prin jocuri de mişcare”, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1983 3. Epuran, Valentina - „ Jocuri de mişcare”, Bucureşti, 1973

61 | 114

Activitatea de educatie fizica-mijloc de dezvoltare a personalitatii prescolarilor Prof. Popescu Claudia Gradinita cu Program Prelungit Nord 3, Râmnicu Vâlcea Moto:

“Copiii sunt mugurii patriei. Sa-i invatam de mici sa iubeasca miscarea in aer liber, sa faca sport, sa fie iuti, puternici, caliti sub soarele patriei”.

Educatia este factorul strategic al dezvoltarii de perspectiva si ea priveste modelarea multidimensionala si anticipativa a factorului uman. Calm sau nelinistit , timid sau indraznet, inalt sau firav, cu o privire mult prea iscoditoare sau calda si ascultatoare, copilul ajunge intr-o buna zi la gradinita. Si atunci, ascuns dupa fusta mamei, tragand-o pe aceasta cu disperare de mana pentru a fi sigur ca nu va fi abandonat sau pasind singur si cu multa siguranta, el va intra in sala de grupa intrebandu-se cum va arata oare educatoarea, ce este gradinita si cum isi va petrece ziua aici.

Copilul vine la gradinita dupa ce a parcurs deja cateva etape de formare. El stie deja ca in anumite momente poate sa se increada in adulti, asa cum in altele nu poate ; ca poate face anumite lucruri singur, daca i se da voie si ca trebuie sa fie interesat de propriile progrese spre binele sau...

Aici insa el va trebui sa-si dezvolte competente in sensul: manifestarii interesului si curiozitatii pentru lucruri noi ; al intelegerii informatiei primite; al muncii independente si al experimentarii, pe masura posibilitatilor proprii, a aspectelor care-l intereseaza in mod deosebit; al analizarii datelor primite in vederea formularii predictiilor; precum si al exprimarii libere de opinii si stari sufletesti si al motivarii acestora. Si daca in gradinita exista respect pentru calitatile sale, el va invata si se va dezvolta. Iar principalul mijloc prin care copilul invata si se dezvolta la aceastaa varsta este JOCUL, un joc pe care l-am putea defini ca martor al mintii care vrea sa dobandeasca mereu noi deprinderi.

Dupa copil, cel mai important actor este educatoarea. Personalitatea acesteia, atitudinile, modul sau de a gandi si de a actiona influenteaza hotarator atmosfera si mediul in care se formeaza copilul. Toate activitatile desfasurate in gradinita- atat cele care determina dezvoltarea competentelor sociale, cat si cele din domeniul limbajului sau matematicii, esentiale pentru reusita scolara- depinde de deciziile si comportamentul adultului responsabil de educarea copiilor prescolari. E, deci, util sa conturam “porteretul” educatorului ideal, cel spre care putem tinde si la care ne putem raporta.

Jocuri de tranziţii Educ. Alinei Cornelia Preda Denisa Grǎdiniţa cu program prelungit Nr. 23, Craiova Tranziţiile liniştesc, relaxează copiii si îi bine dispun pentru a se concentra mai uşor asupra activităţii ce urmează. Educatoarei îi revine sarcina de a insera în programul zilnic acele tranziţii care se armonizează cu celelalte activităţi şi creează împreună scenariul zilei.

Având în vedere că jocul este activitatea dominantă la vârsta preşcolară, tranziţiile trebuie să reprezinte pentru copii o perioadă de joacă şi relaxare. Astfel, ele se pot realiza prin: versuri improvizate, fragmente din poezii cunoscute, versuri sau proză rimată sau ritmată, cântece, jocuri cu text şi cânt, jocuri muzicale şi imitative, dansuri ritmice cunoscute de copii, mers/alergare/sărituri însoţite de mişcări/reci62 | 114

tări, jocuri liniştitoare, recitative, numărători.

Jocurile de miscare pot fi folosite cu succes ca jocuri de relaxare a copiilor sau ca jocuri de tranzitii.

Jocul: ,,Deşteptarea iepuraşului’’ Copiii sunt iepuraşii, iar educatoarea este mama lor.Iepuraşii dorm până când mama iepuroaică îi atinge pe fiecare cu duioşie pe creştet. Iepurasii somnoroşi se freacă la ochi, îşi întind mâinile în faţă şi văd soarele căruia îi zâmbesc. Salută soarele: ,,Bună dimineaţa, soare!’’ Se pregătesc apoi de gimnastică: Unu,doi,unu doi, Iepuraşii sunt vioi!

Unu ,doi, trei , patru, Pregătim şi alergatul!

Unu, doi, unu, doi, Face-ţi toţi la fel ca noi!

Se va intona cântecul ,,Iepuraş, drăgălaş.’’ ,,Uite apare un iepuraş Mic, sprinter şi drăgălaş, Care sare, face zdup Ţup, ţup, ţup şi ţup, ţup, ţup!’’( pe melodia ,,Câte unul pe cărare’’) ,,Iepuraşul mic, vioi, Sare doar cum ştie el Ţup, ţup, ţup şi ţupa, ţup!’’ – mers şi săritură ,,Eu sunt mic şi sperios Toţi îmi spun că sunt fricos, Ce să fac, nu-i vina mea, Tremur când aud ceva!’’ – joc liniştitor ,,Vine trenul de la Iaşi Încărcat cu iepuraşi, Iepuraşi curaţi, vioi, Aşa cum suntem şi noi!’’- mers în rând Jocul muzical prezintǎ o importanţǎ covârşitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacţii si plǎceri, ii atrage şi îi intereseazǎ, prilejuind copiilor trǎiri emoţionale din cele mai puternice.

Jocul cu suport pe cântec- presupune dinamizarea activităţii de cântare prin îmbogăţirea ei cu diferite mijloace şi procedee de interpretare.

Educaţia fizică şi sportul- factor de sănătate şi de educare Prof. Almaşi Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Sud Râmnicu Vâlcea Motivele desfăşurării unei activităţi fizice sunt complexe exprimînd diversitatea personalităţii fiecăruia dintre noi . Se pune întrebarea :ce loc ocupă educaţia fizică în ansamblul procesului de instruire şi educare a elevilor , ce rol are în însuşirea cunoştinţelor , priceperilor şi deprinderilor , în pregătirea omului activ de azi şi de mâine.

Noi, profesorii, am devenit parte dintr-un sistem de educaţie european şi în acest context educaţia permanentă şi participarea la o viaţă activă trebuie să fie un principiu de bază. Beneficiile implicării elevilor, îndrumaţi de cadre didactice, în programe europene şi proiecte comunitare sunt numeroase: beneficii socio-economice, beneficii morale şi beneficii intelectuale. Având în vedere toate acestea, am hotărât, de comun acord cu părinţii elevilor şi conducerea şcolii, ca să ne înscriem pentru a participa la derularea mai 63 | 114

multor programe şi proiecte, care au atras după sine şi realizarea mai multor parteneriate.- lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile,strategiile personale de lucru .

Jocul reprezintă tipul de interacţiune foarte eficientă care-i dă elevului siguranţă, confort, voiciune şi sentimentul de a fi util. Jocul este o activitatea preferată, o activitate interesanta, fără un scop material, activitate a cărei motivaţie este intrinsecă. Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuinţele copilului: de mişcare, de exprimare originală, de realizare a năzuinţelor şi dorinţelor pe care nu le poate satisface în plan real. Jucându-se, el acţionează cu obiectele reale sau cu imaginile acestora, transformând în joc anumite roluri şi situaţii întâlnite în mediul familial şi în cel înconjurător. Formarea cunoşinţelor , priceperilor şi deprinderilor motrice se realizează în lecţia de educaţie fizică , în legătură nemijlocită cu sarcina întăririi sănătăţi şi dezvoltării fizice a elevilor Practicarea exerciţiului fizic trebuie să se realizeze toată viaţa, în toate etapele şi momentele prin care trece individul.Pentru a avea o viaţă mai bună trebuie să ne menţinem activă mintea şi corpul. Gândirea noastră este mai eficientă dacă îi aducem un surpul de oxigen şi asta numai prin mişcare. Exerciţiul fizic ne ajută să răzbim în viaţă, să fim mai puternici, mai consecvenţi şi mai docili.Exista, aşadar, o artă de a trăi, care impune respectarea unui regim corect de viaţă, păstrarea sănătăţii impecabile, urmarirea unui ţel, a unui ideal în viaţă, cumpătare şi măsură în toate. Cine îşi poate impune să respecte cu stricteţe aceste principii poate să mizeze pe o viaţă împlinită.

Efortul fizic Prof. Adina Dobrete Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab’’ Râmnicu Vâlcea Noţiuni privind rolul efortului în menţinerea sănătăţii Activitatea fizică efectuată în mod regulat este privită ca o componentă sănătoasă a stilului de viaţă. Recent, această importanţă a fost conturată de unele studii care au demonstrat legătura între activitatea fizică efectuată în mod constant şi cu regularitate( activitaea fizică moderată) şi beneficiul asupra sănătăţii generale, în special asupra prevenirii bolilor cardiovasculare. În societatea modernă, ce are o tendinţă ridicată spre sedentarism, instituţiile de promovare a sănătăţii ar trebui să comince publicului cantitatea şi tipul activităţii fizice ce sunt necesare pentru a preveni bolile şi a promova sănătatea.

O percepţie pozitivă a practicării exerciţiilor fizice nu va fi obţinută fără o pregătire, nu numai fizică, a copiilor prin antrenament progresiv, cât mai ales printr-o pregătire psihologică, prin declanşarea mecanismelor motivaţionale, afective, cognitive sau a celor volitive. Fără această perioadă de pregătire, efectele de respingere nu vor întârzia să apară. Copiii vor acuza durere, vor manifesta insatisfacţie etc.

Pentru a nu se ajunge la anularea valorii exerciţiilor fizice în menţinerea şi sporirea sănătăţii trebuie să ţinem cont de câteva aspecte: exerciţiul fizic nu trebuie practicat în exces: aceasta conduce la epuizarea energiei fizice a copilului, ceea ce duce din punct de vedere biologic determină scăderea capacităţii de apărare a organismului şi la oboseală biologică şi psihică; practicarea exerciţiilor fizice trebuie asociată unei alimentaţii sănătoase, cu componente care să ofere suportul energetic al desfăşurării acestora; exerciţiile fizice nu trebuie să fie efectuate în condiţii de dezechilibru biologic (stare sau condiţie de boală); gestionarea defectuoasă a resurselor materiale (încăperi neaerisite, necurăţate, spaţiu impropriu amenajat etc.) sau a resurselor umane (inclusiv a nu ţine seama de particularităţile bio-psiho-sociale ale fiecărui copil, de particularităţile de vârstă) determină asocierea exerciţiilor cu trăiri afective negative, ceea ce conduce la o percepţie negativă asupra lor; comunicarea socială la nivelul grupului, cu încărcătură afectivă negativă, prin ignorarea sau promovarea situaţiilor conflictuale poate diminua sau anula efectul exerciţiilor fizice.

64 | 114

Noi tendinţe de abordare a activităţii de educaţie fizică şi sport Prof. Bujin Cornelia Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța Sportul are un rol important în restabilirea echilibrului pierdut între dezvoltarea fizică şi dezvoltarea intelectuală în condiţiile specifice societăţii postmoderne – urbanizarea crescândă, creşterea într-o progresie extraordinară a volumului informaţiilor etc.

Motivele desfăşurării unei activităţi fizice sunt complexe exprimînd diversitatea personalităţii fiecăruia dintre noi Se pune întrebarea: ce loc ocupă educaţia fizică în ansamblul procesului de instruire şi educare a elevilor, ce rol are în însuşirea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, în pregătirea omului activ de azi şi de mâine .Noi, profesorii, am devenit parte dintr-un sistem de educaţie european şi în acest context educaţia permanentă şi participarea la o viaţă activă trebuie să fie un principiu de bază.

Beneficiile implicării elevilor, îndrumaţi de cadre didactice, în programe europene şi proiecte comunitare sunt numeroase: beneficii socio-economice, beneficii morale şi beneficii intelectuale.

Având în vedere toate acestea, am hotărât, de comun acord cu părinţii elevilor şi conducerea şcolii, ca să ne înscriem pentru a participa la derularea mai multor programe şi proiecte, care au atras după sine şi realizarea mai multor parteneriate.- lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile,strategiile personale de lucru .Jocul reprezintă tipul de interacţiune foarte eficientă care-i dă elevului siguranţă, confort, voiciune şi sentimentul de a fi util. Jocul este o activitatea preferată, o activitate interesanta, fără un scop material, activitate a cărei motivaţie este intrinsecă. Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuinţele copilului: de mişcare, de exprimare originală, de realizare a năzuinţelor şi dorinţelor pe care nu le poate satisface în plan real. Jucându-se, el acţionează cu obiectele reale sau cu imaginile acestora, transformând în joc anumite roluri şi situaţii întâlnite în mediul familial şi în cel înconjurător.

Formarea cunoşinţelor , priceperilor şi deprinderilor motrice se realizează în lecţia de educaţie fizică, în legătură nemijlocită cu sarcina întăririi sănătăţi şi dezvoltării fizice a elevilor. Activitatea elevului se bazează pe cunoştinţele transmise de profesor , pe care el le inregistrează şi le prelucrează, le reţine, le valorifică prin aplicare în executarea exerciţiului fizic şi le reactivează, actualizându-le şi adaptândule la condiţiile unei situaţii noi. Cunoştinţele rezolvă şi realizează problema cunoaşterii, având în vedere particularităţile specifice ale învăţării în educaţia fizică.

Importanţa jocurilor de mişcare în aer liber, desfăşurate cu preşcolarii Prof. Călugăroiu Maria-Viorica Grădinița cu Program Normal Stănuleasa, Comuna Sîmbureşti, Jud.olt Mediul natural de care beneficiază copiii din mediul rural, oferă un surplus de sănătate, un mijloc de relaxare permanentă cu ajutorul jocului, atât de îndrăgit de toţi.

Jocurile de miscare nu se desfăşoară numai în instituţia de învăţământ, copiii se joacă ori de câte ori se întâlnesc mai mulţi, de cele mai multe ori nimic nu este planificat, prin energia de care dau dovadă s-ar părea că niciodată nu ar fi capabili să stea locului.

Paolo Coehlo, sublinia faptul că: „Un copil poate oricând să înveţe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să 65 | 114

ceară cu insistenţă ce îşi doreşte şi cum să stea locului niciodată!”

Dacă şi adulţii ar lua exemplu de la copilaşii lor cât sunt de fericiţi atunci când fac mişcare, poate nu ar mai suferi niciodată de grijile cotidiene care apar parcă mai multe atunci când desfăşurăm o muncă sedentară.

Copiii, care veşnic sunt neastâmpăraţi, nu obosesc niciodată, dar adulţii în schimb, la puţin efort, se plâng de dureri musculare, acest lucru datorită faptului că şi-au pierdut antrenamentul, au rămas doar o simplă amintir orele de educaţie fizică din şcoală! În timpul efortului fizic muşchiul consumă glucoză care reprezintă principalul carburant al acestuia.

Glucoza este cea mai importantă sursă de energie pentru muşchi, deoarece molecula de glucoză conţine oxigenul necesar muşchiului pentru contracţie, deci, pentru efectuarea mişcării. În efortul prelungit, au loc contracţii repetate ale muşchiului care nu mai are timp să se relaxeze şi atunci prin arderea glucozei se eliberează un intermediar al acesteia-acidul lactic, responsabilul pentru apariţia durerilor musculare.

Acelaşi lucru păţesc şi copiii care beneficiază de o super protecţie din partea părinţilor, care de cele mai multe ori, fără nici un motiv, scutesc copilul de a face mişcare, chiar cu documente de la medic!

Cu toate restricţiile impuse de unii părinţi, atunci când se întâmplă „să scape „ din „închisoarea „părinţilor, aceşti copilaşi obosesc foarte repede, imediat fac febră musculară, sunt din nou condamnaţi să stea locului.

Părinţii ar trebui să ştie ce măsuri să ia cu odraslele lor car de cele mai multe ori sunt supraponderale, sunt alimentaţi necorespuzător, lise dau foarte multe aliment şi bături interzise, iar mişcare nu sunt lăsaţi să facă deloc, aşa înţelegând aceşti părinţi să-şi manifeste dragostea faţă de copiii lor. În cazul când apare febra musculară, se recomandă duşuri fierbinţi pentru relaxarea musculaturii care rămâne la copiii sedentari încordată, contractată, în urma celui mai mic efort.

Febra musculară dispare mai rapid dacă se continuă activitatea fizică într-un ritm moderat, decât dacă aceasta lipseşte.

Jocurile copiilor în aer liber contribuie la creşterea tonusului psihic, cresc vitalitatea organismului şi chiar rezistenţa la infecţii, sporirea imunităţii.

Jocul în aer liber detemină o motivaţie puternică pentru acţiune, stimulează interesul şi participarea activă şi creatoare a copiilor la ceea ce ei iau foarte în serios, totdeauna vin cu idei noi, improvizează din nimic lucruri importante pentru ei, dar niciodată un copil sănătos nu va putea să stea degeaba într-un loc.

Adesea ne mirăm de instabilitatea copiilor în unele activităţi, îi categorisim drept „hiperactivi”, dar uităm că acum este vârsta jocului şi ne mirăm adesea de ce unii bătrâni ajung senili, uită, sau chiar sunt anchilozaţi!

Cunoaştem faptul că creierul funcţionează cel mai bine în poziţie vericală, atunci de ce să-i lipsim pe copii de dreptul de a se juca cât se poate de mult în aer liber, mai ales când au această posibilitate fără nici un fel de cheltuială din partea părinţilor.

Copiii din mediul urban, doar când merg la bunici, sau la rudele de la ţară, beneficiază de libertatea jocurilor şi jucăriilor oferite de natură, aici ei găsind prieteni sănătoşi, care nu au prea multe jucării moderne şi sofisticate, dar care nu ar putea să stea locului în nici un chip, tot timpul aleargă, se ascund, se caţără prin copaci, urcă dealurile cu repeziciunea specifică vârstei, niciodată nu obosesc, deoarece antrenamentul zilnic îi căleşte.

Mişcarea în aer liber face bine la sănătatea tuturor organelor, în special menţine activitate inimii în limitele acceptabile, ajută la digestie, iar organismul este dezvoltat armonios, copilul care face sport(nu neapărat de performanţă) este rumen în obrăjiori, are poftă de mâncare, dar în acelaşi timp, are şi posibilităţi intelectuale mai mari decât ale celor „cocoloşiţi” de părinţi.

Programa de educaţie fizică pentru învăţământul preşcolar, indică prin obiectivele sale, ca majoritatea activităţilor prin care se realizează educaţia psiho-motrică a preşcolarilor, să se desfăşoare în aer liber.

Pentru acest lucru este obligatoriu ca zilnic să se desfăşoare „secvenţa de mişcare”, obligatoriu 66 | 114

inclusă în planificarea activităţilor instructiv-educative.

Jocurile de mişcare au un rol deosebit de important în menţinerea şi întărirea sănătăţii copiilor, indiferent de vârstă.

Fără a lua în considerare micile incidente ce pot apare în cadrul acestor jocuri, educatoarea nu poate concepe desfăşurarea lor. Este vorba, în mod realist vorbind, de analiza în prealabil a posibilelor aşa zise „riscuri”, iminente, dar cunoaşterea lor dinainte poate să atenueze unele urmări! De exemplu, la o simplă distragere a atenţiei educatoarei de ceva neaşteptat, poate să creeze o situaţie în care copiii care profită tot timpul de neatenţia adultului, să se hârjonească, cei mai violenţi din fire să-i accidenteze pe colegi punându-le piedica, manifestând tendinţa de acaparare a unei mingi,etc.

Jocul copiilor determină o puternică motivaţie pentru acţiune, stimulează interesul şi participarea activă şi creatoare la alte activităţi din grădiniţă ce se realizează cu ajutorul mişcării: transportul unor obiecte, strânsul jucăriilor, aranjatul mobilierului (care se face prin mers, aplecări, cărat de greutăţi). În vederea măririi eficienţei activităţilor de joc, mai ales cu caracter sportiv şi, totodată, a realizării unui obiectiv important al educaţiei fizice a preşcolarilor-creşterea capacităţii de rezistenţă generală a organismului-este necesară extinderea şi mai mare a practicării exerciţiilor fizice şi a tuturor jocurilor de mişcare în aer liber, folosindu-se intensiv şi simultan cu influenţele factorilor naturali şi de călire a organismului atât în timpul iernii cât mai ales în cel al anotimpurilor călduroase.

Deosebit de mari rezultate dau jocurile în care se implică în mod direct chiar educatoarea! Alegând locul cel mai potrivit pentru a fi observată de către toţi copiii, ea se poate preface că nu a făcut acest lucru intenţionat, trebuie cu orice preţ ca preşcolarii să o accepte în grupul lor ca pe oricare alt membru.

Realitatea este că, adesea, deşi noi nu suntem încântaşi niciodată de acest lucru, în unele grupe, spre nenorocul nostru, avem şi copii cu probleme de sănătate. Pentru aceşti copii, mai ales pentru cei cu malformaţiii fizice, improvizăm de cele mai multe ori jocuri care poate cu câteva minute înainte nici nu ne gândeam că le-am fi putut desfăşura.

Dezvoltarea motivației in educație fizică și competițiile sportive școlare Prof. Dabu Doina Râmnicu Vâlcea In activitatile corporale de tip competitiv nevoia de performanta ,de depasire a unui obstacol,de afirmare a calitatile,de statut sau de afiliere joaca un rol deosebit.lor li se adauga motive de ordin superiorsocial, legate de sentimente morale si idealuri. Atitudinea subiectului poate fi diferita atat pentru invatare ca atare, cat si pentru anumite momente sau laturi ale acestuia pe parcursul procesului de instruire.

Literatura romanas abunda in nume de sportivi care au excelat datorita unei puternice dorinte interioare de a reusi pe plan sportiv, in masura sa suplineasca unele atribute fizice cum ar fi inaltimea, viteza sau forta, indemanarea. Un astfel de exemplu este CRISTIAN GATU considerat de multi ca unul dintre cei mai mari handbalisti autohtoni ai tuturor timpurilor. Desi inaltimea si forta sa fizica nu se potriveau intru totul cu profilul unui handbalist de performanta, el a compensatprin determinarea cu care aborda fiecare moment al meciului.

Increderea in sine si motivatia nu sunt sinonime ,dar se afla in relatie directa.Astfel, s-a observat ca sportivii puternic motivati tind sa devina foarte increzatori in abilitatile lor. Trebuie facuta distinctie intre increderea in sine globala si increderea in sine raportata la situatii specifice. Increderea in sine globala este mai mult o trasatura de personalitate. De exemplu ,un individ poate da dovada de incredere in sine globala, dar cu toate acestea sa nu se poate angaja cu succes intr-o activitate sportiva sau de exercitiu fizic. Increderea in sine globala poate fi folosita pentru a incuraja o persoana sa faca lucruiri noi, dar nu 67 | 114

inseamna ca ea se va simti capabila de succes intr-o sarcina specifica.

Increderea in sine depinde de: • autoeficacitatea care este definita ca fiind credinta sau increderea individului in capacitatile sale de a organiza actiunile necesare pentru a produce rezultatele dorite.Pentru dezvoltarea autoeficacitatii individul trebuie sa creada ca este in control si ca actiunile pe care le realizeaza sunt intiate intentionat. Daca un sportiv percepe sau crede ca poate influenta in bine rezultatul unei competitii, atunci va dori cu ardoare sa intre pe teren si sa se angajeze in lupta sportiva.In concluzie:-un sportiv eficient este un sportiv motivat.Daca el crede cu adevarat ca va izbandi, el va fi motivat sa munceasca mai mult pentru a obtine sccesul asteptat.

• experientele incununate cu succes: sportivul trebuie sa aibe succese pentru ca sentimentul sau autoeficacitate sa se dezvolte.Antrenorul sau profesorul este cel care poate sa asigure succesul sportivului pentru inceput,reducand dificultatea sarcinii, De exemplu,un jucator incepator intampina dificultati in executarea-invatarea unui proces tehnic,insa profesorul il poate incuraja ca sa experimenteze succesul, pentru ca altfel, el incepe sa creada ca nu va obtine rezultatele in sportul respectiv si va manifesta dorinta sa-l abordeze. De aici, deriva unul din principiile fundamentale ale performantei:dificultatea sarcinilor va fi crescuta doar atunci cand sarcinile simple sunt executate exelent • modelarea-sportivii incepatori pot experienta succesul prin utilizarea modelelor.In procesul invatarii unei tehnici ,sportivul incepator are nevoie de un tipar sau model pe care sa-l imite .Acesta va fi antrenorul ,un coleg mai talentat ,un jucator de mare performanta .Un rol important joaca aici modelarea participativa ce descrie situatia in care dorestw sa invete o anumita sarcina observa mai intai cum o efectueaza altcineva(modelul).Perceptia modelului va furniza individului o baza solida pentru experimentarea succesului in situatii reale.Daca incercariile tanarului sportiv se finalizeaza printr-un esec, asistam la o scadere a motivatiei de competenta.

Reducerea motivatiei de competenta conduce in cele mai multe cazuri las abandon sportiv.

Baietii si fetele care se sebestimeaza tind sa renunte la sport-competitie,sufera de anxietate si prefera activitatile care nu implica evaluari si nu sunt controlate din exterior. Lauda si informatiile tehnice oferite de profesor dupa obtinereaunui rezultat bun au ca efect cresterea motivatiei de autorealizare.Din contra, ca raspuns la o performanta slaba, lauda si informatiile tehnice au ca efect scaderea motivatiei de competenta.

Prietenia si relatiile bune din cadrul grupului sunt variabile importante in consolidarea motivatiei de competenta la tinerii sportivi. Acceptarea gradului de acceptare la nivelul grupului este o cale de influentare a atitudinii si de consolidare a increderii in sine.

Educaţie fizică pentru sănătate Micu Maria Şcoala cu clasele I – VIII, Petreşti, Alba Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în spaţiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de arenele sportive. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt „scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţie fizică desfăşurate în şcoală reprezintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii. De aceea, cercetătorii din domeniul psihologiei sportului au un rol esenţial nu doar în conturarea unor concepte şi metodologii specifice, ci şi în readucerea în atenţia societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.

Timpul petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului creşte direct proporţional cu vârsta, iar 68 | 114

timpul petrecut în aer liber scade odată cu înaintarea în vârstă. Este îngrijorător faptul că în zilele de vacanţă , în zilele de la sfârşitul săptămânii, elevii stau în faţa calculatorului şi a televizorului peste 10 ore, de cele mai multe ori fiind asistaţi de către părinţi cu care vizionează nu numai emisiuni potrivite vârstei lor.

Din diverse motive copiii preferă să stea în casă în detrimentul activităţilor în aer liber, iar cei care nu au calculator în casă preferă să-şi petreacă timpul liber în cluburi sau la prieteni. Foarte rar ies însoţiti de părinţi la plimbare în aer liber sau practică împreună cu părinţii exerciţii fizice.

Rolul cel mai important, în promovarea educaţiei fizice şi sportului, îl are resursa umană implicată, respectiv: profesori de educaţie fizică şi sport, antrenori, manageri, cercetători, medici, psihologi, pedagogi, sociologi etc. Experienţa ultimilor ani a demonstrat necesitatea unei schimbări în mentalitatea specialiştilor, care să vizeze noi modele de analiză, explicaţie, interpretare şi aplicare a cunoştinţelor specifice domeniului. Şcoala trebuie să ofere căi cât mai variate de practicare a sportului pentru toţi elevii, inclusiv pentru cei performanţi, care să poată participa la competiţii interşcolare la diverse sporturi, de echipă sau individuale.

Dincolo de lecţia propriu-zisă de educaţie fizică, elevii trebuie să aibă şi alte variante de practicare a sportului precum: Pauza organizată - Este o activitate cu multiple implicaţii pozitive asupra elevilor, care de cele mai multe ori este neglijată atât de profesorul de educaţie fizică , cât şi de cel de serviciu. În loc ca elevii să ramână în sălile de clasa, să circule prin împrejurimile şcolii, mult mai util este să desfăşoare o activitate sportivă independentă , în regim de autoorganizare. Pentru ca aceasta activitate să se desfaşoare este de datoria profesorului de specialitate de a pregăti responsabilii sportivi ai claselor şi modul cum trebuie să acţioneze aceştia. Mai târziu ei trebuie să aibă acces la materialele sportive necesare şi apoi să stabilească ordinea de utilizare a bazei sportive pe zile. Această activitate se poate organiza atât în pauză cât şi după încheierea programului de şcoală.

Gimnastica de înviorare sau igienică - Se execută dimineaţa , imediat dupa deşteptare, contribuind la obţinerea unei stări psihice de bună dispoziţie, voiciune şi de ameliorare a stării de dezvoltare fizica.

Gimnastica compensatorie - Ea se desfăşoară în atelierele şcolare sau în atelierul de producţie dupa 3-4 ore de la începerea activităţii. Durata ei este de 5-6 minute, timp în care elevii execută sub conducerea unui instructor sau individual, un complex de 6-8-10 exerciţii, menţinute 4-5 săptămâni.

Exerciţiile vor avea un caracter de influenţare generală, profilactic şi compensator.

Activitatea în cadrul asociaţiei sportive şcolare - Asociaţia sprortivă şcolară reprezintă o structură sportivă autonomă care îşi desfăşoara activitatea în cadrul unităţii şcolare. Ea se organizează cu secţii pe ramura de sport şi îşi desfăşoară activitatea la baza sportivă a şcolii sub îndrumarea unor instructori, profesori sau în regim de autoorganizare.

Practicarea exerciţiilor fizice în activitatea independentă - Călirea organismului prin acţiunea aerului. La vârsta şcolara ˝băile de aer˝ sunt recunoscute , iar expunerea la aer se face pe măsura cu corpul se adaptează , iar temperatura ambianta permite acest lucru . Din aceasta cauză este necesar ca activităţile fizice să se desfăşoare în aer liber, ori de câte ori starea atmosferică permite acest lucru, chiar dacă şcoala are sală de sport.

Călirea prin acţiunea razelor solare. Aceasta constă în expunerea metodică la soare a întregului corp, a unor regiuni sau segmente corporale. Expunerile la soare încep cu prudenţă , prin aclimatizarea treptată. Radiaţiile solare influenţeaza pozitiv activitatea marilor funcţii, în special a metabolismului nervos. Este simulată creşterea oaselor şi a muşchilor, se înmulţesc globulele roşii şi albe în sânge. În piele se formează vitamina D, care are rol important în creşterea oaselor. Cei cu sensibilitate la soare nu vor fi obligaţi la băile de soare, indicaţie valabilă şi în cazul temperaturilor ridicate.

Călire prin acţiunea apei. Cele mai recomandate procedee de călire cu ajutorul apei sunt frecţiunile, duşurile şi baia sau scăldatul. Băile reci determină o accelerare a pulsului şi a respiraţiei, o creştere a schimburilor nutritive şi de termoreglare.

Streching reprezintă o metodă de pregătire modernă care datorită influenţelor sale pozitive asupra segmentelor corpului este folosită în sportul de performanţă şi în activitatea sportiva de masă. Efectuarea 69 | 114

strechingului se realizează pe următorul principiu: contracţia muşchiului –relaxarea şi întinderea lui.

Acţiunea are caracter static, de tip izometric. Mişcarea se efectueaza lent fără a forţă. Principalele beneficii sunt cele din sfera mobilităţii şi elasticităţii.

Joggingul este o activitate necompetiţonală care constă într-o alergare de divertisment în scopul întăririi stării de sănătate, în special destinată îmbunătăţirii capacităţii generale de efort. Alergarea de durata este prevazută în programele de educaţie fizică şi în sistemul naţional şcolar de evaluare. Durata de alergare şi ritmul de execuţie se dozează în funcţie de vârsta şi nivel de pregătire. Alergarea se poate efectua atât individual, cât şi în grupuri mici , având efecte benefice sub aspect recreativ şi afectiv , cu condiţia ca membrii grupului să aiba un nivel de pregătire apropiată.

Culturismul. Cunoscut fiind interesul elevilor pentru creşterea masei musculare aceasta metoda este practicată pe scară largă folosindu-se săculeţi de nisip, sticle umplute cu nisip, gantele si halterele.

Jocuri distractive în tabere şi activităţi turistice. Jocul desemnează o activitate ˝fizică sau mentală˝, spontană , generatoare de plăcere, distracţie şi reconfortare. El depaşeşte limitele unei activităţi pur biologice sau fizice, esenţa sa fiind intelectuală. Este o activitate desfăşurată de bunăvoie între nişte limite de spaţiu şi timp, după reguli absolut obligatorii. Ca formă de activitate, jocul are o structură şi o funcţie socială. Influenţele pozitive ale jocului se pot obţine numai printr-o buna selecţie, organizare şi conducere.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă o arie complexă de interese, trebuinţe, motivaţii. Educă ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia, onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale, calităţile fizice şi calităţile morale se conturează cu maximum de durabilitate şi eficienţă în activităţile corporale.

Bibliografie: 1. A. Barta, „Educaţie fizică”, manual pentru clasa aX-a E.D.P., Bucureşti ,1994 2. Toma Badiu, Claudiu Mereuta, Ion Mandache, Daniel Robu, Mircea Ion-Ene, Ioan Onet, Laurentiu Carastolian ,¨STRATEGII DIDACTICE DE TIP ALGORITMIC SI EURISTIC FOLOSITE IN EDUCATIA FIZICA SCOLARA ¨ ,Editura Fundatiei Universitare ˝DUNAREA DE JOS ˝-GALATI, 2003

Proiectul educaţional- mijloc al educaţiei fizice şcolare Prof. Oprişan Gigi, Liceul Teoretic “Tudor Vianu” Giurgiu Prof. Oprişan Mădălina, Şcoala cu clasele I-VIII Oinacu, judeţul Giurgiu „Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual…”

(J. J. Rousseau) Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în spaţiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de arenele sportive. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt „scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţie fizică, desfăşurate în şcoală, reprezintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii. De aceea, cercetătorii din domeniul psihologiei sportului au un rol esenţial nu doar în conturarea unor concepte şi metodologii specifice, ci şi în readucerea în atenţia societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.

70 | 114

Având convingerea că lucrarea de faţă e doar o picătură în oceanul fără sfârşit al preocupărilor din vastul domeniu al acestei ramuri a psihologiei, exprim intenţia mea de a continua cercetările în domeniul sportului şcolar, cu scopul de a detrona mentalitatea potrivit căreia orele din aria curriculară a sportului sunt răpite pentru discipline considerate mai „importante”. Nu vom avea niciodată copii mai sănătoşi şi mai fericiţi dacă ei nu fac sport, chiar dacă sunt „olimpici” la diferite discipline şcolare.

Concepţia modernă în aria psihologiei sportului subliniază ideea că activitatea fizică şi sportivă este menită să menţină echilibrul personalităţii umane.

Ca partizan al practicării sportului în cadru organizat, după un program riguros întocmit şi sub îndrumarea atentă a unei echipe complexe, interdisciplinare, consider deplin reală şi justificată afirmaţia că o societate în care se îngemănează „omul care se joacă” (homo ludens) cu „omul care munceşte” (homo faber) factorul sportiv capătă aspect social, care poate fi evaluat pozitiv. De asemenea, practicarea sportului, a exerciţiilor fizice dă valoarea umană durabilă , ba chiar şi aspect cultural acestui fenomen social care este sportul.

Evoluţia istorică a societăţii umane, marcată printr-un nivel foarte ridicat de tehnologizare şi automatizare, confirmă faptul că omul modern este preocupat de perfecţionarea sa continuă atât în plan intelectual cât şi profesional, dar şi moral. Acaparat de lumea mirifică a calculatorului şi a televiziunii, omul zilelor noastre ignoră faptul că starea sănătăţii sale, mintală sau fizică, influenţează în mod direct activitatea sa, capacitatea de muncă, performanţele sale intelectuale şi profesionale şi neglijează conştient sau inconştient, practicarea regulată a unor exerciţii fizice, de mişcare, de întreţinere, practicarea unor jocuri sportive sau pur şi simplu a unor plimbări reconfortante în aer liber. În etapa actuală, când omenirea a devenit dependentă de calculator şi televizor, obiectivul principal ce îi revine educaţiei fizice şi sportului şcolar este de a atrage tineretul spre sălile şi terenurile de sport, reconsiderând rolul pe care îl au practicarea exerciţiilor fizice, exerciţiilor de mişcare, de întreţinere în dezvoltarea personalităţii elevului. În familiile cu un nivel de educaţie ridicat (studii medii şi superioare) şi cu o stare materială bună există o atitudine pozitivă faţă de practicarea de exerciţii fizice sub formă organizată şi nu numai.

Familiile acestea sunt conştiente de valoarea pe care o au exerciţiile fizice, exerciţiile de mişcare şi de întreţinere asupra dezvoltării normale şi armonioase a copilului.

Timpul petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului creşte direct proporţional cu vârsta, iar timpul petrecut în aer liber scade odată cu înaintarea în vârstă. Este îngrijorător faptul că în zilele de vacanţă , în zilele de la sfârşitul săptămânii, elevii stau în faţa calculatorului şi a televizorului peste 10 ore, de cele mai multe ori fiind asistaţi de către părinţi cu care vizionează nu numai emisiuni potrivite vârstei lor.

Din diverse motive copiii preferă să stea în casă în detrimentul activităţilor în aer liber, iar cei care nu au calculator în casă preferă să-şi petreacă timpul liber în cluburi sau la prieteni. Foarte rar ies însoţiti de părinţi la plimbare în aer liber sau practică împreună cu părinţii exerciţii fizice.

71 | 114

Dezvoltarea fizică generală prin aplicaţiile geografice Prof. Emil Pârvulescu Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab’’ Râmnicu Vâlcea Aplicaţiile geografice sunt un excelent mijloc de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice, de formare a priceperilor şi deprinderilor de utilizare a informaţiilor geografic, a instrumentelor şi aparatelor, a echipamentului şi dotărilor. În egală măsură ele pot fi considerate un sport al civilizaţiei moderne şi un sport de viitor deoarece satisfac cerinţele biologico-spirituale ale omului în era computerelor. Ele îmbină performanţa fizică cu cea spirituală şi înainte de toate permit zburdarea neîngrădită şi realizarea de sine în mijlocul naturii. De aceea, aplicaţiile geografice (vizite, drumeţii, excursii, exerciţiile de orientare turistică) sunt un sport pentru toţi, condiţionat în bună măsură şi de formele de desfăşurare a activităţilor alese în funcţie de obiective, pregătire şi dotare materială.

Concursurile convenţionale cer o pregătire minuţioasă, hărţi special confecţionate şi o dotare materială pretenţioasă. De aceea ele se folosesc ca activităţi de masă numai în etapele superioare ale unor sisteme competiţionale. Caracterul de competiţie pe care putem să-l imprimăm aplicaţiilor geografice poate fi realizat însă şi cu mijloace puţin pretenţioase sau costisitoare.

Concursurile de orientare se organizează pe categorii de vârstă şi sex, la un grad de dificultate corespunzător pregătirii participanţilor, acordându-se atenţie deosebită concursurilor de iniţiere. Primul concurs nu trebuie să fie un eşec, ci un succes, trăirea acestuia de către fiecare, indiferent de locul din clasament, constituie un impuls în activitatea viitoare.

Diferenţa de nivel de dificultate nu va depăşi la nici o categorie de vârstă 3% din lungimea traseului şi se repartizează uniform de-a lungul traseului între punctele de control. Timpul de mers se stabileşte în funcţie de lungimea traseului şi de diferenţa de nivel (înclinarea pantei). Concursurile de masă se organizează pe echipe şi individual.

Doresc să insist asupra multiplelor legături şi interferenţe dintre aspectele de învăţare şi aprofundare a geografiei şi cele benefice sub raport mental şi fizic induse de mişcarea în natură.

Pădurea constituie, în concursurile de orientare turistică, un adevărat refugiu pentru marea masă a participanţilor, devenind un izvor de sănătate, vitalitate şi voie bună. Pădurea este un „adversar” pe măsura fiecăruia, opunându-i rezistenţă dar, mai ales, punându-l faţă în faţă cu sine însuşi. Comportarea în pădure dezvăluie lipsurile dar şi însuşirile valoroase ale fiecărui competitor. La un concurs de orientare există, ca în toate sporturile, învingători şi învinşi, câştigători şi parteneri într-o dispută dreaptă.

Orientarea turistică se desfăşoară în intimitatea naturii, ea devenind cu timpul un adevărat spectacol sportiv. Concursurile de orientare pot fi desfăşurate în zone împădurite sau în zone unde relieful accidentat pune probleme de localizare corectă în spaţiu şi asigură camuflarea sportivilor aflaţi în întrecere. Înfruntarea naturii aduce cu sine suficiente satisfacţii ca să constituie, singură, un triumf oricărui orientarist, dar nu în sensul victoriei asupra ei, ci în a desluşi şi utiliza toate facilităţile cadrului natural pentru obţinerea performanţei sportive. Toate cunoştinţele geografice sunt subsumate acestui scop. Parcurgerea traseului înseamnă o înlănţuire de succese şi bucurii, fiecare post de control atins fiind o victorie.

Orientarea este unica ramură de sport care face posibilă evaluarea simultană a diferitelor categorii de sportivi şi ei cunosc cel mai bine sentimentul performanţei.

Minuţiozitatea orientării este o acţiune tactică. Principiul de bază în aceasta privinţă este simplificarea, adică evitarea procedeelor migăloase acolo unde nu sunt necesare. Concurenţii de performanţă disting într-o secţiune de traseu trei zone: zona verde, zona albastră, zona roşie.

Caracterul inedit al problemelor de orientare şi condiţiile de echitate sportivă se asigură prin pista de întrecere specifică.

72 | 114

Bibliografie 1. Dulamă Maria Eliza, Didactica geografică, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2006 2. Firea E., Metodica educaţiei fizice şcolare pentru uzul studenţilor, I.E.F.S., 2008, vol I, p. 52.

3. Schmitz M., Vlăşceanu G., Mureşan Al., Atletism- Exerciţii şi jocuri pentru şcolari , Editura Stadion, 2003.

4. Zapletal Milos : Mică enciclopedie a jocurilor , Editura Olympia, Praga 2005

Valoarea educativă a jocurilor de mişcare Prof. înv. primar Stancă Alina Colegiul Național de Informatică ,,Matei Basarab’’ Râmnicu Vâlcea Astăzi, jocul, este apreciat ca cea mai importantă metodă de învăţământ.

Ca formă de activitate, el oferă satisfacţie copiilor, îi antrenează la o participare conştientă şi determină în acelaşi timp o manifestare plenară a personalităţii lor.

Analiza esenţei şi conţinutul jocurilor de mişcare, pun în evidenţă rolul lor important în formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, în acţiunea educativă de integrare socială. Oricum ar fi privit, jocul îmbină plăcutul cu utilul şi facilitează acţiunea de formare a personalităţii umane datorită caracterului său atractiv.

Copiii observă realitatea, iau cunoştinţă cu ea, fac un efort să înţeleagă, reproduc logic, reactualizează creator. Se dezvoltă astfel spiritul de observaţie, capacitatea de înţelegere, de apreciere şi autoapreciere, spiritiul critic, spiritul de orientare, iniţiativă şi creativitate.

Participând conştient la joc, copilul compară ceea ce ştie cu ceea ce se cere, străduindu-se să ajungă la model, în conformitate cu cerinţele de execuţie şi regulile, uneori elaborând singuri reguli şi modalităţi de rezolvare ale sarcinii.

Jocurile de mişcare pregătesc copiii pentru muncă, formând şi dezvoltând deprinderi şi calităţi motrice necesare în acest proces.

Jocul formează deprinderi organizatorice şi dezvoltă capacitatea de autoorganizare, elevii asumându-şi sarcini şi obligaţii de care răspund în faţa colectivului.El trezeşte virtuţi morale, îi învaţă pe copii să suporte cu demnitate înfrângerea şi în acelaşi timp să preţuiască victoria fără îngâmfare. Astfel, ei devin mai hotărâţi, mai curajoşi, mai perseverenţi.Necesitatea de a respecta regula pentru a preîntâmpina pedeapsa, apare şi mai pregnant în cadrul jocurilor pe echipe. El trebuie să fie conştient că orice greşeală a sa, orice abatere de la regula jocului, atrage după sine pedepsirea întregii echipe.Respectând regulile jocului i se dezvoltă voinţa şi autonomia. De multe ori acesta este nevoit să-şi schimbe punctul de vedere, acţionând în colaborare cu ceilalţi, jocul ridicând de mai multe ori obstacole ce trebuie depăşite printr-un efort de voinţă, stăpânire şi mobilizare.Tot în joc, copiii încearcă să ia atitudine în cazurile de lezare a demnităţii umane, faţă de minciună şi necinste, împotriva acelora care-şi iubesc mai mult propria persoană şi nu-i preţuiesc îndeajuns pe ceilalţi.

Prin independenţa relativă pe care o oferă copiilor, jocul le insuflă curaj şi încredere în forţele proprii. Copilul nu se limitează la ceea ce i se cere, şi este dator să formuleze el însuşi cerinţele, manifestându-şi exigenţa faţă de sine şi faţă de cei din jur.

Sub aspectul atitudinii şi conduitei, jocul reprezintă o adevărată şcoală, o invitaţie la acţiune, văzută prin prisma raţiunii. Deşi îngrădit de reguli, manifestarea particularităţilor este liberă sau mai bine spus liber consimţită.

73 | 114

Bibliografie 1. Schmitz M., Vlăşceanu G., Mureşan Al. (1973), Atletism- Exerciţii şi jocuri pentru şcolari, Editura Stadion, 1973 2. Stoicescu Aurelia (1981), ABC-ul învăţatorului pentru predarea exerciţiilor fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981 3. Zapletal Milos (1975), Mică enciclopedie a jocurilor, Editura Olympia, Praga 1975

Cum merge un om fericit?- joc de dezvoltare emoţională Prof. Bică Andra Prof. Mihaela Cîţu Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

Deşi poate părea puţin posibilă legătura dintre educaţia fizică şi dezvoltarea emoţională, iată că există numeroase jocuri de mişcare prin care putem influenţa dezvoltarea corespunzătoare a preşcolarilor din punct de vedere emoţional. O bună dezvoltare emoţională trebuie să înceapă de la vârste mici.

Un joc antrenant pentru preşcolari, care presupune multă mişcare şi care îi dă micuţului ocazia să trăiască diferite emoţii, este ,, Cum merge un om fericit?’’. Având în vedere că emoţiile şi corpul sunt strâns legate între ele, putem să ne ajutăm de corp pentru a deveni conştienţi de felul în care ne simţim.

Acest joc îi ajută pe copii să experimenteze diferite emoţii şi să înveţe să îşi controleze propriile trăiri. El contribuie la dezvoltarea emoţională a copiilor, dar este şi un prilej de bună dispoziţie.

Vârsta potrivită: peste 4 ani.

Materiale necesare: nu sunt necesare materiale pentru acest joc. Se poate juca individual sau în grupuri mici.

Ce trebuie făcut: mai întâi trebuie să alegi o cameră spaţioasă, sau un loc liniştit în aer liber. Întreabă-l pe copil dacă vrea să încerce feluri cât mai diferite de a merge. Mai întâi, spune-i să se plimbe prin cameră aşa cum face el de obicei, timp de un minut. Apoi spune-i să schimbe felul de a merge, să se plimbe ca un om grăbit, eperimentând astfel diverse tipuri de mers şi de stări emoţionale.

Beneficiile sportului la orice vârstă Prof. înv. primar Călinescu Anca Şcoala cu clasele I- VIII Nr. 2 ,,George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc Pentru a forma deprinderi sănătoase viitorilor tineri, este foarte important să încercăm să conştientizăm elevii în legătură cu importanța realizării exercițiilor fizice pentru păstrarea sănătăţii și consumarea unor alimente cât mai naturale și lipsite de aditivi alimentari.

Activitatea fizică începută la vârste fragede stimulează creşterea şi capacitatea de comunicare a copiilor. Pentru a fi sănătos, un copil trebuie să fie activ. Specialiştii în domeniu spun că sportul acţionează pe mai multe planuri. Sportul practicat de la vârste fragede, întăreşte musculatura şi oasele copilului, reduce substanţial riscul de obezitate, îl ajută să-şi dezvolte îndemanarea şi să devină sociabil si comunicativ.

Alegerea unui sport trebuie să se facă ţinandu-se cont de dorinţele şi de aptitudinile copilului. În cazul în care copilul percepe sportul ca pe o altă temă de şcoala, cu siguranţa el nu va manifesta 74 | 114

interes faţa de acesta. Activitatea fizică trebuie să fie pe placul copilului. Parerea lui este foarte importanta atunci cand parinţii intenţioneaza să îl înscrie la un club sportiv. Activitatea aleasă nu trebuie să implice o competitivitate prea mare la vârste fragede. Chiar dacă unii copii îndragesc competiţia, alţii nu se pot ridica la nivelul impus.

Chiar dacă un copil este la început mai stangaci în practicarea unui sport, el nu trebuie etichetat în acest fel, deoarece în perioada de creştere situaţia se poate schimba. Specialiştii spun că fiecare tip de sport necesită un anumit tip de coordonare.

Parinţii trebuie să fie atenţi la abilităţile motorii ale copilului, astfel încat să poata corela capacităţile fizice ale micuţilor cu preferinţele sportive ale acestora.

Vârsta potrivită pentru începerea unui sport nu va fi aceeaşi pentru toţi copiii, ci trebuie să ţinem cont de dezvoltarea motorie şi neurologică a copilului, să-i stimulam aptitudinile, ţinând cont că fiecare copil are ritmul său.

La 2-3 ani, copiii sunt prea mici pentru a practica un sport. Însă aceasta este vârsta ideală pentru a-i deprinde cu anumite mişcări precum alergatul, aruncarea şi prinderea mingii, săritul pe perne de aer etc.

Odată deprinşi cu principiile de baza ale unui sport, în funcţie de abilităţile pe care le-au dezvoltat, între 4 si 12 ani, copiii pot practica: fotbal, volei, tenis, hochei (pe role sau gheata), baschet, patinaj.

Spre 6-7 ani, copilul are nevoie vitală să se mişte, să alerge, să sară. Sportul are un aport excelent în dezvoltarea armonioasă a corpului, ameliorarea psihomotricităţii şi deprinderea integrării într-un grup.

Pe planul coordonării mişcărilor, maturitatea dobândită permite gesturi mai tehnice. Dar, la această vârsta, copilul este puţin rezistent la efort şi oboseşte repede. Se recomandă înotul, mersul cu rolle, tenisul, dansul, sporturile colective. Copilul trebuie lăsat să-şi aleagă, din paleta atât de diversa, sportul pe care să-l practice, pentru a fi vorba, cu adevărat, despre o activitate de plăcere.

Sportul este indicat şi copiilor cu dizabilităţi: deficit de atenţie, autism în faza incipientă, dar şi pentru cei care au dificultăţi de învăţare. În cazul lor, jocul le îmbunătăţeşte aptitudinile motorii, facilitează interacţiunea cu alţi copii şi creşte încrederea în propria persoană. Sunt recomandate sporturi precum fotbalul, baschetul sau atletismul.

Sportul consolidează scheletul, fortifică inima şi plămânii, ajută copilul să-şi coordoneze mişcările corpului, previne riscul obezităţii.

Sportul este de asemenea un minunat instrument de socializare si de dezvoltare a valorilor educative: disciplina, răbdare, concentrare. Şi nu în ultimul rând, sportul poate influenţa în bine caracterul copilului: cei timizi vor câştiga încredere în ei şi vor învăţa să se exteriorizeze practicând un sport de echipă, în timp ce copiii nervoşi vor învăţa concentrarea si autocontrolul în sporturile mai precise.

Sportul dezvoltă caractere frumoase şi spiritul de competiţie. S-a ajuns la concluzia că sportul îi ajută pe copii să aibă şi rezultate mai bune la învăţătură. În timpul activităţilor fizice, creierul se oxigenează mai bine şi astfel creşte capacitatea de înţelegere şi memorare.

Sportul accentuează arderile în organism, eliberează energie, astfel copiii vor fi mai atenţi la ore şi se vor putea concentra mai uşor la studiu.

Sportul este benefic la orice vârstă, dar cel mai adesea, viaţa socială, profesională şi familială, lasă adulţilor puţin timp pentru practicarea unei activităţi sportive. Sportul întreţine capitalul osos, ameliorează circulatia sangvină, fortifică inima, garantează tonicitatea musculară şi supleţea articulaţiilor. Ajuta, de asemenea, la conservarea simţului echilibrului adulţilor.

75 | 114

Jocul-mijloc pentru învătarea handbalului la clasele I-IV Prof. Chiriac Tiberiu Gabriel Școala Nr. 18 ‚,Sfântul Dumitru” Craiova Ca mijloc al educatiei fizice jocul îsi găseste o largă întrebuintare atât în cadrul lecțiilor de educație fizică,cât si în activitatea extrascolară.

Cunoscând pasiunea școlarilor pentru mișcare,joc și activitate sportivă,ne revine datoria de a pune în valoare influențele exercițiilor fizice astfel încât,odată cu fortificarea organismului,personalitatea copilului să fie pozitiv influențată sub aspect moral,afectiv și intelectual.Dinamismul provocat de întrecere,încordarea atenției,a voinței au ca urmare încadrarea copilului în joc cu toată seriozitatea.În joc elevul își pune în valoare calitațile fizice și psihice,dar învață și să se supună regulilor,să devină încrezător în forțele proprii.

S-a constatat că acei copii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca împreună cu alți copii de vârstă asemănătoare,fie din cauză că nu sunt obișnuiți fie nu au cu cine,rămân nedezvoltați din punct de vedere al personalități.Jocul îi imprimă copilului gustul performanței,creează deprinderi pentru lucru în echipă,pentru sincronizarea acțiunilor proprii cu ale altora,în vederea atingerii unui scop comun și provoaca o stare de bună dispoziție,de voie bună.Jocul răspunde nevoii de mișcare a școlarului mic,incluzănd o mare varietate de mișcări,executate în diferite poziții,in condiții care se schimbă neâncetat,cu solicitare musculară diferită.Pentru a contribui cât mai eficient la realizarea obiectivelor educației fizice,jocul trebuie organizat și desfașurat în forme variate.

Folosirea lor în activitate este utilă,numai atunci când conțin acțiuni care conduc la realizarea anumitor obiective instructiv-educative.În calitate de cadru didactic,putem cataloga personalitatea unui copil dupa modalitatea în care se joacă,de aceea este foarte importantă observarea comportamentului copilului în timpul jocului,intensitatea implicării pentru realizarea sarcinilor propuse,precum și modul de interelaționare cu restul grupului. În alegerea jocului ținem seama de următoarele: 1. Alegerea jocului în funcție de particularitațile de vârstă,sex,pregătire și dezvoltare fizică.

2. Pregătirea locului pentru desfășurarea jocului 3. Pregătirea materialelor pentru desfășurarea jocului 4. Formarea echipelor 5. Alegerea căpitanilor de echipă 6. Alegerea ajutoarelor din rândul elevilor 7. Explicarea și demonstrarea jocului 8. Așezarea jucătorilor 9. Conducerea jocului 10. Disciplina în joc 11. Arbitrajul 12. Dozarea jocului 13. Sfârșitul jocului și stabilirea rezultatelor Locul jocului în lecția de educație fizică se stabilește de către profesor pe baza sarcinilor de instrire și educare ce și-a propus să le realizeze pe această cale.

Majoritatea jocurilor,adaptate structural și ca durată,pot fi folosite in oricare parte a lecției.Volumul de activitate fizică desfașurată prin joc diferă în funcție de vârsta copiilor și dacă,spre exemplu,la clasele I-II poate să ocupe peste 70% din activitatea unei lecții,procentul se micșoreza odată cu avansarea școlară,dar nu dispare total niciodată.

Tot la clasele mici se pot desfășura lecții alcătuite în întregime din jocuri,mai ales la începutul anului școlar și la colectivele pe care profesorul nu le cunoaște foarte bine.

76 | 114

Bibliografie 1. Educație fizică școlară.Petrică Dragomir și Eugeniu Scarlat.Editura didactică și pedagogică.

București 2004.

2. Educație prin mișcare.Grup de autori.Editura Universitaria.Craiova 2010.

3. Îndrumar de educație fizică școlară.Eugeniu Scarlat și Bogdan Mihai Scarlat.Editura didactică și pedagogică.București 2006.

4. Handbalul pentru clasele I-IV.Gavril Csudor.Editura sport-turism.București 1989

Dansul sportiv si gimnastica ritmică Prof. Dumitrescu Gabriela Şcoala cls. I-VIII Stoeneşti-Berislăveşti, Vâlcea Gimnastica ritmica, este o ramura in marea familie a gimnasticii, o disciplina olimpica exclusiv feminina, cu un continut motric care o situeaza la granita dintre sport si arta.

Gimnastica ritmică, ca ramură a educaţiei fizice, poate fi practicată la toate vârstele urmărind în mod special o dezvoltare generală multilaterală şi armonioasă a corpului, formarea unei coordonări fine a mişcărilor, stimularea imaginaţiei creatoare şi obţinerea expresivităţii în mişcare.

Una din trăsăturile esenţiale ale gimnasticii ritmice este caracterul de dans al mişcărilor. Această caracteristică a gimnasticii ritmice este dată de însuşi conţinutul acesteia dar mai ales de caracterul fluent, curgător, unitar al mişcărilor cu treceri naturale de la un element la altul în cadrul diferitelor combinaţii şi legări. Fluenţa acestor mişcări este subliniată de fina coordonare în ceea ce priveşte dizarea şi alternarea în anumite segmente ale corpului, a relaxării şi încordării musculare. Ea educă calităţi deosebite ale mişcării corpului: graţie, expresivitate şi eleganţă.

Istoricul apariţiei dezvoltării gimnasticii ritmice nu poate fi separat de istoricul şi evoluţia dansului. Gimnastica modernă şi dansul sunt genuri de activitate foarte apropiate ce folosesc aproape aceleaşi mijloace şi sunt însoţite în permanenţă de acompaniamentul muzical. Dansul este o artă care ne creeă emoţii estetice şi ne educă gustul pentru frumos, mişcările corpului sunt cele care exprimă sentimente, iar atitudinile corporale nu sunt alceva decât oglinda vieţii sufleteşti. În alcătuirea unui ansamblu de dans trebuie să ţinem cont de următoarele.

• unitate în varietatea elementelor, aceasta se referă la legarea naturală, la necesitatea logică a mişcărilor, în sensul că poziţia finală a mişcărilor precedente să constituie tocmai poziţia iniţială a mişcării ce urmează, fără întreruperi şi angajamente suplimentare care fragmentează exerciţiul. Compoziţia trebuie să se prezinte ca un tot organic în care elementele să se dezvolte dar să nu fie nimic de prisos. La această vârstă cel mai important criteriu de care trebuie să ţinem seama în alegerea mişcărilor ce vor alcătui exerciţiul este criteriul de vârstă şi anume: să se ţină cont de particularităţile morfo-funcţionale şi psihice generale, frumuseţea mişcării şi forţa fizică.

Pentru preşcolari se recomandă exerciţii sub formă de basme, poveşti, exerciţii combinate cu cântece. La această vârstă orientarea în spaţiu este limitată şi superficială, recomandându-se folosirea unor mişcări cunoscute de copii din viaţa cotidiană sau din viaţa animalelor. Preşcolarii devedesc o atenţie vie, dar superficială, şi limitată în timp, de aceea nu este indicată schimbarea frecventă a elementelor, a legăturilor acestora, a formaţiilor sau a tempourilor de deplasare. În acest sens, elementele executate pe segmente vor putea fi repetate de maxim două ori fiecare sau în sens diferit, iar elementele tehnice accesibile acestei vârste se vor putea repeta folosind însă alte mişcări de legătură între acestea. Folosind în repetare metoda jocului sub diferite aspecte asemănătoare mişcările executate inspirându-se din viaţa de toate zilele sau acţiuni asemănătoare cu cele ale diferitelor animale în care copilul intră în contact cum 77 | 114

ar fi: maersul piticului, mersul uriaşului, zborul păsărelelor, săritura cu mingea. Creşte astfel activitatea de memorare, memoria devine mai vie, mai organizată, mai selectivă, învaţă treptat să ţină minte în mod selectiv ce este mai important.

Dezvoltarea gradată este deosebit de importantă. Începutul exerciţiului trebuie să fie pregnat, foarte clar. Orice început timid, şovăielnic, crează o impresie confuză într starea de repaus dinainte sau poziţia de plecare şi prima mişcare. În dezvoltarea sa exerciţiul trebuie să crească ca intensitate şi bogăţie de elemente având de-a lungul său momente de surpriză reieşite fie prin originalitatea îmbinării elementelor, fie din originalitatea folosirii unor obiecte portabile, a apariţiei şi dispariţiei acestora în timpul execuţiei.

Creşterea se realizează fie trecând de la elemente din ce în ce mai grele din punct de vedere tehnic, fie la legări neaşteptate, originale, specifice elementelor ca şi începutul, putem spune despre finalul exerciţiului că trebuie să se caracterizeze prin claritate, precizie deoarece ultima impresie trebuie să fie excelentă. Observaţia cunoaşte o largă dezvoltare în această perioadă ce duce şi la dezvoltarea percepţiei artistice. La grupele mici este necesară în predare prezentarea prin demonstraţie plastică a exerciţiului sau a mişcării ce urmează a fi însuşită. Repetarea frecventă, atât pe fragmente cât şi globală, va duce la însişirea corectă, care va da posibilitatea unor exerciţii ample şi expresive.

Dezvoltarea în timp şi în spaţiu, în general se recomandă la această vârstă mică direcţii şi formaţii simple, cele din urmă care nu necesită I aliniere de lungă durată sau menţinerea unei formaţii prea mari. În cazul în care ansamblul este mare se recomandă exerciţiul în lanţ de braţe.

Muzicalitatea se manifestă sub mai multe aspecte; concordanţa cu tempoul muzicii alese, concordanţa între diferite intensităţi ale muzicii şi intensitatea efortului muscular pe care îl solicită elementele exerciţiului, astfel pe intensităţi forte se vor executa mişcări moi, cu caracter de plutire. Alternarea frazelor muzicale, a tempourilor, a intensităţii muzicii să aibă un corespondent în mişcare numai după perioade mari de timp. Caracterul general al muzicii care rezultă din coloratura emoţională a melodiei sau a conţinutului de idei trebuie să fie în concordanţă cu caracterul general al mişcării. Astfel pentru muzica cu caracter liruc se vor alege mişcări expresive, pentru melodiile vesele, jucăuşe se vor folosi mişcări cu deplasare, pas vioi, săltat etc. Muzica creează în primul rând o stare emoţională, favorabilă execuţiei, dă ritmicitate şi dezvoltă simţul muzical al executantelor. La această vârstă se va pune accent pe dezvoltarea ritmicităţii.

Rolul activitatilor de educatie fizica in invatamantul prescolar Prof. Lungoci Elena Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor motrice. În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este prevăzută numai o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază aplicativ-utilitare şi euritmie. Spre deosebire de celelalte activităţi, activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sangvină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune.

La vârsta preşcolară activităţile de educaţie fizică şi sport practicate regulat ajută la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului copiilor, asigură un raport optim între statură şi greutate, favori78 | 114

zează construcţia osoasă, permit o bună dezvoltare a inimii, plămânilor şi muşchilor. Din propria experienţă, am constatat că nevoia de mişcare a copiilor la vârsta de 3-6 ani este foarte mare. Ei ştiu să meargă, să sară, să se caţere, să alerge, sunt capabili să înveţe jocuri, cântece, să se concentreze asupra câteorva lucruri, mai ales asupra celor care îi amuză.

Activităţile de educaţie fizică şi sport au fost introduse în grădiniţă pentru că se cunoşteau efectele lor benefice atât asupra dezvoltării fizice a copiilor cât şi a celor psihice: îi ajută să se maturizeze emoţional, relaţionează mai bine cu anturajul, le dezvoltă simţul tactic şi solidaritatea. De asemenea, sportul este benefic pentru copiii timizi, închişi în ei, care în acest fel îşi pot ,,elibera” personalitatea Rolul educatoarei în existenţa copilului preşcolar este fundamental în măsura în care găseşte forţa de a lansa pe traiectoria vieţii un individ rezistent, puternic, adaptabil, echilibrat, bun şi prin aceasta predispus la o anume fericire.

Beneficiile sportului la copii şi la vârsta a treia Prof. Mureşan Dorin Liceul cu Program Sportiv Cluj-Napoca A face sport de la vârste fragede,în special în perioada copilăriei, ajută din multe puncte de vedere.

Dacă,pe de o parte era evident care ar fi metoda cea mai bună pentru a scoate în evidenţă apariţia bolilor legate de obezitate,pe de altă parte era mai puţin evident ce ar ajuta la îmbunătăţirea randamentului şcolar.

Pentru a stabilia ceastaă relaţie, au fost câtva cercetători olandezi care au analizat diverse studii, desfăşurate anterior în diverse tări. Echipa de oameni de ştiinţă dela Centrul Medical Universitar din Amsterdam, au desfăşurat un număr de paisprezece cercetări în care au fost implicaţi peste doisprezece mii de copii între şase şi optsprezece ani, având rezidenţa în Statele Unite, Canada şi Africa de Sud. Echipa condusă de Amika Singh a afirmat că tinerii care practicau activităţi sportive cu regularitate obţineau rezultate şcolare mai bune la învăţătură. Ipoteza de la care au plecat cercetătorii era că mişcarea crescând aportul de oxigen către creier îi îmbunătăţea acestuia funcţiile în special cele cognitive. Dea semenea au ieşit în evidenţă şi alte consecinţe, pe care le induce practicarea cu regularitate a sportului,cum ar fi reducerea nivelului de stres şi îmbunătăţirea simţului umorului,care ar avea ca rezultat asupra copiilor creşterea nivelului de concentrare ăn clasă, la orele de curs..De asemenea o disciplină riguroasă,care în sport este fundamentală era transferată şi la orele de curs,unde copii sportivi erau mai procupaţi să respecte regulile în comparatie cu alţii.

Studiul ,publicat în revista „Archives of Pediatrtics” @ Adolescent Medicine nu a fost in stare să ne edifice numărul de ore pe care le putem dedica activitaţii fizice pentru a îmbunataţi randamentul şcolar şi nici nu a putut indica dacă ar fi un sport anume indicat.

Este indicat să dedicăm cel puţin o oră pe zi activitaţilor sportive pentru a beneficia de avantajele pe care le are acest lucru asupra sanataţii, iar dacă acest lucru se reflectă si la şcoala prin imbunataţirea performanţelor şcolare nu avem numai de câştigat.

Activitatea fizică si vârsta a treia În acest articol vom încerca să scoatem în evidenţă o serie de beneficii pe care un vârstnic le poate obţine efectuând cu regularitate activitate fizică. A face mişcare face bine spiritului şi trupului, o ştim prea bine, dar atunci de ce nu o facem? Vorbiţi cu medical vostru, încercaţi să vorbiţi cu un prieten de vârsta apropiata şi incepeţi. Plimbaţi-vă, pedalaţi, adersaţi-vă unui centru de fitness sau faceţi orice altă activitate fizică, dar numai sa începeţi acest demers. Iesiţi din canoanele tradiţionale, activitatea fizică nu e sinonimă cu oboseala, cu sacrificiul, activitatea fizică este sinonimă cu sănătatea de fier si bunăstare.

79 | 114

Beneficii ale practicării sportului la preşcolari Prof. Şorlei Daniela-Ioana Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

Sportul este ingredientul minune al unei vieţi sănătoase, lungi şi de bună calitate. Din acest motiv, sportul trebuie practicat începând cu cele mai fragede vârste. Copiii trebuie educaţi astfel încât să iubească şi să practice sportul. Educaţia fizică vizează dezvoltarea armonioasă a organismului, întărirea sănătăţii şi cultivarea unor calităţi fizice, cât şi psihice.

Toate statisticile arată că generaţia actuală de copii este expusă sedentarismului. Încă de la vârste mici, televizorul şi calculatorul înlocuiesc mult prea mult şi prea devreme mişcarea şi joaca afară, contactul cu aerul curat şi soarele. În ultima perioadă, majoritatea copiilor renunţă la jocurile şi activitate fizică în aer liber, în favoarea timpului petrecut în faţa calculatorului, această inactivitate fizică, nu face altceva decât să împiedice creşterea armonioasă a copiilor, favorizând apariţia unor afecţiuni grave.

80 | 114

Un copil care face miscare, are beneficii pe plan fizic, psihic, emoţional, social şi intelectual. Un copil sportiv este mult mai sănătos. Practicând un sport, cel mic îşi poate face prieteni, rezultând astfel efectul benefic asupra comportamentului social al copilului. În ceea ce priveşte intelectul, sportul contribuie la o mai bună oxigenare a creierului, capacitatea de concentrare şi randamentul şcolar crescând.

Mişcarea în aer liber reduce riscul de obezitate, dezvoltă armonios sistemul muscular şi osos, consumă energie, previne agitaţia. Un copil care face sport este sănătos, optimist, mănâncă şi doarme bine, creşte armonios, nu are timp să se lase atras de „tentaţiile nesănătoase” ale epocii în care trăim.

81 | 114

. În privinţa dezvoltării psihice optime, mişcarea efectuată sub forma unor exerciţii fizice, de tip sportiv, conduce la obţinerea echilibrului psihic, autocontrolului, creşterii aprecierii de sine, dobândirii încrederii în forţele proprii , într-un cuvânt îl conduce pe copil să se simtă în largul său în viaţa cotidiana. 

Astfel, la vârsta copilăriei şi adolescenţei sunt necesare 60 de minute de sport pe zi pentru o viaţă sănătoasă, de două ori mai mult decât în cazul adulţilor, recomandă specialiştii.

În grădiniţă, activităţile lungi devin obositoare, copiii simt nevoia de mişcare...

82 | 114

În activităţilor de educaţie fizică din grădiniţă, accentul se pune pe

jocuri de mişcare, exerciţii, dansuri

populare,

JOCURI ŞI ÎNTRECERI SPORTIVE

83 | 114

DANSURI TEMATICE

Executând regulat exerciţii fizice corespunzătoare vârstei, copiii îşi perfecţionează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viaţă, precum: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, căţărarea,

84 | 114

ARUNCAREA ŞI PRINDEREA. Astfel, copilul îşi formează o ţinută corectă a corpului în toate poziţiile.

Perioada preşcolară (3-7 ani) reprezintă importante modificări în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările, jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

85 | 114

,,Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată... lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual.’’

J.J. Rousseau

Proiect de activitate Educ. Albu Irina Grădiniţa cu Program Normal Bucşani Dâmboviţa Categoria de activitate: Educaţie fizică Subiectul activităţii: Mers în coloana cate unu cu ocolire de obstacole– învăţare Joc: „Mergem prin padure” Exercitii: 1. privim cerul; 2. batem palmele; 3. sari minge.

Elemente de conţinut: Exerciţiile specifice fiecărei etape: de captare a atenţiei, de efort şi formaţie, pentru cap şi gât, pentru braţe, Jocul: „Mergem prin padure” Joc liniştitor: „Racheta” 86 | 114

Obiective operationale: Cognitive: • sa mearga in coloana cate unu ocolind obstacolele date; • sa urmareasca verbalizarea educatoarei in timpul jocului si sa execute miscari prin imitatie si numarare; • sa execute exercitii de grupde coordonare a miscarilor; Afectiv – atitudinale • sa aiba tot timpul lectiei o tinuta corecta; • sa respecte regulile de joc precizate de educatoare.

• să manifeste interes pentru activitate Psiho-motorii: • să execute corect principalel exerciţii de dezvoltare fizică a segmentelor corpului; • să execute rapid şi corect mişcările comandate la semnale vizuale, auditive.

Strategia didactică: Resurse procedurale: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, jocul Resurse materiale: scaunele,frunze decupate din hartie Forme de organizare: frontal , individual.

Locul de desfăşurare: sala de grupă Evaluarea: continuă Bibliografie 1. Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, V.Preda, M.Dumitrana, Ed. V.& Integral – Bucureşti, 2000.

2. Metodica predării educaţiei fizice în grădiniţa de copii, G.Dragomorescu, I. Kun, E. Bojin, EDP, Bucureşti, 1975

87 | 114

DESFASURAREA ACTIVITATII NR.CRT

1

ETAPELE ACTIVITĂŢII

CONŢINUTUL – MIJLOACE DE RELIZARE

Organizarea 1. colectivului de copii 2.

Alinierea- verificarea ţinutei şi a stării de sănătate Anunţarea temei şi a obiectivelor

DOZARE

2 min.

2

B. Exerciţii complexe de efort şi formaţie 1.

Variante de mers: • mers in coloana dupa educatoare cu imitarea diferitelor miscari.

2.

Variante de alergare • ex . de alergare uşoară imitand educatoarea.

• Ex de respiratie.

INDICAŢII METODICE

În linie, pe un rând

În linie pe un rând!

Adunarea!

Vă aliniaţi!

Bună ziua!

semicerc

A. Exerciţii de captare a atenţiei: întoarceri prin săritură la stânga şi la dreapta.(indicarea unui obiect din clasa folosind comanda:”prin saritura cu fata la….(perete,tablou,fereastra,usa)” Pregătirea organismului pentru efort

FORMAŢII DE LUCRU

Atenţie! „Prin saritura cu fata spre… tablou….luat!”

4 min. semicerc

88 | 114

Capul sus, privirea înainte!

Mişcaţi braţele îndoite pe lângă corp!

3

4

Influenţarea selectivă a aparatului locomotor

Realizarea temei

Exercitii: P.I. – stând depărtat, mâinile pe şold 1.„Privim cerul” T1 – extensie T2 – aplecare T3-4 = T1-2 a.

T1 – îndoire lateral stânga T2 – revenire T3 – răsucirea capului sre dreapta T4 – revenire b.

T1 – răsucirea capului spre stânga T2 – revenire T3 – răsucirea capului spre dreapta T4 – revenire T5-8 = T1-4 P.I. – stând depărtat 2.Batem palmele în faţă T1-2– bătaia coapselor cu palmele de 2 ori; T2-4 – ridicarea braţelor înainte şi bătaia palmelor de 3 ori T5-8 = T1-4 P.I-stand 3.Sari minge T1-T4-sarituri repetate pe varfuri pe verticala.

4.Ex. de respiratie”Deschidem aripile” Explic şi demonstrez cum se execută mersul …………

Explicarea şi demonstrarea jocul”Mergem prin padure” Executarea jocului de proba cu 1-2 copii; Executarea jocului propriu-zis cu participarea educatoarei. [se aseaza 5 scaunele in roluri de copaci;pe parchet se deseneaza linia cararii din padure pe care se va merge urmand educatoarea;educa-toarea face uz de diverse situatii vazute in padure si pentru care simuleaza mersul in coloana cu grija si cu ocolire de obstacole…eventual miscari de mentinere a interesului pentru activitate]

3x4

semicerc

3x8

Depărtat, mâinile pe şold!

3x8

3x8

1min 10 min

2 rânduri

89 | 114

Poziţia corpului dreaptă privirea înainte, braţele lateral cu palmele în jos.

Respectarea regulilor jocurilor si a spatiului de joc.

5

6

Revenirea organismului după efort

Încheierea activităţii

Joc linistitor: „Racheta” Colectivul grupei formează un cerc cu faţa spre centrul cercului.

Ed. Demonstreaza jocul: 1. la comanda”racheta se pregateste”palmele lovesc coapsele de cateva ori concomitent cu ex. de inspiratie profund; 2. la comanda „racheta zboara” bratele se indreapta energic spre directia sus concomitent cu ex.de expiratie puternic.

Jocul se repeta de cateva ori cu grupa pentru atingerea obiectivului si indeplinirea placerii de joc a copiilor.

Aprecieri verbale asupra activităţii; Evidenţierea copiilor care au executat corect exerciţiile şi încurajarea celor care au executat mai puţin bine.

Precizarea exerciţiilor care se pot lucra şi acasă;

2-3 min

2min.

Pluton în cerc

Copiii executa ex. de inspiratie si expiratie prelungi.

În linie, pe un rând

În linie pe un rând!

Adunarea!

Vă aliniaţi!

Bună ziua

90 | 114

Proiect didactic Înv. Bălașa Dumitra Scoala cu Clasele I-VIII Vultureşti, Judeţ Olt Clasa: I Subiectul: Prinderea cu două mâini a unor obiecte mici transmise prin aer; joc dinamic.

Tipul de activitate: Formare de priceperi şi deprinderi.

Scopul: Formarea deprinderii de prindere cu două mâini a unor obiecte mici transmise prin aer. Dezvoltarea armonioasă a organismului. Formarea unor deprinderi de igienă (igienă corporală, mintală, alimentară).

Obiective Operaţionale: O1 – Să execute corest exerciţiile de pregătire fizică generală; O2 – Să prindă corect mingea; O3 – Să respecte regulile jocului dinamic.

Metode şi procedee: Explicaţia, execiţiul, demonstraţia, exemplul, conversaţia, jocul didactic.

Material didactic: Mingi.

Forma de organizare: Frontală, individuală, pe grupe.

Durata: 50 minute.

Formaţia de Conţinutul lecţiei lucru - Alinierea; - Raportul; 1.Organizarea - Salutul; colectivului de Linie pe un - Verificarea echipamentului şi a elevi (2’-3’) rând stării de sănătate; ☺☺☺...☺ - Anunţarea temei.

Coloană câte - Întoarceri pe loc, stânga, dreapta; unu - Adoptări de poziţii la comanda: ☺ la stânga, la dreapta, la stânga ☺ împrejur, pe loc repaus. ☺ Variante de mers ☺ - În cadenţă; .

- Pe vârfuri cu braţele sus; .

- Pe călcâie cu mâinile la spate; .

2. Pregătirea - Pe partea interiaoră şi exterioară . selectivă a a labei piciorului, mâinile pe ☺ organismului şold; ☺ pentru efort - Mersul piticului; ☺ (7’-8’) - Pas fandat; ☺ - Mers cu rotări de braţe înainte/ . înapoi; .

- Mers în coloană câte doi. ☺ Variante de alergare: coloană - Alergare uşoară; câte doi - Alergare cu genunchii la piept; - Alergare cu călcâiele la şezut; ☺☺ - Pas săltat, pe lăţime se merge. ☺☺ ☺☺ Etapele lecţiei

Dozare

Indicaţii Metodice Spatele drept, braţele pe lângă corp, capul sus, privirea înainte.

-Prin săritură!

1L 1l 1l

-Capul sus!

-Spatele drept!

-Braţele bine întinse!

1l

1l 1L 1 tur 1L 1L 1L

91 | 114

-Genunchii sus!

-Braţ şi picior opus!

3.Influenţarea selectivă a aparatului locomotor (7’8’)

EX1: Pi: Stând depărtat, spatele drept, mâinile pe şold; T1-2: Rotarea capului spre stânga; T3-4: Rotarea capului spre dreapta.

EX2: Pi: Stând depărtat, mâinile în faţa trunchiului ridicate până la nivelul umărului; T1-2: Extensia braţelor; T3-4: Forfecarea braţelor.

EX3: Pi: Stând depărtat braţele pe şold; T1-2: Răsucirea trunchiului spre stânga; T3-4: Răsucirea trunchiului spre dreapta.

EX4: Pi: Stând depărtat mâinile pe şold; T1-2: Extensia trunchiului cu ridicarea braţelor prin înainte sus; T3-4: Îndoirea trunchiului cu atingerea podelei cu palmele.

EX5: Pi: Stând depărtat, palmele pe şold; T1-2: Rotarea trunchiului spre stânga; T3-4: Rotarea trunchiului spre dreapta.

EX6: Pi: Stând depărtat; T1-2: Genoflexiuni.

EX7: Pi: Stând cu mâinile pe şold; T1-2: Sărituri cu desprindere de pe ambele picioare pe loc şi cu deplasare la dreapta şi la stânga, înainte şi înapoi.

T3-4: Săritura cu desprindere de pe un picior(stângul, apoi dreptul), pe loc şi cu deplassare.

-Elevii împărţiţi în două echipe vor 4.Prinderea cu face pase de la unul la altul folosind două mâini a obiecte mici. unor obiecte -Elevii fac pase cu mingea în timp (10’) ce execută pasul adăugat.

4x8

Coloană de gimnastică câte 4

☺☺☺☺ ☺☺☺☺ ☺☺☺☺

4x8

4x8

4x8

-Piciorul întins!

F=10 B=15

Două linii paralele ☺☺ ☺☺ ☺☺ ☺☺

-Genunchii întinşi!

Capul pe spate!

4x8

☺☺☺☺ ☺☺☺☺ ☺☺☺☺ ☺

-Spatele drept!

-Extensie puternică a braţelor!

-Genunchii întinşi!

☺

Coloană de gimnastică câte 4

-Spatele drept!

-Picioarele întinse!

15x 10x

92 | 114

-Piciorele apropiate!

bine

5.Generalizarea prin joc

6.Revenirea organismului d u p ă efort(2’-3’)

Vom juca jocul: “Concurs de pase”.

-Jucătorii, grupaţi în echipe, poartă un număr.

-Fiecare echipă este aşezată în semicerc având în faţă un conducător de joc cu o minge.

-La semnal conducătorul strigă un număr şi aruncă mingea.

-Doar jucătorul care poartă numărul strigat o prinde şi o pasează înapoi.

-Jocul continuă până când au pasat toţi.

-Câştigă echipa care a terminat prima.

-întoarcere la dreapta; -mers de voie; -alergare uşoară; -rotarea braţelor înainte şi înapoi; -exerciţii de respiraţie.

7.Recomandări -Veţi face aprecieri generale şi şi aprecieri (1’- individuale; 2’) -Salutul.

☺ ☺ ☺ ☺ ☺ ☺ ☺ ☺ Coloană câte unu ☺ ☺ ☺ ☺ Linie pe un rând ☺☺☺☺

1L 1l

-Braţele întinse!

bine

☺

Acţiunile sportive, mijloc de dezvoltare şi educare a preşcolarilor Prof. Rădos Delia Grădiniţa cu Program Prelungit Făget, jud. Timis Preşcolaritatea reprezintă etapa de vârstă în care se ţes multe dintre structurile de profunzime ale personalităţii, fiecare copil, la naştere este înzestrat cu posibilităţi de dezvoltare. Predominant, la vârsta preşcolară, este nevoia de a se juca, de a se mişca, iar educaţia fizică, ca parte organică a educaţiei, răspunde acestei nevoi a copilului. Sistemul de deprinderi motrice format la această vârstă creşte posibilităţile de integrare a copilului într-o gamă variată de activităţi, îi facilitează relaţionarea cu mediul natural, cu adulţii şi copiii, îl fereşte de incidente şi accidente, sporindu-i încrederea în posibilităţile proprii.

Misiunea educatoarelor este aceea de a crea condiţiile necesare desfăşurării activităţilor de educaţie fizică, dându-le posibilitatea să se desfăşoare liber, ceea ce în final duce la o bună colaborare şi închegare a relaţiilor de colectiv. În lucrarea de faţă, ne vom opri asupra acţiunilor sportive, ca parte integrantă a educaţiei fizice.

Ele urmăresc un dublu scop: pe de o parte, dezvoltarea armonioasă din punct de vedere anatomofiziologic a copiilor, pe de altă parte, educativ.

Formele de practicare a acţiunilor sportive sunt: gimnastica ritmică, jocurile de mişcare, concursurile sportive, dansurile populare şi ritmice.

Gimnastica ritmică, combină exerciţii ale membrelor superioare şi inferioare, exerciţii ale trun93 | 114

chiului, cu exerciţii de mers, alergare şi săritură. Ea se organizează cu obiecte portative precum: eşarfe, panglici, bastoane, cercuri, mingi, flori, etc. şi pot fi însoţite de fond muzical de regulă în patru timpi.

Când vorbim de accesibilitatea exerciţiilor de gimnastică ritmică, trebuie să amintim şi de utilitatea lor. Acesta pot fi valorificate în cadrul serbărilor sau prin organizarea unor concursuri în grădiniţă şi în afara ei. Exemple: de Ziua Copiilor am prezentat o gimnastică cu cercuri, folosind ca fond muzical o polcă de J.Strauss; de Ziua Unirii, am pregătit un program cu steguleţe, având ca fond muzical un marş.

Utilizarea acestor acţiuni sportive în diferite contexte ale vieţii sociale contribuie la educarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor.

Jocurile de mişcare ocupă un loc important în dezvoltarea complexă a copilului. Reuşita lor este condiţionată de felul în care sunt organizate şi conduse de educatoare. Se pot desfăşura zilnic şi reprezintă „instrumente” prin care se acţionează asupra organismului copilului, conferindu-i sănătate, bună dispoziţie şi înlătură efectele sedentarismului. Jocurile de mişcare se pot desfăşura în interior, precum şi în natură, asociate cu factorii de mediu: apă, aer, soare. Ele contribuie la dezvoltarea fizică generală a copilului, la formarea deprinderilor motrice, la sporirea rezistenţei fizice, călirea organismului şi realizarea educaţiei intelectuale, morale şi estetice.

Jocurile de mişcare din grădiniţă au structuri stabile şi reguli de respectat iar reuşita lor este condiţionată de felul în care sunt organizate şi conduse de educatoare.

Atunci când jocul de mişcare este bine însuşit de copii prin repetare ex: „Culegem”..( în funcţie de anotimp, flori, legume, fructe etc.) , are ca obiectiv alergarea într-o direcţie indicată de a se opri, şi întoarce după ce ridică şi poartă un obiect (acesta poate fi desfăşurat cu ocazia unor plimbări, drumeţii excursii).

Activitatea psiho-motrică prin jocuri aplicative Educ. Rădulescu Nina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Valcea Activitatea sportivă în echipă presupune o bună comunicare, o înţelegere rapidă a mesajelor, atât cele verbale cât şi cele nonverbale. Specific acestui tip de activitate este faptul că se acţionează imediat, de cele mai multe ori pe baza comunicării nonverbale. Acest tip de relaţii se stabilesc în echipe, care au un sistem de comunicare foarte bun, o bună înţelegere a mesajelor şi obişnuinţa de a pune în practică proiecte comune. Componenţii echipelor sportive au dezvoltată capacitatea de a lucra împreună la realizarea unui obiectiv, liber consimţit.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă calităţi de voinţă, dârzenie, perseverenţă, necesare în toate ipostazele vieţii. Aceste calităţi de excepţie capătă valoare mai mare atunci când omul le are şi le exprimă permanent şi nu ca un act singular, eroic. Acest comportament se dobândeşte desigur prin educaţie şi autoeducaţie. Educaţia fizică şi sportul, prin natura sa determină eforturi de voinţă, o educă, o transformă într-o ănsuşire specifică sportivului.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă “inteligenţa motrică” şi creativitatea. Învăţarea deprinderilor motrice are o mare importanţă deoarece acestea stau la baza comportamentului de zi cu zi al omului. Deşi o parte a deprinderilor motrice se învaţă prin imitaţie, în primii ani ai existenţei, acestea trebuie îmbogăţite prin noi cunoştinţe şi prin creşterea complexităţii de exprimare a celor vechi. Educaţia fizică şi sportul sunt disciplinele care asigură condiţii ideale în vederea dezvoltării creativităţii.

De asemenea sunt disciplinele care contribuie la creşterea încrederii în sine şi în forţele proprii, dezvoltă spiritul de fairplay. Spiritul sportului este celebrarea spiritului uman, a corpului şi a minţii şi este caracterizat de următoarele valori: etică, fairplay şi onestitate, sănătate, excelenţă în performanţă, caracter şi educaţie, plăcere şi bucurie, spirit de echipă, devotament şi angajare, respect faţă de legi şi regulamente, respect pentru propria persoană şi pentru ceilalţi participanţi, curaj, comunitate şi solidaritate.

94 | 114

Activitatea de educatie fizica-mijloc de dezvoltare a personalitatii prescolarilor Educ. Radutoiu Gheorghita Educ. Nitulescu Mihaela Gradinita cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea MOTO: “Copiii sunt mugurii patriei. Sa-i invatam de mici sa iubeasca miscarea in aer liber, sa faca sport, sa fie iuti, puternici, caliti sub soarele patriei”.

Educatia este factorul strategic al dezvoltarii de perspectiva si ea priveste modelarea multidimensionala si anticipativa a factorului uman. Calm sau nelinistit , timid sau indraznet, inalt sau firav, cu o privire mult prea iscoditoare sau calda si ascultatoare, copilul ajunge intr-o buna zi la gradinita. Si atunci, ascuns dupa fusta mamei, tragand-o pe aceasta cu disperare de mana pentru a fi sigur ca nu va fi abandonat sau pasind singur si cu multa siguranta, el va intra in sala de grupa intrebandu-se cum va arata oare educatoarea, ce este gradinita si cum isi va petrece ziua aici.

Copilul vine la gradinita dupa ce a parcurs deja cateva etape de formare. El stie deja ca in anumite momente poate sa se increada in adulti, asa cum in altele nu poate ; ca poate face anumite lucruri singur, daca i se da voie si ca trebuie sa fie interesat de propriile progrese spre binele sau...

Aici insa el va trebui sa-si dezvolte competente in sensul: manifestarii interesului si curiozitatii pentru lucruri noi ; al intelegerii informatiei primite; al muncii independente si al experimentarii, pe masura posibilitatilor proprii, a aspectelor care-l intereseaza in mod deosebit; al analizarii datelor primite in vederea formularii predictiilor; precum si al exprimarii libere de opinii si stari sufletesti si al motivarii acestora. Si daca in gradinita exista respect pentru calitatile sale, el va invata si se va dezvolta. Iar principalul mijloc prin care copilul invata si se dezvolta la aceastaa varsta este JOCUL, un joc pe care l-am putea defini ca martor al mintii care vrea sa dobandeasca mereu noi deprinderi.

Gimnastica ritmica la preșcolari Educ. Popescu Elena Educ. Statie Aurelia Gradinita cu Program Prelungit Nord I Râmnicu Vâlcea Din cele mai vechi timpuri sanatatea, instruirea, educarea au stat in atentia pedagogilor si indeosebi a familiei si societatii. Miscarea este mijlocul prin care se satisface acest deziderat, prin educatia fizica care se practica in gradinite de la grupa mica.

Gimnastica ritmica isi atribuie, in primul rand, obiectivele de baza ale educatiei psiho-motrice; totodata, este o gimnastica expresiva pe linia plasticitatii motrice corporale. Exercitiile cu obiecte portative sunt mijloace specifice gimnasticii ritmice care cuprind diferite grupe de miscari ale corpului executate simultan, cu manuirea mingii, a esarfei, a cercului, a panglicii, a steagului, a bastonului.

O particularitate a gimnasticii ritmice, care conditioneaza continutul si metodica ei, o constituie legatura nemijlocita cu muzica. Datorita acestei legaturi, exercitii de baza din gimnastica ritmica capata un pronuntat caracter de dans, miscarile necesitand usurinta in executie, expresivitate, eleganta. Se poate organiza in orice sala, fara a fi necesare amenajari speciale. Aceasta activitate corespunde in totul particularitatilor de varsta ale copiilor si inclinatiei lor naturale catre dans si miscare ritmica. Muzica care in95 | 114

soteste dansul este acompaniamentul, ce asigura starea emotionala favorabila si dezvolta simtul ritmului.

Se recomanda piese muzicale usoare, vioaie, cum ar fi marsuri, dansuri din folclorul national sau cel al copiilor, dar si creatii culte. Impresia artistica este sporita de costumele si accesoriile- care se aleg anume pentru a spori mesajul dansului.

Interesul copiilor pentru miscare, in general, si gimnastica ritmica ( dansuri spotive) in special, este foarte mare la varsta prescolara. Aceasta are la baza motivatii de ordin fiziologic, fapt pentru care orice diminuare sau limitare a activitatii motrice are repercusiuni asupra functiilor organismului.

Bibliografie 1. RIP, Educatia in anul 2000, Nr. 3-4/2000 2. G. Dragomirescu, S. Kun, E. Ojin. Metodica educatiei fizice in gradinita de copii, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1981 3. Ursula Schiopu, Emil Verza. Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

Importanţa activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari Prof. Stanciu Maria Gradinita Cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul din elementele de bază a sistemului educaţional al copiilor. Ea contribuie la pregătirea unui tineret capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în societatea modernă.

Sănătatea, dezvoltarea fizică armonioasă constituie premise importante ale calităţilor, capacităţilor şi trăsăturilor de caracter ale copiilor. Influenţarea favorabilă a stării de sănătate, sporirea capacităţii de efort a organismului prin exersarea funcţiilor vitale şi de adaptare la mediul înconjurător, precum şi formarea deprinderi lor de igienă individuală şi colectivă, constituie motivele fundamentale ale societăţii şi valorii educaţiei fizice. Educaţia fizică are şi sarcina de a contribui la dezvoltarea şi formarea aceloraşi trăsături şi componente ale personalităţii pe care le vizează şi procesul de pregătire intelectuală şi sistemul general de instrucţie şi educaţie.

Dezvoltarea acuităţii şi preciziei simţurilor, a capacităţii de percepere a spaţiului şi timpului, favorizarea dezvoltării spiritului de observaţie, a iniţiativei şi imaginaţiei alături de stimularea dezvoltării noilor relaţii sociale ale copilului în condiţiile create de învăţământul preprimar şi influenţarea trăsăturilor de caracter, sunt sarcini educative de mare însemnătate prin intermediul cărora se realizează integrarea educaţiei fizice în procesul complex al educaţiei şi instrucţiei şcolare, interferenţa şi cu celelalte obiecte de învăţământ.

Concepţiile şi practicile în virtutea cărora educaţia fizică şi sportul erau trimise la periferia preocupărilor societăţii, fiind considerate activităţi minore au fost abandonate, recunoscându-se în prezent că ele oferă cadrul propice prin intermediul căruia se poate acţiona eficient in direcţia realizării obiectivelor urmărite de educaţia generală. În acest sens se impune perfecţionarea modalităţilor de integrare eficientă a obiectivelor educaţiei fizice şi sportului în obiectivele generale ale educaţiei, în ideea valorificării lor eficiente pe planul educaţiei intelectuale, afective, morale, a pregătirii pentru viaţă.

Cunoaşterea particularităţilor anatomo - fiziologice ale copiilor constituie o condiţie absolut necesară pentru buna desfăsurare a educaţiei fizice în grădiniţă, deoarece o ajută pe educatoare să înţeleagă importanţa educaţiei fizice la vârsta preşcolară. Pentru a înţelege locul şi rolul educaţiei fizice în cadrul 96 | 114

educării multilaterale a copiilor de vârsta preşcolară, trebuie să ţinem seama că aceasta se realizează întrun proces unitar complex, în care se îmbină armonios toate aspectele fenomenului educativ.

Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Prof. Înv. Preşc. Băluţă Mihaela Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 - Râmnicu Vâlcea „Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual” J.J. Rousseau Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor motrice.

Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază şi aplicativ utilitare şi euritmie.

Spre deosebire de celelalte activităţi, activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sanguină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune.

Ca formă de organizare a procesului de ânvăţământ, lecţia este constituită dintr-o succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară într-o unitate de timp în care se asigură o coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare, în vederea realizării finalităţilor procesului de învăţământ.

Structura activităţii de educaţie fizică reprezintă succesiunea în timp a principalelor momente, potrivit obiectivelor urmărite şi are caracteristici particulare determinate în principal de anumiti factori.

De la jocurile de mişcare la sport Prof. Înv. Preşcolar Ban Daniela Grădiniţa cu Program Normal Lunca-Bujoreni Componentă esenţială a vieţii, mişcarea şi, derivat din aceasta, exerciţiul fizic se constituie într-un adevărat izvor de sănătate, practicarea lor recomandându-se din fragedă copilărie până la adânci bătrâneţi.

Nevoia de joc şi de mişcare este una dintre nevoile fundamentale ale copilului preşcolar. Pentru o dezvoltare fizică şi psihică optimă, influenţa aerului curat, luminii şi soarelui în timpul desfăşurării jocurilor de mişcare este de importanţă capitală.

Efectele binefăcătoare ale mişcării asupra stării de sănătate sunt binecunoscute, deşi nu totdeauna se manifestă consecvenţă în practicarea exerciţiilor fizice corespunzător categoriei de vârstă şi nivelului de pregătire fizică generală. În grădiniţă, în cadrul ariei de stimulare „Educaţie fizică” accentul se pune pe jocuri de mişcare, de 97 | 114

complexitate gradată în funcţie de nivelul de vârstă. Jocurile de mişcare permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, calităţilor motrice, precum şi a mişcărilor şi deprinderilor moral-volitive. În cadrul lor se formează şi se consolidează deprinderi motrice de baza: mers, alergare, sărituri, aruncări, prinderi, căţărări, escaladări, echilibru etc., fiind favorizată în acelaşi timp şi dezvoltarea unor calităţi fizice ca: viteza, rezistenţa forţa şi îndemânarea, concomitent cu perfecţionarea activităţii senzorio- motrice .

Mersul este prima deprindere motrică de bază şi cea mai importantă pe care şi-o formează copilul începând cu primul an de viaţă. Pentru însuşirea corectă a mersului se folosesc forme variate ale acestuia: mers obişnuit şi în ritm diferit, mers în cerc, în coloană, şerpuit , cu păşire peste obstacole, mers în cadenţă, etc.

Alergarea este un exerciţiu fizic natural, cu o largă aplicare în viaţa copilului, care contribuie la întărirea şi dezvoltarea aparatului respirator, cardiovascular şi a sistemului muscular. Alergarea este un mijloc indicat pentru dezvoltarea unor calităţi fizice importante ca viteza şi rezistenţa („Alergăm corect”, „Iepuraşul fară casă”, „Lupul şi oile”, etc.)

Săriturile au un larg caracter aplicativ, contribuie la formarea unor trăsături de caracter cum ar fi: voinţa, hotărârea, curajul („Atinge crenguţa”, ”Sari peste obstacol”,” Şotronul”, „Din cerc în cerc”etc.).Observăm, privind mulţimea tipurilor de exerciţii, că educarea psihomotricităţii este caracterizată printr-o tratare globală a corpului şi a psihicului uman.În grădiniţă, în cadrul ariei de stimulare „Educaţie fizică” accentul se pune pe jocuri de mişcare, de complexitate gradată în funcţie de nivelul de vârstă. În concluzie, în funcţie de vârstă este foarte bine ca orice copil să abordeze un sport, eventual avându-se grijă să existe şi unul complementar, în caz de dezvoltare musculară unilaterală. Un bun educator nu poate fi decât acela care-l învaţă pe copil să devină o persoană integrală şi conştientă, armonios dezvoltată, fizic şi psihic.

Chiar dacă un copil nu are înclinaţii ori plăcere pentru un anumit sport, este la îndemâna oricărui părinte să abordeze împreună cu cei mici activitatea sportivă recomandată oricărei persoane, de la vârsta de aproximativ 1 an şi până la bătrâneţe.

Bibliografie 1. Căpraru Emil, Căpraru Herta, Mama şi copilul, Editura Medicală, Bucureşti, 2002.

2. Chirita, G. ,,Educaţia prin jocuri de mişcare,, ,-Editura Sport - Turism, Bucuresti, 1983.

Rolul educaţiei fizice în dezvoltarea motrică a copilului preşcolar Educ. Ciutescu Verginica Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Copilăria constituie o perioadă a dezvoltării intense a organismului, perioada întăririi organelor şi a dezvoltării ţesuturilor. De aceea călirea organismului, dezvoltarea mişcărilor la preşcolari asigură premisele necesare pentru întărirea sănătăţii, a capacităţii de munca, pentru dezvoltarea multilaterală a personalităţii. Este bine cunoscută importanţa deosebită a educaţiei fizice care, în strânsă interdependenţă cu celelalte laturi ale educaţiei multilaterale, contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, fiind un mijloc de reconfortare a sistemului nervos, o posibilitate de odihnă activă în urma unei munci mentale susţinute.

Interesul copiilor pentru mişcare în general şi exerciţii şi jocuri în special este foarte mare la această vârstă. Dorinţa lor are la bază cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care orice diminuare sau limitare a activităţii motrice are repercursiuni asupra funcţiilor organismului. Educatoarele sunt 98 | 114

chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea Ie oferă cu prisosinţă. Cert este faptul că toate tipurile de jocuri desfăşurate în aer liber au drept scop, pe lângă călirea organismului şi întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii intelectuale, a indicilor morfo-funcţionali crearea unei bune dispoziţii Mişcarea este recunoscută ca prim factor al formării intelectuale corespunzătoare a copiilor.

Studiile in domeniu au dovedit că prin practicarea diferitelor activitaţi sportive favorizează capacităţile de comunicare şi creativitate,se reduce agresivitatea şi inhibiţia şi astfel se ajunge la îmbunătăţirea premiselor unor activitaţi complexe, constructive, socializante.Practicarea mişcării fizice ajută la dezvoltarea psihică a individului, previne labilitatea emoţională,modelează temperamentul şi atitudinile,constituind un fundament solid pentru personalitatea in formare.

Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor motrice. În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este prevăzută numai o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază aplicativ-utilitare şi euritmie. Spre deosebire de celelalte activităţi, activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sangvină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune.

La vârsta preşcolară activităţile de educaţie fizică şi sport practicate regulat ajută la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului copiilor, asigură un raport optim între statură şi greutate, favorizează construcţia osoasă, permit o bună dezvoltare a inimii, plămânilor şi muşchilor. Din propria experienţă, am constatat că nevoia de mişcare a copiilor la vârsta de 3-6 ani este foarte mare. Ei ştiu să meargă, să sară, să se caţere, să alerge, sunt capabili să înveţe jocuri, cântece, să se concentreze asupra câteorva lucruri, mai ales asupra celor care îi amuză.

Perioada preşcolară (3-7 ani) reprezintă importante modificări în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; sub aspectul general preşcolarul este dinamic, se mişcă uşor şi rapid, vorbeşte cursiv, este capabil de activităţi variate, este curios, trăieşte intens afectiv diferitele momente prezente, posedă capacitatea de cooperare şi iniţiativă. Preşcolarii de 3-4 ani se caraterizează printr-un dinamism accentuat, manifestat în întreaga conduită de adaptare la situaţii, de investigaţie a mediului ca şi în relaţiile cu părinţii şi oamenii.

Ei sunt înclinaţi spre expansiuni motorii şi afective, acţiuni independente şi de autoevidenţiere, fiind în acelaşi timp instabil şi stângaci în unele situaţii. Copiii de 4-5 ani au traversat puseul de creştere si au dobândit un echilibru psiho-comportamental mai mare.ei sunt vioi si atenti la cele din jur,manifesta o curiozitate crescutâ,exprimatâ prin mulţimea întrebărilor adresate adulţilor, participă cu dâruire la jocurile cu subiect,se pasioneazâ pentru povestiri,activitâti cât mai complexe.

Pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările, jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

99 | 114

Importanţa activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea armonioasă a copiilor preşcolari Educ. Sandu Narcisa Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul din elementele de bază a sistemului educaţional al copiilor. Ea contribuie la pregătirea unui tineret capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în societatea modernă.

Sănătatea, dezvoltarea fizică armonioasă constituie premise importante ale calităţilor, capacităţilor şi trăsăturilor de caracter ale copiilor. Influenţarea favorabilă a stării de sănătate, sporirea capacităţii de efort a organismului prin exersarea funcţiilor vitale şi de adaptare la mediul înconjurător, precum şi formarea deprinderilor de igienă individuală şi colectivă, constituie motivele fundamentale ale societăţii şi valorii educaţiei fizice. Educaţia fizică are şi sarcina de a contribui la dezvoltarea şi formarea aceloraşi trăsături şi componente ale personalităţii pe care le vizează şi procesul de pregătire intelectuală şi sistemul general de instrucţie şi educaţie.

Dezvoltarea acuităţii şi preciziei simţurilor, a capacităţii de percepere a spaţiului şi timpului, favorizarea dezvoltării spiritului de observaţie, a iniţiativei şi imaginaţiei alături de stimularea dezvoltării noilor relaţii sociale ale copilului în condiţiile create de învăţământul preprimar şi influenţarea trăsăturilor de caracter, sunt sarcini educative de mare însemnătate prin intermediul cărora se realizează integrarea educaţiei fizice în procesul complex al educaţiei şi instrucţiei şcolare, interferenţa şi cu celelalte obiecte de învăţământ.

Perioada preşcolară (3-7 ani) reprezintă importante modificări în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; sub aspectul general preşcolarul este dinamic, se mişcă uşor şi rapid, vorbeşte cursiv, este capabil de activităţi variate, este curios, trăieşte intens afectiv diferitele momente prezente, posedă capacitatea de cooperare şi iniţiativă. Preşcolarii de 3-4 ani se caraterizează printr-un dinamism accentuat, manifestat în întreaga conduită de adaptare la situaţii, de investigaţie a mediului ca şi în relaţiile cu părinţii şi oamenii.

Ei sunt înclinaţi spre expansiuni motorii şi afective, acţiuni independente şi de autoevidenţiere, fiind în acelaşi timp instabil şi stângaci în unele situaţii. Copiii de 4-5 ani au traversat puseul de creştere si au dobândit un echilibru psiho-comportamental mai mare.ei sunt vioi si atenti la cele din jur,manifesta o curiozitate crescutâ,exprimatâ prin mulţimea întrebărilor adresate adulţilor, participă cu dâruire la jocurile cu subiect,se pasioneazâ pentru povestiri,activitâti cât mai complexe.

Copiii de 5-7 ani trec prin momente de fragilitate fizică, dublată de o uşoara dezadaptare la situaţiile ambianţei,exprimată prin incăpăţânare sau obrăznicie. Cu toate acestea intelectual sunt capabili de activitate perceptivă mai intensă, fiind interesaţi de desen,scriere,învăţând literele în mod spontan şi făcând încercări de citire,preocupati şi interesaţi de aexcursii, vizite, concursuri sportive,e.t.cCunoaşterea particularităţilor anatomo-fiziologice ale copiilor constituie o condiţie absolut necesară pentru buna desfăsurare a educaţiei fizice în grădiniţă,deoarece o ajută pe educatoare să înţeleagă importanţa educaţiei fizice la vârsta preşcolară. Pentru a înţelege locul şi rolul educaţiei fizice în cadrul educării multilaterale a copiilor de vârsta preşcolară, trebuie să ţinem seama că aceasta se realizează într-un proces unitar complex, în care se îmbină armonios toate aspectele fenomenului educativ.

Pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările , jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

Numai simpla deplasare în mijlocul naturii este un mare câştig pentru sănătate şi pentru dezvoltarea fizică a copilului preşcolar, al cărui organism se află într-o importantă perioadă de creştere şi dezvoltare.

Societatea modernă pune la dispoziţia părinţilor posibilitatea de a-şi înscrie copiii de mici la diferite sporturi: înot, schi, dansuri populare, moderne, unde sub îndrumarea unor specialişti îşi educă şi-şi dezvoltă calităţile fizice şi de caracter.

Educatoarele sunt chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie 100 | 114

fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea le oferă cu prisosinţă.

Bibliografie 1. Bonchiş, E.,Copilul şi copilăria, Bucureşti, 2000; 2. R.Î.P., nr. 2, 3 , Bucureşti, 2005.

3. M.Ed.C., Metodica predării educaţiei fizice în grădiniţă.

Parteneriatele educative – în sprijinul desfăşurării activităţilor sportive Prof. Preşcolar Olar Daniela, Grădiniţa cu Program Normal Şelimbăr Sibiu Utilizarea creativă şi educativă a timpului liber al copiilor, necesitatea aplicării unor forme alternative de educaţie, dezvoltarea personală prin cultivarea abilităţilor de adaptare la mediu în raport cu evenimentele trăite, implicarea în activităţi sportive şi de recreere activă, conştientizarea în rândul părinţilor a nevoilor copiilor reprezintă doar câteva dintre argumentele care stau la baza iniţierii unui proiect educaţional care să vizeze desfăşurarea de activităţi sportive şi de menţinere a sănătăţii.

Tendinţa de mişcare este un impuls iniţial în viaţa omului care acţionează permanent şi care se manifestă cu deosebită pregnanţă la vârsta copilăriei. Este important ca începând încă de la această vârstă să i se ofere copilului mai multe oportunităţi de a practica sporturi sau activităţi fizice. Prin intermediul jocului copiii au oportunitatea de a-şi testa aptitudinile şi spiritul de echipă, să-şi depăşească limitele, să exploreze şi să experimenteze comori pe care doar natura le poate oferi.

Implicarea în astfel de activităţi le oferă şansa unei dezvoltări armonioase a corpului şi a unei vieţi sănătoase. Obiective urmărite: copiii să se comporte adecvat într-un cadru din exteriorul grădiniţei, să se implice în activităţile interactive organizate de propunători, să se folosească de acţiunile motrice învăţate pentru a exprima sentimente/comportamente, pentru a răspunde la diferiţi stimuli/situaţii, să perceapă importanţa mişcării pentru menţinerea stării de sănătate.

Dintre activităţile de învăţare care se pot desfăşura sunt cele care să testeze limitele şi capacităţile de a le depăşi: iniţiere în tainele “alpinismului” – căţărare, tiroliana, parc de aventură; activităţi de cunoaştere a naturii: orientare turistică/busola; activităţi de distracţie şi petrecere a timpului: tir cu arcul; activităţi de turism: parcurgerea unui traseu într-o locaţie stabilită, care implică descoperirea şi cunoaşterea împrejurimilor; activităţi de consolidare a echipei şi de îndeplinire a sarcinilor primite: jocuri în aer liber care să stimuleze formarea echipelor, alegerea unui lider, încurajarea membrilor echipei folosind abilităţile fiecăruia, distribuirea sarcinilor fiecărui membru, alegerea celor mai rapide metode de a termina toate probele, împărtăşirea satisfacţiei de a reuşi împreună cu ceilalţi membri ai echipei; activităţi sportive în spaţiu de joacă exterior, jocuri de echilibru, de orientare spaţială, panou de căţărare. Locul desfăşurării activităţilor: “Almontes Parc” – Sibiel, Panou de escaladă - Parcul Tineretului Sibiu.

Un alt proiect care se poate organiza cu succes este desfăşurarea de activităţi într-un cadru organizat care să ofere copiilor (mai ales celor care locuiesc în oraş) experienţe de neuitat într-un spaţiu amenajat în mediul rural, denumit “Ferma-şcoală”.

Ferma-şcoală este un concept relativ nou în România, însă foarte popular în ţările europene, unde grădiniţele şi şcolile au preluat-o ca pe o alternativă la învăţământul clasic. Activităţile desfăşurate în ferma-şcoală oferă copiilor oportunitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mediu sănătos, să descopere sportul, natura, să înveţe să fie mai buni, mai toleranţi, să respecte natura, animalele şi plantele şi poate 101 | 114

chiar să înveţe unul de la altul. Alături de personalul fermei, copiii vor învăţa ABC-ul convieţuirii în armonie cu natura, cunoaşterea plantelor şi a animalelelor, o lecţie fără tablă, fără teme, fără note în catalog – o lecţie în aer liber, despre natură, frumuseţe, diversitate, hrană bio, sport şi mişcare toate acestea oferind şansa unei dezvoltări armonioase a corpului, minţii şi a unui psihic sănătos. Pe lângă obiectivele pe care le-am urmărit în cadrul activităţilor desfăşurate am avut în vedere ca preşcolarii şi elevii să exploreze şi să experimenteze situaţii de mediu intrând în contact direct cu natura, cu mediul rural şi să perceapă prin intermediul simţurilor importanţa activităţilor sportive pentru menţinerea stării de sănătate.

Dintre activităţile de învăţare se pot desfăşura activităţi educative-de cunoaştere a naturii: învăţăm despre plante, animale, despre mediu şi natură; activităţi sportive: escalada, circuit de multiaventură, echitaţie, alergare; activităţi de distracţie şi petrecere a timpului: plimbare cu şareta, călărit pe ponei sau măgăruş, joc în spaţiu exterior (jocuri de echilibru, de orientare spaţială, panou de căţărare, circuit cu frânghii) şi interior (labirint sportiv); activităţi de turism: parcurgerea unui traseu într-o locaţie stabilită, care implică descoperirea şi cunoaşterea împrejurimilor; educaţie pentru sănătate: meniu bio pe parcursul întregii zile (cu produse naturale obţinute numai din cadrul fermei).

Locul desfăşurării activităţilor: „Ferma -Şcoală” Cornăţel, Sibiu.

Jocul de mişcare, modaliatate de dezvoltare fizică a copiilor Prof. Sporiş Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Efortul fizic desfasurat in mod organizta si sistematic, dozat si gradat in mod rational si diferentiat constituie o exersare a psihicului copilului si se soldeaza cu cresterea si dezvoltarea normala a sa. Isi perfectioneaza o serie de deprinderi motrice aplicative necesare in viata: mersul, alergarea, saritura, echilibrul, tararea, catararea, aruncarea si prinderea, isi formeaza o tinuta corecta a corpului.

Jocul de miscare este accesibil si usor de practicat, nu solicita o baza materiala ce obliga la eforturi financiare mari si poate fi organizat fara eforturi prea mari. Copilul care frecventeaza institutiile scolare are un comportament motric superior celui care nu beneficiaza de acest proces.

Jocul de miscare, fiind forma de activitate ce da satisfactie copiilor ii antreneaza la o participare constienta si determina o manifestare degajata si integrala a personalitatii copilului.

A face sport, a face miscare, nu dauneaza nimanui indiferent de varsta. In perioada de crestere este bine ca un copil sa faca miscare, fie ca e cu bicicleta sau cu patinele, insa atentie mamici, este diferenta intre sportul de performanta si sportul ca si miscare, formare de tinuta sau insusiri ale unor elemente de baza care atunci cand se cer sa le cunosti.

Sportul este de asemenea un minunat instrument de socializare si de dezvoltare a valorilor educative: disciplina, rabdare, concentrare.Si nu in ultimul rand, sportul poate influenta in bine caracterul copilului: cei timizi vor castiga incredere in ei si vor invata sa se exteriorizeze practicand un sport de echipa, in timp ce copiii nervosi vor invata concentrarea si autocontrolul in sporturile mai precise.

S-a ajuns la concluzia ca sportul ii ajuta pe copii sa aiba si rezultate mai bune la invatatura. In timpul activitatilor fizice, creierul se oxigeneaza mai bine si astfel creste capacitatea de intelegere si memorare. Sportul accentueaza arderile in organism, elibereaza energie, astfel copiii vor fi mai atenti la ore si se vor putea concentra mai usor la studiu. Vom incuraja copilul sa faca sport, miscare in aer liber,plimbari cu bicicleta, cu rolele sau il vom putea inscrie la unul dintre sporturile lui preferate, dar niciodata nu il vom obliga sa faca ceva ce nu ii face placere.

102 | 114

Rolul activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor preşcolari Prof. Simona – Elena Munteanu Grădiniţa de Copii nr. 17, Sibiu

Activitatea de educaţie fizică în grădiniţă constituie o etapă importantă în viaţa copilului.

Stilul de predare, de lucru al educatoarei va influenţa elanul, dorinţa copilului de participare şi implicare în activităţile zilnice. Activitatea de educaţie fizică trebuie să îmbrace forme specifice vârstei preşcolare, să se raporteze la nivelul de înţelegere, pregătire şi vârstă al grupei de preşcolari. Omiterea realizării obiectivelor prevăzute de programa şcolară poate avea consecinţe nefavorabile asupra creşterii şi dezvoltării fizice, asupra stării de sănătate a copiilor şi a capacităţii lor de effort, frustrându-i de bucuriile specifice activităţi de educaţie fizică.

Se poate concluziona că educaţia fizică cuprinde un ansamblu de acţiuni, acte şi activităţi motrice care contribuie la educarea personalităţii copilului prin influenţarea calităţilor psihofizice ale acestuia şi prin asigurarea unui echilibru între ele Educaţia fizică e menită să completeze instruirea şi educaţia copiilor.

Programul de educaţie fizică din grădiniţă contribuie semnificativ la creşterea şi dezvoltarea fizică corectă şi armoniuoasă a organismului copiilor, cât şi la menţinerea stării lor de sănătate, la formarea unui fizic robust, capabil să susţină desfăşurarea optimă a celorlalte activităţi.

Mişcările şi exerciţiile, jocurile de mişcare organizate în cadrul activităţilor de educaţie fizică, realizeaza echilibrul între solicitările intelectuale adresate copiilor în cadrul programului zilnice de activităţi, şi recreerea, recomfortarea necesară conform particularităţilor lor de vîrstă.

O valenţă aparte a exerciţiilor fizice este conferită lor prin următoarele aspect: • ritmul şi armonia mişcărilor, graţia, arminia corporal; • estetica şi conţinutul activităţi (rezultate din armonia dintre echipament, ţinută, conţinut, structură şi succesiune a mişcărilor). Toate acestea formează gustul pentru frumos al copiilor.

Acompaniamentul muzical, la rândul său, va imprima eleganţă, ritm şi expresivitate mişcărilor şi exrciţiilor executate.

Educaţia fizică este o componentă a educaţiei generale, alături de educaţia intelectuală, educaţia morală, educaţia estetică şi educaţia tehnico-profesională. Între toate acestea există interdependenţă, relaţii reciproce, ele formând un sistem. Educaţia fizică poate influenţa foarte mult atât sfera intelectuală a personalităţii umane, dar şi celelalte sfere. Sensul principal al relaţiei în cadrul sistemului componentelor educaţieie generale este de la educaţia fizică la celelalte şi nu invers.

Structura activităţii de educaţie fizică presupune succesiunea în timp a şase moment, potrivit obiectivelor urmărite, iar particularităţile activităţi sunt determinate de următorii factori: • prezenţa a două teme într-o activitate, astfel: o temă de învăţare sau de consolidare a unei deprinderi motrice şi o emă de educare a unei calităţi motrice, având ca mijloc de acţionare un joc de mişcare; sau cea de-a doua temă poate să fie de consolidare a unei deprinderi motrice însuşite anterior şi să se realizeze tot printr-un joc de mişcare sau parcurs aplicativ sau ştafetă; • necesitatea pregătirii organismului pentru efort, ceea ce presupune respectarea primului mo103 | 114

ment al activităţi şi a acţiunilor specifice de realizarea a acestuia, prin utilizarea variantelor potrivite de mers, alergarea, precum şi dozarea lor corespunzătoare şi alternarea lor cu exerciţii de respiraţie; • acţionarea asupra dezvoltării fizice armoniase a organismului copiilor prin exerciţiile segmentelor rezente în momentul al treilea al activităţi; • solicitarea permanent a priceperilor şi deprinderilor însuşite, predate şi formarea altora noi; • revenirea obligatory a orgnismului copiilor după efortul depus, prin intermediul unui joc liniştitor sau al unor exerciţii de respiraţie executate din deplasare sau de pe loc.

Specialiştii domeniului au promovat pe parcursul trecerii timpului mai multe modalităţi de structurare a activităţi de educaţie fizică: pe părţi, moment, etape, verigi sau pe situaţii de instruire. Indiferent care ar fi denumirea componentelor din structuranactivităţii, prin aceasta trebuie să se creeze cadrul propice de dezvoltare a unor cerinţe de natură organizatorică, fiziologică şi metodică.

Principalele momente ale activităţi de educaţie fizică sunt:

• Organizarea grupei; • Pregătirea organismului pentru efort; • Influenţarea selectivă a aparatului locomotor; • Realizarea temelor de activitate; • Revenirea organismului după efort; • Analiza activităţi.

Specialist al domeniului, prof. Gh. Cârstea, prezintă în lucrarea sa “Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului” tipurile de activităţi de educaţie fizică, în funcţie de componenta tematică, astfel:

• Lecţii cu teme numai din deprinderi motrice • Lecţii mixte, cu teme atât din deprinderi, cât şi din calităţi motrice.

După numărul de teme abordate se disting: • Lecţii cu o temă; • Lecţii cu două teme.

Eficienţa actului didactic în cadrul activităţilor de educaţie fizică este oarecum dependent de următoarele aspect: • Particularităţile de vârstă şi nivelul de pregătire a copiilor, o gamă variată de mijloace de acţionare, corect adaptate şi dozate; • Realizarea unei planificări optime a activităţii de educaţie fizică la nivelul grupei de preşcolari presupune cunoaşterea particularităţilor, deprinderilor şi calităţilor motrice, a metodelor şi mijloacelor de acţionare şi tipologiei activităţilor.

104 | 114

Bibliografie 1. Cârstea, Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti: Ed. AN-DA, 2000; 2. Dragu, A., Cristea, S., Psihologie şi pedagogie şcolară, Constanţa: Ed. Ovidius University Press, 2002; 3. Erwin, H., Antrenamentul sportive la copii, Bucureşti, 1996; 4. Todea, S. F., Metodica educaţiei fizice şi sportive, Bucureşti: Ed. Fundaţia României de Mâine, 2006.

Practicarea exercitiilor fizice in forme organizate Educ. Stana Jana Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Sportul este esenţial pentru creşterea rapidă şi armonioasă a copiilor, iar aptitudinile pe care ei le dobândesc în acest timp contribuie la dezvoltarea lor ca adulţi, este concluzia mai multor studii din SUA. Potrivit oamenilor de ştiinţă, participarea la diverse activităţi fizice de la vârste fragede are consecinţe psihologice benefice asupra copiilor.

Potrivit cercetărilor, exerciţiile fizice practicate în echipe organizate au importante efecte benefice asupra stării mentale a copiilor. În primul rând, adolescenţii care participă la sporturi de echipă în mod frecvent se vor dezvolta armonios, fără a avea probleme cu greutatea. De asemenea, sportul contribuie la reducerea stărilor de insomnie sau lipsă de încredere şi le oferă adolescenţilor posibilitatea de a socializa cu cât mai multe persoane şi de a avea încredere în ceilalţi, fiind recomandat adolescenţilor timizi.

O cercetare realizată de Women Sport Foundation din SUA a arătat că adolescentele care practicau sporturi de echipă în mod regulat erau mult mai implicate şi în activităţile şcolare, obţinând rezultate foarte bune la învăţătură. Studiul a demonstrat puternica legătura dintre sport şi menţinerea sănătaţii fizice şi mentale pe termen lung.

Educatoarele sunt chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea le oferă cu prisosinţă.

Importanţa activităţilor de educaţie fizică în dezvoltarea personalităţii copiilor preşcolari Prof. Stanciu Maria Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Subliniind funcţia educativă a grădiniţei de stimulare a dezvoltării intelectuale a copiilor şi de pregătirea acestora pentru şcoală, precum şi funcţia socială de sprijinire a familiilor în creşterea copiilor, măsurile adoptate marchează o etapă nouă în dezvoltarea acestei trepte de învăţământ.

Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul din elementele de bază a sistemului educaţional al copiilor. Ea contribuie la pregătirea unui tineret capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în societatea modernă.

Sănătatea, dezvoltarea fizică armonioasă constituie premise importante ale calităţilor, capacităţi105 | 114

lor şi trăsăturilor de caracter ale copiilor. Influenţarea favorabilă a stării de sănătate, sporirea capacităţii de efort a organismului prin exersarea funcţiilor vitale şi de adaptare la mediul înconjurător, precum şi formarea deprinderi lor de igienă individuală şi colectivă, constituie motivele fundamentale ale societăţii şi valorii educaţiei fizice. Educaţia fizică are şi sarcina de a contribui la dezvoltarea şi formarea aceloraşi trăsături şi componente ale personalităţii pe care le vizează şi procesul de pregătire intelectuală şi sistemul general de instrucţie şi educaţie.

Dezvoltarea acuităţii şi preciziei simţurilor, a capacităţii de percepere a spaţiului şi timpului, favorizarea dezvoltării spiritului de observaţie, a iniţiativei şi imaginaţiei alături de stimularea dezvoltării noilor relaţii sociale ale copilului în condiţiile create de învăţământul preprimar şi influenţarea trăsăturilor de caracter, sunt sarcini educative de mare însemnătate prin intermediul cărora se realizează integrarea educaţiei fizice în procesul complex al educaţiei şi instrucţiei şcolare, interferenţa şi cu celelalte obiecte de învăţământ. Concepţiile şi practicile în virtutea cărora educaţia fizică şi sportul erau trimise la periferia preocupărilor societăţii, fiind considerate activităţi minore, dexterităţi ale planului de învăţământ au fost abandonate, recunoscându-se în prezent că ele oferă cadrul propice prin intermediul căruia se poate acţiona eficient in direcţia realizării obiectivelor urmărite de educaţia generală. În acest sens se impune perfecţionarea modalităţilor de integrare eficientă a obiectivelor educaţiei fizice şi sportului în obiectivele generale ale educaţiei, în ideea valorificării lor eficiente pe planul educaţiei intelectuale, afective, morale, a pregătirii pentru viaţă.

Perioada preşcolară(3-7 ani) reprezintă importante modificări în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; sub aspectul general preşcolarul este dinamic, se mişcă uşor şi rapid, vorbeşte cursiv, este capabil de activităţi variate, este curios, trăieşte intens afectiv diferitele momente prezente, posedă capacitatea de cooperare şi iniţiativă. Preşcolarii de 3-4 ani se caraterizează printr-un dinamism accentuat, manifestat în întreaga conduită de adaptare la situaţii, de investi gaţie a mediului ca şi în relaţiile cu părinţii şi oamenii.

Ei sunt înclinaţi spre expansiuni motorii şi afective, acţiuni independente şi de autoevidenţiere, fiind în acelaşi timp instabil şi stângaci în unele situaţii. Copiii de 4-5 ani au traversat puseul de creştere si au dobândit un echilibru psiho-comportamental mai mare ei sunt vioi si atenti la cele din jur,manifesta o curiozitate crescuta exprimata prin mulţimea întrebărilor adresate adulţilor, participă cu dăruire la jocurile cu subiect,se pasioneaza pentru povestiri.activitâti cât mai complexe.

Copiii de 5-7 ani trec prin momente de fragilitate fizică, dublată de o uşoara dezadaptare la situaţiile ambianţei, exprimată prin incăpăţânare sau obrăznicie. Cu toate acestea intelectual sunt capabili de activitate perceptivă mai intensă, fiind interesaţi de desen si scriere, învăţând literele în mod spontan şi făcând încercări de citire, preocupati şi interesaţi de excursii, vizite, concursuri sportive,etc. Cunoaşterea particularităţilor anatomo- fiziologice ale copiilor constituie o condiţie absolut necesară pentru buna desfăsurare a educaţiei fizice în grădiniţă,deoarece o ajută pe educatoare să înţeleagă importanţa educaţiei fizice la vârsta preşcolară. Pentru a înţelege locul şi rolul educaţiei fizice în cadrul educării multilaterale a copiilor de vârsta preşcolară, trebuie să ţinem seama că aceasta se realizează într-un proces unitar complex, în care se îmbină armonios toate aspectele fenomenului educativ.

Pe lângă activităţile obligatorii de educaţie fizică, plimbările, jocurile de mişcare, drumeţiile contribuie la întărirea sănătăţii copiilor şi sunt indispensabile în dezvoltarea lor fizică, armonioasă.

Sa nu uităm concursurile sportive desfăşurate cu prilejul diferitelor evenimente: 1 IUNIE, ZIUA PĂMÂNTULUI, ZIUA EUROPEI, concursuri între diferite grădiniţe, care alături de plimbări şi drumeţii contribuie la educaţia morală a copiilor. Ei învaţă să nu evite efortul fizic, să învingă unele dificultăţi, le dezvoltă voinţa, curajul, spiritul de colectiv.

Numai simpla deplasare în mijlocul naturii este un mare câştig pentru sănătate şi pentru dezvoltarea fizică a copilului preşcolar, al cărui organism se află într-o importantă perioadă de creştere şi dezvoltare.

Folosirea jocurilor de mişcare ca mijloc de prevenire a unor boli sau de tratare a lor, de corectarea unor deficienţe fizice, cât şi pentru călirea organismului şi formarea unei ţinute frumoase datează de mii de ani. Practicarea jocului se împleteşte armonios cu factorii naturali de mediu în preocupările educaţionale ale omului din totdeauna.

Societatea modernă pune la dispoziţia părinţilor posibilitatea de a­şi înscrie copiii de mici la dife106 | 114

rite sporturi: înot, schi, dansuri populare, modeme, unde sub îndrumarea unor specialişti îşi educă şi-şi dezvoltă calităţile fizice şi de caracter.

Educatoarele sunt chemate să asigure condiţii cât mai bune desfăşurării activităţilor de educaţie fizică cu preşcolarii, să valorifice pe deplin influenţele pozitive pe care natura şi mişcarea le oferă cu prisosinţă.

Bibliografie 1. Bonchiş, E.,COPILUL ŞI COPILĂRIA, Bucureşti, 2000; 2. R.Î.P., nr. 2,3 , Bucureşti, 2005.

3. M.Ed.C.T., METODICA PREDĂRII EDUCATIEI FIZICE IN GRADINITA

Educaţia fizică la preşcolari Tănase Elena-Alina-Rodica Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Rm. Vâlcea Educatoarea este un manager, un conducător, chiar dacă nu deţine în mod expres o funcţie managerială. Întregul proces de învăţământ – în care educatoarea este factorul cheie, - este prin caracteristicile sale un proces managerial. Educatoarea conduce direct şi autonom foarte multe activităţi, fie la nivelul micro-grupului de copii, fie la nivelul grupei sau la nivelul grădiniţei. Ea se află cu copiii într-un continuu raport partenerial din perspectiva educaţională, formativă. Ea este cea care planifică activitatea didactică, organizează grupa de copii în funcţie de obiectivele urmărite, selectează conţinuturile procesului de învăţământ, controlează, îndrumă şi evaluează activitatea copiilor şi rezultatele obţinute de ei.

O adevărată problemă cu care se confruntă şi învăţământul preşcolar este rezistenţa sau chiar ostilitatea la schimbare. Din acest punct de vedere educatoarea este cea care poate fi un obstacol în calea schimbării sau un promotor al noului. Liviu Antonesei spune că: “atunci când e condusă corect schimbarea nu mai reprezintă o ameninţare, este o oportunitate. Este sursa îmbunătăţirilor.” Educatoarea manager trebuie să prevadă schimbarea şi să o înţeleagă ca pe un fapt raţional, ca pe un proces de durată şi ca pe o normalitate.

Educaţia fizică este una din activităţile pe care preşcolarii la desfăşoară cu multă plăcere în grădiniţă. Cu toate acestea din anumite motive, uneori chiar neîntemeiate (număr mare de copii în anumite grupe, absenţa sălilor de sport cu aparatura necesară, dar şi interesul scăzut al unor cadre didactice pentru acest gen de activitate, pa care preferă să-l folosească pentru aprofundarea unor cunoştinţe, sau transmiterea altora) fac ca aceste activităţi să fie desfăşurate din când în când sau chiar de loc în anumite grădiniţe.

Experienţa la clasă m-a convins că mişcarea este deosebit de benefică şi eficientă pentru copii. Un copil care se mişcă mult este un copil sănătos, un copil vioi, cu randament în tot ceea ce face pe parcursul unei zile. Această uimitoare energie de care dispun copii trebuie canalizată, folosită creator, iar dorinţa de mişcare, dinamismul, caracteristice copiilor trebuie să devină instrumente în mâna educatoarelor, prin care să se acţioneze în sensul formării unor copii sănătoşi şi viguroşi. Acesta este motivul pentru care în următoarele rânduri am să prezint etapele, momentele pe care trebuie să le respectăm în alcătuirea unui ansamblu de dans, precum şi unele mijloace specifice gimnasticii, accesibile preşcolarilor.

Educatoarei îi revine sarcina de a alege cele mai potrivite mijloace specifice ale gimnasticii ritmice în realizarea unor ansambluri de dans la preşcolari. Exerciţiile sub formă de balans, paşii de dans, variaţiile de mers şi alergare precum şi exerciţiile cu obiecte portative, subliniază în modul cel mai pregnant caracterul de dans ce corespunde trăsăturilor organismului feminin.

107 | 114

Mens sana in corpore sano Educ. Truşcă Mădălina Şcoala cu clasele I -VIII Nr. 5 Râmnicu Vâlcea La vârsta preşcolară activităţile de educaţie fizică şi sport practicate regulat ajută la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului copiilor, asigură un raport optim între statură şi greutate, favorizează construcţia osoasă, permit o bună dezvoltare a inimii, plămânilor şi muşchilor. Din propria experienţă, am constatat că nevoia de mişcare a copiilor la vârsta de 3-6 ani este foarte mare. Ei ştiu să meargă, să sară, să se caţere, să alerge, sunt capabili să înveţe jocuri, cântece, să se concentreze asupra câteorva lucruri, mai ales asupra celor care îi amuză. Ţinând cont de această constatare, am abordat activităţile de educaţie fizică într-o manieră distractivă. Astfel, i-am antrenat în diverse jocuri care presupun mişcare iar ei au fost mult mai cooperanţi decât dacă i-aş fi obligat să facă gimnastică la comandă: ,,atenţie, sus mâinile”, ,,sări pe loc”etc. În loc de acestea le-am spus: ,, hai, să zburăm ca păsărelele”, ,,agitaţi-vă aripile, săriţi”!

La vârsta de 3-4 ani copiii învaţă să meargă cu tricicleta, bicicleta sau, chiar, cu rolele, acestea ajutându-i să-şi coordoneze mişcările, să capete stabilitate, să-şi menţină poziţia corectă a coloanei vertebrale, să-şi dezvolte simţul direcţiei şi al distanţei, precum şi atenţia..

Activităţile de educaţie fizică şi sport au fost introduse în grădiniţă pentru că se cunoşteau efectele lor benefice atât asupra dezvoltării fizice a copiilor cât şi a celor psihice: îi ajută să se maturizeze emoţional, relaţionează mai binr cu anturajul, le dezvoltă simţul tactic şi solidaritatea. De asemenea, sportul este benefic pentru copiii timizi, închişi în ei, care în acest fel îşi pot ,,elibera” personalitatea Practicarea activităţilor de educaţie fizică şi sport se face fără a exagera, în ceea ce priveşte volumul şi intensitatea acestora, ţinând cont de particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor.

PREŞCOLARII ŞI SPORTUL Tucan Nicoliţa Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea La sfârşitul secolului al XIX lea sportul apare clar definit în educaţia fizică şcolară din Anglia, urmărind realizarea , organizarea în şcoli a întrecerilor, concursurilor şi a competiţiilor sportive. Tot atunci se formează primele echipe sportive şcolare, precum şi primele asociaţii şi cluburi sportive pentru elevi, fiind promovat spiritul de fair-play ( care însemna respectarea regulilor de întrecere, a adeversarului, zâmbetul după joc indiferenr de rezultat).

Sportul mişcarea , activitatea fizică, practicarea sistematică a exerciţiilor fizice, toate acestea, ne conduc spre conceptul „ sport pentru toţi”. „Sportul asigură fiecărui individ posibilitatea de autoinfluenţare fizică şi psihică, echilibrul optim al acestor sfere, starea de sănătate, în acelaşi timp cu satisfacerea nevoilor de mişcare şi participare la viaţa socială ( integrarea în mediu, exercitarea responsabilităţilor), a nevoilor de comunicare şi exprimare. Nu în ultimul rând, combate stresul vieţii cotidiene şi favorizează realizarea în bune condiţii a sarcinilor profesionale”. ( A. Dragnea,2000,p.85).

Sportul în viaţa copiilor este prezent încă din perioada educaţiei timpurii în mod instituţionalizat, prin educaţia psihomotrică din cadrul preşcolarităţii, începând cu vârsta de trei ani, dar este indicat să fie dublat de practicarea sistematică a unei ramuri de sport începând de timpuriu.

PROBLEMATICA ABORDATĂ 108 | 114

Plecând de la principalele funcţii exercitate de practicarea sistematică a sportului: • funcţia de împlinire , de satisfacere a dorinţei de mişcare, de acţiune; • funcţia de dezvoltare a capacităţii de performanţă; • funcţiile competiţionale, de satisfacere şi de stimulare a dorinţei de întrecere; • funcţia de socializare-integrare, afirmare socială, comunicare; • funcţia economică – sportul consumator şi producător de bunuri şi servicii; • funcţia culturală, cunoaşterea personalităţilor sportive, a recordurilor , a regulamentelor.

Detectăm astfel primele argumente care justifică practicrea unei ramuri de sport de către copii, încă din perioada educaţiei timpurii.

De asemenea, practicarea unei ramuri de sport încă din această perioadă de vârstă va realiza o educaţie specifică copilului, o educaţie prin mişcare prin care el va fi plasat într-un anumit context, propice disciplinei, respectării anumitor reguli, de igienă, de conduită sportivă, de instruire, îşi va forma primele deprinderi specifice instruirii sportive, va coopera, socializa, comunica cu partenerii de grupă, se va întrece cu ei, se va raporta la anumite modele, va asculta şi executa comenzile antrenorului.. Mai mult decât atât, obişnuinţa de practicare a unei ramuri de sport îi va forma copilului un stil de viaţă sănătos, mai riguros chiar, el va fi motivat de plăcerea de a se mişca, de rezultatele obţinute, de participarea activă, de stimularea venită din partea antrenorului, se va manifesta motric şi în situaţii mereu noi, îşi va exersa multe capacităţi ale organismului şi ale psihicului şi îşi va modela pozitiv trăsăturile de personalitate şi caracter.

Toate aceste beneficii obţinute de către copii în urma practicării sistematice a unei ramuri de sport, consolidează o altă categorie de aegumente care sprijină sportul în viaţa copiilor.

Nu în ultimul rând putem lua în calcul ajutorul pe care practicarea sportului de către copii îl acordă educatorilor prin faptul că educaţia realizată prin mişcare vine în sprijinul acestora, consolidândule copiilor principalele comportamente de colectivitate, ameliorând tendinţele de agresivitate, de lipsă de disciplină, formând deprinderile de igienă. Nutriţie, mărind capacitatea copiilor de a fi atenţi, motricitatea globală, motricitatea fină, educându-le principalele componente ale psihomotricităţii: învăţarea schemei corporale, coordonarea generală, echilibrul,structurarea spaţială, simţul kinestezic. Din acest punct de vedere putem spune că în funcţie de ramura de sport practicată se vor dezvolta atât calitîţile motrice de bază, viteza, îndemânarea , forţa şi rezistenţa, dar şi calităţile motrice specifice ramurii de sport respective, precum se vor forma şi deprinderile motrice specifice sportului respectiv.

Putem clasifica sporturile după anumite criterii, în : • sporturi individuale şi sporturi de echipă; • sporturi de iarnă sau sporturi de vară; • sportuei în sală şi sporturi în aer liber; • sporturi în apă.

Dorinţa de mişcare , dinamismul, caracteristice copiilor ,trebuie să devină instrumente în mâna educatorilor, prin care să se acţioneze în sensul formării unor oameni sănătoşi, apţi să facă faţă provocărilor societăţii.

Bibliografie 1. Revistele „ Învăţământul Preşcolar” nr. 4/2007, 3-4/2010; 2. „Educaţie fizică în grădiniţă”, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1979; 3. Dragnea A., „Teoria educaţiei fizice şi sportului”, Editura Cartea şcolii, Bucureşti, 2000.

109 | 114

Educaţia fizică şi euritmia în grădiniţă Prof. Vasile Maria Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 3 Râmnicu Vâlcea „Mens sana in corpore sano” Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se urmăreşte realizarea unei armonii între elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea funcţională a sistemului nervos, asigurând condiţii favorabile pentru activităţile intelectuale, contribuie la educarea conştiinţei şi conduitei morale, la formarea unor trăsături de viaţă şi caracter şi la formarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor motrice. În planul cadru al învăţământului preşcolar, educaţia fizică este prevăzută numai cu o singură oră, dar educatoarea poate în fiecare zi să facă mişcare cu copiii, în activităţile la alegere sau în momentul de educaţie fizică. Programa şcolară prevede formarea deprinderii motrice de bază şi aplicativ utilitare şi euritmie. Spre deosebire de celelalte activităţi, activitatea de educaţie fizică presupune instruirea şi formarea copilului în şi prin mişcare. Activitatea fizică are o pondere însemnată în dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă a copilului. Exerciţiul fizic stimulează nu numai respiraţia ci şi circulaţia sanguină care întăreşte şi dezvoltă sistemul muscular şi osos şi realizează puntea de legătură între gândire şi acţiune.

Ca formă de organizare a procesului de ânvăţământ, lecţia este constituită dintr-o succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară într-o unitate de timp în care se asigură o coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare, în vederea realizării finalităţilor procesului de învăţământ.

Lecţia reprezintă principala formă de organizare a procesului instructiv-educativ, deoarece: • prin intermadiul ei obiectivele educaţiei fizice se înfăptuiesc sistematic şi unitar pentru toţi copii • se respectă particularităţile de vârstă şi sex ale copiilor; • activtate se desfăşoară sub îndrumarea nemijlocită a educatoarei Structura activităţii de educaţie fizică reprezintă succesiunea în timp a principalelor momente, potrivit obiectivelor urmărite şi are caracteristici particulare determinate în principal de următorii factori: • prezenţa frecventă a două teme într-o activitate (o temă de învăţare sau repetare cu o temă de aplicare în joc dinamic, parcurs aplicativ, ştafetă cu deprinderile şi priceperile dobândite anterior).

• Necesitatea pregătirii copiilor pentru efort • Acţionarea sistematică asupra întăririi reflexului de postură şi a dezvoltării fizice armonioase:

110 | 114

Mens sana in corpore sano Educ. Vasilescu Floarea Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Conform dictonului mens sana in corpore sano se înţelege că sănătatea corpului se va reflecta automat şi asupra minţii. Acest lucru este valabil şi în sens invers: unei minţi sănătoase îi corespunde un corp sănătos.

Schopenhauer spunea ca: Sănătatea nu reprezină totul, dar fără sănătate nimic nu contează.

Deşi este greu de definit, sănătatea ar putea fi considerată în cele din urmă ca o stare de bine fizic, psihic şi social. Sănătatea îi conferă omului posibilitatea de a se opune cu eficienţă maximă factorilor patogeni şi factorilor de risc.

Standardul vieţii moderne impune un stil de viaţă mai sănătos şi căutarea unei ieşiri din rutina vieţii cotidiene, o evadare din spaţiul monden şi viaţa legată de munca de birou. Toate acestea influenţează alegerea sporturilor pentru care optăm fiecare dintre noi. Aceste trenduri culturale au deja un impact uriaş în lumea occidentală, stabilind priorităţile oamenilor şi totodată o creştere a interesului pentru pieţele formate din practicanţi ai sporturilor apropiate de natură şi mediu, precum înotul, ciclismul, pescuitul, yachtingul etc. În ziua de astăzi, aproape totul este tehnologizat şi asta se reflectă şi în activitatea noastră, efortul fizic fiind aproape inexistent. Majoritatea preferă sa nu mai circule pe jos chiar şi atunci când distanţele sunt foarte mici sau folosesc ascensorul chiar şi pentru un etaj. De ce să mergem la o plimbare în parc cu bicicleta sau pe jos când este mult mai comod să stai în faţa computerului şi să navighezi pe Net sau să priveşti la televizor în timp ce ronţăi la o punga de snacks-uri? Dar consecinţele sedentarismului sunt multiple şi chiar devastatoare, corpul uman având nevoie de mişcare pentru o bună funcţionare a metabolismului. Pentru un mod sănătos de viaţă reţeta este: exerciţiul fizic constant, alimentaţia corectă, odihna activă. Înţelepciunea strămoşilor a dus la fenomenul de masă care este SPORTUL din zilele noastre.

Persoanele care vor să-şi menţină forma fizică, care doresc să recupereze un tonus pierdut sau care vor să piardă greutate recurg la sport sau la forme de mişcare înrudite cu acesta. Nu în ultimul rând, semenii nostri loviţi de năpastă recurg la mişcare pentru recuperarea handicapurilor înnăscute sau dobândite.Pe toţi, sportul, miţcarea, ne face să ne recâştigăm demnitatea, cheful de viaţă prin integrarea mai bună în societate prin capacitatea de a ne face să ne simţim mai bine!

Mens sana in corpore sano reprezintă motto-ul după care ar trebui să ne ghidăm cu toţii. Mişcarea fizică în aer liber sau într-o sală de sport, fie şi numai pentru câteva ore pe săptămână, îmbunătăţeşte randamentul intelectual şi redă tonusul fiecăruia dintre noi. În acelaşi timp, mişcarea fizică creează o armonie între trup şi suflet. Trebuie să promovăm sportul fiindcă este de preferat ca tinerii să aibă mai degrabă exaltare sportivă decât pe cea a alcoolului sau a drogurilor. Practicarea sportului sau mişcarea sportivă în general are ca efect nu numai dezvoltarea armonioasă a corpului, ci influenţează întreaga personalitate intelectuală, socială şi morală. Referitor la acest subiect Jean Jacques Rousseau spunea: “Cu cât trupul este mai slab, cu atât vrea mai mult să comande. Cu cât e mai puternic, cu atât va fi mai supus. Dacă voiţi să vă cultivaţi inteligenţă, cultivaţi întâi forţele pe care ea trebuie să le genereze.” Mişcarea este sănătoasă, iar prin intermediul ei putem obţine viaţă lungă şi putere de muncă.

Toţi părinţii ştiu astăzi că sportul este bun pentru sănătate şi mai ales că este indispensabil dezvoltării armonioase a copilului.

Concluzia este că spiritul de echipă şi dorinţa de socializare nu sunt principalele motive pentru care oamenii trebuie să se implice în sport. In ziua de astazi, cei care se apropie de sporturi trebuie să o facă pentru :sănătate, etica socială şi dorinţa de a lua decizii pe cont propriu. Se pune accent pe educarea oamenilor în direcţia unui nou stil de viaţă. Avem posibilitatea să luăm măsuri şi să ne protejam. Depinde 111 | 114

de noi să fim atenţi la ce mîncăm, ce bem, să facem sport, să facem o cură periodică de detoxifiere, să ajutăm organismul să se regenereze.

112 | 114

ISSN: 2286-0517