Issuu on Google+

Revistă de informare în medicina estetică şi anti-aging

Numărul 10 Octombrie - Noiembrie 2010

Faţetele ceramice dau viaţă zâmbetului tău! Dr. Oana Drăgan, Cristian Petri Fototipuri cutanate şi expunerea solară Prof. dr. Alexandru Tătaru Blefaroplastia laser - O metodă modernă de rejuvenare a pleoapelor Fanny Katrana MD, PhD

Terapiile laser ale leziunilor vasculare ale membrelor inferioare Dr. Adrian Avram Sauna - istoric şi beneficii Georgeta Ungurean Tratamentul compresiv în boala venoasă cronică Prof Dr. Aurel Mironiuc


Înainte

Micropeeling laser 2940 nm

După

Înainte

După

Therma Scan 1319 nm - tratament laser pt acnee

Înainte

După

Varice - ablaţia endovenoasă laser 1319 nm


Înainte

După

Laser Profractional XC 2940 nm

Înainte

După

Contur laser 2940 nm

Înainte

După

Cicatrici postacnee - contur 2940 nm

Înainte Lipoliză asistată laser 1319 nm - 1064 nm

După


Cuprins

Board Editorial

Laser & IPL Terapiile laser ale leziunilor vasculare ale membrelor inferioare (pag. 6) Dr. Adrian Avram

Chirurgie Estetică Blefaroplastia laser - O metodă modernă de rejuvenare a pleoapelor (pag. 10)

Fanny Katrana MD, PhD

Flebologie

Redactor Şef Şef Lucrări Dr. Adrian Avram Medic specialist chirurgie estetică, plastică şi reparatorie

Redactor adjunct Şef de lucrări Dr. Claudia Corega Medic primar Ortodonţie şi Ortopedie dento-facială

COORDONATORI

Tratamentul compresiv în boala venoasă cronică (pag. 12) Prof Dr. Aurel Mironiuc

Anti-Aging Aliaţii sănătăţii şi ai frumuseţii (pag. 14) Monica Cirlea Rinoplastia non-chirurgicală o metodă minim invazivă de remodelare a nasului (pag. 17) News Îngrijirea pielii în sezonul rece (pag. 18) Mirela Moldovan

Chirurgie Estetică Prof. Dr. Alexandru V. Georgescu Medic primar chirurgie estetică, plastică şi reparatorie

Dermatologie şi Dermatocosmetologie Prof. Dr. Alexandru Tătaru Medic primar dermatovenerologie

Flebologie Prof Dr. Aurel Mironiuc Medic primar chirurgie generală, chirurgie vasculară

Anti-Aging Prof. Dr. John Ionescu Spezialklinik Neukirchen Germania

Dermatologie-Dermatocosmetologie Fototipuri cutanate şi expunerea solară (pag. 22) Prof. dr. Alexandru Tătaru Tehnologii moderne în tratamentul leziunilor virale ale pielii (pag. 25) Dr. Lacrima Georgeta Dâmbu, Prof. Dr. Alexandru Tătaru Ce facem dacă apar tulburări de pigmentare la nivelul pielii? (pag. 28) Dr. Cristina Stănescu

Celule stem - prelevare, banking, terapii Importanţa celulelor stem în medicina contemporană (pag. 30) Dr. Claudia Corega

Beauty&Spa Sauna - istoric şi beneficii (pag. 32) Georgeta Ungurean

Medicină Estetică Dentară Faţetele ceramice dau viaţă zâmbetului tău! (pag. 34) Dr. Oana Drăgan, Cristian Petri

Young Doctors Mezoterapia cu ace – un tratament eficient împotriva celulitei (pag. 36) Dr. Cristina Oltean ACNEEA: Problemă medicală sau psihologică? (pag. 38) Psih. Ramona Mihuţ Patient story by I. B. (pag. 39) Marketing pe timp de criză (pag. 40) Alexandru-Robert Bambo Informaţii utile (pag. 42) 4

Nr. 10 / noiembrie 2010

Celule stem - prelevare, banking, terapii G. Koliakos, MD, PhD Associate Professor of Biochemistry

Celule stem - prelevare, banking, terapii K. Koliakou, MD, PhD Associate Professor Histology - Embryology

Membrii NAŢIONALI Prof. Dr. Mihai Ionac (Timişoara, România) Prof. Dr. Ştefan Luchian (Bucureşti, România) Prof. Dr. Aurel Mironiuc (Cluj-Napoca, România) Prof. Dr. Teodor Stamate (Iaşi, România) Dr. Constantin Stan (Bacău, România) Şef Lucrări dr. Lucian Jiga (Timişoara, România) Dr. Cristina Stănescu (Bacău, România) Membrii INTERNAŢIONALI Prof. Dr. Dario Bertossi (Verona - Italy) Prof. Dr. Giovani Botti - (Villa Bella, Salo, Italy) Dr. Mervyn Patterson (London - England) Dr. M. Seddiq Faghih (Dubai - United Arab Emirates) Dr. Hervel Raspaldo (Cannes - France) Dr. Terry Grossman (Lakewood Colorado - USA) Director Marketing: Alexandru-Robert Bambo • Print: Publisys esthetiq-magazine.ro• www. esthetiq-magazine.ro


Noutăţi Editoriale Dr. Claudia Corega Şef de lucrări, U.M.F. Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca

A sosit sezonul rece... cei mai tineri se gândesc deja la vacanţa de iarnă iar ceilalţi îşi fac calculele de sfârşit de an analizând cele bune şi cele rele. De la mic la mare căutăm să ne descurcăm într-un cotidian zbuciumat. Nu uităm însă să fim optimişti, plini de energie şi doritori de noi provocări intelectuale. V-am întâmpinat în numerele noastre anterioare cu o avalanşă de informaţii care promovau doar cultul frumuseţii, acesta fiind unul dintre mesajele fundamentale ale revistei. Dar credo-ul nostru profesional nu ne lasă să perseverăm singuri, căci progresul nu este posibil decât atunci când îi faci părtaşi şi pe alţii, încurajându-i să-şi depăşească limitele şi mentorii din dorinţa de cunoaştere permanentă. Îmi revine mie onoarea şi totodată bucuria de a anunţa introducerea unei noi secțiuni: Young Doctors care îşi propune să susţină tinerii medici care excelează în domeniile lor de activitate, deschizând astfel noi orizonturi ştiinţifice. Am luat această decizie fiindcă am avut norocul de a fi susţinuţi şi încurajaţi în cariera noastră de minţi luminate fără de care nu am fi putut azi, la rândul nostru să ne încurajăm colegii mai tineri cărora le dorim succes, iar cititorilor noştri le mulţumim pentru fidelitate. Revistă de informare estetică şi anti-aging

5


Laser & IPL

Terapiile laser ale leziunilor vasculare ale membrelor inferioare Dr. Adrian Avram - Medic specialist chirurgie estetică, plastică şi reparatorie U.M.F. Cluj-Napoca Q-Clinic - Cluj-Napoca adrian.avram@q-clinic.ro Patologia venoasă afectează aproximativ 41% din femei şi 15% din bărbaţi şi este transmisă ereditar, provocată sau accentuată de cauze hormonale, favorizată de ortostatism prelungit, obezitate, sarcină precum şi de îmbătrânire. Înainte de tratament se efectuează o examinare clinică şi paraclinică a sistemului venos al membrului inferior. Dintre examinările paraclinice ecografia Doppler este o investigaţie cheie pe care se bazează strategia viitoarelor terapii. Tratamentul bolii varicoase se realizează sistematic: înainte de toate se realizează un tratament al varicozităţilor (varice) și insuficienței venoase prin cura chirurgicală sau mai nou prin ablaţie endovenoasă laser însă, în patologia venoasă a membrelor inferioare mai sunt o serie de leziuni vasculare superficiale care sunt tratabile prin scleroterapie sau terapii laser. Terapiile laser sunt eficiente pe acele vene de dimensiuni mici, de culoare roşie sau albastră de preferat până în 4 mm în

Înainte de tratament

După tratament

6

Nr. 10 / noiembrie 2010

dimensiune. Există o serie de lasere care realizează terapii vasculare (Pulse Dye Laser, KTP laser, Diode, etc) însă cele mai cunoscute și utilizate în astfel de leziuni sunt laserul NdYag: 1064 nm şi lumina intens pulsată (IPL). Înainte de tratamentul laser se realizează un consult de specialitate în care se stabileşte tipul de piele, se iau datele medicale şi se exclud condiţiile care reprezintă contraindicaţii ale tratamentului. Este foarte important să nu existe expunere solară şi bronz activ înainte cu 4-6 săptămâni de începerea tratamentului şi să nu se fi administrat medicamente sau produşi aplicaţi pe piele care produc efect fotosensibilizant, efect ce modifică reactivitatea pielii la aceste tratamente şi totodată creşte riscul de complicaţii. Tratamentul laser este realizat printr-o abordare sistematică a desenului venos de la nivelul pielii prin bombardarea cu impulsuri a fiecărui vas în parte. Se realizează astfel închiderea vasului prin fotocoagularea sângelui în interiorul acestuia. Sângele coagulat se resoarbe încet şi treptat într-o perioadă de timp astfel încât, dacă sunt necesare alte tratamente laser pe aceeaşi zonă nu se pot realiza mai repede de 4-6 săptămâni de la efectuarea ultimului tratament. Uneori, aceste venectazii creează o reţea de vase care trebuie închisă sistematic prin mai multe şedinţe de terapii laser NdYag: 1064 nm. Imediat după tratament poate să apară un uşor edem al pielii şi roşeaţă care remite în câteva zile. Se recomandă aplicarea unei feşe compresive sau ciorapi compresivi timp de 24 de ore precum şi aplicarea locală de comprese reci (icepacks)


Laser & IPL

pentru a remite mai rapid fenomenele inflamatorii post laser. Foarte important este de a evita expunerea solară voluntară după ultimul tratament pe o perioadă de 6 săptămâni sau utilizarea unei creme de protecţie solară cu SPF 50. Expunerea la soare sau frecventarea saloanelor de bronzare artificială poate produce hiperpigmentări în zona tratată.

şi terapiile laser descrise mai sus pentru desenul venos superficial. De cele mai multe ori aceste terapii sunt combinate pentru a obţine un rezultat funcţional şi cosmetic foarte bun. Înainte de tratament

Tratamentul laser al venectaziilor este o terapie minim-invazivă cu timp de recuperare scurt care generează un grad de satisfacţie mare pacienţilor datorită rezultatelor foarte bune din punct de vedere estetic. Trebuie menţionat că în cazul bolii varicoase asociată cu insuficienţă venoasă are prioritate în tratament componenta funcţională a bolii, care deseori necesită manopere chirurgicale invazive (cura chirurgicală a varicelor) sau manopere chirurgicale minim-invazive (ablaţia endovenoasă laser). Trebuie însă luată în considerare şi componenta estetică, prin realizarea unor terapii de tipul flebectomiilor ambulatorii (excizia în anestezie locală a pachetelor varicoase) sau scleroterapia

După tratament

Revistă de informare estetică şi anti-aging

7


Înainte

După

Cicatrice postchirurgicală - laser 1540 nm

Înainte

După

Rosaceea - Lumină intens pulsată LuxG


Înainte

După

Rejuvenare - laser 1540 nm

După

Înainte Telangiectazii nazale - Lumină intens pulsată LuxG

După

Înainte Epilare definitivă - Lumină intens pulsată LuxR

După

Înainte Fotorejuvenare - Lumină intens pulsată

Revistă de informare estetică şi anti-aging

9


Chirurgie Estetică

Blefaroplastia laser - O metodă modernă de rejuvenare a pleoapelor Fanny Katrana MD, PhD Plastic and Reconstructive Surgeon, Department of Plastic surgery Latsio Burn Center, Thriassio Hospital, Eleusina, Greece Blefaroplastia modernă cu laser conferă rezultate excelente pacienților în ceea ce privește rejuvenarea perioculară și un aspect radios al întregii fețe.

Aceste considerente explică decizia terapeutică de a opta pentru o rejuvenare a pleoapelor, care conservă aspectul facial armonios și tineresc pentru o perioadă mai lungă de timp. Scopurile acestui procedeu sunt: creșterea fermității țesuturilor pleoapei superioare, creșterea elasticităţii pleoapei inferioare și eliminarea cearcănelor.

Înainte

După

Pleoapele superioare sunt printre primele regiuni faciale la nivelul cărora apar semnele de îmbătrânire. Acestea se manifestă sub forma cearcănelor, ridurilor perioculare dinamice care-și fac apariția în decada a 2-a sau a 3-a de viață.

Blefaroplastia cu laser este preferată tratamentului chirurgical conservativ, datorită avantajelor semnificative pe care le conferă: • reducerea timpului de sângerare și a edemului postoperator • timpul de recuperare scurt • reducerea riscului de apariție a echimozelor perioculare

Înainte

După

Înainte

După

10

Nr. 10 / noiembrie 2010


Chirurgie Estetică • rezultate superioare calitativ intervenţiei clasice precum și un timp operator diminuat la 1/3 față de procedeul clasic invaziv. Laserul poate fi utilizat pentru incizie și eliminarea excesului de piele de la nivelul pleoapei superioare, rezultatul fiind imediat și cicatricea mult mai redusă ca dimensiune. La nivelul pleoapei inferioare laserul facilitează obținerea unei cicatrici practic invizibile prin tehnica de blefaroplastie transconjunctivală. Această procedură constă într-o incizie de dimensiuni extrem de reduse pe conjunctivă. Beneficiul major este menținerea formei pleoapei inferioare. Procedeul clasic chirurgical determină deteriorarea anatomiei țesuturilor pleoapei inferioare, determinând uneori apariția unui ectropion (căderea pleoapei inferioare). O analiză estetică preliminară este obligatorie, pentru a stabili care sunt obiectivele intervenției. Rejuvenarea propriu-zisă depinde de obiectivele analizei estetice preliminare. Durata acestei intervenții este de aproximativ 45 de minute, pentru ambele pleoape inferioare. Când se urmărește o rejuvenare totală atât la nivelul pleoapelor superioare cât și inferioare, intervenția durează 6o de minute. Dacă pleoapa inferioară are o laxitate crescută, concomitent cu rejuvenarea se poate realiza și cantopexia (ridicarea colțurilor externe ale ochiului), care au un rezultat superior. Intervenția poate fi realizată în anestezie locală sau generală. Postoperator se indică monitorizarea edemului local, echimozelor și a infecțiilor. Eventualele echimoze dispar în decurs de 10 zile, prevenția lor putând fi realizată și prin proceduri homeopatice, ca de exemplu administrarea de Arnica. Revistă de informare estetică şi anti-aging

11


Flebologie

Tratamentul compresiv în boala venoasă cronică Prof Dr. Aurel Mironiuc Medic primar chirurgie generală, chirurgie vasculară

Tratamentul compresiv oferă posibilitatea de a controla majoritatea simptomelor bolii venoase acute şi cronice, contribuie la prevenirea trombozei venoase profunde la pacienţii imobilizaţi la pat, constituie un tratament eficace al ulcerului venos și este indispensabil în tratamentul insuficienţei venoase cronice şi limfatice. Prin efectul compresiv se urmăreşte diminuarea diametrului venelor dilatate alături de restabilirea funcţiei valvelor din interiorul venelor, aceasta fiind compromisă atât la nivelul venelor superficiale cât şi a celor profunde. Tratamentul compresiv trebuie bine cunoscut de medicul practician, corect indicat, explicat şi demonstrat pacientului, crescând astfel complianţa la acest tip de tratament.

inferior, optându-se pentru o compresie mai mare la un pacient obez faţă de o persoană cu gambe subţiri. Presiunile exercitate de compresie depind de variaţiile volumului masei musculare, de tipul de material ales, de modul de aplicare sau de statusul activ sau non-activ al pacientului.

Compresia poate fi definită ca o forţă exercitată printr-un dispozitiv special numit orteză, ce acţionează pe un segment de membru atât în repaus cât şi la efort, comprimând ţesuturile în permanenţă. Compresia trebuie adaptată în funcţie de circumferinţa membrului

compresiv este aceea de ameliorare a unor edeme de cauză non-flebologică: de tip inflamator, de cauză disproteică, edemul gambier de cauză cardiacă, renală sau cel ciclic idiopatic.

12

Nr. 10 / noiembrie 2010

Tratamentului compresiv acţionează prin reducerea sau suprimarea refluxului venos şi a presiunii venoase, prin reducerea edemului, creşterea vitezei fluxului venos - întoarcerea venoasă spre inimă, ameliorarea funcţiei de pompă a valvelor venoase, reducerea umplerii venoase a membrului inferior, ameliorarea microcirculaţiei şi a drenajului limfatic. O altă aplicaţie a tratamentului


Flebologie Materialele utilizate în tratamentul compresiv sunt reprezentate de bandajele elastice şi inelastice utilizate de regulă la nivelul gambelor, montarea acestora efectuându-se dimineaţa, la ridicarea din pat şi menținându-se până seara înainte de culcare. Ciorapii elastici medicinali, un alt tip de material utilizat în tratamentul compresiv sunt diferiţi în funcţie de forţa cu care aceştia comprimă, de rigiditatea texturii, lungime şi talie, de materialele utilizate (elastan, microfibre, poliamide, bumbac, etc.) compresia realizându-se gradual pe membrul inferior de jos în sus (100% la gleznă, 70% la gambă şi 40% la coapsă). O metodă mai nouă de tratament o constituie ciorapii elastici speciali pentru tratamentul ulcerelor venoase. Alegerea modelului de ciorap compresiv depinde de mai mulţi factori: morfologia pacientului, aspectul clinic al bolii, explorările paraclinice vasculare, indicaţia terapeutică şi măsurătorile efectuate. Există o gamă largă de modele în comerţ (şosete, jambiere, ciorapi pe coapsă, colanţi sau hemicolanţi, colanţi pentru gravide), cu posibilitate de adaptare pentru majoritatea pacienţilor sau prin măsurători 3D ale extremităţiilor putem să alegem cel mai potrivit model sau chiar confecţionarea personalizată, mai ales în cazuri speciale, cum ar fi de exemplu dimensiunile reduse sau prea mari ale gambei. Indicaţiile tratamentului compresiv sunt multiple: tratamentul varicelor, al edemului şi tulburărilor trofice (dermatita pigmentară de stază, scleroatrofia tegumentară), tratamentul şi prevenirea redeschiderii ulcerului venos, după chirurgia venoasă indiferent de procedură (prin chirurgie clasică sau asistată laser), prevenirea evoluţiei bolii venoase cronice sau profilaxia trombozelor venoase profunde. Trebuie menţionat faptul că sunt dovedite rezultate clinice foarte bune în 3 categorii de patologie venoasă cum ar fi ulcerul venos activ, sindromul posttrombotic şi profilaxia trombemboliei (după intervenţii chirurgicale, asociată cu terapia anticoagulantă).

Clasa de compresie trebuie adaptată aspectului clinic al fiecărui pacient în parte, formele incipiente beneficiind de o compresie uşoară, cele mai avansate de o compresie mai puternică. Utilizarea compresiei uşoare prin ciorapi, jambiere permite reducerea apariţiei edemului vesperal (cel care apare seara) pentru persoanele cu ocupaţii sedentare sau pe parcursul unor călătorii de lungă durată în avion, autocar sau automobil. Tratamentul compresiv reprezintă o componentă de bază în arsenalul terapeutic din flebologie, alături de tratamentul chirurgical, scleroterapie şi farmacoterapie. Indicaţia tipului şi timpului de compresie depinde de patologia venoasă existentă eficienţa tratamentului compresiv bazându-se în primul rând pe experienţa medicului curant iar succesul tratamentului depinde mult de calitatea recomandărilor medicale personalizate în funcţie de fiecare pacient în parte cât şi de complianţa acestuia. A. Aplicarea unor benzi elastice la nivelul piciorului

A

B. Aplicarea unor benzi elastice la nivelul gambei

B

În boala venoasă cronică tratamentul compresiv este considerat de interes deosebit chiar dacă încă sunt relativ puţine probe şi studii referitoare la eficacitatea sa. Revistă de informare estetică şi anti-aging

13


Anti-Aging

Aliaţii sănătăţii şi ai frumuseţii Monica Cirlea monica.cirlea@yahoo.com

Starea de sănătate trebuie să fie obiectivul principal pentru fiecare persoană. Ea are două componente principale, asigurarea protecţiei organismului faţă de agenţii de distrugere şi menţinerea stării de sănătate. Pentru secolul XXI detoxifierea organismului, folosirea suplimenţilor alimentari nu este o “modă”, este o necesitate ţinând cont de agresivitatea constantă a multor alimente nesănătoase, poluarea apei, aerului, stresul, somnul dezordonat, etc. Detoxifierea este indicată în general la fiecare schimbare de anotimp pentru a ne ajuta organismul să elimine toxinele exo şi endogene acumulate, pentru a ne creşte imunitatea organismului, pentru a redobândi un tonus fizic şi psihic. Ea poate fi realizată prin tehnici interne (diete, hidrocolonoterapie, folosirea de vitamine, minerale, probiotice, minerale, etc) şi externe prin metode ca sauna uscată, peeling, gomaje corporale, faciale, relaxare, etc. În prezent există un interes tot mai mare acordat alimentaţiei sănătoase şi rolului deosebit prin suplimentarea organismului cu ajutorul vitaminelor, mineralelor, fructelor, produselor stupului, acizilor graşi nesaturaţi Omega 3-6-9,

14

Nr. 10 / noiembrie 2010

probioticelor etc. În acest context mă voi referi la o parte din gama suplimentelor alimentare cu un efect benefic pentru sănătate. Asigurarea protecţiei organismului faţă de radicalii liberi este foarte importantă deoarece aceştia se produc în interiorul organismului continuu și duc la: • distrugerea structurii şi funcţiilor celulare şi chiar distrugerea acestora; • afectează mecanismele energetice ale celulelor şi ca urmare apare oboseala chiar în lipsa unui efort fizic; • capacitatea de reproducere a celulelor este afectată, deoarece radicalii liberi atacă ADN-ul ceea ce duce la anomalii ale celulelor, respectiv formarea de celule canceroase; • distrug sistemul imunitar de barieră aflat în piele şi mucoase ceea ce duce la îmbolnăvirea organismului; • distrug sistemul imunitar intern deoarece atacă celulele imunitare rezultând un organism bolnav; • produc îmbătrânirea prematură.


Anti-Aging De cele mai multe ori efectul lor distructiv nu se simte imediat, dar în timp sunt implicaţi în peste 50 de boli. De aceea rolul antioxidanților (vit. A, C, E, D, B1, B3, B6, selenium, zinc, mangan, crom), un amestec bine echilibrat de multivitamine şi minerale este foarte important pentru a ne proteja atât celulele mature dar şi pe cele tinere în curs de formare.

PRODUSELE APICOLE (mierea, polenul, propolisul, lăptişorul de matcă) • au efecte antioxidante puternice; • stimulente ale sistemului imunitar şi sunt hepatoprotectoare; • intensifică creşterea, fertilitatea, longevitatea; • efecte antistres.

GINKO BILOBA • stimulent al memoriei, antioxidant puternic; • măreşte concentrarea, alină depresia, anxietatea; • măreşte fluxul sanguin spre creier, oferindu-i o bună oxigenare; • efect Anti-Aging. GINSENG-ul • stimulează vitalitatea, efect antioxidant, sporeşte imunitatea; • combate efectele fizice ale stresului; • echilibrează secreţia hormonală în organism şi sprijină glandele care produc aceşti hormoni; • îmbunătăţeşte funcţia erectilă şi aduce beneficii bărbaţilor cu probleme de fertilitate.

FRUCTELE DE PĂDURE (coacăze, afine, mure, zmeură) • au capacitate mare de absorbţie a radicalilor liberi; • reduc riscul bolilor cardio-vasculare; • efect de prevenire şi tratare a infecţiilor tractului urinar; • ajută la dezodorizarea urinei. LYCIUM-ul (lemnul dulce) • fructele şi rădăcina folosite împreună sunt considerate a fi cel mai puternic antioxidant la ora actuală; • combat efectele negative ale chimioterapiei şi interferonului; • ameliorează acuitatea vizuală; • tonic general. COENZIMA Q 10

ECHINACEEA • benefică în curele de detoxifiere; • limitează durata şi severitatea la răceli, gripe, infecţii; • accelerează vindecarea rănilor şi inflamaţiilor pielii, contribuie la păstrarea elasticităţii pielii; • normalizează reacţia imună a organismului.

• este prezentă în toate celulele organismului cu rol major în producerea de energie celulară; • acţiune importantă în menţinerea tinereţii; • ideală pentru persoanele cardiace ca şi adjuvant; • deşi se găseşte în organe precum: ficat, inimă, rinichi este mai sigur să o procurăm din suplimente alimentare.

Revistă de informare estetică şi anti-aging

15


Anti-Aging ACIZII GRAŞI ESENŢIALI OMEGA 3-6-9 • esenţiali în reglarea sistemului circulator şi imunitar, în reglarea metabolismului lipidelor; • scad nivelul de colesterol şi trigliceride; • efect pozitiv în redarea mobilităţii articulaţiilor, efect antiinflamator; • efect benefic pentru funcţionarea inimii şi creierului; • sporesc fluxul sanguin şi îmbunătăţesc circulaţia şi oxigenarea ţesuturilor; • înfrumuseţează pielea. Puţină lume cunoaşte faptul că peste 70 % din sistemul nostru imunitar este amplasat la nivel gastrointestinal. Dacă pielea este primul nostru sistem de apărare împotriva factorilor externi, sistemul gastro-intestinal reprezintă a doua linie de apărare a organismului în faţa bolii şi este un adevărat ecosistem dinamic alcătuit din miliarde de bacterii. Marea majoritate a acestor bacterii din intestine sunt benefice, dar câteva sunt periculoase în momentul înmulţirii lor. Dezechilibrele la nivelul gastro-intestinal pot fi ajutate pe lângă detoxifiere prin utilizarea periodică a probioticelor. PROBIOTICELE • menţin sistemului imunitar;

sănătatea digestiv,

• rol important în ameliorarea absorbţiei substanţelor nutritive; • comercializate în iaurturi sau sub formă de suplimente pot reduce

16

Nr. 10 / noiembrie 2010

incidenţa urticariilor şi eczemelor; • previne diareea, constipaţia, diareea provocată din cauza radioterapiei; • recomandate persoanelor care suferă de sindromul colonului iritabil; • efecte maxime ale probioticelor se obțin dacă le utilizăm împreună cu prebioticele (care sunt acei carbohidraţi ce trec nemodificați prin sistemul digestiv, ajung în intestinul gros unde activează ca nutrienţi pentru bacteriile bune, inclusiv cu cele provenite din probiotice). Prin grija faţă de noi, faţă de cei dragi, vom realiza ce este mult mai simplu şi ieftin să investim în sănătate, să prevenim. Natura ne oferă o multitudine de remedii benefice pentru toate vârstele şi dacă veţi aplica metodele de detoxifiere, vitaminizare şi energizare, veţi avea rezultate în sănătate, energie şi tinereţe.


Anti-Aging

Rinoplastia non-chirurgicală o metodă minim invazivă de remodelare a nasului

news

Nasul este o componentă centrală a esteticii feţei şi orice asimetrie sau defect cât de mic este vizibil. Operaţia de remodelare a nasului – rinoplastia - este o procedură invazivă cu timp de recuperare destul de mare, dar cu rezultate remarcabile. În lipsa unui timp de recuperare, pacienţii pot apela la metode minim-invazive. Remodelarea nasului cu ajutorul substanţelor injectabile (filleri) şi cu botox este o metodă minim invazivă de remodelare a nasului cu riscuri minime şi cu efect imediat. Indicaţia acestei proceduri este de a corecta micile asimetrii ale nasului, modificări ale vârfului nasului şi ale cocoaşei nazale, dar şi deformări restante după operaţia de rinoplastie. Trebuie menționat faptul că această procedură nu corectează problemele funcţionale ale nasului (tulburări de respiraţie etc). Procedura se realizează în anestezie locală prin aplicarea unei creme anestezice înainte cu aproximativ o oră la nivelul zonelor care vor fi injectate. Acidul hialuronic (Juvederm, Teosyal, Varioderm, Amalian, Princess etc) este o opţiune bună prentru remodelarea nasului. Deşi cu efect temporar de câteva luni, injectarea nu durează decât câteva minute şi forma nasului

este modificată. În afara acidului hialuronic există şi produse care au persistenţă mai îndelungată cum ar fi hidroxiapatita de calciu (Radiesse). De asemenea toxina botulinică este utilizată în anumite cazuri pentru o ridicare discretă a vârfului nasului. Uneori această metodă este utilă la pacienţii care doresc operaţii de rinoplastie, dar nu sunt hotărâţi sau nu îşi permit ca timp recuperarea post operatorie. Pacienţii sunt chemaţi la un control după două săptămâni de la tratament când se pot realiza completări pentru a obţine un rezultat superior. Adresabilitatea pentru aceste tipuri de tratament este în creştere atât la bărbaţi cât şi la femei, deoarece aceste proceduri au timp de recuperare minim şi duc la rezultate cu grad mare de satisfacţie. Revistă de informare estetică şi anti-aging

17


Anti-Aging

Îngrijirea pielii în sezonul rece Conf. dr. Mirela Moldovan U.M.F. Cluj-Napoca Catedra de Dermatofarmacie şi Cosmetologie Sezonul rece influenţează în mod particular tegumentul, datorită condiţiilor atmosferice particulare care se pot întâlni în această perioadă: frig asociat cu umiditate ridicată, frig asociat cu umiditate scăzută, frig şi soare, frig şi vânt puternic, toate alternând cu căldura şi umiditatea scăzută din interior. Cea mai afectată de aceste condiţii va fi partea neacoperită de vestimentaţie: faţa (tenurile uscate, tenurile sensibile şi tenurile cuperozice) şi în egală măsură şi buzele şi mâinile. Principalele modificări ce apar la nivelul pielii expuse la aceste condiţii sunt: • afectarea filmului hidrolipidic protector datorită reducerii secreţiei sebacee, în consecinţă pielea pierde din nivelul normal de hidratare; • diminuarea activităţii enzimatice a pielii, apărută ca

o consecinţă a deshidratării. Aceasta va determina pe de o parte o creştere a rugozităţii pielii datorită vitezei reduse de descuamare şi pe de altă parte o accentuare a deshidratării datorită reducerii sintezei substanţelor care fixează apa în piele (componente ale factorului natural de hidratare). • apariţia iritaţiilor pielii datorită reducerii funcţiei de barieră a pielii. Pentru a compensa aceste efecte specialiştii au formulat produse speciale cu scopul de a proteja şi de a creşte gradul de hidratare al pielii. Aceste produse acţionează în principal prin două mecanisme: reducerea evaporării apei intrinseci prin utilizarea de substanţe cu rol oclusiv şi favorizarea creşterii nivelului de hidratare prin încorporarea în preparate a unor substanţe cu rol higroscopic sau hidro-fixator. Principalele ingrediente care se vor găsi în aceste produse sunt: Substanţe oclusive lipofile: vaselina, care acţionează ca o peliculă protectoare deoarece s-a dovedit că poate penetra în spaţiile intercelulare ale stratului cornos, accelerând biosinteza lipidelor şi facilitând astfel refacerea funcţiei barieră a pielii;

18

Nr. 10 / noiembrie 2010


Anti-Aging uleiuri vegetale (ulei din germeni de porumb sau de grâu, ulei de jojoba, ulei de migdale sau de avocado etc); unturi vegetale (unt de Shea sau de karité); ceară de albine ca şi componentă principală a cold-cremelor; alcooli graşi precum şi lipoaminoacizi, trigliceride, steroli şi acizi graşi esenţiali. Substanţe oclusive hidrofile: filmogeni hidrofili şi biopolimeri de origine naturală, derivaţi de chitosan. Substanţe cu rol umectant dintre care glicerolul este cel mai eficient, cu o capacitate foarte bună de a reţine apa. Pe lângă rolul umectant, s-a dovedit că glicerolul contribuie şi la refacerea funcţiei barieră a stratului cornos, având un rol important şi în digestia proteolitică a corneodesmozomilor care asigură legătura între celulele stratului cornos superficial (corneocite), facilitând astfel descuamarea acestora şi corectând aspectul rugos care apare la pielea uscată datorită acumulării corneocitelor. Din această categorie se mai pot menţiona acidul hialuronic, manitol, sorbitol, aminoacizi, săruri ale acidului pirolidon carboxilic. Principii active încorporate pentru a favoriza refacerea cimentului barierei pielii: vitamina F pentru combaterea rugozităţii, vitamina E cu rol antioxidant, ceramidele care sunt esenţiale pentru restabilirea coeziunii celulelor stratului cornos etc; Principii active pentru reducerea iritaţiilor: ape termale, sucralfat, vitamina A, alantoină, gel de Aloe

Vera, alfa-bisabolol, derivaţi ai acidului gliciretinic etc. Utilizarea acestor produse va fi completată de respectarea unor sfaturi practice de îngrijire pe durata sezonului rece: la nivelul feţei demachierea se realizează cu preparate de tip emulsie, evitând săpunurile de orice fel, în special în cazul pielii uscate. Cremele hidratante se aleg cu textură mai grasă, acţiunea lor fiind completată de aplicarea cotidiană a unei creme de noapte şi de aplicarea unei măşti hidratante o dată la două săptămâni. La fel de importantă este şi protejarea buzelor, deoarece la acest nivel tegumentul este mai subţire şi nu este protejat de sebum. Protecţia se realizează prin utilizarea de balsamuri cu textură cremoasă care se aplică înainte de a ieşi afară şi după întoarcerea în casă. La fel ca şi buzele şi mâinile sunt afectate de condiţiile apărute în sezonul rece deoarece şi la acest nivel numărul de glande sebacee este redus şi filmul hidro-lipidic protector este mai redus. Se aleg creme emoliente dar negrase, aplicate înainte de a ieşi afară şi după fiecare spălare a mâinilor. În concluzie, deşi nu se poate evita expunerea la condiţiile atmosferice care însoţesc sezonul rece, prin utilizarea produselor adecvate, conform recomandărilor specialiştilor, se pot reduce efectele pe care acestea le determină la nivelul tegumentului expus. Revistă de informare estetică şi anti-aging

19


Chirurgie estetică, plastică și reparatorie Celule stem: prelevare, banking, terapii Dermatologie și dermatocosmetologie Centru laser și IPL Anti-Aging Tratamentul ridurilor cu Botox şi Acid Hialuronic • Microdermabraziune medicală • Tratamentul leziunilor pigmentare şi al cuperozei cu IPL • Tratamentul laser al venectaziilor membrelor inferioare • Tratamentul laser al ridurilor • Tratamentul transpiraţiei excesive • Mărire de buze • Micropeeling laser • Resurfacing laser • Tratament de reîntinerire laser Profractional XC • Peeling chimic superficial • Epilare definitivă cu lumină intens pulsantă (IPL) • Tratamentul laser al cicatricilor • Tratamentul bolii varicoase • Intervenţii de chirurgie estetică, plastică şi reparatorie • Lipoaspiraţie asistată laser • Tratamentul varicelor cu laser endovenos


Date de contact Tel/Fax: 0264.439.003 Str. Regele Ferdinand 12/15 400110 Cluj-Napoca 0721.376.263 office@q-clinic.ro Bistriţa: Str. Independenței, nr. 54 Deva: Centrul (Franco-Roman) de Medicină Ambulatorie Bd. 22 Decembrie, bl. D1, Parter

www.q-clinic.ro


Dermatologie-Dermatocosmetologie

Fototipuri cutanate şi expunerea solară Prof. dr. Alexandru Tătaru Medic primar dermatovenerolog UMF Cluj-Napoca Q-Clinic - Cluj-Napoca Tegumentul se bronzează prin expunere la razele ultraviolete ale soarelui sau la cele artificiale din saloanele de bronzaj. Sub acţiunea ultravioletelor, de tip A mai ales, celulele numite melanocite din tegument sunt stimulate natural să producă mai multă melanină, pigmentul fiziologic al pielii. Melanina deja produsă în melanocite este stocată sub forma unor depozite granulare numite melanozomi în interiorul melanocitelor. Aceşti melanozomi sunt

transferaţi către celulele straturilor bazal şi spinos ale epidermului, unde se dispun deasupra nucleului celular, protejând astfel materialul ADN de distrucţiile provocate de ultraviolete şi conferind în acelaşi timp pielii o culoare mai închisă. Practic, modificările de culoare ale pielii în urma unei expuneri la ultraviolete se petrec în două faze. Faza imediată apare la câteva ore de la o expunere moderată (o expunere excesivă conduce la arsuri solare!) și se constată o închidere la culoare discretă a pielii (bronzare imediată, care este trecătoare) şi se produce prin transferul melanozomilor deja existenţi în melanocite. Faza tardivă decurge în următoarele săptămâni de la expunerea la ultraviolete, și conduce la modificarea spre brun a culorii pielii (bronzajul persistent) şi se datorează continuării şi creşterii producţiei de melanozomi în melanocite, transferaţi apoi către celulele epidermului. Cât de mult se închide pielea la culoare la o anumită persoană este o caracteristică determinată genetic şi depinde de aşa-numitul fototip cutanat. Fototipurile cutanate au fost stabilite de către dermatologul englez FitzPatrick şi colaboratorii începând cu anul 1988. Clasificarea după fototipuri se bazează pe reacţia unei persoane după o primă expunere de 30 minute, la lumina soarelui în mijlocul zilei. În urma cercetărilor pe un mare număr de subiecţi au rezultat şase fototipuri cutanate clasificate în funcţie de răspunsul la ultraviolete, de tendinţa pielii de a se bronza sau, dimpotrivă, de a suferi arsuri solare:

22

Nr. 10 / noiembrie 2010


Dermatologie-Dermatocosmetologie • tipul I: persoane cu pielea foarte albă, roşcate, cu ochi albaştri sau verzi, cu sau fără pistrui, care nu se bronzează niciodată, dar se ard întotdeauna; • tipul II: persoane cu pielea albă, ochi albaştri, păr blond sau şaten, care se ard frecvent la soare şi se bronzează uneori, cu dificultate; • tipul III: persoane şatene cu ochi căprui, care se ard uneori la soare şi se bronzează relativ repede şi uşor; • tipul IV: persoane brunete cu păr negru şi ochi negri sau căprui, care se bronzează întotdeauna şi practic se ard la soare numai în condiţii limită; • tipul V: persoane cu pigmentaţie constituţională moderată (mediteranienii, asiaticii, metişii), care se bronzează uşor şi mult, dar nu se ard; • tipul VI: persoane cu pigmentaţie constituţională marcată (negrii), care nu se ard. Ca exemple de populaţii putem aminti: pentru fototipul cutanat I populaţia scoţiană (celtică de origine), de regulă blonzi cu păr roşu şi pistruiaţi; pentru fototipul II populaţia din zonele nordice ale Europei; pentru fototipul III populaţia central-europeană iar pentru fototipul IV populaţia din sudul Europei şi cea din partea nordică a Mediteranei.

UV, adică un sistem standardizat de măsurare a razelor ultraviolete solare, aflat la dispoziţia prezentatorilor meteo şi publicului larg. Indexul, cu o scară de valori de 0-20 (în Europa nu se depășește cifra 10), are următoarele semnificaţii: • 1-2: soarele nu este nociv, prin urmare riscul general de expunere este minim; • 3-4: risc scăzut pentru majoritatea oamenilor, cu excepţia celor cu piele foarte sensibilă (tip I şi II), care nu ar trebui să se expună fără protecţie; • 5-6: orice persoană cu piele albă sau brună necesită protecţie în momentul expunerii; risc minim prezintă populaţia neagră; • 7+: oricine, indiferent de culoarea pielii, trebuie să se protejeze; când valorile depăşesc cifra 10, cei cu piele albă prezintă un risc foarte mare, iar cei cu piele neagră, unul mediu.

Trebuie să subliniem faptul că diversele fototipuri nu reprezintă rase umane diferite, ci doar o modalitate diferită de reacţie a melanocitelor faţă de expunerea la ultraviolete. Toţi oamenii au acelaşi număr mediu de melanocite pe centimetru pătrat de tegument, dar la unii acestea sunt mai active iar la alţii mai puţin active sau, ca în cazul fototipului I, aproape complet inactive. De asemenea, mixajul populaţional permanent a făcut ca această clasificare în 6 fototipuri cutanate să fie doar orientativă şi diferite situaţii intermediare să apară peste tot. Rămâne totuşi o clasificare utilă pentru recomandările de fotoprotecţie cu produse de tip ecran solar şi pentru orientarea procedurilor cu lumină laser sau lumină intens pulsată (IPL) în cabinetele de dermato-estetică. După 1990, în Marea Britanie s-a elaborat un index Revistă de informare estetică şi anti-aging

23


Dermatologie-Dermatocosmetologie Radiaţia ultravioletă a soarelui este împărţită în trei clase: ultravioletele A, cu lungime de undă mare, ultravioletele B cu lungime de undă medie şi ultravioletele C cu lungime de undă mică. Ultravioletele de tip C sunt cele mai intens oncogene (generează cancere cutanate, mai ales melanoame) dar în majoritate sunt oprite în stratul de ozon al atmosferei. Una din catastrofele ecologice induse de om a fost tocmai afectarea stratului natural de ozon prin folosirea de fluorocarburi ca agenţi de răcire pentru frigidere, între anii 1960 – 1980. Odată cu interzicerea utilizării pe scară industrială a acestor fluorocarburi stratul de ozon este în refacere. Hazardul circulaţiei atmosferice a făcut ca zona cea mai afectată a stratului de ozon să se dispună deasupra Australiei (şi a Antarcticii, unde însă nu există populaţii umane stabile). Revenind la fototipurile cutanate, în Australia s-au combinat doi factori generatori de cancere cutanate: lipsa stratului de ozon şi populaţia alogenă provenită din Europa, majoritar din Anglia, cu fototip cutanat predominant de tip I şi II, adică cea mai sensibilă la efectul oncogen. Rezultatul a fost o creştere foarte mare a incidenţei cancerelor de piele şi mai ales a melanomului malign în acestă zonă, fapt care a impus crearea de programe speciale de depistare precoce a cancerelor cutanate în Australia.

Ultravioletele de tip A au o intensitate aproximativ constantă tot timpul zilei, sunt cele care induc fenomenul de bronzaj imediat pomenit mai sus, pătrund profund în tegument până la nivelul dermului şi induc un risc oncogen moderat. De altfel, ele sunt utilizate în diverse terapii dermatologice, inclusiv pentru psoriazis. Ultravioletele de tip B sunt intense între orele 1116, reprezintă motivul pentru care între aceste ore se 24

Nr. 10 / noiembrie 2010

indică rămânerea la umbră sau cel puţin aplicare unor ecrane solare, pătrund doar în epiderm, dar induc un risc oncogen real, intens, prin afectarea ADN-ului celulelor bazale ale epidermului. Sunt responsabile totodată de bronzajul numit tardiv, de lungă durată. În cazul ultravioletelor artificiale, de solar, lămpile respective produc un amestec de ultraviolete A şi B dificil de estimat, iar sursa lor se află în imediata apropiere a pielii, motiv pentru care se recomandă ferm utilizarea solarului cu multă prudenţă, nu mai mult de 12 şedinţe pe an. Expunerea în exces la ultravioletele solare sau artificiale produce arsurile actinice. Într-o primă fază pielea devine roşie, apoi apar bule cu lichid gălbui şi în final pielea afectată se descuamează. Pentru oncogeneza cutanată faptul cel mai periculos este chiar această arsură actinică, ale cărei efecte negative nu apar imediat, ci cumulativ în timp, ceea ce înseamnă practic că fiecare episod de arsură actinică creşte riscul de oncogeneză cutanată prin însumare cu precedentele episoade. Riscul respectiv este mare pentru fototipurile cutanate I şi II, mediu pentru fototipurile III şi IV, mai scăzut dar niciodată redus la zero pentru fototipurile V şi VI.

În concluzia articolului, pentru persoanele care se regăsesc în cadrul fototipurilor cutanate I şi II este recomandată utilizarea de ecrane solare la orice expunere a corpului la soare şi cu totul nerecomandată utilizarea solarului. Pentru fototipurile III şi IV este recomandată utilizarea de ecrane solare, chiar dacă sunt deja bronzate, în cazul când indexul UV anunţat de meteorologi depăşeşte valoarea de 5-6.


Dermatologie-Dermatocosmetologie

Tehnologii moderne în tratamentul leziunilor virale ale pielii Dr. Lacrima Georgeta Dâmbu - lacrima.dambu@q-clinic.ro Q-Clinic - Cluj-Napoca Prof. Dr. Alexandru Tătaru Medic primar dermatovenerolog UMF Cluj-Napoca Q-Clinic - Cluj-Napoca Verucile (negii) şi papiloamele virale sunt leziuni cutanate benigne de origine virală, produse de virusul HPV (Human Papiloma Virus). Acest virus infectează epidermul (stratul superficial al pielii), penetrând în organism prin zonele lezate ale tegumentului (piele). Virusul produce o creştere rapidă a stratului superficial al pielii, rezultând o verucă. Locurile de elecţie sunt mâinile, genunchii (la copii) şi tălpile (la adulţi). Care sunt tipurile de leziuni virale? Există câteva tipuri principale de veruci. Acestea diferă în funcţie de localizare şi aspect. Verucile vulgare (comune) sunt proeminente, de formă emisferică (dom). Prezintă aspect rugos, de culoare gri-maroniu. Apar cel mai frecvent la nivelul mâinilor (pe spatele mâinilor şi al degetelor, eventual în jurul unghiilor şi sub ele) dar totodată pot să apară pe orice altă zonă a corpului. Verucile vulgare ale feţei au un aspect diferit, filiform. Verucile plane (juvenile) sunt o formă particulară de veruci. Sunt mici ridicături cu suprafaţa plană şi

netedă. Uneori sunt uşor pigmentate, alteori de culoarea pielii, fiind greu de observat. Sunt întâlnite aproape în exclusivitate la copii şi femei, de obicei la nivelul feţei. Verucile filiforme se localizează mai frecvent la nivelul gurii, a nasului sau bărbiei, sunt de culoare roşiatică şi prezintă proeminenţe dendritice. Verucile plantare apar la nivelul tălpii, sunt uşor proeminente, cu marginea hiperkeratozică (groasă, uscată). Se aseamănă cu o bătătură şi are mai curând tendinţa de a creşte în profunzime. Un fenomen interesant este fenomenul Koebner, care explică apariţia verucilor pe zonele de presiune ale piciorului, zone care suportă cea mai mare solicitare mecanică. Cu cât presiunea este mai mare, cu atât verucile se dezvoltă mai puternic şi evident şi durerea este mai mare (durerea la păşit). Verucile periungheale de la nivelul unghiilor prezintă un aspect rugos şi denivelat şi pot afecta creşterea normală a unghiilor. Verucile ano-genitale (condiloma accuminata) sunt

Revistă de informare estetică şi anti-aging

25


Dermatologie-Dermatocosmetologie Papiloame virale la nivelul pleoapei superioare

Papiloame virale la nivelul axilei, braţelor şi trunchiului superior

o altă varietate de mici leziuni tumorale de culoare roz sau roşie, cu suprafaţa neregulată (conopidiformă), de dimensiuni variabile, contagioase şi autoinoculabile. Acestea se localizează mai ales pe mucoasa genitală, unde datorită mediului umed pot atinge forme şi dimensiuni neobişnu-ite.

acantozic. Culoarea închisă provine de la pigmentaţia abundentă a celulelor din stratul bazal.

Papiloamele virale cutanate, numite şi veruci pediculate, se prezintă sub mai multe aspecte. Unele sunt pediculate iar altele sunt sesile cu o bază de implantare mai largă. Pot avea culori variind de la galben deschis până la negru. Se intâlnesc la orice vârstă şi sex, fiind localizate pe orice zonă a corpului, cu frecvenţa mai mare la nivelul jumătăţii superioare. Trebuiesc diferenţiate de nevii melanocitari precum şi de diversele tumori benigne sau maligne hiperpigmentate. Formele obişnuite sunt numite papiloame cheratozice, fiind constituite dintr-un strat gros superficial de cheratină dispus pe un epiderm

Verucă “în balama”

26

Nr. 10 / noiembrie 2010

Cum se transmit? Verucile se răspândesc destul de uşor prin contact direct cu virusul. Se poate produce reinfecţia prin atingerea verucilor urmată de atingerea altor zone ale corpului (autoinoculare). Se pot infecta şi alte persoane prin folosirea în comun a prosoapelor, a paturilor, lamelor de ras, ustensile infectate, bazine sau alte obiecte personale. De asemenea, verucile pot să se se extindă, ba mai mult ele pot infecta suprafeţe de piele alăturate, rezultând infecţii “în balama” sau “kissing warts”. Epilarea sau raderea părului pubian deschide mici escoriaţii care reprezintă porţi de intrare pentru virusul HPV. În ultimul timp se constată o creştere a numărului de persoane, mai ales bărbaţi, cu multiple papiloame virale pubiene în urma epilării. Trebuie să mai adaugăm observaţia că o parte dintre persoanele sănătoase pot fi purtătoare de virus HPV pe tegument, persoane care pot dezvolta diverse tipuri de veruci sau papiloame virale după minime traumatisme cutanate. După expunerea la HPV, urmează o perioadă de 2-9 luni în care are loc creşterea subcutanată a verucii, proces ce nu poate fi văzut cu ochiul liber. Există o predispoziție ca unele persoane să dezvolte veruci mai mult decat altele. Prezenţa tumorilor virale este adeseori asociată cu stările de imunodepresie, atât terapeutice (corticoterapie) cât mai ales dobândite.


Dermatologie-Dermatocosmetologie Leziunile papilomatoase epidermice se caracterizează prin evoluţia lor benignă, transformarea lor malignă fiind foarte rară. În schimb se înmulţesc putând ajunge de ordinul zecilor la persoanele cu deficit de imunitate antivirală. Prejudiciul este în primul rând estetic, dar uneori prin traumatizare repetată pot creşte sau pot deveni dureroase prin trombozarea vasului sangvin central. Care sunt mijloacele de tratament? Succesul remediilor populare în tratamentul verucilor se datorează faptului că de multe ori ele dispar de la sine, mai ales la copiii mici. Managementul topic (local) impune aplicarea diferiţilor agenți chimici (acid salicylic), 5-fluorouracil, bleomycin sau crioterapia (îngheţarea cu azot lichid) pe durate lungi de timp, prin urmare succesul tratamentului depinde de complianţa pacientului. Afecţiunile dermatologice al căror tratament era reprezentat până nu demult de excizia chirurgicală sunt tratate acum cu succes prin electrocauterizare sau terapii laser, terapii ce deja fac parte din vocabularul fiecăruia dintre noi. Avantajul faţă de metodele tradiţionale constă în reducerea semnificativă sau chiar absenţa sângerării. Laserele se bazează pe principiul fototermolizei selective ceea ce înseamnă că se modulează frecvenţa de lumină (foto) pentru a produce căldură (termo) în aria specifică ce urmează a fi distrusă (liza). Laserele de tipul Nd:Yag (1064 nm) şi PDL (Pulse dye laser: 585nm,595 nm) folosesc o sursă de lumină monocromă şi au ca ţintă hemoglobina din vase. Lumina se transformă în energie termică, distrugând astfel microvascularizaţia din leziunile virale. Laserul Erbium:Yag cu lungimea de undă 2940 nm vaporizează instantaneu Verucă la nivelul degetului ţesutul lezat (bolnav).

Înainte de începerea tratamentelor laser se stabileşte un diagnostic dermatologic al leziunilor virale. Sunt necesare între 1 şi 3 sedinţe, în funcţie de numărul leziunilor şi de răspunsul acestora la tratament. Se efectuează o anestezie locală, reducându-se astfel discomfortul din timpul tratamentului. IPL (lumina intens pulsată) foloseşte o lungime de undă specifică, policromă, optimă pentru absorbţia selectivă a hemoglobinei şi oxihemoglobinei, astfel se produce distrugerea microvascularizaţiei leziunilor virale (veruci, papiloame). Lungimea de undă lungă produce o încălzire termică profundă, astfel prin creşterea efectivă a temperaturii de la nivelul epidermului se distruge virusul (HPV). Acest tip de tratament necesită între 4 şi 6 sedinţe, spaţiate la interval de 1 lună. Tratamentul IPL este recomandat pentru tratarea leziunilor extinse. Radiochirurgia Ellman foloseşte o frecvenţă înaltă de unde radio de 4.0 MHz şi aduce numeroase avantaje în chirurgia dermatologică. Este o procedură prin care se distruge termic un ţesut, folosind un circuit electric creat între doi electrozi. Această metodă este utilizată atât cu rol hemostatic (prin oprirea sângerărilor) cât şi pentru excizia leziunilor de la nivelul tegumentului sau a unui fragment de ţesut cutanat. Terapiile laser, IPL-ul şi radiochirurgia dermatologică sunt metode sigure şi eficace de tratament al leziunilor virale ale pielii, având rezultate mai rapide cu timp de recuperare mai scurt şi cu mai puţine complicaţii faţă de terapiile convenţionale.

După 3 luni de la tratamentul IPL

Revistă de informare estetică şi anti-aging

27


Dermatologie-Dermatocosmetologie

Ce facem dacă apar tulburări de pigmentare la nivelul pielii? Dr. Cristina Stănescu Medic primar dermatovenerolog Dermacenter Bacău Tulburările de pigmentare de la nivelul pielii pot îmbrăca diferite aspecte și au cauze multiple. Înainte de a incerca orice metodă de corectare a acestor modificări cutanate este necesară o consultație la dermatolog. El este singurul care poate diagnostica și indica corect ceea ce trebuie făcut.

Mai poate apare la femei cu insuficiență ovariana, femei la menopauza sau la cele care iau contraceptive. Tratamentul melasmei este dificil şi trebuie însoţit întotdeauna de un program riguros şi de durată de fotoprotecţie. Se mai pot întâlni frecvent leziuni hipo sau hiperpigmentare ca urmare a unor afecţiuni cutanate care produc inflamaţie la nivelul pielii. În această categorie putem include hiperpigmentările care apar în acnee, psoriazis, lichen plan, erupţii postmedicamentoase, după expunere la diverse substanţe toxice sau după arsuri, inclusiv arsuri solare.

Cloasma gravidică

Cele mai frecvente modificări ale culorii pielii sunt cele care se instalează cu vârsta constituind semne de îmbătrânire și melasmă. Melasma sau cloasma reprezintă o hiperpigmentare a pielii care apare la nivelul, feței în plăci sau reticulată. Petele sunt dispuse simetric pe frunte și obraji. Ele nu sunt însoțite de nicio simptomatologie și sunt mai frecvente la femeile cu pielea mai închisă la culoare. Melasma este accentuată de expunerea la ultraviolete și poate avea cauze multiple. Au fost luate în discuție diverse cauze. Cel mai frecvent, melasma apare în timpul sarcinii datorită tulburărilor hormonale induse de aceasta și dispare odată cu nașterea. 28

Nr. 10 / noiembrie 2010

Hipopigmentările, lipsa de pigment sau culoare a pielii poate fi secundară unei boli cutanate cum ar fi psoriazis, vitiligo, pitiriazis alb, dar şi unor micoze (pitiriazis verzicolor) . Bineînţeles că lista poate continua. Am vrut doar să semnalez multitudinea situaţiilor care pot conduce la tulburări de pigmentare a pielii şi importanţa diagnosticării corecte înaintea abordării Melasmă


Dermatologie-Dermatocosmetologie terapeutice care este foarte diversă astăzi şi la îndemâna unor persoane cu diverse calificări – medici de diferite specialităţi , esteticieni. Abordarea terapeutică include proceduri cu produse dermato cosmetice dar şi cu aparate moderne. Gama produselor dermato cosmetice utilizate pentru petele hiperpigmentare include demachiante, seruri, creme care corectează prin substanţele active care le conţin dar sunt şi produse care pot preveni sau opri hiperpigmentarea.

procedura induce formarea de colagen tânăr dând pielii un aspect mai tânăr. Laserele din ce în ce mai utilizate pot rezolva tulburările de pigmentare dar posibilităţile lor terapeutice sunt mult mai largi putând rezolva concomitent cicatrici sau riduri fine. Indiferent de modalitatea terapeutică recomandată şi aleasă nu uitaţi că fotoprotecţia este obligatorie cel puţin în sezonul însorit.

Melasmă înainte de tratament

Acestea sunt în general recomandate pentru îngrijirea zilnică la domiciliu. Peelingul chimic – este o procedură care se practică în cabinet, care poate avea grade diferite de profunzime. Se pot face peelinguri cu acid glicolic, acid azelaic sau TCA (acid tricloracetic).

Melasmă după de tratament

Vă recomandăm să nu iniţiaţi tratamente fără o diagnosticare dermatologică a tulburărilor de pigmentare cutanate care vă preocupă.

Soluţia aleasă este în funcţie de tipul de piele, vârsta pacientului şi afecţiunile coexistente. Mezoterapia cu ace sau fără ace poate fi şi ea utilizată în acest sens cu rezultate foarte bune. Nu trebuie să uităm aparatura modernă care înseamnă sisteme de microdermabraziune, lasere, IPL. IPL se bazează pe absorbţia luminii intens pulsate de pigmentul acumulat la nivelul pielii. În acelaşi timp

Vitiligo Revistă de informare estetică şi anti-aging

29


Celule stem - prelevare, banking, terapii

Importanţa celulelor stem în medicina contemporană Dr. Claudia Corega Şef de lucrări, U.M.F. Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca drclaudiacorega@aol.com Medicina a reprezentat întotdeauna o provocare pentru cei pasionaţi, un domeniu în care excelenţa ştiinţifică combinată cu progresul tehnologic a ajuns să dărâme mitul “tinereţii fără batrâneţe”. Şi asta pentru că “stăpânii jocului” au devenit pasionaţii ingineriei tisulare şi biologiei moleculare, care oferă în zilele noastre posiblităţi clinice nelimitate. Odată cu separarea celulelor stem embrionare în faza de blastocit în anii ‘80 a fost recunoscut potenţialul lor biologic. Ele au servit ulterior ca punct de plecare la numeroase experimente care au făcut posibil mappingul genelor umane şi animale. Valoarea lor supremă se materializează însă prin aplicaţiile din domeniul ingineriei tisulare, care oferă posibilitatea înlocuirii parţiale sau totale a ţesuturilor umane afectate de diverse patologii.

De importanţă strategică sunt terapia oncologică şi transplantul de organe. Astfel, utilizarea celulelor stem în anumite tipuri de cancere a devenit o rutină. În ceea ce priveşte transplantul, în marile centre de cercetare din lume regenerarea organelor nu mai întâmpină mari dificultăţi tehnice, fapt care oferă în viitorul extrem de apropiat şanse incomparabile pacienţilor aflaţi pe liste de aşteptare interminabile. De ce ne interesează atât de mult celulele stem? Pentru că azi există posibilitatea de a le recolta şi depozita, urmând ca ulterior, în caz de necesitate, să poată fi utilizate, oferind o şansă de vindecare atât donatorului cât şi altor membri ai familiei acestuia.

30

Nr. 10 / noiembrie 2010


Celule stem - prelevare, banking, terapii Când pot fi recoltate aceste celule? La naştere, când sursa majoră şi, poate, cea mai importantă este placenta. Pentru cei care nu au avut această şansă există posibilitatea recoltării acestora din ţesutul adipos sau din dinţii temporari (de lapte). Recoltarea celulelor stem din dinţii temporari are indicaţie majoră între 7-10 ani, când aceştia sunt încă prezenţi pe arcade, sunt integri şi nu au fost expuşi radiologic cu cel puțin 6 luni înainte de extracţie.

Contactaţi-ne acum pentru a beneficia de promovare în următorul număr Esthetiq Magazine

e-mail: office@esthetiq-magazine.ro tel: 0721.374.420

Celulele stem astfel separate se pot diferenţia în diverse linii celulare, oferind aplicaţii clinice similare celulelor mezenchimale recoltate din placentă. Ţesutul adipos oferă şi el această sursă mai ales la adulţi, procedeul de prelevare fiind minim invaziv. Ce se întamplă cu celulele stem recoltate din dinţii temporari? Aceste celule sunt separate şi depozitate în bănci speciale, pentru conservarea lor în condiţii optime. În cazul unor afecţiuni, aceste celule pot fi folosite pentru aplicaţii clinice variate. Cum se realizează aplicațiile clinice în cazul diverselor patologii? Celulele prelevate şi depozitate sunt cultivate pe medii speciale în scopul diferenţierii lor, pentru a putea fi ulterior transferate în scopul regenerării parţiale sau integrale a diverselor organe. În medicina dentară, dar mai ales în chirurgia maxilo-facială, cranio-facială şi în diverse deformități cranio-faciale, prelevarea de celule stem deschide noi orizonturi oferind stategii noi terapeutice. De asemenea, în chirurgia fetală, practicată în câteva centre din SUA, aceste celule fac posibilă vindecarea integrală a unor afecţiuni considerate cu risc vital după naştere. De aceea o investiţie în celulele stem poate fi considerată o investiţie în viaţa ta.

arhiva electronică a revistei, ultimele noutăţi, concursuri şi multe altele le puteţi găsi la: www.esthetiq-magazine.ro

Revistă de informare estetică şi anti-aging

31


Beauty&Spa

Sauna - istoric şi beneficii Georgeta Ungurean Manager Aquina Spa

Sauna (încăpere de transpirare) este o încăpere mică supraîncălzită (70 - 900 C), prevăzută cu bănci. Poate fi folosită ca saună cu aer uscat sau cu aburi, care pot să conțină diferite extracte aromatice, îmbinand astfel şi principiile aromaterapiei. Sauna Finlandeză: Sauna finlandeză, cu o istorie de peste 1000 de ani, care combină elementele băilor romane cu aer cald cu cele ale băilor turceşti cu aburi, îi urmăreşte pe finlandezi oriunde ajung în lume, cuvântul “saună” fiind unanim cunoscut. Istoria saunei finlandeze începe defapt în Asia. În primele secole de după Hristos popoarele migratoare din Mongolia au populat teritoriul de astăzi al Finlandei. Se spune că ei au construit primele saune, pentru a-şi fortifica organismul. Numai aşa puteau face faţă condiţiilor meteorologice vitrege din acele locuri. Cea mai veche formă de saună finlandeză este o casa construită din grinzi, special concepută pentru a beneficia de caldura umedă. De cele mai multe ori ea este construită pe malul unui râu sau lac, răcirea corpului încălzit făcându-se în apa rece, cristalină.

32

Nr. 10 / noiembrie 2010

În interiorul casei de lemn se găseşte soba de saunş. În cele mai multe cazuri, conform tradiţiei, aceste case de saună sunt încălzite şi astăzi cu lemne. Când temperatura aerului uscat din saună ajunge la 1000 C, conform tradiţiei finlandeze poate să înceapă şedinţa de saună. Pricipala caracteristică a saunei finlandeze este temperatura ridicată şi umiditatea scăzută. Stropirea din când în când a pietrelor cu apă duce la creşterea temporară a umidităţii, asigurând un plus de transpiraţie. În multe culturi întâlnim echivalenţi apropiaţi, cum ar fi în America de Nord - sweat lodge, la turci - hammam, la romani thermae, la azteci - temescalli, la mayasi - temazcal, la ruşi - banya, la evrei - jewish shvitz, la africani - sifutu, la japonezi - mushi-buro. Sauna de tip finlandez (în general 70-80° C), dar care poate varia de la 60 la 120° C şi baia de aburi sunt cele mai întâlnite forme ale băilor de transpiraţie. Băncile aşezate pe mai multe nivele ne asigură transpirarea diferenţiată între 600 C şi 1000 C. În timpul unei şedinţe de saună de 10-20 minute, creşterea ritmului cardiac este identică cu cea din timpul alergării. De asemenea produce dilatarea vaselor de sânge din piele şi un flux sangvin mărit la acest nivel, circulaţia periferică fiind astfel îmbunătăţită, fiind benefică în special pentru acele zone care sunt afectate de o circulaţie proastă a sângelui. Sauna poate duce la variaţii ale tensiunii şi ca urmare este contraindicată la persoanele cu boli cardiace. Sauna prin efectul termic şi prin hidratare duce la stimularea colagenului, pielea având o elasticitate şi un aspect neted, fără


Beauty&Spa riduri. Căldura are rolul de a relaxa muşchii şi, prin urmare, sauna este deosebit de recomandată după un antrenament fitness intensiv. Urmată apoi de un masaj, poate face minuni asupra întregului corp.

Febra face parte dintr-un proces de vindecare naturală a organismului, stimulând sistemul imunitar printr-o producţie sporită de globule albe, anticorpi şi interferon.

Băile de abur şi sauna provoacă transpiraţia ce asigură o curăţire a pielii. Pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc astfel aproximativ 30% din rezidurile corpului sunt eliminate prin piele. Transpiraţia abundentă sporeşte capacitatea de detoxifiere a pielii prin deschiderea porilor şi evacuarea impurităţilor din organism. Cu cât vei bea mai multă apă în timpul şedinţei de saună, cu atât vei transpira mai mult şi vei elimina mai multe toxine. Cercetătorii au descoperit de asemenea că prosoapele folosite în saună de către fumători se îngălbenesc ca urmare a eliminării toxinelor din organism.

Aerul umed din saună poate calma iritaţia gâtului. Aburul de asemenea fluidizează secreţiile bronşice aducându-le alinare celor ce suferă de afecţiuni pulmonare. În cele din urmă, aburul este folositor în cazul sinuzitelor pentru ameliorarea acestor afecţiuni. Principalele beneficii ale saunei: relaxează muşchii, ameliorează durerile artritei, creşte rezistenţa organismului la infecţii, accelerează circuitul sanguin, revitalizează pielea, creşte buna dispoziţie. Folosirea în mod regulat revigorează organismul, accelerând oxigenarea şi hrănirea muşchilor dar şi realizează o relaxare mentală, ajutând la menţinerea echilibrului interior şi atenuând efectele stresului.

Când se face saună, temperatura pielii creşte la 40°C şi temperatura internă a corpului creşte spre 38°C. Expunerea la călduri ridicate creează o stare artificială de febră, proces cunoscut sub numele de hipertermie.

Sauna practicată în exces poate usca atât pielea, cât şi părul. În ceea ce priveşte pielea, este bine să se utilizeze o cremă hidratantă imediat după saună şi să nu se facă mai mult de 2 şedinţe pe săptămâna.

Revistă de informare estetică şi anti-aging

33


Medicină Estetică Dentară

Faţetele ceramice dau viaţă zâmbetului tău! Dr. Oana Drăgan - Centrul Stomatologic Orthodent Cristian Petri - Tehnician, Laborator Dentar ARTCHRYS

Trăim într-o societate în care aspectul estetic este considerat un atuu important pentru a te defini ca individ, dar mai ales pentru a avea succes în viaţă. Evoluţia informaţiei, a materialelor ceramice şi a sistemelor de adeziune ale acestora la structura dentară se aliniază cerinţelor tot mai ridicate ale pacienţilor. Faţetele ceramice sunt cea mai cunoscută şi populară metodă în estetica dentară pentru ceea ce se cheamă “makeover smile”, adică “cosmetizarea zâmbetului”, iar progresele tehnologice din ultimii ani din acest domeniu fac posibil ca aproape oricine să poată avea zâmbetul perfect, indiferent de aspectul iniţial al dinţilor! Ce sunt faţetele ceramice?

Principalele indicaţii terapeutice implică anomalii de poziţie ale dinţilor, spaţieri între dinţi sau înghesuiri, dinţi cu obturaţii inestetice, cu modificări de culoare şi formă. În cât timp pot obţine zâmbetul pe care îl visez? Corectarea unei dizarmonii la nivelul dinţilor frontali prin faţete (fie ea de formă, poziţie, sau culoare) pentru obţinerea unui zâmbet ideal, presupune în principiu 3 şedinţe în cabinetul stomatologic. Prima şedinţă este de cunoaştere medic-pacient, în care sunt discutate dezideratele estetice şi posibilităţile efective de realizare a acestora, se documentează cazul (fotografii, modele de studiu) stabilindu-se în fapt o relaţie de încredere reciprocă.

Sunt pelicule extrem de fine de aproximativ 0.5, 0.7 până la 1-1.5mm, realizate din material ceramic, cu forma de dinte, care aderă pe suprafaţa dintelui preparat printr-un sistem de adeziune chimic extrem de puternic. În fapt, anumite faţete ceramice se comportă şi au exact proprietăţile şi aspectul smalţului dentar. Cui îi este adresat tratamentul estetic prin faţete? Tratamentul estetic prin faţete se adresează tuturor. În principal celor pretenţioşi şi cu exigenţe estetice deosebite. Calea prin care se obţine un rezultat estetic optim este determinată de situaţia iniţială a dinţilor. 34

Nr. 10 / noiembrie 2010

Fig.1 Studiu de caz A doua şedinţă presupune prepararea dinţilor în vederea faţetării, luarea unei amprente pentru laborator şi poziţionarea unei lucrări provizorii din material acrilic sau compozit. Lucrarea provizorie, are deja forma şi culoarea viitorilor dinţi faţetaţi, astfel încât pacientul


Medicină Estetică Dentară cimentează definitiv.

Aspectul iniţial

Cazul cu faţetele provizorii poate să vizualizeze practic cum va arăta la finalul tratamentului şi să aducă îmbunătăţiri şi observaţii în plan estetic şi funcţional. Timpul necesar laboratorului dentar pentru efectuarea faţetelor ceramice este de aproximativ 10 zile, în funcţie de complexitatea cazului. Urmează apoi cea de-a treia şedinţă în cabinet în care se face proba faţetelor. Dacă acestea corespund aşteptărilor estetice, biologice şi funcţionale atât din punctul de vedere al medicului cât şi al pacientului, se

Există medici care recomandă utilizarea unor faţete din material compozit (analog materialului de obturaţii). Prognosticul pe termen lung al acestor faţete din punct de vedere cromatic, biologic (aspectul gingiei marginale, închidere marginală şi adeziune) şi al rezistenţei este net inferior faţetelor ceramice. Majoritatea studiilor statistice de specialitate au demonstrat că faţetele din ceramică integrală sunt superioare tuturor materialelor utilizate în protetică dentară: nu corodează, au stabilitate cromatică mare în timp, au rezistenţă crescută, au închidere şi adeziune la nivelul dentar superior. De asemenea, acumularea de placă bacteriană este redusă permiţând păstrarea unui zâmbet nu numai de aspect plăcut, dar şi curat. Fațetele ceramice reprezintă cea mai performantă procedură estetică pentru soluţionarea modificărilor de poziţie, culoare şi formă ale dinţilor. Când am ales să devenim medici, am ales să ajutăm oamenii şi să le oferim prin munca noastră ceva mai bun... adică un zâmbet minunat!

Aspectul iniţial Laborator Dentar ARTCHRYS 400664 Cluj-Napoca,str. Govora 8 Tel/Fax: +40 264 45758 E-mail: office@artchrys.ro Aspectul final cu faţetele definitive

www.artchrys.ro Revistă de informare estetică şi anti-aging

35


Young Doctors

Mezoterapia cu ace - un tratament eficient împotriva celulitei Dr. Cristina Oltean Medic Rezident Dermatologie Venerologie (QClinic) cristina.oltean@q-clinic.ro Mezoterapia cu ace, cunoscută şi ca terapie intradermală, este o alternativă simplă şi eficientă de rejuvenare cutanată, care se adresează în principal tratamentului ridurilor faciale, alopeciei, vergeturilor, celulitei şi depozitelor adipoase localizate (lipoame).

subcutanat şi care duc în final la binecunoscutul aspect de “coajă de portocală” la suprafaţa pielii, acesta apărând cu predilecţie la nivelul abdomenului, şoldurilor şi coapselor.

Terapii actuale ale cicatricelor cheloide

Procedura se bazează pe administrarea de cocktailuri de substanţe active la nivelul pielii – în derm (stratul mijlociu al tegumentului) prin injectări succesive, care se realizează cu ajutorul unor ace de mici dimensiuni, atraumatice (care nu produc durere), nefiind necesară anestezia. Poate una dintre cele mai răspândite şi greu de acceptat probleme pentru care pacienţii se adresează cabinetelor de medicină estetică este celulita. Aproximativ 90% dintre femeile cu vârsta peste 20 de ani se confruntă cu această problemă. Celulita, în toate formele ei de manifestare, se formează datorită circulaţiei deficitare, atât a celei sanguine cât şi a celei limfatice locale, având la bază tulburări endocrinometabolice, favorizate desigur de anumiţi factori cum ar fi stilul de viaţă sedentar, lipsa exerciţiului fizic, dieta alimentară neadecvată, fumatul, unele tratamente medicamentoase (de exemplu hormoni steroizi, antidepresive, contraceptive orale) stres psihologic şi tulburări psihosomatice, istoric familial de celulită, tulburări hormonale. Din punct de vedere medical, celulita este împărţită în 4 grade, în funcţie de aspect, şi are la bază modificări ale circulaţiei sanguine venoase, ale drenajului limfatic şi ale ţesutului conjunctiv fibros, care implică atât tegumentul (epiderm, derm, hipoderm) cât şi ţesutul 36

Nr. 10 / noiembrie 2010

Mezoterapia cu ace vine în ajutorul acestei probleme, oferind o alternativă simplă de tratament, non-invazivă, adecvată aproape tuturor gradelor de celulită. Este bine de ştiut de la început că mezoterapia ca metodă unică de tratament nu “vindecă” celulita, ci doar ameliorează semnificativ aspectul neregulat al pielii, fiind nevoie de o abordare multidisciplinară pentru un adevărat succes. Pentru o evaluare corectă este necesar un consult de specialitate în care se stabileşte gradul celulitei, numărul de şedinţe necesare, frecvenţa acestora, tratamente asociate şi programul de întreţinere. Tratamentul celulitei prin mezoterapie cu ace constă în administrarea prin microinjectări la nivelul dermului de mici cantităţi dintr-un cocktail ce conţine substanţe active lipolitic – adică au rolul de a dizolva chimic ţesutul adipos. Injectările se pot efectua manual sau cu pistoletul de mezoterapie. Printre substanţele active se numără fosfatidilcolina (PPC), aminofilina, yohimbina, L-carnitina, hialuronidaza, pentoxifilina. Microinjectările cu aceste substanţe se realizează cu ajutorul unor ace de dimensiuni reduse (foarte fine), la nivelul dermului - la o adâncime de 2-4 mm faţă de suprafaţa cutanată, punctele de injectare fiind spaţiate la o distanţă de 1-1.5 cm unele faţă de altele, pe întreaga suprafaţă a tegumentului cu probleme. Procedura este însoţită de un uşor disconfort, dat fiind faptul că se fac injectări, însă nu provoacă durere datorită faptului că


Young Doctors cocktail-ul conţine în compoziţie o substanţă anestezică. Tratamentul nu necesită perioadă de recuperare iar ţesutul adipos dizolvat este resorbit de către organism prin mijloace fiziologice. Protocolul standard recomandat este de 4-6 şedinţe, spaţiate la interval de 4 săptămâni. Fiind o procedură non-invazivă nu implică riscurile unei intervenţii chirurgicale. Pot apărea unele reacţii adverse, cum ar fi: echimoze (vânătăi) la locul de injectare, uşor edem (umflare a zonei), eritem (înroşire), reacţii alergice locale la substanţele administrate, efecte care dispar în câteva ore de la tratament.

vacum). În cazuri mai severe, cu un grad avansat de celulită, se poate recurge la tratamentul minim-invaziv şi anume la lipoliza asitată laser, la tehnica subinciziilor, sau chiar la lipoaspiraţia clasică pentru abordarea chirurgicală a zonelor cu probleme. Despre toate aceste terapii combinate vom vorbi însă mai detaliat în numerele următoare ale revistei. Celulita este o problemă răspândită şi mediatizată la nivel global, care crează multe neplăceri din punct de vedere estetic. Aşadar, este necesară o colaborare strânsă între medic şi pacient, aceştia devenind aliaţii cei mai importanţi în lupta împotriva celulitei.

Rezultatele obţinute după un tratament complet sunt foarte apreciate de către pacienţi, iar aspectul inestetic de “coajă de portocală” al pielii este aproape în totalitate diminuat. De asemenea, întreaga zonă capătă un aspect îmbunătăţit, pielea fiind netedă şi tonifiată, observându-se totodată şi reducerea circumferenţială. Primele rezultate încep să se observe de regulă după a doua şedinţă, iar gradul de satisfacţie al pacienţilor este foarte ridicat. Pentru rezultate optime, este recomandat ca mezoterapia cu ace să se combine cu alte tratamente non-invazive, de tipul celor care folosesc spectrul infraroşu - de exemplu SkinTyte de pe platforma Sciton, LuxDeepIR Palomar sau Titan al companiei Cutera sau celor care folosesc radiofrecvenţa monopolară, bipolară sau tripolară pentru restabilirea tonicităţii şi elasticităţii din dermul profund, cu o dietă alimentară corespunzătoare, exerciţii fizice regulate, mezoterapie fără ace (programul anticelulitic) şi cu produse cosmetice topice (creme, geluri şi loţiuni) de întreţinere. Asociat, se poate apela la masajul anticelulitic şi la cel endermologic (care foloseşte pentru tratament sistemele Revistă de informare estetică şi anti-aging

37


ACNEEA: Problemă medicală sau psihologică? Psih. Ramona Mihuţ ramona.mihut@q-clinic.ro Acneea poate avea efecte profunde atât în sfera socială cât și în cea psihologică. Acneea apare în general în perioada pubertății și a adolescenței, astfel că aproximativ 85% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani dezvoltă această afecțiune. Acneea apărută la vârsta adolescenţei afectează modul de dezvoltare a personalității acestora, lăsând urme profunde asupra psihicului. Tinerii sunt extrem de exigenți cu aspectul fizic, astfel încât apariția unor leziuni acneice poate duce la dezvoltarea anumitor complexe. Există câteva problemele cu care se confruntă adolescenții afectați de acnee. Prima neplăcere se răsfrînge asupra propriei aprecieri și asupra imaginii corporale, tinerii simțindu-se jenați, evitând deseori contactul vizual sau o discuție față în față, se retrag și preferă singurătatea sau compania persoanelor foarte apropiate (familie). Folosesc diverse strategii pentru a acoperi zonele afectate de acnee, de exemplu băieții își lasă barbă iar fetele folosesc machiaj în exces. Din teama de a nu fi respinși și evaluați negativ, ezită să interacționeze, mai ales cu persoane de sex opus, se simt neîncrezători, sunt timizi și se retrag. Se interiorizează și se simt confortabil doar în micul lor univers sau în fața calculatorului, departe de ochii persoanelor străine. Sunt adolescenți care au probleme de comunicare chiar și cu părinții, deoarece aceștia nu înțeleg de multe ori suferința adolescentului și pun totul pe seama pubertății, lăsând ca timpul să rezolve problema. Există și cazuri în care adolescenții cu acnee pot să dezvolte fobie socială sau chiar depresie. Aceste semne se recunosc prin pierderea poftei de mâncare, probleme de comportament, tulburări ale stării de spirit, ale stării de veghe sau plâns spontan. Această problemă se confruntă 38

Nr. 10 / noiembrie 2010

deseori cu refuzul adolescenților de a interacționa atât pe plan social cât și în activitățile cotidiene. Deşi comportamentul celor afectați de acnee diferă de la o persoană la alta, există totuși o serie de caracteristici comune. Efectele fizice și emoționale persistă mai mult timp decât erupția în sine, chiar si după vindecarea leziunilor pot rămâne urme permanente. Acneea are un impact major asupra modului în care o persoană percepe viața: retragerea din mediul social, respect de sine scăzut, lipsa încrederii în sine, depresie, rușine, preocupare, frustrare, limitarea vieții sociale. Sulzberger și Zaidems: “Nu există o boală care să cauzeze mai multă durere psihică, mai multe neînțelegeri între părinți și copii, mai multă insecuritate generală și sentimente de inferioritate, precum și suferință psihică așa cum este acneea”. Este important ca tinerii să înțeleagă că acneea nu este o problemă apărută din vina lor, nu e cauzată de ceea ce fac oamenii, de cât de des se spală pe față, ci de un complex de factori. Acneea poate cauza dezechilibre emoționale și dacă aveți acnee vă poate ajuta gândul că nu sunteți singurii și că tratamentele în domeniu au evoluat extrem de mult și soluții se găsesc pentru fiecare. Deși până acum tratamentul acestor leziuni acneice a fost o încercare majoră atât pentru medic cât și pentru pacient având repercursiuni asupra vieții sociale și personale, tehnologiile laser în combinație cu terapiile clasice moderne reușesc să înlăture această problemă cu succes, acneea devenind astfel de domeniul trecutului. Ultimele metode de tratament îmbină într-un mod cât mai benefic terapiile noi cu consilierea psihologică, aducând totodată un plus de siguranță și confort adolescentului.


Vergeturile, problema multor femei… Patient Story by I.B.

Prima dată când au apărut, adolescentă fiind, le-am perceput ca un semn al maturizării mele ca femeie, dar după ce am născut acestea mi-au rămas ca o medalie de merit. În prezent, deși fac eforturi considerabile atât financiare, pentru că am încercat toate cremele şi uleiurile de pe piață, cât și ca și conștiinciozitate, deoarece în fiecare seară și dimineață urmez ritualul de aplicat crema și săptămânal fac masaje, se pare că totul e în zadar. Vergeturile lăsate de sarcină nu vor să dispară. Câteodată mă gândesc că dacă nu mă dor să le las așa, dar mă deranjează extrem de mult din punct de vedere estetic. Aspectul vergeturilor în cazul meu este destul de avansat, sunt deja de culoare albă, se simt la atingere şi oricâte creme am folosit tot am ajuns în stadiul acesta. Inițial au apărut câteva firişoare foarte subțiri, roșii, dar cu trecerea timpului acestea s-au făcut albe. Zonele problemă sunt coapsele, abdomenul și sânii. Mă gândeam de ceva vreme să încerc totuși un tratament laser... pentru că am observat că e la modă, adică aproape orice se poate trata cu laserul și am zis să încerc și eu. Inițial eram sceptică, mă gândeam că vor fi alți bani aruncați și probabil fără rezultat. Dar spre bucuria mea lucrurile au început să se schimbe, adică în urmă cu 4 luni am început primul tratament laser pentru reducerea vergeturilor. Am așteptat să îmi treacă bronzul, asta e una dintre condițiile pentru astfel de tratamente, nu ai voie să fii bronzată și m-am programat la tratament.

rece care a fost ţinut pe toată durata tratamentului parcă a mai diminuat senzaţia de arsură pe care o simţeam, la fel şi pachetele de gheată pe care le-am putut lua acasă. Primul tratament a fost parcă mai dureros decât celelalte... probabil pentru că la început îmi era uşor frică de ideea de tratament laser dar apoi m-am liniştit, mi-a fost explicat pe înţelesul meu cum funcţionează acest tratament, cât ��i indicaţiile şi contraindicaţiile acestuia. Rezultatele nu au întârziat să apară chiar după primele 2 tratamente. Deşi zonele care au fost supuse tratamentului au fost înroşite timp de mai multe zile, am putut să observ că vergeturile nu mai păreau aşa profunde şi totodată erau mai puţin conturate, mai şterse. Până acum am făcut 4 şedinţe la interval de 1 lună pentru că aşa mi s-a recomandat la începutul tratamentului şi mi-au fost indicate încă 2 şedinţe. Dar ce pot să spun? Pielea a început să-şi recapete încet culoarea de odinioară, striurile acelea albe, sidefii s-au atenuat foarte mult. Parcă ceva s-a schimbat şi în atitudinea mea şi totodată în comportament.... prietenele şi soţul observă această schimbare. Pot din nou să port costumul de baie cu încredere. Am reuşit să-mi recapăt încrederea şi, de altfel, un plus de siguranţă, deşi înainte nu conştientizam şi nu recunoşteam faptul că am o problemă, micul complex numit vergeturi.

Înainte de începerea tratamentului am completat câteva formulare de consimţământ şi mi s-a făcut un test de piele cu laserul pentru a vedea cum reacţionează pielea. Apoi a început „distracţia”... Ceea ce am simțit pe parcursul tratamentului a fost o senzație asemănătoare cu arsura solară, zonele tratate s-au înroșit şi s-au umflat uşor, dar totul a dispărut treptat după câteva zile. Jetul de aer Revistă de informare estetică şi anti-aging

39


Marketing pe timp de criză Alexandru-Robert Bambo alexandru.bambo@esthetiq-magazine.ro Cabinetele şi clinicile de medicină estetică, cele stomatologice, centrele spa, saloanele de coafură şi în general business-urile din domeniul “beauty” îşi desfăşoară activitatea într-un mediu tot mai puternic concurenţial şi cu un ritm de dezvoltare alert, chiar dacă economia în general se află intr-o etapă mai puţin fastă. E uşor de intuit faptul că pacienţii / clienții acestor business-uri sunt dintre cei mai precauţi şi cu pretenţii justificate când vine vorba de a alege clinica, cabinetul, salonul sau centrul de înfrumuseţare sau wellness la care vor să apeleze, având în vedere costurile serviciilor, care nu întodeauna sunt mici.

„Cei care percep şi invocă criza, de fapt, nu s-au adaptat la vremurile noi şi au rămas cu mentalităţi din 2008. Nu există criză, ci doar mersul lucrurilor s-a schimbat.” Acesta este crezul şi realitatea pe care o descriu mulţi dintre managerii de top din România. Se cere, aşadar, un spirit constructiv şi alert pentru a acţiona în direcţia obiectivelor de business pe care trebuie să le aveţi stabilite. Foarte multe business-uri în perioadă de criză economică renunţă la orice investitie în marketing cu speranţa că astfel îşi vor reduce costurile de funcţionare şi îşi vor creşte profiturile. Această strategie este una total greşită!

Cele mai des întâlnite criterii după care aceştia hotărăsc pe cine să aleagă sunt: calitatea serviciului, calitatea experienţei cu doctorul sau cu angajaţii, preţul, imaginea în piaţă sau timpul de aşteptare.

Investind în marketing veţi ajunge să vă diferenţiaţi faţă de concurenţă iar clienţii / pacienţii vă vor alege pe dumneavoastră. Calitatea serviciilor şi comunicarea cu clienţii / pacienţii va fi continuă iar aceştia se vor întoarce la dumneavoastră pentru acel serviciu şi în plus vor spune şi colegilor, prietenilor sau famililor lor despre cât de mulţumiţi sunt de tratamentul sau de serviciul de care au beneficiat. Niciodată nu veţi avea a doua şansă să faceţi o primă impresie! Imaginea şi ambianţa cabinetului, a salonului sau a centrului de infrumuseţare sau de wellness influenţează decisiv percepţia clientului / pacientului legată de serviciile de care va beneficia.

Dacă veţi face eforturi pentru a excela la criteriile menţionate, atunci există cele mai mari şanse ca nevoile pacienţilor / clienţilor dumneavoastră să fie împlinite.

Iată câteva măsuri de marketing care pot fi luate fără prea mult efort astfel încât business-ul dumneavoastră să aibă un ritm bun de dezvoltare. 40

Nr. 10 / noiembrie 2010


Prezenţă puternică pe internet. Mediul online este extrem de important în ziua de astăzi şi vă poate aduce un număr foarte mare de clienţi / pacienţi. Tratarea apelurilor telefonice cu cea mai mare seriozitate. Fiecare apel telefonic trebuie abordat cu promptitudine şi pe un ton politicos şi prietenos. Sunt importante de asemenea furnizarea de informaţii pertinente despre servicii, colectarea informaţiilor legate de apelant şi finalizarea convorbirii cu o programare. Comunicarea continuă cu clientul / pacientul. Trebuie identificate nevoile reale ale clientului / pacientului şi ale motivaţiei din spatele nevoii pentru un tratament anume. Acest lucru vă facilitează oferirea unei soluţii potrivite şi complete care să răspundă nevoii clientului / pacientului. Contaţi pe valoarea unui client / pacient. Succesul unui business în estetică se construieşte cu câte un client / pacient odată. Reţeaua complexă de relaţii personale şi interacţiunile individuale ale acestora, în timp, generează referinţe, câştiguri financiare şi o afacere de succes în general.

Pacientul de medicină estetică sau “beauty” în general este un pacient / client foarte bine informat, ca urmare asiguraţi-vă că depuneţi toate eforturile ca să vă informaţi pacienţii / clienţii cât mai bine prin toate mijloacele pe care le aveţi la dispoziţie. Informaţia furnizată trebuie să fie reală, iar rezultatele obţinute de unele tratamente nu trebuie exagerate în sens pozitiv pentru a nu crea speranţe false celor care vă calcă pragul clinicii, cabinetelor sau saloanelor. Sunt foarte multe direcţii în care puteţi să investiti pentru a atinge diferite obiective de marketing. Alegeţi-le pe acelea care vor da cele mai bune rezultate potrivindu-se pe particularităţile domeniului şi businessului dumneavoastră. Un lucru e clar: dacă dumneavoastră nu investiţi în marketing fiţi sigur că o va face concurenţa. Luaţi-vă aşadar toate precauţiile pentru a vă asigura o expunere puternică pe piaţă şi un număr cât mai mare de clienţi / pacienţi pe termen lung.

Revistă de informare estetică şi anti-aging

41


Informaţii utile

I n t e r n a t i o n a l

M a s t e r

C o u r s e

o n

A g i n g

S k i n

IMCAS as a

13th ANNUAL MEETING

TAlENT SCOUT!

FINAL

!

January

M

P

R

Palais des congrès

Paris

OGRA

6.7.8.9

2011

IMCAS PODCASTS: An InCISIve hIghtlIght on the ConferenCe lAteSt newS And pItfAllS hTTP://IMCASwEb.COM/PODCAST/

Download the updated PROGRAM, submit your AbSTRACTS, and more on www.IMCAS.COM

First Announcement

Abonament Puteţi primi revista Esthetiq Magazine şi acasă! Vă puteţi face un abonament pe 3 apariţii (6 luni) trimiţând un SMS cu cuvântul estetica la numărul 7410. (Tarif 10 euro + TVA în reţelele Orange şi Vodafone) 42

Nr. 10 / noiembrie 2010


Revistă de informare estetică şi anti-aging

43



Esthetiq Magazine nr 10 nov-dec 2010