Page 1

coperta: Sabina Datcu


stop cu mine de ce nu sari gardul

ploaia miroase a spumă de ras briciul crestează orice mişcare degetele ies din baltă trebuiesc secerate mă trezesc cu pielea franjuri pe osul frunţii de la atâtea perne oglinda îmi închide uşa e rândul ei să îşi spele dinţii cu gâtul prins de cuiul din perete se lungeşte peste chiuvetă şi scuipă realizez că palma mea nu se suprapune îi scot cioburile din oase şi asta o să doară aduc pe umeri o scobitoare curăţ bine locul dacă ar veni cineva să întrebe care e dorinţa ta acum şi cu degetul să intre în cadranul ceasului meu oprindu-i limbile i-aş răspunde sincer pentru că acea persoană chiar trebuie să afle


într-un club am cunoscut un nume sub clar de rock

mi-a adus toate zăpezile pe buze aliona traversând munţii din vene s-a aşternut viaţă în ceva ani pentru ea teoria conspiraţiei mondiale se spune cu mâna pe rece şi lipind afişe în toiul oamenilor îi place să stea noaptea umbră pe valuri să vorbească cum ar fi dacă nu s-ar schimba nimic sau cum ar arăta o bicicletă-cal aliona îi spun de la o vreme ca să îi fie numele un fermoar pentru trup niciodată dar niciodată nu s-a mai întâmplat să treacă pe lângă mine atâta timp de lume îmi este şi frică să pronunţ aşa cum se scrie aliona


aliona declaraţie de proprietate

o iubesc pe aliona mi-am repetat asta de mii de ori începând chiar cu bastonaşe mi-a dat întâlnire undeva pe la universităţii parcă dar nu a ajuns sau nu a venit încă ziua oricum oamenii or să sufere transformări vor deveni elefanţi mari cu fildeşii asemeni unor vârfuri de sânii prin venele noastre viaţa se va da pe derdeluş şi ne va stropi cu zăpadă îmbrăţişaţi pe statui aliona o să îmi şoptească la ureche de unde să cumpăr cartofi mai ieftin sau cum să salvez lumea de 11 septembrii că mă vrea şi erou să îmi apreteze costumul o să mergem la piese de teatru cât mai lungi să vedem cum îmbătrânesc actorii o să dansăm ca şi când muzica ar fi o pictură o să citim şi cărţi asta o să mai facem o să citim cărţi şi între file o să facem dragoste ca semn de carte o să îmi facă copii frumoşi da şi aliona va aduce într-o bună dimineaţă la pat epoca de gheaţă în pahare de vodcă pielea ei va mirosi a poem viitor


efectul întârzierii adică în sfârşit

nu îmi plac zilele când ea se transformă în mine în acele nopţi trag cearceaful peste toată fiinţa mea pentru că luna plină răsare din venele ei şi aşa tumultoase atunci suntem normalii planetei admirăm paşii noştri încălţaţi taximetrişti galbeni la suflet tablou de noapte ea puţin nervosă sau cu îngerii parfumaţi hanoracul meu verde nu îi vine niciodată şi oricât s-ar aranja în ochii mei aflaţi în ultima bancă tot nu o să-mi ajungă la frunte pe trotuare iubiţii intră mereu unul în altul cu fularele pe nas


clapele de azi când cerşetorul îşi schimbă mâna

ghicesc în linii mari că o să îmbătrânim în lumina oaselor punct parcă suntem nişte afişe de când a trecut circul liniştea din oraş s-a aglomerat acum semafoare pocnesc din orizont în orizont noi tăiem tacticos strada pe mijloc acasă îţi spun aliona înseamnă un plural de oameni momentele cheie din viaţa mea pasărea pheonix şi efectul placebo nici nu simţi cum ne îndreptăm încet încet către cer precum munţii de aici şi nouă ni se pare timpul un ceas de mână


ciorne şi alte câteva încercări de a imita refrenul

vioara aceasta nu are valuri pe margini copilul prins în mâinile ei urlă cu sunete reci frunze de lumină acoperă secvenţele fiinţelor înşirate pe străzi eu ghemuit sub o palmă întinsă aştept arcuşurile ploii să îmi cresteze urechea din lichidul scurs voi spăla faţa copilului şi îi voi reda pe alocuri chipul


clişee adunate semnal de alarmă

ea spunea că soare pot să găsesc şi într-un bec de lanternă sau într-un cocktail cu ou în acele momente chiar atunci mona lisa avea un zâmbet mai aşa oamenii parcă joacă maroco când se îmbrăţişează le auzi liniştea mâinilor continua ea acest dialog oarecum făcea planuri să vorbim în acelaşi timp să trăim instantaneu * eu sunt din cei care aud voci în radio de la o vreme cresc sub ureche ceva sălbatic nu mai vreau primăvara miros de astenie pe gulerul ridicat dimineaţa nu în nici un caz învăţ talpa să pipăie grumazul de la prag ferm cei care dorm în schimbul trei sunt tot mai oameni de la un timp *


ea s-a ridicat dragostea se primeşte în picioare fără să atingi covorul/podeaua/pământul/branţurile de acum suntem răi urla fără stop cu mângâieri de înaltă calitate lumea să ţipe că suntem nebuni de perfecţi cu ore adânci * dinţii mei sunt anonimi e mai bine aşa îmi fac singur mâncarea mestecatul flasc gustul pe alese măi linişte acolo şi mă lovesc cu pumnul în burtă de câteva ori * aliona ascultă muzică din filme de când a venit din boden ne căutăm prin tot felul de metrouri câteodată luăm tramvaiul de la capăt eu cel puţin tot ea aliona îşi aranjează lucrurile prin casă după felul în care cad


dimineaţa exersează aruncarea prinderii ceva greu dar nu de moment * eu nu mă forţez să fiu altcineva transformarea trage întotdeauna neregulat visez mereu întinderi de şampon în apă * ea vorbeşte despre mine în stil guernica hai îi zic fără să ne cântărim uşile trântite fără să privim pumnii strânşi din stradă (nimeni nu mai aplaudă de la o vreme) fără întoarceri pe călcâiele bombate care să împietrească avalanşele de zăpadă să ne punem pe umeri umbrele zvelte îngrămădiţi unul în altul săritura ni se va părea o minge


poemul meu aliona mă aplecam mereu să culeg măsline sau umbre din urma mea greblam paşii şi visam că vor creşte spasme de aur prin iarbă deşi aveam dovezi clare că aliona cântă secundele timpului la o harpă din apă şi sare cineva îmi spunea că a văzut-o pe aliona am văzut-o pe aliona număra ceva sau se pierdea în zare urma tăcere îmi place când e tăcere acum că sunt lângă ea am voie să strig aliona! lioana oanila iaonla o noutate aliona nu are ecouri pământeşti


insula partea întâi

un moto ar suna aşa stai să te văd şi din profil da te iubesc la fel de mult îmi plac planetele străvezii din boabele de struguri când mă uit prin ele la soare stop ţine minte asta şi pune în acvarii nisip în loc de peştişori dacă eram la şcoală următoarea oră aveam matematică şi mi se făcea dor de ceva indefinit pe bancă aveam spectacol cu măr şi cerneală reclamele luminoase nu mă ajută deşi cu ele am rămas în buzunare după naufragiu scot una distanţa dintre două vârfuri de munte: zic unii ne vedem altădată mi se ia un interviu - de ce vă e frică aici? - de întârziere - ce mâncaţi? - mâine mă duc la mall vă mulţumesc că mi-aţi amintit ( îi arăt pe o foaie de hârtie fericirea desenată sub formă de ochi vigilent ) - care este ultima dumneavoastră zi de naştere? - made in mai scot o reclamă


atenţie pe coridoarele vieţii este loc doar de o singură persoană salvarea fiţi matrioska am lăsat o lume în formă de căuş asta nu îmi pare rău aici chelnerul mă întreabă dacă iau micul dejun la masa de patru persoane pe masă multe bile numerotate


această zi nu este serenadă spargerea crustei

tunetele intră în oase şi dau sens se întorc ceasuri ruseşti în nimbul zilei nu este sunet de flaşnetă din linia orizontului îmi fac o curea de ceas mă uit în urmă şi nici un pantof nu are tendoane în loc de şireturi timpul trece mult forţările mele aplaudă în formol devenirea hainele m-au împiedicat mereu să visez le întind lângă mine le învelesc


cândva erau alte poveşti indicatoarele sunt alese

reţeta de succes iarba trei sferturi să nu împiedice la mers hipo prietenul imaginar din copilărie suit pe umăr aerul şuierând atunci când eşti în cădere florile mereu aşa în poziţia lor preferată spre centrul pământului peşti plus aer egal timp liber vezi arizona dream la impresia artistică sinucigaşii pierd prin caligrafie hipo a fost un erou când era noapte şi se plimbau inorogii cu şira spinării plină de coarne el a învăţat să fie lac zid rege apă dorinţă poate somn nu în ordinea asta nu a fost niciodată un balon de săpun hipo tresare şi acum în somn în şir indian flaşnetarii nu se grăbesc merg alene au observat că lumina este din lână ştii brazii se cunosc după dansul acelor pe ram moment de respiraţie deci scot plămânii pe masă să le fie bine


o posibilă ultimă stare dansând cu ploaia

îmi tricotam mama aseară în pumn strângeam ghiocul din tine ce e cu mine în sala de aşteptare asistenta îmi injecta dungile din pijamale în adn încă puţin … …să îmi aminteşti sub care venă trăieşti… mă repetam în alţi eu iar tu mă numărai cu degetele norilor seceraţi de curcubee ce răsfirată eşti pe retina mea şi ce pătrată îmbraci un costum de aripă armura unui înger ce spală sângele topit din talpă călare pe un forceps croit robit şi el pe coapsa ta şi ochii tăi îmi fac cadou un cer de pământ… ce păcat… mamei nu am reuşit decât să îi fac buzele… şi să o visez…


pentru luminiţa albastră apăsaţi 'e timp' îmi tot zice cel mai învârstă om de pe planetă

merg încet cât să fiu încă o dată până la ea o văd cum îşi împinge visele prin uluci le duce în camera ei unde pereţii s-au umflat ca un balon pe mijlocul străzii se trage fermoarul cerului de unde cad unu doi trei patru cinci trec la mâna cealaltă şase şapte opt nouă zece degete dumnezeieşti iau momentul ăsta îl agăţ în cui arunc pe el un pumn de praf şi dacă din ceafa ei ar coborî o scară aş deschide umbrela să nu plouă pe trepte undeva dincolo şi nu arăt sperietura se plimbă într-o lesă


pe tăiş să aruncăm de trei ori în sus

cern în spatele casei am genunchii albi născuţi din gură sita înfiptă în mâini face vulcani mici de cenuşă ce frumoasă eşti dincolo de gard feliată de ulucile strâmbe am primit un pahar cu apă îl sorb până cioburile se vor îndura să mă cresteze adânc din primul vulcan a ieşit prima lavă şopteau ei de la geamuri în timp ce eu ascundeam picăturile de sânge agăţate de mine cu faţa asta prăfuită nu mă uit la nimeni


poem de sine stătător plan de fiinţare

de astăzi mă fac om o chestie lată ce ocupă mult loc şi există este o meserie cu miros de cruce nu mai vreau apartamente cu miros de vecini îmi ajunge o cămaşă cu trei nasturi şi un capişon pentru zile festive duminică e prea departe nu o serbez voi creşte flori o să le dau nume lungi până când am să uit din câte litere este format numele meu o să am o iubită pauză de întânlire şi o voi arunca în sus până se face altceva decât nevastă o să am în faţă un verde ca niciodată o să mi-se întâmple o fiinţă însetată de tot ce este primăvară în copii şi voi muri aşa frumos că nu se va şti că am existat aşa curând cu omul


vâsle şi aripi doar această poezie se dedică ( pentru Dana )

muza mea s-ar putea visa brancardier aranjând trupuri pe rafturile cerului ştie că depărtările sunt legate între ele cu lanţuri groase nu îşi vede încă prea bine cel de-al treilea braţ deşi îi este de ajutor când îşi duce trupul lovit spre locuri mai bune depărtate de carne ea se poate considera biserică cu toate lumânările înfipte în nisipul irişilor ei de două ori mai adânci decât oceanele observaţie de lunetist caii înaripaţi au şanse mari să moară sub roţile maşinilor la umbra aripilor de avion pentru ea folkul este o zână dezbrăcată timpul un pahar cu lapte în care pui sau nu miere sânii ei nişte vitrine unde mâinile iubiţilor sunt bibelouri prăfuite nu îşi spune niciodată zar şi asta îmi place înainte de orice întalnire se dă de trei ori peste cap pentru a deveni o persoană pe înţelesul oamenilor


ochii îi sunt nişte delfini pierduţi de sub controlul timpului şi neliniştile şifoniere uitate undeva în drum câteodată consideră prăjitură orice felie de întuneric în care îi scânteiază o lacrimă aşa că muza mea merită să afle infinitatea cuvântului te iubesc rostit aşa cum ştie ea să audă cu privirea la vedere


mic dejun cu zahărul nu era topit

în dimineaţa aceea lumina intra în bucătărie printr-o pâlnie aliona îmi spunea să mestec în ceai levogir atunci toate de la feliile de pâine cu marmeladă s-au ridcat uşor spre tavan linguriţa mi-a scăpat printre degete şi a argintat pentru o secundă aerul aliona a zâmbit s-a apropiat de mine şi punându-şi mâinile pe umerii mei m-a aşezat pe covor şi a început să adune orele cu o plasă de fluturi

insula revigorant adică sticle ambalaje antebraţe cu mişcări de înot mult nisip la dispoziţie semnez sentinţe algelor să aibă cât mai multă apă deasupra -câte persoane sunteţi în dimineaţa asta la micul dejun? -câte persoane vezi atâtea să le uiţi -de unde începeţi să alergaţi după amiază? -de unde se termină soarele e frig dar ştii o chestie


de când m-am mutat în alt balcon apa nu mai vine la mal claxoanele au încetat de la ploaia de ieri păpuşile stau în vitrine şi aşteaptă spăşite să moară în seara de crăciun cornete pungi cartoane coifuri toate astea îmi imobilizează visele pe antebraţele inimii port o poză cu anad care îmi aduce aminte de mine sau invers poza nu este decât o secundă surprinsă în plinătatea dansului îmi şopteşte cineva care îşi uitase umbrela între scoici aseară am prins un loc pe plajă mai în faţă eram bucuros şi cred că de aceea răsăritul nu se grăbea când tai lemne pentru foc mă gândesc la timp mi-se face dor de un mine pe care nu l-am văzut încă vorba unuia măi insula asta nu se numeşte insulă mereu


ea nu are centru un fel de salt

lumea mea se împarte în aliona şi anoila am fost întrebat dacă aliona înseamnă alienare sau ce simt gutuile pătrate în jurul meu copiii fosforescenţi îşi uimesc părinţii din creştet până în tălpi răspund eu nu încerc să modific gutui mai pun încă un scaun mă urc şi pe el ca să văd macaralele cum se prăbuşesc în depărtări răspund de la un timp mi se înstrăinează degetele


hai să ne botezăm mişcările eu măsor de la mine la tine

ea este londoneza mea de apă are pardesiul ţuguiat la buze parcă plouă de când m-am născut sunt sigur că în noaptea asta visele vor veni înot în dormitorul nostru fereastra va da înăuntru unde lumânarea va pipăi galben tavanul numele ei va sta întins pe spătarul scaunului al meu ghemotoc la glezna patului vom avea o singură carapace de piele sub bolta cearceafului afară lumea va ţintui cu umbrelele cerul


poem pentru aliona ţineţi-vă bine va fi cutremur

gara era plină cu trenuri care stăteau încordate ca la o linie de start totul era altfel băiatul cu ziare gata gata să îşi ia zborul înota în bagaje încă de la metrou am văzut oamenii cum apăreau pur şi simplu treptat de la glezne în sus eu tăceam în puloverul meu gri trebuia să ajung în acel oraş de urgenţă avioanele nu mai zburau de mult pur şi simplu le desfiinţaseră când au spus asta la radio câteva păsări de pe acoperişul de vis-à-vis au început sa ţiuie sub presiune a trebuit să îmi vând paraşuta şi alte câteva frici nu îmi mai erau de folos fiecare vagon avea oameni specializaţi în a călători adică puteam să mă rog până ajungeam un mesaj în sticlă tot nu aş fi nimerit în acelaşi compartiment cu /ulm/ mare patron în industria de poduri şi mansarde care într-un spot publicitar ce putea fi implantat în retină la cerere pentru numai treizeci şi patru de globule roşii la centru de imaculat oameni a folosit-o pe aliona în acel spot aliona apare în dreapta irisului cum te uiţi din faţă zâmbeşte te îmbrăţişează


şi începe să îţi vorbească tarararam tararam despre înălţimile caselor din vis şi despre pielea copacilor vorbele sar din ea ca nişte artificii şi brusc îţi arată nişte lucruri de calitate ca de exemplu dumnezeu trenul a luat-o din loc ca piatra din praştia unui copil şi au început să treacă prin dreapta munţi prin stânga munţi iiii sunt aceiaşi mai spunea câte un cârcotaş încercând parcă să îşi treacă degetul arătător prin geam când a intrat aliona /ulm/ mi-a făcut cu ochiul în aer semnul alfa aliona merita toate celulele vărsate atunci pe jos ca nişte bile de sticlă s-a aşezat undeva în compartiment şi a început să vorbească cu mine despre creveţi şi paste despre plante şi altele când a oprit trenul să se schimbe geamurile stropite de noroi lucru normal dacă îl priveşti dintr-un glob de sticlă aliona m-a strecurat afară lumea era curioasă din ce erau acele geamuri care nu făceau zgomot când se spărgeau şi cui foloseau


credeam că îmi terminasem primăvara pe viaţa asta dar aliona a scos din buzunar o batistă împăturită pe care a despăturit-o încet încet deci eu deja îmi terminasem provizia de primăvară aţi înţeles pe obrajii ei apăruseră nişte stropi nu de la ploaie nici de la lacrimi erau nişte stropi aşa ca la platon aliona inventa fără oprire cuvinte plauzibile gen echilibrul dintre acum şi niciodată se face cu pasiune şi distincţie ridică un deget în sus când iubeşti sau pune sub piele /dimineaţa/ să îţi aeriseşti sângele cine are răbdare până la capăt merită disfuncţiile sunt momentale nu te încadra într-o zi dacă îl vezi pe dumnezeu spune-i asta chiar lui jaluzelele oricum sunt trase sau nu pentru tine eu mereu visez că trăiesc într-un măr verde şi nu îl muşcă nimeni niciodată şi mărul rămâne verde pentru totdeauna paralelele au contribuţia lor reciprocă scânteiază la proximitatea apropierii şi asta le dă putere ştii cea mai frumoasă iubire este cea pe care o faci imposibilă şi o porţi ca pe nişte genunchere cotiere etc sau este cea pe care o ştergi de praf de câte ori eşti singur moment aliona cât de devreme te-ai trezit ca să te naşti aşa trenul mai avea de înlocuit geamurile de pe partea cealaltă /ulm/ îşi calcula câştigurile câinii de companie au început să latre semn bun oamenii se simţeau bine excursioniştii au regulile lor în viaţă scria în loc de ‘e periculosso sporgersi’ eu adunam frunze care să aibă forma hărţii angliei erau pentru mine ca trifoiul cu patru foi etajate ea


râdea şi îmi zicea mereu uite acolo una uite acolo una dar când ajungeam erau doar nişte hărţi ale angliei uitate de turişti în iarbă folosite pe post de covoraş zburător din când în când oamenii trenului mai veneau până la noi pe bicicletele pe care ni le doream când eram mici atunci ea mă strângea de mână tare tare şi bicilişti ne ocoleau nişte atleţi aruncau suliţe pentru a măsura distanţa dintre călătorii împrăştiaţi în acel loc precum o dragoste în creier aliona proba zile zicea că îi stă mai bine în 24 iunie decât în 9 iunie ne-am aşezat la o masă de pământ să ne bem ceaiul al meu verde ochi al ei un roşu aprins când îi rămânea pe buze acum am avut curaj să îi vorbesc despre despre despre oricum i-am spus multe poate şi de două ori nu ca să fiu sigur că m-a auzit ci ca să nu tac dacă tăceam redeveneam vulturi fără perspectivă zburau ca nişte avioane de hârtie oamenii erau tot mai denşi trebuia să plecăm


copacii începuseră să huruie conductorul a venit după noi ne-a luat de mânerele oaselor ne-a târât spre tren aliona îmi arăta punctele cardinale cum se întâlneau atunci pe cer conductorul se comporta ca şi când se făcea noapte în pădure în faţa vagonului nostru însemnat cu roşu ca la tăiere era un foc mare de tabără acolo îşi lungeau toţi umbrele /ulm/ era când într-un loc când în altul momentul meu de sinceritate i l-am spus când toţi nu mai ştiau ce să mai ardă pe aliona o iubesc că nu am fost niciodată etrusc că am două rânduri de linii în palmă că mă cunosc chiar şi în oglindă că răguşesc în tăcere când sunt în jurul ei că are o colecţie de fluturi pe care îi înghite dimineaţa toţi se pregăteau să urce pământul parcă începuse să fugă de sub picioare nu şi trenul mai aşteptau ceva cu ochii întorşi spre interior eu am luat geanta cu mâner maro am scos o chitară şi am compus un cântec aşa


copacii trăiesc iar în mine paşii azi nu mai grăbesc frunzele sunt un castel între coline fulgii de plop în iarbă se opresc ziua de mâine nu vine decât dacă vreau eu măreşte pasul spre mine iubirea mereului meu cu iarna să fii duşmancă pe toamnă să o goneşti apropie-te precum o barcă aduce pe lume poveşti să nu treci prin mine absentă să-mi laşi semne mereu catarge şi păsări de cretă ecou în sufletul meu oamenii au fost urcaţi pe rând ca nişte mobiliere cred că ăsta era şi scopul trenul a pornit apoi culmea de două ori din acelaşi loc


dincolo de vene o fracţie roşie viaţă e oriunde

noaptea a venit cu paşi tăioşi cu umbrele grămadă pe cocoaşă mă privea de sus vulturul îmi îndesam în buzunare pene el îşi lua elan singur o definiţie cu haine lungi şi repetate dă sens unic lesei mele din piele mai strâns vreau oricine eşti să curgă sânge şi din paharul meu cu apă au fost zile când în ger puneam hainele la nord te infriguram acum cântecele mai mult ca niciodată le desenez mai bine ca oricând


arta de a-ţi pune umbrelă în ataşament spot

tottenham deşi aliona nu este englezoaică şi dacă ar fi nu ar avea pentru cine trag aerul în piept am mai fentat o zi îmi acopăr ochii cu unghiile aici plouă chiar şi la friezerie plouă mă gândeam să ajut părul să crească dar nu mai pot trage de el mâinile îmi sunt prea scurte tottenham afară plouă v-am mai spus asta ştiu nu mă repet ca prostu măi dar aşa trece ziua


entropie la un zar egal câştigă cel provocat

aliona tratează cu munţii singurătatea între degete de brad îşi pierde părul visează noaptea cum naşte copii aglomeraţi din nesiguranţă din frică sau doar pentru că nu a mai văzut oameni de atunci în timp ce supa preferată prinde vâscozitate pe margine ea ocoleşte treptat contururile vagi este într-un permanent centru mobil fagocitează timpul şi până va ajunge acasă nu va măsura degetele nici stratul de palme ce îi cuprinde faţa aliona s-a cunoscut cu ea într-o oglindă primul care s-a dezlipit ca un leucoplast de piele a fost numele de atunci oglinda ţipă


lecţii sau mersul prin ureche voi învăţa statuile să pronunţe mecanic piatră piatră sau te voi învăţa cum se dresează orele elefant cândva un om locuia la mulţi kilometri sub pământ lumina cobora până acolo încet voi învăţa pietrele să cadă în genunchi ieri am primit în dar urme de nisip lângă ale mele


reprize de nesomn surprinzător de clar

ceva sapă în mine s-ar zice la întâmplare după cum mă comport în ultimile zile locurile goale trebuiesc umplute şi sudate la capete să nu iasă lumina pansament afară nu duce nicăieri azi am căscat mult şi prin balele mele de monstru am înghiţit toată dimineaţa vindecare este reversul nebuniei şi dă-i şi ţipă ‘ pielea crapă mâinile în buzunar dau tot de frig se întorc la locul lor în nelinişte şi zgomot încurcat printre oameni mă agăţ de paşii mei nu retro sau spăşit chiar merg îndesând gândurile la loc ‘ eu plus un ziar sunt egal pe o bancă în parc aşa am citit uneori fiecare zi din viaţă ‘ săpatul din mine s-a oprit ieri când a fost duminică tocmai pentru că s-a oprit săpatul mă derulam


acoperisem oglinzile am zis aşa /până nu semăn nu confrunt/ preşul de la intrare era plin de pantofi fugiseră toţi şi vizorului îi crescuseră gene ‘ dacă aş pleca aş lua cu mine toată lumea conştient fiind ‘ ea aşteaptă încă să fie trasă amestecată cu mine în aceiaşi zidezi cumva fără aport dar să aducă plăcere lipsa de frică nu ocoleşte sperietura ea împinge tavanul cu ochii însă /bicepşii din pupile cresc prin participare activă reciprocă/ eu pe cealaltă pajură învăţ să tac tocmai acum când am învăţat să pronunţ ‘ vreau să schimb jobul să nu mai fiu om s-a mai vorbit dar eu am găsit înlocuitor vreau să fiu carne ‘ cum pot să fiu surprins ea să îmi plătească trăitul în ziua aceea


‘ săpatul face parte din suportabil câteodată se sting toate luminile şi aud doar zgomote repetate parcă în oglinzi nu sunt ecouri pierdute de la o vreme strada mea nu mai naşte oameni sau timp


săpături se pot face mai ales cu unghiile marginalizare pe temă aleasă

dacă puteam să îmi aleg numele de botez aş fi ales vladimir pentru că timpul devine mai bogat calitativ când pronunţi acest nume chiar acum în grecia se întâmplă numai fapte bune pentru că orice gest al lui lasă dâre adânci în aer culoare pentru păsările care îşi coc aripile în guşă vladimir o piatră filosofală ar fi spus corul hare krishna dacă mă năşteam în america tot vladimir mă revendicam pe culoarul timpului nu reinventam roata dar le arătam că poate să şi stea dacă eram de capul meu prin univers şi mă rostogoleam mi-aş fi dat acest nume vladimir extensia .exe şi mă lansam peste tot aşa însă nu mai aflaţi şi alternativele singurătăţii mele


şi eu ştiu să ţin minte încheieturile trosnesc în ritm de bach

vezi tu universul acesta e lung şi miroase din când în când a lapte cu biscuiţi neapărat biscuiţi pentru că da universul e greu o să îţi amintesc despre pielea mea ca despre o grindă sub care nu trebuie să stai niciodată când e cutremur ca să nu te plictiseşti cât timp vorbesc eu îmi poţi despleti degetele de pe vâsle sau îmi poţi aranja bretonul în luciul apei pielea mea a fost un cal de mare vedeam doar fracţii de lumină chestii de fizică nu mai insist nu nechezam nu puteam să fiu alb nu aveam voie altceva era pe vremea când personaje misterioase dresau idei nu simţeam presiune de frunte sau de ochi libertate de încheietură nevoia de a dansa căpcăuni cu ochi în palme băgau adesea mâna în apă până la cot de foame acum mă întrebi de ce este iarba aşa grăbită spre soare sau de ce verdele înseamnă timp pentru plante de ce înţelegerea are legătură cu degetele în urechi


adeseori când oamenii stau spate în spate toate luminile se sting o fi asta o lege în orizont un om aleargă sau trasează doar un cerc în jurul nostru


acum încep ştiu că doare

noaptea se spală pe faţă cu chipurile noastre sub frunzele adormite se adună greutatea paşilor trosneşte viaţa cu spatele la noi ne fugărim carnea o întindem pe felia de noapte prăjită între coapsele noastre cu un singur gest păianjenii de sticlă se sparg sub pumnii de smoală de pe marginea lunii umbrele se aruncă în genunchi crengile uscate ne arată centrul pământului e totul nou şi negru ne-am legat tendoanele de primul copac începem să alergăm şi dacă ne doare opreşte-te tu


repetările din vise să încep să iar

hai să nu mai visăm stângăcii pe statuile repetate în visele noastre cu o bucată de bandaj poţi face o insulă mică peste durere sau un cer alb nu repeta pe degete ce am spus te rog aliona umbra ta mângâie frumos şşşşt să nu audă toţi fiecare dimineaţa are mereu un alt centimetru în jurul taliei noastre pentru mine prototip înseamnă a acţiona spontan şi dezirabil din cauza acţiunilor mele ieri au tresărit florăresele în piaţă piaţa era udă cred că florăresele au plâns în somn


imprimeu fără infinit în palmă

ai pus lacătul acela greu la oase te-ai îndepărtat încet şi lung în camera ta pentru developat din rafale de lumină te ghicesc pe cealaltă emisferă şi aştept să îmi strecori pe sub uşă din anotimp în anotimp frunze sepia eu ştiu deja eşti cea care plânge în vise printre necunoscuţi


insula revenire la cadru iniţial într-o dimineaţă am ieşit din camera mea prin perete doamna de la patru s-a mirat mult mai ales că mă credea deja plecat un nebun făcea cel mai mare rău lumii blestemându-le cărămizile caselor un străin -care sunt primele amintiri de pe această insulă? -faptul că cicatricele miroseau cu încăpăţânare a curat -totul este un radical de sânge şi iluziile sunt nişte animale periferice dar bărcile? -încă mai visez astfel de fiinţe înaripate -ce aţi învăţat? -am învăţat că omul are mai multe rânduri de inimi şi că îmi este foame străinul se apucă să şteargă culoarea roşie a semaforului pânâ ce acesta se făcu scrum apoi trecu liniştit dând mâna cu trecătorii din sens opus oamenii locului strângeau furtunele grele deci ploaia se terminase la intrarea în oraş un morman de umbrele fumega atrăgând atenţia în prima zi de după nisip am avut impresia că un pantonim exersează pe creierul meu actul dragostei


matinală umanoid de serviciu

mototolit în pumnul dimineţii cafeaua se prelinge prin crăpături zău aşa nu suntem bureţii primelor ore liftul te aşază încet la parter ca pe o piesă de şah copacii îşi sună crengile spre tine tu spui că oamenii care nu te văd te ucid cel puţin o dată pe zi somnul îţi mai curge încă din gură şi dacă ai fi girafă ce lung ar fi să înghiţi soarele dintr-un hap


ne vom muta pe aici se trece dincolo

în casa cu o mie de perdele soarele taie în felii mălăieţe orice acolo între camere se zbat nişte fiinţe pe trupurile goale le ţipă pământul ud sunt proaspete cu venele suflecate respiră greu sângele învaţă pentru prima oară drumul geamurile sparte mor domino sub primul puls al lor ochii înfăşuraţi în cordoane ombilicale învaţă să miroasă primele culori ale durerii când totul se va sfârşi casa o să fie iar liberă şi curată


moment de om fracturism rococo

casa ta camera ta toate la un loc borcane cu murături sau poate or să vină anotimpuri grele regii şi şambelanii scot apa din toate fântânile cu polonice de aur va fi o ploaie ca o rugă spune cu ochii spre cer şi intră în casă cineva regii şi şambelanii schimbă polonicele între ei copiii îi trag înapoi nu mai cad bănuţi de fildeş ca ieri tot cineva de data asta cu spatele trupul este un fluier pentru suflet aplaudaţi pe cei născuţi cu un picior albul este un cor al culorilor copacii înalţi seamănă la fire cu zeii păsările ar putea să zboare mai sus dar nu vor să părăsească oamenii şi nu oricine are un pistol în mână este un răzvrătit regii şi şambelanii au polonicele mult mai lungi decât ziua sunt momente când soarele seamănă cu un indian bătrân meditând în special la apus


adevărata tăcere mâncare şi clipe

iubito priveşte mâinile mele cum se regăsesc în rugăciuni creonate de timp la marginea acestor cuvinte ele te aşteaptă am renunţat să împing mobile cu sertare închise sau aliona cât de frumoasă eşti împachetată iubito aliona tace spre deosebire de tine care nu eşti aici


se poate cânta şi sub apă o chitară egală cu sine

undeva nu se spune unde există un loc care se cheamă lumină sau vârf pentru cei cu adrenalina în pungi de plastic e locul cel mai înalt de unde sisif mai nou rostogoleşte pietre peste turişti la baza lumii fumătorii cu tâmplele vinete sprijină copacii număraţi pentru tăiere de fapt este locul unde poţi face pluta în aer poţi respira având abdomenul plat poţi creşte într-o seră fluturi phoenix este locul unde culorile îţi pronunţă alb numele frica este un maraton fără sfârşit spun unii care se uită spre locul respectiv prin binoclu în binoclu nişte pupile în pupile nişte imagini refolosite cu mama şi tata altor vremuri alţii ca să fie mai siguri şi-au lipit binoclu la ochi şi aleargă ce dacă pe loc umbrele există doar pentru că există timp locul respectiv este


în limbaj normal cel mult un efervescent vs acum sau este un /te iubesc/ într-un firesc propriu sau ultimul transport de nisip al mării locul respectiv poate fi vizitat doar între ore după ce genunchii au trecut prin şolduri stomac ficat plămâni inimă gât au ajuns în gură şi au format nişte dinţi noi


recreaţia mare frica este o uniformă

începând cu anul 24 s-a schimbat codul numeric al sentimentelor care nu se mai potriveau cu gesturile păreau un film cu sonorul deviat persoane precum Maria Elena Alina Victoria şi tot aşa deveniseră substantive comune şi ăsta e adevărul se descoperise meseria viitorului /psihologia/cu orice preţ un psiholog adevărat te-ar pune să numeri până la zece şi când nu te aştepţi ar zice stop acum spune ce simţi recunosc până ieri credeam că portocalele au aripi dar nu ele au doar gust şi tot aşa cu fiecare lucru în parte din viaţa mea

aliona  

volum de debut

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you