Page 1

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


www.familiasiviata.ro

Sumar

Revista „Familia şi Viaţa” apare o dată la două luni și este rodul colaborării dintre Asociaţia „Familia şi Viaţa” şi Editura „Sapientia” ISSN 2069-6574

Răspuns la scrisori………………..……….……………4 - Spuneti-mi, va rog, in ce conditii se pot lua pastilele anticonceptionale...

4

Editorial..……………….…….…...……….…………....5 Munca îl perfecţionează pe om şi ambientul său vital

5

Actualitatea în Biserică………………….…….…....….7 Curtea Neamurilor la București (11-12 octombrie 2011)

7

Interviul lunii..……………….…………………...…....10 Interviu cu o familie. O prietenie de 7 ani și căsătoriți de 20 de ani!

10

Stiri..………………………………….………………....12 12

Știri din Biserica universală Știri din Biserica locală

Familie..……………….……………………...…...…....14

14

Paternitatea responsabilă / Haruri la nunta mea/ Dragă mămică, drag tătic/ Drumul spre o învăţare eficientă/ Alce rossa/ Asalt la castel/ Cinsteşte-ţi părinţii şi când sunt bătrâni!/Imnul unui bătrân

Din viața organizațiilor..………………...…...………..22 22

Misionarii Cuvântului Divin – Verbiţii Un prieten al familiilor din Dieceza de Iaşi a plecat spre cer

Școala și educația creștină..………………….………..24 24

Lumea văzută din fotoliul rulant O lume frumoasă văzută prin voluntariat

Pagina medicală……………..………….……………..28 Cardiopatia ischemică

28

Comunicare media………….………….……………..29 29

Director: Pr. dr. Ştefan Lupu Redactor şef: Pr. dr. Iosif Enăşoae Redactori: Prof. Maria Gherghel Pr. Petru Tamaş Secretar: Iuliana Petruţ Tehnoredactare şi design: Fabian David

Colaboratori: Pr. dr. Iosif Bisoc, OFMConv. Pr. dr. Alois Hîrja Pr. Alois Moraru Pr. Eduard-Emilian Păduraru Pr. Cornel Gabor, SDB Pr. Felix Roca Dr. Adina Zatîca Prof. Maricica Mihăluţe Prof. Petru Gălăţeanu Prof. Maria Andrici Prof. Silvia Ghiuzan Psih. Mihaela-Livia Gheorghiu Ing. Silvia Tamaş Dr. ing. ec. Viorica Spătaru Dir. Iulian Lupu

Prima întâlnire a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli din Dieceza de Iaşi Legea Educației Naționale, între exigență și provocare

Solidaritate creştină ……………..………….………...26 26

Colectivul de redacţie

Internetul în slujba familiei Unde găsesc materiale despre familie?

Timp liber……………………………………………...30 ISRAEL – ţara lui Isus şi a Mariei

30

Gospodărie - Bucătărie - Grădinărit ………………..32 Pledoarie pentru flori

32

Curier juridic bisericesc și civil………………………33 Onea

Adresa redacţiei Asociaţia „Familia şi Viaţa” Str. Ştefan cel Mare, nr. 228 611040-Roman, județul Neamț tel/fax: 0233/742505 mobil: 0762/633195 e-mail: afav_roman@hotmail.com www.familiasiviata.ro ISSN 2069-6574 ISSN-L 2069-6574

Editura „Sapientia” Institutul Teologic RomanoCatolic „Sfântul Iosif ” Iași Str. Văscăuțeanu, nr. 6 RO - 700462-IAȘI Tel.: 0040 232 225228 Fax: 0040 232 211476 www.editurasapientia.ro e-mail: slupu@itrc.ro

33

Divertisment …………………………………………..34 Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011 Doctorul Harului 34


Pr. Felician Tiba

Răspuns:

Răspuns la scrisori

„Să nu faci fapte necurate” este o poruncă generică. Se referă la multe acţiuni care, dincolo de faptul că exprimă o realitate în sine, ne trimite la respectarea demnităţii persoanei. În realitate, această poruncă ne spune de fapt că nu putem „folosi” persoana, fie a noastră proprie, fie a altora. Faptul că nu ştiaţi că şi în familie se pot face „fapte necurate” nu e atât vina dumneavoastră, cât mai mult a celor care v-au pregătit pentru sacramentul Căsătoriei. Ştiu sigur că mama dumneavoastră nu v-a spus niciodată în mod concret, când un act sexual este sau nu păcat. Şi apoi, trebuie să o înţelegeţi! Cum să vă spună, dacă se ruşina!? Şi ruşinea face parte din viaţa noastră! Ba, mai mult, tocmai ea ne spune că nu putem să facem chiar totul, că nu ne este permis să facem chiar după bunul plac! Legat de pastilele anticoncepţionale, nici despre ele nu o să vă spună nimeni, mai ales medicii, cât de nocive sunt pentru organism. Există mult interes să fie vândute, industria să funcţioneze, dar nimeni nu se opreşte să privească persoana. Femeile îşi spun una alteia cum trebuie să fie luate, la cât timp şi ce reacţii pot să aibă. Uneori soţii nici nu ştiu că soţiile lor iau astfel de pastile. Ei sunt obişnuiţi că pot trăi actul conjugal oricând şi oricum, fără a exista „pericolul” ca soţia să rămână însărcinată. În acest fel se creează falsa iluzie că în familie se poate totul şi că în familie nu există „fapte necurate”.

(Alexandra, Galaţi)

4

Pastilele anticoncepţionale pot fi luate doar pentru motive terapeutice şi sub stricta recomandare a medicului specialist, deci pentru motive de sănătate şi nu pentru a nu avea copii. Ca fapt divers, o femeie care ia în mod regulat pastile anticoncepţionale, la o medie de trei ani, face în jur de zece avorturi, fără nici măcar să-şi dea seama, deoarece anticoncepţionalele acţionează şi ca abortive. Consecinţele spirituale sunt evidente, dacă ne gândim că în primul rând, folosindu-se anticoncepţionale, nu este respectată demnitatea persoanei. Vorbim apoi de numărul mare de avorturi „inconştiente”, care sunt crime în adevăratul sens al cuvântului. Şi nu în ultimul rând, vorbim de „uzura” vieţii de familie. O familie în care soţia foloseşte în mod frecvent anticoncepţionale este din start o familie nefericită, iar nefericirea se citeşte pe feţele acelor soţi, în timp ce, într-o familie în care cei doi soţi se respectă şi în cadrul actului conjugal, predomină seninătatea, bucuria, pacea, liniştea sufletească, iubirea.

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


Pr. Iosif Enăşoae

Munca îl perfecţionează pe om şi ambientul său vital Tot el, care este trimisul Tatălui şi Învăţătorul divin, ne spune: V-am dat exemplu, ca aşa cum am făcut eu să faceţi şi voi. Aşa cum el a muncit la Nazaret şi apoi a străbătut Palestina pentru a împlini misiunea sa de evanghelizare a poporului Vechiului Legământ, la fel, şi noi suntem chemaţi să muncim şi să proclamăm Evanghelia, vestea cea bună a iubirii pe care Dumnezeu o are faţă de oameni şi a voinţei sale de a le oferi tuturor oamenilor posibilitatea realizării plenare, în bucuria vieţii veşnic fericite. Apostolii, care au stat în preajma lui Cristos, au învăţat să lucreze ca Maestrul lor, iar prin gura sfântului Paul ne spun: Fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte fii preaiubiţi. Sfântul Paul, Apostolul neamurilor, după ce a dat exemplu personal de muncă, refuzând să ceară sprijin material datorită căruia ar fi putut să se dedice cu mai multă libertate misiunii de evanghelizare, ne avertizează cu seriozitate: cine nu vrea să muncească nici să nu mănânce. În situaţia actuală a crizei economice, când ne confruntăm cu o gravă lipsă a locurilor de muncă şi cu o cerere insistentă a oamenilor neocupaţi de a li se respecta dreptul la muncă, nu cumva este inoportună o reflecţie asupra muncii? Consider că tocmai această situaţie de criză, cu privire la locurile de muncă, ar trebui să ne determine la o reflecţie mai profundă asupra problematicii muncii. Cred că ar trebui să analizăm cum văd oamenii de astăzi munca; ce legătură are munca cu viaţa personală, familială şi socială; ce motivaţii ar trebui să-l determine pe cel care munceşte să presteze o muncă; ce se urmăreşte să se realizeze prin munca prestată. Mi se pare că mulţi dintre cei care lucrează, văzând munca într-o perspectivă pur personală, o consideră ca pe o posibilitate de a câştiga un salariu cât mai consistent prin care să-şi procure cele necesare pentru o viaţă cât mai comodă, pentru a dobândi o independenţă cât mai mare faţă de ceilalţi, pentru a-şi câştiga un evident prestigiu datorită avuţiei pe care o posedă, pentru a avea posibilitatea de a se distra, dacă e posibil, în locuri cât mai exotice şi agreabile, şi poate

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011

Editorial

C

onstatăm, fără prea mare efort, că munca este o realitate constantă în existenţa societăţii umane. Oamenii tuturor generaţiilor au muncit. Prin munca prestată, fiecare persoană umană, capabilă de muncă, a avut posibilitatea de a progresa şi de a transforma lumea înconjurătoare într-un ambient mai ospitalier şi mai agreabil, pentru existenţa sa trecătoare pământească. Munca poate fi văzută sub diverse aspecte. Munca, văzută în lumina Revelaţiei iniţiale, este o binecuvântare a lui Dumnezeu oferită omului încă de la începutul apariţiei sale pământeşti, ca dar şi posibilitate de a colabora la propria sa împlinire umană şi la desăvârşirea operei creaţiei. După căderea în păcat a primilor oameni, munca, deşi a început să includă şi aspectul de sudoare, efort şi suferinţă, totuşi a rămas o posibilitate de colaborare cu Dumnezeu la perfecţionarea omului şi la realizarea întregii societăţi umane. Isus nu numai că ni-l prezintă pe Dumnezeu, Tatăl său şi al nostru, ca pe un Tată care lucrează: Tatăl meu lucrează până acum, ci se prezintă şi pe sine ca unul care lucrează: eu de asemenea lucrez. Isus, care a venit în lume pentru a fi o imagine vie şi vizibilă a Tatălui: cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl, ne dă exemplu de imitare a Tatălui ceresc, muncind la Nazaret până la vârsta de 30 de ani, iar activitatea desfăşurată îl face să fie cunoscut ca fiul tâmplarului.

5


Pr. Iosif Enăşoae

Editorial

chiar pentru a-şi asigura o viaţă tihnită la bătrâneţe. Alţii văd munca în perspectiva dobândirii veniturilor necesare pentru realizarea propriei familii. Această viziune superioară celei anterioare, întrucât depăşeşte egoismul personal, trebuie să evite riscul de a se închide într-un alt fel de egoism – cel familial. Munca fiecărui om, pentru a fi cu adevărat valorizată, ar trebui să fie privită într-o perspectivă mult mai amplă, creştină, într-o perspectivă socială

6

care urmăreşte binele autentic al întregii comunităţi umane. A privi munca numai ca pe oportunitatea de a dobândi cele materiale pentru întreţinerea şi dezvoltarea vieţii personale demne, pentru dezvoltarea armonioasă a familiei şi pentru pacea şi fericirea temporară a societăţii umane înseamnă a avea o viziune pur materialistă a muncii, înseamnă a ignora alte valenţe ale muncii umane. Necunoaşterea comorii ascunse în ogorul muncii duce la nevalorizarea talanţilor oferiţi de Dumnezeu omului prin intermediul chemării de a colabora cu el la realizarea planului său veşnic de sfinţire şi de mântuire a omenirii, de realizare a unui cer nou şi a unui pământ nou în care să domnească pacea, armonia şi iubirea universală. Munca nu înseamnă numai posibilitatea de a ameliora material viaţa personală, familială sau socială; nu înseamnă numai a înfrumuseţa, a face mai agreabil ambientul vital sau a-l transforma în conformitate cu necesităţile societăţii umane. Munca ar trebui să însemne mult mai mult pentru fiecare om capabil să presteze o anumită activitate. Aceasta ar trebui să fie o veritabilă mină bogată în diverse metale preţioase. Prin muncă, omul are posibilitatea să se descopere pe sine şi capacităţile sale; să-şi folosească potenţele fizice latente şi să le dezvolte spre împlinirea sa personală şi spre binele familiei şi a societăţii; să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze capacităţile specific umane, inteligenţa şi voinţa; să-şi canalizeze inteligent forţa pasiunilor şi să-şi orienteze corect afecţiunea şi sentimentele, cu alte

cuvine, să se perfecţioneze pe sine şi să contribuie la dezvoltarea şi perfecționarea familiei umane. Munca, pe lângă faptul că îl poate perfecţiona pe creştin, în realitatea sa de persoană unică şi irepetabilă, îi oferă posibilitatea de a-l sluji pe semenul aflat în dificultate. Munca îi oferă creştinului şansa de a-şi înnobila sufletul prin serviciile caritabile pe care le oferă celor aflaţi în necesităţi fizice şi spirituale. Creştinul poate să ofere ajutor material din surplusul său celor aflaţi în necesitate sau să ofere serviciile sale celor care, deşi au strictul necesar pentru o viaţă demnă, nu sunt capabili să se descurce singuri din cauza bolii sau a bătrâneţii. Creştinii care sunt şomeri, cei care nu au un loc de muncă stabil, pensionarii capabili de muncă să nu uite că atunci când fac un serviciu celor aflaţi în necesitate îl slujesc pe Isus care spune: ceea ce aţi făcut celor mici care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut. Când vom reuşi să descoperim valoarea autentică a muncii, fie ea muncă fizică, fie muncă intelectuală, ne vom da seama că munca a fost şi va rămâne mereu o veritabilă binecuvântare a lui Dumnezeu atât pentru cel care munceşte efectiv, cât şi pentru cel care este beneficiarul muncii prestate de semenul său.

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


Pr. dr. Wilhelm Dancă

„CURTEA NEAMURILOR” LA BUCUREȘTI (11-12 octombrie 2011)

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011

Actualitatea în Biserică

S

eria evenimentelor cultural creştine „Curtea Neamurilor la Bucureşti” a debutat cu decernarea titlului de Doctor honoris causa cardinalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură din Vatican, de către Universitatea din Bucureşti, în sala Senatului, în prezenţa rectorului, a decanilor facultăţilor de fizică şi filosofie, a mai multor profesori şi studenţi ai aceleiaşi Universităţi. Printre personalităţile prezente la eveniment s-au aflat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, împreună cu auxiliarul său, PS Cornel Damian, ÎPS Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, excelenţa sa dr. Bogdan TătaruCazaban care a rostit Laudatio Domini card. Gianfranco Ravasi. În centrul discursului domnului ambasador s-a aflat noţiunea de raţiune lărgită sau raţiune universală, pe care, pe de o parte, card. Ravasi o moşteneşte spiritual de la card. John Henry Newman, deoarece Biserica sa de cardinal este Biserica pe care a avut-o card. Newman între anii 1879 şi 1890 (San Giorgio in Velabro din Roma), iar pe de alta, o promovează

pastoral şi cultural în calitate de preşedinte al Consiliului pontifical pentru cultură din Vatican. Într-un anumit fel, card. Ravasi era pregătit pentru această misiune importantă, fiindcă s-a remarcat în lumea exegeţilor ca ebraist, traducător al textelor Vechiului Testament, iar în lumea catolică italiană, şi nu numai, ca om al credinţei şi al ştiinţei, om al spiritualităţii şi al cunoaşterii, om al întrebărilor fundamentale şi al răspunsurilor juste. Opera sa ştiinţifică şi literară este vastă, impresionantă; a publicat peste 150 de volume. Această personalitate marcantă a Bisericii Catolice şi a culturii italiene este şi un mare prieten al culturii române. Am rămas impresionat de mărturisirea card. Ravasi, care la începutul discursului său a spus că a citit în întregime opera lui Mircea Eliade, a lui Emil Cioran, a lui Eugen Ionesco, că a citit tot ce s-a tradus în franceză sau în italiană din Constantin Noica, în special lucrarea „Maladiile omului contemporan”, de asemenea, că preţuieşte şi ascultă deseori muzica lui George Enescu şi că opera sculpturală a lui Constantin Brâncuşi îl emoţionează profund. Aici trebuie să remarc inteligenţa practică, nu doar cea teoretică a cardinalului Ravasi, sau mai curând capacitatea lui de adaptare la publicul din sală. Pentru această întâlnire, pregătise o lectio magistralis intitulată Tre frontiere della teologia, dar, văzând că cei mai mulţi din sală erau tineri, a renunţat la materialul pregătit şi a improvizat o conferinţă în care a formulat mesajul lui de suflet către noile generaţii de studenţi din România, din Europa. Astfel, la început, a evocat marile personalităţi culturale româneşti despre care am amintit mai sus şi care l-au influenţat şi l-au format, într-un fel sau altul. I-a îndemnat pe tineri săi frecventeze, să-i citească, pentru că în momentul de faţă, în Europa, ei sunt o prezenţă critică în stare să trezească lumea adormită în superficialitate. Apoi, conferinţa s-a centrat pe descrierea profilului culturii contemporane, care e marcat de două curente de gândire şi de comportamente importante: pe de o parte, modernitatea, iar pe de alta postmodernitatea. În concluzie, card. Ravasi a adresat o urare Universităţii de Bucureşti, şi anume să fie un loc de căutare a adevărului. După acest moment, „Curtea neamurilor la Bucureşti” a continuat la Ateneul Român, unde card. Gianfranco Ravasi era aşteptat atât pentru prezentarea primei lui cărţi în limba română, şi anume Întrebări privitoare la credinţă. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred, cât şi pentru dialogul cu directorul Institutului Cultural Român, d-l Horia Roman Patapievici, programat să înceapă la ora 19.00.

7


Actualitatea în Biserică

Pr. dr. Wilhelm Dancă

8

Într-adevăr, câteva minute după ora 18.00, au intrat în holul central al Ateneului card. Ravasi, însoţit de ministrul culturii din România, d-l Kelemen Hunor, de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, de directorul Editurii Humanitas, unde s-a publicat cartea, profesorul Gabriel Liiceanu, şi de directorul Ateneului Român, d-l Andrei Dumitriu. Primul dintre vorbitori a fost prof. Gabriel Liiceanu, care s-a întrebat de ce este importantă această carte? Pentru că ne prezintă mai multe întrebări şi răspunsuri şi, din acest punct de vedere, cartea îi educă pe oamenii din zilele noastre să-şi pună întrebări mari, ultime, fundamentale despre viaţă. Apoi, prof. Liiceanu s-a întrebat: de ce nu există răspunsuri definitive? De ce sunt întrebări fără răspuns? Pentru că, a răspuns directorul Editurii Humanitas, întrebările vieţii nu au un răspuns unic. În fine, prof. Liiceanu s-a întrebat de unde provine competenţa unui cardinal să pună şi să caute un răspuns la întrebările mari ale vieţii? Priceperea şi autoritatea card. Ravasi provin din cunoaşterea profundă a Bibliei, a tradiţiei creştine şi a misiunii ce i-a fost încredinţată. În cuvântul său, ministrul culturii din România, d-l Kelemen Hunor, a remarcat invitaţia subtilă pe care o adresează cartea, şi anume aceea de a dialoga unii cu alţii, şi ideea pe care o propune, adică dialogul ca formă de convieţuire. Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, care a avut o contribuţie deosebită în organizarea acestui eveniment culturalcreştin, a salutat apariţia cărţii card. Ravasi şi a spus că vede în ea o invitaţie de a ieşi din indiferenţă. Pentru d-l Bogdan Tătaru-Cazaban, cartea demonstrează faptul că Biblia este Marele Cod al civilizaţiei europene şi, prin întrebările pe care le conţine, educă fără pedanterie, fără protocol. Luând cuvântul la lansarea primei lui cărţi în limba română, în mod vădit emoţionat, card. Ravasi a spus mai întâi cum a ajuns să scrie această carte. Astfel, în calitate de interpret al Scripturii în mas-media italiană, fie în scris, fie în direct la televizor, a provocat multe întrebări în sufletele cititorilor şi ascultătorilor săi din Italia, dar şi din Albania sau chiar Malta. De la aceştia a primit foarte multe întrebări, pe care a trebuit să le selecteze într-un prim moment, apoi să le dea un răspuns. Aşa s-a născut cartea cardinalului Ravasi: Întrebări privitoare la credinţă. În al doilea rând, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură din Vatican a pledat pentru importanţa întrebărilor în viaţa omului şi, mai ales, pentru cultura întrebărilor fundamentale care, după opinia Eminenţei Sale, sunt cauză de creştere nu doar morală, spirituală şi culturală, ci şi economică şi socială. În fine, card. Ravasi l-a citat pe Oscar Wilde, aşa cum a făcut-o şi în Introducerea cărţii sale şi a spus: „oricine poate da răspunsuri, dar pentru a pune cu adevărat întrebări e nevoie de un geniu” (p. 9).

După prezentarea cărţii, în aula principală a Ateneului Român, în prezenţa a circa 800 de invitaţi, printre care am observat, alături de publicul menţionat mai sus, atât clerici ortodocşi, cât şi oficialităţi diplomatice, a început dialogul dintre card. Gianfranco Ravasi şi d-l Horia Roman-Patapievici, dialog care a fost prefaţat de un cuvânt de bun venit adresat mai întâi de directorul Ateneului, d-l Andrei Dumitriu, şi apoi de nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, IPS Javier Lozano. În fine, după o scurtă pauză muzicală, un tânăr a interpretat la pian o piesă de Haydn. Dialogul a început cu prima întrebare adresată cardinalului Ravasi: ce este Curtea Neamurilor? Răspunsul eminenţei sale i-a purtat pe cei prezenţi în sală, dar şi pe cei care au urmărit dialogul la televiziunea română (programul cultural), în Ţara Sfântă, la Ierusalim, acolo unde se afla templul cu acel zid despărţitor între curtea israeliţilor (a celor care cred în Dumnezeul adevărat) şi curtea neamurilor sau a păgânilor (curtea celor care nu cred în Dumnezeul adevărat). Totuşi, acest zid nu despărţea complet, fiindcă peste zid, dintr-o partea într-alta, treceau rugăciunile şi psalmii israeliţilor sau dorurile şi curiozităţile păgânilor. Astfel, zidul era o invitaţie la ascultare reciprocă, lucru confirmat de sfântul Paul în Ef 2,1416, unde spune că Isus Cristos a venit ca să dărâme zidul despărţitor şi să facă din toţi oamenii un singur popor. Astăzi, însă, există trei curţi: pe lângă cele

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


Pr. dr. Wilhelm Dancă credinţei. Dialogul dintre cei care cred şi cei ce nu cred”, un colocviu co-prezidat de Cardinalul Gianfranco Ravasi şi Andrei Pleşu şi găzduit de Colegiul Noua Europă, miercuri, 12 octombrie 2011, începând cu ora 18.00. Şi de data aceasta, sala în care a avut loc dialogul s-a dovedit a fi neîncăpătoare. La ora 18.00 fix, cu o precizie elveţiană, amintesc aici că edificiul în care se află Colegiul Noua Europă este o donaţie a statului elveţian, au intrat în sală Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură din Vatican, card. Gianfranco Ravasi, şi rectorul Colegiului Noua Europă, d-l prof. Andrei Pleşu. După ce i -a salutat pe cei prezenţi, rectorul Colegiului a descris pe scurt metodologia dialogului ce urma să aibă loc, precizând cele două momente principale: mai întâi prezentarea cadrului general al temei întâlnirii de către co-preşedinţii colocviului, adică Andrei Pleşu şi card. Ravasi, apoi prezentarea unor puncte de vedere asupra aceleiaşi tematici de către următorii invitaţi: Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francisca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca Manolescu şi Dan C. Mihăilescu – toţi oameni de cultură din România care s-au remarcat în ultima vreme nu doar printr-o anumită legătură cu Colegiul Noua Europă, aşa cum spunea d-l Pleşu, adică prin faptul că au fost bursieri ai acestui Colegiu, ci şi prin numeroase publicaţii în domeniul ştiinţelor exacte, literaturii, filosofiei şi teologiei. Colocviul a durat până la ora 20.30. Participanţii nu păreau obosiţi, chiar dacă au trecut mai bine de două

recent, un blog pe un ziar italian laic, unde iarăşi s-a adunat o comunitate impresionantă de cititori. Pornind de la această nevoie de comuniune, card. Ravasi a încheiat dialogul său cu o parabolă orientală, care descrie întâlnirea unui călător prin pustiu cu aproapele său, cu celălalt. Întâlnirea la început este pătrunsă de frică, iar în final, copleşit de bucurie, călătorul descoperă că aproapele este fratele pe care nu-l mai văzuse de 20 de ani. Al treilea moment important din seria întâlnirilor pe care le-a prilejuit Curtea Neamurilor la Bucureşti a fost colocviul intitulat „Raţiunea şi antinomiile

ore de mini conferinţe de mare înălţime speculativă; păreau gata să o ia de la capăt. Am văzut că discuţiile au continuat afară, pe stradă, în maşină, poate şi acasă. Din toate cele văzute şi ascultate în Atrium gentium de la Bucureşti în zilele de 11 şi 12 octombrie 2011, tragem concluzia că iniţiativa pontificală a Curţii Neamurilor este un drum care ar trebui urmat, continuat.

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011

Actualitatea în Biserică

două menţionate mai sus există o a treia: curtea celor indiferenţi, căldicei, cărora li se adresează Curtea Neamurilor, voită de Papa Benedict al XVI-lea, prin Consiliul Pontifical pentru Cultură din Vatican. Comentând situaţia în care se găseşte omul de astăzi, parcă subjugat cumva de mijloacele de comunicare socială, d-l Patapievici a spus că valoarea credinţei riscă să dispară atât pe filiera relaţiei dintre individ şi Dumnezeu, pe verticală, cât şi pe aceea a relaţiei dintre individ şi ceilalţi indivizi, adică pe orizontală. Răspunsul card. Ravasi a fost unul mai curând optimist, evocând principiul lui Blaise Pascal: omul întrece omul în mod infinit. Faptul că s-a ajuns acum ca în spaţiul public să fie interzis creştinismul, se datorează, într-o anumită măsură, şi oamenilor Bisericii care au propus o apologetică greşită. Oricum, îndemnul card. Ravasi a fost că trebuie să ieşim din catacombe şi să vestim în locurile publice, în şcoală, în politică, în mass-media etc., valorile creştine. Vorbind despre valori, H. Roman-Patapievici a spus că trei valori i se par deosebit de importante, pentru noi românii, mai mult sau mai puţin credincioşi: tradiţia, comunitatea şi libertatea. De aceea, l-a întrebat, în final, pe card. Ravasi: cum putem să promovăm spiritul de comunitate astăzi? Mai întâi, trebuie să remarcăm în oameni, în ciuda tendinţelor individualiste, existenţa nostalgiei comuniunii cu ceilalţi. A dat un exemplu personal: şi-a deschis un cont pe Twitter, comunicând zilnic un text biblic la o comunitate virtuală de 2 000 de persoane, şi, mai

9


Pr. Petru Tamaș

Interviu cu o familie

Interviul lunii

O prietenie de 7 ani și căsătoriți de 20 de ani!

10

♦ Pentru început v-aş propune să vă prezentaţi foarte pe scurt cititorilor noştri. Iuliana: Suntem Cristian şi Iuliana, căsătoriţi de 20 de ani, şi locuim în Piatra Neamţ. Copiii noştri sunt Maria, de 17 ani, şi Ioana, de 13 ani. Cristian lucrează ca inginer textilist, iar eu, Iuliana, lucrez la Asociaţia „Familia şi viaţa”, unde fac muncă de secretariat şi multe altele. ♦ Ultimele două decenii au adus cu ele o altă imagine a lumii despre familie. Cum găsiţi familia astăzi, comparativ cu familia în care ați crescut? Iuliana: Noi provenim din aceeaşi localitate şi din familii numeroase, cu patru şi, respectiv, cinci copii. În casa părintească masa era servită în comun, spuneam rugăciunea Rozariului împreună aproape în fiecare zi. Părinţii mi-au acordat o mare libertate. În toată copilăria nu am primit decât o singură palmă, şi aceea pe drept, când am nesocotit autoritatea părintească. Familia din zilele noastre este, în schimb, mult mai centrată pe bunăstarea şi confortul ei, şi tocmai de aceea are şi mai puţini copii decât în trecut. Dar şi societatea s-a schimbat radical şi pare că te împinge să ai mai puţini copii prin bătaia de joc la adresa femeilor cu mulţi copii sau prin faptul că prezenţa unui copil mic poartă cu sine riscul de a intra în şomaj. Ceea ce am văzut bun la părinţii noştri vrem să aducem şi în familia noastră, dar, nu reuşim în totalitate, pentru că timpul pe care îl petrecem împreună în familie este mult mai scurt, luăm masa în comun doar seara şi ne rugăm împreună în familie, dar nu în mod constant. Cristian: Părinţii noştri au avut condiţii modeste de viaţă, „au ştiut dureros ce e suta de lei”. Cu toate acestea, ne-au dăruit tot ce au avut mai frumos în viaţa lor: iubirea necondiţionată. Toată viaţa au muncit pentru copiii lor şi realizările copiilor au fost cele mai mari bucurii ale vieţii lor. Ceea ce am învăţat de la ei aplic acum în familia mea: să-l avem pe Dumnezeu în mijlocul nostru, să ne respectăm şi să ne iubim partenerul de viaţă şi copiii pe care ni i-a dăruit Dumnezeu. ♦ În faţa noilor provocări la adresa familiei, dumneavoastră, ca familie, ce răspuns oferiţi? Care ar fi elementele ce caracterizează viaţa familiei dvs.? Iuliana: Deşi nu avem decât doi copii, dat fiind faptul că naşterile au fost prin cezariană, am făcut

din casa noastră un cămin pentru o persoană de la casa de copii, pe care am ajutat-o atât cât am putut şi cât ne-am priceput. Aceasta, la rândul ei, ne-a ajutat atunci când copiii erau mici. Nu a fost uşor, dar sper ca lecţia de viaţă de familie pe care a avut-o din partea noastră să o ajute în propria ei viaţă. Se pare că ceva a rămas în sufletul ei, de vreme ce, cu ocazia unui Crăciun, ne-a scris o felicitare în a care a spus că noi suntem părinţii ei şi că şi-ar dori o familie ca a noastră. Puţinul timp pe care îl petrecem împreună îl facem să devină o mică sărbătoare, în care să realizăm ceva împreună, să cântăm şi să povestim, să facem împreună o vizită la o familie prietenă etc. Suntem şi un fel de sfătuitori în domeniul vieţii. Îmi aduc amine că, mergând pe stradă, cândva, m-am întâlnit cu o persoană catolică ce mergea la ginecolog. M-am oprit şi am stat de vorbă cu ea. Din una în alta, mi-a spus că este însărcinată şi că o frământă gândul să facă avort. I-am spus atunci că, oricât de greu i-ar fi, să nu facă gestul acesta, pentru că îl va regreta toată viaţă. Copilul este acum mare. Cristian: Când ne-am prezentat anul acesta la o întâlnire în Mişcarea Focolară, noi am spus: „Suntem Cristi şi Iuliana, cu o prietenie de 7 ani şi căsătoriţi de 20 de ani”. Pentru noi au fost foarte importanţi cei şapte ani de prietenie, pentru că atunci ne-am modelat reciproc şi am putut să renunţăm la acele defecte care nu conveneau celuilalt. Chiar din perioada prieteniei am considerat că relaţia noastră nu poate rezista fără Dumnezeu şi, pentru a forma o familie, sunt foarte importante respectul şi iubirea reciprocă. Majoritatea lucrurilor ce trebuie făcute în casă le facem împreună, chiar şi treburile din bucătărie. ♦ Pentru multe familii, Biserica a devenit doar locul Liturghiei duminicale. Ce înseamnă pentru dvs. Biserica? Iuliana: Pentru noi, ca familie, Biserica este mai mult decât locul Liturghiei duminicale. Este un loc unde ne întâlnim cu Dumnezeu, dar şi cu ceilalţi credincioşi, adulţi, tineri şi copii, mai ales cu cei din Acţiunea Catolică.

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011


Pr. Petru Tamaş fetiţa cea mare vine la noi şi ne face destăinuiri considerând că, pe lângă părinţi, suntem şi cei mai buni prieteni ai ei. ♦ Cum de nu aţi ales să emigraţi, aşa cum fac atâţia români? Dificultăţile financiare cred că nu vau ocolit… Iuliana: În glumă spuneam mai la începutul căsniciei că „mămăligă cu ceapă mâncăm, dar noi nu plecăm în altă ţară”. A fost o tentaţie de a pleca atunci când am văzut pe Internet că există în Canada cerere de ingineri textilişti. Nu am ţinut cu tot dinadinsul să avem o viaţă materială foarte bună, ci mai degrabă una decentă, pentru că amândoi ne-am învăţat să ne mulţumim cu ceea ce avem, iar acest stil de viaţă, uneori auster, l-am imprimat şi copiilor noştri. Ne-am gândit apoi şi la părinţi. ♦ Sunteţi membră a Asociaţiei „Familia şi Viaţa”. În ce mod acest fapt v-a marcat viaţa, ce a însemnat aceasta pentru familia dvs.? A adus ceva schimbări? Cum a primit şi acceptat soţul munca dvs.? Iuliana: Lucrez la asociaţie la cererea doamnei Maria şi a pr. Mihăiţă B. şi mă bucur să am acest privilegiu de a lucra în favoarea vieţii. Ceea ce asociaţia propune prin programele ei a adus multă linişte şi în familia noastră, deoarece, cunoscând metoda naturală de reglementare a sarcinilor, Billings, am reuşit să eliminăm multe dintre tensiunile ce existau între noi. Soţul meu a înţeles cât de important este să fim curaţi în faţa lui Dumnezeu ca soţi, fiind deschişi acceptării unei noi vieţi. ♦ Locuiţi oarecum la distanţă de casa părinţilor dvs. Mai găsiţi timp pentru a-i vizita şi ajuta? Cristian: Când ne-am dat seama că părinţii au nevoie de noi, am făcut împrumut în bancă şi am cumpărat o maşină. Mai mult decât atât, am făcut şcoala de şoferi la 38 de ani pentru a fi mai aproape de ei. Cu ani în urmă am aflat că datorez existenţa mea faptului că mama nu a renunţat la mine, preferând să fie operată de apendicită, însărcinată fiind şi refuzând avortul. Nu ştiu ce aş mai putea spune, decât că este foarte normal să-i ajutăm după puterile noastre! ♦ Ce apreciaţi cel mai mult la părinţii voştri, care sunt lucrurile cele mai importante pe care vă doriţi să le faceţi şi voi când veţi creşte? Maria: Apreciez la părinţii noştri încrederea pe care o au unul în celălalt, dar şi încrederea pe care ne-o acordă nouă, copiilor. De multe ori când la şcoală mă simt neînţeleasă sau dată deoparte, părinţii mei îşi dau seama de aceste lucruri şi încearcă prin gesturi de tandreţe să mă facă să zâmbesc şi să-mi recapăt încrederea în mine. Vreau să-mi educ copiii aşa cum m-au educat părinţii pe mine! Ioana: Îmi place că părinţii noştri ştiu să aprecieze notele noastre bune şi nu ne amăgesc cu lucruri pe care nu le pot face sau cumpăra. ♦ Vă mulţumim, iar mărturia dumneavoastră să fie o încurajare și pentru alte familii!

Familia și Viața - Septembrie - Octombrie 2011

Interviul lunii

Încercăm să închegăm prietenii cu aceste persoane, să fim disponibili la nevoile lor şi la ceea ce ne sugerează părintele paroh. Consider de importanţă majoră prezenţa grupurilor de familii în comunitate, pentru ca acolo să se formeze împreună pentru a trăi o viaţă de familie creştină. Cristian: Biserica este locul unde vin să îngenunchez cu umilinţă, să ascult cuvântul lui Dumnezeu, să cer iertare pentru momentele în care nu am fost vrednic de iubirea lui şi să aduc mulţumire pentru harurile pe care mi le-a dăruit. Consider că familia noastră nu ar fi existat dacă nu ar fi fost şi în planul lui Dumnezeu. Ceea ce mă bucură mult este că, ori de câte ori am fost în concediu, toată familia împreună, am căutat un loc unde să existe posibilitatea de a participa la sfânta Liturghie. ♦ Mulţi părinţi se plâng de copiii pe care îi au. Uneori pe drept. E greu să fii tată şi mamă în timpurile de astăzi? Iuliana: Copiii au nevoie de încredere şi de atenţie la sentimentele şi problemele lor. Nu mă plâng de copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu, ci îi mulţumesc pentru ei. Nu am fugit de această răspundere, iar noi ca părinţi ne-am completat reciproc, eu cu blândeţea şi vorba, Cristi cu severitatea şi hotărârea. Am căutat să mă pun în locul lor şi să le explic tot ceea ce le ceream să facă sau să nu facă; le spun că vor înţelege într-o zi, acum însă este important să asculte, pentru că noi le vrem binele. Este solicitant şi frumos să fii părinte, nu neapărat greu. Cristian: În primii ani de viaţă ai copiilor am fost destul de sever, dar şi protector şi înţelegător până când am considerat că sunt suficient de pregătiţi să înţeleagă că iubirea părintească nu este o slăbiciune, ci un dar deosebit. Am o deosebită bucurie când

11

Familia şi Viaţa Nr. 9-10  

Revistă de informare şi formare pentru familie. Anul I - nr. 9-10, septembrie-octombrie 2011. Arta creştină de a trăi în lume.

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you