Issuu on Google+


Dragi seminariști,

Pr. Benone Lucaci, Rector

3

Drumuri Deschise, nr. 147

umilința care se lasă „atinsă” de Dumnezeu, recunoaște limitele sale în fața misterului și se determină să exploreze, cu disciplina proprie rațiunii, bogățiile insondabile ale acestui mister.” (LF 36). Desigur, a căuta adevărul, mai ales într-o lume a relativismului, nu este ușor, dar mediul academic este cel mai propice în acest sens. Efortul personal întărit de harul credinței ne abilitează să intrăm progresiv în esenţa problemelor ce le întâlnim și ne deschide inima spre adevăr, recompensând-o cu o bucurie deosebită atunci când ajunge să-l găsească. Pentru a reuși să dobândim toate acestea, e nevoie să creăm un spațiu de tăcere și contemplație, ca și cadru indispensabil în care pot fi puse problemele pe care mintea le suscită și în care îl putem întâlni cu adevărat pe Dumnezeu. Experiența profetului Ilie de la Muntele Horeb ar putea să ne fie o lecție foarte utilă. Dumnezeu, pe care Ilie aștepta să-l întâlnească, nu era nici în vântul cel mare și puternic, nici în cutremur, nici în foc, ci într-un sunet de liniște adâncă (1Rg 18,12). Toți maeștri de viață spirituală susțin că climatul de tăcere este indispensabil pentru o întâlnire adevărată cu Domnul. Retragerea noastră din lume, departe de marile zgomote care ne pot distrage atenția, dar mai ales crearea unui climat de liniște interioară ne ajută să-l contemplăm și să-l ascultăm pe Domnul. După cum susținea Paul Claudel: Există o muzică a tăcerii. Prin ea Dumnezeu se complace în mod obișnuit să-și răspândească mesajele. Iată de ce, momentele de tăcere pe care ni le oferă programul din Seminar, ca și acelea pe care ni le putem organiza personal, nu reprezintă nici pe departe un gol, un vid, o povară în viața noastră, ci momente privilegiate în care îl putem asculta cu adevărat pe Cel care ne vorbește în atâtea și atâtea moduri și pe a cărui voce o „recunoaștem”, deoarece nu este alta decât aceea care ne-a chemat aici în Seminar. În această privință, nu putem avea nici un dubiu; Cel care ne-a introdus în acest plan misterios de iubire, este totdeauna fidel planului său cu noi, iar noi, pentru a ajunge la o credință necondiționată în planul său și în dragostea sa față de noi, în mijlocul dificultăților ce trebuie să le înfruntăm continuu, trebuie să-l ascultăm neobosit pe El care ne vorbește, mai ales prin Cuvântul său. În esență am putea percepe în fiecare zi un mesaj de felul acesta: „Pentru că ești prețios în ochii mei, vrednic de cinste și eu pe tine te iubesc: dau oameni în locul tău și popoare în locul sufletului tău. Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 44,4-5). Vă doresc tuturor un an binecuvântat pe toate planurile!

Suntem la începutul unui nou an academic și, ca orice început, și acesta reprezintă un moment de speranță și de încredere: speranță că Domnul va binecuvânta eforturile noastre și ne va însoți în îndeplinirea misiunii și realizarea proiectelor noastre și încredere că noi vom reuși să colaborăm cu harul pe care El îl revarsă asupra noastră. Totodată, ne mai despart doar câteva săptămâni de încheierea Anului credinței, care a fost un timp atât de binecuvântat și plin de evenimente ecleziale. Aflându-ne în mijlocul acestor realități, aș dori să vă transmit un mesaj care, ținând cont tocmai de trecutul recent, să fie o încurajare pentru viitorul apropiat. În primul rând doresc să subliniez că ne aflăm aici în Seminar într-un mediu academic, iar preocuparea noastră de bază, chiar dacă nu e singura, este studiul, cultivarea dragostei față de literă, față de cuvânt, față de carte. Ceea ce nu trebuie să uităm nicicând este faptul că noi cei care studiem teologie, nu facem acest lucru din pură curiozitate intelectuală sau științifică, ci suntem convinși că prin studiul literelor îl putem cunoaște pe Acela care este Alfa și Omega, prin studiul cuvintelor îl putem întâlni pe Cel care este Logosul, Cuvântul întrupat, prin studiul cărților intrăm în misterul Celui care ni s-a revelat în Scriptură. Recent, papa Francisc sublinia: „în teologie nu există numai un efort al rațiunii pentru a scruta și a cunoaște, ca în științele experimentale. Dumnezeu nu poate fi redus la obiect. El este Subiect care se face cunoscut și se manifestă în raportul de la persoană la persoană. Credința dreaptă orientează rațiunea să se deschidă la lumina care vine de la Dumnezeu, pentru ca ea, condusă de iubirea față de adevăr, să-l poată cunoaște pe Dumnezeu în mod mai profund.” (LF 36). În felul acesta ne vom strădui mereu să căutăm adevărul, acel adevăr care ne va face liberi (Cf. In 8,32). Căutarea noastră, pe de altă parte, chiar dacă se folosește de rațiune, se bazează pe credință și numai într-un context vital de credință se poate studia cu adevărat teologia. Susținea papa în același document: „Deoarece credința este o lumină, ne invită să intrăm în ea, să explorăm tot mai mult orizontul pe care îl luminează, pentru a cunoaște mai bine ceea ce iubim. Din această dorință se naște teologia creștină. Este clar deci că teologia este imposibilă fără credință și că ea aparține însăși mișcării credinței, care caută înțelegerea mai profundă a autorevelării lui Dumnezeu, culminată în misterul lui Cristos.” (LF 36). Teologia, pe de altă parte, nu poate fi separată de viața proprie de rugăciune, de raportul nostru personal cu Dumnezeu, ca și cum ar constitui un segment izolat al existenței noastre, dar trebuie să fie inserată în viața noastră personală de credință, de la care primește impuls și ajutor. În acest sens, subliniază papa, „Face parte deci din teologie


Drumuri Deschise, nr. 147

Un nou început... Ca în fiecare an, la începutul toamnei glasul clopoţelului umple de viaţă fiecare instituţie școlară. La început privim cu emoţie și bucurie la cei mici care-și pregătesc cu grijă rechizitele școlare, transformând caietele și cărţile în adevărate istorioare cu teme de vacanţă. Apoi ne îndreptăm privirea spre cei de la liceu care discută aprins asupra specializării pe care au ales-o, transformând prima zi de școală într-un mănunchi de dorinţe pentru viitorul lor profesional. Trecând peste aceste grupuri de „învăţăcei”, iată că a sosit și rândul studenţilor Institutului Teologic „Sf. Iosif ” din Iași să răspundă la chemarea formării spre sfânta Preoţie în cadrul unui nou an academic. Primii sosiţi au fost studenţii din anul I, care la data de 20 septembrie s-au prezentat în faţa Institutului cu bagajele, emoţiile, curiozităţile și inimile lor sincere. După primirea călduroasă făcută de părintele rector, au pornit cu bucurie spre noua lor casă cu dorinţa în suflet că vor da totul pentru ea și pentru formarea lor. Dacă inima diecezei s-a reanimat prin glasul acestor studenţi din anul I, ea a început efectiv să vibreze de bucurie și iubire odată cu sosirea celorlalţi studenţi, care, în data de 21 septembrie, au răspuns cu un nou DA chemării la sfânta Preoţie. Holurile și clasele au prins viaţă prin „zumzetul” vocilor care se auzeau la fiecare pas. După emoţiile revederii, peste toţi cei prezenţi în seminar s-au așternut emoţiile responsabilităţilor, a funcţiilor pe care le vor avea în noul an academic. Astfel că duminică, la data de 22 septembrie, după Sfânta Liturghie, fiecare student a primit o responsabilitate și un nou vot de încredere din partea superiorilor. Au urmat apoi 3 zile de activităţi administrative în care dealurile Miroslavei și ale Horpazului au răsunat de hărnicia noastră manifestată între rândurile de vie sau la culesul porumbului. O parte dintre noi și-au arătat și calităţile de constructori, turnând o placă de beton la ferma seminarului. După aceste zile am avut parte de trei zile de exerciţii spirituale, care au fost ţinute de părintele Daniel Bulai, paroh la Biserica Italiană din București și responsabil cu Pastoraţia tineretului în Arhidieceza Romano-Catolică de București. În aceste zile părintele s-a îngrijit ca noi să privim cu credinţă spre vocaţia noastră, să o iubim și, astfel, să sperăm, împreună cu cei încredinţaţi păstoririi în viitor, că într-o zi vom contempla chipul Tatălui ceresc. Având sufletul plin de credinţă, speranţă și iubire, au urmat din nou 2 zile în care o parte dintre noi am ajutat la pregătirea zarzavatului pentru iarna ce se apropie, iar alții s-au ocupat de ordinea

din casă, dar și din afara ei. Totul pentru ca Institutul să arate cât mai frumos pentru ziua deschiderii oficiale. În afară de munci practice, un grup de 15 studenţi, în data de 30 septembrie, au participat la deschiderea oficială a noului an academic 2013-2014 în cadrul Universităţii Alexandru Ioan-Cuza din Iași, intonând spre bucuria corpului profesoral, dar și a studenţilor participanţi la eveniment cântecul Gaudeamus igitur. După o perioadă plină de diferite activităţi, iată că a sosit și ziua cea mult așteptată, ziua de 1 octombrie, zi în care seminarul a avut parte de o dublă sărbătoare. În primul rând, s-a celebrat hramul secundar al seminarului în cinstea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, fiindu-i alături întreg corpul profesoral. În cadrul omiliei, preasfinţitul ne-a îndemnat ca orice lucrare mare să o începem înaintea lui Dumnezeu și că în viaţa de seminar, dar și în viaţa de preoţie este mai important a fi decât a avea. După-amiază am avut bucuria de a fi vizitaţi de către PS Felix Genn, episcop de Münster, care ne-a prezentat drumul credinţei din dieceza pe care o păstorește. În al doilea rând, a avut loc deschiderea oficială a noului an academic 2013-2014 în cadrul unei Sfinte Liturghii celebrate în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, la orele 18:30 și prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași. Au concelebrat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Felix Genn, episcop de Münster, alături de întreg corpul profesoral împreună cu mulţi alţi preoţi invitaţi la acest eveniment. În cadrul omiliei, PS Felix Genn ne-a îndemnat să transformăm vocaţia noastră într-o iubire continuă asemenea sfintei Tereza a Pruncului Isus. După toate aceste evenimente nu ne rămâne decât să ne deschidem larg inimile lui Cristos, pentru ca el să reverse în ele toate binecuvântările sale și astfel, într-o zi, să fim și noi un Alter Christus. Emilian Jitaru, anul V

4


„Tari ĂŽn credinČ›Äƒ, plini de bucurie ĂŽn speranČ›Äƒ, ĂŽnrădăcinaČ›i ĂŽn iubire!â€? (1Pt 5,9; Rom 12,12; Ef 3,17)

speranČ›Äƒ, iar locul de rugăciune trebuie să fie Biserica, acolo unde Cristos stă ĂŽn tăcere ĂŽn tabernacol.

ညÂŒÂŽÂŁÂ¤ÂŽ ¯“—Ž Â?ÂŽ ÂŽÂŹÂŽÂĄÂŒÂ“Ä’Â“Â“ ÂŁÂ?“¥“¤§Š—Ž Â?ÂŽ ÂŒÂŠÂĄÂŽ —ŽဖŠ˜ ¤¢œ“¤ Š—œ¤§¥“ Â?ÂŽ Â?œ¥“š¤Ž—Ž Šš“Ž— Œ—Š“ ŠŒ ÂĄÂŽÂ?¥Ž¯Žš¤Š¤ Œš Â?¥“—Ž” Â?ÂŽÂĄÂ?ŽŒ¤ Â?ÂŽ Š šŽ ÂŽÂŹÂŠÂ˜Â“ÂšÂŠ£ŒŚŽ¤§—ć“Œœšć¤““šĒŠÂ?¥“šÂ?ÂĄÂ“ÂŁÂ˜ÂŠÂŒÂŽÂ—ÂœÂĄ¤¢Ž“¨“¥¼§Ē“¤Žœ—œ‘Š—Žဓ ÂŒÂĄÂŽÂ?“šĒŠထ ÂŁÂ?Ž¥ŠšĒŠ ć“ “Œ‹“¥ŽŠန Žš¤¢§ ŒŽ“ Â?“š ŠšŒ— ထ ÂŽÂŹÂŽÂĄÂŒÂ“Ä’Â“Â“Â—ÂŽ ŠŒ Ă”ÂšÂŁÂŽÂ˜ÂšÂŠÂ¤ÂœĂ”ÂšÂšÂœÂ“ÂĄÂŽŠ¥Ž—ŠĒ“Ž“ÂŒÂŚÂŚÂ˜ÂšÂŽÂŻÂŽÂŚá€‘ÂœÂŒÂśÂŚÂ¤ÂŠÂĄÂŽŠŠŒŽ—Ž““š“˜“ šœ“ ÂŒÂŠÂĄÂŽ ÂŁÂś ĹŠÂŽ Ԛ£Ž¤Š¤œ Â?ÂŽ Œ’Œ— Â?²š¤န ÂŒÂŽÂŁÂ¤ÂŽ ¯“—ŽÂ?ÂŽÂœÂŁÂŽÂ‹Â“Â¤ÂŽÂ¨ÂœÂĄ ÂĄÂśÂ˜Â˛ÂšÂŽ ŒŠ Âœ ÂŁÂśÂĄÂ‹ÂśÂ¤ÂœÂŠÂĄÂŽ ÂŒÂœÂšÂ¤Â“ÂšÂŚÂś Š Â?ÂĄÂŠÂ‘ÂœÂŁÂ¤ÂŽÂ“ Â?ŠĒœ Â?ÂŽ ÂŚÂ˜ÂšÂŽÂŻÂŽÂŚ ÂŒÂŠÂĄÂŽŽ£¤Ž“ŠĒœနဤ(Vasile Cătălin, anul I) ညÂŚÂ—Ä’Â§Â˜ÂŽÂŁÂŒ ‹ŒšŒ—Œ“ ÂŚÂ˜ÂšÂŽÂŻÂŽÂŚ ÂŒÂś ˜“ဖŠ Â?Š¤ Â?ÂœÂŁÂ“Â‹Â“Â—Â“Â¤ÂŠÂ¤ÂŽÂŠ Â?ÂŽ Š Â?ÂŠÂĄÂĽÂ“ÂŒÂ“Â?Šć“ԚÂŠÂŒÂŽÂŁÂ¤Šš—ŠÂŽÂŹÂŽÂĄÂŒÂ“Ē““—Ž£Â?“¥“¤§Š—ŽနŽ˜Ž—ŽŠŒÂ?ÂœÂŁÂ¤Â?ÂœÂŠÂĄÂĽÂŽ Â?ÂœÂ¤Â˘Â“Â¨Â“Â¤ÂŽć“Š˜Š¨Œ¤Â?Ž£¤§—¤“˜Â?Â?Žš¤¢§Š—ŽŠÂ?ÂĄÂœÂ?§šÂ?Šć“ÂĄÂ§Â˜ÂŽÂ‘ÂŠá€” ÂŚÂ?ÂśÂŠÂŒÂŽÂŁÂ¤ÂŽÂŽÂŹÂŽÂĄÂŒÂ“Ä’Â“Â“Â˜ÂśÂŁÂ“Â˜Â¤˜Š“Ԛ¤œ¥“¤ÂŁÂ?“¥“¤§Š—ć“Â?ÂœÂĄÂ›Â“ÂŒÂ?ÂŽŠ ÂŒÂœÂšÂ¤Â“ÂšÂŚÂŠÂ˜ÂŚÂšÂŒÂŠÂŒÂŚ˜“šŽĂ”ÂšÂŁÂŚÂ˜Â“ԚÂšÂœÂŚÂ—ŠšŠŒŠÂ?Ž˜“ŒနœŒÂ?Š¤ÂŁÂś ĹŠÂŽ ÂŁÂŚÂŁć“ÂŠÂĄÂ“ÂŠá€˜á€¤(Baciu IonuČ›, anul II) ညÂŒÂŽÂŁÂ¤ÂŽ¯“—ŽထԚÂŒÂŠÂĄÂŽ˜“ဖŠ˜Â?ÂŽÂŁÂŒÂ’Â“ÂŁ“š“˜Š˜ŽÂ?“¤²šÂ?Š£ŒÂ?¥ŠÂ¨Â“ÂĄÂĽÂ§Ä’Â“Â—ÂœÂĄ ¤Žœ—œ‘Š—ŽထÂ˜á€–ÂŠÂŚŠ”Œ¤Š¤Â?ÂŽ˜“šŽÂŁÂśÂĄÂŽÂ?ÂŽÂŁÂŒÂœÂ?ϴÂ‹ÂŚÂŒÂŚÂĄÂ“ÂŠԚ¤²—š“¥““ÂŒÂŚ ÂŚÂ˜ÂšÂŽÂŻÂŽÂŚá€‘Š‹ŠšÂ?ÂœÂšÂ˛ÂšÂ?ÂŚá€–Â˜ÂśÂŒÂŚ¤œ¤§—ԚÂ˜Â˛Â“ÂšÂ“Â—ÂŽ£Š—ŽÂŒÂŚÂ‹ÂŚÂŒÂŚÂĄÂ“ÂŽ ć“Ă”ÂšÂŒÂĄÂŽÂ?Ž¥ŽထԚÂ?ÂŽÂ?—“šœ—“‹Ž¥¼Š¤Žနဤ(Ghiuzan Iosif, anul III) ညÂŚÂ?ÂśŒŽšŽဖŠ˜Ă”ÂšÂŒÂśÂĄÂŒÂŠÂ¤ည‹Š¤Ž¥““—ŽဤԚ¨ŠŒŠšĒŠŒŽŠÂ˜ÂŠÂĄÂŽá€‘Š˜¨Žš“¤ ÂŒÂŚÂŽÂšÂ¤Â§ÂŻÂ“ÂŠÂŁÂ˜—ŠmŒœŠ—Š—Œ“ÂĄÂ“ÂŁÂ¤ÂœÂŁÂ?Žš¤¢§ŠšŽŠÂ?ÂĄÂœÂ?“Šć“˜Š“Â˜ÂŚÂ—Â¤ Â?ÂŽ DÂšÂ¨ÂśÄ’ÂśÂ¤ÂœÂĄÂ§Â— ÂšÂœÂŁÂ¤Â˘Â§á€” “‹Ž¥¼Š¤Žထ Â‹ÂŚÂŒÂŚÂĄÂ“ÂŽá€‘ ÂĄÂ§Â‘ÂśÂŒÂ“ÂŚÂšÂŽ ှ ÂŒÂĄÂŽÂ?“šĒœထ ÂŁÂ?Ž¥ŠšĒœထ“Œ‹“¥ŽနÂŒÂŽÂŁÂ¤ÂŽÂŒÂŚÂ¨Â“ÂšÂ¤ÂŽŒ’Ž“Žć“Â˜ÂśÂĄÂĽÂ§ÂĄÂ“ÂŠÂ?¥နŠš“Ž—Œ—Š“ထ ŒŽ— ÂŒÂŠÂĄÂŽ šŽဖŠ Ē“šŒ¤ ÂŽÂŹÂŽÂĄÂŒÂ“Ä’Â“Â“Â—ÂŽ ÂŁÂ?“¥“¤§Š—Žထ šŽဖŠŒ Â?ÂŽÂŁÂŒÂ’Â“ÂŁ Â?ÂĄÂ§Â˜ÂŚÂ— ÂšÂœÂŚÂ—ÂŚÂ“ŠšŒš“¨Ž¥£“¤Š¥န˜Š¨Œ¤Â?Š¥¼ŽÂ?ÂŽ¤¢Ž“¯“—ŽÂ?—“šŽÂ?ÂŽ’Š¥ထԚ ÂŒÂŠÂĄÂŽŠ˜“š¤¢Š¤ԚœŒš¤¢§—Â˜ÂŽÂŚá€‘Â?Žš¤¢§ŠÂ˜ÂśԚ¤²—š“ÂŒÂŚÂŚÂ˜ÂšÂŽÂŻÂŽÂŚá€‘ Ԛ¤¢ဖŒš˜œÂ?˜Š“Â?ÂĄÂœÂ?§šÂ?Â?ÂŽÂŒÂ˛Â¤Â?ÂŽœ‹“ŒŽ“နŒœ—œŠ˜‘œ£“¤£Ž¨ŠÂ?“š ÂŒÂŠÂĄÂŽÂŁÂ?ÂŽÂĄÂŒÂśÂ˜Âś¨œ“’¥œš“Â˜ÂŚÂ—Â¤¤“˜Â?ှ£Ž¨ŠÂ‹ÂŚÂŒÂŚÂĄÂ“ÂŽÂ“á€’ÂŠÂŒÂŽÂŠÂŁÂ¤ÂŠšŒ Â?œŠ¤ŽĹŠÂ?œ£¤¢Š¤œÂ?ÂœÂŠÂĄÂ?Žš¤¢§˜“šŽထšŒÂ?œŠ¤ŽĹŠÂŽÂ‘ÂœÂ“ÂŁÂ¤Âśပ¤¢Ž‹Œ“Ž Ă”Â˜Â?œ¥ē“¤œ ÂŒÂŚ ŠÂ?ÂĄÂœÂŠÂ?Ž—Žန ÂœÂ¤Â“Â¨ÂŚÂ— Â‹ÂŚÂŒÂŚÂĄÂ“ÂŽÂ“ ˜Ž—Ž Ž£¤Ž ŠŒŽ—Š ÂŒÂś 椓Œ ÂŒÂśŒ“šŽ¨ŠÂ˜Âś“Œ‹Žć¤Žć“Â˜ÂśŠć¤ŽŠÂ?¤œÂŒÂŚ‹¥ŠĒŽ—ŽÂ?ÂŽÂŁÂŒÂ’Â“ÂŁÂŽá€”ÂŒÂŽÂŠÂŁÂ¤ÂŠ ÂœÂŒÂĄÂŽÂ?ć“ÂœÂŁÂ?Ž¥ဓ  Ž£¤ŽŒŠ—ŽŠÂŒÂŠÂĄÂŽšŽŒœšÂ?ÂŚÂŒÂŽ—ŠŽ—နŠ“Š—Ž£ Ԛ¤“˜Â?Œ—ÂšÂœÂŁÂ¤Â˘Â§á€‘ÂŒÂ˛ÂšÂ?Š¥Ž—œŒÂœÂ?“šŒŽԚŒŽ˜Š“Â˜ÂŠÂĄÂŽÂ?Ž‘¢ŠÂ?Š¥ŽŠ ÂŁÂ?“¥“¤§Š—“¤œĒ““ć“ÂŒÂœÂ‹ÂœÂĄÂ˛ÂĄÂŽÂŠŽ“—ŠÂŁÂ“˜Â?—ŽÂ¨ÂŠÂ—ÂœÂĄÂ“ÂŠÂĄÂĽÂ“ÂŁÂ¤Â“ÂŒÂŽá€‘“Œ‹“¥ŽŠŽ£¤Ž ŒŽŠ ÂŒÂŠÂĄÂŽ ¨Š ÂŁÂŒÂ’Â“Â˜Â‹ÂŠ Â—ÂŚÂ˜ÂŽÂŠá€” ÂœÂšÄ‡Â¤Â“ÂŽÂšÂ¤Â“ÂŻÂ˛ÂšÂ? ˜Š“ Â˜ÂŚÂ—Â¤ Â˜Â“ÂŁÂ“ÂŚÂšÂŽÂŠ Â?ÂŽ ÂŒÂŠÂĄÂŽ ˜“ဖŠ Ă”ÂšÂŒÂĄÂŽÂ?“šĒŠ¤ဖœ ÂœÂ˜ÂšÂŚÂ—á€‘ Ă”Â˜Â“ ¥“Â?“Œ Š§š¤ŽŠ ÂŒÂśÂ¤Â˘ÂŽ ÂŒÂŽÂĄá€‘ ¥§‘²šÂ?Œဖ—Â?ÂŽÂĄÂŽÂŠÂ¤ÂœÂĄÂ§Â—ÂšÂœÂŁÂ¤Â˘Â§ÂŒÂśá€–Â˜Â“Â?ŽŠÂ?Œ¤Ž¥ŽŠÂ?ÂŽŠÂ¤Â˘ÂŽÂŒÂŽÂ?Ž£¤Ž ÂœÂĄÂ“ÂŒÂŽ ညŒœÂ?ŠŒဤ ÂŒÂŠÂĄÂŽá€–Â˜Â“¨Š £¤Š Ԛ ŒŠ—ŽŠ ˜ŽŠ ÂŁÂ?ÂĄÂŽ Ž— ှ£“š‘§¥Š ˜ŽŠ Â˜Â˛ÂšÂ‘Â˛Â“ÂŽÂĄÂŽá€” ÂŚÂ—Ä’Â§Â˜ÂŽÂŁÂŒ Â?ÂŽ ÂŠÂŒÂŽÂŠÂŁÂ¤Âś ŒŠ—Ž ć“ Â?¥န Šš“Ž—Â?Žš¤¢§ ¤œŠ¤Ž Ԛ¨œĒœ¤§¥“—Ž£Š—Žć“Â?Žš¤¢§ÂŒÂŚÂĄÂŠÂ”ÂŚÂ—ÂŒÂŠÂĄÂŽ˜“—ဖŠÂ?Š¤နဤ (Cristian Nistor, anul IV) ညŽš¤¢§˜“šŽထÂŽÂŹÂŽÂĄÂŒÂ“Ä’Â“Â“Â—ÂŽÂŁÂ?“¥“¤§Š—ŽŠŒÂ?ÂœÂŁÂ¤ŒŠŒšÂ?ÂœÂ?Š£Â?ÂŽÂŒÂŠÂĄÂŽԗ Â?ŠŒ“ԚÂ?ÂĄÂ§Â˜ÂŚÂ—ÂŁÂ?ÂĄÂŽÂŁÂ?²š¤ŠÂĄÂŽÂœÄ’“ŽထÂ?Žš¤¢§Š¤ŽÂœÂ?“’š“ć“ŠÂĄÂŽĹšÂŽÂŒÂ¤ÂŠ —Š¨œŒŠĒ“ŠÂ?ÂĄÂ“Â˜Â“Â¤Âśá€”œ¤œÂ?Š¤œŠÂ?ÂœÂŁÂ¤ÂœĂ”ÂšÂŒÂŚÂĄÂŠÂ”ÂŠÂĄÂŽÂ?ÂŽŠÂ˜ÂŽÂĄÂ‘ÂŽÂŒÂŚÂ?ÂœÂĄÄ“ÂŽ Â?ÂĄÂœÂŠÂŁÂ?Ž¤Ž˜Š“Â?ÂŽÂ?Š¥¼ŽÂ?ÂŽÂ?ÂĄÂ§Â˜ÂŚÂ—ညÂ?ÂŽÂ˜ÂŚÂšÂ¤ÂŽá€¤Š—ÂĄÂŽÂœÄ’Â“ÂŽÂ“á€”ÂŚÂ?ÂśÂŒÂŚÂ˜ ÂŁÂ?ŒšŽŠć“Â?œ¥“š¤Ž—ŽŠš“Ž—ထÂ?ÂĄÂ§Â˜ÂŚÂ—ÂŠÂŒÂŽÂŁÂ¤ÂŠšŒŽ£¤ŽŒšŒ—ÂŚÄ‡ÂœÂĄá€‘Â?Š¥Š¥Ž Ĺ Â§Â˜ÂŚÂŁÂŽÄ’ÂŽÂŠć“ÂŚÂšÂ“ÂŒÂ“Â¤ÂŠÂ¤ÂŽÂŠ£ŠထÂ?ÂŽÂœÂŠÂĄÂŽÂŒÂŽ椓˜ÂŒÂśԚ¨²¥Â?§—Â˜ÂŚÂšÂ¤ÂŽÂ—ÂŚÂ“á€‘ —Š ŒŠÂ?œ¤§— ÂŒÂśÂĄÂśÂĄÂ“Â“á€‘ Ž£¤Ž ÂŁÂŒÂœÂ?Œ— ÂšÂœÂŁÂ¤Â˘Â§á€”á€¤ (Bejenaru OvidiuGabriel, anul V) Virgiliu DemČ™a-Crainicu, anul VI

5

Drumuri Deschise, nr. 147

ĂŽnceputul noului an academic 2013-2014 a fost precedat de 3 zile de reculegere. Părintele Daniel Bulai, paroh al Bisericii Italiene din BucureČ™ti, a condus meditaČ›iile din aceste zile. Părintele a structurat meditaČ›iile sale pe 3 mari teme (cele 3 virtuČ›i teologale): credinČ›a, speranČ›a Č™i iubirea. Suntem căutători de Dumnezeu, a precizat ĂŽn deschiderea exerciČ›iilor spirituale pr. Daniel, de aceea ne-am adunat ĂŽn faČ›a altarului său, din credinČ›Äƒ, pentru a pătrunde credinČ›a Č™i misterul sfintei PreoČ›ii. Textul de la numărul 7 din enciclica Lumen fidei a papei Francisc a fost elementul de legătură al tematicilor tuturor acestor meditaČ›ii. ĂŽn prima zi, pr. Daniel ne-a vorbit despre credinČ›Äƒ. Această virtute teologală este mereu ĂŽnaintea noastră Č™i ne atrage. Mereu vom tinde spre ea. Preluând ĂŽndemnul din 1Pt 5,7-11: „tari ĂŽn credinČ›Äƒâ€?, părintele a ĂŽncercat să evidenČ›ieze ce este credinČ›a Č™i care este raportul seminaristului cu ea. CredinČ›a este o experienČ›Äƒ profundă a omului ĂŽn raportul său personal cu Dumnezeu. Este o servitoare unică de care omul se bucură ĂŽn taină. Este vorba de un drum (ca o cărare de munte) pe care pÄƒČ™im ĂŽncontinuu fără a fi singuri. ĂŽn credinČ›Äƒ, Cristos nu este doar cel ĂŽn care credem, ci Č™i cel cu care ne unim pentru a crede, este o participare la modul său de a vedea. CredinČ›a are la bază tăcerea. De aceea părintele ne-a invitat pe toČ›i să observăm tăcerea tabernacolului, acolo unde Cristos stă ĂŽn tăcere Č™i să ne alimentăm din ea. Dacă nu vom iubi tăcerea, nu vom putea intra ĂŽn comuniune deplină cu Dumnezeu, ĂŽntr-o lume ĂŽn care zgomotul a ĂŽnăbuČ™it setea de liniČ™te a inimii. Noi suntem aici pentru a ĂŽnČ›elege că Dumnezeu este un prieten al tăcerii Č™i că pe El ĂŽl poČ›i ĂŽntâlni doar ĂŽn tăcere. Tăcerea aduce ordine ĂŽn viaČ›a noastră Č™i ĂŽi face loc lui Dumnezeu. Următoarea zi a adus ĂŽn discuČ›ie o altă virtute: speranČ›a. Aceasta ne descoperă că Dumnezeu a lăsat urma adâncă a paradisului ĂŽn inimile noastre. SperanČ›a cere ĂŽnsă prudenČ›Äƒ, pentru că are ĂŽn vedere ceea ce nu se vede. SperanČ›a adevărată cere respect faČ›Äƒ de Dumnezeu, conČ™tienČ›i fiind că există o zonă care nu trebuie atinsă: nu trebuie să atingem totul, nu trebuie să vedem totul; trebuie să-i lăsăm loc Č™i lui Dumnezeu. SperanČ›a noastră este Cristos, iar izvorul speranČ›ei este Duhul Sfânt. Čšinta speranČ›ei rămâne mereu Dumnezeu. Dar pentru a avea speranČ›Äƒ avem nevoie de bucurie. „BucuraČ›i-vă mereu ĂŽn Domnul!â€? ne spune sfântul Paul. Când ĂŽl descoperim pe Cristos ĂŽn viaČ›a noastră nu mai avem voie să fim triČ™ti. Lumea care ne ĂŽnconjoară caută apostoli ai bucuriei. Bucuria creČ™tină se ĂŽnvaČ›Äƒ ĂŽn celebrările liturgice; bucuria pe care o experimentăm acum este un strop din bucuria veČ™nică ce ne aČ™teaptă. Bucuria este prezentă ĂŽn mod real ĂŽn inima celui care crede cu adevărat ĂŽn Cristos. ĂŽn ultima zi, părintele ne-a vorbit despre virtutea iubirii. Seminarul este locul care ne ajută să ĂŽnvÄƒČ›Äƒm iubirea, a precizat pr. Daniel. Imitând iubirea lui Dumnezeu suntem capabili să o oferim mai departe Č™i celorlalČ›i. Dumnezeu a sădit iubirea ĂŽn noi pentru ca astfel să ne ĂŽnălČ›Äƒm mai mult spre El. Locul ĂŽn care se trăieČ™te adevărata iubire este Biserica, prin sacramente. De aceea, prin tot ceea ce face, Biserica vorbeČ™te despre iubirea lui Dumnezeu. TotuČ™i, iubirea are nevoie de rugăciune, căci rugăciunea ne ĂŽnvaČ›Äƒ să ĂŽnČ›elegem virtutea iubirii. Rugăciunea noastră trebuie să fie plină de iubire, de credinČ›Äƒ, de


Să facem cunoștinţă cu bobocii Salut tuturor. Eu sunt Iulian Cochior, sunt din Valea Mare, comuna Faraoani, judeţul Bacău. Am făcut Liceul Catolic din Bacău. Sunt o persoană sociabilă, îmi place să vorbesc și să mă împrietenesc cu toată lumea. Îmi place să fac multe lucruri, dar cel mai mult să lucrez la calculator și vă doresc un an cât mai bun și foarte rodnic tuturor.

Drumuri Deschise, nr. 147

Mă numesc Lucian Alexe. Sunt din Parohia „Sf. Fecioară Maria Îndurerată” – Nicorești. M-am născut pe 6 octombrie 1994, am absolvit Seminarul Teologic „Sf. Iosif ” din Bacău. Provin dintr-o familie modestă: am doi fraţi și o soră, eu fiind cel mai mic. Ceea ce îmi place cel mai mult este sportul, în special fotbalul. Sunt un mare fan al echipei de fotbal Liverpool, care în momentul de faţă este într-o formă bună. Am venit la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iași pentru a răspunde chemării lui Cristos și a duce mai departe Cuvântul lui Dumnezeu ca viitor apostol, cu ajutorul Domnului.

Mă numesc Echert Michail Iulian și am absolvit Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, specializarea știinţe-sociale/istorie. Un an am urmat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din București. Îmi place să cunosc trecutul, istoria fiind o pasiune de-a mea. După părerea mea, cunoașterea istoriei ne ajută să anticipăm viitorul învăţând din greșelile trecutului. În timpul liber îmi place să citesc, să ascult muzică, să mă plimb cu prietenii și să socializez.

Salut! Mă numesc Amariei Paul-Eduard, am 19 ani și sunt din Parohia Buhonca. Am absolvit Seminarul din Bacău și am venit aici pentru a urma chemarea pe care Dumnezeu mi-a adresat-o, continuându-mi drumul spre sfânta Preoţie. Printre altele, îmi place foarte mult să joc fotbal, îmi plac filmele, muzica și plimbările. Îmi place să fiu bine dispus și nu-mi place să-i văd triști pe cei de lângă mine. Sper să mă înţeleg bine cu toţi cei din seminar și împreună să parcurgem un drum cât mai roditor spre Dumnezeu.

Mă numesc Gherghel Iulian Robert și vin din filiala Tupilaţi „Sf. Ioan Botezătorul” a Parohiei Nisiporești. Provin dintr-o famile modestă: suntem trei fraţi și o soră, unde spiritul creștinesc a fost cultivat fără rezerve. Am absolvit Seminarul Teologic „Sf. Iosif ” din Bacău și răspunzând chemării Domnului, am venit aici pentru a continua drumul spre sfânta Preoție. Printre hobby-urile principale se află fotbalul, de asemenea tenisul de masă și șahul. Sunt sociabil și îmi place să îmi fac prieteni. Vă mulțumesc!!! Mă numesc Lenghen Ștefan. Sunt din Parohia Romano-Catolică „Sfânta Maria Regină” din Pârgărești, județul Bacău. Am studiat la Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu Ocna, profilul real, specializarea științe ale naturii: chimie-biologie. Îmi plac campusurile, activitățile cu copiii și tinerii, să vizitez țări și locuri frumoase. Îmi place teatrul și concertele simfonice, chiar dacă nu mă pricep la muzică. Mă numesc Marcoș Marius Daniel, vin din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Răcăciuni, județul Bacău. Îmi place să joc fotbal și să aflu mereu lucruri noi. Mă încredințez lui Dumnezeu pentru a deveni preot. Mă numesc Ostrovski Victor-Georgius și sunt din Parohia Solonețu Nou care are ca hram „Coborârea Duhului Sfânt”. Am venit la seminar pentru a îndeplini voia Domnului și să pot ajunge, cu ajutorul harului său, la o iubire desăvârșită.

Mă numesc Bârlescu Anton. Sunt din Parohia „Coborârea Duhului Sfânt” – Adjudeni. Am studiat teologia romano-catolică în cadrul Colegiului Naţional Catolic „Sf. Iosif ” din Bacău. Sunt un tânăr optimist, mereu vesel. Am obiceiul de a fredona melodii, iar dacă cineva e prin preajmă o fac doar în gând. În viaţă am două devize mai importante: Cognoscite ipsum! și Never back down! Mă numesc Budău Iosif-Eduard, sunt din Valea Seacă, Parohia „Nașterea Sf. Fecioare Maria”. Am absolvit Seminarul Teologic „Sf. Iosif ” din Bacău. Pasiunile mele sunt: plimbările în aer liber (mai ales în pădure), jocurile pe calculator, cititul și, de asemenea, îmi place să ascult muzică clasică. Am venit la ITRC…!

Mă numesc Bulai Alois Laurenţiu din Huși – Vaslui. Am terminat Seminarul liceal de la Bacău și m-am hotărât să continui drumul de formare spre Sfânta Preoţie cu ajutorul Duhului Sfânt și a superiorilor Institutului Teologic din Iași. Îmi place să joc basket și să mă bucur de viaţă. Domnul să ne ajute în drumul pe care am apucat!

6


În acest sens îmi doresc să devin un creștin mai bun și un om echilibrat. Îmi place să citesc, să joc tenis, biliard și să dansez populară. Sunt o persoană sinceră și îmi plac oamenii care sunt sinceri cu ei înșiși.

Mă numesc Pal Petru Cristian, sunt din Mogoșești-Siret, județul Iași, și anul acesta am absolvit profilul teologic din cadrul Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași. Totodată, am terminat Seminarul „Don Orione” din Iași, unde am primit o formare demnă pentru fiecare tânăr care vrea cu adevărat să îl urmeze pe Cristos. Preferințele mele în timpul liber sunt plimbările în parc, petrecerile cu tinerii și totodată îmi place enorm să joc handbal și să imit personaje celebre. Am intrat în Seminarul „Sf. Iosif ” din Iași cu gândul de a-l urma pe Cristos, de a vesti Evanghelia la toate popoarele și, totodată, de a continua buna formare primită la Seminarul „Don Orione”.

Mă numesc Smolca Mihai-Iosif, sunt din Parohia „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou, comuna Cacica, județul Suceava. Am terminat liceul la Gura Humorului, profil turism. În timp ce primeam sacramentul Mirului am simțit chemarea lui Dumnezeu și am ales să vin la Iași pentru a-mi continua și dezvălui dacă chemarea mea e adevărată. Hobby-urile mele sunt sportul, muzica, lectura spirituală (viețile sfinților). Sper din tot sufletul ca împreună și alături de colegii mei să cresc în credință.

Mă numesc Pericică Felix-Cristian, am 19 ani și sunt din Parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Roman. Am absolvit Seminarul Liceal „Sf. Iosif ” din Bacău, iar sub îndrumarea părinților, a preoților de acolo și sub lumina Duhului Sfânt, am decis să fac acest pas spre Seminarul Mare. Sunt mereu deschis noilor provocări, îmi place literatura, muzica, sportul, plimbările în aer liber și să stau mult cu prietenii.

Mă numesc Sociu Marian Cosmin. Aparțin Parohiei Romano-Catolice „Coborârea Duhului Sfânt” din Barați. Sunt un tânăr simplu, chemat de Domnul pentru a lucra în via sa.

Mă numesc Sabău Alin-Corneliu, am 19 ani și provin din Parohia „Sf. Cruce” din Bacău. Mă declar un melancolic veritabil, ceea ce nu reprezintă neapărat o calitate cu care să mă mândresc, ci mai degrabă un defect pe care încerc să mi-l asum conform statutului pe care îl am. Prezența mea în Seminarul Mare nu este o noutate, nicio greșeală ori coincidență, niciun efect al spiritului de turmă, ci o continuare firească a drumului inițierii pe care cel chemat de Dumnezeu îl parcurge în vederea slujirii preoțești. Motorul etic al ființei mele îl reprezintă frica și rușinea, iar pasiunile mele sunt următoarele: muzica, sportul și cunoașterea.

Mă numesc Vasile Cătălin. S-au împlinit două decenii de când am fost chemat la viață, în micuțul oraș Huși, județul Vaslui, făcând parte din Parohia „Sf. Anton”. Consider că sunt un băiat modest, loial și punctual. Îmi place să fac sport, printre care ciclism și jogging. Alte pasiuni ar fi jocurile pe calculator și motocicletele.

Mă numesc Sascău Adrian, am 19 ani, sunt din satul Coman, comuna Sănduleni, județul Bacău. Am simțit în mine chemarea lui Dumnezeu astfel încât am plecat la seminar. Am făcut seminarul mic la Roman „Sf. Francisc de Assisi”, unde am parcurs cei 4 ani de liceu. Cu îndrumarea Domnului am venit la Seminarul Mare din Iași unde studiez filozofia și teologia.

Mă numesc Vârgă Paul Alexandru, sunt din satul Breaza și aparțin de Parohia „Sfinții Petru și Paul” din Talpa, județul Neamț. Am absolvit Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț. În timpul liber îmi place să cânt la orgă, să merg cu bicicleta și să ascult muzică, în special muzică clasică și operă. Sunt sociabil și cred că acesta este punctul meu forte în integrarea rapidă în acest colectiv.

Dragi colegi, mă numesc Simon Ștefan Emanuel și sunt din Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” – Șcheia. Am absolvit Liceul Teologic Romano-Catolic „Sf. Francisc de Assisi” din Roman și, animat de dorința urmării vieții consacrate, m-am hotărât să vin aici la Institutul din Iași pentru a continua drumul de formare.

Le mulțumim mult pentru gândurile frumoase împărtășite și sperăm ca în acest an să reușim să colaborăm împreună la planurile pe care Dumnezeu le are cu fiecare dintre noi. Multă baftă!

Tarciziu Erdeș, anul V

7

Drumuri Deschise, nr. 147

Mă numesc Tamaș Liviu și sunt din Parohia „Sfânta Fecioară Maria Regină” – Tămășeni. Simțind chemarea Domnului am urmat cursurile la Seminarul Franciscan din Roman. După absolvirea liceului am venit la Institutul din Iași pentru a continua formarea. Pot spune despre mine că sunt o persoană sociabilă și energică.


Interviu cu pr. Daniel-Nicu Butacu

Drumuri Deschise, nr. 147

La începutul acestui an academic avem bucuria de a-l avea alături de noi pe pr. Daniel-Nicu Butacu care a acceptat misiunea de formator în Seminarul Mare Diecezan și care a avut plăcerea și bunăvoinţa de a ne răspunde unor scurte întrebări. Fiind nou în Seminarul nostru, sunt sigur că mulţi dintre studenţi ar dori să cunoască mai multe despre Sfinţia Voastră. Vă invit, așadar, să vă prezentaţi și să ne spuneţi câte ceva despre modul în care Dumnezeu a intervenit în viaţa dumneavoastră. În primul rând aș dori să vă salut pe toţi și să vă doresc ca de grija pe care a avut-o Dumnezeu faţă de mine să vă bucuraţi și voi. Despre mine, cred că nu sunt prea multe de spus. M-am născut în Bacău, la data de 10 noiembrie 1980. Am trăit o viaţă frumoasă cu colegii și prietenii mei „de la bloc”. Am făcut ciclul gimnazial la școala Nr. 18 „Spiru Haret”, apoi am fost parcurs primii mei ani siguri spre preoţie în Seminarul Mic de la Bacău. A urmat intrarea în Seminarul de la Iași, unde am întărit acea dorinţă a mea de a deveni și eu un preot, un doritor și mărturisitor de Dumnezeu.

Cred că exprimă o parte din dorinţa mea. Ne-aţi putea spune câte ceva despre activitatea pastorală exercitată până acum? Activitatea mea pastorală ca preot a început în anul 2007, mai exact în luna august, când am mers să îmi îndeplinesc slujirea de preot vicar în Parohia „Ss. Petru și Paul” din Focșani. În acel timp era o filială, în satul Garoafa, de care mă ocupam în mod special. Parohia era destul de mică, greu aș putea spune că erau momente de formare pentru tineri și copii. Predam ora de religie la subsolul bisericii și în timpul orei de religie căutam să fac și câteva momente de cateheză pentru a-i determina pe cei care veneau doar pentru a primi o notă să participe măcar la Liturghia duminicală. La Garoafa era o comunitate mică, dar foarte inimoasă, și credincioși foarte călduroși în a-l întâmpina pe preot. Acolo am participat și la consacrarea altarului și sfinţirea bisericii la data de 22 august 2009. Motiv de sărbătoare și pentru credincioși, dar și pentru noi preoţii. La data de 1 august 2010 am fost numit vicar la Parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Iași și asistent spiritual la Căminul de bătrâni de la Plopii fără soţ, care este sub grija surorilor din Congregaţia Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe. În parohie mi-au fost încredinţaţi tinerii, iar la Căminul de bătrâni, desigur bătrânii. Un moment înălţător din viaţa parohiei a fost consacrarea altarului și sfinţirea bisericii parohiale, dedicate sfintei Tereza a Pruncului Isus, la data de 30 septembrie 2012. Am văzut din nou cum o comunitate se poate aduna, mobiliza și organiza ceva frumos pentru Dumnezeu. Au fost momente frumoase în ambele părţi cu

Ce v-a determinat să mergeţi pe calea sfintei Preoţii? Nu pot spune că a fost un moment anume sau o persoană care să-și fi pus amprenta așa de puternic asupra vieţii mele. Momentul decisiv a fost acela în care am cerut să intru la Seminarul de la Bacău. Dorisem, la un moment dat, să fiu ministrant, dar - ţin minte lucrul acesta – mi se ceruse să vin timp de o lună, în fiecare zi, la sf. Liturghie de la ora 6 dimineaţa. Nu puteam căci aveam un program destul de încărcat și la școală. Cum spuneam am intrat mai apoi la Seminar, cu dorinţa aceasta: de a fi mai aproape de Dumnezeu, deschis fiind la planul lui Dumnezeu. Au fost și momente de încercare, dar acestea cred ca au făcut din mine un om mai hotărât și, în același timp, deschis la ceea ce oferă Dumnezeu. Am citit la un moment dat cartea „Între oameni” scrisă de cardinalul Fiorenzo Angelini. Mi-a rămas întipărit în memorie următorul text: „În anii formării mele preoţești, mă duceam deseori cu gândul la ziua în care voi lucra în mijlocul lumii. Se forma în mine, încetul cu încetul, senzaţia că lumea ar fi un port unde va ancora nava activităţii mele după lungul și solitarul drum al formării mele umane, spirituale și culturale”.

8


particularităţile fiecărei categorii de persoane, unii entuziasm ceea ce Dumnezeu ne-a oferit! în creștere – tinerii -, iar ceilalţi trecuţi prin viaţă, Ce mesaj transmiteţi seminariștilor cu experienţa lor pe care erau dispuși să o împărtănoștri acum la început de drum? șească. Momente dificile uneori, pentru că trebuia să Sfântul Bernard de Clairvaux spunea foarte frumos: „Sunt unii care vor să știe cu scopul de a ști, și acest lucru este făcut din curiozitate efemeră. Sunt unii care vor să știe pentru a fi cunoscuţi, și acest lucru este o vanitate efemeră. Sunt alţii care vor să știe pentru a-și vinde știinţa pentru bani și onoare, și acest lucru reprezintă un profit efemer. Totuși, sunt unii care vor să știe pentru a-i edifica pe alţii, și acest lucru este caritate”. Să arătăm și noi această caritate în toate. Să fim oameni între noi, pentru ca astfel să reușim să fim oameni și cu ceilalţi. caut modalitatea cea mai bună de a explica cuvântul lui Dumnezeu – în mod special duminica sau în sărbători - și celor mai în vârstă și apoi celor tineri. O provocare ce m-a făcut să învăţ multe și pe care sper să le pot împărtăși în viaţa mea de preot. Sfântul Părinte papa Francisc, în discursul său adresat superiorilor și oficialilor din Secretariatul de Stat spunea: „Printre visele relatate de don Bosco tinerilor săi este și cel al trandafirilor: vă amintiţi? Sfântul vede un umbrar plin de trandafiri și începe să intre în el, urmat de mulţi discipoli. Însă, treptat ce intră în el, împreună cu trandafirii, care acoperă tot umbrarul, apar spini foarte ascuţiţi, care rănesc și provoacă mari dureri. Cine privește din exterior vede numai trandafirii, în timp ce don Bosco și discipolii care merg în interior simt spinii: mulţi se descurajează, dar Fecioara Maria îi îndeamnă pe toţi să persevereze și, la sfârșit, sfântul se întoarce cu ai săi, într-o grădină foarte frumoasă. Visul ar vrea să reprezinte truda educatorului, dar cred că se poate aplica și la orice slujire de responsabilitate în Biserică”. Frumuseţea din exterior îmbinată cu jertfa din interior ne duce la acea grădină a lui Dumnezeu! Domnul nostru Isus Cristos să ne ofere binecuvântarea sa, Maica Domnului, sfântul Iosif și sfânta Tereza a Pruncului Isus să ne aibă pe toţi sub paza și grija lor. Să ne arătăm din ce în ce mai recunoscători pentru ceea ce este oferit, pentru ca acea sămânţă să crească și să aducă roade în caritate!

V-aţi întors la seminar după ce aţi activat ca păstor o perioadă relativ scurtă de timp (6 ani). Cu ce gânduri aţi revenit la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iași? Am revenit la seminar cu gândul de a-l sluji cum se poate mai bine pe Cristos și Biserica sa. Am fost ales să îndeplinesc această slujire, așadar cineva a văzut în mine un om capabil să ajut, voi căuta să ajut Biserica universală: fie studenţi, fie preoţi. Pentru a fi o mai bună colaborare între noi spuneţi-ne ce așteptări aveţi de la studenţii Institutului?

Tarciziu Erdeș, anul V

Nu mă voi lungi și voi spune pe scurt: să trăim cu toţii cu mai multă bucurie și

9

Drumuri Deschise, nr. 147

Știm cum e viaţa în seminar ca seminariști. Zilnic experimentăm asta. Însă ce înseamnă pentru un preot a fi din nou în seminar? Când am venit la Seminar ca formator m-am gândit că aceasta vrea Dumnezeu de la mine. Ce înseamnă pentru un preot a fi din nou în seminar? Aș putea spune aceleași clădiri, aproape același corp profesoral, dar - și aici diferenţa – alţi studenţi. Poate diferiţi de cei dinainte, dar cu toţii veniţi cu un gând: a-l urma pe Cristos, pe acest drum al sfintei Preoţii. Pot spune că mă revăd și eu în unii dintre studenţi. Și pentru seminaristul care e pe acest drum de formare în vederea primirii sacramentului sfintei Preoţii, dar și pentru preoţii ce sunt în seminar, este un drum principal ce se numește Dumnezeu.


Drumuri Deschise, nr. 147

Deschiderea anului academic

Vizita PS Felix Genn

2013-2014

- episcop de Münster -

Începerea noului an academic la Institutul Teologic „Sf. Iosif ” din Iași a fost marcat de celebrarea Sfintei Liturghii în capela seminarului marți, 2 octombrie 2013, în sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana secundară a Seminarului Mare Diecezan. Celebrarea a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iași, avându-i alături pe pr. Benone Lucaci, rectorul seminarului, împreună cu ceilalți preoți profesori care activează în cadrul seminarului. Celebrarea a fost animată de corul studenților Institutului Teologic. Celebrarea Sfintei Liturghii a început la ora 10.00 când alaiul preoțesc s-a apropiat de sfântul altar pentru a celebra jertfa euharistică. La începutul celebrării, PS Aurel Percă a transmis salutul PS Petru Gherghel, episcop de Iași, pentru toți studenții și profesorii din cadrul Institutului, invocând ajutorul și harul Domnului pentru noul an de formare. Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Aurel Percă. Excelența sa a precizat că orice lucrare mare începe înaintea lui Dumnezeu, sub ocrotirea sa și a sfinților săi. Așa după cum spune psalmistul: „Dacă Dumnezeu nu ar construi casa, în zadar ar trudi zidarii”. Este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru o lucrare atât de importantă cum este formarea candidaților la sfânta Preoție. De aceea ne-am adunat cu toții în capela Institutului marcând începutul unui nou an de formare prin jertfa euharistică. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroana secundară a seminarului, în sărbătoarea căreia începem noul an academic, ne este un bun exemplu ce ne stimulează spre căutarea sfințeniei. Începe un nou an în care se continuă antrenamentul interior în vederea plăsmuirii noului preot. Excelența sa a amintit faptul că lumea contemporană este tot mai obișnuită să conjuge verbul a avea, uitând de an alt verb auxiliar mai important: a fi. Aici se desfășoară lucrarea cea mai grea și cea mai nobilă pe care trebuie să o facem în interiorul nostru. Armonia din interior este cea care ne face să fim fericiți. Sfințenia este o formă de armonie, de aceea să aspirăm tot mai mult la sfințenie. În acest seminar începem efortul nostru de construire a preotului de la altar cerând ajutorul Duhului Sfânt și al lui Cristos din a cărui jertfă ne vom hrăni zilnic. În încheiere, preasfințitul le-a urat studenților ca „Soarele care răsare să-i găsească totdeauna cu o carte în mână”. Acesta este un îndemn în vederea alimentării sufletului și în crearea armoniei, îndemn preluat de la Evagrie Ponticul. „Soarele să ne găsească mereu în unitate cu Cuvântul Vieții”, a concluzionat preasfințitul. Celebrarea a continuat cu rostirea comună a Crezului și cu liturgia euharistică. La finalul Sfintei Liturghii, PS Aurel Percă și-a manifestat bucuria sa precum și a PS Petru Gherghel și a PS Anton Coșa pentru cauza nobilă care se realizează în cadrul seminarului, mulțumind totodată și binefăcătorilor seminarului, celor care prin sprijinul lor, fac ca lucrarea ce se desfășoară aici să fie încununată de bucurii și reușite. Virgiliu Demșa-Crainicu, anul VI

10

În sărbătoarea hramului secundar al Seminarului nostru – Sfânta Tereza a Pruncului Isus, 1 octombrie – seminariștii au avut prilejul și bucuria de a primi vizita PS Felix Genn, episcop de Münster – Germania, preasfinția sa fiind însoțit de episcopii noștri, PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, dar și de alte persoane marcante ce activează și conduc asociația Caritas.

Seminariștii și întreg corpul profesoral al Institutului l-au întâmpinat pe Ps Felix în Aula Magna, unde au avut ocazia să poarte o discuție cu preasfinția sa pe marginea temei „Anul Credinței și Provocările Noii Evanghelizări”. Prin discursul său și prin răspunsurile oferite la întrebările auditoriului, preasfinția sa a accentuat importanța sacramentului Botezului în reîmprospătarea credinței – promisiunile făcute la primirea acestui sacrament fiind cele care alimentează relația cu Dumnezeu, dar și cu aproapele. De asemenea, un alt aspect pe care PS Felix l-a avut în vedere a fost faptul că Biserica trebuie să depășească starea expectativă în relația cu societatea și să se implice tot mai mult în căutarea celor mai izolați și marginalizați oameni din societate, pentru a-i ajuta. De aceea, preasfinția sa a subliniat necesitatea formării pastorale a seminariștilor, pentru ca aceștia să poată utiliza toate mijloacele pe care le vor deține în folosul celor mici și discriminați. În acest sens, PS Felix a indicat rolul pe care asociația Caritas o are în Biserica de Münster, urmând astfel îndemnul papei Francisc de a ne îndrepta privirea spre periferia societății. Dat fiind faptul că preasfinția sa are o legătură profundă cu tinerii din Dieceza de Münster, în seara aceleiași zile, a avut ocazia să-i cunoască și pe tinerii din Iași, PS Felix celebrând alături de episcopii noștri și de PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, Liturghia solemnă de deschidere a noului an universitar. Sfânta Liturghie a fost animată de către seminariștii Institutului nostru, astfel încât, atât prin rugăciune, cât și prin cântece s-a adus laudă lui Dumnezeu pentru această sărbătoare înălțătoare. Mulțumim lui Dumnezeu și implorăm binecuvântarea sa pentru noul an academic ce tocmai a început și, de asemenea, mulțumim PS Felix Genn pentru vizita pe care ne-a făcut-o și pentru cuvintele sale înțelepte, care cu siguranță nu vor rămâne neroditoare în sufletul familiei Institutului nostru.

Michail Iulian Echert, anul I


Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897) ည˜ԚĒŽ—Ž£ÂŒÂśÂ“ÂŁÂŽÂĄÂ“ÂŒÂŠŠ¨ŽŠÂœÂ“ÂšÂ“Â˜Âść“ÂŒÂśÂŠÂŒÂŽÂŠÂŁÂ¤ÂśÂ“ÂšÂ“Â˜Âś Š¥Â?ŽŠÂ?ÂŽ Œ‹“¥Žန˜ԚĒŽ—Ž£ÂŒÂśÂšÂŚÂ˜ÂŠÂ“ Œ‹“¥ŽŠÂ?ÂśÂ?ŽŠ¨“¤Š—“¤Šဖ ¤ŽÂ˜ÂŽÂ˜Â‹ÂĄÂŽÂ—ÂœÂĄÂ“ÂŁÂŽÂĄÂ“ÂŒÂ“Â“á€‘ÂŒÂśá€‘Â?ÂŠÂŒÂś Œ‹“¥ŽŠ£ဖŠ¥ĹŠ£¤“š£ထŠÂ?ÂœÂŁÂ¤Âœá€– —““šŒŠ¥˜Š“ĹŠ¨Ž£¤“¤¨Šš‘’Ž—“ŠထÂ˜ÂŠÂĄÂĽÂ“ÂĄÂ“Â“Š¥ĹŠÂĄÂŽÂ?§¯Š¤£œဖć“ ¨Ž¥£Ž£²š‘Ž—Žပ˜ԚĒŽ—Ž£ÂŒÂś Œ‹“¥ŽŠŽ¥Š¤œ¤§—ပ¤§šŒ“Š˜ ÂŽÂŹÂŒÂ—ÂŠÂ˜ÂŠÂ¤á€“ုœŒŠĒ“Š˜ŽŠŽ£¤Ž Œ‹“¥ŽŠူဤန

Drumuri Deschise, nr. 147

Sfânta Tereza s-a născut la Alençon, ĂŽn Normandia, la 2 ianuarie 1873, ĂŽntr-o familie numeroasă, ea fiind ultima din cei 9 copii, dintre care au supravieČ›uit doar 5, toate fete. După moartea mamei, ĂŽn 1877, familia s-a mutat la Buissonnets aproape de oraČ™ul Lisieux. La vârsta de 10 ani Tereza s-a ĂŽmbolnăvit grav, dar după 2 luni de suferinČ›Äƒ, s-a vindecat pe neaČ™teptate. După o perioadă de pregătire intensă de 3 luni ĂŽn abaČ›ia benedictinilor din Lisieux, la vârsta de 11 ani, Tereza a primit Prima Sfântă ĂŽmpărtÄƒČ™anie, iar ĂŽn ziua de Rusalii a aceluiaČ™i an, a primit sacramentul Mirului. La 28 decembrie 1888 a primit permisiunea episcopului de a intra ĂŽn Carmel, ĂŽnsă carmelitele i-au sugerat să aČ™tepte sfârČ™itul Postului Mare, probabil pentru a nu se speria de severitatea postului ĂŽn cadrul mănăstirii. La 9 aprilie intră ĂŽn Carmel, iar 5 ani mai târziu face profesiunea. DeČ™i trăia ĂŽntre zidurile unei mănăstiri, privirea ĂŽi era ĂŽndreptată spre lumea ĂŽntreagă Č™i ar fi voit să fie prezentă pretutindeni. Ar fi voit să fie martiră, apostol, misionar, doctor‌ Apoi, citind capitolul 12 din Scrisoarea ĂŽntâi către Corinteni, ea a găsit răspunsul la năzuinČ›ele sale, exclamând: „VocaČ›ia mea este Iubirea!... ĂŽn inima Bisericii, mama mea, eu voi fi iubirea‌â€?. Imediat s-a pus pe treabă, semănând pretutindeni acte de iubire, deoarece ĂŽnČ›elegea că, slujindu-i pe cei care erau ĂŽn mănăstire, ĂŽi slujea Č™i iubea, de fapt, pe toČ›i oamenii de pretutindeni. La data de 8 iulie 1897, Tereza a fost dusă ĂŽn infirmerie, unde hemoptizia s-a repetat ĂŽncontinuu până la 30 septembrie, ziua plecării sale la Domnul.

Istoricul Joseph Lortz, vorbind despre oamenii care au influenČ›at reĂŽnnoirea Bisericii ĂŽn secolul al XIX-lea, o citează pe Tereza de Lisieux, spunând că: „Ea nu este acea sfântă sentimentală aČ™a cum a fost considerată mult timpâ€?. Abia ĂŽn 1956, când manuscrisele sale au fost publicate ĂŽn ĂŽntregime, s-a revelat lumii figura extraordinară a acestei femei. Fiică a timpului ei, când ateismul ĂŽČ™i făcea drum ĂŽn cultura europeană, ea, deČ™i trăia ĂŽntre zidurile Carmelului „a avut – continuă Lortz – o extraordinară ĂŽnČ›elegere pentru necreČ™tini, pentru necredincioČ™i Č™i chiar pentru cei excomunicaČ›iâ€?. Ea nu a ezitat să se aČ™eze la masă cu cei fără credinČ›Äƒ Č™i să-Č™i facă propriu chinul lor. Astfel, din gaura neagră a necredinČ›ei, prin inima ei feciorelnică, strigătul ĂŽndurerat al acestui segment de umanitate urca până la ceruri.

Sfânta Tereza de Lisieux a fost canonizată ĂŽn anul 1925, numită Patroană a Misiunilor ĂŽn anul 1927 Č™i ĂŽnvÄƒČ›Äƒtor a Bisericii ĂŽn anul 1997. Toate scrierile sale au un caracter autobiografic. Itinerariul ei spiritual este dominat de iubirea lui Dumnezeu, căreia i se abandonează total Č™i deplin. Pentru propria concepČ›ie despre viaČ›a spirituală, Tereza foloseČ™te expresia „calea cea micăâ€?, iar sfinČ›enia este una singură. ToČ›i pot să se abandoneze milostivirii divine, ĂŽn lucrurile cele mai mici ale vieČ›ii: o sfinČ›enie obiČ™nuită, fără nimic excepČ›ional. Toată viaČ›a a contestat faptul că se poate sfinČ›i prin respectarea regulilor Č™i a constituČ›iilor. Ea spunea că „nu regulile ne mântuiesc, ci iubirea cu care le respectămâ€?. Cristian PuČ™caČ™u, anul V

11


Drumuri Deschise, nr. 147

Aventură misionară Am fost în Africa, mai exact la Djèbonoua, în centrul Coastei de Fildeș. Șase luni și nouă zile a durat aventura mea aici. Patru luni sunt de când m-am întors, dar, parcă au trecut ani, parcă a fost un vis. Am petrecut momente frumoase alături de negrii din tribul Baoulè, ne-am rugat, am cântat, am dansat, am mâncat împreună. Această părticică roșie de continent m-a fermecat, s-a legat de mine și eu de ea. Am plecat de acolo bucuros pentru că simţeam că voi mai reveni. Ajuns acasă, aventura meaa a continuat, dar, într-un altt u mod. Am venit din Africa cu malarie, o boală care, în aparenţă, este inofensivă (ca o răceală la noi), dar, vai, dacă se agravează! Nu am ajuns binee acasă că m-a luat cu dureri de cap, ameţeli și temperatură. A doua zi, am mers cu ambulande ţa la un spital din Iași unde am și fost internat. Au înceau put analizele, dar ele nu arătau această boală, deși spusesem doctorului că tocmai am venitt din Africa și s-ar putea să fie malarie. Eu mă simţeam din ce în ce mai rău (aveam temperatură, frisoane de tremura și patul cu mine). Așa am dus-o timp de o săptămână. Am avut și momente de descurajare, de ce mi se întâmplă mie toate acestea, după o experienţă atât de frumoasă în misiune? Și-mi dădeau lacrimile. Am reușit să depășesc aceste momente cu ajutorul celor care mă vizitau: familia, rudele, colegii, superiorii. Spre sfârșitul acestei săptămâni nu mă mai puteam da jos din pat. Văzând medicul că eram într-o stare jalnică m-a transferat la terapie intensivă. La analize mi-a ieșit, în sfârșit, că am malarie și am început tratamentul împotriva ei, dar, organismul nu a răspuns. Nu mai recunoșteam pe nimeni, am fost legat de pat ca să nu mă zbat, apoi am intrat în comă. Părintele Fodor Cristinel a încercat să mă spovedească, dar, n-a reușit, mi-a dat numai Ungerea Bolnavilor. Providența divină a făcut ca sora mea să sune la spital pentru a afla starea în care mă aflu (mai târziu mi-a spus că simțea că trebuie să sune). I s-a spus că eram într-o stare foarte gravă și atunci s-a hotărât să-l sune pe pr. rector. Sfinția sa a intervenit și am fost transferat, cu un elicopter SMURD, la un spital din București (singurul din ţară specializat pe boli infecţioase și tropicale). Aici mă aștepta echipa cea mai bună de medici. Am fost internat la terapie intensivă, conectat la aparate, cu fire pe mine și perfuzii. Mi s-a făcut puncţie (extragere de lichid din coloană, cam dureros) pentru a vedea exact ce am. Medicii au constatat că eram într-o stare extrem de gravă și se așteptau să nu mai răspund la tratament, deci să… În prima seară, am fost vizitat de două asistente catolice, doamna Iustina Grecu (asistentă la secţia copii bolnavi de SIDA) și doamna Andreea al cărui nume nu l-am reţinut complet. Ele m-au

12

salutat, au încercat să mă încurajeze, erau pline de entuziasm. În starea în care mă aflam nu știam ce să le răspund, cum de mă vizitează pe mine, un necunoscut. Eu am încercat să fiu politicos. Cred că de cu seară am început tratamentul, dar cu multe îndoieli din partea medicilor în privinţa vindecării. A doua zi medicii au constatat că organismul meu răspunde foarte bine, foarte repede la tratament. Nu le venea să creadă. Medicii, asistentele veneau la mine în salon și, cu bucurie, cu surprindere, se uitau la mine și nu le venea să creadă că, ușor, ușor, mă vindecam. În cele cinci zile cât am stat la terapie intensivă, am fost vizitat de familie, rude, colegi, de un părinte vicar de la parohia vecină cu spitalul, dar și de doamna Iustina care, de fiecare dată când ve venea, era bucuroasă, plină de entuziasm. Mi-a dăruit o decadă de rozariu, mai multe iconiţe și îmi spunea să mă rog pentru însănătoșirea mea, dar și pentru copiii de la secţia ei. Așa am depășit acest moment dificil. Pe lângă faptul că momentul în sine provoacă durere, tristeţe, pune presiune pe cei apropiaţi, totuși, eu îl consider și o experienţă spirituală pozitivă. La început mă întrebam: De ce sufăr? De ce mi se întâmplă mie toate acestea? Acum am descoperit că Dumnezeu a vrut să arate puterea sa în slăbiciunea mea (cf. 2Cor 12,9). Am descoperit apoi puterea rugăciunii. Foarte mulţi credincioși s-au rugat pentru mine, pe mulţi dintre ei nici nu-i cunosc (până și în India au fost persoane care s-au rugat pentru mine). Cum de am răspuns așa bine la tratament și m-am vindecat așa de repede? Desigur prin profesionalismul doctorilor, dar, mai mult, prin rugăciunea personală și comunitară a credincioșilor. Analizând profund acest moment, consider că Dumnezeu a făcut o minune cu mine pentru care îi mulţumesc în fiecare zi. Știind că ai fost la un pas de moarte (eu însumi, dar și asistând la moartea a doi colegi de salon), vezi altfel lucrurile și persoanele care te înconjoară, altfel relaţionezi cu ele, ai mai multă grijă de ele, nu mai judeci pe unul sau pe altul, ci te limitezi doar la esenţial. Poate vă gândiţi că, după ce am trecut printr-o asemenea experienţă, să nu mai vreau să mă întorc în misiune. Da, vreau, cu și mai multă putere să mă întorc acolo. N-am relatat această experienţă pentru a speria pe cineva, ci, pentru a arăta cum are Dumnezeu grijă de slujitorii săi și, că dintr-un moment de suferinţă poţi învăţa ceva bun și să devii mai puternic. Mulţumesc tuturor acelora care m-au ajutat să ajung în misiune, la Djèbonoua, în Coasta de Fildeș, precum și acelora care m-au ajutat să mă fac bine. Domnul să-i răsplătească înmiit aici pe pământ și să le dăruiască viaţa cea veșnică.

Alexandru Percu, anul V


Experiența misionară în Kenya mă refer la nisip pe care îl luam din deșert, și la piatră pe care o colectam de pe dealuri. Apa constituie una dintre principalele probleme pentru oamenii de acolo. Cu foarte mulți ani în urmă pe locul unde este localitatea Maikona a fost un ocean. Oamenii găsesc apă chiar la doi sau trei metri adâncime, însă ea nu este potabilă. Mulți dintre ei consumă acea apă pentru că este singura sursă de apă exceptând apa de ploaie pe care o colectează în bidoane de plastic. Sunt două perioade mai ploioase în Kenya: lunile noiembrie-decembrie și martie-aprilie. A doua problemă majoră o constituie malaria. Malaria este o boală periculoasă ce se transmite în general prin înțepătura țânțarului. Animalele sălbatice, șerpii și scorpionii mai constituie unele din greutățile oamenilor de acolo. Misiunea din Maikona a pus la dispoziția oamenilor un dispensar unde lucrează doi asistenți medicali, însă mulți dintre ei preferă leacurile tradiționale, apelând la dispensar în ultimă fază, când leacurile lor nu își mai fac efectul. Activitățile împreună cu cei mici nu au lipsit. Timp de aproximativ cinci săptămâni am desfășurat un campus împreună cu cei din clasele I-IV. Acest campus cuprindea trei domenii de activitate: desen, educație fizică și limba engleză. O anumită perioadă m-am ocupat și de grupul de ministranți reușind să măresc un pic numărul grupului. Experiența pe care am avut-o a fost una extraordinară însă două lucruri mi-au rămas la inimă mai mult. Primul dintre ele este bucuria cu care cântau și dansau la sfânta Liturghie în ciuda greutăților ce le întâmpină. La început am rămas puțin mirat că dansează în cadrul celebrării, dar apoi am înțeles că acesta este modul lor de a-i mulțumi lui Dumnezeu. Al doilea lucru îl constituie rugăciunea de seară (jumuia). În fiecare seară se adună la diferite case unde cântă, se roagă, citesc din Sfânta Scriptură, iar mai apoi meditează cele citite. Această experiență mi-a dat o lecție de viață. Am învățat ce înseamnă a dărui, dar, mai mult, am văzut bucuria din ochii aceluia care primește. Mulțumesc bunului Dumnezeu că am avut posibilitatea să cunosc acest colț de lume dar mai ales pentru că mi-a fost și îmi este mereu aproape. Nagayat!

Anton Galațanu, anul V

13

Drumuri Deschise, nr. 147

Ne este foarte greu uneori să redăm în scris acele evenimente frumoase pe care le trăim pe parcursul vieții noastre, cu atât mai greu îmi este să redau acum minunatele experiențe de care am avut parte în Kenya pe parcursul celor șase luni. Mi-am desfășurat activitatea pastorală în Africa împreună cu Cezar Chelaru-Dămoc, mai exact, în localitatea Maikona, ce aparține diecezei de Marsabit, care cuprinde opt parohii. Paroh este părintele Eugen Blaj ajutat în momentul de față de părintele Isidor Mârț. Kenya se află în partea de est a Africii, capitala ei fiind Nairobi. Maikona se află la 750 de km de Nairobi și are în jur de 20 de filiale. Cea mai îndepărtată filială este Forole, ea fiind lângă granița cu Etiopia. În misiunea din Maikona își desfășoară activitatea patru surori din Mexic și doi asistenți medicali. Sunt în jur de 40 de triburi în Kenya, fiecare trib având o limbă specifică însă limbile oficiale sunt swahili și engleza. Din punctul meu de vedere, pentru a trăi o experiență misionară trebuie, în primul rând să te adaptezi culturii și mentalității țării de misiune unde mergi. Experiența de care am avut parte în Kenya a fost una benefică și mi-a deschis noi orizonturi dar, în același timp, a trezit în mine multe întrebări. Înainte de a pleca în misiune auzisem foarte multe lucruri frumoase despre Kenya și despre misiunea din Maikona de la colegii din Seminar dar și de la preoți, însă nimic nu se compară cu ceea ce am trăit acolo. Uneori ne este greu să redăm ce trăim, pentru că cele mai frumoase clipe, momente din viața noastră, se trăiesc doar cu o inimă deschisă ce are mereu în centru iubirea față de aproapele. Activitatea ce am desfășurat-o în Maikona a fost o activitate pastorală ce s-a concretizat și concentrat în construirea câtorva grădinițe, a unei săli de mese și a unui dormitor pentru copii. Unul dintre proiectele pe care nu am reușit să-l finalizăm constă într-o clădire de 50 de metri pe 12 metri. Această clădire cuprinde o bucătărie, o sală de joacă pentru copii și un amfiteatru. Toate aceste centre sociale care se construiesc, sunt numite de părintele Eugen focare de atracție a populației, datorită faptului că oamenii de acolo sunt păstori nomazi ce se mută mereu căutând hrană și apă pentru animale. Principala noastră activitate a fost să adunăm materiale de construcții și aici


Drumuri Deschise, nr. 147

„Europa, eine Seele geben” Pentru al șaptelea an consecutiv, orașul Paderborn a găzduit academia socială „Europa, eine Seele geben – A da Europei un suflet”. Academia, aflată sub egida Consiliului Pontifical „Iustitia et Pax”, se adresează seminariștilor din Sudul și Estul Europei, în special celor care au dobândit cunoștinţe minime în teologie morală (și, desigur, cu privire la limba germană). Participanţii din această vară (26 iulie – 23 august) au provenit din 7 ţări, mai precis: 9 din Polonia, 4 din Bosnia, 2 din Ucraina, 2 din Croaţia, 2 din Ungaria, 1 din Slovacia și 4 din România (Cucuteanu Cornel, Ioniţă Daniel, Păuleţ Gabriel, Matieș Liviu). Între participanți s-au numărat 4 diaconi și un preot nou-sfinţit. Se înțelege de la sine căă at programul a fost organizat până în cele mai mici puncte și că rândurile de faţă nu u le pot acoperi pe toate. De aceea, în continuare mă voii referi la 3 momente mai importante, așezate dacă nu în ordinea importanţei, cel puţin în ordinea în care au reușit să îmi creeze o impresie profundă. Primele zile la Paderborn au concis cu hramul catedralei, al cărei patron este sfântul Liboriu. Spre deosebire de preconcepțiile unora care privesc Occidentul dintr-o perspectivă negativă, în care secularismul pare să fie într-o continuă răspândire, am rămas marcat de credinţa autentică de care au dat dovadă credincioșii în timpul acestor zile, deloc puţini la număr, participând în mod activ la celebrările euharistice și la procesiunile prilejuite de această sărbătoare. O zi obișnuită cuprindea o prelegere sau două referitoare la vreun document magisterial, urmând ca spre după-amiază să efectuăm diferite deplasări în oraș sau în jurul acestuia pentru a vedea în mod concret care este rolul Bisericii din punct de vedere social, punând astfel în practică îndemnul apostolului Ioan: „Credinţa fără fapte este moartă”. Printre altele am vizitat centrul organizaţiei Caritas, Banca pentru Biserică și Caritas, Facultatea de Teologie, Seminarul etc. Notabilă este și excursia de 3 zile în Olanda, unde l-am putut întâlni pe cardinalul Adrianus Simonis. În dialogul pe care l-am avut cu Sfinția Sa, retras într-o comunitate focolară faţă de a cărei „mișcare” are o simpatie deosebită – acesta a reliefat schimbarea pe care a suferit-o Olanda în ultimele zeci de ani, astfel încât, de

14

la Biserica activă pe care a cunoscut-o în copilăria sa, aceleași comunităţi să necesite acum o nouă evanghelizare, ba chiar prima evanghelizare. În acest context s-a situat îndemnul său de a ne pregăti temeinic, întrucât de noi – seminariștii de astăzi și preoții de mâine – depinde în mare măsură viitorul Bisericii! „Seminarul temporar internaţional” – după expresia prelatului Peter Klasvogt, moderatorul academiei –, pe lângă latura intelectuală pe care a atins-o prin analiza anumitor aspecte ale doctrinei sociale a Bisericii, nu a neglijat nici latura spirituală, programul incluzând Sfânta Liturghie, adoraţia la Preasfântul Sacrament (miercurea și duminica), recitarea Liturgiei Orelor etc. Îndeosebi în cea din urmă săptămână, pe care am petrecut-o la 40 km de Berlin, în Fazenda da Esperança, programul spiritual l-am trăit cu o mai mare intensitate, aceasta deoarece comunitatea în mijlocul căreia ne aflam avea unele trăsături aparte. Mai precis, această comunitate este una din numeroasele centre răspândite în toată lumea începând cu anii ’70, în care persoane cu un trecut „negru” doresc să își schimbe viaţa și, cu toate că nu sunt cu toţii catolici, doresc să trăiască în cadrul unei comunităţi unde rugăciunea are o importanţă deosebită, urmând în același timp un program de reabilitare. Având ocazia de a-i cunoaște pe unii dintre ei, am fost mult impresionat de decizia lor de a începe o nouă viaţă în care Isus să ocupe rolul central. Vă asigur, ei nu sunt doar o mână de oameni, ci aș putea spune că este o adevărată „mișcare”, iar cei care o susţin pot fi recunoscuţi purtând un inel negru. „Cum a fost? S-a meritat?” – cam așa începea „interogatoriul” celor care au auzit de participarea noastră la academie. Mulți au primit răspunsuri detaliate. Dar ar fi fost prea simplu ca să rulez aceeași casetă de fiecare dată când aș fi fost întrebat. Tocmai de aceea cred că unii au rămas dezamăgiţi atunci când le-am recomandat să participe ei înșiși la academia socială. Totuși… pentru a răspunde în mod deschis la întrebările de mai sus, răspund: se merită!!!

Liviu Narcis Matieș, anul V pastoral


Fahr hinaus auf den See! - Duc in altum! (Lc 5,4)

Limba germană este o limbă care pe mulți dintre noi ne sperie întrucât este o limbă considerată una dintre cele mai grele. Așa cum am spus și eu ��nainte de a mă apuca să o învăț, cu ajutorul profesorilor de limbă germană, în timpul vacanțelor de vară din anii 2009 și 2010. Îmi aduc aminte cu plăcere de acea perioadă care a fost pentru mine cu adevărat o perioadă de formare. Se spune că de la fiecare om pe care îl întâlnim învățăm câte ceva. Aceste persoane lasă în noi urme care ne ajută, într-o formă mai mică sau mai mare, la formarea caracterului nostru. pr Prin acest articol nu încerc să fac pu publicitate expresă limbii germane, ci aș dori să vă împărtășesc câte ceva din experiența pe care am trăit-o învățând limba germană. Pot afirma că a învăța o limbă nouă este ca mersul pe bicicletă. Durează mai mult până când înveți să pedalezi, că după trebuie să te obișnuiești să-ți menții echilibrul. Astfel exersând reușești să parcurgi distanțe din ce în ce mai mari. Așadar, la primul curs de limbă germană am învățat să pedalez prin noțiunile de gramatică ale acestei limbi dificile. La al doilea curs am învățat să-mi mențin echilibrul folosind cunoștințele acumulate în anul anterior. Așadar, am învățat să pedalez și să-mi mențin echilibrul. Urma ca de acum să încep să parcurg distanțe mari și tot mai mari exersând. Și pot spune că această ocazie s-a ivit în anul 2010, atunci când pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului pe atunci, mi-a propus să merg pentru o lună și jumătate la un curs de Doctrină Socială a Bisericii, așa-numita Sozialakademie Kommende Dortmund. Astfel că în vara anului 2010 am plecat împreună cu un coleg mai mare (Grădinaru Tarciziu) la aceste cursuri. A fost o perioadă de formare în limba germană dar și o ocazie de a întâlni persoane și seminariști din toate țările Europei, iar cel mai frumos era că împreună ne puteam înțelege în limba germană. E fantastic să vezi cum se împletesc prietenii prin intermediul acestei limbi. Așadar, aceasta a fost prima experiență directă pe care am avut-o prin intermediul învățării limbii germane cu Germania și cu alte culturi. Astfel am observat că Biserica pe cât este de unitară, pe atât de complexă este. Au trecut trei ani de la acea experiență în care „mi-am exersat pedalatul și mersul pe bicicletă” de unul singur memorând fraze în limba germană, cuvinte, expresii. A venit și momentul mult așteptat de mine: aflarea veștii că voi pleca la muncă în Germania. A fost o bucurie nespusă pentru că astfel aveam ocazia de a mai exersa „mersul pe bicicletă”. Ajuns în Germania, prima dată am fost între-

bat de câți ani am studiat limba germană. Am răspuns că am studiat limba germană timp de două luni în timpul vacanțelor, iar pe lângă acestea se adaugă experiențele avute cu ocazia academiei sociale. Răspunsul meu i-a pus în dificultate pe nemți, deoarece stăpâneam cât de cât limba germană, iar ei, ori de câte ori aveau ocazia, țineau să povestească tuturor despre experiența pe care o facem noi, ca seminariști, în Germania. Ei sunt mândri că tu ca străin reușești să duci la capăt o discuție în limba lor, lucru pe care ei nu reușesc să-l facă în limba noastră. Așadar, pot sp od pentru p spune că suntem un model ei. Am muncit în Germania ca ajutor de tâmplar, lucru care oarecum m-a făcut mândru căci știam că și Isus a fost ajutor de tâmplar. Nu toți cei care am fost la muncă în Germania am muncit în același domeniu, ci am avut diferite ocupații: unii spălau vase, alții au fost grădinari, muncitori în fabrici ș.a.m.d. știm că munca înnobilează pe om, deci nu este o rușine să muncești. Munca a fost o experiență plăcută întrucât nemții sunt persoane care muncesc cu multă logică, mai ales în atelierul de tâmplărie în care am avut ocazia să muncesc. Țin să precizez că există un respect deosebit în rândul nemților, indiferent de gradul sau de funcția pe care o ai, lucru din care am avut de învățat. Pe lângă munca depusă acolo timp de opt ore pe zi, au existat și momente de relaxare și comuniune cu familia gazdă la care am stat, momente care au fost spre edificarea ambelor părți. Această experiență în Germania s-a datorat parteneriatului cu asociația Kolping din Germania care sprijină aceste inițiative și se implică în mod activ pentru găsirea gazdelor și a locurilor de muncă. Pe această cale tind să mulțumesc asociației Kolping pentru efortul pe care îl depune și țin să amintesc că sunt incluși toți membrii acestei asociații în rugăciunile noastre pe care le facem pentru binefăcători. În concluzie, cred că nu este nevoie decât de două cuvinte pe care aș vrea să vi le adresez vouă dragi colegi: deschidere și disponibilitate. Curaj pentru a înainta în larg. Nu vă fie teamă să vă apropiați de „bicicleta” ce vă poartă spre locuri, spre persoane care participă într-un mod sau altul la edificarea noastră. „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini…” Depinde de deschiderea și disponibilitatea noastră, de restul are grijă Domnul.

Ovidiu Gabriel Bejenaru, anul V

15


Vino, Mamă!

Drumuri Deschise, nr. 147

„Š¡“ŠšŽԚ£œĒŽć¤Žထ—¦¤¶Œ¦šœ“ထԓ£¦£Ē“šŽŽŒ¡Žć¤“š“Ԛ—¦¤ŠԘœ¤¢“¨Šœ¡ēŽ—œ¡¡¶¦—¦“ဤ (Papa Francisc) Vino, Mamă și Fecioară, Când ispita mă doboară Și mă culcă la pământ.

Vino, dă-mi a ta putere, Ca luptând, la înviere Să ajung lângă Cristos.

Vino și-mi întinde-o mână Și condu-mă, o, Stăpână, Către Fiul tău preasfânt.

Vino, Mamă, căci, cu tine, Pot să lupt cum se cuvine, Răul ca să-l biruiesc.

Vino când Cel Rău m-atacă, Iar fiinţa mea săracă Se îndreaptă spre păcat.

Căci numai așa, Marie, Pot apoi cu vrednicie, Cu Cristos să mă hrănesc.

Nu-i permite, bună Mamă, Mrejele i le destramă Și păstrează-mă curat.

Trupul lui să-mi dea putinţă Să-mplinesc a lui voinţă, Toată viaţa să-l urmez.

Vino, căci nu am putere Să rezist la a lui vrere. Vino, căci nu vreau să pierd.

Să-l iubesc cum mă iubește, Să-l ascult, căci vrednic este; Lui să mă configurez.

Vino, dă-mi a ta credinţă, Ca să lupt cu biruinţă, Cu tine să mă dezmierd.

Trupul lui să mă-ntărească Înspre patria cerească, Eu aceasta o doresc.

Când sunt atacat cu ură, Fii tu armă, fii armură, Fii tu scutul meu de fier.

Tu în ea m-aștepţi, o, Bună, Cu toţi sfinţii împreună Și cu corul îngeresc.

Fii alături, o, Marie, În această bătălie, Ca-n victorie să sper.

Fiul tău cu drag m-așteaptă, Căci el este Calea dreaptă Spre-al meu Tată iubitor.

Vino, Maica mea preasfântă De păcate neînfrântă, Vreau să fiu victorios.

Ah! Ce mare bucurie Să vă văd pe toţi, Marie: Ăsta-i cel mai mare dor!

Petru Ciobanu, anul VI

Pomenirea credincioșilor răposați

În fiecare an, la 2 noiembrie, gândurile noastre de rugăciune se îndreaptă spre cei care au plecat înaintea noastră cu semnul credinţei. Paşii creştinilor, în această zi, se îndreaptă spre cimitire, unde cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor. Ziua de sâmbătă, 2 noiembrie 2013, a fost dedicată amintirii credincioşilor răposaţi şi în Dieceza de Iaşi, unde în fiecare biserică au răsunat rugăciuni pentru credincioşii răposaţi. Sfânta Liturghie celebrată în catedrala romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” la ora 10.00, a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, în jurul altarului fiind şi preoţi de la Seminar. Au participat şi seminarişti ai Institutului Teologic „Sfântul Iosif ” din Iaşi. La predică PS Aurel Percă ne-a îndemnat ca în această zi să ne îndreptăm cu un sentiment de recunoştinţă către aceia care au fost colaboratori vrednici ai lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfinţitul a adresat celor prezenţi un cuvânt de încurajare, declarând că în această zi trebuie să conştientizăm faptul că nu moartea are ultimul cuvânt de spus, ci învierea pentru viaţa cea veşnică. Trebuie să medităm asupra vieţii veşnice, la

împărtăşirea sfinţilor care devine o rugăciune reciprocă, atât din partea noastră către cei răposaţi, cât şi din partea acestora pentru noi, cei de aici, de pe pământ. Totodată, trebuie să reflectăm asupra momentului morţii şi să fim pregătiţi cu mâinile pline de fapte bune.

16

La ora 14.00, la cimitirul Eternitatea din Iaşi, a avut loc o celebrare condusă de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. La această celebrare au participat: PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, preoţi de la parohiile din Iaşi, cât şi părinţi profesori de la Seminar, împreună cu seminarişti, cu persoane consacrate şi cu numeroşi credincioşi din Iaşi. Cu toţii au înălţat rugăciuni pentru sufletele episcopilor, preoţilor, ale seminariştilor şi ale persoanelor consacrate, precum şi pentru toţi credincioşii răposaţi înmormântaţi fie în cimitirul Eternitatea, fie în alte cimitire. În seara aceleiaşi zile, la ora 18.30, la Institutul Teologic a avut loc o procesiune către vechiul cimitir din parcul Institutului. Seminariştii, împreună cu părinţii profesori şi persoanele consacrate care activează în cadrul Seminarului, au recitat sfântul Rozariu şi au înălţat cântece pentru sufletele celor răposaţi în cadrul unei procesiuni până la grota sfintei Fecioare Maria din cimitir. Aici s-a celebrat liturgia cuvântului prezidată de părintele Mihai Pătraşcu. Cuvântul de învăţătură l-a ţinut părintele profesor Alois Bulai. Părintele ne-a adresat cuvinte de încurajare şi ne-a îndemnat să avem o familiaritate cu cei care au trecut la Domnul înaintea noastră. Procesiunea s-a încheiat cu binecuvântarea oferită celor care au participat la acest moment de rugăciune, în faţa Seminarului.

Ovidiu Gabriel Bejenaru, anul V


Seminaristul Anton Durcovici

În vvac acan ac anţă an ţă llaa Câ Câmp mpul mp ulun ul ungg - 19 un 1905 05

care participa, dezvăluindu-i și sentimentele sale de tânăr aflat departe de patria sa adoptivă, de familie și de păstorii lui sufletești. Era întotdeauna conștient de ce înseamnă a fi preot și, de aceea, chiar și-a exprimat dorința să facă „tot ce-mi stă în putinţă să mă pregătesc… cu vrednicie și să devin un preot după inima lui Dumnezeu”. Vocaţia sa era mereu alimentată de rugăciune și lectură. Din aceleași două izvoare sorbea și evlavia, pe care o considera „temelie indispensabilă a oricărei știinţe și lucrări spirituale”. A fost antrenat cu mare conștiinciozitate în activităţile colegiului, făcând parte inclusiv din corul Colegiului Urbanian. Înalta apreciere a lui Anton Durcovici venea mai ales din partea superiorilor săi, cărora mereu le-a arătat respect și ascultare. Prefectul Congregaţiei De Propaganda Fide, Girolamo Gotti, îi scria arhiepiscopului Netzhammer la 7 august 1911: „Elevul Anton Durcovici…, în cei cinci ani cât a fost în acest Colegiu Urbanian, s-a arătat într-un mod cu totul fervent în evlavie și în ceea ce privește integritatea morală”. Aceasta ar fi pe scurt viaţa seminaristului Anton Durcovici, o viaţă ancorată în Cristos și care și atunci se alimenta, ca și mai înainte, dar și ca mai târziu, din marele tezaur al credinţei catolice, care-l va ajuta să dea mărturia supremă prin jerfta sa pe betonul rece al Penitenciarului din Sighet, la doar două zile după Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, la 10 decembrie 1951. În veci pomenirea lui!

17

Petru Ciobanu, anul VI

Drumuri Deschise, nr. 147

Luna noiembrie, ultima lună de toamnă calendaristică, ne îndeamnă și mai mult să ne înălţăm privirea și inima spre ceruri, acolo unde „corul preaslăvit al apostolilor, numărul vrednic de laudă al profeţilor, ceata strălucită a martirilor” și mulţimea sfinţilor îl laudă neîncetat pe Dumnezeu Treime. Dar noiembrie 2013 este în mod special important pentru credincioșii catolici din România. Sfântul Părinte Papa Francisc a recunoscut oficial martiriul episcopului de Iași, dr. Anton Durcovici, urmând ca acesta să fie declarat fericit. Despre episcopul Anton Durcovici s-a vorbit și se va vorbi și după beatificarea sa. Acum vreau să vorbesc puţin despre seminaristul Anton Durcovici, pentru a oferi încă un model de imitat pentru noi, seminariștii, care ne pregătim să înaintăm în secerișul Domnului. Anton Durcovici a fost primit în Seminarul din București la 1 septembrie 1901, fiind recomandat arhiepiscopului Netzhammer de părintele Luciu Fetz. Aici s-a dedicat asiduu studiilor, începând clasa a III-a la Liceul „Sfântul Andrei”, condus de Fraţii Școlilor Creștine. A dat dovadă de inteligenţă și hărnicie. După cum povestea mama sa, Maria, acasă se așeza în spatele ușii pentru a putea învăţa nestingherit. Certificatul de studii din anul 1806, ultimul înainte de a pleca la Roma arată o medie generală de 8,63 prima dintr-un total de patru absolvenţi. Între anii 1906-1911 seminaristul Anton Durcovici a studiat la Roma, la Colegiul Urbanian și Universitatea Angelicum. A sosit la Roma la 30 octombrie 1906, având recomandarea călduroasă a rectorului Seminarului din București, care menţiona că Anton Durcovici a avut o conduită extrem de bună. Recomandarea, venea și din partea arhiepiscopului Raymund Netzhammer, care scria că cei doi seminariști (împreună cu A. Durcovici a fost trimis și Cristofor Feisthammel) „au fost deja admiși sub direcţia mea în Seminarul din București și au fost cu adevărat întotdeauna buni tineri”. La 19 martie 1908 viitorul episcop de Iași, a primit tonsura, iar la 25 iulie 1909 – subdiaconatul. Întotdeauna, după cum reiese din scrisorile sale adresate arhiepiscopului Netzhammer, s-a considerat nevrednic de marele dar pe care i-l făcu Dumnezeu, recomandându-se mereu rugăciunilor păstorului Arhidiecezei de București, cu care a întreţinut o intensă corespondenţă, povestindu-i ca unui adevărat părinte evenimentele la


Bancuri

Drumuri Deschise, nr. 147

Ionuţ, un puști de 5 anișori, foarte isteţ, i-a spus tatălui său că i-ar plăcea să aibă un frăţior mai mic și pentru aceasta era gata să facă orice ca să ajute. Tatăl său, un bărbat de 35 de ani, foarte isteţ și el, s-a oprit un moment și apoi a răspuns: „Îţi spun eu ce să faci. Dacă te rogi în fiecare zi timp de două luni îţi garantez că Dumnezeu îţi va da un frăţior!” Ionuţ a răspuns foarte pozitiv la propunerea tatălui său și în seara aceea s-a dus în dormitorul său și a început să se roage pentru un frăţior mai mic. S-a rugat în fiecare seară pentru un frăţior timp de o lună, dar după acea perioadă a început să fie tot mai sceptic. A privit împrejur și a aflat că ceea ce cerea el nu se întâmplase niciodată în acea zonă. Nu te rogi două luni după care BANG! apare un frăţior. Așa că Ionuţ s-a oprit din rugăciune. După o altă lună mama lui a fost dusă la spital. Când s-a întors acasă, părinţii l-au chemat pe Ionuţ în dormitorul lor. A intrat precaut, fără însă să se aștepte să găsească ceva, dar acolo, lângă mama sa, se afla o grămăjoară acoperită. Tatăl său a tras pătura și iată... nu un bebeluș, ci doi! Mama sa a avut gemeni! Tatăl lui Ionuţ a privit la el și a spus: „Nu ești bucuros că te-ai rugat?” Ionuţ a ezitat după care a privit la tatăl său și a spus: „Dar tu nu te bucuri că m-am oprit după o lună?” Iepurasul își făcea lucrarea de licenţă. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă: - Ce faci iepurașule? Despre ce scrii tu acolo…? - Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș… - Ha, ha, ha… Păi cum o să mănâce un amărât de iepuraș o vulpe? Poate invers…

- Cercetare știinţifică, vulpeo! Dacă nu crezi te aștept diseară la vizuină… Dimineaţă, pădurea plină de mirare… În faţa vizuinei pielea vulpii era întinsă la uscat… Curios lupul, apare și el la iepuraș și îl întreabă: - Despre ce scrii tu acolo iepurașule? - Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licenţă. Studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș… - Ha, ha, ha… Cum o sa mănânce un amărât ca tine un lup mare și tare ca mine? - Asta e cercetare știinţifică serioasă! Dacă nu crezi ne vedem diseară la viziună… Dimineaţă stupoare mare în toată pădurea… Pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii… Nemairezistând, ursul o apucă și el spre iepuraș și îl întreabă: - Despre ce mai scrii tu acolo iepurașule? - Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș… - Ha, ha, ha, ho, ho, ho… Ce tot spui pricăjitule? Cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine? - Nu crezi? Aceasta este o cercetare știinţifică! Nu e o glumă! Vino diseară la vizuină și ai să te convingi… În dimineaţa următoare toată pădurea era șocată... Pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului și cea a vulpii… După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră care încotro, râzând, iepurașul ieși din vizuină de gât cu leul care îi spuse: - Ai văzut iepurașule? Ce iţi spuneam eu? Tema nu contează, ci coordonatorul!

culese de Tarciziu Erdeș, anul V

Rebus A-B Parte a ecleziologiei care studiază problemele teologice, A sociologice, istorice, pastorale și canonice privind activitatea 1. 1. misionară a Bisericii și a misiunilor în general. 2. 1-1 Persoană care, trimisă de autoritatea legislativă a Biseri- 2. cii, merge din credință și ascultare la cei care nu-l cunosc pe 3. 3. Cristos și le vestește Evanghelia. 4. 4. 2-2 Vestirea mesajului evanghelic fiecărei persoane cu scopul 5. 5. de a o ajuta să creadă în Cristos și de a o converti la crești6. 6. nism. 3-3 Orice activitate a Bisericii care are ca scop răspândirea 7. 7. Evangheliei și mânutirea sufletului. 8. 8. 4-4 Doctrină filosofică ce afirmă incapacitatea omului de a 9. 9. cunoaște ceva cu certitudine despre Dumnezu, despre lumea „cealaltă” și despre viața de după moarte. 10. 10. B 5-5 Rugăciune scurtă adresată lui Dumnezeu sau sfinților din toată inima. 6-6 Autor de calendare; persoană care studiază probleme legate de calendare. 7-7 Un fragment sau un paragraf dintr-o carte a Sfintei Scriputri. 8-8 (gr. „conlucrare”) răspunsul credinciosului la chemarea Duhului Sfânt; cooperare tainică și liberă între harul lui Dumnezeu și voința omului. 9-9 Chemarea sfântă adresată cuiva de Dumnezeu la Sfânta Preoție sau la viața consacrată. 10-10 Credinciosul care, având o maturitate umană și creștină de bază, precum și o anumită competență pastorală, promovează și conduce, în numele comunității ecleziale din care face parte și cu mandatul episcopului diecezan, un curs organic și progresiv de instruire creștină, pentru un anumit grup de persoane. Cezar Chelaru-Dămoc, anul V

18



Drumuri Deschise Nr. 147 - Octombrie-Noiembrie 2013