Page 1

NR.14/2012


CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE

INTERVIU

MOISIVISION ÎN IMAGINI

ILUSTRAŢII

CUM VĂD EU LICEUL MOISIL

CENACLUL “NEGRU PE ALB”

CUGETĂRI NĂZDRĂVANE DE LA PITICI...

CREAŢII LITERARE

MICII MOISILIŞTI

INTERNET

OLIMPICII LUI MOISIL

CULTURA GENERALA

RECENZIE DE FILM

LET’S DO IT ROMÂNIA, LET’S DO IT MOISIL

COLECTIVUL DE REDACTIE Redactor sef :Madalina Grosu (XI E) Secretar:Diana Ologeanu(XI E) Membri: Alexandra Ciorba (XI E), Alina Sevastian(XI E), Ioana Ichim(XII A), Maria Vatra(XIB), Theodora Radu(XI F),Iuliana Radu(V) Tehnoredactare: Ioana Ichim,Andrada Finica(X B), Radu Cudalb(X B) Fotografii realizate de Irina Mirică(XII F)


CUVANT INAINTE Fiecare an şcolar reprezintă o etapă importantă din viaţa oricărui elev, de aceea festivitatea de început este un moment profund ce ne mobilizează şi ne consolidează forţele pentru viitor. Toţi anii petrecuţi în şcoală constituie o călătorie spre realizarea noastră ca oameni. Începutul acestuia a fost marcat de scrisoarea domnişoarei director, prof. Silvia Pârâu, ce ne-a încurajat şi ne-a transmis invitaţia de a participa la festivitatea deschiderii şcolii.

Dragi elevi, Festivitatea organizată cu prilejul deschiderii noului an şcolar este un moment de profundă solemnitate pentru noi toţi. Aceasta marchează începutul unei etape din viaţa voastră în care veţi avea ocazia să demonstraţi că sunteţi aşa cum vă cunoaştem cu toţii: inteligenţi, organizaţi, politicoşi şi mai ales mândri că reprezentaţi un liceu a cărui faimă depăşeşte graniţele ţării prin valoarea educaţiei promovate. Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, dascălii voştri, părinţii, comunitatea, cu toţii suntem mândri de calitatea voastră ca oameni, de aceea vă adresez invitaţia de a trăi acest moment cu tot respectul cuvenit instituţiei pe care o reprezentaţi. Deschiderea va avea loc luni, 12 septembrie 2011 la orele 9.00 în incinta liceului. Vă aşteptăm cu drag şi ne exprimăm speranţa că n -aţi uitat că sunteţi moisilişti şi că această calitate solicită decenţă şi un comportament adecvat acestei sărbători. Vă doresc un an şcolar bun, plin de reuşite şi bucurii.

Director, prof. Silvia Pârâu Fără să uităm de calităţile unui adevărat moisilist, împreună cu profesorii am luat parte la acest eveniment. Ne-au onorat cu prezenţa domnul deputat Marian Avram, domnul viceprimar Ampleev Andrian, domnul inspector, Băisan Gheorghe, I.S.J. iar din partea Episcopiei, părintele Onu Valentin. Am aflat mai apoi că structura anului şcolar s-a schimbat şi sunt multe noutăţi cum ar fi programul „Şcoala altfel”, proiecte şi concursuri. Un alt eveniment deosebit este înfiinţarea gimnaziului, un pas important şi benefic atât pentru liceul nostru, cât şi pentru elevii dornici de studiu şi pregătire considerabilă. În încheiere, pe lângă urările profesorilor şi ale părinţilor, să nu uităm de îndemnul lui Grigore Moisil, cel care a dat (re)nume liceului nostru: „Învăţătura cere o muncă de fiecare moment. Munciţi câte puţin, în fiecare zi. Răspunderea generaţiilor viitoare este mai mare ca a celei prezente.” Grosu Mădălina, cls.a XI-a E


MOISIVISION IN IMAGINI


MOISIVISION IN IMAGINI MOISIVISION 2012 Ziua de 30 ianuarie este una specială pentru Liceul „Grigore Moisil” întrucât, mai întâi de toate, îi serbăm pe patronii noştri spirituali: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Cei trei corifei ai culturii teologice răsăritene au trăit în secolul al IV-lea d.Hr. şi, prin marile lor realizări, au schimbat faţa lumii vechi. Slujind cu dăruire lui Dumnezeu şi oamenilor, i-au învăţat pe creştini dreptatea, cinstea şi onoarea, au explicat Sfintele Scripturi şi au apărat dreapta credinţă împotriva ereziilor, dar mai presus de orice, au tradus în fapte adevărul Evangheliei. Aceasta este şi ziua în care îl aniversăm pe marele matematician Grigore C. Moisil, patronul spiritual al liceului nostru. Astfel a luat naștere MOISIVISIONUL, o gala a manifestărilor artistice dedicate anul acesta marelui dramaturg, I.L. Caragiale.La împlinirea a 106 ani de la nașterea sa, toți elevii Liceului Teoretic ,,Grigore Moisil”, de la cei de clasa a V-a până la cei de clasa a XII-a, s -au pregatit cu emoții pentru acest moment. Preselecțiile au avut loc joi, 26 ianuarie, iar marele eveniment s-a desfășurat luni, 30 ianuarie. Fiecare clasă a încercat să iasă în evidență prin diferite activități: muzică, dans și teatru, iar în cele din urmă, doar cei mai buni au ajuns, în adevăratul sens al cuvântului, la MOISIVISION. Gala a fost câștigată de elevii clasei a XII-a F si s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

Ene Nicoleta, a IX-a A Jecu Andrada-Mihaela, a X-a B


CUM VAD EU LICEUL MOISIL? La început, când părinţii mi-au spus că în curând voi părăsi şcoala mea de provenienţă şi voi învăţa la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, habar n-aveam că acest liceu are elevi şi profesori cu performanţe atât de mari. Dar, când am aflat că înainte de a învăţa la Moisil voi da un examen de admitere, mi-am dat seama că acest liceu nu este unul oarecare, că este un liceu „cu vocaţie europeană”, cum am aflat mai târziu că îl numesc moisiliştii.

Mândră şi cu zâmbetul pe buze, având încredere deplină în mine însămi, m-am trezit, faţă în faţă cu nişte subiecte ce mi-au îngheţat sângele în vene. Atunci mi-am spus: „Dacă nu sunt pregătită pentru liceul Moisil?”. Dar ştiam, din propria-mi experienţă, că nu voi fi admisă la liceul Moisil dacă intru în panică. Cu stiloul tremurând în mână şi cu un gram de speranţă în suflet, m-am apucat de treabă. Subiectele nu mi s-au părut atât de dificile când m-am concentrat doar la ele, la nimic altceva din jurul meu. Astfel, clepsidra timpului a lăsat firele subţiri de nisip să se scurgă până la jumătate. Eu deveneam din ce în ce mai emoţionată. Timpul era marele meu duşman, pe care adesea îl biruiam în luptele noastre crâncene. Deodată, supraveghetoarea ne spune să dăm lucrările în maximum două minute. Întrucât subiectul la matematică mi-a creat probleme, aş fi vrut sa aceste două minute să dureze o eternitate, ceea ce nu era posibil, din păcate. Cele două minute s-au scurs şi am predat lucrările. La afişarea rezultatelor, sufletul meu s-a umplut de bucurie, deoarece mă aflam pe locul IV. Astfel, în data de 12 septembrie, am trecut, sfioasă, pragul acestui liceu atât de primitor. M-am obişnuit repede cu toţi colegii şi profesorii. Doamna profesoară de limba română este profesoara mea preferată. Ea m-a ajutat să mă acomodez mai repede cu toţi profesorii şi mi-a redat încrederea şi curajul, demult pierdute. Liceul Moisil a devenit, pentru mine, cel mai frumos loc de pe pământ. Aici mă simt ca acasă, ba chiar mai bine.

RADU IULIANA, a V-a A


CUGETARI NAZDRAVANE DE LA CEI MICI ...despre colegi „Elevii cei mari deocamdată sunt bine, nu ne ceartă, nu ne bat, dar în viitor s-ar putea întâmpla...”

„Cei mari ne respectă foarte mult şi ne ajută. Eu mi-aş dori de la colegii mei să nu mă mai înjure când stau la poartă şi îmi dă gol cineva.”

„Eu mi-aş dori de la colegi să-mi dea în fiecare zi un leu.”

...despre liceu „Elevii cei mari, la început, intrau în clasa noastră şi ne priveau ca pe nişte experimente.”

„Prima zi de şcoală a fost o zi călduroasă, sute de suflete s-au adunat în curtea şcolii, pe lângă care s-au alăturat cateva suflete mai mici, nou venite.”

„Eu, din data de 12 septembrie, sunt o mică celulă din marele liceu „Grigore Moisil”.”

„Nu-mi doresc nimic de la colegi pentru că sunt aşa cum vroiam să fie: nici prea -prea, nici foarte-foarte.”

„Moisilul e ca un vis frumos.”


OLIMPICII LUI MOISIL Făcând o raportare la prestigiul internaţional pe care îl are ţara noastră atunci când vine vorba de olimpici, putem spune că aceşti elevi cu rezultate excepţionale reprezintă adevărate modele. Cu astfel de elevi se poate mândri şi Liceul Teoretic « Grigore Moisil » , elevi cu rezultate semnificative atât la cursuri, cât şi la concursurile şi olimpiadele naţionale. Elevi susţinuti din plin de colegi, profesori şi direcţiune ajung să îşi etaleze cunoştinţele dobândite şi cultura generală şi ocupă locurile I cu note maxime. Liceul nostru are o tradiţie a olimpiadelor naţionale. Anual elevii care patricipă la aceste concursuri sunt recompensaţi în cadrul festivităţilor de premiere, cu diplome şi premii speciale. Astfel se cuvine să-i enumerăm pe cei de care suntem mândri şi care de-a lungul celor patru ani de şcoală s-au evidenţiat prin rezultate excepţionale : 1. Ichim Ioana-Olimpiada de limba si literatura romana

23. Egor Iuiliana- Rusa moderna, locul I

2. Felea Alexandra- Olimpiada de limba si literatura romana

24. Ilici Olimpia- Rusa materna, mentiune

3. Malihin Diana- Olimpiada de limba si literatura romana

25. Petrov Zina- Rusa materna, locul I

4. Iftode Nicoleta- Chimie, mentiune

26. Pislari Victor- Rusa materna, locul II

5. Patrascu Teodora- Chimie, mentiune

27. Savin Victor Marian- Rusa materna, locul II

6. Radu Ioan Alexandru

28. Ulian Adelina- Rusa materna, locul III

7. Tatu Cristian Ionut- Fizica

29. Zenovei Ana- Rusa materna, mentiune

8. Popa Alexandru- Matematica, medalie de bronz.

30. Buri Elena- Neogreaca

9. Cotoran Dana Elena- Limba engleza

31. Dragoi Andreea- Neogreaca

10. Ifrim Alexandra- Limba franceza, mentiune

32. Pelivan Irina- Neogreaca

11. Madar Alexandru- Informatica, medalie de bronz

33. Grigoras Teodor– Chimie

12. Munteanu Maria Viviana – Informatica aplicata

34. Tilea Corina– Engleza

13. Vararu Theodor- Informatica, Engleza

35. Diacu Marinela– Latina

14. Jecu Andrada- Astronomie

36. Vlas Senica– Latina

15. Mocanu Andreea- Istorie

37. Ionescu Stefan Cosmin– Istorie

16. Nica Cristian- Istorie

38. Cornei Mariana– Rusa materna, premiul III

17. Pindic Razvan- Filosofie

39. Martin Raluca– Rusa materna, premiul III

18. Linte Cosmin- Informatica

40. Bejenaru Paula- Rusa materna, premiul III

19. Glodeanu Emanuela- Religie

41. Farapon Alina- Rusa materna, premiul II

20. Grigoras Mihai- Stiintele pamantului

42. Mitri Daniel- Rusa materna, mentiune

21. Anton Mihail –Rusa materna ,locul II

43. Racoare Cristina– Neogreaca

22. Antonov Iraida- Rusa materna , locul I

44. Bucur Catalina– Biologie 45. Sava Dragos– Sah

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să îi susţinem în continuare şi , de ce nu, chiar şi pe cei care nu au curajul să îşi valorifice cunoştinţele şi să le urăm să aibă parte de numeroase câştiguri ! Radu Theodora, clasa a XI-a F


MANDRIA UNUI MOISILIST

Pentru profesorii și elevii Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, ziua 30 ianuarie nu reprezintă doar o dată oarecare înscrisă în calendar, ci poartă în sine semnficaţii multiple, redescoperite în mod inedit în fiecare an. În primul rând, îi sărbătorim din punct de vedere religios pe Sfinţii Trei Ierarhi, protectorii spirituali ai instituţiei de învăţământ. Mai mult decât atât, însă, celebrăm ziua liceului nostru prin desfășurarea concursului „Moisivision” și, bineînţeles, prin suspendarea orelor de curs. Pentru a marca împlinirea a o sută șaizeci de ani de la nașterea, respectiv, o sută de ani de la moartea clasicului Ion Luca Caragiale, tematica momentelor artistice pregătite de fiecare clasă și-a tras sevele din opera acestuia. Întrucât aceasta se constituia în prima participare a bobocilor la evenimentul deja cunoscut de colegii mai mari, emoţiile au fost cu atât mai accentuate pe parcursul preselecţiilor, în timpul prezentării propriu-zise și chiar la pregătirea iniţială a materialului. Competiţia n-a putut fi altfel, deci, decât pe măsura așteptărilor. Lăsând tensiunea să se intensifice cu fiecare moment, s-a început cu o scenetă pregătită de doamna profesoară de religie Codriș Izabela și de elevii claselor a IX-a B, respectiv, a IX-a D, menită să pună în lumină contrastul dintre respectarea valorilor creștine și ignorarea lor, urmată fără îndoială de o decădere morală. Concursul a fost deschis de către cei mai mici dintre moisiliști, elevii clasei a V-a, care însă au dovedit, prin calificarea la mai multe categorii, că talentul nu ţine cont de vârstă și că integrarea lor într-un colectiv de liceeni n-a întămpinat dificultăţi. După încheierea dansului și a interpretării emoţionante a melodiei „Cât de frumoasă ești”, a urmat rândul celor mai mari să își demonstreze măiestria în faţa unui public pe cât de numeros, pe atât de implicat, format deopotrivă din profesori și elevi, din juriu și din simpli spectatori. Au urmat, în continuare, scurte scenete de comedie, interpretate exemplar de elevii claselor participante la secţiunea teatru, care au amintit prin costume, prin tipologia personajelor și prin acţiune de dramaturgia lui Caragiale. N-au putut trece neobservate scenariile adaptate, precum „Articolul 214” al bobocilor de la IX E sau „A doua scrisoare pierdută”, al gâscanilor de la XII B. S-a remarcat, în același, modalitatea originală de îmbinare a clasicului cu modernul, de către elevii claselor a XI-a B, respectiv, a XI-a A, care au demonstrat încă o dată că „Moisiliștii au talent”. Dacă prin arta coregrafică s-au remarcat clasele a X-a A și a XII-a E, mă mândresc cu faptul că IX D a fost singurul colectiv calificat la film, pe care l-am dorit o ilustrare a citatelor lui Caragiale și, de asemenea, o încununare a eforturilor depuse atât de noi, cât și de doamna dirigintă Ivanov Camelia. Dintre toate momentele artistice, cel din urmă s-a dovedit a fi cel mai spectaculos. Îmbinând cu umor scene din viaţa școlii de ieri și de azi, cu ecou atât în schiţele scriitorului, cât și în realitatea imediată a liceului nostru, elevii de la XII F au impresionat prin jocul actoricesc, prin dialogul alert și sugestiv care le-a adus, inevitabil, trofeul mult râvnit. În pauza dinainte deliberării, trupa vocal-instrumentală Scherzo, coordonată de doamna profesoară Raicu Claudia, a interpretat cântecele „Fata din vis” și „Tot mai sus”, detensionând spiritele emoţionate de așteptarea rezultatelor finale. Sfârșitul zilei a adus, în ciuda frigului pătrunzător de afară, un impresionant foc de artificii, parcă proiectând pe cerul de ianuarie mândria moisiliștilor care știu nu numai să înveţe, ci și să se distreze. Artamonov Andrada, Clasa a IX-a D


MICII MOISILISTI Anul acesta şcolar este unul plin de schimbări cu adevărat notabile, resimţite deopotrivă de elevii şi profesorii din întreaga ţară. După cum bine ştiţi, nici Liceul Teoretic „Grigore Moisil” nu a făcut excepţie de la regulă, ba chiar se poate spune că în materie de schimbări le -a întrecut pe celelalte licee din municipiul Tulcea. Ne referim, desigur, la apariţia în cadrul acestei instituţii de învăţământ a ciclului gimnazial prin introducerea clasei a V-a, formată din cei mai tineri moisilişti din liceu. Desigur, nu a fost uşor să ajungă la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. Au avut de susţinut câte un examen dificil, atât la Limba şi literatura română, cât şi la matematică, probe pe care le-au depăşit doar cei mai bine pregătiţi dintre ei.

„Am multe pasiuni, dintre care pot enumera: echitaţia, tenisul, dansul sportiv, lectura.” „Hobby-ul meu este şahul, îmi place să joc. Este o confruntare a minţii.”

Prezenţa lor în şcoală ne-a stârnit curiozitatea şi am dorit să aflăm cât mai multe despre cum văd ei acest liceu. Din această cauză, leam luat fiecăruia dintre ei câte un interviu. Iată întrebările pe care leam pus şi câteva dintre cele mai interesante răspunsuri primite:

„Domnii profesori sunt foarte diferiţi, dar totuşi au răbdarea şi concentrarea necesare instruirii şi educării copiilor. Deşi fiecare are un caracter aparte, sunt încântată de faptul că am oportunitatea de a lucra cu aceştia.”

Ce profesie te vezi practicând peste 20 de ani? „Peste 20 de ani mă văd practicând criminalistica la F.B.I.” „Peste 20 de ani, mă văd ca fiind arhitect, informatician sau şofer de curse.” Ce părere ai despre domnii profesori?

„Îmi plac profesorii acestei şcoli, deşi unii dintre ei sunt cam exigenţi.” Ce părere ai despre biblioteca liceului? „Biblioteca mi se pare o oază de linişte într-o lume agitată.” „Biblioteca liceului este un loc încărcat de fantezie şi mister. Plină de nostalgie şi entuziasm, doamna bibliotecară îşi dă seama doar dintr-o privire care este cartea potrivită pentru fiecare dintre noi.” La ce olimpiade sau concursuri ai participat/ intenţionezi să participi? „Am participat la următoarele concursuri: „Olimpicii cunoaşterii”, „Micul matematician”, „Comunicare. Ortografie” şi „Evaluare în educaţie”. „Am participat la mai multe concursuri de matematică şi limba română, cum ar fi: „Evaluare în educaţie”, „Cangurul”, „Media Kinder”, „Lumina Math”etc.

Cum te-ai acomodat cu noua şcoală/noii colegi? „M-am acomodat la fel de uşor şi cu colegii, şi cu şcoala care este foarte frumoasă şi curată, iar colegii… Sincer, îmi plac mai mult decât cei de la şcoala de unde vin.” „Cu noua şcoală m-am acomodat destul de greu. Cu noii colegi, uşor, pentru că sunt comunicativi.” Cum te înţelegi cu elevii mai mari? „Deşi nu prea interacţionez cu elevii mai mari, ei sunt buni şi atenţi cu noi.” Care e materia ta preferată? De ce? „Materia mea preferată este limba engleză pe care doresc să o învăţ foarte bine. Când voi fi mai mare, mi-ar face plăcere să vizitez o ţară străină.” „Materia mea preferată este limba română deoarece d-na profesoară face ca orele să fie foarte interesante şi plăcute.” Care este hobby-ul tău? „Unul dintre hobby-urile mele este lectura. Îmi plac foarte mult cărţile şi găsesc în ele adevăraţi prieteni.”

Ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun „Nu prea ştiu… ca orice copil: multe dulciuri şi câteva cărţi interesante de citit în vacanţă:” „Nu credeţi că suntem cam mari pentru Moş Crăciun? Este frumos să crezi în el, dar cred că toţi ştim deja că nu există. Oricum, eu mă voi bucura de orice voi primi pentru că am deja tot ce îmi trebuie.” Care este cartea ta preferată? „Cartea mea preferată este ”Recreaţia Mare” de Mircea Sântimbreanu, pe care am primit-o drept premiu la o serbare şcolară. Ea este foarte amuzantă şi se inspiră din viaţa reală a elevilor.” Ne bucurăm că am putut să vă împărtăşim opiniile celor mai tineri dintre moisilişti, cărora le urăm bun venit în liceul nostru al cărui viitor îl reprezintă.

Vatra Vlad,a V-a


CONCURS

Eşti creativ? Îţi place să desenezi, să fotografiezi sau să faci tot felul de ilustraţii? Colectivul de redacţie al revistei AegzyssusXXI te invită la o provocare! Căutăm un nou design pentru următoarele numere ale revistei. Vor fi apreciate lucrările care surprind aspecte reprezentative pentru Liceul Teoretic “Grigore Moisil” (exemplu: sigla liceului plus gama de culori specifice: oranj, albastru, alb, galben, imagini cu liceul, etc.) şi care dovedesc, în primul rând, bun gust. Aşteptăm propunerile voastre pe adresa redacţiei, la revista@liceulmoisil.ro.


LET’S DO IT ROMANIA, LET’S DO IT MOISIL! Nu am avut nevoie de prea mult timp pentru a striga “PREZENT!” la invitaţia de a da o mana de ajutor la curăţenia întregii ţări, întro singură zi. Cine putea mai bine decat noi să ia atitudine în faţa acestei probleme? Odată conştientizată cauza ce a dus la transformarea mediului înconjurator într-un univers al ambalajelor şi al deşeurilor “făra de moarte”, în care indiferenţa guvernează, a fost uşor să găsim soluţii. Primul pas a fost de a ne implica foarte entuziaşti în activităţile propuse. Astfel incât, în dimineaţa de 24 septembrie, “Ziua Naţională a Curăţeniei”, am pornit cu mici şi mari, toţi moisilişti, în maratonul curăţeniei. Coordonaţi de domnişoara Ana Butuc şi sprijiniţi de Asociaţia “Mâini Întinse”, la ora 8 eram cu toţii în zona Bididia, unde urma să înceapă şi ecologizarea. Ne-am înarmat cu mănuşi şi saci de plastic şi am declarat război tuturor deşeurilor ce aveau să stea în calea noastră. Deşi, din fericire, putem spune că nu am avut ce aduna, locul nefiind foarte murdar, am reuşit să strângem aproximativ 20 de saci cu resturile din activitatile practicate de tulceni în aceasta zonă, şi anume organizarea grătarelor. Timpul a trecut foarte repede,“căutarea” noastră a luat sfărşit la ora 12. Ne-am scos mănuşile şi ca nişte adevăraţi doctori ce au terminat cu succes o operaţie, am fost multumiţi şi încrezători în ceea ce noi putem face pentru a rezolva problemele planetei noastre. Am plecat convinşi că trebuie să acţionăm asupra a ceea ce ne deranjează şi că în primul rând trebuie să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem în jurul nostru. Micul nostru efort de a ne petrece jumătate din ziua de sâmbăta colectand deşeuri a fost recompensat cu o Diplomă de participare, „ca recunoaştere a respectului pentru mediul înconjurător”. Mulţumim tuturor moisiliştilor care au dovedit nu numai că le pasă de mediu, dar şi de viitorul generaţiilor următoare ce se vor bucura de natură. Participând la aceasta acţiune, le dorim tuturor să nu-şi piardă entuziasmul şi încrederea în puterea lor de a schimba lumea.


LET’S DO IT ROMANIA, LET’S DO IT MOISIL!


INTERVIU DINCOLO DE CATEDRA Unora le punem etichete sau porecle, pe unii îi admirăm, în faţa altora avem emoţii, iar alţii pur şi simplu ne inspiră. Foarte puţini dintre noi, elevii, reuşim să vedem profund dincolo de aparenţe, unde se află mari oameni, pe care deseori nu îi apreciem la adevărata lor valoare. Cunoaşterea noastră tinde să se îndrepte spre superficialitate... De aceea, pentru a vedea omul de dincolo de catedră, l-am intervievat pe domnul profesor de limba germană - Enica Aurel.

1.Ce anume va determinat să scrieţi epigrame? De ce nu o altă specie a poeziei lirice? Determinarea a survenit din dorinţa de a transmite şi altora frământările fărâmei mele de spirit. Pe lângă aceasta, ataşamentul faţă de valorile existenţiale m-au determinat să reprob, să repudiez imoralitatea, prostia, hoţia şi alte moravuri corupte de aviditate. Nu doresc să critic pe nimeni. Nu trebuie să se uite că îndreptarea acuzatoare a degetului spre o persoană include automat îndreptarea celorlalte trei degete asupra propriei persoane. Evidenţierea unor fapte sau comportamente imorale au rolul educativ al autocorijării. Îmi doresc să restitui prin interpretare, prin forţa şi claritatea scrisului, lumea din lanţul contemporan, obscur şi imoral. Însă prioritar pentru mine este crearea pe plan sufletesc a unui ax interior. Am ales această specie a poeziei pentru că îmi place să fiu mai concis şi îmi este destul de uşor să creez catrene. 2. Este poezia o pasiune mai veche? Ce alte pasiuni mai aveţi? Pot spune că este o pasiune mai veche, încă din liceu scriam poezii, însă pe parcursul vieţii am avut şi alte pasiuni, cum ar fi cântatul la vioară. 3. Ce puteţi să ne spuneţi despre ultima carte publicată? Volumul „Memento, homo...” îşi propune să ilustreze câte ceva din diversificata gamă de aspecte ale realităţii contemporane. Un loc central în acest volum îl ocupă demascarea inechităţilor faţă de cei activi şi creatori de valori materiale şi spirituale. Bineînţeles că surprinde şi rapacitatea unor categorii profesionale care caută propriul interes (a-şi menţine lefuri şi pensii „nesimţite”), fapt ce are repercursiuni asupra întregii naţiuni. De asemenea, se evidenţiază şi transformarea unui număr mare de oameni într-o masă de pomanagii şi chilipirgii,dispuşi să se calce în picioare la fiecare paranghelie locală sau naţională. Acestea sunt doar câteva aspecte cuprinse în prezentul volum. Cititorul va descoperi, însă, mai mult de atât. Poate descoperi unele subtilităţi care au rolul de a spori plăcerea estetică a lecturii. Caracterul generalizator şi portretele unor personaje, dau frâu liber imaginaţiei, fiecare putându-şi imagina şi interpreta ce şi cum doreşte. 4. Care a fost visul copilăriei dumneavoastră? Din totdeauna v-aţi dorit să fiţi profesor? Înainte nu exista o comunicare din acest punct de vedere între părinţi şi copii. Însă ţin minte că îmi doream să devin învăţător. 5. A existat o clipă, un eveniment sau un om despre care puteţi afirma că v-a schimbat viaţa? Nu a existat o persoană care mi-a schimbat cursul vieţii, în general eu mi-am făcut propriul drum. Ceea ce mi-a schimbat viaţa a


INTERVIU fost faptul că m-am mutat de la casă la bloc, în sensul că a însemnat o mare diferenţă pentru mine. Îmi lipseşte natura, de aceea în apartamentul meu tablourile înlocuiesc oarecum această parte pierdută. Cei care au trecut prin comunism ştiu ce înseamnă să fii obligat să te muţi, iar în spatele tău casa părintească să fie demolată. 6. Una dintre cele mai frumoase realizări ale dumneavoastră şi un regret. Una din realizările mele este faptul că am avut elevi participanţi la olimpiada de limba germană – fazele judeţeană şi naţională, elevi care au absolvit Facultatea de limba germană şi S.E.L.T. Un regret ar fi acela că nu se apreciază îndeajuns intelectualitatea. 7. Ce personalităţi sau persoane v-au inspirat în viaţă? Pot începe cu învăţătorul meu căruia i-am dedicat şi ultimul volum publicat, „Memento, homo...”: „E trudnică Golgota senectuţii,/ Dar port şi acum un chip de neuitat/ În suflet; chipul LUI, ce m-a-ndreptat,/ Cu râvna-i vredincă de-a apostolat,/ Spre căile cunoaşterii, virtuţii...!” 8. Ce părere aveţi despre Liceul Teoretic „Grigore Moisil”? I-am urmărit evoluţia în timp şi s-a dovedit a fi cel mai bun liceu din Tulcea. Deşi sunt un spirist, consider că Moisilul s-a dezvoltat spectaculos şi continuă şi în prezent să se perfecţioneze de la an la an. 9. Un mesaj tinerilor moisilişti. Să înveţe!

Domnul professor Enică Aurel a publicat articole de specialitate în revistele „Convorbiri didactice”, Tulcea şi „Limbile străine în şcoală”, Bucureşti, dar şi epigrame în ziarele „Delta”, „Tricolorul”, „Cronicarul”, „Orient expres” şi „Acum”. Primul volum publicat se numeşte „Zâmbete triste”(2001), în 2003 apare „Cristale de memorie” şi „Restitutio in tenebris animorum”(„Restituire din tenebrele sufletelor”), toate acestea fiind cuprinse în volumul din 2004 „Instantanee... de tranziţie”. În 2009 apare volumul „Înmuguriri ideatice” dedicat „celor care m-au făcut OM”. Recent, „Memento, homo...”(2011) este tipărit în cinstea „Celor care m -au îndreptat spre calea cărţii, primul fiind fostul meu învăţător.” Multe ar mai fi realizările domnului profesor, însă am vrea să amintim una dintre ele în mod special. În 2007, domnul profesor ne ajută să învăţăm limba germană, prin publicarea cărţii de specialitate „Deutsches ÜbungsbüchleinÜbersetzungsübungen”(„Cărticică de exerciţii germane. Exerciţii de traducere”). Această publicaţie a fost înregistrată, prin cererea conducerii bibliotecii din Leipzig, în arhivele Bibliotecii Naţionale Germane, unde se află nelimitat la dispoziţia publicului. Ceea ce ne frapează este faptul că publicaţia domnului profesor nu se află şi în Biblioteca Naţională Română...E surprinzător că persoane de la aprox. 2000 de km au aflat despre această lucrare şi şi-au manifestat interesul, iar conaţionalii se izbesc de zidul indiferenţei, fiind dominaţi de incapacitatea de a vedea adevăratele valori. Poate e încă un semn în privinţa atitudinii noastre. În incheiere, îi mulţumim domnului profesor pentru interviul acordat, iar noua nu ne rămâne decât să-i urmăm sfatul de a învăţa şi a persevera în ceea ce ne-am propus. Grosu Mădălina cls. a XI-a E


ILUSTRATII


DANA COTORAN, XIB


CENACLUL “NEGRU PE ALB” AVEM ŞI NOI CENACLU Noaptea e un sfetnic bun, se spune! Iată, eu, sub aripa întunecatei Nyx (la ora 00:26), încerc să cuvântez câte ceva despre un cenaclu. O, muze, coborăţi-vă asupra mea și inspiraţi-mi vorbele! Un cenaclu, un banal cenaclu. Rectific (vezi tu, cititorule, punctuaţia e fundamentală într-o frază): un cenaclu, un banal cenaclu? Mai potrivită e, deci, o întrebare. Nu, nu este retorică, cel puţin nu în sensul în care înţelegem îndeobşte acest din urmă atribut. Dom’le (sau dom’șoară), nu este un banal cenaclu! Din câte ai observat, continui să neg, ceea ce e o manevră nefericită, psihologic vobind. Dar! Grecii antici și-au dat seama că în situaţii absolute ca aceea în care încercau să definească însăși Fiinţa (ceea ce este), nu se pot exprima decât negativ. Au ajuns, prin urmare, să o descrie astfel: nenăscută, nepieritoare, ireductibilă, etc. Și noi, la fel, ne-am lovit de acest impediment în analiza cenaclului. În cuvinte simple, cenaclul ”Negru pe Alb” e o întâmplare magică, nemaiîntâlnită, care stă la baza vieţii noastre și, credeţi-mă, asta nu e decât o timidă aproximare a ceea ce reprezintă în realitate! Am fost rugat să mărturisesc ce se întâmplă la ședinţele noastre. O, dar ce nu se întâmplă! Precum în Egipt, misterele erau păstrate doar pentru iniţiaţi, astfel și noi avem secretele noastre. Ceea ce pot totuși să dezvălui este atmosfera pe care am avut-o până acum. În prima ședinţă, după câteva jocuri de dezgheţ, tutelate de Ioana Ichim, am reușit să ne apropiem îndeajuns de mult încât să putem râde împreună, gândi împreună, citi împreună, critica și transpira (de emoţie) împreună. Consideraţii asupra poeziei, consideraţii asupra propriilor consideraţii, discuţiile au fost fulminante! La final, am fost supuși unei probe de foc: să scriem un text în proză, respectiv o poezie (grupându-ne pe 2 echipe), pornind de la un citat și, indispensabil, folosind o serie de cuvinte fără nicio legătură între ele. Am stabilit de comun acord noi, cei de la poezie, că nu vom reuși să facem niciodată așa ceva, hotărând în schimb să creăm ”postmodern” (adică aiurea, aleator). Ceea ce a ieșit și-a atins scopul: ne-a întins feţele cu zâmbete surprinse. Cea de-a doua ședinţă a început cu o prezentare a Ioanei despre minimalism, continuând cu niște jocuri de creaţie și demonstrative pentru idei literare pe care amintita ni le-a predicat. O iniţiativă lăudabilă! Mai departe, am citit poezii, proză, care mai de care. Ce-i drept, de această dată (ora 18:00) spiritele au fost mai adormite, poate pentru că am avut căldură în clasă. Prima ședinţă s-a petrecut în frig și am fost nevoiţi să ne dinamizăm, să ne mișcăm pentru supravieţuire. Acum, ne-am lăfăit în temperaturi ridicate, cu minţile blazate. Numai doamna Bădîrcea ne-a mai trezit, recitându-ne Romanţa tinereţii de I. Minulescu! Cenaclul ”Negru pe Alb” e o întâlnire în care, în primul rând, totul se orientează în jurul artei. Sunt puţine locuri în care noi, tinerii. reușim să purtăm astfel de discuţii sau, măcar, să ne mai amintim de asemenea valori. Însuși faptul de a-ţi jertfi din timpul tău pentru așa ceva este înălţător. Vom găsi momente în care să vorbim despre cluburi, despre ce-a mai făcut prietena cu prietenul prietenei verișoarei, ș.a.m.d., dar să găsim și o clipă în care să inspirăm adânc și să ne întrebăm: ”ce rost au toate astea?”Asemenea momente le puteţi găsi în cenaclul nostru,șansa de a respira un alt aer: aerul adevăratei libertăţi spirituale. Pindic Răzvan Alexandru, XI-F


CENACLUL “NEGRU PE ALB” Raţiunea nu mai învinge pe nimeni.Moartea pasiunii Odată cu capitalismul societatea a cunoscut mari variaţii. Este utopic să mai ceri cuiva inflexibilitatea robespierriană într-o lume în care „vânezi sau eşti vânat”.Din punctul acesta de vedere modernitatea este o antichitate updatată,frumos machiată şi pregătită să pozeze în Maica Tereza când în fapt, portretul sângeroasei Bathory i s-ar potrivi de minune. Se pune aşadar o întrebare de bun simţ. Cu toţii numărăm fericirea în monede(cei prea fericţi sau supremii fericiţi –în bancnote,vise împlinite şi parfumuri franţuzeşti,fine). Aşa ne-a învăţat societatea să fim: cu toţii vampe ieftine ce se vând pe trei parale(ce-i drept,sunt şi unii mai norocoşi- se vând pe cenţi, eurocenţi sau penny). În numele sfintei digresiuni am divagat de la premisă: cine suntem,de ce,de ce ne supunem ovineşte?Societatea are un răspuns: sunteţi cetăţeni în zona euro,background-ul etnic este leul,ştiţi limba universală a banilor şi vă tatuaţi în loc de crucifix sau lotuşi-mărunţiş din cupru, aluminiu-tinichele, bagatele... Editurile trebuie neapărat să schimbe titlul Bibliei. Să se numească: „Mic îndreptar pentru tinerii antreprenori: uită-te în oglindă.Te cheamă 3458660 şi te-ai născut în Babylon(viaţă=consum). Nu pierde ocazia! Acum şi doar acum ai 2 şanse de mântuire la preţ de una! Sună în 10 minute şi primeşti gratuit o mulţime de alte baliverne [...] Acesta este un produs ce se adresează persoanelor sub 0,5 ani. Vă mulţumim!”. Şi totuşi,la ce aş putea să renunţ pentru mai bine? A-ţi salva viaţa este o expresie foarte generală.Într-o lume de salvamari de profesie, frumos cravataţi şi numerotaţi de la 1 la 10 probabil că mi-aş vinde până şi pielea. Şi pe cea a ursului din pădure, dacă-mi permiteţi. Mi-aş negocia pe două vorbe bune primii tenişi; dinţii de lapte pe care mama i-a păstrat cu atâta grijă şi...pe mama nu.(nu chiar) Sunt unii care şi-au deschis de curând magazin de părinţi.Ca să cumperi ceva, ţi-i cer pe mama şi pe tata. Nu pot s-o vând nu pentru că n-aş avea piaţă de desfacere...încă n-am ajuns în „Îndreptar” la capitolul cu părinţii. Şi când vezi în jurul tău oameni care întind mâna în loc să o încordeze,care bat palma în loc să strângă pumnul,care-şi vând pielea pe două pungi de mălai şi-o găleată îţi e imposibil să nu afirmi: „Da dom’le,eram într-o situaţie de viaţă şi de moarte” Copiii-şi vând ursuleţii,credinţa,limba şi primele hăinuţe doar pentru că la TV e cool să priveşti gol.Cu creierul gol. Critica raţiunii celor mulţi naşte monştri” a vrut să spună Goya. Nu-i nimic,l-am corectat eu.Somnul creează vise,e ceva bun.Are preţ bunicel. Dacă mă întrebaţi pe mine,sunt deschis la nou.Atât de deschis...ca o bătrână ce-i oferă un ceai cu miere de tei jefuitorului cu cagulă ,după ce i-a pus Bach în surdină, să nu obosească luând bijuteriile şi tablourile.La fel ca mine, bătrâna îl salută la plecare, dezgolită. Cred cu tărie că obiectele sunt obiecte. Modernitatea e modernitate, iluziile sunt iluzii, truismul e truism şi tautologia politică de stat.Toate se vând şi se cumpără.Toate sunt tranzacţionabile. Nu găsesc(oricât m-aş strădui) un amărât de obiect să-mi creeze chimie. Pur şi simplu obiectele sunt reci. Nu mă atrag. Sunt fără viaţă. Amintirile şi visele sunt sunt cu mult mai preţioase. Nici spânzurat mişeleşte de degetele mici de la picioare nu mi-aş vinde sufletul. Nu suntem decât chiriaşii trupurilor noastre şi tot ce luăm în următoarea viaţă e sângele. Doar pentru că limba,demnitatea şi tradiţia reuşesc după atâta timp să învingă importatul servilism şi obedienţa neagră,acestea îmi amintesc mai mult cine sunt, de la copil la infinit. N-are nimeni destui bani cât să-mi cumpere sufletul. „Pentru toate celelalte există Wall Street şi MasterCard!” Post-Scriptum: Am de vânzare prima poezie şi trei fire din primul meu păr creţ.Le dau ieftin.Sunt într-o situaţie de criză. Pe-un espresso cu două linii de zahăr şi-un biscuit cu unt.Să fie de la Danish Food Corp. Repet,sunt pe cale să-mi pierd viaţa!!!Contactaţi-mă cât mai urgent.Punct

Cristian Glavan XII E


CREATII LITERARE preşedintă a elevilor din Centrul Judeţean de Excelenţă pentru Literatură Tulcea preşedinta Cenaclului Literar „Negru pe alb” al Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea membră a Asociaţiei Scriitorilor Tulceni „Aegyssus” membră a Cenaclului Naţional „Săgetătorul”, sub egida prof.dr. Tudor Opriş Premii obţinute: POEZIE: 6 premii I la faza judeţeană a Concursului Tinere Condeie (2003, 2004, 2007, 2008, 2009– laureat naţional), Premiul de Excelenţă (2006) Premiul Naţional Junior acordat de Cenaclul Naţional „Săgetătorul” pentru volumul de debut, „Treisprezece şi trei sferturi” DRAMATURGIE: Premiul I, faza judeţeană a Concursului Tinere Condeie (2009) şi laureat naţional PROZĂ: faza judeţeană, „Tinere Condeie” (2010: premiul II, 2011: premiul I, laureat naţional 2011 Marele Premiu al Concursulului Naţional de proză „Mihail Sadoveanu” şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi-2011

CUM SIMTE LULU PANTOFII Mama a murit acum treizeci de ani într-un accident de maşină. Era îmbrăcată în rochie de mireasă, deşi nu se mărita cu nimeni şi nu-şi terminase nici măcar liceul. A murit când avea vârsta mea şi sunt sigură că a făcut asta intenţionat. Şi-a înfipt pantoful alb de mireasă, cu toc cui, în pedala de acceleraţie şi a aşteptat până a sărit prin parbriz în braţele primului copac de pe marginea şoselei. Lulu Denisiuc nu ştia să conducă decât şalupe şi să dea prioritate pe Dunăre bărcilor mai mici decât ea, aşa cum învăţase de la taică-su. Când au scos-o dintre fiarele maşinii contorsionate încă mai avea jarteaua de mireasă prinsă în jurul pulpei, strânsă în dresul căruia i se duseseră firele şi era plină de sânge. Poate ar trebui să reiau povestea asta cu ea stând în dreapta, pe scaunul de lângă şofer, cu lacrimi în ochi, ca o mireasă autentică în drum spre biserică. O mireasă pe care o strâng pantofii, fiindcă şi i-a cumpărat cu două numere mai mici, ca o chinezoaică cu saboţi de lemn. Concepţia ei în general e că eu am picioarele prea mari şi tălpile mici sunt, de fapt, un semn de feminitate. Aşadar, o mireasă cu monturi, îmbrăcată într-o rochie croită de ea însăşi, aşa cum avea să poarte la douăzeci de ani după ce murise, când s-a căsătorit, într-un final, cu tata. Mama ţinea în mână un buchet de flori mici şi albe, îvelit în tiul, pe care-l tot freca nervoasă între palme. Alea erau singurele flori care i-au plăcut vreodată, fiindcă mereu cere, când vine vorba de mers la florărie, să-i adauge şi-un fir de iarba iepurelui sau cum se numeşte de fapt buruiana aia, în buchet. Aşa a şi murit. A murit circulând într-o maşină cu număr par, în sâmbăta când trebuia să circule numai numerele impare. Exemplul clar de încălcare a legilor de circulaţie, sortit deci fatalităţii, pe care un regizor oarecare încerca să-l surprindă într-un film de propagandă comunistă acum treizeci de ani. Un ins care alesese aproape arbitrar nişte actori dintr-un liceu, care o considerase pe mama, pe Lulu Denisiuc, perfectă pentru rolul de mireasă moartă. I-am găsit acum ceva vreme corespondenţa cu respectivul, în sertarele vechi de pe vremea când era domnişoară în


IOANA ICHIM, XII A casa cu molii de pe Lupeni, nr. 25. Lulu Denisiuc se scuza insistent într-o scrisoare neexpediată că nu a putut ajunge la filmări din cauza ploii torenţiale. Că nu şi-a putut lua rămas-bun aşa cum se cuvenea. Motivul invocat era destul de stupid, îmi închipui, dacă n-a mai expediat scrisoarea. Sau poate era doar o ciornă. Poate îi fusese înapoiată de funcţionărimea de la poştă care nu l-a putut găsi pe maestrul oarecare la adresa menţionată pe plic. Cert e că mama n-a apucat niciodată să vadă filmul ăla. Filmul în care ea era personaj principal. Murea în primele zece minute, iar restul poveştii continua în jurul tragediei nuntaşilor. Cred că ăsta e motivul pentru care am urât dintotdeauna nunţile. Am urât petrecerile cu chiuituri, cu invitaţi de la ţară şi neamuri de a zecea spiţă, care au hotărât să le fie alături mirilor în această zi unică din viaţa lor. Care s-au decis să taie o găină şi s-o bage într-o sacoşă de rafie, încă nejumulită de pene, s-o aducă la restaurant cadou de nuntă. Să umple o damigeană cu cel mai prost vin pe care-l au în casă şi să-l aducă drept cadou de nuntă. Care au umplut două perne cu penele găinilor jumulite şi le-au făcut cadou de nuntă. O mie de oameni vin să mănânce şi să bea pe gratis până dimineaţă, să facă glume nesărate şi să strice pozele de la petrecere, în care mirele şi mireasa încearcă să fie romantici. La un moment dat or să observe că un individ îmbrăcat în costum de trening s-a strecurat în fotografia de grup, cu un zâmbet cât de poate de tâmp. Asta s-a întâmplat la singura nuntă la care am participat, când eram mică. Un individ în costum de trening s-a pozat lângă domnişoara de onoare. Ai fi putut crede că unicul său scop în viaţă era să ruineze întregul set de fotografii de nuntă. Tata i-a dat vreo sută de mii la aceeaşi nuntă unui puşti care i-a povestit cum se lipeşte mereu de alaiurile de petrecăreţi. Nu, nu e el tipul cu trening, ăsta purta cămaşa cu mânecă scurtă, la 5 grade sau câte erau afară. Venea la nunţi tocmai pentru că aici putea să mănânce şi să bea pe gratis, fără să-l întrebe nimeni din partea cui e invitat. Şi asta pentru că nimeni nu se cunoaşte cu nimeni. Atâta vreme cât eşti îmbrăcat la cămaşă şi la pantalon şi ai floare de nuntaş în piept eşti de-al casei. Adică poţi să mănânci şi să bei pe gratis până dimineaţă şi pleci înainte de episodul cu găinile jumulite şi pernele pline de pene însângerate. Nu ţi-ai dori să pierzi cel mai

patetic moment al serii, dar n-ai de ales, fiindcă nu vrei să se prindă toţi că ai venit fără niciun cadou. Individul povestea totul cu o sinceritate cruntă. Tata i-a dat o sută de mii impresionat de poveste. Mă simţeam ca la surprize, surprize, dar îmi dădeam seama că tipul nu minte. El şi amicul lui chiar se ocupau cu asta. Cu mâncatul şi băutul pe gratis pe la nunţi adică. Erau descurcăreţi. Împărţeau acelaşi sacou, că nu-şi permiteau mai multe. Stătea când un weekend la unul, când un weekend la altul. Asta însemna că mureau de frig în cămaşă cu mânecă scurtă, pe rând. Ăsta era weekendul când sacoul era la prietenul tipului, la o altă nuntă ce se desfăşura simultan, în altă parte a oraşului, cu o altă mireasă şi cu alt mire, care-şi nenoroceau la rândul lor existenţa. Lulu se gândea la asta când s-a aplecat peste capacul de toaletă. Lichidul din interior avea o nuanţă galbenă, semn că cineva n-a tras apa înainte. Că cineva şi-a sprijinit fesele de marginea murdară a tronului şi a luat vreo boală de piele de acolo. Lulu a scuipat în apa din toaletă, tulburându-i luciul. Nu era obsedată de curăţenie, dar restaurantul ăsta ar fi meritat să primească o reclamaţie pentru igiena din toalete. Uneori îţi doreşti să fii în baia ta. Ai un sentiment de intimitate. Băile publice, băile de tavernă sau restaurant, budele infecte, toaletele fără hârtie igienică şi uscător de mâini sunt deprimante, merită o reclamaţie. Nici ei nu i-au plăcut prea tare nunţile şi petrecerile ăstea de prost gust. I-a zis lu’ tata că rămân până la sarmale şi tot nu le servesc odată ca să plece. (Sunt sigură că mama nu s-ar fi gândit la asta, dar obiceiul petrecerilor care ţin până a doua zi, ca-n basme, sunt clar nişte turcisme încetăţenite. Pe asta nu puteam s-o gândesc decât Eu.) În cabina de lângă a intrat o tipă cu pantofi roşii. Mama îi vede picioarele pe dedesubt. Roşul e o altă chestie pe care n-o suportă. Roşul e prea ţipător şi mirosul de crini fiindcă e prea puternic şi-i mănâncă oxigenul din cameră. Individa de alături s-a descălţat şi a îndesat un guguloi de hârtie igienică în spatele călcâiului, să nu facă băşici cu apă. Pantofi de ocazie, prea incomozi. Şi pe ea o pândeau monturile de la saboţii de lemn pentru gheişe.


CREATII LITERARE epistolă către eroul de frate-miu firar tu să fii, ştiu că ţie îţi place crăciunul aşa că vroiam să-ţi spun vecinii noştri sunt acasă şi beau bere la pet câteodată se încalţă cu picioroange şi dau ocoale blocului în haine de capră, de urşi şi de stele de la balcon mă simt ca pe arca lui noe am un picior de lemn şi mâinile cârlige cu toate astea nimic nu mă-mpiedică să-ţi scriu din când în când poeme să ştii că pe-aici copacii au chelit şi nu le mai creşte părul când înghit pastile oamenii ţin în sertare pistoale mici şi super lustruite şi uneori încep să dea cu labele în ele precum câinii şi să se muşte şi să se lupte şi să ţipe pentru pace poate m-am uitat prea mult la filme, dragă frate, dar sub umbrele lor sub umbrele vecinilor cu dinţii-petarde blocurile îmi par mai mici şi câinii-mi par mai oameni decât oamenii bunica mă pune să-ţi transmit sănătate zâmbeşte cu obrajii pe jumătate humă câteodată când e cald se-ntinde cu urechea pe pământ s-asculte cum creşte iarba în lumea de dincolo zice: râmele mişună constant în cernoziomul din câmpia română cred că la tine pe front e linişte azi şi joci solitaire am văzut la tv că v-aţi făcut bradul vostru şi mâncaţi răcitură toţi românii când ai plecat de-acasă am plâns ca o soră mică şi fraieră clipind din ochii-ei-cenuşă să ştii că până te întorci mă fac frumoasă şi te iau de la aeroport cu un bax de bere şi tricolorul agăţat de oglinda maşinii ce să-ţi mai zic, toate sunt bune îmi place acuma de Crăciun când se întorc cu toţii de la facultăţi barurile gem de lume şi noaptea e mai lungă uneori nu-mi mai doresc aşa de tare să plec şi eu de-acasă mama e tristă şi vorbeşte mereu de copiii altora dacă ai fi aici i-am lipi un leucoplast pe gură

cu mâinile noastre mari un leucoplast pe gura ei mare şi vagă îţi spun, buzele ei înfăşoară un hău alb ca fasolea pe care o cresc în dulap pentru experimentul de la bio soldatule, să ştii că uneori intru să şterg praful la tine în cameră şi mă gândesc că nu-ţi stă rău în costum de militar eşti eroul meu ca-n ziua când am căzut cu bicicleta şi tu m-ai dus pe braţe la cuşca lui codiţă genunchii mei juliţi urlau la tine dar n-ai făcut nimic câinele ăla i-a vindecat cu limba lui băloasă lingându-mă ca pe-un blid cu mâncare ca pe un blid gol lingându-mă până la ultima picătură de sânge insensibilule, sper că n-ai împuşcat pe nimeni pe acolo

<h1> ce iarnă nebună </h1> <html> <body> Ce iarnă nebună, mamaie Anuţa, schelălăie câinii în cuşti S P Â N Z U R A Ţ I de lanţuri La mata aici e cald şi ard în sobă caietele mele de mate <br/> E la fel de frumos ca-n zilele de pe băncuţa verde când muşcam din gutui lovite


ICHIM IOANA, XII A privind la mata cu părul negru şi fusta ta de lână // Stăteai tăcută scărmănând găini de căpuşe nişte sfere cu pene nişte găini care se cuibăreau în poala lu̒ matale şi-şi cloceau acolo oul albuşul coaja puii de aur şi tezaurul României de la Moscova.

viaţa ca un ghem de ape

Ilustraţie: Dana Cotoran, XIB

<br/> Pantofii tăi sunt nişte molecule de cremă de ghete două sfere de cauciuc mirosind încă a mâna copilului chinez ce lipeşte tălpi cu superglue Degetele lui mici şi galbene ştiu că încălţările ăstea se ţin pentru înmormântare acolo, în cutia lor perfectă şi plină de reclame de la Leonardo pe care mata le arunci mereu în sobă ca să se facă focul Tălpile tale pline de frig iubesc căldura şi se încomvoaie când umbli desculţă ca sfinţii sfinţii ce calcă pe cuiburi ce ucid puii ce plâng alături de găinuşele sălbatice şi-apoi îşi pedepsesc piciorul // Încalţă-te, mamaie Anuţa pe lumea cealaltă n-o să-ţi mai strici pantofii mergând la biserică s-asculţi colinde pe lumea cealaltă nu au biserici şi nici măcar trotuare sunt doar inimi de clopot şi îngeri cu aripi de găină au carnea aşa de aţoasă că dacă îi pui la ciorbă o să-I rămână lui Dumnezeu printre dinţi </body> </html>

~ ţine-ţi respiraţia în viaţa asta ne vom îneca precum doi peşti într-o căldare cu apă ~ câteodată îmi închipui că stăm întinşi pe spate tu şi cu mine, Dinoda, pielea ta miroase a cartofi şi a cocktail-uri molotov copiii aleargă printre noi pe maluri spărgând băşici de peşte sub picior părul lor e blond şi ochii lor de rus copiii ruşi beau apă din Dunăre cu cana şi râd cu râsul lor nebun, prea blond cu braţele lor zgâriate copiii râd şi-aleargă cu chipuri de icoană feţele lor sunt netede şi roşii ca genţile scumpe de piele e linişte şi câteodată, stând aici, ne vine-aşa să ne-aruncăm trupul în bărci, cu mâinile noastre mici şi haine albe noi ne-aruncăm ca şi cum am arunca acolo un sac de cartofi sau altceva murdar şi plin de mădulare o inimă de om în care au crescut alge şi sturionii s-au oprit în drumul lor spre mare eu îţi promit că o să pescuim, Dinoda, un oraş ca o mochetă scămoasă trăgând de el şi mulinând şi storcându-l cu degetele noastre ca pe o cămaşă plină de apă în oraşul ăsta o să locuim ca-ntr-o burtă caldă de peşte în burta peştelui lui Iona în jurul mesei,pe taburete de lemn, noi vom ciocni păhărele de-agheazmă aşa cum fac pescarii şi vom spăla pe capete-n lighean

zulufii blonzi de fată şi ochii-albaştri ca de rus ai copiilor noştri viaţa o să treacă într-o zi cu buzele ei roşii, de femeie uşoară de-a lungul frunţilor noastre Liuba o să treacă sărutându-ne cu scârbă ca pe un ghem de riduri sarutând ghemul în care pisicile şi-au ascuţit ghiarele şi s-au jucat atât amar de vreme noi o să ne facem galbeni ca doi peşti morţi de ceară lumea o să ne uite şi-o să ne-arunce în bărci o să ne-arunce ca pe-un snop de busuioc în valuri şi niciun scafandru cu pieptul lui zvelt de câine fidel n-o să mai sară după noi la Bobotează


CREATII LITERARE Licheni Motto: Eu sunt o algă, tu o ciupercă, hai sa facem un lichen. Licheni… da, lichenii sunt un paradox - matematic vorbind. Eu sunt un paradox. De unde puteţi deduce că aş putea fi un lichen. Zic, aş putea pentru că nu e neapărat să fiu, dar printr-un paradox uite că sunt. Pardon, suntem. Nu aş vrea ca prietena mea, Alga, să se supere că vorbesc la singular. Aş lăsa-o şi pe ea să vă spună câteva cuvinte, dar e un organism unicelular. O fi având ea clorofilă… serios, cu asta îmi scoate ochii în fiecare zi (nu ca aş avea ochi. Sunt o ciupercă, înţelegeţi voi… Regnul fungi, chestii…) dar eu sunt mai complexă, structural vorbind. În plus ea vorbeşte aiurea, mereu aiurea… Nu zic nimic de rău despre ea, dar…serios… Uneori am nevoie se spaţiul meu personal, ea zice ca eu sunt cea care îşi bagă talul unde nu-i fierbe oala… Dar să vorbim despre relaţia noastră. Înainte să o cunosc pe Alga eram doar o ciupercă insignifiantă, îmi duceam zilele cum puteam, prin barurile de sub pietre unde ţi se dă apă atât cât poţi să bei şi mă îmbibam ca un burete, ca un spongier. Într-o zi, pe neaşteptate apare ea, Alga. Venise în căutarea apei, la fel ca mulţi alţii, însa era o amatoare - să fim serioşi, nimeni nu se pricepe ca mine la absorbit apa! Şi a venit şi în ziua următoare şi tot aşa până am ajuns noi să ne cunoaştem mai bine. Zicea că nu ştiu să am grijă de mine şi că beau ca o ciupercă acvatică. Mă rog, aşa o fi fost… mai puţin partea cu ciuperca acvatică - zic eu că se referea la un burete. Cum am mai spus, e doar o celulă, ce să-i ceri? Până la urma ne-am împrietenit şi mam hotărât să o ajut în treaba aia cu apa şi văzând că merge ne-am gândit să ne asociem - să facem ceva ce mai târziu am numit LICHEN. De fapt nu noi, alţii care până în ziua de azi se miră de această simbioză a noastră. Eu sunt aia deşteaptă, dar nu ştiu ce înseamnă simbioză. O fi vreun termen modern pentru asociaţi sau aşa ceva. Cât despre paradox…asta am înţeles. 1+1=1. E imposibil, zic ei. Dar mie mi se pare firesc - de secole întregi trăiesc în acest 1 final. 1 algă + 1 ciupercă = 1 lichen, 1 cer + 1 pământ = 1 lume, 1 planeta + 1 soare = 1 sistem, 1 lacrimă + 1 zâmbet = 1 om. Şi unde le mai e paradoxul? Mai degrabă paradoxul sunt ei. Nici măcar eu şi Alga nu ne contrazicem cât se contrazic ei cu ei înşişi şi cel puţin noi stăm fixate de piatra noastră, suntem legate de solurile îngheţate de tundră şi una de cealaltă. Aşteptăm în linişte şi fără a ne alarma renul care vine spre noi să ne mănânce şi trăim prin el pentru ca noi îi suntem VIAŢA. Iar ei… ciudat. Ei trăiesc mai departe prin nişte chestii abstracte, vise, aspiraţii, realizări… Realizări? Ce realizare e mai importantă decât viaţa? De ce să te simţi superior când eşti în vârf şi depinzi de toţi cei de la bază când poţi fi tu baza - când poţi fi totul, când poţi însemna viaţa pentru ceilalţi într-un loc unde viaţa nu ar trebui să existe? E adevărat, n-am eu cine ştie ce creier… de fapt, nu am creier, Alga nici atât, am numai un tal, dar e suficient. Îmi e de ajuns să ştiu că viaţa începe cu noi. Vatră Maria Clasa a XI-a B


MARIA VATRA, XIB Alb. Explică-mi o culoare… M-am trezit într-o dimineaţă târzie de iarnă, când ninsoarea se oprise şi totul era alb, iar eu mă născusem din albul ce zăcea rece pe jos. La început am crezut că ochii mei sunt cei care deformează şi albesc totul, dar nu… Lumea e albă, în ciuda zvonurilor pe care le auzisem, cum că ar fi uneori verde, uneori albastră sau poate galbenă… şi toate deodată. Eu ştiu doar ce am văzut – să mi se pună o altă pereche de ochi dacă nu-i aşa- că solul e alb, că cerul e alb-cenuşiu, că până şi copacii sunt albi şi, în cele din urmă, eu sunt alb. M-am exprimat greşit spunând în cele din urmă… nu e ca şi cum aş fi fost alb doar la urmă. Aş putea spune în cele din început, pentru că am fost alb din start, dar parca nu sună la fel de bine… …Deci aşa m-am trezit eu… cu mult alb în jurul meu, cu mult alb în mine. Iar singurul lucru colorat pe care l-am putut vedea în acea dimineaţă târzie de iarnă ai fost TU. Nu aş putea numi culorile pe care le-am regăsit pe tine… Mult prea multe, nu le ştiu denumirile, nu le cunosc, nu le-am văzut decât o singură dată, dar sunt singura mea amintire colorată. Am iubit culorile şi, deci, te -am iubit pe tine, TU cel care m-ai creat. Nu ţi-am ştiut numele atunci, nu ţi l-am aflat nici până acum şi nici nu cred ca îl voi afla. Tu nu ai vorbit niciodată cu mine, deşi eu aveam atâtea lucruri să îţi spun. Nu, mint. Nu aveam absolut nimic să-ţi spun. Ce ţi-aş fi putut spune Ţie care m-ai creat şi ştii totul despre mine şi despre lume… Poate tu ai văzut lumea şi în acele culori pe care le porţi, e adevărat? Ai văzut lumea în verde sau în albastru? Cum arată acele culori, te rog să-mi explici. Explică-mi o culoare! Ce miros are, ce gust, e umedă, e uscată, îţi curge printre degete sau se împrăştie în aer? Se numără, are gen, se declină, se conjugă? …Nu o să-mi spui niciodată, nu-i aşa? Şi nici eu nu o să-ţi spun niciodată nimic pentru că, de când m-ai creat, nu m-ai privit niciodată în ochi. Vreau sa te uiţi la mine şi să îmi spui ce culoare au ochii tăi sau ai putea să nu îmi spui nimic şi doar privind în acei ochi care au văzut culorile aş încerca să înţeleg. Ştii totul şi nu vrei să ma înveţi nimic? Chiar nimic? Aş fi un elev bun, te-aş asculta şi aş face cum spui tu… Dar nu m-ai creat ca sa ma înveţi ceva, nu-i aşa? Nici ca să vorbeşti cu mine. Tu nu ai nevoie de prieteni pentru că tu ai mulţi prieteni şi pun pariu pe nasturii mei că toată lumea te iubeşte şi că le spui tuturor poveşti despre culori, că le-ai arătat tuturor…şi de-asta toţi te iubesc. Dar eu te iubesc oricum, chiar dacă nu vrei să îmi spui nimic. Şi eram convins că o să-mi spui într-o bună zi… de-aia am aşteptat, şi am stat în faţa casei tale, privindu-te prin fereastra îngheţata şi zâmbindu-ţi. În fiecare dimineaţă mă mulţumeam cu gândul ca sunt primul chip pe care îl vezi. Tu te uitai la mine şi zâmbeai… cum te uiţi şi acum de altfel. Mereu, când văd acel zâmbet mă gândesc: Îmi va spune. Astăzi chiar imi va povesti despre culori. Dar nu ai făcut-o încă. Totuşi eu aştept în continuare un cuvânt de la tine. …nu ştiu totuşi cum să-ţi spun… de la o vreme mă simt ciudat, ca şi cum sunt ceva mai scund şi ceva mai strâmb; mi-a căzut un nasture, iar pălăria stă cam pe o ureche. Şi parcă ceva se schimbă în jur… Simt o căldură neobişnuită, şi lumina asta mă face să clipesc des. Aş vrea să ştiu ce se întâmplă, aş vrea să mă liniştească cineva să-mi spună că nu e nimic grav şi că totul e normal, însă astăzi când te-ai întors acasă şi ai zâmbit mi-am zis că nimic rău nu se poate întâmpla dacă tu zâmbesti aşa. Păreai chiar mai fericit ca de obicei, deci mi-am zis că ceva bun s-a întamplat si a fost destul. Iar acum ai venit să mă vezi… Mi-ai luat pălăria şi fularul şi nasturii… Ce se întâmplă? O schimbare mare, nu-i aşa? Totul se pregăteşte de o schimbare mare, până şi un prost ca mine îşi dă seama de asta. Dar e bine, nu-i aşa? Pentru că tu zâmbeşti şi totul pare mai luminos şi chiar dacă eu simt o uşoară durere, asta nu contează. Poate se apropie culorile… Se apropie, nu-i aşa? […] Sunt din ce mai scund si mai strâmb, nu mai am nici pălărie, nici nasturi, nici fular, iar nasul mi-a căzut de tot…dar un singur lucru mă îngrijorează: când culorile vor ajunge aici cum voi şti care sunt? O să-mi explici o culoare, nu-i aşa? Măcar una mică…


CREATII LITERARE Farmecul pădurii mele În apropierea satului în care locuiesc bunicii mei se află o padure deasă şi fermecătoare,care păstrează de generaţii întregi cea mai nepreţuită comoară pe care fiecare om o poartă în suflet, copilăria. De ramurile fiecărui pom atârnă vise, amintiri şi gânduri; pe petalele fiecărei flori sunt pictate culorile copilăriei fiecăruia dintre noi; pâraiaşele oglindesc in apa lor cristalină cele mai frumoase întimplari ale copilăriei noastre; copacii întruchipează pe fiecare membru al familiei noastre. Pădurea este o mamă iubitoare ce ne primeşte mereu cu bucurie şi caldură, indiferent dacă am fost cuminţi sau obraznici, căci suntem, într-un fel, copiii ei, iar ea trebuie să fie bună şi îngăduitoare cu noi şi să ne îndrume la tot pasul. În amurg, când oamenii se strâng pe la casele lor, pădurea mea roboteşte neîncetat. Brazii falnici, florile gingaşe şi multicolore, toţi, cu mic, cu mare, se adună langă stejarul cel bătrân şi povestesc, unul altuia, ce li s-a mai întimplat peste zi. Mai tarziu, la miezul nopţii, toţi formează o hora şi petrec până la revărsatul zorilor,când soseşte Zâna Roua si îi trimite pe fiecare în parte la casa lui cu ajutorul picăturilor de apă, cele mai bune prietene ale ei. Aceasta este pădurea mea, pe care o port mereu în suflet şi care, pentru mine, este cea mai mare bucurie a vieţii. Iuliana Radu—clasa a V-a

Pământul este acoperit de o mantie albă Pământul este acoperit de o mantie albă, strălucitoare, groasă, dar rece de zăpadă. Copacii sunt plini şi ei de această podoabă, iar râurile stau în loc sub o bucată groasă de sticlă alunecoasă. Prin păduri este o liniște de moarte, încât poţi auzi vântul ca o stafie cutreierând printre crengile copacilor bătrâni. Susurul apelor se aude ca prin vis sub gheaţa adormită. Din când în când o veveriţă ronţăie coji tari de alune şi pretutindeni se simte mirosul înţepător al gerului năpraznic. Lăsând în urmă sălbăticia pădurii, paşii călătorului oboist pătrund în lumea agitată a orașului. Se apropie mult așteptatele sărbători de iarnă: Crăciunul și Anul Nou. Pe străzi, copiii se dau cu săniile si se bat cu zăpadă, bucurându-se de noua vacanţă. Adulţii curăţă casele ori pregătesc masa de Crăciun: fripturi, cârnaţi, fursecuri, cozonaci si chiar torture mari, colorate, impresionante. Primăria pregăteşte un brad uriaș în centrul orașului, iar oamenii încercau să fie mai buni. Unii dintre aceștia erau soţii Cezara și Andrei Petrșor împreună cu fiica lor, Ella de trei luni. Cezara era o femeie înaltă și slabă cu ochii verzi și părul negru, iubitoare, deșteaptă și miloasă cu animalele; ea știa să lupte pentru ceea ce își dorește. Andrei avea aceeași siluetă cu a soţiei lui. Avea părul blond, ochii albaștri și era îndrăzneţ, prietenos, dar și sarcastic. Ella este mică și nu putem spune multe despre ea, decât că are ochi căprui. Ei locuiau într-o vilă cu grădină din orașul Sinaia. Aveau un Corvette ne-


CLASA a V-a A gru, ceea ce ne arată că erau oameni bogaţi care au câștigat banii cinstit. Erau pantroni unei cofetării. În ziua de ajunul Crăciunului au plecat la pârtia Kalinderu din Bușteni, cu fiica lor. După o bine meritată partidă de ski s-au așezat la o masă să servească o ciocolată caldă, dar masa le-a fost întreruptă de apariţia unor vechi prieteni. În clipele lor de neatenţie un bătrân le-a furat fiica. Acesta a ajuns la o casă în paragină în care locuiau el și cu soţia lui. Erau doi bătrâni uscăţivi, suri, care arătau ca niște oameni miloși. Au furat fetiţa, deoarece vroiau și ei un copil să le ţină de urât. În acest timp, Andrei și soţia lui au plecat spre secţia de poliţie să facă reclamaţie împotriva hoţului. A urmat o urmărire mare careia i s-a dus vestea în toată ţara prin intermediul televizorului. Vinovaţi au aflat și ei că sunt căutaţi, așa că bărbatul a luat bebelușul și l-a abandonat într-un coșuleţ, în munte. Fără a-și da seama a lăsat-o lângă o stână. Seara ciobanii s-au speriat, deoarece erau obișnuiţi ca la miezul nopţii câinii să latre, semn că a venit lupul la oi. Cei doi s-au dus la câini. Erau în regulă. Au început să numere oile. Nu lipsea nici una. S-au mai plimbat în jurul stânei, iar la o mică depărtare au găsit urme în zăpadă și în locul unde acestea se întorceau era o urmă ovală. -Ce o fi fost aici, de l-a interesat așa tare? întrebă unul din ciobani. -Nu știu, dar orice o fi fost, l-a luat. Dimineaţa, fetiţa se trezi nălucă între trei blănuri mici, calde, care respirau. Mai târziu apăruseră și stăpânii casei, unul fiind femela cu o haină ca zăpada iar celălalt, fiorosul mascul gri. Imediat se sculară și cele trei ghemotoace care căscară lung și ascuţit, după care săriră ca felinele în braţele părinţilor. Copila se sperie. Era într-un mediu necunoscut. Animalele nu o înfiorau. Nu știa cât de periculoase pot fi. Se retrase într-un colţ, în care ar fi stătut toată ziua dacă puii nu o băgau în seamă îmbărbătând-o. Anne-Lise Mariai Zibileanu, VA


RECENZIE DE FILM La vita e bella Cum poate fi viaţa frumoasă când în jurul nostru nu e decât suferinţă? Şi mai ales este viaţa un dar? Poate fi considerată un dar de către oamenii care trec prin groaza unei încercări? Pentru Guido ea rămane un dar, indiferent de împrejurările prin care trece, fie că trece prin suferinţe sau prin momente fericite. Filmul al cărui erou este Guido nu este un simplu film la care se mănâncă popcorn sau se sparg seminţe. La vita e bella este o metaforă despre gradul la care poate ajunge iubirea unui om pentru cei dragi, cât şi o cugetare asupra vieţii. După ce l-am văzut m-am întrebat de ce se numeşte Viaţa e frumoasă... mi se părea că nu are niciun sens. Guido şi familia sa sunt închişi într-un lagăr de concentrare nazist, personajul principal nu supravieţuieşte, deci nu este nici pe departe o poveste a triumfului - viaţa nu e frumoasă! Însă, eroul acestei ecranizări crede în frumuseţea vieţii, în ciuda atrocităţilor pe care aceasta i le rezervă. El sfidează realitatea crudă din timpul celui de-al II-lea război mondial împotrivindu-se şi crezând cu încăpăţânare că viaţa e frumoasă pentru a salva inocenţa fiului său. Prin umor, ingeniozitate şi isteţime o cucereşte pe Dora (soţia sa şi în realitate), în prima parte a ecranizării lăsând impresia unui film romantic şi comic. Situaţia se schimbă în cea de a doua parte, când Guido împreună cu familia sunt deportaţi într-un lagăr nazist. În această situaţie limită, el se comportă conform structurii sale interioare, părând total contradictoriu cu realitatea dură care îl înconjoară, refuză răul prin forţa sufletului, semănând cu prinţul Mişkin al lui Dostoievski sau cu Don Quijote. Aflat pe marginea prăpastiei, Guido transformă tragicul într-un joc captivant pentru fiul său, numai pentru a-i apăra inocenţa şi umanitatea. Jocul constă în adunarea a cât mai multe puncte prin respectarea regulilor impuse, în final câştigătorul primind un tanc adevarat. Un joc între iluzie şi realitate pentru a păstra valorile morale şi spirituale şi a îngrădi puterea răului asupra sufletului fiului său. Guido a ales să îl jertfească; a avut o credinţă atât de zguduitoare că fiul său va supravieţui holocaustului, încât a făcut tot posibiul ca inocenţa lui şi copilăria să nu fie marcate de brutalitatea genocidului. În realitate, într-un lagăr nu se puteau petrece aceste lucruri, însă filmul ne vorbeşte prea puţin despre realitatea exterioară din timpul acela – ne vorbeşte, mai ales, de o realitate a spiritului uman, despre imensitatea iubirii în faţa răului.


RECENZIE DE FILM Holocaustul S-au adus diferite critici asupra modului umoristic sub care filmul tratează holocaustul. Poate părea ciudat sau chiar jignitor că cineva s-a încumetat să producă o comedie despre holocaust. Unii critici au afirmat că ororile genocidului nu pot fi ignorate printr-un simplu joc de amuzament aşa cum Guido a facut pentru fiul său. E adevărat. Umorul nu poate depăşi Holocaustul. Însă, filmul nu se bazează pe situaţia istorică sau socială din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, ci pe dragostea unui tată în mijlocul unei tragedii. În esenţă, La vita e bella, nu este o comedie despre holocaust; aici este vorba despre un om care a folosit tot ce avea mai bun în el pentru a proteja credinţa şi umanitatea într-o situaţie fără scăpare.

Concluzie Roberto Benigni, nu numai că a creat o capodoperă care ne atinge inimile, dar a îmbinat în aşa fel comedia cu tragedia, încat obrajii ne dor, zâmbind la născocirile lui şi la felul prin care reuşeşte să depăşească situaţiile, dar şi ochii ni se umezesc de lacrimi în faţa sacrificiului făcut de acest tată. Mesajul filmului nu e nici pe departe acela de a lua în râs necazurile şi nici de a le trata superficial, aşa cum se întâmplă tot mai des în ziua de azi. Umorul este o calitate pe care Guido o foloseşte ca arma împotriva răului, într-un mod care nu răneşte sufletul, deosebindu-se net de bătaia de joc care este ridicată la rang de arta în mass-media.

Impresie Dacă privim în exterior, viaţa nu poate fi un dar, ci mai degrabă un calvar. Ceea ce este în jurul nostru, contextul în care am fost născuţi este modelat de oameni, de mentalitaţi şi de libertatea lor oferită de Dumnezeu. Darul vieţii, nu este reprezentat de condiţiile şi circumstanţele în care ne aflăm; ele sunt doar testele care ne desăvârşesc. Nu exteriorul pe care tot timpul îl blamăm are rolul de dar, ci interiorul – faptul ca noi SUNTEM, şi nu oricum, ci fiecare în felul lui, cu structura sa sufletească şi fiecare cu talantul său oferit de Dumnezeu. Mădălina Grosu XI E


CULTURA GENERALA Test de cultură generală Aveţi câteva minute libere şi doriţi să învăţaţi ceva nou? Îmbogăţiţi-vă rapid cunoştinţele cu un scurt test de cultură generală! 1.În timpul cui a fost construit Palatul Cotroceni? Alexandru Ioan Cuza Vlad Tepeş Şerban Cantacuzino

7.Din opera cărui matematician derivă conceptul actual de infinit? Poincare Cantor Einstein

2.Cine a pictat tavanul capelei Sixtine ? Michelangelo Buonarotti Claude Monet Leonardo Da Vinci

8.Din ce constelaţie face parte steaua "Sirius"? Orion Câinele Mare Taur

3.Ce fel de metal este calciul? alcalin alcalin-pământos nu este metal

9.Care a fost primul canal navigabil din România? Bega Dunăre – Marea Neagră Sulina

4.Prin procesarea cărei substanţe se produce morfina? opiu litiu Zinc

10. Care era ţara de origine a lui Hannibal ? Cartagina Tunisia Maroc

5.Ce savant roman a luat premiul Nobel? Constantin Parhon George Emil Palade Henri Coanda 6.Cine a regizat filmul "Veronica" ? Geo Saizescu Elisabeta Bostan Dan Pita

Sudoku

Sudoku este un joc în formă de grilă inventat în 1979 și inspirat de pătratul latin şi de problema celor 36 ofiţeri a lui Leonhard Euler.

Răspunsuri: Răspunsuri: 1–c, 2–a, 3–b, 4-a, 5b, 6–b, 7–b, 8–b, 9–a, 10a

Sudoku este un joc logic de plasare a numerelor de la numarul 1 la numarul 9. Obiectivul jocului este să completezi toate grilele astfel încât fiecare coloană, rând şi căsuţa să conţină un numar de la 1 la 9 fără ca numerele să se repete.


INTERNET ACTA- Anti Counterfinding Trade Agreement ACTA. Probabil aţi auzit de aşa-zisa convenţie ce doreşte cenzurarea internetului. Nu cred că exista moisilist care să nu fi primit măcar o invitaţie la campanii organizate pe facbook sau un link cu filmuleţe ce se amuză pe seama acestui lucru; în ultima vreme, vedem peste tot mişcări protestatare şi acţiuni impotriva acestui controversat tratat. Dar ce este ACTA şi de ce este aşa de importantă această opoziţie ? ACTA- Anti Counterfinding Trade Agreement sau, pe româneşte, Tratatul Comercial Împotriva Produselor Contrafăcute este o iniţiativă legislativă de a crea standarde unanim acceptate la nivel internaţional în privinţa protejării proprietăţilor individuale, semnată în secret, departe de ochii publicului şi ai presei. Pe scurt, se doreşte oprirea comercializării de bunuri contrafăcute şi materiale piratate pe internet. „ Ce este atât de rău în asta? Păi e normal, îşi cer drepturile de autor ” îşi pot spune unii. Ei bine, în spatele acestor nevinovate intenţii se află nevoia de a deţine controlul a tot ceea ce există gratuit pe internet şi de a manipula populaţia aşa încât orice încălcare a acestui acord să fie pedepsită prin sancţiuni. Deşi există legi pentru protejarea dreptului de autor, se pare că nu sunt suficiente pentru autorităţi. „ Şi cum funcţionează ACTA?”. Providerii de internet vor fi obligaţi să urmarească şi să înregistreze toate activităţile executate de clienţii lor pe internet, să ţină evidenţa tuturor site-urilor accesate şi sharing-ului făcut. Ei pot să consulte informaţiile din calculatorul unei persoane conectate atunci când există suspiciuni că aceasta foloseşte sau accesează material piratat. Dacă eşti prins, fie iţi pierzi accesul la internet, fie eşti dat în judecată şi poţi risca amenzi usturătoare şi până la 5 ani de închisoare. „Dar dacă se aprobă? Cum mă va afecta pe mine?” Să zicem că te asculta la română şi nu ai de unde să te inspiri pentru eseu. Primul lucru pe care il faci: verifici Wikipedia şi site-urile de referate. Te aşezi fericit în faţa calculatorului, dai search pe Google … şi constaţi cu surpriză că nu mai există niciun astfel de site. Vrei să te uiţi la seriale pe internet? Nu prea mai ai cum. Pentru că site-urile de seriale online sunt închise, iar cele oficiale ne consideră extratereştrii; prin urmare video-urile nu sunt „available” în Romania. Dacă vrei să asculţi muzică, trebuie să plateşti pentru orice melodie. Mail-urile pe care le trimiţi sau le primeşti sunt verificate, Facebook-ul, Twitter-ul sunt închise, iar internetul pe care îl ştim devine un mediu în care nici măcar opinia personală nu poate fi exprimată. Şi asta nu e tot. Hai să spunem că eşti la o petrecere şi cineva vrea să te filmeze în tricoul tău Puma cum dansezi pe melodia “Ai se eu te pego”. Ţie îţi place cum iese filmarea şi o uploadezi pe YouTube. În acest moment, rişti de două ori mai multă pedeapsă: 1. Pentru că ai purtat un tricou în care s-a văzut firma; trebuia să te filmezi de la gât în sus. 2. Pentru că nu deţii drepturile de autor ale bucăţii muzicale din fundal. Însă sancţiunile merg şi mai departe; dacă ai materiale piratate pe dispozitivele personale (laptop, telefon, ipod), atunci când te afli la graniţă sau într-un aeroport, autorităţile au dreptul să îţi verifice conţinutul şi să confişte sau să distrugă aparatul în cazul in care ceva este în neregulă. În plus, primeşti şi o amendă draguţă. Decizia finală asupra implementarii ACTA aparţine Parlamentului European şi va fi stabilită în luna iunie 2012 în urma unor dezbateri. Multe ţări aparţinând UE nu au fost de acord cu tratatul, existând o şansă destul de mare de a nu fi aprobat. Din fericire, ACTA permite statelor care au semnat acordul, aşa cum este Romania, să se retragă sau să aducă amendamente. „Şi cum pot să schimb eu ceva?” În primul rând, trebuie să îţi schimbi ideea că eşti prea mic/ă şi nu poţi face nimic. Există petiţii împotriva acestei legi ( https://secure.avaaz.org/en/eu_save_the_internet/?fp ), proteste, numere de telefon la care poţi suna, poţi scrie conducerii. Şi cel mai important: poţi să răspândeşti vestea şi să informezi cât mai multe persoane, care la rândul lor să se implice. Trăim într-o societate unde fiecare dintre noi poate şi trebuie să faca ceva ! Spune NU ACTA!


ECHIPA DE SPORT LTGM Echipa masculină de handbal a Liceului Teoretic “Grigore Moisil “a câștigat pe data de 11 februarie 2012 cupa "Deltei Dunarii". Primul meci a fost câștigat în faţa celor de la Colegiul Dobrogean” Spiru Haret” cu scorul de 12 la 9 , iar titlul a fost revendicat împotriva Colegiului Brad Segal ( Lia ) cu scorul de 16 la 15 , echipa care a descalificat Economicul în turul precedent . “Am intrat pe teren cu multă ambiţie și motivaţie ţinând cont că urma să jucăm împotriva celor de la Spiru Haret în faţa cărora nu mai obţinuserăm o victorie de doi ani. Echipa s-a comportat exemplar și astfel am reușit să rămânem în avantaj până la sfârșit. După reușita cu Spiru a urmat un meci foarte strâns cu Lia pe care l-am încheiat cu fruntea sus reușind astfel să mai adăugam o cupă în vitrina liceului. Felicitări tuturor jucătorilor și nu în ultimul rând antrenorilor care ne-au condus spre victorie. Urmează meciurile din judeţeană unde vom vedea cu adevărat ce poate Moisilul ” afirma Dragomir Costin , elev în clasa a 12-a B , căpitanul echipei. Vă asteptăm în număr cât mai mare la meciurile din judeţeană , care vor avea loc pe data de 10 martie , întrecere care se va desfășura la Sala Polivalenta . Le mulţumesc colegilor pentru efortul depus. Alb-Albaștri - Olee! Tudor Cristian , cls. a XI-a C


Numele meu este Cosmina Adela Denisov si imi doresc cel mai mult SA TRAIESC! Sunt născută pe 23 ianuarie 1994 într-un mic sat pe nume Periprava, ce se află situat din punct de vedere geografic în judeţul Tulcea. Sunt elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din oraşul Tulcea, unde învăţ cu mare plăcere şi unde am cunoscut şi descoperit în colegii mei, o adevarată familie care mă susţine în cea mai grea încercare la care m-a supus viaţa. Am aflat cu 3 zile înainte de a face frumoasa vârsta de 18 ani că sufăr de o boală rară şi deosebit de periculoasă: leucemie acută. Practic, pentru a reuşi să răpun această boală, am nevoie cât mai repede posibil de un transplat de măduvă care este extrem de costisitor. Operaţia se poate realiza în străinatate, iar un preţ minim al costului acesteia este undeva în jurul sumei de 80.000 EUR. Cu cât timpul trece şi ce e drept, în mare viteză, cu atât se agravează situaţia în care mă aflu. Din această cauză îmi doresc din tot sufletul să pot strânge cu ajutorul vostru banii de care am nevoie pentru a-mi îndeplini visul şi pentru a avea o mică şansă la viaţă. Numai voi mă puteţi ajuta să strâng suma pe care am menţionat-o anterior, sunteţi singura mea speranţă şi sunt sigură că dacă voi va veţi dori ca eu să reuşesc, toate eforturile şi toate speranţele voastre se vor îndrepta către mine, şi voi reuşi să răpun … leucemia! Un mare ajutor ar fi dacă aţi putea să aduceţi la cunoştinţă cazul meu prietenilor, apropiaţilor, rudelor, dar şi prin Y! M, facebook, twitter sau alte modalităţi de răspândire a informaţiilor în mediul online sau offline. Viaţa mea depinde numai de voi, astfel că, cu fiecare leuţ strâns în conturi şi cu cât mai multe persoane care pot dona din puţinul lor, veţi putea decide dacă voi mai trăi sau nu alături de voi! Această aşteptare mai poate dura maxim 2 luni şi jumătate de acum înainte, operaţia fiindu-mi tot mai necesară pe zi ce trece … Vă mulţumesc frumos din tot sufletul pentru amabilitate şi pentru interesul acordat problemei pe care o am şi vă doresc multă, multă sănătate şi să aveţi puterea să priviţi zi de zi această viaţă în culori vii! Cu drag şi deosebit respect, Cosmina Adela DENISOV Cei care vor să îi ofere Adelei şansa de a trăi şi a se bucura de viaşă, pot face donaţii cat de mici în următoarele conturi: valuta: RON / nume: Denisov Cosmina Adela / număr cont (IBAN):

RO27PIRB3800464475001000 valută: EUR / nume: Denisov Ana / număr cont (IBAN):

RO47PIRB3800515904001000


http://liceulmoisil.ro/revista

Aegyssus XXI, nr.14  

Revista Liceului Teoretic "Grigore Moisil" Tulcea

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you