Issuu on Google+

№6, Iunie 2013 ISSN 1857-4378

«Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci și cu orice cuvânt rostit de Dumnezeu.» (Matei 4:4)

,

PUBLICAŢIE CREŞTINĂ LUNARĂ

“Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul

tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam faţă de cei ce -L iubesc şi păzesc poruncile Lui” (Deut. 7:9) LIBERTATEA ÎN HRISTOS

VIAŢĂ FĂRĂ REGRETE

2

PACEA DE NEÎNCHIPUIT A LUI DUMNEZEU...

3

4

INTERESANT DESPRE CIUPERCI

7


2

COMOARA ASCUNSĂ

Fântâna inimii În timpurile străvechi într-un câmp era o fântână miraculoasă. Se apropia de ea un om, îşi cobora vadra, o scotea, iar în vadră se dovedea a fi ceea ce era pe inima lui. La început oamenii scoteau din fântână dragoste, bunătate, gingăşie. Cine şi ce avea – aceea se mai adăuga. Însă mai apoi s-a întâmplat ceva în lume: oamenii au început să scoată tot mai des din fântână răutate, invidie, ură. Oamenii au hotărât că fântâna s-a stricat. Şi au astupato. Căci este mai uşor să astupi o fântână, decât săţi curăţeşti inima, nu-i aşa?

C

№6 (49) Iunie 2013

R

AFLĂ PRIMUL Lidia Stolear

egretele sunt nişte emoţii care pot pricinui o durere insuportabilă. Ele învăluie inima noastră întrun acoperământ de plumb al disperării şi ne silesc să ne cufundăm şi mai adânc în deznădejde.

VIAŢĂ FĂRĂ REGRETE

opilăria este timpul cel mai lipsit de griji din viaţă, când cauzele şi efectele sunt întotdeauna clare: dacă fac asta, atunci pierd aceea. Pentru a le ajuta copiilor să ia decizii înţelepte, cumpănite, cei maturi le prezintă urmările alegerii dorite în toate amănuntele. Prea adesea în anii tinereţii noi devenim specialişti în domeniul faptelor tainice pe care le ascundem cu dibăcie, fără să înţelegem că sămânţa regretului a fost deja semănată şi-şi continuă creşterea neobservată în solul inimii noastre. Atunci când această buruiană creşte, ea iese din umbră şi dă de ştire despre sine în cel mai nepotrivit timp. Cei ce au experimentat regretul sunt bine familiarizaţi cu cleştele lui dureros. Regretul este în stare să meargă insistent în urma greşelilor noastre. Un cuvânt nechibzuit, o faptă nesocotită, un comentariu neatent devin o povară grea, după ce analizăm situaţia. Amintirea amplifică percepţia negativă. În lumina timpului prezent totul răsună şi mai brutal şi pare a fi şi mai de neiertat ca odinioară. Întotdeauna vom avea regrete dacă vom trăi clipa şi nu vom cântări cuvintele şi faptele înainte de a le da frâu liber. „Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină” (Luca 8:17). În textul biblic este întrebuinţat pronumele de negaţie „nimic”, care exclude ceva. De aceea trebuie să dăm dovadă întotdeauna de chibzuinţă şi să ne supraveghem comportamentul. În Epistola către Efeseni aceasta se numeşte: „umblaţi cu băgare de seamă”. „Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, Sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina… Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi” (Еfeseni 5:13, 15). A umbla cu băgare de seamă înseamnă a conştientiza faptul că în viaţă totul se află în relaţii de reciprocitate şi că mai devreme sau mai târziu va sosi ceasul când orice eveniment al trecutului ne va ajunge din urmă în viitor. Trebuie să chibzuim toate deciziile noastre şi să ne asigurăm că sunt corecte, mai apoi să ne lăsăm călăuziţi de ele până la sfârşit. Dacă am păcătuit, atunci există o singură modalitate de a scăpa de această umbră care stă deasupra vieţii noastre – să-i permitem întristării evlavioase să străpungă împietrirea inimii. Iar apoi puterea pocăinţei va conduce spre salvare. „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea” (2 Corinteni 7:10). Ce este întristarea lumii? Este regretul pentru plăcerile pierdute ale lumii acesteia. Aceasta este o concentrare asupra propriilor pierderi, o ignorare a durerii pricinuite altora. Acţiunile lui Iuda Iscarioteanul servesc drept exemplu viu al întristării lumeşti. El era cuprins de mâhnire nu din cauza păcatului însuşi, ci doar din cauza urmărilor acestuia. Dar întristarea de dragul lui Dumnezeu sau după voia lui Dumnezeu nu se îngrijorează de consecinţe, ci se centrează asupra relaţiilor cu Cel Preaînalt. Drept exemplu în acest sens poate servi pocăinţa lui David. „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!” (Psalmul 51:1). David îşi ridică privirea către Dumnezeu, adresându-se dragostei Sale veşnice care, crede el, va „şterge” toate fărădelegile sale. Apoi el se confesează înaintea lui Dumnezeu. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta” (Psalmul

51:4). David nu-şi îndreptăţeşte faptele sale şi nu-l învinuieşte pe nimeni de nimic. El îşi recunoaşte deschis păcatul. Când suntem cinstiţi şi deschişi, când ne recunoaştem vina, atunci primim o curăţire deplină. Cât de multă nevoie avea David de aceasta! „Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada” (Psalmul 51:7). „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalmul 51:10). David cere putere şi har pentru a avea de acum încolo o inimă curată şi un duh statornic. El înţelege că păcatul este în stare să înăsprească inima şi să slăbească dorinţa duhului de a-I sluji lui Dumnezeu, de aceea el cere: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Psalmul 51:12). Aceste versete redau bucuria celor care au fost loviţi de vreun necaz şi care suferă în urma regretelor. Rândurile psalmului promit un nou început şi afirmă că Dumnezeu este credincios în mila Sa. Fie ca Tatăl nostru Ceresc să transforme fiecare loc întunecos al regretului şi durerii într-un far strălucitor al credincioşiei şi adevărului Său. Fie ca El să triumfe în răscumpărarea noastră. Ellen White a trecut în timpurile sale printr-o luptă foarte puternică, simţind asupra sa povara enormă a păcatului. Iată cum scrie ea însăşi despre aceasta: „Suferinţa minţii mele era intensă. Uneori, toată noaptea nu puteam închide un ochi. Atunci aşteptam până ce sora mea geamănă adormea, coboram încet din pat şi îngenuncheam pe podea, rugându-mă în linişte, fără grai, într-o agonie care nu poate fi descrisă. Ororile iadului care arde veşnic erau necontenit în faţa mea. Eram conştientă că nu voi mai putea trăi mult în această stare, dar nu îndrăzneam să mor ca să întâmpin teribila soartă a celui păcătos. Cu câtă invidie îi priveam pe cei care se simţeau acceptaţi de Dumnezeu! Cât de preţioasă era speranţa creştină pentru sufletul meu în agonie! Adesea rămâneam plecată în rugăciune aproape toată noaptea, gemând şi tremurând într-un chin inexprimabil şi într-o disperare care nu poate fi descrisă. „Doamne, îndurare”- era implorarea mea şi, ca şi vameşul, nu îndrăzneam să-mi ridic ochii spre cer, ci stăteam plecată cu faţa spre pământ. Ajunsesem foarte slăbită şi totuşi nu spuneam nimănui despre suferinţa şi disperarea mea. Curând după aceea am avut un vis. Se părea că stăteam într-o disperare jalnică, cu faţa între mâini, gândind astfel: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aş duce la El, m-aş arunca la picioarele Lui şi I-aş vorbi despre toate suferinţele mele. El nu m-ar lăsa, ci Se va îndura de mine, iar eu Îl voi iubi şi-L voi sluji pentru totdeauna. Chiar atunci s-a deschis uşa şi a intrat o persoană cu un chip şi o înfăţişare plăcută. M-a privit cu milă şi a spus: „Vrei să-L vezi pe Isus? Este aici şi poţi să-L vezi dacă doreşti acest lucru. Ia tot ce ai şi vino după mine”. Am ascultat aceste cuvinte cu o bucurie de nedescris şi am început apoi să-mi adun veselă tot ce aveam, fiecare lucru mărunt, şi mi-am urmat călăuza. M-a condus spre o prăpastie peste care era un şir de scări, în mod vădit nesigure. Când am început să urc treptele, el m-a avertizat să-mi ţin ochii fixaţi în sus, căci, dacă nu, voi ameţi şi voi cădea. Mulţi alţii care urcaseră acele scări au căzut înainte de a ajunge în vârf. În cele din urmă am ajuns la ultima treaptă şi stăteam în faţa unei uşi. Aici ghidul mi-a spus să îmi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Voioasă, le-am lăsat jos; atunci el a deschis uşa şi mi-a spus să intru. Într-o clipă, mă aflam în faţa lui Isus. Nu te puteai înşela în privinţa ace-

lui chip minunat. Înfăţişarea aceea binevoitoare şi plină de măreţie nu putea fi a altcuiva. În timp ce mă privea îndelung, am ştiut de îndată că El cunoştea toate întâmplările din viaţa mea şi toate gândurile şi sentimentele mele. Am vrut să scap de privirea Lui, nefiind în stare să suport ochii Săi pătrunzători, dar El S-a apropiat, zâmbind şi întinzând mâna deasupra capului meu, şi mi-a spus: „Nu te teme”. Vocea Sa dulce mi-a înfiorat inima cu o fericire pe care n-o experimentasem niciodată înainte. Eram prea bucuroasă ca să pot rosti vreun cuvânt, însă, copleşită de emoţie, m-am aruncat la picioarele Lui. Pe când stăteam acolo neputincioasă, scene pline de frumuseţe şi glorie au trecut prin faţa ochilor mei şi se părea că am ajuns în siguranţa şi pacea din cer. După un timp, mi-am recăpătat puterea şi m-am ridicat. Ochii plini de iubire ai lui Isus erau însă asupra mea, iar zâmbetul Lui îmi umplea sufletul de bucurie. Prezenţa Lui mă umplea de un respect sfânt şi o dragoste de nedescris. Călăuza mea a deschis acum uşa şi am ieşit amândoi. Mi-a spus să-mi iau din nou lucrurile pe care le lăsasem afară. După ce am făcut aceasta, mi-a înmânat o funie verde, făcută ghem. Mi-a spus să o aşez lângă inima mea şi, când doresc să-L văd pe Isus, s-o iau de la piept şi să o întind la maxim. El m-a avertizat să nu o las strânsă ghem prea mult timp, ca să nu se înnoade şi să devină greu de întins. Am aşezat funia lângă inima mea şi am coborât bucuroasă pe scările înguste, lăudând pe Domnul şi spunând tuturor celor pe care îi întâlneam unde Îl pot găsi pe Isus. Acest vis mi-a dat speranţă. În mintea mea, funia verde reprezenta credinţa, iar frumuseţea şi simplitatea încrederii în Dumnezeu începuse să se reverse peste sufletul meu. Felul în care Îl priveam pe Tatăl se schimbase. Acum Îl priveam ca pe un părinte bun şi îndurător, şi nu un tiran aspru, care îi sileşte pe oameni să-L asculte orbeşte. Inima mea s-a îndreptat spre El cu o iubire profundă şi arzătoare. Ascultarea de voia Lui părea o plăcere; era o bucurie să fii în slujba Lui. Nici o umbră nu a înnegurat lumina care îmi descoperise voia desăvârşită a lui Dumnezeu. Am simţit asigurarea unui Mântuitor personal şi mi-am dat seama cât este de adevărat ceea ce spusese Domnul Hristos: „Cel care Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Pacea şi fericirea mea erau întrun asemenea contrast cu negura şi chinul dinainte, încât mi se părea că am fost salvată din iad şi transportată în cer. Am fost în stare chiar să-L laud pe Dumnezeu pentru nenorocirea care fusese încercarea vieţii mele, căci aceasta fusese mijlocul prin care gândurile mi-au fost îndreptate asupra veşniciei. M-am simţit asemenea unui copil mic, ce vine la Dumnezeu ca la tatăl lui şi îi cere ce doreşte” (E. White. Mărturii, vol. 1, p. 27-34). Cât de bine este că-L avem pe bunul nostru Tată Ceresc, care nu ne condamnă şi nu ne osândeşte, ci aşteaptă răbdător pocăinţa noastră. El este Domnul care, asemenea tatălui fiului risipitor, aleargă în întâmpinarea aceluia care cu sfială, în lacrimi şi luptă, conştientizându-şi starea disperată în care se află, îşi îndreaptă paşii spre casa tatălui. Cât de plăcut este să fii conştient că ai fost iertat, asemenea multor altor păcătoşi care au primit iertarea pentru păcatele lor tainice care apăsau ca o povară grea. Şi să mergi mai departe, fără să te mai gândeşti la ceea ce a fost iertat şi uitat. Domnul a pus păcatele noastre în adâncul mării şi de aceea, asemenea apostolului Pavel care la început a persecutat biserica, iar apoi a lucrat mult pentru Hristos, să exclamăm: „...uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13, 14).


CUNOSCÂNDU-L PE DUMNEZEU Igor Koreşciuk Cum aţi percepe informaţia că a fost adoptată o lege conform căreia să furi şi să jefuieşti este un fenomen normal? Sunt sigur că v-aţi fi tulburat foarte mult. Puţin probabil că v-aţi fi bucurat: ce posibilităţi se deschid înaintea mea! Posibil că aţi fi conştientizat faptul că sunteţi lipsiţi de apărare în faţa răufăcătorilor şi jefuitorilor. Mulţi creştini consideră Legea lui Dumnezeu drept un jug care le limitează libertatea, de care trebuie să scape. Însă nimeni dintre ei n-ar dori ca ţara lor să declare anularea legilor şi să instaureze anarhia. Ce este adevărata libertate în Hristos şi cum se potriveşte ea cu principiile Legii lui Dumnezeu? Anume la aceasta vom medita în continuare.

C

№6 (49) Iunie 2013

COMOARA ASCUNSĂ

3

Cum să învăţăm a asculta

Алена Козленко

P

osibil că fiecare dintre noi a fost cândva un ascultător rău. Simpla intenţie de a încerca să asculţi mai atent nu va aduce rezultate. Noi trebuie să ne autodisciplinăm şi să decidem ferm să dezvoltăm această deprindere. Vă propunem şase procedee pe care le puteţi folosi în practică, ascultând oamenii: .Stabiliţi un bun contact vizual. Concentraţi-vă pe deplin asupra celeilalte persoane. .Şedeţi, exprimându-vă atenţia deplină. În decursul câtorva minute comportaţi-vă de parcă nimic în lume nu are importanţă, în afară de interlocutorul dumneavoastră. Străduiţi-vă să nu vă distrageţi. Şezând pe scaun, aplecaţi-vă înainte, în direcţia vorbitorului. .Arătaţi că sunteţi interesat de ceea ce veţi auzi acum. Ridicaţi-vă sprâncenele, daţi din cap, zâmbiţi sau râdeţi când aceasta corespunde momentului. .Folosiţi fraze corespunzătoare pentru a exprima acordul, interesul şi înţelegerea. Interlocutorul doreşte să ştie că dumneavoastră înţelegeţi ideile despre care el sau ea vorbeşte. Încercaţi să chibzuiţi asupra celor spuse de el sau ea şi să comparaţi cu experienţa dumneavoastră. .Puneţi întrebări formulate corect. Încurajaţi omul, punând întrebări care arată interesul dumneavoastră. .Ascultaţi puţin mai mult. Atunci când credeţi că aţi terminat deja de ascultat, ascultaţi încă 30 de secunde.

1 2 3

LIBERTATEA în Hristos

DEFINIŢIA LIBERTĂŢII ADEVĂRATE

ât este de important pentru cel ce-şi aşteaptă sentinţa la judecată, să audă din partea judecătorului: „Sunteţi graţiat şi eliberat!” Puteţi oare să vă imaginaţi cum inculpatul va exclama drept răspuns: „О, vă sunt nespus de recunoscător! Acum pot iarăşi să fur şi să jefuiesc!”? De la ce devine eliberat omul acesta şi pentru ce? El este eliberat de la executarea sentinţei şi i se dăruieşte graţierea pentru ca el, simţinduse recunoscător, să trăiască în conformitate cu legea, nu-i aşa? Chiar şi ateistul francez François Voltaire recunoştea: „Libertatea constă anume în a depinde doar de legi”. Iată de ce adevărata libertate este funcţionarea legilor înţelepte şi drepte atât la nivel de stat, cât şi în relaţiile interumane. Dacă în lumea noastră libertatea este reglată de legi, este oare cu putinţă ca în lumea cerească să domnească haosul? Pe de o parte, apostolul scrie că „unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Corinteni 3:17), totuşi putem să pierdem din vedere faptul că Dumnezeu oferă Duhul Sfânt doar celor ce se supun Lui (vezi Fapte 5:32). Trebuie să remarcăm faptul că în această lume nu există independenţă absolută, deoarece noi nu trăim într-un vacuum. Biblia ne spune că în lume are loc marea luptă. Există două puteri care luptă una împotriva alteia – binele şi răul, există doi stăpânitori – unul crunt, care distruge totul, şi unul milostiv, care ne salvează. Noi toţi ne lăudăm cu achiziţia cea mai mare a democraţiei – libertatea cuvântului şi mărturisirii credinţei. Atunci de la ce trebuie să fim eliberaţi? Aceasta este atât de consonant cu întrebarea iudeilor din vechime: „Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!” „Adevărat, adevărat, vă spun” le-a răspuns Isus „că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului” (Ioan 8:33, 34). Adevărul este că poţi să trăieşti într-o ţară liberă, democratică, dar să fii robul pasiunilor şi obiceiurilor păcătoase vătămătoare.

SCOPUL LIBERTĂŢII

Poetul german Heinrich Heine afirma: „A nu fi supus nici unei legi înseamnă a te lipsi de protecţia salvatoare, deoarece legile trebuie să ne apere nu doar de alţii, ci şi de noi înşine”. De aceea libertatea creştină este eliberarea de cineva, de ceva şi libertatea pentru Cineva, pentru ceva. Într-o lume care aparţine la doi stăpâni, omul nu poate rămâne neutru. Există un proprietar de sclavi cel mai rău, cu numele Satana, care

are un scop referitor la viaţa dumneavoastră şi a mea. „… în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:25, 26). Satana este interesat în a-i face pe oameni dependenţi şi lipsiţi de voinţă. Robia spirituală este atunci când omul înţelege caracterul mortal şi dezastruos al acţiunilor sale, şi totuşi cade în cursă. Nelegiuiţii afirmă că sunt liberi să facă tot ce doresc şi le propun altora un asemenea mod de viaţă. Însă Evanghelia dezvăluie esenţa problemei: „Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19).

PENTRU CINE?

Dumnezeu ne propune o alternativă. În Noul Testament este scris: „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică” (Romani 6:22). Pentru Dumnezeu este important ca noi să devenim copiii şi slujitorii Aceluia care ne iubeşte în mod necondiţionat! Dar există şi un alt scop al eliberării noastre. În Cuvântul lui Dumnezeu este scris: „Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii” (Romani 6:18). Adică Dumnezeu ne face slujitori şi oameni „dikaiosune” (în traducere: slujitori ai dreptăţii şi adevărului). Dumnezeu ne face liberi de păcat, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu să poată străluci în noi. Şi, în sfârşit, PENTRU CINE ŞI PENTRU CE ÎNCĂ ne eliberăm noi? Apostolul mărturiseşte în Epistola Întâia către corinteni: „Căci, cu toate că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi” (1 Corinteni 9:19). Aşadar, Dumnezeu ne

eliberează pentru Sine, pentru ca adevărul Lui să poată străluci nu doar în noi, ci şi prin noi! Noi devenim martori vii ai măreţiei puterii lui Dumnezeu care poate să ridice şi să elibereze păcătosul căzut. Renumitul filozof Benedict Spinoza spunea: „Oamenii consideră că sunt liberi într-atât, pe cât li se permite să se supună propriilor pasiuni, iar fiind impuşi să trăiască conform legii, consideră că cedează din drepturile lor”. Care este totuşi deosebirea dintre adevărata libertate creştină şi libertatea falsă? Apostolii Petru şi Pavel ne descoperă aceasta în Cuvântul inspirat de Dumnezeu: „Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii…” (1 Petru 2:16), „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13). Există pericolul de a transforma libertatea în destrăbălare, dar adevărata libertate creştină nu este anarhie. AUTORUL libertăţii adevărate este Hristos, care nu era un anarhist. În profeţia despre scopul Venirii Sale este scris astfel: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns… să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). „Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). Cuvântul „hontos” întrebuinţat în text înseamnă „într-adevăr, cu adevărat” veţi fi liberi. Dar cum ne-a eliberat Isus din robia cea mai rea? Apostolul răspunde: „Astfel, deci, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Еvrei 2:14, 15). Cum a înfăptuit Domnul aceasta? În epistolele nou-testamentare este scris clar şi convingător despre aceasta: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, prin har sunteţi mântuiţi” (Еfeseni 2:1-5). Va urma

4 5 6

Realitatea prin ochii copiilor

Am dorit lapte, dar am primit o suzetă. Am dorit comuniune cu părinţii, dar mi s-a dat o jucărie. Am dorit să vorbesc, dar m-am pomenit în faţa televizorului. Am dorit să învăţ, dar am primit certificat. Am dorit să gândesc, dar am căpătat „cunoştinţe” de-a gata. Am dorit să am propria poziţie, dar m-am ciocnit cu ideea. Am dorit să fiu liber, dar m-am mulţumit cu disciplina. Am dorit dragoste, dar am primit morală. Am dorit o profesie, dar am primit un loc de muncă. Am dorit fericire, dar am căpătat bani. Am dorit libertate, dar am dobândit un automobil. Am dorit un loc în viaţă, dar am primit carieră. Am dorit să schimb ceva în viaţă, dar m-am confruntat cu lipsa de înţelegere. Am dorit nu pur şi simplu să exist,

ci să trăiesc din plin…


4

COMOARA ASCUNSĂ

Adevărul

P

Credem, de obicei, că adevărul este un set de informaţii veridice. Totuşi, în Sfintele Scripturi, adevărul este mai degrabă Persoana lui Dumnezeu: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6).

entru a căpăta libertatea de păcate şi a obţine victoria asupra dependenţei, este necesar să intrăm în relaţii cu Acela care este Adevărul. Având relaţii cu Hristos, vom poseda adevărul în toate domeniile vieţii noastre. El este deschis pentru oricine are nevoie de El. Astăzi nu este necesar să trăieşti robit de superstiţii, mituri şi minciună, deoarece Adevărul este accesibil fiecărui om. Prin intermediul Bibliei şi rugăciunii faceţi cunoştinţă cu Acela care este Adevărul şi Calea spre libertate. Dependenţa generează miturile, iar Adevărul pregăteşte calea pentru victorie. Miturile generează frică şi nesiguranţă, pe când Adevărul dăruieşte fericire şi pace. Miturile înrobesc şi paralizează, pe când Adevărul duce la victorie adevărată şi la o viaţă din belşug. Se povesteşte istoria unui tânăr care trăia în Grecia Antică şi care dorea să găsească adevărul. El s-a dus la stareţul care era considerat în oraş drept cel mai înţelept om. Tânărul l-a întrebat pe stareţ: „Înţeleptule, spune-mi, te rog, cum să găsesc adevărul?” Stareţul înţelept s-a ridicat în picioare şi a plecat undeva. Tânărul l-a urmat. Ei au parcurs câteva străzi ale oraşului şi au ieşit pe malul mării. Fără să se oprească, stareţul a intrat în apă. Când erau deja până la brâu în apă, stareţul i-a poruncit tânărului să-şi pună mâinile pe cap. Apoi l-a cufundat pe tânăr în apă. De trei ori tânărul şi-a scos capul din apă, înghiţind cu nesaţ aerul. De trei ori stareţul l-a cufundat cu capul în apă. În sfârşit, tânărul a strigat cu disperare: „Am vrut doar să găsesc adevărul!” Înţeleptul bătrân i-a răspuns: „Atunci când vei înseta după adevăr la fel precum ţi-ai dorit acum cu nesaţ o gură de aer, îl vei găsi numaidecât”. Dar voi însetaţi după Adevăr? Alegeţi dar Adevărul şi nu-L pierdeţi!

I-aţi întrebat pe toţi?

“Căutaţi pe Domnul cîtă vreme se poate găsi; chemaţi -L, cîtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd. Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre. Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pămîntul şi -l fac să rodească şi să odrăslească, pentruca să dea sămînţă sămănătorului şi pîne celui ce mănîncă, tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din cîmpie vor bate din palme”. (Isaia 55:6-12).

C

Качмар „Şi pacea lui Dumnezeu,Ларисаcare întrece orice pricepere...”

harlotte Elliott s-a născut în Anglia în timpul când a izbucnit revoluţia franceză. Ea a crescut fiind un copil alintat, necunoscând grijile. Fetiţa talentată sub toate aspectele a devenit renumită datorită muzicii, poeziilor şi caricaturilor sale. La vârsta de 30 de ani Charlotte este lovită de o boală grea care o sileşte să petreacă tot mai mult timp în pat. Pentru o fată sprintenă asemenea împrejurări au devenit un substrat pentru depresii. Conştientizarea greşelilor mari şi mici consuma ultima speranţă la viaţă. Moartea părea inevitabilă. Povăţuitorii spirituali care apăreau din când în când măreau în ea simţământul vinovăţiei de care nu putea să se elibereze. Familia planifica în taină înmormântarea. Doctorul Caesar Malan, pastor şi muzician suedez, a hotărât să-i ajute fetei şi a vizitat-o în

Fericirea

O

tânără femeie şedea pe o bancă din parc şi din careva motive plângea cu amar. În timpul acesta un băiat mergea pe bicicleta sa cu trei roţi de-a lungul aleii. Şi atât de tare i s-a făcut milă de tanti, încât a întrebat-o: – Tanti, dumneavoastră de ce plângeţi? – Of, micuţule, tu nu vei putea înţelege, – s-a ferit femeia. Băiatului i s-a părut că după aceasta tanti a început să plângă şi mai tare. El spune: – Tanti, vă doare ceva şi de aceea plângeţi? Doriţi să vă dăruiesc jucăria mea? Femeia a început să plângă şi mai tare în urma acestor cuvinte pline de simpatie: – Of, băiatule, – a răspuns ea, – nimeni nu are nevoie de mine, nimeni nu mă iubeşte… Băiatul a privit-o cu seriozitate şi a spus: – Dar dumneavoastră precis că i-aţi întrebat pe toţi?

LA RĂSPÂNTII

№6 (49) Iunie 2013

(Filipeni 4:7)

luna mai a anului 1822. În timpul prânzului Charlotte şi-a pierdut răbdarea şi a început să-i învinuiască pe Dumnezeu şi pe părinţi. Părinţii ofensaţi au părăsit încăperea. Într-un moment de răgaz pastorul a spus: – Ai obosit de tine, nu-i aşa? Te agăţi de ura ta, întrucât nu mai ai de ce să te ţii. Ca urmare, viaţa ta a devenit amară şi plină de compasiune faţă de tine. – Şi ce puteţi propune? – a întrebat fata. – Credinţa pe care tu n-o preţuieşti la justa ei valoare! În timpul discuţiei inima lui Charlotte s-a înmuiat şi ea a întrebat: – Dacă aş dori să devin o creştină şi să am o aşa pace în suflet, precum aveţi dumneavoastră, ce-ar trebui să fac? – Predă-te lui Dumnezeu aşa cum eşti, împreună cu lupta, teama, ura, aroganţa

U

n motan bătrân şi înţelept stătea culcat pe iarbă şi se încălzea la soare. Dintr-odată pe lângă el a trecut în goană un motănaş sprinten. El s-a dat de-a dura lângă motan, apoi a sărit iute în sus şi a început din nou să fugă în rotocoale. – Ce faci? – s-a interesat molatic motanul. – Încerc să-mi prind coada! – a răspuns gâfâind motănaşul. – Dar pentru ce? – a început să râdă motanul. – Mi s-a spus că aceasta este fericirea mea. Dacă-mi voi prinde coada, atunci îmi voi prinde şi fericirea. Iată de ce alerg deja a treia zi după coada mea. Însă ea tot timpul fuge de mine. – Da, – a zâmbit motanul bătrân şi înţelept, – cândva eu la fel ca şi tine fugeam după fericirea mea, dar ea tot timpul îmi scăpa din labă.

şi sfiala! – Doriţi să spuneţi că trebuie să vin la Dumnezeu aşa cum sunt? – Dacă vei aştepta ca mai întâi de toate să devii mai bună, atunci niciodată nu vei veni la Dumnezeu. Nu fugi de simţământul vinovăţiei. În el îşi are începutul vindecarea. Vino la El ca o păcătoasă. Şi Mielul lui Dumnezeu va purta povara ta! După lupte spirituale îndelungate Charlotte a căzut la picioarele lui Isus aşa cum era, şi-a mărturisit păcatul şi sufletul ei a căpătat pacea. Ea a început să scrie din nou. Unele dintre cele mai frumoase rânduri din imnurile creştine sunt cuvintele cântării sale: „Aşa cum sunt n-aduc nimic”. Ţintuită la pat, ea îşi serba în fiecare zi reînnoirea relaţiilor sale cu Hristos. A trăit până la vârsta de 80 de ani, fiind paralizată, dar plină de bucurie Am lăsat această intenţie. Peste câtva timp am înţeles că n-are sens să alergi după fericire. Ea întotdeauna merge după mine pas cu pas. Oriunde aş fi, fericirea mea este întotdeauna cu mine, trebuie doar s-o simt.

Eu ce, nu voi merge la şcoală? – a întrebat – Aici în curtea noastră este o laviţă, aşezaţiÎnvăţătorii se recunosc –băiatul. vă, vă rog, – a propus un oarecare băiat. – Vei merge, dar nu în aceasta, – a răspuns – Doriţi să chem învăţătorul? – a întrebat aldupă elevii lor supărat bunicul. – Eu singur îţi voi găsi o tul.

P

ărinţii căutau o şcoală bună pentru fiul lor. În sfârşit i-au ales fiului şi o şcoală, şi cel mai bun învăţător. Dimineaţa, bunicul l-a condus pe nepot la şcoală. Când au intrat în curte, i-au înconjurat copiii. – Ce bătrân hazliu! – a început să râdă unul. – Ei, grăsanule micuţ! – a făcut o mutră schimonosită altul. Adunându-se în jurul bunicului şi nepotului, copiii săreau şi strigau. Îndată învăţătorul a sunat din clopoţel, anunţând începutul lecţiei, şi copiii au fugit. Bunicul l-a luat ferm de mână pe nepot ��i a

ieşit în stradă.

auzit glasul cuiva.

şcoală. Bunicul l-a dus pe nepot în casa lui, l-a încredinţat în grija bunicii, iar singur s-a dus să caute învăţătorul cel mai bun. Văzând o oarecare şcoală, bătrânul intra în curte şi aştepta până când învăţătorul le va da drumul copiilor să iasă la recreaţie. În unele şcoli copiii nu dădeau nici o atenţie bătrânului, în altele – îl cicăleau. Acesta se întorcea în tăcere şi pleca. În sfârşit el a intrat într-o curte mică a unei oarecare şcoli mici şi s-a sprijinit obosit de gard. A sunat clopoţelul, şi copiii au dat năvala în curte. – Bunicule, vi-i rău? Să vă aduc apă? – s-a

În curând în curte a ieşit tânărul învăţător. Bătrânul s-a salutat cu el şi a spus: – În sfârşit am găsit şcoala cea mai bună pentru nepotul meu. – Vă înşelaţi, bunicule, şcoala noastră nu este cea mai bună. Ea este mică şi foarte strâmtă. Bătrânul n-a stat să dispute. El a vorbit cu învăţătorul despre nepotul său şi a plecat. Seara mama băiatului a spus: – Tată, tu doar n-ai ştiinţă de carte. De unde ai luat că ai găsit cel mai bun învăţător? – Învăţătorii se recunosc datorită elevilor, – a răspuns bătrânul.


ÎNTORCÂNDU-NE LA ORIGINI

№6 (49) Iunie 2013

Înviind pentru Veşnicie

1 2 3

4

viaţă. „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh…” (versetul 17). Aceste cuvinte au fost scrise pentru încurajarea tuturor credincioşilor. Învierea lui Hristos are o semnificaţie foarte importantă pentru creştini. Conform cuvintelor apostolului Pavel, „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). „Dar acum, Hristos a înviat din morţi…” (versetul 20). Mai mult decât atât, „Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa” (1 Corinteni 6:14). Noi putem să fim siguri de învierea noastră, deoarece Însuşi Isus a înviat din morţi. Dumnezeu le dăruieşte celor salvaţi viaţa veşnică. Dumnezeu le propune darul vieţii veşnice tuturor credincioşilor în Isus Hristos (vezi Ioan 3:16; Romani 6:23). La cea de a Doua Venire a lui Hristos cei salvaţi vor fi schimbaţi şi vor căpăta nemurirea. „…Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15:52, 53). Păcătoşii care nu s-au pocăit vor fi înviaţi după o mie de ani pentru judecată. Cei ce nu s-au căit nu vor fi înviaţi la cea de a Doua Venire a lui Hristos. Ei se vor odihni până la sfârşitul celor o mie de ani şi doar mai apoi vor învia (vezi Apocalipsa 20:5). Această înviere are loc înainte de judecata finală (versetele 12, 13). Este logic faptul că cei care trebuie judecaţi vor fi prezenţi când va fi pronunţată sentinţa. Isus spune astfel despre timpul acesta: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut

5 6

răul, vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28, 29). Pedepsirea păcătoşilor care nu s-au căit se numeşte moartea a doua. După ultima judecată, pe păcătoşii care nu s-au căit îi aşteaptă pedeapsa care se numeşte moartea a doua. „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc” (Apocalipsa 20:14, 15; vezi şi 21:8). De asemenea în Biblie, când este vorba despre soarta finală a păcătoşilor care nu s-au căit, sunt folosite cuvintele „pieire”, „ardere” (de exemplu, 2 Petru 3:7, 9; Ioan 3:16; Maleahi 4:1). Aceste fragmente confirmă faptul că moartea a doua înseamnă nimicirea (sau dispariţia, pieirea, încetarea existenţei) păcătoşilor care nu s-au căit, şi nu chinurile lor veşnice neîncetate. La sfârşitul tuturor lucrurilor va fi nimicită şi moartea. Moartea este un vrăjmaş crunt şi răutăcios, dar ea va fi învinsă. La 1 Corinteni 15:26 este scris: „Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea” (vezi şi Apocalipsa 20:14). În cartea Apocalipsa se descrie cum va fi veşnicia pentru cei salvaţi: „… şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). BIRUINŢA Mulţi cred că moartea îi va învinge. Un cunoscut epitaf roman (scurtă inscripţie funerară) afirmă în mod fatalist: „N-am fost. Am fost. Nu mai sunt. Mi-e egal”. Însă Cuvântul lui Dumnezeu conţine o noutate minunată: moartea a fost biruită de către Isus Hristos. Moartea, vrăjmaşul cel mai mare, va fi stârpită. Cel credincios nu trebuie să se teamă de moarte. Isus Hristos propune siguranţa în învierea la viaţa veşnică tuturor celor care acceptă uimitorul Său dar al salvării. MOARTEA ŞI ÎNVIEREA Răsplata pentru păcat este moartea. Însă Dumnezeu, Singurul care are nemurirea, le dăruieşte viaţa veşnică celor răscumpăraţi ai Săi. Până la ziua celei de a Doua Veniri moartea pentru toţi oamenii este o stare de nefiinţă. Dar atunci când Hristos – Viaţa noastră – va apărea, neprihăniţii înviaţi şi cei rămaşi în viaţă vor fi schimbaţi şi proslăviţi şi apoi vor fi înălţaţi în întâmpinarea Domnului lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc peste o mie de ani (vezi Romani 6:23; 1 Timotei 6:15, 16; Eclesiastul 9:5, 6; Psalmul 146:4; Ioan 5:28, 29; 11:1114; Coloseni 3:4; 1 Corinteni 15:51-54; 1 Tesaloniceni 4:13-17; Apocalipsa 20:1-10). Le doresc tuturor să se elibereze de frica morţii şi să conştientizeze, cât de mult l-a iubit Domnul pe fiecare dintre noi. Fie ca adevărul să ne facă liberi de prejudecăţile lumii noastre decăzute.

7

8

5

Dispoziţia care vă determină ziua

Moartea este tragică. Acest fenomen provoacă un şir de întrebări: Ce se întâmplă după moarte? Încotro ne îndreptăm? Există oare viaţă după moarte sau totul se încheie odată cu ea? Vestea bună constă în faptul că Biblia conţine răspunsurile la toate aceste întrebări importante.

Filip Rodionov, teolog

Doar Dumnezeu este nemuritor. Biblia ne învaţă că doar Dumnezeu este „Singurul care are nemurirea” (1 Тimotei 6:16). Toate celelalte tipuri de viaţă, inclusiv şi cea omenească, provin de la Dumnezeu. Noi trăim doar pentru că Dumnezeu ne dă viaţă. Nemurirea nu este o însuşire înnăscută a omului, însă se dăruieşte tuturor celor care vor întâmpina cu bucurie pe Împăratul împăraţilor care este gata să vină (vezi Fapte 17:25, 28; Psalmul 78:39). Oamenii mor din cauza păcatului. Biblia spune clar că fiecare om a păcătuit (vezi Romani 5:12) şi că pedeapsa pentru păcat este moartea (vezi Romani 6:23; Ezechiel 18:4). Primii locuitori ai Pământului n-au dat ascultare lui Dumnezeu, mâncând „din pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Geneza 2:17; 3:6). Alegând neascultarea, ei s-au desprins de Izvorul vieţii. Şi ca urmare a neascultării oamenilor în această lume a intrat moartea, cu toate că iniţial ea nu făcea parte din planul lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Moartea este o tihnă temporară (numită în Biblie somn). Procesul creării de către Dumnezeu a primilor locuitori ai Pământului ne ajută să înţelegem ce se întâmplă cu noi după moarte. La creare, Dumnezeu a suflat „suflare de viaţă” în „ţărâna pământului” (substanţă neînsufleţită) şi „omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Observaţi formula prezentă aici: ţărână + suflare de viaţă = suflet viu (suflet). Cuvântul „suflet”, folosit în unele traduceri, presupune un om viu. În aşa mod, când omul moare, el se întoarce în pământ, deoarece, după cum ne lămureşte Scriptura, „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3:19). „Suflarea de viaţă”, cunoscută de asemenea ca „duh”, se întoarce la Dumnezeu (vezi Ecleziastul 12:7; Psalmul 146:3, 4). În Biblie nu se spune că omul are o parte separată, conştientă şi nemuritoare a fiinţei sale, numită „suflet”, care continuă să existe după moarte. După moarte orice conştiinţă sau cunoştinţă dispare. Omul mort nu ştie nimic, nu simte nimic şi nu face nimic (Ecleziastul 9:5, 6, 10). Isus şi apostolii, la fel ca şi autorii Vechiului Testament (vezi Daniel 12:2; Iov 14:10-12), numeau adesea moartea somn (de exemplu, Мatei 9:24; Мarcu 5:39; Ioan 11:11-14). Imaginea morţii subliniază că moartea nu este sfârşitul, ci mai degrabă un moment temporar de uitare înainte de înviere (în această ordine de idei observaţi învierea lui Lazăr la Ioan 11:11-14, 23-25, 43). Cei salvaţi vor fi înviaţi la cea de a Doua Venire a lui Hristos. În timpul celei de a Doua Veniri a lui Hristos cei ce au adormit în Isus vor fi înviaţi la

COMOARA ASCUNSĂ

Care este lucrul cel mai important în ziua trăită de către dumneavoastră? Noutăţile de dimineaţă, lipsa de bunăvoinţă a vecinului, amintirile despre nereuşită? Sau este planul lui Dumnezeu pentru dumneavoastră, Cuvântul Său în inima dumneavoastră, cântarea de laudă la adresa lui Dumnezeu? Fie ca planul lui Dumnezeu referitor la viaţa dumneavoastră să vă determine ziua, căci în caz contrar poziţia dominantă o va ocupa altceva. Mediocritatea are un fel de putere a ei. Şi ea doreşte să domine în cadrul zilei dumneavoastră. Ea poate exercita influenţă asupra tuturor domeniilor vieţii dumneavoastră, dacă-i permiteţi aceasta. „Unele ispite vin şi la cei harnici, dar la cei leneşi vin toate ispitele” (Charles Spurgeon). O viaţă care aduce roade nu se manifestă în mod întâmplător, ci este rezultatul unei alegeri corecte. Bucăţi mici de noroi pot forma un morman. Dacă nu veţi veghea şi nu vă veţi ruga, în cadrul zilei dumneavoastră va putea domina un morman de noroi. Dacă noutăţile încearcă să determine dispoziţia zilei dumneavoastră, permiteţile doar noutăţilor bune să facă aceasta. Dacă trecutul încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, permiteţi-i visului dumneavoastră să vă determine ziua. Dacă zăbovirea încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, fie ca măcar nişte acţiuni mici să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. Dacă o influenţă negativă încearcă să vă înrâurească ziua, permiteţi-i comunicării utile să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. Dacă panica sau zăpăceala încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. Dacă singurătatea încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, permiteţi-i să se spulbere prin intermediul comuniunii cu Dumnezeu în rugăciune. Dacă vrajba sau cearta încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, permiteţi-i păcii să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. Dacă mintea dumneavoastră pământească încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, permiteţi-I Duhului lui Dumnezeu să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. Dacă invidia încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, binecuvântaţi pe alţii, dorindu-le binele, şi fie ca aceasta să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. Dacă lăcomia sau zgârcenia încearcă să influenţeze asupra zilei dumneavoastră, începeţi să dăruiţi fericire altora, şi lăsaţi ca aceasta să predomine în cadrul zilei dumneavoastră. LĂSAŢI-L PE DUMNEZEU SĂ DOMINE ÎN CADRUL ZILEI DUMNEAVOASTRĂ.

M

Astăzi eu...

ă voi scula devreme, deoarece nu există zi prea lungă pentru lucrurile care trebuie făcute. Voi spune lucruri plăcute la trei oameni. Voi face ceva util pentru altcineva. Nu voi pierde dimineaţa acea oră, pe care mai apoi aş fi fost nevoit s-o caut toată ziua. Mă voi apuca energic de rezolvarea problemei care a apărut în viaţa mea. Voi face măcar nişte îmbunătăţiri mici într-un domeniu oarecare. Voi face, cel puţin, trei lucruri care mă vor scoate din starea de relaxare. Îi voi mulţumi lui Dumnezeu pentru pâinea cea de toate zilele. Voi găsi şi voi face ceva neobişnuit. Voi lăsa pe cineva într-o stare mai bună, în comparaţie cu acea stare în care l-am găsit. Voi trăi ziua în aşa mod, ca mâine să nu fiu nevoit să cer iertare pentru acţiunile mele de astăzi. Voi oferi timpul meu cel mai bun pentru comuniunea cu Domnul. Sunt încredinţat că locul şi timpul pentru a fi fericit este aici şi acum. Voi face măcar un pas mic în direcţia biruirii unui obicei urât. Voi aprecia ziua mea nu după cantitatea de recoltă strânsă, ci după cantitatea de seminţe pe care le-am semănat.


6

COMOARA ASCUNSĂ

„Plângi ca o fetiţă!”

Toate lucrurile sunt spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu I. Culaghina

Î

C

ât de adesea părinţii băieţilor mici, străduindu-se să-l calmeze pe copilul care plânge, rostesc aceste cuvinte. Se consideră că pentru fetiţe sunt importante mângâierile şi gingăşia, pe când băieţii, pentru a creşte nişte bărbaţi adevăraţi, trebuie să fie educaţi în condiţii „spartane”. În realitate însă, pentru ca băiatul să devină un bărbat adevărat, nu este deloc obligatoriu să-i interzicem să plângă. Băieţii nicidecum nu mai puţin decât fetiţele au nevoie de îmbrăţişările şi sărutările mamei şi tatălui. Aceste condiţii sunt hotărâtoare în dezvoltarea viitorului bărbat la vârsta de până la opt ani. Dificultăţile apar atunci când mamele percep sărutările ca fiind singurele variante posibile de exprimare a dragostei faţă de copil. Iar atunci când băiatul creşte mai mare, mamele descoperă că fiii lor nu mai sunt prunci şi că nu le convin deloc acele forme de exprimare a dragostei pe care mai înainte le acceptau cu mare plăcere. Chiar şi atunci când băiatul creşte mare, el mai are încă nevoie de contact fizic cu părinţii, dar acum aceasta se manifestă într-o formă mai reţinută. Pe măsură ce băiatul devine matur nevoia de manifestare a dragostei prin intermediul sărutărilor poate dispărea. Însă acum îi plac aşa manifestări ale contactului fizic cu părinţii ca: bătaia uşoară pe umăr, încăierările poznaşe cu tatăl, lupta şi bătăile, adică tot ce-i oferă posibilitatea de a-şi demonstra puterea şi de a simţi susţinerea bărbătească. Cu cât mai mare devine băiatul, cu atât mai des evită îmbrăţişările părinţilor. Însă există situaţii când băiatul simte nevoia de îmbrăţişări – în caz de boală, traumă sau nenorocire. Deseori părinţii băieţilor îşi pun întrebarea: trebuie oare să consolăm copilul? Desigur că da, însă cu chibzuinţă. Pentru copil este foarte important să înţeleagă faptul că părinţii îl compătimesc. Însă atunci când copilul plânge, făcând mofturi, este mai bine să-l distrageţi şi să-i transferaţi atenţia asupra altui lucru, până se va linişti. Pentru micuţi plânsul este singura modalitate de autoexprimare. Copilul nu este întotdeauna în stare să-şi formuleze îngrijorările, frământările. Atunci când el plânge, aceasta înseamnă că cere ceva, şi dacă vom lăsa fără răspuns „cerinţa” lui, acest fapt îl va lipsi pe copil de susţinere. Este periculos să reprimăm emoţiile copilului şi să-i interzicem să plângă. Lacrimile nu doar ajută la uşurarea suferinţei, dar şi sunt în stare să vindece. Nu ar trebui să percepem lacrimile ca pe o slăbiciune sufletească. Necesitatea de a plânge este un mecanism obişnuit care îl fereşte pe băiat de necaz. Şi atunci când băiatul plânge, cuvintele „nu plânge, tu doar eşti bărbat” nu se potrivesc deloc pentru situaţia dată. Ar trebui să-i amintim copilului că este bărbat în alte situaţii, spre exemplu, atunci când i-a ajutat mamei sau a apărat o fetiţă

PASTILA PENTRU SUFLET

№6 (49) Iunie 2013

n copilărie eram atrasă spre o lume interzisă în acele timpuri. Eu o întrebam pe bunica despre Dumnezeu, iar ea deschidea Evanghelia şi citea. Însă eu nu înţelegeam nimic. Dumnezeu mi se părea misterios, inaccesibil şi aspru. Ţin minte numai cât de tare mi-era frică când am aflat despre sfârşitului veacului. Eu chiar îi invidiam puţin pe oamenii în vârstă, crezând că ei nu vor fi nevoiţi să trăiască în acele vremuri teribile. Dar ce va fi cu mine? Însă Domnul mă căuta, mâna Sa nevăzută se atingea de inima mea, şi eu doream să cunosc mai multe lucruri, cu toate că această cunoaştere mă speria. A trecut copilăria, s-a început tinereţea – timpul plin de speranţe. Viaţa părea minunată. Odată îmi sărbătoream ziua de naştere împreună cu prietenele şi cu câţiva cursanţi de la şcoala militară. Tinerii învăţau în ultimul an, unul dintre ei era secretar al organizaţiei de bază comsomoliste. Desigur că am băut, ba încă mult. La punctul de control băieţii au fost reţinuţi, după care s-a ridicat întrebarea cu privire la exmatricularea lor în legătură cu nesupunerea faţă de ordinul emis. Unul dintre cursanţi, Oleg, mi-a sunat şi mi-a comunicat despre faptul că se începuse adunarea la care va fi decisă soarta lor. M-a apucat groaza în urma gândului că am devenit involuntar vinovata acestei întâmplări, că din cauza mea a fost afectată viaţa băieţilor. Ţin minte cum m-am plecat pentru prima dată pe genunchi, cum mă rugam cu frenezie, cum lacrimile îmi curgeau pe obraji. Atunci I-am promis lui Dumnezeu să nu mai ghicesc niciodată în cărţi (în acele timpuri aceasta îmi reuşea foarte bine – fetele şedeau la rând). Într-un moment oarecare mi s-a făcut atât de uşor pe suflet, nici n-am înţeles cum s-a întâmplat aceasta. Era de parcă cineva s-a atins de inima mea cu o mână sigură, caldă şi duioasă. Nici nu reuşisem să mă ridic de pe genunchi, că s-a auzit un sunet de telefon: „Totu-i bine, n-am fost daţi afară, doar Costea a fost scos din funcţia pe care o deţinea”, – s-a auzit în receptor. Aceasta a fost o minune! Viaţa continua. Nu-mi mai aminteam de Dumnezeu. Totuşi mă simţeam adeseori atrasă spre parcul părăsit. Acolo hoinăream multă vreme singură, cântam, vorbeam cu florile şi cu cerul. Acolo mă simţeam bine şi liniştită. Acum înţeleg că alături de mine acolo era Domnul. El discuta cu mine în limbajul creaţiunii Sale. A doua întâlnire nu mai puţin impresionantă cu Dumnezeu a avut loc în timpul când eram deja căsătorită. Soţul meu era cu zece ani mai mare decât mine. Eu nu puteam nicidecum să rămân gravidă. Trecuse aproape un an după nuntă, doream foarte mult să am un copil. Dar totul era zadarnic. Încotro să merg cu necazul meu, nu ştiam. Odată în disperare am mers la cimitir, unde era o bisericuţă mică. Era închisă. M-am plecat pe genunchi drept pe asfaltul ud. În jurul meu erau oameni, dar aceasta nu mă făcea să mă sfiiesc. Împreună cu lacrimile a început să curgă şi o rugăciune fierbinte. Şi dintr-odată am avut acel simţământ că mi-era uşor pe suflet, acel calm, ca şi prima dată. Din nou Domnul m-a auzit, în pofida tuturor lucrurilor. În aceeaşi lună aflasem că voi avea un copilaş! Am primit ceea ce doream, dar despre Acel care mi-a dat aceasta, am uitat, ca şi despre promisiunea

«...Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.» (Rom. 8:26-28). mea de a nu mă mai atinge de cărţi. Timpul trecea. Eu puteam, privind la un om, să văd ceea ce-l aştepta în viitor. Eram pasionată de parapsihologie. Odată, deja după naşterea fiicei, am simţit că „ies afară” din corp. Satana mă atrăgea în curse din care este imposibil să ieşi fără ajutorul lui Dumnezeu. Devenisem de bunăvoie unealta şi sluga diavolului. Dar Domnul este Dragoste, El este Milă. Fiica nu avea nici măcar un an, când soţul mi-a comunicat că înaintase cererea pentru divorţ. El dorea un băieţel, dar s-a născut o fetiţă. Nu-mi imaginam viaţa de mai departe, ştiind că dintr-o leafă de educator este imposibil să asiguri copila cu toate cele necesare, şi din acest motiv depuneam eforturi pur şi simplu neomeneşti ca soţul să-şi schimbe decizia, eram gata să mă umilesc şi să rabd, dar totul era în zadar. Din nou am început să mă gândesc la Acela care S-ar putea implica în viaţa mea, după cum se întâmplase mai înainte… Odată atenţia mi-a fost atrasă de un afiş în care se vorbea despre întâlniri biblice. Uitându-mă la ceas, am înţeles că ele se vor începe chiar acum. Domnul a aranjat toate, Domnul meu! El a preschimbat răul în bine, El mi-a îndreptat greşelile. Când am intrat în sală, L-am văzut pe Isus. Mai bine zis, l-am văzut pe predicator, dar în vocea lui, în gesturile lui S-a oglindit Domnul meu. Un asemenea Dumnezeu doream eu să găsesc, să vorbesc cu El şi să nu mai plec de la El. Predicatorul a condus în total cinci întâlniri. Am discutat mult. Tot atunci am aflat că Dumnezeu are un plan referitor la viaţa mea. Am studiat cursurile biblice şi m-am botezat. În toţi aceşti ani am trecut prin multe, însă întotdeauna alături de mine era Acela care nu este indiferent faţă de soarta fiecăruia dintre noi, care Se luptă, apără dreptul asupra noastră înaintea puterilor răului, ne ocroteşte şi are milă de noi. Ţin minte cum odată tatăl meu a deschis la vilă beciul pentru ventilare, a scos din beci scara şi a ferit capacul de pe locul unde se păstrau

Gânduri înţelepte „Atunci când vă pierdeţi puritatea conştiinţei, sufletul vostru devine un câmp de luptă pentru Satana. Vă apar îndoieli şi temeri, suficiente pentru a vă paraliza energia şi a vă aduce într-o stare de descurajare” (Ellen White). „Adevăratele stele încep să strălucească dinăuntru” (Charles Manz). „Orice zi va deveni deosebită dacă după ea inima şi sufletul va avea de ce să-şi aducă aminte. Este nevoie de doar o fărâmă de fericire care ne va însenina ziua nu doar

cartofii, dând jos propteaua (o armătură care stătea vertical). Fiica se juca cu prietena ei şi, dându-se îndărăt, n-a observat cum s-a pomenit lângă capacul deschis. Totul s-a întâmplat într-o clipeală de ochi. Fiica a căzut în beci. Când am alergat în fugă la beci, am văzut că ea stătea între barele de fier, de parcă cineva a pus-o special aşa. Toţi s-au ales doar cu o sperietură uşoară. Cât de bun este Domnul! Peste câtva timp fostul meu soţ a hotărât să se întoarcă la noi. El venea la mine la serviciu, acasă, plângea şi mă îndupleca să-l iert. Nu ţineam pică pe el, ci dimpotrivă, îi eram recunoscătoare. Căci, dacă nu ar fi fost divorţul, probabil niciodată n-aş fi aflat despre Dumnezeu. Totuşi soţul era un vrăjmaş al credinţei, o lua în bătaie de joc, şi n-am putut să mă învoiesc la o căsnicie repetată. Timpul trecea, fostul meu soţ reuşise să se căsătorească şi să divorţeze. În cadrul celei de a doua căsnicii a lui de asemenea s-a născut o fiică. Am făcut cunoştinţă cu fosta lui soţie la judecată, când se hotăra chestiunea cu privire la alimente. Ea s-a pomenit în nevoie, şi eu am hotărât s-o ajut măcar cu lucrurile care erau deja mici pentru fiica mea. Probabil că dintr-o parte aceasta arăta straniu şi ridicol, dar mie mi-era plăcut să fac ceva pentru această femeie. Fiica creştea şi visa la un tată care s-o iubească şi să aibă grijă de ea. Uneori ea îmi împărtăşea visurile ei. Iar eu deja mă resemnasem cu singurătatea şi-i spuneam că are cel mai bun Tată de pe pământ – Domnul care o iubeşte cel mai mult pe lume, ştie totul despre ea şi niciodată nu o va părăsi, orice s-ar întâmpla. Însă Dumnezeu avea planurile Sale. El mi-a dat un soţ credincios, iar fiicei – un tată. Avem o familie bună. Iar peste un an ni s-a născut un fiu. Adevărat spune Cuvântul lui Dumnezeu: „…ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28).

pentru că noi înşine am găsit-o, ci pentru că am dăruit-o cuiva...” (Elena Sikirich). „Adeseori o viaţă nouă se începe de la un singur „iartă-mă”, „te iubesc”, „hai săţi ajut” sau „să încercăm împreună”, de la simplul „Priveşte ce frumos este!”, „Ce interesant!”, „Ce minunat!”, „cât de important”, de la simplul „mulţumesc” pe care l-am auzit din gura cuiva sau pe care noi înşine l-am spus cuiva!” (Elena Sikirich). „Ce săpăm în marmură, piere cu timpul, ce turnăm în bronz se macină, temple pe care le zidim vor ajunge odată ruină, dar ce scriem pe coala nepieritoare a sufletului, principiile veşnice ale temerii de Dumnezeu şi ale iubirii faţă de aproapele, va străluci şi în viaţa de acum şi în cea viitoare. „Descurajarea se naşte din nemulţumirea faţă de trecut, dezamăgirea faţă de prezent şi de încrederea in viitor. Ea adună la un loc ingratitudinea faţă de binecuvântările de ieri, indiferenţa faţă de oportunităţile de astăzi şi nesiguranţa faţă de surprizele zilei de mâine. Cine este îmbolnăvit de ea este orb la frumuseţea din jur, surd la gemetele celor aflaţi în suferinţă şi fără grai lângă cei care au nevoie de nădejde.


PUTEREA ALEGERII

№6 (49) Iunie 2013

COMOARA ASCUNSĂ

Lucruri interesante P despre CIUPERCI

e parcursul a mii de ani ciupercile au fost întrebuinţate atât ca hrană, cât şi în scopuri medicinale. Ele sunt adeseori clasate printre legume sau ierburi, dar în realitate ele reprezintă o grupă separată de organisme vii. În lume se numără mai mult de 14000 de tipuri de ciuperci, şi doar în jur de 3 mii dintre ele sunt comestibile. Aproximativ 700 de tipuri sunt cunoscute datorită proprietăţilor medicinale pe care le au. Iar otrăvitoare sunt considerate mai puţin de un procent de ciuperci.

F

araonii considerau ciupercile drept delicatese, iar grecii credeau că ciupercile îi înzestrează pe ostaşi cu putere. Romanii considerau ciupercile drept darul zeilor şi le serveau la masă doar cu ocazia vreunei sărbători. Iar chinezii le preţuiau ca pe un produs alimentar terapeutic. Multor oameni le place să meargă la pădure şi să strângă ciuperci de sine stătător. Totuşi recunoaşterea ciupercilor poate să-l pună în încurcătură chiar şi pe un cunoscător. Culoarea, forma şi dimensiunea corpului ciupercii pot să se deosebească în chip izbitor. Este foarte important să putem să ne pricepem bine în ciupercile pe care le strângem, pentru ca să evităm nimerirea pe masa noastră a speciilor otrăvitoare. Astăzi ciupercile sunt preţuite pentru gustul şi textura lor. Ele pot să dea hranei un gust deosebit sau să influenţeze asupra gustului altor ingrediente. Gustul ciupercilor se accentuează de obicei în timpul fierberii, iar textura se păstrează bine în cazul metodelor obişnuite de preparare. Multe gospodine adaugă ciupercile în supe, salate, sandvişuri şi alte feluri de mâncare. De asemenea, ciupercile dau un gust excepţional budincilor şi felurilor de mâncare din legume înăbuşite. În SUA extractele de ciuperci se folosesc tot mai mult în produsele alimentare care conţin adaosuri ce sporesc valoarea lor nutritivă sau folosul

pentru sănătate.

VALOAREA NUTRITIVĂ

Ciupercile conţin în jur de 80-90% apă şi au o valoare calorică destul de scăzută (doar 100 kcal/la 30 g). Ele au foarte puţin natriu şi grăsime, iar fibrele reprezintă de la 8 până la 10 procente din greutatea uscată. Prin urmare, ciupercile sunt o hrană ideală pentru persoanele care urmează programul controlului greutăţii sau dieta pentru hipertonici. Ciupercile sunt o sursă excelentă de caliu – mineralul care contribuie la scăderea tensiunii arteriale înalte şi care micşorează riscul de accidente vasculare cerebrale. O ciupercă „portobello” de mărime medie conţine mai mult caliu decât o banană sau decât un pahar de suc de portocale. O porţie de ciuperci asigură organismul cu aproximativ 20-40 de procente din norma zilnică de cupru – mineralul care posedă proprietăţi de apărare a inimii. Ciupercile sunt o sursă bogată de riboflavină, niacină şi seleniu. Seleniul este un antioxidant care interacţionează cu vitamina Е pentru a apăra celulele de influenţa distrugătoare a radicalilor liberi. Bărbaţii care au consumat de două ori mai mult decât doza zilnică recomandată de seleniu, au redus riscul de dezvoltare a cancerului de prostată până la 65 de procente. Potrivit rezultatelor cercetării („Examinarea oamenilor în vârstă, realizată la Baltimore”), bărbaţii cu nivelul cel mai scăzut de seleniu în sânge erau de 4-5 ori mai tare expuşi cancerului de prostată în comparaţie cu acei care aveau nivelul cel mai ridicat de seleniu. Ciupercile cele mai populare din Statele Unite sunt garicus bisporus sau şampinioanele bisporifere. А. Вisporus are două alte varietăţi – „crimini”, sau ciupercile cafenii cu un gust mai pronunţat de pământ şi cu o structură tare, şi ciuperca „portobello” cu o pălărioară mare în formă de umbrelă,

care are un gust asemănător celui de carne.

PROTEJAREA DE CANCER

Toate cele trei tipuri de ciuperci, în special şampinioanele proaspete, produc substanţe care frânează activitatea aromatazei – enzima care ia parte la producerea estrogenului, şi fermentului 5-alfa-reductază – enzima care transformă testosteronul în dihidrotestosteron (DHT). Ultimele descoperiri ştiinţifice din acest domeniu mărturisesc despre faptul că întrebuinţarea şampinioanelor albe poate reduce riscul dezvoltării cancerului de prostată. În cursul cercetărilor s-a descoperit că anumite doze ale extractelor din şampinioane reduceau creşterea şi ramificarea celulelor cancerigene şi dimensiunea tumorii. Acest efect de apărare poate fi observat în cazul administrării dozei de aproximativ 100 de grame de ciuperci pe zi. Pe parcursul secolelor chinezii şi japonezii întrebuinţau ciupercile shiitake pentru tratarea răcelii şi gripei. Lentinanul, beta-glucanul descoperit în corpul ciupercilor shiitake, după cât se pare, stimulează sistemul imunitar, ne ajută să ne luptăm cu infecţiile şi are o acţiune anticancerigenă.

M

Când ursul a dispărut în desiş, primul a coborât din copac şi l-a întrebat pe tovarăşul său: – Şi ce ţi-a şoptit ursul la ureche? – El mi-a spus ca să nu mai iau cu mine prieteni care, în loc de a ajuta în necaz, fug. Dragostea ne cheamă să uităm de noi înşine, cere încredere şi o totală jertfire de sine. Va sosi timpul când vom fi nevoiţi să plătim pentru toate cuvintele pe care nu le-am rostit, pentru sentimentele pe care le-am ignorat, pentru nopţile nedormite ale cuiva. De aceea trebuie să ne înfruntăm temerile şi să ne debarasăm de aroganţă şi de zgârcenie emoţională, care fac imposibilă

Mana cerească

A

stăzi oamenii numesc mană cerească un ajutor neaşteptat. În istoria biblică mana este hrana trimisă de Dumnezeu din Cer poporului Israel în timpul pribegiilor prin pustie. „Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că voi face să plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi…”(Exodul 16:4). Cuvântul „mană” provine de la cuvântul evreiesc care exprimă mirarea – man-hu – ce-i asta? Atunci când copiii lui Israel au văzut mana pentru prima dată, „… au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este…” (Exodul 16:15). Strângeau mana dimineaţa devreme, „… fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi când venea căldura soarelui se topea” (Exodul 16:21). „…Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere” (Exodul 16:31). „Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea…” (Numeri 11:8). Dacă era păstrată până dimineaţa, făcea viermi şi se împuţea (Exodul 16:20). În ajunul zilei de sâmbătă mana era strânsă în cantitate dublă, deoarece în ziua de sâmbătă ea nu cădea: „În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta. Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert [astăzi], şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!” Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a alterat şi n-a făcut viermi. Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi”. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului” (Exodul 16:22-26,35).

Sunt Cel ce sunt Sunt Pâinea vieţii ce-am venit să vă ridic din moarte, Sunt Bob zdrobit şi măcinat; sunt Cel venit să poarte Sunt Trupul frânt şi închinat, sunt Jertfa din altare Sunt sânge scurs pentru păcat, sunt Miel pentru iertare. M-am coborât din cer la voi în dar şi-n oferire, Mâncati şi beţi, primiţi şi luaţi, sunt pentru ispăşire Veniţi cu toţi, sînt din destul, e loc pentru oricine Eu chem şi-astept, iubesc şi plâng, Mă frâng şi pentru tine. Din veşnicia fără timp, M-am rupt pentr-o clipită Şi-am coborât din infinit în lumea cea finită. Sunt totuşi Eu, sunt necuprins, sunt Dumnezeu prin Sine, De nu veniţi, ramân şi sunt; pieri-veţi în ruşine. Daniel Brânzai

Prietenii şi ursul ergeau odată pe drum doi tovarăşi. În jur era o pădure întunecoasă, înspăimântătoare. Deodată din desiş s-a năpustit asupra lor, cu un urlet groaznic, un urs mare. Unul, speriindu-se, s-a urcat în copac şi s-a ascuns printre ramuri, iar altul a rămas pe drum. Văzând că este imposibil să fugi de fiara sălbatică, el a căzut la pământ şi s-a prefăcut mort. El ştia că urşii nu mănâncă mortăciuni. Ursul s-a apropiat de om şi a început să-i miroase faţa, apoi a început să urle şi l-a lovit cu botul. Sărmanul îşi reţinea respiraţia din toate puterile. Ursul s-a gândit că omul este mort şi s-a îndepărtat de el.

7

manifestarea unui simţământ adevărat şi nu ne lasă să ne desprindem de pământ. Să ţinem minte unde ne pot duce promisiunile neîndeplinite, timpul pierdut, indiferenţa şi, cel mai important, simţămintele nemanifestate de noi – în special dragostea cu care nu am încălzit pe nimeni


8

COMOARA ASCUNSĂ

№6 (49) Iunie 2013

De ce există răul şi suferinţa? Le va învinge vreodată binele?

«DESTINUL PLANETEI».

Întreabă-l despre cartea «Destinul Planetei» pe distribuitorul ziarului «Comoara Ascunsă»!

w w w. a d ve n t i s t. m d Site-ul oficial al Bisericii Adventiste de ziua a şaptea din Moldova * Ştiri

* Video * Articole * Galerie foto * Predici * Biblioteca * Şcoala de Sabat * Devoţional * Audio * Panou

ODIHNĂ LA MAREA AZOV CAMERE ECONOME ŞI DE LUX, PREŢURI MINIMALE, REDUCERI FLEXIBILE

Tehnoredactare: Iulia Smali, Sergiu Lupaşco EditTipar Grup S.R.L. Tiraj: 42 000 ex. Comanda 268

Vă invităm să vă odihniţi la Arabatskaia strelka, or. Ghenicesk, Ucraina. Plajele minunate, cu mult soare, marea Azov, caldă şi blândă şi camerele bine aranjate vă aşteaptă! Mini-baza de odihnă se află la doar 10 minute de mers pe jos până la mare. Alături se află clinica hidroterapică şi magazinul alimentar. Tot acolo la Arabatskaia strelka există o sondă fierbinte care tratează multe boli, precum şi lacul sărat – analogul Mării Moarte din Israel. Adresaţi-vă la numerele de telefon: +38 0991252404, +38 0932193910 (Serghei, proprietarul pensiunii).


Comoara Ascunsa iunie