Issuu on Google+

ArtClue Revistă de artă contemporană Nr. 1 – mai 2010

Sorin Oncu Florin Ciulache Diana Dochia Simona Vilău Katia Schurl Lia Perjovschi Elena Andrei Ioana Ursa


Index Sorin Oncu

5

Florin Ciulache

9

Diana Dochia

13

Simona Vilトブ

17

Katia Schurl

21

Lia Perjovschi

25

Elena Andrei

31

Ioana Ursa

35


Tur virtual cu bicicleta pliabilă ArtClue prin parcul artistic contemporan Premise

ArtClue şi-a propus, încă de la început, să aibă rol de barometru cultural, mai ales în ceea ce priveşte sfera artelor vizuale. Adică să contorizeze şi să cuantifice evenimentele de actualitate din arta contemporană şi să prezinte pe larg personalităţile emergente – artişti, curatori, critici – prin interviuri, cronici şi recenzii. O primă concluzie, bazată pe experienţa jurnalistică a portalului este legată chiar de această componentă emergentă a artei româneşti, cu riscul de a leza anumite spirite mai înflăcărate, care sunt plictisite deja de cuvântul “emergent”. Însă aşa arată, în mare, nişa pe care am ales-o noi. Vorbim despre oameni tineri, în ascensiune, care încearcă (şi chiar reuşesc) să-şi formeze o experienţă, o carte de vizită şi un demers solid. Vorbim despre galerii şi spaţii destinate artei contemporane care se luptă ca să existe şi să se dezvolte pe o piaţă culturală la fel de emergentă. Contorizăm idei şi soluţii şi încercăm să încurajăm proiectele şi idealurile celor vizaţi de specialiştii noştri. Dorim să avem parte de diversitate în jur şi să încurajăm noile nume din zona artistică, aducându-le în prim-plan, de fiecare dată când apar cu o expoziţie, un manifest, un performance etc.

Inventar

La o privire rapidă şi concisă asupra celor de mai sus, putem concluziona că numărul spaţiilor de expunere şi al artiştilor creşte în fiecare an; că, deşi a existat de multe ori primejdia dispariţiei unor spaţii, au existat mereu alte inţiative care să le ia locul fără ca pierderile să fie atât de dramatice; mai observăm şi o relaxare în ceea ce priveşte modul de raportare faţă de ceea ce era, nu demult, occidentul, precum şi o transformare a spiritului estic într-un spirit cu tendinţe globaliste.

Concluzie

ArtClue va încerca să structureze cu grijă un conţinut atrativ, care să trezească interesul cititorilor lună de lună, să îmbogăţească mereu arhiva cu nume şi provocări noi şi să fie un ghid demn de luat în seamă în ceea ce priveşte arta contemporană. Simona Vilău - curator

ArtClue Colaboratori: Elena Andrei Adriana Toma Anca Leu Cătălina Coşoiu

Redactor: Iana Bădescu Layout: Constantin Nimigean

www.artclue.net


Sorin Oncu Îmi place să mă implic prin artă în efectuarea unei schimbări în societate. Interviu realizat de Anca Leu

S

orin Oncu este un tânăr artist timișorean cu un discurs angajat în problematica mediului înconjurător, a identităţii și drepturilor omului, fapt ce reiese atât din proiectele personale, cât și din participările sale la diverse manifestări colective. Proiectul ECO, expus anul trecut la Galeria Călina din Timișoara, explorează estetica urâtului tehnicist propunând o reflecție activă în fața unei naturi sufocate de reziduuri. Câtă importanță au avut studiile universitare în formarea ta ca artist? Anii petrecuţi ca student şi masterand la Facultatea de Arte din Timişoara mi-au oferit o gamă largă de informaţii. Am fost învăţat cum să răspund la anumite provocări, dar nu şi să îmi pun anumite probleme, şi din acest motiv sunt mai subversiv, lucru ce se reflectă şi în creaţia mea.

ecologic. Am devenit preocupat de schimbarea practică şi directă a unei situaţii. Proiectul numără o serie de lucrări, pentru realizarea cărora au fost refolosite diferite materiale care poluează mediul. Lucrările care au fost expuse la galeria Călina abordează subiecte legate de protecţia naturii, de la reciclarea şi refolosirea unor ambalaje, până la calitatea apei de la Parţa. Care sunt sursele tale de inspirație? De regulă, ceea ce mă revoltă este şi ceea ce mă determină să lucrez, şi probabil din acest motiv mă simt bine în România, pentru că sunt mereu revoltat. Sursele mele predilecte de inspiraţie sunt legate de identitatea şi drepturile omului.

În afară de pictură, ce alte modalități de exprimare plastică te interesează? Pot spune că orice modalitate de exprimare care este în primul rând „vizuală” mă poate stimula, determinându-mă să o parcurg. Pe lângă pictură, sunt preocupat şi de animaţie, picto-obiect, obiect, instalaţie, asamblaj… toate modalităţile de exprimare vizuală îmi oferă soluţii şi îmi permit o lărgire a orizontului.

Crezi că arta este suficient de apreciată la noi în țară? De ce? Cred că în România indiferenţa faţă de artă este determinată de atitudinea faţă de ora de desen în şcoala generală. Pe de o parte, artiştii nu comunică foarte mult, creează un microcosmos în jurul lor, iar publicul interesat este în foarte puţine cazuri din afara mediului artistic. Pe de altă parte, de cele mai multe ori oamenii nu-şi acordă timp şi nu găsesc energie pentru a înţelege arta contemporană. Ei pleacă supăraţi din galerie pentru că nu înţeleg arta, după 5 secunde petrecute într-un spaţiu de artă contemporană.

Dă-mi câteva detalii despre proiectul ECO. De ce ai ales o temă ecologică? ECO este un proiect care a început cu schimbarea atitudinii mele faţă de natură ca temă. Mi-am dat seama că admiraţia pe care o aveam pentru lumea botanică nu era suficientă şi că trebuia să exprim acel activism

Ce îți place și ce îți displace la profesia de artist? Îmi place foarte mult partea de muncă, întregul proces creator, căutarea subiectelor. Îmi place să mă implic prin artă în efectuarea unei schimbări în societate şi îmi displac situaţiile în care nu există un răspuns din partea societății.

5


Ce proiecte de viitor ai? În prezent, lucrez la două proiecte. Unul este numit Tata, Tata şi este inspirat de adoptarea noului cod civil în 2009, care nu răspunde nevoilor sociale actuale, referitor la relaţia dintre persoane de acelaşi sex. Cel de-al doilea proiect este legat de identitatea mea etnică şi autonomia provinciei Vojvodina. Cum îți petreci timpul liber? Îmi este destul de greu să definesc timpul liber, şi asta datorită impresiei că tot timpul meu este liber. Îmi petrec timpul liber la fel cum imi petrec timpul „ocupat“ - lucrând la diferite proiecte.

6

Numește o carte care îți place și un artist pe care îl admiri. Una dintre cărţile mele preferate este Catch 22 de Joseph Heller. Când este vorba de artişti îmi este mai greu să numesc doar unul. De regulă artiştii care îmi plac, îmi plac doar pentru un timp, nu am o afinitate monogamă faţă de creaţia unui singur artist. Acum îmi plac foarte mult lucrările lui Dario Robleto.

www.behance.net/sorinoncu


Florin Ciulache

atelier

Nu există om care să creeze şi care, peste ani, când se uită la propria creaţie, să nu găsească un mic amănunt despre care să nu creadă că l-ar fi putut face mai bine. Interviu realizat de Adriana Toma

C

e înseamnă un atelier? Un spațiu de lucru, un loc încărcat de idei încă necreate, în curs de dezvăluire? Spațiu de experimente având clare valențe teleologice? Oricum l-am privi, printr-o lentilă metafizică sau pur utilitară, atelierul este o a doua casă a unui pictor, dacă nu prima dintre ele. E un spațiu al “participării” la un proiect care depășește operele ca atare. Florin Ciulache a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări despre atelierul lui și despre operele create aici. Cum se desfășoară o zi de lucru în atelierul tău? Îmi place programul de „angajat“, să vin de luni până vineri după-amiaza, să lucrez constant… am ajuns la concluzia că e important să lucrezi disciplinat, altfel proiectul riscă să devină incoerent…se va simţi în lucrări că au fost făcute în stări diferite. Există o categorie de artiști pentru care acest lucru e benefic, dar nu e şi cazul meu. E bine ca lucrările să fie făcute cu acelaşi suflu. Cât de animat e atelierul unui pictor? Mi se întâmplă să mă întâlnesc cu prietenii aici şi să discutăm despre diverse lucruri, să vin la miezul nopţii şi să plec dis-de-dimineaţă, ori să vin dimineaţa şi să plec seara. Dacă ai avea posibilitatea să schimbi acest spațiu (apartament) cu un spațiu mai vast, un spațiu pe care să-l împarți cu alți pictori, ai face acest lucru? În facultate nu m-am simţit foarte în largul meu pentru că împărţeam spaţiul cu alţi colegi şi de

multe ori aceștia aveau alte repere, inclusiv artistice… Îmi place ca dezordinea din jurul meu să nu fie controlată de nimeni. Când împarţi un spaţiu cu cineva dezordinea ta s-ar putea să intre în conflict cu dezordinea vecinului. Mi-ar plăcea să am la dispoziţie un loc mai mare, însă nu știu dacă aş împărţi spaţiul cu cineva… Ai vecini zgomotoși? Stau în apartamentul ăsta cam de 6 ani. Aproape toţi vecinii din jurul meu (majoritatea studenţi) s-au mutat. Interacţionez foarte puţin cu ei. Singurele excepţii sunt serile în care mai stau de vorbă cu prietenii şi uneori se întâmplă să cântăm, iar blocul ăsta învechit îmi atrage atenţia că e cam târziu. De regulă cântăm cântece de munte… Cum începi o lucrare? Nu începi o lucrare înainte de a şti cum trebuie să arate. E ca în muzică. Ai nişte reguli foarte riguroase pe care trebuie să le urmăreşti. Improvizezi, într-adevăr, în sensul că schimbi niște armonii, dar nu schimbi niciodată ordinea partiturii pe care o cânți…. În momentul în care te uiţi la o pictură care e rezultatul improvizaţiei imediat simţi asta. O lucrare improvizată nu este unitară şi acest lucru îl va simţi şi un profan, nu numai cunoscătorul… Prin urmare, nu încep o lucrare până nu ştiu cum va arăta. Metoda academică presupune schiţe premergătoare imaginii. Eu în schimb am schiţe prefigurate mental. Când ceva nu e în regulă, aştept să găsesc prefigurarea mentală şi apoi continui să lucrez. Deşi îmi imaginez de la început

9


cum vreau să arate o lucrare, de la pictura perfectă din mintea mea până la lucrarea reală e un drum foarte lung… Cum te raportezi la lucrările tale retrospectiv? Nu există om care să creeze şi care, peste ani, când se uită la propria creaţie, să nu găsească un mic

10

amănunt despre care să nu creadă că l-ar fi putut face mai bine. Pe de altă parte, e bine să reţii și să exploatezi această lecţie. Orice lucrare mai veche de 2-3 ani, dacă ar fi să o reconcep, aş reconcepe-o cu totul altfel şi dacă ar fi să o repictez, aş repicta-o în alt mod… Este o regulă pentru toţi artiştii care nu fac artizanat.


Diana Dochia

curator

O lucrare de artă nu poate exista în afara unui sistem, a unui mediu; indiferent cât de alternativ ar fi acesta, în final tot la un sistem se ajunge. Interviu realizat de Elena Andrei

A

naid Art Gallery este locul unde arta contemporană se întâlneşte cu designul şi conceptele arhitecturale elaborate. Galeria reuşeşte să surprindă prin intermediul proiectelor artistice pline de inovaţie şi originalitate. Anaid este unul dintre singurele spaţii care îmbină vizunea artiştilor cu gustul colecţionarilor şi desfăşurarea propriu-zisă a expoziţiilor. În acest context, Diana Dochia, managerul general al galeriei, ne-a făcut onoarea să ne răspundă la câteva întrebări. Aţi împlinit 5 ani de la înfiinţarea Anaid Art Gallery. Consideraţi că aţi atins până acum o parte din obiectivele pe care vi le-aţi propus? Da, în mare parte cred ca ne-am atins obiectivele. Am reuşit să avem o constanţă în ceea ce priveşte evenimentele expoziţionale, lucrăm cu un grup bine definit de artişti care au devenit extrem de vizibili în cadrul artei contemporane româneşti. Am lucrat în colaborare cu diferite instituţii culturale, muzee din ţară şi din afara ţării şi participăm deja de 4 ani prin intermediul târgurilor internaţionale de artă pe piaţa internaţională de artă. Ce a adus nou Anaid Art Gallery în peisajul galeriilor de artă din România? Cred că a încercat să aducă în primul rând o normalitate în modul de organizare a unui eveniment expoziţional. Un lucru în echipă, multă perseverenţă şi constanţă şi ideea că în momentul în care facem un eveniment expoziţional, lansăm un artist sau un proiect curatorial, ne asumăm întrega răspundere cu respect pentru actul artistic şi pentru

publicul nostru. Noutatea ar putea fi că Anaid Art Gallery editează minicataloage la fiecare eveniment expoziţional, integrează ideea de design de expunere şi are un spaţiu destinat exclusiv fashion designului. Proiectele Anaid Art Gallery implică îmbinarea mai multor tipuri de exprimări, de la design la arhitectură. Ne puteţi spune mai multe despre conceptul din spatele acestei abordări? Am încercat în toţi aceşti ani să formăm un sistem şi să integrăm lucrarea de artă contemporană în acest sistem. O lucrare de artă nu poate exista în afara unui sistem, a unui mediu, indiferent cât de alternativ ar fi acesta: în final tot la un sistem se ajunge. Promovarea artei necesită anumite mecanisme şi pârghii, lansarea unui artist şi impunerea lui pe piaţă necesită un anumit demers şi o anumită constanţă. Opera de artă trebuie să trăiască şi să fie consumată în timpul când a fost creată, ea este o parte a lumii contemporane, o oglindă a societăţii de azi. Pe baza căror criterii vă alegeţi artiştii pe care-i reprezentaţi? În primul rând, opera acestor artişti trebuie să aibă ceva de spus, trebuie să strige din toate mădularele astfel încât în momentul în care o privim să nu o putem uita. Apoi artistul trebuie să-şi dorească cu adevărat să meargă pe acest drum şi să fie perseverent şi consecvent. Urmărim evoluţia artistică şi încercăm să depistăm ce ar putea aduce nou atât în spaţiul artei româneşti, cât şi în cadrul artei internaţionale.

13


Anaid Art Gallery a pătruns pe piaţa internaţională de artă. Care sunt criteriile de selecţie şi eligibilitate pentru o galerie din România? Mai întâi, arta de bună calitate, branşată la ceea ce se petrece în arta contemporană internaţională. Apoi seriozitate şi competenţă în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor expoziţionale. Un program de funcţionare al galeriei clar stabilit de minim 5 ore, 5 zile pe săptămână, dovada efectivă a organizării expoziţiilor – afişe, invitaţii, cataloage etc. Puteţi să menţionaţi câţiva artişti pe care-i reprezentaţi? Alexandru Rădvan, Tara (von Neudorf ) sunt nume cu care lucrăm încă de la începutul existenţei noastre şi pe care am reuşit să le impunem atât în ţară, cât şi în afara ţării. Apoi Harem6 (Flavia Marele & Ildikó Mureşan), András Szabó, Suzana Dan, şi impunerea unor nume noi ca Traian Boldea, Sorana Ţărus, Kuki Constantinescu, Dana Bălăneanu, Botond Ferenczy.

Participaţi activ la dinamizarea spaţiului cultural românesc. Consideraţi că în ultimii ani a existat o revigorare a artei contemporane? Da, cu siguranţă se simte o revigorare, deşi mai sunt multe de făcut. Este în primul rând o revigorare a modului în care publicul percepe arta contemporană. Există un schimb de generaţii şi chiar o schimbare de mentalitate. Sistemul cultural românesc este încă defectuos şi există încă mari sincope şi abisuri. Cu toate acestea, se fac şi multe lucruri, sunt mult mai multe evenimente, iar publicul se arată dornic să participe, exemplul Nopţiilor albe : Noaptea Muzeelor, Noaptea Albă a Galeriilor, Noaptea Institutelor Culturale, Noaptea Teatrelor etc. Ce evenimente pregăteşte Anaid Art Gallery pentru 2010? Anul 2010 va fi în special un an al artiştilor galeriei şi lansării a unu sau două nume noi de artişti. Va fi un an cu multe expoziţii personale, cu aducerea în vizorul publicului a numeroase probleme spinoase. Va fi un an plin de surprize şi creativitate.

www.anaidart.ro

14


Simona Vilău

curator

Curatorul ar trebui să fie vectorul oricărui eveniment artistic şi, în acelasi timp, conexiunea dintre artişti şi receptori. Interviu realizat de Elena Andrei

D

e la pictură până la concepte curatoriale, Simona Vilău este genul de artist care nu se mulţumeste cu puţin. Adoptând rolul de curator în peisajul artei contemporane româneşti, a reuşit să revitalizeze acest spaţiu cultural. Dovedind o pricepere uimitoare în varii domenii artistice, tânăra artistă ne poartă prin intermediul proiectelor sale într-o lume intensă si profundă. Acest interviu are menirea de a vă aduce în atenţie şi partea mai puţin vizibilă a proiectelor sale, şi anume, activitatea sa de curatoriat. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenul, ne poti spune cu ce se ocupă un curator? Nu obişnuiesc să dau definiţii, însă un curator este o combinaţie fericită, zic eu, între un bun manager de resurse şi un creative director. Curatorul ar trebui să fie vectorul oricărui eveniment artistic şi, în acelaşi timp, conexiunea dintre artişti si receptori. Ar trebui să se comporte la lucru ca un regizor de platou, un PR şi un copywriter de foarte bună calitate. Trebuie să recunosc că eu am studii artistice la bază, iar în activitatea curatorială m-am format ca autodidact, prin exerciţiu aplicat şi un oarecare curaj de a cocheta cu o îndeletnicire care la noi în ţară nu are încă un departament formativ real, nexistând şcoli de curatoriat cu tradiţie. Povesteşte-ne puţin despre proiectele tale curatoriale. Prezintă-le, te rog, pe scurt. Istoria şi teoria artei şi strategiile de promovare au

început să mă pasioneze încă din timpul studiilor, când am avut ocazia să lucrez la diverse proiecte artistice, la început ca asistent de proiecte şi apoi ca independent. Pentru început, am colaborat la o expoziţie concepută de criticul de artă Aurelia Mocanu (căreia îi datorez şansa de a intra cu adevărat în lumea artistică – colaborările din presa scrisă şi activităţile manageriale) în anul 2005 (Bonjour Europe!, Institutul Francez Bucureşti), şi, mai apoi, am făcut parte din board-ul galeriei NIT (2005-2007), board-ul UNAgaleria (2006-prezent) şi am colaborat şi la câteva proiecte ale Fundaţiei culturale META (2007). Primul meu proiect curatorial de sine-stătător, In cold blood, a avut loc în anul 2006 la Veneţia, fiind urmat de Magazia căpitanului (autor – Mihail Cosuletu, UNAgaleria Bucureşti, 2007), Mitologie temporanee (Galeria ARIPA, Torino, 2008), Colophon (IRCCU Veneţia, 2008), La Funk La Freak (Galeria Torre Civica, Mestre, 2008). Momentan am câteva proiecte în pregătire, însă m-am ocupat mai mult de doctorat si de administrarea blogurilor personale. Care dintre proiectele tale îţi este cel mai drag şi de ce? Nu am un proiect drag, ci mai degrabă amintiri plăcute şi colaborări fructuoase cu artiştii invitaţi. Aş aminti aici buna mea colaborare cu Mihail Cosuletu, Ciprian Paleologu, Adrian Popescu, Alexandru Rădvan, cu care sper să am o lungă şi durabilă prietenie artistică.

17


Care crezi că este diferenţa dintre activitatea ta artistică şi cea curatorială, şi cum se împacă acestea în viaţa ta? Diferenţa este majoră, iar alăturarea celor două îndeletniciri este aproape imposibilă. Dar trebuie să recunosc că această scindare îmi face bine şi îmi dă un imbold fantastic de a schimba macazul de câte ori este necesar, lucrând în episoade. Mă tem doar de superficialitate şi de lipsa concentrării, dar consider că, depunând puţin efort, ele se pot îmbina foarte bine şi au de câştigat una de la cealaltă. Arta mea este mai detaşată şi mai spontană, fiind alimentată într-un mod bizar de factorul obiectiv, out-of-the-box al problemei, pe când partea strategică devine, cred eu, mai savuroasă şi mai creativă, datorită imaginaţiei îmbogăţite pe teritoriul ludic al practicii artistice. Eşti unul dintre puţinii curatori de pe piaţa de artă românească care este şi artist. În ce fel te influenţează această experienţă în actul curatorial? Cred că mă supraevaluezi, simţul critic îmi spune că mai am multe de învăţat. Sunt sigură doar de un lucru, şi anume că, atunci când mă hotărăsc să pun în aplicare o idee, mă folosesc de toate resursele de care dispun ca să nu îmi fie ruşine de rezultat. Şi mai am grijă să mă port profesionist cu oamenii implicaţi în proiect.

18

Toate proiectele tale pun accent pe viziunea unor artişti tineri. Pe baza căror criterii îţi alegi proiectele şi artiştii pe care îi reprezinţi? Nu mi-am propus să-i promovez în exclusivitate pe artiştii tineri, ci pe artiştii care sunt independenţi şi au ceva de spus, against all odds. Că sunt şi tineri, poate fi doar o coincidenţă sau urmarea faptului că şi eu sunt tânără şi astfel comunicarea devine firească şi mai lipsită de formalism. Criteriile mele nu sunt multe, dar sunt importante: mă uit la produsul artistic, care trebuie să aibă ceva magnetic, să îmi alimenteze nişte plăceri, nişte fixaţii, dar nu pot neglija nici calitatea umană, cerând seriozitate în schimbul aceluiaşi lucru. Este pregătită arta contemporană românească să-i primească în “sânul” ei pe curatorii tineri? Nu aş vrea să vorbesc despre anatomia artei contemporane româneşti, ca să nu divagăm. Nu ştiu cât de pregătită e arta să ne primească, important este că noi facem backing-vocals. Câteva dintre proiectele tale s-au desfăşurat în străinătate. Consideri că pe plan internaţional lumea e dispusă să acorde mai multă atenţie actului artistic cu tot ce implică acesta? Răspunsul este DA. Dacă aş putea, aş face toate proiectele în străinătate, deşi o fugă de realitatea românească nu îmi este caracteristică. Vezi şi blogul


Despre artă şi alţi demoni (www.despreartasialtidemoni.blogspot.com), unde cum apare ceva, cum pac! La Războiu! Ce mă enervează pe mine este că în România plaja de opţiuni este foarte restrânsă – adică nu ai spaţii expoziţionale în care să ai acces pentru a organiza evenimente şi nici resurse financiare care să alimenteze calitativ produsul. Cât de receptivi crezi că sunt românii atunci când vine vorba de artă? Românii ar fi ei receptivi, dar de multe ori se confundă lucrurile. N-aş vrea să amintesc acum despre Poneiul roz şi Bochum, pentru că nu e obiectul discuţiei noastre, dar am asistat cu toţii la nişte comedii televizate de mai mare râsul, din care nu pot să spun că arta nu a avut de câştigat, însă e clar că s-au creat nişte tabere care se pot defini în termeni de minoritate versus majoritate. Cât despre arta care nu pune nişte probleme de interes general, ea rămâne la comodul nivel al lui îmi place/nu-mi place. Nu neg că există şi pasionaţi cu care ţi-e mai mare dragul să discuţi şi pe care îi salut pe această cale. Cât de importantă e legătura curatorului cu galeriile? Teoretic, galeria este locul în care se expune munca artistului şi a curatorului. De obicei, galeriile au curatorii lor. Eu, ca independentă ce sunt, nu am galerie şi, în consecinţă, mi-e mai greu să stabilesc relaţii de durată cu unele sau altele.

Care e reacţia generală faţă de munca unui curator? Este această muncă apreciată la adevărata ei valoare? Nu ştiu exact cât de clar este rolul curatorului în conştiinţa colectivă. În varianta pesimistă, rămâne neimportant şi chiar în plus, efortul curatorului nefiind înţeles cu adevărat. Există o variantă şi mai tristă în care, pentru că este trendy, unul sau altul îşi arogă rolul de curator din oficiu, minimalizând conceptual rolul adevăratului creativ (aici, artistul) şi punându-şi stampila de specialist fără cauză peste munca unui om care l-a chemat să îi deschidă o expoziţie. La asemenea gafe am asistat de multe ori. Mai există şi varianta firească, în care noţiunea de colaborare este bine înrădăcinată şi atât artiştii, cât şi curatorii ies satisfăcuţi din aventura pusă la cale împreună. Ca să încheiem într-o notă mai relaxată, spune-ne te rog, cum îţi petreci timpul liber. Nu am activităţi ieşite din comun, îmi place să mă uit la filme, să ascult muzică, să citesc, să scriu pe blog, să navighez pe internet, să ies cu prietenii, să beau o cafea bună, să călătoresc atât cât îmi permite timpul şi buzunarul. http://simonevillau.blogspot.com

19


Katia Schurl

curator

Numai ideile mature pot fi argumentate şi pot fi receptate corespunzător de către public. Interviu realizat de Adriana Toma

K

unsthaus Graz nu este un muzeu, este o capsulă a timpului care aduce printre noi un spațiu al viitorului. Nu întâmplător, acest proiect arhitectural semnat de Peter Cook şi Colin Fournier se numește Spacelab. Muzeul îți oferă o experiență spațială inedită atât în interior, cât şi în exterior. Văzut de afară, Kunsthaus Graz te întâmpină sub forma unei structuri biomorfice neconvenționale, „sculptate” în sticlă și lumină, care în timpul nopții funcționează ca un imens ecran urban destinat proiecțiilor video sau altor manifestări artistice. Înăuntru, spațiul expozițional cu forme curbe, în întregime deschis, permite fiecărei expoziții să creeze o nouă arhitectură, adaptată la tema sau opera artistică prezentată. Despre proiectele și ideile care animă acest muzeu asigurând în permanență un dialog special cu spațiul său dominant și inovativ, despre funcția curatorului în arta contemporană și despre multe alte secrete „de culise“, a avut amabilitatea să ne vorbească în următorul interviu doamna Katia Schurl, asistent curator la Kunsthaus Graz, Austria. Ce rol joacă un curator în organizarea unei expoziții? Mai întâi de toate, curatorul este cel care elaborează ideea unei expoziţii, după care începe să caute artişti în funcţie de tematica aleasă şi să formuleze un concept clar. În cazul unei expoziţii individuale, artistul prezentat este profund implicat în procesul expoziţional. Cea mai frumoasă şi mai interesantă parte din meseria curatorului este dezvoltarea

proiectului, iar cea mai dificilă parte este cea de a implementa cele mai nebunești idei ale artistului. În acest sens, un curator trebuie să aibă nu numai competenţe legate de conținut, ci şi competenţe organizatorice. Nu este însă cazul pentru orice profesie similară. Cum ați descrie relația dintre artist și curator? Este o relație de colaborare sau curatorul este acela care are întotdeauna ultimul cuvânt? În cazul ideal, un proiect se dezvoltă ca un dialog eficient între artist şi curator în cadrul căruia curatorul trebuie să se instituie ca furnizor de idei, fiind cel care impune un cadru general (cum ar fi tema unei expoziții, în cazul unei expoziții de grup), fără să interfereze cu procesul de creaţie. Care sunt în opinia dvs. elementele cheie care fac dintr-un proiect curatorial un succes? Un proiect curatorial de succes nu se poate măsura în numărul de vizite sau alţi parametri cantitativi. Probabil îl putem cataloga ca fiind „de succes“ atunci când atât artistul, cât şi curatorul se identifică cu proiectul şi când publicul rezonează la acest lucru. Credeți că în lumea artei contemporane mai este încă posibilă organizarea unei expoziții coerente și de succes fără contribuția unui curator? Există multe exemple de expoziţii coerente, cu unul sau mai mulţi artişti, fără un curator; desigur, este posibil. În aceste cazuri, artistul expozant, în afară

21


de munca sa artistică, preia şi atribuţiile curatorului. Există aşadar întotdeauna un curator, dacă putem să spunem aşa, fie artistul însuşi, fie altcineva. Ar fi însă interesant de ştiut dacă o expoziţie care emană de la un curator (şi nu de la artist, cum e de obicei cazul) poate să funcţioneze. Anul acesta în Viena va avea loc curated by_ vienna 09, un proiect care se va desfăşura în paralel cu Viena Fair, la care sunt invitaţi curatori renumiţi ce alimentează scena galeriilor vieneze cu concepte inedite. În acest caz, cel puţin în aplicaţiile pentru expoziţie, artiştii au un rol secundar, evenimentul fiind focusat pe curatori. E vorba oare de o nouă direcţie de evoluţie a lucrurilor sau de o încercare neîndemânatică de a deplasa interesul asupra curatorului? Personal, sper să fie vorba de a doua variantă… Care sunt criteriile de care țineti cont atunci când alegeți să expuneți un proiect artistic la Kunsthaus Graz? Este selecția artiștilor pe care-i prezentați publicului influențată de conceptul arhitectural inovativ al muzeului? Criteriile de selecţie ale proiectelor expuse sunt, conştient sau inconştient, renegociate de la o expoziţie la alta. Desigur că profilul muzeului

22

impune o anumită calitate artistică care, pe de altă parte, este definită de criteriile curatorilor implicaţi. Dialogul cu spaţiul muzeului joacă întotdeauna un rol important mai ales că arhitectura inovativă a muzeului din Graz impune anumiţi parametri de care nu orice opera trece. Multe lucrări se „pierd“ în acest spaţiu sau intră în concurenţă cu el. Nu este uşor, într-un muzeu cu arhitectura dominantă precum cel din Graz, să pui în evidenţă prim-planul, dar e în orice caz o provocare pentru artişti şi curatori, să reinventeze de fiecare dată un spaţiu nou. Care au fost cele mai importante proiecte ale muzeului din ultimul an? Expoziţia curentă a artistei americane Diana Thater prezintă o instalaţie video în format mare -gorillagorillagorilla- care a fost dezvoltată pentru muzeul din Graz şi a fost mai târziu expusă şi la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Acest proiect este un exemplu bun despre cum ştie o artistă să se joace cu spaţiul expoziţional, contopind întrun mod remarcabil spaţiul şi video într-un singur mediu vizual. Un alt exemplu de interacţiune între spaţiu şi artă a fost expoziţia True Gardens de Pedro


Cabrita Reis. Artistul portughez a transformat spaţiul într-un labirint de lumină şi sticlă, care este distribuit pe suprafaţa curbă a sălii 01. O lucrare poetică şi frumoasă! Ne puteți spune câteva cuvinte despre proiectul dvs. preferat? Proiectul meu de suflet este prima expoziţie pe care am supervizat-o la Kunsthaus: Moving Parts. Forms of the Kinetic. Era vorba de o expoziţie de grup pe tema cineticii în arta pe care am conceput-o şi implementat-o cu Tinguely Museum din Basel. Pentru expoziţie au fost puse în practică mai multe lucrări ale unor tineri artişti care şi-au instalat proiectele pe loc şi au petrecut ceva vreme la Graz. Acest mic grup a dezvoltat o dinamică pe care nu am regăsit-o la nici un alt proiect expoziţional anterior ceea ce, de altfel, au simţit şi artiştii. A fost o experienţă minunată să iau parte la un proces artistic într-un mod aşa intens. Prin ce se deosebește Kunsthaus Graz de celelalte muzee din Austria? Kunsthaus Graz este încorporat în Landesmuseum Joanneum, al doilea complex muzeal ca

mărime în Austria care cuprinde 21 de secţii (de la botanică şi mineralogie până la galeriile de artă veche și contemporană) şi 19 colecții. Nu deţine colecţii proprii, fiind doar un spaţiu expoziţional. Folosim spaţiul pentru expoziţii care de obicei durează în jur de 3 luni. Absenţa unei colecţii proprii face ca expoziţiile noastre să subziste din fonduri împrumutate, ceea ce îngreunează organizarea, dar în acelaşi timp face ca programul să fie mai liber. Prin ce anume este Kunsthaus Graz unic în Europa? Cu riscul de a mă repeta: unicitatea evidentă a muzeului din Graz este dată de structura amorfă realizată de arhitecţii britanici Colin Fournier şi Peter Cook. Absenţa pereţilor (spaţiul expoziţional în forme curbe este în întregime deschis) face ca la fiecare expoziţie să se creeze o nouă arhitectur��, adaptată la tema sau opera artistică.

www.museum-joanneum.at/kunsthaus

23


Lia Perjovschi Cred că atitudinea critică este foarte importantă, pentru că doar ea ne duce mai departe spre ceva mai sănătos. Interviu realizat de Cătălina Coşoiu

Î

mi doream de ceva timp să o cunosc personal pe Lia Perjovschi. Am întâlnit-o întâmplător (deși nimic nu e întâmplător) la Sibiu şi i-am luat un interviu. N-aş putea spune că am aflat totul despre domnia sa deoarece, pentru a o cunoaște, cel puţin ca artist, trebuie să te documentezi îndelung. Pentru început, cel mai la îndemână a fost interviul, care a fost foarte uşor de obţinut pentru că Lia Perjovschi este o femeie prietenoasă, deschisă şi expeditivă. Mi-a spus că o să-mi răspundă scurt pentru că nu are timp, ”mai e puțin și începe nebunia” m-a anunţat, așa că am formulat mai multe întrebări, pe baza observațiilor mele accidentale, de locuitor al Bucureştiului, i le-am trimis şi am primit răspunsurile online. La scurt timp, faţă în faţă, am căpătat o altă serie de răspunsuri esenţiale (inclusiv la întrebări pe care mi le adresez mie însămi, pentru care o salut recunoscător !). So…

De ce aţi ales să vă exprimaţi sincretic ? Pentru mine intuiţia joacă un rol important. Mi-au plăcut întotdeauna provocările şi surprizele.

Ce puteţi spune despre Lia Perjovschi în acest moment? Finalmente relaxată.

Există influenţe din zona experimentelor soţilor Christo şi Jeanne Claude în conceperea unei părţi a decorului? Tratarea mobilierului mi s-a părut o interpretare foarte reuşită, în contextul scenei, a împachetărilor de tipul celor la care fac aluzie mai sus-ca accent, punere în valoare, respectiv sublimare a unor fragmente semnificative de mobilier. Dacă observaţia mea este corectă, care este relevanţa acestor citate plastice pentru vizualizarea textului dramatic? Suntem produsul unei culturi locale globale (nu pot nega influenţele conştiente sau inconştiente, dar Christo nu-i favoritul meu…). Ştii cum este, citirea

Sunteţi un artist complex şi matur. Ce mijloace de expresie vizuală aţi folosit până acum şi în ce zonă de expresie vă simţiţi cel mai bine? Am experimentat, am cercetat, iar acum demonstrez şi construiesc. Am folosit orice m-a ajutat să spun ce am avut de spus. Performance, video, installation art, design, sculptură, scenografie. Mă simt bine în tot ce-i proaspăt, ce nu a devenit rutină.

Cum gândiţi legătura dintre instalaţie, scenografie şi proiect curatorial? Au multe în comun, cu toate acestea scenografia nu este doar instalaţie, iar proiectul curatorial nu este scenografie. Am văzut cu ceva timp în urmă spectacolul Menajeria de sticlă de Tennessee Williams, în regia Cătălinei Buzoianu la TNB, al cărui decor a fost realizat de dvs. Puteţi să descrieţi în câteva cuvinte conceptul scenografic al acestui spectacol? Tocmai am semnat pentru casarea decorului (s-a jucat 5 ani). Am încercat să creez un spaţiu din repere vagi, blurate, şterse (în scenografie ai câteva condiţionări – textul, regizorul, spaţiul de joc).

25


îi aparţine fiecăruia în parte. Cum am spus, piesa este o amintire, iar memoria îşi are ciudăţeniile ei, îşi permite licenţe, omisiuni, exagerări, banalităţi…

faci ce poţi. Cred că atitudinea critică este foarte importantă, pentru că doar ea ne duce mai departe spre ceva mai sănătos.

În general, ce soluţii aveţi pentru relaţia dintre textul dramatic şi conceptul scenografic al decorului ? Pentru că mereu apar foarte multe constrângeri, aleg un element dominant cu care să fiu mulţumită în calitate de spectator.

Care este legătura dintre artă şi cunoaştere din punctul dvs. de vedere? Arta este căutare (interdisciplinară), este cunoaştere.

Care sunt limitele în care un artist se poate lăsa influenţat sau poate alege să fie influenţat de un precursor? Nu ştiu, nu mi-a plăcut nimic atât de mult încât să iau ceva. Dacă am găsit ceva interesant, am prezentat pur şi simplu lucrarea şi autorul. Cum puteţi defini originalitatea în artă? Greu de atins, dar de căutat. Consideraţi că epoca postmodernă a apus sau reprezintă paradigma în care încă trăim? Luaţi în considerare terminologia acestui curent de gândire? Îi subscrieţi sau/şi îl priviţi critic? Cred că este un timp al responsabilităţii. Dacă îl numim postmodernism sau altfel are o importanţă mai mică; contează să fii informat, să gândeşti, să

26

Ce puteţi să ne spuneţi despre statutul artistului ca ideal, dar şi despre statutul artistului român în contextul actual? (despre identitate artistică/ identitate ca artist român). Artistul este antrenat să vadă, să găsească soluţii, este un cercetator, trebuie să facă ce are de făcut şi asta depinde doar de ea/el. Cum vedeţi evoluţia mişcării artistice mondiale în epoca postindustrială? Dar în România? Interesantă, în general. În România există multă energie, dar şi mult bruiaj provincial. Ce părere aveţi despre conceptul de trend? Este OK. În ceea ce mă priveşte, mă interesează doar dacă are sens. Ce părere aveţi despre arta digitală? Este în dezvoltare, aflându-se într-o fază de cantitate şi foarte puţină calitate deocamdată.


Ce credeţi despre piaţa de artă şi despre managementul de artă din România? Piaţa de artă se conturează - ceea ce este bine, dar lipsa instituţiilor noncomerciale o face mult prea importantă, ceea ce este o eroare. Care este viziunea dvs. în ceea ce priveşte promovarea artiştilor valoroşi? Cum ar trebui identificaţi şi promovaţi? Profesioniştii fac acest lucru pentru că au de demonstrat ceva. Totuşi artiştii nu ar trebui să aştepte. Cunoaşteţi artişti care trăiesc exclusiv din arta pe care o fac în România? Şi dacă da, care credeţi că este secretul reuşitei lor? Cunosc, dar sunt mai mult în zona comercială – secretul este compromisul. Ce sfat important aţi da tinerilor artişti români? Să muncească mult. Puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre expoziţia Statement de la deschiderea spaţiului Pavilion Unicredit, al cărei curator aţi fost? Am vrut să fac un rezumat de lucruri esenţiale (pentru toţi tinerii pe care i-am întâlnit şi despre care am avut senzaţia că-şi pierd timpul). Am venit cu propunerea de a fi curatorul unui nou spaţiu (program curatorial), m-am gândit la o declaraţie

de intenţie ca un frame conceptual. A fost o călătorie vizuală prin univers, pe planetă, continent, ţară, oraş… între secolul 20 şi secolul 21, între diferite generaţii, între local şi global, mainstream şi poziţii marginale, între artă, cultură, ştiinţă şi viaţă cotidiană. Încă o întrebare: titlul Statement era în engleză. De ce doar în engleza? Tradus în română nu suna bine. Broşura are subiecte în limba română şi engleza pentru că aşa citesc eu, asta sunt: un amestec. Care este roul, menirea artistului în societate? Fiecare om are un rol în societate, iar societatea este aşa cum înţelege fiecare să-şi consume rolul. Ca artist ai şansa să fii mai vizibil şi asta obligă. Simţiţi că aveţi vocaţie didactică? Dacă da, cum se manifestă ? Îmi place să dau ce nu am primit. Aţi avut numeroase expoziţii în străinătate. De multe ori nu oricum, ci ca reprezentant al României. Credem că vizitatorii site-ului artclue.net trebuie să ştie în ce constă valoarea artiştilor inclusiv prin vizionarea portofoliilor importante, care detaliază imaginea creată prin interviu. Puteţi enumera cîteva expoziţii şi evenimente la care aţi participat

27


sau/şi ne puteţi da un link sau mai multe către portofoliul dvs.? Nu am un site oficial (n-am avut timp). În această cultură este mai bine să nu fi prea vizibil dacă vrei să faci ceva. Cred că dacă o să cauţi Lia, CAA sau Perjovschi apare câte ceva – nu mă reprezintă, sunt doar fragmente. De multe ori sunt neînţelegeri, deformări, erori pe care nu mi-am bătut capul să le explic, am preferat să lucrez cu ele – sunt o expresie a vremurilor superficiale în care trăim. Mai bine iţi trimit nişte imagini.

Imaginar (André Malraux), un fel de walk in Google, un proiect de cercetare interdisciplinară în care am reciclat părţi din arhivă (CAA), din alte colecţii (Globe Collection ), din cercetarea mea teoretică. Doresc să construiesc fizic acest muzeu, dar până găsesc acei oameni inteligenţi care pot face posibil proiectul, îl prezint sub forma unor machete (forma depinde de spaţiul pe care-l am la dispoziţie). Vizual, combin diagramele/mind maps şi timelineurile (cercetarea teoretică) cu obiecte cumpărate din diferite muzee (din Europa, SUA, Asia…)

Când ne-am întâlnit întâmplător la Sibiu pe 26 decembrie 2009, spuneaţi că tocmai reconstituiaţi drumul Revoluţiei cu ajutorul aparatului de fotografiat - un demers în scop personal. Ce-l apropie şi ce-l desparte pe omul Lia Perjovschi de artistul Lia Perjovschi? Artistul s-a suprapus peste om.

Ce loc ocupă proiectul Globe Collection în cadrul proiectului Knowledge Museum? In Globe Collection am câteva obiecte ce descriu universul - aşa mi-a venit ideea unui Muzeu al Cunoaşterii (un muzeu cu 7 departamente - corp, pământ, univers, cultură, artă, ştiinţă, cunoaştere).

Puteţi să ne spuneţi care este natura proiectelor dvs. viitoare, ce direcţii veţi urma sau continua în viitor? Sunt absorbită de proiectul meu Muzeul Cunoaşterii, o cercetare imensă, fascinantă. Ce este mai exact Knowledge Museum? Ce alte colecţii şi demersuri mai vechi sau mai noi includeţi, într-o formă sau alta, în această arhivă subiectivă, expresivă? Knowledge Museum este proiectul unui Muzeu

28

V-aţi gândit să plecaţi din ţară? Dorinţa mea de a pleca s-a îndeplinit. M-aş stabili în străinătate doar în anumite condiţii, nu aş lua-o de la început. De ce aţi rămas totuşi în România, cel puţin până în prezent? Din mai multe motive. Ca să schimb ce-i de schimbat. Am participat la Revoluţie. Este şi locul/ spaţiul meu. Mai mult de jumătate din an sunt plecată, aşa că pot suporta.


Elena Andrei Autoportretul oferă posibilitatea de explorare a sinelui, dar menţine vie şi legatura cu privitorul. Interviu realizat de Adriana Toma

E

lena Andrei nu aşteaptă inspiraţia. Nici nu e nevoie. E suficient să-i priveşti lucrările ca să-ţi dai seama că, în cazul ei, inspiraţia a hotărât două lucruri: în primul rând, să nu se lase aşteptată şi în al doilea... să nu se lase deloc aşteptată. Regulile jocului fiind clare, artista pe care v-o prezentăm e ghidată de „o mână sigură” atunci când explorează „ţesătura umană” de la suprafaţă până în adâncime, „dincolo de măşti şi oglinzi” . Cum ţi-ai descoperit vocaţia de pictoriţă? Am descoperit pictura în timpul liceului. Până atunci obişnuiam să desenez, dar nu consideram că acest lucru va reprezenta ceva pentru mine. Am fost elevă la un liceu de artă, la secţia Arhitectură Design Urban. Pe parcursul anilor de liceu am început să simt că am o înclinaţie spre pictură, în ciuda educaţiei exacte pe care o primeam în cadrul secţiei unde învăţam. Mi-a plăcut şi arhitectura, dar în cele din urmă pictura m-a câştigat cu totul de partea ei. Cum îţi alegi temele de lucru? Temele pe care mi le aleg sunt de obicei foarte vaste. De aceea, ideea ajunge să devină temă întrun timp destul de lung. În principiu, în timp ce lucrez la un proiect, îmi vin idei pentru următorul şi toate aceste idei le adun într-un caiet. De multe ori fac schiţe care n-au legătură cu tablourile la care lucrez în momentul respectiv. Nu ştiu de ce le fac, dar ajung în următoarele luni să descopăr că acele schiţe şi documente fotografice pe care le adun devin baza următorului proiect. În rest, sunt permanent conectată la ce se întâmplă în jurul meu. Poveştile celorlalţi devin poveştile mele.

Ai numeroase lucrări în care te autoreprezinţi. Ce semnificaţie are pentru tine tema autoportretului? Autoportretul este o manieră eficace de introspecţie. Întotdeauna m-au fascinat oglinzile şi modul lor de a capta o anumită realitate care totuşi devine o iluzie în mintea celui care se priveşte. Autoportretele s-au născut dintr-o întrebare care mă frământă: unde e realitatea adevăratului nostru eu: în imaginea reflectată de oglindă sau în persoana in corpore care se priveşte în oglindă? Autoportretul oferă posibilitatea de explorare a sinelui, dar menţine vie şi legătura cu privitorul. Doar într-o astfel de temă eşti pus faţă în faţă cu singura fiinţă pe care încerci să o ocoleşti şi să o ignori de-a lungul vieţii: propria persoană. Iar la sfârşitul zilei, dincolo de măşti şi oglinzi, eşti doar tu cu tine. Subiectele alese de tine sunt laborios tratate, fiind rezultatul unei “construcţii” de lungă durată, asemenea marilor romane. Ce rol joacă inspiraţia în procesul creaţiei tale? Cred ca inspiraţia e supraevaluată în procesul picturii. Desigur, ai nevoie şi de acele momente unice de inspiraţie, dar nu poţi sta degeaba până apar. Unii stau şi aşteaptă inspiraţia toată viaţa. Eu nu-mi permit acest lux. Încerc să lucrez în fiecare zi, pentru că doar aşa mintea e capabilă să producă alte idei. Tocmai prin faptul că subiectele mele sunt îndelung construite e necesar să nu pierd timpul aşteptând momente neuniforme de inspiraţie. Să spunem că inspiraţia vine atunci când îmi aleg tema. Văd deja terminate intuitiv toate lucrările înainte să încep proiectul şi procesul propriu-zis de lucru. În rest, muncă intensă şi neîncetată.

31


Se ştie că e destul de dificil să decizi când o operă este încheiată cu adevărat. Care este, din punctul tău de vedere, etapa ultimă a unei creaţii? Fiecare are altă părere în privinţa acestui subiect. Poate ce este pentru mine o pânză în stadiu de eboşă, pentru alţii e o lucrare terminată. În principiu, o lucrare e terminată atunci când simţi că tema te sufocă deja; că, în momentul în care vei mai adăuga o singură linie, edificiul se va nărui. Eu pur şi simplu ştiu când trebuie să încetez să mai pictez. Caut să învăţ din greşelile lucrării prezente pentru a nu le mai repeta în următoarea. Iar apoi, punct şi de la capăt.

Cum te raportezi la propriul stil? Ma raportez ca la ceva neşlefuit, nedefinit încă. Ca la o căutare perpetuă care nu se sfârşeşte niciodată. Pentru mine, stilul rămâne o călătorie a cărei destinaţie se schimbă permanent. Ce-ţi place şi ce-ţi displace cel mai mult în profesia ta? Îmi place iluzia libertăţii pe care ţi-o oferă şi faptul că ai ocazia să trăieşti dintr-o „meserie” care-ţi place cu adevărat. Îmi displace sentimentul de nesiguranţă al zilei de mâine, lipsa de stabilitate a propriului discurs plastic într-o lume în care nu e prea mult loc pentru artă. De asemenea, detest lipsa unităţii dintre artişti. E fiecare pentru sine şi nimeni pentru ceilalţi. Dacă ar fi posibil să întâlneşti un mare pictor din trecut, care ar fi acela? Aş vrea să mă întâlnesc cu marea artista a secolului 16 – Artemisia Gentileschi. Ce faci in timpul liber? Îmi place foarte mult să citesc. Am o bibliotecă vastă, cu multe cărţi din domenii foarte diverse. De asemenea, cânt la pian, scriu şi ascult obsesiv Maria Callas. Încerc ca timpul meu liber să fie cultură pe metru pătrat. Câteodată nu reuşesc însă prea bine, pentru că, la urma urmei, trăiesc în Berceni :-) Cu ce gen de muzică sau cu stilul cărei formaţii sau al carui solist ai asocia lucrările tale dacă ai face o paralela simbolică? Îmi place Jocelyn Pook şi Lorena McKennitt. Ca şi acest tip de muzică, lucrările mele par a fi visul unei realităţi care te întristează, dar te şi atrage. www.elenaandrei.com http://elenaandrei.blogspot.com http://elenaandreidrawings.blogspot.com

32


Ioana Ursa Încep din ce în ce mai mult să mă uit la lume încercând să reciclez din ea acele imagini, lumini, umbre și elemente care îmi amintesc de ceea ce am trăit. Interviu realizat de Elena Andrei

P

rimul lucru care îţi vine în minte atunci când privești lucrările Ioanei Ursa este inocența primordială. Făcându-ți drum printre desene, ilustrații și picturi, întâlnești personaje fabuloase, pline de mister, care-ți transmit un dor de început. Lumea pe care o construiește se desfășoară într-un decor flamboaiant, populat de ființe cuprinse de o toropeală dulce, încărcată de amintiri pierdute și dureri ascunse. Această lume creează dependență, căci, odată ce ai pătruns în universul ei înțelegi cu ușurință renumitul vers din Infernul lui Dante: „Lăsați orice speranță, voi cei ce intrați aici.“

Pânzele tale spun multe povești. Câteodată, lumea acestor povești pare întunecată, dominată de o viziune pesimistă. Ascunde această transpunere plastică o manieră diferită de a privi lumea? Nu sunt o persoană optimistă… Sper mult, mă tem la fel de mult, sunt melancolică și romantică. Încerc să mă abţin... plâng și râd câte puţin. Întunericul și ceaţa, în ultimele mele lucrări, sunt o formă de redare a doliului, de îndemn la renunţare și meditaţie, o încercare de a ascunde spre păstrare o lume apusă, lumea copilăriei și tinereţii mele în care totul era intens și adevărat. Am trăit într-un loc unde, ca în poveşti, erau grădini, livezi, izlazuri, ape, nori și iazuri. Erau luminoase. Vedeţi, este prea devreme pentru mine, când vine vorba de

acest subiect, să lucrez mai luminos; încă tânjesc, mi-e frică să nu pierd din informaţii. Patrimoniul vizual care mi-a format imaginația s-a adunat atunci. Atunci aveam sufletul şi mintea limpezi. Eu nu tânjesc după condiţia de copil sau adolescent, ci după lumea de atunci, în locul acela. Acele trăiri, acele lumi care m-au impresionat nu se vor mai întoarce sau eu nu le mai pot trăi din cauza vârstei și a împrejurărilor, sau nu îmi mai permit; sau nu mai cred. Ameninţarea era prezentă în lucrările mele anterioare, tensiunea, spaima, dorinţa şi încercările de a salva ceva din acea lume, din ceea ce credeam când eram mai tânară, fiind sigură că nu va dispărea. Încep din ce în ce mai mult să mă uit la lume încercând să reciclez din ea acele imagini, lumini, umbre și elemente care îmi amintesc de ceea ce am trăit. Ele sunt ce am eu de spus şi sunt singurele lucruri adevărate pe care le pot spune. Un artist poate fi de multe ori socotit un scriitor vizual. Personajele lucrărilor tale au o bază reală sau sunt produsul imaginației tale creatoare? Sunt reale. Dar arta este o plăsmuire, mai valoroasă decât realitatea. Unul dintre proiectele tale se cheamă Nocturne. Ne poţi spune mai multe despre acest proiect? Am pornit de la o serie de lucrări având ca subiect somnul, înţeles ca renunţare şi eliberare… Apoi am

35


alunecat uşor de la somn la moarte şi vis, oniric şi apoi noapte. Un spațiu – un timp straniu. Pentru că senzația de straniu este cea care te cuprinde când revizitezi sau încerci în prezent ceva din trecut… celebrul déjà-vu. Lucrările tale au un aer aproape mistic. Ai o slăbiciune pentru anumite simboluri? Nu sunt gratuite şi nu urmăresc să le presar în lucrări. Fac parte din mine și îmi place să privesc lumea aşa; mi-ar plăcea să vorbesc aşa. Ar fi insipid altfel. Unele se pot repeta natural (apa, norii, zborul, fumul, porțelanul, grădina). Încerc să fiu naivă când lucrez cu ele. Încerc să codez păreri și trăiri intime; sunt sigură că sunt oameni care le pot înțelege. Pot spune sigur că negrul, albul, roșul și tot ce iese din ele au un cuvânt de spus în lucrările mele… Probabil că misticismul vine de la preferința pentru vremea întunecoasă dinaintea ploii, din familia religioasă sau de la istoriile care circulau prin sat despre vrăjitoare și blesteme. Ce crezi că diferențiază un artist de restul lumii? Hm… Sunt multe și sunt aceleași, câteodată mă întreb ce ne apropie pe noi de restul lumii. Cred că un artist trebuie să fie spiritual. Mai cred de asemenea că este dator să înţeleagă. Un artist nu se poate diferenţia de restul lumii; el trebuie să o conţină pentru a o înţelege. Artistul îi este dator lumii. Avem o condiţie ridicol-tragicomică. Putem fi cel mult cireşa de pe tort. Crezi că în arta contemporană mai există loc pentru tradițiile vechilor școli de pictură? Da. Cred că arta se inspiră, s-a inspirat și se va inspira mereu din tradiție.Tradiția se formează și-și reafirmă valorile permanent. Degeaba îi dai pumni în cap și șuturi în fund… Arta modernă și contemporană nu poate fi decât, în cel mai strălucit caz, o reacţie la tradiţie. Dar nu poate exista separat de ea. Consideri că s-a creat o prăpastie între artiștii tinerei generații și cei ai generației mai în vârstă? Da. Dar este un fenomen natural deși câteodată poate nu ne convine, sau din contră. Însă „prăpăstii“ sunt azi şi între membrii aceleiaşi generaţii. Pardoxal, nu putem conversa relaxat cu cei care au terminat la alt profesor sau la altă secție, în acelaşi

36


an. Poate asta se întâmplă numai la noi în facultate. Nu știu. Cred că trăim vremuri nenaturale, de paranoia și superficialitate, în care membrii unei singure generaţii sunt divizaţi în zeci de bisericuţe, orgolii şi interese mici, deși suntem formați din ce în ce mai pregnanat de mijloacele de influență și educare în masă. Nu creăm pârghii, din contră, ne credem din ce în ce mai speciali și devenim exclusivişti fără să ne justificăm diferenţierea în realitate, prin idealuri şi ocupaţii care mai de care mai artificiale. Suntem din ce în ce mai distanţi unii faţă de alții. Înainte nu se întâmpla aşa ceva şi puteai vorbi despre acea aşa-zisă „prăpastie“ sau trecea un secol sau secole până când o „prăpastie“ să se creeze. Părinţii noștri și cei ce strigau în Piață în 89’ sunt ultimele noastre generații autentice. Sper să mă înșel. Eşti unul dintre artiștii care fac parte din Clubul Ilustratorilor. Ce te-a atras la acest concept? Conceptul ce ne leagă este delicios și poate fi aplicat și artei : „Imagini care spun povești“. Clubul este creaţia Stelei Lie. Dânsa a fost cea care m-a cooptat în Club înainte ca ilustraţia să fie pentru mine altceva decât o modalitate de a intra în graţiile ei şi de a fi alături de colegi. Citesc. Nu mult, nu în fiecare zi. Dar îmi place. Am perioade. Îmi doresc ca într-o bună zi, în România, să se creeze atât de multă ilustraţie încât eu să pot avea șansa să ilustrez autorii și cărțile pe care le iubesc; să aibă loc concursuri și expoziţii de artă ale ilustraţiei, să se poată trăi din asta. Dacă ar fi să alegi trei artiști preferați care ar fi aceștia? Greu de tot. Foarte greu. Aceștia sunt artiştii pe care îi frecventez acum: arta Evului Mediu (tapiserii și manuscrise), prerafaeliții și simboliștii, René Magritte şi, dacă îmi este permis, Björk. Cum îţi place să-ți petreci timpul liber? Îmi place să dorm, să mă plimb prin natură, să stau cât mai departe de București, cât mai mult alături de cei dragi.

http://ioanaursa.blogspot.com

37


Parteneri Anaid Art Gallery

Str. Slobozia, nr. 34, Bucureşti Program de vizitare Luni - Vineri: 11 - 19 Sâmbătă: 10 - 18 contact@anaidart.ro www.anaidart.ro

Galeria Calina

Str. Mărăşeşti, nr. 1-3, Timişoara Program de vizitare Luni-Vineri: 10-18 Sâmbată: 11-15 www.calina.ro

Atelier 030202

Str. Sfânta Vineri, nr. 11, Bucureşti z Program de vizitare Luni - Duminică: 10 - 16 http://atelier030202.blogspot.com

Recycle Nest

Str. Icoanei, nr. 17, Bucureşti Program de vizitare Marţi, Joi, Vineri: 17-21 Sâmbată: 13-21 bucuresti@recyclenest.ro www.recyclenest.ro


Atelier 35

Str. Şelari, nr. 13, Bucureşti Program de vizitare Miercuri-Duminică: 15-21 contact@atelier35.eu www.atelier35.eu

Sun Art Studio

Str. General Ioan Florescu, nr. 13, etaj 2, Bucureşti anca@sunartstudio.ro giuliano@sunartstudio.ro www.sunartstudio.ro

Ceainăria Tabiet

Str. Ionescu Gion, nr. 9, Bucureşti Program Luni: 14 - 22 Marţi-Duminică: 12 - 22 Tel: 021/56 95 770 http://ceainariatabiet.blogspot.com

www.oitzarisme.ro


ArtClue, revista de arta contemporana