Issuu on Google+

“Nu mă implic în stabilirea Premiilor USR” interviu cu Eugen Uricaru, preşedintele „Uniunii Scriitorilor din România” (n. 1 noiembrie 1946)

­ Domnule Eugen Uricaru, cum se desfăşoară pregătirile pentru decernarea premiilor din  acest an? ­ Decernarea premiilor este un eveniment important pentru USR, în care eu mă implic. Premiile  sunt date de un juriu şi n­am intervenit niciodată, nici măcar în camera în care îşi desfăşoară  lucrările. Ştiu doar că Eugen Negrici este preşedintele juriului. Consider că este normal ca juriul  să aibă autonomie, să judece fără nici un fel de influenţe. Anul acesta vom avea surprize, se va da  câte un singur premiu pentru fiecare gen, ceea ce este o noutate, dar şi “Premiul Naţional de  Literatură” şi “Opera Omnia”, plus alte premii speciale. ­ Cum ajută USR scriitorii aflaţi în dificultate? ­ Avem un program social, care este destul de complex. Comisia socială din cadrul USR­ului  acordă aproximativ 40­50 de milioane pe lună, nerambursabile, care se împart în funcţie de  gravitate, scriitorilor cu reale probleme sociale. Mai avem programul prin care 130­140 de  scriitori din toată ţara iau masa gratuit la diferite restaurante cu care am realizat contracte. Pentru  cei care se deplasează greu, valabil doar în Bucureşti, din păcate, o maşină le duce zilnic  mâncarea acasă. ­ Ca preşedinte al Uniunii, aţi făcut compromisuri? ­ În viaţă, în general, da. Nu cred că ne­am născut Feţi­Frumoşi sau cavaleri fără pată. Dar, am  încercat să pun în cumpănă, ce se obţine şi ce se pierde. Ţin foarte mult la literatură şi atunci când  am făcut un compromis, l­am făcut în favoarea ei, în ideea că este mai importantă decât orice  altceva. ­ Ce regretă cel mai mult scriitorul Eugen Uricaru? ­ Că nu am reuşit să­i fac pe toţi colegii mei să înţeleagă că suntem singuri şi cauza noastră este  greu de înţeles, că ar trebui să fim uniţi în aşa fel încât literatura pe care o facem să nu fie citită  doar de noi, dar mai ales să ne recâştigăm publicul. El nu se recâştigă prin certuri, scandaluri,  acuzaţii mai mult sau mai puţin fondate, ci prin valoare reală şi difuzarea acestei valori. ­Plecând de la ideea de valoare si difuzarea acesteia, precum spuneţi, cum aţi caracteriza  România culturală de astăzi comparativ cu alte state europene? ­Din punct de vedere cultural, România este izolată. Scriitorii se afirmă cu greu, întâmplarea  jucând aici un rol foarte important. Avem exponenţi, dar nu şi o imagine cultural închegată, ceea  ce este foarte trist. Nu poţi considera că o naţiune produce doar două, trei personalităţi, care, în  definitive nu se reprezintă decât pe sine. Avem nevoie de o imagine coerentă, de o prezenţă  masiv culturală pe fondul căreia să apară aceste străluciri. Pentru asta este nevoie de o strategie şi  de bani. În Ungaria, editurile germane, în baza unui accord public anual 40 de titluri de carte  maghiară pentru Germania. Asta înseamnă o operaţiune serioasă de imagine. ­ Există persoane cu un talent relativ care au obţinut uşor statutul de membru al Uniunii.  Este subiectivă selecţia pentru unii şi restrictivă pentru alţii? ­ Nu cred. Conform statutului, cu două cărţi poţi intra în Uniune. A fi scriitor nu înseamnă să fii 


membru USR. Trebuie să scrii cărţi, să ai un public şi să reuşeşti să­l convingi prin talent şi  muncă. ­ Contează imaginea de vedetă a persoanei, pentru a accede mai uşor în USR? ­ Da. S­ar putea să aveţi dreptate că oameni suntem, supuşi greşelii. Eu sunt foarte nemulţumit de  comisia de primire a USR. Nu fac parte din ea şi nu mă amestec în treburile ei. Pentru viitoarea  conferinţă naţională de modificare a statutului am propus ideea de a avea un control mai mare  asupra modalităţilor de primire în Uniune. Nu există nici un fel de problemă în publicarea a două­ trei cărţi de către un scriitor. De aceea se nasc uneori discuţii despre unii sau alţii că au fost  susţinuţi pentru a intra în Uniune. Înainte de revoluţie exista o grilă destul de aspră în care şi  politicul îşi vâra coada, dar nu cred că au rămas autori importanţi în afara Uniunii, înainte de ‘89.  Eu am intrat în Uniune în 1990, fără nici un fel de împrumut făcut vreodată de la Fondul literar.  Sunt un om care nu a avut nici un avantaj de la USR.  ­Dar, oricum sunt destui care au avut diverse avantaje ca membrii USR… ­Există scriitori care aveau în perioada anilor `90 datorii de sute de mii de lei. Eu am zis că nu  este cinstit să ai astfel de avantaje. Unul dintre cei care au beneficiat de avantajele Uniuniia fost  şi un mare scriitor, care nu mai este printre noi, Nichita Stănescu. Unii ar putea să spună că  pentru Nichita merită să fi pierdut aceşti bani. Da, dar în umbra lui au mai fost şi alţii. USR nu  este o organizaţie guvernamentală sau de stat, ea nu primeşte bani de la bugetul statului, întreţine  18 reviste de cultură, are program cultural, social şi internaţional. USR este o organizaţie  apolitică. Am fost atacat spunându­se că noi cheltuim banii poporului. Nu este adevărat. Noi nu  cheltuim bani de la buget. Faptul că sunt atacat arată că, ori există neînţelegeri, ori te citeşte  lumea. Asta înseamnă că exişti şi până la urmă este un lucru bun. ­ Cei care vă atacă în presă credeţi că vor să vă ia locul de preşedinte al USR? ­ Chiar îi rog să vină şi să­mi ia locul. Aş fi foarte curios să văd cu ce se prezintă cei care vor  asta. Am câştigat prin competiţie şi sper că şi în mai, anul viitor, să fie tot competiţie. De fapt, în  tot acest timp mi­am pierdut patru ani din scrisul meu. De ce? Ca să fac bine. Dacă voi considera  că mai am ceva de făcut o să mai candidez şi la anul. Colegii o să­mi spună dacă merită sau nu, să  termin ce am început. Unii cred că ştiu mai bine decât mine ce trebuie făcut la USR. Îi invit să  arate ce au de oferit. Eu nu am făcut contract cu Uniunea Scriitorilor că o să mor aici în birou  pentru nişte oameni care habar n­au despre ce e vorba. ­ La ce lucraţi acum? ­ Am în curs de finalizare romanul “Supunerea”. Sper să fie o carte agreabilă, ca lectură, dar şi  foarte deranjantă, prin conţinut. O carte despre supunerea noastră a tuturor. Acţiunea romanului  începe în 1945 şi se termină în timpurile noastre. Mai am în pregătire un volum de nuvele despre  români celebri şi un proiect despre Avram Iancu, primul caz de psihiatrie politică.


“Nu mă implic în stabilirea Premiilor USR”