Issuu on Google+

 „Dacă eu i­am supravieţuit lui Ceauşescu şi România îi va supravieţui” interviu cu scriitorul Dumitru Ţepeneag (n. 14 februarie 1937)

În prezenţa unui public numeros, Dumitru Ţepeneag şi­a lansat în data de 5 octombrie   2004, la Muzeul Literaturii Române, cartea “La belle Roumaine”, publicată la Editura Paralela   45. Convins că dintre toate valorile numai umorul mai “întruneşte sufragiile românităţii”,  scriitorul stabilit la Paris, a decis ca râsul să fie cuvântul de ordine al lansării celei mai recente  cărţi. În miezul evenimentului, pe când reprezentanţii editurii prezentau volumul, Ţepeneag s­a   ridicat de la masă, a ieşit din sală şi şi­a făcut apariţia puţin mai târziu cu o pălărie cu boruri  largi şi un sutien fixat peste vestă şi cămaşă. “Aţi ghicit! La belle Roumaine, c`est moi, a spus el  oamenilor strânşi în Rotonda MLR­ului, printre care scriitori, critici literari şi preşedintele   Academiei Române, Eugen Simion. Ţepeneag şi­a asumat un discurs la genul feminin, explicând   şi gesticulând, cu obişnuitele­i “înţepături” la adresa altor scriitori. Volumul este romanul   înfiinţării şi desfiinţării unui mister feminine: cartea construieşte un personaj ambiguu –  frumoasa româncă de o moralitate îndoielnică, inteligentă şi bovarică – al cărui secret rămâne  intact până la sfârşit. Numai că taina este permanent boicotată prin indicii de roman poliţist ce  par a clarifica totul. ­ Cum vedeţi literatura română de după revoluţie? ­ O văd ca pe gaura cheii, pentru că fiind în altă ţară – şi chiar dornic să mă informez – nu ştiu  mare lucru. Nu este un dezinteres din partea mea pentru literatura română, dovadă că m­am  întors. Ultimele cărţi le­am scris în româneşte. Dar, din cauza distanţei şi absenţei mele de la  principalele evenimente culturale, vorbesc cu foarte mare greutate despre scriitura de aici. ­ Există cititori care nu vă cunosc, spunând că nu vi s­a făcut publicitate. Sunteţi mulţumit  de referinţele critice apărute în România despre dumneavoastră? ­ Nu pot să spun că sunt nemulţumit, pentru că eu trebuie să îmi asum condiţia de absent.  Câteodată eşti văzut ca un strigoi. Nu este nici mort, dar nici viu, pentru că nu­l vezi. E o fază  intermediară. N­are rost să mă plâng. Aş fi caraghios. S­a scris, totuşi despre mine şi apoi nu  măsor eu importanţa mea ca scriitor. Mă plâng doar de faptul că nu pot fi mai mult pe aici, din  motive familiale şi materiale. ­ Sunteţi o persoană răzvrătită? ­ Se pare că da. Motiv pentru care mi s­a retras cetăţenia română şi am fost interzis în ţară timp de  20 de ani. Nu am făcut mare lucru. Am vorbit în front lucruri care au deranjat, despre viaţă şi  libertatea sub toate aspectele ei. Lucruri normale, pentru un om care îşi dorea altceva. ­ Cum vedeţi România acum, după `89? ­ De aproape 15 ani, România a tot năpârlit. S­a schimbat mult, dar nu şi în ceea ce priveşte  problemele esenţiale: nivel de trai, educaţie şi mentalitate. Oricum sunt optimist. Dacă eu i­am  supravieţuit lui Ceauşescu şi România îi va supravieţui. ­ Din cele aflate, cum caracterizaţi condiţia scriitorului din România? ­ Incertă. Dacă tot există libertatea exprimării, pe această idee ar trebui făcută o dezbatere. 


Cenzura propriu­zisă nu mai există pentru scriitorul de azi, dar în schimb se instaurează, din ce în  ce mai mult, cea economică. Ea este mai gravă, deoarece nu o poţi păcăli ca pe cealaltă. Cenzura  economică este mult mai strictă. Dacă publicul nu te citeşte, rămâi undeva în umbră. El preferă  televizorul şi cărţile autorilor străini, ceea ce nu este deloc îmbucurător pentru nici un creator din  ţară. ­ Care sunt problemele cu care vă confruntaţi la Paris? ­ Probleme materiale. Stând la Paris, care este un fel de acoperiş al lumii, unde sunt atâţia oameni  şi celebrităţi, eşti din ce în ce mai anonimizat. Chiar dacă am câţiva cititori, care, cu ajutorul  editorului îmi public cărţile sunt unul printre atâţia alţii. ­ Când vă veţi mai întoarce în România şi ce veţi pregăti pentru cititorii români? ­ Cât de repede posibil. În nici un caz iarna, pentru că e frig şi m­am dezobişnuit de frigul de aici.  Însă, cum vine primăvara, mă voi întoarce şi eu. Despre viitoarele cărţi nu pot spune nimic. Sunt  în momentul cel mai fericit, în care nu ştiu ce voi mai scrie. Sunt bucuros că a apărut cartea „La  belle Roumaine” şi mă ocup, deci, de promovarea ei.


„Dacă eu i-am supravieţuit lui Ceauşescu şi România îi va supravieţui”