Page 1

“27 Dialoguri - Construcţii incomplete” Restituiri literare şi culturale contemporane necesare Moto:

„Om eşti pentru oameni. Şi nu pentru a le cruţa sarcina de a se îngriji de tine, ci pentru a primi sarcina de a te îngriji de ei” N. Iorga Literatura şi, în genere, cultura românească actuală oferă publicului interesat de emancipare spirituală multiple posibilităţi de regăsire, de analiză introspectivă, de formulare a unor opinii proprii despre fenomenele ori evenimentele la care este martor. Deşi vremurile actuale abundă în oprelişti şi constrângeri de tot felul, în România contemporană încă se mai scrie, încă se mai citeşte şi, de ce nu, încă se mai nasc Oameni, deşi multe dintre valorile de rang universal ale neamului nostru au trecut, deja, pragul veşniciei. Aşa au dispărut oameni de litere, artişti (pictori, sculptori, muzicieni ori cântăreţi), actori, publicişti, filosofi de geniu, care au marcat parcursul cultural naţional, lăsând drept moştenire opere memorabile, pagini din istoria vie a poporului român. În lumina respectului pentru personalităţile marcante ale culturii române, poet cu înalte aspiraţii (având publicate două volume de poezie: Blestemul îngerilor decăzuţi, 1997 şi Aici nu sunt cuvinte, 2001), Gabriel Dragnea se dovedeşte a fi căpătat, deja, versatilitatea şi înţelepciunea unui cronicar al timpului său. Fiind absolvent al unei facultăţi de profil, jurnalistul bucureştean, cu origini adjudene, declară despre începuturile activităţii sale: „[…] am plecat pe drumul jurnalismului, fiind absolvent al unei facultăţi de profil mergând pe ideea naivă că, ideile, gândurile mele, opiniile argumentate pot forma, pot schimba anumite mentalităţi, pot scoate în evidenţă valorile reale, aşa cum le privesc şi apreciez. Activitatea desfăşurată în cadrul unui ziar, la departamentul “Cultură” m-a făcut să văd lucrurile altfel, deschizându-mi ochii şi făcându-mă să realizez că societatea şi-a pierdut reperele, modelele, îmbrăţişând, astfel, obiceiuri şi atitudini, gusturi şi tabieturi lipsite de profunzime şi gust, de mândrie şi demnitate […]” Un punct de vedere pe care-l împărtăşim şi noi. În prezent, există în literatura română şi, credem, în mai toate domeniile vieţii culturale, tendinţe de asociere în grupuri mai mari sau mai mici, dominate de interese comune, care nu coincid întotdeauna cu interesul cultural, în speţă. Se nasc astfel „bisericuţe” care au o menire, cel puţin distructivă, aceea de a proslăvi creaţiile propriilor membri, indiferent de nivelul ori valoarea lor umană sau culturală, şi de a face „front comun”, împotriva tuturor „externilor”. De a ridica pe piedestaluri persoane ori „personalităţi” mai mult sau mai puţin discutabile şi de a porni adevărate campanii de distrugere a oponenţilor ori a celor care au rezerve vis-à-vis de aceste grupări. Ideea de „bisericuţă” ori „gaşcă” literară este interesant creionată într-unul dintre interviurile în care Gabriel Dragnea a fost la rândul său intervievat: „Într-una dintre discuţiile purtate cu scriitorul Gheorghe Astaloş, acesta spunea că bisericuţele literare sunt inima, plămânul şi ficatul unei literaturi. Înţeleg de aici că, cine este membru activ într-o gaşcă sau alta, îndeplinind anumite criterii, cu siguranţă că va avea parte de o critică favorabilă. Din păcate, de cele mai multe ori sunt analizate şi apreciate creaţii şocante, cu iz sexual – dacă se poate pornografic, cu atât mai bine - care să asigure vandabilitate, adică succes financiar. Mai există categoria acelora care au puterea financiară sau sunt aşa zise personalităţi sau vedete de carton care îşi permit să scoată pe piaţă lucrări la edituri de prestigiu şi care, automat, se bucură de anumite privilegii, tocmai datorită statutului lor social. Cum crezi că ar suna o critică faţă de o astfel de lucrare, care aparţine unei astfel de persoane? Este adevărat, mai sunt şi situaţii în care realizările culturale sunt apreciate la justa lor valoare. Acestea mai pot fi întâlnite cu preponderenţă în cadrul concursurilor de creaţie. Se ştie că aparatul critic este subiectiv, bazat pe experienţă, pe bagajul cultural asimilat în timp, dar se pare că, de multe ori se analizează calitatea şi designul mobilierului dintr-o sufragerie a unui apartament care, de fapt este gol şi nelocuit.” Prin dialogurile pe care le transformă aici şi acum în pagini de istorie culturală, interpelând numeroase personalităţi ale momentului, autorul doreşte să ia pulsul literaturii şi artei


contemporane, să stabilească un tablou veridic al societăţii româneşti, să determine nivelul de receptivitate al publicului iubitor de literatură, poezie, artă. Multe dintre interviurile sale s-au realizat cu ocazia anumitelor evenimente la care aceste personalităţi au participat. Altele, au făcut subiectul unor discuţii reflectate în mass-media. Unele dintre interviurile realizate s-au născut din dorinţa de a-i cunoaşte personal pe oamenii cărora jurnalistul le-a acordat locul şi importanţa cuvenită pentru contribuţia pozitivă adusă culturii române, dintre care amintim pe: Zoe Dumitrescu Buşulenga, Haralamb Zincă, Andrei Blaier, Vasile Blendea, George Muntean şi Mircea Martin. Fără a avea pretenţia de exhaustivă identificare a caracteristicilor textului jurnalistic, putem opina şi argumenta – în egală măsură – că prezenta lucrare se poate încadra cu uşurinţă în rândul scrierilor de gen. Autorul se vădeşte a fi un profesionist în plină expansiune şi vervă scriitoricească, adoptând metode şi strategii de lucru specifice. Multe dintre comentariile „actorilor” implicaţi în schimburile de replici „pot conţine urme de” retorică ori de polemică, productivă şi valoroasă, bineînţeles. Scriitura jurnalistică îşi găseşte raţiunea de a fi în informare. Mesajul transmis de textul jurnalistic este în primul rând clar, iar această claritate începe odată cu conceperea, aşa cum remarca şi Boileau, în Arta poetică: “Ceea ce este conceput în mod clar se scrie cu uşurinţă”. Premisele scrisului de calitate, urmărite cu persuasiune de Gabriel Dragnea, pot fi considerate inteligenţa si capacitatea sa de organizare a detaliilor, corelate cu o bună cunoaştere a principiilor de bază, a regulilor şi trăsăturilor specifice acestui gen. Astfel, fiecare interviu al publicistului bucureştean are o cauză şi urmăreşte un scop (ascunde o intenţie); întotdeauna este direcţionat către un public ţintă (are un target); de fiecare dată reuşeşte să transmită o idee (sau chiar mai multe); utilizează un cod (un limbaj) comun emiţătorului şi receptorului; ideile sunt ordonate după diferite criterii şi se prezintă în final sub o formă textual-unitară; există un canal de comunicare bine stabilit, pentru facilitarea unui schimb de idei pozitiv-constructive. Cu certitudine, strădania autorului de a aduce în faţa cititorului personalităţi ale culturii, cu un sistem valoros de principii şi, mai ales, cu o gândire profundă, lucidă şi transparentă, abordând diverse tematici şi provocând dezvăluiri senzaţionale, constituie deliciul şi nota pozitivă de „impresie” a fiecărui interviu în parte. Una dintre întrebările cheie adresate interlocutorului său se referă la piedicile ori obstacolele întâmpinate de acesta pe parcursul activităţii sale. Acest mod de construcţie a incipitului produce străfulgerări de gând, dezvăluiri inedite, stârneşte emoţii împărtăşite cu generozitate, putându-se ajunge până la rememorarea unor experienţe de genul „Aşa DA – Aşa NU”, pline de învăţăminte, sevă şi pasiune. Se conturează în cadrul acestor sinergice procese „interogative” frumoase experienţe de viaţă, se formulează axiomele necesare desăvârşirii operei literar-artistice, se inventariază multiplele faţete ale reuşitei sau eşecului în carieră şi, toate acestea, cu foarte mult altruism în fapte, nobleţe în limbaj şi sinceritate în atitudine. Cele douăzeci şi şapte de instantanee jurnalistice aduc în atenţia publicului cititor detalii de fineţe despre viaţa socială şi culturală a momentului, dezvăluind aspecte esenţiale, furnizând modele de Oameni şi Artişti dar şi sfaturi demne de urmat. Iată, de exemplu, ce recomandă tinerilor creatori de frumos, poetul şi criticul literar Doina Uricariu: „Un artist are nevoie de orgoliu, iar cel care spune că nu e aşa, minte. Este o flacără care arde la capătul lumânării noastre şi, cât este aprinsă, e bine. Dacă orgoliul vrea să fie totul, şi ceara şi sfoara lumânării, abia atunci este o nenorocire. Să aibă forţa şi demnitatea de a lupta şi scrie de unii singuri. Fără proptele, fumigene generaţioniste şi confortul unor universităţi în care programa de studiu este făcută de universitarii iconoclaşti şi subiectivi ai unei singure generaţii aflate pe creasta valului. Orice val se sparge şi rămâne doar spuma din el.” Interesante confesiuni sunt făcute de către Gabriela Melinescu, laureata „Premiului Institutului Cultural Român” pentru întreaga operă sau de către Eugen Uricaru, fost preşedinte al USR, după cum starea literaturii româneşti contemporane este sintetizată cu sensibilitate de poeta Ana Blandiana sau cu debordantai sinceritate caracteristică de către criticul literar Alex Ştefănescu. Opinăm că toate interviurile merită a fi citite cu mare atenţie, cu porţile sufletului larg deschise, pentru ca lumina – rezultat al fulguraţiilor culturale de mare valoare petrecute aici - să poată pătrunde, ilumina şi, de ce nu, umple fiinţa cu sclipirile de astru ale cunoaşterii. O lucrare cu un centru de greutate bine calculat, echilibrată şi pertinentă, cu rezonanţe


culturale unice, valenţe epistemologice şi etologice. O carte cu suflet, scrisă cu suficientă precizie şi artă a investigaţiei, derulată cu tact şi dublată de foarte mult bun simţ. Poate un bun simţ rar întâlnit, în ziua de astăzi, în cazul unui jurnalist. Singurul regret ce ne încearcă după lecturarea unei astfel de lucrări este faptul că se termină într-un timp prea scurt, dar suficient cât să încolţească speranţa că va exista o continuare, prin care se vor imortaliza noi secvenţe culturale, de istorie literară, cu mărturisiri fulminante ale unor noi personalităţi ce vor întregi galeria de aur a spiritualităţii româneşti, redutabilă, de bună seamă. Gheorghe A. Stroia Adjud – ianuarie 2013

Restituiri literare şi culturale contemporane necesare - Gheorghe Stroia  

prefața lui Gheorghe Stroia la cartea ”27 Dialoguri - Construcții incomplete” de Gabriel Dragnea, Editura Tiparg, Pitești, 2013

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you