Issuu on Google+

n Nr. 838 n Anul 17 n

n 14-20 Iunie 2013 n 1,5 lei n

ACTUALITATEA

Otrăviţi cu ciuperci

n Săptămânal pentru oameni inteligenţi n n Sărbătoarea Berii

Pag. 2

Pag. 4

n În trei luni, se va circula pe autostrada Lugoj-Deva

n Familia Ausnit a inaugurat la Lugoj cea mai mare investiţie din ultimii ani: 2 milioane euro Pag. 9

n Reuniune internaţională Pag. Lions la Lugoj 5

n Sportivii lugojeni, la Cupa Max Ausnit

n www.ziarulactualitatea.ro n

Au mâncat ciuperci, iar acum sunt în stare critică. Trei copii din Băteşti (cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani) şi bunica lor se află în stare gravă la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce au consumat ciuperci otrăvitoare. Bătrâna este în comă, iar copiii sunt internaţi la Terapie Intensivă. Alte două persoane, soţ şi soţie, de 60 de ani, din Temereşti, au ajuns luni la spital tot din cauza ciupercilor. În ultima perioadă, în zona Făgetului a plouat mult, astfel că ciupercile au răsărit peste tot. Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a vedea cum de s-a ajuns la această situaţie. Şi Protecţia Copilului Timiş s-a autosesizat în acest caz.

Pag. 8

Dacă vrei să apari şi tu la Fata săptămânii, trimite pe ziarulactualitatea@yahoo. com cel puţin trei fotografii, datele tale personale (nume, prenume, vârstă, înălţime, greutate, localitate) şi un număr de telefon la care poţi fi contactată.

Fata săptămânii

Roxana Rus 23 ani, 1,69 m, 54 Kg

Investiţii la Spitalul Municipal

Mai multe fete şi mai multe fotografii, pe www.ziarulactualitatea.ro

Spitalul municipal ”Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a investit 30.000 de lei într-un echipament pentru conferinţe video, a anunţat directorul medical al instituţiei, dr. Mircea Şerpe. Sistemul va fi folosit la telemedicină şi la consulturile interdisciplinare cu partenerii maghiari din proiectul transfrontalier pe care spitalul lugojean îl derulează cu unitatea sanitară din Mako. Medicii lugojeni intenţionează ca sistemul să poată fi folosit şi pentru diagnosticarea unor cazuri în colaborare cu alte spitale din ţară, cu precădere Spitalul Judeţean din Timişoara. I.M.

n De la 1 iulie, transportul în comun va fi gratuit

Pag. 6


2 ACTUALITATEA Ion MOLDOVAN

n Editorial

Bac in back

Săptămâna în curs a debutat cu febră! Febra examenului de bacalaureat sau examenul maturităţii, cum le mai place unora să-l denumească. Frisoanele caracteristice unei stări febrile sunt date atât de gravitatea subiectului, care, culmea, la ieşirea din examen tuturor li s-a părut uşor, dar nimeni nu l-a rezolvat corect, fie de camerele de luat vederi. Acestea, pe lângă faptul că iau vederea, mai taie şi din inspiraţia celui care este examinat, deci contribuie din plin la dramatismul situaţiei. Privind retrospectiv este de neînţeles decizia celor de prin ministere de a scoate sportul din programa de bacalaureat, că la cum fug elevii noştri de acest examen, nu cred că ar fi avut o problemă la această disciplină. Există licee în diferite oraşe unde aproape 50% din elevi au ales să nu se prezinte la examen, pentru că nu sunt pregătiţi. Dacă pornim o dezbatere naţională asupra descoperirii vinova-tului, mă tem că o să tot aruncăm pisica dintr-o parte în alta, fără să găsim responsabili. Căci la 18 ani, teribilistul tot teribilist rămâne, indiferent de ce zice părintele acasă, profesorul în clasă sau iubita pe bancă în parc ori în pat…deh, emanciparea... Dacă el crede că importante sunt acum, citez din letopiseţul elevului de a 12-a, într-o ordine aleatorie: femeile, banii şi lăutarii, poţi să-l pici şi cu ceară la bac, că nu îşi va schimba priorităţile! Cu ce se alege societatea din chestiunea aceasta e o întrebare fără răspuns, pentru că respectivul se va descurca el cumva: mai un trafic cu ţigări, mai o învârteală, mai o muncă pe afară, pe bune, cui îi mai trebuie şcoală? Ce prosperitate pentru ţară, dacă cei deştepţi pleacă, de ce să rămână el, potenţialul şantierist. Nici gând, mai bine îşi dă examenul maturităţii prin Franţa la chimie, specializare compoziţie tencuieli, Spania la biologie, specializare căpşuni sau Anglia, unde vorbim de competenţe lingvistice…

+

Campioana

HOTNEWS

14-20 IUNIE 2013

Sărbătoarea Berii 2013 Sărbătoarea Berii din acest an, organizată de Asociaţia “SprintArt” Satu Mare, în colaborare cu Primăria Municipiului Lugoj şi Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, a debutat vineri, 7 iunie 2013, cu Alaiul Berarilor, care a urmat traseul Universitate, Primărie, platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. Peste 1000 de persoane au participat la festivitatea de deschidere, după care Ansamblul Folcloric „Lugojana” a susţinut un spectacol cu grupele de copii, tineret şi adulţi. Apoi, pe scenă au urcat soliştii de muzică populară: Dariana Dumitrescu, Adorian Drăgoi, Ancuţa Coşovan, Andreea Dragoman, Lavinia Buru, Dorin Biriş Coşbuc, Andreea Tămaş, Doru Petrean, Ramona Torzan Gomboş, Ramona Ilieş - Silviu Drăgan, Ramona Viţa - Petrică Viţa, Petrică

Miulescu Irimică. Lugojenii, şi nu numai, au participat la în număr mare şi a doua zi, vineri, 8 iunie 2013, la concertele rock susţinute de Box Office, Malenna şi Cargo, care pur şi simplu i-a electrizat pe cei prezenţi. În finalul sărbătorii, duminică, 9 iunie 2013, Ansamblul Folcloric “Lugojana” a susţinut un spectacol de dansuri populare din zonele etnofolclorice ale Banatului de munte, Arad şi Sălaj, după care pe scenă au urcat soliştii vocali şi instrumentişti Larisa Lungu, Andra David, Călin Dănilă, Dan Necşa, Georgiana Necşa, Ionică Ivan, Carmen Popovici Dumbravă – Sorin Dumbravă, Nicu Novac. Duminică seara, pe scenă au urcat Mike Diamondz, Alexandra Ungureanu & Crush, Sărbătoarea Berii încheindu-se, firesc, cu un foc de artificii.

Regele Berii

Anul acesta umbla vorba prin târg că Regele Berii va fi Uica Mihai. Păi dacă nu e Cucu, altul nu poate să fie! Iar ca să fii rege trebuie să fii mai întâi prinţ, să te fi născut într-o monarhie. Aici nu merge ca în democraţie, cu alegeri şi numiri pe criterii politice. Şi apoi, nu poţi trece de la bucătărie direct în monarhie.

n Caricatura săptămânii

by CRIV

Profesoara Elena Ignat face parte dintr-o familie de campioni. Soţul ei, Cristian, e un mare jucător de tenis de masă, iar fiul său, Alex, îi calcă pe urme. Din pasiune pentru sport, din dragoste pentru copii şi respect pentru profesie, Elena organizează numeroase competiţii sportive, demonstrând că şi ea este o campioană.

Siguranţa locului de muncă S.C. WITEXT S.A. Lugoj, str. N. Titulescu, nr. 78,

angajează la secţia încălţăminte: n 30 cusători n 5 croi-subţiat Se oferă primă de productivitate

Parteneri de afaceri: firmele HOGAN, BIKKEMBERG, TOD’S şi ZEIS. Cererile se depun la sediul firmei, între orele 7 - 15.30. Se oferă salariu atractiv şi tichete de masă.

Informaţii la telefoanele 0256.351.634; 0256.353.177; 0256.353.178.

Fem Panta Rhei

încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinării

n str. Unirii nr.2, telefon: 0356.452.204. n str. Avram Iancu nr.3, telefon: 0356. 175.663

Orar: 9-18 Alege Panta rhei, alege preţul corect!

în fiecare vineri, reducere de 10% la toate produsele

Să mai şi gândim! n

l ”Ne irosim trei sferturi din viaţă încercând să semănăm cu alţii.” Arthur Schopenhauer l “Adesea este mai folositor să pleci din preajma unor oameni decât să te plângi de purtarea lor.” Jean de La Bruyère l “Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când vei îmbătrâni şi te vei gândi în urmă, vei putea să te bucuri din nou de ea.” Dalai Lama l “Omul făţarnic are două feţe şi nici un obraz.” Nicolae Iorga l “Nu regret nimic. Nu mi-aş fi trăit viaţa aşa cum am făcut-o dacă mi-aş fi făcut griji despre ce va spune lumea.” Ingrid Bergman l ”Dacă nu ştii ce să ceri de la viaţă, viaţa nu ştie ce să-ţi dea.” Ileana Vulpescu l ”Unii tac din înţelepciune, alţii din prostie. Oricum ar fi, tăcerea lor vorbeşte.” Dimitrie Cantemir l ”Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci.” Mahatma Gandhi

sc SCHLIER CHRISTIAN srl

execută (de peste 20 de ani) confecţii metalice de calitate germană la preţuri româneşti:

porţi, garduri, balustrade din fier forjat, inox, copertine, mobilier metalic, hale şi multe altele.

Lugoj, str. Făgetului nr.71, tel. 0256.351.946, 0727.783.135, mail: confectii_metalice@yahoo.com


14-20 IUNIE 2013

PRIM PLAN

Un poliţist din Făget a fost trimis în judecată

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat cercetările într-un dosar în care un agent de poliţie din Făget, Ioan Cristian Cerbe, a fost cercetat pentru falsificarea procesului verbal de constatare a unei infracţiuni comise de Cosmin Irimescu, care a provocat un accident rutier, având o alcoolemie de trei ori mai mare decât limita legală admisă: 2,5 la mie. Ancheta deschisă în urmă cu trei ani, mai exact în 3.04.2010, a fost finalizată la data de 6.06.2013, când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Cosmin Irimescuşi Ioan Cristian Cerbe, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi, respectiv, favorizarea infractorului şi fals intelectual. Potri-

vit procurorilor, Cosmin Irimescu conducea în data de 3 aprilie 2010 un autoturism pe DN 68/A, dinspre Făget spre Traian Vuia, iar în Dumbrava a pierdut controlul volanului, lovind o maşină care circula regulamentar. În momentul accidentului, Cosmin Irimescu avea o alcoolemie de 2,5 la mie. Ioan Cristian Cerbe, poliţistul din Făget care a întocmit procesul verbal, este acuzat că a falsificat documentul de constatare a infracţiunii, în sensul că a inserat date nereale şi anume a trecut o altă oră decât cea la care inculpatul Irimescu Cosmin a condus autoturismul. Procurorii fac precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Autorul accidentului din 2 iunie 2013, de pe strada Mihai Viteazul, din Lugoj, a fost reţinut pe 29 de zile

Vineri, 7 iunie 2013, magistraţii de la Tribunalul Timiş au decis ca şoferul care a lovit duminică o femeie pe strada Mihai Viteazul din Lugoj şi a fugit de la locul accidentului să stea după gratii în următoarele 29 de zile. Iniţial, Alin Faur, de 28 de ani, fusese lăsat în libertate de judecătorii lugojeni. Aflându-se la volanul unui BMW, deşi era beat şi nu avea carnet de conducere, tânărul de 28 de ani a lovit duminică, 2 iunie 2013, o femeie de 54 de ani care mergea liniştită pe trotuar. După ce a lovit femeia, fără a mai încerca să vadă dacă victima sa e încă în viaţă, Alin Faur a rupt-o la fugă. Sentinţa dată vineri este definitivă şi irevocabilă. Alin Faur este cercetat pentru conducere fără permis, fugă de la locul accidentului, conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

n Un lugojean, trimis în judecată pentru o filă CEC fără acoporire

În data de 6 iunie 2013, poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor – Lugoj au finalizat cercetările de urmărire penală într-un dosar, în care B. I., de 49 de ani, din Lugoj, este suspectat de comiterea a două infracţiuni prevăzute Legea 59/1334, „Legea asupra Cecului”. În fapt, suspectul, în calitate de administrator al unei societăţi din Lugoj, cu obiectiv de activitate prestarea de servicii în domeniul construcţiilor, a emis, în favoarea altei societăţi, o filă cec în valoare de 17.778 lei, pentru mărfurile achiziţionate (materiale de construcţii), care nu a putut fi decontată de reprezentanţii societăţii. În momentul în care s-a încercat decontarea acesteia la o unitate bancară, acţiunea a fost respinsă, întrucât fila cec era emisă de un trăgător aflat în interdicţie bancară. Poliţiştii au finalizat cercetările de urmărire penală faţă de B. I., acesta fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de emitere a unui cec fără disponibil în cont şi emiterea unui cec căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale (data emiterii, numele trasului, semnătura celui care se obligă, etc.). Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de poliţişti.

ACTUALITATEA 3 Bârfele de la Ceasul Electric

n Mister Şeroni şi-a cumpărat restaurant. Şi nu unul oarecare, ci ditamai Tivoli. Iar pentru că noii vecini erau în mister, Mister Şeroni a cumpărat şi în stânga şi în dreapta. Acum a rămas doar unul, doar un mister: Mister Şeroni. Dar pentru ca misterul să fie şi mai misterios, Mister Şeroni vrea să se întoarcă de unde a plecat. Adică, la maşini. Pentru că, cică, vrea să cumpere şi Auto Europa. n Cine a primit zilele trecute facturile de gaz a rămas perplex când a constatat că e-on îşi îndeamnă clienţii să participe la concursul “Drept la ţintă!” între 1 şi 31 mai 2013. Cum martie s-a dus de mult, aprilie după el, iar maiul numai ce s-a gătat, ne întrebăm dacă nu cumva şi la calcularea facturilor e-onul stă la fel de “bine” cu socoata. n Cineva a scris o dată o poezie intitulată “Cireşul de lângă drum”, sau “Mărul de lângă drum”. Dar nu asta contează. Pentru că vrem să ne referim doar la cireşe, vă anunţăm că acestea cresc în alimentare, în buticuri şi supermarketuri. Să nu cumva să credeţi că vânzătorii de pe marginea drumurilor naţionale sunt producători. Pentru că la ei preţul unui kg de cireşe este dublu faţă de cel din alimentare, buticuri şi supermarketuri. n Am văzut la TVcât de disperaţi erau ungurii de iminenţa unei mari viituri pe Dunăre şi cum mai munceau ei la îndiguirea fluviului, canalizându-l spre România. De la omul de rând, la primulministru, toată suflarea ungurească se zbătea cât era ziua de lungă pentru a preveni dezastrul. Şi asta în timp ce românul, curajos, luptă cât e ziua e lungă cu alcoolul prin birturi, fără să-i pese de ce o să fie. El nu prea le are cu măsurile preventive. Dacă nu e luat prin surprindere, zău că nu ştie ce măsuri să ia. Ce va fi, vom vedea!

n Ştirile săptămânii n

n Au transportat 2 mc de material lemnos, fără documente legale

La data de 8 iunie 2013, poliţiştii din Făget au depistat o persoană care transporta material lemnos fără documente legale. P. Gelu, de 37 de ani, din comuna Ohaba Lungă, a fost depistat DC 96, în localitatea Dubeşti, în timp ce transporta, cu un tractor, 2 metri cubi de material lemnos, de esenţă carpen, fără documente legale de însoţire. Poliţiştii au procedat la sancţionarea persoanei cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Totodată, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Lugoj.

n Un darovean prins la volan sub influenţa băuturilor acloolice

La data de 8 iunie a.c., C. Ştefan, de 24 de ani, din Darova, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucegi, din Lugoj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

n Miercuri dimineaţa, 5 iunie 2013, un muncitor s-a răsturnat cu macaraua pe şantierul autostrăzii Lugoj-Deva. Din fericire, nici macaragiul, nici ceilalţi muncitori care lucrau în zona de acţiune a macaralei nu au păţit nimic, reuşind să fugă în momentul în care utilajul greu de câteva zeci de tone a început să se încline într-o parte. Se pare că macaraua s-a răsturnat din cauza terenului moale în care a fost amplasată. n Vineri, 7 iunie 2013, în jurul orei 17:30, o creangă dintr-un copac din Parcul Prefecturii s-a rupt şi a căzut peste o alee, punând în pericol viaţa mai multor copii care se jucau în acel moment în parc. Cei mici au auzit o pocnitură şi, înainte să poată reacţiona, s-au trezit că în faţa lor cade o creangă imensă, desprinsă dintr-un copac bătrân. Din fericire, niciunul dintre copii nu se afla sub arborele din care s-a rupt creanga. n În perioada 7-9 iunie 2013, când la Lugoj s-a desfăşurat Sărbătoarea Berii, poliţiştii de la Rutieră au depistat 12 conducători auto care au circulat sub influenţa băuturilor alcoolice. Doi dintre aceştia, care aveau o alcoolemie de peste 0,40 %, s-au ales cu dosar penal, ceilalţi fiind sancţionaţi contravenţional. Au mai fost constatate cu această ocazie încă două infracţiuni, una de conducere fără permis şi alta de conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. 50 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă pentru nepurtarea centurii de siguranţă sau pentru conducere peste limita legală de viteză. Acţiunea a făcut parte din campania europeană Alchool & Drugs, coordonată de TISPOL.


4 ACTUALITATEA

SOCIAL

14-20 IUNIE 2013

n Vremea cruciadelor nu a apus încă. În 2011, s-a pornit una nouă, Cruciada Castităţii, aşa cum o numesc liderii mişcării grecocatolice. Iniţiatorii acestei mişcări au editat în acest an şi un manual de sex creştin în care elevele sunt îndemnate să facă sex numai după căsătorie şi primesc un certificat de castitate. Dacă se păstrează neprihănite până în noaptea nunţii, vor ajunge cu siguranţă în Rai. Din sursele noastre am aflat că reacţia-răspuns a sturlubaticelor codane este intonarea unui cunoscut cântec popular românesc, care se încheie astfel: “Hie Raiul sănătos, noi om mere mai în jos”. n O adolescentă de 13 ani din Marea Britanie, pe numele său Naha Ramu, a atins cel mai mare scor posibil la testul MENSA al coeficientului de inteligenţă, depăşindu-l şi pe cel al lui Albert Einstein. Pe lângă aceasta, ea a mai reuşit o performanţă de excepţie, obţinând 740 de puncte din 800 posibile la o probă dintr-un examen echivalând cu bacalaureatul nostru. Modestă din fire, ea a spus că o comparaţie între ea şi Einstein nu este corectă. Pe urmele ei păşeşte un alt elev, Lauren Marbe, mai “bătân” cu trei ani faţă de ea, care a realizat “numai” 161 de puncte, la acelaşi test. Aha, îmi zic eu! Înseamnă că din aceşti copii se “nasc” viitorii cercetători britanici care... n Nicolae Robu, edilul şef al Timişoarei, a devenit robul unei idei năstruşnice: aceea de a face din Timişoara un oraş mediteranean. În acest scop, în centrul municipiului de pe Bega, au fost “plantaţi” un număr de palmieri, e drept, în ghivece deocamdată, cu “numai” 150 de euro bucata. Peisagiştii nu şi nu, timişorenii ba şi ba, Robu da şi da. Astfel, denumirea Timişoarei se va schimba în “Palmişoara”, numele echipei Politehnica în Palmeiras, iar el va deveni “Mazăre de Banat”. Momentan, primarul Robu este plecat peste mări şi ţări, tocmai în Peninsula Coreea, pentru a aduce o mare, niscai banaieri şi nişte maimuţe. Timişoreni, şi nu numai ei, se vor putea bucura de un litoral “la botul calului”. Se vede faptul că unii politicieni spun lucruri trăsnite, iar alţii chiar le şi fac. Mircea ANGHEL

În trei luni, se va circula pe autostrada Lugoj-Deva (lotul 1), mai exact Şanoviţa-Dumbrava (27,6 km)

n 30 de instanţe şi parchete din ţară vor fi desfiinţate

Două actriţe de la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”, invitate la Băile Herculane şi Mehadia

n kikirimikiri n

30 de instanţe şi parchete din ţară urmează a fi desfiinţate, după ce Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat recent un document în acest sens. De asemenea, instituţia a dat aviz favorabil menţinerii în funcţiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, a altor 25 de instanţe şi parchete. Urmează a fi desfiinţate instanţele şi parchetele din următoarele localităţi: Făget Moldova Nouă, Haţeg, Orăştie. Vor fi menţinute în funcţiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, instanţele şi parchetele din următoarele localităţi: Oraviţa, Ineu, Lipova, Sânnicolau Mare, Câmpeni, Blaj, Sebeş, Brad. Ion MOLDOVAN

Ultimele săptămâni au însemnat un avans puternic al lucrărilor pe lotul de autostradă Lugoj-Deva (lot 1), mai exact Şanoviţa-Dumbrava – 27,6 kilometri. Darea în funcţiune a acestui tronson de autostradă va însemna un important câştig de timp pentru cei care tranzitează Lugojul (20-25 de minute), ocolind Chizătău, Belinţ, Coştei, Lugoj şi Traian Vuia. Conform estimărilor, autostrada va fi finalizată în circa două luni şi jumătate – trei luni, cu excepţia bretelei de 10 kilometri de la Balinţ, la centura Lugojului, care va avea ca termen de finalizare toamna-iarna acestui an. Din cei 27 de kilometri, mai sunt de finalizat trei poduri, peste 25 de kilometri fiind la nivel de asfalt binder plus ab2, iar zilele acestea, constructorul începe pozarea ultimului strat – asfalt

uzură. De asemenea, pe aproape 20 de kilometri din total lungime sunt montaţi parapeţi, glisiere centrale, dar şi parţial laterale. Pe DN 69 A se pregătesc lucră-

rile rutiere de acces pe autostradă. La sfârşitul acestui lot de autostradă, imediat după Traian Vuia spre Dumbrava, la circa un kilometru de Mănăştiur, lucrările au avansat foarte mult, buclele de acces sunt în mare parte asfaltate. În prezent, se execută ultimele lucrări de fundaţie-terasamente şi finalizare a podurilor şi podeţelor din nodul rutier Dumbrava, care va însemna, de fapt, două bucle şi două sensuri giratorii pe DN 69 A. La nodul rutier Balinţ, pasajele sunt în mare parte finalizate, se execută ultimele lucrări de suprabetonare şi racordare a umpluturilor spre pasaje. În perioada următoare, urmează să se monteze glisierele de protecţie şi să aibă loc asfaltarea rampelor de acces ale diferitelor drumuri comunale. Nicolae SILADE

Porţi deschise la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Lugoj Luni, 10 iunie 2013, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Lugoj au fost deschise porţile pentru vizitatori. Acţiunea, aflată la a doua ediţie şi cofinanţată de Consiliul Judeţean Timiş, prin Agenda Culturală 2013, a debutat cu prezentarea şcolii şi a specificului învăţământului special. Oaspeţii au avut ocazia să viziteze sălile în care elevii învaţă, atelierele moderne în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, internatul şi cabinetele de asistenţă medicală unde copiii beneficiază de terapii diverse. În final, a fost prezentat un program artistic, susţinut de copiii Centrului şi o expoziţie cu lucrările realizate de ei. D.B.

Vineri, 7 iunie 2013 , la Liceul ”Hercules” din Băile Herculane a avut loc Simpozionul ”Ion Florian Panduru”, la care au participat oameni de artă şi cultură din: Timişoara, Reşiţa, Oraviţa, Orşova, Plugova şi Băile Herculane. Din Lugoj, au fost invitate Mia Rogobete şi Ileana Căprariu (actriţe la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”). Manifestarea a debutat cu dezvelirea şi sfiinţirea plăcii comemorative de pe faţada Liceului ”Hercules”, continuând apoi cu lansări de carte şi reviste. Simpozionul a fost organizat de Societatea Literar Artistică “Sorin Titel”, al cărei preşedinte este Nicolae Danciu Petniceanu. În aceeaşi zi, la Mehadia, a avut loc sfinţirea plăcilor cu inscripţia “Redacţia publicaţiilor “Eminescu şi Vestea” şi “Redacţia Revistei “Icoane Bănăţene”, după care maestrul Luca Novac, regele taragotului, a susţinut un spectacol folcloric excepţional pentru toţi oamenii de artă şi cultură prezenţi. D.B.

Ai un pont, o fotografie sau un filmuleţ?

Ai surprins un eveniment interesant?

Trimite SMS sau sună la 0744.575.853. Sau trimite ştirea ta şi imaginile la: ziarulactualitatea@yahoo.com şi devii colaboratorul nostru!

HUŞANU

Şcoala de şoferi AUTO NICU Tel.: 0256.352.936 Vă oferă posibilitatea obţinerii permisului auto pentru categoriile A şi B

Program: Luni-Vineri, orele 9 - 17 Informaţii suplimentare: Lugoj, str. Nicolae Bălcescu nr. 5 (lângă magazinul Carrefour)

Marmură şi Granit

n travertin/calcar/onix/compozit n placaje, pardoseli, glafuri, blaturi, mobilier, şemineuri, monumente funerare n recondiţionări arhitecturale, monumentale, pardoseli n gravuri foto-ceramică n soluţii pentru întreţinerea pietrei naturale.

Lugoj, str. Traian Grozăvescu nr. 12, tel./fax: 0256 / 356 583 www.husanu.ro


14-20 IUNIE 2013

SOCIAL

ACTUALITATEA 5

Reuniune internaţională Lions la Lugoj cării în proiectele sociale şi altele. ”Această acţiune a fost una de socializare, în care neam propus să ne cunoaştem mai bine, să vedem care sunt ideile comune pentru a putea implementa diverse proiecte împreună în viitorul apropiat. În Danemarca există o conştiinţă deja formată a voluntariatului, lucru pe care ne dorim şi noi să-l atingem cât mai curând. În plus au o istorie a acestor cluburi şi de aceea avem de învăţat de la ei”, a declarat preşedintele clubului lugojean, Anda Petruescu. Clubul danez din Ganlose are o experienţă de peste 40 de ani. La finalul întâlnirii cei prezenţi au făcut schimb de fanioane şi insigne, oaspeţii danezi lansând invitaţia lugojencelor de a le întoarce vizita în Danemarca. Ion MOLDOVAN

Membrii Lions din România şi Danemarca s-au reunit pentru o seară în idei comune, discuţii şi proiecte, în cadrul unei mese rotunde ce s-a desfăşurat în tradiţionalul loc de întâlnire al clubului lugojean, restaurantul Gasthaus Eduard. Doamnele de elită ale Lugojului au avut ca invitaţi colegi de la cluburile Lions din Allerod şi Ganlose, aflaţi în România pentru o serie de vizite de documentare legate de diverse proiecte sociale, printre care Casa Clementina sau Asociaţia Free Amely. Oaspeţii au fost întâmpinaţi la Lugoj cu dansuri populare bănăţene, susţinute de Ansamblul Folcloric ”Perla Banatului” dar şi cu tradiţionala răchie din Banat. Timp de aproape trei ore cei prezenţi au discutat despre modul de implementare al proiectelor Lions, diferenţele între România şi Danemarca în privinţa impli-

ABC-ul universului teatral

Scena îţi dăruieşte foarte mari bucurii, fie că eşti pe ea, ca actor, fie că eşti în faţa ei, ca spectator. Fosta mare actriţă româncă, Maria Filotti, spunea că : “Între teatru şi comorile lumii aş alege teatrul”. Această alegere a făcut-o şi Maia Voronca, care a rămas fidelă o viaţă primei sale iubiri, actoria. După zeci de ani petrecuţi pe “scândură” (aşa le place actorilor să numească scena), ca actriţă, dar şi ca regizoare, acum, la o vârstă frumoasă, este foarte activă, vivacitatea ei contrazicând datele din actul de identitate. Ba mai mult, de ceva ani, parcurge cu nişte copii ABC-ul universului teatral, având o clasă de actorie în cadrul Şcolii de Artă din Lugoj. “Fiecare artă e o taină şi numai cine-i simte resorturile ascunse o poate arăta şi altora”. Şi Maia ştie foarte bine acest lucru şi de aceea o şi face. Cum stă în firescul lucrurilor, l-a sfârşitul unui an şcolar se face o evaluare a activităţii depuse. Evaluarea anului şcolar 2012-2013 a constat în realizarea unei producţii, acţiune ce s-a desfăşurat sâmbătă, 8 iunie, pe scena sălii de festivităţii a Şcolii de Artă. Din cei 15 elevi au fost prezenţi 11: Anca Poruţiu, Alexandra Lăzăreascu, Doris Lupulescu, Andrei Nicolescu, toţi din anul I, Giulia Strutinschi, Denis Târziu, Ana Constantin, anul II, Eugen Curelici, Izabela Floroni, Theea Hetzel, anul III, Ema Mărănescu, anul IV, cărora li s-au alăturat absolvenţii Irina Rusu, Armando Veche şi Neli Militaru. Programul susţinut de micii actori a conţinut două reprize de dicţie, recitări de poezie din clasici români, Minulescu, Coşbuc, Eminescu, fabule, monologuri , dialoguri, povestiri, improvizaţie, registrul fiind unul amplu, de la liric, la comic şi chiar la tragedie antică. Mica scenă a fost inundată de talent, ceea ce mi-a creat convingerea că unii dintre ei vor deveni actori adevăraţi. După opinia mea, a fost cea mai reuşită producţie dintre cele la care eu am luat parte. La terminarea spectacolului, publicul spectator format din părinţi, bunici, prieteni, neamuri, vecini, nu-i venea să părăsească sala, dându-ţi impresia că

Dezamăgit de clasa politică din România, senatorul PP-DD de Timiş Ioan Iovescu îşi schimbă religia. El va trece la cultul baptist, pe 23 iunie, când va fi botezat la Biserica “Harul” din Lugoj, împreună cu tatăl său, care după 53 de ani îşi respectă promisiunea dată soţiei sale. Născut într-o familie de penticostali, Iovescu a fost convins de puterea Domnului, imediat după alegerile parlamentare din 2012, când a avut o revelaţie şi s-a decis să intre în rândul baptiştilor. Deşi frecventa de aproape 20 de ani biserica baptistă din Lugoj, Iovescu nu s-a gândit niciodată să devină baptist 100% şi să-l recunoască oficial pe Isus ca Domn şi mântuitor personal. Alături de Iovescu, mai există un singur baptist în Parlamentul României: liberalul Ben-Oni Ardelean. (A. B.)

n Mirea Lazăr este noul preşedinte al PNŢCD Lugoj

sunt pregătţi pentru începerea spectacolului, nu pentru sfârşitul lui. “Aceşti minuaţi copii vin benevol. Unii pentru că vor să ajungă actori, să performeze, iar alţi din curiozitate. Aici ei descoperă un scriitor, un dramaturg şi cred că nu e puţin lucru atunci când vine câte unul în clasă şi spune: Doamnă, mi-am cumpărat un volum de Minulescu! Asta mă mobilzează, mă încarcă...”, ne-a declarat Maia după încheierea întâmplării artistice. Ea este o generoasă, împărtăşind din cunoştinţele şi experienţa sa ciracilor, fâcând ca flacăra teatrului lugojean să nu pâlpâie şi să nu se stingă. Generozitatea cred că este o componentă a sublimului sufletul său. Dacă ar fi s-o compar pe Maia cu ceva, aş compara-o cu un semn de punctuaţie. Cu o virgulă eternă, niciodată cu un punct. Mircea ANGHEL

SC Lugomet SA SC Lugomet SA cu sediul în Lugoj, str. Timişoarei nr. 139, 141 produce: n poduri rulante cu sarcina de ridicare până la 200 tone n macarale portal n construcţii metalice pentru sectorul hidrotehnic (vane plane, batardouri etc.) n diverse construcţii metalice civile şi industriale n piese de schimb, reductoare, cuplaje, arbori translaţie, cârlige pentru poduri rulante n reparaţii şi montaj poduri rulante şi construcţii metalice Preţuri atractive Autorizaţie ISCIR şi ISO 9001/2000

n Senatorul Ioan Iovescu vrea să devină baptist 100%

Informaţii la tel: 0256/356110; fax: 0256/350325 info@lugomet.ro; contractari@lugomet.ro

Organizaţia din Lugoj a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat are o nouă echipă de conducere. Aceasta a fost desemnată săptămâna trecută, în prezenţa preşedintelui PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan. Preşedintele organizaţiei este Mirea Lazăr, Alina Cîrlig - vicepreşedinte, Emil Isbaşa - secretar executiv, Ioan Bucătariu, Ionel Curuţiu, Erika Lazăr şi Cristian Don – membri. Noul preşedinte doreşte ca PNŢCD să devină o prezenţă activă în Lugoj, iar primul pas în acest sens este refacerea organizaţiei, atât prin contabilizarea vechilor membri, cât şi prin atragerea altora noi, cu viziuni creştin-democrate şi care nu au fost înregimentaţi politic. (A. B.)

n Crosul Grand Prix, ediţia V

Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Municipiului Lugoj şi catedra de atletism a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, organizează Concursul de alergare pe şosea “Grand Prix - Lugoj” ediţia a cincea. Competiţia va avea loc vineri, 14.06.2013, începând cu ora 12. Participanţii (fete şi băieţi) sunt elevi de la şcolile şi liceele lugojene, lungimea traseului fiind între 500 metri şi 7.500 metri, aceasta fiind stabilită în func��ie de categoria de vârstă a competitorilor. Astfel, concursul open feminin, născuţi în 1996 şi mai în vârstă, 5000 m; concursul open masculin, născuţi în 1996 şi mai în vârstă 7.500 m; copile născute în 2001 şi mai tinere, 500 m; copii născuţi în 2001 şi mai tineri, 700 m; copile născute în 1997-2000, 800 m; copii născuţi în 1997-2000, 1100 m; copile născute 1997-2000, 1500m; copii născuţi 19972000, 2500 m. Concursul se va încheia cum este şi firesc, cu o festivitate de premiere, care va avea loc la Sala de sport “Ioan Kunst Ghermănescu”, câştigătorilor fiindu-le înmânate diplome şi meMircea ANGHEL dalii.

Laborator de analize medicale

Centrul Medical Dr. Cev, Lugoj, str. Făgăraş nr. 3

tel.: 0256/358617; fax.: 0356/459271; e-mail: cm_dr_cev@yahoo.com

Punct de recoltare Făget Cabinet Medical “DR. LEUCA” Marţi, Miercuri şi Vineri 8 - 12

Peste 80 de tipuri de analize, la cele mai mici preţuri din oraş.

Şef laborator, Dr. Camelia Brînzei, medic specialist medicină de laborator

Aparatură de ultimă generaţie,

analizoare complet automate, la standarde internaţionale, pentru: BIOCHIMIE, HEMATOLOGIE, IMUNOLOGIE, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE.

NEUROLOGIE, Dr. Carmen Cucuian, medic specialist neurolog

Recoltări analize: între orele 8 - 11, Rezultate eliberate: între orele 15 – 16. Pentru majoritatea analizelor, rezultatele se obţin în aceeaşi zi.

ENDOCRINOLOGIE Dr. Magdalena Caraivan, medic specialist endocrinolog.


6 ACTUALITATEA n telefoane n

352.240 Primăria Lugoj Casa de Cultură M. 351.130 Casa de Cultură S. 353.253 357.886 Pro Arte Muzeu 354.903 Biblioteca 351.304 351.971 Protopopiatul Admin. Financiară 351.673 354.920 Camera Comerţ 351.776 Camera Muncă 351.812 Forţe de Muncă 351.750 Meridian 22 352.830 Salprest 359.679 Gara 351.212 Poliţia 352.372 Judecătoria 353.324 Pol. Comunitară 353.511 Jandarmii 351.560 Pompierii 353.731 Spitalul 358.000 Ambulanţa Stomatologie 0745.316.998 353.784 Pol. cu Plată 359.496 Pol. Gârleanu 356.688 Centrul Cev Urgenţe Gaz 0800.800.928 112 Număr de Urgenţă FARMACII 353.039 Maydis Farm 351.834 Salvia Farm 353.521 Alcris Farm 353.602 Farmacia 231 351.244 Îngerul Farm 358.429 Farm ACF Civig TAXI 351.888 Taxi Sandy

Loto10 IUNIE n 6/49 2013

6 / 49: 24, 44, 37, 45, 8, 41 noroc: 5 9 0 8 2 6 1 5 / 40: 12, 10, 16, 27, 33, 29 super noroc: 3 6 4 2 5 7 joker: 11, 30, 35, 28, 37, 10 plus noroc: 4 6 2 6 5 2

n BĂNCI n

Dobânzi persoane fizice

6 luni Bancpost 6,15 BCR 4,50 Transilvania 5,85 Carpatica 6,15 BRD 5,15 Raiffeisen 4,85 Alpha Bank 6,25 Pireus Bank 6,60

1 an 6,65 5,25 6,50 6,40 5,75 5,10 6,50 6,75

n VALUTE n

1 euro 1$ 1£ CHF 1 g aur

13 IUNIE 2013

4,4969 3,3855 5,3036 3,6523 149,8954

ISSN 1584-3688 Sãptãmânal editat de Actualitatea Press Str. Nicolae Bălcescu 6 tel./fax: 0256/356.626 REDACŢIA: Director: Nicolae SILADE Redactor şef: Ion MOLDOVAN Redactor şef-adj: Mircea ANGHEL SGR: Diana BUCŞA Redactori: Gabriel IOSA (editorialist) Patricia GHEMEŞ (actualitate) Dan H. BRUDIU (sport) Remus V. GIORGIONI (cultură) Carmen SILADE (divertisment) Alex. BARANYAI (fotoreporter) Cristi VECERDEA-CRIV (cartoon) Mirela DRAGOTĂ, Cornel DRINOVAN (corespondenţi) Publicitate/Marketing: Lidia SILADE, 0769.62.62.76 Cont:

RO91BPOS36106523325RON01

BANCPOST Agenţia Lugoj Cod fiscal: 18248107 Tipar: SC West Tipo International SRL Timişoara Responsabil tipar: Micu MARIAN Difuzare: Gheorghe IORGA

Adresă e-mail: ziarulactualitatea@yahoo.com

UTILE & SERVICII

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local

Joi, 13 iunie 2013, de la orele 14, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj se va desfăşura şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Lugoj având pe ordinea de zi

următoarele Proiectul de hotărâre: 1. Aprobarea închirierii unei părţi din imobilul situat în municipiul Lugoj, str. Banatului nr. 8 A, Asociaţiei “Legământul Harului”. 2. Acordarea de facilităţi la transportul public local pentru anumite categorii de persoane. 3. Actualizarea traseelor şi a programelor de transport local de călători în municipiul Lugoj. 4. Modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 1 din 28.06.2012 privind alegerea comisiei de validare. 5. Modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 6 din 12.07.2012 privind stabilirea domeniilor în care se organizează comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Lugoj, a numărului şi denumirii acestora, a numărului membrilor fiecărei comisii, precum şi a componenţei nominale a comisiilor.

Câştigătorii concursului de recitări “Glasuri mici, suflete mari”, de la Şcoala “Eftimie Murgu” Lugoj Sâmbătă, 8 iunie 2013, la Şcoala Gimnazială “Eftimie Murgu” Lugoj s-a desfăşurat a III-a ediţie a Concursului de recitări Glasuri mici, suflete mari, proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş. Coordonatoarele proiectului, prof. Corina Sîrbu şi Loredana Drinovan, au avut plăcerea să constate creşterea numărului de participanţi de la o ediţie la alta. Astfel, în acest an au participat 110 elevi din clasele I-VIII şi din clasele pregătitoare, de la şcoli din Lugoj, Balinţ, Coşteiu şi Fîrdea. Toţi copiii au fost la înălţime, fiind răsplătiţi cu ropote de aplauze din partea părinţilor care au participat ca spectatori, dar şi din partea juriului care a fost pus în dificultate în acordarea premiilor. Invitat special a fost Sergiu Boian, care a participat ca membru al juriului la secţiunea Poezii în grai bănăţean. Din cauza numărului mare de participanţi, nu putem menţiona decât numele celor mai buni recitatori, care au obţinut atât premiul I, cât şi premiul special al juriului. Astfel, s-au remarcat: 1. Secţiunea -Poezii lirice: Tărăbuţă Patricia - cls. I, Şc. Gimn. E.Murgu (înv. Dobrin Maria); Popescu Bianca - cls. a II-a, Şc. Primară Harul (prof. Paveloni Alina); Dinu Denis - cls. a III-a, Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Dobrin Daniela), Munteanu Miruna - cls. a III-a, Şc. Gimn. E.Murgu (prof. Dobrin Daniela), Uihely Miriam - cls. a IV-a, Şc. Gimn. Nr. 4 (prof. Subţire Ramona), Filip Daiana - cls. a V-a, CN C. Brediceanu

(prof. Păcurar Maria), Feiler Karina - cls. a VI-a, Şc. Gimn. E. Murgu ( prof. Sîrbu Corina), Lăzărescu Alexandru - cls. a VIII-a, Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Sîrbu Corina). 2. Secţiunea - Poezii epice: Savu Ana-Maria - cls. pregătitoare, Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Mădroane Corina), Borghetti Bianca - cls. I, Şc. Primară Harul (prof. Ciortuz Ana), Lakatos Delia - cls. I,Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Madaras Andreea), Ruian Ana - cls. a II-a, Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Ardelean Daciana), Poruţiu Anca - cls. a III-a, Şc. Gimn. Nr.4 (prof. Kovacs Stela), Gaşpar Timeea - cls. a IV-a, Şc. Gimn. Nr.4 (prof. Subţire Ramona), Florea Adelina - cls. a V-a, Şc. Gimn. Coşteiu (prof. Filea Claudia), Constantin Ana-Flavia - cls. a VI-a, Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Sîrbu Corina). 3. Secţiunea - Monologuri: Stoica Alexandru - cls.a IV-a, Şc. Gimn. E. Murgu (prof. Rotariu-Kiss Dolores). 4. Secţiunea - Poezii în grai bănăţean: Dumitrescu Dariana - cls. a II-a, Şc. Gimn. Nr.4 (prof. Petrescu Ana-Maria), Truşcă Dan - cls. a III-a, Şc. Gimn. Nr. 4 (prof. Kovacs Stela), Lupulescu Andrada - cls. a VII-a, Şc. Gimn. Fîrdea (prof. Ieremici Jiana, Popa Mariana). Organizatorii doresc să transmită şi pe această cale felicitări tuturor participanţilor şi mulţumiri cadrelor didactice implicate în promovarea poeziei! N.S.

n n n n n Lorena vă prezintă Vremea în zona Lugoj n VINERI, 14 Iunie 2013: Vremea va fi caldă, cerul va fi parţial senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 13 şi 30ºC. n SÂMBĂTĂ, 15 Iunie 2013: Vreme caldă, cerul va fi senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 15 şi 31ºC. n DUMINICĂ, 16 Iunie 2013: Vremea va fi caldă, iar cerul va fi senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 16 şi 31ºC. n LUNI, 17 Iunie 2013: Vremea va fi foarte caldă, cerul va fi mai mult senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 16 şi 33ºC. n MARŢI, 18 Iunie 2013: Vremea va fi foarte caldă, iar cerul va fi senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 18 şi 35ºC. n MIeRCURI, 19 Iunie 2013: Vremea va fi caldă, iar cerul va fi senin. Temperaturile vor fi cuprinse între 17 şi 31ºC. n JOI, 20 Iunie 2013: Vreme caldă şi cer senin. Temperaturi între 15 şi 30ºC.

14-20 IUNIE 2013 n Colţul de cultură n

n Noapte de veghe pentru Mihai Eminescu, la Oraviţa

Uniunea Scriitorilor din România, Centrul Cultural “Teatrul Vechi” şi Fundaţia Culturală „Orient Latin”, cu sprijinul Primăriei Oraviţa, organizează „Noapte de veghe pentru Mihai Eminescu”, ediţia a II-a. În 14 iunie 2013, începând cu ora 21, pe scena Teatrului Vechi din Oraviţa, va avea loc un recital actoricesc din lirica eminesciană, apoi poeţii prezenţi vor lectura din versurile lor, îşi vor prezenta noile apariţii editoriale sau volumele care consideră că îi reprezintă, până la ora 4, când a fost declarată oficial moartea lui Mihai Eminescu. “Vă propun să ne adunăm în teatrul din Oraviţa, toţi cei cu simţire românească, să dăm de ştire tuturor celor din ţară şi de pe mapamond, că existăm şi că nu l-am uitat pe Mihai Eminescu. Vom începe la nouă, pe înserat, şi vom termina când toţi cei prezenţi îşi vor fi rostit ce cred ei că se cuvine, precum şi câte ceva din scrierile lor”, ne îndeamnă Ilie Chelariu, iniţiatorul şi organizatorul, împreună cu Ionel Bota, al Nopţii de veghe pentru Mihai Eminescu. Nicolae SILADE

n Silviu Nopcea expune la Pro Arte “Realitate şi percepţie”

Vernisajul expoziţiei de grafică experimentală „Realitate şi percepţie”, a artistului plastic Silviu Nopcea, va avea loc vineri, 14 iunie 2013, la Galeria „Pro Arte”, începând cu orele 18. Silviu Nopcea este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Arte Plastice, secţia Grafică, promoţia 1999, şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 2001. Este autor al unor lucrări existente în colecţii private din ţară şi stăinătate, expuse în Marea Britanie, Franţa, Danemarca, Germania, Brazilia. Potrivit autorului: ”Realitatea este ceea ce percepem cu mintea şi spiritul, este ceea ce ne dorim să înţelegem”.

n Reţeta săptămânii n

Cartofi copţi cu sos de iaurt

130 C 350 C

Ai nevoie de: 4 cartofi medii, staniol, un pahar de iaurt (100 ml), 2 cepe verzi, un sfert de lămâie mică, busuioc, tarhon, cimbru, două linguri de ulei de măsline, sare, piper Cum procedezi: Cartofii se spală dar nu se decojesc. Se învelesc în staniol şi se pun în cuptor, pe grătar, la 200 de grade. Într-un bol turnăm iaurtul. Tăiem mărunt ceapa şi o adăugăm peste iaurt. Punem din fiecare condiment cât cuprindem între două degete. Apoi adăugăm zeama de la un sfert de lămâie şi două linguri de ulei de măsline. Amestecăm bine până când se omogenizează. După ce s-au copt cartofii, se scot, se lasă puţin să se răcească, apoi se desfac în patru şi se toarnă sosul deasupra. Se pot servi fără să îi curăţaţi neapărat de coajă.


14-20 IUNIE 2013

MOZAIC

Proiectele europene şi cooperarea dintre sistemul educaţional şi de formare şi lumea afacerilor

Miercuri, 5 iunie 2013, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara a fost gazda evenimentului: Cooperarea dintre sistemul educaţional şi de formare (inclusiv formare pentru persoane din grupurile de risc) şi lumea afacerilor, organizat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş. La acest eveniment, Lugojul a fost reprezentat de Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” prin prof. Ciprian Blaj, prof. Cosmin Gheorghe şi elevele Andreea Milici (clasa a X-a) şi Alexandra Ana Maria Anchevici (clasa a XI-a), participante în cadrul proiectelor europene „Leonardo da Vinci”. Evenimentul a reunit instituţii şi organizaţii beneficiare sau potenţial beneficiare ale unor proiecte europene prin Programul„Învăţare pe tot parcursul vieţii”, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai diverselor firme şi organizaţii nonguvernamentale din Regiunea Vest. În cadrul reuniunii a fost abordată colaborarea dintre piaţa muncii şi sistemul educaţional, modul în care proiectele „Leonardo da Vinci” sprijină această colaborare, impactul pe care proiectele „Leonardo da Vinci” le au asupra beneficiarilor. De asemenea, participanţii la eveniment au abordat în cadrul a şase grupe tema generală a reuniunii. Coordonatorul Departamentului „Leonardo da Vinci” din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţei şi Formării Profesionale, d-na Daniela Iancu a declarat: „Evenimentul de azi a avut ca scop conştientizarea în rândul benefi-

ciarilor noştri şi nu numai – pentru că au fost de faţă persoane şi instituţii care nu au avut contact cu programul «Leonardo da Vinci» sau nu au avut proiecte -, a beneficiilor aduse de programul «Leonardo da Vinci», ce poate să facă programul în rândul persoanelor dezavantajate, în rândul grupurilor persoanelor cu risc, şi când spun risc mă refer în primul rând la cei care au acces mai slab la educaţie, mai scăzut, acces mai slab la oportunităţile oferite de acest program. Ne-am bucurat să avem alături de noi oficialităţi şi factori de decizie. Ca şi concluzie generală considerăm că scopul a fost atins şi participarea numeroasă la care nu ne-am aşteptat, deşi am avut nişte estimări, iar aşteptările au fost mult peste aceste estimări, este un indicator, un factor care ne mulţumeşte. Rămâne de văzut, concret, ce putem face cu ceea ce s-a lucrat azi aici. Avem

SC MERIDIAN 22 SA

În urma somaţiilor de plată trimise către utilizatorii care nu şi-au onorat obligaţiile contractuale către societatea noastră şi înregistrează sume restante la plată, S.C.MERIDIAN 22 S.A. anunţă continuarea acţiunii de debranşare de la reţeaua publică de apă. Cheltuielile aferente sistării, reluării furnizării serviciului- în sumă de 1.000 lei, cât şi costul refacerii carosabilului afectat - în sumă de 1.000 lei se suportă de utilizator (conf. Legii nr. 51/2006 - actualizată). Pentru a preveni aceste cheltuieli suplimentare, vă solicităm să efectuaţi plata sumelor restante la casieria societăţii sau în conturile bancare curente ale societăţii noastre în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, vă facem cunoscut că efectuarea plăţii facturilor restante, chiar în ziua programării pentru debranşare nu exonerează pe utilizatorul restant de plata cheltuielilor suplimentare aferente debranşării. Rebranşarea se va efectua în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la efectuarea tuturor plăţilor. CONDUCEREA SC MERIDIAN 22 SA LUGOJ

în plan o strategie pe termen lung, să utilizăm rezultatele obţinute în cadrul grupelor de lucru pentru a face recomandări direct către Comisia Europeană în ideea implementării următorului program. În faza aceasta de negociere a viitoarelor condiţii de implementare, a următorului exerciţiu financiar 2014 – 2020, vom pune aceste recomandări, adică rezultatul direct al lucrului de azi, direct către linia Comisiei Europene.” Programul sectorial Leonardo da Vinci finanţează o largă varietate de proiecte şi oferă o multitudine de oportunităţi de formare profesională pe piaţa europeană a muncii pentru organizaţii şi instituţii din România, de toate tipurile şi dimensiunile. Orice instituţie sau organizaţie cu personalitate juridică din România, care furnizează servicii de formare profesională sau care doreşte să îşi formeze personalul, poate participa la program. Nicolae SILADE

SC Lucprest Bomet SRL Lugoj, str. Nera nr 35/36, tel. 0256.354.330

Orar: luni - vineri 8,30 - 16,45 sâmbătă 9 - 13

n grupuri sanitare n faianţă n gresie n adezivi n vopsele lavabile n căzi de baie n cădiţe de duş n cabine duş n baterii de duş, lavoar, bideu şi diferite accesorii pentru baie n mobilier de baie

ACTUALITATEA 7 n Bursele municipale

Luni, 17 iunie, de la ora 13, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj va avea loc festivitatea de premiere a elevilor lugojeni cărora li se acordă bursă municipală pentru semestrul I al anului şcolar 2012-2013, pe baza rezultatelor obţinute în cadrul orelor de curs şi activităţilor extracurriculare. Primăria Municipiului şi Consiliul Local Lugoj derulează, începând cu anul şcolar 2011-2012, semestrul al II-lea, programul de acordare a burselor municipale. În conformitate cu Regulamentul de acordare a burselor municipale, aprobat prin HCL nr. 74/28.04.2011, pentru înscrierea în program este necesar ca elevii din clasele V-XII să participe la cel puţin o activitate extracurriculară. În funcţie de specificul activităţilor extracurriculare desfăşurate de elevi, bursele municipale sunt divizate în două categorii – burse municipale civic-culturale şi burse municipale sportive, fiecare dintre acestea având câte trei subcategorii: de excelenţă - în valoare de 100 lei/ lună, de performanţă - în valoare de 75 lei/lună şi de merit - în valoare de 50 lei/lună. Elevii care s-au înscris în program au optat pentru categoria de bursă, iar departajarea lor pe subcategorii s-a realizat pe baza notei finale obţinute, conform unui algoritm de calcul, din performanţele educaţionale şi activitatea extracurriculară. Pe baza situaţiilor transmise de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ de stat de pe raza municipiului, Primăria Municipiului Lugoj a aprobat acordarea următoarelor categorii de burse municipale: 43 de burse civic-culturale, din care 14 burse de excelenţă, 14 burse de performanţă, 15 burse de merit, şi 26 de burse sportive, din care 11 burse de excelenţă, 11 burse de performanţă şi 4 burse de merit. Suma totală alocată burselor municipale pe semestrul I al anului şcolar 2012-2013 este de 31.950 lei, din care 19.200 lei pentru bursele municipale civic-culturale şi 12.750 lei pentru bursele municipale sportive.

n Manifestări organizate de Ziua Eroilor

Joi, 13 iunie 2013, cu ocazia Zilei Eroilor, Primăria Municipiului Lugoj şi Batalionul 183 Artilerie „Gen. Ion Dragalina”, în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Lugoj, va organiza o serie de manifestări de omagiere a militarilor care şi-au dat viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu începere de la ora 12, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial („Alfa şi Omega”) din Piaţa J. C. Drăgan se vor desfăşura evenimente comemorative, ceremonial religios şi militar, depuneri de coroane şi în încheiere va avea loc defilarea militarilor de la Batalionul 183 Artilerie „Gen. Ion Dragalina”. Manifestările vor continua la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Gării şi la Monumentul Eroului Necunoscut din Cimitirul Ortodox, unde se va desfăşura de asmenea ceremonialul religios şi militar şi vor avea loc depuneri de coroane.


8 ACTUALITATEA n SHORT SPORT n SHORT SPORT n

n Noi nu, niciodată!

Într-o conjunctură deloc fericită pentru imaginea fotbalului intern, determinată în primul rând de giumbuşlucurile numelor promovate intens de can-canurile zilnice din media românească, a surprins, cunoscând vorbitorul, declaraţia boss-ului din scaunul nr.1 al F.R.F., eternul şi intangibilul Mircea Sandu: “Nu cu mult timp în urmă am deschis acţiuni în instanţă împotriva caselor de pariuri care foloseau ilegal drepturile FRF. Am dat în judecată acele case de pariuri şi după o lună ele şi-au închis activitatea. Sportul trebuie să rămînă o activitate curată….Grija noastră este foarte mare şi avem specialişti care au lucrat în Interpol. La noi nu e nici un caz depistat de aranjamente în fotbal, în alte ţări sunt astfel de cazuri. Dar sunt convins că există şi la noi meciuri aranjate. Jucătorii sunt veriga slabă, sunt unii neplătiţi cu lunile. Pot fi tentaţi foarte uşor”. Măi, să fie, mă gândeam! Oare de unde o aşa promptitudine în reacţie, ştiut fiind faptul că orice novice în ale balonului rotund a auzit, tangent măcar, cu destul de mult timp în urmă, despre regiile ce se urzesc în spatele partidelor de la diverse partide din campionatele naţionale, cazurile fiind serios mediatizate şi multe din persoanele implicate în mod cert cunoscute, chiar dacă deloc acuzate?

n Să trăiţi, şefu’!

Şi, încercând fără succes a finaliza incursiunea din propria-mi gândire spre resorturile ce l-au propulsat pe întâiul dregător al fotbalului românesc să ceară cinste şi corectitudine cu voce atât de imperativă tocmai acum, mi-am potolit elanul, în urma publicării poziţiei luate cu puţin timp în urmă de Michel Francois (chiar aşa!) Platini, şeful forului european, care pare decis să ia atitudine în privinţa problemelor de acest gen: “În urmă cu şase ani, când am fost întrebat despre pariuri, despre corupţie şi despre meciurile trucate, am făcut apel la unitate şi la înfiinţarea unei poliţii a sportului. Ţinând cont de lipsa de reacţie din partea politicienilor, reînnoiesc acest apel pentru că avem de-a face cu organizaţii de tip mafiot care folosesc anumite partide pentru a spăla bani. Fotbalul a fost otrăvit din interior!” “Avem o problemă cu aranjarea meciurilor, dar şi cu mafia pariurilor! Trebuie să protejăm cât mai rapid sportul de acest flagel, cu toate mijloacele de care dispunem, chiar dacă, din păcate, uneori nu sunt de ajuns! Nu trebuie să ne păcălim şi trebuie să încercăm protejarea valorilor noastre. Avem de-a face cu infractori care sunt în căutarea mijloacelor de a truca anumite jocuri. Şi nu e vorba doar de o partidă, sunt mult mai multe ! Am decis să înăsprim pedepsele pentru cei care aranjează, influenţează sau alterează fotbalul. Nu numai că nu vom avea milă, dar vom fi extrem, extrem de duri!” Aha, am înţeles acum. După ce, anul trecut, francezul îl acuzase public pe Sandu, membru în Comitetul Executiv al forului european, în legătură cu urmărirea penală în dosarul DNA pentru “dezafilierea Craiovei” şi insultarea UEFA în declaraţii date în presa internă, omul nostru, ameninţat puternic de filiera Gheorghe Popescu în perspectiva alegerilor ce vor avea loc în fruntea federaţiei în 2014, încearcă să rezoneze cu părerile şefului de la Nyon, cântându-i, pe limba sa, în strună. E de văzut dacă în acest fel problema personală a preşedintelui are şanse de rezolvare. Cea generală are timp, evident, să aştepte. La anul se fac 20 de ani de la aventura din 1994, anul de (ultimă) poveste a fotbalului românesc. Dan H. BRUDIU

PANORAMA

14-20 IUNIE 2013

Sportivii lugojeni la înălţime, la Cupa Max Ausnit

Sâmbătă, 8.06.2013, pasionaţii de ciclism au luat parte la concursul de şosea Cupa Max Ausnit 2013, organizată de către Clubul de Turism Concordia, pe dealurile din jurul Lugojului. Competiţia, aflată la cea de a doua ediţie, s-a desfăşurat pe un traseu cu lungimea de 88 km şi diferenţa de nivel de 800 m, cu plecarea şi sosirea pe şoseaua de centură a oraşului, în parcarea AO Truck Stop. Startul s-a dat la ora 10:30, iar clasamentul s-a stabilit pe categoriile elite, masculin (18-29 ani, 30-39 ani şi +40 de ani) şi feminin (+18 ani). Primele 3 locuri ale fiecărei categorii au fost răsplătite cu medalii, trofee, diplome şi importante premii în bani. La startul competiţiei s-au aliniat peste 200 de ciclişti din toate colţurile ţării, printre care şi cei mai buni ciclişti ai momentului din România, dar şi ciclişti din străinătate (USA, Ungaria etc.). Printre concurenţii prezenţi au luat startul şi 20 de ciclişti lugojeni, care nu s-au lăsat mai prejos şi au obtinut rezultate notabile, demne de toată lauda. Primele rezultate ale lugojenilor noştri au fost obţinute de Cosmin Roşu - 02:30:18, urmat de Tiziano Balia - 02:32:14 si Florian Dobrin - 02:32:16, la categoria 30-39 masculin si Cristina-Marinela Hamza, care a obţinut locul 4 la categoria feminin, cu timpul de 2:54:18, ultimii

3 activând la clubul CS Tibiscus din Timişoara. „A fost un un concurs greu, care a avut de toate: căţărări lungi şi grele, dar şi scurte dar abrupte, coborâri periculoase, încercări de evadare şi regrupări ale plutonului, sprinturi, o competiţie cu de toate, un foarte bun test înainte de participarea la una din cele mai grele competiţii de anduranţă, la care urmează a participa cei 3 ciclişti de la CS Tibiscus, dar şi o verificare înainte de sezonul de vară. La un asemenea concurs de talie internaţională, cu ciclişti de top ai României şi nu numai, organizarea a fost ireproşabilă din toate punctele de vedere, s-au organizat excelent pe traseu, oferind sprijin şi siguranţă pe toată lungimea sa, iar din aceste puncte de vedere merită toată lauda noastră”, ne-a declarat ciclistul Florian Dobrin. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism, Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş. Diana BUCŞA

Handbal, Campionatul Judeţean, Seria de Vest. Două meciuri, două victorii! CS Găvojdia 31-24 (17-12) cu LPS Banatul Timişoara şi 37-23 (21-14) cu Voinţa Biled

Ambele întâlniri au avut loc în cocheta sală de sport din Găvojdia, prima, joi, 6 iunie 2013, ca etapă intermediară. Confruntarea handbalistică a fost una frumoasă, ambele echipe dovedind o bună cunoaştere a acestei spectaculoase ramuri sportive. Evident, experienţa şi maturitatea echipei gazdă şi-au spus cuvântul, aceasta reuşind să-şi

Firma finlandeză ASTEX

angajează: A) Programator CNC şi Team Leader cu atribuţiile: - programare piese cu grad dificil de prelucrare (Fanuc; Mastercam) - proiectare modele solide - selectare date privind uneltele folosite şi procesul de tăiere/aşchiere - team leader şi consultant tehnic pentru o echipă de operatori calificaţi. B) Operator CNC şi configurare/set up cu atribuţiile: - operare/manevrare maşini de turnat/frezat - operaţiuni de configurare - programare FANUC C) Operator mentenanta/reparaţii diverse - depistare rapidă a eventualelor defecţiuni - asigură soluţii pentru fiecare problemă apărută în ceea ce priveşte aparatura/ echipamentele din dotare - manifestă interes deosebit pentru tehnică - îndemânare privind reparaţii diverse Cerinţe: bune cunoştinţe operare CNC, proiectare şi manevrare piese cu grad dificil de prelucrare; minim 5 ani experienţă în domeniu. Ofertă: salariu standard la nivel naţional (Finlanda) pentru început; cazare şi maşină de serviciu închiriată la tarif redus, asigurare medicală. Pagina companiei: www.astex.net Aşteptăm CV-urile dvs. în engleză şi cât mai detaliate (experienţă muncă, sarcini atribuite, limbi străine, permis conducere, certificate/atestări, etc) pe e-mail la: office.romania@ymail.com. ATENŢIE!! CV-urile în limba română NU vor fi luate în considerare!!! Limbi străine acceptate: engleză, finlandeză, germană, rusă. Persoană de contact: Iuliana C. 0735492552.

depăşească tânărul adversar la toate capitolele, rezultând un meci agreabil cu multe faze de poartă şi cu multe goluri. Poate că dacă nu se rata atât de mult, gazdele ar fi reuşit o diferenţă de scor mult mai mare. Automulţumirea şi relaxarea au împiedicat-o să o realizeze. CS Găvojdia: Niculescu, Covaci - portari, Chiţia (3 goluri), Damşa (6), Jighir (7), Pop (7), Barboni (2), Miclăuş (3), Bălan (3), Gîrda, Coţcaş, Filipoiu, Seiler. Antrenor, prof. Dorel Pavel. Duminică, 9 iunie a.c., în aceeaşi sală, CS Găvojdia a dat o replică la fel de bună celor din Biled, partida neridicând nicio problemă elevilor lui Pavel, ei reuşind să conducă, nu de puţine ori, la o diferenţă reconfortantă de 10-12 goluri, jucând relaxat. În acestă confruntare s-au remarcat Damşa (8), Pop, Jighir şi Chiţia. Până la încheierea campionatului au mai rămas de disputat două partide de foc. Prima la Arad, iar cea de a doua la Găvojdia, cu Unirea Sânnicolau Mare, un adevărat derbi, de rezutatul acestei confruntări depinzând ocuparea locului I (deoarece Girocul a fost învinsă pe teren propriu de Sânnicolau, aceştia au ieşit din cărţi). Totul sau nimic, pentru ambele echipe. Mircea ANGHEL

SCLugoj, DOMIPATRI SRL str. Bucegi nr. 43,

vizavi de Parcul George Enescu

De 10 ani în aceeaşi locaţie OFERIM:

n vânzare anvelope auto iarnă şi vară, noi şi second-hand; n jante aliaj şi oţel, din stoc şi la comandă; n servicii vulcanizare; n echilibrat roţi; n servicii spălătorie auto

OFERTA VERII

Dejantat, montat şi echilibrat anvelope auto, de la 10’’ la 22’’, jante tablă sau aliaj, la doar 5 lei

Cabinet individual de psihologie ELENA petrovici AVIZ PSIHOLOGIC la obţinerea sau redobândirea permisului de conducere AVIZ PSIHOLOGIC la obţinerea şi păstrarea permisului de armă

Montatul + Echilibratul inclusE în preţ

TESTĂRI LA SELECŢIA DE PERSONAL TEHNICI DE RELAXARE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

Tel. 0722.428.849 sau 0763.922.113

Adresă cabinet: Lugoj, str. Cloşca nr.59 , tel: 0728229604

Cauciucuri noi şi second hand, toate mărimile, la preţuri accesibile!

Verificat ulei şi antigel: GRATUIT pentru clienţi


14-20 IUNIE 2013

PANORAMA

ACTUALITATEA 9

Familia Ausnit a inaugurat cea mai mare investiţie realizată la Lugoj, în ultimii ani: 2 milioane de euro

n Fotbal, Liga a IV-a

Rezultatele etapei a 33-a: Şag - Dragşina 7-2; Deta - Făget 4-4; Gottlob - Peciu Nou 0-4; Jimbolia - CFR Timişoara 1-1; Chişoda - Sânnicolau Mare 2-1; Auto - Ghiroda 0-2; Bobda - Becicherec 1-6; Dumbrăviţa - Belinţ 3-1; Nerău - Dudeştii Vechi 2-1. Rezultatele etapei a 34-a, (ultima): Dragşina - Nerău 3-0; Dudeştii Vechi Dumbrăviţa 2-1; Belinţ - Bobda 6-2; Becicherec - Auto Timişoara 1-0; Ghiroda - Chişoda 3-1; Sânnicolau - Jimbolia 4-4; CFR Timişoara- Gottlob 1-1; Peciu Nou - Deta 5-1; Arsenal Flacăra Făget - Timişul Şag 1-1.

n Fotbal judeţean

Etapa a 28-a: Racoviţa - Boldur 3-0; Bucovăţ Chizătău 0-2; Urseni - Bacova 5-3; ASU Poli - Topolovăţ 2-0; Ictar - Nădrag 7-2; Bazoş - Remetea 2-1; Leucuşeşti - Liebling 2-1; Giarmata Vii a stat. Etapa a 29-a (15-16 iunie): Leucuşeşti - Racoviţa; Liebling - Bazoş; Remetea - Ictar; Nădrag - ASU Poli; Topolovăţ - Urseni; Bacova - Giarmata Vii; Chizătău - Boldur; Olimpia Bucovăţ va sta.

n Fotbal municipal

Vineri, 8 iunie 2013, Steven Ausnit (89 de ani), fiul marelui industriaş din perioada interbelică, Max Ausnit, a participat la inaugurarea celei mai mari investiţii realizate la Lugoj în ultimii ani, după ce, anul trecut, a deschis Centrul Memorial „Max Ausnit”, punând în valoare un reper important al istoriei Lugojului: Casa de vacanţă a familiei Brediceanu. După ce panglica inaugurală a fost tăiată de Steven Ausnit, împreună cu nepotul său, Byron Hood, Gabriel Olariu şi viceprimarul Alin Tech, pe cele trei catarge din faţa complexului au fost ridicate drapelele României, Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene, pe acordurilor Imnurilor Naţionale ale celor două ţări şi al UE. Noua investiţie, un complex destinat şoferilor aflaţi în tranzit pe şoseaua de centură a Lugojului, pe drumul european E70, face parte dintr-un plan de afaceri în care familia Ausnit, împreună cu Gabriel Olariu şi Florin Măran, asociaţii din Lugoj, vor investi peste 15 milioane de euro. Parcarea A&O Truck Stop este securizată şi construită după normele Uniunii Europene SETPOS, are o capacitate de 40 de locuri, la care se mai adaugă 50 de locuri pentru autoturisme şi şapte locuri pentru autocare. Pentru realizarea ei, „Ausnit, Olariu şi Asociaţii” au investit aproximativ două milioane de euro, investiţia fiind cea mai mare din Lugoj, din ultimii ani. Complexul dispune şi de o staţie de alimentare cu carburanţi, precum şi de o clădire cu trei niveluri, care la subsol are magaziile pentru alimente, la parter dispune de săli de relaxare pentru şoferi şi şoferiţe de TIR (cu intrare separată), dotate cu TV, internet, mese de biliard, sistem de supraveghere a maşinilor parcate, duşuri şi toalete, la primul etaj un restaurant cu autoservire, cu 100 de locuri la mese, iar la mansardă 40 de locuri de cazare în zece camere. În final, Detaşamentul de fete al Asociaţiei Militarilor în Rezervă şi în Retragere „Locotenent erou Petru Laţcu” din Lugoj a prezentat un spectacol dedicat împlinirii a 100 de ani de la obţinerea calităţii de Veteran de război (5 iunie 1913 - 5 iunie 2013). Tinerele au interpretat roluri de militari din cel de Al Doilea Război Mondial, după cum urmează: prof. Marcela Ilieş,

Salprest S.A. anunţă populaţia municipiului Lugoj şi a comunelor învecinate că plata serviciului de coşerit nu se efectuează pe loc, ci odată cu plata serviciilor de salubritate, fie direct la casieria societăţii, fie prin încasatorii de teren. Facem totodată precizarea că pentru curăţarea unui coş STAS (un nivel) se plăteşte 31,93 lei, cu T.V.A. inclus. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0256.352.834 (secretariat), între orele 7,30 - 14,30.

prof. Corina Setulu, Florinela Minca (cl. a XII-a, CN “I. Hasdeu”), Amalia Paulescu (cl. XII C, CT “V. Branişte”), Briana Ciurescu (cl. a IV-a A, Şc. Gimn. “E. Murgu”), pentru armata română, asistenta Loredana Barbu, Marinela Cubaş (cl. a VII-a, Şc. Gimn. “A. Odeanu”), Adriana Suciu (cl. a VIII-a, Şc. Gimn. Darova), pentru armata sovietică, prof. Raluca Neamţu, Gabriela Şoimu (cl. a VIII-a. Şc. Gimn. “A. Odeanu”), Ana Drăgan (cl. a IV-a, Şc. Gimn. “A. Odeanu”), pentru armata iugoslavă, asistenta Lavinia Petruţa, pentru armata SUA, Alexandra Kucsor (cl. a XII-a, CN “C. Brediceanu”), pentru marina regală britanică, Silvia Minca (cl. a VIII-a, Şc. Gimn. “E. Murgu”) pentru armata franceză, Giorgiana Avram (cl. a IX-a, CN “I. Hasdeu”), pentru armata italiană, chinezoaica Fen Li, pentru armata japoneză, studenta Otilia Puşcaşu, Loredana Vasiescu (Făget), Denisa Calbăr (cl. aIX-a, CN “I. Hasdeu”), Claudia Pojoga (cl. a VIII-a, Şc. Gimn. Nr.4), pentru armata germană, Raluca Jurmescu (Şc. Gimn. “A. Odeanu”) pentru legionarii români, şi eleva Olimpia Puşcaşu (CT “V. Branişte”), pentru armata ungară. Moderatorul acestei acţiuni a fost prof. Gabriela Savu. La manifestare au participat şi doi veterani de război, prof. Nicolae Streian (participant la luptele de la Păuliş) şi prof. Mihail Constantiniuc. Mircea ANGHEL

Rezultatele etapei a 27-a. Seria I: Niţchidorf - Ghizela 3-3; Vucova - Lucareţ 1-6; Darova - Racoviţa 4-2; Chevereş - Şanoviţa 0-2; Iosifalău - Sacoşu T.2-3; Buziaş Mondial 3-2; Belinţ - Gruni 0-3; Babşa a stat. Rezultatele etapei a 25-a. Seria II: Jabăr - Ştiuca 1-5; Tomeşti - Făget 3-1; Mănăştiur - Drăgan 3-3; Vulturii - Fârdea 3-0; Autoliv - Pietroasa 6-2; Tapia şi CSS Lugoj au stat. Etapa a 28-a, Seria I: Ghizela - Buziaş (duminică, ora 18); Mondia - Iosifalău (duminică, ora 11); Sacoşu T. - Chevereş (duminică, ora 11); Gruni - Darova (duminică, ora 17); Babşa - Vucova (duminică, ora 11); Lucareţ - Niţchidorf (duminică, ora 11); Şanoviţa - Belinţ 3-0; Racoviţa va sta. Etapa a 26-a, Seria II: Ştiuca - Autoliv (duminică, ora 17); CSS Lugoj - Vulturii (sâmbătă, ora 17); Fârdea - Tapia (duminică, ora 11); Drăgan - Tomeşti (sâmbătă, ora 18); Făget - Jabăr (sâmbătă, ora 18); Pietroasa şi Mănăştiur vor sta. Dan FRATUŢESCU

n Flacăra Făget a fost penalizată de federaţie

Echipa Flacăra Făget a fost penalizată cu 10 puncte în clasamentul seriei a 4 - a din liga a treia şi riscă să fie retrogradată în liga a patra. Decizia aparţine Federaţiei Române de Fotbal, din cauza problemelor financiare cu foştii jucători Ghindaru şi Abiodun. În urma penalizării, Flacăra a ajuns pe locul 11 în clasament, cu 17 puncte. Indirect, beneficiază de această decizie echipele Vulturii Lugoj şi CS Caransebeş, care au câte 24 de puncte şi se află pe locurile 8 şi 9.

Technocer

Produce şi comercializează: n toate tipurile de betoane şi mortare n agregate de balastieră n închiriere utilaje terasiere n comercializare mixturi asfaltice n construcţii drumuri şi poduri

Telefon: 0256/351.550 Fax: 0256/350.851 Mobile: 0727.770.530; 0768.109.648 Lugoj, str. Herendeşti nr. 10, email: technocer1@yahoo.co.uk


10 ACTUALITATEA

DIVERTISMENT

De nota 10

14-20 IUNIE 2013

De nota 10

n no comment n no comment n no comment n no comment n

Voleibalistele lugojene (10)

Transport cu camion de 32 de tone: nisip, balast, cherestea, moloz, diverse. Preţ avantajos. Informaţii la tel: 0734.417.636.

Mecanism de încuiat A juca la pariuri

SERVICE AUTO BOICU ELECTRIC

CrisCar strada Ep. Dr. Ioan Bălan nr. 44 (fosta Semenicului)

reparaţii auto Informaţii la tel: 0256/329.731

Situat pe Splaiul Morilor nr. 4 A (vizavi de Bazarul Pieţei)

Comercializează:

n materiale electrice n cabluri, conductori etc. n spoturi, aplice n aparatură din gama SIEMENS, GEWISS, COMTEC n scule electrice marca BOSCH, MAKITA, SKILL

...

Persoană care vânează ...

A nu înscrie un gol din Mircea ANGHEL poziţie ideală Taler (muz.) Neînsemnat Document

Adunare a cardinalilor

Masă de vapori Fricos

Sfârşitul partidei de şah Theodor Aman

Folosită la tenis de masă

Se încurcă uneori (sg.) Scop

Amuzant

Peşti răpitori marini Fluier mare

Roţi cu şanţ

Contrariat

primeşte deşeuri din metal, carton şi plastic. Informaţii la sediul firmei, Lugoj, str. Bobâlnei nr.11, tel: 0723.185.183

Informaţii la telefoanele 0256/354.223 sau 0722.387.426.

Vechi titlu princiar indian

RUSU M Mariana ii

s bancuri s bancuri s JJJ Angajatul: Vreau să vorbesc cu dvs. Aş dori o mărire de salariu. Sunt mai multe companii care mă caută, dar am zis să vorbesc cu dvs. mai întâi. Şeful: O mărire? Ţi-aş da o mărire, dar nu e potrivit acum. Angajatul: Ştiu, dar trebuie să luaţi în considerare că muncesc mult şi sunt loial acestei companii de peste zece ani. - Ok, pentru că nu am chef să caut pe altcineva în locul tău, îţi ofer o mărire de 10 % şi încă 5 zile de concediu pe an. Ce zici? - Excelent. Mulţumesc, domnule! - Înainte să pleci, de curiozitate, care sunt companiile care te caută? - O... multe... Enel, e-on, Romtelecom, RDS, BCR! JJJ La cei 69 de ani, o văduvă îl avea pretendent pe Bulă. O dată, acesta o mângâie pe genunchi, apoi spuse: - Acum, o să zici, probabil, că pot să te privesc, dar să nu te ating. - Oh, Bulă, răspunse ea, la vârsta mea poţi să atingi, dar să nu priveşti. JJJ - Domnule doctor, sunt foarte îngrijorat că mi-au slăbit puterile. - Te referi la viaţa dumitale sexuală? Dar la cei 90 de ani ai dumitale, e

firesc să se întâmple acest fenomen. - Da, dar Nae e cu cinci ani mai bătrân şi spune că face dragoste cu vecina, de trei ori pe zi. - Şi pe dumneata cine te opreşte să spui? JJJ - Nevastă-mea îmi cere în fiecare zi bani. Azi 600, ieri 800. - Păi ce face cu atâţia bani? - Habar n-am, că nu i-am dat niciodată. JJJ Pentru un realist nu este important dacă paharul este gol sau plin, important este cât a mai rămas în sticlă! JJJ O colegă a intrat peste mine la baie, dar a zis că n-a văzut nimic. Acum mă gândesc dacă asta e de bine sau de rău. JJJ O soţie bună nu strigă niciodată la soţul ei, ea dă ordinele calm, scurt, clar şi cuprinzător! JJJ - Trezeşte-te, băiete, trebuie să te duci la şcoală! - Dar, mamă, nu vreau să mă duc! Mă urăsc toţi acolo! - E datoria ta! - Dă-mi un motiv! - Eşti profesor!


14-20 IUNIE 2013

TIMP LIBER

ACTUALITATEA 11 Horoscop săptămânal

Cât de bine vă înţelegeţi? B

B

T

S

G

S

R

C

ERBEC: Pentru nativi se pune problema schimbării serviciului, primind oferte ieşite din comun. Vitalitate puternică. Se simt lezaţi în sentimentele lor şi chiar nu doresc să renunţe la acele aventuri care au devenit pentru ei între timp sarea şi piperul vieţii. Lipsa de luciditate îi duce la cheltuieli masive.

aur: Se dăruiesc cu sinceritate şi se bucură de aprecierile tuturor. Le merge foarte bine în plan financiar şi au mult noroc. Din punct de vedere profesional, situaţia devine înfloritoare şi acest lucru îi ajută să se echilibreze. Persoana iubită se dovedeşte mai înţelegătoare. Se gândesc tot mai mult la o vacanţă de vis.

emeni: Vă risipiţi timpul şi nu faceţi mai nimic, tocmai când sunteţi suprasolicitat de şefii dv. direcţi Aveţi de înfruntat un adversar bine pregătit să vă facă zile fripte. Vi se înapoiază nişte împrumuturi sau şefii recunosc că nu vă remunerează corect. Profitaţi de această perioadă pentru a vă recupera drepturile!

1. Atitudinea ta faţă de prieteni este mai degrabă… a. Directă şi francă, pentru că îţi plac relaţiile clare. b. Diplomată, pentru că vrei să eviţi conflictele. c. Caldă şi intimă, pentru că îţi place să te apropii de oameni. d. Deschisă şi comunicativă, pentru că îţi place să faci schimb de opinii. 2. Relaţia ta cu cei din familie este descrisă în special de … a. Reuniunile şi cinele familiale. b. Expresia ‘’mai răruţ că-i mai drăguţ’’. c. Lucrurile pe care le faci tot timpul împreună cu ei. d. Sentimente puternice, chiar dacă vă desparte o distanţă considerabilă. 3. Care este, după tine, caracterizarea cea mai corectă a dragostei? a. Afacerea vieţii, un acord perfect. b. O istorie de durată, construită pe înţelegere reciprocă. c. Episoade de îndrăgostire repetată, care să păstreze vie pasiunea. d. O alianţă spirituală şi plăcerea de a împărţi. 4. Secretul unui cuplu de durată este… a. Împărtăşirea aceloraşi concepţii de viaţă. b. Reciprocitatea unor sentimente puternice. c. Împărţirea aceloraşi visuri. d. Plăcerea fiecărei zile împreună. 5. La un bărbat, apreciezi cel mai mult … a. Respectul şi onestitatea cu care te tratează. b. Inteligenţa şi tandreţea de care dă dovadă. c. Iniţiativa şi generozitatea. d. Dragostea şi hotărârea pe care ţi le demonsrează. Majoritatea A Eşti o femeie cu picioarele pe pământ, care are nevoie de dovezi concrete de iubire. Pentru că lumea ta este una a realităţilor, cu bunele şi relele de zi cu zi, viaţa ta ar putea căpăta mai multă culoare cu puţină

fantezie. Partenerul ideal pentru tine este un bărbat cu multă imaginaţie, care să vină în completarea laturii tale pragmatice, raţionale. Acest bărbat, sensibil şi foarte intuitiv, te va surprinde permanent şi în mod foarte plăcut. Majoritatea B Eşti o persoană sociabilă, care adoră complicitatea altora. Cauţi să te înconjori întotdeauna de oameni calmi, diplomaţi, care, ca şi tine, detestă conflictele şi îşi doresc o ambianţă armonioasă. Perechea ta este un bărbat cultivat, adesea misterios prin atitudinea sa meditativă care te surprinde mereu cu inteligenţa sa. Un astfel de bărbat te va face fericită prin capacitatea sa de a-ţi deschide porţile unui univers captivant. Majoritatea C Eşti o veşnică visătoare şi idealistă. Faci planuri în fiecare zi imaginându-ţi cum va arăta viitorul. Perechea ta este un bărbat protector, care îţi înţelege şi îţi acceptă nevoia de libertate şi de visare. În opoziţie cu tine, el este un bărbat de acţiune, hotărât şi rezistent. Cu alte cuvinte, tu cu visurile, el cu acţiunea. Majoritatea D Îţi place să relaţionezi cu ceilalţi şi te fascinează jocurile minţii. Schimbul de opinii ţi se pare un mod excellent de a-ţi exersa capacităţile intelectuale şi de a afla lucruri noi. Şi în dragoste, comunicarea este cuvântul-cheie. Partenerul tău ideal este un bărbat sentimental, dar care ştie foarte bine ce vrea şi ce-i place. Prin capacitatea lui de a-şi reflecta sensibilitatea şi rafinamentul asupra căminului vostru, te va face să guşti din plin bucuriile vieţii.

ac: Faceţiîncontinuarenenumărate greşeli de autoapreciere şi sunteţi admonestat de membrii mai tineri ai familiei. Nu luaţi o atitudine fermă, ci continuaţi să fiţi prea modest. Dacă doriţi să aveţi totuşi aliaţi, încetaţi să îi mai criticaţi pe toti cei din anturaj. Cei dragi nu vă ajută din principiu.

L

alanţă: Toate aspectele sunt armonice, dar există riscuri de a fi escrocaţi de amici şi rude. Chiar dacă pierderea nu va fi mare, intervine în cele mai nepotrivite momente. Gratificaţiile de la serviciu dispar rapid. Rămân în pagubă dacă nu se abţin şi cheamă în ajutor persoane din familie. corpion: Vor cheltui mult pentru obiecte care nici măcar nu le plac. Declanşează o adevărată campanie a finalizarii activităţilor casnice, cu gândul la o festivitate apropiată. Nici măcar cei care pleacă în concediu nu sunt mulţumiţi. Au senzaţia că au fost înşelaţi din punct de vedere financiar.

ăgetător: Se poate instala o stare de euforie. Au mult mai multă energie, dar echilibrul emoţional este fragil atunci când întâlnesc o persoană atrăgătoare. Sunt atraşi de cuvintele de duh, de glume şi de tandreţe. Îşi pregătesc cu grijă intervenţiile. Se pregătesc de o călătorie râvnită de mulţi alţii.

apricorn: Vi se oferă mai multe colaborări şi chiar sunteţi solicitat să reluaţi o activitate de care aţi fost “eliminat” luna trecută cu tam-tam. Analizaţi atent ofertele primite. Dificultăţile pot evolua supărător, dacă nu le interziceţi celor din anturaj să se mai amestece în treburile dv. Visaţi la o vacanţă.

V

eu: Nu sunteţi prea entuziasmat de aprecierile referitoare la aspectul dv. Nu sunteţi criticat, dar speranţele erau cu totul altele. Pasiunile păstrate până acum ascunse vor exploda. Atitudinea adoptată de dv. este lăudată de toată lumea. Nici cei tineri, nici cei în vârstă nu vă critică, deci sunteţi susţinut.

ărsător: O dată cu împăcarea cu persoana iubită toate necazurile dispar ca prin farmec. Un moment de neatenţie şi toate problemele pot reapărea în forţă. Aveţi nevoie de dezinvoltură! Depăşiţi situaţiile dificile cu uşurinţă. Aparent nu faceţi niciun efort şi sunteţi apreciat de toată lumea.

ecioară: Puneţi pe tapet multe chestiuni materiale, în speranţa că scăpaţi de datorii. Laudele rare şi târzii din partea şefilor nu vă impresionează şi acţionaţi după propria voinţă. Minuni nu se vor întâmpla şi vor fi trezite nemulţumiri şi reacţii de nedorit. Starea de sănătate rămâne schimbătoare.

eşti: Activităţile profesionale vă dau bătai de cap şi regretaţi că aţi refuzat orice ajutor până acum. Deciziile dv. nu sunt luate în seamă de ceilalţi membri ai familiei, dar deja v-aţi cam obişnuit. Sunteţi foarte suspicios şi nu le acordaţi celor care greşesc niciun fel de circumstanţe atenuante.

F

P

Cargo Com Parc

“La Parcul George Enescu”, tel.0256.356.969

Materiale pentru casă: jgheaburi, burlane, cocoşi de vânt, scări, ciocane, cuie, var, ciment, cărămidă şi cărămidă şamotă, adezivi, vopsele şi coloranţi, ţevi PVC şi metalice, profile, materiale curăţenie, haine şi pantofi protecţie, electrice, instalaţii sanitare, scule şi organe de asamblare (şuruburi, piuliţe, şaibe), lopeţi, cazmale, topoare, polistiren şi multe altele... astea toate de 20 de ani!


12 ACTUALITATEA balcon închis cu termopan, pretabil atât pentru locuit cât şi pentru sediu de firmă, preţ 35.000 euro, negociabil. Tel: 0724.538.444; 0749.333.080. vând teren intravilan în Coşteiu, 1500 mp, 20 euro/ mp, neg. Tel. 0724.391.237.

VÂND VW Golf 3, an 1994, euro 2, 1,4, benzină, 4 uşi, fără rugină, preţ 800 euro negociabil. Tel: 0723.046.959 VÂND Mercedes, motorină, C 220 Diesel, fabricaţie 1996, culoare verde închis, verificare până în 2015, înscrisă, Achitat taxa auto. Informaţii la telefon 02725422671 VÂND W Golf 3 albastru, 4 uşi an 1996, motor 1,4, km 121.000, servo, ABS, cârlig remorcare, 2 airbaguri, taxa mediu 487 euro, recent adus, preţ 1000 euro. Tel: 0732.983.248; 0763.135.802. VÂND Ford Focus kombi albastru, motor 1,6 16V benzină, euro 4, consum 6%, an 09/2002 km 156.000, carte service, climă, ABS, servo, CD, jenţi aluminiu, bord computer, volan piele, parbriz încălzit, oglinzi electrice, închidere centralizată, telecomandă, preţ 2650 euro. Tel: 0763.135.802; 0732.983.248. VÂND Skoda Fabia motor 1,4 16 V (101PS) an 2002, climă, ABS, Servo, km 112.000, computer bord, închidere centralizată, preţ 2700 euro + W. Polo 4 uşi, vişiniu, an 2002, motor 1,4, climă, încălzire scaune, geamuri electrice, închidere centralizată, merită văzute, consum mic, preţ 2850 euro. Tel: 0763.135.802; 0732.983.248. VÂND jenţi aluminiu BMW 320 16/55/205, Audi A6, A4 17/45/225, Fiat Punto 185/55/14; BMW 17 zoll, Opel Astra 16 zoll, 4 jenţi tablă Golf

prin sugestoterapie, hipnoză medicală, stări modificate de cunoştinţă. Tratament pentru nevroze, anxietate, obsesii, fobii, tulburări de somn, antistres şi perfecţionare mentală dr. Romaşcu Mihai, neuropsihiatru. Informaţii la tel: 0733.110.737.

TE

OT

RA

NS

LA

TIO

N

ec tu In în ăm f n te or l şi t o m eg d ra Sp tra aţ ali in du l. ns ii: ză ori ce 20 la te ri ce ri ti l. n a nr De on 07 ot lim uto “s . ce @ 2 ar b r ub 18 m ya 3.4 ia ă iz at po , et br ho 42 le e ar . 1 ie 1 o.c .8 tă , 98 om 20 ” 9 ; ;

Info: str. 20 Dec. 1989 nr. 4 office@retourtm.ro 0049 176 991 474 93 0040 722 441 967 0040 766 516 055 retourtm.ro

SR

L

ReTour.gmbh

ef

4; Opel Astra model 20012004. Tel: 0732.983.248; 0763.135.802. VÂND pompă injecţie 1,9 diesel pentru Citroen sau Peugeot, faruri + stopuri jante aluminiu + 4 seturi cauciucuri iarnă 198/65/R14. Tel: 0762.398.515. VÂND Seat Juca 1,9 diesel, an fabricaţie 1999, stare foarte bună, nr. Spania, 1000 euro negociabil. Tel: 0760.836.662. VÂND VW Passat, înmatriculat RO, an 1998, în stare perfectă de funcţionare, verificare tehnica 2015, motor 1.6 benzină, 152.000 km reali, climatronic, linie audio Sony, închidere centralizată, volan reglabil, geamuri electrice. Inf. tel. 0765.214.794; 0727.181.184. Vând Opel Astra Njoy, motor ABS, ESP, geamuri electrice, închidere centralizată, CD Opel, comenzi volan, bord computer, jenţi aluminiu, maşania arată impecabil. Tel: 0763.135.802; 0732.983.248. Vând W Bora Variant, an 2002 argintiu, klimatronic, 4 geamuri electrice ESP, ABS, închidere centralizată, încălzirescaune,bordcomputer, CD- Wesler, consum 6%, maşina este înmatriculată în România. Tel: 0763.135.802; 0732.983.248. Vând Suzuki Grand Vitara, an fabricaţie 2007, motor 2 JLX-EL NAVI benzină, putere 140 CP, tracţiune 4x4 permanent, tapiţerie piele, scaune încălzite, închidere

PSIHOTERAPIE de subconştient

Transport persoane şi colete RomAnia - Germania

SC

Service la domiciliu

Salon masaj

0722.160.291; 0256/329.726 efectuează următoarele tipuri de masaj: reflexoterapie, masaj terapeutic, masaj relaxare, masaj anticelulitic, într-un ambient foarte plăcut.

centralizată, servodirecţie & ABS + EBD, geamuri electrice faţă-spate, oglinzi electrice şi încălzite, aer condiţionat automat + filtru polen, sis-tem Audio Radio CD MP3 Player+6 incinte+comenzi pe volan, cu plare 4H LOCK şi 4L LOCK comandată, sistem navigaţie & sistem ESP, trapă electrică. Maşina foarte bine întreţinută, condusă doar de proprietar. Preţ 11.000 euro. Tel: 0740.186.710. vând Dacia Papuc, două locuri, motor diesel cc 1900 4x4, 1300 euro negociabil, stare perfectă de funcţionare, taxe la zi. Tel: 0727.060.626. DE VÂNZARE Ford Mondeo an 1994 2.0 benzină 136 cp. Maşina este impecabilă, jante iarnă/vară, ABS, ESP, geamuri elecrice, trapă electrică, oglinzi electrice, scaune încălzite sport, înmatriculată RO. Preţ: 1.600 de euro, negociabil. Informaţii la tel. 0727.754.945.

închirieri

PRIMESC femeie în gazdă la bloc. Tel: 0746.266.562. închiriez apartament cu două camere decomandate, etaj 2, în zona Ştrand. Disponibil din 1 iunie. Tel: 0724.729.297. închiriez apartament de lux ultracentral, modern, mobilat, cu climă etc. Informaţii la tel. 0723.816.215. închiriez 2 spaţii comerciale pentru orice domeniu de activitate, dotate cu camere video, alarme

etc. Informaţii la telefon. 0769.664.180.

diverse

VÂND laptopuri HP, Acer şi DELL, IPAD 16 gb şi IPAD 64 gb + 3 G, harduri, rami, DVD/RW, Wireless, procesoare, bluetooth. Preţuri rezonabile. Tel: 0760.753.753. VÂND replică Galionul Sf. Ioan Botezătorul. Tel: 0732.708.623. VÂND cărucior de piaţă cu 2 roţi cu aer (roabă) nou, vând robot tâmplărie cu abric de 15 cm, flex de 180 cm din Austria, calorifer pe ulei şi aerotermă, toate la preţul de 500 lei negociabil. Tel: 0762.611.872. VÂND tenişi de damă şi bărbaţi, marca Lee Cooper la 75 lei perechea şi tricouri de firmă la 35 lei bucata, unisex, primite din Belgia. Tel: 0733.573.470. REPAR maşini automate de spălat la domiciliul clientului, non-stop. Tel: 0760.836.662. OFER servicii de contabilitate primară. Tel: 0721.810. 620, după ora 17. vând tractor mic cu remorcă, marcă germană şi volă mărime medie cu set motor nou. Informaţii la tel: 0728.941.122. Vând mobilă de sufragerie, dormitor TM şi 2 fotolii, preţ negociabil. Informaţii la tel: 0722.508.476. Vând vitrine frigorifice, malaxor, cântare electronice. Tel. 0760.147.180.

afaceri

execut construcţii de la A la Z, instalaţii electrice şi sanitare la preţuri negociabile, experienţă şi seriozitate, ne deplasăm pe sate, iar pentru blocuri preţuri mici. Tel: 0768.258.486. ofer împrumuturi băneşti, rata fixă, fără gaeanţie, se acceptă orice tip de venit, inclusiv pensie boală + pensie handicap. Tel: 0734.875.245; 0734.704.794. absolventă a Universităţii de Vest Timişoara, secţia Limbi moderne aplicate, predau ore de engleză clasele I-VIII şi spaniolă. Tel. 0721.027.806, 0356/808.912. execut zidărie, zugrăvit, rigips, gresie, faianţă, izolaţii, laminate, lambriuri, piatră naturală, instalaţii sanitare şi electrice. Tel: 0723.130.340. amenajări interioare, zugrăveli, gresie, faianţă, rigips, podele laminate, izolaţii faţade etc. Oferim calitate şi seriozitate. Tel: 0763.834.181. Electrician, tel: 0721.728.913 sau e-mail: cornel_cernoschi@yahoo.com. Transport persoane şi pachete pe ruta România, Austria, Germania, Elveţia şi retur, de la adresă la adresă, cu autoturisme confortabile, preţuri avantajoase şi seriozitate. Pentru grupuri organizate, reduceri de preţuri. Informaţii la tel. 0724.217.979. Specialist IT, instalez şi depanez rapid, la domiciliul dvs. calculatoare, rootere, im-

Centrul medical “Dr. Cev” Compartimentul Laborator

angajează chimist, biolog sau biochimist. Informaţii la tel: 0256/358.617; 0722.567.106.

Salon manichiură-pedichiură n manichiură/pedichiură clasică n manichiură/pedichiură cu ojă semipermanentă n manichiură/pedichiură cu gel Vădraru Claudia Florina Str. Comuna din Paris Tel: 0723.416.681; nr.1, ap. 4, Lugoj 0765.356.489 email: claudiavadraru@yahoo.com

Spălătoria AUTO ANA Lugoj, strada 13 Decembrie nr. 69

angajează

OFER meditaţii în limba germană, sunt absolventă a C.N. “C. Brediceanu” – sectia germană. Deţin următoarele calificări: DSD (Deutsches Sprachdiplom); atestat şi diplomă de calificare în limba germană. Meditaţiile se fac la domiciliul clientului, sau online pe Skype. Contact: 0731.267.397.

spălător auto. Salariu atractiv.

talon mica publicitate 2013

Informaţii la tel: 0744.709.478.

9 decese 9

Numele....................................... Prenumele....................................... Adresa ............................................... Telefon..................................... Textul anunţului ................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. .............................................................................................................. ............................................................................................................. IEFTIN ŞI UTIL! Un anunţ costă 3 lei, iar la 3 anunţuri plătite beneficiaţi de unul gratuit, adică 9 LEI/pe lună!

În perioada 5 - 11 iunie 2013, la Registrul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Lugoj, au fost înregistrate următoarele decese: Ana Zaicu (83 de ani); Ion Vozarik (80); An Dragomir (91); Tinca Francuta (86); Zamfira Burada (86); Iustina Szigeti (84); Ana Neagu (74); Ana Neamţu (92); Ioan Robulescu (90); Ionel Danciu (65); Paula Edita Miclău (77); Ana Pop (77).

Aplic unghii false cu gel, la domiciliu, zilnic după ora 10. Aplicare tipsuri cu gel- 50 lei; aplicare gel pe unghii naturale - 40 lei; întreţinere - 25 lei. Informaţii la tel: 0728.831.405.

primante, instalez windows, devirusez etc. Tel. 0724. 579.729, după ora 17. TEHNICIAN cu studii in domeniul IT, execut depanări PC, instalări Windows, Linux, configurări sisteme, asamblare premium, recuperări date, editări video, înregistrare casetă video pe DVD, instalare programe, hărţi GPS pe telefoane şi tablete Android, configurări reţele, devirusări etc. Asigur mentenanţă online!. Informaţii la tel. 0723.516.638. VÂND calculator AMD Athlon Dual Core 2400 Mhz, Hdd 320 G, 1G Ram, placa de bază Asus + 2 hard diskuri de 80 G, unul pe SATA, iar unul pe IDE + 2 ventilatoare de 92 NOCTUA. Informaţii la tel. 0723.516.638. efectuez transport de colete şi persoane România - Austria - Italia şi tur retur. Informaţii la orice oră la telefoanele 0733.426.228 şi 00393291959500. filmări video - foto nunţi, botezuri, diferite ocazii, la preţ avantajos şi calitate deosebită. Tel. 0724.695.679.

matrimoniale

CAUT o tânără 32-38 ani, simplă, modestă, harnică, cu credinţă în D-zeu, pentru prietenie-căsătorie. Eu, 45/1,80, modest, telefon după mesaj pentru “modestul”. Informaţii la tel: 0740.434.718.

aniversări

Pentru Tavi Bucşa (Morsa), La mulţi ani!, multă sănătate, fericire şi tinereţe fără bătrâneţe. Familia. Dragului nostru Mors(ş)ulică, La mulţi ani! şi tot ce îţi doreşti. Trecutele, actualele şi viitoarele tale iubiri.

EFES CENTER Centrul de Limbi Străine Lugoj

organizează curs de Limba Germană, nivel A1. Cursul durează 8 săptămâni, 2 şedinţe pe săptămână, 350 lei/curs, plătibili în două rate, materiale incluse!

Efes CenterDescoperă-ţi potenţialul!

Pentru înscrieri şi alte informaţii vă aşteptăm la sediul nostru de pe str. Gheorghe Doja Nr. 8 (lângă sensul giratoriu Parcul Gerge Enescu) sau apelaţi cu încredere numerele de tel: 0256/352511; 0763/683519.

pe www. ziarulactualitatea.ro la rubrica mica publicitate

auto

Lugoj, str. Dunării nr. 7A Tel. 0722 567 046, 0356 808 933

GRATUIT

VÂND solar cu firmă, recent înfiinţată, preţ convenabil. Tel: 0736.688.314. VÂND casă cărămidă, curte şi grădină cu mulţi pomi fructiferi şi viţă de vie în suprafaţă de 1.400 mp, în comuna Coştei. Casa este situată la şoseaua naţională, care face legătura între Lugoj şi TImişoara, fiind la 7 km de Lugoj. Tel: 0763.815.439. vând teren în Bethausen, 1500 mp. Tel: 0763.651.571. VÂND casă în Lugoj str. Margaretelor nr.11, 225 mp, cu 6 camere, bucătărie, cămară, 2 băi, hol foarte mare, pod, pivniţă mare, termopane, încălzire gaz + 2 teracote, curte + grădină de 228 mp, intrare auto, preţ 60.000 euro negociabil. Tel: 0740.236.380. VÂND teren intravilan grădină mare, 2876 mp în Dumbrava cu nr casă, apă, acces drum, loc bun pentru orice fel de construcţie. Tel: 0728.097.344. CASĂ de vânzare pe T. Brediceanu nr. 11. Tel. 0256. 351.609, 0256.329.240. AM TEREN intravilan de casă, aproape de gară, 500 mp, utilităţi, ocazie. Tel: 0721.110.747. VÂND teren de casă în Lugoj la 500 m de gară, 500 mp, ieftin. Tel: 0721.407.105. VÂND apartament 2 camere, decomandat, balcon inchis, mobilat, etaj 4, preţ negociabil. Tel: 0723.125.418. VÂND apartament cu 3 camere, confort 1, semidecomandat, în Micro 3, etaj 2. Tel: 0722.508.476. VÂND casă în Lugoj. Tel: 0731.965.467. VÂND casă în Lugoj, pe str. Titulescu nr. 1. Tel: 0743.817.040. vând sau închiriez apartament cu 3 camere, în Micro III şi garaj. Tel: 0722.223.986. vând teren intravilan în satul Jena, 15 km de Lugoj, ieşire la E 70, suprafaţă 5750 mp, preţ între 2,5 euro - 3 euro mp, negociabil. Tel: 0745.623.479, zilnic. vând casă în Lugoj, ultracentral, motor trifazic, ţarc copil, scaun auto pentru copil - noi. Tel: 0769.231.645; 0723.528.542. Vând ap. 3 camere, Ceahlăului, ultracentral,p/4, decomandat, suprafaţa utilă 60 mp, an construcţie 1984,

n

14-20 IUNIE 2013

De acum poţi posta anunţuri

imobiliare

PUBLICITATE


VINERI

RECOMANDÃRI TV

ACTUALITATEA 13

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

TVR 2

HBO

TV 1000

07:00 TTelejurnal elejurnal 09:00 Legendele palatului: Negustorul lim Sang-ok 10:20 Ora de business 11:10 Legendele palatului: Negustorul lim Sang-ok 12:30 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 Europa mea 13:30 MAI aproape de tine 14:00 Telejurnal 15:00 Teleshopping 15:30 Oameni ca noi 16:00 Parlamentul României 17:00 Finanþe ºi afaceri 17:30 Lumea modei 17:40 Legendele palatului: Negustorul lim Sang-ok 19:00 Ora de business 20:00 Jurnal plus 21:00 O datã-n viaþã 00:10 MARE ÎNCURCÃ TURÃ! ÎNCURCÃTURÃ! (comedie, SUA,2008) Cu: Charles Q. Murphy, Al Shearer, David Alan Grier 01:50 Ora de business 03:35 MARE ÎNCURCÃ TURÃ! ÎNCURCÃTURÃ!

07:00 ªtirile Pro TV 10:00 TTânãr ânãr ºi neliniºtit 11:00 O LOVITURÃ ÎNDRÃZNEAÞÃ (comedie, SUA,2009) reluare 13:00 ªtirile Pro TV 14:00 TTânãr ânãr ºi neliniºtit 15:00 ECHIPA TRÃSNITÃ (acþiune, SUA,1990) Cu: Gene Hackman, Dan Aykroyd 17:00 ªtirile Pro TV 17:30 Happy Hour 19:00 ªtirile Pro TV Meteo 20: 30 EU, ROBOTUL 20:30 (sf,SUA,2004) Cu: Will Smith, James Cromwell, Bridget Moynahan, Bruce Greenwood 22:45 JOCUL DOMNULUI RIPLEY (thriller, Italia/Marea Britanie/ SUA,2002) Cu: John Malkovich 02:45 EU, ROBOTUL (sf,SUA,2004) Cu: Will Smith

06:00 Observator 08:00 Neatza cu Rãzvan ºi Dani 11:10 În gura presei 12:00 Mireasã pentru fiul meu reality-show matrimonial Cu: Mirela Boureanu Vaida 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu Cu Mirela Boureanu Vaida 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special Cu: Octavia Geamãnu 20:30 REGELE SCORPION (fantastic, coproducþie, 2002) Cu: Dwayne “The Rock” Johnson, Michael C. Duncan 22:30 Plasa de stele Cu Dan Negru 00:30 STRÃINUL FÃRÃ NUME (western, SUA,1973) Cu: Clint Eastwood, Verna Bloom

06:30 Vreau sã mã mãrit Cu: Ozgu Namal reluare 07:30 Stãpâna inimii Cu: Beren Saat 10:00 Draga mea prietenã reluare 12:30 ªtirile Kanal D 13:15 TTee vreau lângã mine reluare 14:45 Teleshopping 15:30 Dragoste ºi pedeapsã (serial) cu: Ece Uslu, Sinan Sumer 16:45 Drept la þintã cu Mãdãlin Ionescu 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D 20:00 Roata norocului Emisiune-concurs Cu Liviu Vârciu 22:00 Pe banii pãrinþilor Reality-show prezentat de Ernest 23:30 TEROAREA DIN ADÂNCURI (horror, SUA,2009) Cu: Lorenzo Lamas, Deborah Gibson 01:30 ªtirile

07:30 Dragul de Raymond 08:30 Nimeni nu-i perfect 09:30 BOSS LEAR, REGELE DIN TEXAS (dramã, SUA,2003) 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 Cireaºa de pe tort 15:00 Focus 15:30 Dragul de Raymond 16:00 Miss fata de la þarã 18:00 Focus 19:30 Cireaºa de pe tort 20:30 PACT CU DIAVOLIÞA (comedie romanticã, SUA, 2000) Cu: Brendan Fraser

06:00 Stãpâna 07:00 Poveºtiri adevãrate reluarea 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Intrigi ºi seducþie 12:30 Abisul pasiunii 14:30 Demon ºi înger 15:30 Eva Luna 16:30 Poveºtiri Adevãrate 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Patimile inimii 19:30 Rosa Diamante 20:30 Regina 22:00 Îþi ordon sã mã iubeºti! 23:00 TTeresa eresa 23:30 Lara 01:30 Inimã de þigan 03:30 TTeresa eresa

08:00 România frumoasã 09:00 Fierarii din Chicago 10:00 Confesiuni 11:10 Duminica poveºtilor adevãrate 13:00 Concertele DP 2 14:30 Cultura minoritãþilor 15:00 CU 2 treci BAC-ul 16:00 Poveºti din istorie 17:00 Confesiuni 19:00 România frumoasã 20:00 Dr Dr.. House 21:00 Omul cu vidrele 22:00 ªtiri 23:00 Zona IT 23:30 Motomagia 00:00 Pescar hoinar 00:35 Despre documentar... încã ceva în plus 01:35 Cu 2 treci BAC-ul 02:30 Muzica DP2

06:00 LOVIT DE FULGER (comedie neagrã, SUA,2012) 07:25 CÃLÃ TORIA 2: CÃLÃTORIA INSULA MISTERIOASÃ (aventuri, SUA,2010) 09:00 ÎN TIMP 10:50 SUFLET NELINIªTIT (dramã, SUA,2011) 12:20 AVENTURILE LUI PEE-WEE (comedie, SUA,1985) 14:55 BÃRBAÞI ÎN NEGRU 3 (comedie ssf, SUA,2012) 16:40 RUGUL APRINS (dramã, Cehia,2013) 18:05 LOVIT DE FULGER (comedie neagrã, SUA,2012) 19:30 Filme ºi vedete 20:00 FFamilia amilia Borgia 21:00 SECRETUL (thriller, SUA,2011) 22:30 THE GREY: LA LIMIT A LIMITA SUPRAVIEÞUIRII (aventuri, SUA,2011)

09:00 INSULA SECRETELOR 11:00 MONSTRUL DIN LOCH NESS 13:00 PEGGY SUE SE MÃRITÃ 15:00 EVADARE DIN COTEÞ (animaþie, SUA,1988) 17:00 CINCI MINUTE ÎN RAI 21:00 MISIUNE DE CRÃCIUN (dramã, SUA,1988) 23:00 CITIND PE BUZE 01:00 FETE DE VIS

PRO CINEMA

DIVA

11:00 TTom om ºi Jerr Jerryy 12:00 Teleshopping 12:15 Secretele familiei sâmbãtã 13:00 Casa de sticlã 14:00 La vânãtoare de bãrbaþi (serial) 14:30 Acasã îm bucãtãrie 15:30 ProMotor 17:00 STEJAR EXTREMÃ URGENÞÃ (film) 19:00 La bloc (serial) 20:00 CUM SÃ TE MÃRIÞI CU UN MILIONAR (comedie romanticã, SUA, 1953) 22:00 O LOVITURÃ ÎNDRÃZNEAÞÃ (comedie, SUA,2009) 00:00 PACOSTEA (comedie, SUA, 2008) 01:30 O LOVITURÃ ÎNDRÃZNEAÞÃ (comedie, SUA,2009) 03:30 Stai jos ºi taci din gurã!

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 B uffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Haven 13:00 L ege ºi ordine 14:00 SOÞIA PERFECTÃ 15:00 CRIMELE DIN MIDSOMER 17:00 CRIMELE DIN MIDSOMER DINCOLO DE UªI (dramã, SUA, 2004) Cu: Kristen Stewart 19:00 Anatomia lui Grey 21:00 NU CAPITULEZ 23:00 PPA ATRU NUNÞI ªI O ÎNMORMÂNT ARE (comedie, SUA, ‘01) ÎNMORMÂNTARE 01:00 LLege ege ºi ordine (serial) reluare

SÂMBÃTÃ

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 Monk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 Monk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 Monk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 CSI: Miami 22:00 ORAªUL POLIÞIªTILOR (acþiune, SUA,1998) 00:40 NCIS: Anchetã militarã

15 IUNIE 2013

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

07:00 Zestrea românilor 08:00 O datã-n viaþã 11:00 Pe scurt despre orice 11:15 BARBIE ªI CEI TREI MUSCHET ARI MUSCHETARI (animaþie, SUA,2009) Voci: Kelly Sheridan, Tim Curry 12:45 Oameni care au schimbat lumea reluare 13:00 Ora Regelui 14:00 Telejurnal 14:30 Dispãruþi fãrã urmã 15:00 Locuri ºi poveºti 16:00 Ne vedem la TVR (I) 17:55 Exclusiv în România 18:40 Enciclopedia plantelor 19:45 Sport 20:00 Jurnal 21:10 Gala Festivalului Internaþional de Teatru de la Sibiu 2013 23:00 Fotbal: Brazilia Japonia 01:00 Profesioniºtii... cu Eugenia Vodã reluare 02:00 Ne vedem la TVR reluare 03:50 Zestrea românilor reluare

07:00 ªtirile Pro TV 10:00 Ce se întâmplã, doctore? 10:45 ECHIPA TRÃSNITÃ (acþiune, SUA,1990) Cu: Gene Hackman, Dan Aykroyd reluare 13:00 ªtirile Pro TV 13:15 ANTRENORUL CARTER (dramã, SUA, 2005) Cu: Samuel L. Jackson, Rob Brown 16:15 DÃ MAI DEPARTE! (comedie romanticã, SUA,1995) Cu: Kevin Spacey 19:00 ªtirile Pro TV 20:30 INDIANA JONES ªI TEMPLUL BLESTEMA BLESTEMATT (aventuri, SUA,1984) Cu: Harrison Ford 22:45 FÃRÃ COMPLICAÞII (comedie romanticã, SUA, 2002) Cu: Jerry O’Connell 00:30 ANTRENORUL CARTER (dramã, SUA, 2005)

06:00 Observator 09:00 Te pui cu blondele? emisiune-concurs Cu Dan Negru reluare 11:00 REGELE SCORPION (fantastic, coproducþie, 2002) Cu: Dwayne “The Rock” Johnson, Michael C. Duncan 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu reality-show matrimonial 16:00 Observator 17:00 Mireasã pentru fiul meu reality-show matrimonial 19:00 Observator Sport. Meteo 19:45 FamiliaDA emisiune concurs 20:30 CURSÃ MOR MORTTALÃ 2 (acþiune,Africa de Sud,2010) Cu: Luke Goss, Ving Rhames 22:45 HANNIBAL (thriller, SUA,2001) 01:30 Observator 02:00 Plasa de stele reluare

06:30 Vreau sã mã mãrit Cu: Floricia Bertotti reluare 07:15 NEVESTE DE PILOÞI 08:30 În papuci de vedetã 10:30 TIGRUL (aventuri, SUA,1997) Cu: Janell Blanchard 12:30 ªtirile Kanal D 13:00 Telesopping 13:30 Wow biz reluare Cu: Andreea Mantea 15:45 D-Paparazzi reluare 16:30 Roata norocului reluare 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D 19:45 Asta-i România! 21:00 Jumãtatea mea ºtie Emisiune-concurs Cu Gabriel Coveºeanu 00:30 ªtiri 01:30 Wow biz reluare 03:15 TIGRUL (aventuri, SUA,1997) Cu: Janell Blanchard reluare 05:00 În papuci de vedetã

08:00 Nimeni nu-i perfect 09:00 Flavours, 3 bucãtari 09:30 Secrete de stil 11:00 Dragul de Raymond 13:00 POVEªTI SÃ MORI DE RÂS 15:00 Dupã faptã ºi rãsplatã 16:00 ªi eu m-am nãscut în România 17:00 Vicevesa 18:00 Focus 19:30 Cireaºa de pe tort 20:30 DUPLEX (comedie, SUA,2003) 22:30 TTotul otul despre sex 00:00 NCIS: LA 01:00 Focus reluare 02:00 Trãdaþi în dragoste

06:00 Acasã în bucãtãrie 07:00 Poveºtiri adevãrate 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Patimile iubirii 12:30 Abisul pasiunii 14:30 Demon ºi înger 15:30 Stãpâna 16:30 Poveºtiri Adevãrate 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Dragoste la indigo 19:30 Iubiri vinovate 20:30 Regina 22:00 Îþi ordon sã mã iubeºti 22:30 TTeresa eresa 23:30 Lara 00:30 Poveºtiri adevãrate

TVR 2 09:00 Decor ºi stil 09:30 Cultura 9 Corpul uman 10:10 AJUTOR, SUNT UN PEªTIªOR 12:00 Ferma 13:00 Replay 14:10 Atenþie, se cântã! 16:00 Memorialul durerii 17:10 MÃ TUªA LUI MÃTUªA CHARLEY (comedie, SUA,1987) 19:00 Arena leilor 20:10 CEA MAI BUNÃ MUT ARE MUTARE (comedie, SUA,2007) 22:00 ªtiri 23:10 ÎN TRANZIT (thriller., SUA,2006)

PRO CINEMA

DIVA

10:30 Lois ºi Clark 12:00 Teleshopping 12:15 Secretele familiei sâmbãtã 13:00 Casa de sticlã 12:15 La vânãtoare de bãrbaþi (serial) 13:00 Meseriaºii 14:00 Gossip girl - OIntrigi la New YYork ork (serial) 15:00 Vocea României (serial) 19:00 L a bloc (serial) 20:00 TEROARE ÎN MAGAZIN (aventuri, SUA, 1989) CU: Daniel Stern, Howie Mandel, Fred Savage 22:00 DIAVOLUL ÎN ROCHIE ALBASTRÃ (poliþist, SUA, 1993) Cu: Denzel WashingTISTUL (com.,SUA,2006) ton 00:15 KARA KARATISTUL 01:45 DIAVOLUL ÎN ROCHIE ALBASTRÃ

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 B uffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Haven 13:00 L ege ºi ordine 14:00 SOÞIA PERFECTÃ 15:00 CRIMELE DIN MIDSOMER 17:00 CRIMELE DIN MIDSOMER DINCOLO DE UªI (dramã, SUA, 2004) Cu: Kristen Stewart 19:00 Anatomia lui Grey 21:00 NU CAPITULEZ 00:00 COCHETÂND CU DEZASTRUL (dramã, SUA, ‘01) 03:00 VEDETE ÎN DEVENIRE (film) 05:00 Haven

HBO

TV 1000

06:00 FURIA TIT ANILOR TITANILOR 07:35 O CHESTIUNE DE GUST GUST:: POVESTEA UNUI BUCÃ BUCÃTTARªEF 08:45 JOCURILE SEDUCÞIEI (comedie, SUA,2011) 10:20 X-MEN: CEI DINTÂI (sf.,SUA,2011) 12:30 JJimmy immy ºi Hope 12:55 VIAÞÃ DE BOEM (comedie, SUA,2005) 15:05 SÃ FIE RÃZBOI! (acþiune, SUA,2012) 16:40 RUGUL APRINS (II) (dramã, Cehia,2013) 17:55 FURIA TIT ANILOR TITANILOR (aventuri, coproducþie,2012) 19:35 Jimmy ºi Hope 20:00 Casa minciunilor 20:30 Californication 21:00 ANUL CEL MARE (comedie, SUA,2012) Cu: Jack Black 22:40 DESPRE OAMENI ªI MELCI (comedeie.,coproducþie.,2011) 00:15 APÃ PENTRU ELEFANÞI

07:00 MONSTRUL DIN LOCH NESS 09:00 EVADARE DIN COTEÞ (animaþie, SUA,1988) 11:00 BILL Y ELLIOT BILLY 12:50 SCANDALUL LARR Y FL YNT LARRY FLYNT 15:00 O NOUÃ ªANSÃ 17:00 MISIUNE DE CRÃCIUN (dramã, SUA,1988) 19:00 PRIETENIE 23:00 RÃZBOIUL 01:00 VIAÞA LUI RILEV

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 MOnk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 MOnk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 Monk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 CSI: Miami 22:00 JUSTIÞIARUL VESTULUI SÃLBA TIC SÃLBATIC (west, SUA,1994) 02:00 OARªUL POLIÞIªTILOR

16 IUNIE 2013

DUMINICÃ TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

TVR 2

HBO

TV 1000

07:10 Universul credinþei 08:55 Europa mea 10:00 În grãdina Danei 10:35 Viaþa satului Cu: Dana Constantinescu ºi George Robu 13:00 Ultima ediþie 14:00 Telejurnal Sport Meteo 14:30 Parteneri de weekend 15:00 Tezaur folcloric Emisiune prezentatã de Mãrioara Murãrescu 16:00 De la A la... infinit Cu: Tania Budi 18:00 Olimpiada veseliei 19:00 Lozul cel mare 19:45 Sport 20:00 Jurnal Sport Meteo 21:00 Rugby: România Italia 23:00 Fotbal: Mexic Italia 01:00 O datã-n viaþã Emisiune de divertisment Cu: Iuliana Tudor reluare 03:40 Sport reluare 03:55 Telejurnal reluare

07:00 ªtirile Pro TV 11:00 GEMENELE CUCERESC ORAªUL (comedie, SUA,2001) 13:00 ªtirile Pro TV 13:05 Apropo TV 14:00 AI GRIJÃ CE-ÞI DOREªTI! (comedie, SUA,2009) Cu: Billy Unger, Ariel Winter 15:30 INDIANA JONES ªI TEMPLUL BLESTEMA BLESTEMATT 18:00 România, te iubesc! 19:00 ªtirile Pro TV 20:30 GREU DE UCIS 2 (acþiune, SUA, 1990) Cu: Bruce Willis, Binnie Bedelia, William Sadler, Franco Nero 23:00 APPALOOSA (western, SUA, 2008) Cu: Viggo Mortensen, Ed Harris, Jeremy Irons, Renee Zellweger 01:30 Apropo TV Cu: Andi Moisescu reluare 02:30 GREU DE UCIS 2 reluare

06:00 Observator 08:45 Next Star reluare 11:00 BEETHOVEN 2 (comedie, coproducþie,1999) 13:00 Observator 14:00 NU POÞI SÃRUT A SÃRUTA MIREASA (comedie romanticã, SUA,2011) Cu: Dave Annable, Rob Schneiderreluare 16:00 Observator 16:15 Super Bingo Metropolis Emisiune de divertisment Cu: Mihai Mitoºeru ºi Daniela Crudu 19:00 Observator 19:45 FamiliaDA 20:30 ªASE ZILE, ªAPTE NOPÞI (acþiune, SUA,1999) Cu: Damon Wayans, James Caan 22:45 OMUL ÎNTUNERICULUI 2 (acþiune, SUA,1994) Cu: Arnold Vosloo, Larry Drake 00:45 ªASE ZILE, ªAPTE NOPÞI

06:30 Vreau sã mã mãrit 07:15 NEVESTE DE PILOÞI (dramã, Israel,2009) 09:30 Roata norocului reluare 12:30 ªtirile Kanal D Cu: Bianca Ioniþã 13:00 Teleshopping 13:30 Jumãtatea mea ºtie reluare Cu: Gabriel Coveºeanu 17:15 Asta-i România! 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D Cu: Simona Pãtruleasa 19:45 D-Paparazzi Cu Adelina Pestriþu 20:30 Ochii din umbrã Reality-show prezentat de Ernest 22:00 ÎN LUPTÃ CU MAFIA (acþiune, SUA, 1997) Cu: Mark Dacascos, Kadeem Hardison, Brittany Murphy 00:00 ÞINTÃ IMPREVIZIBILÃ (acþiune, SUA,1994) 03:45 Ochii din umbrã reluare

08:00 Dragul de Raymond 09:00 SOS - Salvaþi-mi casa 09:30 Casã, construcþie ºi design 10:30 Cu lumea-n cap 11:00 Levintza prezintã 12:00 Cunoaºte, viseazã, iubeºte! 15:00 Copiii spun lucruri trãsnite 16:00 DUPLEX (com., SUA,2003) 18:00 Focus 19:30 Cireaºa de pe tort 20:30 Schimb de mame 22:00 MALIBU: RECHINUL AATTACÃ (sf, Australia,2009) 01:00 Soþia perfectã reluare

06:00 Acasã în bucãtãrie 07:00 Poveºtiri adevãrate 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Patimile iubirii 12:30 Abisul pasiunii 14:30 Demon ºi înger 15:30 Stãpâna 16:30 Doamne de poveste 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Dragoste la indigo 19:30 Patimile iubirii 20:30 Inimã de þigan 22:00 Îþi ordon sã mã iubeºti 22:30 TTeresa eresa 23:30 Lara 02:30 Stãpâna reluare

08:00 Fraþi de viþã 09:00 Ferma 10:00 A fost odatã... 10:35 În curtea bunicilor 12:00 O poveste nespusã Mircea Anghelescu 13:00 Pescar hoinar 13:30 Motomagia 15:50 Poate nu ºtiai 16:00 Rezistenþa prin culturã Cu: Stejãrel Olaru 17:05 D’ale lu’ Miticã 18:00 Arena leilor 19:00 Rugby: Argentina Jaguars - Rusia 21:00 SUPRAVIEÞUITORII DEZASTRELOR 22:00 ªtiri 23:10 COFEINÃ (com., SUA,2006)

06:00 CINCI 07:30 HUBBLE 08:15 ANUL CEL MARE (comedie, SUA, 2011) 09:55 CARTEA JUNGLEI 2 (animaþie, SUA,2003) 11:10 LANTERNA VERDE: PROTECTORUL UNIVERSULUI (acþiune, SUA,2011) 13:00 ZONA CREPUSCULARÃ: FILMUL (horror, SUA,1983) 16:15 RUGUL APRINS (II) (dramã, Cehia,2013) 17:35 CALUL DE LUPTÃ (acþiune, SUA,2011) 20:00 ISTORIA ISTERIEI (comedie romanticã, SUA,2011) 21:40 FFamilia amilia Borgia 22:40 Urzeala tronurilor 23:40 COLECÞIA (horror, SUA,2012) 01:05 VINA (thriller, SUA,2010)

07:00 BILL Y ELLIOT BILLY 09:00 O NOUÃ ªANSÃ (dramã, SUA,1988) 11:00 AP AR APAR ARTTAMENTUL 13:00 PRIETENIE (dramã, SUA,1986) 15:00 ELEFANTUL BLUE (animaþie, Thailanda,2008) 17:00 U-571 (dramã, SUA,1988) 19:00 CLUBUL DE NOAPTE 23:00 DECALAJ ORAR 01:00 UDE

PRO CINEMA

DIVA

09:30 Ruleta destinului 10:15 TTom om ºi Jerr Jerryy 11:15 Pro Motor 11:45 Teleshopping 12:45 Lois ºi Clark 14:30 Lumea Pro Cinema 15:00 Zoom în 10 15:15 Ruleta destinului (serial) 16:15 Bebe (serial) 18:00 Gossp Girl: Intrigi la New YYork ork (serial) 19:0 19:000 La bloc (serial) 20:00 ADEVÃRUL DESPRE POSEIDON (aventuri, SUA, 1979) Cu: Michael Caine, Sally Field, Tely Savalas, Karl Malden 22:15 IDILE DE SALON (comedie, SUA,2001) Cu: Alan eseriaºii 01:15 FRAÞII Rickman 00:15 M Meseriaºii BLOOM (comedie, SUA, 2010)

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 B uffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Haven 13:00 L ege ºi ordine 14:00 SOÞIA PERFECTÃ 15:00 CRIMELE DIN MIDSOMER 17:00 CRIMELE DIN MIDSOMER DINCOLO DE UªI (dramã, SUA, 2004) Cu: Kristen Stewart 19:00 Anatomia lui Grey 21:00 NU CAPITULEZ 23:00 COCHETÂND CU DEZASTRUL (dramã, SUA, ‘01) 01:00 DU-MÃ ACASÃ! 03:00 MOªTENIRE TERIFIANTÃ

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 MOnk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 MOnk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 MOnk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 CSI: Miami 22:00 UN MAFIOT LA HOLL YWOOD HOLLYWOOD (aventuri, Marea Britanie/SUA/ Franþa,1998) 00:15 Escrocii


14 ACTUALITATEA

RECOMANDÃRI TV PAªTE FERICIT!

LUNI

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

TVR 2

HBO

TV 1000

07:00 Jurnal 09:00 Legendele palatului: Negustorul Lim Sang-ok 10:20 Ora de business 11:10 Legendele palatului:Luna îmbrãþiºeazã Soarele 12:30 În cãutarea vinului pierdut 13:00 Germana... la 1 14:00 Jurnal 15:30 Maghiara de pe unu 17:00 Vreau sã fiu sãnãtos! 17:30 Lumea modei 17:40 Legendele palatului:Luna îmbrãþiºeazã Soarele 19:00 Ora de business 20:00 Jurnal 22:00 Poveºti în halate albe 00:55 Ora de business 02:20 Vreau sã fiu sãnãtos reluare

07:00 ªtirile Pro TV 10:00 Tânãr ºi neliniºtit 11:00 AI GRIJÃ CE-ÞI DOREªTI! (comedie, SUA,2009) Cu: Billy Unger, Ariel Winter 13:00 ªtirile Pro TV 14:00 TTânãr ânãr ºi neliniºtit 15:00 DALLAS: UL TIMA ULTIMA CONFRUNT ARE CONFRUNTARE (dramã., SUA,1998) 17:00 ªtirile Pro TV 17:30 Happy Hour divertisment Cu Cãtãlin Mãruþã 19:00 ªtirile Pro TV 20:30 Tanti Florica 22:30 ªtirile Pro TV 23:00 CSI: New YYork ork 00:00 TTanti anti Florica reluare

06:00 Observator 08:00 Neatza cu Rãzvan ºi Dani 11:10 În gura presei 12:00 Mireasã pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu Cu Mirela Boureanu Vaida 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special 20:30 POLIÞIªTI FÃRÃ MANIERE (acþiune, SUA,2004) Cu Ben Stiller, Owen Wilson, Snoop Dogg 22:30 Un show pãcãtos Cu: Dan Capatos 01:00 Observator 02:00 POLIÞIªTI...

06:30 Vreau sã mã mãrit Cu: Floricia Bertotti reluare 07:30 Stãpâna inimii Cu: Ozgu Namal 10:00 Draga mea prietenã 12:30 ªtirile Kanal D Cu: Raluca Lãzãruþ 13:15 TTee vreau lângã mine 14:45 Teleshopping 15:30 Dragoste ºi pedeapsã 16:45 Drept la þintã 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D Cu: Christian Sabbagh 20:00 Iffet Cu: Deniz Cakir, Ibrahim Celikkol, Zulal Olcay 22:15 Wow Biz 00:30 ªtirile Kanal D 01:30 Iffet Cu: Deniz Cakir, Ibrahim Celikkol

09:30 Soþia perfectã 10:30 Kiss Cinema 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 ªi eu m-am nãscut în România 15:00 Focus 16:00 Iubiri secrete 17:00 TTrãsniþii rãsniþii 18:00 Focus 19:30 Cireaºa de pe tort 20:30 Miss fata de la þarã 22:15 TTrãsniþii rãsniþii 23:00 Focus monden 23:30 Iubiri secrete 00:30 Focus 01:30 Trãdaþi în dragoste

06:00 Acasã în bucãtãrie 07:00 Poveºtiri adevãrate 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Patimile iubirii 12:30 Abisul pasiunii 14:30 Demon ºi înger 15:30 Stãpâna 16:30 Poveºtiri Adevãrate 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Intrigi ºi seducþie 19:30 Patimile iubirii 20:30 Regina 23:15 TTeresa eresa

08:00 România frumoasã reluare 09:00 O poveste nespusã 10:00 Confesiuni 11:10 FACEREA LUMII 13:00 Concertele DP 2 16:00 Caterina ºi fiicele ei 17:00 Confesiuni 18:00 Telejurnal 20:00 Dr Dr.. House 20:50 Muzica DP 2 21:00 Invazia crabilor 22:00 ªtiri 23:10 TTeatru eatru 01:20 Cu 2 treci BAC-ul 02:05 Caterina ºi...

06:00 ZONA CREPUSCULARÃ: FILMUL (horror, SUA,1983) 09:10 CALUL DE LUPTÃ 11:35 SCOOBY DOO! MUZICA VAMPIRULUI 12:55 UL TIMUL ULTIMUL LUPTÃ TOR LUPTÃTOR STELAR (comedie, SUA,2012) 16:30 LOVIT DE FULGER (comedie, SUA,2010) 17:55 CÃLÃ TORIA 2: CÃLÃTORIA INSULA MISTERIOASÃ 19:30 Pe platourile de filmare 20:00 RRedacþia edacþia 22:10 KILLING TIME 23:50 DIAVOLUL DIN TINE

09:00 ELEFANTUL BLUE 11:00 LAMBADA 13:00 PPAN AN TTADEUSZ ADEUSZ 15:00 STELLA 17:00 CLUBUL DE NOAPTE 19:00 PÃRÃSIND LAS VEGASUL 21:00 O FFA ATÃ CU EXPERIENÞÃ 25:50 FRAÞII 01:00 FÃRÃ ASCUNZIªURI

PRO CINEMA

DIVA

11:30 Max Steel (serial) 12:00 2:30 TTom om ºi Jerr Teleshopping 112:30 Jerryy 14:30 La vânãtoare de bãrbaþi (serial) 15:30 Lois ªi Clark (serial) 16:30 N ews Radio News (serial) reluare 16:15 HOOK (aventuri, SUA, icuþele 1991) Cu: Robin Wiliams 20:00 M Micuþele mincinoase 21:00 Teoria Big Bang 22:00 TEROARE PE DRUMUL ÎNGHEÞA ÎNGHEÞATT (thriller, SUA., 2009) 00:00 Micuþele mincinoase

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 Buffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Haven 13:00 Ofiþeri începãtori 14:00 Soþia perfectã 15:00 UN SECRET ÎNTUNECA ÎNTUNECATT 17:00 Hercule poirot 19:00 Anatomia lui Grey 22:00 PARADISUL LUI MICHELLE

18 IUNIE 2013 TVR 1 07:00 Telejurnal 09:00 Legendele palatului: Negustorul Lim Sang-ok 10:20 Ora de business 11:10 Legendele palatului:Luna îmbrãþiºeazã Soarele 12:30 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 Împreunã în Europa 15:30 Maghiara de pe unu 17:00 Interes general 17:40 Legendele palatului:Luna îmbrãþiºeazã Soarele 19:00 Ora de business 20:00 Jurnal 21:00 Prim-plan 22:10 GALA UNEFS 23:50 Ora de business reluare 00:35 Poveºti în halate albe 01:00 Profesioniºtii... cu Eugenia Vodã

PRO TV 07:00 ªtirile Pro TV 10:00 Tânãr ºi neliniºtit 11:00 DALLAS: UL TIMA ULTIMA CONFRUNT ARE CONFRUNTARE (dramã., SUA,1998) reluare 13:00 ªtirile Pro TV 14 :00 T ânãr ºi 14:00 neliniºtit 15:00 JURÃMINTE FATALE (poliþist, SUA,1989) 17:00 ªtirile Pro TV 17:30 Happy Hour divertisment Cu Cãtãlin Mãruþã 19:00 ªtirile Pro TV Meteo 20:30 JUMPER: ORIUNDE, ORICÂND (sf,SUA, 2008) 22:30 ªtirile Pro TV

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 MOnk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 MOnk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 MOnk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 Minþi criminale 00:00 CSI: New YYork ork

MARÞI ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

06:00 Observator 08:00 Neatza cu Rãzvan ºi Dani 11:10 În gura presei 12:00 Mireasã pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu Cu Mirela Boureanu Vaida 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special 20:30 ªACALUL (thriller, SUA,2003) Cu: Richard Gere, Bruce Willis, Sidney Poitier, J.K. Simmons 23:00 Un show pãcãtos Cu: Dan Capatos 01:00 Observator reluare

06:30 Vreau sã mã mãrit reluare 07:30 Stãpâna inimii Cu: Ozgu Namal 10:00 Draga mea prietenã 12:30 ªtirile Kanal D Cu: Raluca Lãzãruþ 13:15 TTee vreau lângã mine 14:45 Teleshopping 15:30 Dragoste ºi pedeapsã 16:45 Drept la þintã 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D Cu: Christian Sabbagh 20:00 Iffet Cu: Deniz Cakir, Ibrahim Celikkol, Zulal Olcay 22:15 Wow biz 00:30 ªtirile Kanal D 01:30 Iffet Cu: Deniz Cakir, Ibrahim Celikkol, Zulal Olcay

09:30 Poveºti sã mori de râs 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 Cireaºa de pe tort 15:00 Focus 15:30 Dragul de Raymond 17:00 TTrãsniþii rãsniþii 18:00 Focus 19:30 Iubiri secrete 20:30 Fete bune 21:30 Naþiune, te cunosc! 22:15 TTrãsniþii rãsniþii 23:30 Iubiri secrete 01:30 Trãdaþi în dragoste 03:00 Iubiri secrete

06:00 Acasã în bucãtãrie 07:00 Poveºtiri adevãrate 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Patimile iubirii 12:30 Abisul pasiunii 14:15 Dragostea învinge 15:30 Stãpâna 16:30 Poveºtiri Adevãrate 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Intrigi ºi seducþie 19:30 Iubiri nevinovate 20:30 Regina

TVR 2 10:00 Confesiuni 11:10 Teatru 13:20 Concertele DP 2 14:30 Cultura minoritãþilor 15:00 Cu 2 treci BAC-ul 16:00 Caterina ºi fiicele ei 17:00 Confesiuni 18:00 Telejurnal 19:00 România frumoasã ºi deºteaptã 20:00 Dr Dr.. House 23:10 FFA ATA BÃ TRÂNÃ BÃTRÂNÃ (comedie.,Franþa/ Italia.,1971)

PRO CINEMA

DIVA

10:30 Captain Planet 112:30 2:30 TTom om ºi Jerry 14:30 La vânãtoare de bãrbaþi (serial) 15:15 Lois ªi Clark (serial) 16:30 News Radio (serial) reluare 17:00 GOSPEL (com., Rom,1970) 19:00 L a bloc (serial) 20:00 Micuþele mincinoase 21:00 Teoria Big Bang 22:00 FRAIERUL (comedie, SUA,2000) 00:00 Micuþele mincinoase (serial)

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 Buffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Anatomia lui Grey 13:00 Ofiþeri începãtori 1 4:00 Soþia perfectã 15:00 NU CAPITULEZ 17:00 Hercule poirot 19:00 Anatomia lui Grey 23:00 FÂNTÂNA DORINÞELOR

HBO

TV 1000

06:00 UL TIMUL ULTIMUL LUPTÃ TOR LUPTÃTOR STELAR 07:40 CORUL 09:35 LOVIT DE FULGER (comedie, SUA,2012) 11:00 CÃLÃ TORIA 2: CÃLÃTORIA INSULA MISTERIOASÃ 14:50 AVENTURILE LUI PEE-WEE 16:20 MONEYBALL: AR ARTTA DE A ÎNVIGE 18:30 DUMINICA, LA TIFFANY (dramã., SUA,2011) 20:00 GHIDUL AUTOSTOPISTUL GALACTIC 21:50 MAREA MAHMUREALÃ 23:35 Spartacus: rãzboiul damnaþilor

19 IUNIE 2013

09:00 STELLA 11:00 ªOIMII 13:00 PÃRÃSIN LAS VEGASUL 15:00 BA BATTALIONUL 21 17:00 YENTL 19:30 O FFA ATÃ CU EXPERIENÞÃ 21:00 BIRDY 23:00 GÂNDURI MOR MORTTALE 01:00 JURNALUL SECRET AREI SECRETAREI

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 MOnk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 Monk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 MOnk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 Minþi criminale 00:00 CSI: New YYork ork

MIERCURI

TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

TVR 2

HBO

TV 1000

07:00 Telejurnal 09:00 Legendele palatului: Negustorul Lim Sang-ok 10:20 Ora de business 11:10 Legendele palatului:Luna îmbrãþiºeazã Soarele 12:30 Vreau sã fiu sãnãtos 13:00 Opre Roma 14:00 Telejurnal 15:30 Convieþuiri 17:00 Eco-Logica 17:30 Legendele palatului:Luna îmbrãþiºeazã Soarele 20:00 Jurnal 21:00 Prim-plan 21:55 Fotbal: Brazilia Mexic 00:40 Oameni care au schimbat lumea 00:55 Fotbal: Italia Japonia 03:00 Eco-logica

07:00 ªtirile Pro TV 10:00 Tânãr ºi neliniºtit 11:00 JURÃMINTE FATALE (poliþist, SUA,1989) reluare 13:00 ªtirile Pro TV 14:00 TTânãr ânãr ºi neliniºtit 15:00 VISE PLÃCUTE (comedie romanticã, SUA,1989) Cu: Corey Feldman 17:00 ªtirile Pro TV 17:30 Happy Hour 19:00 ªtirile Pro TV 20:30 INTERVENÞIE ÎN FORÞÃ (acþiune, SUA,2012) 22:30 ªtirile Pro TV 23:00 Þintã umanã 00:00 INTERVENÞIE ÎN FORÞÃ reluare

06:00 Observator 08:00 Neatza cu Rãzvan ºi Dani 11:10 În gura presei 12:00 Mireasã pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu Cu Mirela Boureanu Vaida 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special 20:30 Te pui cu blondele? Emisiune concurs Cu Dan Negru 22:30 Un show pãcãtos Cu: Dan Capatos 01:00 Observator reluare 02:00 O COMBINAÞIE DURÃ (poliþist, SUA,1978)

06:30 Vreau sã mã mãrit reluare 07:30 Stãpâna inimii Cu: Ozgu Namal 10:00 Draga mea prietenã 12:30 ªtirile Kanal D Cu: Raluca Lãzãruþ 13:15 TTee vreau lângã mine 14:45 Teleshopping 15:30 Dragoste ºi pedeapsã 16:45 Drept la þintã 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D Cu: Christian Sabbagh 20:00 Roata norocului emisiune concurs 22:15 Wow biz 00:30 ªtirile Kanal D 01:30 Stãpâna inimii Cu: Ozgu Namal, Kivanc Tatlitug reluare 03:15 Drept la þintã reluare

09:30 MARY ªI TIM (dramã., SUA,1996) 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 Cireaºa de pe tort 15:00 Focus 15:30 Dragul de Raymond 16:00 Iubiri secrete 17:00 TTrãsniþii rãsniþii 18:00 Focus 19:30 Cireaºa de pe tort 20:30 FAMILIA REAGAN (II) (dramã, SUA,2003) 22:15 TTrãsniþii rãsniþii 23:30 Iubiri secrete

06:00 Acasã în bucãtãrie 07:00 Poveºtiri adevãrate 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Patimile iubirii 12:30 Abisul pasiunii 14:30 Demon ºi înger 15:30 Stãpâna 16:30 Poveºtiri Adevãrate 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Intrigi ºi seducþie 19:30 Iubiri vinovate 20:30 Regina 23:00 TTeresa eresa

08:00 România frumoasã 09:00 Madagascar ºi febra safirului 11:00 Ferma 12:00 D’ale lu’ Miticã 13:00 Concertele DP 2 15:00 Cu 2 treci BAC-ul 16:00 Caterina ºi fiicele ei 17:00 Confesiuni 18:00 Jurnal 20:00 Dr Dr.. House 22:00 ªtiri 23:10 LECÞIA DE COMEDIE (com.,SUA,2005)

07:30 MONEYBALL: ARA DE A ÎNVINGE 09:40 DUMINICA, LA TIFFANY 11:05 GHIDUL AUTOSTOPISTULUI GALACTIC (comedie, SUA,2005) 12:55 O MIE DE CUVINTE 14:25 TRANSFORMAREA 16:00 ÎN BÃ BÃTTAIA VÂNTULUI 17:40 TOTUL DESPRE BÃRBAÞI 2 19:35 Jimmy ºi Hope 20:00 ISTORIA ISTERIEI (comedie., SUA,2012) 21:40 Casa minciunilor 22:10 Californication 22:40 COLUMBUS CIRCLE (thriller, SUA.,2012)

09:00 ELEFANTUL BLUE 11:00 LAMBADA 13:00 PPAN AN TTADEUSZ ADEUSZ 15:00 STELLA 17:00 CLUBUL DE NOAPTE 19:00 PÃRÃSIND LAS VEGASUL 21:00 O FFA ATÃ CU EXPERIENÞÃ 25:50 FRAÞII 01:00 FRUMOASELE OBRAZNICE

PRO CINEMA

DIVA

11:30 Max Steell 12:00 Teleshopping 12:30 TTom om ºi Jerr Jerryy 14:30 La vânãtoare de bãrbaþi (serial) 15:00 DESCOPERÃ ROMÂNIA 1 7:00 LLaa bloc 18:00 Academia de poliþie 19:00 L a bloc (serial) 20:00 Micuþele mincinoase 21:00 Teoria Big Bang (serial) 22:00 NOAPTEA MORÞILOR VII (horror, SUA, 1998) 00:00 Micuþele mincinoase (serial)

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 Buffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Anatomia lui Grey 13:00 Ofiþeri începãtori 14:00 Soþia perfectã 15:00 ÎNTÂLNIRE FFA ATALÃ 19:00 Soþii de militari 21:00 Paradisul lui michelle 22:00 Soþia perfectã 23:00 ENID

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 MOnk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 MOnk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 MOnk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 Minþi criminale 00:00 CSI: New YYork ork

JOI

20 IUNIE 2013 TVR 1

PRO TV

ANTENA 1

KANAL D

PRIMA TV

ACASÃ TV

TVR 2

HBO

TV 1000

07:00 Telejurnal 09:00 Legendele palatului: Concubina regelui 10:20 Ora de business 11:10 Legendele palatului: Tãrâmul dintre vânturi 12:30 Tribuna partidelor parlamentare 13:00 De joi pânã joi 15:30 Akzente 17:40 Legendele palatului:Tãrâmul dintre vânturi 19:00 Ora de business 20:00 Jurnal 21:00 Prim-plan 22:00 Dosar România: Secuii noºtri 23:00 Fotbal. Spania Tahiti 00:55 Fotbal: Nigeria Uruguay 03:00 Oameni care au schimbat lumea reluare

07:00 ªtirile Pro TV 10:00 Tânãr ºi neliniºtit 11:00 VISE PLÃCUTE (comedie, SUA,1989) Cu: Corey Feldman, C. Haim 13:00 ªtirile Pro TV 14:00 TTânãr ânãr ºi neliniºtit 15:00 AUGUST NEGRU (dramã, SUA,2007) 17:00 ªtirile Pro TV 17:30 Happy Hour 19:00 ªtirile Pro TV Meteo 20:3 20:300 ARMÃ MOR MORTTALÃ 2 (acþiune, SUA,1989) Cu: Mel Gibson, Danny Glover, Joe Pesci, Patsy Kensitm J. Ackland 22:30 ªtirile Pro TV 23:00 Þintã umanã

06:00 Observator 08:00 Neatza cu Rãzvan ºi Dani 11:10 În gura presei 12:00 Mireasã pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu Cu Mirela Boureanu Vaida 16:00 Observator 17:00 Acces direct Cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special 20:30 Next star divertisment 23:00 Un show pãcãtos Cu: Dan Capatos 01:00 Observator reluare 02:00 SMOKEY ªI BANDITUL 3 (comedie, SUA,1978)

06:30 Vreau sã mã mãrit reluare 07:30 Stãpâna inimii Cu: Ozgu Namal 09:15 Teleshopping 10:00 Draga mea prietenã 12:30 ªtirile Kanal D Cu: Raluca Lãzãruþ 13:15 TTee vreau lângã mine 14:45 Teleshopping 15:30 Dragoste ºi pedeapsã 16:45 Drept la þintã 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D Cu: Christian Sabbagh 20:00 Roata norocului 22:15 Wow biz 00:30 ªtiri reluare 01:30 Stãpâna inimii Cu: Ozgu Namal reluare 03:15 Drept la þintã reluare

09:30 FAMILIA REAGAN (II) (dramã, SUA,2003) 11:45 Frumoasa Ceci 13:30 Cireaºa de pe tort 15:00 Focus 15:30 Dragul de Raymond 17:00 TTrãsniþii rãsniþii 18:00 Focus 19:30 Cireaºa de pe tort 20:30 Dupã faptã ºi rãsplatã 22:15 TTrãsniþii rãsniþii 23:30 Iubiri secrete 00:30 Focus 01:30 Trãdaþi în dragoste

06:00 Acasã în bucãtãrie 07:00 Poveºtiri adevãrate 08:30 Dragoste ºi luptã 10:00 Dragoste la indigo 11:00 Patimile iubirii 12:30 Abisul pasiunii 14:30 Demon ºi înger 15:30 Stãpâna 16:30 Poveºtiri Adevãrate 17:30 Dargoste ºi luptã 18:30 Intrigi ºi seducþie 19:30 Iubiri vinovate 20:30 Regina 22:00 Cancan TV

08:00 România frumosã ºi deºteaptã 09:00 Bacchus în Bali 11:10 Atenþie, se cântã! 13:00 Concertele DP 2 15:00 Cu 2 treci BAC-ul 16:00 Caterina ºi fiicele ei 17:00 Confesiuni 20:00 Dr Dr.. House 21:00 Caviarul, comoara din Iran 23:10 PPALO ALO AL TO ALTO (dramã, SUA,2007) 00:50 Cu 2 treci BAC-ul reluare

06:00 O MIE DE CUVINTE 07:55 TRANSFORMAREA 09:30 ÎN BÃ BÃTTAIA VÂNTULUI 11:10 TOTUL DESPRE BÃRBAÞI 2 13:00 PÃPUªILE MUPPET (comedie, SUA,2012) 14:40 PROFESORUL TRÃSNIT 17:50 CURAJ (dramã, SUA,2011) 20:00 Roman Polanski: un cineast incomod 21:30 DESPRE OAMENI ªI MELCI (com., Rom.,2012) 23:05 Familia Borgia 00:05 ªI CAII SUNT VERZI PE PEREÞI (av.,Rom.,2011)

09:00 STELLA 11:00 ªOIMII 13:00 DOAR AATUNCI TUNCI CÂND RÂD 15:10 LECÞII DE VIAÞÃ 17:10 AFACEREA FAREWELL 19:00 MIRAL 21:00 EXPRESUL DE LA MIEZUL NOPÞII 23:00 ÎMPÃRA TUL ÎMPÃRATUL MUªTELOR 01:00 PIEPTOASELE

PRO CINEMA

DIVA

11:30 Happy Hour 12:00 Teleshopping 14:30 Acasã în bucãtãrie 15:00 La Bloc 16:00 Teoria Big Bang (serial) 17:00 ZESTREA DOMNIÞIE RALU 19:00 L a bloc 20:00 M icuþele mincinoase 21:00 Micuþele Teoria Big Bang (serial) 22:00 REGA TUL REGATUL DRAGONILOR (acþiune, coproducþie,2008) 00:15 M icuþele mincinoase (serial) Micuþele 01:15 CRIMÃ ÎN COPENHAGA

06:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: ZILE DE HAOS 08:00 Haven 09:00 Buffy uffy,, spaima vampirilor 10:00 CRIMELE DIN MIDSOMER: JURNALUL DE MIDSOMER 12:00 Anatomia lui Grey 13:00 Ofiþeri începãtori 1 4:00 Soþia perfectã 15:00 DUPÃ CÃDERE 17:00 Hercule P oirot 19:00 Soþii de militari 21:00 ÎÎnn mintea criminalului

UNIVERSAL 07:00 Las Vegas 11:00 Monk 12:00 Castle 13:00 CSI: Miami 14:00 Monk 15:00 Las Vegas 16:00 Castle 17:00 Monk 18:00 CSI: Miami 19:00 Las Vegas 20:00 Castle 21:00 CSI: Miami 22:00 CULOAREA ...


14-20 IUNIE 2013

SUPERSTAR

ACTUALITATEA 15

Actriţa Jiah Khan a fost găsită moartă

Fierbinte pe acoperiş!

A dovedit că ştie să-i înnebunească pe bărbaţi când linge o îngheţată, iar acum face să se vorbească din nou despre ea, expunându-şi corpul de vis. Melissa Riso, frumoasa născută în Monterey Bay, California, a pozat super sexy în costum de baie, la piscina de pe acoperişul unui hotel. Şi este imposibil ca pictorialul să treacă neobservat, având în vedere cât de bine arată bruneta. Intrată în lumea modelingului dintr-o întâmplare, la 18 ani, după ce studiase cosmetologia şi lucra într-un salon de înfrumuseţare, Melissa a devenit apreciată după ce a pozat pentru un prieten fotograf, iar respectivele imagini au ajuns în revistele pentru bărbaţi.

Doliu şi şoc la Bollywood. Actriţa Jiah Khan a fost găsită moartă la 25 de ani. Vedeta, pe numele real Nafisa Khan, a fost găsită spânzurată, de mama ei, în jurul orei 22.45, în apartamentul ei. „Trupul ei a fost dus la spital, unde va fi făcută o necropsie pentru a se afla cauza morţii”, au

declarat anchetatorii. Khan şi-a făcut debutul la Bollywood, în 2007, şi era un star cheie în industria filmului indian. Era născută în New York şi a crescut în Londra, înainte de a se muta în Mumbai ca să îmbrăţişeşze cariera actoricească.

În formă perfectă Cu sânii goi pe plajă, chiar şi după despărţire deşi a trecut de 50 de ani S-a despărţit recent de ultimul ei iubit, dar asta nu pare să o fi afectat prea tare. Iar Elisabetta Canalis pare deja pregătită pentru următoarea cucerire. Vedeta a postat pe Instagram o fotografie cu ea la piscină, afişând un posterior extrem de bine lucrat la sală, dar şi un corp aproape de perfecţiune. Nu e de mirare doar s-a întâlnit cu un antrenor de fitness, suedezul Marcus Kowal, care a antrenat şi alte celebrităţi precum Hilary Swank, Rachel McAdams, Sacha Baron Cohen şi Brendan Fraser.

A susţinut-o în momente grele, iar acum sunt mai îndrăgostiţi ca oricând

Vârsta nu contează, când te simţi tânără. A demonstrat-o o vedetă italiană, care a fost surprinsă topless pe plajă, la Ibiza, deşi în curând va împlini 52 de ani. Pentru Alba Parietti, etalatul sânilor vara a devenit o obişnuinţă. Iar în acest an a luat-o din timp. Îmbrăcată cu un costum de baie negru ce se dovedea mult prea mic pentru rotunjimile ei, actriţa nu a părut deloc deranjată de faptul că posteriorul i-a rămas pe jumătate dezgolit. Cât despre sutien, cu el a rezolvat uşor: l-a scos de tot.

Nicole Richie s-a ascuns Abraham se în spatele unei perne mari Farrah înscrie la universitate A devenit mamă şi a lăsat în spate perioada nebună din viaţa ei. Iar mai nou, Nicole Richie nu mai pare nici măcar interesată să iasă în faţă. Vedeta a fost surprinsă de paparazzi pe aeroportul LAX, ascunzându-se în spatele unei perne mari, care nu lăsa să se vadă nimic. Să fi devenit vedeta timidă sau şi-a dat seama că nu era tocmai într-o formă bună şi nu dorea să fie surprinsă astfel?

A trecut prin momente extrem de dificile, dar problemele au apropiat-o parcă mai mult ca oricând de partenerul de viaţă. S-a văzut din faptul că l-a pipăit chiar şi pe covorul roşu. Angelina Jolie şi Brad Pitt au apărut împreună la premiera filmului „World War Z”, al lui Marc Forster. Iar actriţa nu a ascuns că a fost foarte marcată, pentru a vorbi despre dubla mastectomie pe care a suferit-o recent. Dar, a spus ea, acum se simte „minunat de bine”. Este drept că ar fi greu să se întâmple altfel, de vreme ce are un asemenea sprijin. Brad Pitt a fost lângă ea în toată această perioadă şi şi-a făcut minunat treaba. Aşa că nu este de mirare că Angie ar vrea să-l recompenseze permanent. Chiar în faţa fotografilor, vedeta şi-a băgat mâna sub haina partenerului ei de viaţă, ca o promisiune. Şi le-a spus fanilor că Brad este „un om şi un tată minunat şi am mult, mult noroc”.

Vedeta din Glee a mărturisit că este lesbiană La 21 de ani este convinsă că şi-a După mărturisirea ei, Charice găsit adevărata orientare sexuală. Charice Pempengco, cântăreaţă şi actriţă de origine filipineză, cunoscută din serialul „Glee”, a mărturisit că este lesbiană. Primele zvonuri despre iubirea ei pentru femei a apărut când tânăra vedetă a fost fotografiată ţinându-se de mână cu altă femeie.

a recunoscut: „Acum mă simt liberă. Pot ieşi din casă fără teamă şi categoric nu calc pe degetele nimănui”.În plus, actriţa a avut un mesaj şi pentru cei care nu o pot accepta aşa: „Vă mulţumesc foarte mult. Suntem cu toţii egali, fie că eşti gay sau nu. Sunt mândră de ceea ce sunt.”

După ce s-a folosit de puterea internetului ca să îşi promoveze filmuleţul porno, acum are alte gânduri... Tânăra mămică Farrah Abraham, devenită celebră în urma reality show-ului Teen Mom şi proaspătă milionară în urma vânzării filmuleţului xxx în care apare alături de starul porno James Deen, s-a hotărât să se dedice studiului. Deşi s-a descurcat extrem de bine la şcoala vieţii, dovedind certe aptitudini antreprenoriale, Farrah intenţionează să urmeze online cursurile unei şcoli de business, pentru a-şi lua diploma în domeniul Contabilitate şi Audit Intern


16 ACTUALITATEA

PENTRU DVS.

n Monstru al mării, capturat de nişte pescari

I-a făcut cel mai frumos cadou

Captură record în largul coastelor Statelor Unite, unde câţiva pescari au prins un rechin de aproape 600 de kilograme. Isprava lor a fost filmată de echipa unui reality show. Rechinul mako, lung de 3,3 metri, a fost capturat în largul coastelor Californiei. Pescarii s-au chinuit câteva ore până au reuşit să scoată monstrul din apă. Este cel mai mare rechin de acest fel pescuit vreodată, însă dimensiunile lui urmează să fie omologate oficial de Cartea Recordurilor. Captura a provocat însă şi controverse. Multe voci sunt de părere că uriaşul mako, o femelă, ar fi trebuit eliberat. “589 de kilograme, noul record mondial!”, au spus cei aflaţi pe vasul de pescuit atunci când au cântărit peştele.

Fotograful profesionist Jerrit Pruyn şi-a surprins iubita, făcându-i unul dintre cele mai frumoase cadouri posibile. Pruyn s-a hotărât s-o ceară în căsătorie într-un mod unic. Fotograful a lipit de obiectivul camerei un mesaj transparent pe care scria “Căsătoreşte-te cu mine”, apoi a rugat-o pe iubita lui să-i facă o fotografie. Când tânăra s-a uitat prin obiectivul camerei, Pruyn a scos din buzunar inelul de logodnă.

14-20 IUNIE 2013

bea doi litri de sânge pe lună şi nu îmbătrâneşte

n Bungee-jumping într-un cărucior de cumpărături

n O femeie se hrăneşte cu raze de soare

O femeie de 65 de ani din America duce un regim alimentar bizar, astfel că nu a mai consumat mâncare solidă de cinci săptămâni. Ea şi-a supus corpul unui experiment ciudat, dorind să se alăture unu grup de oameni numiţi “autotrofi”, care se hrănesc doar cu raze de soare. Cu toate acestea, ea spune că a avut şi neplăceri din cauza dietei bazate pe apă şi soare, având parte de senzaţii de gât uscat, ameţeli şi constipaţie. Mai mult, lipsa mâncării a avut un impact negativ asupra vieţii sale sociale. Potrivit statisticilor, în lume există peste 5.000 de oameni care trăiesc doar cu aer şi lumină. Cu toate acestea, testele medicale la care au fost supuşi nu au nicio dovadă că aceste persoane ar suferi de înfometare, modul în care ei trăiesc fiind aproape un miracol.

Un cartier din Londra, acoperit de pânze uriaşe

Locuitorii unui cartier din sudul Londrei au fost uimiţi şi au început să caute o explicaţie. După trei săptămâni, misterul a fost dezlegat: era vorba de cuiburi de omizi. Pânzele lipicioase au acoperit copacii, maşinile şi casele şi au început să apară şi mii de omizi. Localnicii se plâng că se trezesc la tot pasul cu omizi pe haine şi în păr.

A ajuns în închisoare pentru că nu a achitat nota de plată

n Orgasmele în timpul naşterii sunt reale

Brutăria

Deşi naşterea este un proces dureros pentru orice femeie, unele mame au declarat că au simţit şi “un val de plăcere”, asemănător cu un orgasm. Un nou studiu publicat în jurnalul Sexologies a dezvăluit că aproximativ 0,3% din naşteri au ca efect secundar orgasmul. Specialiştii spun că subiectul nu a fost îndeajuns de cercetat deoarece oamenii sunt destul de dezgustaţi de idee. “Oamenii văd cuvintele “naştere” şi “orgasmic” împreună şi imediat se enervează” a declarat moaşa Debra Pascali Bonaro. Pentru a creşte şansele unei naşteri orgasmice, Bonaro recomandă ca femeile să nască într-un mediu în care se pot mişca mai uşor. Multe femei în ţările civilizate trebuie să nască într-o poziţie semi-imobilizată din cauza aparatelor de monitorizare şi nu au voie să bea apă, ceea ce limitează plăcerea pe care ar putea să o simtă.

Julia Caples, mamă a doi copii, este un vampir în viaţa reală şi bea aproape doi litri de sânge pe lună de la donatori umani voluntari. Julia, în vârstă de 45 de ani, bea sânge de peste 30 de ani. Ea are doi copii, Alexi, în vârstă de 11 ani şi Ariel, în vârstă de 24 de ani. Julia Caples, asistent social, “vânează” donatori, fani ai vampirilor, dispuşi să lase o lase să bea sânge de la ei, la maga-

Un bărbat din Marea Britanie va petrece două săptămâni după gratii deoarece nu a vrut să plătească nota de plată dintr-un restaurant cu specific indian. Astfel, după ce s-a bucurat de mâncare, el s-a plâns ospătarilor că a găsit un păr pubian în mâncare. Ulterior, s-a descoperit că firul de păr îi aparţinea celui care s-a plâns de impurităţile mâncării, după ce a fost surprins de o cameră de supraveghere cu mâna în chiloţi, cu doar câteva secunde înainte să se ducă cu farfuria la angajaţii localului. Lee Tyers, un britanic din Middlesbrough, a

Ardelean

încercat să păcălească angajaţii unui restaurant cu specific indian, după ce s-a plâns că în mâncarea lui se află un păr pubian. Bărbatul a refuzat să plătească o factură de 39.55 de lire, încercând să găsească cele mai penibile scuze, după ce s-a ospătat alături de un prieten cu mai multe feluri de mâncare, printre care carne de miel, orez şi kebab. Patronul restaurantului a povestit că Lee era un client problematic, având datorii de peste 110 lire din vizite anterioare. “I-am spus că toţi angajaţii mei au părul negru şi acesta este şaten, dar nu a vrut să mă asculte. I-am spus că trebuie să plătească şi dacă pe camerele de supraveghere o să descopăr ceva în neregulă, o să îi dau banii înapoi. Dacă nu, l-am ameninţat că o să sun la poliţie”, a declarat Chowdhury, managerul localului. Ulterior, el a fost arestat de poliţişti. Cu toate că a negat acuzaţiile aduse, el a fost găsit vinovat şi condamnat la două săptămâni de închisoare pentru fraudă, fiind obligat să plătească datoriile pe care le are la restaurantul indian.

din 1989

Fiecărui lugojean, pâine de la Ardelean!

Caz medical rar

Un medic din Grecia a imortalizat momentul când a adus pe lume un copil aflat într-un sac amniotic intact. Copilul a fost născut printr-o operaţie de cezariană. Deoarece sacul amniotic n-a fost găurit, copilul nici n-a realizat că se născuse şi s-a comportat de parcă s-ar fi aflat în continuare în uterul mamei. În mod normal, sacul amniotic se sparge în timpul unei naşteri, proces numit “ruperea apei” în termeni populari.

Primul om de gen neutru din lume

Norrie May-Welby s-a născut bărbat şi a vrut să fie femeie. Pentru că a încetat tratamentul hormonal, nu este nici una, nici alta. Un stat australian i-a acordat, însă, statutul, de prima persoană de gen neutru din lume. Norrie s-a născut în 1961. La 28 de ani, s-a decis să devină femeie, însă, cum nu era mulţumit de noua lui condiţie, nu a mai luat hormoni şi s-a trezit prins între cele două sexe. După trei ani de luptă, Norrie, care spune că este “anarhist androgin”, a fost recunoscut ca fiind de gen “neutru” de statul New South Wales.

BELLA GOLD & PARFUMS Dacă imaginea contează, atunci alegerea contează!

n bijuterii din aur n bijuterii din argint n bijuterii de sticlă Murano (Veneţia) n chihlimbar Rusia n ceasuri de marcă: Daniel Klein, Seiko, Jemis, Q&Q, Orient, Regent, Casio, Citizen, Vestino, Atlantic şi Adriatica n parfumuri franţuzeşti n iconiţe de argint n ochelari de soare n bijuterii cu pietre preţioase

Vă aşteptăm cu noua colecţie de ochelari de soare! NOU!

Ceasuri de marcă

Lugoj, Str. Memorandului, nr. 2

zinul local cu specific ocult, în Wilkes-Barre, Pennsylvania. În timpul sesiunilor, Julia le taie pielea “donatorilor” cu un cuţit sterilizat, şi apoi suge sângele. Ei trebuie să aibă analizele medicale făcute la zi. Ea crede că sângele pe care îl bea de la alţii o face frumoasă şi energică, la fel ca vampirii din filme, şi aspectul ei tânăr este rezultatul acestei “diete” speciale.

FOSSIL

Vindem şi pe tichete

Mai mulţi bărbaţi au fost pe punctul de a încheia o zi de petrecere cu o tragedie. Ei şi-au pus un prieten să facă bungee-jumping cu un cărucior de cumpărături. Un grup de tineri au făcut o şedinţă de bungee-jumping ceva mai specială, folosind un cărucior de cumpărături. Ei au avut parte şi de emoţii, atunci când unul dintre ei a fost aruncat în apă de un prieten, deşi era legat. Bărbaţii de la mal l-au aruncat pe prietenul lor în apă, chiar dacă acesta era legat. Au avut ceva emoţii, pentru că omul nu mai apărea la suprafaţă. Din fericire, bărbatul nu a păţit nimic, iar aventura s-a terminat cu hohote de râs.

Comercializează butelii Butangas La cel mai bun preţ din oraş

BG cu guler (11 kg)-60 lei; AR fără guler (9 kg)-47 lei; Butelie galbenă (11 kg)- 60 lei. Orar: Luni-Vineri 10-18, Sâmbătă 10-14 str. Bucegi, nr. 26, tel. 0722.223.986; 329.505.


Actualitatea 838