Issuu on Google+

n Nr. 806 n Anul 16 n

n 12-18 Octombrie 2012 n 1,5 lei n

ACTUALITATEA Andreea Bălan vine la Lugoj să cânte la Serbările Toamnei Agenţia Media Art, în parteneriat cu Primaria Lugoj şi Casa de Cultură a Municipiului, organizează, în perioada 19-21 octombrie 2012, Serbările Toamnei, ediţia a II-a. Distracţia începe vineri, 19 octombrie 2012, între orele 18-22, cu spectacole folclorice susţinute de formaţiile de copii ale municipiului Lugoj şi Ansamblul Folcloric “Lugojana”, în coregrafia lui Puiu Munteanu, şi soliştii vocali: Dorin Biriş Coşbuc, Dana Gruescu, Dumitru Teleagă, Ghiţă Călţun Brancu,

n www.ziarulactualitatea.ro n

Sub zidurile unei case din Coşteiu a fost descoperit

ŞOCANT!

n Săptămânal pentru oameni inteligenţi n

Scheletul unui copil Luni, 8 octombrie 2012, sub fundaţia unei case din Coşteiu au fost găsite fragmente de oase umane de diferite dimensiuni. Muncitorii care executau lucrări la fundaţia unui imobil au fost de-a dreptul şocaţi când au dat peste scheletul unui copil, înfăşurat într-o faţă de pernă. Cel mai tare însă s-a speriat proprietara casei, Mariana Ferenţ, care a cumpărat imobilul de la o femeie plecată în străinătate acum 9 ani. M. F. a anunţat imediat Poliţia din Coşteiu, iar la faţa locului au sosit poliţiştii criminalişti şi reprezentanţii Institutului de Medicină Legală, care au ridicat fragmentele de os în vederea expertizării. Conform anchetatorilor, se pare că scheletul aparţine unui bebeluş de câteva luni. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. Gabriel IOSA

Carmen Popovici Dumbravă Nicu Novac. Începând cu ora 22, distracţia va fi asigurată de formaţia Alb-Negru.

foto: www.andreeab.ro

Sâmbătă, 20 octombrie 2012, , între orele 19 - 22, distracţia va continua cu formaţiile „Echo” Timişoara, ”Desant” Timişoara şi ”Dj. Rhyno & Silvia”. Duminică, 21 octombrie 2012, între orele 18-22, spectacolele folclorice vor fi susţinute de formaţiile de tineret ale municipiului Lugoj şi Ansamblul Folcloric „Lugojana”, în coregrafia lui Puiu Munteanu, iar muzica populară va fi asigurată de soliştii vocali: Andreea Dragoman, Larisa Lungu, Andreea Aleuşan, Lavinia Buru, Doru Petrean, Ramona Ilieş, Adrian Stanca, Zorica Savu, Petrică Miulescu Irimică. Mult aşteptata oră 22, apogeul Serbărilor Toamnei, va aduce un concert susţinut de Andreea Bălan (foto), după care, înainte de miezul nopţii, va urma un foc de artificii cu durata de 12 minute.

n Vrei un album cu dedicaţie specială de la Freddy Stauber?

Răspunde la întrebarea “Cum se numeşte cel mai recent album al lui Freddy Stauber lansat recent la Lugoj, la English Pub?” şi primeşti un CD cu dedicaţie specială. Notează răspunsul pe talonul de mica publicitate, din pagina 12, şi trimiteţi-l pe adresa redacţiei. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi.

Via Carpatia trece prin Lugoj

Un nou coridor rutier va străbate zona de vest a ţării. Este vorba de Via Carpatia, care porneşte din Lituania, traversează Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi se îndreaptă spre Grecia. În România, coridorul începe de lângă Oradea, trece prin Timişoara, continuă spre Lugoj, unde se va despărţi pe cele două ramuri ale coridorului paneuropean 4, cea sudică, spre bulgari, şi cea estică, spre Constanţa. Via Carpatia se va suprapune pe coridorul paneuropean 4, mai exact peste autostrada Arad - Timişoara - Lugoj.


2 ACTUALITATEA

HOTNEWS

Victor Ponta nu vine să vadă de ce Autostrada Timişoara-Lugoj nu poate fi dată în folosinţă

Gabriel IOSA

n Părerea mea ! Bicicleta, transportul viitorului

Da, e adevărat, în America litrul de benzină e doar 1 leu şi 50 de bani, iar asta se întâmplă în cel mai scump stat al ţării, California, dar e ăsta un motiv destul de bun să te muţi într-o ţară care se războieşte cu întreg mapamondul doar pentru ca populaţia să se poată plimba cu SUV-urile alea care la noi ar fi considerate tractoare? Da, sunt civilizaţi, dar civilizaţia îi duce spre bine? La noi, litrul de benzină a sărit de 6 lei şi creşte în fiecare seară. Dacă nu mă credeţi, mergeţi la orice benzinărie din oraş la 12 noaptea şi verificaţi. O să vedeţi un angajat schimbând preţul pe pompă negreşit. Şi atunci, dacă nu suntem în America şi nu suntem de bani gata, ce soluţii avem ca să putem totuşi rămâne nişte homo viator demni de epoca în care trăim? Răspunsul stă pe două roţi: bicicleta, cea mai veche formă de transport publică, este singura noastră şansă să scăpăm nu de două, ci de mai multe probleme cu o singură soluţie. În primul rând, am scăpa de poluare, apoi am salva bani, după care am deveni mai sănătoşi, mai puternici, am salva marea şi pământul de la exploatări care cu timpul l-ar distruge şi am trăi o viaţă mai curată, mai sportivă. Dar de la a zice şi până la a face e cale lungă. Şi totuşi se poate. Scriu aceste rânduri pentru că vreau să le mulţumesc oamenilor care s-au gândit să organizeze în fiecare duminică o tură cu bicicletele prin oraş şi în afara lui. Lugojul se poate mândri cu un obicei sănătos, unic în ţară, pentru că nicăieri nu se strâng, în fiecare săptămână, oameni care să nu meargă la mici pe marginea unui râu, oameni care să nu folosească maşina pentru a ajunge undeva, oameni care să se gândească la sănătatea lor şi a semenilor lor, oameni care să încerce să schimbe câte ceva în bine. La Lugoj se pare că se vrea şi se pune în practică, nu doar se plănuieşte. La Lugoj s-a trecut de la vorbe la fapte. Chiar dacă unii ar spune că bicicleta este de modă veche, viitorul şi situaţia omenirii ne contrazice vehement. La Lugoj a ajuns mult aşteptatul viitor, e verde, consumă doar voinţă şi e foarte sănătos.

+ Neastâmpăr

12-18 OCTombrie

Neastâmpărat

O fi ea bătaia ruptă din rai, dar e ruptă şi din regulamentele şcolare. Din păcate, acest lucru nu a fost înţeles de un aşa-numit profesor din Lugoj, care nu apelează la metodele clasice ale pedagogiei, folosind drept metodă educaţională pumnii şi picioarele. De aceastea s-a “bucurat” un elev săptămâna trecută.

Deşi era aştepat joi la Timişoara, pentru a se interesa de tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj, în lungime de 9,5 kilometri, care s-a finalizat cu 6 luni înainte de termen şi de care s-a ocupat o firmă românească. premierul Victor Ponta a de-clarat că nu vine în Timiş pen-tru a inaugura 10 kilometri de autostradă. „Nu mă duc să inaugurez 10 kilometri de autostradă. Mă duceam dacă erau 50”, a declarat marţi premierul. Spre deosebire de alte autostrăzi, cum ar fi AradTimişoara, acest tronson are deja copaci ornamentali, toalete cu hârtie igienică şi parcări. Problema este că nu sunt gata

Am aflat adevărul despre intenţia BMW de a deschide o fabrică de motoare la Lugoj

În urma unor speculaţii din presa locală, naţională şi europeană, s-a publicat informaţia că firma producătoare de automobile BMW ar urma să deschide o fabrică de asamblare a motoarelor undeva în Sud-Estul Europei, printre cele mai vehiculate nume de posibile oraşe fiind şi Lugojul. Informaţia a fost oferită presei locale de către reprezentanţii administraţiei, care au declarat într-o conferinţă de presă că BMW ar fi interesată în a deschide o astfel de fabrică în oraşul nostru, fapt declarat de către consilierul local Alin Gaidoş şi mai apoi parţial confirmat de primarul Municipiului Lugoj, domnul Francisc Boldea. În vederea informării corecte a cititorilor noştri, am contactat compania BMW pentru a verifica informaţia pusă la dispoziţie presei de

n Caricatura săptămânii

către alesul local. Din păcate, veştile nu sunt foarte bune pentru Lugoj. Contactată telefonic, doamna Martina Hatzler, purtător de cuvânt al Departamentului de Producţie al BMW Group, ne-a declarat următoarele: “BMW nu face comentarii pe baza unor speculaţii, însă ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că, până în momentul de faţă, conducerea companiei nu a luat în discuţie posibilitatea construirii unei fabrici la Lugoj sau oriunde altundeva în lume. Aşadar, cel puţin în viitorul apropiat, BMW nu intenţionează să deschidă niciun fel de fabrică, iar dacă un asemenea lucru s-ar întâmpla, compania ar cere discreţie din partea viitorilor parteneri. Din păcate, mă tem că zvonurile sunt false”, ne-a declarat doamna Hatzler. Gabriel IOSA

by CRIV

Neastâmpărul artistic al Mariei Voronca, veterana trupei lugojene de teatru, nu are margini. Actriţă, regizoare, scenografă, profesoară, a obţinut la ultimul festival de teatru, alături de colegii de scenă, premiul Eugen Gangan pentru regia piesei “Gaiţele”. Tinereţea fără bătrâneţe este la ea acasă.

Celsico SUPER PROMOŢIE

NOU!

Tel. 0729.404.111 celsico@yahoo.com

drumurile secundare, de care se ocupă altă companie. Nu sunt finalizate inelele care fac legătura cu autostrada Arad Timişoara. Şi după cum merg lucrările, nici nu vor fi gata prea curând. De lucrări se ocupă o firmă din Spania, care a făcut şi autostrada Arad - Timişoara, aflată deja în reparaţii. Spaniolii au subcontractat unor firme româneşti. La fel de greu merg lucrările şi pe celălalt sector din Autostrada Timişoara-Lugoj. CNADR nu a anunţat nici măcar căştigătorii licitaţiei-. Autostrada Timişoara-Lugoj are 32 de km şi cuprinde două loturi, unul de 9,5 km, iar altul de 25,6 km. Nicolae SILADE

podele laminate, lambriuri, tavane, amenajări interioare

Hai, nu zău ! Podele, începând de la 19 lei/mp

Discount de la 5 la 10 % pentru sistem complet Tel. 0256.353.130 str. Mărăşesti nr. 2

Fem Panta Rhei

încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinării

n str. Unirii nr.2, telefon: 0356.452.204. n str. Avram Iancu nr.3, telefon: 0356. 175.663

Orar: 9-18 Alege Panta rhei, alege preţul corect!

în fiecare vineri, reducere de 10% la toate produsele

Să mai şi gândim! n

l “Dacă vrei ca un lucru să fie făcut bine, fă-l tu.” Napoleon Bonaparte l “Fericit cel care cutează să apere cu putere ceea ce iubeşte.” Publius Ovidius Naso l “Nu lăsa o dispută nesemnificativă să rupă o mare prietenie.” Dalai Lama l “Nu îţi petrece timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă cu tine.” Gabriel Garcia Marquez l “Dacă nu ai suferit niciodată înseamnă că nu eşti binecuvântat.” Edgar Allan Poe l “Sărac e cel căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.” Mihai Eminescu l “Oricine renunţă să înveţe este bătrân, chiar dacă are 20 sau 80 de ani. Oricine continuă să înveţe rămâne tânăr. Cel mai important în viaţă este să-ţi păstrezi propria minte tânără.” Henry Ford l “Trăim vremuri grele: copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi orice prost crede că poate să scrie o carte. “ Marcus Tullius Cicero

Politica în domeniul preţurilor a rămas aceeaşi: preţuri cât mai mici la cât mai multe produse! La noi găsiţi cele necesare pentru casă:

n ţevi metal şi PVC n n fitinguri metal şi PVC n n materiale de construcţii n teracote n burlane n jgheaburi n electrice n vopsele n diluanţi n pensule n lavabile n hidrofoare n detergenţi n scule n saci iută şi gunoi n n pubele n feronerie n organe de asamblare (şuruburi) n

Cargo Com Parc la Parcul George Enescu, Tel. 0256.35.69.69


12-18 OCTombrie

PRIM PLAN

ACTUALITATEA 3 Bârfele de la Ceasul Electric

Accident în lanţ la Coşteiu: trei şoferi nu au păstrat distanţa legală dintre maşini în trafic şi s-au ciocnit

Un eveniment rutier neplăcut a avut loc marţi, 9 octombrie, în jurul orei 17, în localitatea Coşteiu. Trei şoferi din Lugoj mergeau în coloană pe drumul European 70, spre Timişoara. La un moment dat, conducătorul autoturismului Fiat Albea a pus frână brusc şi, pentru că ceilalţi participanţi la trafic din spatele lui nu au păstrat distanţa legală din momentul deplasării între maşini, s-au ciocnit. La faţa locului s-a deplasat imediat echipajul de poliţie rurală Coşteiu, evenimentul petrecându-se la câţiva metri depărtare de secţia de poliţie din localitate, pentru a determina cu exactitate care sunt împrejurările în care s-a produs ciocnirea în lanţ. Din fericire, niciunul dintre şoferi nu a fost rănit. Pentru că şoferii implicaţi nu au fost vătămaţi şi nu au consumat băuturi alcoolice, poliţiştii vor lua măsurile necesare pentru ca vinovaţii să plătească daunele financiare produse în urma ciocnirilor. Gabriel IOSA

n Accident bizar cu două victime: o maşină a ajuns cu roţile pe zidul unei case

Un accident ciudat s-a produs, duminică, 7 octombrie 2012, pe o stradă din Giarmata. Un Volkswagen Golf a ajuns cu roţile pe zidul unei case. O tânără de 18 ani a condus cu viteză, fără a ţine seama că pe stradă era pietriş. La un moment dat, a pierdut controlul asupra volanului, maşina s-a izbit de un copac, apoi a fost proiectată într-o maşină din ap-

ropiere şi s-a oprit, după ce ajuns cu roţile pe zidul unei case. Proprietara casei a povestit că a auzit o bubuitură puternică, iar când a ieşit, a cerut să vină o ambulanţă. Tânăra şi celălalt pasager din maşină au fost transportaţi de urgenţă la spital, iar poliţiştii au început o anchetă pentru a afla circumstanţele în care s-a produs ciudatul accident.

n Transporta material lemnos fără documente legale

În 4.10.2012, la ora 17, poliţiştii din Făget au oprit un autocamion încărcat cu material lemnos, care se deplasa pe DN 68 A. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că şoferul L. Marius, de 32 de ani, transporta 14 mc de cherestea de esenţă molid, având avizul de însoţire al materialului lemnos expirat din 29.09.2012. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă de 2000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Făget.

n A accidentat un pieton

În 6.10.2012, la ora 9.45, M. Adrian, de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, în localitatea Topolovăţu Mare, iar la km 52,3 a surprins şi accidentat un pieton. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a Elenei A., de 65 de ani, care se afla angajată în traversarea carosabilului prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. Poliţiştii efectuează în prezent cercetări faţă de conducătorul auto, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

n Motociclist accidentat

În data de 7.10.2012, în jurul orei 14.25, conducătorul auto N. Petru, în timp ce conducea un autoturism pe ruta LugojBuziaş, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, pentru a intra pe un drum lateral, şi a intrat în coliziune cu motociclistul D. Razvan, de 28 de ani, care se afla angajat în depăşirea autoturismului încălcând marcajul longitudinal continuu. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a motociclistului, conducătorului autoturismului fiindu-i întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar lui D. Răzvan i–a fost reţinut permisul de conducere pentru încălcarea regulilor privind depăşirea.

n Ştirile săptămânii n

n Biciclist accidentat

În 7.10.2012, în jurul orei 19.30, a fost depistat P. Mădălin, de 19 ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ep. Dr. I. Bălan, din Lugoj, a intrat în coliziune cu biciclistul H. Gheorghe, de 56 de ani, tot din Lugoj, care la ieşirea din sensul giratoriu, nu a respectat semnificaţia indicatorului “Cedează trecerea” şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului. În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a biciclistului care se afla într-o stare avansată de ebrietate.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni punctuale în judeţ pentru combaterea indisciplinei conducătorilor de vehicule, indisciplinei pietonale, precum şi impunerea respectării normelor legale în ceea ce priveşte viteza de deplasare şi depăşirea. Au fost aplicate 418 sancţiuni şi au fost întocmite 14 dosare penale celor care nu au respectat normele regimului rutier. Dintre şoferii sancţionaţi, 32 au rămas fără permisul de conducere, 10 dintre aceştia depăşind viteza regulamentară impusă pe anumite tronsoane de drum cu peste 50 km/h. Printre cei sancţionaţi au fost şi 14 pietoni, pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

n Acţiuni în oglingă cu poliţiştii maghiari

Poliţiştii vor acţiona conform Planului de Operaţiuni TISPOL, acţiunea TRUCK&BUS, care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa totală mai mare de 7,5 tone şi transportului public de persoane cu capacitatea mai mare de 8+1 locuri. În 11.10.2012, în zona de frontieră cu Ungaria, se vor desfăşura acţiuni „în oglindă”, în colaborare cu poliţişti din judeţul Csongrad (Ungaria).

Programări la tel.

întrerupere de sarcină la cerere, prin aspiraţie

Medic specialist obstetrică ginecologie

Program:

marţi, vineri: 11-19

Programări la tel. 0733.441.488

0723.572.811

n consultaţii ginecologice complete, test Papanicolau n ecografii abdominale şi endovaginale n tratamentul colului prin electrocauterizare n mici intervenţii chirurgicale – montare sterilet n investigarea şi tratamentul sterilităţii n urmărirea sarcinii n asistenţă la naştere la Clinica „Bega” Timişoara şi la maternităţile private din Timişoara

Adresa: Lugoj, Str. Oltului nr. 3, ap.1 (fosta Policlinică) www.ginecologie-lugoj.ro

atât, a prezent poliţiştilor un permis eliberat de autorităţile italiene, care s-a dovedit a fi un fals. Cum nu figura nici în baza de date, nici în Italia, nici în România, ca posesor de permis, tânărul este acum acuzat de fals, uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere. Ceea ce este mai curios este faptul că totul a pornit de la o reclamaţie a propriei sale soţii. n Miercuri, 10 octombrie 2012, un alt accident s-a produs pe şoseaua de centură, la intersecţia cu drumul spre Tapia. Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în încercarea de a evita un TIR care intrase pe contrasens. Cei doi tineri aflaţi în maşină au scăpat ca prin minune. S-au ales doar cu o sperietură zdravănă.

Str. Zorilor nr.3, Lugoj Tel. 0722.609.924

Estetic şi util, confort şi calitate

Program:

luni, miercuri, joi: 16-19

n Luni, 8 octombrie 2012, la ora 11.40, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe raza localităţii Nădrag. Deplasându-se la faţa locului, au stabilit că M. Dumitru, de 54 de ani, din Nădrag, a condus un autoturism pe strada Turnătoriei, iar când a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers spre stânga, a intrat în coliziune cu un moped, care circula regulamentar. În urma impactului, conducătorul mopedului, B. Petrică, de 30 ani, din aceeaşi localitate, s-a ales cu răni uşoare, întrucât purta cască de protecţie. n Luni, 8 octombrie 2012, un tânăr a fost depistat în trafic la volanul unui autoturism, deşi nu poseda permis de conducere. Mai mult decât

n Peste 400 de conducători auto sancţionaţi în weekendul trecut

Cabinet Medical Obstetrică-Ginecologie DR. NIŢU DR EL GHAZI RITA dr. Niţu Răzvan Medic primar obstetrică ginecologie Clinica Universitară „Bega” Timişoara

n După ce a fost introdusă canalizarea pe strada Tudor Vladimirescu, trebuia să vină nişte drumari să o asfalteze. Trebuia. Din păcate, au venit spărgătorii de străzi, care au constatat că ţevile de canalizare abia introduse nu sunt montate bine. n La lucrările expuse în Galeria Pro Arte trebuie adăugat şi parchetul, care a devenit o adevărată operă de artă. Nu vă putem descrie cum arată, dar vă putem spune cât de frumos sună. Extraordinar! n În plin centrul oraşului, mai exact pe strada Avram Iancu, foarte aproape de sediul PSD, au apărut, nu ştim de unde, nişte gropi şi nişte dâlme de toată frumuseţea. Nu ştim ale cui sunt, nici cine le-a pus acolo şi nici cine va veni să le ia. n În fiecare an, balul pensionarilor pedelişti era gratuit, somptuos, pantagruelic etc., etc. şi mai ales etc. Anul acesta însă, se pare că nu mai este. Nici pantagruelic, nici somptuos, nici gratuit, pentru că nu mai este deloc. Duşmanii ştiu de ce!

Tapiţerie

colţare, canapele, holuri, fotolii


4 ACTUALITATEA je (unităţi călare) sunt pre-gătite pentru a sprijini Poliţia Locală în menţinerea ordinii, liniştii publice combaterea faptelor antisociale şi aplanarea violenţelor. În sfârşit, poliţia este călare pe situaţie! n Într-o rezervaţie din Tanzania, pe ţărmul fluviului Nil, un vultur a capturat un pui de crocodil. Acesta l-a apucat în ghearele sale ascuţite şi a zburat departe. Ştiam noi că “aquila non capit muscas (vulturul nu prinde muşte), dar chiar un crocodil...! n De curând, Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, a anunţat că Guvernul va face o nouă rectificare de buget. Bugetarilor, cărora le-au fost reduse salariile cu 25%, li se vor reîntregi cu 7,4%, de la 1 decembrie 2012. Dacă luăm în considerare că rata inflaţiei va ajunge în decembrie la 3,5%, după aprecierile membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România (AAFBR), că gazul şi curentul s-au scumpit deja, acesta însemnând scumpirea în lanţ a tuturor produselor şi că euro va atinge în acelaşi decembrie valoarea de 4,65 lei, 7,4% reprezintă o adevărată reîntregire. Că aceasta va avea loc de la 1 decembrie şi alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 9 decembrie, este o pură coincidenţă. Oare aşa să fie? n Conform unei ştiri culeasă de prin revista Capital, cel puţin în Bucureşti, până la alegerile parlamentare din decembrie, preţul gigacaloriei va fi îngheţat. La începutul anului 2013 urmează tradiţionalele scumpiri ale gazelor şi energiei electrice, atunci când va îngheţa electoratul care alege cum alege. Dar pe cine să alegi, dacă toţi sunt tot o apă şi-un pământ? Mircea ANGHEL

n Ştirile săptămânii

n Marţi, 9 octombrie 2012, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au dispus trimiterea în judecată a trei persoane care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Este vorba de: Adrian Hiljer (care în data de 21.07.2012 a condus un autoturism pe drumul dintre Tapia şi Lugoj cu o alcoolemie de 1,05 g/l alcool pur în sânge), de Covaci Kolea (care în data de 21.11.2011 a fost depistat de poliţişti pe DJ 584A, în localitatea Gavojdia, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, având o alcoolemie de 1,70 g/l alcool pur în sânge) şi de Marius Mândruţ, care a condus un autoturism, în data de 16.06.2012, pe raza localităţii Chizătău, cu o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge. n Luni, 8 octombrie 2012, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj a fost constituită o cauză penală privind incidentul din 3.10.2012, pe str. 20 Decembrie 1989 din Lugoj, între două persoane de etnie romă. Din primele cercetări a rezultat că Dumitru Alexandru Ciurariu a executat dintr-un autoturism Audi două focuri cu o armă neletală cu bile de cauciuc asupra lui Alexandru Frăţilă, provocându-i acestuia o leziune superficială la nivelul membrului inferior stâng. Pistolul folosit, un Streamer 2014, a fost ridicat de către organele de poliţie. Victima s-a prezentat la spital în vederea primirii îngrijirilor medicale şi se află în afara oricărui pericol. Cercetările continuă în vederea stabilirii răspunderii judiciare sub aspectul săvârşirii in-fracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, ultraj contra bunelor moravuri, tul-burarea liniştii publice şi vătămare corporală.

5 Octombrie, Sărbătoarea Mondială a Educaţiei! Deputat PSD Sorin STRAGEA, Colegiul 7 Timiş

n Începând de luni, în n kikirimikiri n Capitală, 24 de echipa-

Pe 5 octombrie, întreaga lume îşi sărbătoreşte dascălii. Este recunoscut, astfel, meritul lor în formarea culturii, valorilor şi moralei unei societăţi. Educaţia stă, indiscutabil, la baza evoluţiei pozitive a unui stat. Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită pentru prima dată de UNESCO în 1994. La 5 octombrie 1966, este semnat actul privind condiţiile de muncă, dar şi statutul de cadru didactic, în baza recomandărilor făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii. “World Teacher’s Day” sau “Journee Mondiale” este sărbatorită în peste 200 de tări. În România anilor 2012, asistăm la o decădere tot mai mare a statutului de profesor. Pe lângă faptul că sunt remuneraţi la limita subzistenţei, tot ei sunt acuzaţi de rezultatele slabe ale elevilor la examenele naţionale. Grevele aproape anuale ale sindicatelor din învăţământ, aţâţate de comentariul preşedintelui

SC Lugomet SA SC Lugomet SA cu sediul în Lugoj, str. Timişoarei nr. 139, 141 produce: n poduri rulante cu sarcina de ridicare până la 200 tone n macarale portal n construcţii metalice pentru sectorul hidrotehnic (vane plane, batardouri etc.) n diverse construcţii metalice civile şi industriale n piese de schimb, reductoare, cuplaje, arbori translaţie, cârlige pentru poduri rulante n reparaţii şi montaj poduri rulante şi construcţii metalice Preţuri atractive Autorizaţie ISCIR şi ISO 9001/2000

12-18 OCTombrie

SOCIAL

Informaţii la tel: 0256/356110; fax: 0256/350325 info@lugomet.ro; contractari@lugomet.ro

Traian Băsescu din 2011, conform căruia şcoala românească “produce idioţi”, au transformat mândria de a fi la catedră într-o ruşine. Meseria de dascăl atrage din ce în ce mai puţini tineri, de la an la an. Istoria învăţământului românesc gratuit şi obligatoriu începe în vremea lui Cuza. “Legea Instrucţiunii Publice” din 1864 subliniază separarea şcolii de biserică şi constituirea unui învăţământ public de patru ani, gratuit şi obligatoriu pentru elevii între 7 şi 12 ani, fără diferenţe între sexe. Este de notat faptul că România este printre primele state europene care promovează ideea alfabetizării maselor. Legea din 1864 este completată de legile date de Spiru Haret în privinţa îmbunătăţirii funcţionarii învăţământului secundar (1889) şi universitar (1899). Acestea vor rămâne în vigoare până în perioada interbelică. Cea mai importantă măsură luată, care este în vigoare şi astăzi,

este organizarea liceului pe secţiile de uman, real. La început, necesarul de profesori a fost asigurat de cadre specializate în universităţile din străinătate. Odată cu dezvoltarea instituţiilor de învăţământ superior din ţară, ele vor furniza necesarul de oameni specializaţi. Învăţătorii erau recrutaţi dintre absolvenţii de şcoli primare şi gimnazii. Ulterior vor fi înfiinţate instituţii speciale pentru instruirea lor. Comuniştii acordă foarte mare atenţie acestui domeniu, conştienţi că o organizare bună, politică şi propagandistică, va asigura continuitatea ideilor noului regim. Cadrele didactice erau riguros selectate. Criteriile de selecţie nu se refereau doar la aptitudinile lor academice, ci şi la cele politice şi la “originile sănătoase”. Învăţământul este organizat asemănător cu sistemul militar. Regimul punea la cale o copilărie controlată, unde cel mai important rol îi revenea profe-

J NOU! J

Împachetări cu parafină

(utilizate în afecţiuni reumatice degenerative şi inflamatorii, în poliartroze, spondilite anchilozante, boli post-traumatice ale aparatului mioartrokinetic)

sorului. De la cămaşa portocalie de şoim al patriei, la cravata roşie, la UTC, mânaţi de comandanţii-instructori, cam aşa se rezumă jumătate de secol de educaţie “roşie”. După anii ’90 s-a încercat “fuga” de comunism, aproape fără a mai lua în calcul ce e bun şi ce e rău din mai vechile principii. Treptat, s-a renunţat la ceea ce dădea fond educaţiei. O marcă a uniformizării sociale din comunism a fost considerată uniforma şcolară. Au abolit-o aproape de tot. Ceva ani mai târziu, toţi sunt scandalizaţi de ţinutele indecente în care se prezintă elevii la examenul de bacalaureat. Trecând cu vederea lista, parcă interminabilă, a problemelor din educaţie, ziua de 5 octombrie este o zi festivă! Să ne amintim, deci, de anii devenirii noastre, de dascălii care ne-au marcat existenţa şi ne-au format ca oameni. Deputat PSD Sorin STRAGEA, Colegiul 7 Timiş

sc SCHLIER CHRISTIAN srl

execută (de peste 20 de ani) confecţii metalice de calitate germană la preţuri româneşti:

porţi, garduri, balustrade din fier forjat, inox, copertine, mobilier metalic, hale şi multe altele.

numai la

cabinetul medical de fizioterapie şi kinetoterapie „Harmony” Dr. fiziokinetoterapeut Monica Iordache n Program: Luni – Vineri: 8-18. n Programări la telefon: 0745.355.216; 0729.754.743 n Lugoj, str. Bucegi, nr.11.

Lugoj, str. Făgetului nr.71, tel. 0256.351.946, 0727.783.135, mail: confectii_metalice@yahoo.com


12-18 OCTombrie

SOCIAL

Senatorul Ilie Sârbu, omul potrivit la locul potrivit Domnule senator, în plan politic, toate partidele au invocat nevoia unei strategii în agricultură. Cine trebuie să facă primul pas? Nu cred că în ultimii 20 de ani România a dus lipsă de analize şi strategii, mai ales că tranziţia la economia de piaţă a stimulat comunitatea ştiinţifică autohtonă, ministerul de resort, precum şi diversele organisme internaţionale să elaboreze peste 25 de documente dedicate prezentării unor direcţii strategice şi priorităţi din agricultură, sectorul agroalimentar şi spaţiului rural. Ce a lipsit însă cu desăvârşire a fost voinţa politică pentru a asigura transpunerea lor în practică şi, mai mult decât atât, continuitatea lor. Cred că MADR ar trebui să iniţieze elaborarea acestei strategii pentru sectorul agroalimentar, pe care să o supună unei ample dezbateri publice înainte de a fi asumată politic de către partidele politice parlamentare şi profesional de organizaţiile patronale şi sindicale din sectorul agroalimentar. Ce domenii din agricultură le consideraţi prioritare în perspectiva noii Politici Agricole Comune 2014 – 2020? Sectorul agricol în integralitatea sa este important, dar trebuie să avem în vedere că toate măsurile şi instrumentele ce trebuie să fie adoptate trebuie să pornească de la piaţă, de la cerinţele consumatorului legate de hrană, energie şi mediu. Trebuie să recâştigăm piaţa internă a produselor agroalimentare, în special a sectorului legumelor şi fructelor unde avem un deficit ceva mai mare. Investiţiile în sectorul zootehnic sunt prioritare. Realizarea programului “2.000 hectare de sere şi solarii” reprezintă o prioritate pe care o aşteaptă încă din 2009 consumatorul din România. Întreaga dumneavoastră activitate vă recomandă ca pe un “împătimit al agriculturii”. Statisticile relevă, o situaţie grea a agriculturii româneşti cu implicaţiile sociale ce survin acesteia. Ce măsuri consideraţi oportune în vederea reducerii impactului social? Consider că reducerea TVA la alimentele de bază, corelată cu o măsură de impozitare progresivă a adaosului comercial, ar putea regla piaţa produselor alimentare din România. În prima fază, reducerea TVA trebuie respectată la procesatori şi ulterior se va reflecta în preţul din magazin corelat, în paralel, cu impozitarea progresivă a adaosului comercial. În ceea ce priveşte iniţiativele

Liderul senatorilor social-democraţi, fost ministru al Agriculturii, despre probleme de interes din domeniul pe care l-a coordonat legislative, puteţi enumera câteva dintre cele pe care le-aţi elaborat în ultima perioadă? Menţionez că aceste propuneri sunt rezultatul activităţii specialiştilor grupului senatorial pe care îl conduc - propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 566/2004 Legea cooperaţiei agricole, proiect trimis la Camera Deputaţilor pentru dezbatere, propunere legislativă pentru modificarea articolului 296 indice 18 al Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind codul fiscal, trimisă la Cameră pentru dezbatere, o propunere legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României, care este în lucru, la comisiile permanente ale Senatului şi o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Aceasta a devenit Legea 115/4 iulie 2012. Sunteţi senator PSD în circumscripţia electorală 37 Timiş, Colegiul 4. Recent, aţi avut o întâlnire cu reprezentanţii USL din colegiul dumneavoastră senatorial. Care au fost problemele ridicate de autorităţile locale - primari şi viceprimari? PSD, partidul din care fac parte de aproape 20 de ani, consideră că autorităţile judeţene şi centrale trebuie să sprijine comunităţile locale. În virtutea aceluiaşi principiu se impune intervenţia parlamenta-

rului desemnat de colectivitate în forul legiuitor. Indiferent de culoarea politică a primarului, pe mine, ca senator, mă interesează să contribui în continuare la dezvoltarea oraşelor şi comunelor, să sprijin proiecte mari şi serioase, care vizează categorii largi de cetăţeni. Acestui obiectiv i-am subsumat întreaga activitate din ultimii patru ani, deşi locul de parlamentar de opoziţie reduce mult posibilitatea de finalizare a acţiunii. Cu toate acestea, primarii au avut în mine un sprijin concret şi direct şi multe dintre proiectele de infrastructură s-au realizat cu aportul meu. I-am asigurat pe colegii mei că, în viitor, vom susţine şi lansa proiecte viabile, de anvergură, care pot creşte calitatea vieţii cetăţenilor din judeţ. În cadrul campaniei voi fi adeptul soluţiilor constructive. Cu acest prilej, vom prezenta viziunea noastră de dezvoltare, atât pe colegiul senatorial, cât şi la nivel judeţean. Sunt sigur că cetăţenii au sesizat eforturile şi reuşitele guvernării USL, care trebuie să repare nedreptăţile comise de PDL, în perioada de guvernare. Vă pregătiţi ca, după data de 9 decembrie, să preluaţi vreun portofoliu în viitorul Cabinet sau vă gândiţi să rămâneţi în activitatea parlamentară în continuare? Pe parcursul vieţii m-a călăuzit principiul “omul potrivit la locul potrivit”. Voi candida pentru acelaşi colegiu la alegerile din 9 decembrie şi voi rămâne aproape de lugojenii care, până în prezent, în mare majoritate, mi-au acordat toată încrederea şi pe care sper în continuare să nu-i dezamăgesc.

Există o lume care aşteaptă să fie descoperită în fiecare copil! Oferă-i copilului tău şansa de a descoperi această lume înscriindu-l la

Grădiniţa particulară Ysakiny

Oferta grădiniţei:

- predare bilingv română - engleză - mediu stimulativ pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor - activităţi extra-curriculare - evaluare/terapie psihologică - cadre didactice competente

Tarife:

Program educativ normal (7:30 - 12.00) 165 lei Program educativ prelungit (7.30 - 17:30) 350 lei

ACTUALITATEA 5 n Donaţii germane pentru câinii fără stăpân din Lugoj

Un tir cu donaţii constând în 7 tone de hrană pentru animale, vase de inox pentru hrană, consumabile medicale, hamuri şi lese, a ajuns marţi dimineaţa în România, având ca principali beneficiari adăposturile pentru pentru câinii fără stăpân. Donaţiile au fost colectate de la firme şi ONG-uri germane de către organizaţia Europäischer Tier-und Naturschutz e. V, (ETN). La bordul camionului se află circa 7 tone de materiale, din care 9.000 de vase din inox pentru hrană, aproape 1000 de zgărzi, hamuri şi lese, 40.000 de mănuşi chirurgicale, 200 cutii cu comprese sterile, precum şi hrană pentru animale. Numai vasele de inox şi hamurile, donate de compania Trixie, se ridică la o valoare de peste 35.000 de euro. Hrana provine dintr-o donaţie a Nestle/ Purina, iar transportul e asigurat cu titlu gratuit de firma germană Jas Forwarding Company. De-a lungul traseului, tirul are 5 puncte de oprire pentru descărcarea donaţiilor: Lugoj, Băile Herculane, Craiova, Piteşti şi Bucureşti. De la adăpostul de câini din Lugoj, donaţiile au fost preluate de organizaţii din Oradea, Târgu Mureş, Reghin, Sighişoara, Bistriţa, Miercurea-Ciuc şi Deva.

n Festivalul Naţional al Fanfarelor “Forte Fortissimo”

Biserica Creştină Baptisă “Harul”, din Lugoj, găzduieşte duminică, 14 octombrie, orele 9-12, 17-19, o nouă ediţie a Festivalului Naţional al Fanfarelor de Tineret “Forte Fortissimo”. Au fost invitate să participe fanfarele bisericilor din Cil-judeţul Arad, Curtici, Şiria şi Lugoj. Evenimentul este organizat de către Asociaţia “Forte Fortissimo” (preşedinte-prof.univ.dr.Ioan Pop, vicepreşedinte-Petru Frunzau, secretar-Gigi Pop). Festivalul poate fi urmărit live pe www. harul.ro. Iubitorii muzicii de fanfară pot obţine mai multe informaţii despre activitatea fanfarelor baptiste din România accesând site-urile: www. fanfare.ro, www.harulbrass.ro. A. PRESS

Laborator de analize medicale Centrul Medical Dr. Cev, Lugoj, str. Făgăraş nr. 3

tel.: 0256/358617; fax.: 0356/459271; e-mail: cm_dr_cev@yahoo.com Aparatură generaţia 2012, analizoare complet automate, la standarde internaţionale, pentru: BIOCHIMIE, HEMATOLOGIE, IMUNOLOGIE, MICROBIOLOGIE, PARAZITOLOGIE.

Pentru 2012, reducere 15 %

Orar: 6:30 - 17:30

Şef laborator, Dr. Camelia Brînzei, medic specialist medicină de laborator

Înscrierile se fac la sediul grădiniţei, între orele 9-17. contact: Director: Mihaela Marcu. Telefon: 0722.499.890. Adresa: Str. Episcop Ioan Bălan, nr. 39 (vis-a-vis de benzinăria Mol). Mail: officecasamarcu@yahoo.com Facebook : www.facebook.com/gradinitaysakiny

Recoltări analize: între orele 8- 11, Rezultate eliberate: între orele 15 – 16.

ENDOCRINOLOGIE Dr. Magdalena Caraivan, medic specialist endocrinolog.

Pentru majoritatea analizelor, rezultatele se obţin în aceeaşi zi.


6 ACTUALITATEA

n telefoane n

352.240 Primăria Lugoj Casa de Cultură M. 351.130 Casa de Cultură S. 353.253 357.886 Pro Arte Muzeu 354.903 Biblioteca 351.304 351.971 Protopopiatul Admin. Financiară 351.673 354.920 Camera Comerţ 351.776 Camera Muncă 351.812 Forţe de Muncă 351.750 Meridian 22 352.830 Salprest 359.679 Gara 351.212 Poliţia 352.372 Judecătoria 353.324 Pol. Comunitară 353.511 Jandarmii 351.560 Pompierii 353.731 Spitalul 358.000 Ambulanţa Stomatologie 0745.316.998 353.784 Pol. cu Plată 359.496 Pol. Gârleanu 356.688 Centrul Cev Urgenţe Gaz 0800.800.928 112 Număr de Urgenţă FARMACII 353.039 Maydis Farm 351.834 Salvia Farm 353.521 Alcris Farm 353.602 Farmacia 231 351.244 Îngerul Farm 358.429 Farm ACF Civig TAXI 351.888 Taxi Sandy

Loto n 6/49 7 Octombrie 2012

6 / 49: 28, 16, 19, 36, 46, 4 noroc: 6 4 7 0 0 4 8 5 / 40: 37, 36, 2, 20, 21, 4 super noroc: 8 9 3 6 8 2 joker: 7, 25, 3, 8, 39, 15 plus noroc: 9 8 9 5 7 1

n BĂNCI n

Dobânzi persoane fizice

6 luni Bancpost 7,00 BCR 11,50 Transilvania 10,00 Carpatica 11,00 BRD 6,75 Raiffeisen 9,00 Alpha Bank 10,00 Pireus Bank 9,00

1 an 7,30 11,00 10,00 11,00 7,00 9,50 9,25 8,50

n VALUTE n 11 Octombrie 2012

1 euro 1$ 1£ 1 CHF 1 g aur

4,5641 3,5503 5,6817 3,7709 201,1674

ISSN 1584-3688 Sãptãmânal editat de Actualitatea Press Str. Nicolae Bălcescu 6 tel./fax: 0256/356.626 REDACŢIA: Director: Nicolae SILADE Redactor şef: Ion MOLDOVAN Redactor şef-adj: Mircea ANGHEL SGR: Diana BUCŞA Redactori: Gabriel IOSA (actualitate) Cristina FRĂŢILÃ (editorialist) Dan H. BRUDIU (sport) Remus V. GIORGIONI Patricia GHEMEŞ (cultură) Carmen SILADE (divertisment) Alex. BARANYAI (fotoreporter) Cristi VECERDEA-CRIV (cartoon) Mirela DRAGOTĂ, Cornel DRINOVAN (corespondenţi) Publicitate/Marketing: Lidia SILADE, 0769.62.62.76 Cont:

RO91BPOS36106523325RON01

BANCPOST Agenţia Lugoj Cod fiscal: 18248107 Tipar: SC West Tipo International SRL Timişoara Responsabil tipar: Micu MARIAN Difuzare: Gheorghe IORGA

Adresă e-mail: ziarulactualitatea@yahoo.com

MOZAIC

Despre tunsori şi ture, cu Alin Frizeru’

Ce au tunsorile moderne şi turele cu bicicleta în comun? Aparent, nimic, însă în Lugoj există o persoană care a reuşit să le îmbine cumva şi să facă din ele un mod de viaţă, de câştigare a existenţei şi de menţinere a sănătăţii şi tinereţii. Probabil că ai fost în frizeria lui, iar dacă nu ai fost, sigur ai auzit de el sau l-ai văzut plimbânduse prin oraş cu o bicicletă cel puţin ieşită din tiparele normalului. Alin Roşu s-a născut la Făget, are 38 de ani şi este frizer şi biciclist. A copilărit la Româneşti, a făcut gimnaziul la Tomeşti, după care liceul la Brediceanu şi în paralel Scoala de Arte şi Meserii “Spiru Haret” din Timişoara, profil frizer, meserie pe care o profesează din

etenii ori familia sau cu alţi pasionaţi de această formă de mişcare , în parcuri sau în afara orasului reprezintă un mijloc excelent de destindere şi relaxare”. Alin ne vorbeşte cu mare drag despre bicicletă şi despre ce oferă ea, atât fizic, dar mai ales psihic, pentru că într-o eră a vitezei, plăcerile simple, dar esenţiale, sunt mereu uitate de oameni. “Plăcerea simplă de a te plimba şi de a descoperi natura, peisajul, combinată cu faptul că la fiecare ieşire îţi simţi corpul tot mai pregătit şi mai dornic pentru pedalare face din mersul pe bicicletă un sport care ridică moralul, care îţi linişteşte sufletul şi mintea şi te face să deţii un control echilibrat asupra vieţii tale. Aceasta ar fi o explicaţie pentru zâmbetul larg pe care îl afişează iubitorii acestui sport”, glumeşte Alin cu încredere, ştiind că există mult adevăr în ceea ce spune. Şi pentru că aşchia nu sare departe de trunchi, Frizeru’ a dat deja mai departe din plăcerea mersului pe bicicletă generaţiei viitoare. “Bicicleta face parte din viaţa mea şi nu îmi închipui o zi fără să urc în şa. Băieţelul meu Narcis îmi urmează şi el pasiunea, merge pe bicicletă de la 3 ani şi participă cu mine la concursuri şi la cam toate ieşirile ce le facem”. Pentru a-şi întreţine băieţelul şi familia, Alin a făcut din frizeria sa o afacere de mare succes. Zeci de persoane îi trec pragul zilnic, pentru că, spun ei, degeaba te tungi în Lugoj dacă nu o faci la Alin Frizeru’. Cum a ajuns frizeria lui atât de cunoscută? “De publicitate nu am nevoie, pentru că reclama cea mai

Bicicleta mi-a rupt picioarele, tot bicicleta m-a vindecat 1992. Are ca pasiuni muntele, liniştea, natura, bicicleta, înotul, muzica şi prietenii. Merge cu bicicleta de când se ştie. “În cei patru ani de liceu, pe timpul verii, mergeam în fiecare weekend cu bicicleta de la Româneşti la Lugoj şi retur”. Prietenii îi spun Alin Frizeru’, iar plăcerea lui pentru turele cu bicicleta este sinceră. “Chiar dacă de-a lungul timpului am suferit şi câteva accidente, cel mai grav lăsându-mă cu ambele picioare fracturate şi cu imobilizare totală la pat pentru câteva luni bune, partea frumoasă a fost că recuperarea am început-o tot pe bicicletă”, a povestit Alin. Până la pasiunea pe care o poartă astăzi vehiculelor pe două roţi a fost doar un pas. Acum, cu ajutorul unor prieteni şi a internetului, organizează ture şi îndeamnă lumea, indiferent de vârstă, la mişcare. “De ceva timp încerc să promovez împreună cu câţiva prieteni care au şi ei aceeaşi pasiune, mersul pe bicicletă, scopul final fiind să îi recâştigăm numele de ,,Lugoj, oraşul bicicletelor” acestei urbe. Promovarea se face prin intermediul prietenilor şi pe internet, mai exact pe Facebook, unde am creat pagina “Lugoj Bike Team”, pe care postăm cam tot ceea ce urmează să facem, adică unde se ţin turele şi ieşirile din weekend, cât vom parcurge, traseul şi orele de plecare. De regulă, în prima duminică a fiecărei luni, de la ora 17:00 ne vedem la Casa de Cultură”. Bineînţeles, Alin face toate astea din două motive: pasiune şi inspiraţie pentru alţii. “Vrem să încurajăm cât mai multă lume să folosească bicicleta ca mijloc de deplasare prin oraş si nu numai, pentru că este un sport excelent pentru sănătate, bun pentru inimă şi pentru starea de spirit. Ieşirile împreună cu pri-

bună este clientul mulţumit de serviciul oferit, care la rândul lui îţi va aduce alţi clienţi, povestind despre experienţa trăită şi, cel mai important în domeniul meu, arătându-le prietenilor produsul final, la vedere oriunde s-ar duce”. În final, Alin ne spune, în două propoziţii, de ce e bine să faci mişcare şi să pedalezi zilnic: “Dacă vrei să fii fericit o zi, citeşte o carte, ascultă puţină muzică, relaxează-te. Dacă vrei să te simţi bine şi să fii în formă toată viaţa, cumpără-ţi o bicicletă şi foloseşte-o zi de zi”. Şi ca să terminăm cu o glumă, l-am întrebat la plecare pe Alin de ce a ales să fie chel, el fiind un frizer aşa de talentat. “Sunt chel pentru că e mult mai simplu”, ne-a lămurit Frizeru’ zâmbind. Gabriel IOSA

n n n n n n Camelia vă prezintă Vremea în zona Lugoj

n VINERI, 12 Octombrie 2012: Vremea va fi caldă şi va fi senin. Temperaturi cuprinse între 10 şi 20ºC. n SÂMBĂTĂ, 13 Octombrie 2012: Vremea va fi caldă, iar cerul va fi acoperit şi va ploua. Temperaturile vor fi cuprinse între 10 şi 25ºC. n DUMINICĂ, 14 Octombrie 2012: Cerul va fi înnorat, iar vremea va fi rece. Temperaturile vor fi cuprinse între 9 şi 20ºC. n LUNI, 15 Octombrie 2012: Vremea va fi caldă şi cerul senin. Temperaturi între 13 şi 24ºC. n MARŢI, 16 Octombrie 2012: Vremea va fi caldă, iar cerul va fi acoperit şi va ploua. Temperaturi cuprinse între 13 şi 23ºC. n MIeRCURI, 17 Octombrie 2012: Vreme rece şi şanse de ploaie. Temperaturi între 10 şi 23ºC. n JOI, 18 Octombrie 2012: Vremea va fi rece, i a r cerul va fi acoperit. Temperaturi între 3 şi 18ºC.

30 C 250 C

12-18 OCTombrie n Colţul de cultură n

n Maria Rogobete, la primul său roman

Prezenţă consistentă a publicului, sâmbătă, 6 octombrie, în sala Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu”, pentru lansarea romanului ”Revoluţia, amintirea ta… prezentul meu”, semnat de actriţa Maria Rogobete. Evenimentul, încadrat în programul Festivalului Internaţional de Teatru de la Lugoj, a fost moderat de profesoara Simona Avram. Lansarea romanului a fost precedată de un montaj foto şi video despre Revoluţia de la Lugoj, montaj realizat de Adi Ilia. Despre carte au vorbit scriitorii Cristian Ghinea, Nicolae Toma şi Nicolae Danciu Petniceanu, toţi salutând apariţia unei cărţi de literatură despre revoluţie. ”Este un roman consistent”, a punctat Cristian Ghinea, care a mai adăugat ”că trebuie remarcată iniţiativa scriitoarei de a ieşi din sfera restituirilor istorice pentru a intra în cea a literaturii despre revoluţie”. Romanul ”Revoluţia,

amintirea ta…prezentul meu”, la care Maria Rogobete a lucrat aproape cinci ani, cu câteva pauze, spune povestea a doi tineri îndrăgostiţi, Raul şi Rozalia, primul portretizând toţi eroii care au murit la revoluţie. ”Ideea acestei cărţi a plecat de la acei eroi ce şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim mai bine. Raul, eroul revoluţiei, îi reprezintă pe toţi eroii care au murit la revoluţie şi trăiesc acum prin faptele noastre, ale tuturor românilor”, a declarat scriitoarea. Maria Rogobete se află la primul roman, în portofoliul personal mai aflându-se trei cărţi de poezie. Ion MOLDOVAN

n Spectacol extraordinar “In memoriam Ciprian Ianculovici”

Vineri, 12 octombrie 2012, se împlinesc cinci ani de la dispariţia prematură a instrumentistului Ciprian Ianculovici. La iniţiativa colegilor din lumea muzicală, se va organiza, la Teatrul Municipal Lugoj, începând cu ora 18, un spectacol extraordinar “In memoriam Ciprian Ianculovici”. Vor urca pe scenă artiştii Nicoleta Voica, Adriana Antoni, Stana Izbaşa, Mirela Petrean, Mihaela Petrovici, Dorin Biriş Coşbuc, Alina Trastău, Gabi Stanciu, Gabi Zaharia, Nicoleta Vlasici, Sorin Boja, Dana Gruescu, Cristian Nechita, Mirela Cherciu, Vanesa Jarja, Dana Anghel Şugar şi Daiana Chisozan, alături de instrumentişti de seamă din Banat. Invitaţi în spectacol vor fi şi membrii Ansamblului “Perla Banatului”. Spectacolul va fi prezentat de Alina Trastău şi va fi transmis de Ten TV. Gabriel IOSA

n Reţeta săptămânii n

Salată cu peşte afumat Ai nevoie de: 650 g cartofi (3 cartofi medii), o conservă de porumb de 200 g, 2 castraveţi muraţi, 200 g peste afumat (batog), 4 linguri maioneză, piper. Cum procedezi: Se fierb cartofii sau se coc la microunde 10-12 minute la putere maximă (se întorc o dată după 7 minute). Se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe cu latura de aproximativ 1 cm. Porumbul se stoarce şi se pune peste cartofii tăiaţi. Castraveţii se taie cubuleţe şi se storc. Peştele se curăţă de piele şi de oase, se taie bucăţele sau se rupe cu mâna. Se adaugă maioneza şi piperul alături de peşte şi castraveţi şi se amestecă bine. Se poate lăsa o noapte la frigider ca să se întrepătrundă gusturile.


12-18 OCTombrie

MOZAIC

ACTUALITATEA 7

Peste 350 de profesori lugojeni s-au adunat la Acapulco pentru a sărbători Ziua Educaţiei

Peste 350 de profesori lugojeni s-au adunat, joi, 4 octombrie, la restaurantul “Acapulco”, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Educaţiei. Evenimentul a fost organizat de filiala locală a Partidului Social Democrat, prin Departamentul Învăţământ - Cultură, în colaborare cu organizaţia de femei a PSD Lugoj. În ultimii trei ani, numărul participanţilor a crescut de la 150 la

200, pentru ca anul acesta numărul lor să ajungă la peste 350 cadre didactice de la colegiile, grupurile şcolare, şcolile generale, grădiniţele lugojene şi din zonă. Au luat parte la această sărbătoare primarul Francisc Boldea, senatorul Ilie Sârbu, deputatul Sorin Stragea, preşedintele CJT şi al PSD Timiş Titu Bojin, vicepreşedintele CJT Călin Dobra, inspectorul şcolar general adjunct

Ziua Mondială a Profesorului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Profesorului, 5.10.2012, ora 16, cadrele didactice de la Grădiniţa P.P. nr.5 au organizat şi desfăşurat o masă rotundă cu tema “Dascălul de ieri şi de azi”, prilej de întâlnire cu cadrele didactice pensionare ale unităţii. La acest eveniment invitatele au primit o diplomă de excelenţă şi o floare în semn de recunoştinţă şi preţuire. Cadrele didactice ale grădiniţei

Aurelian Sima şi consilieri locali ai PSD. Programul artistic al serii a fost susţinut de elevii Şcolii de Muzică “Filaret Barbu”, ansamblul folcloric “Lugojana”şi formaţia Logic. Măcar pentru o seară, dascălii au uitat de nemulţumirile lor, subfinanţarea învăţământului, nivelul redus al salariilor şi multe altele şi, furaţi de muzică, au dansat copios până în miez de noapte. Prezent la eveniment, Aurelian Sima, inspector general adjunct, ne-a declarat: “Am venit cu cel mai mare drag la această întâlnire pentru că mă consider între prieteni şi colegi. Funcţiile sunt trecătoare. Atât timp cât voi mai fi în funcţie, pot să asigur toţi colegii că o să acord tot sprijinul meu legat de orice idee venită în sprijinul îmbunătăţirii învăţământului, a calităţii şi imaginii şcolii”. Cadrele didactice merită să li se dedice o astfel de zi, ele ocupându-se de educaţia tinerei generaţii, care reprezintă viitorul ţării. Nelson Mandela spunea că “educaţia este cea mai puternică armă, capabilă să schimbe lumea”. Cu această armă în mână, educatorii se află tot timpul pe “câmpul de luptă”, care este şcoala. Mircea ANGHEL

n Copilul meu frumos n Câştigătorul săptămânii Antonia-Adriana Nistor

Aveţi un copil? Dacă nu, faceţi repede unul şi trimiteţi pozele lui (minim trei) pe email: ziarulactualitatea@yahoo.com şi va intra în concurs pe www. ziarulactualitatea.ro Adăugaţi câteva cuvinte frumoase despre el (plus nume, prenume, vârstă, localitate). Cel care obţine cele mai multe voturi va fi publicat în această pagină şi premiat.

n Primul bal al bobocilor din acest an e cel de la Hasdeu

Bobocii de la Colegiul Naţional Iulia Hasdeu se pregătesc pentru balul de vineri, 12 octombrie 2012, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19. Sunt zece perechi de boboci, dar tema balului este secretă, din motive care ţin de reuşita deplină a competiţiei. Va fi un spectacol care îmbină armonios teme antice şi moderne. Pe lângă probele clasice, originalitate, spontaneitate şi dans, organizatorii au pregătit şi multe surprize, asigurându-ne că va fi un show de toată frumuseţea. Fiind primul bal al bobocilor din acest an şi ziua cea mare foarte aproape, bobocii se pregătesc asiduu. În ceea ce priveşte sponsorizările, organizatorii au unele promisiuni şi sunt optimişti. Cu toate acestea, numele solistului (sau al formaţiei) care va evolua pe scena balului nu este încă sigur. Andreea POP

Acum şi corpuri de iluminat pentru interior şi exterior.

SC Linea Arredo SRL

Informaţii: tel: 0723.289.286.

importator şi distribuitor mobilă italiană

Super ofertă limitată

dormitor italian începând de la 2.699 lei Preţul include suport pat şi saltea 160 x 200.

Magazinul nostru s-a mutat peste drum: strada Bucegi nr. 29


8 ACTUALITATEA n SHORT SPORT n SHORT SPORT n

n Ne-am intersectat. Noi în jos, ei în sus!

Mai sunt două zile, la ora scrierii acestor rânduri, până la întâlnirea cu Turcia. Au trecut demult anii în care meciul ăsta trecea la capitolul “şi altele”, iar dacă victoria noastră se producea la doar unu-două goluri diferenţă, indiferent de teren, trezea chiar mici nedumeriri. Naşu’ Mircea Sandu, Dobrin, Dumitrache, Dudu Georgescu, ca să nu evadăm chiar în trecutul îndepărtat, se distrau cu reprezentanţii Semilunei, predând lecţii deschise în deschiderea show-ului total pe care l-a susţinut, mai apoi, Hagi, cel mai cunoscut român în ţara care creează, geografic şi nu doar, puntea între Europa şi Asia. Dar anii, din păcate, trec şi nu iartă, mai ales dacă trec în van. Regresul nostru fotbalistic s-a încrucişat, după epuizarea resurselor generaţiei ’90, cu o explozie de rezultate positive deloc întâmplătoare ale naţionalei şi echipelor de club turceşti. Care au transferat productiv, spre deosebire de noi, valori fotbalistice reale în antrenorat şi în loturile formaţiilor - etalon.

n Se caută argintul grupei

Galatasaray, Fenerbahce şi Besiktas sunt nume mai cunoscute pe continent decât echipele româneşti, poate cu excepţia Stelei. Iar naţionala otomană posedă la ora actuală un palmares superior nouă, devansându-ne cu zece locuri ( 36, respectiv 46) în clasamentul FIFA. Dar nu cifrele şi ierarhiile au darul să prefaţeze, teoretic, pesimist jocul de lângă Marea Marmara, ci modul în care arată, înaintea lui, cele două team-uri. Iar faptul că Olanda confirmă în grupă şi pare inatacabilă în perspectivă în fruntea clasamentului dă şi mai clar cota mizei jocului de vineri. Evident, orice rezultat cu punct al României ar satisface, dacă e să ne raportăm la datele de start. Doar o înfrângere ar scoate, în proporţie de 90 %, Turcia din ecuaţia calificării.

n Avem nevoie de noroc. Concentrează-te, Piţi!

Înaintea disputei, părerile specialiştilor converg către faptul că proverbiala încăpăţânare a selecţionerului Piţurcă ne poate costa decisiv. Ciocnirile de orgoliu cu anumiţi jucători, în urma cărora aceştia au fost excluşi definitiv din planurile selecţiei (cazul Săpunaru e acum primul pe tapet, în condiţiile crizei apărute pe flancul drept al defensivei), plus perseverenţa în convocarea altor fotbalişti care n-au demonstrat vreodată valoare, pot avea impact negativ în condiţiile în care avem mare nevoie de cel puţin un punct. Să vină oare salvarea de la (altădată providenţialul) Adrian Mutu, deocamdată balonul de săpun al unui Ajaccio cunoscut în lume doar ca loc de naştere al lui Napoleon Bonaparte? Ar fi de dorit să se întâmple asta, şi n-ar fi decât o confirmare a celor de mai sus. În disperare şi sub presiune, Piţurcă a acceptat, împotriva voinţei sale, o soluţie de avarie. Pică zarul pe şase? Dan H. Brudiu

PANORAMA

12-18 OCTombrie

Volei, Divizia A1. CSU Medicina Tg.Mureş-CSM Lugoj: 3 - 0 (25:16, 25:16, 25:21)

Nucă prea tare

Am intrat în Sala Medicina cu gândul la unica victorie pe care C.S.M. a obţinut-o în urmă cu doi ani în faţa trupei pregătite atunci - pasager - de Zoran Terzic, antrenor campion european cu Serbia. Cu circa cincizeci de lugojeni alături, într-o atmosferă exuberantă, jucând la, probabil, peste 90 % din posibilităţile lor, voleibalistele aflate sub comanda lui Bogdan Paul (discipolul sârbului la C.S.U. Metal Galaţi cu ani în urmă) au obţinut atunci un succes surpriză cu 3:2, punctând esenţial în cursa pentru Cupele Europene. E drept, de această dată problema se prezenta altfel, sârbul Milorad Kijac (fost antrenor la Dinamo Pancevo, campion de 4 ori cu Levski Sofia şi antrenor al naţionalei Bulgariei) având la dispoziţie un lot valoros, cuprinzând două sportive de lot naţional de senioare (Trică şi Salaoru), două de junioare (Ciocean şi Iancu), plus două internaţionale din Bulgaria - Tsvetanova şi Grigorova, prima dintre ele greu de contracarat de blocajele din Liga I până în prezent. După dubla din Cupa României în care victoriile au fost împărţite (3:0 şi 2:3), jocul de campionat, disputat în faţa unei săli pline (cca. 250 de spectatori), a confirmat statutul de favorită al echipei gazdă. În primele două seturi - aproape identice - Lugojul a ţinut scorul strâns în permanenţă până după jumătatea seturilor. Diferenţa nu s-a făcut atât în acţiuni de joc, cât, în majoritate, din

Etichetarea anvelopelor

Technocer

Produce şi comercializează: n toate tipurile de betoane şi mortare n agregate de balastieră n închiriere utilaje terasiere n comercializare mixturi asfaltice n construcţii drumuri şi poduri

greşeli individuale, preluarea deficientă a sportivelor C.S.M.-ului la serviciile foarte bune ale mureşencelor fiind prima cauză a realităţii afişate de tabela de marcaj. Serviciile forţate reuşite ale gazdelor, în contrapartidă cu cele forţate greşite ale oaspetelor au fost un alt motiv pentru desprinderea decisivă în primele două părţi ale meciului. În setul al treilea C.S.M. Lugoj a evoluat în alt ton şi cu altă atitudine, fiind foarte aproape de a relansa partida, la 18 : 18, moment în care, din scaunul principalului ploieştean Meşca s-a hotărît că jocul trebuie scurtat, gazdelor oferindu-li-se, absolut gratuit, două puncte consecutive ce aveau să fie determinante, întrun final tensionat, în teren şi pe marginea lui. Evident, sportivele noastre pot evolua mai bine. Idem pentru gazde care, deşi lider de valoare în grupul 5 -10 (din care fac parte alături de Piatra Neamţ, Blaj, Lugoj, Craiova şi Sibiu) vor creşte în valoare odată cu înaintarea în competiţie, având condiţii favorabile pentru acest lucru. Iar pe teren propriu adversara noastră din week-end a fost o nucă tare vizavi de orice team, pe Mureş pierzând anul trecut atât Bacăul, cât şi Dinamo. Pentru sportivele care reprezintă Lugojul urmează două partide foarte grele, cu echipe ce au ca obiectiv declarat câştigarea titlului naţional: sâmbătă, 13 octombrie, de la orele 18, cu C.S.M. Bucureşti, pe teren propriu şi deplasarea din

20 octombrie la Bucureşti, cu Dinamo. Sâmbătă, în Sala Sporturilor, sunteţi invitaţi la prima întâlnire oficială în campionat cu trupa pregătită de Bogdan Paul, ce debutează în propria sală în compania clubului-omolog din Capitală, echipa municipalităţii bucureştene. Adversari ne vor fi selecţionerul României – bulgarul Atanas Petrov - şi un lot ce conţine câteva sportive de top: Elena Zaharia, cea mai bună voleibalistă română a ultimilor ani, transferată de la Piatra Neamţ, bulgăroaica Karakasheva, slovena Medved, americanca Fonke, ucraineanca Iuliya Popova, precum, Irina Radu şi Bianca Moldovan, internaţionale şi ele. Intrarea este liberă, nu rataţi un joc care, indiferent de pronosticuri, porneşte de la egalitate, iar publicul poate participa, în condiţiile cele mai bune, la spectacol! Celelalte rezultatele ale primei etape: Volei Alba Blaj - SCM U Craiova = 3:1, Unic Piatra Neamţ - CS Argeş Volei Piteşti = 3:0, Ştiinţa Bacău - CSM Bucureşti 3:0, Universitatea Cluj - CSM Sibiu 1:3. Dinamo Bucureşti - Tomis Constanţa a fost amânat pentru data de 17 octombrie. Programul etapei a doua (13 octombrie): CSM Lugoj - CSM Bucureşti, Argeş Volei Piteşti - Ştiinţa Bacău, SCM U Craiova - Unic Piatra Neamţ, CSM Sibiu - Volei Alba Blaj, Tomis Constanţa - U Cluj, Medicina Tg. Mureş - Dinamo Bucureşti. Dan H. Brudiu

De la 1 noiembrie, toate anvelopele noi trebuie să aibă lipită o etichetă care să conţină informaţii privind trei criterii de performanţă. Scopul este de a creşte siguranţa şi eficienţa economică şi ecologică în transporturile rutiere. Etichetele vor conţine date similare celor de pe aparatele electrocasnice şi vor arăta consumul de carburant, siguranţa în trafic şi zgomotul exterior produs la o viteză constantă vor influenţa decizia de a cumpăra a utilizatorilor, care vor dori să achiziţioneze anvelope mai sigure, mai eficiente din punctul de vedere al consumului şi mai silenţioase. Există şi categorii de anvelope care nu vor fi etichetate, şi anume: n pneurile reşapate, cele profesionale de teren, cele de rezervă pentru uz temporar (tip T); n cele a căror categorie de viteză este sub 80 km/oră; n cele al căror diametru al jantei nu depăşeşte 254 mm sau e de minim 635 mm; n cele echipate cu dispozitive suplimentare pentru îmbunătăţirea tracţiunii; n cele proiectate doar pentru maşinile de curse; n cele proiectate numai la vehiculele înmatriculate prima dată înainte de 1 octombrie 1990. Noua lege se referă la toate anvelopele montate pe autoturisme noi, vehicule utilitare uşoare, camioane, autocare şi autobuze fabricate la sau după 1 iulie 2012.

Cabinet individual de psihologie ELENA petrovici AVIZ PSIHOLOGIC la obţinerea sau redobândirea permisului de conducere

Silcom

cu sediul în Lugoj, str. Timişorii, nr. 143-147

vinde

AVIZ PSIHOLOGIC la obţinerea şi păstrarea permisului de armă

Telefon: 0256/351.550 Fax: 0256/350.851 Mobile: 0727.770.530; 0768.109.648 Lugoj, str. Herendeşti nr. 10, email: technocer1@yahoo.co.uk

TESTĂRI LA SELECŢIA DE PERSONAL TEHNICI DE RELAXARE CONSILIERE PSIHOLOGICĂ Adresă cabinet: Lugoj, str. Cloşca nr.59 , tel: 0728229604

motostivuitor cu sarcina maximă 10 tone Informaţii la tel. +40256.307.300 sau la sediul SC SILCOM SA, str. Timişorii nr. 143-147


12-18 OCTombrie

PANORAMA

Mihăiţă Bojin - omul care îi ajută pe alţii să zâmbească! Mihăiţă Bojin a donat mai multe maşini de spălat semi-profesionale şi uscătoare, unor instituţii de asistenţă socială din Lugoj, Recaş şi Găvojdia, precum şi numeroase dispozitive medicale şi cărucioare copiilor cu dizabilităţi de la Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copilul cu Handicap Lugoj, precum şi peste 500 de cărucioare rulante persoanelor cu probleme locomotorii din zona Lugojului.

În calitate de consilier judeţean, Mihăiţă Bojin a sprijinit toate proiectele importante pentru Lugoj şi comunele învecinate. Un astfel de proiect este Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională, înfiinţat în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din localitatea Găvojdia. Prin acest proiect, 50 de adulţi cu handicap neuropsihic, dar cu abilităţi medii, beneficiază de terapie ocupaţională şi, astfel, au posibilitatea dobândirii deprinderilor de viaţă independentă şi îmbunătăţirea obiceiurilor necesare satisfacerii nevoilor personale, rezultatul final fiind creşterea gradului de autonomie personală cu posibilitatea reintegrării parţiale în societate. Cu siguranţă că astfel de gesturi aduc nu doar bucurie în vieţile oamenilor, dar alină şi suferinţele cauzate de vremurile de sărăcie pe care le trăim. Există printre noi oameni care îi ajută pe alţii să zâmbească. Un astfel de om este consilierul judeţean Mihăiţă Bojin, preşedintele democrat-liberalilor din Colegiul 7 Lugoj. În fiecare an, în preajma sfintelor sărbători, de generozitatea lui Mihăiţă Bojin s-au bucurat mii de copii şi adulţi din zona Lugojului şi din alte părţi ale ţării. Mihăiţă Bojin şi-a făcut un ţel din dorinţa de a-i ajuta pe cei în nevoie. Doar în ultimul an, consilierul judeţean Mihăiţă Bojin a distribuit peste 10.000 de pachete cu cadouri (alimente, haine, jucării, dulciuri, pantofi, rechizite) în Lugoj, Măguri, Criciova, Jdioara, Crivina, Lugojel, Boldur, Sacoşu Mare, Darova, Paniova, Secaş, Ghizela, Coşteiu de Sus, Hezeriş, Nădrag, Fărdea, Găvojdia, Ohaba Forgaci.

De darurile oferite de consilierul judeţean Mihăiţă Bojin au beneficiat şi peste 200 de familii nevoiaşe din cartierul lugojean Mondial-Bocşei, cel mai sărac cartier al Lugojului, dar şi copiii de Centrul Comunitar de Sprijin pentru Prevenirea Abandonului Şcolar din Măguri. Nu au fost uitaţi nici asistaţii de la unele instituţii sociale din Lugoj şi comunele învecinate, copiii din centrele de plasament şi familiile formate din copii crescuţi în aşezăminte sociale. La iniţiativa consilierului judeţean Mihăiţă Bojin, peste 200 de copii instituţionalizaţi, din centrele de plasament din Lugoj (strada Bocşei) şi Găvojdia, au beneficiat de consultaţii şi tratamente stomatologice gratuite. Acţiunea iniţiată de consilierul judeţean Mihăiţă Bojin nu a fost singura derulată în centrele de ocrotire a copiilor. Împreună cu organizaţia municipală PDL,

Nu eşti singur! Seria acţiunilor caritabile iniţiate de consilierul judeţean Mihăiţă Bojin continuă.

În zilele de 26 şi 27 octombrie, în cadrul acţiunii „Nu eşti singur!”, Mihăiţă Bojin va dărui cărucioare cu rotile persoanelor cu probleme locomotorii din zona Lugoj. Cărucioarele vor fi distribuite gratuit în curtea Şcolii creştine Harul (în spatele Sinagogii, pe strada Cuza Vodă). Pentru programare şi o bună coordonare a acţiunii, persoanele interesate se pot înscrie la numărul de telefon 0744.517.475.

SC Lucprest Bomet SRL Lugoj, str. Nera nr 35/36, tel. 0256.354.330

Orar: luni - vineri 8,30 - 16,45 sâmbătă 9 - 13

n grupuri sanitare n faianţă n gresie n adezivi n vopsele lavabile n căzi de baie n cădiţe de duş n cabine duş n baterii de duş, lavoar, bideu şi diferite accesorii pentru baie n mobilier de baie

ACTUALITATEA 9 n Fotbal, Liga a III-a

Rezultatele etapei a 6-a: Caransebeş - Rovinari 4-1; Giarmata - Reşiţa 3-2; Motru - Lugoj 4-1; Muncitorul - Făget 1-1; Pandurii II - Apă Craiova 1-0; Vladimirescu şi Mătăsari au stat. Etapa a 7-a, 12-13 octombrie: Apă Craiova - Caransebeş; Făget - Lugoj; Mătăsari - Pandurii II; Motru - Giarmata; Rovinari - Vladimirescu; FCM Reşiţa şi Muncitorul vor sta.

n Fotbal, Liga a IV-a

Rezultatele etapei a 10-a: Gottlob - Chişoda 2-4; Deta - Auto 1-0; CFR - Dudeştii Vechi 0-0; Dragşina - Jimbolia 2-1; Făget - Dumbrăviţa 3-1; Ghiroda - Becicherec 0-5; Peciu Nou - Nerău 4-5; Şag - Bobda 4-3; Sânnicolau - Belinţ 3-1. Etapa a 11-a, 13 octombrie: Auto - Şag; Becicherecu Mic - Dragşina; Bobda - Făget; Jimbolia - Gottlob; Nerău - CFR; Dumbrăviţa - Peciu Nou; Belinţ - Ghiroda; Dudeştii Vechi - Sânnicolau Mare.

n Fotbal judeţean

Rezultatele etapei a 8-a: Racoviţa - Nădrag 5-0; Remetea Mare Topolovăţ 3-0; Liebling - Bacova 1-1; Bazoş - Chizătău 3-2; Ictar - Boldur 2-3; ASU Poli - Bucovăţ 7-0; Urseni - Giarmata Vii 2-3; Leucuşeşti a stat. Etapa a 9-a (13-14 octombrie): Giarmata Vii - Racoviţa; Bucovăţ - Urseni; Boldur - ASU Poli; Chizătău - Ictar; Bacova - Leucuşeşti; Topolovăţ - Liebling; Nădrag Remetea Mare; Bazoşu Vechi stă.

n Juniori, Seria a 6-a

Rezultatele etapei a 5-a: Juniori A: Deva - Reşiţa 0-5; Motru - Caransebeş 3-0; Pandurii - Poli 1-3; Hunedoara - Rovinari 3-1; LPS Banatul - CSŞ Drobeta 2-3; CS Turnu Severin - Lugoj 4-1. Juniori B: Deva - Reşiţa 4-1; Motru - Caransebeş 1-1; Pandurii - Poli 2-0; Hunedoara - Rovinari 6-0; LPS Banatul - CSŞ Drobeta 6-1; CS Turnu Severin - Lugoj 3-1. Etapa viitoare (14 octombrie): Caransebeş - Deva; ACS Poli - Motru; Rovinari - Pandurii; CSŞ Drobeta - Hunedoara; Lugoj - LPS Banatul; CS Severin - Reşiţa.

n Fotbal municipal

Rezultatele etapei a 7-a. Seria I: Şanoviţa-Ghizela 3-0; Sacoşu T.Gruni 3-1; Secaş-Racoviţa 3-0, Buziaş-Babşa 5-1; Iosifalău-Lucareţ 3-0; Chevereş-Niţchidorf 6-2; Belinţ-Vucova 2-2; Darova a stat. Seria II: Fârdea-Ştiuca 0-6; Petroasa-ITL 3-6; Autoliv-Făget 4-3; Vulturii-Tomeşti 8-0; Tapia-Mănăştiur 3-1; CSŞ Lugoj şi Jabăr au stat. Etapa a 8-a: Seria I: Vucova - Darova (Duminică, ora 16); Niţchidorf - Belinţ (Duminică, ora 16); Lucareţ - Chevereş (Duminică, ora 11); Babşa - Iosifalău (Duminică, ora 16); Racoviţa - Buziaş (Duminică, ora 11); Gruni - Secaş (Duminică, ora 16); Şanoviţa - Sacoşu T. (Duminică, ora 16); Ghizela stă. Seria II: Ştiuca - Mănăştiur (Duminică, ora 16); Tomeşti - Tapia (Duminică, ora 11); Jabăr - Vulturii (Duminică, ora 16); ITL - Autoliv (Sâmbătă, ora 16); Fârdea - CSS Lugoj (Duminică, ora 11); Făget şi Petroasa stau. Dan FRATUŢESCU

RVA Mureş Insolvency Specialists SPRL, în calitate de lichidator judiciari al debitoarei SC P.S. Intex SA, în faliment, cu sediul social în Timişoara, str. Gh. Lazăr nr.42, judeţul Timiş continuă: LICITAŢIA PUBLICĂ pentru valorificarea următoarelor bunuri imobile din patrimoniul debitoarei: I. Imobilul situat în Timişoara, Calea Aradului, nr. 40, judeţul Timiş, 8.Depozit la subsol scara B acces din curte, compus din 4 săli depozitare şi acces în subsol cu 2,81% p.c. şi 45/812 mp teren Cf. colectiv 62645 CF Individual 102141/Timişoara. Preţ de strigare 54.279,2 lei. II . Imobilul situat în Timişoara, Str. Gh. Lazăr, nr. 42, bloc A3, parter, judeţul Timiş, 9.Spaţiu la parter compus din 4 birouri, sala protocol, 2 holuri, grup social şi anexă şi 18/2211 mp teren în proprietate, cuprins în cartea funciară nr.127927/Timişoara. Preţ de strigare 600.560 lei. Licitaţiile se organizează la sediul administratorului judiciar din TgMureş, str. G-ral Gh. Avramescu nr.4, judeţul Mureş la data de 19.10.2012 orele 13, cu repetabilitate săptămânală în zilele de vineri, la aceeaşi oră, până la valorificarea bunurilor. Pot participa la licitaţii persoanele fizice şi/sau juridice care achită garanţia de 10% din preţul de strigare, taxa de participare la licitaţie şi cumpără caietul de sarcini, până la ora 13 anterior zilei organizării licitaţiei.. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele, 0745/653430; 0265/269700 şi 0745146096


10 ACTUALITATEA

DIVERSE

12-18 OCTombrie

S-a tras cortina şi peste cea de a 11-a ediţie a FestteamArt

Aniversarea a două decenii de artă teatrală lugojeană (1992-2012) a reunit în cadrul Festivalului de Teatru FestteamArt o comunitate teatrală de execepţie: zece trupe de teatru din ţară şi străinătate, respectiv din Reşiţa, Călăraşi, Braşov, Caracal, Fălticeni, Lugoj (România) şi Verona (Italia), Salzburg (Austria), Kiev (Ucraina) şi Vârseţ (Serbia). Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a Municipiului,

în colaborare cu Primăria Lugoj, Consiliul Local Lugoj şi Consiliul Judeţean Timiş. Juriul singurului festival-concurs teatral neprofesionist cu participare internaţională din Romania a fost format din conf. dr. univ. Daniela Lemnaru, din cadrul Universităţii de Artă Teatrală din Tg.Mureş, Anca Maria Colţeanu – regizor de teatru şi televiziune, Anca Bălălău - publicist. Aprecierea performanţelor

scenice a fost acordată nu în ultimul rând de publicul lugojean, un public educat, rafinat şi foarte cultural, după cum declara Anca Maria Colţeanu, în cadrul conferinţei de presă. Un simplu experiment care ar fi transpus juriul şi actorii ce au performat pe scena Teatrului Traian Grozăvescu din Lugoj, fără să precizeze aspectul de “actori amatori”, ar fi demonstrat fără tăgadă un simplu fapt: în teatru culoarea face diferenţa, lipsa pasiunii în jocul actoricesc duce practic la dispariţia profesiei! Iar publicul lugojean a apreciat această pasiune cu care actorii i s-au dăruit. Piesa “Gaiţele” interpretată de actorii Teatrului Municipal Traian Grozavescu, în regia Mariei Voronca, nu s-a situat cu nimic mai prejos faţă de un spectacol al actorilor profesionişti, seara de 2 octombrie fiind cu adevărat incendiară! Spectacolele diverse şi dramaturgia clasică românească au conturat un material viu care a captivat publicul în cele cinci zile ale festivalului. Piesele prezentate au avut în conţinut acea reprezentativitate constantă în timp a pulsului societăţii, farmecul lui Caragiale din spec-

tacolul “Cap ai, minte ce-ţi mai trebuie?”, a Teatrului Municipal Caracal, sau acea căutare a “sensului pierdut” din spectacolul Teatrul Centrului Cultural “Reduta” Braşov, după piesa lui Ion Băieşu, fiind perfect potrivite în “regia” acestui festival. În premieră, la această ediţie, acordarea Premiului de Excelenţă „Eugen Gangan” , în memoria celui care a fost o prezenţă constantă decenii la rând pe scena teatrului lugojan, a demonstrat fără tăgadă că linia vieţii sale a fost scrisă pe această scenă alături de un colectiv care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Aşa cum spunea şi Anca Bălălău, condiţia umană ţine de un suflet real, iar acest suflet colectiv al Lugojului şi-a făcut simţită prezenţa în aceste zile cu adevărat speciale. Pe bună dreptate, Maria Voronca poate afirma cu mâna pe inimă: „am amintiri mai multe ca un milenar…”. Noi îi mulţumim pentru că ne face părtaşi la aceste amintiri deosebite, alături de actorii pe care îi coordonează, spre a ne transpune într-o lume a frumosului întru păstrarea tradiţiei culturale lugojene. Patricia GHEMEŞ

Amintiri spuse, trăite, dorite, împărtăşite de lugojeni alături de Ioan Holender

Întâlnirea din data de 8 octombrie 2012 va rămâne memorabilă prin prezenţa la Lugoj a celui mai longeviv director al prestigioasei Opere de Stat din Viena, Ioan Holender. Dubla lansare de carte a celor două volume autobiografice: “Spuse, trăite, dorite. Amintiri” şi “De la Timişoara la Viena”, eveniment organizat de Primăria Lugoj, Biblioteca Municipală Lugoj, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Timişoara, Galeria “Pro Arte” Lugoj, cenaclul şi revista “Banat”, a permis lugojenilor o întâlnire directă, o interacţiune vie cu o personalitate marcantă, un real ambasador al culturii şi valorilor româneşti peste graniţe! Volumul “De la Timişoara la Viena” constituie cea mai frumoasă descriere a relaţiilor domniei sale cu Timişoara, Ioan Holender având o capacitate deosebită de a „admira”, dar şi de a spune fără emfază ceea ce nu-i place, afirma prof. Cornel Ungureanu, în alocuţiunea sa din deschiderea evenimentului. „Lumea celor ce vor să

Anunţ

S.C. SALPREST S.A Lugoj anunţă populaţia municipiului Lugoj şi a comunelor învecinate că plata serviciului de coşerit, nu se efectuează pe loc, ci odată cu plata serviciilor de salubritate, fie direct la casieria societăţii, fie prin încasatorii de teren. Facem totodată precizarea că pentru curăţarea unui coş STAS (un nivel) se plăteşte suma de 27,53 lei, cu T.V.A. inclus. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0256.352.834 (secretariat), între orele 7,30 – 14,30.

pară mai mult decât sunt nu a fost niciodată şi a mea”, recunoaşte însuşi autorul. Sentimentul că se află în faţa unei personalităţi a fost încadrat cronologic ca apariţie în prima treime din viaţa sa, la Timişoara, în contact direct cu artiştii instituţiilor de cultură. Acest sistem de referinţă a avut o importanţă crucială, reuşita sa în ciuda vicisitudinilor întâmpinate are o explicaţie cât se poate de simplă: „Vreţi să ştiţi de ce şi cum de un nonvienez ajunge şeful cel mai longeviv al Stadtsoper? Simplu: pentru că este un profesionist puternic, carismatic şi curajos! Dacă nu ar fi fost aşa, ar fi fost acum un oarecare anonim pensionar din Timişoara.” Definind Lugojul ca fiind oraşul lui Traian Grozăvescu, amintirile maestrului Ioan Holender se leagă în acelaşi timp şi de artiştii lugojeni consacraţi, un moment emoţionant fiind pioasa readucere aminte a sopranei Mirela Zafiri. Astfel, titlul “Spuse, trăite, dorite. Amintiri”, al celui de-al doilea volum, se conturează într-un

SC BOICU ELECTRIC SRL Situat pe Splaiul Morilor nr. 4 A (vizavi de Bazarul Pieţei)

Comercializează:

Plafoniere şi aplice începând cu 12 lei/m Informaţii la telefoanele 0256/354.223 sau 0722.387.426. Bani mulţi

Operator de televiziune

Terenuri

Doică Simbol mitic

Itinerarii Mircea ANGHEL Ispită

Lipotimie

Aţă

Manelă

A povesti

Tania Eneşca

Obraz A striga Se încurcă uneori (sg.) Epoci

Cutii mici

Noroi (reg.)

Biruri

Ion Luca Organ de zbor al păsărilor

Maşină de război

VREI să fii proprietar pe o căsuţă cu garaj şi curte, la preţ de apartament, dar nu ai toţi banii? În 6 luni, maxim 12 luni, visul ţi se va îndeplini, dacă suni la 0727.662.492.

n materiale electrice n cabluri, conductori etc. n spoturi, aplice n aparatură din gama SIEMENS, GEWISS, COMTEC n scule electrice marca BOSCH, MAKITA, SKILL

A se da jos Dat de pomană

Fascicule

mod subtil, acele amintiri dorite fiind cele rămase neîmplinite… traduse prin momente care ar mai fi putut să fie… Lord George Weidenfeld, vorbind despre Ioan Holender: ”o figură luminoasă în viaţa muzicală europeană, remarcându-se nu numai ca director de operă, ci şi prin intervenţiile sale privind drepturile oamenilor şi etica în cultură. Este o personalitate marcantă nu numai ca manager cultural”. În aceasta seară de octombrie, alături de Ioan Holender am învăţat că: „Arta şi cultura presupun un efort. Există actualmente o sărăcie de spirit, pentru că fiecare e în fugă enormă după ceva. Eu am căutat să nu mă grăbesc. Cu graba ajungi mai repede pe pisc, dar la fel de repede cazi. Cei care ajung pe pisc paraşutaţi, nu fac drumul firesc până acolo. Când vin înfrângerile vor cădea, pentru că nu au învăţat că fără înfrângeri şi greutăţi nu există succese”… Patricia GHEMEŞ

Avânt

s bancuri s bancuri s JJJ Un Boieng 747, o cursă lungă de noapte, o stewardesă superbă, cu un decolteu mare, se apleacă deasupra unui pasager care nu dormea şi-l întreabă încetişor: - Doriţi lapte sau ceai? Pasagerul: - În care e lapte şi în care e ceai? JJJ Femeile sunt ca fructele. Au forme şi culori diferite, aroma şi gustul diferă de la una la alta… Problema apare când îţi dai seama că îţi place salata de fructe… JJJ - De ce sunt ţiganii muzicieni ? - Pentru că dorm pe “sol” şi vorbesc cu “fa”. JJJ Cu adâncă durere în suflet anunţăm dispariţia, dintre noi, a celui ce a fost şi nu mai e... Doru D. Muncă. JJJ - Scumpo, dimineaţa, când mă bărbieresc mă simt cu zece ani mai tânăr. - Şi atunci de ce nu te bărbiereşti seara? JJJ Se întâlnesc doi amici pe stradă: - Măi, tu ştii ce este un stilist? - Un moldovean care ţine cu Steaua.

JJJ - Vasile, se poate? Ai numai 4 şi 5 pe linie, doar la engleză ai 10. Ce vrei să ajungi în viaţă? - Emigrant ! JJJ - Dacă vrei să ai o nevastă deşteaptă, frumoasă şi bogată trebuie să te însori de trei ori... JJJ -Şapte ani de zile n-am băut, n-am fumat, n-am alergat după femei, până în clipa în care m-am dus prima zi la şcoală ! JJJ Viaţa bărbaţilor e ca o zebră: blondă, brunetă, blondă, brunetă... A femeilor - ca grădina zoologică: bou, măgar, maimuţă... JJJ Pe o plajă de nudişti: - Domnişoară, ştiţi de ce am nevoie acum? - Nu sunt oarbă, văd! JJJ Un tip îl întreabă pe Dumnezeu: - Doamne, de ce toate fetele sunt drăguţe, dulci, graţioase, iar femeile sunt nasoale şi sâcâitoare? Domnul spune: - Pentru că pe fete le creez eu, iar femei le faceţi voi!


12-18 OCTombrie

DIVERSE

ACTUALITATEA 11 Mii de oameni au petrecut la Festivalul Horoscop săptămânal

Papricaşului şi Vinului de la Buziaş B

B

T

S

G

S

Peste 40 de cazane cu papricaş, gulaş sau fasole au fost puse la foc de către bucătari, duminică, 7 octombrie 2012, la Buziaş, în cadrul Festivalului Papricaşului şi Vinului.Papricaş, gulaş, mici, grătare, vin, bere, muzică populară şi voie bună, într-un cuvânt: petrecere. Asta au găsit cele câteva mii de persoane care au ţinut să fie prezente duminică la Buziaş, unde s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a Festivalului Papricaşului şi Vinului. La start s-au reunit 17 societăţi comerciale sau instituţii, care s-au întrecut în a găti cea mai bună reţetă de papricaş. Juriul a făcut faţă cu greu provocării, spune preşedintele acestuia, doctorul Aurel Albulescu, însă pentru că o competiţie trebuie câştigată de cineva, laureaţii de anul acesta sunt angajaţii Primăriei Giroc, cei care au adunat cele mai multe puncte, aprecieri şi farfurii goale. Locurile II şi III au fost ocupate de către Monrovia Impex din Timişoara şi Eutibelis Timişoara. Au fost acordate două premii speciale, Premiul ”Veveriţa”, câştigat de

ERBEC: Cu un comportament labil, atât de schimbător că nu mai sunt recunoscuţi nici de rude, vor intra în conflict cu mai toată lumea. Gemenii vor fi singurii care le vor mai găsi scuze. Vor avea probleme în familie (vor fi sancţionaţi aspru). Din păcate, cel mai nefavorabil aspect va fi cel al sănătăţii.

Uica Mihai şi Premiul Inimii, câştigat de Caia Univers, din Şiria - Arad. Reprezentanţii lui Bachus au fost în număr de nouă, vinul fiind din belşug şi de diferite sortimente, şi aici existând un bonus: palincă de la mama ei…din Ungaria. După un asemenea ospăţ, vizitatorii au putut urmări spectacolul care s-a desfăşurat pe scena din parc, acolo unde 300 de dansatori şi interpreţi de la 14 ansambluri folclorice au încântat publicul cu dansuri populare şi muzică folclorică. Printre formaţiile participante s-au numărat Ansamblul „Banatul” de la Timişoara, Ansamblul „Reşiţeana”, Ansamblul „Cununa Timişului” de la Ghi-

roda, ansamblurile „Bocşana” şi „Vermeşana” din CarasSeverin, Ansamblul „Flori Bănăţene” de la Topolovăţu Mare, Ansamblul „Ghiocelul” Giroc şi Ansamblul „Hora Belinţului”. Lugojul a fost reprezentat ca de fiecare dată cu cinste de Ansamblul „Lugojana”, condus de instructorul Puiu Munteanu. Organizatorii manifestării, Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş, reprezentată de Sorin Munteanu şi Primăria Buziaş, speră ca tradiţia festivalului să continue şi în anii următori, cu prezenţe mai mari şi cu un papricaş la fel de gustos ca până acum. Ion MOLDOVAN, Gabriel IOSA

Primăria Municipiului Lugoj, cu sediul în Lugoj, Piaţa Victoriei, nr. 4, organizează concurs de recrutare în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia Economică, Serviciul Impozite şi Taxe, Compartiment Constatare, Impunere, Urmărire, Executare Silită Persoane Fizice, de: n INSPECTOR, grad profesional Asistent n INSPECTOR, grad profesional Principal CONDIŢII DE PARTICIPARE: a) condiţii generale de participare la concurs: - candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici - republicată, cu modificările şi completările ulterioare. b) condiţii specifice de participare la concurs: l studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţe juridice sau ştiinţe economice; l vechime minimă în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcţiilor publice temporar vacante: 1 an pentru funcţia publică de execuţie vacantă de Inspector Asistent şi 5 ani pentru funcţia publică de execuţie vacantă de Inspector Principal; l cunoştinţe operare pe calculator – nivel mediu. CONDIŢIILE DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI: Proba scrisă se va desfăşura în data de 25.10.2012, ora 10, iar interviul se va susţine în data de 30.10.2012, ora 14, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj din P-ţa Victoriei, nr. 4. Dosarele se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, Compartiment Resurse Umane până la data de 22.10.2012. Relaţii suplimentare la Compartiment Relaţii cu Publicul, camera 7, tel. 0256/352240, interior 210.

aur: Aţi luat o decizie importantă în ceea ce priveşte cariera. Nu vă daţi în lături când vine vorba de investiţii în locuinţă. Situaţia financiară se îmbunătăţeşte simţitor, iar în viaţa sentimentală lucrurile se stabilizează. Intervalul aduce mult noroc pentru toţi nativii, dar mai ales pentru femei, cele îndrăgostite. emeni: Pesimism şi iritare, din cauza problemelor pe care le-aţi avut din cauza unor accidente stupide. Chiar dacă aţi depăşit intervalul periculos, sunteţi încă predispus la accidentări de diverse feluri. Reveniţi la idei pe care le-aţi mai exploatat şi până acum, fără vreun succes deosebit.

R

alanţă: Oamenii politici trec prin tot felul de evenimente care îi derutează. Atât starea de sănătate, cât şi relaţiile cu cei din anturaj sunt la limită - este bine să continuaţi să ţineţi regim. Întâlnirile amoroase sunt amânate, dar deja aveţi altceva mai bun de făcut (sau cel puţin asta veţi spune).

corpion: Apar unele discuţii pe tema banilor şi este de preferat să nu faceţi împrumuturi, mai ales dacă aveţi parteneri Peşti, Tauri, Gemeni. Spre sfârşitul intervalului, asistaţi la evenimente prin care se vor afirma rudele mai tinere. Apar şi ocazii favorabile pentru cei care sunt în căutarea unui nou job. ăgetător: Recuperaţi o sumă de bani de la datornicii mai vechi şi faceţi investiţiile dorite. Dacă vă decideţi să fiţi mai econom, este posibil să fiţi surprins de efectul benefic al acestei decizii. Aveţi o intuiţie deosebită, iar dacă demaraţi proiecte noi, veţi pune baze viabile unor contracte foarte avantajoase.

C

ac: Scandalurile v-au obosit, dar descoperiţi că dacă sunteţi (sau păreţi) indiferent este mai bine. Bune rezultate pentru toţi oamenii de afaceri. La mijlocul intervalului, sunteţi un model de eficienţă şi chiar dacă sunteţi invidiat continuaţi să obţineţi cu nonşalanţă succese. Nu dispuneţi de suficientă răbdare.

apricorn: Mult prea optimist şi cam guraliv, nu luaţi în seamă calomniile ce vor da naştere unor scandaluri de proporţii. Oamenii politici sunt în primejdie de a fi contestaţi sau supravegheaţi îndeaproape. Trebuie ca din când în când să le spuneţi câteva cuvinte mai dure colegilor şi colegelor.

eu: Găsiţi soluţii originale pentru problemele comune, dar nu le comunicaţi celor interesaţi. Sunteţi decis să le daţi o lecţie celorlalţi şi porniţi o adevărată campanie împotriva adversarilor, care, dacă este caracterizată de cuvinte violente, nu-şi va atinge scopul. Mun ciţi mult pentru bani puţini.

ărsător: Aveţi mai multă grijă de sănătatea dv. în această perioadă, chiar dacă pentru moment vă simţiţi bine! Femeile mai vârstnice din familie vă fac reproşuri neîntemeiate, doar pentru că vor să vă şicaneze. Copiii dv. încearcă să mai scoată ceva bani de buzunar şi nu iau în seamă greutăţile.

L

F

ecioară: Sunteţi în continuare obligat să faceţi în continuare cheltuieli mai mari din pricina unor drumuri ce vă fac plăcere, dar de care v-aţi fi putut lipsi. Sunteţi încurajat toată săptămâna de rudele mai tinere să acţionaţi pentru recuperarea unor drepturi şi să petreceţi mai mult timp împreună.

V P

eşti: Altruismul, dar şi ambiţia dv. sunt puse la grea încercare luni, din cauza tendinţei prietenelor de a se ocupa de treburi care nu sunt ale lor. Sunteţi învinuit că aţi devenit zgârciob şi nerecunoscător. Rudele devin şi ele invidioase. Nu ar fi de mirare ca să fiţi acuzat de egocentrism sau avariţie.

ANUNŢ PUBLIC

privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Sală Antrenament

Sala de sport a Colegiului Tehnic “Valeriu Branişte” Str. Gheorghe Doja nr. 41 (str. cu Spitalul Municipal)

Contact: Daniel Rogobete (3 DAN Aikido) Tel: 0723.077.686; www.aikikai-lugoj.ro

SC K’ossi România SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire microintreprindere cu obiect de activitate prelucrare şi conservare fructe şi legume în comuna Bethausen, localitatea Leucuşeşti” propus a fi amplasat în localitatea Leucuşeşti, jud. Timiş. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul ARPM Timişoara, localitatea Timişoara, b-dul Liviu Rebreanu nr. 18 - 18A, şi la sediul Primăriei Bethausen, localitatea Leucuşeşti, în zilele de luni - vineri între orele 8-16. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul ARPM Timişoara.

SERVICE AUTO Angajăm muncitori CrisCar pentru strada Ep. Dr. Ioan Bălan nr. 44 (fosta Semenicului)

reparaţii auto

Informaţii la tel: 0256/329.731

vulcanizare şi spălătorie auto. Tel: 0722.428.849.

SC Bujorelis SRL angajează de urgenţă vânzătoare Informaţii la magazinele de pe strada Someşului, sau la telefon: 0725.207.338.

Cuzman Company str. Bobâlnei nr.11, tel: 0723.185.183

primeşte deşeuri din metal, carton şi plastic. Informaţii la sediul firmei, Lugoj, str. Bobâlnei nr.11, tel: 0723.185.183


12 ACTUALITATEA imobiliare vând casă aproape de Tr.-

PUBLICITATE

cărămidă, 2 balcoane, centrală proprie, Lugoj, zona centrală, splaiul Coşbuc nr.3 Bis, et.1, ap.4. Informaţii la telefon: 0721.289.282, zilnic ora 10-12, 19-20, preţ 45.000 euro negociabil. vând teren intravilan în Coşteiu, 1500 mp, 20 euro/mp, negociabil. Tel: 0724.391.237. vând vilă P+M, zona Tudor Vladimirescu, modernă, toate dotările. Preţ 70.000 euro neg. Tel: 0721.810.620.

Severin. Tel: 0722.596.610. vând casă cu 5 camere, curte, grădină, 2 garaje, preţ negociabil. Tel: 0721.832.715. cumpăr teren agricol în Belinţ, Babşa, Balinţ, Gruni, Târgovişte. Tel: 0785.298.437. vând casă în Lugoj. Informaţii la tel: 0743.817.040. vând teren în localitatea Bethausen, 1500 mp, informaţii la tel: 0763.651.571. vând apartament cu 3 camere, Micro I, vând casă pe str. Siretului nr.3, vând teren 1 ha pe str. Timişorii. Tel: 0728.051.335. vând în Lugoj zona A, casă modernizată formată din: casă de locuit din 5 camere, 1 bucătărie, 2 băi şi spaţiu comercial format din terasă acoperită, bar complet utilată. Menţionez: casa are 2 intrări în 2 străzi diferite. Tel: 0762.611.872. Vând ap. 3 camere, Ceahlăului, ultracentral, p/4, decomandat, suprafaţa utilă 60 mp, an constructie 1984, balcon închis cu termopan, pretabil atât pentru locuit cât şi pentru sediu de firmă, preţ 35.000 euro, negociabil. Tel: 0724.538.444; 0749.333.080. Vând casă în Boldur (7 km de Lugoj) pe strada Principală, 4 camere, bucătărie, baie, anexe, bucătărie de vară, 2 corpuri de clădire - curte cu vie şi pomi fructiferi, apă curentă, încălzire pe lemne, suprafaţă totală teren 1820 mp, preţ 35.500 euro negociabil. Telefon: 0735.557.899. vând apartament 3 camere, mobilat, confort 1, cu spaţiu locuibil de 81 mp din

auto

vând camion Iveco Eurocargo înmatriculat, cabină dormit, 7,49 t, preţ 5.600 euro negociabil. Tel: 0723.737.218. Vând VW Polo, 4 uşi, an fabricaţie 1995, în stare bună, înscris pe Timiş, acte la zi, preţ negociabil. Tel: 0727.107.815. Vând WV Vento, diesel, în stare foarte bună, înmatriculat în Bulgaria. Informaţii la telefon: 0727.372.010. Vând Dacia 1300 pentru programul Rabla. Telefon: 0760.147.180.

închirieri

găzduiesc tineri căsătoriţi pentru îngrijire. Tel: 0721.724.332. caut garsonieră, ofer 50 de euro/lună, condiţii, zonă centrală. Tel: 0728.639.380. înCHIRIEZ spaţiu comercial vizavi de Poşta Mare. Schimb ap. 3 camere Lugoj cu Timişoara. Tel: 0727.709.050 sau 0762.547.120.

diverse cumpăr şi vând play

station 2, manete S touch, preţ 160 lei, schimb cu telefon play station portabil, orice model,

Lugoj, str. Dunării nr. 7A Tel. 0722 567 046, 0356 808 933

Service la domiciliu

psp, ofer plata pe loc. Tel: 0721.798.604. vând 2 porci rasa Marele Alb, până la 150 kg, în Bîrna nr. 98. Tel: 0256/334.433. vând bulbi de narcise şi lalele, plante de colecţie deosebite şi rizomi de irişi speciali, aduşi din Franţa, din grădinile lui Monet. OFERTĂ UNICĂ! Tel: 0762.667.564; 0256/336.656. pierdut carnet student pe numele Tipei Lorena. Îl declar nul. pierdut căţeluşă în zona Stadion sau pe Oloşagului, Paul Chinezu, poate şi Banatului, vă rog să mă contactaţi. Urmează un tratament medical! Tel: 0760.838.105. vând tractor mic cu remorcă, marcă germană şi volă mărime medie cu set motor nou. Tel: 0728.941.122. Vând culegător de porumb Smaj pe un rând, semănătoare de porumb cu fertilizator pe patru şi pe 2 rânduri, mig de împrăştiat azot de 500 l nou, remorcă pentru tractor mic, scalificator cu vibraţie, disc cu 4 bateri purtat, tractor Bulder în 2 pistoane, plug german cu 3 brăzdare, plug cu un brăzdar, are sistem de ridicare proprie, şiruitoare pe 3 rânduri, greblă tip păianjen, staţie de ierbicidat, congelator tip ladă 280 l, freză de pământ pt tractor mic,

S-a redeschis Magazinul Asia str. Timişoarei nr. 17

Vor fi reduceri foarte mari, între 30% şi 70%

teren în ţarina mică 5.700 mp, loc de casă cu număr în Tapia 1.500 mp central, teren extravilan între Lugoj şi Tapia 1.200 mp, teren intravilan în Ţipari 2.200 mp, dau în arendă grădină pe strada 13 decembrie. Informaţii la tel: 0767.292.102; 0723.484.047. vând robot tâmplărie, bicicletă nouă 18 viteze, nefolosită, flex puţin folosit 18 mm, calorifer electric 9 elemenţi, aerotermă economă nouă, trans. sudură nou, totul împreună 1000 lei sau schimb cu lemn de foc, esenţă tare, tăiate chituci. Informaţii la tel: 0762.611.872. Vând mobilă de sufragerie, dormitor TM şi 2 fotolii, preţ negociabil. Informaţii la tel: 0722.508.476. Vând 43 de capre de rasă, 400 de euro/buc. Informaţii la tel: 0741.480.008. Vând vitrine frigorifice, malaxor, cântare electronice. Informaţii la tel: 0760.147.180.

afaceri

Caut femeie pentru îngrijire persoană în vârstă (femei). Tel: 0736.936.742. Cabinet dermato-venerice Dr. Ţeţ Valer, Cotu Mic, bl. 34, ap. 2, consultaţii şi tratamente contra cost: luni-vineri, 13.30-17, sâmbăta, 9-12. Informaţii la telefoanele: 0256. 350.949; 0751.253.571. tâmplar, montez uşi din lemn, metal, podele laminate, lambriuri, amenajări mansarde din lemn, repar uşi, geamuri, mobilă, rulouri etc. Tel: 0764.937.164. tratament cu lipitori medicinale, masaj, reflexo-terapie şi tăiat sub limbă la domiciliul clientului. Tel: 0769.605.150. masaj la domiciliul clientului terapeutic cu ventuze, relaxare, anticelulitic. Infor-

Orar: zilnic 9-18, sâmbăta 9-14.

n

SC

ef e

TE

OT

RA

NS

LA

TIO

N

ct u In în ăm f n te or l şi t o m eg d ra Sp tra aţ ali in du l. ns ii: ză ori ce 20 la te ri ce ri ti l. n a nr De on 07 ot lim uto “s . ce @ 2 ar b r ub 18 m ya 3.4 ia ă iz at po , et br ho 42 le e ar . 1 ie 1 o.c .8 tă , 98 om 20 ” 9 ; ;

Info: str. 20 Dec. 1989 nr. 4 office@retourtm.ro 0049 176 991 474 93 0040 722 441 967 0040 766 516 055 retourtm.ro

SR

L

ReTour.gmbh

Transport cu camion de 32 de tone: nisip, balast, cherestea, moloz, diverse. Preţ avantajos. Informaţii la tel: 0734.417.636.

talon mica publicitate 2012

68, fără copii, fără vicii, doresc să cunosc o fată serioasă de la sat sau oraş pentru prietenie, căsătorie, rog seriozitate. Tel: 0725.433.684.

aniversări

pentru Dan Tinaru, prietenii de la Actualitatea îţi doresc inspiraţie veşnică, cât mai multă fericire şi să ai parte de tot ce e mai bun în viaţă. La mulţi ani! pentru Gabi Iosa, La mulţi ani!, multă fericire, sănătate, noroc, la mai multe cărţi şi tot ce îţi doreşti să se împlinească! Prietenii de la Actualitatea.

la Coşteiu (5 km de LUGOJ) Informaţii la tel: 0723.311.785, 0728.904.284 CV pe e-mail: farmaciapharmauris@yahoo.com

Vând laptopuri începând cu Pentium 4 până la Intel Core 2 DUO, preţuri de la 300 lei. Informaţii la telefon: 0760.753.753 sau pe messenger laptoplugoj.

pe unghii naturale - 40 lei; întreţinere - 25 lei. Informaţii la tel: 0728.831.405. În perioada 2-8 octombrie 2012, la Registrul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Lugoj, au fost înregistrate următoarele decese: Nicu Gogu (48 de ani); Iuliana Ghica (81); Hosszu Maria (54); Valer Damian (58); Mihaela Ţenche (51); Petru Becan (86); Gheorghe Samoilă (78); Gheorghe Vasile Fiat (59); Petru Elekeş (72); Anastasie Brezescu (91); Ioan Franţ (91); Ana Iacobescu (65); Elisabeta Balla (87).

devirusez etc. Inf. la tel.: 0724. 579.729, după ora 17. Service autorizat telefoane mobile şi calculatoare, cu o experienţă pe piaţa locală de peste 7 ani, deblocăm şi reparăm orice model de telefon mobil. Reparăm calculatoare şi laptopuri, orice model şi configuraţie. Deblocăm console jocuri: PSP, PS3, XBOX, WII. Instalări soft navigaţie pe telefoane şi GPS-uri. Amanet produse electronice! Preţuri fără concurenţă! Informaţii pe strada Siretului, nr.2 (vizavi de cabinetul stomatologic). Telefon: 0723.004.709. efectuez transport de colete şi persoane România - Austria - Italia şi tur retur. Informaţii şi rezervări la tel.: 0733.426.228 şi 00393291959500. filmări video - foto nunţi, botezuri, diferite ocazii, la preţ avantajos şi calitate deosebită. Tel: 0724695679. execut construcţii de la A la Z, instalaţii electrice şi sanitare, la preţuri moderate, şi calitate deosebită, ne deplasăm oriunde. Informaţii la telefon: 0768.258.486.

matrimoniale tânăr drăguţ, 33/1.65/

Angajăm FARMACIST

Lugoj, str. Traian Grozăvescu nr. 12, tel./fax: 0256 / 356 583 www.husanu.ro

9 decese

Numele....................................... Prenumele.......................................... Adresa ............................................... Telefon........................................ Textul anunţului .................................................................................... ................................................................................................................ ................................................................................................................ ................................................................................................................ ................................................................................................................ ................................................................................................................ Taloanele se primesc zilnic la sediul redacţiei, Lugoj, str. N. Bălcescu nr. 6, între 9-15, până miercuri, ora 10

la mulţi ani!, Mihăiţă, îţi urează Veta, Liţă, Nicuţa şi Ion, la împlinirea frumoasei vârste de 18 ani, să ai parte de tot ce e mai frumos pe lume!

n travertin/calcar/onix/compozit n placaje, pardoseli, glafuri, blaturi, mobilier, şemineuri, monumente funerare n recondiţionări arhitecturale, monumentale, pardoseli n gravuri foto-ceramică n soluţii pentru întreţinerea pietrei naturale.

Aplic unghii false cu gel, la domiciliu, zilnic după ora 10. Aplicare tipsuri cu gel- 50 lei; aplicare gel

cernoschi@yahoo.com. Transport persoane şi pachete pe ruta România, Austria, Germania, Elveţia şi retur, de la adresă la adresă, cu autoturisme confortabile, preţuri avantajoase şi seriozitate. Pentru grupuri organizate, reduceri de preţuri. Informaţii la telefon 0724.217.979. Închiriez la diverse festivităţi, nunţi, botezuri sau aniversări, porumbei albi, valabil şi pentru persoanele care deţin restaurante. Preţ informativ: 10 lei (porumbelul) în oraş şi 15-20 de lei în alte oraşe. Informaţii la tel: 0763.653.008. Specialist IT, instalez şi depanez rapid, la domiciliul dvs. calculatoare, rootere, imprimante, instalez windows,

la mulţi ani!, Mihăiţă Damşa, să ai parte de cât mai mult noroc, sănătate şi iubire alături de cei dragi. Părinţii, sora şi bunicii.

Marmură şi Granit

Salon masaj

0722.160.291; 0256/329.726 efectuează următoarele tipuri de masaj: reflexoterapie, masaj terapeutic, masaj relaxare, masaj anticelulitic, într-un ambient foarte plăcut.

maţii la tel: 0724.420.203. execut zidărie, rigips, gresie, parchet, podele, lambriuri, uşi de interior, reparaţii acoperişuri, instalaţii sanitare şi electrice. Tel: 0723.130.340. Electrician autorizat execut instalaţii electrice interioare. Execut prize de pământ şi dau buletin de verificare a prizei depământ.Montezautomatede iluminat casa-scării la blocuri. Montez prize, întrerupătoare, lustre. Înlocuiesc tablouri electrice vechi cu tablouri electrice noi cu siguranţe automate la blocuri, case. Informaţii la tel: 0730.868.993. Electrician, execut instalaţii electrice. Informaţii la telefon: 0721.728.913 sau la adresa de e-mail: cornel_

HUŞANU

Transport persoane şi colete RomAnia - Germania

12-18 OCTombrie

SCLugoj, DOMIPATRI SRL str. Bucegi nr. 43,

vizavi de Parcul George Enescu

De 10 ani în aceeaşi locaţie OFERIM:

n vânzare anvelope auto iarnă şi vară, noi şi second-hand; n jante aliaj şi oţel, din stoc şi la comandă; n servicii vulcanizare; n echilibrat roţi; n servicii spălătorie auto

OFERTĂ DE IARNĂ

155/65/13: 175 lei 155/80/13: 175 lei 165/70/13: 180 lei 165/70/14: 180 lei 185/60/14: 215 lei 185/65/14: 220 lei

185/65/15: 225 lei 195/65/15: 235 lei 195/60/15: 260 lei 175/80/14 C: 310 lei 205/55/16: 280 lei 225/70/15 C:470 lei

Montat + Echilibrat inclus

Anvelope second-hand toate mărimile, de la 30 lei/buc.

Tel. 0722.428.849 sau 0763.922.113

SC MERIDIAN 22 SA În urma somaţiilor de plată trimise către utilizatorii care nu şi-au onorat obligaţiile contractuale către societatea noastră şi înregistrează sume restante la plată, S.C.MERIDIAN 22 S.A. anunţă continuarea acţiunii de debranşare de la reţeaua publică de apă. Cheltuielile aferente sistării, reluării furnizării serviciului- în sumă de 1.000 lei, cât şi costul refacerii carosabilului afectat - în sumă de 1.000 lei se suportă de utilizator (conf. Legii nr. 51/2006 - actualizată). Pentru a preveni aceste cheltuieli suplimentare, vă solicităm să efectuaţi plata sumelor restante la casieria societăţii sau în conturile bancare curente ale societăţii noastre în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, vă facem cunoscut că efectuarea plăţii facturilor restante, chiar în ziua programării pentru debranşare nu exonerează pe utilizatorul restant de plata cheltuielilor suplimentare aferente debranşării. Rebranşarea se va efectua în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la efectuarea tuturor plăţilor. CONDUCEREA SC MERIDIAN 22 SA LUGOJ


12-18 OCTombrie

SUPERSTAR

ACTUALITATEA 15

Doutzen Kroes, preferata olandezilor pentru o aventură

Sofia Vergara nu vrea să-şi ceară scuze că e frumoasă Este mereu în topurile celor mai sexy femei,

iar Sofia Vergara a mărturisit că felul cum arată a ajutat-o mult în carieră, dar nu regretă deloc. „Nu vreau să mă scuz că sunt frumoasă. Am profitat mereu de frumuseţea mea, mi-a deschis uşi, nu am simţit niciodată că trebuie să demonstrez că eram inteligentă sau că am simţul afacerilor”, a declarat starul din „Modern Family”. Cu toate acestea, vedeta ştie că asta nu va dura: „Am 40 de ani şi sunt în lumea spectacolului de mai bine de 23 de ani. Ştiu că este mereu cineva mai tânără şi mai frumoasă la orizont”, a completat vedeta.

Cei mai mulţi ar dori o aventură cu Doutzen Kroes. Modelul a reuşit să depăşească vedete cu mare priză la public, precum Sylvie van der Vaart sau Yolanthe Cabau, soţia fotbalistului Wesley Sneijder, care s-au mulţumit, surprinzător, doar cu locurile 5, respectiv 6. După Doutzen, cele mai multe voturi le-a adunat prezentatoarea ştirilor de la NOS, Sacha de Boer, soţia vedetei tv Rick Nieman, iar pe poziţia a treia s-a situat Katja, partenera de viaţă a actorului Thijs Römer. Dacă îngeraşul Victoria’s Secret are 27 de ani, celelalte două au trecut de prima tinereţe: Sacha are 45, iar Katja, 37. De altfel, vârsta nu a fost un criteriu important. Ocupanta locului 4, Heleen van Royen, are 47 de ani, iar cea a poziţiei a şaptea, Linda de Mol, 48. Pentru olandezi, zicala cu găina bătrână care face ciorba bună este o realitate.

Antonia, atacată murdar: “Toţi cei care şi-o pot permite au avut-o”

Nicole Kidman, după divorţul de Divorţul de Tom Cruise a trimis-o într-o depresie de câteva luni pe Nicole Kidman. Câştigătoarea premiului Oscar s-a măritat cu starul de la Hollywood pe când avea doar 23 de ani şi au adoptat doi copii împreună, înainte ca relaţia să se termine cu un divorţ, în 2001. „M-am măritat repede şi de tânără. Dar nu regret asta pentru că mi i-a adus pe Bella şi Connor şi am avut un

în depresie Tom Cruise mariaj fantastic o perioadă lungă. Apoi când nu a mai

mers a trebuit să sap adânc să aflu cum trec prin depresie. Nu am regrete. Face parte din maturizare”, a declarat starul.

Cameron Diaz e capabilă să facă copii dacă vrea Realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu”,, a comentat în stilul caracteristic apariţia Antoniei pe prima pagină a revistei „VIVA”. „Aceasta este Antonia. 23 de ani. Fostă iubită a tutor starurilor din România! Toţi cei care şi-o pot permite au avut-o ca iubită. E şi mamă, e şi casnică, e şi gospodină! Eu nu am auzit-o niciodată cântând, am înţeles că e cântăreaţă. Nu ştiu dacă se văd foarte clar care sunt argumentele ei, evident că nu se mai pune problema de voce. Aceasta este vestita Antonia”, a spus Radu Banciu despre cântăreaţă.

Paula Seling colaborează cu cel mai tânăr producător muzical al momentului Proaspăt întoarsă din Grecia, Paula Seling nu stă degeaba şi s-a pus pe fapte. Artista pregăteşte noi piese, iar prima a fost deja lasată pe net.

Christina Aguilera e grasă şi fericită

Departe de ea gândul să se adapteze la moda divelor anorectice, albe, subţirele şi cu ochi albaştri. Christina nu are de gând să-şi trădeze originile ecuadoriene. Nu vede niciun motiv să facă asta. Aşa că se bucură

de formele ei. Vedeta a rezistat tuturor tentativelor de a i se impune un regim. „Sunt o grăsană şi nu vreau să mor de foame”, a subliniat ea. Evident, exagerează, chiar dacă kilogramele în plus se văd cu ochiul liber.

Trecerea timpului pare să o determine pe Cameron Diaz să-şi dea seama că priorităţile se schimbă în viaţă. Astfel, dacă în trecut actriţa, în vârstă de 40 de ani, nu se gândea la căsătorie sau copii, acum lucrurile s-au schimbat. „Mariajul nu a fost ceva de

care să fiu atrasă. Nu am vrut asta la 20 de ani sau la 30 de ani. Nu am nevoie de copii în viaţa mea ca să fie o parte din trupul meu propriu. Şi oricum, încă mai există posibilitatea să se întâmple asta. Nu sunt aşa de bătrână. Mă simt foarte capabilă”, a de-

clarat vedeta, în vârstă de 40 de ani. „Pentru prima dată în viaţa mea sunt mulţumită. Mă cunosc pe mine mai bine. Mă simt mai capabilă decât oricând. Cât priveşte fizic mă simt mult mai bine la 40 decât la 25 de ani”, a completat vedeta.

Se numeşte “One Mile of Words” şi este o colaborare cu producătorul Alexander, în vârstă de doar 19 ani.

“De mult timp am vrut să compun pentru Paula. Unele lucruri se întamplă însă atunci când nu te aştepţi”, a spus Alexander John. “Am lucrat foarte bine cu Paula Seling pentru acest single. Eu aveam deja orchestraţia gata facută, iar Paula în câteva ore a înregistrat textul şi linia melodică.


16 ACTUALITATEA

PENTRU DVS.

12-18 OCTombrie n Locuri la cinematograf, în

n Cel mai mare dovleac a intrat în Cartea Recordurilor

Într-un târg din Massachusetts s-a prezentat cel mai mare dovleac din lume. Un fermier a intrat în Cartea Recordurilor cu dovleacul lui de o tonă. Un agricultor din Massachusetts a doborât recordul, cu un dovleac de o tonă. Proprietarul a primit 15.000 de dolari de la organizatorii târgului pentru că dovleacul lui a depăşit o mie de kilograme şi a intrat în Cartea Recordurilor. Fermierul a reuşit să bată recordul anterior, de 900 de kg, stabilit tot în SUA în 2010.

n Au descoperit în stomacul unei adolescente o minge de păr Atunci când o adolescentă s-a plâns că nu putea să mănânce sau să bea de zile întregi, medicii au decis că trebuie să descopere care e problema. Şi ce au găsit i-a luat prin surprindere: o minge de păr cântărind aproape două kilograme, blocată între stomac şi intestinul subţire. Medicii din India au descoperit că eleva de 19 ani avea obiceiul să îşi mănânce părul şi să consume cretă în timp ce era la şcoală, iar această combinaţie s-a acumulat în interiorul corpului ei.

piscine gonflabile, cu apă caldă

Britanicii amatori de filme clasice celebre au acum o plăcere în plus. Ei le pot viziona la un cinematograf în aer liber, unde “locurile” lor sunt în piscine cu apă foarte caldă. Spectatorii pot îmbina acum plăcutul cu ceva util în materie de tehnici de relaxare. Ingeniosul întreprinzător din Londra, Asher Charman, s-a gândit să înlocuiască clasicele scaune de cinematograf cu 15 piscine gonflabile, “Hot Tube Cinema”, pline cu apă caldă, unde spectatorii “îşi iau locurile”.

Au câştigat marele pot după 18 ani, luând bilete de la altă agenţie Doi britanici, tată şi fiică, au câştigat marele pot de 4 milioane de lire sterline, după ce au schimbat, pentru prima oară în 18 ani, agenţia de la care cumpărau biletele de loterie. Irene Harper, în vârstă de 60 de ani şi tatăl ei, Thomas Foden, de 80 de ani, aveau obiceiul să cumpere câte un bilet de loterie în fiecare săptămână. Vinerea trecută însă, Irene s-a hotărât să

cumpere biletul de loterie de la o altă agenţie. Nu i-a venit să creadă, când a văzut că toate cele şase numere câştigătoare se regăseau şi în biletul ei şi al tatălui său, cu care făcea pereche la joc întotdeauna. Câştigul cel mare, de 3.909.990 de lire sterline, a sosit cu o zi înainte ca Irene şi soţul ei, Barry, îşi aniversau al 39-lea an de căsnicie, iar ea implinea 60 de ani.

n Pizza interzisă minorilor

Un restaurant din Boston a scos la vânzare un nou tip de pizza... pentru adulţi. Noul tip de pizza conţine mai multe ingrediente clasice precum blat, mozarella, gorgonţola şi prosciuto. Are însă şi un toping special care o face nepotrivită pentru minori: cireşe înmuiate în vodcă. De obicei, o astfel de pizza stă în cuptor cam 7 minute. În acest interval, concentraţia de alcool din ea scade din cauza evaporării, iar clienţii nu se pot îmbăta prea uşor.

n Primul iPhone din lume a apărut într-un film din 1948

Un film din 1948 alimentează o teorie pe care niciun guvern nu a avut curajul să o recunoască. În filmul “Fort Apache” din 1948, în care joacă Henry Fonda, apare primul iPhone. Coloneul Owen apare într-o scenă în care verifică pe un iPhone, ruta pe care călătorea. iPhone-ul avea să apară abia în 2007. Clipul a devenit viral pe YouTube şi a strâns milioane de vizualizări. O scenă asemănătoarea apare şi în filmul lui Charlie Chaplin. O femeie pare să vorbească la un telefon mobil, în 1928.

n L-a împuşcat crezând că e hoţ, dar de fapt era fiul lui

Un tată a împuşcat mortal un presupus hoţ, ca să afle după ce i-a dat jos cagula că este chiar fiul său, în vârstă de 15 ani. Jeffrey Giuliano, din New Fairfield, Connecticut, a luat un pistol şi a fugit afară, atunci când sora sa, Alexis Scocozz, care locuia în casa de alături, a sunat să-i spună că a cineva încearcă să pătrundă în casă.

n Google a găsit două OZN-uri

Ardelean

din 1989

Fiecărui lugojean, pâine de la Ardelean!

BELLA GOLD & PARFUMS Dacă imaginea contează, atunci alegerea contează!

n bijuterii din aur n bijuterii din argint n bijuterii de sticlă Murano (Veneţia) n chihlimbar Rusia n perle Mallorca n ceasuri de marcă: Seiko, Jemis, Q&Q, Orient, Regent, Casio, Citizen, Vestino, Atlantic şi Adriatica n parfumuri franţuzeşti n iconiţe de argint n ochelari de soare Daniel Klein n bijuteri cu pietre preţioase

Cumpărăm şi reparăm bijuterii din aur şi argint de orice carataj (8 K, 10 K, 14 K, 18 K, 22 K, 24 K) Reparăm şi ochelari de vedere Vă aşteptăm într-un cadru elegant, amenajat special pentru dumneavoastră, cu oameni profesionişti care vă stau la dispoziţie. Vă aşteptăm cu cea mai diversificată gamă de produse din oraş.

Fiecare client primeşte un

Lugoj, Str. Memorandului, nr. 2

Cadou surpriză

Vindem şi pe tichete

Brutăria

Două obiecte misterioase, aproape identice, situate la 1.000 de kilometri unul de celălalt, au fost observate cu ajutorul Google Maps şi Google Street View. Obiectele de pe cer seamănă cu faimoasele “farfurii zburătoare” şi au o culoare roşiatică. Cele două obiecte sunt vizibile pentru toţi cei care folosesc cele două aplicaţii. Unul poate fi observat în oraşul Jacksonville, iar celălalt deasupra hotelului Sky City Casino, din Acoma Pueblo (New Mexico).

Comercializează butelii Butangas La cel mai bun preţ din oraş

BG cu guler (11 kg)-70 lei; AR fără guler (9 kg)-57 lei; Butelie galbenă (11 kg)- 70 lei. Orar: Luni-Vineri 10-18, Sâmbătă 10-14 str. Bucegi, nr. 26, tel. 0722.223.986; 329.505.


Actualitatea 806