Page 1

e' J'

Numărul 1 de iarnă | 2011

Ac

aj up p une punctul


Prieteni implicaţi Laura Ariton, privitor, cititor, scrijelitor textepretexte.blogspot.com Vlad Tănase, copywriter www.playtxt.blogspot.com Călin Grigorescu, Student în timpul liber Cristina Căpităniţa, lucrează la Acaju ‘’ Bette Davis spunea că nu ia filmele în serios, iar oricine face asta nu face decât să se aleagă cu o durere de cap. Eu am întotdeauna pastilele pentru dureri de cap la mine” Adrian Murariu (Grasiu'), barman, personalitate îndrăgostită, simbolistică și lirică Grasiutra: modalităţi proprii de-a săvârși amorul Eugen Brodner, barman în Acaju „Fotografia îmi este hobby’’ , eugen-brodner.blogspot.com Alice Rosentzweig, freelancer la puterea a III-a - scriitor, regizor film, fotograf. Ioana Geantă, coordonator librărie/profesor de limba engleză hobby: lectura şi trekking-ul Mădălina Iordăchescu, Membru al Asociaţiei Mai Bine, www.maibine.eu Echipa AltIaşi, www.altiasi.ro Chotronette, www.chotronette.com Santeustacio, 30, Iași, marinar, necăsătorit santeustacio@blogspot.com VATT, damianbogdan.carbonmade.com Vlad Cepoi, regizor Laurenţiu Dumescu, barman în Acaju și bassist în formaţia RAVA Design Luciana Simon, www.cargocollective.com/luciana Copertă Luciana Simon & Andreea Dănilă, artist fotograf "O fascinaţie a nimicului" andreea-danila.blogspot.com

Editorial, e cam mult spus. La fel de mult am căutat cel mai potrivit titlu pentru aceste câteva rânduri. La momentul scrierii încă nu l-am găsit. N-am găsit nici numele revistei. S-a vehiculat printre noi că '"e greu să mai găseşti un nume bun pentru o revistă" şi ni se confirmă. Suntem în ultimul ceas; facem liste și cerem voturi. "Noi" suntem, de fapt, o mână de vreo cinci oameni care am pornit (încă din vară) de la o idee bună a lui Adi şi am ajuns, la sfârşit de toamnă, în sfârşit, aici. Am început cu o lista lungă şi entuziastă de propuneri. Nu am bifat tot, dar nici nu am abandonat. Am încercuit cu roșu speranţa că în numerele viitoare vom trece pe hârtia revistei şi restul. Ne lăudăm că nu am pierdut esenţa și ne mândrim cu ce am obţinut. Tu vei citi despre oamenii pe care îi ştii, dar nu îi cunoşti. Noi i-am surprins în altă ipostază decât cea de clienti, și anume, cea de prieteni. Prieteni pasionaţi de grafică, de scris, de citit, de ascultat muzică, de film sau poezie. Oameni cu care ne întâlnim atat de des aici la Acaju incât am vrut să aflăm mai multe... despre ei. Noi sperăm ca acest proiect să devină unul de lungă durata pentru că vrem să te cunoaștem și pe tine. Stim că ești printre acei mulţi oameni din Iași, cu preocupări cotidiene simple, care se ocupă de idei și pasiuni măreţe. Și vrem să o demonstrăm! Iar argumentul ești tu. Nu vrem să facem vreo promisiune hazardată, dar recunoaștem ca ne-ar plăcea să ne ”citim” măcar o dată la trei luni. Să tipărim gânduri și idei frumoase din jurul nostru. andreea, Acaju


Omul cu mâna stângă

Film noir pentru nopţi albe

Cuprins

S-a băgat la loc în ou la fel de simplu pe cum ieşise. A cules toate cojile de pe jos, le-a lipit cu super glue, lăsând partea de sus deschisă, gata să-l primească. N-a fost uşor. I-au trebuit luni de zile de antrenament, unii spun că ani.

3

Cu un scenariu scris de William Faulkner şi Leigh Brackett după romanul cu acelaşi nume al lui Raymond Chandler, “The Big Sleep” se prezintă a fi filmul cu o intrigă aproape imposibil de descifrat. Raymond Chandler însuşi, .....

Fair Trade

Despre AltIași

Chitzibushara și Mup

E început de alb, de miros de scorţișoară stinsă într-o cană de vin fierbinte. Ne bucurăm de cald, de o cafea aromată, de oameni, de idei noi, de inspiraţii. Avem ceva să vă povestim. E frumos, poate știţi, noi vă reamintim, e de bine.

5

AltIași e un caracter, un organism viu, o ţinere de mână care se întâmplă de la sine între oameni pe care cultura orașului lor îi reprezintă, un eu colectiv cu dinamică proprie și personalitate consecventă.

Papergirl & Paperboy

Hai să dăm cu urbanul

8-9

Andreea m-a rugat să scriu despre ce fac eu la București. Îmi stă în fire să mă laud, dar am refuzat. Apoi a precizat că pot scrie “orice cred eu că poate fi inspirant și atractiv.” Hmm... Cu rotiţa de la ceas trasă spre dreapta și cu avântul creator în gardă....

Voi toţi cei care frecventaţi Cafeneaua Acaju, nu cred că n-aţi auzit de proiectul Papergirl. Proiect ce adună cei mai frumoşi oameni într-un singur loc, cu scopul de a crea artă într-un mod cât mai diferit şi neconvenţional....

Tripologie

14

Mergeam des la mare. Era cel mai bun lucru legat de bucurești. Ajungeai repede la mare. Auzisem de o plajă....

6

10

Dezvăluirea băieţilor de la Rava

16-17 Acea joi seară, în care m-am întâlnit cu băieţii de la Rava, m-a scos puţin din.....

Recenzii de carte

4

7

La începutul poveștii cu pielea, primele mele încercări au fost niște broșe, iar apoi mărtișoare și în timp ce lucram, Mup îmi spunea Chitzibush. E clar de ce. Nu neapărat pentru că mă identificam cu acest nume, ci probabil pentru că lucram cu atâta migală....

X=ZxY+t Buna, fă cunoştinţă cu “the dude”, e tipul de rând, pot fi eu, el, el sau el. Mediul natural al dudului, în care se simte confortabil şi se întoarce mereu cu mare drag este barul în compania altor duzi. Toate bune şi frumoase....

12

Teaser-ul revistei

18 19 Dacă vă e dor să vă simţiţi ca atunci când, copii fiind, vi se citeau poveşti, vă recomand cu încredere romanul Maestrul...

Ne-am pus o întrebare simplă: ce-a fost mai întâi, avionul de hârtie sau avionul cu reacţie? Răspunsul n-a venit nici până acum.


n e z n Fr u e t a ro

Într-o duminică frumoasă de toamnă am pornit pe biciclete la cules de frunze. Mers prin pădure, cules de frunze diferite și colorate pentru a le arunca pe terasă la Acaju, să aibă picioarele cu ce să se joace. O zi de joacă și un decor tomnatic numai bun pentru un eveniment Gustă Slow delicios, marca Mai Bine.

fotografii de Eugen Brodner


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Omul cu mâna stângă Mitsuko Barbera

S-a băgat la loc în ou la fel de simplu pe cum ieşise. A cules toate cojile de pe jos, le-a lipit cu super glue, lăsând partea de sus deschisă, gata să-l primească. N-a fost uşor. I-au trebuit luni de zile de antrenament, unii spun că ani. Greşea mereu la aceeaşi mişcare a mâinii stângi, prea mare ca să încapă oriunde. Avusese dintotdeauna mâna stângă prea mare. Era mâna cu care mânca, scria şi fura diverse obiecte din magazine şi case. O mână greu de îmblânzit pentru că nu răspundea decât la emoţii. Raţiunea îi spunea să fie disciplinat şi să îşi educe mâna stânga astfel încât să poată performa în diverse situaţii care cereau un plan. Imposibilă coordonare. Mâna stângă îi zvâcnea incontrolabil la orice. Răsturna pahare, ceşti, scaune, oameni, cu mâna aia. La un moment dat, s-a gândit că ar putea să tragă şi un folos din treaba asta. Dacă mâna lui stângă putea să răstoarne lucruri şi oameni, atunci ar fi putut să răstoarne şi munţi. S-a angajat muncitor la răsturnare de munţi şi a simţit din prima clipă că nu e un lucru greşit. Mâna lui stângă îi spunea asta cu fiecare pas pe muntele uriaş care ducea undeva departe, sus, peste oraşe şi oameni. Va fi atât de bine acolo sus, singur, îşi spunea el, pentru prima oară în viaţa mea n-o să se mai mire nimeni de mâna mea stângă. Mâna dreaptă îi ţinea companie, aprobând orice mişcare din încheietură. Şi apoi, mai era şi fata pe care o găsise pe drum, jos, la poalele muntelui. Era plătită cu ora să se dezbrace pentru căţărători, să le arate drumul, şi avea nişte ţâţe mici, numai bune de pus în geantă la drum. Dacă ţi se face foame cu adevărat, i-a spus şeful. Mâna lui stângă a fost de altă părere. I-a zis: Fata asta trebuie luată cu totul, o băgăm în rucsac şi urcăm, n-are ce să fie. Fata era mică şi tare ca o cochilie de melc de-abia lăsată în drum. Părea să reziste, aşa că au băgat-o în rucsac, el şi cu mâna lui stângă, şi n-au regretat până mai încolo. Era, într-adevăr, folositoare. De câte ori se îngreuna urcuşul şi soarele bătea dement în cap şi îl trăgea

în jos de picioare, ea era acolo, moale şi răcoroasă ca un fruct copt. Apoi, devenise prea grea pentru că pe munte nu e normal să rezişti şi trebuie să fii uşor, uşor ca o pană de pasăre jumulită. Mâna stângă a început să cârtească. Trebuie s-o lăsăm, zicea. Drumul e greu şi tu nu eşti în toate minţile. Aşa îi zicea de dimineaţă până seara şi el simţea într-adevăr că nu e în toate minţile şi că fata e grea ca o cochilie care crescuse într-un bolovan. Dacă se face grea cât un munte, ce ne facem? îi zicea mâna stângă şi el nu putea decât să fie de acord. Muntele tăcea din două motive. În primul rând pentru că era foarte mare şi lucrurile mari apasă fără să spună nimic. În al doilea rând pentru că era tocit şi văzuse prea multe. În al treilea rând, nemărturisit, pur şi simplu nu-i păsa. Să-i dăm drumul acum, i-a zis mâna stângă. El s-a întors spre mâna dreaptă pentru sfat, dar mâna dreaptă era ocupată să-l ţină agăţat de un tufiş de jnepeni aşa că nu s-a clintit din loc, nici într-o parte, nici într-alta. Avea remuşcări. Se gândea : Cum să-i dau drumul aşa, după ce ne-am hrănit din ţâţele ei răcoroase atâta vreme? Aşa că a mai aşteptat cât o zvârlitură de bâţ până ce mâna dreaptă s-a mai odihnit şi a putut să vorbească. Nu se cade chiar aşa, să aşteptăm un motiv, a spus mâna dreaptă trăgându-şi suflul pe rucsac. Mâna stângă s-a înfuriat aşa de tare, încât mai-mai să se rostogolească la vale. Aşa că i-au dat drumul fetei în jos. Mâna dreaptă i-a spus: Drum bun! dar fata nu a crezut-o. Ştia că ţâţele ei mici nu mai erau aşa răcoroase în soarele ăla dement şi se aştepta la orice. După, totul a fost mult mai bine şi mâna stângă era uimită de cât de bine mergeau lucrurile fără o greutate în plus. Au continuat să urce, el în spate, mâna stângă în faţă. Cerul urca înainte ca un pântec deschis, plin de roşu şi galben. Lumea era mică şi neagră la picioare, dar mâna stângă ştia că o poate face să pară în orice culoare ar vrea. Pentru că dacă urci un munte, poţi orice. Ultima încercare asta era. A scos caietul cu abţibilduri şi

el s-a gândit - Ce rost are să ai abţibilduri când urci atâta timp...Dar erau frumoase şi colorate şi mâna stângă s-a bucurat mult să le lipească migălos pe orice le ieşea în drum. E important să primeşti un premiu pentru tot efortul ăsta, zicea mâna dreaptă, cu toată gura hlizită peste munte şi cer. Şi zicând asta, s-a trezit tăiată din încheietură şi zvârlită într-o adâncitură de stâncă. Mâna stângă i-a strigat de undeva de sus – Rezistă, o să venim să te luăm, acum eşti mult prea grea. Aşa au ajuns sus, el şi mâna lui stângă, şi totul era bine. Liniştea de acolo era ca nici o altă linişte şi el s-a gândit că a meritat tot urcuşul. Mai rămânea să dărâme muntele. Mâna stângă s-a opintit din încheietură dar vârful muntelui era tare şi vechi, mult prea vechi pentru un om şi o mână. Au încercat zile şi nopţi la rând, până a slăbit soarele şi s-a înteţit vântul. Suntem prea uşori ca să dărâmăm muntele, a zis el, şoptit, ca să nu-şi trezească mâna stângă din somn. Ştia că mâna stângă nu priveşte slăbiciunea cu ochi buni, aşa că a tăcut chitic până la primul îngheţ. Să ne adăpostim undeva, i-a zis mâna stângă. El a ascultat-o şi a început să adune cojile de ou, una câte una, pâna la ultima bucăţică. S-a chinuit mult timp, dar mâna lui stângă nu încăpea în ou, oricât de mult s-ar fi îndoit de la cot în jos. Ar mai fi avut nevoie de o mână şi de încă cineva care să tragă capacul. Mâna stângă degera de frig şi începuse să aibă gânduri ciudate. Nu-i păsa de moarte, dar nu vroia să sufere şi într-o noapte, după ce se hrănise cu zăpadă şi abţibilduri, şi-a dat seama ce e de făcut. El nu a simţit aproape nimic. Era doar o moleşeală care îi urca de la picioare spre cap şi care îi amintea de vară şi de nişte ţâţe mici şi răcoroase sub un soare dement. Când s-a trezit, mâna stângă se odihnea în ou. Încăpea perfect şi părea să nu mai aibă nevoie de nimic.

3


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Film Noir pentru nopţi albe! de Cristina Căpităniţa

decât dornice să-l ajute, el reuşeşte, până la sfârşitul interpretează “And her tears flowed filmului, să nu-şi iasă din rol şi să elucideze ceea ce like wine” la început părea a fi cazul unui şantaj banal. Şi totuşi, regizorul ne mai dă o şansă. Dacă în cartea lui Raymond Chandler acţiunea Spre final de film, personajele se se confruntă cu homosexualitate, pornografie şi strâng parcă în jurul celor şapte crime, crimă, în filmul său, Howard Hawks, datorită fap- lumina timidă semnează condica, ţi tului că în anii în care a fost produs filmul aceste se dezvăluie autorul unei crime - este lucruri erau considerate nepotrivite vizionării de ucis, ai mai elucidat o crimă, pentru către public, a fost nevoit să creeze şi să transmită ca în final să aprobi mulţumit iubirea acest fapt într-un mod foarte subtil. Carmen Stern- ascunsă de la început de film, întrwood, în momentul în care este găsită de detectivul unul dintre cele mai captivante şi fruMarlow, în cartea lui Chandler, este complet nud moase dialoguri întâlnite în cinema. şi are la picioare un cadavru. În film ne este sugerat acest lucru prin materialul uşor transparrent al rochiei pe care o poartă, la baza căreia se află acelaşi corp mort. Gestul intenţionat al lui Marlow de a mirosi o batistă găsită în camera în care a avut loc prima crimă nu face decât să îi confirme acestuia faptul că proprietarul ei era homosexual. Dacă omitem şi faptul că Hawks are grijă ca mai toate scenele filmului să se petreacă în întuneric sau pe vreme ploioasă, cu un număr impresionant de personaje secundare abia conturate şi umbrele acestora care se confundă în secunda în care ai îndrăznit să închizi ochii cu umbrele personajelor ucise, nu ne rămâne decât să păstrăm vie secvenţa în care Vivian Sternwood Rutledge (Lauren Bacall),

The Big Sleep Statele Unite 1946 114Min Howard Hawks

Cu un scenariu scris de William Faulkner şi Leigh Brackett după romanul cu acelaşi nume al lui Raymond Chandler, “The Big Sleep” se prezintă a fi filmul cu o intrigă aproape imposibil de descifrat. Raymond Chandler însuşi, întrebat fiind de scenarişti dacă ştie complotul fiecărei intrigi a declarat că până şi pentru el misterul se adânceşte odată cu înaintarea subiectului.

4

Humphrey Bogart interpretează rolul unui detectiv particular şi, deşi toate personajele feminine din film par a fi absorbite mai mult de persoana lui decât de detectivul în sine şi se arată mai mult


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Fair Trade de Mădălina Iordăchescu

scurte între producător și consumator, în acest fel profitul revenind în procent mai mare producătorului. Ce face Fair Trade? Asigură un preţ minim pentru producţia cultivatorilor, astfel încât să le asigure un trai decent, de aceea produsele certificate fair trade sunt mai scumpe decât celelalte. Asta și pentru că procesul de producţie diferă iar cantitatea producţiei este mai mică. Un alt beneficiu al fair-trade este că este prietenos cu mediul, pentru că totul se face cu un consum minim de energie. Da, ar fi drăguţ să cumpăraţi din piaţă, să încurajaţi producţia locală sau să consumaţi produse etichetate Fair Trade (sunt un pic mai scumpe, într-adevăr, dar garantează un preţ corect producătorului). Se găsesc, bineînţeles, și în Iași.

Știi că poţi să comanzi o cafea fair trade dacă eşti la Acaju?

E început de alb, de miros de scorţișoară stinsă într-o cană de vin fierbinte. Ne bucurăm de cald, de o cafea aromată, de oameni, de idei noi, de inspiraţii. Avem ceva să vă povestim. E frumos, poate știţi, noi vă reamintim, e de bine. Da, vrem să vă povestim câte ceva despre mișcarea fair trade, dar pe scurt, vă furăm puţin din timp. Păi ce să fie fair trade sau comerţ echitabil? Conform Fairtrade Labelling Organizations International, International Fair Trade Association, Network of European Worldshops și European Fair Trade Association, “Fair Trade este un parteneriat comercial bazat pe dialog, transparenţă și respect, al cărui scop este creșterea echităţii în comerţul internaţional. Contribuie la o dezvoltare durabilă oferind condiţii comerciale mai bune și asigurând drepturi producătorilor și muncitorilor marginalizaţi, în special în ţările din Sud”. Altfel spus, fairtrade este o abordare alternativă la comerţul convenţional actual, care nu a reușit să atingă dezideratul bunăstării, bazată pe un parteneriat între producător și consumator. Acest parteneriat se construiește astfel încât intermediarii dintre cei doi actori să dispară sau să se diminueze. De ce? Un intermediar în plus înseamnă o mână în plus care vrea profit. Asta nu duce neapărat la creșterea preţului produsului căci, nu-i așa, există o piaţă unde competitivitatea este cuvântul cheie iar “cele mai mici preturi” este leitmotivul mai degrabă, la o scădere a preţului oferit producătorului. De ce intermediari? Dacă povestim despre cafea, banană, cacao, ceai, lucrurile sunt clare. Dacă mai adăugăm în joc companii multinaţionale, subvenţii, lucrurile devin și mai clare. Ce se întâmplă? Micii producători dispar sau sunt nevoiţi să scadă din preţurile de vânzare ale producţiei, pentru a concura cu transnaţionalele care au în spate state puternice. Din ce în ce mai mult se vorbește despre consumator în calitate de co-producător. În definitiv, el trebuie să fie cel care dictează oferta. Este adevărat, comportamentul consumatorului s-a modificat foarte mult în ultimele decenii, iar direcţia firească a pieţei s-a schimbat. Căci mai curând pare că oferta dictează cererea, sub umbrela unui capitalism sălbatic, unde piaţa creează nevoi. Consumatorul, ca și co-producător, este acel ins care trece prin filtru nevoile sale și este o parte a procesului de producţie, căci el este destinatarul. Co-producătorul se informează în legătură cu ce mănâncă, în ce condiţii a fost produsă mâncarea, de către cine etc., în acest fel creându-se o legătură între cei doi actori. Prin Fair Trade se dorește crearea unei legături - în sens propriu - dacă nu directe, măcar cât mai

5


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Despre AltIași Echipa AltIași

AltIași e un caracter, un organism viu, o ţinere de mână care se întâmplă de la sine între oameni pe care cultura orașului lor îi reprezintă, un eu colectiv cu dinamică proprie și personalitate consecventă. AltIaşi nu schiţeaza lumea la indigo şi nici nu caută să inventeze un Iaşi, căci el există deja; tot ce face este să şi-l apropie, să-l asculte şi apoi să-l traducă în acordurile percepţiei sale. Şi-apoi, Iaşul ştie să vorbească bogat, că nu degeaba-şi întinde poveştile peste cele şapte coline ale sale, pe care noi le-am prins în poză cu vorbele oraşului, le-am decupat şi le-am împăturit, potrivindu-le căsuţei noastre. Ei, şi uite-aşa face AltIaşi loc alternativelor culturale, întregindu-se tot sub numărul şapte dintr-un capăt în altul cu Teatru, Film, Carte, Muzică, Expoziţie, O Persoană şi O Clădire. Un plus de „altceva” pe AltIaşi stă şi în aceea că el ajută cultura să se identifice vizibil cu cei care o fac, să semene cu oamenii pe care noi toţi începem să-i ştim tot mai pronunţat, să îşi modeleze chip, să fie actuală, palpabilă şi accesibilă, aici, lângă noi. Culturii de la noi îi stă bine şi îmbrăcată în frac, dar e dispusă să se aşeze şi pe un scaun lejer de bar. Are şi o agendă de care noi ne ocupăm, fiind atenţi să se coordoneze cu a voastră, aducând-o mereu la zi, aşa că pur şi simplu nu se poate să o rataţi. (Nu fără motiv preţuieşte AltIaşi parteneriatele sale cu editurile şi librăriile ieşene, care îl ţin la curent cu pulsul cărţii şi colaborările cu principalele localuri în care se desfăşoară evenimente cu înclinaţii artistice.) Apoi, nu doar că susţine mişcările culturale contemporane oraşului nostru sau că îşi asumă rolul de observator analitic, dar demarează proiecte şi evenimente la rândul lui. AltIaşi a răzbit până la locul II la Webstock Awards în 2009 şi se bucură de reciprocitatea simpatiei cu notorietăţi culturale

6

Dar mai bine să lămurim lucrurile: când iese din casă, echipa AltIaşi poartă înfăţişări diferite; cineva e project manager, altcineva assistant project manager, avem un PR, apoi editorii, cărora le mai adăugăm şi câţiva guest writer-i ale căror opinii AltIaşi le îmbrăţisează cu simpatie. E important de precizat că la succesul proiectului au pus umărul de-a lungul timpului peste 30 de persoane, dintre care o parte au rămas până astăzi în echipă. Ce rămâne sigur e că AltIaşi are glasul oamenilor săi, al celor care au scris, al celor care au citit, al Iaşul nostru începe pe www.AltIasi.ro, vine acasă la celor care au răspuns cu amabilitate propunerii de peste 500 de oameni prin newsletter sau RSS, dă o a ne fi parteneri în diferite iniţiative. raită pe blogurile locale, pe Twitter şi pe Facebook, îşi drege cateodată vocea şi pe la radio sau TV, dar Ne găsiţi mereu în rubrica Echipa, într-o colecţie face şi paşi urbani pe la lansări de carte, concerte, de nume și adrese de e-mail pentru care păstrăm prin sălile de teatru şi cinema, vorbeşte cu artiştii suficient timp și cuvinte, cum la fel de bine puteţi şi oamenii de cultură. AltIaşi trăieşte şi locul, nu să ne scrieţi pe evenimente@altiasi.ro sau, după gust, să discutaţi cu George Pleșu, managerul nosdoar clipa! tru (george.plesu@altiasi.ro ). Un loc pe care AltIaşi îl gustă el mai întâi, pentru a se convinge că porţiei voastre nu-i lipseşte niciun condiment şi că vă va plăcea; îl culege, îl buchiseşte, Mulţumiri și la mai mare! îi leagă o fundă şi vi-l lasă în dar. Asta pentru că ne încredem în ideea că orice demers cultural îşi are rostul doar când ajunge la oameni. Am legat mai bine de 2000 de prietenii pe Facebook, ştim că acel click distanţă dintre noi şi cititorii noştri nu se lasă aşteptat, dar noi vrem să vă ştim distincţi, unul şi unul, să vă întrebăm ce mai faceţi, să dăm mâna cu voi. Ah, să nu uităm! Online e uşor pentru toată lumea să ne recunoască: purtăm păr vâlvoi şi portavoce, dar pentru cei din urma sosiţi, care poate îşi fac griji, e bine de amintit că ne tragem seva cam tot de-acolo unde vă furişaţi şi voi printre cursuri sau orele de serviciu, iar asta înseamnă că probabil ne şi ştim deja din vedere. Şi n-ar fi deloc de mirare să avem şi prieteni în comun. precum Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Oltiţa Cîntec, Lucian Dan Teodorovici, Ecaterina Petreanu şi alţii. Vă povestim toate acestea nu din orgoliu, dar ca să vedeţi că ne-au „încercat” şi alţii şi le-am plăcut. Dar, cum noi ne vrem „AltIaşi - deschis la minte”, dacă voi ne mai găsiţi şi cusururi, cuvântul e al vostru, iar atenţia şi interesul, amândouă întregi - ale noastre, căci site-ul tinde a fi un produs bilateral, cu rezonanţă atât pentru editori, cât şi pentru cititori.


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Chitzibushara și Mup de Călin Grigorescu

Sper ca genţile mele să nu-și piardă din aerul artistic pe care-l au și să devină din ce în ce mai practice. Nu vreau ca genţile mele doar să arate Chiţibușurile sunt lucruri care aparţin unui unibine, ci să fie și funcţionale. vers micro, cum a reușit să vă atragă lumea asta? Cumva lucrul sau anumite detalii din genţile pe Handmade implică o dimensiune artistică cât și care le concep au ceva chiţibușesc, va daţi seama una de afaceri. Vă vedeţi mai curând artiști sau că e manufactură, există ceva mai chiţibușesc deîntreprinzători? atât? Probabil grafica m-a instruit cu un anumit tip Clar mă simt artist iar Mup are o manualitate foarte de răbdare....de chinez. bună, are soluţii ingenioase. Partea cu întreprinsul trebuie să o învăţam pe parcurs. Probabil dacă eram mai întreprinzători nu făceam manufactură. Aud vorbindu-se adesea despre povestea lucrului. Care e povestea chiţibușului? Cum reușiţi să balansaţi cele două dimensiuni? Schiţele de idei, documentări, unde e cazul, conReușești cât de cât, dacă nu ai un spirit ceperea tiparului, croitul, desăvârșirea detaliilor, întreprinzător, trebuie să-l dobândești, însă dacă executarea în sine și finisajul, fotografierea produvrei să faci creaţie și-ţi lipsește imaginaţia, nu văd sului final și apoi servirea către clienţi prin intercum să reușești să faci lucruri care să-ţi placă ţie, în mediul internetului. primul rând. Cu niște strategii bune de marketing, faci sigur bani. Care e cel mai satisfăcător lucru din activitatea voastră? Cum aţi descrie experienţa de a fi chiţibușari în Faptul că, după ce au cumpărat două-trei genţi, Iași? clienţii noștri mai vor, deci îmi închipui că sunt Foarte plăcută. Aveam emoţii, ţinând cont mulţumiţi. că zona Moldovei este mai săracă, însă suntem plăcut impresionaţi să avem destule persoane care Cum arată persoana care ar purta accesoriile apreciază munca noastră aici. create de voi? Sunt persoane care nu vor să poarte „uniformă” sau persoanele care vor un accent bine gândit. prin școala primară, nu se cunosc cauzele.

Cine sunt Chitzibushara și Mup? Ch și Mup sunt Tania și Gabi. Definiţia din dex a Chiţibușarului: ” 1.Persoană căreia îi place să uzeze de chiţibușuri, de mărunţișuri, care face mici șmecherii. 2. Persoană care dă importanţă fleacurilor; persoană care caută nod în papură”. Cum ai ajuns să te identifici cu acest nume? La începutul poveștii cu pielea, primele mele încercări au fost niște broșe, iar apoi mărtișoare și în timp ce lucram, Mup îmi spunea Chitzibush. E clar de ce. Nu neapărat pentru că mă identificam cu acest nume, ci probabil pentru că lucram cu atâta migală ce „mi-a atras” „ porecla” . Când treburile au devenit mai serioase și am început să fac primele genţi, Mup mă sfătuia în privinţa detaliilor tehnice, așa că l-am inclus în micul meu proiect. Denumirea de Chitzibushara mi se părea mult prea copilărească, astfel s-a născut Chitzibushara și Mup. Este deci un nume foarte personal ca și logoul pe care l-am simplificat pornind de la o lucrare grafică mai veche de-a mea. Dex-ul nu dă nici o explicaţie pentru Mup. De ce Mup? Mup pentru că este o veche poreclă de-a lui Gabi, Mup de la păpușile Muppets, poreclă dobândită de

Ce înseamnă chiţibușul pentru clienţii voștri? Presupun că ceva diferit de ce găsești în magazine, oricum manufactura e altă poveste, nu poţi face 1000 de bucăţi, toate identice. Altfel te simţi când porţi o geantă și știi că mai sunt trei sau patru bucăţi în toată ţara. Dacă e să vă imaginaţi o lume perfectă, în care fiecare zi să fie o delectare, cum ar arăta aceasta? În primul rând fiecare zi ar arăta diferit de cealaltă, ar include lucrul în atelier o perioadă, apoi călătoriile și momentele de relaxare care, după cum prea bine știm, ne inspiră. Ce vă inspiră? De unde vă luaţi ideile, motivele, culorile? De oriunde, mă poate inspira o combinaţie de culori, texturi, o poveste care naște din ele sau îmi propun să tratez o temă. La fel ca și la vechile mele grafici, procesul de creaţie e aproape același. V-aţi ataşat vreodată atât de tare de un accesoriu făcut de voi încât să nu vă puteţi despărţi de el? Se întâmplă la aproape fiecare model nou sau combinaţie diferită de piei să mă atașez foarte mult, însă trece după ce clientul intră în posesia genţii. De cele mai multe ori o activitate sustinută ca a voastră implică și un vis mai mare. Unde speraţi să ajungeţi peste ani?

7


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Papergirl &

Paperboy de Alice Rosentzweig

Ce înseamnă Papergirl? Care este rolul proiectului? E un proiect neconvenţional, promovează arta întrun mod inedit. Ideea e de a strânge lucrări în orice formă, de la fotografii la colaje, picturi, desene, schiţe. Le colectăm pe parcursul a câtorva luni, apoi facem o expoziţie de una, două săptămâni, depinde cum avem bafta, unde sunt expuse absolut toate lucrările. La final rulăm lucrările, câte 2-6 lucrări pe rolă, ieşim pe stradă cu bicicletele şi le distribuim aleatoriu trecătorilor. Promovăm în primul rând arta şi apoi artistul. Încercăm să sensibilizăm populaţia. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, nu vreau să senzibilizez pe nimeni, vreau doar să dau drumul la artă şi gata. Cum află lumea de perioada colectării lucrărilor? Ne promovăm pe internet, pe blog (papergirliasi. com), pe contul de facebook, care a făcut treaba cea mai serioasă şi din vorbă în vorbă. Cu afişele nu prea ne-am descurcat nici anul acesta. Am avut parte de media care ne-a ajutat online, am apărut şi în ceva publicaţii. A fost ok.

În primul rând, spune cine se ascunde în spatele proiectului Papergirl Iaşi? Se ascunde Bogdan Onofrei, student la Facultatea de Construţii, anul III. Nu prea ştiu ce să fac cu viaţa mea şi sper să plec cât mai repede în Danemarca. Vreau s-o iau de la zero. Am 23 de ani şi sunt nişte lucruri pe care, zic eu, încă nu le-am trăit. Ce n-am făcut la 17-18 ani, fac acuma şi nu sunt foarte entuziasmat de treaba asta. E o perioadă cam neagră pentru mine. Papergirl e singurul lucru care îmi susţine moralul.

8

Voi toţi cei care frecventaţi Cafeneaua Acaju, nu cred că n-aţi auzit de proiectul Papergirl, proiect ce adună cei mai frumoşi oameni într-un singur loc, cu scopul de a crea artă întrun mod cât mai diferit şi neconvenţional. După multe telefoane la rând am reuşit într-un final să mă întânesc cu cel care coordonează acest proiect. Numele lui este Bogdan Onofrei, un tânăr plin de energie, care în permanenţă „pune ţara la cale” cu un mare zâmbet pe buze.

Care-i rolul tău în acest proiect? Tot ce fac e să coordonez, să vin cu ideile de bază. În primul rând trebuie să am în cap planul de bază şi să cer implicarea echipei. Echipa trebuie să vină cu idei, cu oameni, cu soluţii, şi împreună încercăm să facem chestii noi. De fapt asta e ideea , să facem lucruri noi. De exemplu, anul trecut ştiu că am fost primii care am organizat workshopuri. N-a făcut nimeni un workshop de creaţie, cum a fost cel din Acaju, unde lumea să vină să creeze cu materiale oferite de noi. Anul trecut am organizat două workshopuri, iar anul acesta au fost vreo patru cred. A fost şi mai fain că am avut şi tematică, iar un element total nou a fost seria de portrete de ochi de peşte şi workshopul de biciclete mutante. Ţin să mulţumesc Cafenelei Acaju pentru tot suportul oferit, fără de care nu faceam multe lucruri. Am fost de asemenea bucuros că am ajuns să facem expoziţia la Baia Turcească, la care am primit susţinere şi din partea companiei Fapt. Asta e bine. Suntem înconjuraţi de oameni minunaţi şi cu ajutorul lor evoluăm foarte mult.

Cum e ca băiat să conduci un proiect numit Papergirl? De când faci parte din acest Ok, aici e amuzant. E chiar excelent! proiect? Din 2010. Chiar eu am adus proiectul în Iaşi. De ce? Îţi dezvăluie partea ta feminină? Povesteşte cum s-a întâmplat. Exploram site-uri peste site-uri şi am dat la un moment dat de un blog foarte deştept, stiupecineva. ro, care prezenta proiectul Romanian Papergirl. Am fost foarte plăcut surprins. Mi-a luat trei zile să-mi fac curaj să dau mail la Bucureşti. Când întrun final am trimis intenţia mea, cei de la Romanian Papergirl mi-au zis ceva de genul că trebuie de vorbit cu Aisha Ronniger, iniţiatoarea proiectului. Mai mult mi-a trebuit o confirmare, la care mi-a răspuns foarte repede. Şi uite aşa am început treaba.

Haha, nici vorbă. Eu sper să nu. De la bun început m-am confruntat cu problema asta. E ciudat şi toată lumea mă întreabă chestia asta. Sunt în jur de 25 de proiecte Papergirl în lume şi cred că sunt singurul tip care conduce. Parcă mai sunt la Barcelona, la Chişinău şi la Istanbul, dar în primul rând fetele se ocupă de proiect. Dar să-ţi zic o fază amuzantă. Anul trecut văzusem pe facebook câteva poze realizate de un anumit fotograf (n-am să dau nume). L-am contactat pe respectivul direct pe facebook, dar de pe contul papergirliaşi. I-am zis că-mi plac pozele lui şi i-am explicat de proiect pe scurt. El a devenit foarte interesat şi încântat de proiect. După care am început să-i dau add, spun am început pentru că i-am dat de trei ori add de pe contul meu personal. Până când îmi dă mesaj şi mă întreabă dacă ne ştim de undeva. Eu îi explic că


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

de jumate de oră stăm şi vorbim de pe contul papergirl. Şi el foarte surprins „aaa, da stai puţin, dar Spune-mi detalii despre workshopul bicicletelor nu fetele organizează proiectul ăsta?” Şi adio a fost! mutante. A ieşit foarte bine, deşi am avut numai belele până să punem totul la punct. Aveam nevoie de două zile Ţii legătura şi cu celelalte filiale Papergirl din pentru workshop. Ca să-ţi explic ideea, noi trebuia lume? să venim cu materialele, cu aparatura, cu tot ce Într-un fel sau altul. Nu e o colaborare atât de înseamnă scule, cadrele şi roţi de bicicletă. Aveam fructuoasă. Anul trecut am ţinut legătura puter- parte de o sponsorizare, care până la urmă a picat, nic cu Bucureştiul, cu Romanian Papergirl şi o să s-a întâmplat ceva total aiurea, iar noi joi noaptea trebuiască să pomenesc de fetele de acolo, Bianca, credeam că n-o să mai facem nimic. Îmi venea să Octavia şi Andreea, care m-au ajutat enorm şi au plâng pentru că era cel mai important eveniment cea mai mare influenţa asupra Papergirl Iaşi. Ele din cadrul expoziţiei. Până la urmă am avut baftă m-au ajutat cu sfaturi, cu idei şi cel mai impor- de nişte băieţi din Iaşi, care au început să dea tetant, datorită lor am fost anul trecut în Berlin o lefoane la o gramadă de lume. Am reuşit să adunam săptămână şi am văzut cum se desfăşoară. biciclete şi tot ce ne trebuia, iar sâmbătă pe la ora 14 i-am dat drumul. Am fost trei echipe, ceea ce înseamnă că s-au creat trei biciclete. Vizitatori nu Chiar despre asta vroiam să vorbim. Cum a fost? prea au fost. A fost vina noastră că n-am promoA fost superb. Diferenţa e de la cer la pământ. În vat evenimentul, dar sunt foarte încântat de cum a primul şi-n primul rând, calitatea lucrărilor. Tre- ieşit, deoarece am făcut workshopul în primul rând buie să vorbim şi despre asta. Îmi pare rău s-o pentru noi. Ideea e că ne-am distrat. spun dar nu se compară. Sunt la cu totul alt nivel oamenii şi modul în care au fost susţinuţi de parteneri locali. La distribuiţie au fost în jur de 40-45 Au participat şi artişti cunoscuţi la proiect? de oameni, ceea ce mi s-a părut extraordinar. La noi Ce să-ţi spun? Prea puţini. Un nume ar fi Petru anul acesta am fost 14 sau 15 oameni. A fost Neacşu, care a avut nişte lucrări excepţionale. Încă chiar ok, mă declar foarte muţumit la capitolul ăsta, cineva, Bogdan Macoviciuc, care şi el a avut nişte având în vedere că anul trecut la distribuţie am fost lucrări foarte faine. Ni s-a propus să colaborăm cu doar 3 oameni. Când am văzut câţi suntem, am băut artiştii din UAP dar voiau o adeverinţă ca să demonvreo trei beri înainte. Am zis măcar să ne distrăm. streze că au participat la expoziţia respectivă. În Asta e, a fost şi gafa mea. Mult am mai gafat la viaţa primă fază am zis că bine, mă gândesc. Am stat mea. Ca să revin la Berlin a fost şi un eveniment vreo două zile şi am zis : nu prietene, stai puţin, e cheie, workshopul de biciclete mutante, care pe un proiect necomercial, e un proiect independent, mine m-a impresionat până la lacrimi. După ce am faci ce vrei, donezi nu donezi, te implici nu te imfăcut o bicicletă mutant, am hotărât pe loc să or- plici, nu dau nicio patalama, nicio adeverinţă. ganizez şi-n Iaşi treaba asta. Normal că vreau să implic cât mai multe nume cunoscute din lumea artei, dar vreau de la ei reciprocitate la urma urmei şi să nu se aştepte la ceva

în schimb. Să contribuie şi atâta tot. Important e să iasă bine expoziţia şi distribuţia. Mulţi mi-au zis că ar fi putut lua bani pe lucrarea respectivă. Bine ok, atunci fă o copie, nu trebuie neapărat să dai originalul. Dar fiecare face cum vrea, nu condamn pe nimeni. Următorul proiect Papergirl Iaşi? Începem ediţia a treia în primăvară. Rămânem cam aceeaşi echipă formată în jur din doisprezece oameni, dar per total suntem cinci sau şase care facem totul până la capăt. N-o să mai facem recrutări ca dăţile trecute. Trebuie să menţionez că sunt mulţi oameni care au avut o contribuţie remarcabilă, iar alţii care n-au lucrat nimic, mai mult m-au încurcat. O să fie altfel la anul, am gafat şi eu cu multe. Am avut cea mai mare baftă de Elena Racu. Dacă nu era ea, nu ştiu ce făceam, la modul cel mai serios. Tot la modul cel mai serios cred că fără Papergirl şi fără oameni ca Bogdan, arta contemporană n-ar mai fi fost atât de activă şi prezentă în Iaşiul condus încă de mentalităţile artei clasice. Avem nevoie de oameni care să încurajeze mişcarea underground. La urma urmei arta, sub orice formă, e cea care schimbă percepţia lucrurilor şi cea care ne învaţă să vedem dincolo de evident. Într-adevăr, putem trăi fără artă. Dar de ce am face-o?

9


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Hai să îi dăm cu urbanul text: Vlad Tănase

Andreea m-a rugat să scriu despre ce fac eu la București. Îmi stă în fire să mă laud, dar am refuzat. Apoi a precizat că pot scrie orice cred eu că poate fi inspirant și atractiv. Hmm... Cu rotiţa de la ceas trasă spre dreapta și cu avântul creator în gardă am pus pe hârtie un singur gând: ce poate fi mai mișto decât să refuzi un clișeu?

10

Refuz clișeul Bucureștiului cu tot ce-l cuprinde. Refuz mitul prafului. Sau mitul aglomeraţiei. Refuz să cred că fără pile n-ajungi unde trebuie. Nici măcar nu trebuie. Refuz să cred că dacă nu prinzi metroul de fix te dau ăia de la multinaţională afară. Refuz să am o funcţie care să nu încapă pe cartea de vizită. Refuz să mă îmbrac cum vreau numai vinerea când e Casual Friday. Refuz să merg cu ochii-n asfalt, dar cu nasu' pe sus. Refuz să stau în casă din cauza celor patruj' de minute de mers (pe jos + metrou + pe jos +/- autobuz) până la chestia aia faină la care am dat attending. Refuz oboseala cronică și nefondată. Refuz să cred că dimineaţa nu ai voie să râzi de nimeni. Nici de tine? Refuz să cred că bancherii din Victoriei n-au tricou cu Rolling Stones pe sub cămașă.  Cel mai greu mi-e să înfrunt clișeul dorului de casă.  Mama calling  înseamnă întotdeauna o nouă bătălie. Tata mă mai ajută și mă sună și de pe alte numere. Refuz să cred că fără un SMS tu, tu și tu nu vă mai aduceţi aminte de mine. (Pauză de căscat și/ sau oftat)  Nu-i cred pe morocănoșii de dimineaţă, își ascund temerile în priviri chiorâșe. Refuz să mă feresc de  homeleși. La urma urmei, homeless is more. Clișeul banii aduc fericirea? N-am bani să-l refuz. Nici nu mă interesează, o tâmpenie sinistră. Mitul femeii care te bagă sub masă e cel mai mișto. Numai cei cu imaginaţie îl/o pot refuza. Cititul la metrou e alt clișeu distractiv. N-apuci să citești nici măcar o pagină între staţii, dar tipa din faţă te-a citit ime-

diat că ești deștept. Mai bine joci Angry Birds și îţi ieși din minţi că nu treci nivelul. Poate o scoţi și la niște aripioare cu găleata. Cel mai urban clișeu al zilelor noastre este hipsterul. Dacă-ţi place Melancholia, te duci la concerte în Control și citești Vice Magazine  pe-o bordură ești premiantul clasei nemuncitoare. Nici cu lenjerie intimă cumpărată din Obor  nu te mai scoţi. Alternativa: te uiţi la o

serie Archer, citești blogul play.txt și te duci la răsfoit o buena revistă în  Acaju. Hmmm. Mă încearcă un clișeu despre CFR-dus. Clișeul cea mai bună șaorma e unul des întâlnit în urbea bucureștilor, dar asta numai pentru că  Warda  încă nu e franciză (rânjesc). 

Clișeul liric

Închei cu ce i-a zis o femeie de serviciu lui Andrei (un copywriter): "Totul se rezolvă când ai timp și ai răbdare." Andrei avea inboxul prea ocupat și nu putea să observe că clemele de la suportul de pahare pot fi puse înapoi chiar de el, nu de un specialist în watercoolere  cu bidoane de 19L.

Cuvânt după / Dimineaţa de dinainte / Distracţia e-n doi / ţigara de după... amiază / evoluţia din ‘89 / Deformarea clasei politice / Sex în grupuri de interese / Oamenii fărădelegii / defectul de turmă / Acerbul de aur / estivalul de la Mamaia / fotbalul - sportul lege / mercurul termometrelor se bifurcă / efectul de urmă / Fumătorii amor mai tineri / Consumul excesiv de cool dăunează grav sănătăţii / Trăiește clipa! Mai încolo. / Think outside the firefox! / Să auzim numai de mine! / Mi-e ador de tine! / La semnalul următor începeţi să zâmbiţi! / pentru că ne plac jocurile de cuvinte: play.txt - boală cu transmitere textuală.

playtxt.blogspot.com


Hipiot în devenire Grasiutra

Dirijorul natural! subiectiv se-alintă-n avânt pe-o pârtie de hârtie creponată înălţată-n spirală vie colorată Înspre gloriosul cer Qi de Reiki și Karma și Dumnezei mai vii ca niciodată Ţintește cu priviri ironic-înţepate în necrezul tău de floare înecată! Fulger pe pământul de sub tine transmite prin codate învăţăminte dintr-al lui univers Într-al tău, toată partea prăfuită al integrului sau bagaj negru șlefuit în oglindă, Cu ale tale clipe oferite - zero contează cât de direct ori indirect, Va zice oricum că e mulţumit de pământ și de materializările etern mister genetic Omul și oamenii o simt și-o știu, dar n-o vor crede doar cu corpul niciodată! Căci asta de altfel vrea să inspire-ntr-al tău buzunar cerebral, personalitate! Ciudatule, imprevizibilule, maestro al minciunilor albe, puternic harnic migălos! Fie ca cele mai bune seminţe ale legăturii voastre să inflorească clar nepăsătoare De minusuri, producând răbdători între graniţele malefice ale construcţiilor, Mai mult, mai uman și mai fără griji o judecată onestă și caldă și mai liberă Decât însăși cea mai vie bătaie a inimii tale.

A se citi apăsat, rapid şi furios

Sant Eustacio santeustacio@blogspot.com


Studiu ludic de comportament de Călin Grigorescu

Buna, fă cunoştinţă cu “the dude”¹, e tipul de rând, pot fi eu, el, el sau el. Mediul natural al dudului, în care se simte confortabil şi se întoarce mereu cu mare drag este barul în compania altor duzi. Toate bune şi frumoase dar se întâmplă ceva ciudat aici. Nu e un secret că un grup de tipi adunaţi la o masă se pot amuza exploziv timp de ore în şir pe aceeaşi glumă, mai mult sau mai puţin sărată de la bun început, cu mici variaţiuni. Ce mi se pare interesant e că pot trece aproape instantaneu la discuţii aprinse despre probleme intelectuale ezoterice fără nici o legătură clară, sau motiv aparent. Schimbarea este izbitoare, de la poziţia relaxată, rânjet larg în expectativa râsului şi volumul extrem de ridicat la o poziţie tensionată, o frunte încordată, ochi atenţi strânşi, şi un salt brusc în elocvenţă de parcă tot ceea ce urmează să se întâmple în lume depinde de rezultatul cu care tipii se vor ridica de la masă. Se dezvoltă ipoteza că trebuie să fie ceva din mediul extern grupului care determină schimbările subite de comportament. Dar ce anume să fie? Ieşire după ieşire, idee după idee, nici un progres notabil în elucidarea misterului. La un moment dat am început să mă îndoiesc că ar exista vreun motiv, am început să îmi spun că poate e doar o anomalie şi pace. Până când, într-o seară, evrika, iată soluţia. Am avut surpriza să descopăr că răpunsul a fost tot timpul acolo doar că eram mult prea ocupat să particip în fenomen pentru a o analiza. Elementul care face ca totul să fie diferit este prezenţa feminină. Acum putem formula o ipoteză concretă: X=ZxY+t² Unde X este outputul intelectual al unui dude, Z este o variabilă ce măsoară aprecierea acestuia faţă de prezenţa feminină, Y este o variabilă ce măsoară apropierea fetei de dude

12

şi implicit probabilitatea ca aceasta să îl audă iar t este o constantă care indică potenţialul intelectual al tipului. După cum am observat în testarea ulterioară, influenţa lui t în model este aproape neglijabilă. Cu această ipoteză am trecut în etapa de testare. Ocazia a apărut mult mai repede decât mă aşteptam. Decor: Acaju, seară leneşă, oameni liniştiţi la mese conversând în surdină, clinchet de linguriţe în ceaiuri şi cafele, muzică chill. În mijlocul camerei cu barul suntem şapte tipi la o masă. Râs zgomotos, lozinci scandate, iar râs zgomotos. Conversaţia continuă de vreo jumătate de oră pe aceeaşi temă, şapte voci contrapunctează disonant fraza:“They took our jobs!”, ”Took a jooobs!”, ”Chu cha chobs!”³. Ne întrecem în a vocifera fraza cât mai original iar jocul capătă din ce în ce mai multă inerţie devenind tot răsunător şi mai înalt tonal. Şi sincer, cred că dacă mesele nu ar fi opace am râde şi de propriile picioare⁴. Pentru un observator critic putem reprezenta un prilej de trista meditaţie asupra mitului evoluţiei de la primul homo sapiens încoace. Dar hei, noi ne simţim bine. Iată cum se prezintă outputul nostru intelectual (X) în absenţa apropierii (Y) feminine (Z). Înzestrarea noastră în forma ei curată (t) ne poate ajuta să decidem ce vrem să comandăm, să comandăm propriu-zis, să înţelegem cum se consumă şi să procesăm câteva glumiţe rudimentare dar nu ne duce mult mai departe de atât. Nu, nu suntem prea mândri de asta.

că strategia de poziţionare Kent este una de market leadership, cu toate acestea cred că pot aborda uneori o strategie cam agresivă.”⁵ Fetele sunt în cameră. “Păi ăsta e un lucru bun, Adam Smith spunea că piaţa funcţionează cel mai bine atunci când fiecare jucător de pe piaţă îşi urmează propriul interes.”⁶ Fetele sunt la masa noastră.“Da, sunt de acord cu ceea ce spui însă trebuie să iei în calcul teoria jocurilor şi argumentul lui John Nash că într-un spaţiu tipic non-colaborativ cele mai bune rezultate sunt date de comportamente cooperative, uite şi un exemplu...”⁷ Discuţia continuă pe culmile erudiţiei şi ale priceperii în afaceri până ce toate fetele părăsesc camera. Scăderea bruscă a apropierii determină Z x Y să fie egal cu 0. Rezultatul...:“Timmyyyyyyy yyyyyyy!”, “Timmy!”, ”Temeaaaahhhh!”⁸. În mijlocul distracţiei observăm că o fată s-a întors la bar pentru a vorbi cu Grasiu. “Timmyyyyy, (îşi drege glasul) Da şi foaia mea de examen stă acum ca pisica lui Schrodinger în cutie, 50% luat 50% picat până când funcţia ei de undă va fi colapsată de observarea profesorului.”⁹ “Apropos de asta, pisica lui Schrodinger intră într-un bar…şi nu intră în bar”. Râs elegant, aaa-uri admirative, indicând înţelegerea glumei. Fata pleacă în scurt timp iar conversaţia îşi reia cursul asemănător unei cascade atât prin volum cât şi prin diferenţa de nivel. Mai târziu am plecat spre casă găsind fiecare privire în jos hilară. Putem cădea de acord că evenimentele indică în Îşi face intrarea elementul care modifică mod clar validarea ipotezei. dramatic starea sistemului nostru paşnic. Apar fetele de la Kent cu o nouă promoţie. Prezenţa este În concluzie, draga mea, dacă te aşezi vreodată la o apreciată colosal (valoarea lui Z trece prin tavan) masă şi surprinzi prin preajmă “Aristotel, Wittgeniar apropierea (Y) creşte treptat. Fără să ne spunem stein, Hegel, Jena 1806, Foucault” însoţite, eventunimic, fără vreo privire cu subînţeles, fără ca măcar al, de bătăi în piept, simte-te flatată. Acceptă comsă clipim subiectul se schimbă instant, în ciuda plimentul, poţi chiar mulţumi şi pentru numele lui inerţiei acumulate. Fetele sunt pe hol. “Da, cred Dumnezeu nu verifica sursele. Te poţi simţi la fel şi citind acest articol, tonul său trădează valoarea lui X.

1. Cohen J. and E., “The big Lebowsky”, 1988 2. Amintiri vagi econometrie 3. Parker, T. Stone M., South Park, Sezonul 8, Episodul 6, “Goobacks”, 2004, 07:11 4. MacFarlane, S, Family Guy, Sezonul 9, Episodul 12, “The hand that rocks the wheelchair”, 2011, 02:21 5. Amintiri vagi Branding 6. Amintiri vagi Microeconomie 7. Howard, R., “A Beautiful Mind”, 2001, 00:20:15 8. Parker, T. Stone M., South Park, Sezonul 4, Episodul 4, “Timmy” 2000, 2000, 00:45 9. Groening, M., Futurama, Sezonul 6, Episodul 7, “Law and Oracle”, 2011, 07:39


Conceptul Chotronette

percepe hainele ca mod de exprimare a personalităţii şi invită la adoptarea unei atitudini în defavoarea trendului general. Produsele concepute de noi pornesc de la ideea de promovare a individualităţii prin culoare şi formă.


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Tripologie de Vlad Cepoi

Mergeam des la mare. Era cel mai bun lucru legat de bucurești. Ajungeai repede la mare. Auzisem de o plajă pe care nu era nimic construit și puteai să vezi marea și nu litoralul. Am urcat în mașină și am oprit la intrarea pe autostradă să facem plinul. Ea s’a dus înăuntru să cumpere ceva bun, foiţe și suc. În timp ce o așteptam m’am uitat la parbrizul murdar și m’am gândit că ar fi bine să’l sterg. Am văzut’o apropiindu’se cu îngheţată, suc și zâmbet. Incă o iubeam. M’a sărutat când s’a așezat lângă mine și și’a pus ochelarii de soare. Îi stătea bine și mă bucuram că sunt lânga ea. Apoi am ieșit din benzinărie și am parcat la câţiva metri mai încolo ca să rulez. Ea nu știe cum și nici nu’I place când fumez. Dar acum era vară, mergeam spre mare și scăpasem dintre blocurile bucureștiului.era ok. Era cald și aveam mâinile transpirate. Iarba mi se lipea de degete dar era ok. Am pus foiţa invers dar era ok. Ea a deschis geamul și vântul era să’mi zboare mixul dar era ok. Ea mă privea și râdea de mine dar era ok. Am pornit și ne apropiam de zona autostopiștilor căutând din ochi vreo doi trei bezmetici frumoși care vor să meargă în vamă. Înainte am făcut și noi autostopul veri la rând și acum vroiam să ne revanșăm, să transportăm gratis vamaioţi acasă. N’am văzut pe nimeni cald. De fapt cred că o singură dată am găsit un cuplu simpatic. studenţi la arhitectură. El era timid și fuma ţigară de la ţigară, scruma pe geam și tot scrumul se întorcea în mașină. iar ea și maria s’au înţeles foarte bine. Aveau și muzică bună la ei așa că a fost ok. de data asta n’am găsit pe nimeni. Am accelerat când am intrat pe autostradă, l’am rugat pe bob să ne cânte ceva și l’am aprins. Cu geamurile închise fumul a devenit gros destul de repede. Era un cer frumos mâzgâlit cu alb și în jur câmpuri cu dor de ducă. Am deshis geamurile. Era foarte cald și aerul condiţionat consuma benzină. Aerul s’a limpezit între noi și am privit’o. înca o iubeam.atunci.eșarfa îi flutura ca într’un film american.era albastră ca un fluturaș.fluturând.furând din cer. La un moment dat am văzut un uliu care stătea nemișcat pe unul dintre stâlpii de pe marginea autostrăzii.i l’am arătat și ei și ea a zâmbit.ne’am mâncat îngheţata care se înmuiase și curgea pe noi.s’a plictisit de bob și oricum terminasem de fumat așa că a pus un pic de feist și amândoi am tăcut.

masină pentru că blocam intersecţia. Am pornit spre capătul plajei dinspre bulgari.sclipy era un corporatist bucureștean care în fiecare vineri dupăamiaza venea în vamă se îmbăta de cum ajungea și pleca deprimat duminică spre un job captiv. atât.

ne’a dus la terasa unde erau ceilalţi.ceilalţi erau mulţi și veseli.veseli de soare, de bere, de iarbă și de noi.am băut și am vorbit.nimic interesant. de fapt acum îmi dau seama că avea de ce să nu’I placă de ei.nu prea era interesant nici ce vorbeam nici ce făceam.dar eram băieţi buni cu toţii și de cele mai multe ori ne puteam baza unul pe celălalt. stăteam pe o terasă din aia improvizată de vamă cu mult stuf soare și indulgenţă.m’am descălţat de cum am coborât din mașină și acum mă jucam cu nisipul printre degete,sub masă, în timp ce beam bere.partea nasoală cu berea în vamă e că dacă n’o bei destul de repede, o bei caldă.si mie nu’mi place berea caldă. iarăși m’am făcut terci.ea s’a întâlnit cu fetele și stăteau pe plajă în dreptul terasei vorbind. ca fetele.îmi plăcea să o privesc din când în când.era frumosă și eu o iubeam.îmi plăcea sa stiu că e acolo și oricând pot să o chem la mine.sau să mă duc eu la ea.în seara aia am și dansat.era singurul lucru care’I plăcea la mine când mă îmbătam.apoi ne’am culcat în mașină.aveam o mașină mare căreia I se unea portbagajul cu bancheta din spate așa că oriunde am fi mers, dacă eram doar noi doi, era ok cu cazarea.aveam și niște paturi.încuiam ușile și puneam alarma.eram în siguranţă.a doua zi ne’am trezit devreme.se facuse prea cald în mașină și era abia opt.eu mă culcasem la patru dar se pare că bausem exact câtă bere trebuia și fumasem exact câtă iarbă trebuia ca să nu fiu mahmur azi.ea nu mai era în masină, s’a dus la terasă să bea o cafea.am încuiat mașina și trecând pe langă ea I’am aruncat cămașa și eu m’am oprit direct în mare.era exact ce aveam nevoie. când m’am întors cu apă’n ochi am văzut’o râzând către mine și eșarfa ei continua să fure din cer.s’a mai trezit după un timp un prieten și am făcut un cui la cafea apoi noi am plecat spre plaja de care auzisem.am găsit destul de ușor drumul. era o zonă în care nu mai mersesem niciodată și a trebuit să traversăm cenușiul constanţei și kitch-ul mamaiei dar până la urmă am reușit să găsim satul. Planul era să mergem până in vamă unde ne apoi din sat am cotit spre mare și drumul s’a striașteptau niste prieteni.de fapt erau prietenii mei și cat.am mers mai încet dar asta era ok pentru că am ei nu’I prea plăceau că mă făceam terci de cate ori putut să deschidem geamurile, să închidem muzica mă întâlneam cu ei.dar era o zi minunată, aveam și să ascultăm insectele și buruienile pe care nu le bani și ea o eșarfă albastră ca un fluturas așa care poţi auzi în căcatul de bucurești.greieri claxoane și ok.pe sclipy l’am găsit în mijlocul intersecţiei din buruieni de oameni.apoi drumul s’a stricat și mai vamă cu nelipsita bere Heineken pentru el și cu o tare și mașina mea stârnea un grandios nor de praf. alta proaspată și rece pe care, dacă tot ne’am întâl- am închis iar geamurile.imediat din porumb a ieșit nit, mi’a dat’o mie.am ciocnit și ne’am bucurat că marea.drumul mergea pe o faleză naturală plină de ne’am văzut.a trebuit până la urmă să ne urcam în praf, porumb și miriște dar puteai să vezi de acolo

14

o mare imensă.apoi am văzut și plaja.era plină.i’am urât pe toţi odat.am coborât totuși la plajă pe o pantă îngrozitoare care pe ea a înfricoșat’o și pe mine m’a făcut să mă simt bine pentru că eram bărbat și eram lângă ea.după ce am coborât a râs fericită.am parcat printre alte mașini și am reușit să ne luăm lucrurile destul de repede.în timp ce ea organiza totul eu am reușit să mă uit la cei cu care împărţeam plaja.niște maneliști.defapt chiar răsunau manele din căcaturi de casetofoane din bazar cu led-uri și cu baterii, bucuria oamenilor mici la creier.n’am disperat căci plaja era lungă. dar prea mulţi bărbaţi.defapt numai bărbaţi.toţi burtoși, cu slipuri penibile ce alunecau în șanţul ăla de sub burtă, cu ochelari de soare de plastic și cu o viaţă îngrozitoare.am înaintat pe plajă.erau adunaţi foarte mulţi în partea dinspre intrare dar mai încolo se mai răzlăteau.nu era nici o femeie printre ei și asta era foarte ciudat, înfricoșător aproape.am mers destul de mult dar scuipatul lor ne urmărea. după minute bune am văzut câteva femei cu copii și atunci ne’am relaxat.am găsit un loc la o distanţă destul de confortabilă de goblini.ea a întins ceva foarte colorat și apoi a așezat câteva lucruri și totul a devenit al nostru.avea talentul ăsta, din câteva dungi să facă locul un cuib.am observat asta o dată cu milionele de apartamente în care ne’am mutat. în câteva zile făcea un loc iubibil, îţi plăcea să stai acolo și eu tot ce făceam era să încerc să fug.în altă parte.oriunde.beat să fiu.și totuși încă o iubeam. am stat și pe nesimţite vârcolacii au dispărut din jurul nostru.ţi’am spus era minunat cum reușea să facă asta.apa era lungă și moale.te primea ca o mamă când te întorceai din tabără.vântul spulbera câteodată nisipul și ea își îngropa faţa în burta mea, în părul meu,în urechea mea stângă,stomacul meu,zâmbetul meu,golul meu.era ok.cu greu am reușit să fumăm unu mic(noroc că’l făcusem în mașină), vântul zbura năuc în toate părţile.din coșmar au năvălit iar manelele. se apropiau.cotropeau.înghiţeau.un huruit le aducea pe aripi de grifon.două tractoare se întreceau pe plaja cons-truită în mii de ani de furnicuţe mici și jucăușe.roţile imense măcinau nispul aranjat numai bine de vântul puber.unul dintre grohăitorii de la volan avea cel mai mare casetofon, din cel mai mare bazar, cu cele mai multe led-uri dintre toate casetofoanele deţinute vreodată de un impotent.au trecut prin faţa noastră și au continuat drumul.a trebuit să plecam.defapt am vrut să plecăm.a fost exact cât aveam nevoie.un trip.iar beţii de bucurești, tăceri prelungite, cuvinte mototolite între noi, nervi obosiţi, dimineţi rare și calde.banal ca orice relaţie. După ce ne’am despărţit am aflat că în acea vară se futuse cu sclipy corporatistu.i’am băut eșarfa plină de cer.până la fund.


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

VATT

damianbogdan.carbonmade.com

15


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Dezvăluirea băieţilor de la de Alice Rosentzweig

Acea joi seară, în care m-am întâlnit cu băieţii de la Rava, m-a scos puţin din ritmul obişnuit. Spun asta pentru că de ceva timp muzica electronică a acaparat în cea mai mare parte atenţia publicului, uitând de vremurile în care punk-ul şi rock-ul răsunau oriunde mergeam. Aşadar, odată ce-am intrat în sala de repetiţii, m-au izbit flashuri din vremurile apuse, dar resuscitate de aceşti băieţi, din faţa mea, care la prima vedere n-ai zice că sub joburile pompoase pe care le practică în timpul zilei, s-ar ascunde nişte rockeri talentaţi. De exemplu vocalistul trupei, Lucian Curelariu este doctor stomatolog, Bogdan Hapliuc (chitară solo, voce) este manager la o companie de transport, Laur Dumescu (bas) este bucătar, Codrin Murariu (tobe) este cercetător în istorie la UAIC, iar Edi Butucel (chitară), ca un roacker adevărat, este singurul care nu face nimic în afara formaţiei. După ce am asistat la un private-concert (aşa îmi place mie să denumesc acea repetiţie, având în vedere că eram singura în faţa lor care dădea din cap), ne-am instalat în faţa unor beri şi am început să vorbim despre muzica lor.

16

Spuneţi-mi dacă promovaţi vreun mesaj anume teme super vechi pe care încercăm să le aducem prin intermediul creaţiei voastre din nou. Anumite teme vor exista întotdeauna, dar noi încercăm să le abordăm altfel, să le readucem la Lucian: Mă inspir din aproape orice, teme sociale, actualitate poate prin soundul muzicii şi prin nişte locul omului în societatea de azi şi bineînţeles din versuri mai puţin comerciale. Cred că e unul dintre dragoste. marile motive pentru care nu am ajuns în mainstream. Muzica e destul de comercială, versurile Codrin: Dragostea este văzută dintr-un ansamblu mai puţin. În ultimul timp, sunt nişte refrene care-s de perspective, vorbim de un om care este rănit din mai uşor de cântat, dar înainte era mai complicat. dragoste, vorbim de un om care este extaziat în faţa Acum mai scriem şi în română. dragostei, dar alege să-şi transmită mesajul în cuvinte mai puţin pe înţelesul tuturor, adică într-un limbaj mai elaborat. Am observat că oscilaţi între română şi engleză. Care dintre cele două limbi are impactul cel mai Lucian: Exact, tema clasică încercăm s-o spunem mare la public? altfel şi asta în primul rând prin versuri. Lucian: Cred că amândouă. Am cântat în engleză vreo 2-3 ani şi încă mai cântăm. Dacă ar fi după noi Cine compune muzica şi versurile? am schimba totul, dar nu putem renunţa la piesele care ne-au făcut cunoscuţi. Lucian: Muzica împreună, iar versurile eu în cea mai mare parte. Codrin: Din punctul meu de vedere noi am încercat să ieşim pe plan internaţional cu engleza. Încă se mai poate, nu-i prea târziu, dar, în momentul de În melodia „Ignorant toy” am simţit o ironizare la faţă ne încercăm norocul cu piaţa internă. adresa societăţii moderne, mai ales în versurile „evolution, paradox, the more we know, the more we forget”. Ce v-aţi plănuit să faceţi până acum şi n-aţi reuşit, având în vedere că în România, un tânăr Codrin: În fond este vorba despre omul care se artist se descurcă mult mai greu ca în afară? mulţumeşte cu ceea ce are. Lucian: N-am reuşit să facem un clip. Atunci când Lucian: Este o ironie asupra omului în societatea a trebuit, a fost o piesă super apreciată şi luată în de azi, cum se pierde în nimicuri. consideraţie de foarte multă lume, dar evident au intervenit probleme de toate felurile şi nu s-a mai făcut niciun videoclip. Deci omul cu cât încearcă să afle mai multe, cu atât se îndepărtează de ceea ce contează cel mai Codrin: N-am reuşit să înregistrăm un album fullmult? length, am scos numai un EP, acum doi ani. Lucian: Exact. Ne pierdem în lumea de azi. Omul e acelaşi de o mie ani, dar în prezent nu mai are timp Să înţeleg că în Iaşi nu aveţi un loc unde să vă să fie el, deşi în interiorul lui ar putea fi. Încercăm înregistraţi albumul? să ne apropiem de adevăr. Rava e o abreviere de la expresia latinească „Revenio Ad Veritatem Aeter- Codrin: Am avea unde, dar nu suntem siguri care nam” (revin la adevărul etern). Aprofundăm nişte va fi calitatea albumului.


Acaju pune punctul pe 'J' | de iarnă 2011

Laur: Asta e o mare problemă pe toată zona noastră. Nu există studiouri, nu există oameni care să ştie ce să facă. În toată Moldova nu există un loc unde să tragem un nou album. Stăm şi ne uităm la piese şi ele la noi. Asta e cea mai mare problemă. N-are lumea unde să înregistreze. Toate trupele din Iaşi, înregistrează acasă. E jenant! Nu există oameni de muzică, ingineri de sunet...

Codrin: Clar, aş alege muzica.

Codrin: O altă problemă ar fi că n-am reuşit să facem încă un turneu naţional propriu-zis. Măcar în fiecare week-end să ţinem un concert în vreo două oraşe, dar momentan joburile ne cam împiedică să facem mai multe concerte în afara Iaşului.

Edi, tu eşti cel mai nou membru al trupei. Din iulie şi până în prezent cum te-ai acomodat?

Lucian: Chiar dacă n-a fost în cadrul unui turneu, am reuşit să punctăm oraşe importante din ţară, am făcut lansarea ep-ului şi la Bucureşti, am cântat la Stufstock, am fost la radio Guerrilla, la mai multe festivaluri printre care şi „Rock la Mureş”. Alt motiv pentru care nu reuşim să avem mai multe giguri este şi pentru că nu avem impresar. Totul facem singuri.

Lucian: A fost dragoste la prima vedere. Am mai avut 3-4 oameni care nu s-au adaptat, dar Edi parcă a fost dintotdeauna cu noi.

Dacă ar trebui să renunţaţi la trupă pentru job, aţi face-o?

Lucian: Pentru mine a fost la Arad, la „Rock la Mureş”, când am fost întrebaţi de organizatori: „Voi cine sunteţi? De unde veniţi?” Şi când au auzit că suntem din Iaşi, au început să râdă în hohote. „Adică aţi venit până aici? Pentru concertul ăsta?”

Bogdan: Fac muzică din pasiune. Munca-i muncă, pasiunea-i pasiune. Şi ca să pot sta în Iaşi, ca să pot cânta în trupa Rava, trebuie să muncesc. Dar, oricând aş lăsa munca mea de birou pentru muzică. Şi acum aş face-o. Lucian: Subiectiv nici nu se pune problema că vreau să cânt. Dacă n-ar fi aşa, aş fi renunţat de mult la trupă pentru că jobul de zi cu zi îmi răpeşte foarte mult din timp. Fac eforturi foarte mari ca să merg mai departe cu trupa. În mod obiectiv sunt stomatolog. Poate vreodată aş putea să renunţ la ceea ce fac de nevoie şi să fac ceea ce-mi place. Deşi îmi place şi stomatologia, nu se poate compara. Sincer nu ştiu ce fac mai bine, dar ca senzaţie, nu se compară. Am noroc că mă împlinesc amândouă.

Laur: Îmi place să gătesc. E şi asta o artă. Dar, muzica pentru mine ocupă un loc mult mai important, aşa că nu mai stau să analizez opţiunile. Edi: Eu momentan sunt 100% dedicat muzicii.

Edi: Foarte, foarte rapid. Băieţii sunt super ok. Pot zice că m-au adoptat.

Edi: Regretul meu e că nu i-am cunoscut până acum. Care e cel mai penibil moment pe care l-aţi avut pe scenă?

Codrin: Eu m-am simţit penibil, dar nu neapărat din cauza mea, luna trecută la Bickeri când a urcat o pereche beată pe scenă şi au început să danseze peste noi. De aici, să-ţi povestească Edi ce-a păţit cu pereachea respectivă Edi: Eram pe scenă, îmi faceam treaba şi la un moment dat, o tipă s-a urcat, a început să danseze şi dând din cap pe-o piesă, şi-a împletit părul în corzile mele. În momentul ăla nu ştiam exact ce să fac, să continui, s-o trag de păr? Dar până la urmă m-am oprit şi i-am descâlcit părul.

Laur: Eu n-am momente penibile. La mine a fost totul roz. Am fost cel mai bun din trupă, deşi băieţii n-o să recunoască niciodată. Glumesc! E valabil şi pentru mine întâmplarea de la Arad. Jenant! O pregătire neaşteptat de proastă din partea lor. Bogdan: Eu mi-am scăpat pana cu care cânt la chitară şi a trebuit să mă aplec pe acolo pe scenă. A ieşit un dezastru. De atunci, tot timpu când am solo-uri mă gândesc la momentul respectiv şi am grijă să n-o mai scap. Trupa Rava a împlinit în noiembrie 5 ani. Povestiţi-mi de evenimentul aniversării voastre. Lucian: Am făcut toată mişcarea în Iaşi, deoarece publicul ieşean a fost alături de noi de la început. Ştie exact prin ce-am trecut. A fost un concert în care am rememorat toate momentele şi am cântat toate piesele. A fost cel mai mare eveniment de la lansarea primului nostru album. S-a ţinut în Underground. A fost seara noastră şi a publicului din Iaşi. Până la urmă publicul ieşean ne-a devenit prieten.

Interviul nu s-a terminat chiar aici, urmând încă un rând de bere la care nu puteam să renunţăm cu atâta vibe pozitiv în jur. Dacă ar fi să existe un deznodământ, în urma acestui interviu, ar fi acela că băieţii de la Rava îşi merită locul lor în mainstream, iar tot ce pot să fac e să vă încurajez să-i urmăriţi cât mai îndeaproape în concertele viitoare.

17


Recenzii de carte de Ioana Geantă

Cabalistul

de Geert Kimpen Editura Humanitas Fiction, 2010

YOD REŞ TAV: Dumnezeu care se află lângă tine, în tăcere `Dacă iubeşti o femeie pentru ceea ce poţi primi de la ea, şi nu pentru ceea ce-i poţi dărui tu ei, atunci iubirea aceasta este ucigătoare. O va arde pe iubita ta şi pe tine însuţi.`

Maestrul și Margareta

de Mihail Bulgakov Editura Humanitas Fiction, 2007

Dacă vă e dor să vă simţiţi ca atunci când, copii fiind, vi se citeau poveşti, vă recomand cu încredere romanul Maestrul şi Margareta al lui Mihail Bulgakov, cel care într-o scrisoare adresată lui Stalin, se recomanda scriitor mistic. Lăsând la o parte prezenţa dracului în persoană, însoţit de trei personaje la fel de insolite care îi alcatuiesc escorta, femeile despuiate care zboara pe diverse obiecte şi demenţa generală în care alunecă majoritatea personajelor, atmosfera e similară unui basm din inocenta şi îndepărtata copilărie. E de înţeles, fără micile detalii macabre enumerate mai sus. Dincolo de aceste aventuri, stă dragostea unui Maestru, ilustru romancier, care în urma unei recenzii nefavorabile o ia razna şi ajunge la spitalul de nebuni (în infernul minţii, alegoric vorbind) și a Margaretei, o doamnă bine, neîmplinită în dragoste, deşi măritată. Unii au numit acest roman inversul cuplului celebru Orfeu şi Euridice, căci Margareta coboară metaforic în infern, în salvarea iubitului său Maestru. Al doilea plan al acestui roman magic, merge pe povestea imaginată de Maestru, drama lui Pontius Pillat

18

după ce l-a cunoscut pe Yeshua, un om blând ce susţinea constant că oamenii sunt buni. Chiar şi în momentul răstignirii pe nedrept. Vă invit, deci, să vă aventuraţi într-o lume incredibilă, unde neverosimilul se inserează în real pe nesimţite. Asta mai ales cand apare Behemoth, un motan negru, dotat cu un umor incredibil de fin (mai ales pentru o pisică) şi care face diverse giumbuşlucuri din care oamenii reies fără cap, la propriu, sau fără minţi, la figurat. Se simte însă profund ofensat când apare miliţia şi începe ciuruiala. Imaginaţi-vă, pentru o mai clară ilustrare, un Jack Sparrow. Mai mic şi mai rău. Şi cu blană. Celor slabi de înger, le recomand să nu se îngrijoreze, necuratul lui Bulgakov e un tip just, amabil şi liniştit. Fapt pentru care aş îndrăzni chiar să spun că mi-e simpatic. În tot cazul, recomand lectura chiar şi după 12 noaptea. Spor!

În mare, romanul conţine povestea unui tânar cabalist care, pe parcursul iniţierii sale, are de ales între iubirea patimaşă şi calea austeră a înţelepciunii. La un nivel mai subtil, descoperim o desăvârşită înţelepciune cabalistică în formă epică. Pătrundem într-o lume magică a matematicii inimii, unde ni se povesteşte despre cele 72 de nume secrete ale lui Dumnezeu (în alfabetul ebraic, fiecărei litere îi corespunde o cifră.)ascunse în Tora. Fiecare acest nume are puterea să despice o Mare Roşie în tine însuţi, iar rostite într-o anumita ordine, ele pot deschide încăperea aflată în Ierusalim, sub fundul unei fântâni, unde stă ascuns de secole Chivotul Legământului. Pe parcusul lecturii, descoperim că romanul este împărţit exact în 72 de capitole, fiecare cu un subtitlu în ebraică, purtând câte unul din aceste nume secrete. O lectură fascinantă, mai ales pentru cei care nu ştiu, dar vor să afle câte ceva despre Cabala magică.


Teaser-ul revistei text Vlad Tănase

stârnești reacţii cu o hârtie?

Ne-am pus o întrebare simplă: ce-a fost mai întâi, avionul de hârtie sau avionul cu reacţie? Răspunsul n-a venit nici până acum. A venit, în schimb, observaţia că și monsiu Henri Coandă trebuie să fi avut nevoie de o hârtie pentru a desena avionul cu reacţie. El a reușit. Tu de ce n-ai putea să

Poate doar hârtia să fie de vină. Lipsa ei, calitatea ei, culoarea galbenă care trădează faptul că ai uitat-o acolo undeva în sertar. Noi am vrut să-ţi dăm ocazia să-ţi manifești gândurile pe-o foaie, să-ţi aducem aminte că știi să desenezi, să-ţi arătăm cât de ușor este să fii tipărit între două coperţi de revistă și să-ţi plângi de milă c-ai rămas fără mină în pixul tău preferat. Asta am intenţionat cu Buena Revista Social Club. Am vrut să devină o întâlnire de pre-lansare a revistei în care să (ne) socializăm răsfoind hârtiile venite de la tine. Ţi-am păstrat şi în acest prim număr o pagină numai a ta: e pe verso. În caz că nu vei mai găsi totuşi ”material didactic” la noi în cafenea, înșirăm aici câteva sugestii de suport al ideilor: șerveţele, cărţi de vizită, bilete de tramvai, flyere cu mult spaţiu nescris (sunt mai greu de găsit ce-i drept), bucăţi de ziar, reclame din 24-FUN la cărţile ziarului de iași (cu siguranţa e ceva spaţiu alb acolo), bonuri de casă (mai ales alea de la kaufland, abia imprimate), pungi de hârtie de la covrigi, ambalaje și alte șamedeuri.

CALL BODO 0232-PET

Ajută pisica să ajungă la Acaju !

19


Asta este pagina ta !! Aici e spaţiul în care poţi să scrii, să desenezi, să ce vrei tu. Dacă ne place, te ă ă a rat c a ş a publicăm în următorul număr. Nu- i :D ale nă? b o a c

20

a i a ic i t o ă s r Poți i la ba ş a l o şi să e t ată c om p l


la-acaju.blogspot.com

revista_J  

Primul numar al revistei "J". Acaju pune punctul pe J.

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you