Issuu on Google+

AUTOEXPERT

fEbRUARiE 2014 144

Ediție specialăLansare internațională Nissan Qashqai


EDITORIAL Vânzările Dacia își revin, importatorii mai au de așteptat

Victoria raţiunii A șa ar putea fi rezumată piaţa auto românească din 2013. După cinci ani în care vânzările de autoturisme locale au parcurs o traiectorie descrescătoare, similară întregii pieţe interne, 2013 a reprezentat un moment de cotitură, în care apele s-au separat. Parcă sătulă să mai facă parte dintr-un club al perdanţilor pe termen lung, Dacia a făcut un salt spectaculos, de la -30% în 2012 faţă de 2011 la +14% în 2013 faţă de 2012. Ca urmare, la autoturisme Dacia deţine aproape o treime din piaţă. La asta contribuie din plin gama nouă, ce reduce decalajul de tehnologie și, mai ales, de imagine, de la o generaţie la alta, comparativ cu mărcile consacrate. Un rol foarte important în această creștere l-a avut Sandero, care a devenit o alternativă atractivă la mașina – uniformă, cum este considerat Logan. Nu trebuie uitat Dokker, a cărui variantă de persoane s-a vândut mult mai bine decât Logan MCV, dovedind încă o dată importanţa crescândă a unei mașini polivalente. În același timp, Dacia începe să simtă efectul creșterii preţurilor, dovada fiind scăderile înregistrate tocmai de modelele cele mai scumpe – Duster și Lodgy. Dacă Duster a scăzut similar cu segmentul din care face parte, Lodgy a avut în 2013 un minus de aproape 40%. Dacă ţinem cont și de insuccesul din Europa, putem considera că Lodgy este, pur și simplu, un model neînţeles, dar sigur în România are și o problemă de poziţionare. Intrând pe un segment, al monovolumelor, puţin dezvoltat la noi, Lodgy nu a reușit să se impună, aici contribuind și preţul. Fără îndoială, modelele Dacia actuale oferă mult mai mult decât Logan din 2004, dar asistăm și la o evoluţie exponenţială a preţului. Să nu uităm că, teoretic, Renault a lansat proiectul Logan sub lozinca “mașina de 5000 de dolari”, iar astăzi avem variante Dacia care se apropie de 20.000 de euro. De asemenea,

chiar de la lansare, Dacia a fost promovată ca o alternativă raţională la vehicule rulate de la alte mărci. Dar astăzi, dacă luăm în calcul, de exemplu, preţul unui Duster echipat de top, de 19.000 de euro, există alternative mult mai interesante de mașini rulate, la preţuri mai mici cu 30-40%. Și, oricât ar insista Dacia pe ideea de mașină nouă, cu garanţie și costuri reduse de întreţinere, este aproape imposibil să dărâme anumite prejudecăţi sau să depășească unele evidenţe. Dintre principalele mărci de import, este de menţionat performanţa Opel, care a înregistrat o creștere cu 13% faţă de 2012. Practic, două modele mai puţin spectaculoase, Corsa și Astra, au reușit să suplinească rezultatele modeste ale celorlalte modele din gamă, urcând Opel încă o poziţie în Top 10. Trebuie menţionat și Peugeot, singurul producător francez care a crescut în 2013. Din păcate, în același Top 10 mai avem două mărci cu scăderi mai mari de 20%. În cazul Ford scăderea se datorează tocmai principalelor două modele de volum – Fiesta și Focus, în ciuda noutăţilor acestora și ofertelor speciale. La Hyundai, modelele SUV nu mai reușesc să tragă singure marca, în timp ce restul gamei este într-un moment de repoziţionare a imaginii. Din păcate, în 2013 a continuat procesul de dispariţie al clienţilor particulari pentru mașini noi, aceștia scăzând de la 30% în 2012 la aproape 25%. Este oglinda buzunarelor noastre goale și a lipsei mecanismelor de creditare. Chiar dacă, teoretic, acestea există, în realitate este aproape imposibil să fie accesate, datorită condiţiilor excesive. Este greu de spus cum va fi 2014. Sperăm că guvernul se va lămuri mai rapid decât în 2013 despre ceea ce își dorește de la programul Rabla și că tendinţa crescătoare din ultimele șase luni va continua. ¸

Florin Micu

Editor General florin.micu@autoexpert.ro

3


4

SUMAR Articolul lunii - Test comparativ: Hyundai ix35 vs. Mitsubishi ASX

26

Februarie 2014 22

40 6 14

La zi Interviu

De vorbă cu Boris Billich, CEO MercedesBenz România 16

18 22

Am testat

35 36 38 40 42 44 46 48

Lansare internațională Nissan Qashqai Lansare internațională Mercedes-Benz Clasa V Lansare internațională Audi S3 Hyundai i10 Test comparativ: Hyundai ix35 vs. Mitsubishi ASX Audi A3 Sedan Dacia Duster Suzuki S-Cross Honda CR-V BMW Seria 4 Toyota Corolla Nissan Micra SsangYong Rexton

50

Ecologie

26 28 30

74

Prezentare Gama Ford Tourneo

48

62

Nr. 144 | Februraie 2014 www.autoexpert.ro

BMW 520d xDrive

Auto financiar

52 54

Cine va plăti asigurări RCA mai scumpe? Creditele în lei devin mai accesibile

Auto util 56 58

Circulația rutieră în trecut Contestarea amenzilor în instanță

Sport 60 62

Teste pre-sezon cu Napoca Rally Academy WRC - Avanpremieră sezon 2014

66

Autotech Suspensii off-road performante

Autotravel 68 70

Test în Alpii austrieci cu Audi RS6 Stațiunea de schi Zellam See - Kaprun, Austria

Auto util 74 78

BMW 530d xDrive Gran Turismo Mercedes-Benz CLA 200

81

APIA Piața auto la final de 2013

82

Poșta redacției Sfaturi pentru cititori


6

la zi

Nr. 144 | Februarie 2014 www.autoexpert.ro

Modele noi, showroom-uri deschise recent, evenimente, life style

MIDOCAR a efectuat prima livrare a Noului Golf R

La sfârşitul anului 2013, dealer-ul MIDOCAR Vitan a livrat în premieră, în România, Noul Golf R. Predarea maşinii s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment neconvențional. Pe 20 decembrie, primul client al Noului Golf R a fost invitat la MIDOCAR Vitan pentru un test-drive cu un model de configurație asemănătoare cu cel care avea să îi intre în posesie la sfârşitul lunii ianuarie 2014. În realitate, maşina pe care urma să o conducă era chiar a sa. Sesiunea de test-drive s-a desfăşurat conform procedurilor normale, echipa MIDOCAR Vitan reuşind să păstreze aparențele până la final. Noul Golf R este propulsat de motorizarea 2.0 TSI care dezvoltă 221 kW/300 CP şi livrează un cuplu de 380 Nm.

¸

Prima maşină care oferă Wi-Fi în echiparea standard Începând cu luna ianuarie 2014, Toyota Romania a introdus în echiparea standard a modelului Avensis noul sistem Toyota Hotspot, oferit GRATUIT pentru toţi noii clienţi Avensis. Sistemul Toyota Hotspot este un dispozitiv proiectat special pentru maşină, alimentat la baterie, cu o dublăantenă ce asigură trafic la viteze ridicate, imbunătăţeşte recepţia semnalului şi minimizează problemele efectului Doppler. Prin intermediul său se pot conecta simultan wireless la internet până la 5 dispozitive (telefoane mobile, tablete, laptop-uri, sisteme de joc etc.). Router-ul W-LAN este oferit împreună cu trafic de date gratuit pentru o perioadă de 1 an în limita a 2 GB/lună, trafic disponibil numai pe teritoriul României.

¸

BMW X3 a primit un facelift BMW X3 a primit de curând un facelift care îl apropie și mai mult, cel puţin din punct de vedere vizual, de fratele său mai mare, BMW X5. La mai bine de zece ani de la debutul modelului X3 în gama BMW, cea de-a doua generaţie, care a debutat în anul 2010, a contribuit din plin la depășirea pragului de 1 milion de unităţi vândute în total. Modificările operate la exterior se pot observa în cazul noilor blocuri optice, a noilor spoilere, iar grila radiatorului a fost și ea redesenată. Interiorul nu a scăpat nici el neatins de intervenţiile inginerilor bavarezi, care au folosit noi materiale și finisaje, superioare calitativ și au implementat unele dintre cele mai noi tehnologii BMW, cum ar fi noul iDrive Controller cu touchpad, noi funcţii pentru BMW ConnectedDrive, un head up display color și noi

sisteme de siguranţă (Lane Departure Warning, Active Cruise Control – cu funcţie Stop&Go sau protecţia preventivă pentru pietoni). Sub capotă și-a făcut loc noua generaţie de motoare diesel dezvoltate de BMW. X3 sDrive18d va dezvolta o putere maximă de 150 CP, în timp ce noul X3 xDrive20d va dezvolta acum 190 CP, iar

împreună cu transmisia automată promite o economie de combustibil de 7,1% comparativ cu versiunea echivalentă precedentă. În total, pentru noul BMW X3, clienţii vor putea opta pentru una dintre cele șapte motorizări diferite: trei pe benzină și patru diesel, iar plaja de putere maximă este cuprinsă între 150 CP și 313 CP. ¸

Opel Astra OPC EXTREME Opel va dezvălui un model cu adevărat super-sport la a 84-a ediţie a Salonului Auto de la Geneva (6 - 16 martie). Studiul urmează tradiția conceptului Astra OPC X-treme prezentat în 2002. Atunci, ca și acum, o mașină reală de curse și-a găsit drumul de pe circuit pe drumurile publice. În timp ce modelul OPC X-treme roșu de acum 12 ani a rămas un specimen singular,

noul EXTREME, în culorile motorsport tipice Opel, va fi baza pentru o serie limitată care va intra în producţie. Acest OPC EXTREME va fi cel mai rapid Astra ce poate circula pe drumurile publice construit vreodată, consecvent motto-ului Opel Performance Center, “OPC. Pasiune pură”. Opel Astra OPC Extreme este un derivat direct al modelului Astra OPC Cup prezent

în Nürburgring Endurance Championship (VLN) - și este legal pentru drumurile publice! Componentele de carbon de calitate ridicată reduc greutatea în comparație cu varianta Astra OPC 280 CP lansată în 2012. O structură de siguranță integrată, scaune de curse și centurile de siguranță în șase puncte înseamnă că Extreme vine echipat pentru pista de curse. ¸


8

la zi

Nr. 144 | Februarie 2014 www.autoexpert.ro

Modele noi, showroom-uri deschise recent, evenimente, life style

SEAT Leon CUPRA și CUPRA 280

Noul Leon CUPRA încorporează valorile mărcii SEAT în cel mai bun mod posibil. Cu până la 206 kW / 280 CP, noul CUPRA nu este doar modelul de vârf din gama de succes Leon, ci este şi cea mai puternică maşină produsă în serie a mărcii. Și cea mai rapidă – trenul de rulare şi şasiul modelului Leon CUPRA garantează cel mai înalt nivel de precizie şi plăcere a condusului. Cu numărul mare de dotări şi calitatea excelentă, noul CUPRA oferă un raport calitate/preț foarte bun. Încă de la început, Leon CUPRA va fi disponibil în versiunea cu cinci uşi, dar şi în versiunea Leon SC CUPRA Sport Coupé cu trei uşi.

¸

Mercedes-Benz optează pentru anvelopa Dunlop Sport Maxx RT Dunlop, unul dintre liderii mondiali în domeniul producției de anvelope de înaltă şi ultraînaltă performanță, anunță că anvelopa Sport Maxx RT, pe care o produce, proiectată conform tehnologiei de curse, a fost aleasă de Mercedes-Benz pentru echiparea noului său model CLA 45 AMG. Automobilul va fi echipat cu anvelopa Dunlop Sport Maxx RT de dimensiunea 235/35ZR19 şi caracteristici 91Y XL MO, care a fost special proiectată pentru acest coupé sportiv. Cu o putere maximă de 360 CP şi cu un cuplu motor maxim de 450 Nm, motorul său supraalimentat este cel mai puternic propulsor cu patru cilindri în producția de serie din întreaga lume.

¸

LeasePlan România a încheiat pe plus anul 2013 LeasePlan România, liderul pieţei de leasing operaţional, a înregistrat la finalul anului 2013 o cifră de afaceri de 41 de milioane de euro, în creștere cu aproximativ 3,5% faţă de 2012. Creștere a fost înregistrată și în privinţa valorii portofoliului LeasePlan, aceasta majorându-se cu aproximativ 8% în 2013 faţă de aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la peste 77 de milioane de euro. În privinţa numărului de autovehicule administrate, LeasePlan și-a depășit obiectivul anunţat la începutul anului, ajungând la peste 9.100 de unităţi, ceea ce reprezintă o creștere de circa 20% faţă de finalul lui 2012. În 2013, LeasePlan România a investit 28 de milioane de euro în cele peste 2.300 de autovehicule achiziţionate. Din totalul autovehiculelor aflate în flotă, peste 85% sunt în sistem full operational leasing, iar pentru

restul se asigură doar servicii de administrare a flotei. „Anul 2013 a fost marcat, în urma dificultăţilor economice și a modificărilor legislative care au creat nesiguranţă, de o lipsă de cerere pe piaţa de leasing operaţional. Cel puţin în prima jumătate a anului, nu au existat aproape deloc licitaţii pentru management de

flote. În plus, cele puţine existente au fost din partea firmelor care deja utilizau leasingul operaţional și astfel, în lipsa unor noi companii care să treacă la externalizarea administrării parcurilor auto, piaţa a stagnat“, a declarat Bogdan Apahidean, Director General LeasePlan România. ¸

Rapid Spaceback garantează o bună valoare reziduală Noua ŠKODA Rapid Spaceback se numără printre hatchback-urile compacte cu cea mai bună valoare reziduală din Europa, conform celui mai nou studiu EurotaxGlass realizat în patru ţări europene. Studiul compară cele mai bine vândute modele hatchback-uri compacte, cu “tânăra” compactă a mărcii ŠKODA care garantează cea mai bună valoare reziduală după trei ani și 60.000 de km parcurși. Valoarea reziduală a modelului ceh este estimată între 41% și 47%. Una dintre cele mai bune valori, adică 46%, a fost estimată pentru Germania, care este a doua piaţă ca volum pentru ŠKODA în lume. Analiza acoperă pieţele din Germania, Spania,

Franţa și Italia. EurotaxGlass este un furnizor internaţional de servicii pentru domeniul auto. Prin studiul care îi poartă numele, compania previzionează deprecierea modelelor nou introduse pe piaţă. Studiul EurotaxGlass este unanim recunoscut ca fiind

un ghid independent în ceea ce privește valoarea reziduală a autovehiculelor. Studiul analizează aspecte precum consumul de combustibil, emisiile de CO2, raportul calitate/ preţ, calitatea și fiabilitatea. În evaluare sunt de asemenea incluse designul și marca. ¸


10

la zi

Nr. 144 | Februarie 2014 www.autoexpert.ro

Modele noi, showroom-uri deschise recent, evenimente, life style

Nou record comercial pentru Dacia în 2013

SEQR este disponibilă în staţiile Eni România

SEQR, soluţia care permite plata cu smartphone-urile în magazine, restaurante şi în mediul online, este disponibilă în toată reţeaua de staţii de servicii şi distribuţie carburanţi Agip aparţinând Eni România. Clienţii trebuie doar să scaneze codul QR la casa de marcat şi să valideze tranzacţia cu codul PIN. Mai mult, chitanţele sunt salvate digital şi accesibile mereu pe telefonul mobil. Disponibilă gratuit pentru iPhone şi Android pe App Store şi Google Play, aplicaţia conectează contul bancar al clientului cu casa de marcat sau cu platforma online de plată a comercianților prin intermediul unui cod QR. SEQR este cea mai sigură soluţie de pe piaţă deoarece nu transferă niciodată informaţii confidenţiale între client şi comerciant.

2013 a fost un an foarte bun pentru Dacia, vânzările sale ajungând la 429.540 de vehicule, în creștere de 19,3% față de anul anterior, când fusese atins precedentul record comercial al mărcii. Această performanță intervine în contextul în care principalele piețe auto unde Dacia este prezentă au cunoscut scăderi ale cererii pentru vehicule noi (-1,7% în Europa, -3% în regiunea Eurasia). Pe o piaţă în prăbușire liberă, aflată la cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 2000, Dacia a reușit să-și sporească cu 12,4% volumul vânzărilor, până la 24.890 de unităţi. Această performanţă a permis mărcii Dacia să câștige 5,4 puncte de piaţă și să încheie anul cu o cotă de 31,6% din vânzările totale de vehicule noi. România este, de altfel, țara în care Dacia deține

cea mai mare cotă de piață din lume. Acest rezultat se explică, în parte, prin reînnoirea completă a gamei de modele, 2013 fiind anul în care au fost lansate pe piață noul Logan MCV și noul Duster. Însă cota de piață

a Dacia a crescut și în segmentul vânzărilor de flote, precum și în cel al vânzărilor către persoanele fizice, în acest ultim caz datorită bunei utilizări a programului de reînnoire a parcului auto din Rom��nia. ¸

¸

Opel, principalul transfer pentru Petrolul Ploieşti Opel România şi F.C. Petrolul Ploieşti anunţă debutul unui parteneriat de imagine ce va acoperi următoarele momente semnificative din competiţiile sportive în care clubul activează. Perioada de transferuri din iarnă a adus la Petrolul atât mutarea sezonului, prin revenirea lui Adrian Mutu în campionatul intern, dar şi o altă colaborare de valoare: Opel este partener principal. Înţelegerea presupune inscripţionarea echipamentului cu sigla producătorului german, „fulgerul” fiind prezent ca logo principal. în acelaşi timp, acţiuni de marketing şi comunicare sunt planificate pe tot parcursul parteneriatului.

¸

Un shuttle sportiv: Noul Caravelle Edition Clasicul van pentru transport persoane de la Volkswagen Autovehicule Comerciale există acum și în versiunea Edition. După succesul acestor modele Edition pentru Multivan, California, Transporter, și Caravelle se bucură acum de o variantă marcantă din punct de vedere optic. Astfel, seria modelelor Edition este acum completă. Pachetul special este adresat celor care caută un plus de design și confort. Noul model special Edition este alcătuit pe mașina de bază Caravelle Comfortline ampatament scurt, cu toate motorizările și cutiile de viteze începând cu 75 kw. Modelul iese în evidență prin roțile pe 17 inch ˝Cascavel˝ din aliaj ușor, de un negru strălucitor, acoperiș vopsit negru mat,

autocolant cu inscripționarea Edition pe Hayon și pe pereții laterali în partea inferioară, proiectoarele de ceață vopsite negru mat, stopuri fumurii. Numeroase dotări funcționale specifice modelului aduc un plus de siguranță și confort: alarmă antiefracție cu supravegherea spațiului

interior, Servotronic, oglinzi exterioare rabatabile electric, faruri de ceață cu lumini de viraj. Pachetul este disponibil pentru o gamă largă de vopsele, printre care Alb-Candy, Roșu-Salsa, Argintiu-Reflex metalizat, Albastru-Night metalizat și Maro-Toffee metalizat. ¸


la zi Modele noi, showroom-uri deschise recent, evenimente, life style

Raliul Sibiului 2014 a fost amânat Raliul Sibiului, etapă din Campionatul European de Raliuri, a fost anulat din motive de forță majoră. Un alt format, la o altă dată, sunt luate în considerare. Raliul Sibiului nu se va desfășura în perioada 27 februarie - 1 martie așa cum era programat din motive de forță majoră; din cauza condițiilor meteo dificile și din motive de asigurare a securității participanților. Cu un procent de 75% din probele speciale la o altitudine de 1.600 metri și cu speciala de pe Transfăgărășan la o altittudine de 2.400 metri, organizatorul raliului a considerat că siguranța participanților, a oficialilor și a spectatorilor este în pericol dacă raliul se va desfășura în formatul propus. Promotorul local a propus un format alternativ,

un traseu exclusiv pe asfalt cu o lungime de 220 kilometri - incluzând speciala pe Transfăgărășan - pentru perioada 9 -11 octombrie 2014. În urma acestei propuneri,

Mazda aduce îmbunătăţiri SUVului CX-5 Eurosport Events va analiza noul format și va decide dacă va înainta noua propunere comisiei de raliuri din cadrul FIA, care se va întâlni pe data de 12 martie. ¸

Mazda CX-5, cel mai premiat SUV Mazda graţie tehnologiei SKYACTIV şi limbajului de design KODO, vine din luna februarie 2014 cu noi elemente la nivelul manevrabilităţii, design-ului şi funcţionalităţii. Până la 31 martie 2014 clienţii beneficiază şi de o ofertă şi preţuri speciale la achiziţionarea CX-5, în limita stocului disponibil: pachet opţiuni cadou ce include vopsea metalizată şi sistem de navigaţie începând cu nivelul de echipare Challenger, garanţie extinsă de 5 ani în limita a 150.000 km şi ofertă de finanţare avantajoasă cu 4.9% dobândă.

¸

11


la zi

12

Modele noi, showroom-uri deschise recent, evenimente, life style

Aniversare la Craiova

Nr. 144 | Februarie 2014 www.autoexpert.ro

Pe 20 ianuarie 2014 Ford a produs automobilul B-MAX cu numărul 100.000 la uzina companiei de la Craiova, în România. Cererea pentru monovolumul de clasa mică este în creștere la nivel european.

Î

n 2013 B-MAX a înregistrat rezultate foarte bune în toată Europa, cu vânzări de peste 67.000 de unităti. Automobilul B-MAX cu numărul 100.000 este un model Titanium de culoare Panther Black echipat cu un motor pe benzină de tehnologie avansată EcoBoost de 1 litru, fabricat tot la Craiova, desemnat de altfel Motorul Internațional al Anului în ultimii doi ani. Automobilul B-MAX cu numărul 100.000 este destinat unui client din România. „Acesta este o realizare deosebită atât pentru marca noastră, cât și pentru echipa noastră de la Ford Craiova”, a declarat Vic Startek, Director General Operațiuni Autovehicule, Ford România. „Suntem foarte mândri de faptul că fabricăm un automobil atât de ingenios și inteligent precum B-MAX și că am atins pragul de 100.000 de unități produse în doar 18 luni de la lansarea monovolumului compact”. Tehnologiile avansate sunt un factor cheie în succesul constant al B-MAX, peste 80% dintre clienții europeni solicitând Ford SYNC, sistemul de conectivitate cu activare vocală. Sistemul este dotat cu funcția Emergency Assistance, câștigătorul unui premiu Advanced Award din partea Euro NCAP, funcție care poate alerta operatorii de servicii de urgență locale în 26 de limbi vorbite în 40 de regiuni europene. B-MAX a obţinut de asemenea punctajul maxim de 5 stele din partea autorităţii independente de testare a siguranţei la coliziune, Euro NCAP.

B-MAX oferă sistemul Ford Easy Access Door care asigură un acces de neegalat pentru pasageri și bagaj, datorită sistemului cu portiere faţă cu balamale și portiere spate glisante, ce integrează montanţii centrali. B-MAX oferă de asemenea tehnologia Ford MyKey, unică în industria auto, care permite părinților să implementeze restricții șoferilor tineri, pentru un nivel sporit de siguranță. B-MAX a câștigat premiul internațional „AUTOBEST 2013” și premiul Autonis pentru „Cel mai frumos monovolum al anului 2012”. Uzina de autovehicule de la Craiova construiește în prezent aproximativ 370 de unități B-MAX pe zi. Pe lângă B-MAX, Ford produce la Craiova motoarele pe benzină de tehnologie avansată EcoBoost de 1,0 litri și 1,5 litri, acesta din urmă echipând modelele Ford din America de Nord și Asia. ¸


fascinație

?

O sumă rotundă, patru opțiuni și un redactor AutoExpert

Ce cumperi cu 20.000 €

Un buget rotund, patru categorii de vehicule și opțiunile personale ale fiecărui redactor AutoExpert. Matei Covaci-Putna relatează.

AUTO

NOU

Volkswagen Golf 1.2 TSI DSG Highline/ 105 CP - 20.143 euro

VW Golf este un etalon al clasei compacte în materie de calitate a materialelor, finisaje și ţinută de drum. Pentru cei care aleg acest model există o gamă largă de motorizări și configuraţii. Pentru cei care vor să nu aibă griji iarna, dar nici nu pun mare accent pe dotări există 1.6 TDI 4Motion în echipare Trendline ce costă 20.447 Euro TVA inclus, iar cei care doresc o echipare completă pot opta pentru un 1.2 TSI cu 105 CP în echipare Highline cu transmisie DSG la 20.143 Euro TVA inclus.

AUTO RULAT

BMW X1

2.0 D/ 177 CP - 19.500 euro

În bugetul dat poţi cumpăra un BMW X1 cu propulsor diesel, transmisie automată și tracţiune integrală cu un rulaj sub 100.000 km produs în 2011. Este o mașină cu dinamică și ţinută de drum similare cu ale unui BMW Seria 3, dar cu garda la sol mărită. Merită să achiziţionaţi un model cumpărat de la un dealer din România pentru că acestea au avut standard pachetul BMW Service Inclusive, cu revizii gratuite, fapt ce vă dă o garanţie în plus că întreţinerea a fost făcută la reprezentanţă.

SPORT RULAT

Cu o pregătire în domeniul aeronauticii, Matei are o pasiune pentru mașinile produse în landul Bavariei. A învățat să conducă pe un Golf III, după care a evoluat natural spre Seria 1 și, mai nou, X1.

Porsche Boxter 2.7 l/239 CP - 19.700 euro

În copilărie cu toţii identificam mașina sport cu un Porsche. Economia actuală ne oferă ocazia să ne realizăm acest vis fără să cheltuim sume exorbitante. Putem achiziţiona un Porsche Boxter, chiar și un exemplar produs după 2005. Cu toate că propulsorul dezvoltă doar 239 CP, arhitectura cu motor central, poziţia joasă de conducere și greutatea redusă asigură senzaţii de supercar veritabil. Aveţi totuși în vedere și un buget ceva mai mare de întreţinere comparativ cu alte automobile.

EXOTIC

RULAT

Ford Mustang 4.7 l V8/ 220 CP - 18.000 euro

Cu suma dată poţi cumpăra, chiar și din România, o legendă a automobilismului american, respectiv un Ford Mustang din prima generaţie (1964 - 1973). Dacă faceţi această alegere mergeţi pe propulsoarele V8 de 4,3 sau 4,7 litri pentru a vă bucura complet de spiritul mașinii. Un alt motiv pentru a fi mândru de Mustang este că șef de proiect pentru designul acestei mașini a fost Joe Oros, inginer american ai cărui părinţi au fost emigranţi români.

13


AUTOEXPERT FEBRUARIE 2014