Issuu on Google+

2011 jgheaburi Ĺ&#x;i burlane


w w w.ro ofar tgroup.com

S

ute de ani, arhitectura umană a căutat și aplicat soluții ingenioase pentru

colectarea apelor provenite din precipitații în scopul de a proteja construcțiile. O astfel de soluție reprezintă un ansamblu exterior compus din jgheaburi, burlane și accesorii. Menirea acestuia este de a asigura direcționarea precipitațiilor atmosferice de pe acoperiş și evacuarea lor la nivelul solului sau colectarea în drenaje și canalizări. Sistemele de jgheaburi și burlane sunt folosite pentru clădirile noi și pentru renovarea celor existente, chiar si în medii cu agresivitate sporită a intemperiilor. Ele conturează aspectul fațadelor și le asigură, în același timp, o protecție reală atât lor cât și subsolurilor, minimalizînd infiltrațiile ce pot pune în pericol însăși structurile de rezistență. Schematic, pare extrem de simplu, însă detaliile sunt cele care ne-au preocupat dintotdeauna. Am căutat în permanenţă soluţii pentru durabilitatea la acțiunile mecanice și termice, și aplicabilitatea sa, prin eficientizarea componentelor.

Ilarion URSU Director general

ROOFART Rainwater Systems


sis teme de preluare a apelor pluviale

CUPRINS pag. JB 3000 - Jgheab semicircular L-3000

2

JB 4000 - Jgheab semicircular L-4000

3

BJ

- Brăţară jgheab

4

CU

- Capac universal

5

CJ

- Cârlig jgheab

6

CPU

- Cârlig pazie universal

7

PPC

- Piesă prindere căprior cu bulon M6 x 16 şi piuliţă

8

KE

- Colţar exterior 90 0

9

KI

- Colţar interior 90

10

RA

- Racord jgheab

11

CB

- Cot burlan 60 0

12

PB

- Prelungitor burlan L-1000

13

BU

- Burlan circular L-3000

14

BB

- Brăţară burlan

15

RB

- Ramificaţie burlan

16

CE

- Cot evacuare 60

17

EC

- Element captare

18

PC

- Pâlnie colectoare

19

RC

- Racord canalizare

20

EJ

- Element îmbinare jgheab

21

PP

- Piesă preaplin

22

DEP

- Decantor pluvial

22

CEL

- Cot elastic

22

- Instrumentele necesare

23

- Note

24

- Sistema ROOFART

25

0

0


w w w.ro ofar tgroup.com

JB - Jgheab semicircular L-3000

A

C

B

DIMENSIUNI ELEMENT (/mm)

Z1

125/87

150/100

125

150

A

JB 125

element

JB 150

125/87

150/100

X1

1200

1200

B

18

20

Y1

3000

3000

C

3000

3000

Z1

810

810

Y1

X1

element

DIMENSIUNI PALET (mm)

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.000.116

Roşu

4.841.159.000.376

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.635

Vişiniu

3005

4.841.159.000.895

Maro

8017

4.841.159.001.151

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

5

65

16,5 / 1156

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

5

60

22,00 / 1400

3011

RAL

4.841.159.001.410

Roşu

3011

4.841.159.001.670

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.939

Vişiniu

3005

4.841.159.002.196

Maro

8017

4.841.159.002.455

Alb

9010

en 612:2006

2

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

JB - Jgheab semicircular L-4000

A

C

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) Z1

125/87

150/100

125

150

A

Y1

X1

element

JB 125

element

JB 150

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.000.123

Roşu

3011

4.841.159.000.383

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.642

Vişiniu

3005

4.841.159.000.901

Maro

8017

4.841.159.001.168

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.427

Roşu

4.841.159.001.687

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.946

Vişiniu

3005

4.841.159.002.202

Maro

8017

4.841.159.002.462

Alb

9010

DIMENSIUNI PALET (mm) 125/87

150/100

X1

1200

1200

B

18

20

Y1

4000

4000

C

4000

4000

Z1

810

810

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

5

52

22,00 / 1228

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

5

40

29,30 / 1256

3011

en 612:2006

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

3


w w w.ro ofar tgroup.com

BJ - Brăţară jgheab

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

BJ 125

element

BJ 150

4

150/100

125

150

125/87

150/100

X1

290

290

B

145

C

72

176

Y1

390

390

72

Z1

170

170

Y1

X2

element

125/87 A

COD DE BARE EAN-13

Y2

CULOARE

RAL

4.841.159.000.130

Roşu

3011

4.841.159.000.390

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.659

Vişiniu

3005

4.841.159.000.918

Maro

8017

4.841.159.001.175

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.434

Roşu

4.841.159.001.694

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.953

Vişiniu

3005

4.841.159.002.219

Maro

8017

4.841.159.002.479

Alb

9010

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1680

1680

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

40

72

5,80 / 433

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

40

72

7,44 / 550

3011

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

CU - Capac universal

C

B

A

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) 125/87

150/100

125

150

A Z2 Z1

X1

element

CU 125

element

CU 150

COD DE BARE EAN-13

RAL

4.841.159.000.147

Roşu

3011

4.841.159.000.406

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.666

Vişiniu

3005

4.841.159.000.925

Maro

8017

4.841.159.001.182

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.441

Roşu

3011

4.841.159.001.700

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.960

Vişiniu

3005

4.841.159.002.226

Maro

8017

4.841.159.002.486

Alb

9010

150/100

200

200

B

69

95

Y1

300

300

159

192

Z1

110

110

Y2

CULOARE

125/87 X1

C

Y1

X2

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1030

1030

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

34

128

2,21 / 298

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

28

128

2,45 / 333

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

5


w w w.ro ofar tgroup.com

CJ -Cârlig jgheab C

B

E

A D

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2

Z1

X1

Y1

X2

element

CJ 125

element

CJ 150

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

Roşu

3011

4.841.159.000.413

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.673

Vişiniu

3005

4.841.159.000.932

Maro

8017

4.841.159.001.199

Alb

9010

CULOARE

150/100

125

150

RAL

4.841.159.001.458

Roşu

4.841.159.001.717

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.977

Vişiniu

3005

4.841.159.002.233

Maro

8017

4.841.159.002.493

Alb

9010

125/87

150/100

X1

290

290

B

270

290

Y1

390

390

C

25

30

Z1

130

130

D

150

177

X2

800

800

E

4,0

4,0

Y2

1200

1200

Z2

1580

1580

Y2

4.841.159.000.154

COD DE BARE EAN-13

125/87 A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

40

88

13,74 / 1224

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

20

88

9,7 / 869

3011

en 1462:2006

6

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

CPU -Cârlig pazie universal

C

A

B

D

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

CPU 125

element

CPU 150

150/100

125/87

150/100

A

125

150

B

139

172

X1

290

290

Y1

390

390

C

45

D

25

45

Z1

130

170

25

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1580

1680

Y1

X2

element

125/87

COD DE BARE EAN-13

Y2

CULOARE

RAL

4.841.159.000.161

Roşu

3011

4.841.159.000.420

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.680

Vişiniu

3005

4.841.159.000.949

Maro

8017

4.841.159.001.205

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.465

Roşu

4.841.159.001.724

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.984

Vişiniu

3005

4.841.159.002.240

Maro

8017

4.841.159.002.509

Alb

9010

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

34

88

5,08 / 462

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

28

72

5,35 / 400

3011

en 1462:2006

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

7


w w w.ro ofar tgroup.com

PPC - Piesă prindere căprior

E

C D

A

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) Z2

Z1

X1

Y1

X2

Y2

125/87

150/100

A

80

80

B

120

C

25

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

X1

200

200

120

Y1

300

300

25

Z1

110

110

D

4

4

X2

800

800

E

600

600

Y2

1200

1200

Z2

590

590

en 1462:2006 element

COD DE BARE EAN-13

MATERIAL

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

PPC

4.841.159.004.077

Oţel zincat

160

64

22,5 / 1455

Oţel zincat

1000

10

10 / 115

Bulon M6 x 16 şi piuliţă

A

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) 125/87

150/100

A

14

14

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

X1

200

200

B

16

16

Y1

300

300

C

10

10

Z1

110

110

D

M6

M6

X2

800

1200

D

Y2

1200

1200

C

Z2

250

250

Bulon M6 x 16 şi piuliţă 8

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

KE - Colţar exterior 90 0 A

B

B

C

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

KE 125

element

KE 150

150/100

125

150

125/87

150/100

X1

390

390

B

310

C

160

310

Y1

590

590

120

Z1

170

170

Y1

X2

element

125/87 A

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.000.192

Roşu

3011

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.710

Vişiniu

3005

4.841.159.000.970

Maro

8017

4.841.159.001.236

Alb

9010

CULOARE

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1850

1850

Y2

4.841.159.000.451

COD DE BARE EAN-13

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

RAL

4.841.159.001.496

Roşu

3011

4.841.159.001.755

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.011

Vişiniu

3005

4.841.159.002.271

Maro

8017

4.841.159.002.530

Alb

9010

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

10

40

6,80 / 287

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

6

40

4,95 / 213

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

9


w w w.ro ofar tgroup.com

KI - Colţar interior 90 0 A

B

B

C

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) Z2

Z1

X1

KI 125

element

KI 150

10

150/100

125

150

125/87

150/100

X1

390

390

B

310

C

160

310

Y1

590

590

120

Z1

170

170

Y1

X2

element

125/87 A

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

Y2

RAL

4.841.159.000.178

Roşu

3011

4.841.159.000.437

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.697

Vişiniu

3005

4.841.159.000.956

Maro

8017

4.841.159.001.212

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.472

Roşu

4.841.159.001.731

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.001.991

Vişiniu

3005

4.841.159.002.257

Maro

8017

4.841.159.002.516

Alb

9010

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1850

1850

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

10

40

6,80 / 287

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

6

40

4,95 / 213

3011

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

RA - Racord jgheab C

D

G

F

E

A

B

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

Y1

X2

element

RA 125

element

RA 150

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

Y2

RAL

4.841.159.000.215

Roşu

3011

4.841.159.000.475

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.734

Vişiniu

3005

4.841.159.000.994

Maro

8017

4.841.159.001.250

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.519

Roşu

4.841.159.001.779

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.035

Vişiniu

3005

4.841.159.002.295

Maro

8017

4.841.159.002.554

Alb

9010

125/87

150/100

A

125

150

B

85

95

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

X1

390

390

Y1

590

590

C

140

170

Z1

140

170

D

150

168

X2

800

800

E

212

265

Y2

1200

1200

F

87

110

Z2

1550

1850

G

30

40

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

24

40

6,87 / 290

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

16

40

7,87 / 330

3011

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

11


w w w.ro ofar tgroup.com

CB - Cot burlan 60 0 C

B

D

A

D

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

CB 87

element

CB 100

12

150/100

87

100

X1

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.000.222

Roşu

3011

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.741

Vişiniu

3005

4.841.159.001.007

Maro

8017

4.841.159.001.267

Alb

9010

CULOARE

150/100

390

390

B

86

98

Y1

590

590

600

600

Z1

260

260

D

50

50

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1970

1970

Y2

4.841.159.000.482

COD DE BARE EAN-13

125/87

C Y1

X2

element

125/87 A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

RAL

4.841.159.001.526

Roşu

3011

4.841.159.001.786

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.042

Vişiniu

3005

4.841.159.002.301

Maro

8017

4.841.159.002.561

Alb

9010

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

20

28

6,80 / 205

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

15

28

5,42 / 167

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

PB - Prelungitor burlan L-1000

DIMENSIUNI ELEMENT (/mm) Z2

Y2

X2

element

PB 87

element

PB 100

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.000.246

Roşu

4.841.159.000.505

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.765

Vişiniu

3005

4.841.159.001.021

Maro

8017

4.841.159.001.281

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

125/87

150/100

87

100

A

DIMENSIUNI PALET (mm) 125/87

150/100

X1

1200

1200

B

86

98

Y1

2000

2000

C

1000

1000

Z1

810

810

D

50

50

E

450

450

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

3

50

3,96 / 282

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

3

40

4,41 / 260

3011

RAL

4.841.159.001.540

Roşu

3011

4.841.159.001.809

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.066

Vişiniu

3005

4.841.159.002.325

Maro

8017

4.841.159.002.585

Alb

9010

en 612:2006

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

13


w w w.ro ofar tgroup.com

BU - Burlan circular L-3000

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) 125/87

150/100

87

100

A

Z2

X2

element

BU 87

element

BU 100

Y2

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.000.277

Roşu

3011

4.841.159.000.536

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.796

Vişiniu

3005

4.841.159.001.052

Maro

8017

4.841.159.001.311

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.571

Roşu

4.841.159.001.830

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.097

Vişiniu

3005

4.841.159.002.356

Maro

8017

4.841.159.002.615

Alb

9010

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

X1

1200

1200

B

86

98

Y1

3000

3000

C

3000

3000

Z1

810

810

D

50

50

E

450

450

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

3

25

11,88 / 381

BUCĂŢI ÎN PACHET

PACHETE PE PALET

PACHET, kg / PALET, kg

3

20

13,23 / 347

3011

en 612:2006

14

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

BB - Brăţară burlan

E

B

A

D

C

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) Z2

Z1

X1

Y1

X2

element

BB 87

element

BB 100

COD DE BARE EAN-13

150/100

87

100

CULOARE

RAL

Roşu

3011

4.841.159.000.543

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.802

Vişiniu

3005

4.841.159.001.069

Maro

8017

4.841.159.001.328

Alb

9010

CULOARE

RAL

4.841.159.001.588

Roşu

4.841.159.001.847

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.103

Vişiniu

3005

4.841.159.002.363

Maro

8017

4.841.159.002.622

Alb

9010

125/87

150/100

X1

390

390

B

125

150

Y1

590

590

C

80

80

Z1

170

170

D

90

90

X2

800

800

E

30

30

Y2

1200

1200

Z2

1850

1850

Y2

4.841.159.000.284

COD DE BARE EAN-13

125/87 A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

44

40

6,40 / 271

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

40

40

6,18 / 262

3011

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

15


w w w.ro ofar tgroup.com

RB - Ramificaţie burlan

A

E

C

E

F

B

D

DIMENSIUNI ELEMENT (mm) Z2

Z1

X1

element

RB 87

element

RB 100

16

Y1

COD DE BARE EAN-13

X2

CULOARE

Y2

RAL

4.841.159.000.307

Roşu

3011

4.841.159.000.567

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.826

Vişiniu

3005

4.841.159.001.083

Maro

8017

4.841.159.001.342

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.601

Roşu

3011

4.841.159.001.861

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.127

Vişiniu

3005

4.841.159.002.387

Maro

8017

4.841.159.002.646

Alb

9010

125/87

150/100

89

100

A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

X1

390

390

B

86

98

Y1

590

590

C

290

310

Z1

360

360

D

180

190

X2

800

800

E

40

40

Y2

1200

1200

F

600

600

Z2

1950

1950

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

12

20

6,24 / 140

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

10

20

6,68 / 149

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

CE - Cot evacuare 60 0 C

D

A

B DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

CE 87

element

CE 100

150/100

87

100

X1

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

4.841.159.000.314

Roşu

3011

4.841.159.000.574

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.833

Vişiniu

3005

4.841.159.001.090

Maro

8017

4.841.159.001.359

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

RAL

4.841.159.001.618

Roşu

4.841.159.001.878

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.134

Vişiniu

3005

4.841.159.002.394

Maro

8017

4.841.159.002.653

Alb

9010

150/100

390

390

B

90

103

Y1

590

590

600

600

Z1

260

260

D

50

50

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1970

1970

Y2

RAL

125/87

C

Y1

X2

element

125/87 A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

20

28

6,80 / 205

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

15

28

5,42 / 167

3011

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

17


w w w.ro ofar tgroup.com

EC - Element captare A

F

E

C

F

D

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2 Z1

X1

Y1

X2

element

EC 87

element

EC 100

18

COD DE BARE EAN-13

Y2

CULOARE

RAL

4.841.159.000.338

Roşu

3011

4.841.159.000.598

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.857

Vişiniu

3005

4.841.159.001.113

Maro

8017

4.841.159.001.373

Alb

9010

COD DE BARE EAN-13

CULOARE

125/87

150/100

89

100

A

RAL

4.841.159.001.632

Roşu

3011

4.841.159.001.892

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.158

Vişiniu

3005

4.841.159.002.417

Maro

8017

4.841.159.002.677

Alb

9010

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

X1

390

390

B

86

98

Y1

590

590

C

290

350

Z1

360

360

D

200

230

X2

800

800

E

1050

1050

Y2

1200

1200

F

40

400

Z2

1950

1950

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

24

20

10,84 / 232

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

20

20

11,00 / 235

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

PC - Pâlnie colectoare

D

C

A

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2

Z1

X1

element

PC 87

element

PC 100

Y1

COD DE BARE EAN-13

X2

CULOARE

RAL

4.841.159.000.345

Roşu

3011

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.864

Vişiniu

3005

4.841.159.001.120

Maro

8017

4.841.159.001.380

Alb

9010

CULOARE

150/100

200

250

RAL

4.841.159.001.649

Roşu

3011

4.841.159.001.908

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.165

Vişiniu

3005

4.841.159.002.424

Maro

8017

4.841.159.002.684

Alb

9010

125/87

150/100

X1

390

390

B

86

98

Y1

590

590

C

200

250

Z1

360

360

D

40

40

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1950

1950

Y2

4.841.159.000.604

COD DE BARE EAN-13

125/87 A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

20

20

9,24 / 200

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

12

20

8,10 / 177

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

19


w w w.ro ofar tgroup.com

RC - Racord canalizare

D

C

A

B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2

Z1

X1

element

RC 87

element

RC 100

20

Y1

COD DE BARE EAN-13

X2

CULOARE

RAL

4.841.159.000.352

Roşu

3011

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.000.871

Vişiniu

3005

4.841.159.001.137

Maro

8017

4.841.159.001.397

Alb

9010

CULOARE

150/100

90

104

RAL

4.841.159.001.656

Roşu

3011

4.841.159.001.915

Roşu cărămiziu

3009

4.841.159.002.172

Vişiniu

3005

4.841.159.002.431

Maro

8017

4.841.159.002.691

Alb

9010

125/87

150/100

X1

390

390

B

130

145

Y1

590

590

C

300

310

Z1

360

360

D

20

20

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

1950

1950

Y2

4.841.159.000.611

COD DE BARE EAN-13

125/87 A

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm)

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

15

20

7,32 / 162

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

12

20

6,48 / 145

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

EJ - Element îmbinare jgheab

A B

DIMENSIUNI ELEMENT (mm)

Z2

Z1

X1

Y1

X2

125/87

150/100

A

140

140

B

16

18

DIMENSIUNI CUTIE, PALET (mm) 125/87

150/100

200

200

Y1

300

300

Z1

110

110

X1

Y2

X2

800

800

Y2

1200

1200

Z2

590

590

element

COD DE BARE EAN-13

MATERIAL

BUCĂŢI ÎN CUTIE

CUTII PE PALET

CUTIA, kg / PALET, kg

EJ 125

4.841.159.004.527

Oţel zincat

150

64

6,05 / 402

EJ 150

4.841.159.004.534

Oţel zincat

120

64

5,55 / 370

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

21


w w w.ro ofar tgroup.com

PP 180 - Piesă preaplin 180 0

A

A 340

170

A

85

A

85

PP 90 - Piesă preaplin 90 0

A-A

A-A 170

element

CULOARE Roşu

RAL

EAN-13

4.841.159.004.541

element

3011

Roşu

Roşu cărămiziu 3009 AS 900

Vişiniu

CULOARE

RAL

EAN-13

4.841.159.004.558

3011

Roşu cărămiziu 3009 AS 1800

3005

Vişiniu

3005

Maro

8017

Maro

8017

Alb

9010

Alb

9010

* După necesitate

DEP - Decantor pluvial

CEL-100 - Cot elastic

202

102

* După necesitate

163

110

110

300

element BUT-50

CULOARE Maro Gri

EAN-13

4.841.159.004.565

element

CULOARE

KE-100

Gri

EAN-13

4.841.159.004.572

* După necesitate

* După necesitate

22

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

Instrumente necesare pentru montarea sistemelor de jgheaburi şi burlane ROOFART

Nivelă

Instrument pentru îndoirea CJ

Ruletă, creion, frânghie

Bomfaier

Cleşte nituri

Maşină de găurit cu acumulator

Ciocane cauciuc şi metal

Cleşte

Foarfece pentru tablă de metal

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

23


w w w.ro ofar tgroup.com

Note:

24

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.


sis teme de preluare a apelor pluviale

PP EJ

elementele sistemului ROOFART: JB - Jgheab semicircular BJ - Brăţară jgheab CU - Capac universal CJ - Cârlig jgheab CPU - Cârlig pazie universal PPC - Piesă prindere căprior KE - Colţar exterior 900 KI - Colţar interior 900 RA - Racord jgheab CB - Cot burlan 600 PB - Prelungitor burlan BU - Burlan circular BB - Brăţară burlan RB - Ramificaţie burlan CE - Cot evacuare 600 EC - Element captare PC - Pâlnie colectoare RC - Racord canalizare EJ - Element îmbinare jgheab PP - Piesă preaplin DEP - Decantor pluvial CEL - Cot elastic

RC

DEP

CEL

Sistemul ROOFART este confecţionat cu utilaj de ultima generaţie din tablă prevopsită Prelaq SSAB. Gama de culori:

date tehnice:

1. Roşu RAL - 3011

1. Tablă din oţel

2. Roşu cărămiziu RAL - 3009

2. Strat de zinc 275gr /m2

3. Vişiniu RAL - 3005

3. Strat de pasivizare

4. Maro RAL - 8017

4. Grund

5. Alb RAL - 9010

5. Strat de vopsea Prelaq RWS 35mcr

NotĂ: Exemplele de culori din catalogul tehnic pot să nu corespundă ca nuanţă cu culorile reale ale elementelor. Pentru a alege culoarea dorită consultaţi mostrele de tablă.

25


S.C. „ROOFART” S.R.L., România, jud. Covasna, com. Ozun, loc. Sîntionlunca 111A Tel.: +40 (267) 33 26 69 Tel.: +40 (267) 33 26 28 FAX: +40 (267) 33 25 78 (recepţie comenzi) FAX: +40 (267) 33 25 79 e-mail: contact@roofart.ro www.roofart.ro Î.M. „ROOFART” S.R.L., R. Moldova, mun. Chişinău, str. Munceşti 799 Tel.: +373 (22) 24 91 10 FAX: +373 (22) 24 90 18 e-mail: info@roofart.md www.roofart.md

w w w.roofar tgroup.com

2011 © ROOFART. toate drepturile rezervate.


Roofart pt 2011 final ro 46161