metode-naturiste-1

Page 75

http://www.terapii-naturiste.com decembrie, ora prinzului, la instituirea unui organ de guvernare civil în seara aceleiasi zile sint generate de o succesiune de evenimente, unele de natura stochastica, iar altele bine determinate, culminind cu prezenta în acea zi a componentei esentiale în derularea evenimentelor (absenta unui punct de minim pe care contau cei ce doreau, din diferite motive, ca haosul în conducerea tarii sa dureze citeva zile). Ceea ce pare azi de-a dreptul surprinzator, dar de nebanuit în urma cu peste douazeci de ani, este faptul ca evitarea punctului de minim în derularea evenimentlor a fost generata de o scrisoare trimisa la 25 aprilie 1979 lui Ceausescu, în care se arata printre altele, textual, ca: Nu sintem pregatiti pentru a înfrunta o seceta generalizata de durata, previzibila pentru viitorul apropiat (ale carei consecinte economice vor întrece de citeva ori pe cele provocate de calamitatile din anii trecuti). 6. Egoismul În functie de modul în care este privit, egoismul (de la lat. ego - eu) este reflectat în dictionare fie ca trasatura morala constind în punerea intereselor personale mai presus decit interesele obstesti, fie ca tendinta a unui individ de a se preocupa în mod exclusiv de propriile placeri si de propriul interes, fara a-i pasa de altii. Întrebarea care s-ar putea pune este: Totusi ce legatura are egoismul cu (bio) sinergetica? Ei bine, are! Poate ca tocmai o analiza sinergetica o poate pune în evidenta. În adevar, egoismul este atribuit speciei umane, cu întelesul definitiilor de mai sus, desi unele manifestari embrionare de acest gen le gasim si la unele animale domestice, atasate omului. În forma sa primara, instinctuala, cu componente senzoriale si extrasenzoriale, egoismul se identifica cu instinctul de autoaparare, de conservare a propriei existente a individului, indiferent de specia din care face parte. La om, prin facultatea de a gindi si prin multitudinea aspectelor legate de interrelatiile umane existente azi în societate, egoismul a capatat forme de manifestare foarte variate. Alte atribute ale manifestarilor umane, cum ar fi gelozia, invidia, zgircenia, goana dupa avere, lupta pentru a-si rezolva interesele (sub forme foarte variate), în dauna intereselor altuia, sint tot atitea manifestari ale egoismului. Chiar si altruismul (de la lat. alter - altul), înteles ca tendinta de a se interesa de altii, de a se arata generos si dezinteresat, este în esenta o forma de egoism. Într-o aceeasi situatie egoismul se poate manifesta diferit. Astfel, unul îi da de pomana unui cersetor gindind poate: Da, Doamne, sa nu ajung ca el sau: Poate aude Dumnezeu multumirile lui, iar altul îl refuza din zgircenie sau din alte considerente. Manifestarile de egoism pot avea si forme foarte ascunse, pe care oamenii nu le sesizeaza. În legatura cu secolul în care abia am intrat, unii au apreciat ca acesta va fi religios sau nu va fi deloc. Altii spun ca el va fi ecologic sau nu va fi deloc. Ambele aprecieri reprezinta aceeasi idee si numai daca omul se va ridica la un nivel superior de conduita, în care sa dispara ura, vrajba, interesul îngust îndreptat împotriva altora si în general împotriva naturii, omenirea va fi salvata de la pieire. Solutia este data în preceptul biblic: Iubeste pe aproapele tau ca pe tine însuti. Numai asa omenirea va supravietui, întrucit ne apropiem vertiginos de o stare de colaps ecologic si s-ar putea ca în curind sa se ajunga la situatii ireversibile. Este bine ca omul sa învete sa aiba har, adica, în situatii limita, sa iubeasca fara sa fie iubit, sa slujeasca fara sa fie pretuit, sa daruiasca fara sa i se multumeasca, sa jertfeasca fara sa i se recunoasca, sa ierte fara sa fie iertat, sa-l sustina pe cel care l-a lepadat, sa ramina linistit desi este nedreptatit, sa creada desi nu este pe deplin lamurit, sa investeasca cladind doar pe speranta, sa creada desi nu vede fata-n fata, sa taca pentru a nu face rau aproapelui, sa vorbeasca de dragul Adevarului, sa îndure fara sa murmure, fara sa cirteasca, totul sa-i apartina iar el de toate bucuros sa se lipseasca. 7. Ce ar fi de retinut din cele expuse a. O enumerare preliminara a surselor constituente ale biosinergeticii. b. Orice proces de factura sinergetica are un rezultat obiectiv. c. Definitii complete ale notiunilor de cimp (informational) si de linie de cimp. Importanta liniilor de cimp în transmiterea extrasenzoriala a informatiei, în diagnosticari si tratamente, dar si pericolul folosirii lor în scopuri distructive. Necesitatea unor masuri speciale de protectie la nivel statal. d. Importanta principiului minimului în procesele sinergetice. e. Egoismul ca atribut esential al materiei vii, exacerbat în societatea umana. El trebuie redus la strict necesitatile de supravietuire a individului, în întelesul perceptului biblic amintit. Altfel credinta si rugaciunile formale nu vor putea evita disparitia omenirii.

Page 75 / 87 Copyright 2011, Dan Paunescu


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.