162 - Partide si alegeri - Sfera Politicii

Page 93

Introducerea circumscripţiilor regionale în statele mari reprezintă un aspect pozitiv în sensul apropierii alegătorilor de aleși, însă reprezintă doar jumătate din reţeta de best practice a lui Hix și Hagemann, lipsind generalizarea votului preferenţial. Noutatea însă este reprezentată, în mod evident, de introducerea listelor transnaţionale. Analizând dezbaterile din cadrul PE din perioada aprilie-iulie 2011 pe acest subiect, am constatat coalizarea în Parlament a trei grupuri : „susţinători”, „adversari” și „moderaţi” și am sintetizat argumentele acestora. Tabăra „susţinătorilor” sprijină proiectul agreând atât forma, dar mai ales, fondul acestuia, considerând că iniţiativa lui Duff reprezintă o primă reformă coerentă și progresistă a regulilor electorale de la introducerea acestora, în 1976, iar listele transnaţionale ar reprezenta un experiment de democraţie transnaţională, care ar trebui susţinut de toţi cei care doresc crearea unui spaţiu public european și a unui veritabil sistem european de partide drept creuzet al formării unei conștiinţe politice europene. S-a argumentat, de asemenea, că aceste liste ar da campaniei un caracter cu adevărat european, creând în timp, noi lideri europeni supranaţionali1. Tabăra „adversarilor” respinge atât forma cât și fondul proiectului, apelând la patru argumente majore: în primul rând, listele transnaţionale ar crea două clase de MEP – un gen de „super euro-star”, respectiv MEP obișnuiţi, unde toţi MEP ar trebui să fie egali; în al doilea rând este invocată treaty fatigue (fragilitatea Tratatului), sau institutional fatigue (fragilitatea instituţională) –UE de abia a reușit să se reașeze după ultima reforma instituţională care a debutat cu Tratatul Constituţional și s-a încheiat cu Tratatul de la Lisabona, deci nu ar fi cazul reluării unui proces de modificare, chiar dacă minoră, a Tratatului; în al treilea rând, este invocată opoziţia partidelor politice naţionale, care nu ar agrea diminuarea rolului lor în alcătuirea listelor electorale în defavoarea partidelor europene; în al patrulea rând, este invocat timingul sau momentul nepotrivit – criza economică, climatul de austeritate și neîncredere în guvernanţi nu ar recomanda cheltuirea suplimentară de bani pentru cei 25 de extra-MEP, în plus, un eventual eșec al ratificării modificării Tratatului ar avea consecinţe negative semnificative. Grupul „moderaţilor” acceptă fondul proiectului, dar consideră că forma este perfectibilă. Aceștia admit necesitatea listelor transnaţionale recunoscând faptul că acestea ar aduce vizibilitate partidelor europene, însă fac apel la multă precauţie în creionarea sistemului de vot, considerând că cetăţenii vor judeca oportunitatea listelor transnaţionale după criteriul tipului de scrutin utilizat: liste închise sau vot preferenţial. Aceștia atrag atenţia asupra unui paradox: soluţia cea mai democratică nu este întotdeauna cea mai potrivită pentru UE, argumentând că, deși listele închise, gestionate de partidele europene, ar avea avantajul imunităţii la naţionalisme, ar fi însă greu de „vândut” oamenilor, în timp ce listele deschise ar avantaja în mod incorect statele mai populate în a-și susţine co-naţionalii prezenţi pe acestea. Ce este interesant de remarcat este faptul că nu există o coagulare a „susţinătorilor” sau „criticilor” care să respecte graniţele unui grup politic, dimpotrivă, opiniile sunt destul de împărţite. Tocmai această lipsă de consens la nivelul celor trei mari grupuri politice: ALDE (grupul Raportorului), PPE, respectiv S&D, l-a determinat pe Andrew Duff să propună în plenul PE din 7 iulie 2011, returnarea Raportului spre noi dezbateri în AFCO și amânarea votului în plen. Negocierea precaută a unei majorităţi parlamentare clare este extrem de necesară în condiţiile în care proiectul legislativ trebuie aprobat și de Consiliu, deci implicit negociat și cu acesta, iar o poziţie fermă a PE, susţinută de o majoritate parlamentară, ar reprezenta o condiţie a reușitei întregului proiect de reformă a alegerilor europene.

1 Andrew Duff afirma în cadrul dezbaterilor AFCO din 18.04.2011 că din rândul celor 25 MEP se va putea găsi succesorul actualului Președinte al Comisiei Europene. Sfera Politicii nr. 8 (162) / 2011

91


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.