democratice. Însă, spre deosebire de spaţiul politic românesc, îmbinarea modelului electoral de tip proporţional cu un număr relativ echilibrat de partide politice parlamentare și cu o structură civică solidă, întâlnită la nivelul capitalului social, ne determină să subliniem importanţa valorilor și implicării civice în stabilitatea concurenţei partinice și a echilibrului de reprezentare electorală. Referitor la geneza partidelor politice românești putem observa că „ geneza marcată de negativism a făcut ca partidele să adopte un comportament conflictual excesiv și să fie lipsite de calitatea de vectori politici.”1 Indiferent de filiera explicativă pe care o deschidem, punctul comun atât al prezentei analize cantitative, cât și al teoriilor cristalizate în jurul consolidării democratice din România, este dat de recurenţa practicilor comuniste și a clasei politice interesată să-și cristalizeze puterea în funcţii de demnitate publică. „În câmpul studiilor de tranziţie, cazul României a atras o atenţie considerabilă […] tranziţia fiind caracterizată de reconstrucţia vechii elite, de un conflict etnic mai mult sau mai puţi vizibil, de dezvoltarea partidelor politice naţionaliste și de curentele intelectuale.”2 Cu siguranţă doar crearea unui cadru analitic și academic pentru cercetarea rolului elitelor în consolidarea democraţiei autohtone poate fi semnificativ din punct de vedere al creării de specialiști sau tehnocraţi care să configureze fundamentele și vectorii de cinetică pentru atingerea unui nivel optim de consolidare democratică. Conchizând, putem sesiza impactul a două planuri în interpretarea, explicarea și înţelegerea evoluţiei sistemelor de partide pentru configurarea democraţiilor din zona estică a Europei. În primul rând, putem accentua planul epistemologic și normativ al analizelor stasiologice, cu deschideri în modelarea dinamicii electorale și a celei partinice. Astfel, cercetarea de fată se dorește a se înscrie în linia unui model cantitativ- multivariat de analiză a modului în care au evoluat sistemele de partide după prăbușirea blocului comunist, cu deschideri în teoria jocurilor și cea a optimizării proceselor de dinamică politică. În al doilea rând, cercetarea și-a propus un algoritm de „lectură” a spaţiului partinic post-comunist pe baza modului în care s-a configurat balanţa puterii, echilibrul sistemic și maximizarea nivelurilor de proporţionalitate oferite de fiecare sistem electoral în parte. Îmbinarea demersului normativ cu cel empiric conferă politologului o imagine comprehensivă asupra modului în care partidele politice au contribuit la cristalizarea democraţiei în spaţiul politic românesc și în cel polonez.
BIBLIOGRAFIE
Adams, James F., Merrill III, Samuel, Grofman, Bernard, A Unified Theory of Party Competition, A Cross-National Analysis Integrating Spatial and Behavioral Factors (Cambridge: Cambridge University Press, 2005). Aldrich, John H., Why Parties? The Origin and Transformation of Political Parties in America (Chicago: University of Chicago Press, 1995). Diamond, Larry ( coordonator), Consolidating the Third Wave Democracies: Themes and Perspectives (Baltimore: Johns Hopkins Press, 1997). Gunther, Richard, Montero, Jose Ramon, Linz, Juan J., Political Parties: Old Concepts and New Challenges (Oxford: Oxford University Press, 2002). Müller, C. Wolfgang, „Political Parties in Parliamentary Democracies: Making Delegation and Accountability Work”, European Journal of Political Research 37 (2000). 1 Alexandru Radu, Nevoia schimbării. Un deceniu de pluripartidism în România (București: Ion Cristoiu, 2000), 15-16. 2 Peter F. Wagner, „Sonderweg Romania”, în Henry F. Carey, Norman Manea(editori), Romania Since 1989, Politics, Economics and Society (USA, Maryland: Lexington Books, 2004), 50.
80
Sfera Politicii nr. 8 (162) / 2011