ARTĂ artişti ai „plutoanelor de propagandă” le-a fost greu să-şi găsească inspiraţia în luptele războiului, dar au reuşit. Lucrările reproduse în acest articol au o istorie aparte. Un ofiţer le-a salvat de la distrugerea la care fuseseră „condamnate” imediat după război şi le-a conservat, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Nu se ştie foarte sigur câte lucrări au dispărut odată cu presupusa îngropare a „tezaurului” Secţiei Propagandă a Marelui Stat Major, cândva, în vara fierbinte a anului 1944, câte au pierit în epurările comuniste şi câte au fost distruse din întâmplare sau din neştiinţă. Un lucru este cert: desenele reproduse fac parte dintr-o colecţie mult mai vastă, dar sunt printre cele mai importante. De asemenea, merită menționat faptul că niciuna din lucrările selectate nu a figurat în cataloagele expoziţiilor organizate de către armată în anii războiului. Acest lucru ne duce cu gândul că lucrările au avut cu totul alte destinaţii. Dintre acestea, doar unele a fost reproduse în presă, fapt certificat de notaţiile de pe verso-ul unora dintre desenele locotenentului (r.) Valentin Hoeflich, pictor şi el. În ceea ce privește starea fizică a lucrărilor, aceasta este departe de a fi bună, dovadă
de netăgăduit că au fost ascunse şi nu au avut regimul unei colecţii. Majoritatea lucrărilor poartă sigla şi/sau ştampila Serviciului de Propagandă și au datele de identificare „ascunse”. Din câte se poate deduce, pe fiecare din piese autorul avea obligaţia de a-şi trece numele, titlul lucrării, locul şi data unde au fost surprinse instantaneele. Tocmai aceste date au fost şterse, acoperite cu creionul, cu tuş sau, în foarte multe cazuri, pur şi simplu decupate. Uneori, se pot descifra denumiri de localităţi care, în anii comunismului, nu puteau fi rostite decât în şoaptă: Aluşta, Anapa, Morozovskaia, repere ale itinerarului de luptă al armatei române în Campania din Est. Este greu de spus cine şi de ce a procedat aşa: Secţia Propagandă, după 23 august 1944, pentru a ascunde o realitate incomodă în ochii noilor aliaţi, sau chiar păstrătorul lor, de teama represaliilor pentru deţinerea de „materiale subversive”, motiv arhisuficient pentru ani buni de detenţie în închisorile comuniste. Când întâmplarea m-a făcut să ajung la ele, am avut revelaţia unei descoperiri deosebite şi am ştiut că pagina de istorie pe care o reprezintă trebuie adusă cât mai repede la cunoştinţa publicului.
Traian Sfințescu (1905 – 1959) A studiat la Academia de Arte Frumoase din Roma, unde i s-a propus să rămână profesor. A întreprins varii călătorii de studii în Elveția, Austria și Franța. Din momentul reîntoarcerii în țară, în 1941, a participat la Saloanele Oficiale, la Anualele de Stat de pictură și grafică, la expozițiile interregionale. A deschis la București mai multe expoziții personale și a fost prezent cu lucrări la cele itinerante în străinătate în țări precum Polonia, Finlanda, Cehoslovacia, și Rusia. (artindex.ro) Traian Sfințescu Suflete în furtună
15