CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
sticlei contemporane. De aceea ea dă o lumină specială, uşor difuză, iar reflexiile luminii solare sunt mai atenuate. Efectul acesta oferă armonie interiorului şi generează un „ceva” pe care nu-l observăm imediat dar care place: senzaţia de tihnă şi confort din casă sau imaginea plăcută din exterior. Sticla contemporană, mai clară, cu suprafaţa foarte netedă, dă reflexii mai puternice în lumina soarelui care uneori deranjează privirea, stânjenesc observaţia şi pot reduce confortul optic al privitorului. Chiar şi dacă se sparge, sticla veche a unei ferestre poate - şi chiar se recomandă - să fie refolosită la un alt ochi mai mic de fereastră sau la un tablou.
7. Soclul
Legătura casei cu pământul este un loc spre care privirea se îndreaptă imediat, aproape fără voie. Aceasta zonă a construcţiei este importantă pentru că protejează casa de apele ploilor, de zăpezi, de eroziunea vântului şi de lovirile de orice fel. La şes, casele cu un singur nivel au soclul scund, făcut din pământ bătut şi lemn, mai rar din piatră pentru că nu se găseşte în cantităţi suficiente în apropiere. La casele cu două niveluri însă pereţii soclului trebuiesc construiţi din piatră, pentru rezistenţă. În zonele de deal şi de munte soclul este construit din piatră, este mai înalt, preia denivelările terenului şi protejeaza casa de zăpezile mari. Un soclu înalt permite construirea unei pivniţe care se întinde sub toată casa sau doar sub o parte a ei, după forma terenului. Fiind permanent expus umezelii din pământ, din zăpezi, stropit de apele de ploaie, atins de animale, de oameni şi de vehicule, soclul absoarbe umiditate şi suferă acţiuni mecanice. Tencuiala se strică, se desprinde şi cade. Mortarul de legătură se sfărâmă la umeziri şi îngheţuri repetate, provocând desprinderea pietrelor din zidărie. O fundaţie umedă sau insuficient de adânc îngropată grăbeşte stricarea soclului. Foarte dăunătoare sunt reparaţiile mai noi făcute cu mortar de ciment. La casele unde există pivniţă şi sub camera dinspre stradă, soclul se păstrează mai bine pentru că peretele se ventilează parţial prin subsol. Consistenţa terenului şi panta din imediata vecinătate a soclului au mare importanţă pentru protecţia acestuia. Terenul trebuie să permită cât mai puţin infiltarea apei şi să aibă pantă mare, de 10-15 cm pentru un metru lungime, care să îndepărteze de casă apele de suprafaţă. Acestea trebuiesc conduse prin rigole cât mai departe de construcţie, folosind pantele naturale ale terenului din apropiere. Un strat de argilă de 20 cm grosime, bătut bine, care se aşează ca un trotuar de protecţie de minim 60 de cm lăţime de jur împrjurul casei imediat lângă soclu, dă rezultate foarte bune. Pământul argilos poate fi îmbunătăţit cu var stins apoi compactat. Un efect şi mai bun se obţine dacă pe patul de argilă se montează piatră de râu, aşezată cât mai apropiat. Rezistent şi eficient este şi un trotuar din piatră naturală spartă sau rotundă, montată pe nisip stabilizat cu var. În lipsa acestor posibilităţi, un trotuar de beton simplu cu rosturi pentru dilatări şi contracţii la fiecare metru lungime, lat de minim 60 cm şi gros de 8-10 cm, este o soluţie mai puţin estetică dar eficientă. Dacă se foloseşte în compoziţie un pietriş mai mare şi se spală suprafaţa betonului înainte de întărire, se poate obţine un aspect mult îmbunătăţit, în armonie cu soclul de piatră. Dacă soclul este tencuit, este foarte important ca stratul de tencuială să nu intre în contact cu suprafaţa 16