Revista numarul 5 by Revista IUVENTA

Membrii redacției

Elena Ungureanu, redactor-şef, Iaşi Dragoş-Andrei Preutescu, redactor-şef adjunct, Iaşi Irina Ivanov, responsabil editare şi tehnoredactare, corector articole, Iaşi Florin Adamache-PR, Iași Denis Iuliana Diaconu, responsabil desene pagină, Iaşi Oana Roman, coloborator fotografii Mădlina Adina Netcă, colaborator fotografii Prof. Ilie Istrati, coordonator al revistei şcolare „Tracitas atque latinitas”, Iaşi Prof. Gâlcă Mihai Cornel, Iaşi Alina Ionescu, Iaşi Olga Bondari, Preşedinte Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Iaşi, (Rep. Moldova) Rotaru Carmen, Facultatea de Jurnalism, UAIC, Iaşi Ioana Mădălina Gâdinceanu, Iaşi Cornelius Drăgan, Vaslui Pop-Cozac Iulia, Jibou, Judeţul Sălaj Luciana Muraraşu, Iaşi Ioana Păltinel, Iaşi Roxana Lixandru, Câmpulung Dr. Simina Renţea, Constanţa Sergiu-Andrei Flondor, Iaşi Otilia Iutiș, Iași Alecs Leșan, Iași

Cuprins

Cuprins Editorial Sete de vară

Persoana X Interviu cu Dana Voicu

pag. 5

Floare de latinitate

Invitație la vis Otilia vs. Bridget Amurgul unui mai Bula de săpun

Zeul Jupiter

pag. 12 pag.14 pag.15

Cafea Strivit Destin Cântec în suflet Vacanța: o perioadă de călătorii și relaxare... Dimineața la țară Gri sufletesc Dragoste de vară Ivirea de ea Stop me!

pag. 21

Eseu Ce e arta? Nu știu... Carpe diem Lipsa de activitate duce la conjucturi vicioase Ocupați de timpul liber Actualitatea lui Caragiale Mass-media și dualismul public-privat

Pânza de păianjen

,,Fericirea este drumul”

Credința

Text selectat

pag. 17

Compoziția frumosului

Recenzie Foame uriașă de ocult și fantastic

pag. 6

pag. 30 pag. 32 pag. 36 pag. 38 pag. 39 pag. 41

pag. 24 pag. 24 pag. 24 pag. 25 pag. 26 pag. 27 pag. 27 pag. 28 pag. 28 pag. 29

Multiculturalitate

pag. 50

L’importance de la vie de famille

pag. 53

Drept și societate

pag. 54

Proiectul de revizuire a constituției

pag. 56

Editorial

Sete de vară Îşi scaldă timpul pliurile toate etalându-şi strălucirea, Ţâşnesc din vine aburi de libertate anunţându-şi împlinirea. Ascunse pe câmpurile verzi, Se regăsesc bucurii Agăţate de razele soarelui Anunţându-ne împlinirea.

În carnea petalelor vii, Mocneşte-o tăcere fierbinte. Sub umbra cuvintelor, Mângâieri de iubiri, Muşcă din inimă. Şi palme de adevăr, Sfâşie temerile inocente Aducând în prag de adevăr Momente de dor. Dragoș-Andrei Preutescu Elena Ungureanu

Persoana X

Interviu cu Dana Voicu Dana Voicu: ,,Bună, ce faci?” a luat naştere datorită unei ştiri din ,,Dilema Veche”

Vioaie, cu un stil hippiot al vestimentaţiei, deschisă şi cu privirea limpede, actriţa principală din comedia românească ,,Bună, ce faci?” a fost încântată de atmosfera orientală a ceainăriei din buricul târgului, unde ne-am întâlnit. Savurând ceaiul şi întrerupând interviul pentru a adăuga câte ceva despre zodiacul chinezesc, Dana Voicu a răspuns în cele din urmă tuturor întrebărilor cu dezinvoltură persoanei care nu are nimic de ascuns. Soţie de regizor şi mamă a două fete, Dana Voicu a vorbit despre familia şi munca ei cu o pasiune greu de găsit la oamenii trecuţi de prima tinereţe.

Carmen Rotaru: De unde ideea filmului ,,Bună, ce faci?” ? Ştiu că, indirect, aţi avut de-a face cu naşterea scenariului.

să schimbe finalul? Dacă în ştire cei doi s-au despărţit, în film nu puteau rămâne împreună sau nu se putea recurge la un alt final?

Dana Voicu: I-am dat lui Alex ( n.r. Alexandru Maftei) un articol din ,,Dilema Veche” de la rubrica ,,Cu ochii în 3,14”. Acolo era un anunţ mic în care Mircea Vasilescu prelua din ,,Coriere dela sera” sau nu ştiu de unde, un soi de ştire, ştire- banc, să zic aşa. În Italia doi soţi au ,,chatuit'' pe Internet unul cu altul, fără să ştie cine sunt şi când au hotărât să se întâlnească şi-au dat seama că sunt soţ şi soţie, căsătoriţi de mulţi ani şi, după această întâlnire, sau şi despărţit.

D.V.: Nu e o întrebare pentru mine pentru că vreau să răspund exact şi nu ştiu. Ei doi au vorbit, Lia (n.r. scenarista filmului, Lia Bugnar) şi cu Alex n.r. (regizorul filmului, Alexandru Maftei), nu ştiu dacă s-au hotărât sau nu. C. R.: Dumneavoastră aţi vedea un alt final pentru ,,Bună, ce faci?” ? D.V.: Nu mi-am pus problema aşa. Nu mă bag în lucrurile care nu mă privesc şi nu mă pricep. Nu ştiu, ar trebui vorbit cu ei.

C.R.: S-a gândit pe parcursul filmului, regizorul sau scenaristul

Persoana X

C.R.: Aţi vedea o altă actriţă în rolul dumneavoastă din ,,Bună, ce faci?” ?

Munteanu în ,,Marţi după Crăciun”. Cred că şi el căuta tot un cuplu, nu cred că a căutat separat.

D.V.: Sunt foarte multe actriţe foarte bune şi aş vedea, da, dar problema a fost ca el (n.r. regizorul) nu a căutat o actriţă şi un actor, ci un cuplu. Şi în momentul în care ne-a văzut pe amândoi- pe mine şi pe Ionel Mihăilescu- unul lângă altul şi-a dat seama că acesta este cuplul de care are nevoie. Practic parcă şi semănam puţin, după aia m-am uitat şi eu la film şi părem a fi căsătoriţi de mult timp. Asta a căutat şi în timpul filmărilor; miam dat seama că şi eu şi Ionel avem nişte date comune, adică un soi de delicateţe, cam acelaşi fel de sensibilitate dacă e să o luăm aşa, întocmai cum într-un cuplu cu ani mulţi de căsnici, oamenii ajung să semene şi să ştie acţiunile, gesturile, gândurile celuilalt.

C.R.:

Apropo de ,,Marți după Crăciun”, atât acest film, cât și ,,Bună, ce faci?” descriu adulterul. Ce diferențe există între viziunile celor două filme? D.V.: Și Radu Munteanu și Alex Maftei au respectat fiecare principiul lui după care să facă film despre adulter. Sunt două viziuni diferite. Cea a lui Radu este mai crudă și mai realistă, iar cea a lui Maftei este, nu este nici ea ușoara, este, însă, cosmetizată foarte tare și are un soi de speranță că totuși oamenii… Ce ne definește este ce avem bun în noi, nu ce avem rău. Sunt două viziuni total diferite. În ,,Marți după Crăciun” drama este privită obiectiv și rece ca la o operație chirurgicală, iar în ,,Bună, că faci?” este vorba de mai multe nuanțe de gri. Nu este totul alb și negru

C.R.: Ce alt cuplu de mari actori din teatru sau film aţi vedea în rolurile principale din ,,Bună, ce faci?” ?

,,Scena sărutului a fost dificilă pentru că există o pudoare foarte mare”

D.V.: E foarte greu pentru că îţi pot veni în minte foarte mulţi, dar ca să te gândeşti aşa trebuie să-i vezi unul lângă altul ori ca să-i vezi… Eu nu am fost la probele astea, el (n.r regizorul) a fost. El a dat probe cu foarte mulţi actori şi actriţe şi cred că i-a tot combinat între ei ca să găsească soluţia idealp, aşa cum a făcut Radu

C.R.: V-ați vedea jucând în ,,Marți după Crăciun”? D.V.:Da, bineînțeles. C.R.:

Cum

ați

aborda

rolul

Persoana X

principal?

C.R.: Care este scena care v-a plăcut să o jucaţi cel mai mult?

D.V.: Ca orice rol. Nu e ceva diferit. Actorul face ce știe el mai bine și e ghidat de regizor. Dacă ar fi fost Radu Munteanu în locul lui Alex Maftei probabil ar fi avut altă idee şi eu m-aş fi străduit să fac cât pot de bine ce vrea el, nu ce vreau eu că nu este filmul meu.

D.V.: Au fost câteva, unele în care eram singură şi eram la computer şi eram foarte foarte îndrăgostită, după aia au fost scenele cu Vladimir şi scenele în trei cu Vladimir şi cu Ionel, scenele astea de familie aşa unde ne şi amuzam foarte tare, scena în care rămân singură la computer şi ne schimbam între noi şi încercam fiecare să ajungem să scriem a fost foarte spumoasă, ca să zic aşa, greu de făcut, dar îţi face plăcere să faci.

C.R.: Care scena din ,,Bună, ce faci?” a fost cel mai dificil de jucat?

C.R.: Aţi afirmat că cel mai mult din film v-a plăcut rolul de mama. Este vreo diferenţă între a fi mamă de băiat şi mamă de fete?

D.V.: Nu au fost scene dificile, au fost momente în care orice actor are… momente în care trebuie să te dezbraci. Eu cu Ionel şi cu partenerii mei m-am înţeles foarte bine. Cred că scena sărutului a fost dificilă pentru că era o anumită pudoare foarte mare, noi nefiind nişte actori foarte folosiţi. Adică dacă eram la al zecelea film şi la al zecelea sărut poate că eram, dar nu eram, dar dificil… Scena din parc, ultima, mi s-a părut dificilă pentru că nu eram sigură că aşa trebuie să fie. După aia s-a dovedit în film că regizorul ştie ce face şi ce n-a fost bine s-a tăiat oricum. El aşa spune că toate scenele de care nu a fost mulţumit le-a tăiat, în rest destul de lin au mers lucrurile.

D.V.: Nu am de unde să ştiu. Eu l-am luat pe Paul Diaconescu, pe Vladimir, deja mare. Cred că-i diferit, eu acum, de exemplu, am o fată adolescentă care are un prieten şi el vine la noi practic ca şi cum aş avea şi un băiat acum, dar e diferit. Tot suflet au şi feţele şi băieţii, tot într-un fel trebuie să te porţi cu ei. C.R.: Credeţi că aţi fi mai severă în educaţie dacă aţi avea un băiat? D.V.: Nu sunt deloc severă. Nu ştiu. Nu cred că aş fi severă şi cred că educaţia se face până în adolescenţă

Persoana X

şi dacă ai pierdut startul, ca să zic aşa, dacă copilul tău nu are încredere în tine şi tu în el, când e adolescent e deja cam târziu să mai repari lucrurile astea. Nu ştiu. Asta cu severitatea… Eu încerc o educaţie bazată pe bun simţ de ambele părţi. Nu-mi place de mine când sunt severă. Câteodată este necesar şi cu studenţii, câteodată trebuie să fii severă şi numi face plăcere, aş prefera să fim prieteni.

prost poate se putea vorbi despre asta: ,,a luat-o pe aia că e nevastă-sa”.

,,Ei vor să se uite la noi ca la nişte fiinţe coborâte din copac”

C.R.: Au existat în presă asemenea comentarii pe marginea filmului? D.V.: Nu, n-au existat. Plus ca lumea ştie că noi suntem căsătoriţi de 22 de ani (n.r. Dana Voicu şi Alexandru Maftei), dinainte de a fi el regizor, şi eu actriţă şi deci fiecare a evoluat profesional separat şi această întâlnire între noi a fost un lucru bun, zic eu. Nu, n-am citit în presă asemenea comentarii. Oricum se vorbeşte. Vorbele nu le putem opri noi.

C.R.: A fost vreun moment în care v-aţi gândit să refuzaţi rolul din ,,Bună, ce faci?” ? D.V.: A fost un moment în care m-am speriat că am fost chemată la probă pentru că am fost chemată foarte târziu, când deja erau alte nume şi erau unele care ar fi putut să joace şi eu nu am înţeles de ce atât de târziu şi de ce eu şi mi-a fost frică oarecum pentru că în adâncul sufletului meu eu ştiam că pot să fac rolul ăsta şi mă gândeam toată lumea va zice că ,,a luat-o pe nevastă-sa”. Îmi era frică de chestia asta. După aia actorii mai bătrâni şi oamenii din jurul meu mi-au spus că lumea bârfeşte oricum şi dacă eşti nevasta, şi dacă nu eşti nevasta, şi să nu mai mă gândesc la asta că nu asta este important. Şi până la urmă, aşa e. Şi dacă e să te judece cineva, deci eu am făcut film, am făcut rolul, acum pot spune orice, dacă ar fi ieşit

C.R.: Cum a fost primit filmul în presa internaţională? În ,,Variety” este descris ca o ,,gură de aer proaspăt”. D.V.: Da, în presa internaţională de o anumită factură da, alţii ne-au ignorat total. Festivalurile la care sunt appreciate filmele româneşti negre, dark, cu probleme, au ignorat filmul ăsta pentru că nu e ce vor ei. Ei vor să fim zombie. Adică ei vor să se uite la noi ca la nişte fiinţe coborâte din copac, care se omoară, se violează, se scuipă

Persoana X

şi noi dacă încercăm să ieşim să spunem ,,stai ca românii nu sunt aşa, există o fărâmă de Dumnezeu în România şi că, uite, oamenii sunt buni şi există lucrul ăsta”, nu interesăm pe nimeni. C.R.: Credeţi că atitudinea asta internaţională vine din refularea propriilor temeri gen ,,uite noi nu suntem ca ei”? D.V.: Probabil că da, vine şi din superficialitate. E şi o chestie psihologică. Orice om se simte mai bine când îl vede pe unul că e mai nenorocit decât el, brusc se simte superior. E o tâmpenie, dar asta e. C.R.: V-aţi vedea pe dumneavoastră şi pe soţul dumneavoastră în ipostaza din film? În ipostaza de minotonie, plictiseală şi regăsire prin alte mijloace? D.V.: Da, de ce nu? E posibil. O căsnicie nu e ceva ce ştii dinainte cum o să meargă. Îţi oferă multe surprize. (râde) C.R.: Aţi putea-o descrie ca pe o loterie? D.V.: Nu. Aş prefera să o descriu ca pe o sumă de alegeri conştiente, că dacă ar fi o loterie nu ar depinde de noi. Dar eu prefer să zic că este o sumă de alegeri începând cu prima alegere, când ai ales persoana, şi după aia din când în când tu

trebuie să alegi din nou. Şi în funcţie de ce alegi şi ce faci lucrurile merg mai departe, într-un sens sau altul. C.R.: Aţi dat de şase ori la teatru, sunteţi o persoană perseverentă. Ce v-a făcut să nu renunţaţi după a doua, a treia încercare? D.V.: Nu m-a făcut să renunţ pentru că iubesc foarte tare teatrul şi am fost din adolescenţă la teatru şi mi-am dat seama că ăsta-i lucrul pe care vreau să-l fac. Am văzut mari actori jucând, de multe ori şi nici nu mi-am pus problema. La un moment dat am stat mult, pentru că nu intram şi aveam dubii în ceea ce priveşte talentul meu, eu acuma fiind şi profesoară îmi dau seama că nu prea poate fi cuantificat şi că pasiunea şi dorinţa trebuie să fie de cele mai multe ori mai mari decât talentul. Talentul îl poţi pierde, dar pasiunea şi dorinţa nu, depind de tine. Nu mi-am pus problema să renunţ. Miam pus-o o dată când am avut un accident foarte grav şi aveam faţă distrusă, m-am gândit că s-ar putea să nu mai pot să fac meseria asta.

C.R.: Accident rutier? D.V.: Nu, am avut un accident când eram studentă în anul III la Institut: am băgat capul unde nu trebuie la lift şi mi-a strivit faţa liftul. În '96 s-a

Persoana X

întâmplat. A fost ceva… Am fost la un pas de moarte oricum şi fiind cu faţă distrusă, tot m-am gândit că gata, atâta a fost. Dar după aia m-am refăcut, am avut nişte medici foarte buni, am fost ajutată de mulţi oameni. Şi de aia nici nu m-am gândit că o să fac film vreodată, mi-a ieşit din cap pentru că m-am gândit că am faţa asimetrică, că am cicatrici, dar după aia se pare că nu a contat. C.R.: Ce alt rol de lung metraj v-aţi dori? D.V.: Am mai făcut acum un scurt metraj în care erau trei roluri diferite şi am dat proba pentru toate trei şi regizoarea mia zis că le pot face pe toate trei şi până la urmă mi-a zis: ,,Dar care vă place cel mai mult?” şi am ales. Nu ştiu, propunerile când vin…

C.R.: Ce mari actori admiraţi atât din teatru, cât şi dinafară? D.V.: În teatru e clar că mă surprinde de fiecare dată şi nu mă voi plictisi vreodată să-l văd de fiecare dată altfel şi la aceeaşi intensitate pe Victor Rebengiuc, pe Cornel Scripcaru, Mariana Micuţ, Vali Seciu e mereu surprinzătoare. Am şi dat un interviu la ,,Noctorne” parcă şi m-au întrebat ce voiam să fiu când aveam 16 ani. Voiam să fiu Vali Seciu. Asta am vrut să fiu. Iar din străinătate îmi place foarte mult Naomi Watts şi îmi place şi Sean Pen foarte tare. C.R.: Este marele ecran mai rece decât scena teatrului? D.V.: Depinde de filmul în care joci. La ,,Bună, ce faci?” mi se pare că-i foarte cald.

Interviu realizat de Carmen Rotaru

Invitație la vis

Otilia vs. Bridget

De când am descoperit filmul Bridget Jones, îl vizionez mereu când am nevoie şi mă simt tristă. Interesant e că funcţionează mereu, mă înveseleşte instantaneu. Până acum, nu am stat să meditez prea mult care e mecanismul din spatele filmului care mă pune pe picioare de fiecare dată. Însă recent, după ce am citit ambele cărţi, mi-am dat seama că eu sunt Bridget. Probabil e vorba doar despre povestea în sine, o femeie care nu are suficient curaj în propriile forţe, şi care crede că printro relaţie, curajul îşi va face apariţia ca prin senin. Modul în care se raportează la viaţa ei este transformat zi de zi în jurnalul ei, şi astfel credinţele ei intime sunt cunoscute numai de propria sa persoană. Poate că cei care mă cunosc nu mă văd aproape deloc ca pe o versiune a lui Bridget, deşi viaţa mea seamănă întru-câtva cu experienţele ciudate şi neplăcute ale lui Bridget în ceea ce priveşte viaţa sentimentală. De foarte multe ori mi se întâmplă să fac din a-mi găsi pe cineva un scop suprem, în loc să privesc ca fiind un aspect al tabloului în ansamblu. Scopul suprem a lui Bridget este acelaşi, cu menţiunea că există o diferenţă de vârstă

însemnată între personaj şi subsemnată (of! ce-i cu mine?!). Ea încerca să umple golul din viaţa ei cu mâncare, prieteni, cărţi de psihologie aplicată. Eu încerc să umplu golul cu artă şi cărţi. Ne confesăm doar jurnalului, care ne înţelege întotdeauna, nu critică, nu judecă, dar rămâne impasibil la suferinţa noastră! Bridget încearcă să-şi găsească un bărbat care să o dorească pentru ceea ce este ea, însă majoritatea celor pe care îi întâlneşte sunt ori leneşi ori vicioşi. A iubi un om aşa cum este el, este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, pe

Invitație la vis

care Bridget şi-o doreşte cu disperare. Ea vrea să audă că nu este o ciudată plinuţă care-şi petrece timpul uitându-se la nesfârşit la scena cu cămaşa udă a lui Colin Firth, bând şi fumând încontinuu. Bridget încearcă să devină mai slabă, mai frumoasă, mai lipsită de vicii, mai curajoasă, pentru că ea reprezintă exact opusul. Este destul de dificil să devii sau să rămâi o persoană „normală”. Pentru asta, Bridget face mereu efortul să-şi propună multe lucruri considerate normale, însă cu cât se străduie mai mult să le împlinească, cu atât ele devin mai incontrolabile. Ca urmare, ea devine apatică, influenţabilă şi chiar speriată că va ajunge o fată bătrână. Cu uşurinţă ne lăsăm pradă emoţiilor de deprimare, visând la un bărbat care să ne iubească, în loc să

ne să ne scuturăm de gărgăuni şi să pornim la muncă. Dar aşa suntem, slabe, cu mii de vise nerealizate, fără încredere, cu traume psihologice. Ştiu că visez şi ştiu că visele sunt cronofage, însă cam atât mi-au rămas…visele. Şi asta în contextul în care am avut parte de o mare minciună, din care n-a rămas nimic. E oare posibil să găseşti pe cineva perfect pentru tine, cum a făcut Bridget? E oare posibil să mai crezi şi atunci când nu mai ai speranţă? Şi mă mai întreb care e rostul în a visa prinţi, dacă tot este în faţa ta şi nu îl observi? P.S.1: Acest articol vine ca parte din infirmarea unor cuvinte pe care cineva odată mi le-a adresat: „Tu nu ai să poţi face nimic!” P.S. 2: Tot ceea ce îmi doresc este să nu mai am niciodată nevoie de Bridget! Otilia Iutiş, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea Psihologie Generală, UAIC, Iaşi

Invitație la vis

Amurgul unui mai Trotuarul este atât de fierbinte, atât de nisipos şi destrăbălat, iar locul în care am căzut se prelinge într-un neant şubred de vise mucegăite, încât singura senzaţie care mă însoţeşte este cea de singurătate presărată cu nori de dor.

suflet care să nu mai hoinărească spre necunoscutul rătăcitor al unei nebunii care pare că vrea să îmi fie tovarăşa de suferinţă. Vreau doar să văd privirea ei, vreau să mă pierd în oceanul ochilor ei, să mă scald în ei…. Vreau să îi pozez zâmbetul şi să îl înrămez în sufletul meu cel vechi şi învechit de atâta tristeţe, pentru că ştiu că doar el mă poate readuce la viaţă. Vreau să plâng de fericire şi să o strâng în braţe atât de tare, încât răsuflarea ei, geamătul ei divin să mă asigure că fiinţa ei încă există! Vreau să dansez în ploaie cu ea, să o ţin strâns de mână, să o mângâi şi să o sărut peste tot, adulmecând clipele divine care opresc timpul în loc… Vreau să îi simt buzele fierbinţi pe buzele mele cerşetoare de răsfăţ, pe pielea mea cea leneşă, pe ochii mei nesătuli. Vreau să simt mireasma ei cea dulce şi să mă îmbăt într-o beatitudine ambientală, infinită. Vreau să mă trezesc, pentru că ea nu mai este! Poate că nu a existat niciodată, iar în tot acest timp am fost alăptat de o himeră perversă şi malefică, iar tot ceea ce am făcut până acum, a fost să mă las pradă acelei iluzii nesătule care a îndrăznit cu nesimţire să se joace cu inima mea. Vreau să plâng, dar nu pot, pentru că am impresia că în mine a mai ramas o fărâmă de bărbăţie, o urmă de demnitate, dar chiar şi asa, am auzit că şi baieţii plâng; o fi bine? O fi rău? Nu ştiu.

Stau întins. Privesc, în gând, imaginea unui cer albastru, de un senin imaculat, însoţit de zâmbetele infantile ale unei zile de primăvară. Şi totuşi…, trotuarul este destul de tare, poate prea tare şi prea dur pentru sensibilitatea de care am nevoie. Deschid ochii încet, privesc cerul acoperit parţial de nori (nu ştiu dacă sunt nori creaţi de legile atmosferice sau nori creaţi de starea mea de spirit peiorativă), iar în imaginea “visului” meu reapare ea. Ea, fiinţa care mi-a dat viaţă şi m-a ucis, în acelaşi timp… “Sunt o mie de gânduri, ce ma duc la tine mereu, / fără tine, e pustiu în sufletul meu […] ” Versurile acestei melodii de dor îmi presoară praf în ochi şi mă sting încet, sufocat de neputinţa acceptării unui sfârşit abia început. Totul e trist. Începutul acestei zile, soarele, cerul, începutul de nesperanţă insinuată într-un colţ al gândirii incoerente, sufletul însoţit de o lovitură imensă şi constantă. Totul! Nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu mă pot trezi, nu pot accepta realitatea; nu înţeleg nimic! Oare ce s-a întâmplat? Lacrimile nu mai pot fi ţinute în frâu şi vor să fie eliberate de povara întemniţării, dar nu… Nu le pot lăsa să scape! NU vreau să evadeze şi ele! Nu vreau să mă îmbrăţişeze cu acele arome sărate, nu vreau să… Nu pot! Tot ce vreau acum este un zâmbet, o rază de speranţă, un nou

Continui să stau întins pe acel asfalt al trotuarului, iar lacrimile se îmbulzesc să mă îmbrăţişeze, să îmi arate că ele îmi sunt alături şi că vor ca eu să le gust dulcele-amar al existenţei lor. Mă las cuprins de dorul nebun care mă îndeamnă să fiu eu, chiar şi atunci când

Invitație la vis

nu sunt; să exist în continuare, deşi inexistenţa ar căpăta o alinare substanţială. Privesc în zarea moartă, ştrangulate de defectele creatoare ale solitudinii exasperate şi încerc să îmi croiesc drum, printre amintiri, către idealurile care aveau să construiască un nou Turn Babel în inima mea (sfâşiată şi pe atunci). Existenţa mea s-a sfârşit în momentul în care sfârşitul a devenit un nou început. Şi totuşi… exist! Exist şi fără ea, dar mă doare. Mă doare sufletul, ce pare sfâşiat şi sfărâmat în mii de bucăţele, mă doare ideea de “ea”, cea dătătoare de viaţă, mă doare imaginea ei, care nu mai dispare, o imagine ce mă bântuie cu o nonşalanţă covârşitoare; mă doare că aud, văd şi simt toată fiinţa ei, deşi am ramas singur pe drum.

Răsăritul acelei zile atât de promiţătoare avea să meşterească o iluzie ancestrală, ce avea să mă poarte pe tărâmuri nescrise de credinţe ideatice, răsfirate în consensuri ale unei lumi cretiniene, lume ce încă mă poartă spre portaluri iluzorii, dătătoare de noi începuturi. Amurgul unui mai a devenit beznă totală.

George Dascălu, student, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea Psihologie Generală, UAIC, Iaşi

Bula de săpun Suntem un univers în miniatură. Câţi oameni atâtea universuri, atâtea lumi diferite, altă vibraţie, altă culoare predominantă, alt amestec de nuanţe, altă muzică, alt fel de a cânta muzica, de a o asculta. Suntem atât de diferiţi unii de alţii încât nici nu ne dăm seama de ce unele cuvinte pe unii îi fac să zâmbească, pe alţii îi rănesc, iar pe alţii nici nu-i ating. Trăim fiecare dintre noi într-o lume proprie, ca într-o bulă de săpun. Ne rostogolim toată viaţa atingându-

ne marginile moi ale lumii noastre de flori, de pietre, de ascuţişuri de vorbe, de răceală de ziduri, de mângâiere aurie de soare, de surâsuri, de umbre, de parfumuri , de curcubee. Unele atingeri ne impregnează pozitiv, ne dau aripi să zburăm prin spaţii nesfârşite de fericire, să plutim diafan cu zâmbete strălucitoare în ochi luminoşi. Atunci contururile bulei în care ne aflăm se pot dizolva uşurel în oceanul fericirii care ne înconjoară permanent chiar dacă ştim, chiar dacă nu ştim aceasta şi ne putem trezi

Invitație la vis

înotând firesc, dezbrăcaţi de carcasa ce ne-a înconjurat până atunci, în lumina euforică a iubirii. Alte atingeri ne pot aduce, însă, suferinţă, ne pot răni rotunjimea propriei lumi, ne pot zgâria suprafeţele, pot chiar crea tensiuni şi agitaţie în interiorul bulei noastre. Atunci totul se vede vălurit, distorsionat, exagerat, ne supărăm pe cei din afară, ne izbim de asperităţile şi de marginile lumilor lor, nu vrem să mai comunicăm cu ei şi pereţii iniţial elastici, transparenţi, acum se rigidizează, se împietresc. Fără să ne dăm seama începem să trăim într-o bulă rece, tristă şi însingurată, în care nu ne mai atingem de nimeni şi de nimic din teama de a nu fi din nou răniţi; de fapt, trântim uşa în faţa vieţii din frica de a iubi, de a fi iubiţi, de a fi fericiţi. Frumuseţea vieţii noastre, aşa cum e trăită ea de fiecare lume, de fiecare propriu univers, nu constă doar din momentele de îndrăgostire, de zbor, de odihnă şi distracţie, ci şi din momentele în care ne pregătim pentru acestea, în care ne şlefuim muchiile, ne netezim colţurile, în care învăţăm să ne atingem mai armonios de celelalte bule, chiar să dansăm cu ele fără să le tulburăm conţinutul. Tr e p t a t , p e m ă s u r ă c e n e transformăm tot mai mult şi bula noastră devine tot mai mare, mai încăpătoare, mai expansionată, mai

caldă şi permeabilă, putem să înţelegem cu inima, iubind, felul specific de a fi al fiecărei fiinţe pe care o întâlnim în acest spaţiu plin de baloane colorate. Şi poate, într-o zi specială, vom reuşi chiar să-l putem îmbrăţişa în inima lumii noastre pe Cel care suflă zâmbind neîncetat viaţă, mişcând în fluxul perfecţionării bulele de săpun.

Dr. Simina Renţea, www.poeziaiubirii.blogspot.com

Floare de latinitate

Zeul Jupiter

Conform legendei Jupiter era fiul zeului Saturn şi a zeiţei Ops. Jupiter mai avea fraţi şi surori pe care trebuie să-i cunoaştem şi noi, urmaşii latinilor. Astfel, zeiţa Vesta era sora mai mare a lui Jupiter; urma apoi zeiţa Ceres, zeiţa grânelor şi a holdelor, zeiţa Iunona mama divină a oamenilor, protectoarea femeilor şi a căsătoriilor, de asemenea şi zeiţa Lunei, zeiţa Veritas zeiţa adevărului, Neptun zeul mărilor era fratele mai mare, după care urma Pluto zeul Infernului. Astfel, familia zeului Jupiter era alcătuită din patru zeiţe şi trei zei. Patria acestor divinităţi latine era Latium acolo unde în secolul XVI a.Chr.a domnit zeul Saturn cu soţia sa zeiţa Ops. Capitala zeului Saturn se numea oraşul Saturnia și era situat pe colina Capitoliului, una din cele şapte coline ale Romei de mai târziu.

avut o domnie lungă şi a avut o fiică pe nume Lavinia, pe care a căsătorit-o cu prinţul troian Eneas. Iar Eneas în onoarea soţiei sale a construit un oraş Lavinium.(1) Există o versiune în care se narează că regele Latinus a fost divinizat după moarte şi a primit numele de zeul Jupiter Latial, protectorul Confederației Latine cu centru în oraşul Alba-Longa.Vergilius în Eneida ne relatează că după moarte Eneas a fost divinizat şi a primit numele de zeul Jupiter Indigens, adică băştinaşul. Dacă cercetăm cu atenţie ambele versiuni ale legendei despre originea zeului Jupiter vom constata că în spatele acestei mari zeităţi se află cu baza reală personalitatatea regelui Latinus. Putem deduce că zeul Jupiter Latial, a apărut iniţial în oraşul Laurentum unde a domnit regele Latinus ca fiul zeului Faunus, care după moarte a fost divinizat cu numele de zeul Jupiter Latial. Zeul Jupiter Indigens a apărut mai întâi în oraşul Lavinium, după moartea lui Eneas când acesta a fost divinizat ca zeul Jupiter Indigens.(2)

O altă legendă ne povesteşte Vergilius în Eneida, în care spune că zeul Saturn şi zeiţa Ops, au avut un fiu numit Picus care a construit o noua capitală în oraşul Laurentum, situat la 10 kilometri de Tibru, între oraşele Ostia şi Ardea. Picus a refuzat dragostea vrăjitoarei Circe, care l-a transformat apoi în ciocănitoare. Faunus, fiul lui Picus, a domnit după aceea în Laurentum mulţi ani învăţându-i pe oameni agricultura. După moarte a fost divinizat cu numele de zeul Faunus, zeul agricuturii, pădurilor, turmelor. La domnie i-a urmat apoi fiul său regele Latinus cu soţia sa Amata. Latinus a

La romani, zeul Jupiter era considerat tatăl zeilor şi al oamenilor, și era divinitatea supremă, dătătoare de viaţă şi de lumină. El conducea cerul şi pământul, stăpânea tunetul şi trăsnetul, dezlănţuia ploile şi furtunile. Jupiter purta diferite epitete: Fulguator, Fulminator, Tonans.Templul său se afla la Roma,

Floare de latinitate

pe Capitoliu şi de aici era numit Capitolinus. Mai avea şi epitetul de Optimus, Maximus-« Cel mai bun », « Cel mai mare ». Ca protector al romanilor, şi al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consuli care intrau în funcţie, de generalii, care se întorceau victorioşi, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărţeau dreptatea. El era venerat şi avea câte un templu în fiecare oraş din Italia.

imperiului, împăraţii se puneau de bună voie sub protecţia lui Jupiter, unii voind chiar să fie consideraţi o încarnare a acestuia. În fiecare cetate provincială, prima grijă a arhitecţilor romani era aceea de a ridica un Capitoliu asemănător celui din Roma, unde instalau Triada, în mijlocul căruia trona Jupiter. Astfel, zeul reprezenta legatura politică între cetatea mamă Roma, şi celelate fiice, care erau imaginea redusă a acesteia. În cursul istoriei Romei, figura lui Jupiter s-a orientat progresiv în direcţia unei legături tot mai evidente a zeului cu idealurile legii, justiției şi virtuţii.(6) Jupiter este reprezentat de obicei așezat pe un tron, ţinând într-o mână fulgerele şi în cealaltă sceptrul. Pasărea preferată a zeului Jupiter era aquila, iar arborele preferat era stejarul.

Jupiter, fiind zeitatea supremă a statului roman, avea în grijă legile şi ordinea socială. Jupiter, Iovis provine din ius –drept, lege, şi pater- tată care înseamnă tatăl legii şi dreptăţii, zeul luminii şi al cerului.(3) Jupiter mai era numit Lapis, adică piatră. Pentru romani nici un jurământ nu era mai solemn decât acela rostit ţinând în mână o piatră şi pronunţând numele lui Jupiter .(4) Înainte de fondarea cetății Roma, cultul principal al Confederaţiei Latine era adus lui Jupiter Latial, al cărui sanctuar nu se afla la Roma, ci pe un munte în apropiere de Alba-Longa. Jupiter Capitolinus este în mare masură urmaşul acestui Jupiter străvechi, zeul suprem al Confederaţiei Latine.

Zeului Jupiter în cursul anului i se dedicau următoarele sărbători: Pe 13 septembrie romanii celebrau sărbătoarea Epulum Iovis-Ospatul lui Jupiter care era o sărbătoare închinată zeului. La sărbătoare asistau senatorii romani şi înalţii magistraţi în timpul Jocurilor Romane şi Jocurilor Plebeene. Sărbătoarea începea cu sacrificiul unei vaci albe şi cu prăjituri tradiţionale în onoarea lui Jupiter şi posibil în onoarea zeiţei Iunona şi zeiţei Minerva. Această sărbătoare se mai celebra şi pe 13 noiembrie. Pe 15 octombrie se sărbătoreau Jocurile Capitoline. Jocurle Capitoline se ţineau în onoarea lui Jupiter Capitolinus, şi erau celebrate doar de preoţii săi. Jocurile au putut fi ţinute la început în onoarea lui Jupiter Feretrius. Jocurile Plebeene se sărbătoreau între 4 şi 17 noiembrie. Aceste jocuri au fost stabilite în anul

Pe Capitoliul din Roma, Jupiter avea mai mult culte; cel mai celebru, care a ajuns să le eclipseze pe celelalte, era cultul lui Jupiter ,,Cel foarte bun”, şi ,,Cel foarte mare”, care nu era cel mai vechi. El fusese mutat, la o dată relativ recentă de pe colina Quirinal pe Capitoliu în acelaşi timp cu celelalte divinităţi ale Triadei, Iunona şi Minerva. Lui Romulus i se atribuie fundarea unui templu închinat lui Jupiter Feretrianul care era cel mai vechi din Roma(.5) În timpul

Floare de latinitate

229 a.Chr. în onoarea lui Jupiter. Acestea începeau cu o procesiune a preoţilor şi magistraţilor Romei, începând de pe colina Capitoliu spre For de-a lungul căii sacre spre Circus Maximus. Prima săptămână a jocurilor era dedicată jocurilor şi altor tipuri de reprezentaţii teatrale. Ultilmele trei zile erau dedicate evenimentelor sportive şi evenimentelor în Circus Maximus. Jocurile Romane / Jocurile Mari se sărbătoreau de pe data de 4 septembrie până pe 19 septembrie. Jocurile Romane se ţineau în onoarea lui Jupiter Optimus şi Maximus. Acestea erau ţinute iniţial numai pe 13 septembrie, dar s-au extins treptat până când se celebrau 16 zile în timpul Imperiului. Jocurile Romane începeau cu o procesiune solemnă din templul lui Jupiter de pe Capitoliu spre Circus Maximus. Erau făcute sacrificii lui Jupiter, şi erau oferite jocuri de circ. Feriae Latinae-Sărbătorile Latine se celebrau la finele lunii aprilie. Erau sărbătorile Ligii Latine. Aceste sărbători îl celebrau pe zeul Jupiter Latial, şi erau unile din sărbătorile specifice Latinilor. Sărbătorile se ţineau în templul zeului Jupiter de pe muntele Alban, şi nu la Roma însăşi. În timpul Sărbătorilor Latine se ofereau lui Jupiter lapte şi alte produse agricole. O vacă albă care nu lucrase niciodată, era sacrificată şi mâncată de către reprezentanţii tuturor oraşelor din Liga Latină. Sărbătorile au fost extinse mai târziu pentru consulii şi magistraţii mai în vârstă din Roma. Copacii din jur erau decoraţi cu marionete cu chip uman, legănânduse pe crengi. Feriae LatinaeSărbătorile Latine durau numai o zi dar dacă ceva mergea rău, totul se repeta ca să fie perfect. Sărbătorile

erau urmate de două zlie de jocuri publice.(7) Astăzi în calendarul nostru ziua de joi poartă numele zeului Jupiter părintele nostru ceresc. În concluzie, zeul Jupiter este fiul zeului Saturn şi a zeiţei Ops. Ţinând cont de opinia lui Vergilius expusă în Eneida, rezultă că zeul Saturn şi zeiţa Ops au avut următorii copii: -Zeiţa Vesta era fiica lui Saturn, şi era o veche divinitae romană, considerată drept protectoare a focului din camin şi a căminului în general; Vesta, cea mai mare dintre fiicele lui Saturn şi a zeiţei Ops era soră cu zeul Jupiter şi cu zeiţa Iuno. A fost curtată de zeul Apollo şi de Neptun, dar cu permisunea lui Jupiter a rămas pururea fecioară. Ea nu părăsea niciodată Olimpul şi era considerată atât de zei cât şi de oameni, drept protectoarea căminului. -Zeiţa Ceres era fiica lui Saturn şi a zeiţei Ops. La romani era zeiţa grâului şi a recoltelor; era o zeitate de origine latină. -Zeiţa Iunona, maica divină a lumii, soţia lui Jupiter, era protectoarea femeilor măritate; era de asemenea, vestitoarea primejdiilor, patroana căsătoriilor, a zilelor luminoase, proteja naşterile. -Zeiţa Veritas era fiica lui Saturn şi a zeiţei Ops ; aceasta era zeţia adevărului. -Zeul Neptun era fiul lui Saturn şi a zeiţei Ops. Neptun era zeul mărilor și locuia în fundul mării împreună cu soţia sa Amphitrite, alături de care,

Floare de latinitate

uneori urmat de un cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile. Neptun stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insulele la iveală sau le scufunda pe altele lovindu- le cu tridentul său, facea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. -Zeul Orcus sau Pluto, zeul morţii. Cu numele de Orcus era desmnat Infernul însăşi. Orcus zeul împărăţiei subpămţântene, era fiul lui Saturn şi a zeiţei Ops. Orcus locuia în împărăția umbrelor, pe care o cârmua alături de soţia sa, Persephone. El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Numele de Orcus era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numle de Pluto, adică zeul cel bogat, aluzie la bogăţiile subpământene.

strămoşilor noştri latini de la începutirile sale şi până în prezent.

Bibliografie: 1. Publiu Vergiliu Maro, Eneida, 2. Elena Muşetescu, Manual de limba latină,clasa VIII-a, Editura Polirom, Iaşi, 2007, pag. 75 3. Gheorghe Guţu, Dicţionar latin –român, Editura Humanitas, Bucureşti , 2007, pag, 340 4. Maria Cordoneanu şi Radu Cordoneanu, Dicţionar de mitologie, greco-romană şi românească, Editura ,Viitorul românesc,Bucureşti ,1988, pag. 153 5. Pier Grimal, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, traducere din limba franceză de Mihail Popescu, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2003, pag 280 6. Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greaca şi romană, traducere din limba italiana de Dragoş Cojocaru, Emanuela Stoleriu, Dana Zamosteanu, Editura Polirom,Bucuresti 2003, pag.469 7. http/www.musesrealm.net/ rome/festivalsinfo.html/Roman Festivals and Holidays.

- Zeul Jupiter era fiul lui Saturn şi a zeiţei Ops. El era considerat drept divinitatea supremă, dătătoare de viaţă şi lumină, care cârmuia cerul şi pământul, stăpânea tunetul şi trăsnetul, dezlănţuia ploile şi furtunile.Templul său se afla la Roma, pe colina Capitoliu.

Prof. Ilie Istrati, profesor de limba latină şi greacă veche, Iaşi

- Zeul Picus era fiul lui Saturn şi a zeiţei Ops. Picus, era primul rege al Latiumului, .(8) Picus avea darul profetiei şi era considerat drept tatăl zeului Faunus; a fost transformat de vrăjitoarea Circe în ciocănitoare pentru că nu a voit să-i împărtăşească dragostea. O cunoaştere mai bună a zeului Jupiter şi a familiei sale, a părinţilor săi, zeul Saturn şi zeiţa Ops, ne-ar ajuta mai bine sa înțelegem religia latină şi originea poporului latin, a culturii şi civilizaţiei

Recenzie

,,Foame uriaşă de ocult şi fantastic” Mă gândeam să discut despre miturile noastre de astăzi, care s-au transformat în zvonuri, bârfe şi alte caricaturi cotidiene. Dar am decis să vorbesc despre prostie, “patologie” umană, excese, libertinaje, critici şi alte feluri dure de a vorbi despre realitatea zilelor noastre.

Po t f a c e ş i o o a r e c a r e asemănare între cartea “Sub semnul paradoxului cotidian” de Daniel Şandru şi “Mama proştilor e mereu gravidă” de Nicu Gavriluţă. Dacă primul vede întâmplările cotidiene ca nişte paradoxuri, cel de al doilea ca pe nişte patologii, ceva bolnav, atrase parcă de nişte “realităţi contemporane mitico-religioase”.

“Mama proştilor e mereu gravidă”. Ştiaţi asta? Dacă nu, atunci aflăm din cartea domnului Nicu Gavriluţă. O carte ce “propune o manieră nouă de a discuta despre ceea ce ar fi propriu astăzi vieţii noastre sociale”, aşa cum ne spune în introducere Ştefan Afloarei. Nu e o carte ce vorbeşte strict despre proşti şi prostie, ci despre prostii: “Prostia –această constantă a naturii umane – ne surprinde oricând cu expresii proaspete, vii, de incontestabilă actualitate”. Fie că vorbeşte de prostia ca “handicap social”, “ca privare”, “ca insuficienţă mentală” etc., ni se pun pe hârtie idei ce nasc din realităţile pe care le vedem zi de zi, iar la români sunt mai interesante parcă şi mult mai multiplicabile, aşa cum se înmulţeşte un germene, un virus, sau de ce nu, ca lăcustele.

Cartea a apărut prin republicarea unor serii de articole scrise de autor într-un ziar local, în perioada noiembrie 2008 - ianuarie 2010. Autorul aduce în discuţie situaţia actualului preşedinte american, Barack Obama, despre bioterorism, despre reuşitele în violuri ale românilor în afara graniţelor, FMI – un fel de “asasin economic” sau “Mesia postmodern” ce aduce în prim plan Statul Magicial – “abil şi inteligent – care îşi crează propria sa opoziţie şi contracultură. Fabrică iluzia unei autentice democraţii.” Şi câte iluzii ne-au fost nouă oferite dealungul ultimilor ani, încât e aproape imposibil să nu cădem în braţele armate ale ocultului, miturilor moderne şi a prostiei domestice. Iată că am mai identificat un termen,

Recenzie

prostia domesticită. (Cine ştie, poate în următorul număr voi scrie un articol pe noul termen găsit.)

risipă ostentativă” (pag. 73) ce nu pot fi depăşite. Totul e transformat în ceva magic, fundamental de venerat, cum ar fi sărbătorile iubăreţilor (vezi Valentine's Day), aprobate cu mare vogă de toţi teribiliştii şi maneliştii cu banii lipiţi pe piept şi frunte (ca la mort).

Flacăra violet de la ultimele alegeri prezidenţiale nu avea cum să lipsească, dar autorul tratează problema din lipsa unei coerenţe mult mai intelectuale şi faptice ale politicienilor şi recurgerea lor la alte magicuri: “oamenii politici se bazează pe absolut orice i-ar putea ajuta în campanie. De aceea ajung să apeleze la vrăjitoare, numerologi, consultanţi de campanie care se bat cap în cap, iar strategiile lor ajung să semene precum un mozaic.” (pag. 58)

Societatea românească suferă, este confuză, bolnavă, şi are cine să ne îmbolnăvească. “Pe scena politică şi socială românească se impun alte <virtuţi>, cum ar fi tupeul, prostia agresivă, prietenia de conjunctură (despre care am mai vorbit pe blogul personal şi alte articole), traficul de influienţă, manipularea electoral etc.” (pag. 79).

Consumerismul a devenit o parte sacralizată a societăţii noastre. “Shopping-ul crează o veritabilă dependenţă.” Nu ne deranjează şi nu ne interesează cum îşi cheltuie românii banii şi mai ales pe ce, dar din câte ţin minte, ei sunt cei care strigă că mor de foame şi vor salarii mai mari, sau fac grevă după grevă, culmea, fără niciun rezultat, pentru că nici ei nu cred în ceea fac şi ceea ce spun. Apare din nou iluzia că putem fi bogaţi, puternici, lipsiţi de farmecul normalului şi că putem dobândi averi nelegitime şi impunătoare, zguduite în ascuns de nervoasele noastre nevoi, frustrări şi neîmpliniri (mai ales cele din copilărie). Există o “atipică înclinaţie spre consum excesiv şi

Autorul vede şi o primă soluţie, pentru a anula paradoxul, patologicul, şi anume problema educaţională. Bac-ul de anul acesta a fost o soluţie, chiar dacă foarte mulţi au contestat. Am văzut la ce stadiu suntem şi pe drumuri ne poartă realitatea. Şi da, tot autorul tratează o problemă despre care îmi place foarte mult să discut şi să analizez şi văd în fiecare zi cazuri intrate la categoria “Vocaţia victimizării la români”. “Victimizarea poate, uneori, funcţiona ca o credibilă scuză a ratării, după cum spune Andrei Pleşu” – aviz amatorilor care încă mai încearcă să păcălească prin astfel de momente

Recenzie

Dragoş-Andrei Preutescu, Facultatea de

victimizante. Însă sunt foarte surprins de totalul proştilor ce cred aceste momente.

Filosofie

şi

Ştiinţe

Social-Politice,

specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

La un moment dat, într-un seminar de la facultate, am cerut colegilor: “Spuneţi un cuvânt, acum pe moment, ce caracterizează cel mai bine România”. Au răspuns greu. Fie totul era prea paradoxal şi încâlcit, fie nu vroiau să greşească. Dar ce să mai greşeşti. “România este aproape apocaliptică”, cu o “apocalipsă a valorilor”, dar acest fel apocaliptic noi îl creăm şi îl disimulăm. Nu ne respectăm, nu respectăm ierarhiile, nu respectăm conduitele, nu respectăm cuvântul, ne amăgim şi ne torturăm, ne sfâşiem de ciudă, de ură, de invidie, de multă prostie. În încheiere nu pot spune că este o carte excepţională, dar mai deschide nişte drumuri, câteva minţi, şi dacă începem să luăm aminte, poate ne mai controlăm nebuniile. Să trecem prin lecturare cărţilor scrise de Radu Pavel Gheo, Daniel Şandru, Nicu Gavriluţă şi poate, poate. “Din fericire, patima prostiei <s-a pus pe capul oamenilor, ca curca pe curcan>”

Compoziția frumosului

Cafea

Strivit

nepăsător plutesc într-o ceaşcă de cafea,

asemenea gândacului ce trece prin faţa

mă las băut, sorbit, aruncat pe jos

fiecăruia

sunt vopsit cu tot felul de culori

îmi strecor paşii nesăbuiţi,

ochii îmi sclipesc printre vapori,

obosiţi şi înfierbântaţi de atâta nebunie,

buzele lor sfidătoare mă ating zilnic

fobie faţă de trecători.

gustă din mine oricând poftesc, dimineaţa îşi varsă nervii şi supărările

gonit dintr-o parte în alta a drumului

atunci când mimica şi-o pătează

săturat de trăit în exil în propriul oraş

orice-mi spun deloc nu mai contează.

în propria viaţă pedepsită, mărginită doar de farduri şi cuvinte.

Sergiu-Andrei

Flondor,

student,

Facultatea de Litere, UAIC, Iaşi

Destin

În ochii tăi adânci de peregrin pierdută-i liniştea imaculată a clipelor, care mai vin sa-ţi dăruiască zborul lor sublim, încă o dată.” Maria-Elena, poetă

Compoziția frumosului

Cântec în suflet

Cântă în surdină Chitări ce –mi șoptesc , Cântecele de dragoste Ce au fost.. Și ce au putut fi între noi. Picături de ploaie Ce cad din 2 in 2, Mi-aduc aminte De cum eram odată noi. Ce epopee minunată, Între un băiat și-o fată. Și-mi vine să plâng Și-mi vine a râde.. Adio trecut, Adio oraș mut!.. Se așează cortina, Și sufletul meu aleargă Singur și nebun..

Ioana-Mădălina Gâdinceanu, studentă, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea Psihologie Generală, UAIC, Iaşi

Compoziția frumosului

Vacanţa : o perioadă de călătorii şi relaxare…

Eiii, vacanţa… cine nu aşteaptă vacanţa? Perioada lipsită de griji şi stres, de probleme şi disconfort psihic… Îmi vin în minte versuri ale marelui poet Lucian Blaga: “Copilul râde: iubirea şi înţelepciunea lui e jocul; tânărul cântă: jocul şi înţelepciunea lui e iubirea; bătrânul tace: jocul şi iubirea lui e-nţelepciunea”, însă cert e că, indiferent de vârstă, oamenii aşteaptă cu drag vacanţa. Zilele lungi şi senine de vara, care ne îmbătă cu miresme de flori aidoma unor esenţe tari, ne oferă clipe de neuitat: drumeţii, relaxare, cunoaştere, cultivare prin intermediul unei piese de teatru, al unui film bun, căci din când în când este nevoie de un strop de hrană pentru suflet şi minte, iar spectacolul este menit parcă să ne ofere forţe proaspete şi să ne facă mai puternici. Muzica, sportul, prietenii de suflet, compania animăluţelor dragi sunt la fel de necesare pentru detaşare, pentru

eliberarea psihică. Consider că în viaţă este important să ne bucurăm de lucrurile simple: de libertate, de soare, de stele, de escapade, de muzică, de artă, iar vacanţele ne oferă această posibilitate. Ceea ce dăinuie în timp este amintirea…amintirea vacanţelor de neuitat petrecute în preajma persoanelor dragi. Dragii mei, vara cu miros de tei în floare a venit…nu ne rămâne decât să ne bucurăm din plin de zilele frumoase şi de timpul liber! O vară frumoasă!!!

Iulia Pop-Cozac, Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu”, Localitatea Jibou, judeţul Sălaj

Compoziția frumosului

Dimineaţa la ţară

Gri sufletesc

A înflorit iar liliacul, Cu multe flori de violet, Dezbracă zorii haina nopţii, Se pierde vraja ei încet.

Pe străzi ferestrele străine Şoptesc dezamăgiri, Iar felinare obosite Trăiesc din amintiri.

Pe dealul 'nalt văd clipele, Ce se aleargă-n joc nebun, Pe lângă malul lacului, Văd oameni ce se-aştern la drum.

Trotuare reci visează sori, Ca-n altă primăvară, Un cerşetor îţi strigă: “Mori!” Dacă nu-l laşi să ceară.

O dimineaţă fantezistă, Miros de dor şi măr rotat, Mă poartă cu a mea fiinţă, Spre liniştea de altădat'.

Un aer rece rupe visul Umilului oraş, Singurătăţi cu chipul veşted, Mă cheamă spre luntraşi.

Cu glasul cald şi ochii stinşi, Lucind ca două mure, Un moş micuţ îndeamnă calm, Măgarul spre pădure.

Alexandru Daniel Leşan, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, UAIC, Iaşi

Copaci renasc din somnul greu, Cu florile albastre, Trimit spre sat povaţa lor, Spre vremurile noastre. Doar flori de mac îngână-n somn, Un vis plăcut de vară, Se osteneşte iară vântul, În lanuri de secară. Pe cer apare soarele, Urcind uşor, uşor Iar un cocoş urcat pe gard Se dă “deşteptător”. Căci a ajuns o nouă zi În casele din vale, Speranţe că ea poate fi Ceva mai bun, o nouă cale.

Compoziția frumosului

Dragoste de vară

mi-am adus aminte de strigarea din vară a leului fierbinte, de cea din urmă nelinişte a ceasului în care el, Regele, mă zgâria pe faţă Mă rodea pe de-întregul cu umerii mari ciolănoşi, Mă arunca şi mă tăvăleam prin nisipul ars Prin vântul secătuit de căldură, atâta Doamne căldură. Ce a mai rămas decât din noi doi Doar două schelete lucioase iubinduse-ncet, împleticindu-se-n nisipul galben, greoi.

Ivirea de ea

A apărut aşa într-o doară Pe furiş cu aer de nevinovată fiinţă. A apărut cu strigăt ca să mă ia, Să mă siluiască pe de-a-ntregul. Să mă facă sooc şi să mă ducă departe În cel mai neauzit loc pământesc. A apărut vara cu braţe fierbinţi, Cu sân femeiesc şi gură de aur Cu dans de ademenire a eului meu bărbătesc Mişcând din şoldurile-i moi M-a prins-sălbaticul eu Şi am fost străpuns întreaga vară De dragostea de ea.

Cornelius Drăgan, Masterand în Drept European, UAIC, Iaşi

Compoziția frumosului

Stop me!

Această izolaţie a simţurilor. mă mănaâcă pielea de la răceala de mine, memorii în care nu sunt bun de nimic. ideile neuronilor mei au ca stâlp de plecare viaţa dar se pierd în sine- nici muzica nu mă mai mişcă- izolaţie. opreşte-mă din calea mea, străinule opreşte- mă şi lasă- mă pe marginea drumului. de ieri, de zile, de timp, nu mă mai stiu, uneori oglinda de la baie pare aburindă tot ceea ce văd sunt greşelile mele, piele? ce piele ? care piele? tot ce simt e genunchiul stâng troznind. am un fel de sentiment kafkanian, acela de a mă prăbuși într -o neştire piciorul meu ştirb de statornicie mă trădeaza am un sentiment nocturn în care tremur și visul meu e unul mort abrupt și singur. unde sunt? stop me! stop me! stop me! îmi mănânc unghiile iar ochii devin repere ale zilei și întunemicimii nocturne. nu primesc niciun telefon, un mesaj, nimic. totul este îngropat și dat drept uitării. simt mirosuri ale cărnii mele putrezând în perete. răstingnitul din mine devine nevrotic, îmi zbat capul de-o parte și alta a umerilor albinoși doar m-oi trezi în adevarata realitate. care realitate? sunt aici. aici e realul. o stare bruscă de rău mă cuprinde și tremur febril la amintirea trecerii mele prin acest pământesc.

Cornelius Drăgan, Masterand în Drept European, UAIC, Iaşi

Eseu

Ce e arta? Nu ştiu…

Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să încercăm a defini arta. Ar trebui doar să o înfăptuim. Oare arta este demnă a fi încleştată în cuvinte superficiale, care nu fac decât să ocolească esenţa ei, în loc să o surprindă? Mulţi întreabă artistul ce a dorit să reprezinte în lucrarea lui, în loc să se întrebe pe ei înşişi ce văd în lucrare. Artistul a reprezentat infinitul tuturor reprezentărilor oamenilor, şi totuşi nimic. Acum ceva vreme, s-a întâmplat să am cu mine un tablou personal la o oră de seminar la Facultatea de Psihologie. Fără să vreau, profesorul cu pricina l-a observat şi m-a întrebat ce am dorit să transmit, ce am vrut să reprezint, la ce m-am gândit când am conceput acea lucrare. Pentru mine nu reprezenta decât artă abstractă, nonfigurativă. Cu toate acestea, el a insistat să înţeleagă….

înmânează publicului, fără să se aştepte că va fi înţeles. Părticica aceasta este viaţa pe care artistul i-o oferă lucrării, ca şi cum ar crea mici fiinţe care încep să mişune şi să le spună celor din jur povestea creatorului lor.

Artiştii nu trebuie înţeleşi, ci doar priviţi. Ei nu trebuie admiraţi, ci doar încurajaţi. Stilul fiecăruia reprezintă suma devenirilor lui ca persoană creatoare. De aceea, trebuie să înţelegem că artistul, prin tot ceea ce face, se prezintă pe sine. Artistul se retrage în sanctuarul său şi îşi rupe o bucăţică din suflet, pe care o

Întotdeauna m-a intrigat dilema „Ce este mai important? Opera sau creatorul?”. Răspunsul pe care mi-l dau este că deasupra celor două este defapt procesul de creaţie, deoarece

Eseu

el exprimă fiinţa creatorului şi simbolizează lucrarea. Procesul este cel care ne duce mai aproape de artă, mai mult decât opera sau creatorul. Toată pasiunea, febrilitatea, inspiraţia şi dorinţa se conjugă pentru a înfăptui arta. Astfel, procesul ne dă arta, pe când viziunea ne dă artistul. În majoritatea timpului, oamenii disecă orice lucrare, pentru a-şi aduce opera cât mai aproape de nivelul lor de înţelegere. Ei vor să perceapă ceea ce artistul a vrut să reprezinte, deşi aceasta este o abordare greşită. Nici un artist nu va impune cuiva să vadă în lucrarea sa ceea ce a dorit el să reprezinte. Dacă cineva doreşte să interpreteze o operă doar prin prisma

autorului acelei opere, se va limita şişi va îngrădi drastic imaginaţia. Artistul, prin opera sa, invită pe ceilalţi să i se alăture fanteziei fără limite, să îşi spargă barierele autoimpuse şi să hoinărească pe meleagurile creaţiei, fără să se teamă de nimic. Aşadar, nu vă faceţi probleme în privinţa interpretărilor unei opere! Artistul va fi cu mult mai fericit dacă veţi înţelege ceea ce el poate nu a înţeles din propria lui lucrare!

Otlia Iutiş, Studentă – Facultatea de Arte „George Enescu” Iaşi

Eseu

Carpe diem Ce înseamnă pentru mine timpul liber? Am eu oare timp liber? Ştiu oare eu să-mi folosesc acest timp liber? În general, ce înseamnă timp liber? Sunt o mulţime de întrebări pe care uneori mi le pun mie însumi ca şi mulţi alţi copii, tineri, adolescenţi, maturi, bătrâni. Ca să aflu un răspuns corect la aceste întrebări am apelat la ajutorul cărţilor, prietenilor, virtuţilor, filozofilor.

coşmar şi eu eram foarte obosit şi nefericit. Deci, nu păstram acel echilibru între negotium şi otium. Mai târziu, când am devenit student aveam foarte mult de învăţat, dar viaţa de student era foarte frumoasă poate cea mai interesantă etapă a vieţii de adolescent. În timpul studenției am sesizat că mulţi colegi de ai mei îmi ziceau că timpul liber înseamnă să nu faci nimic şi că trebuie doar să te odihneşti, să dormi, să te plimbi, să mergi la o bere, să faci sport, să mergi la cinema, la teatru, etc.Dar, pentru mine timpul meu liber, nu este echivalent cu distracţia, pentru că pasiunea pentru cultivarea sufletului prin lectură îmi lua prea mult timp şi atunci, când înălcam echilibrul între otium și negotium adică, acea limită numită, aurea mediocritas ,,calea de mijloc e de aur “după cum afirma Horatius, oboseam mai tare, şi timpul liber îmi era mai împovărător. Atunci, am apelat la proverbe, zicători, şi am aflat, că mie pentru a fi fericit şi cumpătat îmi lipsea înţelepciunea. Căci palatul de aur, templul sacru în care locuieşte înţelepciunea sunt proverbele, maximele, zicătorile, poveştile noastre frumoase, obiceiurile strămoşilor.

Când eram copil mic, nu aveam nicio responsabilitate şi aveam mult timp liber pe care-l foloseam la joacă cu copii de vârsta mea. Mai târziu când am devenit elev, am observat că timpul meu se împărţea în timpul utilnegotium pe care-l foloseam acasă ajutându-mi părinţii la treburile din gospodărie, datoria de elev şi timpul liber-otium. Dar, atunci când eram elev, timpul meu liber consta în momentele de joacă cu prietenii mei, mai ales fotbalul, de-a ascunselea sau alte jocuri interesante. Până la sfârşitul şcolii timpul meu liber se asocia cu joaca, cu lectura unor cărţi de poveşti fiindcă pe când erem elev tare-mi mai plăcea să citesc toate poveştile din lume. Chiar trăiam într-o lume a mea a poveştilor, a frumosului. În prima etapă a vieţii de copil eu comparam timpul liber cu joaca. Când am ajuns la liceu, timpul meu liber s-a diversificat şi consta din lectura cărţilor, vizionarea unor filme la cinematograf, practicarea sportului. Atunci, când nu respectam limita între timpul util dedicat muncii şi învăţării şi timpul liber, viaţa mea devenea un

Prima mea întâlnire cu înţelepciunea, cu filozofia a fost la facultate, când studiam facultativ limba latină. În manualul de limba latină am găsit o mulţime de proverbe

Eseu

frumoase care m-au făcut să mă ataşez foarte mult de studiul acelei limbi pe care până atunci nu o mai cunoscusem. Atât de mult m-a încântat limba latină cu cultura ei, cu proverbele ei, cu filozofia ei, încât am renunţat în anul doi de facultate la spaniolă şi franceză şi m-am înscris în anul I la secţia de limbi clasice limba latină şi vechea greacă.

un timp foarte preţios pe care mulţi dintre noi nu ştim să-l utilizăm cu folos. Iată ce afirma în acest sens filozoful roman Seneca în epistolele sale către Lucilius:,,...Cere-ţi singur dreptul asupra ta, iar timpul care până acum îți era luat sau răpit, adună-l şi păstrează-l. Unele frânturi de timp ne sunt luate, altele se duc, altele se pierd. Cel mai ruşinos lucru e să pierzi timpul din nebăgare de seamă. Iar dacă te gândeşti bine: mare parte din viața noastră se scurge făcând rău: cea mai mare parte nefăcând nimic: toată viaţa făcând altceva decât ar trebui”(1). Deci timpul dedicat filozofiei înseamnă folosirea timpului pentru auto perfecţionarea eului propriu şi a sufletului nostru.

Studiind autorii romani şi greci la facultate, am observat că mie îmi lipseau nişte lucruri esenţiale pentru a fi fericit. Deşi ştiam că timpul se împarte în timp util din care ne câştigăm un salariu pentru a putea exista şi timpul liber în care poţi să faci tot ce doreşti, eu nu cunoșteam noţiunea filozofică a timpului liber. Apoi, devenind profesor de limba latină am simtit o adevărată fericire când am cunoscut filozofii greci şi romani. De la toţi am învăţat câte ceva frumos şi util pentru viaţă. O mare bucurie mi-a adus cunoaşterea vieţii filozofilor greci şi romani, aici mă refer la marii Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, Diogene, Zenon, Chrisip, şi filozofii romani Numa Pompilius, Cincinnatus, Seneca, Cicero, Cato Cenzorul. Toti aceşti oameni înţelepţi ai lumii grecoromane m-au educat, mi-au înnobilat sufletul cu învăţătura lor şi cu înţelepciunea lor. Căci nu există pe lume o fericire mai mare decât acea care provine din înţelepciune, nu din aur, lux şi alte bogăţii pieritoare. Vom discuta în continuare despre noţiunea de timp. Astfel, timpul se împarte în timp util, timp liber şi timp dedicat studierii filozofiei şi cultivării sufletului cu florile frumoase ale înţelepciunii umanodivine. Timpul dedicat filozofiei este

Apoi Seneca vorbeşte despre faptul că unii oameni nu ştiu să înteleagă timpul ca valoare care ne dă preţ mare vieții noastre spunând:,,Nimic nu ne aparţine, doar timpul este al nostru: firea ne-a dat în stăpânire acest mic bun, nestatornic şi alunecos, de care ne poate lipsi orcine voieşte. Oamenii sunt atât de nesăbuiţi încât primesc să le fie pusă la plată bunuri de nimic, fără nicio valoare şi care oricum pot fi înlocuite, dar nimeni nu se gândeşte că ar trebui să fie dator pentru timpul primit, cu toate că este singurul lucru pe care nici măcar un om plin de recunoştinţă nu l-ar putea da îndărat”.(2) Drept dovadă că filozoful nostru are dreptate în ceea ce priveşte folosirea judicioasă a timpului este proverbul din zilele noastre care ne sugerează valoarea preţioasă a timpului: ,,Timpul înseamnă bani” în spaniolă: ,,El tiempo es oro”, în engleză: ,,The time is money”. În spiritul aceleiaşi idei, Socrate spunea

Eseu

că timpul liber este cel mai mare bun dintre toate bunurile. Dar acest timp să fie dedicat studiului ştiinţei şi filozofiei. Astfel, Socrate credea că fericirea era strâns legată de ştiinţă. El spunea: există o singură fericire: ştiinta, şi un singur rău, neştiinţa”(3). Dar ce este fericirea, are ea vreo legătură cu timpul sau nu? Timpul folosit raţional ne poate aduce fericirea. Dar să-l observăm pe Platon, să vedem cum defineşte marele filozof fericirea pentru că suntem şi noi curioşi să ştim care sunt părţile fericirii sau ce este fericirea. Platon afirmă că fericirea conţine cinci părţi: o parte a fericirii constă în a lua hotărâri bune, a doua este de a avea simţuri bune şi sănătate trupească, a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi, a patra este repuţatia bună între oameni, a cincea este abundenţa de bani şi a bunurilor folositoare pentru viaţă.

spunea că ,,fericirea se obţine din înţelepciune, iar înţelepciunea se dobândeşte din practicarea constantă a virtuţilor”(5). Dacă dorim să fim fericiţi în timpul util sau în timpul liber, atunci ar trebui să ştim să amestecăm utilul cu plăcutul. Platon ne prezintă cele patru virtuţi cardinale: a) PrudențiaÎnţelepciunea b) Iustitia-Justiţie c) Fortitudo-Curajul d) TemperantiaCumpătarea. Înţelepciunea se manifestă prin executarea corectă a acţiunilor. Dreptatea se manifestă printr-o comportare dreaptă în asociaţii şi tranzacţii comerciale. Curajul îl face pe om să nu-şi piardă cumpătul şi să-şi ţină firea în pericole şi panică. Cumpatarea ajută la stăpânirea poftelor, spre a nu fi robiţi niciodată de nici o plăcere. (6) Aristotel referindu-se la rolul virtuţilor în viaţa oamenilor spune: ,,Virtuţile nu se implică una pe alta, fiindcă un om poate fi prudent şi drept, dar în acelaşi timp nestăpânit şi fără măsură”. Tot el adaugă că:,,Viciul e suficient ca să producă nefericirea oricât de multe lucruri exterioare şi corporale i s-ar adăuga”.(7) Virtutea poate fi învăţată, drept dovadă că oamenii răi au devenit buni. O altă accepţie a împărţirii timpului în timpul util şi cel liber este viziunea romană. Ro m a n i i î n ţ e l e g e a u p r i n negotium angajarea pentru cauza Romei şi otium o contemplare plasată în tihna fericirii individuale. (8)

Platon susţine că a lua hotărâri bune este rezultatul educaţiei şi al experienţei mai multor lucruri. Simţurile bune depind de organele corpului. Reuşita se obţine atunci când cineva face cum trebuie ceea ce urmăreşte, aşa cum se cuvine unui om cumsecade. Reputaţia bună constă în aceea că se vorbeşte bine de cineva. Abundenţa mijloacelor o are acela care are aşa de multă avere pentru nevoile vieţii încât poate să dea ajutor prietenilor şi să-i ajute cu generozitate. (4) Dacă într-adevăr fericirea este aşa cum a descris-o Platon în cele cinci părţi ale ei atunci ea este accesibilă omului înţelept şi inaccesibilă omului prost, din nefericire.

Idealul existenţei horatiene este bucuria de a recepta sufleteşte minunile naturii.,,Carpe diem”, ,,Bucură-te de clipa în care trăieşti.” Poetul are un vrăjmaş comun,

Apropo de fericire, Horatius

Eseu

ambiţiosul cu suflet gol, incapabil să recunoască preţul şi ponderea clipei trecătoare. Acest preţ îl alcătuiesc bucuriile mărunte ale vieţii, iar ponderea serioasă, eroismul cetăţenesc. (9)

a proverbului latin: ,,Mens sana in corpore sano”, ,,Minte sănătoasă în corp sănătos.” A treia parte a timpului o are Somnul; trebuie să avem opt ore de somn dacă dorim să fim sănătoşi. Această virtute, Cumpătarea, se află în proverbul latin: ,,Est modus in rebus sunt certi fines”-,,Există o măsură raţională în lucruri peste care binele nu are ce căuta”. Adică vă îndemn să ducem o viaţă echilibrată bazată pe înţelepciune ca mod de viaţă dacă dorim să ne bucurăm de timpul util, timpul liber şi să fim fericiţi.

Ve r g i l i u s î n G e o r g i c e , configurează fericirea adusă de înţelepciune, care poate fi dobândită nu numai prin surprinderea misterelor lumii, ci şi în mijlocul vieţii rustice. Motivul este situat în spaţiul italic al lui Saturn şi vremea obârşiilor eroice ale Romei. Vergilius propune o noua lectură a vechiului mit al erei de aur. Iupiter a destrămat vârsta de aur, pentru că fericirea pe care aceasta o aducea nu solicita suficient mintea şi inteligenţa oamenilor, căzuţi pradă moleşirii. Muritorii trebuiau constrânşi ca să-şi construiască fericirea şi să nu o primescă cu pasivitate de la zei. Poetul crede în reîntoarcerea vârstei de aur superioare ca valoare celei străvechi. O vârstă de aur bazată pe muncă: ,,Munca fără preget le învinge pe toate.” ,,Labor omnia vincit improbus”.(10)

Bibilografie: 1. Seneca, Epistole catre Lucilius, traducere din latină de Ioana Costa, vol.1, cartea 1, editura Polirom, 2007, Iaşi, pag.37 2. Seneca, idem, pag. 37 3. Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor, Socrate, traducere din limba greacă de acad. prof.A.I.Balmuş, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963, pag.165 4. Diogenes Laertios, idem, Platon, pag. 229 5. Quintus Horatius Flaccus, Ode, vol.1 6. Diogenes Laertios, idem, Platon, pag. 227 7. Diogenes Laertios, idem, Aristotel, pag. 26 8. Quintus Horatius Flaccus, Ode,2,10 9. Quintus Horatius Flaccus, Ode, 1,21,25 10. Publius Vergilius Maro, Georgice, 2. vv.18.

În concluzie, conform virtuţii temperanția- cumpătarea, sensul fericirii şi armoniei constă în divizarea corectă şi filozofică a timpului. Timpul util înseamnă obligaţia noastră de a munci opt ore pe zi ca să avem un salariu din care să ducem o viaţă decentă şi frumoasă.

Prof. Ilie Istrati, profesor de limba latină şi greacă veche, Iaşi

Timpul liber însemnă a dedica opt ore pe zi pentru cultivarea sufletului prin studiul înţelepciunii, filozofiei, practicarea sportului, lecturii plăcute percepută ca delectare sufletescă, nataţie, plimbări în aer liber, şah, vizionare de filme, discuţii intelectuale, adică punerea în practică

Eseu

Lipsa de activitate duce la conjuncturi vicioase

Pentru că discutăm despre timpul liber şi pentru că românii sunt foarte “educaţi” în a pierde timpul pe tot felul de aventuri draconice, iată că personal am ajuns la o concluzie care poate fi puţin prea mult, şi anume că lipsa de activitate duce la conjucturi vicioase.

un drum bun. Să creăm imaginea unui cerc vicios pentru un tânăr cu vârsta de 20 de ani pe timp de o săptămână. Este la facultate. În timpul său liber acceptă să meargă de 4 pe săptămână în baruri şi discoteci, stă vreo 6 ore zilnic pe Facebook, mai exact canalele online de socializare, se uită alte câteva ore la miraculoasele noastre canale de emisiuni, poate fi cuvântul “canal” în sens de scurgere a rezidurilor, ca şi cum ni se oferă cele mai toxice şi cele mai mari resturi, ce se scrug în creierul nostru. Eventual mai ascultă toată ziua manele, cu “Doamne, ai grijă de duşmanii mei”, sau “Duşmanii, duşmanii îmi poartă pică”, vorba unei colege: “Nu înţeleg de ce manelele dezvoltă aşa de mult un cult al duşmanilor”. Cu ce ne alegem? Nu numai cu pierderea timpul inutil, asta nu ar fi o problemă, că până la urma urmei fiecare face ce vrea cu propria viaţă, dar defectele pe care le va poseda tânărul în timp va afecta şi alte persoane din societatea în care trăieşte.

Timpul liber astăzi e cumva asemănător cu a face un sport de performanţă, asta dacă ne referim bineînţeles la timpul liber pe care să îl folosim util, să ne facă să fim mai fericiţi, mai educaţi, cu mai multă grijă pentru familie şi eventualii prieteni. E normal să avem un serviciu, dar pentru acel serviciu cei mai mulţi dintre noi lucrează între 4 şi 8 ore pe zi. Cu celelalte ore ce facem? Celelalte 7-8 ore mai exact. Dacă ne uităm la telenovelele româneşti de proastă calitate cu cei mai Nonactori dintre actori, dacă stăm toată ziua şi bem bere uitându-ne la fotbalul de slabă calitate şi scandalurile Ligii I, dacă ne pricopsim în certuri cu persoanele dragi şi multe alte cercuri vicioase, foarte multe din petrecerea timpului liber în cel mai rău mod posibil, atunci să ştiţi că nu sunteţi pe

Bine, să trecem peste pragul criticilor şi să vorbim mai concret

Eseu

despre cum ar fi util să ne petrecem timpul liber şi mai ales de ce este nevoie de el.

timpul liber, citeşte, încearcă un sport, câştigă un sentiment privind un documentar sau un film de calitate.

“Felul cum întrebuinţăm timpul liber ne trădează caracterul.” Gaius Plinius Secundus

“…Biblia ne spune că timpul, printre alte lucruri, este scara gradată dată de Dumnezeu prin care putem măsura trecerea vieţii noastre. De aceea, ceea ce facem cu el este de mare importanţă. O dată ce a trecut timpul, nu-l mai putem recupera. El nu poate fi reciclat sau recreat. Avem o singură ocazie de a folosi fiecare clipă dată nouă de Dumnezeu.” (John Grant, “Să vorbim despre timpul liber”)

Timpul liber, astăzi, într-o societate fugitivă, are nevoie de atenţie. Nu e nevoie să ne răvăşim neuronii, puterile psihice şi fizice încercând să câştigăm foarte mulţi bani, sau să trăim dezordonat în idei şi emoţii. Cercurile vicioase se construiesc atunci când nu eşti conştient şi pregătit că poţi face şi altceva. Nu vezi alternativele din jurul tău prea uşor, nu eşti capabil să accepţi că există altceva mai bun, mai frumos, mai aproape de simplitate chiar lângă tine. Asta se întâmplă fie pentru a nu ieşi din sfera rutinei şi a obişnuinţei, aşa cum ne spune Fernand Braudel în cartea sa “Dinamica capitalismului”. Până şi felul în care iubeşti trebuie să fie preţuit prin petrecerea timpului liber cât mai purificator.

Dragoş-Andrei Preutescu, Facultatea de Filosofie

şi

Ştiinţe

Social-Politice,

specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

De multe ori nu ne dăm seama că suntem în cercuri vicioase, sau că formăm astfel de cercuri. Regula este simplă în petrecerea timpului liber. Caută întotdeauna să nu te prinzi de obiceiurile rele, fii alături de grupuri ce caută întotdeauna alternative pentru

Eseu

Ocupaţi de timpul liber?

Este vară. Undeva ne aşteaptă

mişcare. Fluturări de mână, încurajări,

marea sau muntele, sau poate căsuţa

îndemnuri... Apoi, viteză tot mai mare şi

bunicilor pitită într-un sat uitat de lume.

gara rămâne mică, mică, tot mai mică. În

Un an întreg am aşteptat vacanţa, am

compartimentele ticsite cu bagaje e

făcut planuri, am clădit speranţe. Fiecare

multă veselie şi voie bună. Am pornit la

dintre noi a început să-şi strângă cu

drum !

sârguinţă surcelele pentru focul lui de tabără. Unii îşi ascund bucuria prematură

Pe locuri ! Fiţi gata ! Zâmbiţi ! E

în genţile de voiaj. Şi şcoala ni se pare mai

vară… !

frumoasă ştiind că am părăsit-o. Febra focului de tabără e pretutindeni. Toate grijile, toate preocupările îngheţate şi ponosite ale cotidianului se topesc la căldura verii, sfârâind.

Elena

Tinerii şi pământul aleargă unii

Ungureanu,

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale

după altul fără să ştie dacă a fost cineva

Educaţiei,

vreodată primul. Incet, încet, scăpăm de

Generală, UAIC, Iaşi

lanţuri şi ne cresc aripi. E liber fiecare să zboare unde vrea. Istoviţi şi ameţiţi de venirea zilelor care (au)gust ne aruncăm în iarbă şi răsuflăm uşuraţi : în sfârşit vacanţă ! Somnul nu mai vrea nici el să se lipească

genele

ostenite

şi

întoarcem zbuciumaţi de pe o parte pe alta. Nopţile pline de vise par a se întrupa pe o pânză albă fluturându-ne vârful idealurilor.

După

zile

studentă,

alergătură,

rucsacul mare şi greu e gata, aşezat lângă pat, aşteptând clipa plecării. Gara, poarta iluziilor şi speranţelor noastre, a întâlnirilor şi despărţirilor ne aşteaptă. Trenurile se pun molcom în

Specializarea

Psihologie

Eseu

Actualitatea lui Caragiale

Caragiale este unul dintre acei

toţi au fost fermecaţi de inteligenţa

scriitori meniţi să stârnească neistovite

scăpătoare, în permanenţă veghe a

comentarii, după unghiurile neaşteptate

tânărului care avea parcă într-însul un

de perspectivă, pe care şi le vor însuşi

demon al contradicţiei şi o vitalitate plină

generaţiie

de neprevăzut.

succesive.

Actualitatea

lui

Caragiale constă în soarta glorioasă a scriitorului “cu mesaj”, fie chiar cu “mesaj” indirect, cum a fost marele ironist,

care

n-a

dăruit

societăţii

româneşti nimic altceva decât o oglindă perfidă, pentru chipurile ei nefardate. Posterioritatea,

faţă

asemenea

scriitor, e o continuă replică, cu jocul de oglinzi întors asupră-i, ca un omagiu de reciprocitate. O operă literară, închegată după canoane clasice şi într-un fel limitată, ca aceea a lui Caragiale, oricât ar fi de susceptibilă, de variată, cu multiple interpretări, e încă mai puţin enigmatică decât fizionomia lui. Într-adevăr, omul e mai interesat şi mai de nepătruns decât

Caragiale a fost toată viaţa lui un

opera, analizabilă în materialul ei de

desăvârşit autor, dublat de un foarte lucid

experienţă

spectator. El nu era însă scriitor exclusiv,

umană,

în

atitudinea

creatorului ei şi în scrisul artistic. De

“om

altfel, personalitatea omenească a lui

dimpotrivă, sociabilitatea sa era atât de

Caragiale

diversă, încât nu alegea între ambianţele

contemporanii care au intrat în atingere

ce i se ofereau. Avea prieteni buni şi

directă cu dânsa, decât opera ce li se

cunoscuţi, de toate treptele sociale, în

părea

mediile cele mai felurite: beletristică,

unora

Începând

sedus

mai

oarecum seniorii,

mult

stereotipă.

P.P.Carp,

litere”

(Şerban

Cioculescu),

Titu

învăţământ, armată, comerţ, gazetărie,

Maiorescu, Iacob Negruzzi şi Vasile Pogor,

teatru, sfârşind cu precupeţii, măcelarii şi

Eseu

pescarii. Se adapta la toate mediile, de la

“prindea” nota tragică”.

cel academic până la cel suburban,

Sectorul patetic din opera sa ne

periferic, cu un neegalat cameleonism, de

introduce în sensibilitatea lui de anxios.

care era foarte conştient, ca un actor de

Caragiale şi-a trăit neliniştea, din spatele

scenă.

măştii pe care i-o fixase reputaţia de De ce exegezii vorbesc despre

“Actualitatea

lui

Caragiale”?

autor comic. “S-a impus contemporanilor

Şerban

ca un tip “forte”, bruscându-şi prietenii

Cioculescu afirma: „Deoarece şi-a limitat

cei mai buni, jucând comedia vulgarităţii

activitatea de autor dramatic la câteva

înaintea

piese, în intervalul de 6-7 ani, deoarece a

simulând un echilibru moral în familie şi

purtat într-însul multă vreme năzuinţa de

între familiarii săi. Muzica singură l-a pus

a fi, alături de marele scriitor comic, un

în atingere cu absolutul, iar societatea

tot atât de mare tragic, pentru că opera

noastră, pozitivă şi burgheză, i-a închis

sa mărturiseşte, într-un chip sensibil,

zările către care privea cu spaimă şi l-a

relativa incapacitate de adaptare la altă

distras de la tulburătoarele colocvii ale

perspectivă şi mai ales de găsire a altui

conştiinţei”. (Şerban Cioculecu)

camarazilor

petrecere,

„ton”; ca spectator al tragicomediei umane, „prindea” mai lesne nota comică decât cea tragică; iar ca scriitor după

Elena

Ungureanu,

studentă,

propria-i expresie (în care teoreticianul

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale

neajutat se cam luptă cu formulările

Educaţiei,

abstracte),

Generală, UAIC, Iaşi

putem

aprecia

nu-l

Specializarea

Psihologie

Eseu

Mass- media și dualismul public- privat

În ultima perioadă, conceptele din titlu mass-media, public, privat sau prezentat drept subiecte care stârnesc polemici, dezbateri, analiză, critici, ridicând semne de întrebare în ciuda resurselor de lectură numeroase, axate pe acest domeniu al comunicării de masă. Notarea comentariilor personale, corelate cu aprecierile externe ale unor cercetători și reprezentanți ai massmedia pe care le-am găsit semnificative pentru o sondare a influenței mass-media în stabilirea raporturilor public- privat, a fost impulsionată de moțiunea din primăvară, a concursului Closer to Oxford, E timpul ca dreptul cetățenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viața privată?, pe care am abordat-o în calitate de afirmator- rol impus de organizatori- , de lecturarea revistei de specialitate Problèmes politiques et sociaux, care a avut ca temă, pentru numărul 940 din septembrie 2007, Médias et vie privée și a a altor cărți/ lucrări de specialitate. Spre formarea și evidențierea unei doxa mai apropiate de realitate, care să fie stabilă și să persuadezesau, cel puțin, să mă mulțumească pe mine-, voi apela la exemple din

realitate, a căror delimitare viață publică- viață privată este cu adevărat influențată de mass-media, de comunicarea de masă și le voi expune în paralel: demnitarii, starurile, Monica Columbeanu și cuplul Kate Middleton și prințul William. Înainte de armonizarea aspectelor mai sus menționate într-o dezbatere scrisă, este imperativ să clarific sensul termenilor cu care voi opera: în acest sens, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române și Enciclopediei Britannice, lexemul public este sinonim cu general, popular, universal și indică un lucru sau o stare de lucruri care este cunoscut de mulți (dacă nu de toți), care se referă sau afectează interesul unei comunități întregi, a unui popor, a unei mulțimi. Privind termenul privat ( privacy), încă de la Aristotel se păstrează sinonimia(parțială) cu intimitate, cu nevoia și, în fond, dreptul-claim la un spațiu și la viață personală (familie, cadru restrâns de prieteni etc.). Cărțile de specialitate fac o delimitare mai clară, mai fondată, între sferă publică și sferă a vieții privată, prin identificarea a câte patru trăsături, astfel: deschidere (dreptul celorlalţi

Eseu

de a participa), transparenţă (dreptul celorlalţi de a fi informaţi), evaluare externă (dreptul celorlalţi de a judeca acţiunile întreprinse) şi reglementare externă (dreptul celorlalţi de a controla – într-o măsură adecvată împrejurărilor – cursul evenimentelor), pentru sfera publică și închidere (dreptul de a interzice nemotivat prezenţa celorlalţi), opacitate (dreptul de a ţine ascunse anumite informaţii), autoevaluare (dreptul la autoapreciere, în lumina unor criterii proprii) şi autocontrol (dreptul de a ignora constrângerile externe), pentru sfera privată. Pe aceleași considerente se bazează și Pierre Demeulenaere, profesor de sociologie la universitatea SorbonaParis, care argumentează legătura între viață privată și secret, în baza a două rațiuni: „ La première tient à un piège linguistique. En français ou en anglais, le contraire de privé est public, et le contraire de secret est aussi public, en sorte que public (…) La deuxième raison de la confusion tient évidemment au fait que, souvent, des activités d'ordre privé sont confinées au secret. (…) Ainsi, le secret est, pour certaines activités, imposé socialement.(…) La nudité est un bon exemple.(…) La deuxième raison est que le secret permet de se livrer à des activitès réprouvées par la société, à tort ou à raison. (exemple: fumer de drogue douce).(…) Enfin, un certain style d'activitès demeurera

privé, non pour se conformer à une norme sociale, mais en vue de protéger une activité privée ou non, contre des personnes qui pourraient nuire aux intérêts de l'acteur si les données afférant à l' activité étaient connues(…) (exemple: le numéro de carte de crédit).” Mass-media sunt, după Doug Newsom, mijloace de transmitere a mesajelor prin canalele de comunicare, iar comunicarea de masă este definită de M. Janowitz în maniera aceasta: „instituţiile şi tehnicile prin care grupuri specializate folosesc mijloace tehnice (presă, radio, filme etc.) pentru a transmite un conţinut simbolic către audienţe numeroase, eterogene şi puternic dispersate”. Voi uzita conceptul de demnitar ( înalt funcționar al statului) în acord cu setul de privilegii și responsabilități ce parvin pe linia exercitării unui rang și funcții esențiale în stat : prestigiu, recunoaștere publică, imunitate politică ( diplomatică, parlamentară etc.), legitimitate și respectarea jurământului. Privind termenul de star, prefer să îl parafrazez pe Edgar Morin, autorul articolului Les stars: émergence d'un phénomène de société din revista Problèmes politiques et sociaux, care apreciază că starul este star atât timp cât depășește toate frontierele esteticii,

Eseu

că el își stabilește domiciliul în inima admiratorilor, fiind vis și model.

vreau să subliniez ceea ce menționa jurnalistul francez Albert du Roy, care își apără breasla în fața acuzațiilor legate de nerespectarea frontierei dintre viață publică și privată prin cuvintele:” À quelle information le public a-t-il droit? N'oublions pas que, avant d'être celui des journalistes, le droit à l'information est celui du public!(…) La legitimité d'une information existe lorsqu'une personne décide d'utiliser sa vie privée pour sa communication ou sa publicité. (…) À partir du moment où la connaissance d'un fait est légitime, le seul principe moral de l' information est l'exactitude”.

Fiind stabilite aceste accepțiuni ale termenilor cu care voi opera în această lucrare, pentru sublinierea opiniilor mele legate de influența mass-media în delimitarea vieții private de cea publică, fac apel la contextul actual și exemplific, pentru început, situația demnitarilor și a starurilor. Punctez, astfel, următoarele aspecte : 1. Contextul actual este unul al globalizării, al circulației rapide a informațiilor ( funcția de informare a comunicării de masă), al conectării tuturor indivizilor, drept cetățeni ai unor state, la mass-media, principalul furnizor de informații, canalul de transmitere a mesajului de la guvernați la guvernanți și uneori, invers, de la cetățeni la demnitari. Acest lucru este valabil și pentru așa numitele staruri, care ating acest statut, doar prin intermediul massmedia, al comunicării de masă care își subliniază, în special pentru celebrități, funcțiile de divertisment, de culturalizare ( în funcție de caz) și poate de socializare și de identitate ( după L. Thayer). Revenind la funcția de informare a acestui „instrument democratic al libertăţii” (Alexis de Toqueville ), regăsită în aproape toate scrierile specialiștilor în domeniu,

2. Contextul actual este unul al paradoxului (și fac apel și la cuvintele jurnalistului du Roy), după cum persoanele publice, în general, și demnitarii, starurile, în special, se folosesc de mass-media (prin care se exercită, cel mai frecvent, dreptul și nevoia cetățenilor la informare) pentru a afișa, pentru a construi o imagine a sinelui, pentru a-și proiecta portretul ( implicând și aspecte din viața privată) în sfera publică și , în același timp, acuză mass-media de invadarea sferei private. De ce să nu recunoaștem că uzitând acest drept la informare al cetățenilor, persoanele care aspiră la o funcție de conducere, se lansează în public, în mod conștient și voit? Campaniile electorale sunt veritabile dovezi ale acestui lucru,

Eseu

după cum, în această perioadă de 30 de zile, candidații nu își afișează doar proiectele și ideile de conducere, strict legate de politic, ci își prezintă și aspecte personale, din sfera privată, menite să aducă un plus de recunoștință și de încredere a cetățenilor în ei, ca persoane. Aici putem oferi numeroase exemple, printre care se numără prezentarea situației familiale, punând în lumină și acțiunile caritabile ale părinților, ale soției, rezultatele de excepție ale copiilor, situațiile din trecut sau prezent care evidențiază calitățile morale, sociale și profesionale ale candidatului pentru o funcție de conducere. Din același segment fac parte și atacurile contracandidaților, privind conduita etică, parte a sferei private. Decizia nr.210/ 2010 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale marchează în articolul 4 două aspecte legate de ideile enunțate mai sus: emisiunile de promovare electorală puse la dispoziția candidaților trebuie să respecte condițiile: b) nu conțin afirmații sau imagini care pot aduce atingere demnității umane, onoarei, vieții particulare a persoanei, dreptului la propria imagine ori care sunt contrare bunelor moravuri și c) nu conțin acuzații cu incidență penală sau morală la adresa altor candidați, fără a fi însoțite de dovezi pertinente

prezentate în mod explicit. Dezbaterile publice din campania prezidențială din 2009 sunt o exemplificare a punctului c), lucru care denotă că înșiși demnitarii oferă informații din sfera privată către public, folosindu-se de dreptul cetățenilor la informare. Intervin aici cu apelul la bunul simț pe care îl face avocatul Phillippe Bilger: „ Une personne qui a décidé, par quelque mode que ce soit, de laisser publièr des éléments de sa vie privée peutelle ensuite se plaindre de les voir à nouveau repris et diffusés? (…) Si les vedettes prétendent jouir du droit absolu au secret, sans doute ont-elles l'obligation impérieuse et corrélative d'être le premier gardien de ce secret”. Consider că acest apel la bon sens este adresat politicienilor, starurilor și, ca să introduc și un alt e xe m p l u a n u n ț a t l a î n c e p u t , particularizând, aspectele menționate sunt valabile și pentru Monica Columbeanu, care a prezentat publicului viața sa privată, abundând în detalii, prin intermediul unui reality show, difuzat pe parcursul a 5 ani de zile, și care s-a plâns de nenumărate ori de impactul mass-media asupra familiei sale. În cazul ei, funcția de divertisment, alături de cea de informare, a jucat un rol principal, iar legitimitatea știrilor difuzate despre Monica Columbeanu este validă, întocmai prin acordul său, prin semnarea contractelor cu

Eseu

reprezentanții mass-media.

Cum altfel am explica scăderea sub 50% a cotei de încredere a premierului Berlusconi, după ce acesta a fost implicat în numeroase scandaluri sexuale? Realitatea, încadrată în contextul socio-temporal prezentat la început, dovedește că Silvio Berlusconi, ca imagine a guvernului italian, a Partidului Poporul Libertății și a țării sale, a afectat imaginea tuturor celor trei elemente reperate în spațiul public mondial, și a determinat scăderea încrederii italienilor în premier și în guvernare. Acest exemplu este o reiterare a ideii că în cazul unui demnitar, linia de demarcație între personalprofesional, privat- public este vagă.

Revenind însă la primul exemplu, menționez că majoritatea demnitarilor (și exemplele sunt deja cunoscute) deschid poarta curiozității cetățenilor (manifestată direct, prin nevoia de informare dar și indirect, prin mass-media) către viața privată. Am folosit termenul majoritatea, pentru a nu fi acuzată că nu iau în calcul și excepțiile. Însă excepțiile întăresc regula și în acest caz, după cum este valabil atât pentru majoritatea demnitarilor, cât și pentru cazurile particulare, faptul că atâta timp cât o persoană este învestită într-o funcție (publică), aceasta trebuie să-și asume și repercusiunile demnității sale. De fapt, pentru o persoană publică, separației viață privată- viață publică îi corespunde o linie vagă, pentru că o funcție publică nu coincide cu o meserie, ci are o arie mai largă, cuprinzând omul ca ansamblu, cu caracteristicile sale (profesionale, sociale, morale, culturale etc.), fiind în fața unei națiuni, reprezentând un popor. Acestea din urmă sunt susținute și prin principiile eligibilității (mai întâi), ale reprezentativității și ale legitimității. Realitatea arată că atâta timp cât cetățenii au ales să fie reprezentați de un anume demnitar, ei pot să-l tragă la răspundere pentru imaginea de ansamblu pe care o afișează înaltul funcționar al statului.

Ca să continui cu impactul contextului social asupra funcțiilor pe care le exercită comunicarea de masă, cu influența mass-media asupra vieții private a unor persoane publice, subliniez că, deși ne aflăm în secolul al XXI-lea, se dorește, la nivelul națiunilor și al statelor, reconstituirea trilogiei Dike (justiție), Eunomia (legea, ordinea), Eirene (pacea) enunțate, la început, de gânditorii Greciei Antice. Diferențele, însă, se percep la nivelul sensurilor; societatea de astăzi înțelege justiția, ordinea și pacea prin respectarea constituțiilor, prin proclamarea și consolidarea democrațiilor, prin menținerea drepturilor și a libertăților omului și ale cetățeanului. Spre

Eseu

detaliere și exemplificare, vin cu nevoia de transparență în cadrul relațiilor sociale în general și, punctat, în cadrul raportului guvernanțiguvernați.

private din viața politicianului este semnalat de istoricul Antoine Prost, în articolul „ Vie privée et hommes publics au XX2 siècle”, după cum această „ violare” a spațiului intim beneficiază de atenție, responsabilitate și autocontrol din partea protagonistului: „ La télévision nous apporte à domicile des images d'hommes politiques saisis dans leur domicile. Les qualités privées qu'un homme public sait mettre en scène fondent sa crédibilité d'homme public” . Un lucru asemănător, la care adaugă însă și efectul NTC ( Noile Tehnologii ale Comunicării), este menționat de Albert du Roy; după el, politica poate umaniza, adică o poate apropia, prin intermediul massmedia, de popor: „ Utiliser les moyens de communication que fournissent les technologies nouvelles, c'est renforcer la démocratie.” Mi se pare că ceea ce subliniază du Roy în continuare pune în evidență modelul dependenței, din teoriile efectelor puternice, în pofida modelului spiralei tăcerii, după cum prezintă triada comunicatori ( în exemplul meu, politicienii și/ sau starurile)- massmedia- publicul ca fiind într-o relație de dependență: „Du forum romain au meeting sous le préau des écoles, le débat était riche, mais limité à l'élite intelectuelle et militante. La télévision, c'est le meeting, le forum aux dimensions du plus grand nombre”. Ca să concluzionez în

Acest lucru este susținut public, prin intermediul mass-media și este vizat și în constituții (Exemplu: principiul transparenței din articolul 11 din Legea nr.96/2006 și declarațiile de avere pe care demnitarii trebuie să le facă înainte, în timpul și la sfârșitul mandatului lor). Tot legea este cea care evidențiază în articolul 1, faptul că în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, aceștia având responsabilitatea de a informa cetățenii cu privire la activitatea lor și la interesele poporului. Astfel, oamenii care intră în sfera publică, trebuie să înțeleagă faptul că anumite lucruri care țin de propria personalitate pot influența procesul de conducere și de aplicare a funcției și trebuie făcute publice, chiar dacă sunt chestiuni private. De exemplu, problemele de sănătate ale președintelui Traian Băsescu sau cele ale lui Theodor Stolojan, care fusese în 2004 înscris în cursa prezidențială, au fost de interes public, în virtutea responsabilității asumate. Un alt element care înclină spre prezentarea publică a unor chestiuni

Eseu

privința exemplului uzitat- politicienii, cu riscul de a mă repeta, dau la întrebarea „Până unde merge dreptul cetățenilor la informare?” următorul răspuns: <<Dreptul la informare al cetățenilor trebuie să se oprească în „locul” în care nevoia și dreptul la cunoaștere ar coincide cu limitarea, controlarea și afectarea în mod negativ a vieții private a demnitarilor>> , completat de identificarea, de către Henri Pigeat, a unui rol suprem al presei, jucat pe scena vieții, alături de public: „Rolul presei este acela de a informa cetățenii, pentru a le permite să judece. Totodată, rolul presei este acela de a obliga guvernanții să acționeze în baza principiului transparenței și de a-i ajuta să evite câteva dintre tentațiile puterii”.

cum ar fi Voici, Gala și Paris Match în Franța și Cancan, Spy, Ciao, în România. Este adevărat că vedetele, care ar trebui, o dată cu manifestarea dorinței de a fi persoană publică, să își asume responsabilitatea rolului jucat, aspiră la combinarea în proporții egale a publicității și a discreției, în ciuda a ceea ce am convenit mai sus- linia de demarcație între public și privat este vagă pentru actorii publici. Totuși, există procese intentate pe bună dreptate, după părerea mea, de persoane publice, jurnaliștilor de tip paparazzi; drept exemplu, menționez procesul familia Bănică- revista Star, câștigat de primii, cauzat de apariția în presă a unor informații false, nejustificate, neverificate, dar și procesul intentat de Ștefan Bănică Junior revistei Cancan, din cauza unor aluzii, făcute în articolul cu titlul ,,Presupusa amantă a lui Ștefan Bănică e însărcinată?” Motivez aprecierea de mai sus -procese intentate pe bună dreptate- prin faptul că, prin aparițiile sale, familia Bănică a fost rezervată în expunerea vieții private, mai exact, ei și-au expus mai degrabă convingerile, ideile, proiectele profesionale și puțin din fericirea venirii pe lume a Violetei. Aduc în discuție, acum, cazul familiei Columbeanu, aflată acum într-un proces de separare profund mediatizat; prin emisiunea care a durat 5 ani de zile, prezentând desfășurarea zilnică a activităților

Privind starurile, opinez că acestea devin o cultură, un brand, o personalitate, un simbol, doar prin intermediul comunicării de masă. Am putea chiar să ridicăm mass- media la rangul de creator al starurilor. Dacă mai devreme am pus problema unor pretenții nejustificate legate de protecția vieții private a unui actor social care deschisese larg porțile intimității sale, acum este cazul să recunoaștem că, pe de altă parte, indiscreția se vinde bine în massmedia. Această trăsătură este determinanta apariției revistelor specializate, cu tiraje nemaipomenite,

Eseu

celor doi soți, privatul a fost făcut public, telespectatorii au devenit martori- în timp real- la nuntă, la botez etc. Continui să fiu și subiectivă, după cum înțeleg și nu prea tăcerea Monicăi Columbeanu din ultima perioadă: cred că dacă ar vorbi ceva, ar fi nevoită să se apere, atacând- iar în scrisoarea deschisă, adresată mass-media, - pe care o apreciezmotivează acest comportament prin dorința de a nu periclita și mai mult reputația familiei-, însă, pretențiile jurnaliștilor, obișnuiți chiar de ea să primească detalii, răspunsuri la întrebările ce au ca subiect viața privată, sunt fondate. Prin intermediul acestui subiect- al divorțului, al tăcerii, al derobării-, mass- media își exercită funcțiile de informare, de interpretare, de „legătură” și de divertisment.

transpus în realitatea prezentă- dacă se insistă asupra faptului că bunicii lui Kate, din partea mamei erau, în trecut, mineri- pentru că prin imaginea lor publică, aduc un plus reputației monarhiei britanice, și, prin nunta lor, prezentată de 8000 de jurnaliști aflați la fața locului, vizionată de 2 miliarde de oameni ( după cum s-a anunțat), au impulsionat turismul și economia britanică. Proaspăt- căsătoriții vor fi urmăriți de paparazzi, ca dovadă fiind luna de miere, privită prin obiectivul aparatelor de fotografiat, însă nu mă aștept la o așa- numită violare a vieții private, întrucât ei și-au asumat roluri publice, importante pentru cetățenii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se vor comporta în acord cu regulile/ cutumele casei regale, iar jurnaliștii vor afișa un respect binemeritat în prezentarea celor doi. Orice bucurie a Casei Regale va fi afișată ca o bucurie a unui întreg popor, indiferent de opiniile pro sau c o n t ra m o n a r h i e i , a p a r ț i n â n d publicului. Ca să fac legătura între acest aspect și comunicarea de masă, subliniez faptul că, în aceste condiții, mi se par potrivite funcțiile comunicării de masă numite de L. Thayer spre exprimarea complexității interdependenţei media-societate: de socializare (oferă materialul pentru discuţiile dintre indivizi, după cum și presa, printr-o puternică mediatizare, a indus adus acest lucru), de identitate (ritmează existenţa cotidiană, pozitivează știrile), de

Șirul exemplelor din prezenta lucrare continuă cu ducesa și ducele de Cambridge, Catherine și William, un cuplu aflat, de acum 10 ani și mai ales din octombrie 2010, de la anunțarea logodnei, în obiectivul presei britanice și internaționale. Au fost relatate – funcția de informare, de recreere, de ghid al actualității ( M. Mathien)- aspecte private, ca vacanțele petrecute împreună, întâlnirile importante, nunta, însă nu intime, care au însă un impact public, tocmai pentru că ei reprezintă un model, poate un basm al Cenușăresei

Eseu

mitologizare (creează modele simbolice de profunzime ale culturii, după cum ei au devenit un simbol regal, de cuplu fericit, o reiterare a unui basm), de compensare (oferă experienţe afective, aruncând într-un con de umbră știrile negative enunțate în mass-media), de informare (distribuie date despre realitate, cifre, statistici), de divertisment (transmite mesaje care ocupa timpul liber) și de educaţie (contribuie la modelarea individuală, lasă impresia că visele se pot împlini, îi determină pe cei mai mulți să admire tinerii căsătoriți). Ca să concluzionez și în privința lui Catherine și a lui William, tot din perspectiva temei alese de mine, mass media și dualismul public- privat, accentuez că linia de separație nu mai este trasă între viață publică și viață privată, ci între acestea două și intimitatea cuplului ( astfel, se impune, în cazul lor, evidențierea unei diferențe între cei doi termeni : privat și intimitate, ultimul fiind parte integrantă din primul și nu egalul, totalul; distincția este una de nuanță, de ton care contează foarte mult în armonizarea culorilor unui tablou al vieții lui Kate și William); mai mult, povestea celor doi nu a determinat o frenezie veritabilă numai în presa scrisă, pe internet și în televiziune, ci și în cinematografie, relația lor fiind transpusă într-un film și în alte documentare).

XX-lea, este perceput fie ca un dar, fie ca o povară; așa cum se resimte problema unei separații clare între viață publică și viață privată, între transparență, libertatea circulației informațiilor și drepturile omului, întro manieră asemănătoare, de incertitudine, de imposibilitate a preciziei și chiar de obiectivare este tratată această putere globală. Se validează, din nou, premisa că existența este dominată de dualism: viață- moarte, public- privat, adevărminciună, drept- îndatorire etc.; grav, dar poate natural, firesc, este că această dualitate continuă este mai mult imprevizibilă, neclară și…inseparabilă de existența oamenilor ( cu tot cu a fi și a nu fi). Bibliografie:

BEJAN, Ștefania, curs Teorii ale comunicării de masă BIGOT,Christophe, Problèmes politiques et sociaux, « La documentation Française » , 2007, număr 940 FÂRTE, GheorgheIlie,Comunicarea,o abordare praxiologică, Casa Editorială “Demiurg”, Iaşi, 2004

Luciana Muraraşu, Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

În loc de o concluzie pentru întreg textul, prefer o opinie personală… Ochiul atotvăzător al massmedia, resimțit începând cu secolul al

Pânza de păianjen

“Fericirea este drumul”

“Fericirea nu este la capătul drumului, ea este chiar drumul. Un drum plin cu obstacole, confuz, anevoios? Da, aproape întotdeauna. Dar, dacă nu ne place dificultatea sau dacă nu o acceptăm, cum am putea iubi viaţa? Fericirea nu înseamnă odihnă; este un efort care ne duce la reuşită sau un eşec pe care trebuie să îl depăşim. Prin urmare, nu există fericire fără curaj, ceea ce dă dreptate stoicilor. Dar nu există fericire nici fără plăcere, ceea ce-i dă dreptate lui Epicur, nici fără iubire, ceea ce-i dă dreptate lui Socrate – care nu vroia să fie expert decât în iubire -, lui Aristotel (“A iubi înseamnă a te bucura”), lui Montaigne (“Eu, unul, iubesc viața”), lui Spinoza (“Iubirea este o bucurie”), lui Freud (“când am pierdut capacitatea de a iubi înseamnă că suntem bolnavi”) și nouă tuturor. Fericirea nu constă nici în a fi, nici în a avea. Ci în acțiune, în plăcere și în iubire.” (Andre Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge, ,,Cea mai frumoasă istorie a fericirii”, Editura ART, București, 2008 )

-1Despre fericire putem spune multe şi vorbi despre ea tot atât de des pe cât de rar o trăim...În legătură cu fericirea ne putem exprima doar din propria noastră perspectivă, după cum, fiecare lucru abstract are un sens diferit pentru fiecare individ, are o proiecţie anume în realitatea fiecărui om, se simte altfel. Se poate vorbi despre cea mai frumoasă istorie a fericirii? Doar în sens conotativ, filosofic şi psihologic ( poate şi de aceea autorii textului fac apel la remarcile lui Socrate, Spinoza, Freud în susţinerea argumentelor cu privire la identitatea fericirii)... Pentru mine, fericirea nu este echivalentă nici cu bucuria, nici cu iubirea singulară, ori cu satisfacerea dorinţelor ( a avea dorinţă nu certifică starea de mulţumire de după îndeplinirea ei, de unde şi îndemnul Ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi

Pânza de păianjen

se poate împlini!); fericirea este o stare a plenitudinii, a îngemănării perfecte a virtuţii, iubirii şi încrederii cu puterea pozitivă, o întrepătrundere între sine şi idealul de sine, un totum. Pentru a fi în acord cu autorii, subliniez că fericirea reprezintă un drum al virtuţilor, pe care le întâlnim şi ni le însuşim prin depăşirea obstacolelor, prin efortul de a trăi, de a găsi lumini şi călăuze în beznă, prin puterea de a schimba durerea în bucurie, prin găsirea zâmbetului chiar şi în lacrimi. Cei mai mulţi se află în căutarea drumului spre fericire, însă aceştia uită că, prin darul vieţii, sunt deja pe acest drum; mai mult, că însuşi drumul este FERICIREA.

LUCIANA MURARAŞU

-2Întotdeauna le spuneam colegilor, în special celor de la Crucea Roşie: “Trăiţi şi învăţaţi din fiecare moment, de la fiecare om pe care îl întâlniţi şi îl ajutaţi, iar la final să spuneţi: Ah, iubesc pe toată lumea!”. Fericirea o găseşti, din perspectiva mea, în cele mai simple şi sincere forme de comportament şi apropiere faţă de cei de lângă tine. Găseşti fericirea în iubire fără drept de apel, însă este foarte important să nu te laşi pradă frustrărilor, eventual să inventezi duşmani. Nu permite nimănui să îţi tulbure visele, fie că vorbim de politicieni, oameni falşi credincioşi, persoane care se victimizează. Am căutat, mai bine zis am lăsat fericirea să mă caute pe mine, pentru că fericirea nu poate exista şi rezistă fără om şi fără omenie. I-am spus întotdeauna fericirii că dacă vrea să îi accept prietenia trebuie să nu mă prindă în capcanele cotidiene, ci să mă lase să îmi manifest bucuriile şi emoţiile, într-un mod curat şi curajos, demn şi umil, prietenos şi loial. Şi cred că am reuşit.

Dragoş-Andrei Preutescu

Pânza de păianjen

-3Fericirea? O stare după care tânjim! E ca nisipul care dispare printre degete, ceva ce nu trebuie definit pentru a nu-i diminua farmecul. Fericirea nu se măsoară în veacuri şi nici în ani, ea se măsoară în picături mici ca de rouă, proaspete dar firave, stând pe frunzele iubirii. Fericirea se află în noi. Acest subiect care a stârnit interesul filosofilor, poeţilor, psihologilor (Socrate, Aristotel, Montaigne, Spinoza, Freud), este o reflectare a stării noastre interioare. Din punct de vedere personal consider că fericirea este echivalentul împlinirii. Nu vreau să teoretizez acest concept, ci vreau să-l simt, să-l trăiesc. Cum să nu fiu fericită atunci când primesc o îmbrăţişare, un zâmbet, un gând ales de la cineva drag? Cum să nu fiu fericită când văd un răsărit de soare, sau un apus, sau primesc o floare? Cum să nu fiu fericită când văd că “murmură viaţa-n mine / ca un izvor / năvalnic într-o peşteră răsunătoare”? Elena Ungureanu

Multiculturalitate

L'importance de la vie de famille

L'équilibre familial est très important pour un adolescent parce qu'il a besoin de stabilité pour la réussite. Au niveau scolaire, pour réussir, il doit vivre dans de bonnes relations familiales, pas de disputes entre les parents, pas de préférences des enfants, pas de jalousie. Est-il vrai que dans une véritable famille il y a entre le jeune et ses parents des échanges d'opinions et de la confiance?

provocation par la provocation. Il ne faut pas se battre avec eux et ne pas prendre la provocation pour soi. Le jeune doit comprendre qu'il ne pas le maître du monde. L'éducation est la réponse de la réussite scolaire.

D'un coté, les parents qui surveillent leurs enfants leur offrent toutes les resources nécessaires pour assurer leur santé, leur sécurité. Il y a des jeunes qui sont obligés de faire face à des difficultés de tout ordre: négligence, abus, violence, agression. Par exemple, d'habitude, les parents ne savent pas s'occuper de leurs enfants, garder un équilibre familial, de communiquer facilement avec eux.

Somme toute, la question qui se pose est de savoir où commence et où s'arrête le travail d'éducation des parents. Alors, “nous ne discutons pas la famille. Quand la famille se défait, la maison tombe en ruine”. (A.Salazar)

De l'autre coté, l'excès d'amour parental peut devenir étouffant pour eux. Par exemple, il faut toujours sanctionner un enfant qui fait une connerie. Il faut prendre de la distance, ne pas répondre à la

Elena Ungureanu, studentă, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea Psihologie Generală, UAIC, Iaşi

Credința

“Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.” părintele Paisie Olaru

Ra l u c a , o s t u d e n t ă , s -a îndrăgostit de un coleg de facultate, Mircea. Fiind prietenă cu sora acestuia, Elena, cu care mergea tot timpul prin discoteci, au încercat sa îl atragă într-o cursă.

- Dacă vrei, fă. După câteva minute, Raluca a venit cu pieptul gol la el: - Imi dai te rog şi un prosop? Văzând-o la faţă, Mircea s-a înroşit. Ia dat prosopul şi a început să citească cu voce tare. Când fata a intrat în baie, el a scos cureaua si a început să se lovească peste picioare. S-a lovit până ce i s-au înroşit picioarele. Nici nu şi-a dat seama că Raluca îl privea, acoperindu-şi trupul cu prosopul:

Tânărul locuia într-o garsonieră, singur. Plecase de acasă deoarece nu se mai înțelegea cu părinţii, care nu vroiau să îl lase să meargă la biserică. Spuneau că Biserica tâmpeşte oamenii, că îi transformă în roboţi care nu ştiu să se bucure de plăcerile vieţii. Într-o seară, la Mircea au venit cele două fete:

- De ce te loveşti, ce te-a apucat? - Mă lovesc eu ca să nu mă loveşti tu. Dacă mai stau mult lângă tine, simt că iau foc. A mai rămas o fată la mine peste noapte, şi atunci nu am rezistat. M-am spovedit, şi m-am hotărât că până mă voi căsători să nu mă mai ating de vreo altă fată. Ştii ceva, ramâi tu aici până dimineaţă, că eu mă duc să dorm în altă parte.

- Te rog, ţine-o la tine pe Raluca noaptea asta. La ea acasă e petrecere noaptea asta, că e ziua de naştere a surorii ei. Dar nu am vrut să mai stăm, că mâine avem un examen greu. Şi nu ne plăcea nici muzica. Aş fi luat-o la noi, dar ştii că nu avea unde dormi. - Şi ce, aici e mai mult spaţiu?

Mircea s-a încălţat repede şi a ieşit pe uşă, fără să o întrebe pe fată dacă e de acord cu hotărârea lui.

- Nu, dar aveţi două paturi. Şi de fapt nu mai vrea să mai vină pe la noi, că sa supărat tata pe ea, nu mai ştiu de ce s-au contrazis.

Dimineaţă, când a venit să îi vadă pe cei pe care se aştepta să fie prieteni, Elena a găsit-o pe Raluca tristă.

Până să se dezmeticească Mircea, sora sa ieşise pe usă. Raluca adusese niste prăjiturele. După ce leau mâncat, s-a întins pe pat şi îl privea atentă pe Mircea.

- Ce-i cu tine, ce ţi-a facut? V-aţi şi certat? - Nu, nu. Mi-a spus că are o altă prietenă, şi a plecat la ea, a spus Raluca, încercând să îşi ascundă lacrimile. Când să plece, a băgat pe furiş în geantă Psaltirea. În loc să se ducă la facultate, s-a dus în parc şi s-a

El s-a dus în bucătărie şi a început să citească din Psaltire. Se simţea ispitit de fată. - Pot să fac un duş? l-a întrebat Raluca.

Credința

gândit la ceea ce i se întâmplase. Nu credea că mai există tineri care să pună credinţa în Dumnezeu mai presus de satisfacerea plăcerilor trupeşti.

plătească operaţia de implant cu silicon, şi în loc de silicon a cumpărat cărti duhovniceşti. Din ziua aceea şi-a schimbat viaţa.

A citit puţin din Psaltire, şi i-a părut rău că nu ştia aproape nimic despre Dumnezeu. S-a dus la bancă, şi-a scos economiile cu care vroia să

Text selectat de Gâlcă Mihai Cornel – profesor de matematică, Iaşi

Drept și societate

Proiectul de reviziuire a Constituției

La începutul acestei luni, p r e ș e d i n t e l e Ro m â n i e i , Tra i a n Băsescu, a transmis proiectul legii de revizuire a Constituției către Consiliul legislativ în vederea avizării lui. Urmând ca, în urma primirii acestui aviz, el să fie transmis mai departe Curții Constituționale pentru verificarea respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea. Ulterior, proiectul de revizuire însoţit de avizul Cosiliului legislativ şi de decizia Curţii Constituţionale va fi înaintat Parlamentului României, în vederea dezbaterii şi adoptării lui.

camere a Parlamentului şi trecerea de la Parlamentul b i c a m e ra l l a Pa r l a m e n t u l monocameral e reprezentat o depășire a competenței acestuia atribuită de Constituţie în materia referendumului. Deși revizuirea Constituţiei reprezintă o problemă de interes naţional, ea nu poate fi inclusă, în nici un caz, în câmpul referendumului consultativ. 504 nu este vorba de 80% din români, ci de 35%, asta rezultând din datele existente din 2009. Ceilalţi cetăţeni, aproape două treimi, au considerat că este o chestiune irelevantă şi nu s-au dus la vot, sau au votat împotrivă. Prin urmare, legitimitatea este slabă. 505 România nu are un număr foarte mare de parlamentari raportat la numărul de locuitori, întrucât noi ne aflam pe poziția 20 din cele 27 de state ale Uniunii Europene din acest punct de vedere. Iar peste 85% din populaţia U. E. trăieşte într-un stat cu un parlament bicameral și nu unicameral, cum s-a susținut.

De unde a apărut această idee de revizuire a Constituției? După cum se știe, în urma referendumului din anul 2009, 80% dintre români dintre cei prezenţi la vot au optat pentru un parlament unicameral şi pentru maximum 300 de parlamentari. Acel referendum a fost amplu contestat de contracandidații la funcția actualului președinte și afirmându-se chiar că a fost unul ilegal, din următoarele motive: 503 declanșarea de către Președintele României a referendumului privind desfiinţarea celei de-a două

Drept şi Societate

Ce prevede proiectul de revizuire a Constituției?

au sursa mai degrabă la nivelul vârfurilor partidelor, decât la baza lor, iar un Parlament redus nu va face decât să accentueze o astfel de stare de fapt.

1. Conform proiectului elaborat de administrația prezidențială, Parlamentul României va deveni unicameral, fiind format din 300 de aleși.

2. Totodată, instanțele nu vor mai avea competența judecătoarească cu privire la politicile fiscale și bugetare ale statului. Aceasta probabil pentru că membrii guvernului nu au fost de acord cu hotărârile date de instanțe privind acțiunile ce aveau ca obiect salariile plătite din fonduri publice.

Consider că nu avem vreun avantaj din renunţarea la sistemul actual şi transformarea sa într-un sistem cu o singură cameră. Asta deoarece, după cum se ştie, nici parlamentul de acuma nu este chiar bicameral, cele două camere fac acelaşi lucru, sunt alese după aceleaşi criterii şi la aceeaşi dată. Trecerea la un sistem de parlament unicameral pur nu va schimba cu mai nimic sistemul. Cred că o idee mult mai bună ar fi fost transformarea parlamentului nostru într-un bicameral, adică într-unul cu două camere care să aibă atribuţii diferite, fapt care ar putea eficientiza un pic activitatea parlamentară. În legătură cu numărul de parlamentari, acesta nu este unul mic. Ceea ce ne lipsește sunt parlamentarii mai buni care voteze după conştiinţa lor, nu după interesul politic ascuns în spatele ideii de mandat reprezentativ. Prin această reducere nu consider că vor fi afectați parlamentarii din vârful partidelor, ci cei de rangul doi, în condițiile în care deficienţele majore şi derapajele legislativului actual îşi

3. Sunt introduse obligaţii privind responsabilităţile economice. Prin acest proiect s-a propus, în același timp, inclusiv limitarea deficitului bugetar la 3%, iar răspunderea penală a membrilor guvernului să se facă după un mecanism cuprins într-o lege organică. Iar pentru magistrați o răspundere mai extinsă, ce se va materializa printr-o lege ordinară, în cazul neglijenței, relei credințe în hotărârile care le-au luat. Se prevede în mod expres obligația judecătorilor de a se supune Constituției și deciziei Curții Constituționale.

În acelaşi timp, noua Constituţie întăreşte independenţa justiţiei. Se propune reducerea judecătorilor din C.S.M. la 5 judecători şi 5 procurori, precum şi creşterea numărului reprezentanţilor

Drept şi Societate

societăţii civile (de la 2 la 6) din care 3 vor fi desemnați de Parlament iar ceilalți 3 de preşedinte.

asigurărilor sociale, pentru a preveni un blocaj de funcționare. Chiar dacă au fost generate de dispute şi chiar conflicte politice, dezbaterile cu privire la revizuirea Constituţiei pot avea ca final o nouă Constituţie, într-o manieră compatibilă la nevoile de dezvoltare ale societăţii româneşti, dar şi cu evoluţiile din ultimii ani. De aceea, succesul demersului de revizuire va depinde într-o măsură foarte mare de disponibilitatea de a negocia a principalilor actori politici, dar şi de modul în care societatea civilă, incluzând aici şi experţii în drept constituţional din mediul academic, vor şti să îşi pună amprenta pe acest proces.

4. Se prevede eliminarea imunităţii parlamentare de procedură, dar și posibilitatea de suspendare a preşedintelului condiționat de un aviz obligatoriu favorabil al Curții Constituționale. 5. Termenul de reţinere va fi de 48 de ore, și nu 24 de ore, potrivit acestui proiect. 6. O altă noutate se referă la remanierea miniștrilor, fiind introdus un nou alineat, prin care se precizează că propunerea primuluiministru se poate face numai după consultarea președintelui. 7. De asemenea, angajarea răspunderii guvernului se va putea face o singură dată pe sesiune, pe o singură lege, cu excepția legii bugetului de stat și legii bugetului

Alina Ionescu, Masterandă, Facultatea de

Drept,

Afacerilor

Specializarea

Dreptul

Părerea ta contează!

Dacă te afli printre tinerii dornici de a-şi exprima ideile, de a-şi susţine punctele de vedere, de a-şi face simţită prezenţa în vârtejul ideilor, te aşteptăm cu drag să te alături echipei IUVENTA. Orice articol scris de tine poate contribui la modelarea unui nou reper în rândul tinerilor. Adresa de e-mail revista.iuventa@gmail.com îţi stă la dispoziţie! De asemenea, dacă doreşti să ne susţii şi să fii alături de noi la startul către un nou drum spre cultură, aşteptăm sugestiile, opiniile tale pe blogul revistei http://revistaiuventa.blogspot.com/ sau ne poţi contacta la următoarele numere de telefon:

Elena Ungureanu – 0748.350.285 – redactor şef Dragoş-Andrei Preutescu -0741.540.172 – redactor şef-adjunct.

Vă dorim mult succes în drumul spre cultură! Cu drag, Echipa IUVENTA.