ARTA DE VINDECA FARA DOCTORII FARA OPERATII

Un exemplu din practica mea va lămuri şi mai bine cele spuse mai sus. Un doctor crezuse că a găsit un leac minunat împotriva rănilor de la picioare. Prin aceasta îşi câştigase o mare celebritate.

Medicamentul lucra aşa de sigur, că rănile se vindecau de multe ori în scurtă vreme. Materia de boală era pur şi simplu înăbuşită iarăşi în corp. Tot astfel au fost vindecate foarte curând prin acest leac nişte răni adânci, ce se iviseră pe tot fluierul piciorului la un domn. După 2 ani, rănile vechi izbucniră însă din nou. Bolnavul se duse iarăşi la acel doctor, dar vechiul leac aşa de preţuit, nu mai făcu de rândul acesta nici un efect. Doctorul, pus în încurcătură, declară că rănile sunt acum de altă natură, că acum nu mai este boala tratată mai înainte, ci cu totul o altă boală, de aceea nici medicamentul nu are efect. Nu rămâne, deci, altceva de făcut decât o amputaţie. Nenorocită ştiinţă! Întrecută cu mult de producţiunile celor mai puţini instruiţi doctori ai naturii, ştiinţa medicală nu ştie altceva decât să ferească pe oameni de boli ca vărsatul, altoindu-i cu puroi, numai fiindcă nu ştie să-i vindece!

Rănile deschise, rănile care se întind, se întemeiază pe aceeaşi pricină, adică, încărcarea corpului cu materii străine. E lucru văzut şi pipăit, că puroiul ce curge neîncetat nu e, în realitate, altceva decât materii străine. Aci e vorba însă, întotdeauna, de un stadiu foarte înaintat, ce atârnă de temperaturi anormale în corp. Chiar bacteriologia a emis, în cele din urmă, părerea că gradul de dezvoltare al fiecărui bacil sau spiril e condiţionat de un anume grad de temperatură. Aceste grade de temperatură urcată, anormală, – în înţelesul meu, friguri – produc o stare de descompunere sau de fermentaţie a materiilor străine, ce ajută neînchipuit de mult dezvoltarea bacililor. Materiile străine îşi schimbă acum forma după gradul de temperatură. Întemeiaţi pe desluşirile de mai sus, putem găsi, prin noi înşine, cărarea ce trebuie să urmăm, pentru înlăturarea acelor stări şi pentru nimicirea bacililor, aşa de temuţi: Temperaturile ridicate, anormale, trebuiesc regulate. Adevărul acesta e atât de mare, pe cât e de simplu. Băile mele derivative de trunchi şi băile de aburi, susţinute de o dietă neexcitantă, sunt cele mai minunate mijloace, pentru reglarea temperaturii, al cărui „termometru” sigur este ştiinţa expresiunii figurii.

Nenumăraţi bolnavi cu asemenea răni, fie de natură canceroasă, tuberculoasă sau sifilitică, au fost în tratamentul meu. Dacă puterea de viaţă era oarecum îndestulătoare şi corpul nu era prea îndopat de medicamente otrăvitoare, vindecarea venea întotdeauna uimitor de repede. Din toate aceste cure, vă voi comunica numai mersul unui caz excepţional de greu, pentru a cărui vindecare a fost nevoie de un timp de 3 – 6 ori mai îndelungat, decât la cele mai multe altele.

Un om de 50 de ani, avea puroaie deschise la amândouă picioarele, între gleznă şi genunche şi pe picioare. Toate metodele de vindecare fuseseră întrebuinţate, fără nici un folos. O rană era lângă alta, fiecare de mărimea unei piese de 5 mărci. Erau aproape ca la 30 de răni, din care curgea neîncetat un puroi apătos, răspândind o duhoare grea. Câteodată, rănile se vindecau, însă în urmă, pe locurile rănilor de mai înainte, începea o mâncărime aşa de tare, că bolnavul era nevoit să se scarpine până da sângele şi astfel rănile se făceau la loc. Această grozavă mâncărime se putea explica numai prin puternica fermentaţie dinăuntru şi prin apăsarea dinăuntru a materiilor străine către pielea lucioasă şi apoi prin marea căldură, ce se dezvolta astfel în picior. Pe dată ce rănile se deschideau, mâncărimea înceta. Capătul piciorului era de culoare cafenie închisă, o dovadă că era deja cangrenizat. Câteva răni ajungeau la os. În faţa alternativei de a se lăsa să-i taie piciorul, sau de a muri, nevoia îl sili, în cele din urmă, să vină la mine, deşi nu prea avea tocmai mare încredere în sfaturile mele.

Pe baza noii mele diagnoze, ştiinţa expresiunii figurii, putui constata că mistuirea era cu desăvârşire dărăpănată. Stomacul nu mai putea să mistuiască, îndestul şi bine, nici cele mai uşoare mâncări. De aceea, corpul nu mai era în stare de a fabrica sânge normal. Chiar plămânii funcţionau neregulat. După aceste desluşiri, oricine va găsi natural, că în corpul bolnav se aşezaseră cantităţi enorme de materii străine. Stomacul şi plămânii aveau grijă, zilnic, să introducă alte materii străine.

Bolnavul nu bănuia că suferea deja de o încărcare cronică generală, care era pricina unor astfel de urmări grele. La început, nu putea price de ce îndreptam tratamentul meu asupra întregului corp şi nu asupra picioarelor. Pentru rănile de la picioare prescrisesem numai comprese ude, uşoare, de pânză, înfăşurate pe deasupra cu un bandaj de lână: toată atenţia mea era îndreptată însă asupra unei diete cu desăvârşire neexcitantă, potrivită cu natura, mult aer curat, zilnic 4 băi derivative şi asudări naturale.

La început, bolnavul puse mai mult preţ pe compresele de la picioare şi pe schimbarea lor şi neglija dieta şi băile, fiindcă nu-şi putea lămuri efectul lor. De aci urmă, că timp de jumătate de an vindecarea venea foarte greu. În cele din urmă, se lăsă de ideile sale şi urmă întocmai prescrierile mele. Celelalte şase luni dădură un rezultat cu mult mai îmbucurător. Rănile prinseseră deja puţină coajă. Cele mai mici erau cu desăvârşire vindecate. Mâncărimea supărătoare era înlăturată pe deplin, iar puroiul în mare 151