împreună cu o dietă neexcitantă şi o viaţă potrivită cu natura. Câteodată se pot întrebuinţa cu folos şi băile mele locale de aburi, după cum sunt descrise amănunţit în subcapitolul respectiv. Şi pentru a vorbi acum de vindecarea diferitelor boli de ochi şi de urechi prin tratamentul meu, trebuie să observ, că toate stările acute, la care a intrat în joc şi vreo inflamaţie, se pot vindeca uimitor de repede, adeseori în puţine zile, dacă organele n-au suferit încă nici o stricăciune. În orice caz, durerile dispar în timpul acesta şi odată cu ele e înlăturată şi primejdia unor stricăciuni de lungă durată, aşa că se capătă o vindecare deplină, de obicei în câteva zile sau săptămâni. Dacă însă organele auzului sau ale văzului sunt în parte distruse, se poate obţine cel puţin o îmbunătăţire, în urma căreia chiar organele vătămate mai pot fi întrebuinţate în parte pentru toată viaţa. În schimb însă, bolile cronice de ochi şi de urechi, fiind legate de multe ori cu alte stări de boală mai adânci, cer mai mult timp şi adeseori mai multă stăruinţă în cură. De obicei bolile de copii înăbuşite provoacă adeseori asemenea stări grele. Vindecarea unor asemenea cazuri cronice cere luni, ba chiar ani, după cum e şi încărcarea. Aşa se lămureşte de ce unul – presupunând două cazuri identice, – se vindecă repede cu aceeaşi cură, pe când celălalt are nevoie de un timp îndoit sau chiar întreit. Pricina acestui simptom stă tocmai în varietatea încărcării. Pentru mai bună pricepere a celor spuse, voi cita aci câteva cazuri din practica mea. Alte rapoarte de vindecare se găsesc notate în partea a IV-a.
Boli de ochi În cel dintâi caz, e vorba de fiul unui neguţător de aici, care era bolnav de sifilis, din vârsta lui de nouă ani. Ochiul stâng era cu deosebire atacat. O puternică inflamaţie ameninţa să nimicească ochiul. Băiatul era foarte mult încărcat cu materii străine, aceea ce dovedea şi capul său prea mare. Această mare încărcare fusese pricina, că putuse căpăta sifilis, care fu urmat de boala acută de ochi. În casa de sănătate, discipolii şcolii medicale moderne turnaseră în ochiul bolnav picături de atropină (un medicament foarte otrăvitor, compus din zeamă de laur otrăvitor şi din beladonă tot aşa de otrăvitoare), un medicament, de care sfătuiesc cu tot dinadinsul, pe oricine, să se ferească. Prin această otravă ochiul se înrăutăţi din ce în ce mai mult. Cu acest chip s-au introdus noi materii străine, care singure erau de ajuns, pentru a otrăvi un om. Care a fost rezultatul acestui tratament? După un tratament de 6 luni cu atropină, ochiul orbise cu desăvârşire. Această nereuşită dădu prilej tatălui să vie cu băiatul la mine. Orice tratament local la ochi fu părăsit de mine, şi căutai să întărât numai organele de secreţie ale pântecelui, prin băi derivative. Bine înţeles, fu nevoie şi de o dietă neexcitantă. După 8 zile, se ivi o îmbunătăţire foarte simţitoare şi după 6 săptămâni fu înlăturat, nu numai sifilisul, dar chiar şi boala de ochi fu cu desăvârşire vindecată. Nimenea nu mai putea cunoaşte de care ochi fusese orb băiatul. Vederea îi revenise completă. Starea lui generală era mai bună ca înainte.
Perdea cenuşie. O damă de 60 de ani fusese deja operată de perdea cenuşie la ochiul stâng, dar rămăsese, bine înţeles, oarbă de ochiul acesta, de când cu „fericita operaţie”. I se pregătea aceeaşi operaţie pentru ochiul drept, îndată ce s-ar fi ivit perdeaua şi la acest ochi. Cazul acesta este iarăşi un minunat exemplu, pentru nedestoinicia şcolii medicale moderne, pentru învăţăturile ei greşite şi pentru diagnoza ei falsă. Caracteristic e, mai ales, faptul că se amână a doua operaţie, până când perdeaua ajunge la maturitate. Aşadar, aştepţi, până când casa e cotropită de flăcări!... A stinge focul, câtă vreme e mic şi se poate uşor înlătura, – acest lucru aşa de simplu nu l-a învăţat încă şcoala medicală modernă. Astfel bolnava, de care e vorba aci, pierduse deja de la prima operaţie orice încredere în acest mod de vindecare şi se adresă în cele din urmă la mine. Vederea ochilor ei era aşa de stinsă, că nu vedea decât o umbră înaintea ei şi nu putea deosebi din două persoane, care e bărbat şi care e femeie. Încărcarea ei, stabilită pe baza ştiinţei expresiunii figurii, era foarte grea şi se datora, unei boli nevindecate, ci numai înăbuşite, din copilăria ei. De atunci suferise neîncetat de miopie, care sfârşi în cele din urmă, în perdea. După o întrebuinţare de 4 săptămâni a curei mele, boala ei se îmbunătăţise aşa de mult, că putea citi litere mari de tipar. Pe lângă aceasta, starea ei generală era cu mult mai bună. Dispoziţia ei tristă făcuse loc unei veselii şi unui dor de viaţă: era ca nou născută. Mistuirea ei se îndreptase în mod simţitor, în cele dintâi zile. Cura fiind continuată, ochiul se făcu din săptămână în 117