VaileCrisurilor

Aparit, ie gratuita ˘

w w w. k o r o s o k v o l g y

e . c o m - - w w w. m a g a z i n . k o r o s o k n a t u r p a r k . h u

lt decât o revist ai mu a˘ - anul II. - numa˘r ul 1. m …

• Natură • Cultură • Interviu • Portret de localitate • Teme actuale • Dezvoltări turistice • Recomandări de excursii • Atracţii turistice • Mod de viaţă sănătos • Stil de viaţă responsabil • Evenimente • Artă şi Literatură

C ele Trei Criยบu ri

Va˘ ile Cris, urilor ...mai mult decât o revista˘ Cuprins: PrefaČ›Äƒ ______________________________________________ 4–5 CriČ™uri, ĂŽncotro?_ _____________________________________ 6–7 Proiect amplu de cercetare privind CriČ™ul Repede Č™i CriČ™ul Negru ____ 8–9 Parcul NaČ›ional Koros-Maros _________________________ 10–11 Regiunea CriČ™ului Triplu_____________________________ 12–15 Ceva s-a schimbat..._ ________________________________ 16–18 Cercetări de Č˜tiinČ›e naturale __________________________ 19–20 Fum de pipă _ _________________________________________ 21 Familia Wenckheim_ ________________________________ 22–23 Arborii noČ™tri matusalemici: Stejarii____________________ 24–25 Pe urmele lui Czaran Gyula___________________________ 26–27 Aventuri ĂŽn Bihor, deasupra pământului Č™i sub pământ ____ 28–29 Redeschiderea PeČ™terii Meziad_________________________ 30–31 Casa Păstrării TradiČ›iilor Gyorffy Istvan_ _______________ 32–34 FiniČ™_ ________________________________________________ 35 Natural... din papură ________________________________ 36–39 Oglinda unei regiuni – rolul stufului Č™i papurei ĂŽn vechiul Sarret ___ 40–43 Galerie foto ________________________________________ 44–49 Frunză care cade – Č˜ansă ĂŽn pădurice___________________ 50–51 Menza minta = Mintamenza__________________________ 52–54 Fă tu singur!...tăiČ›eii de casă______________________________ 55

Bucătăria lui tanti Jutka_________________________________ 56 Grânele noastre (aproape) uitate__________________________ 57 Să â€?ĂŽncolČ›imâ€? acasă_ _________________________________ 58–60 Ceaiuri medicinale iarna_ _______________________________ 61 Mică enciclopedie de ciuperci_________________________ 62–63 ĂŽntâmplare de milioane pe Valea CriČ™ului Repede..._______ 64–67 Centrul Cultural Csabagyongye_ ______________________ 68–69 Csabagyongye – capital din strugurii renumiČ›i _ _________ 70–71 Casa tradiČ›ională de la Bekes_____________________________ 72 Castelul de la Gyulavar readus la viaČ›Äƒ _ ___________________ 73 Terasa Rondella________________________________________ 74 Tura pe apă „Vâslim ĂŽn aceeaČ™i barcăâ€?______________________ 75 Drumul pălincii de prune de la Bekes __________________ 76–77 Capitala cârnatului pe căi noi_ ________________________ 78–79 A XXI-a ediČ›ie a Festivalului de Dans Individual_ ________ 80–81 Gyula, oraČ™ul maghiar al Culturii______________________ 82–83 Centrul Cultural Kecskemeti Gabor____________________ 84–85 Caiac pe zăpadă la Vârtop ____________________________ 86–87 Slalom ĂŽn patria zăpezii_ _____________________________ 88–89 Premii, rebus, concurs foto ___________________________ 90–91

Centrul KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs PosibilitÄƒĹŁi multiple

Revista Văile CriĹ&#x;urilor – CrisPer: Periodica Văilor CriĹ&#x;urilor – Editura: AdministraĹŁia de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs (5600, Loc. BĂŠkĂŠscsaba, piaĹŁa Szent IstvĂĄn, nr. 7, Tel.: +36- 20/229-5055) preĹ&#x;edinte Dr. GĂśrgĂŠnyi ErnĹ‘ RedacĹŁia: AdministraĹŁia de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs (5600, Loc. BĂŠkĂŠscsaba, Crângul SzĂŠchenyi, Centrul de Vizită al Văilor CriĹ&#x;urilor, +36-66/445-887) Redactor Ĺ&#x;ef: TĂłszĂśgi GyĂśrgy – Redactori coordonatori: Boldog GusztĂĄv, BonyhĂĄdinĂŠ PĂĄsztor EnikĹ‘, SĂşr EnikĹ‘ – redactor cordonator de onoare: Szelekovszky LĂĄszlĂł – redactor colaborator din România: Cristian HorgoĹ&#x; – Traducere: AsociaĹŁia Aqua Crisius Colaboratori: Ambrus RĂŠka, Czapp Zsuzsanna, FehĂŠr Éva – Redactor editorial, corectură: Prime Concept Kft. – Foto coperta spate: Palcsek IstvĂĄn Grafică: Natural Day Kft. – Lucrări tipografice: DĂźrer Nyomda Kft. (5700, loc. Gyula, Str. JĂłkai, nr. 5-7, Tel.: +36-66/466-844) ApariĹŁie: JudeĹŁele transfrontaliere din Ungaria Ĺ&#x;i România, 6 apariĹŁii gratuite de revistă de specialitate ĂŽntr-un interval de un an Ĺ&#x;i jumătate – Tiraj: 9200 ĂŽn limba maghiară Ĺ&#x;i 4000 ĂŽn limba română DistribuĹŁie: S.C. Editura Gyulai HĂ­rlap Ĺ&#x;i de DistribuĹŁie Nonprofit (5701, Loc. Gyula, PiaĹŁa PetĹ‘fi, Nr. 3, o.p.: 23., Telefon: +36/66/562-500) magazin@korosokvolgye.com – InformaĹŁii distribuĹŁie: info@korosokvolgye.com ConĹŁinutul integral al revistei este asigurat prin drepturi de autor. Copierea, preluarea informaĹŁiilor Ĺ&#x;i a conĹŁinutului fără permisiunea ĂŽn prealabil a editorului sunt interzise. Š 2012. AdministraĹŁia de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs Pagina web oficială al proiectului: www.magazin.korosnaturpark.hu „Periodica Văile CriĹ&#x;urilor – s-a realizat sub titlul: apariĹŁie informaĹŁională a CriĹ&#x;urilor, valorile naturale, culturale Ĺ&#x;i atracĹŁiile turistice al acestoraâ€? ĂŽn cadrul proiectului Programul de cooperare transfrontalier Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu), cu finanĹŁarea Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională Ĺ&#x;i co-finanĹŁat de cele două ĹŁÄƒri, Ungaria Ĺ&#x;i România. Obiectivul programului este apropierea mediului privat, public, comunitÄƒĹŁile Ĺ&#x;i actorii economici ĂŽn ajutorarea dezvoltării regiunilor implicate, construind pe forĹŁele regiunilor transfrontaliere. ĂŽn acest proiect, partenerul maghiar al AdministraĹŁiei de Dezvoltare Regională al AsociaĹŁiei KĂśzĂŠp-BĂŠkĂŠs este AsociaĹŁia Parc Natural al Văilor CriĹ&#x;urilor, iar partenerul român este AsociaĹŁia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius.

www.hungary-romania-cbc.eu www.huro-cbc.eu ConĹŁinutul acestei apariĹŁii nu reectă ĂŽn mod necesar poziĹŁia oďŹ cială a Uniunii Europene.

...mai mult de c ât o revis t a˘

Stimate Cititor! În calitate de președinte al Asociației Parcul Natural Valea Crișurilor, sper că prin primul număr al acestei reviste am reușit să oferim o mostră din toate acele valori deosebite de care putem fi mândri în Valea Crișurilor. Ne-am străduit să arătăm că zona străbătută de aceste râuri, cu tot cu multitudinea ei culturală, etnică și geografică, reprezintă un tot unitar în trecutul nostru, este un tot unitar în zilele noastre și va rămâne la fel și în viitor.

Articolele din primul număr, care abordează deseori subiecte și locuri extrem de diferite, scot bine în evidență faptul că această regiune pe care o apreciem, fie ca loc natal, ca loc în care trăim sau ca loc în care suntem oaspeți, este o superbă moștenire cu care trebuie să ne comportăm ca atare. Și asta nu se poate fără colaborare, fără constatări comune și fără să avem stabilite direcțiile de urmat. În acest sens, Centrul Kozep-Bekes este fără îndoială centrul dezvoltării Văii Crișurilor din Un-

garia. Bekescsaba, Gyula și Bekes, fiind cele mai mari localități din zona centrală a Bekes-ului, recunoscând necesitatea ambițiilor comune, încearcă să își unească forțele în primul rând în ceea ce privește dezvoltarea turistică. Deși aceste acțiuni au pornit în urmă cu mulți ani, rezultatele au devenit realmente palpabile începând cu anul 2012.

Progresul poate fi constatat mai ales în materie de turism activ; localitățile s-au implicat în extinderea și dezvoltarea serviciilor oferite, în îmbunătățirea infrastructurii rutiere și în mărirea numărului de evenimente în domeniul

Vedere asupra orașului Bekescsaba din turnul Bisericii Mici Evanghelice (Foto: red. CrisPer)

Va˘ ile Cris, urilor - Prefață turistic (cu precădere în ceea ce privește turismul pe bicicletă și cel acvatic).

Următoarea parte a planurilor comune este dezvoltarea în aceeași direcție a acestor localități, prin care, căutând de multe ori parteneriatul celuilalt, se merge pe ideea transformării propriilor împrejurimi – deci și a Văii Crișurilor – în zone atractive. Dintre aceste deziderate, în continuare, pot fi scoase în evidență cele legate de infrastructura rutieră, care ajută la interconectarea localităților cu locurile turistice sau care adaugă noi verigi în lanțul turismului activ. În afară de acestea, o importanță deosebită au acele inițiative care conduc la apariția de locuri complexe pentru diverse manifestări sau chiar centre multifuncționale pentru localnici și pentru vizitatorii care vin aici din alte părți.

Dar scopul nostru nu este numai crearea de noi valori. Prin accentuarea graduală a importanței produselor locale, prin sprijinirea accesului acestora pe piață – și, astfel, prin sprijinirea unui stil de viață sănătos și a celor care îl intermediază – considerăm că este importantă și îngrijirea trecutului. Prin conservarea zestrei noastre istorice, culturale și gastronomice, respectiv prin cinstirea tradițiilor noastre, putem

asigura nu doar păstrarea valorilor vechi, ci și reproducerea valorilor.

Pe lângă toate aceste direcții, în viitor va trebui să ne ocupăm și de conservarea valorilor noastre naturale, căci fără acestea nu prea putem să ne simțim bine în și în afara localităților noastre. Împădurirea terenurilor intravilane, amenajarea de parcuri și extinderea spațiilor verzi, dar și grija față de valorile locale, toate acestea au o importanță foarte mare. Iar ocrotirea elementelor naturale ale mediului înconjurător este o provocare pentru întreaga omenire, o datorie comună pentru noi toți și trebuie ca acest spirit să meargă mai departe ca mesaj pentru copiii noștri.

Am dori să facem din Valea Crișurilor, această zonă fără pereche, un loc dezvoltat și cunoscut nu doar pentru noi, ci, din punct de vedere turistic, și la nivel european.

Luând în considerare aceste puncte de vedere, oferim Cititorului al doilea număr al revistei în speranța că valorile vechi și noi puse în pagini vor constitui din nou o plăcere.

Vantara Gyula

deputat primar al Municipiului Bekescsaba

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Tószögi György

Crișuri, încotro?

A găsi răspunsuri la această întrebare nu înseamnă timp pierdut. Ba chiar se impune acum găsirea de răspunsuri, având în vedere că se apropie noul ciclu de depunere de proiecte pentru finanțări destinate proiectelor menite a dezvolta regiunea și a revigora turismul și pentru că este nevoie de popularizarea Văii Crișurilor. În virtutea posibilelor răspunsuri, în premieră, în noiembrie 2012 s-au așezat la masă o parte a celor interesați de subiect. S-a dorit stabilirea pașilor de urmat spre un debușeu pozitiv.

Participanții la discuția de la Centrul de Vizitare Valea Crișurilor, ascultând diferitele puncte de vedere, și-au dat seama rapid de faptul că sarcina asumată este extrem de dificilă. Problemele de toate genurile, scopurile și interesele diferite fac în așa fel încât nu e ușor să ajungi la un sistem de puncte de vedere unitare și cuprinzătoare. Iar situația e atât de dificilă încât la prima dezbatere nici nu s-a putut vorbi despre chestiuni concrete.

Câteva exemple de probleme ridicate la discuție și care ating subiectul Văii Crișurilor: – calitatea apei Crișurilor (debit mic în cursul verii, plante acvatice provenite din canalizare, descoperirea și anihilarea surselor de poluare) – nivelul scăzut (în prezent) al betonării digurilor și necesitatea acesteia mai ales în vederea dezvoltării turismului pe două roți (cu bicicleta) – ameliorarea infrastructurii care-i deservește pe cei care fac turism pe apă – realizarea de puncte de observație – mărirea populației piscicole (efectele nocive ale pescuitului industrial, braconajul, scări pentru pești) – defrișarea din zonele montane – aratul pajiștilor – starea castelelor și parcurilor de la castele – închiderea/îngrădirea zonelor de păduri din Alfold în scopul conservării faunei sălbatice – circulația pe apă (efectele folosirii ambarcațiunilor în scop sportiv) creșterea cantităților de deșeuri din plastic în râuri

Ședință la Centrul de Vizitare Valea Crișurilor

Cei prezenți la consfătuire sunt de acord că, înainte de toate, este nevoie de fixarea unor principii de observare care să contureze din start căile de urmat. S-a punctat necesitatea prezervării și înnoirii valorilor, dar și despre îmbunătățirea condițiilor de mediu în ceea ce privește Crișurile, ape curgătoare care reprezintă venele peisajului. De asemenea, specialiștii au căzut de acord că direcțiile de dezvoltare a Văii Crișurilor nu ar trebui mulate pe nevoile turismului, ci invers. O astfel de abordare poate garanta menținerea acelor valori pe care se poate construi un viitor. Ca primă măsură, așadar, merită stabilite principiile de bază, care trebuie să fie comunicate în chip de poziție unitară. Dar, pentru ca toate acestea să se poată realiza, este nevoie de luarea în evidență a problemelor care reprezintă provocări în ceea ce privește subiectul Văii Crișurilor. Asta nu înseamnă numai dezgroparea unor chestiuni privind mediul, istoria, cultura etc., ci și a celor mai importante problematici, iar apoi stabilirea obiectivelor concrete.

Cele trei Crișuri în apropiere de Mezotur

Va˘ ile Cris, urilor - Teme ac tuale În a doua parte a discuției, participanții au elaborat un chestionar intitulat „Plan de dezvoltare a Văii Crișurilor”, cu ajutorul căruia vor fi adunate informații necesare, păreri și propuneri, rapid și eficient. În urma analizei documentelor (răspunsurilor), va fi creionată o imagine cu siguranță extrem de complexă despre factorii care pot ajuta la găsirea răspunsului la întrebarea din titlu: Crișuri, încotro?

Foto: Tószögi György

Documentația care va fi întocmită se va axa pe următoarele puncte de vedere: Nominalizarea domeniului de dezvoltare sau a problematicii: – natură, cultură, turism, altul Scopul propunerii de dezvoltare: – grupuri țintă, direcții principale Cum rezolvă problema dezvoltarea?

– prin proiecte locale/regionale – eventual transfrontaliere (maghiar-român), respectiv în chestiuni de mediu, sociale, de societate, economice și altele Efectele pescuitului industrial, îmbunătățirea calității apei, asfaltarea digurilor, dezvoltarea unei infrastructuri care să servească turiștii care fac ture pe ape – doar câteva exemple dintre problemele despre care s-a discutat

Motivarea propunerii de dezvoltare: – detalierea problematicii de pornire, a punctelor de vedere Prezentarea părților mai importante ale dezvoltării: – acțiuni concrete, rezolvări și metode de implementare – eventualitatea necesității unui proiect și/sau a unui studiu, elementele de conținut ale acestora (investiții imobiliare, este sau nu nevoie de implicrea instituțiilor de specialitate etc.)

Rezultatele dezvoltării, efectele, aspectul inovativ, sustenabilitatea: Rezultatele dezvoltării, efectele, aspectul inovativ, sustenabilitatea: – rezultatele la care se poate ajunge prin dezvoltare, efecte pe termen scurt și lung (economic, social, protecția mediului, natură etc), evidențierea punctelor de vedere referitoare la sustenabilitate Propuneri de parteneri colaboratori: – administrații locale, organizații profesionale și civile, instituții etc.

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Cristian Horgoș

Proiect amplu de cercetare a Crișului Repede și a Crișului Negru Un proiect pe cât de amplu pe atât de necesar va fi derulat pe parcursul a 36 de luni, până în 2014, de Asociaţia Pescarilor Sportivi (APS) Aqua Crisius Oradea, pentru şase situri Natura 2000. După cum a anunțat la lansarea din luna octombrie 2012, preşedintele Aqua Crisius, Mihai Togor, chiar şi titlul proiectului este amplu, prevăzând „Elaborarea Planurilor de management, măsuri de management integrat şi întărirea capacităţii instituţionale de administrare” a celor şase situri de interes comunitar.

Valoarea proiectului finanţat de Uniunea Europeană (90%) şi Guvern (10%) este de 2.466.000 lei, din care aproape jumătate se va aloca pentru instituţiile de cercetare care vor câştiga licitaţiile pentru serviciile de studiu ştiinţific a siturilor. „În urma studiilor vor fi stabilite toate speciile şi habitate din aceste situri. Potrivit normelor în vigoare, ar exista 104 specii şi 11 habitate. Dar ca şi

custozi ai siturilor vizate, am găsit mai multe specii, doar că acestea trebuie dovedite ştiinţific. Odată întocmite, planurile de management vor stabili măsurile pentru conservarea în stare favorabilă a speciilor şi habitatelor. În 2012 va fi angajat şi un biolog care va superviza activităţile de cercetare”, a explicat Mihai Togor.

Activitatea de cercetare se va desfăşura pe o suprafaţă totală de 11.413 hectare de teren şi se va concretiza prin realizarea a 31 de studii, 18 baze de date, 42 de hărţi şi 29 de hărţi în format GIS. Astfel, se va realiza o amplă cartare a siturilor și se vor identifica habitate și specii, inclusiv zonele de migrare, unde este cazul. Hărțile vor fi complexe, cuprinzând și proprietarii de terenuri, aspecte geo-morfologice și hidrografice.

După ce vor fi gata, planurile de management vor trebui avizate de Agenţia de Protecţia Mediului. Apoi se vor organiza dezbateri publice în toate localităţile de pe teritoriul ariilor protejate din proiect. Astfel, vor fi organizate 28 de evenimente de consultare publică la care va fi cerută părerea a circa 1950 de persoane, distribuindu-se și 2.000 de pliante informative despre Natura 2000. La final, planurile de management vor ajunge la Ministerul Mediului și Pădurilor, pentru a fi aprobate. Odată adoptate, ele vor deveni obligatorii pentru administraţiile publice locale din zonele respective și pentru toate persoanele care vor desfășura activități în siturile Natura 2000.

Vizează specii „noi” Întrebat de speciile observate dar neincluse încă în formularele standard ale siturilor, preşedintele Aqua Crisius Scopul principal al proiectului este protejarea speciilor și habitatelor din siturile Natura 2000 administrate (Imaginea de jos: Cheile Borzului în Defileul Crișului Negru.

Stânga: În sectoarele românești a Crișurilor, una din speciile de pești des întâlnite este CLEANUL)

Va˘ ile Cris, urilor - Teme actuale

Andrei Togor- manager proiect, Mihai Togor- președinte APS AQUA CRISIUS (beneficiarul proiectului) și Georgiana Vlasasistent manager proiect, la conferința de presă de deschidere a proiectului. ne-a răspuns astfel: „Sigur că mamiferele sunt mai spectaculoase. Am găsit urme şi chiar locuri de hrănire pentru vidră. Sunt sigur că mai există râs şi capră neagră în Valea Iadei. La fel, apar ursul şi lupul, cel puţin în tranzit prin Valea Iadei. Dintre păsări am remarcat pescărelul albastru, inclusiv în Oradea, pe Insula de pe Splaiul Crişanei.

Cred că există foarte mulţi fluturi neincluşi în formularul standard, îndeosebi pe Valea Fluturilor din Defileul Crişului Negru. Mă aştept şi la reptile şi batracieni necatalogaţi.

Dintre plante, e posibil să descoperim specii edemice, precum liliac carpatin pe Valea Iadei sau bujor banatic în Defileul Crişului Negru”.

Lebăda bate Egreta Vorbind despre speciile invazive, Mihai Togor a surprins asistenţa subliniind că prezenţa lebedelor este una graţioasă, dar nedorită de apărătorii bio-diversităţii. Motivaţia oferită este că lebăda este o pasăre agresivă, care îndepărtează, de pildă, Egreta Mare. Ori Egreta Mare se hrăneşte şi cu specii invazive, precum somnul pitic, bibanul soare sau carasul, pe când lebăda nu.

Dealtfel, unul din obiectivele proiectului este reducerea cu 75% a populaţiilor de peşti invazivi. În schimb, după estimarea populaţiei piscicole a Crişului Negru, acesta va fi repopulat şi dotat cu praguri de trecere care să permită migraţia peştilor peste baraje. „Unele specii se degradează

Siturile Natura 2000 din proiect: ROSCI 0049 Crişul Negru (cu suprapunerea cu ROSPA 0014 Câmpia Crişului Alb şi Crişului Negru) ROSCI 0050 Crişul Repede amonte de Oradea + ROSPA 0123 Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede ROSCI 0061 Defileul Crişului Negru (cu ariile protejate de interes naţional 2.174 Defileul la Borz, 2.176 Vf. Cârligaţi şi 2.178 Dealul Păcău) ROSCI 0104 Lunca Inferioară a Crişului Repede ROSCI 0068 Diosig ROSCI 0262 Valea Iadei (cu suprapunerea cu ROSPA 0115 Defileul Crişului Repede – Valea Iadului)

Insula pe Crișul Repede în zona Splaiul Crișanei- Oradea genetic până la extincţie fiindcă nu pot migra. Colegi din străinătate ne-au oferit gratuit proiectele tehnice ale construcţiilor care permit urcarea în amonte pentru depunerea icrelor”, a spus Togor.

Echipament anti-braconaj Întrebat despre punctele nevralgice ale siturilor de pe Crişuri, responsabilul Aqua Crisius a enumerat extracţia ilegală de balastru, braconajul piscicol cu plase şi tăierile ilegale de arbori. „Am documentat dosare penale pe toate cele trei aspecte. În paralel, am reuşit în ultimii doi ani să conştientizăm agenţii economici privind normele de mediu necesare balastierelor.

Iar pe linia braconajului piscicol, care are un impact major asupra mediului, am observat şi folosirea unor echipamente ilegale aduse din Ucraina”, a spus Togor. În lupta contra braconajului, Aqua Crisius se va dota, prin acest proiect, cu echipamente moderne de observaţie: binocluri militare şi cu infraroşu, camere foto și video, aparatură de detectare subacvatică etc.

Cât despre efectele planurilor de management, responsabilii Aqua Crisius au explicat că măsurile şi regulamentele vor fi aduse la cunoştiinţa publicului.

Ca manager de proiect Andrei Togor, specialist în ihtiologie, a precizat că rolul Unităţii de Implementare a Proiectului este „să asigurăm termenele, continuitatea şi fluxul activităţilor din proiect”, beneficiar fiind, în calitate de custode a siturilor, APS Aqua Crisius.

Totodată, Andrei Togor și-a exprimat speranța că, în 2013, după un an de muncă, se vor putea prezenta public un prim pachet de rezultate concrete.

Atenționare pentru alți custozi Prezent la conferința de lansare a proiectului, Gheorghe Raţiu, comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, a completat: „Din păcate, nu toţi custozii de arii protejate îşi respectă obligaţia de a atrage fonduri europene pentru realizarea planurilor de managent care să le ofere cadrul legal de monitorizare și conservare a acestor zone. În astfel de cazuri, Garda de Mediu Bihor va demara procedurile de retragere a dreptul de custodie”.

Conform directivelor europene de mediu, până la finele anului 2015 România va trebui să aibă aprobate 150 de planuri de management al ariilor naturale protejate Foto: Cristian Horgoș, Horgos Zsolt

...mai mult de c ât o revis t a˘ 4

IV.

SZEGHALOM

6 I. II. SZARVAS

13 8

10 MAKÓ

SARKAD

III.

BÉKÉSCSABA OROSHÁZA

HÓDMEZÕVÁSÁRHELY

1

VÉSZTÕ

BÉKÉS

7 SZENTES

2

GYOMAENDRÕD

3

12

Parcul Național Koros-Maros

Scris de: KMNP

GYULA 5 KÉTEGYHÁZA

Parcelele și zonele ocrotite ale Parcului Național Koros-Maros

1. Micul Sarret 2. Pusta cu copaci de la Belmegyer TÓTKOMLÓS 3. Pusta Magor MEZÕ4. Pustele de la Devavanya și Ecseg KOVÁCSHÁZA 5. Pusta de la Kigyos 9 11 6. Zona inundabilă a Crișului 7. Cserebökény

8. Lacul alb de la Kardoskut 9. Pustele de la Csanad 10. Zona inundabilă a Mureșului 11. Pășunea loessică de la Tompapuszta 12. Pășunea de la Șanțul tătăresc 13. Pășunea de la Csorvas

I. Zona de Ocrotire Naturală a Arboretului de la Szarvas II. Zona de Ocrotire Naturală a Parcului istoric de la Szarvas III. Zona de Ocrotire Naturală a Pădurii cu Melci de la Denesmajor IV. Zona de Ocrotire Naturală Lacul Albastru de la Szeghalom

Parcul Național Koros-Maros (PNKM), respectiv Administrația care se ocupă de gestionarea sa pe linie de ocrotire a naturii, a apărut în 16 ianuarie 1997 drept al 7-lea parc național din țara noastră. Scopul lui încă de la început a fost prezervarea comorilor peisagistice și naturale din zona de sud de dincolo de Tisa.

Zona de acțiunea a Administrației se întinde pe vreo 800.000 ha, incluzând partea de la Tisa spre est a județului Csongrad, unele teritorii ocrotite de luncă (Crișul Triplu, Hortobágy-Berettyó) din Jasz-NagykunSzolnok, respectiv întrebul județ Bekes.

Instituția se mai ocupă, pe lângă parc, de 4 regiuni de ocrotire naturală, de 10 lacuri sărate (szikesto) și 573 de măguri. Rețeaua Natura 2000 se întinde pe 150.646 ha, iar PNKM se ocupă de 41 de suprafețe de aceste gen.

Zona situată de-a lungul frontierei de stat dintre Ungaria și România a generat o colaborare activă și permanentă. Mulțumită acesteia s-a reușit din surse internaționale (Programul Phare CBC) s-a reușit înființarea pe partea română, a Parcului Natural Valea Mureșului (Arad – Pecica) și a Parcului Natural Cefa (Pădurea Rădvani).

PNKM are o suprafață totală de 52.125 ha, din care aproximativ 6.419 ha reprezintă categoria ocrotită, 61 ha sunt rezervații silvice, iar 5.486 ha înseamnă ape sălbatice de importanță internațională ocrotite prin Acordul de la Ramsar.

Parcul național este format din 13 mozaicuri menite a păstra pentru generațiile viitoare câte o bucată din acele habitate caracteristice care au supraviețuit în zona peisajului vechi, de ape curgătoare, de mlaștini și de stepe.

Unul dintre grupurile principale ale comorilor regiunii este format din pădurile, vegetația ierboasă și vietățile din zona Crișurilor și Mureșului.

Printre viețuitoarele apelor liniștite regăsim vidra ocrotită (Lutra lutra), dintre păsările care cuibăresc permanent amintim barza neagră (Ciconia nigra), codalbul (Haliaeetus albicilla) și gaia neagră (Milvus migrans).

Cealaltă formațiune importantă de habitate se leagă de marile întinderi de pustă, pe care întâlnim limanuri (Bolboschoenetalia), dar și

stejăriș de nisip (Festuco pseudovinae – Quercetum). Dintre plante, specii precum roșcuța (Adonis volgensis), salvia (Salvia nutans) sau trifoiul (Trifolium subterraneum), în țara noastră, nu trăiesc decât în PNKM. Totodată, se consideră că sunt specialități botanice cele mai mari stocuri de narcise de toamnă (Sternbergia) și de viorică de toamnă (Scilla autumnalis); acestea, împreună cu speciile enumerate înainte, sunt rămășițe ale epocii de gheță

Dansul de împerechere al dropiei durează din aprilie până la începutul lunii mai. Foto: Motko Bela. În afară de plante, bineînțeles că găsim aici rarități și în ceea ce privește animalele: musculița (Sphyracephala europaea) sau melcul cu solzi (Hygromia kovacsi) trăiesc doar aici. Dar tot în această zonă și-au găsit locul cele mai însemnate populații de melc de banat (Chilostoma banatica), de fluture-bufniță (Gortyna borelii), de fluture-bufniță cu pieptene (Dioszeghyana schmidtii) și de fluture de stepă (Catopta thrips).

Zestrea de păsări a parcului național este de importanță internațională, o serie de specii care cuibăresc făcând parte din această categorie: șoimul dunărean (Falco cherrug), acvila de câmp (Aquila heliaca), vânturelul de seară (Falco vespertinus), lopătarul (Platalea leucorodia), cocorul (Grus grus), categoria Charadriiformes și gâștele sălbatice (Anseriformes).. De asemenea, putem menționa cea mai mare pasăre de uscat din Europa, dropia (Otis tarda), cea care e animalul-simbol al parcului.

De la înființare, Administrația consideră drept sarcină importantă întreținerea și dezvoltarea relațiilor sociale, motiv pentru care, prin atragerea de surse prin proiecte, a realizat centrele de vizitare destinate primirii celor interesați împărțind în mod adecvat teritoriul. Astfel, Centrul de vizitare a Văii Crișului (2002) de la Szarvas, cel de la Rehely (2002) din Devavanya, Centrul Bihari Madarvarta (2007) de la Biharugra și Muzeul Pusztakozponti de la Kardoskut sunt gata pentru primirea vizitatorilor.

Foto: red. CrisPer

Va˘ ile Cris, urilor – Natur ă - Atr ac ţii turistice

Centrul de Vizitare din Valea Crișului La Szarvas, lângă sediul Administrației Parcului Național Koros-Maros s-a realizat Centrul de vizitare de pe Valea Crișului, în care doritorii sunt așteptați cu expoziții de orcrotire a naturii, cu programe diverse și cu servicii.

Expoziția permanentă a Centrului face cunoscute comorile naturale ale zonei de sud de dincolo de Tisa. Simezele de pe cele două nivele prezintă modul de formare a regiunii, după care se oprește asupra concret asupra valorilor parțial sau foarte ocrotite. Expoziția poate fi vizitată în timpul programului cu publicul de la Centru, putând fi solicitată și ghidare adecvată. În anii trecuți, în afară de expoziția permanentă, acest loc a găzduit și mai multe evenimente ocazionale. Vizitatorii pot vedea fragmente din expoziția „Epoca de Ghiață și Prădătorii” a Muzeului de Științe ale Naturii din Ungaria, excelente fotografii din natură ale lui Mate Bence, dar și expoziția interactivă din acest an, care a prezentat migrația păsărilor.

Pădurea Anna de 26 ha, care învăluie complexul de clădiri, are proprietăți unice și reprezintă valori deosebite, căci pe lângă partea le-

Expoziție despre migrația păsărilor gată de mediu, sunt importante și castelul Csaky-Bolza și parcul castelului, ca și amintiri de istorie culturală. Pe aleea care pornește de la clădirea principală pot fi cunoscute plantele originale din zona inundabilă, dar și grădina Bolza și lumea surprinzător de bogată a vietăților de aici.

Castelul și parcul aferent sunt locuri pentru odihnă și relaxare, fiind în același timp sursă de experiențe estetice și un foarte bun loc de predare.

Aleea didactică din pădurea Anna are lucruri de arătat în orice anotimp, dar își arată poate cea mai frumoasă față în perioada aprilie-mai. Crângurile și parcurile de la Szarvas și din împrejurimi, arboretul și pădurea Anna reprezintă habitate deosebite în cadrul zonelor cu vegetație din Ținutul de Jos (Alfold). Mulțumită condițiilor naturale favorabile, mai multe specii de păsări de pădure își fac cuib aici; acestea, primăvara, oferă un acompaniament perfect cu trilul lor pentru observarea naturii aflate în trezire. Fac pui aici specii precum privighetoarea, cinteza de pădure, Phylloscopus collybita, presura galbenă, dar și mai multe variante de ciocănitoare (ciocănitoarea verde, cea neagră și Jynx torquilla. Vizitatorii care se plimbă în liniște se pot întâlni cu căprioare, iepuri de câmp și chiar și cu veverițe. Lângă alee, grădina de plante medicinale este o proveliște minunată în sine, însă oferă și posibilitatea ca cei interesați să învețe lucruri grație activităților școlare și programelor bazate pe plantele de acest tip. Multe evenimente din oferta de programe a conducerii parcului ajung să aibă loc în cadrul Centrului și în zona din apropiere.

Pe lângă programele tradiționale – Noaptea Privighetorii, Noaptea Sf. Ivan sau Turul de cunoaștere a Ciupercilor -, ajung în ofertă și noi manifestări.

Există posibilitatea închirierii de biciclete nu numai în cazul drumețiilor organizate care pornesc de aici, dar și pe tot parcursul sezonului ecologic.

Program: de la 1 aprilie până în 31 octombrie, zilnic între orele 9 – 17, cu excepția zilei de luni. În caz de grupuri mai mari sau/și de solicitări speciale, sosirea la Centrul de vizitare ar trebui anunțată în prealabil în vederea punerii de acord.

Foto: Tóth Judit, red. CrisPer

Aleea didactică din pădurea Anna e o destinație favorită a excursiilor școlare

...mai mult de c ât o revis t a˘

Scris de: Tóth Tamás

Regiunea Crișului Triplu Peisajul născut de râuri Stimate cititor, să ne jucăm un pic cu imaginația! Aeronava noastră zboară chiar acum deasupra liniei albastre a Crișului Triplu. E primăvară timpurie. Râul a ieșit din matcă și inundă înghesuit între diguri; la marginea terasamentelor, sălcii bătrâne cu vergi roșiatice dau din cap.

Dincolo de diguri, peisajul învie și pe terenurile iundabile de altădată. Apele de interior redesenează vechile cursuri, urmele brațelor moarte, iar trestia e suflată de un vânt domol. Printre terenurile arate, pe ici-colo, pete de pustietate saline fac mai pestriță imaginea. Doar de aici, de sus, putem vedea imaginea veche a peisajelor, doar de aici din înălțimi putem înțelege că acest peisaj a fost creat de râuri mereu schimbătoare, în creștere sau în descreștere, galbene din cauza aluviunilor sau străveziu de curate.

Râurile lucrează în continuu: construiesc recifuri, spală maluri, adâncesc cotituri, își schimbă matca, își răspândesc aluviunile. Mulțumită acestora, văile râurilor asigură diversitatea habitatelor și bogăția oportunităților de/la viață.

Pe vremuri, capetele zonelor inundabile ale Crișului Triplu erau formate din crânguri de stejar-ulm-frasin

Apa Crișului Triplu în zona Bekesszentandras

și câmpii, la marginea cursurilor de apă erau crânguri de sălcii și de plopi și mai erau și mlaștini. Pe brațele moarte luceau suprafețe deschise de apă colorate cu broscăriță și cu nuferi, iar în bazinele mai adânci erau frasini și sălcii. În urma intervenției omului, azi nu mai este nici urmă de această imagine romantică de odinioară. De la sfârșitul secolului al 19-lea, Crișul Triplu curge însoțit de diguri artificiale, iar dincolo de acestea caracteristice sunt terenurile agricole lucrate intens. Reformarea peisajului au dus la modificarea florei și faunei locului și la sărăcirea acestora; comunitățile de plante și de animale din zonele inundabile de pe vremuri nu au mai supraviețuit decât într-o foarte mică măsură, pe partea salvată. În urma regularizărilor hidrotehnice, particularitatea peisajului secund din lunca Crișului Triplu este că habitatele naturale și cele apărute în urma intervențiilor umane se regăsesc împreună. Partea verde a luncii din împrejurimi, aflată în vecinătatea monoculturilor mai pustii, oferă posibilitatea înmulțirii, trecerii și răspândirii pentru multe specii.

O veche dorință a oamenilor iubitori de natură, obținerea statutului de zonă ocrotită pentru lunca Crișului Triplu, a început să se concretizeze la sfârșitul anilor 1970. Primul

Va˘ ile Cris, urilor – natur ă

Barajul de la Bekesszentandras, vedere dinspre apă

pas l-a constituit ocrotirea porțiunii din județul Bekes, în 1979, după care a urmat tronsonul din Szolnok, până la Kunszentmarton, în 1980. Partea dintre Kunszentmarton și Szelevény a primit protecție oficială în 1987 și așa au apărut cele 6.400 de hectare unitare cunoscute sub denumirea de Suprafață Ocrotită din Valea Crișurilor. După o pauză mai lungă, procesul a continuat în 1995, când porțiunile de Criș aparținând de orașele Csongrad și Szentes au devenit ocrotite de autoritățile locale. După înființarea Parcului Național Koros-Maros, lunca Crișului Triplu a devenit parte a parcului cu cele 6.700 de hectare, sub numele de zonă inundabilă a Crișului.

linii de țărm cu caracter. Apa curge mai repede, iar din cauza ieșirilor din marcă a Tisei nivelul apei fluctuează mult. Habitatele și crângurile din zonele inundabile sunt considerate a fi în pericol și la nivel european. Păduricile, mlaștinile de apă dulce și liniștitele brațe moarte au dispărut aproape integral din zona Alfold, care, pe vremuri, era împânzită de ape curgătoare. Tocmai de aceea, sistemul Crișurilor este și azi un coridor ecologic important. Lunca Crișului Triplu, formată dintr-un mozaic de câmpii, crânguri, terenuri agricole, brațe moarte și terasamente, este o verigă importantă în lanțul habitatelor acvatice din partea de sud de dincolo de Tisa, nu doar din punct de vedere peisagistic, ci și din punct de vedere al valorilor botanice și zoologice. Totodată, zona ajută prezervarea biodiversității. Zestrea bogată de vietăți de aici joacă un rol important în păstrarea și înnoirea habitatelor acvatice devenite labile în urma intervențiilor omului. Și de aceea e important să păstrăm habitatele din lunci. Starea de acum și din viitor a acestora și relațiile ecologice ale acestora sunt determinate, pe lângă factorul uman, de condițiile de albie și de inundabilitate.

Copaci uriași și piticii din nămol

Chiar și în secolul al 19-lea, Crișul Triplu semăna mai mult cu un curs de apă șerpuind leneș decât cu un râu viu, adevărat. În schimb, în matca îndreptată și scurtată prin lucrările de regularizare, viteza apei s-a mărit, iar relieful fundului s-a schimbat, așa că râul și-a schimbat aspectul.

Datorită activității barajului de la Bekesszentandras, partea superioară a râului curge mai încet, cu un nivel echilibrat, semănând cu o apă stătătoare. În această zonă, pe marginile albiei apare vegetația de mlaștină.

Partea inferioară este caracterizată prin maluri înalte și

Să începem cunoașterea viețuitoarelor din luncă cu prezentarea habitatelor și a florei de aici. Am putea crede că râul nu mai are lucruri interesante pentru noi, deși când seceta verii scoate apa din albia principală, pe marginile tot mai largi apar formații de plante minuscule. De multe ori, semințele lor dorm cu anii așteptând momentul potrivit pentru trezirea la viață. Oamenii de știință au denumit această floră drept Bolboschoenus maritimus de nămol.

Printre aceste plante se numără și specia coșaciul răsucit, pe care știința nu a văzut-o de zeci de ani. De câțiva ani, însă, exemplarele au apărut de-a lungul Tisei și în albia Crișului.

Dintre brațele moarte din luncă, foarte importante sunt cele de tip „sanctuar”, care păstrează comorile naturale rămase din fostul „tărâm al apei sălbatice”. Prezența apei și a umezelii din aer face ca vegetația de mlaștină și de malul apei să fie extrem de bogată, plantele acoperind în multe locuri suprafața apei. Ici-colo, peste covorul gros de ierburi de baltă, de strugurii broaștei și de broscăriță se ridică flori galbene și albe (nufăr galben, otrățel de apă etc.). În

Dincolo de diguri mai pot fi descoperite câteva ferme frumoase

Ghiocelul bogat de vară în luncă

Coridoare și rețele – condiții naturale în lunca actuală a Crișului Triplu

Re giunea Cr ișului Tr iplu

Brațele moarte de tip sanctuar sunt numite și „țara apei sălbatice”

apa puțin adâncă de la margine se dezvoltă o vegetație de mlaștină aparte, „stufărișul pitic”. Într-un astfel de mediu trăiește rărita specie Coada Calului de Apă pe brațul mort de la Gyigerzug, respectiv Obligeana ocrotită pe malul brațului mort Aranyosi. În multe locuri, brațele moarte au pe margine crânguri de salcie și plop sau păduri bătrâne care, din cauza apelor rămase după revărsări, seamănă cu pădurile de mlaștină de odinioară.

Pe alocuri, formațiunile de copaci bătrâni sunt acoperite ca și cu un văl de vița sălbatică ocrotită și ea. În pădurice putem găsi și plop negru. Primăvara, la marginea pădurii e în floare Ghiocelul bogat de vară. Habitate valoroase mai sunt și câmpurile îmbrățișate de brațele moarte. La început de vară, vântul împrăștie pe acolo miros de flori. E o splendoare pentru ochi cavalcada de culori diverse ale plantelor. Poate cea mai frumoasă zonă cu arbori este cea de la Ocsod, Alomzug-ul. Particularitatea vegetației din rambleuri este că trăiesc împreună aici specii care preferă zonele expuse și specii care sunt mai întâlnite în locuri umbroase și umede.

ape repezi. Pe valea apei mai sunt și exemplare de broască de pădure și de brotaci. Dintre reptile, pe malul încălzit al brațului mort își depun ouăle țestoasa de mlaștină și șarpele de casă.

Principala valoare zoologică a mozaicului habitatelor din luncă este dată de comunitățile de păsări. Putem vedea de multe ori vânâd deasupra apei rândunelele care își cresc puii pe malurile abrupte ale râului, iar uneori apare în fața noastră și nestemata vie a apelor: pescărușul albastru. Pe marginea brațelor moarte, pe trunchiurile de copac răsturnate în apă, stârci obișnuiți și stârci cenușii își așteaptă înmărmuriți prăzile. Mai rar, avem ocazia să vedem și câte un stârc purpuriu care se cuibărește la baza stufărișului. La fel de rare sunt și exemplarele fricoase de cristei de baltă. În păduricile cu arbori de esență moale sunt frecvente speciile de păsări care locuiesc în scorburi. Aceste habitate au un rol important și în migrația păsărilor cântătoare.

Iarna, în pădurile înzăpezite și pierdute în ceață, glasurile

Paradisul păsărilor Este bogată și fauna din habitatele umede ale luncii. În apele stătătoare călduțe și puțin adânci își găsesc locul specii piscicole din lumea de odinioară a apelor (ex.: țiparul, boarca). Alte specii sunt cele care preferă curenții apelor (ex.: ghiborțul) sau cele care trăiesc în zonele cu

Stârcul cenușiu e o pasăre obișnuită a luncii

Sălcii în decantorul din luncă

cetelor de păsări consumatoare de semințe și de insecte sunt cele care rup tăcerea.

Din păcate, din marile colonii de stârci din zona inundabilă, acum doar o mică parte a mai rămas pe malul brațului mort de la Ozenzug. Din fericire, însă, s-au stabilit în pădurile Crișului Triplu trei specii de păsări ocrotite.

Barza neagră e o pasăre grijulie. În perioadele de înmulțire de abia apare la orizont, dar putem urmări grupurile în timpul migrației de toamnă. Gaia neagră se hrănește mai ales cu pește și își face cuibul la marginea brațului mort al râului. Și vulturul pescar se hrănește primordial cu pește, dar iarna, când apele sunt înghețate și gâștele sălbatice se retrag în grup pe Criș, și acestea sunt urmărite cu interes de aceste păsări uriașe. Dintre mamifere amintim liliecii care vânează la asfințit. Liliacul de baltă, cel de apă și cel cu aripile dure se înmulțesc și își petrec iernile în copacii

Va˘ ile Cris, urilor – natur ă bătrâni și noduroși. De asemenea, vidra cea ocrotită este și ea prezentă în luncă, constituind o valoare zoologică importantă.

Probleme și soluții Nu putem nega că cea mai mare problemă ecologică a luncilor râurilor din Ungaria este răspândirea agresivă a vegetației care nu se potrivește acolo. În lunca Crișului Triplu, cea mai mare suprafață este ocupată de acea amorfă arbustivă care provine din America de Nord, dar la fel de mult se extind frasinul american, arțarul american și

Instalația de abur de la Peres (monument)

Pășunatul din interiorul digurilor este tratament de protecție naturală și mod vechi de peisagistică

vița sălbatică. Conducerea Parcului Național Koros-Maros încearcă să întrețină acest teren și să-i îmbunătățească situația ecologică prin diverse metode: pășunat, cosire, reîmpădurire cu specii originale. Probleme existente, însă, nu pot fi rezolvate decât prin revigorarea diverselor forme vechi ale utilizării peisagistice.

Amintire de istorie culturală Valorile de istorie culturală a luncii Crișului Triplu pot fi grupate în două. În prima grupă intră amintirile amenajărilor hidrotehnice. Există multe case ale vanelor, construcții diverse și ecluze de-a lungul barajelor de apă-

rare. Dintre acestea, o importanță industrială deosebită au barajul și ecluza de la Bokeny, construite între 1905 și 1907 pe baza proiectelor profesorului Zielinszky Szilard. Aceasta este prima construcție hidrotehnică pe bază de fier beton din țara noastră. La fel de mare a fost importanța barajului de la Bekesszentandras, care a contribuit la dezvoltarea agriculturii bazate pe sistemul de irigație, în anii 1940.

Ne încântă privirea și instalațiile pe bază de aburi, în regim de monument, de la Bekesszentandras și Peres. În clădirea din cărămidă roșie de la Peres putem admira tehnica de vârf din „fericitele vremuri de pace”.

Al doilea grup de amintiri de istorie culturală este format din memoriile legate de cultura tradițională țărănească. Este de înțeles că sunt puține ferme în zona de luncă, dar mergând cu bicicleta de-a lungul digurilor mai putem observa unele clădiri agricole și ferme văruite, cu ale lor țigle roșii sau cu acoperișuri din stuf. Stilul străvechi de gospodărire dispare. Până și uneltele acesteia mai pot fi văzute doar în muzee. Poate, totuși, putem spera în renaștere, căci prin zonă se văd în tot mai multe locuri specii de animale originale ungurești, câini puli și ciobănești maghiari, bovine și ovine ungurești.

Foto: Tóth Tamás, Boldog Gusztáv, Tószögi György

Gaie neagră, nufăr galben, păianjen-plută

Barajul de la Bekesszentandras

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Boldog Gusztáv

Ceva s-a schimbat...

O Ciuful de pădure de livadă puiază într-o ladă pe un balcon dintr-un cartier din Gyula

Când, în sfârșit, a venit vacanța mare iar părinții mei au apărut cu mașina familială pentru a mă duce la bunici (la aer curat), din cartierul aflat în construcție în plin avânt al socialismului, ei bine atunci încă vrăbiile de casă își făceau cuib în copac. Mașina Skoda 1000MB ocolea cu grijă, pe străzile din Kunagota, urmele lăsate peste tot de ciurda de vaci cu ugerele pline, după care s-a oprit în fața căsuței și așa a început întreaga descoperire estivală. Memoria de „scufundător în natură” începe cam de aici. Nu au trecut decât de 4 ori 10 ani de atunci, dar schimbarea se vede cu ochiul liber. Pe drumuri nu mai circulă automobile Skoda 1000MB, nici ciurdele nu mai lasă urme, iar majoritatea vrăbiilor s-au mutat sub streșini.

Pentru a urmări procesele care au loc în natură, este nevoie ori de date științifice, ori de memorie excepțională. Aceste schimbări nu respectă o viață de om, ci pot fi măsurate numai în pași temporali inimaginabili. Nu putem avea amintiri despre cum era zona Crișului atunci când râurile încă nu au umplut regiunea Alfold. În schimb, despre modificările survenite în urma regularizărilor cursurilor de apă și în urma schimbările peisagistice încă în curs, despre modurile de gospodărire și despre schimbarea la față a localităților, chiar dacă de altundeva nu, dar din povestirile părinților și bunicilor noștri putem avea informații. Totodată, pentru a observa noi înșine că berzele care își creșteau puii în copaci s-au mutat pe hornuri, apoi pe stâlpii de electricitate și după aceea pe turnurile de apă, că liliecii s-au cuibărit în podurile clădirilor, pentru toate astea ajunge și memoria individuală. Iar excursionistul cu ochi ageri vede și că iarna, rămân pe la noi și păsări care, mai demult, plecau în țările calde. Ceva s-a schimbat...

Va˘ ile Cris, urilor – Natur ă După cum știm încă de pe vremea lui Buddha, nimic nu centrele comerciale din orașe, acolo unde pot trăi bine din e etern, decât schimbarea. Ce anume ar putea confirma mai deșeurile rezultate de pe urma activităților noastre. Pe lângă bine această teză decât acele specii de animale care au o du- urmărirea schimbărilor de habitat, păsările trebuie să treacă rată de viață limitată la numai câțiva ani și care, mulțumită cu bine și de problemele aferente hrănirii. Dacă, într-un fel excelentei capacități de mișcare și de reproducere, pot urmări sau altul, le blocăm posibilitatea de a-și construi cuib sau de quasi toate modificările de habitat. Acele specii care nu pot a-și procura mâncarea, dacă le alarmăm, le distrugem hrana să intre în această competiție, au nevoie de ajutorul ocroti- cu ierbicidele sau chiar pe ele, atunci nu trebuie să ne mirăm torilor naturii. Dacă o pasăre trăiește mai mult, e mai puțin că populația de vrăbii se micșorează substanțial sub semnul fertilă sau nu foarte mobilă, atunci ea poate agriculturii vest-europene „dezvoltate”. Dar rămâne în urmă cu ușurință. Dacă natura și vrăbiile au și pentru asta o supraviețuirea speciei este pesoluție: în caz de pericol mare, riclitată de toate cele 3 assoluția supraviețuirii este pectele de mai sus, atunci înmulțirea. E un instinct pasărea noastră poate natural că atunci când ajunge ușor la granița pierderile sunt mari, extincției. Poate toceste nevoie de sumai din această caupliment consistent. ză a devenit dropia, Vrăbiile noastre pot una dintre cele mai face câte 5-6 pui mari rarități ale regichiar și de 3 ori pe unii, stema Parcului an. Nu trebuie să fii Național Koros-Maros. matematician pentru a S-a transformat și lucalcula că numărul vrămea păsărilor care trăiesc biilor ar putea crește anual în mijlocul oamenilor. Înaride 10 ori, dacă specia nu ar patele de la sate și de la perisuferi pierderi serioase. Vrăferiile orașelor erau de găsit Iarna, albinărelul cu cuib în pădure obișnuiește să apară și biile reprezintă prăzile favomai ales în curtea păsărilor. în zone locuite de om rite ale păsărilor răpitoare, Aici nu mă refer doar la găfapt agravat de schimbarea ini, gâște, curcani sau porumbei, ci și la vrăbii și la turturica habitatelor. Degeaba se înmulțesc, că numărul lor scade de balcanică, și acestea fiind atrase de acest mediu. Graiul vesel la an la an. al rândunicii se datorează muștelor atrase de animalele de O altă metodă a vieții confortabile a fost inventată de casă, depozitarea grânelor aducea rozătoarele, iar acestea din mierle, care au acceptat și ele oportunitățile oferite de om. urmă „chemau” la poartă bufnițele. Lacurile pentru gâște și Inițial păsări călătoare, ele au devenit prezențe permanente pășunile întinse favorizau berzele care locuiau în bună pace în preajma oamenilor; în parcuri vedem chiar și iarna exemcu gazdele lor. plare care aleargă prin zăpadă. Pentru schimbarea de mod Habitatele diverse în stil mozaic au dispărut din cauza de viață nu este nevoie decât de un loc care să protejeze de agriculturii de nivel industrial, iar silvicultura de tip econo- vicisitudinile naturii, adică de un parc cu cu multe conifere mic și constructorii de parcuri nu mai tolerează cu ușurință sau de un perete care apără de vânt și care se încălzește ușor bătrânii arbori noduroși care găzduiesc diferite ciuperci, in- în soarele de iarnă. Mai trebuie hrană, care provine din plansecte și păsări. Urbanizarea a lichidat sau a modificat habita- tele cățărătoare, din arborii ornamentali și din recipientele tele dezvoltate pe vremuri în mediul natural. Câteva specii speciale pe care oamenii iubitori de păsări le realimentează de păsări s-au folosit în mod ingenios de schimbare, altele, în zilnic. În ultimii ani, mierla este urmată și de pitulice. Aceasschimb, au dispărut din fața ochilor noștri. Copacii bătrâni tă pasăre insectivoră preferă să treacă la alimentația de iardin pădure nu pot fi înlocuiți cu pomii fructiferi din grădini nă conținând fructe decât să se expună la pericolele rătăcirii tratați în permanență, așa că în paralel cu schimbarea s-a (migrației). Asemenea vietăți care acceptă schimbarea hranei împuținat și numărul păsărilor. sunt și pițigoii, care mănâncă insecte în timpul verii, dar iarDintre făpturile care populează mediul locuit de om, fără na înfulecă aproape orice. îndoială, vrăbiile sunt cele mai vizibile. Conform numelui În mod ciudat tocmai acestea sunt speciile capabile să treasău, vrabia de câmp nu e atât de legată de om ca și sora sa că cu bine peste toate problemele, cele ale căror ocrotire vrem mai mare, vrabia de casă. Cele de câmp trăiesc mai mult în să o accentuăm prin amplasarea de hrănitoare speciale pentru scorburi, dar acceptă orice crăpătură adecvată pentru ele. Se ele. Stilul de viață al păsărilor sensibile la prezența omului nu vor muta cu plăcere chiar și în scorburi artificiale. Cât des- se schimbă în mod atât de flexibil, așa că în rândul speciilor din pre deja pomenitele vrăbii de casă, așa cum le stă bine celor unele habitate se poate constata un oarecare decalaj. Dintre din specia asta, ele își construiesc de multe ori cuiburi de tip pițigoi, cinteze sau vrăbii, pot rămâne în viață și acele exemplaghem de mărimea unei mingi de fotbal în coroanele copaci- re pe care, practic, natura le-ar fi selectat pentru moarte; prin lor. Însă, dacă vor găsi un loc mai sigur – cum ar fi sub cio- această regularizare artificială de populație aviară, prin hrănirea târnă sau în „ruinele” unui cuib de berze -, vrabia va schimba păsărilor putem slăbi capacitatea de viețuire a unor specii. Din locul de domiciliu. Acceptând vecinătatea omului și cu asta fericire, natura a găsit o soluție și pentru a se apăra de intervenția și profitând de posibilitățile existente, păsările au intrat și în omului: a comandat câte o pasăre răpitoare lângă fiecare recipi-

Ceva s-a s c himbat...

În comunitățile închise de rațe sălbatice obișnuite cu habitatele de la oraș, sunt frecvente aparițiile de variante de culori contrare firii

Mierlele „sălbatice” venite pe lume în pădure se mută în zonă mediteraneană imediat ce se instalează frgul, în timp ce cele „de casă” care locuiesc lângă om trec iarna în locul în care s-au născut

ent cu hrană. Cu semințele de floarea-soarelui, cu cozonacul păsărilor (?) sau cu orice mâncare pusă pentru păsările cântătoare, de fapt hrănim și ulii, și șoimii. Și e normal să fie așa. În orice caz putem stabili că hrănirea de iarnă a păsărilor – dacă luăm în considerare menținerea în viață a populației sănătoase, proporțiile dintre specii și arcurile care mișcă sistemele naturale – nu poate fi considerată o activitate de ocrotire a păsărilor sau de prezervare a naturii, mai puțin în câteva cazuri foarte rare. Desigur nu vreau nici ca cineva să se răzgândească și să nu mai facă acest gest, căci e o distracție pe cinste să privim din geam cum se luptă sticletele cu pițigoiul. Însă speciile nu se schimbă numai spontan. Se întâmplă ca omul să joace un rol activ în aceste procese. În habitatele de apă din mediul urban ne putem întâlni des cu „rațe sălbatice”. Acestea sunt, aproape fără excepție, rațe sălbatice, chiar dacă acest lucru nu e evident la prima vedere. În cazul acestora se poate observa o diferență evidentă: masculul are o culoare, femela are altă culoare. Culoarea vie a masculului are un rol în alegerea perechii sale, iar femela, cu ajutorul culorii de camuflaj, protejează fundul cuibului de privirile căutătoare ale răpitorilor. Între rațele cu colorit natural se amestecă de multe ori și exemplare diferite.

Variantele neobișnuite de culori pot fi observate în primul rând pe mascul. Aceste variante se datorează activității de conservare a faunei sălbatice din ultimii zeci de ani, de inspirație vest-europeană și care a vrut să rezolve chestiunea creșterii corporale a speciei prin intersectarea/cuplarea cu rața de casă. Corciturile rezultate pot să difere de exemplarele care se înmulțesc în mod natural, nu numai prin greutate, dar și prin culoare. Formarea de

variante de culoare mai este favorizată de mediul uman prin faptul că rațele aproape domesticite care s-au stabilit pe lacurile urbane și pe cursurile de apă sunt foarte atașate de habitatul lăsat liber pentru ele de către suratele lor care nu iubesc zgomotul orașelor. Această înstrăinare se vede bine dacă mergem pe malul apei cu o felie de În perioadele de iarnă în pâine și aruncăm care nu prea găsesc de bucățele din ea în mâncare, păsările supor- apă. O parte mai tă mai bine apropierea mică a rațelor vor de om și acceptă hrana „fugi” de acolo, în timp ce majopregătită pentru ele ritatea va ataca pur și simplu hrana. Majoritatea aceasta este cea care trăiește mult în comunitate și care nu prea se amestecă cu partea cu adevărat sălbatică, așa că în cazul grupurilor mai mici este posibilă endogamia (înmulțirea în sânul acelei comunități). Acest procedeu poate duce la diferite forme de mutație, cum ar fi, de exemplu, apariția de variante de colorit. Exemplarele care diferă de specia de bază prin culoare, mărime sau comportament sunt exterminate de natură. De multe ori aceste exemplare sunt din start incompatibile cu viața, iar dacă nu, atunci ele pot fi sărite de la împerechere sau, în caz că nu se pot ascunde din cauza culorilor nepotrivite, atunci ele devin primele pradă pentru răpitori.

Așa se face că răspândirea unor asemenea variante de rațe este limitată.

Prin cele de sus se poate constata că, volens-nolens, prezența tot mai accentuată și peste tot a omului influențează la greu sistemele naturale. Prin activitatea noastră împărțim speciile, formăm ecotipuri. Am adus la viață rațe pestrițe, vrăbii de mall, lilieci de bloc și cine știe ce mai aduce viitorul. Pentru ca să nu refacem lumea totalmente după chipul și asemănarea noastră, avem nevoie de acele suprafețe ocrotite pe care au prioritate procesele naturale și care sunt lipsite de orice intervenție externă.

Foto: Boldog Gusztáv

Va˘ ile Cris, urilor – Natur ă – CULTUR ă

Bastionul cercetărilor în materie de științe ale naturii din Bekes:

Scris de: Deli Tamás

Specializarea „Științele naturii” de la Direcția Muzeelor din Județul Bekes

În privința cercetărilor din domeniul științelor naturii, județul Bekes a fost pentru mult timp o pată albă pe harta țării noastre; există surse literare, care vorbesc despre regiune, dar autorii au fost doar în trecere pe aici și numai așa au fost consemnate cele văzute (ex.: Kitaibel Pal). Minusurile acestea se datorează în special distanței geografice mari între zonă și marile centre de cercetare – de universități mai ales -, infrastructurii proaste și lipsei de interes față de această regiune. Precum în alte părți ale țării, dezvoltarea păturii de mijloc a populației, la sfârșitul secolului al 19-lea, a făcut ca să existe o cerință în ceea ce privește cunoașterea și colectarea valorilor locale. Cercetătorii autodidacți înzestrați cu cunoștințe în domeniul științelor naturii și colecționarii și-au înmulțit cu voioșie colecțiile personale. Doar că acestea – dacă nu au ajuns în posesia vreunui muzeu – au dispărut de-a lungul deceniilor, iar informațiile aferente obiectelor sau preparatelor s-au distrus.

Parțial pentru că s-a constatat acest lucru, dar și pentru satisfacerea marelui public interesat, cauza întemeierii de muzeu a ajuns și în Bekes.

Din 1925, Tarjan Tibor, în calitate de paznic (curator) al Secției de Științe ale Naturii, a fost primul muzeolog adevărat al instituției, cu competențe în științele naturii.

El a ajuns în scurt timp la notorietate națională mulțumită incredibilei sale puteri de muncă, profesionismului său și capacității sale de organizare. Tarjan a ținut legătura cu vânători, cu păsărari, cu preparatori de excepție (Dinya Elek, Hanko Mihaly, Liptak Janos) și, astfel, a reușit să facă rost pentru colecție anual de câte 25 – 50 de exponate ornitologice noi. După moartea tragică a lui Tarjan Tibor, timp de aproape 25 de ani, colectarea legată de științele naturii a luat o pauză. Sortarea devenită necesară și inventarierea în cadrul colecției au avut loc între 1952 și 1954 prin intermediul profesorului Hanko Bela. În materie de dezvoltare, colecția de ouă de păsări a lui Palagyi Lajos, dar și cadouri-

Colecțiile natural(ist)e de la Muzeul Munkacsy Mihaly Asociația Muzeală de la Bekescsaba, constituită la 1 iulie 1899, și-a propus printre altele adunarea valorilor paleontologice și naturale ale orașului Bekescsaba și ale județului, precum și popularizarea acestora. După 100 de ani, privind înapoi, apar numele de Beliczay István, Zsilinszky Mihály, Tarján Tibor, Krammer Nándor și Koncsek József, personaje care, între anii 1900 și 1903, au fost printre primii care au donat și au vândut câte ceva instituției. După formarea în 1899 a Asociației, a dominat colecționarea pe linie paleontologică și cea pe linie ornitologică. Pe atunci student la Drept și membru fondator, Tarjan Tibor, în anul 1902, a făcut o donație de colecție de ouă de păsări diverse numărând aproape 100 de bucăți, dar care a dispărut după al II-lea Război Mondial. Acest gest a deschis un proces de colectare ornitologică ce s-a întins pe durata a aproape 50 de ani și care a atras și alte donații.

Elementele ornitologice și și colecția de ouă sunt cele mai valoroase rezultate ale activității de colectare naturalistă

B as tionul cerce t ăr ilor în mater ie de ș tiințe ale natur ii din B eke s

le făcute de Centrul Național al Muzeelor Maghiare (peste o duzină) merită amintite pentru acea perioadă. În 1963, colecția număra 583 de piese. Științele naturii, ca domeniu muzeologic, a reînviat în 1973, atunci când Rethy Zsigmond a devenit colaborator al Muzeului Munkacsy Mihaly. El a fost primul depozitar al muzeologiei orientate spre protecția naturii în cadrul instituției noastre; secția de științe ale naturii a fost întemeiată în 1980, sub conducerea lui. Malacologii Kovacs Gyula și Domokos Tamas (specialiști în moluște) și-au început cu această ocazie activitatea în al doilea lor job, cel de muzeolog.

Anul următor, Kovacs Gyula a plecat, iar Kertesz Eva a ajuns la secția cea nouă în calitate de botanist. Colecționarea de moluște și cea botanică au pornit în trombă și durează încă de atunci, axată mai ales pe domenii naturale (multe fiind, de atunci, ocrotite prin lege) și pe programe ample.

De-a lungul istoriei ei, partea cea mai prețioasă a colecției de științe ale naturii - care a ajuns la aproape 25.000 de componente/exponate – este reprezentată de cea legată de moluște și cea aferentă activității lui Tarjan Tibor.

Din punct de vedere al istoriei științei, aceasta din urmă înseamnă „obiecte” ornitologice de neînlocuit, cele mai importante regăsindu-se în expoziția Pro Natura din cadrul muzeului. Colecția de ornitologie conține azi aproape 200 de specii. Momentele colectării se grupează în jurul a doi ani: 1927 și 1935. Cel mai vechi membru al colecției este acea pereche de dropii (Otis tarda) din 1901, care a fost donată de istoricul Zsilinszky Mihaly.

Colecția de plante (ierbarul) Dacă vorbim despre floră și faună, județul Bekes este pomenit drept deșert cultural. Cele mai bune soluri din țară se găsesc aici, așa că nu e întâmplător că, la nivel național, aici se află cel mai mare procent de terenuri agricole. Cu toate acestea, putem spune că ne-a rămas și o lume cu vietăți destul de bogată și de ieșită din comun. Iar dacă e cineva care crede că înaintașii au descoperit deja totul în acest județ, se înșeală. Rezultatele cercetărilor care se derulează și în zilele noastre dovedesc exact opusul.

Mulțumită Evei Kertesz, colecționarea botanică de la Muzeul Munkacsy Mihaly a pornit la începutul anilor 1980. Atunci a început acel program organizat de cercetare care a avut ca scop descoperirea valorilor naturale din regiunea de dincolo de Tisa de sud. Activitatea amplă de cercetare a demarat în zone aflate deja sub ocrotirea legii.

Cea mai mare parte a colecției formate din aproximativ 7000 de elemente provenind din regiune poate fi asociată cu colectările din județ. Totuși, ierbarul conține și plante care au fost aduse în muzeu din alte zone ale Ungari-

ei, respectiv din teritorii aflate în România vecină. Vechea colecție e importantă din considerente de istoria științei, conținând material de ierbar care se leagă de partea de dincolo de Tisa și de județul Bekes. Elementele colecției provin din activitatea derulată în această zonă de către botaniști renumiți precum Borbás Vince, Boros Ádám, Jermy Gusztáv, Rapaics Raymund și Soó Rezső.

Colecția de moluște (melci și scoici) Județul Bekes este zona cea mai cercetată a țării, din punct de vedere malacologic. Mulțumită activității științifice susținute de colectare de ani de zile, zestrea de melci și scoici a Muzeului Munkacsy Mihaly este inegalabil de bogată.

De la înființarea Secției de Științele Naturii și până în zilele noastre, colaboratorii instituției (Kovács Gyula, Domokos Tamás, Deli Tamás) au reușit să construiască o colecție malacologică de 18.000 de elemente, printre care se numără exemplare fosile și exemplare recente. Iar colecția este în continuă creștere. Această colecție de importanță națională s-a constituit mai ales grație colectărilor de dincolo de Tisa de sud și din România, dar ea conține melci și scoici provenind din numeroase alte locuri ale lumii.

Ca urmare a colectărilor mai vechi și actuale, specialiștii pot studia la noi cea mai mare colecție malacologică din partea de dincolo de Tisa a Ungariei, una care conține cele mai multe exemplare de melci și scoici provenite din România. În cazul anumitor specii, muzeul nostru găzduiește cea mai completă colecție. În viitor, cu acest material didactic, colecția de moluște a Muzeului Munkacsy Mihaly va putea însemna un punct de pornire de importanță majoră în munca de cercetare a oricărui om de știință și din orice punct al Terrei.

Mai toți reprezentanții melcilor-stup (Agardhiella spp.) sunt adevărate rarități, nici măcar în cele mai renumite colecții de pe mapamond neexistând mai mult de câteva exemplare. Acest lucru se întâmplă pentru că, până în urmă cu câțiva ani, de abia se știau anumite lucruri despre modul lor de viață și nu erau cunoscute detalii nici despre locurile în care trăiesc acești melci. De câțiva ani, datorită cercetărilor mai intense derulate în zona Carpaților, au fost descoperite și inventariate două noi specii. De asemenea, în urma experienței dobândite pe teren, a fost găsită și explicația privind cauza rarității lor. Azi, știm tot mai multe amănunte despre multitudinea speciilor și am reușit să sporim colecția Muzeului Munkacsy Mihaly cu numeroase exemplare (noi).

Se poate spune fără emoții că la noi se găsește cea mai mare colecție de melci-stup păstrată într-un muzeu.

Activitatea științifică este imposibilă fără relaționarea cu instituții din străinătate. Suntem foarte bucuroși că avem o colaborare eficientă cu muzeele din România și în special cu cele de la Arad și de la Oradea.

Foto: red. CrisPer

Va˘ ile Cris, urilor – Natur ă

Réthy Zsigmond (1946–1998) Fum de pipă...

Soarele de toamnă al Lacului Alb de la Kardoskut tocmai ce a răsărit, în timp ce rămânem cu gura căscată datorită cocorilor care zboară deasupra capului nostru. „Aeroport internațional, cocorii pleacă, rațele vin” - spunea mereu, în timp ce cantități imense de păsări se mișcau pe cerul rozaliu. Zsiga și-a băgat mâna în buzunar, a scos de acolo o jumătate de pumn de alune, mi-a pus mie în mână jumătate și am ronțăit amândoi. Ca tânăr om de știință – că fiecare tânăr se crede om de știință – am aruncat cu curaj cojile de alune: se vor descompune, mă gândeam, în timp ce Zsiga punea cojile lui în celălalt buzunar. Nu mi-a spus nimic decât atunci când a observat că mă mir. „Dacă vine un cocor, să nu observe că am fost pe aici” - a precizat zâmbind. Cu pantofii umeziți de rouă ne-am întors la mașina Lada. Aceasta ne-a dus între casele din centrul câmpiei și, precum calul cu bun simț înhămat la căruță, s-a oprit în fața crâșmei. Soarele ridicat deasupra orei 9 îi făcea semn crâșmarului că poate deschide locul care a fost o adevărată instituție a centrului de câmpie, singurul loc de întâlnire de acolo. Podea uleioasă, masă lungă cu bănci lungi, iar la capăt acei câțiva oameni care simțeau nevoia de o căldură matinală care să îi pornească spre muncă, purtând băști albastre și ținând păhărele mici în mâinile lor. Eu nu aveam încă 18 ani, iar Zsiga avea permis de conducere, așa că noi doi ne încălzeam lângă sobă: suc în mâna mea și cafea în a lui. Ne-am așezat și noi la capătul mesei și am intrat în vorbă cu cei care se grăbeau la lucru. Tractoarele bătrâne au plecat un pic mai târziu pe câmp în acea dimineață, dar sămânța care de data asta, poate din cauza noastră, nu a încolțit în pământ, a făcut-o acolo unde a fost sădită de un învățător adevărat. A încolțit în mine.

La câțiva ani după alunele de la Kardoskut și după băști, ne ocupăm deja de chestiunile grupului local al Asociației de Ornitologie. Ca secretar al acestei Asociații am tot mers pe la Zsiga, la muzeu, iar el, când avea timp, umbla des pe teren. Nu era ușor să te întâlnești cu el. Uneori, prin-

De la dreapta la stânga: Rhety Zsiga – bătrâna salcie plângătoare în compania lui Erdesz Pista - „înțelept al crâșmei”, a lui Gubis Misi – artist plastic și a câinelui Bundi, pe malul canalului Eloviz din Bekescsaba

Scris de: Boldog Gusztáv

tre gratiile de fier ale gardului care desparte strada gălăgioasă de sfântul muzeu, ieșea un fum picant și gros de pipă. Biroul Secției de științele naturii pe care o conducea era o mare magie în sine. Erau comori și lucruri interesante în toate colțurile. Erau atâtea, încât aproape că te împiedicai în mumiile de plante care erau presate pentru ierbar sau în viitoarele exponate care apăreau pe acolo din când în când.

Zsiga își realiza articolele ascunzându-se în fumul de pipă și în mașina de scris. Iar Tamas, în timp ce își făcea de lucru cu o clamă ascuțită, ascuns în spatele lupei legate de capul său, căuta casele melcilor care puteau sta mărturie pentru vremurile vechi. În acest timp, Eva își aranja dosarele în spatele dulapurilor care ascundeau ierbarul. În acea perioadă, lui Zsiga nu-i era bine; ori îl durea ceva într-o parte, ori în cealaltă. La sosirea mea, el se despărți pentru puțin timp de fumul de pipă, își băgă mâna în buzunar și scoase o jumătate de pumn de boabe de cafea prăjite și-mi puse jumătate în mână. Mi-a povestit că medicii vor să-l condamne la regim, că nu-l mai lasă nici să bea cafea, dar că cu el n-o să le meargă. În timp ce ronțăiam boabele, am discutat despre treburile Asociației, a aprobat următorul număr al ziarului Bibic, a semnat câteva hârtii oficiale, după care s-a ascuns înapoi în fumul de pipă care îl inspira.

Mult timp nici nu știam că, pe lângă păsări, pusta de la Kigyos, regiunea Crișurilor sau înțelepții crâșmelor obscure, îl interesa și arta. Nu știam până când, în ferma expozițională a prietenului nostru comun Gubis Misi, tablourile noastre s-au întâlnit pe pereții unui bar dintr-un sătuc din Zemplen.

Fotografia mea a avut efect de frecție la picior de lemn în comparație cu pictura lui Zsiga. Culorile vii erau aruncate aparent neglijent una lângă alta, dar cei care au reușit să pătrundă numai un pic în cotidianul său sugrumat de birocrați și de oameni-minut (percemberkek), aceia au știut foarte bine că prin aceste ferestre colorate încadrate, el își lăsa sufletul să zboare împreună cu fluturii spre lumea liberă în care răsuna trilul păsării paradisului.

Printre tablourile din crâșmă, sărbătoream ciocnind. El a cerut alb, pentru că medicii i-au interzis pipa, cafeaua și mâncărurile condimentate spunându-i totodată că băuturile colorate dăunează. Am dat pe gât fiecare ce-am avut și am purces la drum. Și-a băgat mâna în buzunar, iar în pumn avea două bomboane mentolate. Mi-a povestiti că soția lui a venit acasă din Suedia nu demult – a fost să viziteze nepoții – și că bomboanele provin de acolo. Între timp îmi puse una în mână. Hârtia subțire am pus-o amândoi în buzunar, iar mentolul ne-a ajutat să inspirăm foarte adânc aerul proaspăt de Zemplen.

Zsiga nu mai este printre noi de 15 ani. Când mă aflu prin zone cu amintiri vechi, mi se întâmplă să caut înțelepții micilor crâșme. Îmi bag mâna în buzunar, împart mărunțișul în două, comand două băuturi: una colorată și una albă.

Ciocnesc cu paharul fără de gazdă, după care beau din amândouă. Ne-zsigălit (fără Zsiga).

Foto: Boldog Gusztáv

...mai mult de c ât o revis t a˘

Pe urmele grofilor:

Scris de: Szelekovszky László

Familia Wenckheim

După întemeietorul de domeniu Harruckern Janos Gyorgy și ai săi, familia Wenckheim a fost cea care dispunea de cea mai mare suprafață de teren în județul Bekes.

De origine francă, primul Weinckheim care a fost naturalizat maghiar, în 1781, a fost acel baron Wenckheim Janos Jozsef care era cancelar de Austria de Jos, dar nu înainte ca prin soția sa, Harruckern Maria Cecilia, să pună mâna pe un domeniu important în zona Cetății Bekes. În decurs de un secol și jumătate, mai multe generații ale familiei au trăit în acest județ, dând numeroși miniștri, deputați, prefecți, funcționari de rang înalt și ofițeri, dar și un prim-ministru. Un merit important al familiei a fost repopularea unei zone fără prea mulți locuitori, constituind sate și oferind locuri de muncă celor de aici, devenind astfel binefăcători ai regiunii.

Au construit castele, conace și vreo 100 de gospodării în peste 15 localități, precum și școli și biserici. Au fost gospodari excelenți, iar prin implicarea de specialiști bine pregătiți au dezvoltat Blazonul familiei Wenckheim o zootehnie și o agricultură care au devenit celebre în toată țara. Au schimbat fața zonei prin asanarea zonelor umede, prin construirea de drumuri și prin dezvoltarea traficului feroviar. Au luat parte la remodelarea vieții politice, administrative și economice a țării.

Familia Wenckheim a avut în posesie domenii importante și în Ardeal. În afară de Sebiș (județul Arad de acum), ei au avut un castel și în Sibiu, acolo unde s-a născut Wenckheim Jozsef (în 1778), cel care a dus mai departe ramura de la Mezobereny a familiei.

Castelul Wenckheim de la Szabadkigyos Cel mai frumos castel din Câmpia Maghiară a fost construit între 1875 și 1879 în stil neorenascentist, după planurile lui Ybl Miklos, de către Nuszbek Jozsef.

Cu ocazia elaborării planurilor, legat de aspectul exterior al castelului, în ciuda obiceiurilor din acele vremuri, soția grofului-client Wenkheim Frigyes, Krisztina, a avut și ea doleanțe: fațada castelului să nu fie simetrică, clădirea să aibă atâtea ferestre câte zile sunt într-un an, atâtea uși câte săptămâni sunt într-un an, respectiv să aibă intrări principale în număr echivalent cu cel al anotimpurilor. Dorințele i-au fost îndeplinite, iar pomposul castel a costat 1,5 milioane de forinți.

O altă curiozitate a acestei construcții este că, deși pare așa, nu se ridică pe un deal. Nivelul de jos a fost înconjurat cu pământ imediat după edificare și așa s-a ajuns la aspectul de pivniță și la imaginea generală falsă de construcție pe o ridicătură de teren.

Printre celelalte chestiuni deosebite legate de castel se numără și faptul că apa de ploaie de pe acoperișul mare cât două terenuri de fotbal a fost adunată și folosită la udarea plantelor din parc și la umplerea lacurilor de pe domeniu. Aprovizionarea cu apă a castelului s-a rezolvat cu ajutorul unei mașini cu abur amplasată în pivniță, în timp ce gazul produs tot în cadrul imobilului a servit la alimentarea lămpilor din jurul lui.

Amenajarea parcului a început în paralel cu construirea castelului pe o suprafață de aproximativ 44 de acri.

Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă

Parcul din jurul castelului reprezintă și azi o valoare dendrologică importantă. Poze: Tóth Géza; alte fotografii pe: http:// wenckheim.hu

O parte a plantelor destinate parcului au fost aduse din parcul dendrologic de la Sebiș, pe căruțe cu gardă joasă. Pe drum, rădăcinile arborilor (protejate cu înveliș de paie) au fost udate pentru ca ele să nu se usuce. În fața castelului a fost realizat un parc baroc în stil franțuzesc, la care se poate ajunge de la mijlocul fațadei clădirii pe niște scări largi care duc spre fântâna arteziană. Fântâna din curtea din spate a fost făcută în 1894 de Zsigmond Bela și este alimentată cu apă din așa numita sursă Zsigmond, adâncă de 335 de metri, apa fiind adusă la suprafață printr-o „conductă” din zadă. În parcul englezesc care înconjoară clădirea castelului au fost create lacuri artificiale cu insulițe, iar apele au fost populate cu știucă, somn și crap. În bazin au fost aduși peștișori aurii. Pentru copii, au fost construite căsuțe de păpuși separate, iar în casa animalelor trăiau trei cimpanzei. Pe lângă toate acestea, în parc și-au mai găsit loc o piscină și un teren de tenis, iar mai târziu și

Un platan vechi în fața castelului

un aerodrom pentru avioanele de mici dimensiuni. Pe marginea drumurilor au fost plantați diverși arbuști de mai multe culori și așa au rezultat alei albe, galbene, roz și roșii.

De castel a aparținut un domeniu exemplar, pe care familia Wenckheim s-a gospodărit cu succes. Partea de creștere a cailor s-a bucurat de renume național, dar și gestionarea sălbăticiunilor a fost remarcabilă. Dovadă stă și acum numele pădurii cu fazani.

A fost o părere generală a vremii că, din punct de vedere al stilului, al confortului și al luxului domnesc, castelul de la Szabadkigyos este cel mai frumos din țară. Cu turnul său, complexul de clădiri situat pe drumul care, odinioară, lega Csaba de Arad se ridică și acum, fizic și simbolic, peste întreaga zonă.

Foto: Tószögi György

Minunatul tavan casetat cu lemn din sufragerie

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Szelekovszky László

Matusalemii copacilor:

Stejarul, regele arborilor

Stejarii fac parte din vechile specii de arbori din regiunea Crișurilor. În timp ce stejarul e mai prezent în zonele din Alfold, gorunul e mai răspândit în zonele muntoase. În pădurile patriei mai întâlnim și alte specii: cerul clasic, cerul piramidal, stejarul roșu și câteva variante interesante precum Quercus imbricaria. Acesta din urmă, având fibra dreaptă, era utilizabilă aproape instantaneu pentru acoperișuri, dar putea fi întrebuințată și în alte scopuri în construcții. Stejarii sunt arbori rezistenți la trecerea timpului. Unele specii pot ajunge chiar și la vârste de 500 – 800 de ani. În timp ce în

Vechi stejar solitar la Hosszufok, lângă digul de pe Crișul Dublu

Șir de stejari de 200 de ani pe str. Lencsesi din Bekescsaba

toată Ungaria stejarii înseamnă cam 30%, în zona Crișurilor procentul acestei specii ajunge la 50 – 60%.

Ca material lemnos, stejarul este frumos și rezistent, iar în urma prelucrării capătă aspect de marmură. Dintre toate mobilele fabricate din lemn de pădure, până în zilele noastre, cele din stejar sunt mai valoroase. Să nu uităm nici că vinurile erau depozitate în butoaie din stejar.

Putem afirma, așadar, că stejarul este din mai multe puncte de vedere unul dintre cei mai importanți arbori de pe planetă și încă mai stă la dispoziția omului în cantități însemnate.Pe de altă parte, este o vietate demnă de iubire, care cere respect prin volum și înălțime. Despre cât de majestuos este un stejar, Petofi Sandor scrie astfel în poezia „Dacă ești bărbat, fii bărbat!”: „Fii stejar, pe care vijelia îl poate doborî/Dar mijlocul său domnesc nu-l poate curba.”

Fructul stejarului este o mâncare excepțională pentru animale; pe vremuri, hrănitul cu ghindă, așa numitul „pășunat de pădure”, era o parte importantă în deținerea de porci.

Stejaru e pus în categoria lemnelor tari, dar sculptorii îl includ între lemnele „bine intenționate”. Este singurul tip de lemn care însemnează meșterul, căci după o zi întreagă de sculptat în stejar, mâinile omului devin negre din cauza conținutului de tanin. După uscare, tăiere, prin prelucrare, lemnul poate rezista numărul de ani trăiți în pădure. În Ardeal mai există și în zilele noastre porți secuiești făcute din lemn de stejar, care datează din perioada 1800 – 1820.

Va˘ ile Cris, urilor – Natur ă – CULTUR ă Ungurul este atașat de stejarul care îi conferă liniște și siguranță. De multe ori, dacă se taie un stejar sau dacă se usucă, el nu dispare: prin sculptare, devine monument în memoria cuiva sau în amintirea a ceva. Majoritatea monumentelor din lemn sunt din stejar. La fel și crucile de căpătâi din vechile cimitire, ceea ce arată că acest copac îl însoțește pe om nu doar în timpul vieții, dar îi păzește sufletul și dincolo de viață.

Despre acest aspect vorbește Arany Janos în poezia „La umbra stejarilor”: „La umbra stejarilor să-mi dorm/Somnul de veci, Când va veni vremea / Să las oasele pământului, Dar oriunde mă așteaptă/ Locul odihnei reci, Pur și simplu aievea/ Crucea din stejar să-mi fie!”.

Copacii bătrâni trăiesc și după moarte căci „în fiecare stejar locuiește un spiriduș, doar că trebuie scos lemnul din jurul lui” - așa a apărut el din stejarul uscat de la locul de joacă din pădurea peisagistică importantă are Szechenyi din Bekescsaba Copacul de Foc din Fuzes­ gyarmat, iar soarta acestuia stă în însăși denumirea lui: fiind cel mai mare din zonă, fulgerele îl nimeresc de multe ori.

Stejarii se numără și la nivel național printre cei mai bătrâni copaci. Conform legendei, furtuna a doborât stejarul de la Zsennye la vârsta de 1.000 de ani. Cel de la Ragaly are 600 de ani și încă mai stă în picioare. La fel face și copacul-Rakoczi de la Ordas. (Vârsta stejarilor nu poate fi decât estimată în lipsa datelor înmagazinate de inele trunchiului.)

Cert este că stejarii pot ajunge la vârste frumoase, atât în timpul vieții, cât și după moarte. Iar amintirile legate de ei sunt atemporale. Stejarii scriu și conțin istorie. Să-i lăsăm, deci, să își mai amintească mult timp de acum înainte!

Noblețea stejarului și viața lungă a acestuia au făcut ca atunci când se plantează vreun copac în cinstea unei persoane sau a unui eveniment din trecut sau când se plantează o pădure memorială, la toate acestea să să fie folosiți stejari. Cele mai multe asemenea păduri milenare, în 1896, erau formate din stejari. Un foarte frumos exemplu din această categorie este dealul milenar situat în fața liceului din Oroshaza, deal prevăzut cu o placă de marmură împrejmuită cu 4 stejari.

Există mulți stejari renumiți, legați de personalități sau de evenimente deosebite. Printre locurile memoriale din județul Bekes, marcate cu acest tip de arbore, se evidențiază cel de lângă terenul de sport din Bekes, dedicat martirilor de la Arad și care înseamnă 13 stejari; dintre aceștia, acum doar 7 mai trăiesc. Tot în același scop mai stă în picioare un stejar în Piața Kunagota; ceilalți 12 din grup s-au prăpădit deja.

Zona Crișurilor – și mai ales județul Bekes – se mai poate mândri și cu comori precum grupul de 26 de stejari bătrâni (de 260 – 280 de ani) din pădurea de la Banyaret, care face parte din cele 1000 de zone ocrotite din Ungaria. Banyaret, această porțiune împădurită veche, apare și în cronicile scrise ale vremii „Fiecare stejar bătrân e un titan vioi, viu/Își ridică spre ceca fiind o donație din partea Regelui Bela al IV-lea. Un alt exemplar de copac memorial din Bekes se află la Okany, pe drumul rul binecuvântat brațul maroniu /Dinspre albastru cer sfânt și folosit odinioară de trăsura de Poștă, stejarul fiind plantat în cin- parfumat/ Ploai verde a șuvițelor sale a scuturat”. stea Reginei Elisabeta. Mai putem aminti așa numitul copac cu Foto: Tószögi György ghinzi care, în 2011, a fost arborele națiunii.

Să mai vorbim și despre cei mai bătrâni stejari din Bekes luați în evidență națională. Aici sunt incluse exemplarele de aproximativ 500 de ani de la granița cu Belmegyer, dintre care acum mai există doar 3. Și sub acești copaci au fost ținute pe vremuri ceremonii de căsătorie, așa cum și în zilele noastre mai sunt perechi care își jură credință la umbra stejarilor. Merită admirați și stejarii de la Grădina Botanică de la Szarvas sau, tot acolo, exemplarele matusalemice din Crângul Anna. Acestea marchează locul în care s-a ridicat prima grădină botanică din localitate, proiectată de groful Bolza.

Stejari bătrâni găsim și în zestrea de copaci din parcurile castelare care au supraviețuit. Asemenea locuri sunt castelul Tisa de la Geszt și parcul Zichy de la Pusztaszőlős aparținând de Kaszaper.

Dar asemenea minunății mai pot fi văzute și la Zona ocrotită cu numărul 1000 din Ungaria – pădurea de stejari bătrâni Szabadkígyós, respectiv la Postelek. O valoare de la Malyvad

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Siska Szabó Zoltán

Pe urmele lui Czaran Gyula (I.) Când vine vorba despre Munții Bihorului, un pasionat de Natură se gândește aproape automat la Cetățile Ponorului, la Bazarul Someșului (Cheile Someşului Cald) sau la Valea Galbenei, acestea fiind cele mai de preț nestemate ale zonei, cunoscute atât în România, cât și în Ungaria. Renumele acestora împinge mai în spate o altă atracție demnă de atenție, a cărei ignorare nu a dăunat deloc frumuseții ei, însă cărările vechi făcute de Czaran Gyula și însemnările acestuia au dispărut deja în multe locuri. Iată de ce această drumeție va fi ceva mai incomodă decât dacă ar fi pe poteci bine bătătorite, dar va fi una cu atât mai aventuroasă.

Deoarece fiecare dintre noi a mai participat la excursii mai mult sau mai puțin ample, nu mă voi referi la echipamentul necesar, dar trebuie spus că bocancii speciali, cortul (pentru cei care optează pentru acest mod mai ieftin de cazare), pelerina de ploaie și lanterna sunt indispensabile. Dacă avem tot ce ne trebuie, putem porni! Nu ne mai trebuie decât un singur lucru: vreme bună.

Tura de la Boga Valea Boga este accesibilă cu mașina dinspre Pietroasa, loc în care ni se înfățișează toată splendoarea părții de nord a Munților Bihorului: Bohodei, Vârful Poieni și Cârligați.

Pădurile dese, învăluite în depărtarea albastră, ne fac să ne închipuim toate acele frumuseți care i-au fost dragi lui Czaran.

Să urmărim, pe stânga, râul (Crișul Pietros) care ne conduce afară din localitate. Cursul de apă care merge în paralel cu drumul nu demult reabilitat are un aspect de sălbăticie (mai ales după perioade ploioase); vedem în multe locuri urmele „mușcăturilor” sale de-a lungul drumului.

La 2 kilometri de sat dăm de o intersecție în care, din stânga, apa Aleului intră în Crișul Pietros. Ne continuăm drumul de-a lungul semnalizării turistice cu cruce albastră. După încă 3 kilometri, lăsăm în urmă un drum care cotește spre dreapta și care duce spre Valea Galbenei.

Stânca De Gaulle - „profilul” interesant al Pietrei Bulzului

După casa de refugiu de la Bulz, construită pe partea stângă a drumului, apare imensa Piatră a Bulzului, de la care, după 400 – 500 de metri, drumul se bifurcă: cel din dreapta (semnalizat cu cruce albastră) ne duce sus în Padiș, iar cel din stânga (peste pârâu) ne conduce pe platoul Boga. Aici se găsesc Hotelul Perla Boghii și numeroase pensiuni ale zonei, unde se pot odihni cei ce nu sunt adepții turismului cu cortul.

Părăsind hotelul, mai facem 500 de metri printre vilele arătoase de weekend, după care facem dreapta la ultima intersecție și traversăm podul de peste pârâul Boga. Încă aproximativ 200 de metri și ajungem la o poiană perfectă pentru amplasarea cortului.

Din Pietroasa,

Gladiola de mlaștină (Gladiolus palustris)

Va˘ ile Cris, urilor – Recomandări de e xcursii

La un nivel scăzut al apelor, Crișul Pietros poate fi traversat cu piciorul Matca pe alocuri lățită a pârâului este căminul mierlei de apă; salamandra cu pete preferă porțiunile stâncoase, de pădure

Perdeaua de apă a cascadei Gaspar distanța parcursă până acum, pe drumul de țară, este de 9 – 10 km.

După ce ne-am odihnit și, eventual, am și luat o gustare, ne putem încumeta să vizităm cascadele din zona Boga, la pas. Din moment ce cărările lui Czaran Gyula nu mai există, ne așteaptă un tur de descoperire palpitant.

Părăsim poiana spre est și urmărim cursul pârâului Boga până când, după vreo 100 – 150 de metri, trecem peste Bulbucii care cad dinspre dreapta. De aici, urmăm cursul acestui pârâu pe o potecă ce duce în sus, pe partea dreaptă a sensului de curgere a apei. După câteva sute de metri, la capătul potecii, trecem dincolo, acolo unde o cărare abia folosită și puncte roșii palide ne ajută în orientare. La 30 – 40 de minute de la pornire auzim în premieră vâjâitul cascadei. Câțiva pași în plus și iată-ne la partea de jos a Cascadei Bulbuci, la căderea „Gaspar” (denumirile provin de la Czaran).

Apa cade în adânc de pe o stâncă încovoiată, iar poteca merge mai departe printre apă și peretele de stâncă. E minunat să petreci câteva minute sub cascadă! Pe partea din dreapta-sus a pârâului apar și partea de mijloc (Menyhart), respectiv cea superioară (Boldizsar) a cascadei. Cu ceva curaj, ne putem cățăra pe partea de munte care ni se arată în față (e o parte alunecoasă, deci trebuie să avem grijă), de unde putem observa în același timp toate cele trei părți ale cascadei. Părăsind cascada, ocolim spre stânga și mergem înainte urcând ușor. Pe această porțiune nu mai există nici semnalizare, nici potecă, așa că avem grijă să continuăm spre răsărit până când, dinspre dreapta, apar stâncile calcaroase și abrupte ale BELVEDERE CZARAN- Cetatea Boga .

Mergem mai departe, în paralel cu stâncile, până la izbuc (pe timp de secetă nu vă așteptați la apă!). De la cascadă până în acest punct putem ajunge pe jos în 40 – 50 de minute. De aici, treaba noastră e mai ușoară, căci nu avem altceva de făcut decât să coborâm în vale până la partea de sus a prăpastiei Osel (Schmidl). Deoarece prăpastia e inaccesibilă, nu putem înainta decât ieșind din matcă, spre stânga. Drumul e destul de abrupt (și alunecos pe timp de ploaie), dar în aproximativ

o jumătate de oră ajungem pe malul cunoscutului deja pârâu Boga. Deși Czaran Gyula a făcut în așa fel încât o parte a prăpastiei Osel să poată fi admirată, nici măcar urmele „construcției” nu se mai văd. Dar există o consolare: pe ici-colo, în coborâre, turistul are posibilitatea să arunce câte o privire în hău. Ajungând la apa pârâului Boga, să mai facem câțiva pași spre dreapta pentru a vedea majestuoasa cădere de apă Osel – pe care Czaran a denumit-o Schmidl, în amintirea geologului din secolul al XIX-lea – având în dreapta o „cabină” de stâncă.

Cine nu a obosit în timpul periplului poate urma cursul pârâului, în sus, până la izvor. Aici, în Cetatea Boga, pereții de stâncă amețitor de înalți înconjoară vizitatorii precum un amfiteatru. Întregul tur poate fi făcut în 6 – 7 ore.

Vă urez odihnă plăcută. Până la următoarea drumeție.

Foto: Siska Szabó Zoltán, red. CrisPer

Căderea (cascada) Schmidl- Oșelu păstrează memoria geologului de odinioară

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Cristian Horgoş

Aventuri în Bihor atât în subteran cât s, i tererestre

Punctul de pornire din trecătoare la înălțime

Trecătoare la înălțime „Uauuuuuuuuuu...”, exclamă încântat, deasupra văii, unul din puştanii care s-au încumetat să se dea pe tiroliana lungă de 300 de metri din Parcul de Aventură din comuna Roşia. Emoţiile erup căci tiroliana de la Roşia e cea mai lungă din vestul României şi a doua în ţară după tiroliana din Harghita Băi. Îndeosebi la prima tură, inima începe să pompeze mai rapid sângele în vene încă de când îmbraci hamul şi măsori hăul din priviri, în balconul de lansare.

La Roşia, prichindeii urcă pe tiroliană doar cu tăticii lor.

Iar când ajung pe platforma de sosire sunt frânaţi şi preluaţi de un localnic specializat în această misiune aparent uşoară, dar importantă. „Dacă frânez prea puţin, riscul e ca turistul să ajungă pe platformă cu viteză prea mare. Dacă frânez mult, se poate să rămână omul suspendat pe cablu, şi să-l recuperăm mai greu. Dar dacă ai antrenament, nu e greu să estimezi greutatea celui din ham, şi forţa potrivită pentru frânare”, ne-a explicat „prinzătorul”.

Senzaţiile sunt tari, priveliştea spectaculoasă dar condiţiile de siguranţă sunt esenţiale. De instalarea tirolianei s-au ocupat doar profesionişti, inclusiv Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. Iar de la inaugurarea din luna august nu a fost niciun incident.

Hamurile şi echipamentul sunt de calitate, fiind achiziţionate cu finanţare din Fondul Global pentru Mediu.

Capătul de sus al cablului de oţel greu de o jumătate de tonă este ancorat într-o stâncă deasupra intrării în mina Farcu şi în Peştera cu Cristale. Apoi tiroliana traversează o vale, având cel mai înalt punct cam la 50 de metri de sol.

Iar platforma de sosire e chiar lângă drumul care şerpuieşte înapoi spre Peşteră. Cine vrea încă o porţie de adrenalină plăteşte 15 lei dacă e adult sau 10 lei dacă e copil. Tot 10 lei plătesc şi adulţii din grupuri de minim zece persoane.

Muzeu şi Peşteră de Cleştar

La deschidere a fost voie bună cu muzică populară

Lângă tiroliană, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor a inaugurat anul acesta încă două atracţii inedite. În anul 1987, după o dinamitare din mina Farcu, minerii au descoperit o intrare în Peştera cu Cristale. Din păcate, splendoarea „perlelelor” albe formate în secole din calca-

Va˘ ile Cris, urilor - de z volta˘ ri turistice Viorel Lascu, promotor al proiectului, oferă şi explicaţii speologice: „Particularitatea peşterii este dată de cristalele transparente care atârnă de tavan ca «libelule». Acum, doar o treime din Peşteră e vizitabilă. O altă treime va fi vizitabilă doar în minigrupuri, după ce se va monta un cablu. Tiroliana va avea pantă lină, astfel că, aflat în ham, te vei putea uita în stânga şi în dreapta, şi chiar să face poze. Nu ştiu să mai existe aşa ceva altundeva”.

Ghidul peşterii mai atenţionează vizitatorii să nu atingă formaţiuniPanouri de informare în apropierea intrării în peșteră despre particularitățile le minerale pentru că grăsimea de pe mâini opreşte procesul de formare. zonei Cristalele Peșterii Farcu CAPDD mai vrea şi un laborator pentru studiul formării şi conservării rul dizolvat de apă, a atras şi vandali care au florilor de mină precum şi a vietăţilor rupt o parte din cristale pentru a le vindin apa de picurare şi din bazinaşele de colecţionarilor de flori de mină. naturale.

Din fericire, accesul foarte dificil Proiectul denumit „Metode în unele cotloane ale peşterii a inovative de valorificare a casalvat cristale preţioase. Iar pitalului natural în situl Naîn 1991 s-a prăbuşit intratura 2000, Defileul Crişului rea în peşteră, oprind total Repede – Pădurea Craiu„negustorii” de cristale. lui” se va finaliza anul viCAPDD Bihor, ca şi itor. Pentru acest proiect, custode al sitului Natura custodele CAPDD Bihor a 2000 „Munţilor Pădurea obţinut finanţare prin ProCraiului”, a început amegramul Naţiunilor Unite najarea peşterii printr-un pentru Dezvoltare – Fondul grant finanţat de un orgaGlobal pentru Mediu.

Proiecnism subordonat Organizaţitul de la Roşia se derulează prin ei Naţiunilor Unite (ONU). S-a Programul de Granturi Mici, la o curăţat peştera, s-au montat scări valoare de 267.270 lei. de acces şi s-a introdus LED-uri cu luÎn plus, turiştii atraşi de Zilele Comumină rece care nu dăunează cristalelor. Firnei Roşia sau de Zilele Munţilor Piatra Craiuma Ecopiro, cu licenţă de exploatare în mina Farcu, lui pot vedea dansuri şi cântece tradiţionale. Turiştii mai a ajutat cu suport logistic şi cu dotarea Muzeului Minier. pot degusta pălincă, gem de fructe de pădure, murături, „Aflat într-o galerie laterală a minei Farcu, Muzeul îşi slănină şi cârnaţi la Târgul de produse tradiţionale asopropune să prezinte o imagine cât mai fidelă a vieţii şi acciat Festivalului „Cu straiţa plină”, organizat de Primăria tivităţii minerilor din Munţii Pădurea Craiului”, explică Roşia şi şapte ONG-uri cu profil ecologist, printre care şi Andrei Acs, din partea CAPDD Bihor.

Ghidul minei şi peşterii povesteşte turiştilor despre is- CAPDD Bihor.

Primarul Florin Bonca are în continuare planuri turistice, toria minei Farcu şi le prezintă un motor pentru tractarea cu o valoare totală ce tinde spre 800.000 de euro. „Pe Măsura vagoneţilor cu bauxită, echipamentul de comunicare, căile 3.1.3. am depus un proiect de traseu turistic pe Cheile Cuţi, de ventilaţie, lămpaşe, picamăre şi alte artefacte miniere. de o rară frumuseţe. În Chei se află un lanţ de peşteri, dintre Din tunelul principal se deschide şi o grotă uscată unde care Peştera Rece şi Peştera Vacii se pot amenaja. Iar pentru se depozita dinamita precum şi o galerie încăpătoare şi cu acustică deosebită, în care CAPDD Bihor doreşte să ame- Cheile Lazurilor avem un proiect de Hotărâre de Guvern”, anunţă primarul comunei Roşia, Florin Bonca. najeze o sală pentru concerte simfonice.

Este important de subliniat că spriniți de Primăria ReGhidul mai spune că în galeria principală va fi montat metea și două ONG-uri de mediu, CAPDD Bihor a desun trenuleţ turistic şi un lift. chis publicului Peștera Meziad reamenajată. S-a amenajat în zona intrării, experimental, o tiroliană. Alte atracții ale Perla Apusenilor Munților Pădurea Craiului sunt și Peștera Unguru Mare și Peștera Vadu Crișului. Pe teritoriul Siturilor Natura 2000 Asociaţia Peşterilor Turistice din România a introdus sunt peste 2000 de peșteri, dintre care doar o zecime sunt deja valoroasa Peşteră cu Cristale din mina Farcu în circui- vizitabile de publicul larg. tul “International Show Cave”.

Foto: Cristian Horgoş

...mai mult de c ât o revis t a˘

Pes, tera Meziad,

Scris de: Cristian Horgoş

redeschisa˘ într-o lumina˘ fantastica˘

Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor a reamenajat anul acesta şi Peştera Meziad, aflată nu departe de Peştera cu Cristale din comuna Roşia. Cu sprijinul Primăriei Remetea, a Fundaţiei Româno-Americane şi a Fundaţiei pentru Parteneriat, în Peştera Meziad s-au montat căi de acces sigure şi o tiroliană experimentală, la intrare. Tiroliana urmează să facă parte dintr-un Parc de aventură montană ce va fi amenajat lângă intrarea în Peşteră.

La inaugurarea de la finele lunii septembrie, formaţia „Clarineţii” a susţinut un concert de muzică clasică întruna din galeriile peşterii. „Am schimbat dotările vechi şi uzate. Şi am introdus iluminare rece, prietenoasă cu mediul speologic şi acceptabilă pentru speciilede lilieci. Era necesară iluminarea tip LED fiindcă Peştera Meziadeste rezervaţie naturală şi adăposteşte specii protejate de lilieci”, a explicat Paul

Iacobaş din partea CAPDD Bihor. Astfel, în Peştera Meziad hibernează, în medie, 20.000 de lilieci din opt specii.

De pildă, în Sala Liliecilor predomină specia Miniopterus schreibersii.

Lumină enigmatică Manager de proiect şi responsabil de proiectul tehnic de amenajare, Viorel Lascu apreciază că iluminarea aduce şi un plus artistic. Astfel, „lumina enigmatică” stimulează imaginaţia vizitatorului. Dealtfel, Viorel Lascu obişnuieşte să mai propună vizitatorilor din unele peşteri câteva momente de întuneric total pentru ca turistul să simtă mai bine atmosfera subterană sau să audă picuratul apei. La fel cum Homo sapiens simţea în urmă cu milenii.

Potrivit celor care au instalat LED-urile în Peştera Meziad, jocurile de lumini fac şi mai interesante stalactitele, stalagmitele, coloanele şi celelalte formaţiuni speologice din galerii. Astfel, formaţiunile din Peştera Meziad inspiră figuri fantastice, mitologice sau legate de istoria locală. La fel cum şi speologii parcă s-au ghidat după versul „Eu cu lumina mea sporesc a lumiitaină” din poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a poetului Lucian Blaga.

Spre peșteră La Peştera Meziad se poate ajunge acum şi dinspre DN1 Oradea – Cluj cu viraj spre Damiş, Roşia şi apoi comuna Remetea. Dar mai uşor este pe drumul DN 76 Oradea – Deva, cu viraj stânga în centrul Beiuşului, unde indicatorul rutier arată spre comuna Roşia. Dar se merge doar până în comuna Remetea, din care se ia dreapta, încă 6 km, până în satul Meziad.

Va˘ ile Cris, urilor – Atr ac ţii turistice

Pe scările metalice se urcă zeci de metri

Portal remarcatîn 1861 La PeşteraMeziad se poateajungeacumşidinspre DN1 Oradea – Cluj cu virajspreDamiş, RoşiaşiapoicomunaRemetea. Dar maiuşorestepedrumul DN 76 Oradea – Deva, cu virajstângaîncentrulBeiuşului, undeindicatorulrutieraratăsprecomunaRoşia. Dar se merge doarpânăîncomunaRemetea, din care se iadreapta, încă 6 km, pânăînsatulMeziad. Din sat maisunt 3 km pe drum forestier, de-a lungulpârâuluiValeaPeşterii. Acolo, turistul e impresionat din start de intrareapeşterii, cu o geometrieaproapesimetrică, şi cu o deschiderelargă, de circa 10 x15 metri.

Dealtfelportalulimpresionant al PeşteriiMeziad e amintitşi de K. Peters, înanul 1861, încarteasa“Portale”. Înainte de 1900, CzáránGyulaexploreazăun sector maiscurt, de la intrare, pe care îldescrie, carteazăşiamenajează. În 1921, speologiiconduşi de Emil Racoviţădescoperă 3,5 km de galeriinoi. Explorărilecontinuăiar,înperioada 1972 –

Cvartetul “Clarineţii”, în Peştera Meziad

Mini-baraje de calcit în cascadă În peșteră trăiesc mai multe specii de lilieci

1974,Peşteraesteamenajată partial şicartată din nou, cu instrumentemoderne la aceadată.Azisumalungimiigaleriiloreste de circa 4.700 de metri, din care 1.050 suntamenajaţipentruvizitatori.Întrucâtsălilegrandioaseşisectoarelelargisunt separate îndestulelocuri degaleriistrâmte, amenajarea s-a putut face doarparţial.

Formată din douăpeşterisuprapuse La Meziad se aflăunadintrecelemaifrumoasepeşteri din Apuseni, prinarmoniaşibogăţiapeisajuluisubteran.

Princaptarea a douăizvoaresubteraneînperioadegeologicedistincte, Peştera s-a dezvoltatpedouănivelediferiteşica aspect. ElecomunicăprinGaleriaDescendentă, GâtulDraculuişiGalena de Joncţiune. SuprapunereacelordouăniveleînzonavizitabilănumităPodul Natural, înalt de 35 de metri, asigurăunspectacolaparte.

Un alt peisajimpresionantesteînGaleriaGururilor, unde s-a format o reţea demicibaraje de calcit.

Inundaţiişicolmatăribruşte din istoriaPeşterii au închisgaleriilemaiînguste.Astfel, au fostprinseîncapcanăsălbăticiunişi s-au pututpăstraşigăsioase de urs de cavernă (UrsusSpelaeus), îndeosebiînSalaOaselor. Totodată, s-au găsitşiurme de Homo Sapiens, din paleoliticşineolitic.

Acestedescoperiri, plus diversitateaformaţiunilorcarstice, plus adăpostirea de speciiprotejate de lilieci au făcutcaPeşteraMeziadsădevină o rezervaţieprotejatăprinlege.

Caatare, vizitareaei se face cu respectareavalorilornaturaleşipaleontologicedeosebite.

Foto: Cristian Horgoş

...mai mult de c ât o revis t a˘

Căminul Culturii Tradiționale Györffy István

Scris de: Szabó János

F i n i ş – J u d e ț u l B i h o r, R o m â n i a

Mesajul etnografului către cei din prezent În iunie 2012, ceremonia în cadrul căreia a fost inaugurat Centrul Culturii Tradiționale Gyorffy Istvan (Györffy István Táj- és Népismereti Otthon), cel mai nou așezământ al populației maghiare sporadice din Valea Crișului Negru, a început cu slujba dr. Palfi Jozsef, preot orădean în cadrul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului.

Despre înființarea acestuia merită să vorbim puțin mai pe larg. În 2010, Vura Ferenc, om de afaceri cu vechi rădăcini aici și care acum trăiește la Oradea, și-a depozitat moștenirea primită de la bunici – minunate obiecte ale vieții de la țară de odinioară, textile, porturi populare, unelte din lemn – în muzeul particular creat în cea mai veche casă din Finiș. Colecția a devenit surprinzător de celebră și de vizitată, iar muzeul o adevărată casă tradițională, drept pentru care Vura Ferenc a înființat Fundația Gyorffy Istvan în scopul păstrării și popularizării demne a moștenirii spirituale lăsate de cercetătorul care este patronul ei spiritual.

Studiile cercetătorului care a lucrat în această zonă în urmă cu 100 de ani au avut efect de recunoaștere în momentul apariției. Această regiune pe care el o numea „pământul necunoscut” a fost descoperită de știință și de conștiința generală grație lui. Nu e exagerat să spunem că studiile din Valea Crișului ale lui Gyorffy au un rol în menținerea populației ma-

Casa tradițională de la Finiș exemplifică portul popular de pe Valea Crișului Negru. Găsim aici ținute din Finiș, Tărcaia, Grădinari sau Beiuș, majoritatea fiind moșteniri familiale. Femeia de pe Valea Crișului Negru își făcea singură pânza, din fire de cânepă sau din ață de bumbac.

Din magazin luând doar ce nu se putea face acasă.

Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă ghiare sporadice de prin partea locului până în zilele noastre. (De știut că populația maghiară în cauză, de 4000 – 5000 de suflete, trăiește azi în 11 localități din Valea Crișului: Ginta, Belfir, Tinca, Finiș, Ioaniș, Șuncuiuș, Tărcaia, Grădinari, Remetea, Uileacu de Beiuș și Beiuș.)

Având în vedere acest lucru, cu sprijinul Fundației Gyorffy, în partea din spate a casei tradiționale, a fost construită o clădire minunată, proiectată cu stil și pe care inițiatorii s-au străduit să o umple cu programe care să ajute graiul, scrisul și cititul în limba maternă maghiară, respectiv cu concerte, ateliere de joacă, activități pedagogice, concursuri, dansuri populare, muzică populară, meșteșuguri populare și obiceiuri

prin care toate acestea să poată renaște.

Printre planuri figurează și inițierea de cursuri de utilitate publică, respectiv a unei universități de tip „open” (szabadegyetem). Prin aceste programe, dar și prin ajustarea celor deja existente, fundația se străduiește să se integreze în turismul plin de atracții inepuizabile al Văii Crișului Negru.

Centrul Cultural Gyorffy Istvan își propune să fie cămin pentru tot ceea ce ajută la păstrarea identității maghiarimii din această regiune. Reprezentativa sală mare, spre exemplu, e bună pentru derularea de conferințe, iar în Finiș există bogate posibilități de cazare pentru oaspeți. Una cu una fac două: merită să vizitați Finișul și să vă conectați la viața Centrului Cultural.

Locuitorii și localitățile de pe Valea Crișului Negru la cumpăna secolelor 19 și 20 Expoziția călătoare a Muzeul de Etnografie și a Fundației Gyorffy Istvan – fotografiile din studiile etnografice din 1911 efectuate de dr. Gyorffy Istvan, din colecția Muzeului de etnografie de la Budapesta În anul 1911, în calitate de practicant la Secția de Etnografie din cadrul Muzeului Național al Ungariei, dr. Gyorffy Istvan a petrecut o lună și jumătate pe Valea Crișului Negru, în rândul maghiarimii minoritare izolate. De acolo, acesta a revenit acasă cu aproape 400 de obiecte – vase de ceramică, textile din gospodării, porturi populare complete și numeroase alte obiecte de uz casnic și economic -, desene, 26 de hărți, respectiv cu aproximativ 150 de fotografii făcute de el la fața locului. Prin colaborarea dintre Fundația Gyorffy Istvan din Finiș și Muzeul de Etnografie a apărut expoziția călătoare care prezintă imaginile realizate de colecționar în urmă cu 100 de ani. Fotografiile au fost alese de către Gebauer Hanga, foto-etnograf la Muzeul de Etnografie de la Budapesta, cea care a și definitivat forma finală a expoziției.

C ăminul Cultur ii Tradiționale Györ f f y Is t ván

Ultima expoziție Pe drumul ei lung, expoziția vizitează satele locuite de maghiari de pe Valea Crișului Negru. După Finiș, expoziția s-a oprit la Salonta, la Ginta, la Tinca, la Oradea și, înainte de Crăciun, la Tărcaia. În 2013 va merge mai departe și spre alte localități de pe Valea Crișului și orașe mari din Ardeal. În viitorul apropiat, expoziția va putea fi vizitată și la Budapesta și la Bekescsaba.

După acest periplu, expoziția se va întoarce la Finiș, locul de pornire și de staționare permanentă, în sala mare de la Centrul Cultural Gyorffy Istvan.

Oricine, dacă se află prin zonă, merită să intre și să o viziteze. www.neprajz.hu

Tărcaia – Sursa: Gyorffy Istvan, Muzeul de Etnografie, F 339973

Foto: Bonyhádi Péter, Gebauer Hanga, Szuhai Sándor, Expoziția foto a Muzeului de Etnografie

Ioaniș – Sursa: Gyorffy Istvan, Muzeul de Etnografie, F 13481

Szabo Janos, Vura Ferenc, Gebauer Hanga, Dinnyes Jozsef și dr. Granasztói Peter la vernisajul expoziției călătoare

Plase și vârșe, Ioaniș

– Sursa: Gyorffy Istvan, Muzeul de Etnografie, F 13491

Fragmente din cuvântul de deschidere rostit de dr. Granasztói Péter (strănepotul dr. Györffy István): Finiș, Căminul Cultural Györffy István, 3 iunie 2012 „Gyorffy Istvan a făcut parte dintre acei oameni deosebiți care au lăsat multe urme sub formă de cărți și fotografii și lui i se poate mulțumi și pentru păstrarea la Muzeul de Etnografie a urmelor lumii ascunse de pe Valea Crișului Negru: obiecte, poze și hărți... ...Mai întâi (Gyorffy) a făcut o deplasare de descoperire la Beiuș și la târgul de la Oradea în decembrie 1910, dar șederea științifică de 45 de zile nu a avut loc decât în august 1911. În acest răstimp, el a stat mai mult la Tărcaia, de cele mai multe ori acolo s-a și cazat. De aici își făcea călătoriile în localitățile din vale, cu trenul sau cu trăsura. Avea bagaje grele căci pentru ca să facă poze, în afară de aparatul vechi cu suport mare, a trebuit să care cu el și plăcile de sticlă de mari dimensiuni... ...S-a angajat ca, cutreierând satele, să ia notițe, să strângă obiecte și, cu ajutorul fotografiilor care pot fi văzute în această expoziție, să imortalizeze, să documenteze ținutele, clădirile și aspectul locurilor... ...Gyorffy Istvan a fost un mare cercetător al obiceiurilor arhaice, al culturii țărănești. În studiul său din 1939, intitulat „Tradiția populară și cultura națională”, el a pledat pentru păstrarea și cultivarea obiceiurilor, respectiv pentru includerea lor în cultura națională, ceea ce, în teritoriile rupte, se consideră a fi garanția supraviețuirii”.

Va˘ ile Cris, urilor – portre t de lo c alitate – liter atur ă

Finiș

Scris de: red. CrisPer

Finișul – așezarea de pe malul pârâului Situat printre dealuri, Finișul se află în județul Bihor, pe malul stâng al Crișului Negru, la 3 km de Beiuș, la poalele Munților Codru-Moma. Este o așezare veche, primii săi locuitori putând fi cei care deserveau cetatea medievală de la Finiș. Numele satului (care înseamnă pin, pădure de pini) apare în scrierile papale (papai tizedlajstrom) referitoare la perioada 1332 – 1337, dar și în corespondența din 1422 a episcopului Scolari. Pe vremuri, Finișul era alcătuit din două comune, Finișul de Jos și Finișul de Sus, după care acestea s-au unit. Finiș este o tipică localitate de mal de pârâu.

Singura ei stradă dreaptă se află în lunca împădurită a Pârâului Mare care se varsă în Crișul Negru, iar locuitorii de pe cele două maluri pot ajunge unii la alții traversând un mic pod. Merită să te oprești la o vorbă cu localnicii, să asculți sunetul apei și să te gândești la ce multe lucruri a însemnat pe vremuri pentru cei de aici acest pârâu cu ape repezi și la viața dintr-o moară de apă.

De-a lungul apelor mici care se varsă în pârâu, printre case s-au format pasarele înguste. Fostele drumuri care duceau căruțele pe câmp și potecile care duc spre apă au devenit locurile preferate ale turiștilor. Vizitatorii vin de departe la Fântâna Popilor (Papok-kutja), izvorul cu apă excelentă, celebru de sute de ani.

Cetatea Finișului Deasupra satului se înalță ruinele misterioase ale turnului Cetății Finișului (Belavar), care, conform legendei, a fost construită de Regele Bela al IV-lea încă de pe vremea când acesta era doar prinț. Sursele scrise vorbesc despre faptul că fortificația aparținând de Episcopia de Oradea a fost construită înainte de 1291 pentru a proteja minele și sistemele de apărare, respectiv zona de trecere din valea de sus spre ținutul de jos. Se poate presupune că cetatea a fost centrul extinsului domeniu episcopal din jurul ei, iar serviciile militare erau asigurate de mica nobilime subordonată Bisericii. După ultimul asediu din secolul al 17-lea, fortificația a fost incendiată și nu s-a mai procedat niciodată la reconstruirea ei.

Foto: Vura Ferenc

Fenesi Csukás János (poet popular)

Excursie în Valea Finișului În sus pe Valea Finișului umblând, Are la ce să se oprească privirea necăutând, Peisajul e frumos, atât iarna, cât și vara Dar mai cu seamă cât de frumoasă e Cetatea.

Doar un perete ne mai vorbește din trecut ca martor, Când din mersul trenuluii ne uităm și în alte părți scrutător, Pârâiașe sălbatice clipocesc venind în jos Iar peste culmi domoale se-ntinde peisaj stâncos.

Fânețe și pășuni se aliniază ordonat, Dar numelele lor comun e Aluniș într-una dat.

Printre două stânci gemene, pârâul hălăduiește, „Poarta de piatră” poporul aici, o numește.

Căsuțe apar de pe o parte și alta a văii, până-n depărtare, Bătrânii spunând că aici e a ”Stejarului ascunzătoare”.

Trenul se oprește, se bifurcă calea ferată, Coborâm din el până locomotiva este ” adăpată”.

Dar aici vom rămâne căci ce a vedea avem, Deși lângă ” Izbuc” și ”Lacul cu păstrăvi” suntem. „Stânca hoților” în față ni se arată, Pe muntele de la răsărit stânca verticală neuitată. „Piatra roșie” i se spune și are o zicală Cică demult, 12 au sărit de pe ea, dovedindu-se fatală.

Acea ceată de haiduci acolo se ascundea, Iar asupra lor a tras potera.

Au luptat vitejește, dar prea puțini fiind Li s-a terminat muniția...și ne ezitând De pe stânci pe cai gonind, În gol spre moartea sigură sărind.

Pe cealaltă lume au ajuns doar 11 numai Căci un ortac într-un copac s-a agățat, vai Fiind prins, dar să plece l-au lăsat Căci curajul său a fost foarte apreciat.

– traducere Togor V. Mihai –

...mai mult de c ât o revis t a˘

Natural, din... papură!

Când luăm în mână un coș din papură, când ne proptim de un covor de perete făcut din papură sau când luăm în picioare papuci din papură, atmosfera unei lumi vechi ni se arată în suflet. E un sentiment plăcut, alimentat din dragostea instinctivă pentru materialele naturale, din respect pentru talentul meșterilor, cizelat în sute de ani și din amintirile de familie.

Acest sentiment dublu poate părea ciudat pentru omul zilelor noastre: ne dorim obiecte și posibilități noi, dar între timp căutăm și formele, procentele și materialele tradiționale.

locuința sa din Bekes și am discutat despre tainele acestei activități și despre acele obiecte pe care meșterul încă le mai confecționează și în zilele noastre.

În această scriere prezentăm munca unui meșter care a învățat și ridicat la nivel de maestru împletirea și țeserea papurei și care crede că, în regiunea Crișurilor, obiectele trebuie confecționate din acele materii prime pa care natura ni le oferă.

Cu Hodoroga Peter, meșter popular specialist în împletirea papurei și a cojii (csuhe), am stat de vorbă în

– De ce te atrage această plantă de pe malul apei, de ce e important pentru tine să pui mâna mereu pe papură?

– Pasiunea a pornit, poate, de când eram copil mic, când îmi plăcea să pescuiesc și îmi petreceam tot timpul pe malul apei în apropierea trestiei, papurei și rogozului. M-am îndrăgostit de aceste materiale naturale.

Am discutat cu Hodoroga Peter, meșter popular specialist în împletirea papurei și a cojii

Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő

Suport de pâine și coș de fructe pe tejgheaua din bucătărie

– Când ai început să te ocupi de papură, cine ți-a fost maestru?

– Am crescut la Ketegyhaza. Bunica mea a fost cea de la care am învățat să fac coșuri și ștergătoare de picioare din coji, prin înnodare. Apoi, unchii mei mi-au arătat o tehnică la modă pe atunci, învelirea sticlei cu sfoară din plastic, care mi s-a părut și ea atractivă. Profesori în materie de împletire de papură îi consider pe Hanis Janos și pe soția acestuia de la Oroshaza, care, în 1989 și în 1990 predau tehnica în satul studențesc de la Bekescsaba. Mulțumită

În atelierul de împletire a papurei

Va˘ ile Cris, urilor – INTERVIU – Cultur ă lor am prins gustul meseriei, de aici a început relația mea cu papura. Cu ajutorul lor am făcut primul meu coș de papură de 2 kg și am avut succes căci am fost evaluat cu „B” la jurizarea de arte vizuale.

– Ai continuat țeserea de papură căci și munca ta era legată de această activitate.

– Da. La Tarhos, în cadrul Direcției de Protecția Copilului și de Pedagogie Medicinală, am pornit o specializare nouă și anume confecționarea de obiecte din papură, paie și coji; așa am devenit dascăl în meserie. Între timp, în atelierul meu au fost făcute obiecte din papură, umblam pe la festivaluri și eram la expoziții, iar produsele mele erau jurizate la diferite concursuri. Un rol important în viața mea profesională l-a avut Kiss Laszlone, tanti Marika, cu care ne-am cunoscut la Casa Creației din Szeged. De la ea am preluat tehnicile țeserii în stil „tapei” și am învățat toți pașii acestei activități.

– Artizanul care lucrează cu papură, de regulă, își adună singur materia primă. Mai găsești pe Valea Crișurilor destulă papură?

– Drenajele au cam ras și zonele vii, dar mai avem multe lacuri cu pești și se găsește papură din belșug și pe lângă canale. Am strâns deja materie primă în multe locuri: pe canalul de la Hosszufok, lângă lacul cu pești de la Korostarcsa, de-a lungul canalului Hortobagy-Berettyo, dar și la Tiszavalk. Se zice că nu e bine să aduni din apă curgătoare, dar am constatat că mai

ales vremea și duritatea apei stabilesc calitatea papurei.

– Cât timp îți ia într-un an de zile colectarea materiei prime?

– Două luni. Tăiem papura în a doua jumătate din august, atunci când frunzișul începe să se usuce. Avem nevoie de o singură unealtă și, bineînțele, de determinare pentru a ne băga apă îmbrăcați în pantaloni din cauciuc. Cu cât apa în care strângem papura e mai adâncă, cu atât tulpinile folosibile vor fi mai lungi; iar țesătorul de papură are nevoie de tulpini lungi. După tăiere, uscarea necesită 30 – 45 de zile. În septembrie, materia primă e pregătită pentru prelucrare. Vremea este un aspect important în cadrul procesului, căci e nevoie de căldura din august pentru maturizarea papurei, iar de temperaturile din septembrie este nevoie pentru uscarea lentă.

– Cât timp poate fi depozitată trestia?

– Un loc uscat, cum ar fi de exemplu podul casei, se poate și ani de zile. În perioade sărace în papură putem folosi și material adunat mai demult.

Iată de ce, în anii buni, merită să strângem mai multă papură.

– Din papură pot fi făcute obiecte cu ajutorul unor tehnici de bază diverse. Care e diferența între ele?

– Tehnica spiralată ne ajută să înaintăm concentric, firele și rândurile fiind alipite astfel unele de altele. Așa se construiește coșul, suportul de pâine, cel de pogăci și multe alte obiecte. O

Clopotul se face prin tehnica „brodării”

altă tehnică presupune utilizarea unui încălțător (kaptafa) și astfel se face papucul de papură, clopotul și învelirea sticlei. Țeserea se execută cu ajutorul războiului de țesut prin folosirea interiorului papurei și a frunzelor. Cel mai mult îmi place tehnica spiralată și cea cu încălțătorul.

– Care este obiectul tău preferat făcut din papură?

– Coșul de rufe și coșul pentru pogăci. Sunt obiecte pe care le fac de la început, le plac și clienților și îmi place să le fac cadou prietenilor mei.

– Ai, cumva, obiecte din papură pe care le-ai moștenit de la bunicii sau străbunicii tăi?

– 3 coșuri de rufe vechi fac parte din moștenirea de familie.

Premiile meșterului popular Hodoroga Peter

Plasa și perina din papură sunt confecționate la războiul de țesut papură

2000 Diplomă de argint la a XIII-a ediție a Expoziției de Artă Populară 2003 Locul 3 la categoria Papură în cadrul Expoziției Naționale a Meșterilor Populari de Artă 2005 Diplomă de Aur la a XIX-a ediția a Expoziției de Artă Populară Din 2001, Hodoroga deține titlul de artist popular, în baza jurizărilor de la expozițiile naționale și internaționale la care a participat.

Natur al, din... papură!

Ștergător de picioare făcut din papură

– Cum decizi ce forme să iasă din mâinile tale? Ai obiceiul să proiectezi, să creezi modele noi de obiecte?

– Dimensiunile și procentele obiectelor sunt cam standard și la fel e și cu tipul de obiect de artă pe care să îl creez. Modul de realizare l-am preluat de la Hanis Janos, care stabilea dimensiunile obiectelor cu ajutorul rândurilor cusute și prin diametru. După asta mă iau și eu.

Desigur, mai proiectez, mai plănuiesc și eu; am făcut deja o vază de creație proprie pe model grecesc, covoare de perete unicat, rogojine sau suporturi.

în mod special, pentru apicultori, recomand stupii din papură.

– Ce fel de obiecte din papură ai recomanda pentru casele verzi, în căminele iubitorilor de natură care preferă materialele naturale?

– Obiectele din papură fac din casele noastre niște locuri extrem de prietenoase. Pentru bucătărie recomand suportul de pâine, de fructe și cel pentru pogăci sau suportul pentru linguri din lemn. Pentru baie recomand lada de rufe, iar pentru camere obiectele care protejează pereții, scaunele învelite în papură, pereții despărțitori, iar

– De ani de zile, și noi ținem jucăriile, o parte a șosetelor și bijuteriile în sertare din papură pe care le folosim de ani de zile. Cum putem întreține aceste locașuri, cum le putem înnoi?

– Obiectele din papură pățesc două tipuri de lucruri de-a lungul anilor: să prăfuiesc și se rod/se uzează. Având în vedere că este vorba despre obiecte făcute din plante provenite de pe marginea apei, ele pot fi reînnoite printr-un „duș” cu apă curată și prin uscare la lumina soarelui. În caz de vase deteriorate, părțile de sus

Ladă de rufe, sticle de pălincă, suport pentru ziare și suport de perete pentru linguri de lemn – toate din papură

Instantaneu de scenă din Betleem (realizată din coji)

și de jos ale acestora, respectiv mânerele pot fi înlocuite, iar obiectele cu pricina vor fi folosibile din nou.

– Și copiii merită apropiați de papură ca materie primă pentru confecționarea de obiecte de artă manuală. Ce anume se poate prin împletirea papurei, de exemplu?

– Din papură putem face păpuși, îngerași, figuri de animale, podoabe de Crăciun și chiar o întreagă scenă a nașterii Domnului. Acest mod de întrebuințare a papurei este la îndemâna oricui, doar că este nevoie de strângerea din timp a papurei de pe marginea apei.

Ultima fază: netezirea marginii coșului cu un mâner de cuțit

Va˘ ile Cris, urilor – INTERVIU – Cultur ă

Poduri și lăzi de zestre Înainte de apariția plasticului, obiectele de uz cotidian și cele mai de ornament ale oamenilor erau făcute din materiale naturale. Și denumirea denotă că a trebuit ca materia primă să fie adunată din natură, fie că e vorba despre papură, stuf, coji sau altele. A trebuit ca omul să cunoască modul de colectare și prelucrare, dar și uneltele necesare, a fost nevoie de răbdare, de îndemânare pentru crearea obiectelor.

Timp de secole, o cantitate imensă de pricepere s-a înmagazinat în spatele câte unei meserii. Priceperea meșterilor este o valoare locală care face obiecte, unelte și care naște noi posibilități prin învățămintele acestora. Să fim atenți la acest aspect...

Oamenii percep diferit obiectele moștenite de la bunici și străbunici. Păstrăm aceste obiecte ca pe niște comori, le utilizăm în conformitate cu menirea

lor originală sau, eventual, inventăm noi funcțiuni pentru ele. Se poate întâmpla și ca ele să sfârșească în gunoi în chip de lucruri care nu-și mai au rostul. Din fericire, tot mai mulți oameni simt că astfel de obiecte vechi, prin forma lor, prin substanța lor și prin funcțiunea lor, încarnează mesaje și cunoștințe și, prin urmare, din ce în ce mai multă lume începe să colecționeze aceste vechituri locale.

Așa am dat de colecția de papură și coji a Asociației de Artă Populare din Doboz, în cadrul unei expoziții de istorie locală desfășurată în Casa Memorială Szechy Tamas de pe strada principală. Poate că nu e o coincidență că mare parte a colecției este formată din coșuri care, nu demult, încă mai făceau parte din recuzita coacerii de pâine de casă și din plase din coji, acestea putând fi folosite din nou grație îmbrăcării

Colțul țesătorului de papură/coajă la Doboz, în casa memorială Szechy Tamas și la expoziție de istorie locală (pe perete: încălțătoare și tăietoare de papură)

Legarea „brațelor” de papură

de noi forme. (Prezentarea amănunțită a expoziției și a atelierelor de la Doboz am dori să o facem într-un număr viitor.)

Vechile obiecte de uz casnic ne învață simțul măsurii, ne oferă modele și ne umple cu bun simț. Să ștergem, deci, praful de pe ele și să pornim fără teamă pe drumul cunoașterii trecutului și pe cel al învățării unor meserii uitate.

Să descoperim posibilitățile oferite de materialele naturale, cele care în lumea aceasta plină de plastic și de mașinării de tot felul ne pot arăta drumul spre autosusținerea noastră.

Foto: Baka Andrea, Bonyhádiné Pásztor Enikő, Hidvégi Julianna

...mai mult de c ât o revis t a˘

Oglinda unui peisaj – rolul trestiei s‚ i papurei în zona de dincolo de Tisa Azi, zona Sarret de abia dacă mai e diferită de regiunea mare care o înconjoară, Alfold. Dar până pe la mijlocul anilor 1800, grație apelor șerpuinde, din multe puncte de vedere zona a fost caracterizată prin trăsături specifice. Cotrobăind prin amintirile strămoșilor noștri avem deseori impresia că nu realitatea veche, ci peisaje exotice și îndepărtate sunt cele care ni se arată: „...Această câmpie nu are ape stătătoare curate, iar în acele locuri în care apa nu e foarte adâncă, acolo sălășluiesc plante acvatice... Zona Sarret este formată în mare parte din asemenea locuri. Și mai sunt mlaștini în care rădăcinile plantelor crescute din pământ nu țin și care stau deasupra apei ridicându-se sau lăsându-se în jos în funcție de mișcarea apei. Iar mlaștinile de pământ, numite astfel, nu permit niciunei plante să încolțească...” „...Sunt și mlaștini care, prin vegetația exuberantă, atrag omul deși, în asemenea locuri, apa este acoperită de plante putrezite în grosime de o jumătate de picior.

Aceste locuri sunt vizitate chiar și de oameni născuți aici doar cu ajutorul unor pari din lemn, iar pentru ca să nu se afunde, ei își fac repede treaba”.

Peisajul ecologic a pus la încercare din când în când locuitorii. Omul de Sarret, datorită capacității de supraviețuire și de adaptare, precum și grație experienței de sute de ani, a devenit parte integrantă a peisajului. Lumea apelor a format un localnic specific, așa cum a observat Palugyai Imre în anul 1885: „...Se poate spune fără teamă despre clima acestei regiuni că nu prea este propice sănătății omului. Dar, în ciuda acestui adevăr general, pe lângă alte influențe pozitive, a te naște și a crește aici, respectiv obișnuința binecuvântată înlătură efectele dăunătoare. Însă clima de aici are o influență inversă asupra celor care vin din alte părți; aceștia mor repede...”.

Locuitorii din Sarret – cel puțin așa cred ei – au trăit în belșug în ciuda condițiilor dificile. Grație mlaștinilor, oamenii au avut mereu la dispoziție trestie și papură de cea mai bună calitate. Ambele plante au avut o importanță mare în vremurile lor și nu doar prin prisma folosirii lor la nivel local, căci cele două au reprezentat și un important produs de comerț, aducând venituri importante. „...Când Dumnezeu a creat lumea – se zice într-o anecdotă locală –, omul bogat și-a luat imediat coa-

Scris de: Nagy László András

sa și și-a băgat-o în lanurile mari de grâu. Era cald, transpira din greu, dar a tăiat tot grâul. Omul sărac se scărpina în cap, supărat că lui nu i-a mai rămas nimic.

Iar Dumnezeu îi spune: Omule sărac, dacă ai pățit-o, îți dau eu ceva de cules. Te recompensez prin faptul că nu ai de însămânțat și de arat. Crește singură și nu vei fierbe în propria-ți transpirație atunci când vei recolta. Și spunând astea, l-a pus pe om în fața unei păduri de trestie. De atunci, munca omului sărac este tăiatul trestiei în sezonul răcoros. Putea recolta cât poftea...”.

Niciuna din descrierile vechi nu omite să vorbească despre întinderile de trestie. Se face vorbire despre utilizarea locală a trestiei, despre recoltarea ei și despre comerțul cu trestie: „...Trestia crește în cantități deosebit de mari în Sarret, la Fuzes-Gyarmat, la Szeghalom și la Veszto. Planta e folosită, parțial, pentru acoperișurile construcțiilor locului, dar și pentru garduri sau pentru foc, respectiv ca marfă de vânzare. Mai nou, trestia a devenit destul de scumpă și aduce venituri importante localnicilor...” „...E uimitor cât de groasă și de înaltă este trestia aici.

Oamenii mai sărmani folosesc trestia, legând câte 3-4,

Purtătorul de coș – desenul lui Szucs Sandor

Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă Printre veniturile parohiilor sătești se regăsea în pe post de par pus la viţa-de-vie. Dar mai ales artizanii reușesc să confecționeze lucruri frumoase din trestie, mod constant trestia, aceasta fiind parte a lefurilor preoților, învățătorilor și funcționarilor mireni sau care ajung și în localități mai îndepărtate...”

Există și alte nenumărate exemple de utilizare a bisericești.

S-a făcut și comerț cu trestiei la nivel local. Pereții trestie, aceasta fiind transcasei, cuptorul și hornul erau portată permanent, atât pe din trestie tencuită, dar se apă, cât și pe uscat. De la Sarfăcea și „căptușeală” penret, trestia cobora în bărci pe tru fântâni. Tot din trestie apa râului Berettyo (Barcău) erau colibele apicultorilor, până la Turkeve și Mezotur, pescarilor și păstorilor, dar de unde drumul era contiși țarcurile animalelor. Unul nuat cu căruțele. Tăietorii de dintre cele mai vechi tipuri trestie din zona Kis-Sarret fode năvod din zonă este și el loseau Crișul pentru a duce fabricat din trestie. E greu și marfa spre Gyoma și Endrod, să enumeri toate modurile dar aceasta ajungea și la târde întrebuințare. Chiar și pogurile mari de la Debrecen, duri, luntre sau mături au fost la Gyula și la Csaba. Trestia a făcute din această plantă și, așa cum scrie Szucs Sandor: Rămășițe în distrugere ale unei colibe de păstor lângă fost de mai multe feluri, din „...tâmplarii din sat făceau din Szeghalom, anii 1970 punct de vedere calitativ și al întrebuințării. Cel mai aprecitrestie și fundul pătuțurilor de copii și ale sicrielor. Așa se face că vechii locuitori at fel a fost cel crescut în apele puțin adânci, cu fir din Sarret nu au venit fără motiv cu următoarea ghi- oțelos, care, după dispariția mlaștinilor, a rămas fără citoare: „În asta m-am născut, în asta am crescut și niciun fel de „urmaş”. trăit, în asta m-am întins la moartea mea. Ce e asta, În lunile de toamnă, atunci când începea să se spune-mi?”. întrevadă unde se va merita să se taie trestia la iarUneltele tăierii de trestie: cosoare, împingătoare, nă, tăietorii se puneau în bărci și își marcau teritoriul papuci din lemn și potcoave pentru gheață ales. În astfel de locuri – numite pe atunci tufișuri -, pe margine, în mai multe puncte, oamenii legau câte un braț de trestie. Apoi, iarna, când apele înghețau, începea tăierea trestiei. În timpul săptămânii, oamenii nu mergeau acasă, ci locuiau pe teren, dormeau pe gheață în colibele de trestie făcute de ei. Aici își făceau de mâncare, aici își petreceau serile în jurul focului. La început, gheața mai obișnuia să se topească din cauza focului, însă spuza nu a fost niciodată scormonită și astfel a ajuns să protejeze gheața de topire. Pentru alimentarea focului era folosită trestia ce nu era bună pentru altceva. Trestia îndeajuns de uscată nu prea scotea fum, dar producea flăcări fierbinți. Pentru noapte, pe perioada somnului, oamenii stingeau focul și baricadau ușa colibei tot cu trestie pentru a păstra căldura. Încăpeau până la 10 – 15 persoane într-o colibă mai mare, ei stând seară de seară în jurul focului. Povesteau despre chestiuni legate de câmp, despre evenimentele însemnate din trecut, cântau și încercau din când în când și cimpoaiele de trestie tocmai confecționate. Locul copiilor era în fundul colibei.

Trezindu-se de dimineață, ei se încălzeau la foc, după care se apucau de lucru. Dacă era foarte frig, își ungeau mâinile cu slănină, iar în picioare își puneau încălțări din lemn făcute pentru mersul pe gheață, opinci din lemn sau papuci din lemn. Aceste încălțări aveau un rol dublu: fiind din lemn, ele îl apărau de frig pe cel care le purta, dar apăra și cizma de trun-

O glinda unui peis aj – rolul tre s tiei și papurei în zona de dincolo de T is a

Tăiere de trestie cu împingătorul – Csokmo, anii 1890

chiul ascuțit al trestiei. Alţi oameni puneau bucăți de pătură pe cizme și le legau cu șireturile de la opinci, iar pentru ca să se poată deplasa în siguranță adăugau și niște potcoave pentru gheață.

Dacă cumva vremea se ameliora, iar terenul se dezgheța, munca era oprită până când se făcea din nou mai frig și se putea purcede la tăierea trestiei.

Iar dacă apa nu mai îngheța deloc, atunci tăierea se făcea direct de pe plută. Era, însă, o metodă mult mai grea și necesita 3 persoane în același loc: unul împingea barca cu ruda, iar ceilalți doi tăiau pe cele două părți, la nivelul apei, culcând trestia tăiată pe trunchiurile ieșite din apă.

Pe gheață, tăierea se făcea cu două unelte, dintre care cea mai importantă era cosorul. Acesta era făcut din vârful rupt al unei coase, pus pe un mâner Unelte pentru acoperișul din trestie: bătătoare, ace de cusut trestia, andrele pentru trestie

Femei care țes stuful – Csokmo, anii 1900

Vedere din stradă la Szeghalom, cu case cu acoperiș și anexe din stuf, negativ color pe sticlă – fotografia lui Szeghalmi Gyula, aproximativ 1920

lung de un metru. Cosorul nu era foarte productiv, dar era excelent pentru zonele mai întortocheate sau acolo unde gheața era extrem de puternică. Oamenii tăiau cu cosorul mănunchiul de trestie strâns deasupra apei cu brațul stâng. Ceea ce tăiau până la prânz, legau laolaltă după masa. Se mai lucra și cu împingătorul, cu care treaba mergea mai în viteză, dar pentru asta era nevoie de doi oameni. Unul împingea trestia pe gheață cu mânerul lung, iar cel de-al doilea aduna și lega marfa tăiată. La legare se folosea de regulă papură, dar se mai utiliza și stuf. Apoi, trestia tăiată era transportată pe sanie, pe căruță sau cu barca, în funcție de oportunitate.

Papura a fost și ea profitabilă pentru locuitorii din Sarret. După cum scrie predicatorul Birtalan Szilagyi Janos: „...chiar mai multe foloase decât de pe urma trestiei. Nici nu pot tăia atât de mult cât ar putea vinde pe bani buni. Întreaga zonă poate fi considerată ca o mare fabrică de stuf. Copilul, din momentul în care învață să umble, își găsește o preocupare legată de folosirea stufului...”. Nu-i de mirare, așadar, că batjocoritorii îi numesc pe cei din Bajom „mestecători de stuf”.

Nici în zonele din Bekes nu s-au întâmplat altfel lucrurile pe vremuri: „...Există stuf din belșug în Sarret și se folosește după uscare la legat diverse sau,

Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă

Zsila Jozsef și ajutoarele lui în timpul fazelor de lucru la acoperișul din trestie. Cusut, aranjarea trestiei cu bătătorul – Csokmo, 2006

conform obiceiului, după țesere, meșterii populari fac din el coșuri sau scaune împletite, vânzându-le în județele vecine și mai ales în Arad...”.

Tăierea stufului se începe în iulie sau în prima parte a lunii august. Mai târziu în an, apa este prea rece pentru astfel de îndeletniciri. Tăietorii de stuf purtau cămăși cu gât îngust (care se puteau lega la gât), pantaloni din stofă și opinci. Ca și tăietorii de trestie, și cei care strângeau stuful își construiau colibe, își făceau de mâncare acolo și dormeau acolo. Tăierea stufului este similară cu cea a trestiei, doar că locul în care se tăia se afla sub apă. La finalul zilei, stuful adunat era întins pe uscat. Dacă vremea era favorabilă, marfa era strânsă și legată după 10 zile. Transportul

Rostas Gergely – fabricant de coș din Komadi – Szeghalom, 2002

Legarea mijlocului de acoperiș – Csokmo, 2006

se făcea cu ajutorul căruței și se depozita la case, sub formă de căpițe sau pe sub streșini.

Prelucrarea stufului putea fi făcută în două moduri: împletire sau legare. Dintre produsele finite cele mai răspândite erau stuful țesut, coșurile și ștergătoarele de picioare.

Stuful țesut era clasificat în funcție de mărime, calitatea fiind măsurată în funcție de acest aspect.

Cel mai slab era folosit la împachetarea mărfurilor transportate sau la alte astfel de lucruri, iar grădinarii obișnuiau să își protejeze plantele de înghețul de primăvară cu ajutorul acestui tip de stuf. Cel de calitate superioară era foarte răspândit și nu prea existau curți în care să nu fie folosit. Cel mai de calitate stuf țesut nu se făcea decât la comandă, din cele mai bune materii prime. Gospodarii de la țară îl foloseau la căruțe, agricultorii în timpul muncilor câmpului și la ocrotirea focului la care găteau în aer liber. Mai demult, și târgoveții îl foloseau pe post de material pentru cort. Și precupețele au folosit mult acest tip de stuf împletit cu care se înconjurau pe ele și își acopereau și marfa. La comandă, erau fabricate covoare sau plase de țânțari de pus deasupra paturilor. Prin legare, stuful era folosit pentru papuci, diverse tipuri de coșuri, ștergătoare de picioare și plase.

Pe sfârșitul secolului XIX, această industrie locală ancestrală nu prea mai era prezentă decât la Biharnagybajom, la Sárrétudvari, la Csökmő și la Komádi și asta pentru că materia primă a cam dispărut după drenarea mlaștinii, urmând să dispară în totalitate. Din primul sfert al secolului al XX-lea, stuful era procurat din altă parte: de pe Valea Ierului, din zona Tisei, din Jaszsag și Nadudvar, respectiv din lacul cu pești din Hortobagy.

Foto: imaginile Muzeului de la Szeghalom

...mai mult de c ât o revis t a˘

Galerie foto Se prezintă:

Palcsek IstvAn

„Sper că reușesc să dau mai departe prin fotografiile mele câte ceva din plăcerile pe care leam trăit în timp ce le realizam. E o sarcină grea să prinzi într-o fotografie mirosul din zori al câmpiilor sau atmosfera unei dimineți pe malul apei, căci acestea se fixează în interior, în sufletul fotografului. Dar pozele vorbesc și despre cel care le realizează. În speranța acestui fapt, vă doresc vizionare plăcută!”

Va˘ ile Cris, urilor – artă Mă numesc Palcsek Istvan, m-am născut în 1968 la Oroshaza și aici trăiesc și în clipa de față.

Prietenia mea cu natura este veche; încă din copilărie am considerat că descifrarea micilor secrete ale naturii este o aventură minunată. Pe atunci locuiam la marginea orașului, iar locurile vii cu apă se aflau la o întindere de mână de mine, ele ademenindu-mă mereu să descopăr noi și noi lucruri. Legătura aceasta s-a strâns mai departe în timpul școlii. Îmi amintesc cu plăcere că am fost elev al Elisabetei Valaczkai, cea care m-a dirijat în direcția iubirii și cunoașterii de natură. Acum știu că cele trăite cândva mi-au marcat întreaga viață. De fotografiat am început să mă ocup mai serios relativ târziu, cu cap de adult. Bazele fotografierii (naturii) le-am deprins și eu – precum cei mai mulți fotografi ai naturii – pe pielea mea și continui să le deprind în continuare. Din 2008 sunt membru al Asociației Fotografilor de Natură Maghiari (NaturArt).

Aici am cunoscut și oameni pe care îi consider modele pentru mine și pe care îi respect și m-am îmbogățit cu relații interumane valoroase. De-a lungul anilor, a fotografia natura a devenit pentru mine un fel de observare a vieții, ceea ce, pe lângă fotografierea în sine, presupune cunoașterea, ocrotirea și respectarea ei. Dincolo de abordarea rațională și științifică, am fost mereu fascinat de înnoirea infinită a lumii create, de multicolorul ei interminabil. Mă umple de uimire acea rotație permanentă plină de zbateri și frumuseți pe care o numim astfel: Viața. În fine, dar poate cel mai important, îi datorez mulțumiri soției mele și copiilor mei pentru că îmi suportă cu dragoste și cu înțelegere pasiunea. www.palcsekistvan.hu

Galer ie f oto Palc s ek Is t van

Va˘ ile Cris, urilor – artă

Galer ie f oto Palc s ek Is t van

Va˘ ile Cris, urilor – artă

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Bonyhádi Péter

Frunze care cad Idei în locul arderii

Toamna, aparent, natura adoarme, copacii și arbuștii își închid fabricile de zahăr, opresc „secțiile” de producție devenite inutile. Vremea devine nefavorabilă, temperatura scade, e mai puțină lumină. Totul devine acoperit de frunze, ceea ce e o adevărată bătaie de cap pentru oamenii cărora le place ordinea. Trotuarul și grădina sunt pline de gunoi, iar în caz de vânt acesta intră și în cameră. Mult înjurata frunză de copac, însă, nu e deșeu și cu atât mai puțin e gunoi. E interzis să punem frunzele în containere, în saci de plastic sau să le ardem.

Descompunerea în mod natural a frunzișului căzut joacă un rol important în echilibrul dintre substanțele nutritive și apa necesare viețuitoarelor, dar previne și încălzirea exagerată a atmosferei pământene.

Să vedem explicația!

La început, frunzele căzute în natură acoperă în strat gros suprafața pământului, împiedicând ca vânturile de toamnă/ iarnă să usuce solul. Astfel, la primăvară, semințele pornesc cu șanse mai bune în cursa dezvoltării.

Frunzișul căzut este consumat de vietăți de abia vizibile cu ochiul liber (bacterii, ciuperci, viermi și insecte). O dată cu trecerea timpului, stratul de frunziș scade, iar pe primăvară se transformă într-o substanță deosebită, pe care grădinarii o numesc compost. Acesta nu conține doar substanțe nutritive pentru plante, dar intervine și asupra conținutului de apă al solului.

Tomberoane verzi- Colecarea deșeurilor vegetale în orașul Gyula

Plantele, cu apa și cu dioxidul de carbon luat din aer, cu ajutorul energiei soarelui, produc glucoză. Produsul adiacent al procesului, „deșeul industrial”, e oxigenul. Plantele produc prin fotosinteză mai multă glucoză decât cantitatea pe care o consumă prin respirația lor. Acest surplus este depozitat, încastrat în propriul corp. Câte un exemplar secular de copac poate scoate din circuit o cantitate mare de dioxid de carbon. Parte a procesului este și acela că frunzele căzute devin substanțe hrănitoare pentru plante, fie pe cale naturală, fie prin intermediul compostului oamenilor iubitori de curățenie, de natură și preocupați de un viitor trăibil pentru nepoții lor.

Sfaturi practice pentru cei care grădinăresc: Frunzele căzute le putem lăsa liniștiți sub arbuști și sub copaci.

Ele acoperă pământul, îl apără de uscare, de îngheț. Vor dispărea până la primăvară și vor lăsa loc plantelor, în timp ce se ocupă și de rezerva de substanțe nutritive.

Să adunăm mereu frunzele pomilor fructiferi și să facem din ele compost, mai ales din motive de sănătate a plantelor. Microorganismele care trăiesc în compost, respectiv căldura eliberată în timpul facerii acestuia distrug agenții patogeni de pe frunze.

Frunzele căzute pe zonele cu gazon pot fi adunate și cu aparatul de tuns iarba. Frunzele astfel mărunțite ocupă un loc și mai mic și se transformă și mai repede în compost.

Pe suprafețele cu gazon să nu lăsăm frunze care se descompun încet (ex.: stejar, platan, castan sălbatic, nuc) deoarece iarba poate să dispară de sub ele.

De pe plantele perene de pe stâncile artificiale trebuie să adunăm în permanență frunzele căzute peste ele, acestea fiind sensibile la acoperire și la belșugul de substanțe nutritive.

A nu se face lac artificial exact sub copaci, pentru că frunzele care cad în apă și care se descompun acolo produce un surplus nociv de substanțe nutritive.

După sortare, compostul pregătit poate fi presărat pe gazon în vederea alimentării ierbii. Astfel, nu doar grădina vecinului va fi mai verde, ci și a noastră!

Foto: Bonyhádi Péter

Va˘ ile Cris, urilor – Stil de viaţă conştincios – interviu Scris de: Tószögi György

S¸ansa˘ în pa˘durice Indiferent că e vară sau iarnă, în păduricea Szechenyi de la Bekescsaba pot fi văzuți deseori adolescenți în salopete de grădinar care lucrează: fie sădesc micșunele multicolore, fie aranjează „viața” plantelor cu ajutorul greblelor și măturilor, în funcție de solicitările mediului cultural din oraș. Au mult de lucru mai ales toamna, când sub copacii bătrâni apar căpițe siluete de frunze printre care pufăie un tractor roșu ce adună frunzele.

Mulți dintre cei care trec zilnic prin pădurice știu că tinerii aparțin de Școala Specială și de Centrul Pedagogic „Șansa”, lor și dascălilor lor datorându-se întreținerea celui mai mare spațiu verde din Bekescsaba.

Despre munca profesorilor și elevilor l-am întrebat pe Bonyhadi Peter, unul dintre pedagogii care activează în complexul de clădiri albe de pe teritoriul păduricii.

– Cu toate că mulți știu că elevii școlii îngrijesc crângul, puțini se interesează de activitatea instituției. Ce se întâmplă aici, în interiorul pereților, în zilele obișnuite?

– Scopul școlii este de a-i ajuta pe elevii cu nevoi speciale în deprinderea unei meserii. Pregătim aproape 100 de tineri, în două grupe de meserii. Pe linie de construcții, avem zugravi, tapetatori și zidari, în timp ce la horticultură tinerii pot dobândi cunoștințe despre legumicultură, îngrijirea parcurilor și florărit.

– Pentru aceste din urmă specializări, nici nu se poate închipui un loc mai propice decât păduricea. Cum s-a putut materializa acest lucru?

– Ca să ajute specializarea de îngrijitor de parc, în anul 2004, orașul ne-a dat în administrare păduricea Szechenyi. Este într-adevăr o provocare îngrijirea, înfrumusețarea și înnoirea a 28.153 mp, aproape 3 hectare de copaci, tufișuri și suprafețe deschise de iarbă. Ne străduim să facem toate acestea în conformitate cu principiile de bază ale conștiinței ecologice. Nu am utilizat sare nici înainte ca aceasta să fie interzisă în asemenea scopuri de Uniunea Europeană, iar dacă e posibil, lăsăm frunzele căzute sub arbuști și am mai putea continua și cu alte exemple.

– Ce se va întâmpla cu mulțimea de frunze care cad anual de pe arborii păduricii? În mod evident, fiind un parc public, ele nu pot rămâne pe jos fără să fie adunate.

– Cu siguranță nu ardem frunzele. Prețiosul frunziș căzut – între 150 și 200 mc pe an – ajunge pe platformele de compost ale instituției noastre, devenind sursă bogată de substanțe nutritive de nelipsit pentru pământul destinat răsadurilor și celui din grădina de legume. Aceste proceduri fac parte literalmente organică și din activitatea didactică. În straturile de pământ, apoi, elevii de la horticultură sădesc legumele care urmează să fie preluate de instituțiile orașului în cadrul cărora funcționează bucătării. Acesta este un nou element important al formării care conștientizează importanța mediului, o formare la capătul căreia ies în evidență produsele locale și alimentația sănătoasă.

– În instituție există și o grădină pentru iubitorii de fluturi. Acolo ce se întâmplă?

– Este vorba despre o nouă direcție a specializării de horticultură, acolo unde accentul se pune mai mult pe flori, pe micul lac de grădină, pe ierburi și pe grădinile gen stâncă artificială. Numim acest loc și grădină a iubitorilor de fluturi, căci această expresie din jargonul de specialitate se referă la principiul de bază conform căruia sănătatea și frumusețea grădinii depind de relația armonioasă dintre comunitățile de animale și de plante.

La sfârșitul discuției - rămași „din întâmplare” singuri cu elevii – i-am întrebat pe câțiva dintre ei despre materie, despre practica derulară și, în mod evident, despre ’nea Peter. Părerea unanimă a adolescenților zâmbăreți este că vin cu plăcere în acest mediu frumos, pe care chiar ei îl întrețin cu ajutorul profesorilor. Există printre ei și persoane care au învățat deja mai multe meserii și toți speră că acele cunoștințe pe care le-au dobândit aici le vor fi de folos, atât pe piața muncii, cât și în propriile grădini.

Iar despre ’nea Peter, jubilând, ne-au dezvăluit doar atât: „Nu sunt probleme cu el, e foarte de treabă...”. La această viziune pozitivă despre viață și la speranța unei noi întâlniri în pădurice mai putem adăuga un singur lucru: să fie spre binele și pentru sănătatea plantelor, a animalelor și a noastră a tuturor!

Elevii adună în fiecare toamnă 150 – 200 mc de frunze

„’nea Peter” predă cunoștințe despre plante viitorilor îngrijitori de parcuri

Foto: Tószögi György

...mai mult de c ât o revis t a˘

MENZ A M INTA = M INTA MENZ A

Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő

Solidaritate pentru înnoirea alimentației publice Acesta este sloganul cu care, în regiunea Del-Alfold, a pornit o inițiativă nouă și demnă de luat ca exemplu, care sprijină la nivel național includerea produselor locale în alimentația publică, rescrie listele de meniuri și inițiază noi procedee de tehnici de bucătărie. Cel mai important mesaj al organizațiilor care colaborează în acest sens (printre care și Asociația Națională Maghiară de Gastronomie) că trebuie oprită expansiunea ingredientelor de proastă calitate și trebuie redus nivelul la care sunt folosite sarea și zahărul în alimentația publică..

Ne răspune: Dr. SArosi TamAs adjunct medic-șef – Ce anume a pornit gândirea comună, colaborarea celor care implementează acest program?

– În 2009, s-a făcut un studiu la bucătăriile care deservesc grădinițele și în grădinițe. În 3 județe (Bacs-Kiskun, Bekes și Csongrad) am evaluat meniul oferit în funcție de listele de meniuri și de cantitățile de alimente folosite pentru prepararea hranei.

– Care a fost rezultatul studiului?

– În multe cazuri s-a constatat că nu se acordă destulă atenție la folosirea într-un procent mai mare a legumelor proaspete, sezoniere și a fructelor. Am avut obiecții și cu privire la oferta sărăcăcioasă, la ingredientele nesănătoase. Există diferențe mari între bucătării în materie de utilizare a ingredientelor.

Dr. Mucsi Gyula – medic-șef, Dr. Sarosi Tamas – medic-șef adjunct, Dr. Maraczi Gabriella – medic-șef de secție de sănătate publică, Betyo Janos – inspector de sănătate publică/epidemiologie, Betyone Kiss Viktoria – operator date, Prohaszka Bela – maestru bucătar (laureat al Premiului Venesz)

– Au apărut și diferențe extreme?

– Da. Spre exemplu avem copil de grădiniță care, în 10 zile, în loc de 80 g de paste făinoase primește 548 g, în loc de 20 g de gem primește 105 g și în loc de cantitatea maximă (admisă) de 200 g primește 721 g. La fel de nefavorabilă este și situația în care, pentru 10 zile de alimentație a copiilor, se dau: doar 20 g de zahăr în loc de 220 g, doar 7 g de fructe proaspete în loc de 800 g sau numai 436 ml de lapte în loc de 1,8 litri – La ce concluzie ați ajuns?

– Analizând datele am stabilit că alimentația publică nu asigură nutriția potrivită, benefică sănătății și conformă cu necesitățile categoriei de vârstă. Fiecare dintre parametrii studiați – energie, proteine, grăsimi, hidrocarburi și colesterol – întrecea cu mult cantitățile permise pe atunci prin lege. E important să precizez și conținutul de sare al mâncărurilor: în loc de cele 2-3 g regulamentare/zi, se consumau în medie 10,4 g/zi.

– Ce s-a întâmplat de la studiu încoace?

– Putem spune că am realizat acel tip nou de acțiune a autorităților care, de doi ani, mergând la braț cu Asociația Națională Maghiară de Gastronomie, în cadrul programului „Menza Minta = Mintamenza”, a dat deja o îmbunătățire a meniurilor oferite de bucătării. Copiii se întâlnesc cu noile liste de meniuri ale programului „Mintamenza” la Kondoros, în Sarkad, la Gyula, în Bekes, la Bekescsaba, la Szarvas, în Mezohegyes, la Mezokovacshaza, precum și dincolo de granițele Bekes-ului, la Tiszadada și la Bocsa. În acele localități unde autoritățile sunt angajate în scopul succesului programului, pe lângă elaborarea de meniuri noi, și modernizarea bucătăriilor și cantinelor face parte din procesul de înnoire.

Un element decisiv în stilul de viață păstrător de sănătate și care preîntâmpină îmbolnăvirea îl constituie obiceiurile alimentare. În Ungaria, fiecare al doilea adult este supraponderal sau obez. Cunoștințele și obiceiurile dobândite în copilărie marchează puternic comportamentul sanitar de mai târziu, iar în cadrul acestuia cultura culinară. De aceea este deosebit de importantă alimentația publică ce are un efect educativ și care echilibrează cutumele alimentare nu tocmai potrivite de acasă.

Va˘ ile Cris, urilor - Interviu – Stil de viaţă conştincios

Ziua Sănătății de Grădiniță la grădinița de pe Bulevardul Beke, Gyula

Ne răspunde: Dr. MarAczi Gabriella medi-șef de secție de Sănătate publică – Care este cel mai mare rezultat al acestui program inovativ?

– În noul sistem de alimentație publică, toți cei implicați gândesc împreună și colaborează pentru atingerea scopului comun. Mă refer aici la deținătorii de bucătării și cantine, la angajații lor, la oamenii din instituțiile de învățământ și de ocrotire socială, autoritățile de control. Astfel, în scurt timp se observă acele schimbări pozitive în calitatea meniurilor oferite.

– Deschiderea copiilor față de noile mâncăruri este un punct sensibil...

– Da, reacția copiilor este deosebit de importantă, căci ne propunem să le îmbogățim cunoștințele cu lucruri adecvate, cu o nouă cultură culinară și să contribuim la păstrarea sănătății generației lor.

– Din câte știu, programul este sprijinit și prin implicarea părinților și a profesorilor.

– Informările și discuțiile derulate la diverse niveluri sunt de valoroase și cu rezultate foarte bune, de la Zilele Sănătății din Grădiniță, trecând prin ședințe cu șefi de instituții și până la Zilele Sănătății garnisite cu degustări pentru populație.

Masă de prânz în cadrul „Mintamenza”

„Menza” noastră e mai sănătoasă... A ta cum e?

(I-am întrebat pe cei care mănâncă zilnic în sistemul public de alimentație) Copiii au spus: – Mami, închipuie-ți că azi am mâncat ciuperci.

Sunt bune, ca și castraveții!

– Supa de ceapă e gustoasă, îmi place!

– Supa-cremă de dovleac nu-mi place așa de tare, dar supa-cremă de broccoli e foarte bună!

– Mănânc deja și varza de Bruxelles.

– Primim sosuri foarte bune lângă carne.

Ochi de părinte: – Alimentația diversificată o consider a fi importantă, iar ca părinte mă bucur mult că în farfuria copilului meu apar gusturi noi.

– Copiilor mei le zic mereu: noutatea e gustoasă. Gustă de toate și poate că următorul fel va fi cel mai gustos. Asta trebuie să învețe copiii noștri și chiar și noi trebuie să procedăm la fel.

– A fost o mare surpriză pentru mine când fiul meu de 9 ani a ales singur în magazin cornurile integrale, pentru că sunt mai sănătoase.

– Am încercat cu plăcere și acasă rețetele noi, folosite la bucătărie.

Ne răspude: CsAki BElAnE, director al Bucătăriei de la Gyula

Echipament modern de coacere/aburire la Bucătăria Gyula

– Ce s-a schimbat într-un an al acestui nou program?

– Prin prisma experienței din anul care a trecut putem spune că copiii s-au obișnuit cu schimbarea și că ei acceptă noile mâncăruri. Desigur am urmărit reacțiile, am fost la școala vecină pentru schimb de experiență și, dacă a fost necesar, am fost flexibili în ceea ce privea oferta. Trebuie, însă, să evidențiez că nu a fost nevoie să scoatem vreo mâncare nouă din meniu, așa că lista nouă funcționează bine.

Menz a mint a = Mint amenz a – Ce fel de schimbări a pornit, a întărit programul „Minta-menza”?

– Am introdus în meniu mâncăruri precum supa-cremă de ceapă, chiftelele de legume, morcovi la cuptor, salata mixtă crudă, diversele sosuri și dressing-uri.

Ca ingredient nou a apărut meiul, fulgii de ovăz, prăjiturile făcute exclusiv din grâul dur și am intensificat utilizarea amestecurilor de condimente verzi și a celor uleioase.

multe fructe, cu 19% mai multe legume proaspete și mult mai multe produse lactate. În același timp, oferta de carne s-a mișcat mai mult în direcția puilor, a curcanului și a peștelui. A fost diminuată cantitatea de sare, de zahăr și de ulei folosită, iar unde s-a putut am renunțat la rântaș. Părinților le recomand să accepte și acasă înnoirea meniului și să guste noile produse gătite.

Foto: Csomós Enikő, Dr. Becseiné Lock Gabriella

– Care a fost preferatul copiilor în anul care a trecut?

– Fără discuție, a fost supa-cremă de broccoli, dar le place foarte mult și paneurile cu semințe de susan, chiftelele de legume și sufelul de mei. Atunci când vine vorba despre alimentația copiilor, trebuie să fim foarte atenți, iar modernizarea tehnicii de bucătărie este și ea necesară. În acest an, pe masa copiilor au ajuns mai ales produse de panificație din făină integrală și cu multe semințe, cu 26% mai

Se pregătește garnitura de orez cu legume

Favorita multora: supa-cremă de broccoli

Am încercat și ne-a plăcut Sufleu de mei (pentru 3-4 persoane)

Supă-cremă de broccoli (pentru 3-4 persoane)

Ingrediente: 1 l de lapte, 80 grame de zahăr, 10 grame de zahăr vanilat, 1 ou, 120 grame de mei, 30 – 40 grame de stafide, 10 grame de praf de budincă Preparare: Se fierbe meiul în lapte. Între timp frecăm gălbenușurile de ou cu zahărul și cu budinca. După ce a fiert meiul adăugăm în el gălbenușurile frecate, spuma bătută și stafidele. Punem totul într-o tavă unsă cu unt și băgăm la cuptor. Se servește cu sirop/ dulceață de afine sau de căpșuni.

Ingrediente: 400 de grame de broccoli, 10 grame Delikat sau Maggi, 10 grame de făină, 50 ml de lapte, 50 ml de smântână lichidă de gătit, 20 de grame de unt, 1 ou, piper măcinat, nucșoară Preparare: Se pune broccoli-ul la fiert în apă puțină.

Când se înmoaie, îl frecăm cu mixerul. Amestecăm leguma cu ingredientele dătătoare de gust și adăugăm apă. Când dă în clocot adăugăm mixul realizat din lapte-smântână-ou, după care adăugăm untul fărâmițat. Servim supa cu crutoane.

Va˘ ile Cris, urilor - Mod de viaţă sănătos – S til de viaţă conştincios

Fă-ți singur!

Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő

...,,tăieței” de casă E drept, tinerii nu mai sculptează mașini împodobite de făcut tăieței pentru drăguțele lor și, de altfel, locul tăiețeilor de casă a fost predat pastelor făinoase de magazin. Totuși, să vorbim despre cum se fac tăițeii de casă, despre tipurile tradiționale și mai deosebite ale acestora. În această lume în continuă viteză, produsele de casă, de calitate, făcute cu mâna, devin tot mai prețioase și, prin urmare, tot mai multă lume prinde chef să facă tăiețeii acasă. Aceste paste sunt bune pentru supe sau pentru felul doi și, având în vedere că pot fi păstrate mult timp sub formă uscată, merită să facem mai multe feluri în același timp. Această activitate de casă a fost făcută și mai demult de femei împreună, așa că, înainte de a ne apuca de treabă, să căutăm ajutoare: mamele, bunicile sau prietenele.

Pregătiri, frământare: Pentru aluatul din care se fac tăiețeii să facem rost de ingredientele de bază: ouă și făină.

Pentru pastele de casă s-au folosit în mod tradițional ingrediente locale, așa că trebuie să aflăm unde se găsește făină făcută în casă, iar pentru ouă să mergem la piață.

Să punem cantitatea adecvată de făină într-un Ingrediente: ouă, făină recipient și să spargem ouăle în ”craterul” făcut în mijlocul făinii, după care să amestecăm cele două produse. Cantitatea de făină și numărul de ouă depind mereu de ceea ce vrem să facem. Pentru tăieței de supă (fidea, melcișori, rombulețe) Frământarea manuală poate fi este nevoie de de 300 g de încheiată dacă aluatul devine făină și de 2 ouă mijlocii, galben în totalitate din aceste două elemente rezultând un aluat destul de tare și bun de întins. Pentru tăiței pentru felul doi puneți 500 g de făină, 3 ouă și 50 ml de apă. Întinderea aluatului: Procedura se desfăşoară pe o tăblie de lemn. Cu ajutorul unei sucitori facem o foaie subțire. Merită observat că tăițeii destinați supelor trebuie să fie mai subțiri. Foaia de aluat pregătită se

Tainele întinderii aluatului merită furate de la cei mai în vârstă Foaia de aluat o tăiem fâșii

pune pe un prosop de bucătărie pentru uscare, după care o tăiem în bucăți cu un cuțit bine ascuțit.

Pastele pregătite, după uscare temeinică, le păstrăm în pungi de pânză până la momentul întrebuințării.

Pregătim pătrățelele

Tăiețeii răzuiți sunt simpli și foarte buni

Să încercăm!

Din făină integrală putem face paste mai sănătoase și cu o valoare nutritivă mai mare; cu cantitățile va trebui să experimentăm noi înșine.

Foto: red. CrisPer

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Varga Judit

Buca˘ta˘ria lui tanti Jutka Când mantia zăpezii ascunde tot ce e frumos și urât și când peisajul amuțit devine magic prin monotonia sa, în grădină apar în albul orbitor mușuroaiele de pământ ale cârtițelor, care enervează la culme grădinarii sensibili. Doar atunci ne dăm seama că natura se mișcă și iarna pe sub picioarele noastre. Când sunt cârtiță (în imaginația mea), lucru care se întâmplă din când în când, atunci parcă văd în față viața de sub pământ.

Dacă o plantă ar dori să supraviețuiască la suprafață, atunci ea se concentrează asupra rădăcinilor ei, acolo își adună toată puterea. Dacă a venit iarna, iar părțile destinate nouă și vizibile ale plantelor dispar, chiar și atunci mai avem la dispoziție „piese” pentru a ne astâmpăra foamea sau pentru a ne vindeca, chit că trebuie să săpăm adânc pentru a pune mâna pe ele. De data asta mulțumită lui tanti Jutka, putem face cunoștință cu două plante care ne ajută și atunci când mantia de zăpadă „acoperă tot ce e frumos și urât”.

Să nu uităm nici acum regula de bază! Substanțele active din plante nu sunt așa cum sunt pentru a ne face nouă un bine sau un rău. Doar noi, oamenii, le putem folosi bine sau rău.

(Boldog Gusztav) Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) Această plantă sălbatică putea fi găsită în trecut în aproape fiecare casă cu curte, iar pe câmpuri și pe suprafețele virane se găsește și azi.

De la această plantă strângem rădăcinile și le depozităm uscate și tăiate în bucăți de câte 1-2 cm.

Pe vremuri și copiii primeau așa ceva ca și cadou, în loc de gumă de mestecat. Rădăcina acestei plante este de 150 de ori mai dulce decât zahărul. Pentru gustul și pentru proprietățile ei (dizolvare de secreții, stimularea activității rinichilor și a digestiei), rădăcina se folosește în amestecuri de ceaiuri. În medicina naturistă, ea este folosită la tratarea ulcerului la stomac și la intestine. Extractul concentrat este zahărul ursului, dar se utilizează și pentru a da gust și culoare altor bomboane.

Tătăneasa/Iarba lui Tatin (Symphytum officinale) Denumire populară (printre altele): Rădăcină de pasăre. A existat și o zicală de copii despre această plantă: „Vese, vese, váska, fekete nadályka… jó vagy nékünk máma, leszel jó hónapra…”, doar de partea asta îmi mai aduc aminte, spunea o bătrânică în anii 1960, la Doboz.

Se vindecă foarte multe boli cu tătăneasa. Întreaga plantă e medicament, doar că nu e indiferent care parte când se recoltează, cum se prelucrează și cum se usucă. Rădăcinile se colectează de regulă primăvara; mai târziu pot fi colectate doar acelea ale căror tulpini încă nu au dat lăstari. Rădă-

cinile trebuie bine curățate de elementele contaminatoare și de eventualele părți putrezite.

Se întind apoi în poduri bine încălzite astfel încât să nu se atingă între ele, astfel încât să se poată usca mai repede. Uscătura rezultată nu va fi bună decât dacă interiorul rămâne albicios. În caz de uscare artificială temperatura nu are voie să fie mai mare de 50 de grade Celsius.

A nu se utiliza rădăcinile prost uscate și maronii! Frunzele frumoase, sănătoase și curate pot Scoaterea din pământ a rădăcinii fi adunate și uscate până toam- dulci echivalează cu înmulțirea na târziu. Ceaiul rezultat e bun pentru ulcerul gastric, tuberculoză și disfuncții respiratorii.

De asemenea, se poate folosi ca și compresă în caz de contuzii, răni sau inflamări ale varicelui.

Foto: red. CrisPer

* Tătăneasa conține și alcaloizi care, în cantități mari pot dăuna sănătății. (n.r.)

Amestecuri de ceai pe bază de tătăneasă:

Pentru vindecarea ulcerului: 10 gr de rădăcină de tătăneasă, 5 gr de frunze de urzică, 5 gr de turită mare, 5 gr de cașul popii, 2 gr de gălbenele. Dintr-o linguriță teșită de amestec se face o fiertură cu 250 ml de apă și se bea pe nemâncate.

Pentru vindecarea tuberculozei: frunze și rădăcină de tătăneasă uscate, frunze de mentă creață, pelin, plămânărică. Din fiecare ingredient enumerat punem câte o ciupitură într-o jumătate de litru de apă, fierbem timp de 5 minute, strecurăm și bem de 3 ori pe zi (dimineața, la prânz și seara) câte un pahar.

Mâncăruri gustoase pe bază de tătăneasă:

Tătăneasă cu legume:

Curățăm 200 gr de tătăneasă. Tăiem vârfurile lăstarilor – acestea vor fi prelucrate separat -, tăiem părțile de jos în bucățele, le fierbem în zeamă de oase împreună cu legume pentru supă și le dăm gust cu bucăți mici de șuncă. Facem o pastă din această compoziție adăugând o lingură de unt și două gălbenușuri de ouă. Între timp, lăstarii tineri se fierb pe jumătate în apă cu sare timp de 15 minute. Apoi strecurăm și punem plantele într-o tavă de copt, turnăm peste pireul de tătăneasă și presărăm pesmet deasupra. Lăsăm totul în cuptorul preîncălzit pentru câteva minute până compoziția se face aurie. Înainte de servire ungem cu zeamă de lămâie și presărăm pătrunjel mărunțit.

Frunză de tătăneasă în ou:

Frunzele de tătăneasă se scufundă în pastă de clătite și se pun la copt rapid în untură. Nu este voie să spălăm în prealabil frunzele, motiv pentru care putem folosi numai frunze proaspăt culese și curate.

Va˘ ile Cris, urilor - Mod de viaţă sănătos

Grânele noastre (aproape) uitate I. La capitolul stil de viață, încercăm să prezentăm alimente care asigură în totalitate necesarul de proteine, de energie și celelalte substanțe de care organismul nostru are nevoie. Cele mai importante surse de energie sunt cele pe care și înaintașii noștri le foloseau permanent, cereale uitate care, dacă le preluăm integral, le asimilăm încet și astfel ele ne asigură o nutriție uniformă și fără să ne crească brusc glicemia. În acest număr prezentăm ovăzul, meiul și hrișca, toate având caloriile necesare pentru lunile de iarnă. În anotimpul rece este nevoie de completarea energiei solare care lipsește, motiv pentru care sunt importante mâncărurile calde care, gătite din aceste cereale, oferă elementele nutriționale adecvate pentru protejarea organismului și pentru refacerea zestrei celulare. În combinație cu legume, cu plante păstăioase, cu semințe uleioase, cu condimente verzi și cu uleiuri presate la rece, cerealele pot constitui feluri de mâncare bogate, dar sunt bune și pentru diferite deserturi.

Ovăzul În țările nordice, reci, vântoase și ploioase (Rusia, Marea Britanie, Irlanda), terciul de ovăz face parte din bucatele tradiționale ale nației. Începând ziua cu așa ceva omul se umple de energie, iar prin conținutul mare de calorii și de fibre, acest fel de mâncare ne furnizează mai mult timp și uniform energia pentru organism; de aceea, ovăzul poate face parte și din

Scris de: Soczó Krisztina

Chiftele de ovăz și hrișcă cu verdețuri Cu puțină zeamă de lămâie sau cu iaurt de soia, meiul poate fi consumat de cei sensibili la lactoză, pentru care poate înlocui astfel brânza.

Prin urmare, se poate folosi și pentru falsă cremă de brânză și pentru pseudo-papanași.

Hrișca Inclusă, de regulă, la categoria cerealelor, hrișca nici nu aparține de familia ierburilor de pajiște, ci de cea a ierburilor „amare”. Însă, având în vedere valorile sale nutritive și multiplele întrebuințări care i se pot da, hrișca o punem la cereale. Aceasta provine, probabil, din Asia și a fost adusă în Europa de tătari. Hrișca este bogată în proteine valoroase, săruri minerale și aminoacizi esențiali. Grație proprietăților sale energetice și regenerative, hrișca înzdrăvenește vasele de sânge, intrând în funcțiune mai ales în cazul bolilor cardiovasculare și ale problemelor legate de varice. Datorită lentorii cu care este asimilată, hrișca este un aliment important și pentru cei care fac cură de slăbire, dar și pentru persoanele cu diabet. Nu conține

Lapte de ovăz cu scorțișoară și fulgi de ovăz cu stafide și alune alimentația diabeticilor. Este un element care conține fier, magneziu, fosfor și calciu, îmbunătățește circulația sanguină și digestia, ajută la combaterea oboselii fizice și intelectuale, a frustrării și a depresiei, dar și a infertilității și a impotenței. Ovăzul are o influență pozitivă și asupra mămicilor care alăptează, asupra copiilor și asupra persoanelor aflate în convalescență. Din fulgii de ovăz, din tărâțe, printr-o fierbere de 5 – 10 minute se poate face un terci de dimineață, căruia îi putem da gust cu miere și cu scorțișoară.

Semințele de ovăz se prepară după 24 de ore de lăsat în apă, cu mixerul; strecurând produsul rezultat vom obține un delicios lapte de ovăz, deosebit de sănătos și e o alternativă pentru cei sensibili la lactoză.

Meiul Considerat de mulți doar delicatesă pentru păsări, meiul este o cereală care conține cele mai multe substanțe minerale. Mult fier, fosfor, magneziu și siliciu se găsesc în el, precum și aminoacizi esențiali și vitaminele A și B. De asemenea, spre deosebire de alte cereale, meiul conține și multe proteine. Neavând gluten în compoziție, meiul poate fi un element important în alimentația celor care nu tolerează acest component. Un element de bază al meiului este acidul salicilic, care înfrumusețează pielea, părul și unghiile și care fortifică oasele.

Cremă de „brânză” de mei gluten, deci poate fi înlocuitor de grâu, de ovăz și de secară în dieta fără gluten.

Ovăzul și hrișca se fierb în două ape, iar meiul în 3 ape, sub capac, timp de 15 – 20 de minute, la foc mic. Toate pot fi consumate ca păsat dulce cu miere, zahăr, stafide, nuci și scorțișoară sau ca garnitură cu legume și condimente, în loc de orez și cartofi, dar merge și ca bază pentru ghiveci. Toate cele trei tipuri de cereale prezentate pot fi folosite și în saloanele de frumusețe: făina rezultată din ele se amestecă cu apă și se utilizează ca tratament pentru piele și păr. Iar sub formă de compresă, ele au efect benefic asupra articualțiilor. În următorul număr vom vorbi despre cerelele vechi, care au scăpat de uitare și despre secretele pânii de casă făcută din grâuri mai speciale.

Foto: red. CrisPer

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Pikó Tamás

˘!

˘m

A sosit iarna, iar de pe tarabele din piață și de pe rafturile magazinelor au dispărut legumele și fructele autohtone pline de vitamine. Rămânem singuri cu legumele și fructele arătoase, dar dubioase din punct de vedere nutritiv, pe care marile magazine ni le oferă, produse pe care, poate, Soarele nu le-a atins niciodată și a căror dezvoltare nu a fost poate niciodată ajutată de ploaie. Însă, consumând semințe, putem să ne menținem sănătatea simplu și eficient și în lunile reci. În județul Bekes există o mare tradiție în materie de producere a germenilor de grâu și de porumb, dar ne putem întâlni și cu semințe germinate ale unor plante medicinale, vândute drept produse locale în piețe din Bekescsaba și din Gyula.

Este, însă, o metodă simplă și plină de bucurii să producem chiar noi alimente gustoase și care ne îndestulează pe noi și pe familiile noastre furnizându-ne substanțe nutritive indispensabile. Germinația semințelor o putem realiza în câte 5 minute, de 2-3 ori pe zi, chiar și la noi acasă.

Vitamine, enzime

Să vedem mai întâi ce e de capul semințelor. Cam de la vârsta de 3 zile și până la două săptămâni, acestea conțin în concentrații uriașe aproape tot întregul spectru de vitamine.

Semințele conțin foarte multe enzime care sunt indispensabile organismului uman căci fiecare proces din corpul nostru are loc cu ajutorul enzimelor. Enzimele sunt catalizatori biologici care fac în așa fel încât procesele care necesită temperaturi înalte să poată avea loc la o temperatură corporală de aproximativ 36 de grade Celsius. Enzimele au grijă și de integrarea în organism și de folosirea substanțelor nutritive.

Corpul uman sănătos poate produce enzime, dar acestea pot fi epuizate printr-o alimentație necorespunzătoare, monocultura agricolă, poluarea, dar și chimicalele și aditivii din alimentele disponibile în magazine. Prin consumul de semințe putem să ne ajutăm organismul să se reîncarce cu enzime naturale.

Semințele sunt foarte bogate şi în minerale, prezente sub forma sărurilor organice. Organismul nostru poate asimila sărurile organice, substituind astfel sărurile minerale (de exemplu sarea de bucătărie) care, acumulându-se, „leagă” apa în corp și crează formațiuni acide favorizând implantarea agenților patogeni.

Efecte fiziologice

Semințele alcalinizează sângele, conțin substanțe naturale antibacteriene, anti-ciuperci și anticorpi; enzimele împiedică

formarea de celule canceroase. Prin efectul diuretic ele curăță rinichii și sistemul urinar și detoxifică ficatul. Semințele conțin multe proteine cu compoziție optimă de aminoacizi (în antiteză cu proteinele de proveniență animalică), astfel că consumul lor ajută la anihilarea tulburărilor date de schimbul de proteine. În mare parte, grăsimile și uleiurile din semințe sunt acizi grași care apără sistemul vascular și care influențează pozitiv inima și circulația sângelui, împiedică formarea cheagurilor de sânge și previn infarctul. Un alt aspect important este că conținutul mare de fibră favorizează activitatea intestinală și are un efect benefic asupra digestiei. Fibrele vegetale ajută la închegarea excrețiilor în tractul intestinal și înlesnesc îndepărtarea acestora. Poate cea mai benefică influență a semințelor rezidă în aducerea în celulele noastre a informațiilor privind viața nouă, înnoirea.

Aceste efecte enumerate mai sus pot fi dezvoltate de fiecare tip de semințe.

Semințe cu mâna noastră...

Să vedem, așadar, cum am putea să cultivăm acasă aceste alimente deosebit de prețioase. Pentru germinare avem nevoie de 5 lucruri: semințe, apă, aer, temperatură potrivită și vas adecvat. Din cele menționate, cele mai importante sunt semințele potrivite. Folosiți doar semințe neafectate de îngrășăminte chimice. Cel mai bine ar fi să avem la dispoziție semințe bio, dar pot fi folosite și semințe vândute în scop

Va˘ ile Cris, urilor - Mod de viaţă sănătos Apă

Procesul de germinație este același de fiecare dată: semințele sunt puse în apă rece până când acestea se umflă și crapă, după care apa se aruncă. Semințele, iar ulterior planta germinată vor fi apoi udate sistematic. Importanța timpului pentru ținerea inițială în apă a semințelor este deseori supraestimată; în realitate, ajunge dacă, în cazul fiecărei semințe, punem apa seara, iar dimineața o aruncăm. Timpul recomandat pentru semințe mici (lucernă, pătrunjel, broccoli, ridichi, ceapă, muștar etc.) este de 4 ore, la cele medii (hrișcă, mei etc.) e de 8 ore, la cereale e de 12 ore, iar la semințe uleioase este de 24 de ore. Udarea este necesară cel puțin de două ori pe zi, dar în caz de temperaturi mai ridicate procedura poate fi repetată de mai multe ori. Apa cu care semințele sunt udate trebuie înlăturată de sub ele, altminteri semințele se pot îneca și poate porni putrezirea. Umezeala de pe suprafața semințelor este suficientă pentru ca ele să germineze.

Cu ajutorul semințelor ne îmbogățim și ne diversificăm alimentația alimentar. E foarte important să utilizăm numai semințe întregi și sănătoase căci cele „bolnave” pot compromite toată producția sănătoasă.

Cultivare

Pentru încolțire folosiți mereu apă bună de băut; dacă e apă de robinet, aceea ar fi bine să fie filtrată sau lăsată în pace o vreme pentru îndepărtarea clorului. Temperatura optimă a apei pentru germinație este de 21 de grade Celsius. Vasul utilizat poate fi de mai multe feluri, în funcție de materialul din care e confecționat și de mărimea lui. Cele mai dese sunt vasele din plastic sau cele din ceramică fără smalț, cu etaj, având partea de sus perforată în vederea aerisirii și a scurgerii apei. Partea de jos este formată dintr-un vas colector. Mai pot fi găsite vase din plastic care seamănă cu borcanele, având capac cu șurub tot pentru aerisire și pentru scurgerea apei. Mult mai simplu, mai ieftin și mai ușor de întreținut este un borcan

Mix-urile pe bază de germinații sunt adevărate bombe energetice și sănătoase în fiecare anotimp

Lumina soarelui

Pentru a germina nu este nevoie de lumină. Gândiți-vă: în situație naturală, în pământ, semințele se dezvoltă în întuneric. Dacă derulăm procesul în întuneric, atunci rezultatele vor fi mai mari, vor conține mai multă vitamină B, însă vor fi palide la culoare. Dacă o facem la lumină (dar nu în lumina directă a soarelui), atunci germenii vor fi mai mici, vor conține mai multă vitamină C și vor fi mai verzi, vor avea clorofilă, de care organismul nostru are de asemenea nevoie și care are o serie de proprietăți benefice (puternic antioxidant și ajută la oxigenarea celulelor). Acei germeni ale căror cotiledoane încep să înverzească în urma contactului cu lumina merită puși la loc luminos în ultimele 24 – 48 de ore de încolțire, asta pentru ca ei să absoarbă și energia luminii, pe care apoi ne-o pot preda nouă.

Aer Cel mai des folosit vas pentru încolțire este din plastic sau din ceramică fără smalț adevărat, pe gura căruia putem pune o fașă sau o bucată de plasă pentru țânțari. Mai putem cultiva semințe pe o tavă, o farfurie sau un suport de flori, dar în aceste cazuri va trebui să udăm manual cultura.

E important ca semințele și germinațiile să se aerisească în mod corespunzător. Dacă nu, poate interveni putrezirea, iar munca noastră se duce pe apa sâmbetei. O aerisire potrivită e ușor de asigurat: trebuie să punem la încolțit puține semințe pe o suprafață mare astfel încât, pe cât posibil, fiecare sămânță (și ulterior fiecare germinație) să poată intra în contact cu aerul. Nu are rost, așadar, să punem prea multe semințe pe mai multe straturi în vasul de germinație.

S ă c ultivăm ac as ă!

Semințele pot fi și salate ușoare...

...sau completări la feluri principale mai bogate

Timp de încolțire

suma pe cele de ridichi: semințele de ridichi pot curăța nisipul și pietricelele din bilă, dar pot modifica poziția pietrelor mari astfel încât să obtureze canalul biliar, ceea ce ar im-

Părerile sunt cele mai împărțite parcă în materie de timp de încolțire. Eu aș sfătui pe toată lumea să încerce, să experimenteze. Alt gust are o germinație de lucernă de 3 zile și una de 5 zile și avem iarăși un alt gust după o depozitare în frigider timp de o săptămână. Majoritatea germinațiilor merită consumate atunci când le apar cotiledoanele, căci la apariția primelor frunze cele mai multe devin gumoase și amare.

Germinațiile cerealiere nu merită crescute mari, ele devenind tot mai greu de mestecat; acestea pot fi consumate de la „vârsta” de 2 zile până la 5 zile.

Consumul

Germinațiile merită consumate crude deoarece vitaminele și enzimele conținute se descompun prin tratament termic (la peste 42 de grade Celsius). Le putem consuma precum ardeii cruzi sau roșiile, dar nu e necesar să punem sare. Asemenea semințe pot revigora o felie de pâine cu unt sau cu untură. Le putem adăuga la sandwich-uri sau la salate. Precum musli-urile, germinațiile mai mici, mai ales cele cerealiere, pot fi amestecate cu chefir sau cu iaurt. Putem face mix-uri pline de vitamine cu ele, cu fructe, cu legume cu frunze și cu apă.

Aceste produse pot fi consumate în orice moment al zilei și cu orice acompaniament. Să nu le privim ca pe niște medicamente care trebuie luate înainte sau după mâncare.

Aceste germinații să fie parte integrantă din alimentația noastră zilnică! Bineînțeles, ele pot fi folosite și ca regim alimentar, dar în acest caz e bine să cereți sfaturi de la un naturist sau de la cultivatori cu experiență. Aceștia recomandă de regulă 100 – 400 grame pe săptămână pentru o cură țintită. Dar accentul trebuie pus pe constanță și nu pe cantitate.

Consumul de asemenea produse este recomandat pentru oricine, indiferent de vârstă. În cazul copiilor ar trebui așteptat ca ei să fie capabili să mestece cum trebuie semințele, altminteri ei se pot alege cu sughițuri, senzație de înec și chiar cu un sentiment profund neplăcut și care ar putea să-i țină toată viața. De recomandat, așadar, ca semințele să le fie administrate copiilor împreună cu alte alimente, amestecate, până când cei mici le pot mesteca și înghiți în siguranță.

Există și câteva contraindicații. Persoanele sensibile la gluten nu pot consuma nici din germinațiile cerealiere. De asemenea, nici cei care au pietre biliare mari nu le pot con-

Pentru cultivarea unei cantități mai mari de germinații e recomandabilă unealta din imagine, care poate fi chiar și un simplu borcan de gem

pune intervenție chirurgicală imediată.

Depozitare

Semințele pot fi ținute în frigider, în recipiente care pot fi închise. Fiindcă sunt alimente vii, ele cresc și în frigider, chiar dacă o fac mai încet decât ar face-o la temperatura camerei. Pentru ca semințele să rămână proaspete și crocante, e nevoie de puţină umezeală și oxigen, pe care le pot prelua și din aerul încăperii. Pentru asta însă, e nevoie de aerisirea sistematică a acestora.

Germinațiile cultivate acasă ne dau înapoi prin gust și savoare toată energia pozitivă pe care noi le-am oferit-o în timpul încolțirii. Vă urez tuturor satisfacție multă pentru cultivarea semințelor și poftă bună!

Foto: red. CrisPer

Va˘ ile Cris, urilor - Mod de viaţă sănătos

Ceaiuri medicinale pentru iarna˘

Scris de: Soczó Krisztina

În acest număr vă prezentăm plante medicinale care se regăsesc în Valea Crișurilor sau care pot fi cultivate în grădini, iar culese vara și uscate pot fi folosite iarna ca și ceaiuri medicinale care ne apără sănătatea. În loc de ceaiul verde sau negru cu efecte energizante, în lunile de iarnă, prin consumul sistematic al acestor ceaiuri medicinale, printr-un mod de viață natural și printr-o stare de spirit liniștită vom preîntâmpina cu siguranță dezvoltarea de boli în organismul nostru.

Folosirea pe timp de iarnă a plantelor medicinale se poate rezolva mai ales cu ajutorul plantelor uscate. Ceaiurile făcute din plante culese și uscate în perioadele calde ale anului servesc drept băuturi de pază. Plantele de iarnă, de regulă cunoscute, sunt folosite pentru ceaiuri care ameliorează răceala și ajută la autovindecare. Alte plante acționează ca fortifictoare ale imunității sau completează substanțele minerale consumate repede din cauza frigului, iar datorită gustului ce amintește de ceaiul verde sau negru, ele sunt folosite și pe post de băuturi „răcoritoare”. Merită să consumăm zilnic ceaiuri medicinale în perioada de iarnă, chiar și 3-4 căni pe zi, incluzându-le în lichidele pe care le bem în mod cotidian. Ca prevenție, tipurile de ceaiuri pot fi schimbate în fiecare zi, dar dacă este vorba despre un scop vindecativ, atunci e bine să le utilizăm în stil de cură: același ceai timp de 4-6 săptămâni, câte un litru pe zi, împărțit în mod egal.

Ceaiuri medicinale gustoase: dud, frunză de zmeură, mentă, lămâie, floare de iasomie, petală de trandafir, gălbenele

Panoplia de gusturi a ceaiului obișnuit amintește de fiertura obținută din frunzele de dud sau de zmeură care, pe lângă faptul că nu conține nicio substanță care să excite sistemul nervos, astâmpără nevoia de minerale; are efect mai ales în caz de lipsă de fier. Frunzele ambelor plante sunt bogate în tanin și, grație efectelor contractoare, ameliorează simptomele diareice. Menta imprimă vigoare, motiv pentru care se recomandă a fi consumată dimineața, iar ceaiul de lămâie, fiind cu efect liniștitor, ar trebui consumat seara. Din multele specii de mentă, menta pisicii (Nepeta Cataria) are, pe lângă un gust special, efect liniștitor asupra nervilor, efect analgezic și conține de asemenea substanțe care previn răceala și gripa. Frunzele uscate le putem amesteca cu petale aromate și chiar cu fructe uscate (stafide, coajă de portocale, bucăți de măr, pere) și cu mirodenii (scorțișoară, ghimbir, anason) pentru a crea ceaiuri deosebite.

Împotriva răcelii: tei, floare de soc, isop

Plantele medicinale binecunoscute în caz de răceală sunt teiul care desfundă căile respiratorii, floarea de soc care te face să transpiri și isopul care calmează tusea. Din cele trei plante uscate se poate fierbe un ceai, iar teiul și socul pot fi consumate

chiar și împreună. Isopul este bun și pentru probleme astmatice, dar și efecte benefice asupra digestiei, dezinfectează intestinele, crește pofta de mâncare și curăță sângele. Aceste proprietăți, în oglindă cu cele ale celor două ceaiuri din plante, stopează răceala și transpirația de după aprinderea de plămâni. Isopul mai ajută și în cazul unor probleme specifice schimbării de vârstă, la valuri de căldură și la transpirația în exces, fortificând organismul slăbit.

Aceeași plantă dă un gust picant și mâncărurilor și poate fi utilizată chiar și pe post de odorizant fabricat în casă.

Plante care fortifică sistemul imunitar: cimbrul, rozmarinul, frunza de nuc, salvia, echinaceea

Prin folosirea deasă a acestor plante pot fi prevenite bolile, căci ele solidifică la modul general sistemul imunitar. Ceaiul se face din din frunzele uscate ale fiecărei plante, respectiv din rădăcina uscată și mărunțită a echinaceei. Substanțele active nu dispar prin fierbere, de aceea este necesară ținerea pe foc timp de aproximativ 5 m i nu t e .

Cimbrul, salvia și rozmarinul, prin uleiurile volatile, ajută digestia, curăță căile respiratorii, rezolvă balonările și diareea, dar pot fi adăugate și în mâncare pentru obținerea unui gust ieșit din comun. Rozmarinul este recomandabil în locul cafelei pentru cei cu tensiune arterială mică. Salvia reduce transpirația și grăsimile și poate fi întrebuințată și în rol de dezinfectant pentru probleme cu cavitatea bucală. Rădăcina echinaceei stimulează puternic imunitatea, dar și părțile de deasupra pământului ale plantei conțin substanțe active benefice, ce-i drept în cantitate mai mică, fiind bune și ele pentru a face ceai.

Foto: red. CrisPer

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Boldog Gusztáv

Mica˘ enciclopedie de ciuperci Frunzele au căzut din copaci, iar dacă totul merge bine, atunci poate că și un strat rezistent de zăpadă va acoperi peisajul de iarnă. Coroana, care în acea parte a anului, pentru noi a fost cea mai plăcută era verde și vie, acum zace pe pământ și se transformă în humus, aparent printr-o moarte fără rost. Însă ne putem încrede în circuitul Naturii; nu există nimic în acest circuit care să nu aibă un rost anume până și moartea de la finalul toamnei e doar o stație în cadrul procesului. Deșeul – în timp ce, ca rezultat al unor procese misterioase, se descompune în substanțe nutritive pentru alte viețuitoare, produce și căldură și, în plus, asimilează o cantitate considerabilă de apă. Este nevoie de ceva mai mult pentru ciupercile care, în majoritatea cazurilor, trăiesc pe/în pământ? În timp ce oamenii care merg doar ocazional în pădure și la câmp clasifică ciupercile mari cu pălărie la modul simplu, în funcție de comestibilitate sau de aspect, grădinarii ajung și la aspecte legate de monilia sau de peronosporă. Iar știința realizează o analiză și mai profundă.

Ciupercile nu sunt capabile de o hrănire de tip autotrof. Din celulele lor Sporii se formează în stratul din interio- lipsesc cele verzi, rul ciupercii, iar după ce ciuperca matumotiv pentru care ră crapă ei se risipesc nu pot recurge la fotosinteză precum plantele, producându-și singure hrana cu ajutorul luminii Soarelui. Așa cum facem noi sau animalele, și ciupercile sunt nevoite să folosească substanțe pregătite de alte ființe, ele hrănindu-se în stil heterotrof, așa că nu pot fi alăturate plantelor. În același timp, ciupercile nu pot fi nici reprezentante ale regnului animal căci, precum plantele, ele se înmulțesc prin spori. Mai mult, în afară de unele excepții rare (ex.: ciupercile de mlaștină), ciupercile nu sunt capabile să își schimbe locul.

Pentru ca nici ciupercile să nu fie „bozgori” în afara sistemului, Știința le-a stabilit o țară nouă, astfel încât în regatul ființelor crescute sub microscop, între tărâmul Plantelor (Plantae) și cel al Animalelor (Animalia) încape și țara Ciupercilor (Fungi).

Condiția pentru o hrănire heterotrofă este existența de substanțe organice produse de plante. În corpurile ființelor sau pe suprafața corpului acestora, ciupercile parazite se înfruptă din această substanță proaspăt creată în organismul gazdei, care, în mod evident, nu se bucură pentru acest lucru. În unele cazuri, această relație (micoză) benefică numai pentru specia respectivă de ciupercă poate duce la moartea organismului gazdă.

Dacă ambele părți ies bine din relație, atunci putem vorbi despre simbioză. Acest stil de hrănire este caracteristic pentru o serie de ciuperci cu pălărie iubite, care se leagă prin rădăcină cu plantele partenere (micoriză). Cu ajutorul firelor fungice planta ajunge mai ușor la apa dătătoare de viață și la minerale, iar în schimb îi oferă ciupercii substanțe nutritive și vitamine.

Majoritatea ciupercilor cu pălărie se leagă de câte o specie de

plantă sau de o asociere de plante, așa că degeaba am dori să cultivăm ciuperca roșie cu puncte albe din poveștile copilăriei noastre, nu ne va reuși. Sunt ciuperci care insistă să trăiască în vecinătatea brazilor, iar altele nu le-am putea găsi printre conifere nici să căutăm milimetru cu milimetru. În schimb, putem Ciuperca poveștilor noastre e în legătură da peste ciuperci de cu coniferele prin rădăcină un anumit tip, spre exemplu, în zona de pășune. Iar părțile moarte ale plantelor sunt descompuse mai departe de ciupercile care preferă putrezișurile (saprofite). De această clasă aparține majoritatea ciupercilor cu pălărie.

Firele de la ciuperci împânzesc pământul, îl descompun, îl transformă, iar substanțele organice din el sunt puse la dispoziția ciupercilor. Rețeaua de fire a unei ciuperci poate ajunge chiar și la un diametru de 100 metri, dimensiune grație căreia, chiar dacă nu ca volum, dar ca expansiune, ciupercile sunt printre cele mai mari viețuitoare. Așadar, corpul ciupercii nu trebuie privit ca și cum ar fi vorba despre o plantă simplă; corpul ciupercii nu înseamnă ciuperca în sine. Chiar dacă nu vedem, sub tălpile noastre există în permanență o rețea de fire de ciuperci (rădăcini) care se extinde mereu, e activă mereu și care profită de orice hrană utilizabilă. Ciupercile care apar în fața noastră periodic nu sunt altceva decât variantele de înmulțire, producătoare de spori ale acestei rețele subterane. Cu acest argument nu vreau să bat un țăruș în plus între cele două tipuri de colecționari de ciuperci: cei care le taie și cei care le iau cu totul. Dar e bine de știut că laicul care caută ciuperci face o afacere mai bună dacă duce întregul „corp” al ciupercii la specialist.

Deseori, cu cuțitașul de căutător de ciupercă tăiem fix acea parte care ajută cel mai mult la identificare. În schimb, colectarea cu tot „corpul” probabil nu va cauza niciun fel de daună ciupercii, cu condiția să lăsăm Forma trunchiului și a pălăriei, mecanismul și culoarea plăcilor sunt elemente la fața locului destulă de identificare parte producătoare de spori și chiar fragment de pălărie îmbătrânită.

Rezultatul extinderii circulare a firelor de ciupercă este așa numitul cerc vrăjitoresc. Rețeaua de căutare de condiții bune de hrană crează un inel pe care, apoi, se vor dezvolta „corpurile” ciupercii. Această figură mai mult sau mai puțin circulară nu poate fi observată doar când apar corpurile. Avantajele mutuale ale relației rădăcinale sunt mai verzi, mai înalte, dezvoltă o plantă gazdă mai deasă și, bineînțeles, crează și „corpuri

Va˘ ile Cris, urilor – Natur ă

reproducătoare” mai bogate. Ce frumoasă e natura!

Rămânând pe drumul croit de știință și fără să ne lăsăm derivați de acolo de burțile noastre, să continuăm punerea în ordine a lucrurilor. În zilele obișnuite, Alge și fire de ciupercă în simbioză foracasă sau la locurile mează lichenii de muncă nu ne întâlnim de obicei cu ciuperci sau cel puțin așa credem că nu. Să ne gândim că ciuperci microscopice cauzează și unele îmbolnăviri ale plantelor, inclusiv ale celor din grădini, ele desenează cercurile maronii pe mere și pe cireșe, ele aștern o plăpumioară gri pe compoturi, dar aceleași organisme microscopice cresc aluatul pâinii și fac și berea. Ciuperca-drojdie poate fi găsită pe boabele de struguri albaștri și pe prune, pe care fac o pojghiță albicioasă peste stratul protector de ceară.

Până și substanța activă din penicilină se datorează unei ciuperci. Despre efectele mucegaiului au existat de mii de ani mărturii de pe continentul negru, dar mecanismul efectiv al acestuia a fost pus pe hârtie doar în prima jumătate a secolului trecut de scoțianul Alexander Fleming, reprezentant al înaltei Corpul ciupercilor-cerneală (Coprinellus culturi occidentale. disseminatus) se prelinge precum cerneala încă din perioada de semi-dezvoltare Nu vă puteți aștepta de la autorul iubitor de vin să omită din enumerare celebrul mucegai albastru (Botrytis cinerea), cel care este, fie binecuvântare, fie blestem pentru viticultori. Dacă această specie se

În zonele de câmpie găsim des cercurile „vrăjitorești” ale Lepista personata

întâlnește cu boabele de struguri în condiții corespunzătoare, atunci ei i se datorează în mare parte aromele de la albul de Tokaji și de la vinul roșu produs în zona Aradului. Înainte de a ne încurca în jungla miilor de specii de ciuperci din zona Crișurilor, să ne oprim la acele Familia Hribilor (Boletaceae) au drept caracteristice lamelele cilindrice și nu lamespecii pe care le avem lele tip plăci (în imagine este prezentată la îndemână, acestea ciuperca Leccinum duriusculum) regăsindu-se deseori în coșurile de cumpărător sau de culegător.

Pentru cei care se plimbă prin Natură și pentru zânele bucătăriei, poate cele mai incitante sunt ciupercile mari. Din această categorie fac parte specii care diferă unele de celelalte prin culoare și formă, precum majoritatea ciupercilor comestibile și a celor otrăvitoare. Dacă ne punem să culegem ciuperci, atunci nu putem să nu fim în clar cu câteva aspecte determinante. Există mai multe cărți care ajută la orientare, însă în acestea nu apar, de regulă, toate speciile de ciuperci. De asemenea, în volumele editate în străinătate nu apar speciile din zona Crișurilor. E prea mare riscul să avem la dispoziție doar un punct de vedere al unui autor englez sau german. Cu toate că o anumită ciupercă face parte din aceeași specie, pentru un britanic ea este mare și roșie, iar la un bihorean poate fi chiar albastru și mic. La majoritatea speciilor trunchiul e distinct de pălărie, la unele existând în plus și diferite semne particulare.

Așa cum sunt ciuperci globulare- trufe, așa sunt și cu lamele- piciorul căprioarei, gălbiori, buretele viperei, bureți de rouă, dar și cu lamele tubulare- pitonci.

De regulă și culorile sunt călăuzitoare, dar să nu băgăm mâna în foc pentru ele. Cea mai periculoasă ciupercă pe care o avem, Buretele viperei (Amanita phalloides), cu pălărie albă, seamănă cu comestibila Leucoagaricus leucothites, iar delicioasa Vințică a porumbeilor (Russula cyanoxantha), a cărei pălărie poate fi roșiatică, poate fi confundată cu varianta arzător de picantă a ciupercii și care prezintă de cele mai multe ori o pălărie roșie.

Dacă pe masă avem ciuperci comestibile, chiar și așa merită să fim precauți. Peretele celulelor ciupercilor este format, printre altele, din greu digerabila chitină.

Astfel, în caz de consum exagerat de ciuperci, putem avea dureri de stomac și dacă am mâncat marfă de cea mai bună calitate. În final, să nu uităm că, spre exemplu, în Buretele viperei otrava există nu pentru a dăuna cuiva. Ciupercile nu pot să ne atenționeze, motiv pentru care noi, oamenii, trebuie să avem grijă, dacă vrem să consumăm ciuperci.

Foto: Boldog Gusztáv

...mai mult de c ât o revis t a˘

Întâmplare de milioane pe Valea Cris, ului Repede...

Scris de: Boldog Gusztáv

…sau ceva de genul ăsta mi-a venit în minte atunci când, amețit de iureșul târgului, am vrut să găsesc cuvinte pentru a descrie în ce anume m-am amestecat.

Nici sosirea nu a mers ca pe roate, însă dacă omul își dorește aventuri, atunci să nu caute soluțiile simple; în ceea ce mă privește acestea eu le las pentru alții. Împreună cu un tovarăș de drum mereu dornic de o descindere la piață, am plecat de la Bekescsaba după orele de serviciu. Era după masă bine. Deși e toamnă, mijlocul lunii octombrie, nu se înserează chiar atât de devreme încât să nu ne vedem destinația pe lumină naturală și încât să nu ne străduim să profităm la maximum de cele câteva ore care ne stau la dispoziție. Acest gând principal a făcut ca mașina să devieze de la ruta Salonta – Oradea – Aleșd pe care am fi ajuns destul de rapid, însă, după cum s-a adeverit la final, ar fi fost o călătorie săracă în experiențe interesante. Drum național? Pentru ce? Ne-am dus de la Salonta în direcția Beiuș, apoi am fost prin Stâna de Vale, Remeți și Bulz, după care, lângă Bucea am revenit pe drumul național. De acolo ne-au mai despărțit doar câteva minute și 10 kilometri de destinație.

Acum că enumăr aceste localități sunt uimit de cât de simplu se poate relata despre ce și unde se găsește. Durata acestui drum cere om deschis la aventură, o mașină bine pusă la punct și 6 ore. Din când în când, oprindu-mă și înjurând îndelung, am

verificat starea roților sau, meditând la lipsurile drumului în materie de semnalizare, mi-am înmulțit ridurile de pe frunte. În timp ce, la prima vedere, erau înfricoșătoare, am trecut cu bine de peripețiile călătoriei, iar peisajul minunat al Bihorului m-a liniștit mereu, consolându-mă că a meritat să aleg această cale. De armonia zonei se leagă direct micuțele case care apar pe ici-colo; aceasta este frumuseațea, armonia cu care se ia la întrecere ospitalitatea bineintenționată. Aspectele vechi, originale tind să fie date jos de pe tron de pensiunile care se tot înmulțesc și de alte unități hoteliere care, deși au oferte bogate, prezintă un egocentrism deranjant. Succesul incert al acestora nu face altceva, în cele din urmă, decât ca zona să își piardă valorile. M-am gândit la pierderea de valori și la starea drumurilor, precum și la cea a mașinii mele (ceea ce este în strânsă legătură cu starea drumurilor) atunci când companionul meu, mânat de cele mai pure bune intenții, a fluturat prin fața nasului meu flaconul cu pălincă și apoi a degustat cu vârf și îndesat din licoare. Metoda a ținut: stresul care, până atunci, era vizibil și pe fața lui s-a estompat în mod clar, iar omul râdea la fiecare contact al mașinii cu vreo groapă de pe șosea. Desigur, voia lui bună nu a rezolvat și problemele mele. În mod evident, sosirea pe lumină nu a mai putut fi respectată.

Pe când am ajuns noi, oaspeții din ziua respectivă porniseră deja spre casă, așa că am găsit cu ușurință loc de parca-

Târgul urmează Valea Crișului Repede pe mai mulți kilometri

Va˘ ile Cris, urilor – Atr ac ţii turistice re. Imediat ce am oprit motorul, a apărut un domn care mi-a cerut 10 lei pentru parcare. Având o viață de orășan îngrădită de diverși controlori, i-am și dat banii civilului fără să mă gândesc. Doar ulterior, în timp ce tovarășul de drum râdea provocat de pălincă, am început să mă gândesc că, la anul, mă voi realiza și eu în același mod. Și am calculat: dacă pentru fiecare mașină iau 10 lei, atunci timp de 3 zile... Dar am abandonat raționamentul. Nu-s eu făcut pentru așa ceva. Așa că am gustat și eu acel dizolvant de stres.

Negreniul se află pe malul Crișului Repede. Pârâul mai mărișor de aici, care își face loc printre pietre, nu determină doar locul satului, ci și drumul căii ferate dintre Oradea și Cluj-Napoca. Locomotivele care tocmai au trecut pe acolo au gonit de pe șine târgoveții ce se plimbau. Nu a trebuit să ne ocupăm de cazare; am decis ca mașina să fie camera de hotel nu foarte confortabilă, dar ieftină și accesibilă.

Ne-am dat seama repede că parcarea de lângă șine nu a fost cea mai inspirată alegere, dar, în loc să mergem altundeva, am sperat că pălinca ce se termina în viteză își va manifesta și celălalt efect benefic: cel de somnifer. Înainte de a merge acolo am încercat să rezervăm cazare prin internet, dar nu am avut noroc. De regulă, pe aici nu sunt probleme legate de prețuri, dar nu am găsit anunțuri Vânzătorii vin mai ales din Ardeal, dar și din care să se refere la pensiuni/hoteluri regiuni îndepărtate și sunt nevoiți să suportepe situate aproape de sat. loc toate vicisitudinile târgului Conform intenției care m-a pornit la drum, eu nu am fost interesat în primul rând de di- m-a surprins. Divizarea despre care vorbesc unii, conform versele mărfuri, ci de viața de noapte a târgului. Aș fi vrut căreia piața de vechituri este separat, eu nu am constatat-o. să văd ce face un grup de oameni, diverși din toate punctele Adică am observat că aproape orice poate să apară de aproade vedere, care s-a format pentru un singur weekend, atunci pe oriunde. Dacă cineva vrea să cumpere o fustă din Țara când nu este mânat de dorința de a vinde și/sau de a cum- Călatei trebuie să se plimbe prin tot târgul, căci nu se știe păra. În ziua sosirii, înainte de înserarea totală și înainte ca în ce parte se întâlnesc interesele cumpărătorilor cu cele ale vânzătorii să se împacheteze, nu am mai avut timp decât de vânzătorilor. evaluarea spațială a dimensiunilor. Pădurea de corturi de Târgul are loc, începând cu anul 1815, în weekendul cel dincolo de calea ferată, extinsă pe pășuni și pe alte terenuri, mai apropiat de data de 16 octombrie, așa că evenimentul are deja o tradiție serioasă. În acest context, și cercul comercianților s-a mărit extraordinar de mult. Bineînțeles că sunt prezenți și producătorii locali cu mărfurile lor, dar au venit și vânzători din alte părți ale țării, din Ucraina, din Republica Moldova și din Bulgaria. Spre surprinderea mea majoră, în afară de cumpărători concitadini de-ai mei, m-am întâlnit și cu un fabricant de instrumente din Bekescsaba care își oferea marfa.

După emoția drumului și a târgului, a venit și foamea, dar nu gradual, ci într-o clipă. Mi-am pierdut temporar tovarășul de drum, așa că am căutat singur ceva de mâncare. Ca norocul, vânzoleala de târg nu poate exista fără de-ale gurii. Dorind să Mulțimea și marfa de duzină accentuez atmosfera cu tentă estică

Înt âmplare de milioane pe Valea Cr ișului Repe de...

Munții și Crișul Repede încă sub formă de pârâu acoperă, dimineața, târgul cu umezeală

am pornit în căutarea unei delicatese românești, țigănești sau de altă proveniență interesantă, balcanică. Ceva ce nu găsesc acasă. Nu am avut noroc decât pe jumătate, dar cel puțin nu am rămas nici flămând, nici însetat. Pe teritoriul târgului, pe lângă cei care fac langoș și cozonac „kurtos”, două restaurante de ocazie s-au îngrijit de stomacurile oaspeților. Ambele aparțineau de persoane venite de la Sic, care au făcut totul pentru a impresiona. Eu am ales să mă așez la Sovirag. Multitudinea mâncărurilor deosebit de aspectuoase și extraordinar de gustoase poate intimida acei oameni care se decid foarte greu, ca și mine. Sarmale sau vițel la grătar? Așteptând soluția, am dat peste gât un pahar de pălincă.

Ospitalitatea de Sic nu poate fi completă fără muzică. Formația lui Pali Marci a fost cea care interpreta muzici care, la noi, nu pot fi auzite decât în cadrul serilor de dans popular. În același timp, praful de pe pardoseala crâșmei în formă de cort era ridicat de o trupă de dans de la Debrecen. M-am deșteptat și am ales: sarmale! A fost o alegere bună, din fericire nu sunt ca și sarmalele noastre. În varza acrită cu cimbru se pune umplutură făcută fără boia de ardei roșu.

Cu muzica încă răsunându-mi în urechi, am pornit în căutarea amicului meu pentru ca să descoperim împreună feeria noapții de târg. În plină beznă, focurile sunt cele care semnealează unde anume s-au adunat cumpărătorii care sunt binedispuși și pe o vreme tot mai rece.

Pantofi pe un hectar...

Am trecut pe la câteva focuri de tabără, dar a trebuit să recunoaștem că vorba ungurească sună mai bine la crâșmă și ne-am amestecat și noi în cavalcada colorată de secui, vânzători ardeleni, oameni cu brișcă veniți de la Debrecen și gabori.

Zorii ne-au gonit repede din mașină. Mi-am întins oasele anchilozate, iar după câteva activități reconfortante (eu pe o parte a mașinii, tovarășul meu pe cealaltă parte) și înviorare, circulația sângelui a început să-mi revină la normal. Valea târgului era înecată în ceață și cădea ceva umed ce nu putea fi

Va˘ ile Cris, urilor – Atrac ţii turistice numit ploaie. În astfel de momente mă lovește aroma cafelei chiar dacă cea mai apropiată cafetieră se află la ani-lumină distanță. Am pornit să descoperim una. Mergând de-a lungul șinelor de tren auzeam cum zumzetul încă domol al târgului este acoperit de susurul Crișului. Din spatele mașinilor aburite din cauza sforăitului, din corturile protejate cu folii și din spatele remorcilor acoperite cu prelate începeau să apară comercianții cu ochii mari. Ne-am și mirat să vedem că trei dame din Sic ies dintr-un cort. Până atunci aș fi crezut că trei astfel de fuste stratificate nici nu încap într-un asemenea ilgu, fie și fără femei care să le îmbrace. Apoi, continuându-ne drumul și urmărindu-i pe cei care se trezeau, nu ne-a mai mirat nimic.

N-a mai trecut mult până când am băut cafeaua care ne-a adus aminte de casă, dar timpul respectiv a fost suficent pentru ca târgul să își întoarcă fața spre soare și să se animeze. Lumina soarelui ajunge întotdeauna mai târziu în văi, dar în cazul nostru, datorită deschiderii spre est, am avut un oarecare avans. Burnița s-a oprit, de pe târgul acoperit cade vălul cenușiu, iar de sub foliile protectoare apar mărfurile. Pantofi la mâna a doua – un hectar, haine second hand – încă un hectar. Sunt un om care umblă mult prin piețe, dar ochii încă nu mi s-au obișnuit cu astfel de dimenisuni. Întorc spatele acestor mărfuri și pornesc să descopăr târgul. Dimenisunile devin mai mici, dar interesul meu e din ce în ce mai mare.

Aparate foto pe 10 mp! L-am și găsit pe cel pentru mine. Companionul meu a dispărut din nou, a rămas la banii vechi, dar nu e exclus ca vreun bijutier sau un negustor de brizbrizuri din metale prețioase să-i fi răpit inima. Treaba lui. Ne vom găsi la telefon după ce terminăm aruncarea cu privitul. Podul de pe Criș, cel care e artera principală a târgului, e mereu plin cu oameni, iar din când în când se și înfundă. Astea sunt vârfurile de circulație care arată că a sosit trenul cu noii

Târgul nu e doar o afacere, ci și o recreere interesantă

cumpărători. Spre bucuria mea, în mulțime m-am întâlnit cu noi vizitatori de la Bekescsaba. Era un semn. Dacă mașina mea a trecut cu bine peste emoțiile sosirii și mă va și duce până acasă, atunci e foarte posibil ca la anu’ să vin și eu cu trenul.

Trec orele, capul mi-e plin de cele trăite aici. Un singur lucru s-a golit. Hai la Sovorag! Liber la grătar sau la altceva. Iau telefonul, căci nu se cade să nu-l incluzi pe tovarășul tău de drum în partea de mâncare/băutură, doar că telefonul nu funcționează.

M-am luminat cu privire la motivele pentru care aparatul, care de regulă te tot bate la cap, a rămas silențios toată ziua. Probabil că s-a epuizat după permanenta căutate de semnal și după lupta cu câmpul magnetic al pământului. Niscaiva rafinament și un pic de noroc au ajutat ca să ne întâlnim relativ repede și să scăpăm de moartea de foame. Pentru ca ziua să fie împlinită, am mai luat o doză de muzică populară, ne-am băut cafeaua de final de târg și am pornit spre mașină după ce am pus într-o pungă de nylon cele cumpărate. Mulțimea din timpul zilei s-a disipat, am putut pleca ușor din locul de parcare și am luat-o spre casă pe drumul național.

Foto: Boldog Gusztáv

Începând cu oala de fiert mămăliga, la vânzătorii de vase se găsesc de toate

...mai mult de c ât o revis t a˘

STIINT A˘ – PLA˘CERE – � � COMUNITATE - CREAT IE �

Scris de: Kárász-Kiss Péter

Di n

2 0 13

vă așteaptă Centrul Cultural Csabagyongye Csabagyöngye (Perla de la Bekescsaba)

Kulturális Központ

Ca surpriză de Anul Nou, orașul nostru pune la dispoziția publicului instituția multifuncțională care se înalță în inima cartierului Munkacsy, care poate deschide o nouă epocă în ceea ce privește arta multicoloră și nivelul acesteia în viața culturală din Bekescsaba. În noua clădire în care vor putea avea loc multe genuri de evenimente, nu doar spațiul mare și dotarea vor face ca zicala „de toate, pentru toți” să fie adevărată, ci se dorește ca acest principiu să fie

valabil și în privința programelor de divertisment și culturale propuse de Centrul Cultural.

Dar se vor simți acasă aici și fostele comunități de centre culturale pentru tineri, locul urmând să servească și pe post de centru didactic și de incubator pentru activităţi civice.

Pe 22 ianuarie, activitatea Centrului Cultural Csabagyongye a demarat cu un festival de deschidere întins pe durata unei săptămâni întregi.

Primarul din Bekescsaba, Vantara Gyula, a fost cel care, cu ocazia Zilei Naționale din 20 august, a pornit ceasul cu numărătoare inversă, dispozitiv amplasat pe Calea Andrassy, grație căruia orice trecător a putut vedea câte zile, ore, minute și secunde mai sunt până la deschiderea festivă a Centrului Cultural Csabagyongye. Numărătoarea merge fără oprire, iar complexul deja finalizat este din ce în ce mai vizitat de plimbăreții care îl înconjoară și mai sunt și persoane care încearcă să vadă ce se întâmplă înăuntru lipindu-se de geamurile de la parter. În noul Centru și-au găsit loc foarte multe încăperi, săli multifuncționale, zone expoziționale și săli de conferință. Suprafaţa Noua intrare a Centrului îi așteaptă pe vizitatori pe partea dinspre str. Szechenyi desfășurată a așezământului trece de 6.000

Va˘ ile Cris, urilor – De z voltări turistice mp. Sălile beneficiază de tehnică de ultimă oră, sunt izolate fonic, climatizate și pot fi rearanjate în funcție de program. De asemenea, la cerere, unele pot fi unite între ele. Nivelul clădirii este amplificat de restaurantul-cafenea cu terasă, realizat în fața imobilului și cu vedere spre canal, dar și grădina de acoperiș unică în oraș, despre care se poate crede că va fi o destinație de relaxare nu doar pentru localnici, ci și pentru turiștii care vor veni la Bekescsaba. Din ianuarie, și angajații de la Biroul Tourinform își vor aștepta clienții în incinta Centrului nou.

La Centrul Cultural înnoit, cel mai mare spațiu destinat diverselor evenimente este sala Agora, care are aproape 600 mp și, ca exclusivitate în regiune, are parte de iluminat natural.

Aici vor putea avea loc concerte de anvergură, Scenă mobilă, scaune rabatabile și tehnică modernă în noua sală de alte manifestări interpretativ-artistice, eveni- concerte mente școlare, expoziții specializate, târguri, eveni- te manifestări culturale de mare interes. Sala „privește” mente destinate copiilor, dar și tot felul de prezentări. spre Canalul Apei Vii și spre clădirea-monument a Morii Un element ce va umple golul din viața culturală de Istvan și va fi ideală pentru organizarea de evenimente până acum a orașului va fi cu siguranță sala specială reprezentative. Tot la primul etaj vom găsi și sala didactică împodobită cu lucrările artistului local Gubis Mihaly, un loc special înzestrat astfel încât, dacă e cazul, aici vor putea activa și persoane cu diverse dizabilități.

Pe lângă Sala Gubis, alte încăperi cu destinație didactică sunt Ram Room și laboratorul de limbi străine în care, simultan, 15 persoane pot desluşi tainele IT-ului și 16 inși pot învăța limbi străine.

Pot răsufla cu ușurare și acele trupe de dans care au fost nevoite să facă repetiții în alte locuri pe durata șantierului de renovare/modernizare a Centrului Cultural. În clădirea renăscută s-a făcut loc unei săli de 115 mp, prevăzută cu parchet special pentru trafic greu și intens. Centrul așteaptă și acele formații de dans care până Terasa cu vedere spre golf și portul care se întinde deasupra apei acum nu au frecventat Casa de Cultură a Tinerilor. vor fi locuri de odihnă excepționale, de primăvara până toamna O altă încăpere deosebită a construcției este atelierul de 400 de locuri (cu scaune rabatabile) care, la nevoie, multimedia al Centrului Cultural Csabagyongye. Acespoate fi împărțită în mai multe aripi și care poate fi fo- ta, mulțumită aparaturii de care dispune, este propice losită pentru spectacole muzicale și teatrale de calitate. pentru realizarea de creații acustice și video, dar și de Dacă se cere, această sală poate fi contopită cu Agora imagini statice, precum și pentru prelucrarea acestora, învecinată care, astfel, poate găzdui 2.600 de spectatori respectiv pentru transmiterea online de diferite evenimente. Camera de control și studioul live, 100% izolat în picioare.

Ca reminiscență a fostei Case de Cultură a Tinerilor, fonic, oferă condiții optime pentru trupe în vederea refuncționează în continuare Casinoul Junilor (Ificasino), alizării înregistrărilor demo, dar instituția va putea ofecare dispune de o scenă mică, cu tehnică încorporată ri și posibilitatea realizării de videoclipuri grație unei audio/video și de lumini; acest loc se află la parter și îi comunități multimedia în formare. În afară de cele rezumate mai sus, multiplele funcțiuni așteaptă pe toți cei care vor concerte de club pretențioase, spectacole de mai mici dimensiuni sau care ajung în și încăperi ale instituției garantează că deschiderea din 22 ianuarie a Centrului Cultural Csabagyongye va înCentrul Cultural pentru vreo consfătuire.

Cea mai frumoasă sală a etajului I și, poate, a întregului semna în mod real începutul unei noi epoci în viața culimobil este spațiul expozițional de aproape 350 mp care, turală din Bekescsaba.

Foto: Zentai Péter potrivit așteptărilor, va fi loc de desfășurare pentru mulUrmăriți noutățile despre Centrul Cultural Csabagyongye prin oricare dintre următoarele canale: www.csabagyongye.com, www.facebook.com/CsabagyongyeKulturalisKozpont, www.twitter.com/CsakCSAKK Căutați instituția pe YouTube și pe Google!

...mai mult de c ât o revis t a˘

Sloganul de la Bekescsaba: Pe locuri! Fiți gata! Stark!

Scris de: Szigeti Henrietta

Perla de la Csaba (Csabagyöngye)

– capital din strugurii faimos‚ i Oferta culinară oricum destul de bogată a orașului Bekescsaba nu se epuizează cu cârnatul Csaba, cu mâncărurile slovace și cu pălinca bună. Și strugurii Perla de la Csaba (Csabagyongye) de aici au plecat să cucerească lumea. Numele lor este purtat deja de un minunat, modern și multifuncțional Centru de evenimente, însă conducerea urbei intenționează să ducă mai departe renumele și tradiția acestor struguri și prin alte modalități.

Locul numit Viharsarok, producător de grâne, nu a făcut niciodată parte din regiunile maghiare istorice producătoare de vinuri. Cu toate acestea, sortimentul Csabagyongye s-a născut aici, la Bekescsaba. Nu putem spune că din acest tip de struguri se face cel mai bun vin, dar în schimb e sigur că este vorba despre strugurii care se coc cel mai repede în emisfera nordică și că acesta este primul vin timpuriu. Sunt dintre cei mai îndrăgiți struguridelicatese din Europa și mai ales din Europa centrală, dar aproape fiecare țară cultivatoare de struguri produce așa ceva. Există păreri diferite cu privire la originile sortimentului. Unele surse susțin că legendarul Mathiasz Janos a cultivat acest soi încă de la începutul secolului 20 la Kecskemet. Alții spun că neguțătorul de metale Stark Adolf din Bekescsaba a creat soiul în 1904. Această din urmă variantă este susținută de faptul că însuși Mathiasz, în anul 1909, scria despre Csabagyongye în oferta sa de prețuri la capitolul „Struguri de origine străină”, referinduse la numele lui Stark. Cu toții sunt însă de acord cu un lucru: sortimentul s-a născut din combinația dintre Muscat Ottonel și acel Bronnerstraube care la noi e considerat necunoscut.

Strugurii Csabagyongye au pornit să cucerească lumea datorită muncii lui Stark Adolf (1834 – 1910). Născut la Bartfa, comerciantul umblat prin toată țara a deschis la Bekescsaba, în 1859, o afacere cu metale și una cu mirodenii. Patru ani mai târziu, el se căsătorește cu fiica unui latifundiar local și s-a stabilit aici definitiv. Fosta lui casă – ca să vezi ce face soarta! – de pe str. Szechenyi, nr.

4, se ridica pe actualul loc al Centrului Cultural Csabagyongye. Stark a fă-

„Sosiile” lui Munkacsy Mihaly și Stark Adolf în fața Centrului Cultural Csabagyongye, pe locul fostei case a lui Stark

cut cunoștință și cu bucuriile grădinăritului, prin intermediul populației cultivatoare de struguri, a identificat posibilitățile care Strugurii Csabagyongye zăceau în acest domeniu și a considerat că viticultura este o investiție bună. În 1869 și-a plantat primele vițe-de-vie, după care a dezvoltat o adevărată colecție de soiuri. Și-a extins mult domeniul și a produs anual 20.000 kg de struguri-delicatse pentru vânzare. Cele aproximativ 300 de soiuri au fost procurate cu mare hărnicie și cu sacrificii financiare însemnate din gospodării autohtone și din străinătate, existând și soiuri produse de Stark însuși. În cadrul experiențelor făcute la finalul anilor 1880, afaceristul a luat semințele cele mai puternice și cele ale strugurilor care se coc cel mai rapid, viticultorul mărind zona de însămânțare și acordând o atenție permanentă acestei activități. Renumele i-a fost adus tocmai de munca de înnobilare a strugurilor. Din aceste înnobilări, Stark a scos în evidență două soiuri noi pe care le-a și înmulțit spre comercializare. Soiul Csabagyongye a ajuns de renume mondial, strugurii respectivi fiind recunoscuți peste tot în lume ca fiind copți timpuriu și având un gust bun și delicat. În legătură cu Csabagyongye, în anul 1900 a apărut primul anunț în Ziarele Viticultorilor, anunț din care s-a putut afla că cel mai timpuriu vin muscat va fi disponibil din toamna lui 1901, dar că se pot face deja comenzi. Prețul: 2 coroane sticla...

Cu ajutorul soiurilor sale de struguri, cu fructele sale și cu alte mărfuri proprii, Stark Adolf a avut parte de mulți lauri la o serie de expoziții: aur la Expoziția Mondială de la Viena în 1873, bronz la Expoziția Națională de Industrie, Furaje și Animale în 1876, argint la Expoziția de Furaje de la Bekescsaba în 1878, bronz la Sankt Petersburg în 1894, bronz la ediția milenară a Expoziției Naționale în 1896 și argint la Expoziția de Grădinărit de la Hamburg în 1897. De asemenea, Stark a primit premiul Signum Memoriae cu ocazia a 50 de ani de domnie a împăratului Franz Josef. În afară de Csabagyongye, și soiul Kossuth a devenit cunoscut, atât în interiorul granițelor țării, cât și în străinătate.

După moartea lui Stark Adolf, plantația lui a fost distrusă.

Azi, soiul Csabagyongye nu se mai găsește decât în unele grădini.

Dar cei din Bekescsaba sunt conștienți de importanța muncii lui Stark. Mai ales în ultimii ani, tendințele de menținere în „viață” a amintirii celebrului viticultor au devenit tot mai puternice. Există stradă și placă comemorativă cu numele lui Stark, pasionații de grădinărit îi păstrează vie amintirea, iar în sala festivă a Primăriei el apare pe una din picturile care evocă istoria orașului. Se vrea și realizarea unei case memoriale în care să fie expuse/prezentate munca și moștenirea lui Stark Adolf. Totodată, printre planuri se numără și o statuie care să-i fie dedicată.

Succesul deosebit al soiului Csabagyongye este arătat mai ales de faptul că cei mai diverși viticultori de la noi și din străinătate continuă să-l folosească pentru înnobilarea altor sortimente excepționale. Strugurii aceștia pot fi folosiți deja de la mijlocul

Va˘ ile Cris, urilor – De z voltări turistice lunii iulie și cu toate că producția este mijlocie, ei produc mult în linia a doua. Boabele nu sunt foarte mari, sunt rotunde, au coaja subțire și au un gust ce amintește de muscat. Necesită un cules rapid, căci păsările și bondarii se dau la acești struguri foarte repede și sunt predispuși la putrezire în vremuri ploioase. Datorită felului timpuriu și a gustului foarte bune, este un soi preferat al grădinilor din jurul caseVază Zsolnai, pe care, potrivit legen- lor. Mulți fac vin din dei, Stark Adolf a primit-o la Expoziția el, băutură consumabilă drept vin timpumondială de la Paris riu cu ocazia culesului de mai târziu. Unul dintre cele mai cunoscute soiuri hibride din lume s-a răspândit sub denumiri precum Perla Czabanska, Perla di Csaba, Perle di Csaba, Perle von Csaba, Zsemcsug Szaba, Vengerskii muskatnii rannüj sau Pearl of Csaba.

Csabagyongye este un vin cu maturizare 0 (zero), ceea ce denotă un mod de producere diferit de tehnicile obișnuite. Acest vin este îmbuteliat în decurs de o săptămână de la fermentație, o parte a dioxidului de carbon apărut în timpul fermentării rămâne în el, ceea ce întârzie maturizarea. Așa se încearcă prezervarea momentului de după nașterea vinului, gusturile și aromele originale ale strugurilor. Dioxidul de carbon rămas înzdrăvenește alura de vin primar cu gust de muscat cu culoare verzuie și cu aromă de floare de viță-de-vie.

Deoarece Csabagyongye este strugurele european care se coace cel mai devreme, nouă, ungu- Azi, rilor, ni s-a dat șansa de a îm- doar butelia primul vin al anului. În Pivnițele acest moment, în Ungaria, doar Varga mai îmbuteliază vinul pivnițele Varga de la Badacsony Csabagyongye produce spre comercializare vin csabagyongye; din 2001, câte 200.000 de butelii în fiecare an.

Conform specialiștilor care se ocupă de subiect, strugurii Csabagyongye reprezintă pentru oraș o mândrie la fel de mare precum celebrul cârnat Csabay. Tocmai de aceea, orașul a elaborat o concepție menită a omagia munca celui care a creat

Celor care sunt interesați mai în amănunt de acest subiect le recomandăm cartea scrisă de Dedinszky Gyula. Autorul, prin muncă susținută și cu ajutorul surselor originale, a adunat datele biografice ale marelui viticultor, informații până acum necunoscute despre munca lui și despre viața lui de societate, rezolvând fără dubii misterele originii soiului Csabagyongye.

Sinteza cercetărilor de zeci de ani apare în cartea „ Viticultorul Stark Adolf și activitatea sa (1834 – 1910)”, pe care o pot răsfoi cu mare plăcere cei care lucrează în domeniu și cei care sunt pasionați de cultul strugurilor.

O plăcuță comemorativă a păstrat memoria fostei case a lui Stark, plăcuță care o fost dusă de acolo în timpul lucrărilor de construire a Centrului Cultural Csabagyongye; placa va fi montată în altă parte acest soi și a păstra, respectiv a prezenta în mod adecvat acest strugure.

Ca prim pas, în 2011, pe o suprafață de 2 hectare (între Kenderfold și lacul Csaba), a fost plantată viță-de-vie Csabagyongye.

Sub supravegherea Institutului de cercetare în domeniul viței-devie și al vinului de la Kecskemet, pe lângă Csabagyongye, după regulile meseriei, au fost plantate și soiuri rezistente în vederea obținerii unei calități superioare a vinului și pentru a se realiza o maturizare graduală.

Potrivit intențiilor, în 2013, pe încă 6.000 mp vor fi plantate și feluri de fructe vechi, ungurești. În această livadă de prezentare își va găsi locul și o „alee” educativă, pe care, cu ajutorul fotografiilor și textelor, cei interesați vor putea afla detalii despre aceste soiuri.

Relația excepțională dintre conducerea orașului și Ministerul Dezvoltării Regionale dă speranțe că vor fi inclusiv fonduri centrale pentru realizarea acestui deziderat.

Ca partea a II-a a proiectului – cu atragere de fonduri – se dorește ca pe acea suprafață de teren să fie înființat și un Centru de vizitare, unde vor putea avea loc diverse manifestări, serbări și alte îndeletniciri. Prin realizarea acestui Centru se va putea împlini și dorința prelucrării și prezentării moștenirii Stark. Bineînțeles, cei curioși vor putea face cunoștință și cu modul de preparare al vinului.

Ajutând păstrarea tradiției Csabagyongye și sperând în revigorarea acesteia, în toamna anului 2012, colaborarea dintre oraș și firma Kisret Manufaktura a produs prima fiertură de pălincă de struguri „marca” Csabagyongye (din struguri cultivați lângă Balaton), cu gândul la posibilitatea ca, în câțiva ani, și pălinca făcută din strugurii de pe plantația proprie a orașului va putea porni în călătoria cuceritoare de lume.

Orașul Bekescsaba dorește să reînvie o tradiție oarecum uitată. Pe lângă cârnatul Csabay și Munkacsy Mihaly, se vrea „salvarea” unei a treia mărci a locului: a strugurelui Csabagyongye. Se vrea făurirea de capital din celebrul soi de struguri. Putem, deci, să sperăm că în curând va veni primul cules de struguri de vară de la Bekescsaba și că vom putea ciocni lângă presă, mulțumiți, cu cel mai timpuriu vin al Europei...

Sursa: Wikioedia; Balogh Dorottya (Arhivele județului Bekes), Dedinszky Gyula: Stark Adolf – cultivator de struguri din Bekescsaba (Békéscsaba, 1981.); Beol; vargabor.hu; ziarul Magyar Hírlap.

Foto: red. CrisPer

...mai mult de c ât o revis t a˘

Casa Tradit, ională din Bekes

Scris de: Szegfű Katalin és Hajdu Lívia

– Păstrarea tradit, iilor într-un loc deosebit

Cine ar putea susține că în secolul 21 nu se poate organiza o manifestare fidelă obiceiurilor vechi, dar în același timp distractivă într-o clădire plină de tradiții de tip skanzen (muzeu etnografic)? Oricine ar face-o, nu are dreptate, iar un exemplu bun în acest sens este Casa Tradițională din Bekes, acolo unde Asociația Nu-mă-uita organizează de ani de zile evenimente păstrătoare de tradiții populare și care atrag mulțimile.

Descoperirea Casei din Bekes ca loc pentru programe diverse s-a întâmplat de mai puțin de 10 ani, mulțumită mai ales apariției Asociației tradiționale și de utilitate publică Nu-mă-uita. Entitatea civilă a fost creată în anul 2006 de pedagogi, artizani și alte persoane interesate de răspândirea culturii și a tradițiilor. Tot în acel an a avut loc prima ediție a Petrecerii Dovleacului de la Bekes, locul ales fiind casa de pe str. Durko, nr. 8. Evenimentul a avut un succes fulmi-

Alegerea Regelui dovleac Până și Munkacsy Mihaly l-a remarcat pe Jantyik Matyas Clădirea impozantă a Muzeului și Galeriei Jantyik Matyas ornează piața centrală a orașului Bekes.

Multe evenimente organizate de entități civile și multe expoziții sunt găzduite de galeria de artă cu alură de bal. Patronul spiritual al muzeului, Jantyik Matyas, s-a născut la Bekes în anul 1864, într-o familie veche și stimată. După terminarea clasei a 6-a gimnaziale, el ajunge la Pesta, acolo unde și-a petrecut vara în atelierul lui Orlai Petrics Soma.

Jantyik a ajuns în atenție în timpul anilor în care a făcut desene de probă, când Szabo Endre i-a publicat un astfel de desen pe coperta primului număr din 1882, ediție jubiliară de 25 de ani a ziarului Ustokos (Cometa). Venit acasă, Munkacsy Mihaly a remarcat desenele lui Jantyik, expuse în cadrul unui eveniment de final de an și l-a invitat pe artist la Paris. Primele sale creații, influențate de impresionism, au fost expuse în cadrul Salonului de la Paris.

Din 1888, Jantyik Matyas a lucrat în Bekes. De aici a trimis desene la Ziarul de Duminică despre marea inundație, respectiv despre alte teme de actualitate. În 1895 și-a construit un atelier propriu pe proprietatea sa din Bekes, dar în 1900 s-a mutat înapoi în capitală. A murit în 1903, la 39 de ani, din cauza unor probleme la rinichi.

La Bekes, în muzeul care-i poartă numele, talentul lui Jantyik Matyas este prezentat în cadrul unei expoziții permanente. Excepționalul său talent de desenator a făcut din el un ilustrator recunoscut, tablourile sale de inspirație istorică se regăsesc și în clădirea Parlamentului, iar cele mai importante creații ale lui – tablouri inspirate din zona Alfold și din viața acestei regiuni, precum și portrete ale unor personalități locale – sunt deosebit de apropiate inimilor noastre. Bekes-ul își amintește de unul dintre cei mai cunoscuți pictori ai săi în 2013, la 110 ani de la moartea acestuia și va marca 150 de ani de la nașterea lui în anul 2014. Prin Galerie și prin Casa cea Mare din piața centrală, Muzeul Jantyik Matyas găzduiește expoziții periodice, iar Casa Tradițională de pe strada Durko prezintă într-o atmosferă autentică obiectele legate de obiceiurile populare, oferind loc de desfășurare unor evenimente care își propun să prezerve valorile culturii de la țară.

Sursa: Casa Bekesi – str. Durko, nr. 8 – Bekesi Teka, nr. 10 (B. Szucs Iren)

Trupa de dans Belenceres este un oasptele permanent la evenimentele Asociației Nu-mă-uita nant și a rămas o parte integrantă, în fiecare toamnă, a vieții culturale din Bekes, adunând participanți fideli. Nici nu e de mirare: cine nu-și dorește să se joace cu haioasa plantă considerată simbol al toamnei?

De fiecare dată, momente precum Cel mai frumos dovleac, alegerea Regelui Dovleac, întrecerea dovlecilor, realizarea unei lămpi dintr-un dovleac și defilarea acestora prin oraș sunt succese excepționale. Gastronomia este și ea o prezență importantă în petrecerea cu dovleci, căci unul dintre scopurile manifestării este ca planta să își recâștige locul meritat în bucătăriile ungurești. Chiar dacă încă nu s-a ajuns aici, poate deja fi contabilizat faptul că, datorită manifestării, în ultimii ani a crescut mult numărul celor care cultivă din plăcere dovleac în Bekes și în împrejurimi.

Tot Casa Tradițională găzduiește manifestarea de primăvară a celor de la Nu-mă-uita și anume ”Distracția de cu o săptămână mai devreme de Rusalii”. Pe lângă toate acestea, Asociația păstrătoare de tradiții se evidențiază din când în când și cu alte programe și, deși e prezentă de doar câțiva ani în viața culturală din Bekes, Consiliul Local i-a conferit deja titlul onorific „Pentru orașul Bekes”.

Cât despre Casă, aceasta este o adevărată perlă a orașului. Casa de gospodar de o frumusețe fără pere- Kadar Ferenc cântă la che și construită cu multă pricepere taragot în cameră a fost construită în 1866 de acel Csapo Gergely care a pus la dispoziție o proprietate de 36 de ari. După reabilitarea ca monment, construcția funcționează drept Casă Tradițională din 1979, ca parte expozițională a Muzeului Jantyik Matyas din Bekes. Poarta, clădirea și interiorul le prezintă vizitatorilor stilul de viață al populației țărănești reformate mai răsărite de la finalul secolului 19. Mobilierul pictat din cameră, lada cu lalea, precum și textilele brodate și vasele sunt produse importante ale artei populare maghiare. În curte poate fi admirat și un atelier de epocă pentru fabricat trăsuri (căruțe). O parte deosebit de importantă a interiorului casei o reprezintă cuptorul vechi care s-a păstrat în frumusețea originală, obiect care, pe vremuri, a reprezentat locul cel mai important al vieții de familie. Casa Tradițională din Bekes e optimă pentru primirea multor vizitatori, iar curtea sa imensă atrage manifestările păstrătoare de tradiții.

Foto: Skultéti Imre, Gazsó János

Va˘ ile Cris, urilor - Atr ac ţii turistice Scris de: Súr Enikő

Ca s t e lu l re năs c u t de la Gy u la va r

Principalul renume al fostei comune Gyulavar, alipită în 1977 de orașul Gyula, este castelul Wenckheim-Almásy, care acum servește drept atracție turistică. Vizitatorii sunt așteptați aici cu concerte de muzică ușoară și simfonică, dar și cu expoziții permanente care prezintă valorile naturale și etnografice din Del-Alfold, dar și istoria economică a zonei. Clădirea găzduiește conferințe, nunți și seri cu degustare de vinuri, iar în capela castelului se țin slujbe religioase.

Istoria castelului Weinckheim–Almásy

Gyulavar-ul care acum aparține de Gyula a fost cumpărat prin anul 1700 de către prefectul de atunci, groful Lowenburg Janos, cel care a mai achiziționat o serie de domenii și de terenuri. După moartea lui, ginerele acestuia, groful Gaisruck Antal a moștenit totul, după care zestrea a ajuns la Trezorerie. Mai târziu, domeniul a fost și în proprietatea familiilor Andrassy, Almasy și Wenckheim, centrul de comună fiind la Ketegyhaza începând cu jumătatea secolului al 18-lea. Castelul a fost costruit cel mai probabil la cumpăna dintre secolele 18 și 19, pe un teren situat lângă Crișul Alb. Ultimul proprietar a fost Pongracz Jeno, care a ajuns în posesie grație căsătoriei cu contesa Almasy Jeanne; domeniul avea pe atunci inclusiv o moară, o măcelărie, fabrică de alcool și una de cărămidă. Familia nobilă nu locuia în castel decât vara și toamna, domeniul fiind condus de administratori în perioada iernii. În pădurea aferentă erau organizate sistematic vânători. În 1945, domeniul a ajuns parte a Cooperativei Agricole de Producție din localitate, după care, în anul 2004, Fundația de Dezvoltare Regională și Ecogestiune Koros-Maros a cumpărat clădirile și parcurile aparținătoare de la autoguvernarea de la Gyula. Castelul și împrejurimile s-au schimbat total la față pe anul 2007.

De văzut în castelul reabilitat

În castelul de la Gyulavar există în total 18 săli de expoziție. În Sala Erkel din clădirea principală sunt prezentate/intonate imnurile țărilor membre ale Uniunii Europene. Ideea acestei expoziții a venit de la faptul că compozitorul muzicii Imnului Ungariei s-a născut la Gyula. În cadrul expoziției, vizitatorii nu numai că pot asculta imnurile cu pricina, dar pot afla și povestea compozițiilor în cauză. Pe pereți apar portretele autorilor, copiile partiturilor și textelor originale, dar și traducerile în limba maghiară a imnurilor. Încăperea poate fi folosită și ca sală de conferințe sau ca loc de desfășurare pentru diverse activități profesionale sau de divertisment. În Sala Kohan au fost expuse creații ale unor

artiști din zona Del-Alfold și din județul Arad. În muzeul virtual din sală, vizitatorii pot consulta în mod interactiv biografiile artiștilor și operele lor mai importante. În sălile de prezentare etnografice, cei interesați pot face cunoștință cu stilul de viață al minorităților care trăiesc în regiune, prin intermediul obiectelor folosite de oameni, în timp ce pe veranda de sticlă de la clădirea principală a luat naștere un salon care, prin mobilierul expus, evocă atmosfera camerelor de jucat cărți și de fumat de odinioară din conacele bogaților.

Capela ecumenică din castelul reabilitat găzduiește, pe lângă ceremonii de cununie religioasă și de botezuri, concerte de muzică de cameră. Pereții albi ai capelei (care, inițial, a fost una catolică) sunt decorați cu basoreliefurile din bronz ale artistului plastic Kiss Gyorgy. În Clădirea Dezvoltării Sustenabile există 5 săli de expoziție. În acestea, cu ajutorul unor ghidaje electronice, putem cunoaște fauna și flora regiunii, putem afla despre apele și pădurile din zonă, dar și despre ecogestionare. Una dintre cele mai interesante încăperi ale acestei părți de clădire este „ferma de pescuit”, acolo unde se poate face o incursiune în viața cotidiană a unor figuri emblematice din zona de mlaștină (n.b.: pakaszok), care până la sfârșitul secolului al 19-lea s-au îndeletnicit cu culesul plantelor, cu vânătoarea și cu pescuitul.

Clădirea Bay Zoltan – care și-a primit numele după celebrul fizician născut la Gulavar – este și ea scenă pentru expoziții permanente sau periodice. Aici, curioșii pot dobândi cunoștințe despre meseriile specifice din zona Del-Alfold: sculptura în lemn, țesutul și olăritul.

Zilele castelului la Gyulavar-ul

În fiecare primăvară, în grădina castelului este organizată manofestarea numită Zilele Castelului de la Gyulavar. În cadrul evenimentului organizat cu intenția stabilirii unui obicei, participanții își pot arăta priceperea concurând la gătit supă de pește și vânat. În afară de partea culinară, Zilele Castelului oferă și manifestări sportive, precum și concerte de muzică ușoară pentru localnici și pentru turiști.

Foto: Oláh Szabolcs

Informații: Fundația Körös-Maros, 5711 Gyula, Széchenyi utca 71.

Telefon: +36-66/639-632 E-mail: gyulavarikastely@gyulavarikastely.hu

...mai mult de c ât o revis t a˘

D in primăva ră pâ nă î n toa mnă:

Scris de: Súr Enikő

Terasa Rondella Terasa Rondella, unul dintre localurile în aer liber cele mai căutate din Gyula, se află lângă bastioanele cu tunuri de la cetate. Acest loc, în urma unei investiții suportate de autoguvernarea locală, s-a înnoit total în acest an. Terasa deschisă din aprilie și până în noiembrie a primit o față unică și modernă; are mobilier nou și beneficiază de televizoare cu ecran mare. În timpul lucrărilor, deasupra zonei extinse a fost amplasată o prelată, astfel locul a devenit acoperit 100%. În sezonul cald, terasa Rondella își așteaptă clienții cu concerte, programe culturale și cu prezentări culinare. Organizatorii s-au gândit și la copii, acestora punânduli-se la dispoziție un colț de joacă special pe terenul înierbat de lângă terasă.

Trecutul rondellei Cetatea de la Gyula este singura de cărămidă, construită la șes în stil gotic și care a rămas intactă în toată Europa Centrală. A fost construită în secolul al 15-lea la comanda banului de Macso, Maroti Janos. Din cauza terenului mlăștinos, fortificația a fost construită pe piloni de stejar, cărămizile necesare fiind arse, probabil, la fața locului. Pietrele folosite la fundație au fost aduse din munții din zona Bihorului. După dispariția familiei Maroti, cetatea a ajuns pe mâinile regelui Matyas, care apoi a donat-o fiului său Corvin Janos. Conform tradiției, el este cel care a construit rondella (turnul rotund pentru tunuri, având grosimea peretelui de 3 metri), care e zidul interior de apărare al cetății, ca bastion de nord. Rondella, de altfel, prezintă o asemănare evidentă cu cea de la Nurnberg proiectată de Durer. În secolul al 16-lea, pe baza planurilor inginerului militar Paolo Mirandola, rondella a fost reconstruită, fiind încercuită cu un perete suplimentar. În 1566, după mai bine de 60 de zile de asediu, cetatea a fost cucerită de turci.

Azi, Rondella este monument istoric certificat.

Cerința autorităților competente a fost ca terasa să se diferențieze de monumentul în sine prin spectaculozitate, adică să nu îi facă pe vizitatori să creadă că are aceeași vechime cu cetatea. Proiectarea a avut grijă ca acoperirea terasei să afecteze cât mai puțin priveliștea Rondellei și a cetății, indiferent de punctul din care sunt privite. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul unui sistem de prelată care face ca aceasta, datorită unghiului mic de îndoire și a înălțimii sale, să nu fie văzută decât de la margine. În extrasezon, mecanismul este demontat total.

Evenimentele de la terasă Pe scena amplasată lângă terasa Rondella, în perioada de vară, urcă trupe locale și interpreți cunoscuți. Copiii își pot petrece timpul în căsuța de joacă și în atelierul de creație, în timp ce adulții au parte de grill party și de fript de cârnat. În cadrul serilor gastronomice, clienții pot gusta din bunătățile oferite de producători locali. Mulțumită modului în care a fost amenajată terasa, aici se pot simți bine și cei care preferă să vadă un meci de fotbal și nu să asculte muzică; într-un capăt al localului, ei pot privi la televizor fără să fie deranjați, în compania unei halbe de bere.

Foto: Rusznyák Csaba

Întâlnirea dintre trecut și prezent Terasa dezvoltată în jurul fostului turn al prafului de pușcă are un trecut de aproape 25 de ani. Până la reabilitarea cetății, în rondellă era un restaurant, iar după finalizarea Muzeului Cetății aici s-a mutat ghișeul de bilete, iar la etajul bastionului s-a instalat expoziția care prezintă modul de producere a prafului de pușcă. În legătură cu realizarea terasei aflate în proprietatea autoguvernării locale, s-a evidențiat necesitatea ca restaurantul să fie acoperit în totalitate și ca numărul locurilor să fie mai mare. În timpul modificărilor s-a dat atenție faptului că terasa Rondella se află într-un mediu deosebit- de monument istoric.

Terasa Rondella este un plăcut loc pentru destindere, din primăvară și până în toamnă

Va˘ ile Cris, urilor – Atr ac ţii turistice Scris de: Hajdu Lívia

” ă c r a b i ș ia e c a în m li s „Vâ – tu ră p e a pă Canoe/Rafting pentru toate vârstele, în zona sălbatică a Crișurilor

Iubitorii naturii și cei care preferă sporturile acvatice pot alege tura pe apă „Vâslim în aceeași barcă”, ce are loc în fiecare an în luna iunie și care își are baza la Centrul de odihnă de la Danfok. În cele două zile, participanții pot face cunoștință cu peisajele sălbatice din zona Crișurilor, în timp ce parcurg în canoe distanța de 38 km, între Gyula și Korostarcsa. Tura poate fi parcursă de oricine cu ușurință, indiferent de vârstă și indiferent de experiența sau lipsa de experiență în materie de rafting. Participanții, printre care întâlnim deseori familii cu copii, grupuri de prieteni, sportivi sau persoane publice, pornesc de la barajul de la Gyula. Primul popas este la Szanazug, la confluența dintre Crișul Negru și Crișul Alb, după care aventura continuă pe Crișul Dublu (Kettos Koros). După podul care traversează râul în localitatea Doboz se văd deja, de la depărtare, simbolurile stației finale din prima zi: turnul bisericii reformate din orașul Bekes și forma barajului de pe Crișul Dublu.

Pe Crișuri întortocheate

În ziua finală a turului, mai încolo de Bekes, în fața ochilor vâslașilor se deschide un peisaj natural sălbatic. Cursul curbat al Crișului Dublu are pentru ei multe surprize din partea lumii apelor; stârci și alte păsări își iau zborul de pe copacii alunecați în apă. În ritm comod, și această distanță poate fi parcursă ușor, iar la final, bărcile sunt ridicate pe uscat la portul de vaporașe de la Korostarcsa. În ultimii ani, tura pe apă a fost făcut de mai multe persoane publice, precum campionul mondial la box Kotai Mihaly. Cârmaciul uneia dintre bărcile implicate este în fiecare an de 9 ori campionul mondial la canoe și olimpicul Wichmann Tamas.

Destindere de seară la Danfok

De regulă, ambarcațiunile ancorează la Bekes în cursul după amiezii, în zona portului pentru vaporașe, la ecluză. Turiștii se pot caza în corturi chiar pe malul apei sau dincolo de dig, pe teritoriul Centrului de Odihnă de la Danfok, unde oaspeții sunt așteptați în condiții de comfort. În cursul serii există posibilitatea reîmprospătării mușchilor obosiți în piscina cu apă termală, pentru ca, a doua zi, turul să poată continua în condiții de energie maximă. Iar cine mai are putere, poate încerca și celelalte servicii oferite la Danfok.

Centrul de la Danfok și portul pentru vaporașe satisface tot anul cerințele de petrecere a timpului liber, la nivel înalt, cu activități și cu servicii variate.

Servicii, activități: ștrand, navigare, închiriere de canoe-zbor de agrement, echitație, joc air-soft degustare de pălincă, prepararea de cârnaţi vizitare ghidată a fermei de gâște, cu degustare de produse plimbări individuale în natură, tabere de vară la pădure și cu vâsle excursii pe jos și cu bicicleta posibilitate de campare cu cortul, cazare în căsuțe din lemn și la bungalow-uri Centrul de Agrement de la Danfok: 5630 Bekes – Danfok Informații: Varga Zsófia +36 (20) 586-8280, Csökmeiné Varga Ágnes +36 (20) 568-4649 E-mail: danfok@danfok.hu, Internet: www.danfok.hu

Participanții din 2011 la tura pe apă „Vâslim în aceeași barcă”

Despre activitățile actuale din cadrul turei „Vâslim în aceeași barcă” puteți găsi informații pe www.bekesvaros.hu sau sunându-l pe Kálmán Tibortól la numărul de telefon +36 (20) 8057-251.

Foto: red. CrisPer

Ștrandul de la Danfok

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Súr Enikő

Drumul pa˘lincii de prune din Bekes Materia primă pentru pălinca prevăzută cu semnul distinctiv al originii de „Bekes” sunt prunele cultivate la Bekes și în zonă. Băutura se face din cel puțin 50% prune roșii, respectiv din alte sortimentimente de prune. Pruna roșie poate fi cultivată foarte bine în Valea Crișurilor datorită climei din regiune, a solului bun, dar și grație numărului mare de ore cu soare. Pălinca de Bekes, cea cu origine geografică protejată, se poate fierbe și îmbutelia strict în 17 localități ale județului.

Pălinca este o băutură spirtoasă ungurească realizată prin distilarea fructelor fermentate. Denumirea – care datează în limba noastră probabil din secolul al 17-lea – nu poate fi utilizată decât în Ungaria și în 4 provincii din Austria. Pălinca, considerată produs specific unguresc, poate fi făcută doar din fructe autohtone, trebuie să aibă conținut de fruct de 100%, iar gradul de alcoolizare trebuie să fie de cel puțin 37,5%. Cele mai obișnuite materii prime sunt prunele, perele, merele, caisele, cireșele și căpșunele.

Proiectul „Drumul Pălincii de Prune de Bekes” și-a propus promovarea în Uniunea Europeană (UE) a pălincii de prune de origine protejată. Programul sprijinit de UE a devenit realitate prin conlucrarea a trei intreprinderi din județul Bekes. În urma unor investiții totale de peste 200 milioane de forinți, în trei localități din zona centrală a județului Bekes (la Bekescsake, la Gyula și la Bekes) au fost realizate locuri de prezentare/degustare, care leagă într-un nod calea turistică tematică. La Centrul Pălincii de Prune din Bekes, la Ferma de Pălincă Arpad din Bekescsaba și Casa de Degustare a Pălincii de la Gyula, oaspeții nu doar că pot degusta produsul unguresc, dar pot face cunoștință și cu modul de preparare a acestuia.

În cadrul drumului organizat, fanii pălincii pot ajunge și la cele trei case de degustare. Turul pălincii din Bekes dă șansa trăirii unor momente gastronomice deosebite, căci în afară de fructe distilate, vizitatorii pot gusta bunătăți precum cârnatul Csabay, papucul cu gem de prune sau langoșul.

Stațiile călătoriei: Bekes, Bekescsaba, Gyula Centrul Pălincii de Prune de la Bekes

Centrul Pălincii, amenajat în fosta sinagogă, se găsește în centrul orașului Bekes. Clădirea-monument are 4 niveluri și dispune de o sală de degustare cu aproape 60 de locuri, găzduind în același timp o expoziție care prezintă istoria pălincii. La nivelul de jos, Centrul are un seif unicat în țară, făcut special pentru cei care doresc să își lase în siguranță și în

Kilometrul 0 al drumului pălincii

În centrul orașului Gyula, pe str. Kossuth, se găsește punctul de pornire, kilometrul 0: magazinul de pălincă, folosit și pe post de punct de informare. La centrul de pălincă (administrat de Palinkaut SRL), cei interesați, pe lângă datele primite despre periplul tematic legat de proiect și despre acțiunile organizate în locurile de prezentare, pot cunoaște și produsele celor trei firme care și-au dat mâna. În magazinul de pălincă, pe lângă nenumăratele feluri de pălincă, cumpărătorii gurmanzi au la dispoziție gem, nectar de prune, dar și Magazinul de Pălincă de la Gyula specialități de miere.

Oferta magazinului de pălincă

Va˘ ile Cris, urilor - DesvoltĂri turistice

Centrul Pălincii de Prune de la Bekes condiții optime pălincile speciale. În clădire mai există restaurant și cameră de joacă pentru copii. La Centru mai pot avea loc conferințe, evenimente culturale și cursuri de perfecționare profesională.

Ferma de Pălincă „Arpad” de la Bekesc- saba

Iubitorii de pălincă sunt așteptați într-o atmosferă de epocă, dar și modernă, dominată de casa tradițională cu verandă. În locul în care se fierbe pălinca, vizitatorii pot afla istoria manufacturii, fazele fierberii de pălincă, dar și despre produsele firmei.

Ferma poate primi și grupuri mai mari, oaspeții fiind oameniți cu mâncăruri de casă. Programele casei de degustare mai conțin tăieri de porc, gătit de supă la ceaun și fript de miel.

Ferma de Pălincă „Arpad” de la Bekescsaba

Unitate modernă de distilat

Casa de Degustare de Pălincă de la Gyula

Rădăcinile Manufacturii de Pălincă de la Gyula se întind în trecut pe o distanță de aproape 300 de ani, căci prima distilerie de pălincă a locului a fost întemeiată în 1731 de baronul Harruckern Janos. Casa de degustare se încadrează armonios în peisaj mulțumită unui stil arhitectonic ce îmbină modernul cu tradiționalul. În imobil încap și grupuri mai numeroase, clădirea găzduind loc de degustare, sală de prezentare de produse, magazin și un bar. Pe lângă evenimentele familiale, culturale și cele ale unor firme, la Casa de Degustare a Pălincii de Gyula, iarna, se organizează și pomeni ale porcului specific țărănești. În cuptorul casei se coc pâine, langoși și se face chiar și friptură de purcel pentru oaspeți.

Foto: red. CrisPer

Informații: Pálinkaút Kft. 5700 Gyula, str. Kossuth u. 20/4, Tel.: +36-66-650-059, E-mail: info@palinkaut.hu, web: www.palinkaut.hu

Casa de Degustare de Pălincă de la Gyula

...mai mult de c ât o revis t a˘

Bekescsaba a devenit destinație gastro-turistică

Scris de: Szigeti Henrietta

Capitala cârnatului pe noi căi Auzind numele Bekescsaba, cei mai mulți se gândesc din prima la cârnatul Csabay. Și nu e o coincidență. Produsul de export no. 1 al reședinței de județ este cunoscut peste tot în lume, gustul său este celebru și îndrăgit. Iar locuitorii din Bekescsaba au motive pentru a fi mândri de acest cârnat.

Dar trebuie știut că, în zilele noastre, cârnatul nu mai este singurul lucru pentru care orașul este celebru; sunt și alte „bunătăți” pentru care oamenii pomenesc numele de Bekescsaba! Aici există deja și restaurante, vinuri și pălinci faimoase în toată lumea...

Se cuvine ca prezentarea să înceapă cu cârnatul. „Bekescsaba, capitala cârnatului” – zice sloganul și nu este nicio exagerare în aceste cuvinte. Cârnatul Csabay este un produs unguresc celebru pe mapamond și un aliment pe care Uniunea Europeană îl evidențiază cu o etichetă afișând date geografice. Faima autohtonă și de peste hotare este ajutată de Festivalul Cârnatului de la Bekescsaba, organizat anual și care este unul dintre cele mai atractive evenimente gastro-culturale și de atracție turistică din partea de centruest a Europei. Timp de 4 zile, tot felul de competiții având în centru cârnatul au loc în atenția vizitatorilor: de la frământarea făcută de 500 de echipe la concursul cârnaților uscați, prepararea de mâncăruri pe bază de carne de porc (ex.: sarmale) și degustarea acestora. În cadrul zilnicelor tăieri de porc, sunt prezentate obiceiuri din diverse zone. În anul 2009, festivalul a fost primul astfel de eveniment din Ungaria care a primit titlul de „Festival Gastronomic de Calitate Excepțională”. Manifestarea care se laudă cu 100.000 de vizitatori pune în centru modul de producere a cârnatului Csabay, tradițiile legate de tăierea/pomana porcului, dar și sărbătorile orașului, respectiv obiceiurile comunităților maghiare și slovace din regiune.

Printre evenimentele gastronomice de la Bekescsaba se mai numără Festivalul Berii și Parada Ciolanului, organiza-

te de regulă în iunie, la Sala Sporturilor, dar și Festivalul Ghiveciului (în august).

O bunătate ieșită din bucătăria slovacă este cea făcută cu paste făinoase și brânză de oaie – strapacska, pe care slovacii o numesc „bryndzové halusky” (găluște cu brânză de oaie). Evident, de pe masa pregătită la Bekescsaba în așteptarea oaspeților nu poate lipsi nici tradiționala supă de oase de porc. Bucatele speciale pot fi gustate de gurmanzi, printre altele, la restaurantul slovac și la restaurantul Szkaliczki. În zilele noastre, orașul reședință de județ este destinația favorită a turiștilor gastronomici. În perioada trecută, două restaurante locale au primit recunoaștere deosebită. Așadar nu este din întâmplare că clienții vin aici cu duiumul, atât din toate zonele țării, cât și de peste hotare.

Bistro-ul Brill din Bekescsaba este considerat de către specialiștii în arta culinară ungurească drept un etalon al regiunii. În restaurantul din centru, care a primit nenumărate premii naționale și internaționale, sunt servite mâncăruri ungurești, nu în stilul obișnuit în județul Bekes, dar exclusiv din ingrediente produse în Bekes. În zona de garden city putem găsi o dâră de Secuime, cu bucate ardelenești și cu legendara ospitalitate secuiască. Iar amenajarea interioară a „Kisvendeglo a Hargitahoz”, potrivit opiniei unanime a clienților, este una inegalabilă. Pe lista de meniuri regăsim specialități realmente secuiești Instantaneu de la festivalul Cârnatului de la Bekescsaba de renume internațional precum mămăliga cu brânză de

Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă

Set slovac tradițional de masă smălțuit

Cuptorul restaurantului Kisvendeg a Hargitahoz

oaie, păstrăvul prăjit, ciorba de burtă sau friptura de curcan.

Pe lângă excelentele mâncăruri, în oraș putem găsi și băuturi excepționale. În 2012, Ferma de Pălincă „Arpad” a câștigat titlul de „Pălincăria Anului”. Produsele de aici participă cu succes la diferitele competiții internaționale și din țară, primind recunoașteri de nivel înalt. Cel care îi conduce prin fermă pe vizitatori este gazda, Nagy Arpad jr, maestru pălincar; la cerere, oaspeții pot degusta și mâncăruri tradiționale din Bekes.

Dacă vorbim despre gastronomia orașului Bekescsaba, nu-l putem ocoli pe Stark Adolf și nici soiul de strugure Csabagyongye. Este vorba despre unul dintre cele mai cunoscute tipuri de strugure-hibrid cu gust de muscat, boabele de un galben palid fiind cultivate în fiecare țară care se ocupă de viticultură. Cel care a „născut” acești struguri a fost localnicul Stark Adolf. Mai multe amănunte găsiți în articolul „Perla de la Csaba/Csabagyongye”. Din acest soi unguresc se face an de an primul vin european (din fructele culese la început de august se face vinul care ajunge să fie îmbuteliat deja în luna septembrie). În urma inițiativei conducerii orașului Bekescsaba, în 2011, vița-de-vie „marca” Csabagyongye a fost cultivată pe o suprafață de aproape 2 hectare, între Kenderfoldek și lacul Csaba. Motivația inițiativei a fost că acest soi de stru-

gure este un simbol la fel de important al orașului ca și cârnatul. Prin cultivare se poate asigura prezervarea acestui soi. Conform planurilor, cu bani atrași printr-un proiect, se dorește ca pe acel teren să apară și o casă memorială Stark Adolf, dar și o presă de struguri și alte elemente de infrastructură turistică. Din acest soi de strugure, în premieră în acest an, s-a făcut și o tărie cu ajutorul Pălincăriei Arpad.

Conducerea orașului a intuit: Bekescsaba poate fi un punct de „fierbere” în materie de gastronomie, motiv pentru care, din aproape un miliard de forinți, printr-un proiect, se va realiza „Parcul Csaba”, o zonă de agrement bazată pe tradiția cârnatului Csabay și pe divertisment. În cadrul acestui proiect, în „satul cârnatului” care se construiește în oraș, adevăratul cârnat Csabay gătit pe loc va putea fi degustat în fiecare zi a anului. Complexul, care va fi gata în 2014, va fi un loc demn de Festivalul Cârnatului Csabay, eveniment care nu mai încape în Sala Sporturilor.

Cârnatul Csabay de renume mondial, unul dintre cele mai faimoase restaurante din țară, o pălincărie care colectează premii internaționale, un soi de struguri cunoscut în toată lumea, păstrarea tradițiilor locale (slovace, ungurești, ardelenești)... Astea le-au gătit bine la Bekescsaba... Gustați și domniile voastre!

Foto: red. CrisPer

,,Originalul cârnat Csabay... ...prima și cea mai importantă condiție este să fie făcut exclusiv din carne de porc. Nu se admite niciun fel de alt tip de carne. Și chiar și această carne de porc nu trebuie să provină doar dintr-o parte a animalului (ex.: numai din pulpă), ci umplutura trebuie să conțină carne care să reprezinte tot felul de părți ale porcului (pulpă, cotlet etc.); numai așa se poate evita ca produsul final să nu fie nici prea uscat, nici prea gras. De aceea, la prepararea cârnatului Csabay nu este nevoie să adăugăm slănină, așa cum se întâmplă la salamuri. Vechiul, adevăratul cârnat Csabay a fost mereu pus în mațe de porc. Acesta este motivul pentru care cârnatul și-a păstrat întotdeauna proprietățile „zemoase”, fără să se întărească și să se usuce nici după un an de zile. Condimentul principal este boiaua. Pe lângă boia (paprika) și sare, se mai pune chimen și usturoi, dar nici sarea, nici chimenul și nici usturoiul nu poate ieși în evidență.

De asemenea, separat, niciunul dintre aceste condimente nu le poate subjuga pe celelalte, ele trebuie să se amestece armonios. Totuși, culoarea, gustul și puterea de la paprika domină. Este nevoie de ardei iute pentru condimentare, căci una dintre proprietățile adevăratului cârnat Csabay este puterea sau picanteria. Nu poate lipsi nici ardeiul simplu, deoarece cârnatul Csabay nu poate fi gălbejiu sau incolor, ci trebuie să placă și privirii, fiind de un roșu aprins. Afumarea dă cârnatului Csabay un gust aparte, specific, procesul fiind derulat mai demult într-un fel de cuptor în aer liber, cu fum de paie sau de tulpină de porumb. În zilele noastre, afumarea se face mai ales cu rumeguș de fag sau cu știulete de porumb.

Pe scurt: cârnatul Csabay e o delicatesă condimentată cu boia, e făcută din carne de porc, nu se fărâmițează, dar nu e nici tare, e zemoasă, puternică, are culoare roșiatică, un gust ușor de fum și se poate păstra mult timp”.

(Sursa: cartea „Cârnatul Csabay” de Dedinszky Gyula)

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Bonyhádiné Pásztor Enikő

Ediția XXI a Festivalului de Dans Mărgeaua De Aur și Pintenul de Aur Centrul Cultural Csabagyongye, Bekescsaba 1 – 3 februarie 2013 Acest eveniment unic chiar și la nivel european pune în mișcare de zeci de ani publicul inimos al dansului popular maghiar, dar și pe practicanții săi, amatori și profesioniști. Festivalul de dans al tinerilor din bazinul carpatic reprezintă un forum important pentru dansatori, pentru promovarea talentelor, pentru înnoirea meseriei și pentru colaborare. Despre prezentul și trecutul manifestării am discutat cu Mlinar Pal, director al festivalului și director artistic al formației de dans Balassi din Bekescsaba.

Mlinar Pal, directorul festivalului

– Privind înapoi la vremurile primelor festivaluri, se poate ști de unde provine numele acestei manifestări?

– Denumirea vine de la cei doi fondatori, de la „nașii” Vasarhelyi Laszlo și Born Miklos. În acea perioadă, mișcarea de dans popular se bucura deja de două manifestări mari și rodate. Până în zilele noastre, din doi în doi ani, la Szolnok concurează formațiile, iar la coregrafii se întrec la Zalaegerszeg. Cu festivalul nostru care a luat ființă în 1974 s-a creat și al treilea pilon foarte important, concursul dansatorilor individuali.

Born Miklos, întemeietor al festiva– Ce rol au pintenii și cununele de lului mărgele?

– Pintenul și cununa reprezintă câte un accesoriu specific din portul băieților și al fetelor. Acestea sunt motivele care ornează premiile Mărgeaua de Aur și Pintenul de Aur oferite celor mai autentici dansatori, iar dacă unul dintr ei/una dintre ele reușește să câștige titlul de 3 ori, el/ea va primi premiul „Permanent”. În rândul dansatorilor populari, acest titlu reprezintă un foarte important rang profesional.

– Manifestarea națională se bucură de patronajul profesional al Asociației de Dans Popular Martin Gyorgy și de cel al Asociației de Dans Popular Colțul Furtunii. De ce se consideră că acest festival e atât de important?

– Acesta este cea mai bună competiție pentru dansatorii populari, incluzând aici amatori și profesioniști, veniți din țară sau și din străinătate. Acea moștenire imensă pe care

am primit-o de la înaintașii noștri și a cărei predare clasică din tată în fiu e tot mai rară, azi deja trebuie protejată. Tinerii participanți sunt cei mai buni mesageri și păstrători ai

Dansurile liber alese ale perechii Mlinar Zsuzsa și Peter: „batuka” de Vajdaszentivány și ciardașul țigănesc

Va˘ ile Cris, urilor – E VENIMENTE – Cultur ă – interviu

Formația Duvo cântă la Festivalul de Dans Individual acestei comori. Pregătirea e temeinică, e un proces extins de învățare, care pe lângă deprinderea dansurilor înseamnă și cunoașterea folclorului și dezvoltă potențialul general interpretativ. Aproape toți concurenții devin profesori de dans, iar astfel generațiile viitoare vor putea învăța de la cei mai buni.

– Festivalul în sine este practic un concurs de interes național ce are loc o dată la doi ani la Bekescsaba, fiind încheiat cu o finală și cu un program de gală. Ce merită știut despre regulile de concurs?

– La competiție pot participa acei tineri de minimum 17 ani împliniți care pot improviza câte 2 minute, cu o autenticitate perfectă, cele două dansuri obligatorii și pe cel la alegere. Doritorii se pot înscrie în două categorii: solo și dans în pereche.

– Cât de mare este interesul pentru festival, din partea breslei și din partea publicului? De unde vin concurenții și spectatorii?

– Interesul pentru manifestare este permanent. De la ediție la ediție, avem de 5 – 7 ori mai mulți înscriși. În afară de concurenți, vin prieteni, antrenori și muzicienii care însoțesc tinerii. Acest număr e mai mare de 3-4 ori decât cel al particpanților direct în concurs. Și, bineînțeles, și numărul altor reprezentanți ai dansului și al laicilor interesați e mereu mult mai mare decât posibilitățile de găzduire ale sălii în care are loc concursul. Combinația competitori-spectatori reprezintă și ea foarte bine maghiarimea din bazinul carpatic, dar ne confruntăm mereu și cu interes de dincolo de regiune.

– 2011 a fost un an deosebit în viața festivalului. Cei care dețin premiul „Permanent” în materie de Pintenul de Aur sau Mărgeaua de Aur au fost invitați la ediția a XX-a a Festivalului Național de Dans Individual. Ce sentiment

v-a încercat văzând rezultatele vremurilor trecute, văzând dansatorii jubilând?

– Întâlnirile jubiliare provoacă mereu sentimente deosebite. Anii lasă urme pe fiecare dintre noi, priceperea în materie de dans se cizelează, mișcarea devine mai matură, mai plină de gust. Ceea ce am văzut, a fost păstrarea la maximum a tradițiilor!

Acești dansatori superbi practicau deja arta la nivel „matern”, iar o dată cu vârsta și cu experiența dobândită au ridicat dansul la nivel și mai mare.

Dansurile liber alese de Lorincz Hortenzia și Kovacs Norbert „Climbi”: ciardașul de Palpataki și de Marosszek

– Ce transmite directorul evenimentului spectatorilor și concurenților care vor petrece împreună următoarele 3 zile de festival?

– În mod evident, așteptăm cu mare drag pe toată lumea și garantăm că și ediția a 21-a va fi de un nivel înalt, obișnuit. Bineînțeles că și de data asta vom avea seară de dans până în zori, astfel și publicul va putea fi parte activă a festivalului.

– Cu ce dansuri vor putea face cunoștință cei care vor merge și în 2013 la Festivalul de Dans Mărgeaua De Aur și Pintenul de Aur? – Dansurile obligatorii ale ediției următoare vor fi: bărbați solo - bătuta păstorească de Satu Mare și fecioreasca de Inaktelek, în pereche – corcitura de Mezőkölpény și ciardașul țigănesc, respectiv „olahos” și prospătura de Del-Alfold. Prin intermediul diversității dansurilor la liber, vom avea parte de o incursiune în cultura dansurilor din bazinul carpatic, inclusiv în dansurile altor popoare.

Foto: Majnik Zsolt

Detalii despre festival pe: www.balassitancegyuttes.hu

Nyari Balazs – membru al juriului de la Magyarozd Majnikne Vegh Hajnalka și Pethe Miklos – pereche de la Kalotaszeg Kocsis Eniko și Fitos Dezso – învârtită românească și rapidă de pe Someșul Cald

Stilul casei maghiare de dansuri și mișcarea de dansuri populare a ajuns pe lista UNESCO a moștenirii culturale spirituale, devenind astfel parte a moștenirii internaționale. Până acum, un singur element maghiar și-a găsit loc pe listă: festivitatea „buso” de la Mohacs. Înregistrările adunate din „surse curate” încă de la începutul anilor 1900 de către cercetători se află în Arhiva Națională de Film a Ungariei. Dansatorii se folosesc și de aceste înregistrări pentru a-și îmbogăți cunoștințele și pentru păstrarea originalității.

...mai mult de c ât o revis t a˘

Gyula, orașul maghiar al Culturii

Orașul Gyula nu e celebru printre turiști numai datorită băilor sale, cetății gotice din cărămidă și piețelor îngrijite pline cu flori, ci și grație evenimentelor și festivalurilor cu ștaif pe care le găzduiește, respectiv pentru locurile de expoziții pe care le are.

Din 2008, localitatea se mândrește cu titlul de „Orașul maghiar al Culturii”, iar majoritatea programelor de aici se realizează prin intermediul firmei non-profit Societatea Culturală și de Organizare de Evenimente (SCOE) din Gyula. Despre frumusețile și greutățile organizării de evenimente am stat de vorbă cu directorul executiv al firmei, Katona Katalin.

– SCOE este un actor de referință în viața culturală a orașului și are o activitate multilaterală. Ce fel de servicii oferă firma dvs?

– SCOE a fost printre primele firme culturale non-profit din țară, întemeiată la 1 ianuarie 2008 și se ocupă, pe bază de acord, de sarcinile culturale obligatorii din oraș.

Deoarece activitățile culturale nu sunt orientate către profit, am inclus între obiectele de activitate ale firmei și chestiuni precum organizări de conferințe sau activități de restaurnat. Mai târziu, în 2011, cercul sarcinilor noastre s-a mărit, căci am primit și dreptul de a organiza evenimentele sociale, dar și să ne ocupăm de Casa Comunitară de la Denesmajor și de unitățile muzeale. În aceste locuri punem pe picioare manifestări care să evoce trecutul. Uneori facem ca expozițiile să fie interactive prin diverse atracții și prin ghidaj costumat. În afară de sarcinile obligatorii, tot firma noastră este implicată și în marile manifestări ale orașului.

Prestația formației de dans Pavane în cetatea de la Gyula

Scris de: Súr Enikő

– Cum reușiți să finanțați atâtea evenimente?

– Încasările noastre provin din alocări de la bugetul local și din sume Katona Katalin atrase prin proiecte. Anual, firma depune în jur de 20 de proiecte, peste 50% dintre ele devenind câștigătoare. Din banii astfel atrași putem cheltui nu doar pe evenimente, ci și pe dezvoltare infrastructurală.

Corso-ul de Vară la Orologiul lumii

– Conform cărei concepții adună firma dvs. aceste sarcini?

– La întemeiere, am simțit ca o datorie strângerea întrun buchet moștenirea culturală și construită a orașului, comunitățile care activează aici și entitățile civile care au un trecut de peste 10 ani. Sediu nostru, Centrul Cultural Erkel Ferenc, este cel în care sălășluiesc trupa de dans Koros, corul mixt Erkel Ferenc, clubul de dans de societate, cercul de cântece populare, dar și multe alte astfel de inițiative civice.

Esența concepției noastre profesionale este legată de faptul că copiii născuți în orașul acesta trebuie să cunoască încă de la vârsta de preșcolar valorile culturale din Gyula. Dintre aceste valori face parte trecutul nostru din Evul Mediu, cetatea, diversele locuri expoziționale sau Casa Memorială Erkel Ferenc. Mai ținem prelegeri pe diferite subiecte și ore speciale de istorie și de literatură în tot felul de locuri. De asemenea, încercăm să atragem copiii și să le formăm personalitatea cu ajutorul unor spectacole de teatru, cu ateliere de joacă și de creație, dar și cu concerte de muzică ușoară.

Va˘ ile Cris, urilor - Atr ac ţii turistice – interviu – Gyula dispune de multe piețe și clădiri care pot găzdui programe dintre cele mai variate. Cât de mult ați reușit să includeți aceste locuri în viața culturală a orașului în timpul organizării evenimentelor?

– Oferim activități culturale și evenimente nu numai în incinta Casei de Cultură. Ieșim în piețe și pe străzi. În cadrul șirului de evenimente Corso-ul de Vară – organizate încă din primul an al existenței noastre – ne străduim să avem activități care să umple orașul și care să îi scoată din case pe oameni, iar vizitatorii să primească mostre din toate segmentele culturale. Avem manifestări în biserici, la Orologiul Lumii, în piața Harruckern, în Grădina Melcilor, la piață, în zona cetății, în parcul cetății, la Denesmajor, în sala festivă a Primăriei, în casa memorială Erkel Ferenc, în curtea Casei Ladics, la Galeria Kohan, în Sala Durer și, ocazional, în băile cetății.

– În cadrul marilor manifestări, în afară de expozițiile ocazionale și de evenimentele sociale, ce alte programe mai propune SCOE? – Ne străduim să mulțumim cât mai multă lume. În repertoriul nostru își găsesc locul piese de teatru, dar și spectacole care prelucrează probleme cotidiene, actuale ale oamenilor. În cadrul firmei există Biroul Elevilor, care coordonează împreună cu școlile concursurile din oraș.

Dorim să ajutăm maturizarea tinerilor pornind de la nevoile lor. Colaborând cu ei, găsim temele prezentărilor și ale evenimentelor de actualitate. Anual au loc Zilele Elevilor, GYUDIN, în cadrul cărora școlile din oraș se pot întrece.

Este ales și primarul-elev, al cărui mandat este de un an.

– Cei mai mulți vizitatori vin vara în oraș. Prin ce diferă această parte a anului de celelalte în ceea ce privește organizarea de evenimente?

– În fiecare vară, încercăm să atragem oaspeți printr-o ofertă de programe de nivel înalt. Firma noastră organizează Festivalul de Dansuri Populare ale

Confruntarea vitejilor de la Vegvar cu turcii în cadrul Zilelor de la Vegvar

La Gyula, când se organizează evenimente, sunt luați în considerare cei care locuiesc aici, oaspeții veniți din alte părți, tinerii și cei mai în vârstă și este manifestată o atenție aparte în ceea ce privește transformarea străzilor și piețelor în locuri sociale culturale și colorate.

Tuturor Maghiarilor și Zilele Vegvar-ului, care au loc în ultimul weekend din luna iulie. La mijlocul secolului al 16-lea, Gyula, ca parte a sistemului de fortificații de la Vegvar, a fost un permanent loc de bătălii contra turcilor. În timpul celor 3 zile ale manifestării, asociațiile păstrătoare de tradiții readuc la viață acele vremuri prin redarea unor lupte în echipament specific. Seară de seară, îi așteptăm pe cei interesați cu concerte ale unor somități ale muzicii ușoare autohtone. Aceste acțiuni se bucură de vizita a multor zeci de mii de persoane. La locurile în care se desfășoară manifestări cu ocazia seriei de programe Corso-ul de Vară, din 2012, s-a adăugat și terasa Rondella. Activitatea restaurantelor și a celorlalte localuri a fost preluată de firma noastră în acest an. Am anunțat zilnic programe pentru cetatea din Gyula, având public țintă mai ales familiile.

Programe diferite pentru copii și pentru adulți.

Oaspeții puteau asculta muzică medievală, erau conduși pe la expoziții de ghizi costumați, urmăreau prezentări culinare și de luptă și aveau ocazia să participe la prezentări didactice. Iar cei mici se puteau îmbrăca în haine renascentiste.

Toate acestea erau acoperite de prețul biletului de intrare, adică oamenii nu mai scoteau bani în plus pentru o facilitate sau alta.

– Cum se pot face atât de multe în atâtea locuri?

– Numai prin iubire, prin atașament față de oameni și cu gratitudine. Nu e indiferent ce fel de scară de valori ne stabilesc deciziile. Înaintez în viață zi de zi mulțumită dragostei față de munca pe care o fac și care este și o pasiune pentru mine. Asta mă inspiră să corespund celor mai noi provocări.

Foto: Súr Enikő, Rusznyák Csaba

...mai mult de c ât o revis t a˘

Centrul Cultural Kecskemeti Gabor, Bekes

Scris de: red. CrisPer

Spațiu comunitar pentru populație, cultură, sport În zilele noastre, propagarea culturii, atragerea atenției populației și stârnirea interesului oamenilor reprezintă o provocare tot mai mare. Pe lângă noile nevoi au apărut și noi canale de comunicare, care se deosebesc substanțial de metodele cunoscute de până acum. Este o sarcină mare pentru instituțiile implicate în cultură să devină părți integrante ale vieții turistice și să furnizeze neîncetat latura culturală a ofertei.

Despre gestionarea acestor provocări, respectiv despre funcționarea sustenabilă din punct de vedere al conținutului și din punct de vedere economic, am discutat cu Koszecz Sandor, directorul Centrului Sportiv Turistic și Cultural (CSTC) Kecskemeti Gabor din Bekes.

– Cum ai prezenta, pe scurt, instituția?

– Dacă ar trebui să fac un rezumat de câteva cuvinte despre scopul activității instituției noastre, aș spune că rolul nostru este prezentarea valorilor locale, strângerea relațiilor de parteneriat și descoperirea de posibilități. Vrem să facem toate astea astfel încât, pe cât posibil, să rămânem un element indispensabil în domeniul nostru. Cercul nostru de activități s-a mărit considerabil din ianuarie 2012, căci pe lângă sarcinile culturale pe care le avem, tot noi coordonăm în oraș și domeniile sport și turism.

– Ce influență a avut asupra instituției raționalizarea economică? E un avantaj sau un dezavantaj pentru Centrul Cultural?

– De regulă austeritatea înseamnă mereu lipsuri. Marea întrebare în asemenea cazuri este cum poți crește în timp ce resursele financiare de care dispui sunt tot mai puține? Pot spune cu bucurie că ultimii ani au însemnat pentru noi dezvoltare dinamică. Cea mai mare schimbare în viața culturală din Bekes a fost, în 2012, înființarea Centrului Cultural Kecskemeti Gabor prin unificarea a 6 instituții: centrul cultural, sala sporturilor, terenurile de sport, piscina, portul pentru vaporașe și centrul de recreere de la Danfok.

– Noua entitate trebuie să gestioneze toate activitățile celor 6 menționate. Ați avut o asemenea capacitate, respectiv de ce anume a fost nevoie pentru ca instituția nou creată să poată acoperi această multitudine de direcții?

– Cea mai importantă este capacitatea de adaptare. În practică, asta înseamnă că noile sarcini sunt cele care stabilesc mereu structura. Bineînțeles că a trebuit să ne reorganizăm, acest lucru fiind încununat cu succes, dacă e să vedem rezultatele. Țelul

Tabără de copii la Danfok

Kecskemeti Gabor (1912 – 1981)

„Profesor de educație fizică la Gimnaziul Szegedi Kis Istvan de la Bekes, inspector de specialitate în județul Bekes, dublu campion național, de nouă ori component al echipei de gimnastică a Ungariei, olimpic, Cetățean de Onoare al orașului Bekes. Cel mai important sportiv al orașului s-a născut în data de 30 ianuarie 1912 la Bekes. Viața lui este un foarte bun exemplu care arată că omul determinat, cu voință de fier, chiar dacă provine dintr-o familie nevoiașă, poate să își îndeplinească țelurile și asta prin propriile sale forțe. De-a lungul vieții, a primit mai multe oferte tentante din capitală, dar le-a refuzat mereu. A rămas cetățean cinstit și util al orașului său natal iubit și a fost profesor la școala în care a învățat și el. Prin stilul său modest, prin pilda proprie, prin munca sa prolifică și onestă, dar și prin dragostea sa față de sport și cultură, Szegedi Kis i-a învățat pe elevii săi cum să trăiască sănătoși.” (Sursa: tf.hu)

nostru principal pentru perioada următoare este optimizarea funcționării întregului sistem instituțional.

– Care sunt noile principii care pun bazele funcționării în cultură?

– Cele două direcții principale sunt dezvoltarea comunității și descoperirea și prezentarea valorilor locale. Comunitățile mai mari sau mai mici, existența acestora, numărul și calitatea lor în cadrul vieții unei localități înseamnă factori determinanți. Atâta timp cât aceste comunități sunt active, ele crează și posibilități și pot constitui bazele descoperirii acestor valori. Iar dezvoltarea comunității și gospodărirea deșteaptă a valorilor locale nu mai servesc doar la îmbunătățirea calității vieții, ci și la dezvoltarea societății și, prin extrapolare, la cea a economiei. Viața de azi aproape că nu are vreun punct asupra căruia să nu aibă un efect procesul de schimbare cunoscut sub numele de „criză”. În acest proces, cheia este sustenabilitatea; adică nu se va menține în mod durabil decât cel ce este viabil. Dacă transpunem asta în mediul profesional al comunităților, atunci cea mai mare sarcină din viitorul apropiat va fi solidificarea în continuare a comunităților care reprezintă cultura sustenabilității.

– Ai putea să ne dai câteva exemple în ceea ce privește programele voastre bazate pe aceste noi principii?

Din portul de vaporașe pornesc regulat ture cu vâsle

Va˘ ile Cris, urilor – Cultur ă – interviu

Instruire adulți la Centrul Cultural

Zilele Muzicii Bekes-tarhosi

– Nu demult, instituția noastră a găzduit o expoziție patchwork. Esența acestei tehnici este că se țes obiecte estetice și valoroase din deșeuri. Deci este vorba despre o activitate care, pe timp de criză, oferă cunoștințe deosebit de importante, bazate pe o anumită experiență. Datorită acestei expoziții ne-a venit ideea unui club, în care pasionații de țesut își pot împărtăși cunoștințele și experiențele. Așa s-a născut cel mai nou cerc de la noi: Cercul Magic. Următorul cerc care va porni se va ocupa de medicina naturistă. Avem o relație bună și cu Asociația locală de biocultură, cu care am derulat deja o serie de manifestări comune și ne pregătim din nou pentru așa ceva. Dacă toate aceste domenii singulare sunt analizate împreună, atunci putem creiona și alte posibilități din suma lor. Dorim să oferim plăcerea ca oamenii să fie împreună, și știință în același timp, tuturor celor

– Centrul Cultural Kecskemeti Gabor joacă un rol și în zona de sport și ecoturism. Ce le-ai recomanda celor care vizitează Bekes-ul în vederea petrecerii în mod activ și plin al timpului liber?

– Am mai atins acest teritoriu, prin evocarea valorilor locale și prin subiectul sustenabilității. Cele mai importante valori ale noastre, pe scurt: peisajul natural, pământul, râul, activitățile legate de acestea, respectiv acea cultură tradițională de artă populară care e construită pe acest peisaj natural.

Dacă ne deschidem valorile din această direcție, se poate spune că avem în oraș toate condițiile și cunoștințele pentru ca, prin colaborarea dintre comunități, să reușim să transformăm criza în schimbare bazată pe cultura sustenabilității. În timpul turelor pedestre, cu bicicleta sau pe apă, cei care vin aici pot gusta din bunătățile din Bekes și se pot reîncărca în atmosfera liniștită și naturală a orașului. Se împlinește anul de când Piscina orășenească, mini-portul de lângă Criș și Centrul de recreere de la Danfok ne aparțin; pachetele noastre de programe turistice s-au lărgit cu ajutorul serviciilor acestora. Activitățile de dezvoltare derulate prin forțe proprii se axează mai ales pe marketingul comun și pe diversificarea serviciilor pusă în aplicare de partenerii noștri.

Ansamblul folcloric Belenceres care ne trec pragul, astfel încât înrăutățirea condițiilor financiare să fie contrabalansată cu o sursă de forță mult mai importantă și cu multiplele posibilități care se întrezăresc în continuare.

– În acest an ați devenit instituție calitativă de cultură. Ce influență are acest lucru asupra ofertei centrului cultural?

– Creșterea în calitate a fost o stație în cadrul procesului. Am primit această distincție tocmai pentru că am oferit deja și până acum foarte multe programe culturale de calitate.

Titlul cu pricina este foarte important pentru noi și confirmă că rezultate serioase nu pot fi atinse decât prin muncă sistematică de dezvoltare. Există un singur lucru constant în viețile noastre: schimbarea. Iar prin acomodarea adecvată la schimbare suntem mereu capabili să exploatăm noi surse de forță.

– Unde pot fi consultate programele voarte pe Internet?

– Despre activitățile noastre, planurile noastre și serviciile pe care le oferim găsiți date pe paginile web bekesikultura. hu și danfok.hu.

Foto: Centrul Cultural Kecskemeti Gabor

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Cristian Horgoş

Snow-kayaking s, i la Vârtop Salt cu kayakul, vizavi de pârtia de la Vârtop

Pe muntele aflat vizavi de pârtiile de la Vârtop se practică de câteva ierni şi sporturi mixte, precum parapantismul şi snowkayakingul. Cine se simte în stare să le încerce poate apela la asistenţa instructorilor de la Extrem Zone Adventure (EZA). Aceştia vă dau cu propria lor parapantă, în tandem, pentru circa 100 lei per zbor. Cât despre snowkayaking, acest sport extrem necesită zăpadă multă şi pufoasă, care să atenueze salturile spectaculoase. În România, o primă demonstraţie şi chiar un mini-concurs de snowkayaking a fost organizat de EZA şi de Centrul Alpin şi Sport Extrem Artis din Oradea, în februarie 2008, la Vârtop. „De atunci, la Arieşeni a fost zăpadă doar pentru schi, nu şi pentru snowkayaking. În 2009 am mai făcut snowkayaking la Straja, în judeţul Hunedoara. Organizăm iniţiere în snowkayaking şi în cadrul comenzilor de team-building, dar în zonele unde aflăm că a nins destul. În restul anului, cea mai mare cerere o avem pentru rafting dar tocmai de aceea ne aşteptăm ca unii pasionaţi de rafting şi kayaking să încerce şi varianta pe zăpadă, fiindcă e una senzaţională”, ne-a asigurat Radu Tănase, instructor profesionist în cadrul EZA.

Slovenia. Remarcându-le calităţile şi atracţia pentru sportul extrem, antrenorul lor din Slovenia le-a recomandat şi snowkayakingul.

Iar după ce a încercat, Radu s-a convins că e un sport spectaculos, care oferă satisfacţie „vitezomanilor” din afara şoselelor. „Ai senzaţii de zbor, plutești pe zăpadă ca un kamikaze, dar totul este sub control. Prinzi rapid o viteză surprinzătoare iar kayakul abia sfârâie pe zăpada pufoasă, scufundându-se mult mai puţin decât ai crede.

Dovadă rămâne urma uşoară a kayakului. Răscoleşti neaua doar când aterizezi după salturi incredibile.

Atunci fulgii se împrăştie în aer, ca o explozie de steluţe

Pionierii snow-kayakingului în Apuseni Radu Tănase a lucrat în trupele speciale ale Armatei.

Dar de ani buni îşi valorifică pregătirea şi curajul călit ca militar într-un domeniu pacifist, care împrieteneşte oamenii între ei, dar şi cu natura. În 2007, Radu Tănase şi încă un prieten din branşă au fost primii români care au obţinut, atestate internaţionale de instructori de rafting.

Pentru aceasta au susţinut cursuri şi probe pe un râu din

Măturând zăpada cu padela

Va˘ ile Cris, urilor - atr ac Ţii turistice

Instructorii EZA, alături de tineri curioși de airboarding

în jurul tău”, încearcă Radu să descrie o coborâre pe omătul proaspăt.

Radu şi colegii de la Extreme Zone Adventure (EZA) care au încercat snowkayakingul îl simt ca pe un sport mai liber şi mai entuziasmant decât sania şi bobul. Dar şi mai extrem. Riscurile scad cu condiţia să respecţi câteva reguli şi să porţi echipament de protecție pentru schi: cască, ochelari, mănuşi şi combinezon. Deşi nu e obligatorie, padela (vâsla) e utilă la viraje dar e bine să fie din plastic moale, nu din fibră de sticlă sau carbon, fiindcă

Am cules şi câteva impresii de la tineri temerari: Andrei (21 ani): „Mi-am făcut cu greu curaj să cobor panta în kayak. Aşa că am ales un traseu mai uşor şi mai scurt, fără denivelări sau trambuline. Kayakul a mers destul de drept, chiar dacă am încercat să-l virez cu o mână sau alta. M-am şi răsturnat la oprire, în vale, dar nu ai cum să te loveşti în zăpada moale. E ciudată dar plăcută senzaţia că nu prea ai control. O să încerc să mă dau mai de sus, dar o să aleg un loc unde să nu fie niciun copac sau altceva în vale”.

Renata (19 ani): „M-am mai dat cu un fel de săniuţă-bob în Maramureş, pe un jgheab lung din lemn căptuşit cu zăpadă. Viteza e cam aceiaşi dar cu kayakul simţi altfel, că zbori. La un hop nu am reuşit să rămân aplecată şi am simţit o zdruncinătură la spate. Aşa că astăzi fac pauză de la kayak şi urc înapoi pe schi. Dar mâine neapărat o să mai încerc kayakul”.

Horea (17 ani): „Am tras o sperietură zdravănă fiindcă am deviat de la traseul pe care mi l-am calculate. Mi-a apărut un băiat cu un câine în zona spre care coboram şi am încercat să culc kayakul pe o parte, ca să nu dau peste ei. Însă nu mi-am pus mâna bine sub mine şi acum mă doare rău. Cred că nu mă mai dau o perioadă. Iar data viitoare o să fiu atent la toate sfaturile instructorilor, fiindcă-s importante”.

dacă se rupe în aşchii poate provoca răni grave. „Eu prefer să-mi menţin echilibrul şi direcţia cu mâinile şi din mişcările trunchiului.

Cine are experienţă în rafting sau schi, prinde uşor mişcarea la snowkayaking. Însă mai ales dacă treci peste gropi sau dâmburi, trebuie să stai aplecat în faţă ca să amortizezi şocurile. La viteză mare faci salturi înalte, iar dacă rămâni drept când aterizezi pe fund, rişti să-ţi tasezi coloana. Dacă apare un obstacol neprevăzut, e bine să frânezi treptat, aplecându-te în lateral. În rest, dacă ai zăpadă nebătătorită, zonă liberă și ai fost atent la instructaj, poţi să-ţi dai drumul Salt la fotografie fără grijă”, îndeamnă Radu.

Inconvenientul la acest sport este că trebuie să tragi kayakul sus pe munte sau să ai pe cineva care să facă aceasta pentru tine. Dar adevărul e că snowkayakingul e pentru cei rezistenți – nu neaparat musculoşi. Mai este şi o variant numită airboarding – cu un fel de perne gomflabile din gumă, care sunt mai uşoare. Instructorii EZA au de închiriat ambele echipamente, şi pot fi contactaţi pe site-ul www.extreme-zone-adventure.ro sau prin e-mail, la adresa radu.extreme@yahoo.com

Impresii la primele coborâri De reţinut este că snow-kayakingul și airboarding-ul nu se practică pe pârtiile de schi fiindcă devine foarte periculos atât pentru praticant cât şi pentru ceilalţi oameni de pe pârtie dar, cu toții știm că distracția este mai mare prin zăpada pufoasă și nebătătorită, unde și riscurile de accidente scad.

Pentru curioşi, notăm că acest sport aventuros s-a lansat în Austria, unde se şi ţin anual concursuri. Prima competiţie internațională a fost în 2007, în staţiunea Lienz din Tirol.

Foto: Cristian Horgoş, Salvamont Bihor, www.extreme-zone-adventure.ro

...mai mult de c ât o revis t a˘ Scris de: Cristian Horgoş

Slalom în T,ara Za˘pezilor: Snow-party, snowmobil, snowboard, schi!

Privind spre pârtiile de la Vârtop – Arieșeni

Iarna, la Stâna de Vale şi Arieşeni ninge deseori mai mult decât la renumitele pârtii de pe Valea Prahovei, unde şi preţurile sunt mai mari. Aşa că bihorenii ori schiază pe pârtiile de acasă, ori îşi petrec vacanţa de iarnă în străinătate. Înființată în 1880, într-o zonă pitorească, Stâna de Vale a rămas o staţiune mai retrasă, şi mai intimă, cu un teleschi capricios la pârtia Măgarul. Aşa încât zona este căutată îndeosebi de iubitorii de drumeţii pe schiuri, de snowboarderii cărora le place natura şi zăpada virgină, dar şi de amatorii de snowmobil. La Stâna de Vale vin deseori grupuri de turişti cu ghid, inclusiv din străinătate, pentru a cutreiera zona cu snowmobiluri zgomotoase, mai puțin tolerate în alte părți.

Când schiorii lipsesc sau fac ture pe culmi, pârtia Măgarul devine un mare derdeluş pentru copiii şi adulţii care iubesc săniuţa, sacii de nylon sau camera de cauciuc.

Cea mai mare animaţie pe pârtia Măgarul e cu ocazia concursurilor organizate, în februarie, la Serbările Zăpezii.

Telescaun cu belvedere la Vârtop În schimb, zona Vârtop – Arieşeni se dezvoltă continuu şi atrage amatori de sporturi de iarnă din mai multe judeţe şi chiar de peste hotare. Dealtfel, în câteva ierni s-au organizat și concursuri naționale de schi pentru juniori. Pe lângă pârtiile consacrate de la Arieşeni, iarna trecută s-a deschis şi moderna pârtie „Piatra Grăitoare”, de la graniţa Bihorului.

Traseul de peste 1.100 de metri al telescaunului deschide o privelişte spectaculoasă asupra Depresiunii Beiuşului.

Panorama ce se oferă şi spre Groapa Ruginoasă şi, peste platoul Padiş, până la Muntele Cornu, motivează o plimbare cu telescaunul şi pentru neschiori. Şi, întradevăr, pârtia „Piatra Grăitoare” e doar pentru schiorii experimentaţi întrucât, deşi partea de sus e mai lină şi accesibilă, sectorul final este mai înclinat şi mai curbat. Iar a doua variantă a pârtiei are o dificultate cotată ca „neagră”, fiind recomandată doar schiorilor de performanţă.

Concurenţa benefică între noua pârtie bihoreană şi pârtiile pentru începători aflate în apropiere, în judeţul Alba, asigură preţuri acceptabile la teleschi şi telescaun. Şi ofertele de cazare sunt multiple, pentru toate gusturile şi buzunarele. Puteţi alege dintre zecile de hoteluri, moteluri, pensiuni şi cabane apelând la agenţii de turism sau la site-uri precum www.arieseni.info, www.cazarearieseni.ro sau www.cazarearieseni.org.

Anul trecut, cotidianul Jurnalul Naţional şi-a postat pe site-ul său (www.jurnalul.ro) web-camere live de la pârtiile importante din ţară, printre care şi de la Vârtop-Arieşeni.

Tocmai fiindcă fiecare week-end cu zăpadă e plin de turişti în zona Arieşeni.

Sărbători de iarnă şi tradiţii La Crăciun, Revelion şi Serbările Zăpezii e chiar aglomeraţie la Vârtop - Arieşeni. Astfel că şoferii prudenţi îşi planifică deplasările pe Drumul Naţional DN 75 (Oradea – Alba Iulia) astfel încât să evite coloanele de

Va˘ ile Cris, urilor - atr ac Ții turistice

Zbor în tandem cu instructorii EZA la Arieșeni

maşini din zilele „de vârf ”. Oricum, riscul de a consuma nervi şi timp într-o coloană auto poate fi compensat de oferta suplimentară a sărbătorilor. Cine vrea să simtă spiritul Crăciunilor se poate caza şi acasă la localnicii din Arieşeni sau Gârda, aşa-numiţii moţi. Toţi moţii adevăraţi au sănii mari trase de cai, pe care le pun la dispoziţia turiştilor pentru plimbări în împrejurimile pitoreşti, din care nu lipsesc peşteri, pârâuri şi cascade. Plus că moţii ţin la tradiţii, inclusiv religioase. Totodată, sunt buni cunoscători ai florilor medicinale, a gustoaselor ciuperci montane şi a fructelor de pădure, dar şi buni crescători de animale. Astfel că moţii pregătesc bucate naturale, cu un specific de apreciat.

Revelionul, în schimb, excelează prin petrecerile în aer liber, retragerea salvamontiştilor cu torţe pe pârtie şi prin focuri de artificii care luminează cerul la fel cu artificiile din centrul Oradiei.

Serbările Zăpezii organizate de Primăria Arieşeni, de obicei tot în februarie, adună două-trei mii de turişti şi de localnici la poalele pârtiei de la Vârtop. Iar atmosfera este una pe măsură. Pe grătarele din aer liber sfârâie mititei şi cârnăciori. Vinul fiert încălzeşte inimile şi dezleagă limbile.

Micuţii obosiţi după săniat îşi pot recâştiga energia cu popcorn, clătite şi ceai cald.

Tulnice de la muzeul-atelier din Pătrăhăiţeşti La Serbările Zăpezii se vând şi obiecte cioplite de moţi, precum tulnice, dolniţe, ciubere, fluiere sau pahare. Aceste artizanate din lemn se pot admira şi cumpă-

ra şi la Muzeul-atelier din satul Pătrăhăiţeşti – comuna Arieşeni.

Unii moţi s-au adaptat iarna orientându-se și spre recondiţionat, reparat şi închiriat schiuri, clăpari, snowboarduri precum şi săniuţe sau boburi meşterite de ei. Cât despre dansurile şi cântecele moţilor, la Serbările Zăpezii turiştii se pot bucura de ele cu ocazia spectacolelor populare. Unul din cele mai specifice şi spectaculoase instrumente locale este tulnicul Tulnicele se pot asculta și admira și care se aude de pe un în Munții Apuseni munte pe altul. Tulnicul, numit bucium în alte părţi ale ţării, îşi are originile din perioada dacilor. Tot din vremuri istorice s-a păstrat un concurs popular la Serbările Zăpezii, şi anume „trasul frânghiei”. Câte o echipă de tineri sau bărbaţi se înşiră la fiecare capăt al frânghiei. Câştigă echipa care trage adversarii până la linia trasă, la început, la mijloc.

Snowboardul se practică pe pârtie dar și pe pantele neamenajate de la Vârtop Instructorii EZA așteaptă amatorii de airboarding Salvamontiștii de la Vârtop și Stâna de Vale patrulează și cu snowmobilul

Atenție pe drumurile montane, iarna De la Oradea până la Stâna de Vale sunt 86 de kilometri.

Se merge pe DN 76 Oradea – Deva până în Beiuș, de unde se virează ușor stânga. Astfel, la ultimul sens giratoriu din Beiuș, se urmărește indicatorul drumului județean Beiuș – Buduresa – Stâna de Vale. Întrucât drumul se oprește în Stâna de Vale, e recomandabil să vă interesați de situația deszăpezirii lui, îndeosebi când ninge abundent.

La Arieșeni-Vârtop se ajunge mergând mai departe, din Beiuș, pe DN 76 până se ajunge în satul Lunca, prima localitate după orașul Ștei. Acolo se virează stânga pe DN 75, urmărindu-se indicatorul de Arieșeni – Câmpeni – Alba Iulia. Din Oradea până la Arieșeni sunt 119 km de drum național, tronsonul montan fiind deszăpezit în mod regulat. Codul Rutier impune folosirea de cauciucuri de iarnă, iar în zonele montante e bine să aveți, pentru orice eventualitate și lanțuri pentru roți, lopată, pături și combustibil suficient..

Foto: Cristian Horgoş, Salvamont Bihor, www.extreme-zone-adventure.ro

...mai mult de c ât o revis t a˘

Jucați-vă și câștigați cu revista experienței!

Participați la jocurile de mai jos și câștigați pachete-cadou sau îmbogățiți-vă cu experiențe de neuitat!

Răspunsurile se trimit prin Poștă sau online pe următoarele adrese: 5601 Bekescsaba, Pf: 530, respectiv magazin@korosokvolgye.com Pe plic sau în corespondența electronică a se utiliza: Revista Korosok Volgye, respectiv numele concursului sau al proiectului.

Vă rugăm să specificați numele expeditorului și un număr de telefon de contact!

Detalii în grupajele de mai jos:

R E BUS! Completând liniile pe baza definițiilor veți descoperi rezolvarea, în care rândul principal ascunde denumirea locurilor-din zona inundabilă a brațelor moarte- considerate sfinte care păstrează neclintit comorile naturale. Toate cele 13 (12 + 1) răspunsuri corecte vor fi trimise pe adresa redacției noastre. Dintre cei care au răspuns corect vor fi extrași 3. Termen: 18. 03. 2013.

1. Care este materialul care colorează mâinile celui care sculptează zilnic în lemn de stejar?

2. Numele clădirii de vis-a-vis de Centrul Cultural Csabagyongye 3. Care este celălalt nume al frumoasei cascade Osel din România?

4. De numele cui se leagă, la Gyula, construirea rondellei, turnul pentru tun având un perete gros de 3 metri?

5. Aliment bogat în oligoelemente, substanțe minerale, proteine și fibre, prin al cărui consum ajutăm reumplerea pe cale naturală a rezervelor de enzime din organismul nostru. Cu ajutorul acestui aliment, pe timp de iarnă putem înlocui legumele proaspete.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

6. Cum se numește galeria înaltă de 35 m din peștera Meziad, care leagă cele două etaje ale zonei vizitabile?

7. Turiștii petrec aici prima seară a drumeției pe apă denumită „Vâslim în aceeași barcă” 8. Care este felul de mâncare pe care copiii l-au îndrăgit cel mai mult în urma modificării alimentației de la grădiniță?

9. În apropiere de ce localitate se găsesc peștera Farcu și cea a Cristalelor?

10. Rezultatul expansiunii circulare a firelor de ciuperci 11. Din ce localitate a pornit la drum expoziția etnografică de pe Valea Crișului Negru?

12. Cândva, copiii primeau așa ceva și în loc de gumă de mestecat.

Va˘ ile Cris, urilor – JO C

CO N C U R S FO T O !

Redacția revistei Valea Crișurilor anunță un concurs foto în categoria: Moștenirea noastră construită E important ca pozele să aibă legătură evidentă cu Valea Crișurilor. Fotografiile destinate concursului le primim exclusiv pe cale electronică pe adresa magazin@korosokvolgye.com, până la data aferentă celui de-al doilea număr al revistei.

Un sondaj de opinie va decide cele mai bune fotografii dintre cele trimise, iar după apariția numărului 5, un juriu profesionist va evalua și el pozele respective.

Vă puteți informa despre concursul foto și despre sondajul de opinie accesând site-ul www.magazin.korosoknaturpark.hu. Data limită pentru trimiterea fotografiilor: 28 03. 2013.

UNDE SE POTRIVEȘTE? În acest joc le vom face pe plac celor care, pe lângă textele articolelor, sunt atenți și la alte amănunte. Fragmentele de imagine de mai jos sunt părți din fotografii apărute în numărul 2 al revistei. Căutați și trimiteți-ne în formatul de mai jos acele numere de pagini pe care aceste fragmente pot fi găsite: ex.: fragmentul 1: pagina 11.

Dintre toți cei care răspund corect vom extrage 3 persoane. Data limită pentru trimitere: 18. 03. 2013.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

Logó változatok

Câștigătorii vor primi pachete-cadou și vom extrage câte un premiu principal pentru fiecare număr al revistei dintre cei care ne-au trimis răspunsuri corecte. Premiul principal poate fi, la înțelegere, drumeție pe jos, pe apăHárom sau cu színű bicicleta, rafting (sárkányhajózás), respectiv program de vizitare de oraș în zona Bekes.

Câștigătorii vor fi anunțați via datele de contact furnizate până în data de 18. 03. 2013.

Numele câștigătorilor, dar și date în plus despre concursuri/jocuri pot fi găsite pe paginile nyomdatermék web www.magazin.korosoknaturpark.hu și www.korosokvolgye.com.

NYOMDA- ÉS PAPÍRIPARI SZÖVETSÉG

Méretek