Revista HOFIGAL - Natura si Sanatate Nr. 22

Page 12

HOFIGAL

20

HOFIGAL la 20 de ani

de ani

Lider de piaţă pe segmentul suplimentelor alimentare naturale A

cum 8 ani m-am reîntors către Natură, într-o zi de sâmbătă, la marginea Bucureştiului, într-un câmp de levănţică. Acolo m-am reîntâlnit cu Dl.Ştefan Manea, specialistul nr.1 în domeniul plantelor medicinale.

Mi-a povestit despre HOFIGAL (compa­ nie înfinţată în primăvara anului 1990), cum a plecat de la 4 produse şi cum vrea să con­ struiască o fabrică modernă. Atunci, în 2002, existau doar câţiva piloni ai acestei fabrici. Acum se poate observa progresul extraor­ dinar al acestei firme româneşti de prepara­ te din plante. Pentru mine 2002 a fost anul în care m-am alăturat echipei HOFIGAL şi pasiunii pentru cercetarea plantelor medici­ nale. Au urmat 8 ani de realizări profesionale deosebite pe partea de cercetare, de produc­ ţie şi acum, de marketing.

Certificări şi brevete de calitate europeană Drumul lavandei a fost cu noroc. Din plante, capsulele, comprimatele, gemoderi­ vatele, tincturile, cosmeticele naturale, reali­ zate mai “ieri” în bucătăria bunicii, se produc azi în laboratoare de cercetare dotate cu apa­ ratură de ultimă generaţie, cu care se “des­ cifrează” din plante, misterioasele leacuri de sănătate. Acum, intrăm în depozite cu tem­ peratură şi umiditate controlată, depozite cu plante care ne îmbată simţurile prin miro­ surile pe care le degajă. Liniile de producţie sunt moderne, gândite până la cel mai mic amănunt, linii unde plantele se transformă in comprimate, capsule, ceaiuri, tincturi, ge­ moderivate şi cosmetice. Şi oamenii lucrează cu seriozitate şi pasiune, departe de criză, de­ parte de grija zilei de mâine. Pentru că pro­ dusele HOFIGAL se vând bine atât în ţară, cât şi în străinătate. HOFIGAL împlineşte 20 de ani de exis­ tenţă. Avem în prezent circa 35 de hectare în cadrul companiei, cultivate cu plante me­ dicinale uzuale (mentă, muşeţel, gălbenele, levănţică etc.), dar am adus în culturi şi

10

plante din flora spontană (sunătoare, patla­ gină, coada-şoricelului etc.). Marea majori­ tate sunt culturi convenţionale, dar avem şi culturi ecologice. Desigur, aceste plante trec prin controlul sever de calitate: dacă planta nu corespunde specificaţiilor, începând de la aspect şi terminând cu conţinutul de sub­ stanţe active, nu intră pe fluxurile de produc­ ţie. Suntem atenţi la aceste detalii şi s-a do­ vedit a fi o politică bună în timp, deoarece numai astfel putem garanta o calitate înaltă şi constantă a produselor. Poate de aceea nu este întâmplător faptul că HOFIGAL a obţi­ nut certificarea europeană pentru manage­ mentul calităţii, pentru sănătate şi securitate în muncă, pentru mediu şi pentru siguranţa alimentară. Pentru că punem mare accent pe calita­ te, am implementat sistemul ISO 9001:2008 şi suntem certificaţi de auditorii de la TüV, cei mai drastici şi mai exigenţi analişti în dome­ niu. Se stabileşte nivelul de calitate, apoi se elaborează un sistem de proceduri, instru­ iri de personal, utilaje, fluxuri care, aplicate strict, garantează faptul ca nivelul de calitate

Aprilie / Mai 2010 l HOFIGAL - Natură şi Sănătate l

propus este acelaşi şi astăzi, şi săptămâna vii­ toare, şi peste un an. TüV este garanţia unei certificări recunoscute oriunde în Europa.

Cel mai bun doctor este Natura Exportăm multe produse dar ne axăm în primul rând pe piaţa internă, unde cererea este mare şi constantă. Se pare că românii au înţeles că Natura este cel mai bun doctor şi, mai mult decât atât, au început să consume produse naturale pentru a preveni anumite boli. Recunoaştem cu mândrie că suntem li­ deri de piaţă pe segmentul suplimentelor ali­ mentare obţinute din produse naturale. Pe lângă gama de suplimente naturale dintr-o singură plantă medicinală s-au conceput şi produse speciale, pentru oamenii moderni, cu activitate continuă, care sunt stresaţi, agi­ taţi, nu au un regim de viaţă foarte sănătos produse care combină eficienţa terapeutică cu gustul plăcut, capabile să regleze disfunc­ ţiile, dezechilibrele. Aceste produse 100% na­


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.