Tânjesc... de Mircea Frăţeanu
Tânjesc după o îmbrățișare de la tine... E locul în care știu că-mi este cel mai bine Tu poate că nu vrei, nici eu nu știu de ce-mi doresc Însă așa simt adânc în mine... că după ea tânjesc Să te strâng o dată-n brațe... atâta vreau Licoarea aia amețitoare dintr-una să o beau Să te învârtesc zburând... să simt că amețesc... Și-n cerurile cele-nalte și infinite să plutesc În brațele tale vreau și știu că-i ceva bun Un fior blând, dulce plăcut simt... că nu-s imun Însă aici doar tu alegi că tu îți ești stăpâna De vrei sau nu să știm... de suntem ori nu una Nu am curaj să-ți cer să fii-n brațele mele Oare tu te-ai simți prost?... că nu-i piele pe piele..... Oare cum crezi că ar fi? Oare îți e rușine? Oare chiar nu crezi că poate fi atât de bine? Închide ochii acum... deschide brațele tale Simte cum te strâng... fiorul cald te prinde pe la șale Și urcă-ncet apoi... inima și sufletul le încălzește Și ființa ta întreagă parcă ți-o topește! Suflet de femeie... cald și-atât de bun Aș vrea ca-n viața-ntreagă atâtea să îți spun Că-mi este-un dor de numa și vreau sa te iubesc Și după o îmbrățișare, de-a ta, veșnic tânjesc...