Ziua Limbii Române - Caiet-Program

Page 1




Ziua Limbii Române

CAIETUL-PROGRAM AL MANIFEST RILOR I FESTIVALULUI DE FILM 2014

Editat de Casa Limbii Române în colaborare cu Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova i Uniunea Cinea tilor din România 3


ZIUA LIMBII ROMÂNE

legiferat prin Legea nr. 53 promulgat în anul 2013, s rb torit în fiecare an la 31 august i preg tit prin activit i permanente desf urate de

„CASA LIMBII ROMÂNE””

un proiect cultural ini iat de CORNELIU LEU i pus în oper de

4


ZIUA LIMBII ROMÂNE

PROGRAMUL MANIFEST RILOR ANULUI 2014 PARTENERII NO TRI DIN GRUPUL ROMÂN DE PRES I INI IATIV CIVIC ORGANIZEAZ AC IUNILE ÎN COMUNIT ILE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI; ASOCIA IA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, FILIALELE EI JUDE ENE, PRIM RIILE LOCALIT ILOR PARTENERE, INSTITU IILE CULTURALE I COLARE ORGANIZEAZ AC IUNILE DIN AR ;

ÎN BUCURE TI, ACADEMIA ROMÂN , PRIN SEC IA DE FILOLOGIE I LITERATUR I BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE ORGANIZEAZ ÎN SALA ACESTEIA DIN BULEVARDUL DACIA O EXPOZI IE DE CARTE VECHE ROMÂNEASC . VERNISAJUL VA AVEA LOC ÎN ZIUA DE 29 AUGUST, EXPOZI IA R MÂNÂND DESCHIS PÂN ÎN LUNA SEPTEMBRIE: FUNDA IA FRA II GOLESCU INAUGUREAZ LA MUZEUL T RANULUI ROMÂN UN CHIO C AL PRESEI DE LIMBA ROMÂN CARE APARE ÎN COMUNIT ILE DE PESTE HOTARE, ÎN ZIUA DE 30 AUGUST, orele 18

Prim ria Sectorului 3 v invit de ZIUA LIMBII ROMÂNE în Parcul Titan-Parcul Artelor. “ BRÎNCOVEANU I CANTEMIR-300 DE ANI”-Expozi ia in aer liber de istorie i art româneasc dedicat marilor domnitori i în egal m sur marilor arhitec i ai spiritului românesc, va deschide la ora 18,00 evenimentul Ziua Limbii Române. Invitatul special al evenimentului vine din Basarabia, în persoana marelui compozitor EUGEN DOGA, creatorul muzicii din filmele “Maria Mirabela”, “Anna Pavlova” “ atra”, “ Patul lui Procust”, “ L utarii” i multe altele care au avut un mare succes în România. De la ora 18,30 publicul din sectorul 3 i nu numai, este invitat la un regal muzical. Concertul extraordinar “MUZICA TINERE II NOASTRE “ prezentat pentru prima data în aer liber, într-un parc din Capital , va fi sus inut de maestrul Eugen Doga împreun cu Orchestra Simfonic Bucure ti, dirijat de Tiberiu Soare i grupul coral Accoustic, dirijat de Daniel Jinga avându-i ca soli ti pe soprana Ana Cebotari i tenorul Andrei Laz r. Piese celebre din marea crea ie muzical semnat de Eugen Doga. Laora 20,00 va intra în scen cunoscuta forma ie ZDOB i ZDUB din Chi in u. Eveniment realizat cu sprijinul Înaltului Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova. 5


Evenimentele dedicate Zilei Limbii Romane sunt organizate de Primaria Sectorului 2, in parteneriat cu Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Uniunea Scriitorilor din Romania, Muzeul National al Literaturii Romane si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti Sector 2. Dizertatii, prelegeri, programe artistice, concursuri de poezie, cenacluri, recitaluri de poezie vor avea loc pe 30 august, intre orele 11.00 si 13.00, in cluburile si centrele Primariei Sectorului 2. De asemenea, pe 30 august, intre orele 18.00 si 22.00, va avea loc, in parcul Plumbuita, spectacolul de muzica si lumini "Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim". Totodata, pe 31 august, de la ora 9.30, va avea loc o depunere de coroane la mormantul lui Mihai Eminescu si la mormintele scriitorilor romani din Cimitirul Bellu. Targul de carte romaneasca va avea loc in perioada 29 - 31 august, intre orele 11.00 si 20.00, iar, pe 31 august, va avea loc, in Parcul Lunca Florilor si Parcul Florilor, un spectacol de poezie, muzica si dansuri romanesti in interpretarea copiilor, membri ai centrelor de zi de tip after - school si din sistemul de protectie al Primariei Sectorului 2;

UNIUNEA CINEA TILOR DIN ROMÂNIA, membru fondator al Grupului de Ini iativ , organizeaz la cinematograful „Studio” de pe bd. General Magheru, duminic 31 august la orele 17,30 GALA FESTIVALULUI INTERNA IONAL DE ECRANIZ RI la care va acorda premiile pentru regie, scenariu i imagine filmelor înscrise în concurs. Covorul ro u va conduce spre o bogat manifestare artistic care va celebra filmele premiate ca i cele din repertoriul universal invitate de onoare: ”ORA 25”, „CONDAMNAT LA VIA ” I „PATUL LUI PROCUST”; UNIUNEA NA IONAL A MUZICIENILOR INTERPRE I DIN ROMÂNIA, membru fondator al Grupului de Ini iativ , organizeaz la ATENEUL ROMÂN duminic 31 august orele 19,30 un recital de muzic i poezie la care particip scriitori, arti ti i muzicieni din România i din Republica Moldova omagiind limba în care s-au n scut, pe care o vorbesc i o cultiv . Cu acest prilej, în foaierul Ateneului, Editura Academiei Române organizeaz o expozi ie de carte dedicat Zilei Limbii

6


UN APEL PENTRU A TRIMITE PESTE PRUT

C R I I FILME ÎN LIMBA ROMÂN

Pe fiecare cap de locuitor în Republica Moldova revin câte 17 c r i în limba rus i câte 2 în limba român SCRISOAREA ACADEMICIANULUI NICOLAE DABIJA În aten ia domnilor: Nicolae TIMOFTI, pre edinte al Republicii Moldova; Iurie LEANC , prim-ministru al Republicii Moldova; Igor CORMAN, pre edinte al Parlamentului Republicii Moldova 1. Acum ni te ani reveneam de la Bucure ti, unde-mi ap ruse o carte. La vama moldoveneasc vame ul m întreab grav: – Ce ave i în geant ? – C r i. – Vreau s le v d. Deschid geanta. Ia o carte în mân , din cele vreo treizeci cu acela i titlu, i o r sfoie te. – Dar ti i c nu ave i voie s introduce i c r ile în ar ? – Eu sunt autorul acestor c r i, zic, dar vame ul m pune imediat la punct: – V cred, dar dumneavoastr o s le vinde i o s ave i profit din ele. i – Sunt exemplarele pe care mi le-a dat editura în loc de onorariu. Func ionarul a az cartea deasupra celorlalte din geant i, cum îl v d un pic mai

– S v dau o carte… Iau cartea i-l întreb numele, ca s -i scriu pe ea i câteva cuvinte. El ezit o clip , apoi îmi spune: – Domnu’ Dabija, mai bine da i-mi 50 de lei.

ocat de pragmatismul lui, spun: – I-o da i atunci b iatului Dumneavoastr . Ave i vreun copil? – Am. Dar nici el nu cite te. Adic va fi i el vame , când va cre te mare. 2. Au trecut de atunci mai mul i ani i aproape c uitasem întâmplarea din tren. Anul trecut am avut mai multe întâlniri cu cititori în ora e din România. Între altele vorbisem acolo i despre faptul c bibliotecile din Republica Moldova nu au c r i. La 23 de ani de la independen , bibliotecile satelor i colilor noastre sunt pline cu carte

îmbunat, îi propun:

7


s ovietic . Nici elevii, dar nici profesorii, nu au c r ile care se predau în coal . Ce s -i faci, ar s rac ! 3. La începutul anilor ’90 îmi telefonase un fost coleg de facultate, Gheorghe R. din Briceni. M întreab : – Tu ai citit „Baltagul” de Mihail Sadoveanu? – L-am citit. – Vin duminic la Chi in u i am s te rog s mi-l poveste ti, c trebuie s -l predau elevilor, iar în tot raionul Briceni nu se afl niciun exemplar de roman. Ne întâlnim i, la un pahar de bere, îi povestesc colegului con inutul celebrului roman sadovenian. Amicul conspecteaz tot ce-i spun. A doua zi sec ia raional din Briceni desf oar un seminar pe tema „Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu”, avându-l ca raportor pe amicul meu. Acesta conducându-se de noti ele pe care i le-a f cut, le poveste te profesorilor de limba i literatura român con inutul c r ii. Profesorii, la rândul lor, î i fac i ei noti e, dup care pleac , fiecare în coala lui, ca s le predea elevilor lucrarea inclus în program . Ulterior, elevii din raion au scris sute de compuneri, în care, a a mi s-a povestit, la numele asasinului Bogza, s-a ad ugat i un prenume, care la Sadoveanu lipse te: Geo Bogza, care este numele unui cunoscut clasic al literaturii române. Nici ast zi „Baltagul” n-a ajuns în bibliotecile colilor basarabene i… Geo Bogza, celebrul scriitor, îl omoar i acum pe Nichifor Lipan, fiind, la rândul lui, ucis cu baltagul de c tre fiul oierului, momente pe care elevii le povestesc i atunci când ajung la „Cartea Oltului”.

4. Nimic nu s-a schimbat între timp. De ce? Pentru c o lege aberant interzice ca tot ce e carte româneasc s treac Prutul. Iar situa ia c r ii în Republica Moldova e mai mult decât trist . Dup mai bine de dou decenii de stat independent, bibliotecile din republic sunt în continuare ruse ti. Iat câteva date: La fiecare cap de locuitor în Republica Moldova revin câte 17 c r i în limba rus i câte 2 în limba român . Din fondul total de carte, care constituia acum câ iva ani 17 milioane 477 000 de c r i în limba român sunt: 7 milioane 543 000 de c r i, adic 43,2%. Iar dintre acestea din urm doar 16% sunt tip rite în grafie latin , adic 471.437 de c r i, nici m car jum tate de milion. Câteva exemple pe raioane: Fondul de carte cu grafie latin în raionul Telene ti (cu popula ie româneasc de 91%) constituie 10%, iar în raionul Rezina (cu popula ie româneasc de 85%) e de numai 13,8%. Biblioteca Na ional a R. Moldova are doar 8% de carte româneasc . Academia de tiin e a Republicii Moldova – 10%.

i tot a a. La întâlnirile pe care le-am avut la Cluj, Boto ani, Timi oara, Vatra Dornei am invocat nevoia noastr de carte. În toamna anului trecut le-am povestit despre aceast stare de lucruri i prietenilor care m invitaser la Oradea. Sute de elevi i studen i, profesori, medici, ingineri, timp de mai multe luni au colectat „c r i pentru Basarabia”. 8


i iat c domnul Teodor David, vicepre edinte al Asocia iei „Vatra Româneasc ”, m-a anun at la începutul lunii aprilie c a adunat 5230 de c r i, pe care inten ioneaz s le doneze bibliotecilor din Republica Moldova. 5. i aici a început calvarul. Pentru a trece frontiera fiecare carte – Mihai Eminescu, Ion Creang , Grigore Vieru, Mihail Sadoveanu, A. Pu kin (în român ) etc. – urma a fi supus unui adev rat purgatoriu. Aflu c pentru a aduce câteva c r i din România e necesar , ca i pentru construc ia oselei Chi in u-B l i, de o Hot râre de Guvern. Umblu dup semn turile doamnelor Monica Babuc, ministrul Culturii, Maia Sandu, ministrul Educa iei, Valentina Buliga, ministrul Muncii, care i-ar permite basmului „Pungu a cu doi bani” s treac Prutul. Sunt întrebat: cine e beneficiarul? – Copiii republicii. a) Una dintre primele condi ii care mi se înainteaz este ca fiecare beneficiar (copil) s aib cont în banc . Convenim atunci cu dna Claudia Balaban ca hârtiile (zeci de documente aberante) s le perfect m prin intermediul Sec iei Na ionale a Consiliului Interna ional al C r ii pentru Copii (YBBI). b) Mai întâi li se cere donatorilor o scrisoare cu aproximativ urm torul con inut: „Rog s admite i o dona ie de carte, cu greutatea de… kg în pre de…”. Etc. c) Aici mai e necesar o alt scrisoare prin care noi, cei din Republica Moldova, urmeaz s accept m dona ia de carte. – De altfel? întreb. – Nu o l s m s intre în ar , mi se r spunde. 9

Ni s-au mai cerut: d) Descrierea fiec rei c r i, care s con in : 1) Titlul 2) Numele autorului 3) Con inutul c r ii expuse în rezumat (La „Capra cu trei iezi” cei care ne-au adus c r ile au scris o pagin : „Lucrarea e despre o capr v duv ce are trei iezi, care se confrunt cu lupul exploatator i criminal în serie…”, etc.

i tot a a de 5230 de ori, câte c r i con ine dona ia. 4) greutatea fiec rei c r i; 5) pre ul, evaluat în valut la cursul zilei de azi. Mai urma s fie prezentate urm toarele documente aberante: e) certificat sanitar, care s adevereasc precum c zonele de unde au fost colectate c r ile „nu sunt bântuite de epidemii”. f) certificat sanitar, prin care Ministerul S n t ii de la noi confirm c România nu e bântuit de holer , cium i alte boli periculoase pentru eventualul cititor moldovean. i) adeverin e cu adresele bibliotecilor din republic ce preiau dona iile i scrisorile de accept (fiecare în parte) ale acestora cu lista c r ilor pe care le accept ; k) scrisori semnate de Monica Babuc, ministrul Culturii, Maia Sandu, ministrul Educa iei, i Valentina Buliga, ministrul Muncii, care confirm c aceast dona ie „tranziteaz ” (!!!) Republica Moldova; l) concluzia Comisiei pentru ajutoarele umanitare de la Ministerul Muncii, dup ce le prezin i cele peste o mie de pagini de hâr oage, c ai voie s -i introduci în ara lor pe M. Eminescu, I. Creang i pe al i scriitori umili i de birocra i; Etc., etc., etc.


Am pierdut o lun de zile (de s n tate nu 6. mai zic nimic) i am perfectat documentele necesare. Cu ele m-am prezentat la vam . – Ce ave i? m întreab un vame plictisit. – C r i. – Ce fel de c r i? De joc? – Nu, de citit. – De câte kilograme? – Ce? nu pricep eu. – C r i de câte kilograme? m întreab dânsul, ca pe cineva care a c zut din lun . Aici, la vam , cartea e evaluat în kilograme i litri. – P i, tiu eu… – Apoi, s ti i. Cânt ri i fiecare carte i s -mi spune i greutatea lor. A a e legea. – Sunt 5230 de c r i. – Mie ce-mi pas ?! Asta e problema dumneavoastr . i s -mi indica i pre ul fiec rei c r i la zi, transformat în valut . – P i sunt c r i colectate de la donatori. Eminescu editat în 1965 cost 4 lei, aceea i carte editat în 1990, când în România a avut loc celebra infla ie, costa 230.000 de lei. – C uta i Monitoarele Oficiale ale României din anii respectivi i face i evaluarea în euro la cursul zilei de azi. Telefonez la Bucure ti, Ia i, Strasbourg, mi se trimit prin po ta electronic evalu rile din to i ace ti ani i încep calculele: – 316 de euro i 14 eurocen i, anun eu triumf tor, dup 4 zile de calcul, vama noastr . – Deci, scrie i în Declara ie c introduce i în ar bunuri în valoare de 316 de euro i 14 eurocen i, cu o greutate de… – 530 de kilograme i 14 grame… Aici vame ul devine curios i ia o carte la întâmplare din una dintre l zi. – Imi-nes-cu, cite te el bucuros. Aista-i cel 10

care a scris „Somnoroase p s rele”? – Da, recunosc. – Iaca la poezia asta am luat eu nota „2”. Imagineaz - i, dac pe atunci erau la vam oameni ca mine i nu l sau cartea s intre în ar , nu aveam eu atunci acea not proast , care s m traumatizeze. Copiii trebuie ocroti i de orice fel de stresuri. – Desigur, cad eu de acord. – Ia spune-mi, cui îi mai trebuiesc c r ile? Iat eu n-am citit în via a mea nicio carte i am ajuns om. Da’ c r ile prostesc poporul. i-s prea multe. Mai mul i oameni sunt prosti i de c r i decât de lipsa lor, z u! Nu polemizez, c n-are rost. Pentru c a a, b nuiesc, crede întreg guvernul nostru, dac acesta în patru ani de guvernare n-a putut aboli o lege comunist , discriminatorie, antina ional . 7. Acolo la vam aflu c cei doi mini tri, M. Babuc i V. Buliga, i-au pus doar semn turile, lipseau îns tampilele ministerelor. Alerg din nou pe coridoarele acestor ministere. Tirul cu c r i a teptase în vam o s pt mân de zile. „Las , drag , c ea, cartea, nu se stric ”, mi-a spus optimist un func ionar. Atâta umilin i batjocur n-am sim it niciodat în via a mea. A fi dat a lehamite din mân , dac nu era vorba de ni te c r i. Tot la vam , între altele mi s-a spus, la ureche, c cele 10000 de titluri de carte pe care acum doi ani pre edintele Traian B sescu le-a donat Republicii Moldova nici azi n-au trecut Prutul, din cauza lipsei ba a unui act, ba a altuia. Edituri, tipografii, coli, institu ii de înv mânt din România au încercat s doneze c r i pentru bibliotecile noastre, dar au fost întoarse toate înapoi. ara trebuie ocrotit de carte, niciuna nu


trebuie s p trund în ar . – Dar ig ri, droguri, arme dac a fi avut, m fi l sat s trec? îl întreb pe un vame . a i – Desigur, pentru c , din importul lor se pl tesc taxe vamale, dar de la dona ia de carte nu. La vam aflu c pentru a „devama” c r ile, oferul tirului trebuie s prezinte dovada c el a pl tit pentru transport, tot aici ai nevoie de un broker, care ar efectua brokerajul vamal. – Unde îl g sesc? – P i tot ora ul e plin cu brokeri. Cu ajutorul unor prieteni, g sesc un broker care perfecteaz declara iile. Cu ele ne prezent m la eful turei, care urma s - i pun semn tura sa important pe documentul final. Înaintea noastr a teapt un domn cu barba pân la genunchi. – V rog, îl implor acela pe func ionar, nu am decât ni te sticle cu „Perla Harghitei” i mi se altereaz apa, mi-a crescut barba în vam , c stau aici de la potop. Când ajung i eu în dreptul efului, acesta m salut amabil: – Afl , domnule, c nimic nu lucreaz în ara asta afar de vam . De aceea ea trebuie respectat . Apropo, cât e ora? M uit la ceas: – 11.59 de minute. – i câte secunde? – 59. – Ei, vede i! Veni i peste o or c a i început pauza pentru mas . Pe care eu o stimez, i aici nici primul-ministru nu m poate obliga s -mi încalc regimul. Dup ora 13.00 eful semneaz . Îmbunat, acesta m preîntâmpin : – Vede i s nu ave i de furc cu Corup ia. O s vin s da i dare de seam cum a fost repartizat fiecare exemplar de carte. Trebuie s 11

ave i document pentru fiecare dintre ele. Cui a i dat-o, când, unde, i de ce?! 8. Legea care î i zice a ajutoarelor umanitare, în care a fost inclus i cartea, a fost elaborat în 2007 pentru doamna Taisia Voronin. Întrucât prima doamn (comunist ) a rii a preluat din 2000 pân în 2009 toate ajutoarele umanitare sosite în Republica Moldova din SUA, Olanda, Fran a, Germania, de la capitali ti, ca s le repartizeze din partea so ului ei i a partidului comuni tilor – colilor, satelor s race etc., în calculele celora care au formulat-o nu intra repartizarea, în bibliotecile f r de c r i, i a volumelor semnate de Eminescu, Creang , Alecsandri etc. Cartea trebuia oprit la Prut. Iar aceast lege n-a mai fost schimbat de atunci. 9. Aflu stupefiat c legea aberant contra c r ilor, care îngr de te accesul acestora dincoace de Prut, e aplicat i de c tre vame ii i gr nicerii români. Cu vreo 6-7 ani în urm , cunoscutul istoric Alexandru Furtun a fost inut arestat i anchetat la vama din Leu eni trei zile pentru „tentativa” de a trece o valiz de c r i de specialitate în a chia de ar din stânga Prutului. 10. Niciun popor de pe glob, cred, nu lupt împotriva sa, împotriva c r ilor, a în elepciunii, ca moldovenii. Imagina i-v c olandezii sau finlandezii, sau lituanienii interzic p trunderea pe teritoriul rilor lor a c r ilor editate în limbile olandez , finlandez , lituanian ale clasicilor lor, a literaturii care lipse te în coli, care ar judeca precum conduc torii moldovenilor: „Decât din România, mai bine deloc”. Se creeaz impresia c moldovenii î i ur sc c r ile în limba lor, ur sc clasicii studia i în


11. Terminasem de scris acest articol, când îmi sun telefonul mobil: – Alo? Domnu’ Dabija. V salut Prim ria municipiului Vatra Dornei. Am colectat de la locuitorii jude ului nostru câteva mii de c r i pentru bibliotecile din Republica Moldova i mâine diminea vom fi cu tirul la vama de la Sculeni, unde v a tept m s le prelua i… –… Nicolae DABIJA

coli i fac tot posibilul ca nicio carte s nu ajung la cititorul care o a teapt . Atâta timp cât Republica Moldova se va

teme de c r i, vom fi cea mai s rac ar din Europa. Nu cred c ciracii lui Voronin au dreptate atunci când afirm c noi avem nevoie de bra e de munc , i nu de oameni cu carte i c ar trebui s închidem colile, c -s prea multe. Schimba i legea criminal , care ne dore te, nu doar cei mai s raci, dar i cei mai pro ti din Europa, l sa i cartea s treac Prutul, bibliotecile noastre s race o a teapt , stima i guvernan i!

O tain divin nedescifrat de mintea uman r mâne mobilul zbuciumului mul imilor, adunate în Pia a Marii Adun ri Na ionale din Chi in u, la 31 august 1989, care nu cereau bunuri materiale, ci: Limb român ! Alfabet latin! Credin a ortodox i limba român sunt liantul care-I une te pe români dincolo de timp i spa iu. Datorit acestora sfin ii p rin i i scriitorii no tri ne-au l sat opere de c p tâi, menite s faciliteze apropierea con tient de Marele Spirit! Prin limba noastr cea român , esen a identit ii no ionale, acces m tezaurul spiritual l sat de înainta ii no tri. Ne bucur m c s mân a aruncat a fost de bun augur i în prezent românii de pretutindeni ne întâlnim la 31 august în Duh pentru a-i cinsti pe cei care i-au adus prinosul pe altarul credin ei i limbii române.

Cuvântul de început La început era Cuvântul i Cuvântul era la Dumnezeu i Dumnezeu era Cuvântul. (Sfânta Evanghelie dup Ioan)

Se pare c românii sunt unicul popor care are o s rb toare aparte – 31 august, Ziua Limbii Române - chemare simbolic pentru reflec ii, în spiritul c r ii c r ilor, Biblia: Cuvântul era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au f cut; i f r El nimic nu s-a f cut din ce s-a f cut… S rb toarea î i are izvorul în lupta românilor din Moldova din partea stâng a Prutului pentru dreptul lor firesc de a vorbi, a se ruga i înv a în limba matern .

Iuliana Gorea Costin Ambasador Extraordinar i Plenipoten iar 12




Filme de calitate întemeiate pe scenarii literare autentice Festivalul Ecranizărilor Literare este primul din cinematografie de acest gen, propunându-și să stimuleze reprezentarea cinematografică a celor mai valoroase opere literare și, prin asta, să înnobileze arta filmului suţinând producţiile majore, bazate pe subiecte de valoare etică și estetică. Festivalul Ecranizărilor Literare va antrena și va încuraja deopotrivă forţe cinematografice și scriitoricești pentru realizarea unor filme de calitate întemeiate pe scenarii literare autentice, încercând să descurajeze producţia comercială de film bazat pe reţete scenaristice minore sau improvizate. Festivalul Ecranizărilor Literare va pune literatura autohtonă în valoare antrenând în circuitul mai larg, al limbajului cinematografic, valoroase opere scrise în limba română, ajutând cunoașterea lor în lume. Festivalul Ecranizărilor Literare are și un scop educaţional direct verificat încă prin galele de anul trecut: Acela de a folosi cele peste 100 de ecranizări existente din literatura română, precum și cele pe care le va provoca de acum înainte, pentru a depăși prin atracţia filmului handicapul lipsei de lectură cu care se confruntă literatura. Organizate în șocoli, universităţi populare, așezăminte culturale și comunităţi românești prin circulaţia facilă a DVD-urilor, galele de film inspirat din literatura română pot deveni în educaţia școlarilor, ca și a adulţilor un curs facultativ de conjugare a artei filmului cu cea literară, dar și un fructuos experiment pentru extinderea fenomenului cultural artistic din spaţiul limbii române. El face parte integrantă dintre evenimentele culturale care celebrează în ţară și în lume Ziua Limbii Române, sub egida Casei Limbii Române.

15


Festivalul de Film - edi ia 2014

Trei filme invitate de onoare:

ORA 25 CONDAMNAT LA VIA PATUL LUI PROCUST

Cele ZECE FILME din concurs în ordinea celei mai recente premiere O poveste de dragoste Domni oara Cristina O var foarte instabil Sunt o bab comunist Funeralii fericite Puzzle Zi c - i place Calea oaptelor (tv) Efectul Genovese (tv) O noapte furtunoas (tv)

JURIUL EDI IEI 2014 Mircea BUNESCU Nicolae ILIESCU Corneliu LEU - cu drept la un al doilea vot decizional Vasile NEAGOE C lin ST NCULESCU - selec ionerul înscrierii în concurs tefan VELNICIUC

16


Trei filme invitate de onoare: ORA 25 CONDAMNAT LA VIA PATUL LUI PROCUST

17


Afi ul din 1967 men ion창ndu-l produc tor pe marele Carlo Ponti x

18


x

ORA 25

x x

Regia

Henri Verneuil x

Cu Anthony Quinn, Virna Lisi, Serge Reggiani , Grégoire Aslan Marcel Dalio Strul Alexander Knox, Michael Redgrave, Jean Desailly, Marius Goring

x

Gen film o Dram

Sinopsis The 25th Hour Un taran roman traieste din plin ororile celui de-al II-lea razboi mondial, cand, denuntat drept evreu de catre seful politiei locale, dornic sa-i ia nevasta, este deportat intr-un lagar de munca. "Povestea se bazeaz pe romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu, scriitor român, care, dup r zboi s-a refugiat la Paris. Ap rut în 1950, romanul a cunoscut un mare succes în Europa i America. Se spune c Gheorghiu a fost de acord cu scenariul, care trateaz ac iunea cu mai mult umor decât o f cea cartea E vorba de un fel de Don Quijote român, un ran care, for at de evenimente, devine pe rând, în timpul celui de-al Doilea R zboi Mondial, prizonier la nem i, la ru i i la americani. (...) Anthony Quinn, foarte potrivit pentru asemenea tipuri de roluri, confer personajului Johann autoritatea robust ce i-a adus Oscarul pentru Zorba grecul." Scria Richard Davis, în Films and Filming -1967

19


Henri Verneuil Locul na terii: Rodosto, Turkey · : 15.10.1920 · - : 11.01.2002 · Regizor, scenarist, producator, actor

Biografie Henri Verneuil (n scut ca Achod Malakian la 15 octombrie 1920 în Rodosto, Imperiul Otoman - d. 11 ianuarie 2002, Bagnolet, Île-de-France) a fost un regizor, scenarist i inginer francez de origine armean . A absolvit coala Na ional de Arte i Meserii (Arte et Métiers ParisTech). În 1996 a primit Premiul Cesar onorific pentru întreaga sa carier . A fost nominalizat de dou ori la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, în 1956 pentru Le Mouton à cinq pattes i în 1980 pentru I comme Icare.... Regizor francez, pe numele adev rat Achod Malakian, f r preten ii de mare art i originalitate, se face slujitorul onest i profesionist al filmului de public, mizând pe succesul sigur al unor genuri (comedie, melodram , film de suspans) i al unor vedete în plin str lucire (Fernandel, Jean Gabin, Alain Delon, Jean-Paul Belmondo). Marile succese din filmografia sa: Inamicul public num rul 1, Oaia cu cinci picioare, Clanul sicilienilor, Panic în ora , Cu I de la Icar, C pc unii...

20


Filme regizate de Henri Verneuil , Anii 1950, Pipe chien (1950) x x x x x x x x x x x x x x x x x x x

On demande un bandit (1950) Maldonne (1950) La Légende de Terre-Blanche (1950) L'Art d'être courtier (1950) La Table-aux-Crevés (1995)1 Le Fruit défendu (1952)1 Brelan d'As (1952) Le Boulanger de Valorgue (1953) Carnival (1953) L'Ennemi Public n°1 (1953) Le Mouton à cinq pattes (1954)1 Les Amants du Tage (1955) Des gens sans importance (1955)1 Paris, Palace Hôtel (1956)1 Une manche et la belle (1957)1 Sois belle et tais-toi (1958) Maxime (1958)1 Le Grand chef (1959) La Vache et le Prisonnier (1959)1cu Fernandel

, Anii 1960, L'Affaire d'une nuit (1960) x x x x x x x

La Française et l'amour (1960) Le Président (The President) (1961)1 cu Jean Gabin Les Lions sont lâchés (1961) Un singe en hiver (1962) Mélodie en sous-sol (1963) (Any Number Can Win) (1964 Edgar Award, Best Foreign Film) cu Alain Delon i Jean Gabin Cent mille dollars au soleil (1964)1cu Lino Ventura Week-end à Zuydcoote (1964) 21


x x x

Ora 25 (1967)1cu Anthony Quinn La Bataille de San Sebastian (1968) cu Charles Bronson Clanul sicilienilor (1969)1, cu Delon, Gabin i Ventura

,

x x x x x

x x x x

Anii 1970, Le Casse (1971)1 cu Jean-Paul Belmondo Le Serpent (1973)1 Peur sur la ville (Panic ĂŽn ora ) (1975)1 Le Corps de mon ennemi (Trupul du manului meu) (1976)1 I comme Icare (I... de la Icar) (1979)1cu Yves Montand

Anii 1980-90, Mille milliards de dollars (O mie de miliarde de dolari) (1982)1 Les Morfalous (C pc unii) (1984)1 Mayrig (1992)1 588 Rue Paradis (1993)1 (la filmele cu asterix (1) este i scenarist

22


1 premiu i 3 nominaliz ri pentru Henri Verneuil. César d'HonneurCésar - 1996

De origine armean , Achod Malakian pe numele s u adev rat este constrâns s fug cu familia pentru a sc pa de genocidul ce se desf ura în ara sa de origine. Refugiat la Marsilia, el intr la Scoala Naval de Arte i Meserii din Aix-enProvence de unde cap t în 1943 o diplom de inginer. Practic apoi jurnalismul, devenind redactorul ef al revistei „Horizon”, apoi critic de cinema pentru radioul din Marsilia i ajunge la Paris în lumea fimului devenind în 1949 asistentul regizorului Robert Vernay. Autor a dou zeci de scurt metraje între 1947 i 1950, el are o întâlnire determinant cu personalitatea lui Fernandel care accept s joace în primul s u lung-metraj : La Table aux crevés, en 1951. Din aceast fructuoas colaborare se vor na te mai muklte filme de succes : „Fructul oprit”, „Berbecul cu cinci picioare”, „Marele patron”, dintre care cel mai emblematic r mâne „Vaca i prizonierul” (1959) care a trecut de 8,8 milioane de spectatori. Un alt monstru sacuru care i-a asigurat gloria a fost Jean Gabin cu care Verneuil intr într-un real duet realizând veritabilele perle ale cinematografului francez din anii 60 : „Pre edintele”, „O maimu în iarn ”, precum i alte dou interpretate de asemenea cu brio de Alain Delon : „Melodie la subsol” (1963) i „Clanul sicilienilor” (1969). Tentat de o carier interna ional Henri Verneuil pleac în Italia i în Mexic urm rindu- i realizarea crea iei cinematografice. Anthony Quinn cu care el toarn „Ora 25” (1967) i „ B t lia de la San Sebastian” (1968) îl înso e te în demersurile sale. Regizorul se înconjoar de asemenea de starurile hollywoodiene Dirk Bogarde, Yul Brynner, Henry Fonda pentru filmul s u de spionaj „ arpele”(1972). In anii 70 el se orienteaz mai ales spre registrul filmelor de ac iune, gen înnobilat de el în Fran a prin foarte b rb tescul „O sut de mii de dollari în soare” (1964). Iar aceasta cade foarte bine pentru c Jean Paul Belmondo care a jucat aici va r mâne în continuare al turi de el pentru a realiza „Frica asupra ora ului” (1975), „Le Case” (1971) i „Marfalous” (1984) Între dou produc ii comerciale, Henri Verneuil merge i pe mâna de scenarist a lui Yves Boisset, abordând un cinema bine ancorat social cu trei filme-anchet : ”Corpul du manului meu” (1976), critic la adresa baronilor provinaciali, „ Eu… ca Icar” nominalizat la premiul Cesar pentru cel mai bun scenariu în 1980, i „O mie de miliarde de dolari” (1982), o denun are deschis a globaliz rii economice care se na te amenin toare. Într-a doua jum tate a anilor 80, dup exemplul lui Belmondo, Herni Verneuil p r se te scena cinematografic francez , pentru a nu mai reveni decât în 1991 cu dipticul autobiografic „Mayrig / 588, rue paradis”, povestea copil riei sale plin de amintirile emigran ilor. Cinci ani mai târziu, ca o încoronare a frumoasei sale cariere, el va primi un Cezar de onoare pentru întreaga oper 23


Extrase din cronici La vingt-cinquième heure (1967) Un taran roman traieste din plin ororile celui de-al II-lea razboi mondial, cand, denuntat drept evreu de catre seful politiei locale, dornic sa-i ia nevasta, este deportat intr-un lagar de munca. Avand o durata de 130 de minute, in regia Henri Verneuil, cu o distributie de exceptie, avandu-l in fruntea personajelor peliculei pe Anthony Quinn, incadrandu-se in genul dramei, “La vingt-cinquième heure” sau “Cea de-a 25-a Ora”, a avut lansarea pe marile ecrane din Statele Unite ale Americii la data de 16 februarie 1967.Poate fi usor confundat cu filmul mai nou din anul 2002 cu titlul ,,25th Hour” care e un film cu alt subiect chiar foarte diferit si cu alt set de actori. Filmul ,,La vingt-cinquieme heure” prezinta o povestire de dragoste ce ,,se ridica deasupra bataliei”, cum a zis unul din criticii filmului. Directia este de Henri Verneuil, si originalul a fost facut in editia franceza, corect intitulata pe panou ,,La Vingt-cinquieme heure”, aparut in 1967, bazat pe nuvela scrisa de (Constantin) Virgil Gheorghiu–se pare la Paris, cu adaugiri la scenariu si lirica de doi scriitori francezi si un al treilea scriitor de profil. Anthony Quinn joaca rolul unui taran roman, iar rolul sotiei taranului este jucat cu indemanare si talent de Virna Lisi. Un film de rezonanta, in care in mod inconstient in momentul vizionarii apar pasaje din roman, memorabile pentru ca sunt zguduitoare.͒Filmul nu a transmis indeajuns drama românului in anii din preajma, din timpul si de dupa cel de-al doilea razboi mondial. ͒Actiunea se centralizeaza pe povestea incredibilului destin al unui tanar roman, prins in vartejul celui de-al doilea razboi mondial,care este denuntat ca evreu, inchis intr-un lagar, evadat, apoi prins din nou, inainte de a fi fost remarcat de un etnolog nazist ca arianul nordic primitiv.Filmul este o adaptare dupa cea mai importanta carte a autorului Constantin Virgil Gheorghiu, aparuta in 600.000 de exemplare vandute in doar cateva saptamani, manuscris ce ii aduce celebritatea si face din Gheorghiu unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani in Occident.Din punct de vedere tehnic, filmul este o cascada, bucurandu-se de cadre precise, unghiulatie si peisagistica corespunzatoare.Jocul actoricesc este memorabil, costumele au un contur bine structurat, iar montajul si sunetul sunt calitative.͒

24


ROMANUL CARE A FOST ECRANIZAT

Constantin Virgil Gheorghiu, (n. 9 septembrie 1916, Valea Alb , Comuna R zboieni, Neam , în Moldova, România - d. 22 iunie 1992, Paris, Fran a) a fost un diplomat român interbelic i un jurnalist, romancier, poet i preot român din exil postbelic. Între anii 1928 i 1936 a studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chi in u. Dup ce a terminat liceul, a renun at la cariera militar i a venit în Bucure ti unde a absolvit Facultatea de Litere i Filosofie a Universit ii din Bucure ti. În 1943 a fost numit ata at de pres al ambasadei române ti din Croa ia. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 s se stabileasc în Fran a, unde a publicat circa 40 de volume. În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel c în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodox român „Sfin ii Arhangheli” din Paris. Prime te rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdic ia Patriarhiei Ecumenice. Titluri de c r i publicate de Constantin Virgil Gheorghiu: Taraful de noapte roman (Ed. Fortuna), Via a de toate zilele a poetului, poezie (1939); Caligrafie pe z pad , poezie (1940), Ceasul de rug ciune, poezie (1942), Ard malurile Nistrului (1941) - reportaje de pe front din timpul r zboiului de eliberare a Basarabiei i Bucovinei, folosite mai târziu de Marin Preda, ca surs documentar , în romanul „Delirul”,Tat l meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris i 2003, Sibiu), Perahim - Rendez-vous à l'infini, La Vingt-cinquième heure (în român Ora dou zeci i cinci / Ora 25 / A dou zeci i cincea or ), roman, De la vingt-cinquième heure à l'heure éternelle (De la al 25-lea ceas, la momentul eternit ii),La Seconde Chance (1952), Les Sacrifiés du Danube (1957), La Maison de Petrodava (1961), Les Immortels d'Agapia (1964), Dieu Paris (1964), L’oeil américain („Ochiul American”) (1972) roman de ac iune, suspans, politic -fic iune i gândire geo-politic . ,Memorii (1990), Faima i se datoreaza in primul rand romanului Ora 25, ecranizat, adaptarea pentru ecranul salii de cinema apartinand lui Henri Verneuil. Desi a scris cateva zeci de romane, acesta i-a adus faima internationala dupa ce a fost publicat in 1949. Este povestea unui taran roman, Iohan Moritz, care trece pe rand drept evreu, apoi roman cand ajunge prizonier la unguri, este salvat de nazisti ca sa ajunga intr-o inchisoare americana drept colaborator al acestora. Povestea este doar semi-fictionala, caci Gheorghiu insusi, in calitatea sa de vechi diplomat, a fost arestat de autoritatile americane dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial

25


RECEPTAREA AUTORULUI ÎN LITERATURA ROMÂN DE AST ZI Despre Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), prozatorul i preotul ortodox din exilul parizian, nu po i vorbi prea favorabil f r s devii suspect, pentru c scriitorul însu i a fost suspect, întâi de colaborare cu Siguran a lui Eugen Cristescu, apoi de colaborare cu Securitatea lui Ceau escu. Autor a peste 20 de romane publicate cu consecven de Editura Plon din 1949 pân în 1980, autor al altor volume (înc vreo 9) de biografii, note de c l torie i memorii, ap rute în francez , tot la Paris, scriitorul nostru pare a fi victima unei blocade greu de explicat: opera lui nu trece în limba român decât cu enorme întârzieri i penibile precau ii (din cele opt c r i - poezie i reportaje - din perioada româneasc 1937-1943 a fost reeditat unul singur; din cele 29 de volume publicate la Paris din 1949 pân în 1995 au ap rut la Bucure ti, din 1990 încoace, numai patru). Nu am nici pe departe inten ia de a-l face un mare scriitor (nedrept it postum), dar îl semnalez ca pe un ciudat caz de istorie literar ce merit , cu prisosin , cunoscut, explicat, glosat i, în cele din urm , clasat, dup ce vom înf i a toat documenta ia în reedit ri i monografii. La fel se întâmpl cu Vintil Horia. Cei doi nu au beneficiat editorial (cât s-ar fi cuvenit) de interesul pentru exilul cultural, manifestat imediat dup 1990... ...Romanul Ora 25 a ap rut în 1949 la Paris, în traducerea Monic i Lovinescu, i a fost un mare succes. Era recomandat în prefa de filosoful Gabriel Marcel. Presa francez i-a consacrat numeroase cronici literare favorabile. E tradus prompt i în alte limbi de circula ie european . Bilan ul recept rii nu a fost f cut, la noi, detaliat. Mircea Eliade îl prezint elogios chiar la apari ie, într-una din publica iile exilului românesc: "Socotim c este de datoria fiec rui român s -l citeasc , nu numai c este vorba de cea dintâi crea ie literar important a emigra iei române ti, ci i pentru c reveleaz un aspect al istoriei contemporane pe care înc nici un alt scriitor european sau american nu l-a pus în lumin cu atâta claritate i atât de p trunz tor. Este, în fond, prima oper literar în care se oglinde te teroarea istoriei contemporane, istorie care însemneaz , pentru imensa majoritate a globului, fie moartea, fie transformarea în ma in , depersonalizarea, dezumanizarea"... ...În 1966 se realizeaz filmul Ora 25, în regia lui Carlo Ponti N.R: În realitate a lui Henri Verneuil, Ponti fiind produc torul), avându-i în distribu ie pe Anthony Quinn i Virna Lisi. Ceea ce înseamn c succesul romanului nu era încheiat. Cartea nu e lipsit de interes nici ast zi, cu atât mai mult cu cât controversele din jurul ei i din jurul autorului au împ r it receptarea în opinii foarte net desp r ite: cei favorabili c r ii (Gabriel Marcel, Mircea Eliade, criticii francezi la întâmpinarea din 1949, iar la noi, dup 1990, Paul Micl u, Gh. Glodeanu, Elisabeta L sconi) i contestatarii (Virgil Ierunca, Marin Preda în Via a ca o prad i, mai recent, Cornel Ungureanu în volumul s u din 1995 Mircea Eliade i 26


literatura exilului). Acum, când nici autorul, nici romanul nu mai sunt generos credita i, recitind Ora 25 (în român : ed. I, 1991; ed. II, 2004) sim i nevoia s r spunzi prioritar unei curiozit i: ce anume din interiorul c r ii a propulsat acest roman spre un succes fulminant, unul de care, la Paris, nu s-a mai bucurat niciodat vreo alt carte venit din spa iul românesc? Poate doar „ Dumnezeu s-a n scut în exil”, romanul lui Vintil Horia, ob inând în 1960 Premiul Goncourt, s fi avut un succes comparabil, repede umbrit (cum se tie) de scandalul politic, regizat din ar , al acuzelor aduse autorului de a fi fost filolegionar. Mircea Eliade a r spuns într-un fel la întrebarea legat de cauzele acestui succes, dar argumentele pot fi îmbog ite i particularizate. Romanul desf oar o nara iune trepidant , împ r it pe dou planuri i bine strunit într-o secven ialitate alert . Asist m la experien a tragic a românului Johann Moritz în timpul celui de-al Doilea R zboi Mondial. Debutul romanului e o parafraz dup Ion al lui Rebreanu. } ran s rac, Johann e îndr gostit de fata bogatului sas Iorgu Iordan, de Suzana, pe care vrea s o ia cu orice risc în c s torie. Dar mai întâi ar fi dorit s dobândeasc bani muncind în America (plecarea era aranjat ), pentru a putea cump ra p mânt i a- i asigura astfel independen a. Îns tat l fetei afl de r t cirile ei, o învinuie te pe mam , o omoar i va fi arestat. Pe deasupra, Suzana e îns rcinat . Cei doi nu g sesc protec ie decât la preotul din sat, Alexandru Korug , unde Johann era slug . Jandarmul din satul transilv nean Fântâna, doritor s -i ia lui Johann nevasta, îl pred ca evreu sau ca ins indezirabil în urma unei circulare a guvernului antonescian. Ie im din tragedia rebrenian (local i tradi ional ) i intr m în tragedia european (universal i modern ). La sfâr itul peregrin rilor, Johann însu i î i rezum dramaticele încerc ri: "În 1938, am fost în lag rul de evrei din România. În 1940, în lag rul de români din Ungaria. În 1941, în Germania, într-un lag r de unguri... În 1945, în lag rul american. Alalt ieri, am fost eliberat de la Dachau. Treisprezece ani de lag r... Am fost optsprezece ore liber" (p. 280). Apoi, aflat în Germania, unde î i reg se te familia, se înroleaz la americani, prin 1951, în ceea ce se prefigureaz a fi al Treilea R zboi Mondial. Suzana e cu trei copii, doi ai lor, acum adolescen i, i unul de patru ani, rezultatul unui viol rusesc. Un episod incredibil e acela în care Johann este ales dintre de inu ii dintr-un lag r german de un ofi er neam care vede în el întruchiparea perfect a arianismului, exemplar al unei "familii eroice", i îl face soldat SS. Se c s tore te cu o nem oaic , are un copil i evadeaz cu un grup de prizonieri francezi pe care îi supraveghea. Va fi preluat apoi într-un lag r american. Tot ce am rezumat aici sec ( i multe altele) se desf oar pas cu pas în roman, într-un mod palpitant. F r a fi vinovat cu ceva, Johann str bate lag rele Europei de la Est la Vest. Teroarea istoriei, cum nota Eliade, îl face o victim tragic . Românul cu nume de neam este luat de acas ca evreu (dintr-o eroare sau dintr-o r zbunare, nu are importan ) i purtat pe valul evenimentelor, prins în furtun , pân e pur i simplu zdrobit, f r s tie de ce i se întâmpl aceste 27


lucruri. E, rând pe rând, român, evreu, maghiar, german, r mânând în cele din urm filofrancez, pentru a se reg si cu ironie în proiectul american visat. E, succesiv, Ion, Johann, Iacob, Iano , Iankel, din nou Johann, i ar fi putut deveni Jean sau John. Metamorfozele personajului i aventura lui existen ial pe timpul r zboiului sunt, pur i simplu, uluitoare i impresionante. Cititorul francez putea fi cucerit de un roman bine f cut pe palierul inven iei epice. Un român str bate tragic experien a european a unui r zboi care, în 1949, tocmai s-a încheiat, dar r nile lui erau înc vii. Al doilea motiv de atrac ie era critica tuturor ideologiilor i culpabilizarea lor. În acest plan eseistic al romanului, urm rim reflec iile romancierului Traian Korug , fiul preotului din satul lui Johann, reflec ii despre invazia tehnologic , despre omul statistic, despre sclavia tehnic a omului occidental i despre sfâr itul Europei, imposibil de salvat din conflagra ia care o mistuie apocaliptic. Traian Korug scrie cartea vie ii lui, romanul Ora 25, cu o viziune pe care o expliciteaz astfel: "Acesta e timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar Mesia dac ar veni, ar fi prea târziu. E nu ultima or , ci o or dup cea din urm or . Este, cu precizie, timpul societ ii occidentale. E ora actual . Ora exact !..." (p. 39). Traian trece i el, ca i Johann, prin aceea i tortur a neîn elegerii i a perplexit ii, de origine existen ialist : "Toat suferin a mea porne te de la faptul c nu pricep dac sunt prizonier sau sunt liber. V d c sunt închis, dar nu pot crede c sunt închis. V d c nu sunt liber, dar mintea îmi spune c nu exist nici un motiv s nu fiu liber. Tortura acestei neîn elegeri este mai grea decât sclavia. Oamenii care m-au închis nu m ur sc, nu vor pedepsirea mea i nici nu-mi vor pieirea. Ei vor salvarea lumii. Totu i, ei m tortureaz i m ucid lent." (p. 210). În filosofia vie ii, a suferin ei i a libert ii, prozatorul rezoneaz adesea cu Sartre, Camus sau Gabriel Marcel. Mistic i apocaliptic în viziune, nu vede salvarea nici în comunism, nici în capitalism (omul european are de ales între dou închisori), ci într-un spiritualism biblic. Ideologic, romanul nu e nici de stânga, nici de dreapta; nu crede nici în Occident, nici în Orient, nici, bineîn eles, în Rusia. Prezentul e o ruin , iar viitorul nu exist . În al dou zeci i cincilea ceas e "prea târziu pentru mântuire" (p. 210). Singura solu ie e avertismentul Apocalipsei, romanul r mânând ferm anti-comunist i deopotriv anti-occidental... ... Ar mai fi de pus în cump n , portretul luminos al evreicei Eleonora West, devenit so ia romancierului Traian Korug . Dac se poate spune c romanul e în aceea i m sur anti-comunist i violent anti-rusesc, anti-nazist i subtil anti-german, u or ironic anti-american, nu ar fi drept s spunem c e i ingenios antisemit, chiar dac prezint realist defectele unor evrei, din moment ce înf i eaz zguduitor tocmai tragedia evreit ii. Nu-i mai pu in adev rat c , orchestrând atâtea atitudini critice, autorul dobânde te nu numai obiectivitate, ci angajeaz i exager ri ce-i pot aduce prejudicii. Senza ional în epic , apocaliptic în viziune, criticist în culpabilizarea ideologiilor politice, romanul Ora 25 este foarte bine pliat pe problematica suferin ei umane i pe sensibilitatea european , specifice perioadei imediat postbelice. (Ion Simu în „România literar ”)

28


29


Condamnat la via (2012) (A Farewell to Fools) (Moartea lui Ipu) 85 min. - Drama - - 15.03.2013 Adaptare dup nuvela „Moartea lui Ipu” de Titus Popovici

Regie: Bogdan (Dumitrescu) Dreyer Scenariu: Anu avan Salamanian

Actori: , Gérard Depardieu Ipu, , Harvey Keitel p rintele Johanis, Laura Morante Margherita , Bogdan Iancu Alex, , Gheorghe Visu notar, , Daniela Nane so ia doctorului , Nicodim Ungureanu primar, , Iulia Lazar Tania, , Alexandru Bindea Gossman \

Sinopsis A Farewell to Fools Ipu este un soldat francez r mas într-un sat din Transilvania dup ce o ran grav din primul r zboi mondial i-a afectat memoria. Un soldat german este g sit mort la marginea satului de c tre un b iat de 11 ani. Întrucât nu se tie cine este vinovatul, iar ofi erii germani amenin c vor executa câ iva dintre frunta ii satului dac nimeni nu se va preda, elita încearc s -l conving pe Ipu, "nebunul satului", s i asume vina în schimbul promisiunii unei înmormânt rifastuoase i a unor recompense. Povestea e una despre prietenie, umanitate i sacrificiu, o tragicomedie adaptat dup nuvela "Moartea lui Ipu", de Titus Popovici.…

30


REGIZORUL Bogdan Dumitrescu-Dreyer Bogdan Dumitrescu-Dreyer s-a n scut în 1962 la Bucure ti. Emigreaz împreun cu p rin ii la Frankfurt, Republica Federal Germania; revine în România dup 1990. A absolvit Institutul de cinematografie din Roma, unde a avut printre profesori pe Cesare Zavattini i Ettore Scola. În 1987, regizeaz filmul germano-român de scurt metraj Wundergeschichten (Storia di miracoli). În 1991, debuteaz ca regizor de film cu pelicula Unde la soare e frig. A folosit numele Bogdan Dreyer în 2013 la regizarea filmului Condamnat la via . Totodat i-a atacat pe produc torii lungmetrajului, acuzându-i c au modificat scenariul f r acordul s u. Regizorul a lipsit de la premiera filmului. Filmografie Ca regizor Wundergeschichten (Storia di miracoli) (1987), film scurt, Unde la soare e frig (1991)[4],Thalassa, Thalassa (1994), Die letzte Station (L'ultima stazione) (1999) ( i produc tor-executiv).[5],Camera ascuns (2004),Condamnat la via (2013) Ca scenarist Unde la soare e frig (1991), Thalassa, Thalassa (1994), Die letzte Station (L'ultima stazione) (1999), Condamnat la via (2013)

31


"Condamnat la via / A Farewell To Fools" Este o adaptare dup nuvela "Moartea lui Ipu", de Titus Popovici, un film românesc care aduce laolalt nume mari din cinematografia na ional i interna ional , precum Gérard Depardieu, Harvey Keitel, Laura Morante, Bogdan Iancu, Alexandru Bindea, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Adina Cartianu i Nicodim Ungureanu. Regia

este

semnat

de

Bogdan Dreyer, iar scenariul, de Anu avan Salamanian. Filmul este produs de Giuliano Doman pentru Family Film. Evenimentele din film au loc într-un sat din Transilvania, la sfâr itul celui de-Al Doilea R zboi Mondial. Un soldat german este g sit mort la marginea unui sat de c tre un b iat de 11 ani. Nu se tie cine este vinovatul, iar ofi erii germani amenin c îi vor executa pe cei mai importan i zece membri ai comunit ii dac f pta ul nu se va preda. Ca s scape, ace tia din urm încearc s -l conving pe Ipu, "nebunul satului" (Gérard Depardieu), s - i asume el vina, în schimbul promisiunii unei înmormânt ri fastuoase i a unor recompense pentru familia lui. Prieten cu Bogdan Dreyer de 20 de ani, actorul francez Gérard Depardieu a acceptat imediat colaborarea în rolul lui Ipu.

32


Dac Bogdan Dreyer l-a convins pe Gérard Depardieu, cel lalt actor celebru, Harvey Keitel, a fost propus de produc torul Giuliano Doman (Family Film). Scenariul poart semn tura lui Anu avan Salamanian, colaboratorul lui Sergiu Nicolaescu la prima adaptare dup "Moartea lui Ipu" – " i atunci i-am condamnat pe to i la moarte", din 1971. Film rile au avut loc la Sighi oara i satul Saschiz din Mure , dar i în Bucure ti i Mogo oaia. Bugetul estimat la peliculei "Condamnat la via " este de 3 milioane de euro, pelicula fiind filmat în perioada 12 septembrie - 25 octombrie 2011, conform site-ului imdb.com. "Condamnat la via " este produs de Family Film i coprodus de Daniel Zuta Filmproduktion i Minds Meet BVBA (Belgia), cu sprijinul Centrului Na ional al Cinematografiei, MediaTique, TVR1, United Media Services, Mediaedgia Romania, Mindshare Media, The Media Partnership, Starcom Mediavest Group, BV McCann Erickson, Eurimages.

33


34


Patul lui Procust Regia Sergiu Prodan, Viorica Me in Cu: Gheorghe Dinic , Medeea Marinescu , Maia Morgenstern, R zvan Vasilescu , Adrian Titieni , Tania Popa , Costin Marculescu , Silviu St nculescu , Adriana Trandafir , Mircea Anca , Claudiu Istodor , Dimitrii Bogomaz , Haralambie Boros , Ion Siminie, Petru Vutcarau , Oleg Yankovskiy , George Ladima

Gen film Dram

Durata 117 minute

Premiera in Romania 2001

Sinopsis Patul lui Procust Poetul i ziaristul Ladima (Oleg Yankovki) se sinucide, iar prietenul s u, Fred Vasilescu încearc s afle motivele sinuciderii lui. Afl astfel c Ladima s-a sinucis din cauza unei misterioase Doamne T. (Maia Morgenstern)

Regizorul: Sergiu Prodan Data de na tere - 09 Decembrie 1963 Func ia - Fondator atelier de PR i publicitate „Sergiu Prodan” Data i locul na terii: 9 decembrie 1963. B l i Sergiu Prodan este un regizor i actor de film din Republica Moldova, cunoscut pentru Patul lui Procust (2002) i Kak stat znamenitym (1984). Filmografia lui începe în 1984 când joac rolul principal din filmul Kak stat znamenitym i se consacr în 1986 când este selec ionat de marele regizor Emil Loteanu pentru cunoscuta sa pelicul

35


eminescian „Luceaf rul”. Ca regizor a realizat în anul 1992 scurtmetrajul „Cea mai bun dintre lumi sau o simpl zi de toamn ” iar în 2001 s-a consacrat cu „Patul lui Procust”.

Afi ul filmului „Luceaf rul” realizat de Emil Loteanu în 1986, unde Sergiu Prodan face parte din distribu ia actoriceasc pe când ar ta astfel: Afi ul pe care-l reproducem cuprinde i un alt nume de glorie al artei i al filmelor produse de fra ii no tri de peste Prut: cel al renumitului compozitor EUGEN DOGA pe c are îl prezent m în continuare:

Compozitorul Eugen Doga Eugen Doga, s-a n scut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria ( pe atunci în URSS, ast zi în raionul Rîbni a, Republica Moldova). A studiat la coala de muzic " tefan Neaga" din Chi in u (19511955), apoi la Conservatorul de stat din Chi in u (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov i la Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chi in u (1960-1965), la clasa de compozi ie a profesorului Solomon Lobel. Domeniul în care se afirm cu vigoare i care îi aduce notorietatea interna ional este arta componistic . Debuteaz în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe m sura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple voca ii i disponibilit i. Este autor al unor lucr ri valoroase în genul muzicii de estrad , de film i de scen . În afar de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compozi ii originale (cântece devenite lag re, lucr ri camerale i balet). Are la activ mai multe cantate, printre care: "Curcubeul alb"; "Prim vara omenirii"; "Vocea omeneasc "; poeme simfonice, cum ar fi: "Inima veacului". A compus o simfonie, piese instrumentale de camer , roman e, poemul simfonic "Mama", ciclul pentru orchestra de estrad "Ritmuri citadine", ciclul coral "Mar gigant", 4 cvartete de coarde, cântece de estrad ("Codrii mei frumo i", "Cântec despre ora ul meu", "Cred în ochii t i", "Florile dragostei", "Iube te, iube te", "Am visat ploaia" etc.), cântece pentru copii ("Imn soarelui", "Fie soare întruna", "Mo Cr ciun" .a.). Eugen Doga lucreaz i în domeniul muzicii de film devenind unul dintre cei mai renumi i compozitori de cinematograf i filme TV, colaborând cu c elebri regizori ca Ion Popescu-Gopo i Emil Loteanu . El a debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnând muzica pentru comedia Se caut un paznic. A scris muzic la peste 200 de filme: "Nunta la palat", "Singur în fa a dragostei", "Zece ierni pe o var ", "Explozie cu efect întârziat", "Durata zilei", "Cas pentru Serafim", "L utarii", " atra", "Ginga a i tandra mea fiar ", "Anna Pavlova", "Patul lui Procust" etc.Este semnificativ contribu ia sa la dezvoltarea filmului pentru copii i filmului de anima ie, 36


realizând pentru studiourile din Bucure ti i Chi in u, coloana sonor a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" , serialul "Gugu " .a. A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu tefan, întâiul i ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoas este via a"; "P s rile tinere ii noastre"; "Sfânta sfintelor"; baletele "Luceaf rul" i "Venancia" .a. Luceaf rul este un balet în 8 tablouri cu libretul scris de Emil Loteanu dup poemul omonim de Mihai Eminescu (1983), iar „Ochiul t u iubit” este un ciclul vocal format din ase roman e pe versuri de Mihai Eminescu.

Autorul c r ii

Camil Petrescu Nascut la 22 Aprilie 1894 la Bucuresti ; decedat la 13 Mai 1957 la Bucuresti A scris despre procesul de creatie al operelor proprii (1943) ,Despre o matematica angajata si o geometrie conditionata (1954)

Nuvele O seara cu masa buna si iubire (1935) ,Moartea pescarusului (1943) ,Turnul de fildes (1950) ,Manusile (1950) ,Cei care platesc cu viata (1957) ,Un episod (1957)

Poem Papuciada sau povestea despre armata viteazului Papuc (1956)

Poezii Sonet (1916) ,Strofe de seara (1916) ,Melopee (1919) ,Alchimie (1919) ,Stante (1919) ,Fragment, Fragment II, Fragment III, In ceasul dintai, In prag,Cearta,Patul lui Procust,Trecutul,Versurile,Versuri pentru ziua de atac,Vis de anemic,Vanitas,Repaosul,Primavara,Mars greu,Ciorna I,Amiaza de vara

Romane Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930) ,Pacul lui Procust (1933) ,Atomul (1933 1936) s au pastrat doar cateva pagini ,Un om intre oameni (1954)

Scenarii film Divortul Doamnei Duda (1932) ,Stefan cel Mare (1938) ,O fata intr o iarna (1938) ,Balcescu (1954 1955)

Studii Modalitatea estetica a teatrului Principalele concepte despre reprezentatia dramatica si critica lor (1937) Husserl o introducere in filosofia fenomenologica (1938)

Teatru Suflete tari (1922) ,Act venetian (1931) ,Danton (1926) ,Mioara (1926) ,Mitica Popescu (1928) ,Suflete tari (1937) ,Iata femeia pe care o iubesc (1943) ,Profesor Doctor Omu (1946) ,Balcescu (1949) ,Caragiale in vremea lui (1955 1956) ,

Traduceri 37


Moliere Femeile savante (1924) ,Moreto - Dona Diana (1938) ,Edouard Bourdet Taina noptii (1943)

Volume Versuri. Ideea.Ciclul mortii (1923) ,Luminis pentru Kicsikem (1922) ,Suflete tari (1925) ,Note zilnice (1927 1940) ,Mioara (1929) ,Act venetian (1929) ,Simplu itinerar pentru uzul bucurestenilor (1934) ,Teze si antiteze eseuri si articole (1936) ,Turnul de Fildes nuvele (1950) ,Versuri (1957)

Scenarii film de Camil Petrescu Divortul Doamnei Duda (1932) ,Stefan cel Mare (1938) ,O fata intr o iarna (1938) ,Balcescu (1954 1955)

CITATE DESPRE CAMIL PETRESCU Intrarea destinului s u într-un con de umbr nu e de dat recent . Contemporanii lui au râs de ideea sa de sistem filozofic, dramaturgii l-au privit de sus. A murit f r s - i vad pe scen apte dintre piese, acestea fiind unele excep ionale – precum „Jocul ielelor“, care, în varianta de ultim or de la TNB, face ca publicul s stea trei ore neclintit i s asculte, întrucât ceea ce se spune acolo e valabil i azi. Romancierii l-au primit mai u or în sânul conclavului, pentru c „Ultima noapte”, la data apari iei, a fost chiar foarte surprinz toare. Când a ap rut i „Patul lui Procust”, cei care i-au fost discipoli n-au m rturisit c s-au l sat influen a i, dar lucrurile s-au v zut i în opera lui Holban, i la Mihail Sebastian, i la toate doamnele i domnii c rora el le-a lucrat pe manuscrise. Ca publicist (a lucrat la 70 de cotidiane, s pt mânale i lunare), a fost angrenat în numeroase polemici i mul i preopinen i i-au cultivat ura, au perpetuat legende legate de el. Dumnezeu tie cum s-a întâmplat c a fost împins din locul unde l-ar a eza valoarea lui real , în necuno terea general . Faptul c e studiat în coli are aceea i urmare ca la to i ceilal i: nu te mai interesezi dup ... În ultimii ani, am încercat s public inedite Camil Petrescu i s împlinesc unul din visurile lui din anii ’30, de a fi tradus în limbi europene. Am reu it, mai ales cu „Patul lui Procust” – în norvegian , italian , spaniol . Fusese deja tradus în francez , s-a tradus i „Ultima noapte” (în francez i spaniol )... opera iunea continu . Un editor din Spania care îmi propusese traducerea „Patului”, dup ce-l citise în francez , mi-a spus c , dac romanul avea ansa de a fi fost tradus într-o limb european în anul în care a fost scris, Thomas Mann ar mai fi a teptat Premiul Nobel pentru literatur . Dac un mare editor iberic face o astfel de apreciere, nu este decât vina noastr , a românilor, c nu tim s ne onor m valorile. (Florica Ichim) G. C linescu i-a acordat un loc privilegiat în "Istoria literaturii române de la origini pân în prezent" din 1941. "Romanele «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de r zboi» i «Patul lui Procust», piesele de teatru «Suflete tari», «Jocul Ielelor», «Mitic Popescu», «Mioara», «Act vene ian», «Danton», pledoaria de lung durat pentru proustianism i m rirea gradului de autenticitate a prozei, contribu iile la dezvoltarea esteticii teatrului, eseurile filosofice l-au impus, în perioada interbelic , în con tiin a publicului, chiar dac radicalismul lui binecunoscut a provocat numeroase polemici." (Alex. tef nescu, "Istoria literaturii române contemporane")

38


ZECE FILME ÎN CONCURS

39


REGIZORUL : Radu Gabrea PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Radu Gabrea ob ine un succes european cu lectura din F nu Neagu, Dincolo de nisipuri. Dar, pasionat de literatur , cineastul cite te filmic i Caragiale (Nu te teme,

Jacob!), dar i Eginald Schlattner cu Coco ul decapitat i M nu i ro ii, sau Malaparte cu În c utarea lui Gruber. O poveste de dragoste, Lindenfeld, este cea mai recent lectur a cineastului, obiectivul fiind romanul semnat de Ioan T. Morar, care propune un neuitat love story la anii senectu ii. C.S

Radu Gabrea Regizor, scenarist, produc tor, n scut: 20.06.1937 la Bucure ti. Absolvent al Institutului de Construc ii Bucure ti (promo ia 1960) i al Institutului de Art Teatral i Cinematografic "I.L. Caragiale" (promo ia 1968). Festivaluri / Premii 1970, Locarno - Prea mic pentru un r zboi atât de mare- Premiul juriului de tineret; 2004 - UCIN "Werner Herzog i mistica renan " - Premiul pentru carte de film ; 2006- UCIN- Rumenye, Rumenye Premiul pentru film documentar Filmografie Regizor Lindenfeld, o poveste de dragoste – 2013; Evrei de vânzare, documentar – 2013; Trei zile pân la Cr ciun – 2012; i s-au dus ca vântul… , documentar – 2010; M nu i ro ii – 2009; Concerte de Biserica Neagr ,documentar – 2009; C utându-l pe Schwartz , documentar- 2008; C l toria lui Gruber – 2008; Coco ul decapitat -2006; Rumenye, Rumenye! , documentar-2005; Mo tenirea lui Goldfaden, documentar – 2004;Noro – 2001; Struma, documentar – 2001; Conferin la nivel înalt, film TV – 1994; Rosenemil - O tragic iubire -1993; Dincolo de nisipuri – 1973; Amintiri bucure tene, documentar – 1972; Prea mic pentru un r zboi atât de mare – 1969. 40


O poveste de dragoste, Lindenfeld (2013) Regia: Radu Gabrea dup romanul lui Ioan T. Morar Cu: Victor Rebengiuc, Victoria Cocia , Andreea Doinea, Mihai Stanescu, Nicodim Ungureanu, Lumini a Erga, Mircea Diaconu, Ion Caramitru, Axel Moustache Gen film Dram Durata 95 minute Premiera in Romania 20.06.2014 Sinopsis : În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ulli) Winkler, pre edintele unei mari companii (Victor Rebengiuc), vede la televizor un reportaj despre un fost sat s sesc din Banat, ast zi abandonat. Acesta este Lindenfeld, în care Ulli se n scuse i tr ise pîn în 1945, cînd cei mai mul i membri ai comunit ii, inclusiv p rin ii s i i iubita sa de atunci, Helga, au fost deporta i în lag rele sovietice; asist m la dramaticul eveniment într-un flashback care trece rapid de la idilic, când în prim-plan este jocul celor doi îndr gosti i, la sadic i grotesc, când în cadru p trund grobienii reprezentan i ai noii puteri, impuse de la R s rit. În prezentul ac iunii, la ase decenii dup ce a fugit în Germania i a început s fac avere, str duindu-se s - i tearg din memorie leg turile sale cu România, Ulli este puternic marcat de imaginile v zute i de reîntîlnirea accidental cu o fost cons tean , care îl anun c Helga tr ie te, a a c decide ca, împreun cu Boris, vechiul s u servitor i prieten credincios, s plece în secret la Lindenfeld. Acolo o reg se te pe iubita sa din cruda tinere e (Victoria Cocia ), care îi relateaz , cu un umor foarte amar, ororile prin care au trecut locuitorii satului de odinioar : unii au murit de foame i de frig în lag r (precum p rin ii ei), în timp ce al ii au apucat eliberarea din 1950, pentru a se întoarce acas i a fi deporta i din nou, de data asta în B r gan, unde i-au g sit sfîr itul (precum p rin ii lui).

41


“O poveste de dragoste, Lindenfeld” Dac ar fi nevoie de o imagine pentru fixarea chipului unor Filemon i Baucis ai zilelor noastre, a alege-o pe cea a Victoriei Cocia i Victor Rebengiuc în Lindenfeld.Ar trebui, îns , s inventez i o alt poveste, un alt film despre un b rbat i o femeie c rora le-a fost dat s îmb trâneasc împreun .Pentru c au avut totul de partea lor, iubirea, tinere ea. i eroii lui Radu Gabrea din O poveste de dragoste, Lindenfeld, au avut totul. Doar istoria nu a fost de partea lor. Ruinele, casele pustii, tot ceea ce vedem la începutul filmului, nu sunt doar dezolante priveli ti ale unui loc uitat de lume i de Dumnezeu. Ele vorbesc despre pustiul care s-a ales din existen ele peste care a trecut urgia.Ully Winkler, sasul care a reu it s fug din calea ru ilor n pusti i în frumosul Lindenfeld din vara lui 1945 este, ast zi, un om de afaceri bine instalat în Germania, vag amenin at de bete ugurile vârstei, pe care un reportaj tv despre satul natal b n ean îl arunc în trecutul demult r mas în urm ... ...Helga nu a avut norocul lui Ully, a fost deportat în Siberia, din care, dup ani lungi, s-a întors în satul p r sit, în care a ales s tr iasc . Dac Rebengiuc se las cutreierat de nostalgie, de un incert îndemn al recuper rii a ceea ce mai poate fi adunat dintr-o via dat peste cap, Victoria Cocia tr ie te în în elepciunea prezentului. Norocul, fie el i târziu, de a fi sc pat din iad, i-a rea ezat, de bine, de r u, via a al c rei pre îl cunoa te altfel decât el. De aceea mai are puterea s zâmbeasc , s improvizeze un prânz glumind pe seama „t i eilor cu varz f r t i ei”, a „pl cintei cu mere” redus la un biet m r. Printre ridurile ad ugate de machiaj pe chipul blând al actri ei, r zbate o lumin ce vine de departe, acea lumin pe care unii o poart toat via a cu ei, dincolo de orice tragedie. Într-un singur moment se stinge, atunci când m nânc , de fapt înfulec , nu cumva s -i ia altcineva farfuria, ca atunci, în lag r. Exist urme care nu pot fi terse. În fond, despre asta vorbe te filmul, despre ceea ce nu mai poate fi pus la loc, nici m car pre de o clip , cât ine potemkiniada reînvierii satului, pus la cale de fiul lui Ully i regizat de un profesionist zelos nevoie mare (Mircea Diaconu), scene justificate, din perspectiva citirii pove tii ca pe o imposibil întoarcere...

(Din cronica: „Despre ceea ce nu poate fi pus la loc” de Magda Mih ilescu)

42


43


REGIZORUL : Alexandru Maftei PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Alexandru

Maftei,

un

regizor,

f r

îndoial , curajos, atac proza lui Mircea Eliade, Domni oara Christina, convins fiind de perenitatea valorilor con inute în regimul fantastic propus de c rturarul religiilor lumii. Cele patru premii Gopo ob inute relev valoarea i inspira ia ecraniz rii (mai ales în regimul plastic).Premiile ob inute de opera

regizorului

Alexandru

Maftei,

printre care muzica, machiajul, coafura i costumele (laureate cu statuetele Gopo), arat valoarea lecturii operei

celui mai

umanist spirit al secolului XX. C.S

Alexandru Maftei Absolvent al Academiei de Teatru i Film din Bucure ti în 1994, Alexandru Maftei face parte din prima genera ie de regizori de film post decembrist . Debutul s u pe marile ecrane, comedia dulce am ruie "Bun ! Ce faci?"(Rollin Studio, 2011), a fost descris în revista american "Variety" drept "o gur de aer proasp t" în contextul cinematografiei române ti sumbre. Filmografie Regizor Domni oara Christina - 2013, Bun , ce faci?- 2011, Cu un pas înainte – 2007 Lombarzilor 8 (serial TV) 2006, Fii cu ochii pe fericire - 1998 În fiecare zi e noapte (scurtmetraj) - 1994 Scenarist Domni oara Christina – 2013, Fii cu ochii pe fericire – 1998, În fiecare zi e noapte – 1994 44


Domni oara Christina (2013) x x x

Regia Alexandru Maftei Cu Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern, Tudor Istodor, Anastasia Dumitrescu, Ovidiu Ghini , Toma Cuzin, Andreea Gheorghe, Ioan Ionescu, Paul Fister

x o

Gen film Dram

x

Durata 102 minute

x x

Premiera in Romania 01.11.2013

Sinopsis Domni oara Christina Filmul este o ecranizare a binecunoscutei nuvele "Domni oara Christina" de Mircea Eliade.Sosit la conacul familiei Moscu împreun cu iubita lui, Sanda, tân rul pictor Egor Pa chievici observ c întrega ei familie o venereaz pe domni oara Christina, m tu a ei, ucis în împrejur ri neclare pe când avea doar 20 de ani, în timpul r scoalelor din 1907. Egor este atras într-un mod inexplicabil de portretul domni oarei Christina i începe s o viseze. Curând îns grani a între vis i realitate se estompeaz iar domni oara Christina, îndr gostit de Egor, este adus înapoi la via prin ritualuri oculte chiar de c tre familia ei.Când realizeaz îns c via a Sandei este în pericol Egor decide s lupte cu strigoiul.

45


Domni oara Christina ... Mircea Eliade cere timp, trebuie s dai ocol literaturii, s o adulmeci, pentru c nu este tot atât de generoas pe cât de ispititoare. Filosofia lui despre Eros i Thanatos, despre mituri i eresuri, strecurat în esutul narativ i determinându-i consisten a, poate suci mintea unui cineast. Nici Ford Coppola nu a g sit limanul cu Tinere e f r tinere e. M rturisirile scriitorului nu sunt nici ele de prea mare ajutor. Eliade explic , în „Memorii”, impulsul din care s-a întrupat „Domni oara Christina”: „Dup atâ ia ani de literatur realist , m sim eam din nou atras c tre fantastic. M obseda o poveste al c rei personaj principal era o tân r moart cu treizeci de ani în urm . Aparent, ar fi vorba de un strigoi, dar nu voiam s reiau nici tema folcloric atât de popular la noi i la vecinii no tri, dar nici motivul romantic al strigoiului, (gen Lenore). (...) Dar m fascina drama trist i f r ie ire a mortului tân r care nu se poate desprinde de p mânt, care se înc p âneaz s cread în posibilitatea comunic rii concrete cu cei vii, sperând chiar c se poate iubi i s fii iubit a a cum iubesc oamenii, în modalitatea lor încarnat ”. Cineastul îl contrazice, întro oarecare m sur . i totu i, este vorba despre un strigoi, atâta timp cât fata moart , care bântuie suflarea conacului, a alimentat, deja, circula ia legendei prin comunitatea satului. Alexandru Maftei a fixat corect, în planul fantasticului, insinuarea i apoi instalarea de-a dreptul a celei care a fost Domni oara Christina în existen a familiei sale i a oaspe ilor. P cat c nu a ap sat mai mult pedala sugestiilor vizuale. Doamna Moscu (Maia Moregnstern), presupus a fi locuit de disp rut , m nânc lacom, urât, „cât pentru doi”. Sanda (Ioana Anastasia Anton), fiica cea mare, bolânze te i cam atât, din momentul în care dragostea pentru Egor (Tudor Aaron Istodor), pictorul venit în vizit , îi este „furat ” de m tu a Christina (Anastasia Dumitrescu). Fiica cea mic , Simina (Ioana Sandu), comunic direct cu absenta-atât-de prezent , este prima care îi pronun numele, care o readuce pe nemuritoare printre muritori i transmite ve ti. Feti a este dr g la , prea dr g la , îi lipse te de multe ori micul diabolism al celei care tie mai multe, pentru c are acces privilegiat. Ea îl ini iaz pe Egor, pân la apari ia Chistinei. „Descinderea din tablou” ar fi trebuit, cred, s fie v zut ca o poart a unei alte lumi, care s ne fac s uit m meritele tehnologiei. Dac cineastul s-a descurcat cu ceea ce a numi marginile filmului: nelini tea vie ii la conac, nedumerirea musafirilor, încercarea profesorului Nazare (Ovidiu Ghini ) de a pune ordine în idei, tocmai miezul lui se dovede te vulnerabil. Unii critici literari au atras aten ia asupra ineficacit ii apropierii scrierii de „Luceaf rul” eminescian. Christina, cea din nuvel , transform lumea p r sit într-una agonic i confuz , în care doar tânjirea dup dragoste s par real . Materialitatea, puterea ei de seduc ie a fetei înv lm esc sentimentele lui Egor, finalmente însp imântat deopotriv de iubire i de moarte. Poate un mai mare aport actoricesc ar fi între inut întunecata vraj i zbaterea eliber rii. B nuiesc c spectatorul se va bucura, îns , s parcurg un itinerariu într-un univers horror soft, îngrijit, în compara ie cu ceea ce tie el din peliculele industriei de gen, cu tot felul de vampiri i aschimodii f r noim . Criticul de film are i o alt consolare, atâta timp cât confratele literar scrie despre subiectul în cauz : „În rest, fantasticul este o realitate care tulbur , dar nu cutremur i nu dezechilibreaz fiin a” (Eugen Simion). ( din cronica „Domni oara Christina -Spaima de iubire i de moarte” de Magda Mih ilescu)

46


47


REGIZORUL : Anca Damian

PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Aplecat spre filosofia lui Blaga i arta cuvântului la poetul nepereche Eminescu, regizoarea Anca Damian cite te cu obiectivitate i virtuozitate texte din literaturi cu probleme. Vezi Crulic, multiplu laureat la competi ii interna ionale, sau recentul O var foarte instabil , realizat dup irlandez

o povestire semnat de scriitorul

Philip O Ceallaigh, o metafic iune care

mediteaz – cu nelipsit ironie – asupra statutului s u de fic iune, punând în discu ie - i, totodat , subminând-

conven iile

preexistente

(literare

i

cinematografice). Aici l-am citat pe prietenul i colegul Mihai Fulger, autorul unei excelente cronici la filmul Anc i

Damian,participant

la

prima

edi ie

a

Festivalului de ecraniz ri. C.S

Anca Damian Locul na terii: Cluj-Napoca, Romania · Data na terii: 01.04.1962 Regizoarea a absolvit Universitatea Na ional de Art Teatral i Cinematografic I.L Caragiale i este doctor în Arte

Festivaluri / Premii 1992, UCIN, Oare Dumnezeu a suspinat omene te? , Premiul pentru imagine film documentar ,1993, UCIN, Eminescu - truda întru cuvânt , Premiul pentru scenariu ,1996-1997, UCIN, Licita ie cu suflete , Premiul pentru film de scurtmetraj ,1998-1999, UCIN, Atâta lini te-i în jur , Premiul pentru film de scurtmetra, 2003, UCIN, Exerci iu de libertate , Premiul pentru film documentar,2006, UCIN, Muzeul de la osea , Premiul pentru scenariu,2012, Annecy, Crulic-Drumul spre dincolo , Premiul Cristal 2012, UCIN, Crulic-Drumul spre dincolo , Marele premiu ,2013, Lisabona, Crulic-Drumul spre dincolo , Marele premiu,2013, UCIN, O var foarte instabil de extras despre film , Premiul pentru regie

Filmografie Regizoare O var foarte instabil - 2013,Crulic - Drumul spre dincolo -2011,Întâlniri încruci ate -2008,A fi sau a nu fi -,Muzeul de la osea -2006,Eu i cu mine -C l torie în România -2004,Exerci iu de libertate - 2003,The Faces - 2002,Chipuri de lut - 2002,Porto Franco 2000 -2001,The Pictures - 2001,Imposibilul paradis - 2001,Ritualuri -2001,Eminescu - O c l torie virtual în absolut - 2000.dAPERTutto - 2000,Atâta lini te-i în jur , co-regizor, 1999,Trec torul p mântului - Ion Nicodim ,

48


O var foarte instabil (2013) Regia: Anca Damian Cu: Kim Bodnia, Ana Ularu, Jamie Sives, Diana Cavallioti, Teodor Corban Gen film Dram Romantic Dragoste Durata 98 minute Premiera in Romania 01.11.2013

Sinopsis: Lungmetrajul, vorbit aproape integral în limba engleza, spune povestea lui Daniel, un sco ian care, dintr-un joc de-a fic iunea, e prins între dou femei, între dragoste i pasiune.Ziua foarte c lduroas i perturba iile atmosferice violente din timpul nop ii marcheaz fundalul acestei pove ti urbane, plasat într-un ora continental."Filmul este o introspec ie ironic , pres rat cu umor negru, despre rela iile moderne, sub influen a pove tilor lui Pirandello - o poveste-înpoveste - unde personajele devin con tiente c se afl într-un film. A spune c se afl la intersec ia dintre filmul de art i cel de comedie… Foarte modern, foarte contemporan", m rturise te Anca Damian

49


O var foarte instabil ...Un nou urcu care nu putea fi decât abrupt. Unul pe care s -l iei în piept, s nu te lase s dormi lini tit : O var foarte instabil (scenariu de Anca Damian i Philip O’Ceallaigh, dup povestirea acestuia “A Very Unsettled Summer”)... Cineasta noastr nu tr ie te sub vraja aventurii operei cinematografice în drumul ei c tre ecran. Altceva o intereseaz , aventura scrierii pentru cinema, devenite subiect... În obscuritatea camerei sale de lucru, Alex (Kim Bodnia) este aplecat asupra unui scenariu. Povestirea Mariei (Ana Ularu) care îi cite te încerc rile ei literare, ce ar putea fi reunite, eventual, sub titlul "Cum am devenit eu curv ", intr în colimatorul imagina iei scriitorului, devenind parte integrant a corpului viitorului s u proiect. Mai târziu, fata îi va repro a c i-a folosit dest inuirile drept materie prim , dar sup rarea de moment nu ne va interesa foarte tare, pentru c suntem de mult prin i în joc. tim cu cine avem de a face. Sau, cel pu in, a a ne place s credem. Gestul Mariei de a l sa mica proz înregistrat în cutia de scrisori a b rbatului evocat ("iepure speriat c ar putea fi prins"), Daniel (Jamie Sives) este, deja, film. Filmul din capul lui Alex, filmul din capul spectatorului care, pentru a- i face via a mai u oar , poate desprinde coaja realist a fluxului imaginilor: scene p tima e de amor cu fosta iubit , altele de tandr în elegere casnic al turi de actuala (Diana Cavaliotti), planuri luminoase de viitor, întret iate de anxiet i neguroase, stimulate de instabilitatea meteorologic a acelei veri (admirabil sugestiva imagine a lui Liviu M rghidan, cu lucirile ei metalice, într-un ora lacustru). Spectatorul nu este l sat s se legene în iluzia confortului. Scriitorul-demiurg are grij s -i dea câte un bobârnac, s -l arunce din nou în joc, fie când î i mân de la spate personajul de pe ecran: "Du-te, du-te, (…) Hai, Daniel", fie când ne aminte te cine stabile te regulile. Mai mult decât atât, ne face participan i la procesul lui de crea ie, "Ar trebui readuse personajele Maria i Irina" i ne tot mome te cu "un final fericit". La rândul ei, cineasta ne îng duie s citim, pe ecran, rânduri din textul introdus pe computer, întrun soi de complicitate cu toat lumea. O întreag încreng tur de jocuri ce ne trimit cu gândul la cubul lui Rubick pe care nu degeaba îl rote te Alex, la un moment dat. Dar nu to i sunt în stare s -i potriveasc toate rândurile, toate culorile. i, atunci, ce se alege din raporturile cu spectatorii? Un critic cinic spunea, referindu-se la literatura ludicului dus la extrem, "Cititorul s se se descurce". Cinematografului nu-i d mâna, el nu poate "dormi în camera întunecoas " despre care vorbea Georges Poulet (La conscience critique), pân se ive te privitorul ideal. Anca Damian tie asta, de aceea salturile sale de la o volut la alta a scriiturii filmice au o plas de securitate. Ba chiar ne-a avertizat, de la bun început, "aten ie, joc", cu acel generic ce ne face cu ochiul, inventariind, cu un fel de structuralism la îndemâna oricui, personaje i obiecte chipurile, definitorii, acestea din urm fiind cu ite, c p une, "c caturi verzi" (codi ele, adic ), toate traversând ecranul în ritm de desen animat. Mai misterioase mi se par siluetele decupate, dac nu m în el, din "Gr dina pl cerilor" (sau Gr dina pl cerilor lume ti) a lui Hieronymus Bosch. E drept c în film se va vorbi, la un moment dat, despre o Gr din a raiului, proiectat , spre desf tare, printr-o simpl deschidere a unui fermoar universal. Iluzie peste iluzie. ( Din cronica „O var foarte instabil : Aventura scrierii” de Magda Mih ilescu)

50


51


REGIZORUL : Stere Gulea PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Lui Stere Gulea îi dator m magistrala ecranizare a romanului Morome ii de Marin

Preda.

Dar

regizorul

s-a

remarcat i cu originala lectur a lui Jules Verne în Castelul din Carpa i, precum i cu prima ecranizare a unui Nobel

provenit

din

România,

Vulpe

vân tor, dup romanul Herthei Muller sau

cu citirea ironic a romanului lui

Dan Lungu, Sunt o bab comunist . C.S

Stere Gulea N scut: 02.08.1943 la Kog lniceanu (Constan a) Absolv sec ia de teatrologie-filmologie din cadrul Institutului de Art Teatral i Cinematografic "I.L.Caragiale" (promo ia 1970). Festivaluri / Premii 1975, ACIN, Sub pecetea tainei , Premiul special al juriului ,1977, ACIN, Iarba verde de acas , Premiul "Opera Prima" 1987, ACIN, Morome ii , Marele Premiu 1988, Costine ti, Morome ii , Marele Premiu 1991, UCIN, Pia a Universit ii, România , Marele Premiu pentru lungmetraj documentar 1993, UCIN, Vulpe vân tor , Premiul pentru regie 1994-1995, UCIN, Stare de fapt , Premiul pentru regie Filmografie Regizor Sunt o bab comunist - 2013, Weekend cu mama -2009, Hacker , serial TV -2002,Stare de fapt 1994, Vulpe vân tor - 1993, Pia a Universit ii, România, documentar -991, Morome ii , - 1986, Ochi de urs – 1982, Castelul din Carpa i - 1980, Iarba verde de acas – 1977, Sub pecetea tainei , film TV, 52


ROMANUL CARE A FOST ECRANIZAT Romanul continua „experimentul de mentalitate” inceput de Dan Lungu cu Raiul gainilor - coborirea intr-un comunism remanent nu la nivel politic sau social, ci la nivelul omului obisnuit trecut prin acel sistem si profund marcat de el. Sint o baba comunista! te provoaca sa zimbesti, sa rizi in hohote, sa te intristezi, dar mai ales sa-ti intrerupi, pentru citeva clipe, lectura si sa iesi afara spre a te convinge ca realitatea e altfel, ca oamenii sint altfel. Insa, chiar si dupa acest exercitiu, nu-ti ramine decit sansa sa constati ca scriitorul ti-a cunoscut vecina de bloc, pe fiica acesteia plecata in Canada, l-a cunoscut pe fostul tau coleg de serviciu care spunea bancuri politice, fiind in acelasi timp informator, te-a cunoscut pe tine. Si apoi a scris aceasta carte tocmai pentru a ne oferi tuturor o noua oglinda, in care sa ne vedem asa cum sintem si cum, de multe ori, n-am vrea sa fim. „Originalitatea lui Dan Lungu este de gasit aici: literatura sa este atit de aproape de realitate, incit devine realitatea insasi, surprinsa, desprinsa din magma cotidianului cu niste instrumente de o finete remarcabila. Se simte acribia sociologului, desigur, dar abilitatea auzului sociologic e doar un ingredient printre altele.” (Luminita Marcu)

Sunt o bab comunist (2013) Regia Stere Gulea Cu Lumini a Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Alexandru Potocean, Andreea Vasile, Serban Pavlu, Anca Sigart u, Valeria Seciu, Tania Popa Gen film Comedie Dram Durata 94 minute Premiera in Romania 23.08.2013 Sinopsis Sunt o bab comunist Via a lini tit de provincie a so ilor Emilia i ucu este dat peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Canada, împreun cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit s fie o întâlnire fericit se transform repede într-o situa ie complicat i în acela i timp amuzant . P rin ii fetei afl c tân rul cuplu trece prin probleme financiare grave, a a c sunt dispu i la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor s nu duc lips de nimic. 53


Sunt o bab comunist Ca regizor de fic iune, Stere Gulea a colaborat la scenarii cu scriitorul Sorin Titel i s-a impus prin adapt ri cinematografice dup romane ale unor autori români i str ini cunoscu i (de la Jules Verne la Marin Preda, de la Mihail Sadoveanu la Herta Müller). Descenden a literar a filmografiei cineastului cunoa te un nou capitol prin Sînt o bab comunist , transpunerea pe ecran a popularului roman omonim de Dan Lungu, al c rei scenariu este semnat de regizor împreun cu doi scriitori tineri (Lucian Dan Teodorovici i Vera Ion, coscenarista lui Stere Gulea la anteriorul s u film, e uatul Weekend cu mama).Realizatorii noii adapt ri cinematografice au adus cîteva schimb ri esen iale tramei din roman. De pild , în carte, Alice, fiica so ilor Emilia i ucu, este un personaj secundar... În film, Alice este mult mai prezent , iar momentul vizitei sale, împreun cu so ul american în casa p rinteasc e mult mai amplu. La Dan Lungu, Emilia realizeaz , într-un final, c tr ise într-o crunt iluzie. În schimb, la Stere Gulea, protagonista, chiar dac i-a pus sub semnul întreb rii convingerile, pare s r mîn captiv într-un trecut comunist idealizat / mistificat. Iar sacrificiul ei din final... e redus la derizoriu de scena de pe peronul g rii. Criticul C t lin Olaru (Postmodern.ro) observ foarte bine absurdul situa iei... Cît despre denaturarea mesajului c r ii, Gabriela Lupu (România liber ) este îndrept it s scrie urm toarele: "Morala devine acum cu totul alta, fiind chiar pe dos fa de cea ini ial , pentru c , privind lucrurile în acest fel, baba comunist nu se mai afl într-o grav eroare, ea nu mai este încremenit în proiect, ci pare chiar o vizionar . Colapsul capitalismului, reprezentat de e ecul fiicei care alesese exilul, nu face decît s -i sus in teoria"... O alt modificare neinspirat este introducerea personajului Maricica (interpretat de Coca Bloos). Rela ia dintre aceast b trîn f r ad post i pas rea ei (cu care împ rt e te statutul de marginalizat) este menit a oglindi rela ia dintre Emilia i fiica ei (putem chiar specula pe baza polisemiei cuvîntului "m lai"), dar acest paralelism simbolic face not discordant în dramaturgie...În planul prezent, mai toate secven ele con in i un primplan (înso it uneori de voice over) al Emiliei cu privirea pierdut în zare; dac în locul Lumini ei Gheorghiu s-ar fi aflat o actri mai pu in expresiv , probabil acest abuz de prim-planuri ar fi alungat publicul din sal . Nu în ultimul rînd, redundan a stilistic se conjug cu lipsa frapant a ritmului, care face filmul îngrozitor de plictisitor, cel pu in în compara ie cu romanul care l-a inspirat... Din fericire, Sînt o bab comunist mai are i alte atuuri, pe lîng interpretarea Lumini ei Gheorghiu. Al i actori excelent ale i sînt Marian Râlea (so ul Emiliei), Ana Ularu (fiica lor), Anca Sigart u (sora ei, Sanda) sau Valeria Seciu (croitoreasa Emiliei i, totodat , fosta profesoar de desen a lui Alice, personaj care aduce un oportun punct de vedere opus celui al protagonistei, pe lîng perspectiva fiicei). Imaginea lui Vivi Dr gan Vasile este încînt toare, ca de obicei, la fel ca i muzica lui Vasile irli. Asemenea atuuri, al turi de ideile inspirate amintite mai sus i, desigur, de meritele sursei literare, fac din Sunt o bab comunist cel mai bun film regizat de Stere Gulea dup 1989. Totu i, consider c romanul lui Dan Lungu ar fi meritat o ecranizare mai izbutit . (Din cronica „(N)ostalgie regizat mediocru - Sunt o bab comunist ” de Mihai Fulger)

54


55


Hora iu M l ele PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Hora iu M l ele, actor cu patru decenii de film i zeci de roluri, debuteaz regizoral (în 2007) cu o incitant Nunt

mut , (inspirat de literatura lui Ioan Gro an), pentru ca, ase ani mai târziu, s ne ofere Funeralii fericite, adaptat dup romanul lui Adrian Lustig, o tragicomedie

major

din

vremurile

contemporane. C.S

Hora iu M l ele Actor, regizor, n scut: 01.08.1952 la Târgu Jiu . Absolvent al Institutului de Art Teatral i Cinematografic "I.L.Caragiale" (promo ia 1975, clasa Octavian Cotescu) Festivaluri / Premii 2004- UCIN Damen Tango, Magnatul - Premiul pentru interpretare masculin Filmografie Actor: Funeralii fericite - 2013, Ultimul corupt din România - 2011, Undeva la Palilula - 2011, Dac bobul nu moare - 2011, Poker - 2009, Tic lo ii - 2006, Logodnicii din America - 2006, Magnatul - 2003 Regizor Funeralii fericite - 2013, Nunta mut - 2007

56


Funeralii fericite (2013) x x

Regia Hora iu M l ele Cu Hora iu M l ele, Florin Zamfirescu , Tudorel Filimon Crina Semciuc, Toma Cuzin, Adriana chiopu, Meda Victor, Serghei Mizil, Valentin Popescu

x o

Gen film Comedie

x

Durata 111 minute

x

Premiera in Romania 07.06.2013 Sinopsis Funeralii fericite Într-un cartier periferic din Bucure ti, imigran ii î i îneac amarul în cârciuma lui Samir: „La imigrantul fericit”. La o mas , trei prieteni au pierdut irul paharelor. Ei sunt: Lionel – un român reîntors din Fran a unde a lucrat în construc ii, Kiril – un bulgar contrabandist de mic anvergur i Igor – un rus f r permis de edere în România, care lucreaz la negru ca instalator. Presa i de iminen a raziei duminicale pe care o face la or fix agentul Porumbel, cei trei o terg rapid din cârcium împreun cu ceilal i clien i. Ajung lâng un teren viran unde s-a instalat o tab r de igani. Ca s se distreze, cei trei pl tesc o iganc s le ghiceasc viitorul. Aceasta le prezice data exact a mor ii i modul în care vor muri. De aici începe distrac ia…

57


FUNERALII FERICITE Hora iu M l ele este un artist multitalentat. Unul dintre cei mai înzestra i actori de teatru i film ai genera iei sale, capabil s interpreteze o gam larga de roluri, dar excelând în comedie. Un caricaturist iscusit. Un regizor de teatru cu experien ale c rui mont ri au întrunit aplauzele publicului i ale criticii. De la o vreme, pe M l ele îl încearc tenta ia de a aborda un nou domeniu: regia de film. A debutat în 2008 cu Nunta mut , dup un scenariu scris de el în colaborare cu Adrian Lustig. Critica a primit filmul cu numeroase obiec ii, repro ându-i teatralitatea, amestecul kitsch de genuri i influen e neasimilate. Spectatorii nu s-au ar tat deranja i de toate acestea i l-au v zut în num r destul de mare ca s -l situeze pe un loc frunta în ierarhia cinematografic româneasc a anului. Asta i-a dat curaj lui M l ele care acum recidiveaz cu Funeralii fericite, pe un scenariu tot de Adrian Lustig care este i produc tor. Genul proxim: comedia neagr . Subiectul este inspirat din romanul omonim al aceluia i Lustig. Trei b rba i trecu i de prima tinere e – Lionel (Hora iu M l ele), Kiril (Sandu Mihai Gruia) i Igor (Igor Caras) – muncesc ziua (de i trag chiulul cât pot) i petrec noaptea (cu regularitate) la o crâ m de cartier de unde pleac be i cri . Mergând pe patru c r ri spre cas , dau de o iganc dispus s le ghiceasc viitorul. Clarvazatoarea le spune f r menajamente când i cum va muri fiecare, nu peste mult vreme. Cei trei cred c e o arlatanc de care fac haz, numai c previziunile ei încep s se îndeplineasc întocmai... Ca i Nunta mut , acest film abund de solu ii cinematografice împrumutate din alte filme. Nu sunt citate, nici clin d’oeuil-uri, ci pur si simplu rezolv ri a la… diver i regizori pe care cinefilul M l ele îi iubeste. De Sica i al i mae tri clasici ai cinematografului italian în rela ia Lionel-familia lui Peppino (inclusiv rufele întinse la uscat de la o fereastr la alta deasupra str zii). Cacoyannis i Zorba grecul în secven a devaliz rii camerei lui Lionel care se preg te te de moarte. Kusturica i alti regizori sârbi din anii ’60-‘70 cu ploaia cu puf de gâsc . i, mai ales, Fellini. Nu e nici o îndoial c regizorul s-a dorit a fi fellinian i când a filmat irul de copila i cu aripi de înger care traverseaz ecranul, i mai ales când a imaginat Moartea i lumea de dincolo. Numai c marele Federico e greu, dac nu imposibil, de imitat iar rezultatul aici sunt ni te secven e de o teatralitate penibil . De altfel teatralitatea e unul dintre p catele care i s-au repro at lui M l ele înc de la debut i de care îi vine greu s scape. N-o fi oare un semn c omul ar trebui s se limiteze la ceea ce tie s fac mai bine? În cazul lui: teatrul. (Din cronica „Ce i-e scris în frunte i-e pus” de Cristina Corciovescu)

58


59


REGIZORUL : Andrei Zinca PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Andrei Zinc , un neobosit autor de telenovele, ecranizeaz un text de Adrian Lustig, Puzzle, cu marele merit de a-i oferi inegalabilului actor de film, Dan Nu u, o reintrare onorabil pe platourile de cinema din ara noastr . Dar nici povestea nu este lipsit de interes, suspans i rigoare psihologic . Un alt mare actor, din întâmplare i rectorul fabricii de cinea ti din România, Adrian Titieni, este ocolit de premii, dar presta ia sa este, absolut ,de anvergur european .

Veni i

s -l

vede i

al turi

de

magistralul actor, care a r mas Dan Nu u! C.S

Andrei Zinca N scut în Bucure ti la 05.02.1955, absolvent al I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale” Filmografie Regizor: Proiecte de trecut (2013) , Puzzle (2013) Trailer , First Arab Israeli Plane Hijacking (2007) La urgen (2006) , Christi Sánchez tiene un show (2003) , Te amare en silencio (2003) Miami Sands (2001) , Morelia (1995) , Guadalupe (1994) Scenarist: Proiecte de trecut (2013) , Puzzle (2013) Trailer Produc tor: Proiecte de trecut (2013) , Puzzle (2013) Trailer , Speaking with the Vatican (1990) 60


x

Puzzle Regia Andrei Zincaa Cu usta , Rodica M Mandache, Adrian Titienni, C t lina Mu Ioana Paveleescu, Dan Nu u u, Skovrán Tündde Gen film Dram Durata 110 minute Premiera in Romania 24.05.2013

Sinopsis Puzzzle În România post-revolu ion p nar , valorile aau suferit o schhimbare dramattic , determinâând transformarrea multor destinne individualee. Un executoor judec torescc de 51 de anni (Adrian Titieni), frustrat de existen a lui solitar i lipssit de pasiune,, î i d seama c cei din juruul s u nu fac alltceva decât s se foloseasc dee el. De i are o familie frum moas i e c s ttorit de mul i ani a cu Lena (C C t lina Musta ), realizeaz c singurul prieteen îi este un b trân scriitor orrb (Dan Nu u), pe care îl cuno oa te când ajunnge s îl evacuezze din propria lo ocuin . Inspirat de gândirea acestuiia, g se te curaajul s treac dincolo de toatee regulile pe carre le acceptasee în via . Astfel,, va reg si bucu uria unei existeen e libere i pasionante, p i ajunge aj s se înd dr gosteasc dee o femeie mult mai tân r decât el (Tündee Skovràn). Peentru ea, va fi f gata s sacrrifice tot ceea ce construise pâân atunci: c s toria, slujba, ppozi ia social . Pân la urm , îns , descopeer c , din nouu, a fost doar foloosit. La fel ca piesele p unui puzzzle, toate desttinele protagoni tilor se înl n uiesc.

61


Puzzle „Buletinul Institutului Cultural Român: Filmul Puzzle, regizat de Andrei Zinc , a fost premiat la New York City Independent Film Festival 2013. Pelicula a fost distins cu Premiul pentru cea mai bun interpretare feminin în rol principal, ob inut de actri ele Ioana Pavelescu i Tünde Skovran. Totodat , în cadrul festivalului, au fost acordate i premiile publicului, la aceast categorie filmul primind înc trei distinc ii: Premiul pentru cel mai bun actor în rol masculin –Adrian Titieni i Dan Nu u, Premiul pentru scenariu – Andrei Zinc i Premiul pentru calitate narativ . Cererea de bilete pentru filmul Puzzle a fost atât de mare încât organizatorii festivalului au programat proiec ia într-o sal mult mai mare decât cea stabilit ini ial. Regizorul Andrei Zinc a adus în fa a camerei o echip remarcabil : Dan Nu u, Adrian Titieni, Ioana Pavelescu, Tünde Skovran, erban Ionescu, C t lina Musta , Rodica Mandache, Vladimir G itan, Alin Panc, Debora Feldman. Imaginea filmului este semnat de Dan Alexandru, scenografia de C lin Papur , iar costumele au fost concepute de Oana P unescu. Filmul prezint via a unui b rbat de vârst mijlocie care, plictisit de mariajul s u, se arunc într-o aventur cu o tân r i seduc toare artist , în timp ce un b trân scriitor orb realizeaz imposibilul i î i reg se te iubirea de o via .

2. Situl „ELIBERART” – www.eliberart.ro Puzzle, în regia lui Andrei Zinca, este un fel de “telenovel de lung-metraj”. Filmul are atât de multe tr s turi în comun cu un serial de acest tip încât nu sunt complet convins c nu este o transformare a unui astfel de format…. …Pe mine, un film cu un titlu precum Puzzle, m poate duce la ideea de complexitate i la un aport al audien ei. Într-un fel, titlul m duce cu gândul la 21 Grams, unde structura nonliniar i scenele scurte sunt asem n toare unui joc de puzzle, pe care tu (spectatorule) trebuie s îl rezolvi. Acesta nu este cazul filmului regizorului român, unde dup jum tatea pove tii totul devine de o previzibilitate stupid . Filmului îi lipse te orice form de subtilitate. Când Manea încearc s -i explice superiorului s u c legea spune c nu îl pot evacua pe b trân, eful îi ofer un plic cu 20.000 de euro, înso it de un “aceasta este legea”. În compara ie cu gesturi similare din cinematografia recent (de exemplu, rolurile lui Vlad Ivanov din Pozi ia Copilului i 4 luni, 3 s pt mâni i 2 zile), aici se poate observa naivitatea scenariului. Nici nu mai are rost s men ionez faptul c , în acest univers, totul cost 20.000 de euro: o pag , o partid de sex, taxa pentru o clinic de dezintoxicare .a.m.d. Tot din tema subtilit ii i a lipsei sale totale fac parte i numeroasele exemple de product placement. Tarantino, într-un interviu pentru The Greatest Movie Ever Sold, spunea: „I don’t mind product placement, unless it’s super obvious. Then it can break the reality.” Simt c aici reclama “rupe realitatea”. De la cadre detaliu ale unei sticle de Bibor eni, pâna la frac iunea de secund în care nu e ti sigur dac te ui i la Top Gear sau dac Jaguarul acela nu apare cam des, reclama d uneaz . Iphone-uri, Ipad-uri, Mac-uri… Pân i una dintre scenele melodramatice de final pune un Ipod într-o lumin favorabil ... Printre lucrurile pe care le-am apreciat se num r decizia regizorului de a face aluzie la rela ia so iei lui Manea cu un anume amant, f r a o explora de-a lungul filmului i… cam atât. (C lin Nahaiciuc)

REGIZORUL DESPRE FILM: Am inten ionat s producem filmul în limba englez i aveam, intr-adev r, ni te parteneri care ne ajutau s cont m pe un buget respectabil. Am cucerit intersul a cel pu in dou nume mari, care au acceptat s lucreze al turi de noi, dar cu cât cre tea mai mult proiectul, cu atât dorin ele partenerilor de a-l st pâni deveneau mai mari. i a trebuit s renun m la ei, dar i la aportul lor financiar. Am pornit de la început la drum datorit lui Vlad P unescu i a companei lui, Castel Film, i am decis împreun s -l realizam doar cu puterile noastre, în dulcea limb româneasc . Scenariul a pornit de la piesa de teatru „Blind Date” a dramaturgului argentinian Mario Diament. Împreun cu Adrian Lustig am readaptat povestea la realit ile române ti, i am convins cu ea nume importante în cinematograful na ional, între ele, dragul nostru erban Ionescu, în ultimul s u rol. În plus, pentru spectatorii români avem surpriza revenirii la „meserie”, dup mai bine de 30 de ani, a lui Dan Nu u..

62


63


REGIZORUL : Cornel Mihalache PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… O prezen fericit la acest eveniment este marcat de produc ia filmelor de televiziune, autori regizorii Cornel Mihalache pentru Canalul sau Zi

c - i place, Mihai Manolescu cu O noapte furtunoas . C.S

Cornel Mihalache x x

Regizor de film documentar N scut: 11.05.1963 la Bucure ti

Urmeaz cursurile liceului de cinematografie i poligrafie. Absolvent al Academiei de Teatru i Film "Ion Luca Caragiale" (promo ia 1991). Înc din timpul studiilor lucreaz ca mecanic de camer i asistent de regie la Studioul "Alexandru Sahia", unde apoi va fi angajat pân în 1996 Festivaluri / Premii 1990, UCIN, De Cr ciun ne-am luat ra ia de libertate , Premiul "Opera Prima" ,1990, Costine ti, De Cr ciun ne-am luat ra ia de libertate , Premiul pentru debut i Premiul "Vox Juventutis" ,1990, Nyon, De Cr ciun ne-am luat ra ia de libertate , Premiul "Sesterce d’argent" ,1990,1991, Tampere, De Cr ciun ne-am luat ra ia de libertate , Marele Premiu ,1991, DaKINO, De Cr ciun ne-am luat ra ia de libertate , Premiul special al juriului ,1991, UCIN, Întrist ri , Premiile pentru scenariu, muzic i imagine de film documentar ,1992, UCIN, Întâlnire imposibil , Premiul pentru film video , 1993, Astra, Focurile mor ilor , Men iune special a juriului ,1994, Trencianske Teplice, Sculptorul , Premiul al III-lea ,1996, Costine ti, Babu - cazul Gh. Ursu , Premiul pentru film documentar ,1996, Astra, Babu - cazul Gh. Ursu , Marele Premiu ,2005, UCIN, 1989. Sânge i catifea , Premiul special al juriului pentru film documentar ,2005, APTR, 1989. Sânge i catifea , Premiul pentrru cel mai bun documentar politic ,2006, UCIN, Hobi a, tractorul i coloana Pepi , Premiul pentru regie de film documentar ,2007, Gopo, Hobi a, tractorul i coloana , Premiul pentru cel mai bun film documentar ,2007, UCIN, Sincronicit i subiective , Premiul pentru film eseu 2009, UCIN, C p uni în aprilie , Premiul pentru regie scurtmetraj Filmografie Zi c - i place! (lungmetraj fic iune) – 2013, C p uni în aprilie (scurtmetraj fic iune) - 2008 64


Zi c - i place! (2013) Regie: Cornel Mihalache Cu:

Meda Victor Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Iva cu, Marius St nescu i Constantin Cojocaru

Documentar Drama Scenariu: Cornel Mihalache, Valentin Nicolau Durata: 70 min

Premiera in Romania 09.01.2014

Sinopsis Adaptare dup piesa lui Valentin Nicolau. Ac iunea se petrece seara, târziu, în garsoniera unei femei singure. Acolo exist un televizor i un pat. Uneori, pe orice canal ai da, prive ti aceea i emisiune, oricum te-ai cuib ri în pat, el r mâne gol.

65


Zi c - i place Biata femeie! Nici nu tii cum e mai bine: s -i plângi de mil , c a f cut-o mama f r noroc sau s o prive ti pu in încruntat, pentru c rabd ca proasta, cum se zice în popor? Ce-i drept e drept, ea încearc , s rmana, s se aga e ba de unul, ba de altul dintre b rba ii care îi cutreier via a, ba de câte o promisiune, una mai sfor itoare decât alta, ba de iluzia unei potriviri, a unei întâlniri pe aceea i lungime de und . A teapt cu asemenea înfrigurare ziua cea mare încât are fantasme erotice cu puternicii, care nu mai p r sesc ecranul televizorului, ca într-o întrecere b rb tesc-demagogic . Ea, s raca, se ofer , dar ce s vezi, degeaba dialogheaz cu ei la distan , degeaba p trund ei în cas i în gând. La fa a locului, adic în dormitor, s vezi nepotrivirea dracului: unul nu se las ispitit, altul s-ar l sa, dar nu-l mai in puterile i, unde mai pui, un altul se dovede te a avea chemare pentru semenii lui întru sex. Mai pe leau, omul este gay, dovad peremptorie a libert ii de exprimare într-o societate democratic . Uite a a, din dezam gire în dezam gire, ajunge s rmana f ptur în bra ele unui neica nimeni pe care nu ai da doi bani, un pipernicit lipit de sticla de b utur care, în numele legalit ii, al drepturilor conjugale, î i violeaz îndesat consoarta, ba îi mai cere i o oapt de amor, cum ar fi «zi c - i place, zi c - i place». Acuma, nu trebuie s stai prea mult pe gânduri pentru a- i da seama c dramaturgul Valentin Nicolau, semnatarul piesei cinematografizate de Cornel Mihalache bate departe. Întotdeauna arti tii i-au ales drept simbol femeia, când a fost vorba de semnificarea marilor idei. De la tabloul "România revolu ionar " al lui Rosenthal, la "Libertatea conducând poporul" al lui Delacroix, sau la Statuia libert ii, romantismul, duhul noului nu puteau fi întruchipate decât de Ea. Vremurile moderne au modificat simbolistica. În filmul nostru, abuzata este, desigur, Românica, a a cum i-au botezat ziari tii ara, într-o clip de tandre e compensatorie, o Românic p guboas , nefericit , metafor enorm , ajuns în stadiul metastazei semnifica iei. Faza ultim – violul, resping tor din toate punctele de vedere, inclusiv din cel al imaginii. Filmarea mi s-a p rut, f r nicio pudibonderie, de-a dreptul vulgar , ceea ce m-a mirat, venind din partea unui cineast care cunoa te nuan ele îndr znelii. S zicem c este un p cat minor, în compara ie cu inspira ia lui Cornel Mihalache, excelent documentarist, de a valorifica în cheie proprie sugestiile textului. Defilarea fo tilor candida i la preziden ialele tr ite de-a lungul timpului (Doamne, ce turm imens în 24 de ani!) intrarea lor în scen , întâmpinarea la intrarea în televiziune, ritualul machiajului, dispunerea în ringul dezbaterilor, toate aceste fragmente de istorie r mase în arhive, au fost montate ca un adev rat spectacol al trufiei, al orgoliilor, al vanit ii de a se crede ale i între ale i, al absen ei sim ului ridicolului. Cine încearc s g seasc vreo cheie a personajelor fictive care intr , apoi, rând pe rând în ac iune (cine cu cine seam n ), cred c se las repede p guba . Fic iunea tie pân unde se poate întinde iar documentarul tie s - i apere drepturile. (Din cronica: ”Zi c - i place”:... i dac nu- i place? de Magda Mih ilescu)

66


67


REGIZORUL: ANDREI MIRCEA M G LIE PREZENTAT DE SELEC IONERUL EDI IEI 2014”… Andrei M g lie, un talentat cineast venit din tran eele televiziunii ne ofer un atipic mod de ecranizare pornind de la Cartea oaptelor de Varujan Vosganian, op multipremiat de diverse instan e scriitorice ti . Cineastul opereaz cu mai multe sisteme de citire, oferind spectatorului un atractiv spectacol, dedicat ,mai ales, invita iei la lectura originalului C.S

ANDREI MIRCEA M G LIE Regizor la Televiziunea Roman A studiat Regia deFilm la UNATC I.L. Caragiale Trecut: Facultatea de Inginerie Aerospa ial - Bucure ti i Colegiul National Cantemir Voda Mentiune: Andrei Magalie pentru filmul "Orasul care canta - Calafat" – PREMIILE UNIUNII CINEASTILOR PE 2011 Filme documentare regizate care au fost prezentate la fest. interna .; Pb.: Filme regizate: "În marea trecere" (1997), "Ap i foc" (2002), "Ei vorbesc, tu taci, el tace" (2004), "Clipa de rou a focului" (2004); Pr.: Premiul "Gyor" (Ungaria) pt. scurt-metraj documentar (1993); Premiul Fest. de ScurtMetraj Palermo (2002); H.: literatura, filmul, sportul,

68


Calea oaptelor Prezentarea unei dramatiz ri dup romanul Cartea soaptelor . Poemul cinematografic, cu o durat de 50 min, se nume te, sugestiv, Calea oaptelor.

Despre volumul ecranizat :

Premiul „Ion Creanga� al Academiei Romane pe anul 2009 Premiul "Cartea anului 2009", acordat de revista Romania literara, cu sprijinul Fundatiei Anonimul Premiul revistei Convorbiri literare la sectiunea Proza pe anul 2009 Marele Premiu pentru Proz - Trofeul Mihail Sebastian Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, la sectiunea Proza .

69


Cartea soaptelor incepe intr-un registru pitoresc, pe o straduta armeneasca din Focsaniul anilor ’50 ai secolului trecut, printre aburii cafelei proaspat prajite si miresmele din camara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele si fotografiile bunicului Garabet. „Batrinii armeni ai copilariei” lui Varujan Vosganian nu au de istorisit intimplari delectabile, ci fapte de-a dreptul nelinistitoare. Povestind, ei incearca sa se despovareze de o trauma – a lor si a predecesorilor. Istoria genocidului din 1915 impotriva armenilor, istoria convoaielor interminabile de surghiuniti in Cercurile Mortii, in desertul Deir-ez-Zor, istoria armenilor care au luat drumul exilului isi afla in paginile de fata o ilustrare cu adevarat ravasitoare. „Pe la inceputul anilor ’60, un copil ii asculta, nu oriunde, ci in cimitirul armenesc din Focsani, pe citiva armeni vorbind. Oameni care, ca sa vorbeasca liber, se ascund intr-un cavou. Povestile lor sint fabuloase si adevarate in acelasi timp. Asta e inceputul unui roman extraordinar despre primul genocid al secolului XX, dar si despre armenii din Romania, precum si despre romanii din Romania, toti aflati sub comunism. Scriind acest roman, Varujan Vosganian a cistigat un pariu pe care l-a pus cu el insusi. Si, sint sigur, va cistiga si pariul cu viitorii lui cititori.” (Stefan Agopian)

70


71


REGIZORUL : John GOSTIN

Debut cu „Innebunesc i-mi pare r u” prezentat la festivalul de la Costine ti în 1992 ; filmul TV. „Spovedania” în 1995

Film documentar „Fericita întristare a lui Visky András”; 2011-scenariul i regia Jon Gostin Premiul UCIN pentru film de televiziune.

72


EFECTUL GENOVESE – 2012

Dup o pies de Alina Nelega scenariul tv: Jon Gostin Echipa: producator Dana Andriescu; director de imagine Silviu Andrei; scenografie costume Nicoleta Petrovici; scenografie decor Ovanez Papazian; editor imagine Cosmin Galeata; regia muzical Mihaela Constantinescu; postprocesare sunet R zvan Ionescu; organizator produc ie Traian Andriescu

Distributia: Nicolae Urs – Silviu; Nicoleta Lefter – Silvana; Oana tef nescu – Adina; Vlad Logigan – Peter; Vivian Alivizache – Paula; Grigorita Rogobete –Vecina; Lavinia Andrei – Tehnician sunet; Puiu Vasile – Recuziter; Cosmin Galeata – editor imagine; Cristian Radulescu – Editor sunet regia: Jon Gostin Spectacol al Casei de Produc ie TVR, 2013

73


Efectul Genovese

În dic ionarele de psihologie social efectul, sau sindromul Genovese, este definirea lipsei de reac ie a martorilor unui moment de agresiune. Felul în care observatorii asist pasiv, f r s intervin în ajutorul victimei, fie m car prin alertarea autorit ilor. Numele i se trage din anul 1964, când Kitty Genovese a fost atacat în plin strad , dar nici unul dintre vecini nu a s rit în ajutorul ei. T n ra a fost ucis , iar povestea, oarecum, reeditat , în alte contexte, alte împrejur ri, alte victime, aceea i t cere.Filmul regizorului Jon Gostin aduce Efectul Genovese în imediata realitate. Proiectul de televiziune are la baz piesa de teatru cu acela i nume, scris de Alina Nelega, ce pune în prim-plan drama unei tinere care, de i nu a tr it în „epoca de aur” a comunismului, se confrunta cu gre elile p rin ilor, f cute exact în acea perioad . Îl vedem pe tat , un p rinte bun, care i-a dedicat timp cre terii copilului i care, în aceea i perioad , i-a „turnat” so ia la securitate. i o descoperim pe mam , care nu a petrecut prea mult timp cu familia, are o sl biciune pentru alcool i labilitate emo ional . Toat aceast conjunctur o transforma pe Silvana (Nicoleta Lefter), fiica celor doi, într-un copil r zvr tit care, ini ial, î i reneag familia. Reîntoarcerea ei în caminul p rintesc este un oc emo ional, iar discu iile libere despre trecutul p rin ilor s i, despre situa ia aproape incredibil în care fostul agent de securitate (Niculae Urs) convie uie te cu propria victim , o fac pe Silvana s urmeze traseul eroilor tragici. Ac iunile personajului principal, dezv luirea adev rului, cunoscut de mam (Oana tef nescu), dar negat printr-o amnezie selectiv , sunt ghidate, în egal m sur , de nevoia de a- i pedepsi p rin ii i cea de a-i ierta. Pornind de la povestea americancei Kitty Genovese, Silvana i iubitul acesteia, Peter, concep un film documentar, care analizeaz sindromul Genovese în mai multe situa ii. Peter este personajul care, de i pare angajat într-o cruciad a adev rului, î i în al iubita cu efa mult mai în vârst , iar Silvana sfâr e te prin a deveni un simplu capitol al documentarului.

(Din cronica „ Efectul Genovese sau moartea spiritului civic” de Cristina Iordan)

74


75


Regizorul: Mihai Manolescu

Pentru a argumenta ideea c , datorit ecraniz rilor, teatrul filmat se apropie tot mai mult de filmul propriu zis!

Mihai Manolescu Regizor de teatru i televiziune, a absolvit IATC studii doctorale 2002 – 2006 A regizat spectacolele: 2013 O noapte furtunoas , , 2012 Don'give up, mamaie!, , 2010 R zboiul bucatelor, Doctorul cizmar 2008 , Inim de boxer, 2004 Sonat pentru saxofon i Eva 2003 Jocul de-a vacan a, 2002 Biroul informatii eterne, Ispita, 1995 Marea Brambureala,

76


O noapte furtunoas

Teatrul National de Televiziune, Bucuresti 2013 x x x

Regie: Mihai Manolescu Distributie: Andrรกs Demeter, tefana Samfira, Ioana anastasia Anton, Sorin

aguna, Vlad Zamfirescu, Marius Manole, Florin Zamfirescu Costume: Nicoleta Petrovici

77


O noapte furtunoas Crucea, Coroana, Ciocanul în noaptea noastr furtunoas de Ludmila Patlanjoglu sursa: Cotidianul Seara de teatru tv ne-a f cut o ofert provocatoare prezentând "O noapte furtunoas " în dou variante - una din filmoteca de aur, al turi de o nou premier . Spectacolul de colec ie al Soranei Coroam -Stanca, cu o distribu ie de actori cu "furror comica": Octavian Cotescu (Jupân Dumitrache), Valeria Seciu (Veta), Tora Vasilescu (Zi a), Hora iu M l ele (Ric Venturiano), Mitic Popescu (Nae Ipingescu), Dan Condurache (Chiriac), cucere te prin rafinament i experien a stilului, impresionând prin prospe ime la 30 de ani de la realizare. Privit prin compara ie cu lectura scenic de azi a regizorului Mihai Manolescu i a echipei sale, impresia tonic este de continuitate. O montare de o “clasicitate modern ” intr în dialog peste timp cu o montare de o “modernitate clasic ”, punând în valoare actualitatea i perenitatea piesei lui Caragiale. Reg sim povestea, personajele, replicile (atât de cunoscute înc de pe b ncile colii).

Corect i cam atât de Mircea Morariu sursa: Adev rul „O noapte furtunoas “, pies de la a c rei premier „cu scandal“ se împlinesc în 2014 exact 125 de ani, a fost înscenat la Televiziunea Român de Mihai Manolescu.Regizor serios i st pân pe meserie, bun cunosc tor al scrierilor caragialeene, artist cu „antecedente“ deloc nesemnificative în înscenarea acestora. Din p cate, spectacolul difuzat sub egida Casei de produc ie, corect, clasic, pe alocuri chiar riguros, respectuos cu textul, un spectacol ce mai are atuul de a fi reunit pe afi ul lui o distribu ie cât se poate de respectabil , competitiv chiar, nu prea întrune te condi iile de a însemna un moment important în „caragialeologie“, a a cum a fost cazul, bun oar , al mont rii lui Mihai M niu iu din 1998, pus în practic prin colaborarea dintre Teatrul „Odeon“ i Compania SMART ori al celei atât de controversate i de disputate, cu adversari i partizani înver una i, propus de Alexandru Dabija în anul 2010

78


V PREZENT M ÎN CONTINUARE

Ecraniz ri din literatura român (o inventariere aproape de definitivare) List internet creat de Cretzulynne pe 4 Mai 2013 cu ultima modificare pe 15 August 2014 Lista cu filme si seriale adaptate dupa romane / nuvele / schite / piese de teatru / povesti / poezii ale scriitorilor romani: Marin Preda, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga, I.L.Caragiale, George Calinescu, Ioan Slavici, Radu Tudoran si altii. Sper sa va placa si va urez vizionare placuta! De asemenea, nu ezitati sa va exprimati parerea prin like-uri/dislike-uri/comentarii! Multumesc! (Cretzulynne)

P durea spânzura ilor

R scoala

(1965)

Regia: Liviu Ciulei. Cu: Liviu Ciulei, tefan Ciubot ra u, Victor Rebengiuc. Gen film: Dram , R zboi Ecranizare dupa "P durea spânzura ilor" de Liviu Rebreanu

(1965)

Regia: Mircea Mure an. C Cu: Ilarion Ciobanu, Emil Botta, Nicolae Secareanu. Gen film: Dram Premiul "Opera Prima" la Festivalul international al filmului, Cannes – 1966. Premiul pentru regie la Festivalul national al filmului de la Mamaia – 1966. Ecranizare dupa "R scoala" de Liviu Rebreanu

Blestemul p mântului Blestemul iubirii (1980) Regia: Mircea Mure an.Cu: Ioana Cr ciunescu, Petre Gheorghiu, erban Ionescu. Gen film: Dram , Istoric Ecranizare dupa "Ion" de Liviu Rebreanu

Amintiri din copil rie

o o o

(1964)

Regia: Elisabeta Bostan. Cu: tefan Ciubot ra u, Ion Bocancea. Gen film: Aventuri Ecranizare dupa "Amintiri din copil rie" de Ion Creanga

79

o o o

Ciuleandra

(1985)

Regia: Sergiu Nicolaescu. Cu: Ion Ritiu, Anca Nicola Gen film: Dram , Romantic, Dragoste Ecranizare dupa "Ciuleandra" de Liviu Rebreanu

Orient Express

(2004)

Regia: Sergiu Nicolaescu Cu: Maia Morgenstern, Sergiu Nicolaescu, Imola Kezdi Gen film: Dram Ecranizare dupa "Prin ul" de Tudor TeodorescuBrani te


x o o o

Ultima noapte de dragoste o o o o

(1980) Regia: Sergiu Nicolaescu. Cu: Joanna Pacula, Vladimir G itan. Gen film: Dram , R zboi Ecranizare dupa "Ultima noapte de dragoste, Intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu

Adela

(1985)

Regia: Mircea Veroiu. Cu: George Motoi, Marina Procopie. Gen film: Dram Ecranizare dupa "Adela" de Garabet Ibraileanu

La "Moara cu noroc"

(1955)

Regia: Victor Iliu. Cu: Ioana Bulc , Constantin Codrescu. Gen film: Dram Ecranizare dupa nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici

x o o o

Citadela sfaramata

(1957)

Regia: Haralambie Boros, Marc Maurette Cu: Ion Fintesteanu, György Kovács Gen film: Dram Ecranizare dupa piesa "Citadela sf râmat " de Horia Lovinescu

x o o o

Neamul oim re tilor

Fra ii Jderi

(1965)

Baltagul

(1974)

Regia: Mircea Dr gan. Cu: Gheorghe Cozorici, Stefan Velniciuc, Sebastian Papaiani. Gen film: Aventuri, Istoric Ecranizare dupa "Fratii Jderi" de Mihail Sadoveanu

Regia: Mircea Dr gan. Cu: George Calboreanu, tefan Ciubot ra u. Gen film: Dram , Istoric Ecranizare dupa "Neamul oim re tilor" de Mihail Sadoveanu

(1969)

Regia: Mircea Mure an. Cu: Margarita Lozano, Sidonia Manolache, Folco Lulli. Gen film: Dram Ecranizare dupa "Baltagul" de Mihail Sadoveanu

Cu Marincea e ceva (1954)

Regia: Gheorghe Turcu Cu: Marcel Anghelescu, Virginica Popescu Gen film: Comedie

Ecranizare dupa schita lui Silviu Georgescu

Tinere e f r b trâne e

Fram

(1969)

Regia: Elisabeta Bostan. Cu: Violeta Andrei, Octavian Cotescu. Gen film: Aventuri, Dram , Familie

Regia: Elisabeta Bostan. Cu: Mircea Breazu, Emanoil Petru . Gen film: Fantastic

(1983)

Ecranizare dupa "Fram, ursul polar" de Cezar Petrescu

Ecranizare dupa basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" de Petre Ispirescu

Morome ii

(1988)

Regia: Stere Gulea . Cu: Lumini a Rebengiuc, Gina Patrichi. Gen film: Dram

Gheorghiu, Victor

Ecranizare dupa "Morometii" de Marin Preda

Cel mai iubit dintre p mânteni (1993) Regia: erban Marinescu. Cu: Dorel Vi an, Gheorghe Dinic , tefan Iordache. Gen film: Dram

Ecranizare dupa "Cel mai iubit dintre pamanteni" de Marin Preda

80


La nuit Bengali

Domni oara Christina

(1988)

Regia: Nicolas Klotz. Cu: Hugh Grant. Gen film: Dram

(1992)

Ecranizare dup romanul lui Mircea Eliade, Maitreyi.

Regia: Viorel Sergovici. Cu: Adrian Pintea, Mariana Buruian , Dragos PĂŽslaru. Gen film: Fantastic

Ecranizare dupa nuvela "Domnisoara Christina" de Mircea Eliade

Domni oara Christina (2013)

arpele

Regia: Alexandru Maftei. Cu: Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern, Tudor Istodor, Anastasia Dumitrescu. Gen film: Dram Ecranizare dupa nuvela "Domnisoara Christina" de Mircea Eliade

Regia: Viorel Sergovici. Cu: Claudiu Bleon , Gheorghe Dinic , Ilinca Goia. Gen film: Fantastic Ecranizare dupa povestirea "Sarpele" de Mircea Eliade

Eu sunt Adam!

Youth Without Youth

(1996)

Regia: Dan Pi a. Cu: Irina Movil , tefan Iordache. Gen film: Dram

(2007)

Regia: Francis Ford Coppola. Cu: Bruno Ganz, Tim Roth, Alexandra Maria Lara. Gen film: Dram , Fantastic, Mister, Romantic, Thriller, Dragoste

Ecranizare dupa Mircea Eliade:1. "Pe strada Mâ ntuleasa"2. "La ig nci"3. "Uniforme de general"

Ecranizare dupa nuvela "Tinerete fara tinerete" de Mircea Eliade

Patul lui Procust

(1996)

Cire arii

(2001)

(1972)

Regia: Sergiu Prodan, Viorica Me in . Cu: Maia Morgenstern, Petru Vutcarau, Oleg Yankovskiy. Gen film: Dram

Regia: Andrei Blaier. Cu: Mihai Gingirov, Carmen Gentimir, Alexandru Boros. Gen film: Aventuri, Comedie

Ecranizare dupa "Patul lui Procust" de Camil Petrescu

Ecranizare dupa "Ciresarii" de Constantin Chirita

Cire arii

O scrisoare pierduta

(1984)

(1953)

Regia: Adrian Petringenaru. Cu: Ernest Maftei, Ion Marinescu, Petre Gheorghiu-Dolj Gen film: Aventuri

Regia: Sica Alexandrescu, Victor Iliu. Cu: Niki Atanasiu, Elvira Godeanu, Alexandru Giugaru. Gen film: Comedie

Ecranizare dupa "Ciresarii" de Constantin Chirita

Ecranizare dupa "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale

O scrisoare pierduta

Craii de Curtea Veche

(1977)

(1995)

Regia: Mircea Veroiu. Cu: Ovidiu Iuliu Moldovan, R zvan Vasilescu, Mircea Albulescu. Gen film: Dram

Regia: Liviu Ciulei. Cu: tefan B nic , Aurel Cioranu. Gen film: Comedie

Ecranizare dupa "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale

Ecranizare dupa "Craii de Curtea Veche" de Mateiu Caragiale

81


Dumbrava minunat Regia: Gheorghe Naghi. Cu: Ernest Maftei, Diana Dragoi. Gen film: Fantastic, Muzical

Ciulinii B r ganului

(1980)

(1958)

Regia: Louis Daquin. Cu: Clody Bertola, Marcel Anghelescu, Nuta Chirlea. Gen film: Dram Ecranizare dupa "Ciulinii Baraganului" de Panait Istrati

Musca, Elena

Ecranizare dupa "Dumbrava minunata" de Mihail Sadoveanu

Kyra Kyralina

Codine

(2014)

(1963)

Regia: Dan Pi a. Gen film: Dram

Regia: Henri Colpi. Cu: Mihai Fotino, Ion Anghel

Ecranizare dupa nuvela "Chira Chiralina" de Panait Istrati

Adaptarea cinematografica a lui Colpi, Jamique si Carabat, premiata de juriul Festivalului de la Cannes ,ecranizare dupa "Copil ria lui Adrian Zograffi" de Panait Istrati Doi vecini (1959)

Afacerea Protar

(1956)

Regia: Haralambie Boros. Cu: Radu Beligan, Ioana Zlotescu. Gen film: Comedie

Regia: Geo Saizescu. Cu: Nineta Gusti, Grigore Vasiliu-Birlic. Gen film: Comedie

Ecranizare dupa piesa de teatru "Ultima ora" de Mihail Sebastian

Ecranizare dupa o schita de Tudor Arghezi

Un surâs în plin var

Ciuleandra

(1963)

Regia: Geo Saizescu. Cu: Florina Luican, Sebastian Papaiani. Gen film: Comedie

Ecranizare dupa nuvela "Padurea" de Dumitru Radu Popescu

O noapte furtunoasa

(1930)

Regia: Martin Berger. Cu: Petre Sturdza, Jeana PopoviciVoina. Gen film: Dram . Ecranizare dupa "Ciuleandra" de Liviu Rebreanu

Visul unei nopti de iarna

(1943)

Regia: Jean Georgescu. Cu: Stefan Iordanescu-Bruno, Alexandru Giugaru. Gen film: Comedie

Regia: Jean Georgescu. Cu: George Demetru, Ana Colda. Gen film: Comedie

Ecranizare dupa "O noapte furtunoas " de Ion Luca Caragiale

Ecranizare dupa piesa lui Tudor Musatescu

(1946)

Osânda

Nunta de piatr

(1977)

Regia: Sergiu Nicolaescu. Cu: Amza Pellea, Gheorghe Dinic , Ernest Maftei. Gen film: Dram

(1973)

Regia: Mircea Veroiu. Cu: Leopoldina B l nu , Nina Domiga. Gen film: Dram Ecranizare dupa o povestire de Ion Agarbiceanu

Ecranizare dupa romanul "Velerim si Veler Doamne" de Victor Ion Popa

82


Nunta de piatr 2 - La o piatr

Atunci i-am condamnat pe to i la moarte (1972)

(1972) Cu: Mircea Diaconu, Petre Gheorghiu. G en film: Dram

Regia: Sergiu Nicolaescu. Cu: Cristian ofron, Amza Pellea. Gen film: Dram Ecranizare dupa nuvela "Moartea lui Ipu" de Titus Popovici

Ecranizare dupa o povestire de Ion Agarbiceanu

Arendasul roman

Vizita

(1952)

(1952)

Regia: Jean Georgescu. Cu: Constantin Ramadan, Aurel Ghitescu. Gen film: Comedie, Scurt metraj

Regia: Jean Georgescu. Cu: Florica Demion, Grigore Vasiliu-Birlic. Gen film: Comedie, Scurt metraj

Ecranizare dupa schita lui Ion Luca Caragiale

Ecranizare dupa schita lui Ion Luca Caragiale

Lantul slabiciunilor

D'ale Carnavalului

(1952)

Regia: Jean Georgescu. Cu: Marcel Anghelescu, Radu Beligan. Gen film: Comedie, Scurt metraj

(1958)

Regia: Gheorghe Naghi, Aurel Miheles. Cu: Alexandru Giugaru, Grigore VasiliuBirlic, Ion Lucian. Gen film: Comedie Ecranizare dupa schita lui Ion Luca Caragiale

Ecranizare dupa schita lui Ion Luca Caragiale

Napasta

Venea o moara pe Siret

(1928)

Regia: Eftimie Vasilescu. Cu: Ecaterina Nitulescu-Sahighian, Ghita Popescu. Gen film: Dram

(1929)

Regia: Martin Berger. Cu: Nikolai Malikoff, Sybill Morel. Gen film: Dram

Ecranizare dupa "Venea o moara pe Siret" de Mihail Sadoveanu

Ecranizare dupa piesa lui Ion Luca Caragiale

Leiba Zibal (1931)

Floarea reginei

Regia: Al. Stefanescu, Ion Niculescu-Bruna. Cu: Ion Niculescu-Bruna, L. Sarkady. Gen film: Dram

(1946)

Regia: Paul C linescu. Cu: Pusa Niculescu, Traian Vrajba. Gen film: Fantastic Ecranizare dupa un basm de Carmen Sylva (pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a Rom창niei)

Ecranizare dupa nuvela "O faclie de Pasti" de Ion Luca Caragiale

Visul unei nopti de iarna (TV)

In sat la noi

(1951) Regia: Jean Georgescu, Victor Iliu Cu: Constantin Ramadan, George Manu Gen film: Dram Film de debut ca actor al lui Liviu Ciulei. Ecranizare dupa nuvela "Noptile de iunie" de Petru Dumitriu

(1980) Regia: Dan Nec ulea. Cu: Florin Piersic, Rodica Mandache, Margareta Pogonat. Gen film: Comedie, Dram

Ecranizare dupa piesa lui Tudor Musatescu

Mitrea Cocor

Desfasurarea

(1952) Mitrea Cocor Regia: Marietta Sadova, Victor Iliu Cu: Cornel Rusu, Septimiu Sever, Toma Dimitriu Gen film: Dram

Ecranizare dupa "Mitrea Cocor" de Mihail

(1954)

Regia: Paul C linescu Cu: Colea R utu, Ernest Maftei Gen film: Dram

Ecranizare dupa nuvela "Desfasurarea" de Marin Preda

83


Sadoveanu

Mitrea Cocor (1952)

Desfasurarea (1954)

Regia: Marietta Sadova, Victor Iliu Cu: Cornel Rusu, Septimiu Sever, Toma Dimitriu Gen film: Dram Ecranizare dupa "Mitrea Cocor" de Mihail Sadoveanu

Regia: Paul C linescu Cu: Colea R utu, Ernest Maftei Gen film: Dram Ecranizare dupa nuvela "Desfasurarea" de Marin Preda

Domnul Goe (1956)

Ora H (1956) Regia: Andrei Blaier, Sinisa Ivetici Gen film: Comedie

Domnul Goe Regia: Bob Calinescu Gen film: Anima ie

ecranizare dupa nuvela "Muzicuta cu schimbator" de Nicuta Tanase

Ecranizare dupa "Dl. Goe" de Ion Luca Caragiale

Dou lozuri (1957)

Politic i delicatese (1963)

Regia: Aurel Miheles, Gheorghe Naghi Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan Gen film: Comedie, Dram Ecranizare dupa "Dou loturi" de Ion Luca Caragiale

Regia: Haralambie Boros Cu: Dem Radulescu, Rodica Tapalag Gen film: Comedie, Scurt metraj Ecranizare dupa "Politic i delicatese" de Ion Luca Caragiale

Procesul alb (1965)

Pupaza din tei (1965)

Regia: Iulian Mihu Cu: Iurie Darie, Marga Barbu Gen film: Dram

Regia: Elisabeta Bostan Cu: Ion Bocancea Gen film: Aventuri, Scurt metraj

Ecranizare dupa romanul "Soseaua Nordului" de Eugen Barbu

Film scurtmetraj dupa fragmentul "pupaza din tei" din "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga.

Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966)

Steaua f r nume (1966) Regia: Pitt Popescu, Jasmin Chasney, Henri Colpi Cu: Marina Vlady, Cristea Avram, Claude Rich Gen film: Dram , Romantic, Dragoste

Regia: Marius Teodorescu Cu: George Calboreanu, Geo Barton Gen film: Dram Ecranizare dupa romanul "Calea Victoriei" de

ecranizare dup piesa "Steaua f r nume" de Mihail Sebastian.

Cezar Petrescu

Moartea caprioarei (1969) Moartea caprioarei Regia: Cristu Polucsis Cu: Alexandra Vesa, Andrei Codarcea, Maria Constantinescu Gen film: Scurt metraj Ecranizare a poemului lui Nicolae Labis. Premiera TV s-a produs in ianuarie 1972.

Prea mic pentru un razboi atat de mare (1970) Regia: Radu Gabrea Cu: Mircea Albulescu, Mihai Filip, Gheorghe Cozorici Gen film: Dram , R zboi Ecranizare dupa nuvela "Prea mic pentru un razboi atat de mare" de Aurel Petri

84


Telegrame (1959)

Avalansa (1959) Regia: Gheorghe Turcu Cu: Marcel Anghelescu, tefan Ciubot ra u Ecranizare dupa "Avalansa" de Horia Lovinescu

Regia: Gheorghe Naghi Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Radulescu Gen film: Comedie

ecranizare dupa "Telegrame" de Ion Luca Caragiale

Secretul cifrului (1960)

Porto-Franco (1961)

Regia: Lucian Bratu Cu: Olga Tudorache, Mihai Mereu Gen film: Thriller Ecranizare dupa "La miezul nop ii va cadea o stea" de Theodor Constantin

Regia: Paul C linescu Cu: Ion Dichiseanu, tefan Mih ilescu-Br ila Gen film: Dram Ecranizare dupa "Europolis" de Jean Bart

Setea (1961)

Strainul (1964) Regia: Mihai Iacob Cu: Irina Petrescu, tefan Iordache, erban Cantacuzino Gen film: Dram ecranizare dupa romanul "Strainul" de Titus Popovici

Regia: Mircea Dr gan Cu: Amza Pellea, Ilarion Ciobanu Gen film: Dram ecranizare dupa romanul "Setea" de Titus Popovici

Valurile Dun rii (1960)

Innebunesc si-mi pare rau

Regia: Liviu Ciulei Cu: Irina Petrescu, Laz r Vrabie, Liviu Ciulei Gen film: Dram ecranizare dupa schita "Kilometrul 1314" de Francisc Munteanu + Titus Popovici

(1992)

Regia: Ion Gostin Cu: Magda Catone, Florian Pittis Gen film: Comedie

ecranizare dupa romanul lui Fanus Neagu

Cerul incepe la etajul III (1967) Regia: Francisc Munteanu Cu: Irina G rdescu, Emil Hossu ecranizare dupa nuvela omonima de Francisc Munteanu

Mofturi 1900 (1964) Mofturi 1900 Regia: Jean Georgescu Cu: Iurie Darie, Ion Dichiseanu Gen film: Comedie ecranizare dupa schitele lui Ion Luca Caragiale

C ldura (1969)

De ce trag clopotele, Mitic ?

Regia: Serban Creanga Cu: Sebastian Papaiani, Ernest Maftei Gen film: Comedie, Scurt metraj

(1981) Regia: Lucian Pintilie Cu: Mariana Mihu , Petre Gheorghiu, Victor Rebengiuc, tefan Iordache Gen film: Comedie, Dram ecranizare dupa "D'ale Carnavalului" de Ion Luca Caragiale

ecranizare dupa nuvela "テ始tunericul i profesoara de pian" de Horia P tra cu

85


Hanul dintre dealuri (1988) Regia: Cristiana Nicolae Cu: Gina Patrichi, Alexandru Repan Gen film: Dram , Fantastic ecranizare dupa proza lui Ion Luca Caragiale

Conu Leonida fata cu reactiunea (TV) (2001) Regia: Tudor Marascu Cu: Adrian Ratoi, Mircea Andreescu, Nina Zainescu Gen film: Comedie ecranizare dupa piesa "Conu Leonida ĂŽn fata cu reactiunea" de Ion Luca Caragiale

Al matale, Caragiale (2002)

Titanic Vals (1965)

Cu: Mircea Albulescu, Florin Zamfirescu

Regia: Paul C linescu Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Kitty GheorghiuMusatescu, Silvia Fulda Gen film: Comedie

ecranizare dupa mai multe articole si schite de Ion Luca Caragiale

ecranizare dupa piesa "Titanic Vals" de Tudor Musatescu

Comoara din Vadul Vechi

De-a fi... Harap Alb (1965) Regia: Ion Popescu-Gopo Cu: Florin Piersic, Lica Gheorghiu Gen film: Fantastic ecranizare libera dupa "Harap Alb" de Ion Creanga

(1964) Regia: Victor Iliu Cu: Ion Caramitru, tefan Mih ilescu-Br ila Gen film: Dram

ecranizare dupa nuvela "La razasi" de V. M. Galan

Titanic vals (1994) Regia: Dinu Cernescu Cu: Dem Radulescu, Dorina Laz r, Tamara Buciuceanu Gen film: Comedie

ecranizare dupa piesa "Titanic Vals" de Tudor Musatescu (remake dupa cel din 1965)

Poarta Alb (2014) Regia: Nicolae M rgineanu Cu: Cristian Bota, Sergiu Bucur, Madalina Craiu Gen film: Dram ecranizare dupa "V rul Alexandru" de Adrian Oprescu i "Tortura pe ĂŽn elesul tuturor" de Florin Constantin Pavlovici.

Cetatea Neamtului (1913)

The 25th Hour (1967)

Regia: Corneliu Moldovanu, Emil Girleanu Cu: I. Stanescu-Papa Gen film: Istoric ecranizare dupa nuvela lui Costache Negruzzi i piesa lui Vasile Alecsandri

A 25-a ora Regia: Henri Verneuil Cu: Anthony Quinn, Virna Lisi Gen film: Dram ecranizare dupa "A 25-a ora" de C. Virgil Gheorghiu

eful sectorului de suflete (1967)

Reconstituirea (1971)

Regia: Moni Ghelerter Cu: Radu Beligan, Vasilica Tastaman, Amza Pellea Gen film: Comedie ecranizare dupa piesa " eful sectorului de suflete" de Alexandru Mirodan

Reconstituirea Regia: Lucian Pintilie Cu: Vladimir G itan, George Constantin, George Mih i Gen film: Comedie, Dram

ecranizare dupa nuvela "Reconstituirea" de Horia Patrascu

86


Maiorul i moartea (1967)

Felix i Otilia (Serial TV) (1973)

Regia: Alexandru Boiangiu Cu: Gheorghe Dinic , Vasilica Tastaman Gen film: Ac iune ecranizare dupa povestirea "Maiorul i moartea" de Ion Baiesu

Regia: Iulian Mihu Cu: Hermann Chrodower, Julieta Szönyi, Radu Boruzescu Gen film: Dram

ecranizare dupa romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu

Felix i Otilia (1972)

Duhul aurului (1974)

Regia: Iulian Mihu Cu: Julieta Szönyi, Radu Boruzescu, Hermann Chrodower Gen film: Dram ecranizare dupa "Enigma Otiliei" de George Calinescu

Regia: Dan Pi a, Mircea Veroiu Cu: Leopoldina B l nu , Ernest Maftei Gen film: Dram

ecranizare dupa povestirile "Vâlva b ilor” i "Lada” de Ion Agârbiceanu

Aventurile lui Babu c (1975) Aventurile lui Babu c Regia: Geta Doina Tarnavschi, Gheorghe Naghi Cu: Mihai Mereu , Amza Pellea ecranizare dupa "Ostrovul Lupilor" de Petre Luscalov

Patima (1975) Regia: Mircea George Cornea Cu: Draga Olteanu Matei, Gheorghe Cozorici Gen film: Dram ecranizare dupa romanul "Patima" de Mircea Micu

Toate pînzele sus (1976)

Toate pânzele sus! (1977)

Regia: Mircea Mure an Cu: Ion Dichiseanu, Ion Besoiu Gen film: Ac iune, Aventuri

Regia: Mircea Mure an Cu: Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sebastian Papaiani Gen film: Aventuri

ecranizare dupa romanul "Toate pînzele sus" de Radu Tudoran

Serial TV in 12 episoade, ecranizare dupa romanul de aventuri "Toate panzele sus!" de Radu Tudoran:

Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986)

Toate pînzele sus! - Misterele m rilor (1987)

Regia: Mircea Mure an Cu: Sebastian Papaiani, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu Gen film: Aventuri, Comedie

Regia: Mircea Mure an Cu: Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sebastian Papaiani Gen film: Aventuri

Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987) Regia: Mircea Mure an Cu: Ilarion Ciobanu, Ion Besoiu, Sebastian Papaiani Gen film: Aventuri "Intalnire in Atlantic" este al treilea lungmetraj dintr-o serie de 3 (1. "Secretul epavei", 2. "Misterele marilor")Ecranizare dupa romanul omonim de Radu Tudoran.

. "Misterele marilor" este al doilea lungmetraj dintr-o serie de 3 (1. "Secretul epavei"). Ecranizare dupa "Toate pînzele sus" de Radu Tudoran Povestea dragostei (1976) Regia: Ion Popescu-Gopo Cu: Eugenia Popovici, Mircea Bogdan Gen film: Comedie, SF

Basm cinematografic inspirat din "Povestea porcului" de Ion Creanga.

87


Prostia omeneasca (1968)

Capra cu trei iezi (1968)

Regia: Gheorghe Sibianu Gen film: Anima ie, Scurt metraj

Gen film: Aventuri ecranizare dupa "Capra cu trei iezi" de Ion Creanga

ecranizare dupa "Prostia omeneasca" de Ion Creanga

Punguta cu doi bani (1969)

Povestea porcului (1985)

Regia: Radu Dumitru Penescu Cu: Cristina Deleanu, Eugen Cristea Gen film: Anima ie

Gen film: Anima ie

ecranizare dupa "Povestea porcului" de Ion Creanga

ecranizare dupa "Punguta cu doi bani" de Ion Creanga

Povestea porcului (2001)

Tusea i junghiul (1992)

Regia: Radu Dumitru Penescu Cu: Valentin Ionescu Gen film: Anima ie

Regia: Mircea Daneliuc Cu: Ernest Maftei, Olga Tudorache Gen film: Comedie ecranizare dupa povestea "Fata babei si fata mosului" de Ion Creanga

ecranizare dupa "Povestea porcului" de Ion Creanga

Ivan Turbinc (1996)

Danila Prepeleac (1996)

Regia: Radu Popovici Cu: Tudorel Filimon, Sandu Mihai Gruia Gen film: Comedie, Familie, Fantastic

Regia: Tudor Tataru Cu: Mircea Diaconu Gen film: Aventuri, Comedie, Fantastic

ecranizare dupa "Ivan Turbinca" de Ion Creanga

ecranizare dupa "Danila Prepeleac" de Ion Creanga

Premiera (1976)

T nase Scatiu (1976)

Regia: Mihai Constantinescu Cu: Carmen St nescu, Toma Caragiu, Radu Beligan Gen film: Comedie

Regia: Dan Pi a Cu: Eliza Petr chescu, Victor Rebengiuc, Vasile Ni ulescu Gen film: Dram

ecranizare dupa piesa "Premiera" de Aurel Baranga

ecranizare dupa romanul "Tanase Scatiu" de Duiliu Zamfirescu

Marele singuratic (1976)

Imposibila iubire (1983)

Regia: Iulian Mihu Cu: Florenta Manea, George Motoi, Gheorghe Dinic Gen film: Dram

ecranizare dupa "Marele singuratic" de Marin Preda

Dincolo de pod (1976)

Regia: Constantin Vaeni Cu: Amza Pellea, Tora Vasilescu Gen film: Dram

ecranizare dupa romanul "Intrusul" de Marin Preda

P dureanca (1986)

Regia: Mircea Veroiu Cu: Leopoldina B l nu , Maria Ploae, Mircea Albulescu Gen film: Dram

Regia: Nicolae M rgineanu Cu: Victor Rebengiuc, Manuela H r bor, Adrian Pintea Gen film: Dram

ecranizare dupa "Mara" de Ioan Slavici

ecranizare dupa nuvela "P dureanca" de Ioan Slavici

88


Cei care pl tesc cu via a (1991)

Între oglinzi paralele (1978) Regia: Mircea Veroiu Cu: Elena Albu, Rodica Tapalag

Regia: erban Marinescu Cu: erban Cantacuzino, Tudorel Filimon, Ovidiu Ghini Gen film: Dram

ecranizare dupa romanele lui Camil Petrescu "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" i "Patul lui Procust", cu elemente preluate i din piesa "Jocul ielelor".

ecranizare dupa titlurilelui Camil Petrescu: "Patul lui Procust", "Jocul ielelor" i "Cei care pl tesc cu via a”

Bietul Ioanide (1980)

O lacrim de fat (1980)

Regia: Dan Pi a Cu: Ion Pacea, Leopoldina B l nu Gen film: Dram

Regia: Iosif Demian Cu: Dorel Vi an, George Negoescu, Lujza Orosz Gen film: Dram

ecranizare dupa romanele "Bietul Ioanide" i "Scrinul negru" de George Calinescu

ecranizare dupa "Bunicul i o lacrim de fat " de Petre Salcudeanu

Vacan tragic (1979)

Ochi de urs (1983)

Regia: Constantin Vaeni Cu: Mircea Diaconu, Mircea Albulescu Gen film: Dram

Regia: Stere Gulea Cu: Dragos Pîslaru, Sofia Vicoveanca

ecranizare dupa "Ochi de urs" de Mihail Sadoveanu

ecranizare dupa "Vacan tragic " de Mihail Sadoveanu

Noiembrie, ultimul bal (1989)

Orgolii (1981)

Regia: Dan Pi a Cu: Sergiu Tudose, Gioni Popovici, tefan Iordache Gen film: Dram

eranizare dupa "Locul unde nu s'a întâmplat nimic" de Mihail Sadoveanu

Regia: Manole Marcus Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu Gen film: Dram

ecranizare dupa romanul "Orgolii" de Augustin Buzura

Undeva in Est (1991) Regia: Nicolae M rgineanu Cu: Dorel Vi an, Remus M rginean, Maria Ploae Gen film: Dram

ecranizare dupa romanul "Fetele Tacerii" de Augustin Buzura

Viata nu iarta (1957) Regia: Iulian Mihu, Manole Marcus Cu: Emil Botta, Laz r Vrabie Gen film: Dram

ecranizare dupa povestirile lui de Alexandru Sahia: "Moartea tân rului cu termen redus", "Întoarcerea tatei din r zboi" i "Pe câmpia de sânge a M r e tilor"

Înghi itorul de s bii (1981)

antaj (1982)

Regia: Visarion Alexa Cu: George Constantin, Leopoldina B l nu Gen film: Dram

Regia: Geo Saizescu Cu: Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Silviu St nculescu Gen film: Ac iune

ecranizare dupa "Moartea inghititorului de sabii" i "Revolta in port" de Alexandru Sahia i schita "Vine doamna si domnul general" de Gheorghe Braescu

ecranizare dupa "Omul de la capatul firului" de Rodica Ojog-Brasoveanu

89


Saltimbancii (1981)

Un saltimbanc la Polul Nord

Regia: Elisabeta Bostan Cu: Carmen Galin, Octavian Cotescu Gen film: Dram

(1984) Regia: Elisabeta Bostan Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin Gen film: Dram , Familie

Ecranizare dupa Cezar Petrescu - nuvela "Fram, ursul polar"; Film realizat in colaborare cu studioul Mosfilm.

ecranizare dupa "Fram, ursul polar" de Cezar Petrescu

Moara lui C lifar (1984)

Moartea unui artist (1991)

Regia: erban Marinescu Cu: Elena Albu, Remus M rginean Gen film: Dram

Regia: Horea Popescu Cu: Coca Andronescu, Victor Rebengiuc Gen film: Dram

ecranizare dupa povestea "Moara lui C lifar" de Gala Galaction

ecranizare dupa piesa "Moartea unui artist" de Horia Lovinescu

P durea nebun (1982)

Mitica Popescu (1984)

Regia: Nicolae Corjos Cu: Ion Besoiu, Florin Zamfirescu Gen film: Dram

Regia: Manole Marcus Cu: Tudorel Filimon, Julieta Szönyi

ecranizare dupa piesa "Mitica Popescu" de Camil Petrescu

ecranizare dupa "P durea nebun " de Zaharia Stancu

Iata femeia pe care o iubesc

Glissando (1985) Regia: Mircea Daneliuc Cu: Tora Vasilescu, tefan Iordache Gen film: Dram

(1981) Regia: Cornel Todea Cu: Amza Pellea, Ion Caramitru

ecranizare dupa nuvela "Omul din vis" de Cezar Petrescu

ecranizare dupa piesa lui Camil Petrescu

Întunecare

Cuibul de viespi (1987)

(1985)

Regia: Alexandru Tatos Cu: Dan Condurache, Florin Zamfirescu Gen film: Dram

Regia: Horea Popescu Cu: Ovidiu Iuliu Moldovan, Coca Andronescu, Tamara Buciuceanu Gen film: Comedie, Dragoste

ecranizare dupa romanul "Întunecare" de Cezar Petrescu

ecranizare dupa piesa "Gaitele" de Alexandru Kiritescu

Cucoana Chiri a (1986)

Chiri a la Ia i (1987)

Regia: Mircea Dr gan Cu: Draga Olteanu Matei, Dem Radulescu Gen film: Comedie

Regia: Mircea Dr gan Cu: Draga Olteanu Matei Gen film: Comedie

ecranizare dupa vodevilurile lui Vasile Alecsandri

Continuarea ecranizarii dupa Vasile Alecsandri:”

Chirita în provincie (2002)

Maria i Mirabela în Tranzistoria (1989)

ecranizare dupa "Chirita în provincie" de Vasile Alecsandri

Regia: Ion Popescu-Gopo Cu: Ioana Moraru Gen film: Anima ie, Familie, Muzical

ecranizare dupa poemele lui Grigore Vieru

90


A unsprezecea porunc (1991)

Balan a (1992)

Regia: Mircea Daneliuc Cu: Constantin Dinulescu, Valentin Uritescu

Regia: Lucian Pintilie Cu: Maia Morgenstern, R zvan Vasilescu Gen film: Dram

ecranizare libera dupa "Patimile dupa Pitesti" de Paul Goma

ecranizare dupa romanul "Balan a" de Ion Baiesu

Somnul insulei (1994) Somnul insulei Regia: Mircea Veroiu Cu: Ovidiu Iuliu Moldovan, Marcel Iure , Corina D nil Gen film: Dram ecranizare dupa "Al doilea mesager" de Bujor Nedelcovici

Un été inoubliable (1994) O var de neuitat Regia: Lucian Pintilie Cu: Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleon , Olga Tudorache Gen film: Dram , R zboi, Romantic, Dragoste ecranizare a sec iunii "Salata" din "Cronic de familie" de Petru Dumitriu

Prea târziu (1996)

Faimosul Paparazzo (1999)

Prea târziu Regia: Lucian Pintilie Cu: R zvan Vasilescu, Cecilia Bârbor , Victor Rebengiuc Gen film: Dram , Thriller ecranizare dupa "Prea târziu" de Rasvan Popescu

Regia: Nicolae M rgineanu Cu: Marcel Iure Gen film: Dram ecranizare dupa "Omul cu cioc si ghiare" de Rasvan Popescu

Femeia în ro u (1997)

Dup -amiaza unui tor ionar

Regia: Mircea Veroiu Cu: Elena Albu Gen film: Dram

(2001) Dup -amiaza unui tor ionar Regia: Lucian Pintilie Cu: Radu Beligan, Gheorghe Dinic , Ioana Ana Macaria ecranizare dupa romanul "Drumul Damascului" de Doina Jela

ecranizare dupa "Femeia în ro u" de Adriana Babe i + Mircea Mih ie + Mircea Nedelciu

Binecuvântat fii, închisoare

In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura (2001)

(2002) Binecuvântat fii, închisoare Regia: Nicolae M rgineanu Cu: Maria Ploae, Dorina Laz r Gen film: Dram ecranizare dupa "Benie sois-tu, prison" de Nicole Valéry-Grossu

In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura Regia: Sini a Dragin Cu: Ana Ciontea, Dan Condurache, Hora iu M l ele Gen film: Dram ecranizare dupa povestea lui Ioan Carmazan

Milionari de weekend (2004)

Aleodor Imparat (2004)

Regia: C t lin Saizescu Cu: Tudor Chiril , Andi Vasluianu, Maria Dinulescu, Mihai Bendeac Gen film: Ac iune, Comedie ecranizare dupa o povestire de Tudor Popescu i Geo Saizescu

Regia: Radu Dumitru Penescu Cu: Emanuela Fazekas, Vlad Zamfirescu Gen film: Aventuri

ecranizare dupa povestea "Aleodor împarat" de Petre Ispirescu

91


Eu când vreau s fluier, fluier

Dup dealuri (2012) Regia: Cristian Mungiu Cu: Valeriu Andriu , Cosmina Stratan, Cristina Flutur Gen film: Dram

(2010) Eu când vreau s fluier, fluier Regia: Florin erban Cu: Ada Condeescu, George Pi tereanu ecranizare dupa piesa "Eu când vreau s fluier, fluier" de Andreea Valean

Bulevardul 'Fluier Vântu' (1950)

ecranizare dupa carti de Tatiana Niculescu Bran: "Spovedanie la Tanacu" i "Cartea judec torilor" Blanca (1955)

Regia: Jean Mihail Cu: Ion Fintesteanu, Alexandru Giugaru Gen film: Comedie, Scurt metraj

Regia: Mihai Iacob, Constantin Neagu Cu: Iurie Darie, Silvia Popovici Gen film: Fantastic

ecranizare dup piesa "Bulevardul împ c rii" de Aurel Baranga

ecranizare dupa "Povestea teiului" i "F t Frumos din tei" de Mihai Eminescu

Bijuterii de familie (1957)

Directorul nostru (1955) Regia: Jean Georgescu Cu: Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan Gen film: Comedie

Regia: Marius Teodorescu Cu: Emil Botta, Colea R utu ecranizare dupa "Bijuterii de familie" de Petru Dumitriu

ecranizare dupa nuvela lui Eduard Mezincescu

Pas rea furtunii

Dincolo de brazi (1957)

(1957)

Cu: Mircea Albulescu, Fory Etterle Gen film: Dram

Regia: Mircea Dr gan, Mihai Iacob

ecranizare dupa romanul omonim de Petru Dumitriu

ecranizare dupa nuvela lui Petru Vintil

Vultur 101 (1957)

Solda i f r uniform (1960)

Gen film: R zboi

Regia: Francisc Munteanu Cu: Liviu Ciulei, Colea R utu Gen film: R zboi

ecranizare dupa piesa "Zbor de noapte" de Nicolae T utu

ecranizare dupa "Mereu împreun " de Francisc Munteanu

Pistruiatul (1973)

Pistruiatul 1 - Evadatul (1986)

Regia: Francisc Munteanu Cu: Sergiu Nicolaescu, Costel B loiu Gen film: Aventuri

Regia: Francisc Munteanu Cu: Sergiu Nicolaescu, Costel B loiu Gen film: Aventuri

ecranizare dupa "Pistruiatul" de Francisc Munteanu

Prima serie a filmului "Pistruiatul", realizat dupa serialul TV cu acelasi nume din 1973.

Pistruiatul 2 - Ascunzi uri (1986)

Pistruiatul 3 - Insurectia (1986)

Regia: Francisc Munteanu Cu: Costel B loiu, Sergiu Nicolaescu Gen film: Aventuri

A doua serie a filmului "Pistruiatul", realizat dupa serialul TV cu acelasi nume din 1973.

Regia: Francisc Munteanu Cu: Costel B loiu, Sergiu Nicolaescu Gen film: Aventuri

Atreia si ultima serie a filmului "Pistruiatul", film realizat in 1986 dupa serialul TV cu acelasi nume din 1973.

92


Apoi s-a n scut 'Legenda'

R zboi în buc t rie (2001)

Regia: Andrei Blaier Cu: Gheorghe Burlea Gen film: Dram

Regia: Marius Th. Barna Cu: Imola Kezdi, Ovidiu Niculescu, Gheorghe Dinic Gen film: Dram , Dragoste

ecranizare dupa povestirea lui Constantin Stoiciu

ecranizare dupa o povestire din ciclul "Subomul" de Rasvan Popescu

(1969)

Femeia visurilor(2005)

Acas la tata (2012)

Regia: Dan Pi a Cu: Dan Condurache, R zvan Vasilescu, Adrian Pintea Gen film: Dram

Regia: Andrei Cohn Cu: Ioana Flora, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu

ecranizare dupa piesa de teatru "Acas la tata" de Mimi Br nescu

ecranizare dupa romanul "Femeia visurilor" de Rasvan Popescu

Agentul Straniu (1974)

Al patrulea stol (1978)

Regia: Savel Stiopul Cu: Florin Piersic, Violeta Andrei

Regia: Timotei Ursu Cu: Violeta Andrei, Ileana Stana Ionescu

ecranizare dupa piesa "Omul care i-a pierdut omenia” de Horia Lovinescu

ecranizare dup piesa "Jocul de-a vacan a” de Mihail Sebastian

Alexandra i infernul (1975)

Asediul (1970)

Regia: Iulian Mihu Cu: Violeta Andrei, Romeo Partenie

Regia: Mircea Mure an Cu: George Aurelian, Ilarion Ciobanu, Ion Bessoiu, Valeria Seciu

ecranizare dup romanul omonim al lui Lauren iu Fulga

ecranizare dup romanul "Puterea” de Corneliu Leu

Balul de sâmb t seara (1968)

Canarul i viscolul (1969)

Regia: Geo Saizescu Cu: Sebastian Papaiani, Mariella Petrescu Gen film: Comedie

Regia: Manole Marcus Cu: Mircea Albulescu, Jean Constantin Gen film: Dram

ecranizare dup schi a "Peron” de D.R. Popescu

ecranizare dup nuvela "Lupta cu somnul” de Ioan Grigorescu

Caravana cinematografic

Capul de zimbru (TV) (1996) Regia: Nicolae M rgineanu Cu: Andrei Finti, Dragos Pîslaru, Remus M rginean

(2009) Regia: Titus Muntean Cu: Mircea Diaconu Gen film: Dram ecranizare dupa nuvela "Caravana cinematografic " de Ioan Gro an

ecranizare dupa nuvela "Capul de zimbru" de Vasile Voiculescu

93


Casa din vis (1991)

Casa dintre câmpuri (1979)

Regia: Ioan C rm zan

Regia: Alexandru Tatos Cu: Mircea Daneliuc, Amza Pellea Gen film: Dram

ecranizare dupa nuvela "Ningea în B r gan” de F nu Neagu

ecranizare dupa romanul "Pre ul dragostei, al credin ei i al urii” de Corneliu Leu

Castelul condamna ilor (1969)

Celebrul 702 (1962)

Regia: Mihai Iacob Cu: Peter Paulhoffer, Victor Rebengiuc Gen film: Aventuri, Dram , R zboi

Regia: Mihai Iacob Cu: Jules Cazaban Gen film: Comedie

ecranizare dupa romanul omonim de Petru Vintil

ecranizare dupa piesa omonima de Alexandru Mirodan

Cercul magic (1975)

Clipa (1979)

Regia: David Reu Cu: Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Anghelescu Gen film: Ac iune, Crim

Regia: Gheorghe Vitanidis Cu: Violeta Andrei, Leopoldina B l nu , Sebastian Papaiani

ecranizare dup romanul omonim de Nicolae M rgeanu

ecranizare dup romanul omonim de Dinu S raru

A Farewell to Fools (2013)

Corigenta domnului profesor

Condamnat la via Regia: Bogdan Dreyer Cu: Gérard Depardieu, Harvey Keitel, Laura Morante, Bogdan Iancu Gen film: Comedie, Dram , R zboi ecranizare dupa nuvela "Moartea lui Ipu” de

(1966) Cu: Dem Radulescu, Puiu Calinescu Gen film: Comedie

ecranizare dup nuvela "Bivoli ele” de Ion D. Sârbu

Titus Popovici

Cursa (1975)

Dincolo de bariera (1965)

Regia: Mircea Daneliuc Cu: Constantin Diplan, Mircea Albulescu, Tora Vasilescu Gen film: Dram

ecranizare dupa piesa "Domni oara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu

ecranizare dupa nuvela "Doi b ie i i o fat ” de Petru Vintil

Dincolo de nisipuri (1974)

Doctorul Poenaru (1978)

Regia: Radu Gabrea Cu: Dan Nu u, Emil Botta, Gina Patrichi Gen film: Dram

Regia: Dinu T nase Cu: tefan Iordache, Victor Rebengiuc Gen film: Dram

ecranizare dup romanul "Îngerul a strigat” de F nu Neagu

ecranizare dup romanul omonim al lui Paul Georgescu

94


Domni oara Aurica (1985)

Dreptate în lan uri (1983)

Regia: erban Marinescu Cu: Marga Barbu Gen film: Dram

Regia: Dan Pi a Cu: Claudiu Bleon , Ana-Maria Calinescu Gen film: Dram

ecranizare dup povestirea omonima de Eugen Barbu

ecranizare dup monografia "Reabilitarea unui haiduc: Pantelimon” de Mihai Stoian

Drume în calea lupilor (1988)

Drumul câinilor (1991)

Regia: Constantin Vaeni Cu: George Alexandru, C t lina Musta Gen film: Dram , Istoric

Regia: Lauren iu Damian Cu: George Alexandru, Mircea Albulescu Gen film: Dram

ecranizare dup monografia "Moartea unui savant: N.Iorga” de Mihai Stoian

ecranizare dupa romanul "Drumul câinelui” de Ion L ncr njan

Drumuri în cump n (1979)

Exista joi? (1988)

Regia: Virgil Calotescu Cu: Costel Constantin, Mariana Calotescu, Mircea Albulescu Gen film: Dram

Regia: Adrian Petringenaru Cu: Diana Lupescu, Marina Procopie Gen film: Dram

ecranizare dupa romanul "Ultimul drum” de Ion Brad care reia personaje din "Ultima noapte a singur t ii"

Facerea lumii (1971)

ecranizare dup povestirea "O lumin ciudat " de Paul Everac + Al.G. Croitoru

Regia: Gheorghe Vitanidis Cu: Liviu Ciulei, Irina Petrescu, Colea R utu Gen film: Dram

ecranizare dupa romanul "Facerea lumii" de Eugen Barbu

95


96


SALUTUL PRE EDINTELUI UNIUNII CINEA TILOR DIN ROMÂNIA, CA O PREFA LA INI IATIVA NOASTR PENTRU O LARG DEZBATERE

¤¦ ² ¤ ¡ ¤¦¡ £¤ £¦¡£¶ £ ¡ Đ ¤¡¦ ¤ ¡ ထ £¤ ¨ ¤ ¦ ¤ ¤¶ Ô ¡ န

¦ ¦¤ ¦ Ô Đ¶ ²¤ ¤ ¤ ¡¤ ¤ ¡ ¡¶ Ô £ ¡ ¦ ¡¤ ¤ ¡ Ć ¨ ¡£န ¡

¦ Ô ¤ £¦¡£ ¤ ¡ ¡¶န ¦¨ ¶ £ ¤¶ ¡ ¶¤¡ Ć ¦ထ ¦ ¤ ¡ ¯ ¤ ¦ ဩ £¤ ¤¦ ¡ ဤန ¡ ¡ ¦ ¨ ¦ ¡ ¦ ဩ ¶ ¦¡ £ ² ¯¦¡ Đ ¡ဤ ¨ ¤ ¦ ¡ ¡ ¡ ¯ ¤ ¨ ¦ ¦ န ¤ ¡ ¦ ¡ ¤ ¤ ¤ ¦¨ ¶ Ć ¡ ¤ ¦ ¦ ¡ ² £ ¡¶ ဩ ¡ ¦ ¡ ဤန ¡ ¡ ¦ ²¡ ¦ ¦ £¤ ¤¶ ¶ ¤ Đ Ć ¡ ¡ ¦ Ô ¦ ဩ ¦ ¤ ¤¡¶ဤန ¦¨ ¦ န ¡¦¯¯ ဩ ¬ ¡¦ ¶ ¦Ć ¦ဤ ¨ ¤ထ ¡ ¡ Đ ¨ ¡Ć ¦ထ ¦ £¤ ¡ Ć £ ¤¡ ¨¶န

l ¬ ¡ ¦¤ ¤ ¦ န

¦ ¡¦ £¤ £ ¦¡ဓ ¡ ¯ ¡ ¤ ¡ ¡¶ £¤ Ć ¨ ¡¶ ² ¦ ¤ ¦ ¤¦¡¶န ¦¡ Đ ¦ ¡ Ć ¤ ¦ Ƥ ¡

97


PENTRU UN CENACLU PERMANENT AL IDEILOR DE ECRANIZARE

Unul dintre scopurile declarate ale acestui festival fiind încurajarea i proliferarea ecraniz rilor, ca i r spândirea unei cunoa teri în cinematografia mondial a subiectelor de valoroas originalitate pe care le ofer literatura român , dedic m aceste ultime pagini ale caietului nostru demersului academic pe care tindem de asemenea s -l realiz m prin acest festival: formarea, atât a unui repertoriu bogat cât i a unor profesioni ti ai filmului în domeniul ecraniz rilor, deziderat argumentat i prin rândurile semnate mai înainte de Profesorul Lauren iu Damian, ai c rui studen i au i participat la una dintre dezbateri. . Anul acesta începem cu câteva seminarii pe tema respectiv , prezentând aici tematica unuia dintre ele preg tit de conf. univ. dr. Vlad Leu împreun cu masteranzii i studen ii Alexandra Neac u, Nadina Ivanov i Sorin Gazi. i facem apel la confra ii no tri profesori ai facult ilor de art s vin cu alte asem n toare ini iative în a a fel încât, pân la gala final care va avea loc în toamn , dup itinerarea filmelor din concurs prin localit ile partenere Festivalului nostru, s putem organiza un cenaclu permanent pentru dezbaterea periodic a unor asemenea idei teoretice, al turi de cele concrete privind concep ii regizorale, de iluminare, scenografie, muzic i interpretare a subiectelor celor mai valoroase din literatura noastr clasic i contemporan i, în acela i timp, s prezent m cinea tilor noi apari ii literare. Cenaclul va pune în circula ie un caiet care va consemna asemenea subiecte i concep ii de ecranizare, în a a fel încât ele s ajung la cuno tin a produc torilor de film din ar i din lume, pentru a le prelua i a contribui la realizarea lor. 98


Vlad LEU

Pledoarie pentru ecranizare -ca tem de dezbatere pentru un work-shop –

Motto: Prin firescul atrac iei umane c tre povestire, marile popula ii de spectatori nu au nevoie s fie formate din oameni cul i pentru a gusta i în elege ecranizarea cinematografic . Ea se dovede te a fi un gen foarte popular, de mare audien i cu mare ecou la publicul cel mai larg. În plus, prin ea, acest public ajunge s - i fac o anumit cultur , mult mai util i mai umanist decât cea a manelelor.

Povestea destinelor frânte, a aspira iilor blocate, deturnate, tr date, inversate, deviate, sau a unor deveniri umane structural modificate de destin, de împrejur ri istorice, de calamit i privite mecanic sau ca o furie a zeilor, de dizloc ri i de urgii fie naturale, fie aduse de om contra semenului, constituie un capitol bogat în literatura lumii. Subiectele pe aceast tem se repet , se multiplic i cap t noi fa ete înc de la începuturile epicului i teatrului grec, în care raportul om-destin domina întreaga alegorie. Iar emo ia artistic tr it pe aceast tem a continuat într-un asemenea crescendo, încât uneltele poetice i dramaturgice s-au perfec ionat tot timpul, cinematograful nou ap rut ne trebuind decât s li se dedice g sind forma sa specific de a se exprima. Astfel, putem spune c , profitând de aceast bogat experien a artelor mai vechi ( i pornind de la ea), mai scurta istorie a filmului consemneaz experimentarea cu mijloace proprii a tuturor cunoscutelor stiluri i modalit i de abordare în determinarea biografiei personajului sau personajelor respective. Ca i a structur rii dramaturgice, a ocurilor i tr irilor intense provocate de dramatismul muta iilor, a analizei psihologice prin joc, prin lumin , prin ritmul

imaginii, a altor efecte specifice complexit ii exprim rii prin film, în privin a modific rilor i devenirilor psihice, comportamentale sau caracterologice ale personajelor nou create în contextul experien elor recente ale istoriei omenirii, sau preluate din literatura clasic . La fel, sau poate i mai intens în ecraniz ri, unde arta nou , bazat pe tehnici noi, urmeaz firul modalit ilor clasice de exprimare a dramei, îmbog indu-se prin el. i, astfel, putem începe a vorbi despre o anumit art în ceea ce prive te ecranizarea; despre un anume mod artistic în a urm ri asemenea destine cunoscute din literatur . Prin aceasta, filmul devine fie complementar operei literare, atunci când se rezum la o minu ioas ilustrare a ei, fie ajunge a dep i opera literar în celebritate, atunci când ecranizatorul - care i a a e sigur ast zi pe un public mai numeros - g se te mijloace de exprimare superioare, mai penetrante i mai semnificative decât în arta scriitorului. Meritul unei asemenea arte const în faptul c , f r a schimba sensurile conferite i consemnate de scriitur , ea î i face onesta datorie de a le aprofunda respectându-le dar, în acela i timp, e con tient i de dreptul la imagina ie proprie, inovând i perfec ionându- i mijloacele specifice de exprimare. Pentru c , în

99


vreme ce cinefilia are caracter general sau, cel mult, se împarte pe categorii de gusturi, atunci când e vorba de apeten a publicului de film care întâmpin noile produc ii, în cazul ecraniz rii avem de-a face cu cel pu in trei distincte categorii de public: Una care prive te filmul ca atare, pentru ca abia apoi s afle c subiectul provine dintr-o carte i, pentru care, titlul respectiv, chiar dac este comun, va conduce întotdeauna înspre ce a v zut pe ecran („Ai citit Ana Karenina?”... „Nu, dar am v zut filmul, când se arunc în fa a locomotivei...” – zice Corneliu Leu despre candoarea acestui public d ruit, dar incult); alta care, tr ind primele emo ii la lectur , ca degust tor de literatur , vine la cinema ca s vad cum a fost ecranizat subiectul pe care el îl cunoa te i care sunt emo iile în plus, sau în aprofundare, produse de mi carea pe ecran; iar o a treia, dedicat atât literaturii cât i fimului, venind s vad cum i cu ce mijloace, un regizor preferat sau apreciat, traduce arta unui cunoscut scriitor a c rui oper se impune prin bogata ei carier literar . Subliniez aceasta, pentru c emula ia e mare; mai mare decât cea pe un subiect de scenariu care, de obicei, oricât de înalt art ar reprezenta el, are parametri mai mici decât complexitatea operelor care se impun în literatur (cam ca ai nuvelei fa de roman). În aceste cazuri, filmul se bazeaz uneori pe un subiect de anvergur mai mic , alteori acest subiect provine chiar din direc iile date de c ut rile cinematografice ale regizorilor i, prin aten ia fa de detalile decupate, neglijeaz adâncimile psihologice ale pove tii, sau abordeaz teme mai u oare, ne mai având destul înc rc tur dramaturgic . În vreme ce ecranizarea, pornind de obicei de la bine cunoscute opere ample, sau chiar de la opere de mai mic întindere, dar cu consacrat adâncime psihologic , îl ambi ioneaz pe regizor i îi stimuleaz pe colaboratorii s i principali s g seasc mereu i mereu noi modalit i de exprimare a unor st ri, momente, medii ambientale, sau metafore reprezentând personaje deja impuse în con tiin a public i o

factologie bine cunoscut din literatur . A a ajungem în stadiul de ast zi, când putem spune c uneltele de traducere imagistic au experimente bogate de folosire. Pentru c , aceast pledoarie pentru nivelul superior în palierele realiz rilor cinematografice la care se situeaz ecranizarea precum i mai marea ans de d inuire în timp pe baza unor subiecte de dou ori prelucrate artistic: odat de scriitor i de imagina ia cu care au fost abordate de cititorii acestuia i, înc o dat , de realizatorul filmului i de în elegerea efectelor artistice specifice produse i dirijate c tre un public i mai larg - se bazeaz pe înc rc tura artistic dubl pe care o cap t ecranizarea: în primul rând prin temeinicia unui subiect major, verificat deja în circula ia public i, în al doilea rând, prin imagina ia creatoare a unei întregi echipe artistice care, realizând ecranizarea, aduce contribu ii artistice noi la expunerea i interpretarea subiectului. Iau un exemplu privind oricare dintre peliculele care pornesc de la „Marile speran e” –subiectul dikensian ve nic provocator de ecraniz ri (prima i cea mai celebr , a lui David Lean în 1946, dar a c rei rapid notorietate nu a împiedicat ci, dimpotriv , a îndemnat înc zece regizori i produc tori s se încumete a face înc zece ecraniz ri ale romanului în ultimii 50 de ani): Analizând decupajele fiec reia dintre acestea, vom g si zeci de modalit i de exprimare filmic ale aceluia paragraf, moment sau episod descris în cuvintele c r ii. Dovad c o crea ie artistic valoroas provoac altele, iar imagina ia artistic dintr-un domeniu, stimuleaz alte imagina ii, pe alte direc ii artistice. Ceea ce demonstreaz c , o puternic tr ire artistic poate fi exprimat în mai multe moduri; i numai faptul c autorul e mai st pân pe un mijloc decât pe altul, îl face s se exprime literar, teatral, cinematografic, putând ajunge cu aceast enumerare la abstrac iunile muzicii sau ale baletului. Din acest punct de vedere, pornind de la marele succes cinematografic al operei dikensiene, care a continuat cu Oliwer Twist, cu David

100


Copperfield, cu Nicholas Nickelby putem afirma c sentimentul nara iunii filmice a existat la autori înc dinainte de a se fi descoperit mijloacele tehnice prin care ea se poate realiza. Iar unul dintre subiectele perseverent încercate, este tocmai acela al confrunt rii fiin ei umane cu destinul sau, cum spuneam mai înainte: al devenirii umane care pare a porni într-o alt direc ie decât cea a destinului, ceea ce conduce la convulsii dramatice în care persoana uman î i pune probleme existen iale i trage concluzii filosofice asupra vie ii tocmai constatându- i modific rile structurale impuse de destin. De fapt, asta m-a i f cut ca, pomenind aici de enorma cantitate de „cinematografism” con inut de romanele lui Charles Dickens ( i care, imediat ce au ap rut tehnici noi în arta filmului, i-a dovedit virtu ile în valorificarea acestora) s nu m refer la întreag lui oper , ale c rei titluri cred c , la ora de fa , sunt reprezentate toate prin transpuneri cinematografice; ci doar la cele legate direct de raportul personaj-destin care cap t conota ii istorico-sociale dintre cele mai pregnante i mai gr itoare. Bine în eles c aici este i meritul redutabilei cinematografii britanice care- i dovede te în permanen m iestria reconstituirilor de epoc . i nu la acel mod rigid-tehnicist de a pune în valoare dot rile studiourilor, cum ne-am obi nuit în filmele de serie hollywoodian , sau cele istorice în care s-a specializat, mai mult prin amploare decât prin profunzime Cinecitta i, într-o perioad , chiar i studiourile noastre de la Buftea. Ci la un mod mereu stimulativcreator, tiind s g seasc rezonan ele epocii atât în minu iozitatea reconstituirii ambientale, cât i în adaptarea figurilor actorice ti, prin însu i aportul stilului de joc al actorului englez la sugerarea specificului de epoc . Aceast performan presupune s ai regizori cu personalitate artistic deosebit care s - i imprime aportul creator pe specificitatea unei cinematografii, i nu autori de remake-uri care imit marile crea ii, performând cel mult din

punct de vedere tehnic i diminuând astfel specificul multor cinematografii na ionale, chiar dac vin cu sute de produc ii comerciale anual. Pentru c , în cinematograful de calitate (iar literatura bun este una dintre garan iile acestei calit i), chiar i când e vorba de remake-uri, ele sunt f cute din nevoia de a veni cu alte mijloace de exprimare în desf urarea aceluia subiect, deci asigurând un crescendo i o evolu ie pozitiv , cu alte cuvinte o aprofundare a ecraniz rii, sau o demonstra ie c piesa literar respectiv poate fi abordat i din alte unghiuri, cu alte mijloace de expresie. Cele zece ecraniz ri pe care le-am pomenit ca urmând memorabilului film din 1946 al lui David Lean, demonstreaz tocmai aceasta. O analiz comparatist poate extrage i pune în eviden acele zeci de contribu ii noi ale modului de a relata fapte cunoscute sau a le repovesti abordându-le dintr-un alt unghi. i a putea spune c acea tiin a reconstituirii atmosferei de epoc , despre care vorbeam mai înainte, evolueaz i ea de vreme ce, reconstituirea aceleia i epoci realizat într-o anume perioad , nu este asem n toare celei realizate într-o produc ie mai târzie, din alt perioad . Dar ambele sunt credibile, demonstrând autenticitatea tr irii pe care ne-o produce arta regizoral respectiv . Cu alte cuvinte, ca s -mi permit o butad , constat m c tocmai reconstituirea de epoc este alta de la epoc la epoc . În vreme ce, în cinematograful tehnicizat comercial, se inventeaz subiecte, uneori sub iri i cu naivit i în asocierea faptelor, numai pentru lungirea ac iunilor care se pot desf ura în decorurile odat f cute. Dar, s revenim la Dikens i la semnifica iile romanelor sale pentru arta care înc nu se definise în momentul apari iei lor: Unele dintre binecunoscutele lui romane au fost, la acea epoc în care nu exista cinematograful, dramatizate ( i nu ecranizate), pentru a fi prezentate pe scen , publicului de teatru. Dar nici una dintre dramatiz ri nu a avut efectul marilor ecraniz ri care s-au produs mai târziu.

101


De ce? Aici e vorba de libert ile romanului a c rui scriitur c l tore te necontenit în timp, în spa iu i chiar în interiorul personajelor prin tr irile lor. E un mod mult mai larg de ac iune i de schimbare a unghiurilor ei, decât permite cadrul rigid al scenei. Din acest motiv, chiar, teatrul clasic avea rigorile lui, cu unitatea de ac iune, timp i spa iu, pentru ca totul s se petreac în acel „Pat al lui Procust” al scenei. Numai dup inventarea cinematografului, romanul a putut trece cu adev rat de la cititor la spectatorul care se duce în sala de teatru laolalt cu mul i al ii i tr ie te întâmpl rile altfel decât la lectura intim . El e legat de cinematograf prin mobilitatea cadrelor pe care o aduce acesta, iar ac iunea lui se poate exprima f r rezerve doar filmic. În vreme ce încorsetarea teatral îl limiteaz . Deci, hai s ne gândim la acel Dikens care, de fapt, avant la lettre, demonstra în urm rirea destinelor create de el cum se simte nervul unui scenariu bun i cum nara iunea se constiutuie ca o mi care în imagine ale c rei simboluri i semnifica ii, chiar dac nu sunt urm rite i dirijate din spatele camerei de luat vederi, sunt indicate personajelor de roman de c tre autorul lor care nu are la dispozi ie decât cerneala i hârtia. Purtarea personajelor sale prin atâtea i atâtea medii i lumi diferite, prin atâtea decoruri i printre atâtea alte personaje nu poate fi realizat decât prin t ietura scurt a filmului i prin mutarea obiectivului. El scria cinematografic, dar nu avea nici obiectiv, nici pelicul , ci scria cu cerneal pe hârtie. Atât. La fel cum, mai târziu, prin evolu ia tehnicilor, de pe scaunul s u pe care scrie „regizor”, autorul filmului îndrum prin portavoce jocul actoricesc, „scriind” nu cu cerneal , ci cu îngem n ri de expresie i joc actoricesc, ceea ce autorul literat îngem na doar din rezonan ele inedite pe care le g sea cuvintelor. i pentru a ne opri aici dintr-un excurs prea larg, care ne-ar putea purta prin toate literaturile lumii, tocmai în leg tur cu aceste literaturi i cu modul în care sunt i pot fi ele puse în valoare prin film, men ion m numai constatarea c , prin proba

tuturor peliculelor existente pân în prezent, îl putem defini pe Charles Dickens drept cap de serie al unei categorii de autori care, în proza lor, cu mijloacele specifice romanului, descriu de fapt filmul pe care i-l imagineaz pe temeiul destinului personajelor lor. În ajutorul i spre des vâr irea acestei categorii de scriitori, se configureaz fericita categorie de arti ti consacra i ca regizori ai ecraniz rilor, ei reprezentând - a a cum scria într-un articol chiar autorul prozei ale c rei tenta ii cinematografice le analiz m aici – „ creatorul profesionist de film, st pân pe mijloacele sale i renun ând la veleitatea de a fi autor total, punându- i arta în slujba unui subiect mai mic, dar care i se pare grozav numai fiindc apar ine imagina iei sale, poate trage mari foloase punându- i arta în slujba unui subiect temeinic, bine verificat ca valoare literar i comunicare de idei majore c tre public. i a îndr zni s spun c , acest rol de „traduc tor” al unei literaturi bine închegate, în limbajul preferat al num rului mare de spectatori pe care îi are filmul– mult mai mare, ast zi, decât cel al cititorilor sau al degust torilor oric rei alte arte – nu diminueaz ci, dimpotriv , poten eaz recunoa terea calit ilor de autor în arta regizoral . Din p cate, multe filme realizate cu tehnici bune i chiar cu inven ie de excelen în expresia artistic cinematografic , pierd din ecou, dac nu cumva r mân chiar f r el, circumscriindu-se doar aprecierilor unor speciali ti care-l evalueaz profesional la festivaluri, dar nu au efect în materie de emo ie produs marelui public, tocmai din pricina sub irimii faptelor narate, a unei anumite neîndemân ri literare de a pune accente majore pe un subiect minor. Ceea ce alung publicul de la adev ratul cinema spre distrac ia inferioar cu filme de ac iune ce-l in încordat, chiar dac sunt f cute dup re eta b t ilor i urm ririlor care, fie c au happy end, fie final deschis ( i asta, doar pentru c trebuie s se termine într-un fel) sunt, în fond, lipsite de finalitate. Or, dac el tot vrea încordare, nu e mai bine s -l ii încordat

102


pe o tem major , a c rei atrac ie s-a verificat în planul lecturii?Ca s nu mai vorbim despre aportul de valori educative, atât de necesar tocmai unui asemenea public de condi ie frivol ! Sigur c asta presupune i o cultur literar foarte temeinic , o voin scormonitoare, atât a regizorului i produc torului cât i a mecenatului cultural-na ional care sus ine industria cinematografic ; dar a descoperi i pune în valoare subiecte care se pot amplifica prin film c p tând prestigiu în circula ia interna ional , este calea cea mai temeinic pentru a evita dec derea cinematografului în loasir de ieftin spe . Sau, cu un termen mai de actualitate: manelizarea lui prin produc ia debordant care caracterizeaz câteva cinematografii din lumea contemporan pe care nu vreau s le numesc i nici s folosesc scara valoric de „lumi” la care oblig realismul aprecierilor economico-sociale.” Trecând acum la alte exemple de cinematografii care au cultivat ecranizarea sau, în bun m sur , chiar s-au realizat i s-au impus prin ecraniz ri, oricum am lua lucrurile, distinsa personalitate a celei franceze oblig cel mai mult. Pentru c , pornind de la acea celebr dat de 28 decembrie 1895 a primei proiec ii prin care fra ii Lumiere inaugureaz cinematograful, ea devine regina darnic a acestei arte alimentând vreme de un sfert de veac omenirea cu filme. i tot ea, pentru a trece de la experimentul i, cel mult divertismentul de cafenea, care a caracterizat primii ani ai acestui nou spectacol, la pelicule de întindere în care s se spun o poveste coerent , a ajuns prima la conceptul de „ecranizare”. Era firesc pentru o cultur care produsese una dintre importantele literaturi ale lumii. La nici zece ani de la apari ia noii arte, în 1903, „Cei trei mu chetari” deveneau primele personaje de roman a c ror poveste prindea imagine în film iar, dup ce la „Gaumont”, Louis Feuillade l-a ecranizat i pe „Fantomas”, pân la începerea primului r zboi mondial, celebritatea i înt ietatea tot mondial a cinematografiei franceze s-a bazat pe

subiectele marii ei literaturi. A îndr zni chiar mai mult, s m refer la filmele f r preten ie de unicat, cele de aventur i policierele, adic produc ia de serie a unei cinematografii, cele care, începând de la Hollywood i pân la cea mai modest industrie a filmului se fac dup re et i pe baz de interpret harismatic. A îndr zni s spun c i acestea, în produc ia francez au amprenta umorului i spiritualului galic, pus de mult vreme în eviden prin literatur i prin „Comedia francez ”. Pentru c , performan a valorii literare, cu ac iunea pus pe glume i dialog spumos, în acele serii de aventur i comedie care au devenit populare valorificând un Bourvil, un Fernandel, un De Funes, pân la contemporanul nostru Depardieu, dau acestora superioritate i personalitate fa de produc ii care, la al ii, bazându-se chiar pe mai tensionate ac iuni i mai mari emo ii ocante ale genului, r mân, totu i, la stadiul de film comercial. Iar dac ne gândim la faptul c , atunci când cinematografia american ajunge la ecraniz ri, una dintre primele o constituie „Mizerabilii” lui J. Stuart Blankton din 1909, în vreme ce, prin produc ia de la Hollywood din 1916, „Cei trei muschetari” vorbesc engleze te, în elegem c i peste ocean chiar, filmul de inut avea nevoie de contribu ia lui Victor Hugo i Alexandre Dumas. În acest mod Hollywoodul, bazat pe anvergur industrial , pe tehnici modernizate i pe pre uri concuren iale, i-a dep it cu mult pe Gaumont i Paté , cu palatele lor ridicate din produc ia de filme, dep indu-le performan a; iar cinematograful francez a intrat într-un con de umbr . Rena terea creatoare i revenirea vertiginoas în ring, dup mai bine de cincisprezece ani, prin acea „Grande illusion” a lui Jean Renoir, este reprezentat pân ast zi tot prin rafinamentul unor ecraniz ri trecând cu glorie artistic de la Balzac la Flaubert la Proust i la Camus. Rafinament r sfrânt i asupra produc iilor de serie despre care am vorbit, prin condimentarea lor cu spiritul galic al literaturii franceze.

103


Dar, pentru a nu mai fi nevoie de comentarii pe aceast tem , oricine î i poate face o p rere proprie despre performan a i prioritatea ideii de ecranizare pe care o reprezint cinematograful francez, numai calculând, atât convingerea creatorilor în reu ita artistic i posibilitatea de inova ie, cât i cea a produc torilor în reu ita financiar , la simpla în iruire a unei liste complete a ecraniz rilor dup cele dou titluri despre care am vorbit: Astfel, romanul „Cei trei muschetari”, cu prima ecranizare în 1903, mai are dou franceze în 1911 i 1914, una american în 1916 i alta (cea celebr , cu Douglas Fairbanks, amplificat i prin ac iunea din „Dup dou zeci de ani”) în 1921, înc dou fran uze ti în 1933 i 1935, iar i una american , cu Don Ameche i Fra ii Ritz în 1939 i alta francez cu Georges Marchal i Bourvil în1953, continuând cu altele în 1961, 1969, 1973, 1974, 1978, 1993, 2001, 2011, plus apte seriale de televiziune i apte continu ri de subiect de genul „Omul cu masca de fier”, „Întoarcerea muscehetarilor”, „Femeia muschetar”. Iar „Mizerabilii” se bucur de urm toarea filmografie: în1909- un film american regizat de J. Stuart Blackton, în 1917- un film american regizat de Frank Lloyd, în 1925 - un film francez regizat de Henri Fescourt, în 1934 - un film francez regizat de Raymond Bernard, în 1935 - un film american regizat de Richard Boleslawski, în 1948 un film italian regizat de Riccardo Freda, în 1952 un film american regizat de Lewis Milestone, în 1958 - un film francez regizat de Jean-Paul Le Chanois, în 1978 - un film TV american regizat de Glenn Jordan, în 1982 - un film francez regizat de Robert Hossein, în 1992 - un serial de anima ie francez, în 1995 - un film francez regizat de Claude Lelouch, în 1998 - un film american regizat de Bille August, cu Liam Neeson i Geoffrey Rush, în 2000 - un miniserial de televiziune din dou p r i, cu Gérard Depardieu i John Malkovich, regizat de Josée Dayan, în 2012 - un film adaptat dup musicalul regizat de Tom Hooper, cu Hugh Jackman, Russell

Crowe i Anne Hathaway, la acestea ad ugându-se adaptarea radio f cut în 1937 de Orson Wells i o adaptare manga japonez din 2007. Propun spre calcul i medita ie aceast împ timit perseveren de a reexprima, demonstrând valoarea peren a subiectelor luate din literatur i adaptarea lor la ilustrarea prin viziuni artistice cu tehnici noi i trec la cei care, fiind la concuren de s pt mâni cu francezii în ceea ce prive te na terea celei de a aptea arte, tot prin ecraniz ri au reu it. Mai ales, au reu it s salte peste filmule ele distractive de cafe- antan, s dep easc handicapul (care vom vedea cât de grav este) momentelor istorice de politizare a artei, de degradare a ei prin subiecte minore, partizane i propagandistice, de diminuare a sensurilor ei artistice prin tentativa de gonflare a celor politice. Este vorba de cinematografia german , care î i revendic întâietatea, datând începerea proiec iilor de film ri scurte în cafenelele Berlinului, cu câteva s pt mâni înainte de acel decembrie 1895 când le-au prezentat Fra ii Lumiere pe ale lor, precum i o concomiten în inventarea aparaturii de filmare. inând seama de perseveren a inventicii germane, pesemne c o doz de adev r exist pe plan tehnic, pentru c în Germania au func ionat acele „kintopps” – cafenelele unde, în maniera fotografiilor playboy de ast zi, circulau filmule e cu dansatoare care- i dezveleau jarteaua sau corsetul i alte asemenea film ri ieftin distractive. F cute cu meticulozitate, pân la limitele pudibondismului burghez, ele au proliferat în omenire pân la pornografiile de ast zi, pe care meticulozitatea german le avantajeaz prin acea descriere cu termenul consacrat de „concupiscen ”. Dar asta nu înseamn c în Germania s-a mers înainte i pe planul ingeniozit ii artistice care galopa ca s dep easc scurt( i ultrascurt)-metrajul. Or, tocmai în acest plan s-ar fi putut progresa dac s-ar fi f cut apel la bogatele povestiri nem e ti, sau la romanul bine consacrat chiar în german

104


drept „Bildungsroman”. Prima ecranizare apare astfel în 1913 când Paul Wegener porne te, nu de la literatura german , ci de la Edgar Allan Poe realizând „Studentul de la Praga”; iar apoi, cu toate c produc ia cre te, contribu ia artistic , nu: Intrându-se în r zboi, finan area militar ( i, desigur, militarist-german ) a tehnicii descoper avantajele filmului pentru propagand i stimulare a dârzeniei agresive, arta filmului completând generos muzica ce face asta prin mar ul bine sacadat. A a c nici filmul n-a c p tat dimensiunile operei, sau ale simfonismului ci, folosit practic, a r mas la stadiul de mar . O asemenea situa ie m îndeamn spre înc o divaga ie a acestui comentariu divagat, pornind de la ideea c , deci, i pe atunci produc ia putea cre te f r a l sa alte urme decât cele tehnice. A crescut mult, dar nu cu titluri de referin , în 1920 fiind vorba de 600 de lung metraje pe an, când Fran a abia atinsese cifra de 120. Ca i în ziua de ast zi, îns , circula ia, atrac ia artistic i nu num rul filmelor pe care le bagi pe gât, sau le comercializezi la analfabe i profitând de dorin a lor de a vedea ceea ce nu pot citi, conteaz . Pentru c , i în ce prive te produc ia contemporan , în vreme ce marile cinematografii se mul umesc constant cu 200300 de lung metraje pe an, dintre care nu mai mult de 30-40 pot fi considerate a face diferen a dintre calit ile artistice i cerin ele generale ale me te ugului spectacolului, cele de lumea a doua, sau a treia, se tot extind în acele titluri realizate cu sutele, dar satisf când tot mai mult produc ii care folosesc la îndobitocirea consumerist a popula iilor inculte. Parc multiplicându-se mereu prin sciziparitate, ca organismele de la nivelul de inferioritate a sc rii biologice, aceste film ri cu cântecele i b t i din care nu po i selecta câteva care s duc înainte arta cinematografului, caracterizeaz „progresul” unor cinematografii na ionale în care arta e la p mânt i numai num rul titlurilor comercializate la televiziuni i s li de mahala conteaz . Din p cate, îns , lumea fiind a a cum e, adic în continu

degradare intelectual prin stimularea comercial a unor categorii de popula ie dispuse s se distreze facil, iar televiziunile fiind i ele cum e lumea din care provin i pe care o influen eaz , au început i aceste subproduc ii s aib circula ie, „manelizând” spectacolul cinematografic, cum citam mai înainte. În condi iile digitaliz rii care bag pe gât produse pe cât de ieftine pe atât de atractive pentru pentru cei care odat puteau fi cump ra i cu pietre colorate, a îndr zni s spun c mai mul i oameni stau în jurul televizoarelor decât sub un acoperi , frigiderul i telefonul mobil fiind mai la îndemân decât o cas cu pere i adev ra i; iar, în loc de colarizare, ace tia fiind mul umi i dac sunt l sa i s se distreze cu film ri (c nu pot fi numite filme) în care li se cânt ceva, povestea de amor e doar un pretext sexual, iar motiva ia intrigii ne având alt scop decât de a oferi ceva b t i i câte o urm rire poli ist . Dar totul, în condi ii de culoare i luminozitate excep ional , de cert perfec ionare a sonorului, de succese i facilit i deosebite în captarea imaginii i-n u urin a montajului, de ingeniozit i nea teptate în realizarea decorurilor i a film rilor combinate. Mari studiouri, precum acea impertinen de a modifica doar cu o liter numele Hollywoodului, dar i altele, plasate în paradisuri fiscale ca rod i resurs a acelui gen de finan e, dispun de echipamente ultraperformante i utilizeaz tehnicieni buni, care nu vor avea nici o dat fericirea s apar pe un generic ca lumea. Citez iar i, chiar din autorul pe care-l coment m în aceste pagini: „...realizate la înalta performan tehnic a unor furnizori de echipamente care le sus in subcultura, aceste filme care, la noi, rulau cel mult în cinematografe din cartierele r u famate, sunt oferite ast zi în prim plan de televiziuni darnice cu imbecilizarea popula iei. Este o presiune de generalizare a gustului i nivelului de cultur interlop, chiar dac guvernele rilor de unde vin aceste l crimoase abjec ii, se laud c au o industrie cinematografic care a ajuns s produc mult

105


mai mult decât cele din culturile consacrate. i astfel apare dec derea. Pentru c era o vreme în care, cu acceptul lui De Gaulle, numai un Malraux o putea omagia pe Brigitte Bardot spunând c ea aduce la produsul intern brut al Fran ei mai mult decât întreprinderile Saint Gobain, din vechea tradi ie în industria de sticl rie. În vreme ce ast zi, orice fost mafiot ajuns pre edinte într-o ar bananier , î i poate omagia la fel stripteuza cu care tr ie te sus inând-o în industria de film, de vreme ce televiziuni din ri cu preten ii culturale cum e a noastr (dar nici cu altele nu mi-e ru ine), cump r , pentru programele cu care- i degradeaz intelectual publicul, deteriorând chiar, în mod permenent, conceptul de „cultur na ional ”, lamentabilele produc ii în care ea se dezbrac . Face asta din propria-i ra iune plutonierul comandant de gheril ajuns om politic cu preten ii la ONU, sau anumite cercuri r uvoitoare la adresa culturilor na ionale în eleg c asta e globalizarea?!... Pentru c exist o ocult care se ocup i cu picuratul în televiziunile noastre a otr vii cu care degradeaz mental popula iile destinate de ei a le fi consumatori, dar i cu umilirea unor asemenea efi de state i de guverne ale c ror amante mimeaz în patul din scenografia filmului ceea ce, în fapt, se petrece (vezi bine) numai în intimit ile cu ei.”... Am insistat mai mult asupra acestui aspect pus în eviden de evolu ia chiar i a unei cinematografii redutabile, cum este cea german , tocmai pentru a sublinia perenitatea peliculelor preluând subiectele majore din literatur i inconsisten a produc iilor, oricât de numeroase, dar supuse altor scopuri: de la comercial la propagand . Exemplu acesta îl confirm destinul realizat sau ratat al multor altor cinematografii din lume pe care le men ionez în grup, drept cele afirmate mai ales dup al doilea r zboi mondial. Acestea au avut norocul s cad sau în zona propagandei, sau în zona subproduc iilor de televiziune comercial i, dac pot fi men ionate cu ceva, atunci tot ecraniz rile din literatura na ional le

reprezint . Revenind la cinematografia german cu produc iile ei mari dar sacrificate (ca dovad uitarea de ast zi a celor mai multe dintre titlurile celor 600 produse anual pân la revirimentul postbelic) ajungem în anii 20 când acea necesar resurec ie a creatorilor de art se realizeaz tot prin modul cum ei ajung la valorificarea operei literare. Pe acest fond apare un puternic curent artistic: Expresionismul german, prin care se produce o reabilitarea estetic a c ut rilor care conduc spre literatur , a a cum c ut rile tehnice conduc spre filmul sonor. Reprezentând un grup mai mare de realizatori, F.W. Murnau cu „Nosferatum” i Fritz Lang cu al s u „Niebelungen” in pasul, din punct de vedere artistic, acelor performan e tehnice în care exceleaz spiritul german, contribu iile fiind esen iale în ceea ce prive te c utarea simbolurilor punerii în scen , valorile incalculabile ale sonoriz rii, mi carea aparatului de filmat care dep e te ba, chiar a îndr zni s spun c revolu ioneaz condi iile camerei fixe, inventarea peliculei „Agfacolor”. Progresele artistice i tehnice se intercondi ioneaz ; expresionismul, care- i propune s dep easc ilustrarea plat a ac iunii, folosind pentru incursiuni psihologice i efecte- oc de tr ire artistic a lor, celelate efecte : cele experimentate de noile tehnici. Mân în mân , aceste c ut ri de efecte pe plan artistic i pe plan tehnic progreseaz c utând semnifica ii dramaturgice în iluminat, în scenografie, în mi c rile camerei i în schimb rile de obiective. i, astfel, jocul de lumini i umbre, sonoriz rile, deform rile optice devin mijloace artistice pentru a înf i a st rile, muta iile i procesele de con tiin din evolu ia personajelor. Ba chiar, unele st ri care înainte nu puteau fi subliniate decât strict teatral, prin jocul actoricesc în fa a camerei fixe, cum ar fi exaltarea, halucina iile, dedublarea, efectele groazei i alte accente de deformare psihic ce apar in tocmai „goticului german” din teatrul de la sfâr itul secolului al nou zprezecelea, î i g sesc rezolvarea prin

106


mjloace optice i de iluminat. Considerat de unii doar un curent experimental de scurt durat , expresionismul german are meritul de a fi conjugat mai bine progresele în arta imaginii cinematografice cu cele ale unei regii dezinhibate de condi ia static a teatrului. Pentru c teatrul, a a cum am spus, prin rigoarea clasic a unit ii de ac iune de loc i de timp, nu avea deschidere înspre posibilit ile scriitorului de romane, care- i poart personajele cum vrea i unde vrea, intrând i-n analiza psihologic a actelor sale con tiente sau incon tiente, permi ându- i i divaga ii în spa iu sau în timp. Fapt pentru care putem spune c aceste c ut ri de abia, rezolv aducerea ac iunii romane ti în spa iul spectacolului urm rit de spectatorul care prive te tr ind faptele în sala de spectacol i al turi de interpre i, în loc s citeasc i s - i imagineze totul în singur tatea lecturii. Astfel, cinematografia german î i aduce contribu ia prin filmul mut de groaz început de Wegener în deceniul al doilea i devenit film expresionist de groaz sau de fantezie în deceniul urm tor, prin Friedrich Wilhelm Murnau i Fritz Lang. Cu acesta din urm , care pleac în America, începe exportul experimentului german care, peste înc un deceniu, cu Josepf von Sternberg i Bertold Brecht, chiar c se încheie, industria cinematografic intrând în slujba propagandei fasciste. Dându-ne seama azi c , dintr-o puzderie de produc ii, r mân valabile doar asemenea titluri, acest fapt confirm o dat în plus ideea de perenitate prin literatura consacrat ; fiindc marea produc ie de filme ulterioare realizate de concernul i studiourile UFA, sunt caduce tocmai prin amprenta propagandistic a momentului în care s-au realizat. Avem a adar, în 1913, „Studentul de la Praga sau Tocmeala cu diavolul” de Paul Wegener cu el însu i în rolul principal, al turi de John Gottovt, Grete Berger, Lyda Salmonova, Lothar Korner , Fritz Weidemann, imaginea sau „cinematografia” cum i se spunea pe atunci,

apar inând lui Guido Seer. Film mut de 85 de minute, dar având muzica compus special de George Weiss; i care, ca i-n exemplul cu celelate ecraniz ri celebre din filmul francez, are parte de remake-uri prin noi produc ii în 1926, în 1935 i în 2004. Tot Paul Wegener i tot rezervându- i sie i rolul principal, realizeaz în 1915 pelicula de 60 de minute „Golem” o ecranizare dup clasica legend iudee a Golemului, regizând-o împreun cu Henrich Galeen care joac i el al turi de Rudolf Blumer, Carl Ebert, Lyda Salmonova. Acest prim episod continu în 1917 cu „Golemul i dansatoarea” i în 1920 cu „ Cum a ajuns golemul pe lume”. În 1922, când Murnau realizeaz „Nosferatum” cu Max Schreck, Gustav von Wangenheim i Greta Schröder în rolurile principale, din vechea echip r mâne doar Henrich Galeen care scrie adaptarea dup romanul „Dracula” al lui Bram Stocker, f r s aib , îns , autorizarea pentru aceasta. i, astfel, în privin a ecraniz rilor mai apare o problem de viitor în toat cinematografia – aceea a drepturilor de autor. Imaginea (subliniez faptul c afi ele începuturilor numeau aceast profesie, spre gloria ei: „Cinematography”) acestei pelicule de 94 de minute e semnat de Gunter Krampfh i Fritz Arno Wagner, iar muzica lui Hans Erdmann înso e te produc ia – una dintre ultimele ale filmului de groaz mut i expresionist. Pentru c ajungem astfel la filmul mut de fantezie pe care, în 1924, Fritz Lang îl face, în sfâr it, pe un subiect preluat din literatura german : „Die Nibelungen: Siegfried”. Aceasta este doar prima parte a ecraniz rii, pe cea de a doua: „Die Nibelungen: Kriemhild's Revenge”, regizorul austriac o continu în 1928 în Statele Unite unde poate procesa i sunetul, prezentând-o la New York. Deceniul urm tor mai aduce dou produc ii remarcabile: „Opera de trei parale” de Georg Wilhelm Pabst dup piesa de teatru a lui Bertol Brecht, cu Fritz Rasp, Vladimir Sokoloff, Rudolf Forster, Valeska Gert, în 1931; iar în 1932 „Îngerul albastru” al lui von Sternberg dup romanul „ Profesorul Unratt” de Heinrich

107


Mann, film care, prin desf urarea sa muzical pune în valoare sonorul proasp t realizat în Europa i lanseaz pe firmament steaua interpretei principale: Marlene Dietrich. Din p cate, cu aceste ecraniz ri de mare anvergur , steaua cinematografiei germane p le te. În mod paradoxal, tocmai când cineva ajunge la concluzia c trebuie s-o finan eze bine i s-o foloseasc la maximum. Pentru c acest cineva este Goebbels, care o pune în slujba propagandei hitleriste alungând vechii realizatori i f cându- i al ii pe m sur . Subiectele marii literaturi sunt înlocuite cu f c turi propagandistice. Este exemplul cel mai gr itor al asfixierii cinematografului prin îndep rtarea de literatura adev rat . Tot a a cum, dac din cinematografia sovietic s-au p strat opere temeinice, acestea sunt în cea mai mare m sur ecraniz rile din literatura marilor clasici ru i sau chiar al unor romane devenite celebre prin film. ”R zboi i Pace” al lui Bodnarciuc sau „C l uza” lui Tarkovski d inuie peste cenu a a sute de pelicule cu stahanovi ti i colhoznici milionari. Iar revirimentul care înc se mai petrece ast zi în cinemtograful rus, se întemeiaz pe teribila concuren regizoral de a transforma în seriale principalele capodopere literare. Au început s apar i sunt demne de studiat, modalit i i concep ii noi, pur cinematografice pentru o interpretare cât mai gr itoare i transpunerea în limbaj cinematografic a dificilelor, convulsionatelor i complexelor tr iri geniale, de la c derea subcon tient pân la în l area mistic , din romanele lui Dostoiewski. În acest mod se configureaz puternicul avantaj al Hollywoodului care, în marile produc ii de ecraniz ri, ridic prestigiul literaturii americane dar, în acela i timp, preia subiectele mari din literatura întregii lumi, aceasta dovedindu-se surs permanent pentru cea mai peren parte a produc iei cinematografice, oriunde s-ar realiza ea. Astfel, pe lâng d ruirea cu emo ie i mândrie pentru istoria lor proprie, din zecile de ecraniz ri care se încununeaz cu atât de larga i atât de

l untrica tensiune conferit de regia lui Victor Fleming clasicului roman american al lui Margaret Mitchell „Pe aripile vântului”, mae trii Hollywoodului î i revars experien a de a da suflu epic peliculei i viziune filmic prozei, asupra nostalgiilor descrise de Flaubert în „Doamna Bovary” prin ecranizarea lui Vincente Minelli, asupra ”Arcului de triumf” al lui Eric Maria Remarque în filmul realizat de Lewis Milestone, asupra vie ii dramatic supus meandrelor i capriciilor unei istorii neiert toare din „Doctor Jivago” al lui Pasternac în viziunea lui David Leon, asupra genialului chin dostoievskian din „Fra ii Karamazov” descris de Richard Brooks. Ca s nu mai vorbim de faptul c se ajunge i la subiecte române ti prin acea „Ora dou zeci icinci” cu premiera la New York în 1967, în care regizorul Henri Verneuil îi aduce pe Anthony Quinn i Virna Lisi în rolurile personajelor din romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu; ca i despre insisten ele asupra legendelor noastre despre „Dracula”, chiar dac se ecranizeaz macabra fantezie irlandez a lui Bram Stocker. Simpla în irare a filmografiei ecraniz rilor de la Hollywood constituie un mare capitol din istoria cinematografiei; iar, dac îl complet m cu cele produse de alte cinematografii se ajunge la cel mai substan ial inventar de subiecte literar-cinematografice de larg popularitate, atr gând i educând în acela i timp zeci de milioane de spectatori. Prin firescul atrac iei umane c tre povestire, aceste mari popula ii de spectatori nu au nevoie s fie formate din oameni cul i pentru a gusta i în elege ecranizarea cinematografic . Ea se dovede te a fi un gen foarte popular, de mare audien i cu mare ecou la publicul cel mai larg care, cum am spus: Nu e nevoie s fie deosebit de înv at spre a în elege ecranizarea; iar, în plus, prin ea ajunge s - i fac o anjumit cultur , mult mai util i mai umanist decât cea a manelelor. În vreme ce, prin subiectele derizorii ale subproduc iilor care for eaz

108


mereu pia a, nu r mân nici m car la cultura precar la care se afl , ci decad, a a cum decade orice societate în care nivelul vie ii tot mai golit de spiritualitate, este redus la hran i distrac ie. Citez tot din autorul a c rui proz o analiz m aici tocmai sub aspectul puternicelor ei afinit i cu cinematografia; „Negustorii de dejec ii i neinspira ii lor f c tori de spectacole care, sub pretextul c „servesc vulgul” i c „libert ile de azi îi oblig s se coboare la nivelul popula iilor intelectual pasive” mai pot fi în ele i; dar societatea sau statul care pune mijloace tehnice valoroase, prin care s-ar putea face art de un oarecare nivel, la îndemâna unor jalnice distrac ii retrograde prin care se storc bani de la popula ie, este de condamnat.”...

pârghiile bugetului na ional, ai obliga ia s eradichezi gunoaiele antispirituale ale subculturii, oferind aceluia public - pe care anumite institu ii au interes s -l drogheze cu a a ceva - satisfac iile artistice de bun sim pe care el, dac le cunoa te, are capacitatea i s le aprecieze i s le asimileze în propriul s u avantaj cultural... Dac le cunoa te!... Pentru c : ”Dac nu, nu! - i r mânem în lumea intelectual a dansului din buric” – ca s citez iar autorul. Chiar cu sinuozit ile specifice istoriei prin care au trecut, cele dou cinematografii demonstreaz c , fie cu perseverent continuitate, fie cu sinuoase reveniri, construc ia cultural a cinematografiei se bazeaz în mare m sur i î i cap t rost prin ecraniz ri. În mod chibzuit, sta ionar, perseverent, f r s exagereze în num rul de produc ii, num r care se dove te tot mai mult c e capabil doar de a dilua valoarea artistic , cinematografia francez (fiind cea care i-a i inventat pentru ea, fiind apoi preluate i de al ii, mecanismele pentru dirijarea produc iei cinematografice prin Centrul Na ional al Cinematografiei ca organism guvernamental) î i construie te profesional, an de an, edificiul bine echilibrat prin filme de festival, filme comerciale de o anumit rigoare i calitate, filme experimentale iar, din când în când, dând i lovitura necesar printr-o mare produc ie, capabil - i creeze ea îns i, apoi, i mai marile ecouri. Într-un asemenea context, numele mari ale literaturii franceze î i au locul lor permanent pe afi , iar numele noi ale bestseller-urilor i noilor consacr ri literare î i g sesc repede suportul sus inerii cinematografice. Într-un mod mai riscant, cu hiatusuri în unele domenii i aglomer ri în altele, cinematograful german redevine la nivelul dorit sau î i men ine stacheta necesar tot prin ecraniz ri. Marile dezavantaje suferite prin politiz rile hitleriste ca i prin cele comuniste - studiourile „DEFA” apar inând fostului RDG, iar RFG-ul având studiouri mici, mai mult de suflul comercial al serialelor tv. –

Revenim în încheiere la cele dou mari cinematografii al c ror exemplu l-am comentat, ad ugând i am nuntul c atât prestigiul lor, în m sura în care îl au i, în mod neindoielnic, evolu ia lor pân la a deveni un puternic brand al culturii na ionale se cuantific foarte precis prin contribu ia statului respectiv. Contribu ie care nu se simte, cum cred unii, numai în materie de finan are, ci i de direc ionare; la fel cum, într-o logic a guvern rii, se petrec lucrurile în complexa munc de dirijare a bugetului de stat, spre servirea cât mai eficient a intereselor de stat. Or, nu cred s existe vreun stat în lumea contemporan care s spun c nu-l intereseaz nivelul cultural al popula iei sale. Odat consemnat faptul c cinematografia este o industrie care produce bunuri na ionale, ba chiar produce în dou direc ii: atât în ce prive te scopul material-teluric al produsului intern brut, cât i în scopul nobil-spiritual al îmbog irii culturii na ionale, apar i cerin ele ei fa de statul care administreaz bunul na ional. i atunci, a a cum, s zicem în domeniul construc iei de locuin e, tu ca stat guvernat de o anumit concep ie de progres descurajezi bordeiele dintre gunoaie, dirijând habitatul spre locuin a civilizat , tocmai prin

109


au condus la o constant prezen de plan doi cu acele „krimis” urm rind meticulos scenaristic i me te ugit tehnic firul ac iunilor, ajungând chiar ca seriale la produc iile mai mari de „krimisserie” perfect decupate într-o logic lipsit de emo ie i o rece imagina ie limitat , specific spiritului german. A a c reabilitarea a venit tot prin ecraniz ri: Atunci când literatura german a reajuns la romancieri remarcabili ca Heinrich Böll i Günther Grass, printr-o regie precum cea a lui Schlondorf avem parte de titluri ca „Onoarea Catharinei Blum” sau „Toba de tinichea”. Iar asemenea ecraniz ri ajungând la succes, au dat curaj prelu rii în aten ie a operei lui Thomas Mann în amplul serial din 2008 regizat de Henric Breloer cu „Casa Budenbrook”, capodoper a c rei neglijare pân acum nu e deloc l udabil . În prezent, superioritatea tehnicii cinematografice germane se demonstreaz printr-o excelent i ampl produc ie de teatru filmat cu mijloacele cele mai noi care înl tur total handicapul acelor idei de unitate rigid a legilor teatrului în cutia format de pere ii scenei. Ceea ce, tot ecranizare de oper literar se cheam .

p rea o încercare riscant . Dar, din punctul de vedere al aportului de art cinematografic , a îndr zni s consider c e vorba, mai degrab , de o încercare temerar . De fapt, în crea ia regizorilor a devenit o obi nuin a concura cu ceea ce s-a realizat pân la ei, propunând printrun nou caiet de regie viziuni i modalit i de abordare alternativ , sau chiar superioar . A a c e de l udat i nu de inhibat o asemenea inten ie. Ea poate aduce contribu ii importante în toate domeniile de art prin care se realizeaz filmul, unde nu mai e vorba doar de caietul de regie, ci i de decupajele proprii ale direc iei de imagine i de iluminare, la fel de importante ca i proiectarea scenografiei, ca i apari ia de noi inven ii i modalit i studiate în domeniul cascadoriei i al efectelor, de noi figuri promovate de casting i cu originalitatea expresiei subliniat de cameramani, etc. etc. Spre a nu mai vorbi de muzica ce poate fi în întregime recompus , îmbog ind patrimoniul muzicii de film cu noi compozi ii inspirate de literatur , cea ce înseamn înc o împletire creatoare a artelor. Concuren a cu ce s-a realizat pân -n prezent î i face demonstra ia pozitiv i creatoare, ea însemnând nu invidie, ci dorin a de a da o hain nou subiectului. Ba, putem spune chiar c , în contextul progresului tehnic din audiovizualul digtal ast zi i cine tie cum înc , mâine, chiar i ecraniz rile celebre cer ele însele, din când în când o hain nou . Deoarece con inutul literar nu se perimeaz , în vreme ce atât viziunea regizoral cât i ambientul creat prin imagine i accesorii, sunt mai dependente de perioada în care se realizeaz filmul. Literatura se preteaz - i s-a pretat întotdeauna la interpret ri iar, în arta cinematografic , interpretarea sau originalitatea viziunii asupra unui subiect este i act de crea ie major , dar i de receptare cu deliciu din partea publicului. Ne d m seama de asta de la transpunerile mai riguroase, poate mai docte, dar mai supuse textului, mai lipsite de anvergur , în care cinematografiile na ionale valorific opere ale autorilor na ionali i marile

i, fiindc am dat exemplul interesului perpetuu pentru subiectele cinematografice preluate din literatur prin remake-urile care au devenit o obi nuin i o practic , mi-a permite câteva preciz ri în leg tur cu acest termen care, uneori, pare a nu da o not bun produc iei respective, putând însemna c e vorba de ceva care nu e nou. Or dac inem seama c aici e vorba atât de ambi ia regizorului care- i compar astfel talentul i imagina ia cu ale predecesorilor pe care îi înfrunt , cât i de calculul produc torului care n-ar face-o dac n-ar fi sigur de audien a aduc toare de câ tig, înseamn c , din punct de vedere cinematografic avem de a face cu o nou încercare artistic , o nou contribu ie la punerea în eviden a valorilor literaturii. Sigur c , atunci când ne-am obi nuit cu ecraniz ri celebre, remake-urile acestora pot

110


superproduc ii cu care Hollywoodul atac subiecte din patrimoniul literar interna ional. Iar, prin asta, putem conchide c întregul capitol al ecraniz rilor, care ocup un rol important în istoria mondial a filmului, este i stimulent i produc tor perpetuu al unor

mijloace noi de expresie, care nu numai c traduc literatura în film, dar traduc la modul novator i sentimentele altor epoci într-o expresie modernizat , bazat pe unele estetici noi, specific contemporane.

Nadina Ivanov

O carte numai bun pentru ecranizare

Recent am avut o conversa ie cu cineva care îmi spunea c îi face pl cere s citeasc o carte fiindc î i face propriul film în minte. Nimic original pân aici. Probabil mult lume a avut deja aceea i conversa ie cu cineva. Majoritatea oamenilor î i fac incon tient un film în cap atunci când citesc o carte, imaginile se deruleaz de la sine, cartea permite oricui s fie regizor la un stadiu de început. Probabil de aici dezam girea multora care dup ce au citit o carte ce a avut un tip de impact asupra lor, au fost aproape revolta i c filmul nu se ridic la

nivelul a tept rilor, c e fals, sau formalist. Adeseori p rerile sunt categorice, fie cartea e mult mai bun decât filmul, fie filmul (în mai rare ocazii ce-i drept) a fost o surpriz nea teptat , r mânând celebru ca film de sine st t tor, cartea trecând astfel pe locul doi. În cel de-al doilea caz intr i exemplele renumite: filmul lui Michelangelo Antonioni din 1966, Blowup (110 minute), care a pornit de la o poveste scurt a lui Julio Cortazar sau Portocala mecanic al lui Stanley Kubrick din 1971

111


(ecranizare dup cartea lui Anthony Burgess ap rut în 1962). Având aceste p reri în vedere, poate fi spus c e o provocare pentru mul i regizori atunci când decid s ecranizeze o carte. Asta în primul rând. Apoi provocarea este alegerea c r ii. Un film nu poate s creeze o rela ie atât de personal cu cineva, precum o face cartea, fiindc filmul ofer imaginile gata create. Îns filmul poate s î i deschid noi porti e de gândire, poate s te duc cu mintea într-o alt direc ie, iar un regizor bun poate s vad în aceea i carte un mesaj pe care altcineva nu l-a v zut sau nu l-a interpretat la momentul citirii aceleia i c r i. Iar acest mesaj regizorul îl poate transmite cu ajutorul imaginilor, i a st rilor care dac sunt recreate natural, se în eleg altfel decât explica iile sus inute de cuvinte. Atunci când dore te s transforme o carte în imagini, un scenarist sau un regizor scenarist poate s o ecranizeze (scenariul are în cazul acesta un grad mic de originalitate fa de carte) sau s o adapteze. Ecranizarea se refer la respectarea pove tii întocmai, aici cartea este mai presus de mesajul pe care scenaristul/regizorul dore te s îl transmit . Este un omagiu adus c r ii. Adaptarea îns poate s preia doar o anumit idee din carte, sau doar personajele, sau orice altceva, astfel c adaptarea se bazeaz pe un mai mare grad de originalitate, iar aici influen a scenaristului/regizorului se simte mai mult. Totu i, ce este o carte bun pentru adaptare sau pentru ecranizare? Cum ia cineva decizia c o anumit carte merit s fie transpus în film? Ar fi mult prea simplu dac s-ar rezuma doar la faptul c regizorului sau scenaristului îi place o anumit carte. Un punct important de men ionat, înainte de a vorbi despre preferin a regizorului pentru alegerea pove tii, este c bugetul conteaz foarte mult atunci când se ia în calcul o ecranizare, astfel c în majoritatea cazurilor bugetul poate fi un punct decisiv pentru care scenariul nu prinde form . Un exemplu renumit

este adus la lumin în documentarul Jodorowsky's Dune (2013, regia: Frank Pavich), care vorbe te despre încercarea sisific de ecranizare a unui SF renumit i impresionant ca volum al lui Frank Herbert din 1965, Dune, de c tre Alejandro Jodorowsky în anii '70. Filmul a r mas la stadiul de proiect elaborat foarte minu ios pe hârtie de c tre Jodorowsky, fiindc Holloywood-ul a considerat la vremea aceea c ar costa enorm ca produc ie. Cu toate astea, storyboard-urile lui Jodorowsky au f cut ocolul studiourilor i au inspirat o serie de filme SF celebre ce au urmat apoi. În ceea ce prive te alegerea c r ii pentru ecranizare, în cazul regizorilor care caut adev rul, o carte trebuie s fie în acord cu ce simte regizorul în acel moment al vie ii, i cu ceea ce dore te s transmit . Acesta este cazul regizorilor pentru care primeaz ideea i mesajul transmis, astfel c regizorul caut o poveste care s -i fie purt tor de mesaj i pe care s poat construi. i atunci scrie sau caut , pân se opre te la povestea, forma, prin care s transmit acel mesaj prin film. De asemenea, sunt regizori c rora le place s povesteasc , s înv luie în mister, s creeze lumi, vise i speran . Astfel, ace tia aleg s mearg pe ecraniz ri unde primeaz pove tile, prin complexitatea i originalitatea lor, pove ti care au la baz regulile basmului. Aici regizorul con tientizeaz c filmul nu e doar act cathartic pentru el, cât i pentru publicul s u. Ace tia sunt regizori care vor i au nevoie s cread în pove ti, chiar dac realitatea lor e alta. Dar au nevoie s î i creeze o lume paralel în care personajele lor cred, sper , iar adeseori regizorii din aceast categorie merg dincolo de dimensiunea real . Totodat , dac ar fi de ales între carte i film, a spune c ambele primeaz . Diferen a o poate face calitatea, nu mediul prin care sunt transmise ideile.

112


Dramatizarea – povestea vie de Alexandra Neac u

O poveste poate fi spus în multe feluri. Poate înc pea într-un banc sau într-o anecdot , poate îi este suficient o povestire, o nuvel sau o pies într-un act sau poate s nu-i ajung nici un roman fluviu. De fapt orice poveste trebuie s se poate rezuma într-o fraz . Ac iunea ei principal este un simplu fir, cu cauz i efect, care apoi, poate fi complicat la infinit. Dar oricât ar fi de complicat, la o privire rapid , el r mâne o ac iune manifestat ca enun . Povestea începe abia apoi. Atunci când acel fir dispare i la cel ce o vede sau o aude ajunge cu totul altceva. De i este con tient de ac iunea ei, de ceea ce se petrece, nu asta îi ocup mintea, ci starea care se întâmpl în interiorul lui, felul în care acel fir î i pune amprenta pe sim irea i subcon tientul lui, l sând în urm doar emo ie. Cum r mâne dintr-o poveste doar emo ie, depinde foarte mult de cooncordan a dintre mesaj i forma pe care acesta o ia. De calea prin care se manifest pentru a se elibera de acel fir cauz -efect i de a l sa miracolul surprinz torului s preia controlul. Când poveste ti liber, personajele, peisajele, descrierile, gândurile, impresiile, toate se amestec , se întind pân ce substan a fiec reia se epuizeaz , f r nicio alt limit . Într-un roman sau în proz în general exist un soi de libertate de exprimare. Scriitorul creeaz o lume, dar cititorul are control asupra lumii pe care el însu i i-o imagineaz i î i ia acele detalii care îi sunt mai apropiate experien ei i viziunii lui despre via , pe restul l sându-le deo parte. Este un timp propriu al cititorului, pe care acesta are puterea s i-l dozeze dup alegerile proprii. Nu acela i lucru este valabil i pentru o dramatizare. F cut cu scopul de a fi prezentat sub o form scenic sau filmic , ea este, al turi

de regizor, st pâna propriului ei timp. Spectatorul ia ceea ce i se arat , atât cât i se arat , interpret rile subiective pornind de la sensurile acelei lumi impuse vizual. Pentru ca efectul mesajului s aib loc în interiorul spectatorului, dramatizarea trebuie s aib permanent un joc al timpului, un imprevizibil controlat din spate, din structura pe care aceasta se bazeaz . Chiar dac la baz are un roman în cinci volume, dramatizarea nu trebuie s aib nimic în plus fa de ceea ce este nevoie pentru ca emo ia spectatorului s se declan eze. Odat declan at , ea nu trebuie s ajung la saturare, ci trebuie trezit permanent prin imprevizibil, prin surprinderea chiar a personajelor care o tr iesc. Orice timpi în plus într-o dramatizare intr în spa iul propriu al autorului i tr deaz subiectivitatea sa. Iar magia unei dramatiz ri este tocmai impresia c povestea se întâmpl f r voia nim nui, f r con tin a nim nui la mijloc, ci ca din senin, iar tu, ca spectator, e ti singurul povestitor real. Dramatizarea este o form vie de via . Dac într-un roman exist referiri la trecut, iar cititorul accept conven ia c povestea s-a întâmplat i el este în tiin at abia apoi, adev rata dramatizare nu te las s tr ie ti nici în urm , nici în avans. Prin toate structurile ascunse în spate i oricât de mult tehnic sau inspira ie ar exista, nimic nu trebuie s fie prea mult, pentru ca fiecare ac iune, fiecare întâmplare s se i te în acel moment prezent, în fa a privitorului. S sim i cum este pe cale s aib loc. Dramatizarea este acel fel de poveste care s-a eliberat de tot ceea ce înseamn pasivitate sau explica ie i tr ie te de sine st t toare, din oricare unghi ai privi-o.

113


Dramatizarea/ecranizarea în filmul românesc. de Sorin Gazi În ultimile dou decenii cinematograful romanesc nu a ecraniizat, sau a recurs prea pu in la dramatiz ri dup opere literare, cu toate c asemenea produc ii prezint garan ii mai mari. De exemplu „Domisoara Cristina” a fost o incercare ce a atras curiozitatea spectatorului rezonand cu lucrarea litera si autorul ei. Dar exact lipsa acestor încercari a facut ca “la mise en scene “ din universul lui Eliade sa nu fie credibil. Spectatorul nu a empatizat cu personajele i cu situa iile în c are îi pune ac iunea, nu din cauza actorilor, ascenografiei sau a altor factori artistici ci ci din lipsa unei raportari a spectatorilor la vreo experien anterioara vizion rii filmului, cum ar fi lectura c r ii respective sau a altora reprezentând aceea i epoc , sau la vreo ecranizare similara. Lipsa acestor dramatizari din cultura publicului care vede film produs în actualitate, afecteaza profund intelegerea trecutului pentru consumatorul de cinema. Noul Val al produc iilor recente a exploatat perioada comunista si fiecare dintre noi (cei ce nu am trait perioada respectiv ) consideram ca trecutul de care societatea româneasc s-a desp r it, în special ultima lui perioad , nu mai are nici un secret. Iar asta, pentru ca pachetul de filme recente, luate ca un tot unitar, au creat pentru spectator un univers clar ce portretizeaza epoca comunismului, lasând loc doar pentru inserarea unor povesti intr-un spatiu “conventional”, cum îl accept m pe cel creat de produc iile respective. Revenind la ecranizare, necesitatea ei este evident i lipsita de indoiala deoarece, din

114

totdeuna, la lecturarea unei proze fiecare cititor devine pe moment regizor, creindu- i decupajul propriu, aproape cu fiecare rând, pe m sur ce cite te. Spre deosebire de ace ti cititori obi nui i, creatorul de film, care toit dintre ei se alege, trebuie sa i materializeze acele randuri nu doar imaginându- i desf urarea ac iunii lor, ci chiar elaborând scenariul sau decupajul respectiv. Pentru cineast, se poune, deci, problema cunoa terii produc iei literare a epocii ân care tr ie te sau pe care vrea s o descrie. Din acest motiv, cred eu, ecranizarea romanelor contemporane romanesti poate avea ca scop alaturarea celor doua “industrii” creind o legatura intre consumatorii de film i cei de literatura, mai ales c , de multe ori, ace tia din urm sunt i consumatori de film, în vreme ce publicul filmului nu are întotdeauna leg tur direct i cu literatura. Sigur c , pentru noile genera ii de regizori, a a cum se întâmpl în marile cinematografii, este tentant i ideea de a relua anumite c r i ecranizate anterior, i a le da o alt interpretare conferindu-le viziunea lor. Poate c este devreme s vorbim despre asemenea remake-uri in filmul românesc ; îns , f r indoiala, ele isi pot avea locul in produc ia autohton încadrandu-se în categoria revenirii asupra unor lucruri care nu au putut fi spuse in totalitate (vezi P durea Spânzura ilor,Moara cu Noroc,etc), dar si traduse “ la modul novator cu sentimentele altor epoci într-o expresie modernizat , bazat pe unele estetici noi, specific contemporane” i, dac nu este un secret lipsa subiectelor în întreaga industrie cinematografic , doar unul la


câteva filme având o adev rat dezvoltare i coeren dramaturgic , restul recurgând la umplerea spectacolului cu cascadorii, lupte, momente muzicale, etc, adic exact ce nu ine de partea literar , la noi, in industria filmului romanesc, putem vorbi chiar despre lipsa unor întregi genuri prin golul lasat de intreruperea justificata sau nu a comediilor sau filmelor istorice. Acest gol nu a putut fi umplut doar cu filmele noului val, de obicei a a numite filme de buget mic, l sând foarte multe locuri unde ar fi trebuit s fie filme de alt gen, hai s spunem libere, ca s nu fim alarmi ti i s zicem chiar descoperite. L sate descoperite de o incapacitate de ordonare a unei produc ii majore, care ar trebui s se bazeze pe o distribu ie de aceea i factur . S nu uit m c filmul este un important mijloc de a ne face cunoscu i i a ne afirma în lume ; c nu întâmpl îtor unele cinematografii încurajeaz filmul istoric i filmul de analiz social pentru a- i ar ta identitatea, filmul biografic, comedia i filmul de spectacol muzical adev rat pentru a- i ar ta inteligen a i spiritul. În vreme ce subiectele noastre caut parc s capteze interesul celor care n-au mai v zut lucruri atât de abjecte sau dec zute cum se petrec ori s-au petrecut la noi. Dau un singur exemplu cu un film de televiziune premiat la un festival unde se aflau mari elite. Bine-n eles c a produs interes printre acei oameni rafina i i bine parfuma i, dac ar ta cum familii întregi pot s - i duc via a într-o groap de gunoi.

115

O fi vorba de lips de subiecte, sau de altceva? Dup opinia mea, aceast lips este nejustificat , subiectele existând, dar produc torii ne dorind sau ne având capacitatea s ajung la ele. O asemenea lips nu poate fi acceptat ; ea poate fi doar explicat prin ignorarea subiectelor pe care le ofer literatura i ignorarea modului în care ecranizarile isi pot gasi foarte bine locul; ba chiar, prin prestigiul unor subiecte de anvergur , verificate înainte i din punct de vedere literar, putând realiza mai mult decât ceea ce ruleaz ast zi : Ni te filme foarte singure, intr-o sala de cinema aproape goala, în care spectatorii sunt de cele mai multe ori chiar unii dintre autori. În incheiere putem sublinia cel mai important argument privind necesitatea ecranizarilor, care este factorul economic. Lansarea unui film ce reprezint ecranizarea unui roman deja cunoscut publicului cititor presupune i calcularea unei audien e evaluate prin prisma numarul de vanzari a romanului, pentru c ace tia reprezint deja un public avizat, mult mai u or de castigat pentru salile de cinema care, altfel, pentru ni te subiecte necunoscute, au nevoie de cheltuieli de marketing i publicitate mult mai mari. Cu alte cuvinte, putem spune c cititorii romanului reprezint o garantie a vânz rii filmului intr-un moment in care filmul romanesc nu are nici o garantie în a- i vinde produc ia.


COLOFON AU STR DUIT LA REDACTAREA I TIP RIREA ACESTEI C R I ÎN LIMBA ROMÂN , ÎN CINSTEA LIMBII ROMÂNE, DE ZIUA LIMBII ROMÂNE, SERBAT ACUM LA 31 AUGUST PRETUTINDENI UNDE EA SE VORBE TE I EVOCÂND CEI 25 DE ANI DE CÂND S-A AFIRMAT LA CHI IN U, URM TORII EI SLUJITORI: IULIANA GOREA-COSTIN I CORNELIU LEU ASUPRA CUPRINSULUI TEXTELOR I IMAGINILOR, TUDOR LEU ASUPRA COPERTEI I MACHETEI GRAFICE, VERONICA IONESCU ASUPRA TEHNOREDACT RII COMPUTERIZATE, RALUCA TUDOR ASUPRA TIPARULUI CARE O ÎNF I EAZ PE HÂRTIE VOLUMETRIC IVOAR DE 80 GR/M.P. ÎN BUCURE TII ANULUI 2014 LA FINELE LUI AUGUST ISBN 978-973-9025-81-2

116



Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.