ION TURNEA
tip Miller ce se aşează deasupra fagurilor aflaţi lângă ghem. Acest hrănitor are o capacitate mare, ocupând perimetrul a două scâduri podişor. Fundul lui are o deschidere longitudinală la mijloc cu scopul de a lăsa albinele să pătrundă până la hrană sau să o depoziteze în faguri. Pentru hrănirile în cantităţi mici cel mai stimulator hrănitor este jgheabul. Jgheabul este mobil, se aşează în mijlocul cuibului şi are capacitatea de 450-500 ml. El înlocuieşte speteaza superioară a unei rame clăditoare. Hrănitoarele de tip Doolittle sunt ca o ramă înfundată pe ambele părţi şi au o capacitate de până la 3 kg sirop. Pentru ca albinele să nu se înece în sirop, acest tip de hrănitoare sunt dotate cu plutitor. Foarte practic este şi hrănitorul de tip Hill ce este ca o cutie cilindrică. El este dotat cu un capac etanş cu mai multe orificii de 1 mm. Hrana de completare oferită albinelor poate să fie turnată şi direct în alveolele a doi sau trei faguri goi în stupinele mai mici. Hrănirea de stimulare se desfăşoară imediat după hrănirea de completare şi are rol de a stimula ouatul mătcii ce începe cu mijlocul lunii ianuarie. Datorită hrănirii stimulative în stup apare o populaţie de albine tinere, ignorând frigul de afară şi înainte ca albinele de toamnă să dispară. „Hrănirea de stimulare începe în prima decadă a lunii februarie, care este prima lună de primăvară apicolă. Dar la început această hrănire nu se face cu sirop, ci cu turtiţe de păstură amestecată cu miere semicristalizată pusă pe bucăţi de tifon şi aşezată deasupra ramelor unde se află ghemul. Apoi, începând cu ultima decadă, se poate trece la hrănirea cu sirop în cantităţi mici. Astfel colonia are impresia că afară a început un cules timpuriu, mai ales când în sirop se adaugă substanţe proteice. Intervenţia aceasta se face într-o zi caldă, luând măsurile necesare arătate la controlul de fond, pentru ca temperatura cuibului să nu se risipească.“ 130
130
C. Hristea, Stupăritul nou, Editura A.C.A. Bucureşti, 1978, pag. 357 96