COLECȚIE COORDONATĂ DE
Magdalena Mărculescu
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 1
23.11.2016 17:10:18
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 2
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
Salonul VIP Traducere din suedeză și note de Gabriella Eftimie
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 3
23.11.2016 17:10:19
Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Raluca Hurduc Coperta: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Michel Setboun Director producție: Cristian Claudiu Coban Dtp: Eugenia Ursu Corectură: Roxana Nacu Maria Mușuroiu Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României LAPIDUS, JENS Salonul VIP / Jens Lapidus ; trad.: Gabriella Eftimie. ‑ Bucureşti : Editura Trei, 2016 ISBN 978‑606‑719‑767‑9 I. Eftimie, Gabriella (trad.) 821.113.6‑31=135.1
Titlul original: Vip‑rummet Autor: Jens Lapidus Copyright © Jens Lapidus 2014 Published by agreement with Salomonsson Agency Publicată prin acord cu Salomonsson Agency Copyright © Editura Trei, 2016 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978‑606‑719‑767‑9
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 4
23.11.2016 17:10:19
Hard diskul
(Cu opt ani în urmă) Preț de o secundă, Cecilia simți tăcerea care se așternu după ce opri motorul ca pe un fel de liniște. Apoi oftă zgomo‑ tos. Niciodată nu fusese mai neliniștită ca acum. Mașina era parcată pe pietrișul din curtea grădiniței la care mergea Micuța, Lillan. În mod normal și‑ar fi înșfăcat geanta care zăcea de obicei în compartimentul dintre scaune și s‑ar fi repezit să‑și ia fiica de la grădiniță. Întotdeauna pe fugă, întotdeauna cu gândul la următorul punct din agendă. Dar în ultimele săptămâni n‑a mai suportat. Puzzle‑ul ăsta de zi cu zi nu mai părea un puzzle, ci un cutremur care amenința să‑i azvârle întreaga familie în haos și umilire. Iar astăzi chiar că ar fi trebuit să se arunce din mașină și să‑și ia copilul, pentru că se aflau în pericol. Dar, în loc de asta, se lăsă pe spate și rămase în mașină. Liniștea îi făcea bine și știa că niciunul dintre cunoscuții ei n‑ar fi putut s‑o vadă acolo și să se întrebe de ce moțăia în mașină la patru după‑amiaza. Dar nu putea să închidă ochii. 5
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 5
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
Se temea de ce ar fi putut vedea după pleoape. Cu aproximativ o oră în urmă se întâmplase ceva ce a schimbat totul. Din nou. O luase pe jos de la Kungsholmen până la T‑Centralen, cu gândul să ia metroul până la serviciu. Îi spusese șefului ei că trebuie să ajungă la medic din cauza unei dureri de spate. Ploua mocnit și stropii de ploaie îi înțepau fața ca niște ace minuscule. Băltoacele de pe stradă arătau ca niște pete lucioase, întunecate. Trecu pe lângă primărie și numără șapte autocare cu turiști parcate în fața clădirii. Un grup de femei îmbrăcate în geci matlasate atât de groase, încât păreau niște explora‑ tori polari, stăteau adunate în jurul unui ghid. Stăteau toți îngrămădiți unii în alții cu umbrelele lor desfăcute ca un scut comun, menit să‑i apere de vremea rea. Cecilia traversă strada ca să nu trebuiască să se înghe‑ suie. În timp ce o luă cu pași repezi pe celălalt trotuar, fu cuprinsă de un sentiment ciudat. La zece metri în spatele ei, un bărbat traversă la rândul lui strada, cu căciula de iarnă trasă peste ochi. Și el grăbi pasul. Oare nu pe el l‑a văzut fumând în față la 7‑Eleven, vizavi de intrarea maternității? De parcă ar fi așteptat ceva. Să iasă ea, oare? În clipa următoare îi sună mobilul. Număr secret. — Cecilia Emanuelsson? Era o voce de bărbat. — Da, eu sunt. — Bine. Voiam să zic doar că bărbatul tău e la noi. — Ce? — Întoarce‑te. Cecilia făcu stânga‑mprejur și văzu turiștii îndrep‑ tându‑se spre intrarea principală a primăriei. Îl căută cu 6 fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 6
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
privirea. Pe trotuarul celălalt se vedea un bărbat la costum, cu o umbrelă. Apoi îl zări. Era bărbatul cu căciulă. La o az‑ vârlitură de băț de ea, sprijinit de un stâlp electric. Ploaia nu părea să‑l deranjeze deloc. Stătea cu telefonul mobil lipit de ureche. Când văzu că‑l descoperise, ridică telefonul, de parcă ar fi vrut să‑i facă semn cu el. Apoi îl auzi în receptor: — Taci din gură și ascultă aici. E foarte simplu. Mats e la noi. Îți urmărim fiecare mișcare. Dacă tu sau altcineva vă duceți la poliție, vă omorâm imediat. Voiam doar să știi. Ar trebui să deschidă repede portiera și să se ducă după Micuța și Benjamin. Și‑apoi ar trebui să ia primul avion spre ai ei, de la Arlanda. Să sune la poliție nu era o opțiune via‑ bilă, își dădu seama după ce se gândi la consecințe. Și‑apoi voia să‑i știe pe copii într‑un loc sigur, departe de Stockholm. Cu toate astea, nu era în stare să iasă din mașină. Se întreba cum de‑a ajuns în situația asta.
7
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 7
23.11.2016 17:10:19
18 ianuarie
Pantofii: Zegna. Smochingul: Corneliani. Cămașa: Fray. În seara asta, Philip Schale arăta top notch. Nimeni nu mai era ca el. Întregul outfit îl costase treizeci și două de mii de coroane la Hans Allde — dacă nu lua în calcul și cămașa pe care o comandase direct din Italia. O primise deja cu o săptămână în urmă, împreună cu trei cămăși de purtat la serviciu. Sea Island Quality, bumbac two fold, cu nasturi din perle adevărate, detalii cusute cu mâna pe umeri și guler. Îl ușurase de o mie nouă sute de euro. Un chilipir. Dar acum cineva îi vărsase bere pe smoching și pe cămașă. Sau poate un cocktail. Sau o fi fost doar apă? Chestia e că nici măcar el nu‑și mai amintea. Nu‑și amin‑ tea nici unde s‑a întâmplat. Știa doar c‑a simțit ceva umed pătrunzând prin lâna de calitate superioară. Philip aruncă o privire în jur. Era sâmbătă seara, în cel mai tare loc din oraș. Ringul de dans din salonul VIP de la Clara era superfull.
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 8
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
Axel nu apăruse încă. S‑o fi dus acasă direct după cină — toată lumea știa că ura evenimentele caritabile. În schimb, Carl dădea din brațe de zor pe ringul de dans: fruntea lui umedă de transpirație reflecta razele de lumină ale stroboscopului, ca o oglindă. Și Ian — Philip întoarse capul — ah, da, stătea chiar lângă el, la masa plină cu băuturi. Gulerul smochingului abia atingea gâtul lui Ian — ca într‑o reclamă pentru colecția de iarnă de la Brioni. Nodul papionului era încă perfect, deși era deja patru și un sfert. Ian mereu a ținut la chestiile astea. Ian se aplecă înainte și îi țipă în ureche: — Sorry, plătesc eu pentru curățătorie. Nu‑i problemă. Deci fusese vina lui. — Ce cămașă marfă. Știi că nouăzeci și cinci la sută din prostime n‑a pupat în viața ei cămașă făcută la comandă. Și cincizeci la sută habar nu au ce‑i aia Fray. Tâmpiți puturoși și vai de curu’ lor. Philip nu înțelegea despre ce vorbea Ian. O fi luat cam mult la bord, sau poate era doar o manevră să‑i dis‑ tragă atenția de la faptul că vărsase băutura pe el, sau poate că era doar ca de obicei. Din difuzoare: Avicii pompa un ritm vertical. În nări: coca intensifica senzația orizontală — părea că podeaua se rotește în jurul propriei axe. Philip prizase o doză cu douăzeci de minute în urmă, aplecat peste masă. Era în separeul special, cu S mare. Nimănui nu‑i păsa de ce făcea. So wake me up when it’s all over. Oamenii acompaniau melodia ca niște descreierați, urlau ca niște porci. Săreau în sus și‑n jos, se agățau de sentimentul ăsta, al lipsei de griji. 9
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 9
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
Ian se aplecă înainte din nou. — Uită‑te la ei. Cât de ușor poți să‑i duci de nas. Țărani. I‑di‑oți. Philip nu‑i mai suporta văicărelile. Sorbi puțin din cocktail. Gustul de lămâie i se părea înviorător — mai luă o gură și încercă să se concentreze pe ringul de dans. Văzuse pe cineva care i se păru cunoscut. Stroboscopul îi injectă în cap imagini noi. Întâlnirea la care fusese mai devreme în cursul zilei — private ban‑ king, Fernström & Qvist, parchetul de stejar care scârțâia și lambriurile de pe pereți. Prânzul gratuit, plus un pahar de Sancerre cu un buchet proaspăt. Săli și fațade vechi, istorice. Tipul de la bancă, cel cu cravată Salvatore Fer‑ ragamo de culoare roz și fața pământie, care încerca să‑l învețe cum să facă investiții. Ce‑i drept, avea ceva lichidități în conturile câtorva dintre firmele lui. Dar făcuse și niște investiții proaste care acum îi mâncau banii. Îl băteau la cap mai ales cu schimbatul administrato‑ rului de cont și al consilierului financiar. Dar când fami‑ lia își ținea banii la aceeași bancă de șaizeci de ani, nu‑ți venea să faci schimbări spectaculoase cu una, cu două, ar fi trebuit să‑și dea seama și ei de asta. Oricum, Philip l‑a ascultat politicos, nu voia să‑l supere pe băiatul de la bancă, plus că se dusese acolo cu un scop anume. Atâta tot, că nu știa dacă scopul lui era să găsească o bancă mai avantajoasă, sau altceva. O zări din nou preț de câteva secunde. Fata pe care o întâlnise cu câteva săptămâni în urmă. Privirea ei îl căuta. Nu‑și amintea exact numele ei. O chema Nina, sau poate Anina. 10 fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 10
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
Pe ringul de dans: rafale de fum, năvălind spre cen‑ tru. Carl dansa cu două gagici și se unduia ca un acrobat. Îi văzu din nou fața în lumina unui spot, dizolvată parcă în marea de oameni, se contopea cu ceața, cu tot locul ăsta. Cu toate astea, îi zări clar privirea. Îi turuise o grămadă, îi umpluse capul cu ce‑o să facă dacă o să termine facultatea. Nu‑și mai amintea ce studia. Îi spusese pe cine cunoaște și nu cunoaște, care bodygu‑ arzi erau de treabă și care lucrau în domeniul ăla doar pentru că aveau niște înclinații sadice. Și acum: ochii ei, cât se poate de clar. Nu‑i spuse nimic lui Ian. Pe ecranul publicitar cel mare de pe clădirea hotelu‑ lui Scandic Anglais se difuza o reclamă la salopete pentru schiat. Zăpada din imagine era atât de luminoasă, încât Philip fu nevoit să‑și ferească privirea. Unde erau toți ceilalți? Localul închisese. Ian se cărase deja — în mă‑sa, doar el îi dăduse să bea și‑l convinsese să mai stea. Philip trebuia să ajungă acasă. Se uită după un taxi. Era frig. Pixelii mici care alcătuiau imaginea de pe ecran îl iluminau ca un reflector. Îi venea să închidă ochii. Să se întindă pe jos. Să se odihnească puțin. Văzu câteva persoane apropiindu‑se. Cercetă strada. Trebuia să treacă pe acolo o mașină, cât de curând. Cineva se ciocni de el. — Ey, omule. 11
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 11
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
Era un tip scund cu căciulă neagră, trasă peste ochi și un fular care‑i acoperea parțial gura. Philip făcu un pas într‑o parte. — Scuze, spuse el, mai mult din obișnuință. Tipul se întoarse. — Care‑i problema ta? Mergea cam pe patru cărări. — Cu mine vorbiți? îl întrebă Philip. — Care‑i problema ta, te‑am întrebat. Ce te bagi în mine? Tipul se apropie de el. — Nu, din greșeală, probabil. Aștept un taxi, atâta tot. — Taci din gură. Dacă nu vrei belele. — Dar nu știu ce… Pumnul îl nimeri peste ochi. Philip se apucă cu mâinile de cap și țipă. În același timp, își dădea seama că tipul e chiar lângă el. Încercă să se retragă. În clipa aceea, cineva îl apucă din spate. Încercă să se elibereze, să se zbată și să dea din pi‑ cioare. Dar fără folos. Cineva, sau poate mai mulți, îl ținea pe loc. Apoi unul dintre ei se înfățișă înaintea lui. Cu un obiect în mână: o armă. Bărbatul lipi țeava pistolului de burta lui și se apropie și mai mult de el. Se aplecă spre fața lui Philip. Acesta simți ceva ciu‑ dat pe ureche. Își dădu seama imediat ce era. Bărbatul îi lingea lobul urechii. — Îți place? Îți place, nu‑i așa? Vocea se auzea de aproape, cu toate astea, i se părea foarte străină. 12 fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 12
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
Îl îmbrânciră. Mai numără patru persoane. Toți purtau haine închise la culoare și căciuli sau glugi trase peste ochi. Probabil că păreau un grup tare ciudat, cum se plimbau pe acolo, pe Birger Jarlsgatan. Doar că la ora aia nu prea umbla nimeni pe stradă, să‑i vadă. Nu știa cât era ceasul exact, dar știa că în Stockholm niciun local n‑avea voie să țină deschis mai târziu de cinci. Pe ici‑colo, vedea oameni singuri, aplecați în fața unor porți sau pe bănci, probabil că vomitaseră și acum voiau să‑și mai revină înainte să plece spre casă. Bărbații nu‑i mai spuseră nimic. Îl încadrau strâns, de parcă ar fi fost gărzile lui de corp. Țeava dură a armei îi împungea spatele. Poate că știa despre ce era vorba. Tipii îl împingeau înainte. Îl trăgeau după ei. Unde‑l duceau? Trecură pe lângă Riche pe partea stângă. Înăuntru, lămpile erau stinse și scaunele fuseseră înșirate pe mese. Probabil că plecaseră acasă și ultimii bodyguarzi pentru că nu se vedea nici picior de om pe nicăieri. Philip se gândi la prânzurile pe care le lua împreună cu partene‑ rii lui de afaceri. Făceau acolo o friptură Rydberg foarte bună. Dar nu și acum — acum nimic nu era bine. Merseră mai departe spre Nybroplan. Câteva taxi‑ uri goale se învârteau pe acolo în așteptarea unora ca el. Clienți de localuri care au uitat să plece acasă. Se gândi că poate ar putea să‑i strige sau să le facă semn. Dar părea o idee cretină. Chiar dacă nu știa cine sunt, oamenii ăștia țineau o armă ațintită asupra lui. Nu putea să facă nimic fără să‑și riște viața. 13
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 13
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
Simți transpirația scurgându‑i‑se pe frunte, în ciuda frigului. Starea de rău îi răscolea stomacul ca un șarpe. Traversară strada și se opriră lângă ghereta unde se vindeau bilete pentru turiștii care voiau să facă o plim‑ bare cu barca. Aici era mai întuneric, iluminatul stradal nu ajungea până la ei. Parcul Berzelii era doar o pată neagră pe partea cealaltă a străzii. Crengile singuratice ale copacilor se întindeau spre cerul înnorat al nopții și zăpada murdară aștepta lumina înceată a dimineții. — Coboară, spuse bărbatul care ținea arma. La început, Philip nu s‑a prins la ce se referea. Apoi un altul îi făcu semn spre debarcader. Voiau să coboare pe suprafața înghețată. — Nu, nu. Nu pot. — Pune piciorul jos, am spus. — Ați înnebunit? N‑o să mă țină. O să mă înec. Bărbatul cu arma îl ocoli și se postă în fața lui. Ridică arma din nou și o lipi de abdomenul lui Philip. Gata, s‑a terminat, se gândi Philip. N‑o face, n‑o face. Cuvintele pulsau în capul lui. Bărbatul spuse pe cel mai firesc ton: — Cobori în secunda asta. Philip simți cum îi tremură picioarele. Cu toate astea, se lăsă pe vine pe marginea debarcaderului și se târî mai aproape de gol. Până la gheață mai erau sigur vreo doi metri. Philip își dădu drumul și ateriză pe suprafața alunecoasă. Gheața scârțâi. Philip privi în jos. Gheața părea umedă și fragilă. Se gândi la lecțiile de patinaj din copilărie de pe pati‑ noarul acoperit al Sălii Sporturilor din Östermalm. Acolo se simțea în siguranță, acolo era pământ sub gheață. 14 fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 14
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
Habar n‑avea cât era de subțire gheața de aici, dar știa că nu fusese o iarnă din aia geroasă care să facă gheața stabilă. Chestia asta era sinucidere curată. — Nu se poate. Vă rog. Bărbatul ascunsese arma. Stătea cu mâinile în bu‑ zunar, împreună cu ceilalți trei, și se holba la el de pe marginea debarcaderului. — Mai mergi puțin, spuse acesta.
15
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 15
23.11.2016 17:10:19
21 ianuarie
Era o zi senină cu cer perfect albastru. Genul de zi care îi făcea pe locuitorii Stockholmului să uite de ulti‑ mele trei luni cenușii cu zăpadă fleșcăită. Dejan abia aștepta să plece, nu doar datorită persoa‑ nei pe care urma s‑o întâlnească la destinația finală, ci și pentru că îi plăcea la nebunie să conducă. Își scoase mănușile și roti cheia în contact. Mașina porni cu o smucitură. Volanul era rece de parcă ar fi fost din metal, așa că‑l ținu doar cu vârfurile degetelor de la mâna dreaptă. Și tot tremura de frig. Modelele mai noi aveau și sistem de încălzire a volanului, dar, gata, trebuia să se mulțumească cu aerul condiționat dat pe tempe‑ ratură maximă și să aștepte până când căldura umplea mașina. Împrumutase mașina de la Tomas pentru că a lui se făcuse praf săptămâna trecută după o coliziune în se‑ rie. Dar și asta tot BMW era, seria 5 pe deasupra, așa că n‑avea niciun motiv să se plângă. Unii oameni condu‑ ceau mașini japoneze sau Opel. O luă spre nord pe drumul european E4. Dacă cineva l‑ar fi trezit noaptea din somn și i‑ar fi spus să recite pe 16
fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 16
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
de rost numele suburbiilor ăstora în ordine inversă, s‑ar fi descurcat din prima. Puțin mai încolo coti spre E18. Acum traversa car‑ tierele din nordul Stockholmului. Aici nu mai era pe teritoriul lui. Cu puțin înainte de Åkesberga, coti spre închisoarea Österåker. O renovaseră, de la ultima lui vizită. Trebuia să recunoască — în ultimii ani făcuse mai puține vizite decât ar fi trebuit. Se gândi la Teddy. În ultima vreme nu mai stăteau de vorbă la fel de des ca înainte. Teddy, sau Najdan, cum îl chema, de fapt — care devenise Nalle și apoi Teddy — se descurca și singur, îi spunea. Și Dejan nu s‑a îndoit o secundă. Teddy se descurcase mereu singur. Și când erau copii, și mai târziu, cât au lucrat împreună. Teddy nu cerea niciodată ajutorul nimănui. Cu mulți ani în urmă, Teddy și Adam au fost săltați pentru câteva spargeri. Furaseră vin și șampanie, în valoare de peste un milion, de la niște centre de conferință — o treabă serioasă. O joacă de copil să pătrunzi prin ușa de la bucătărie în locurile de genul ăsta. Și codurile de la crame le primiseră de la un om de serviciu îndatorat din cauza unei dependențe de jocurile de noroc. Poliția îl interogase de cel puțin șapte ori pe Dejan, l‑a luat cu „polițai bun/polițai rău“, a găsit urme ADN inexistente și a încercat să‑i ațâțe pe unul împotriva al‑ tuia. „Adam a zis c‑ai luat o mașină de la el în seara aia“, „Teddy zice că i‑ai împrumutat telefonul“, și așa mai de‑ parte. Erau replici de bulangii sută la sută, dar pe vremea aia nu știa încă. I‑au dat trei luni, cu restricții totale, cu toate că n‑avea decât șaptesprezece ani pe vremea aia. Nu 17
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 17
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
l‑au lăsat să vorbească cu părinții lui nici măcar o dată, în celulă erau șaisprezece grade tot timpul și un individ din celula de vizavi începea să înjure cu organe sexuale în persană și o ținea tot așa până când aduceau micul dejun. Koskesh. Dejan învățase și el măcar un cuvânt util. Pițipoancă. Experiența aia l‑a cam terminat. Starea de rău și aler‑ gatul constant la veceu, ca să se pișe, când îi creștea gli‑ cemia și ceilalți nu‑l lăsau să se miște cum voia în celulă. Sau când îi scădea, că nu se încumeta să mănânce poșirca aia. De fapt, se numea hipoglicemie, nivelul scăzut al concentrației de zahăr în sânge. Era cel mai frumos cu‑ vânt pe care‑l știa și, în același timp, și cel mai urât, un efect al bolii de care suferea. Voia să se întoarcă acasă, nu doar ca să‑și poată trata diabetul. Voia să scape de coșmaruri și de membrele înțepenite. Voia să mănânce un kebab cu o porție mare de sos de usturoi și să fumeze când avea el chef. Și să fie ținut în brațe de mama lui. Așa că a început să vorbească. Doar era prima oară când era la pârnaie. Când l‑au eliberat, a aflat că și Adam turnase. Dar unul din ei și‑a ținut gura, a respirat pe nas și n‑a scos niciun cuvânt, nici pâs n‑a zis. L‑au ținut închis până la proces, deși pe Dejan și pe Adam îi eliberaseră de mult. L‑au ținut acolo atâta timp, că după ce i‑au condamnat pentru furt calificat, el deja își ispășise pedeapsa cu vârf și îndesat, fără să fi vorbit măcar o dată cu altcineva în afară de conducătorul anchetei și cu avocatul. Teddy. Mai târziu i‑a povestit că a rezistat făcând câte o sută de flotări de trei ori pe zi și citind cărți în orele din pauze. 18 fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 18
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
După ziua aceea, au știut cu toții, deși niciunul n‑a vorbit despre asta în public. Că unul din ei era un adevărat. Și nu era doar asta. Citise și o grămadă de cărți, cică. Asta era firea lui Teddy: uneori vorbea exact ca taică‑său, sau ca un profesor. Era din alt material. Dejan făcu virajul spre drumul îngust. Vilele apărură strâns lipite unele de altele, dar se răriră cu cât se apro‑ pia de închisoare. Zăpada nu era mare aici, exact ca în oraș. Drumul se pierdea prin pădure și Dejan apăsă pe accelerație, mai mult în glumă. Conturul brazilor se ștergea tot mai mult în timp ce se concentra să ia curbele. Așa viață mai zic și eu, se gândi. Și acum spera că o să fie și mai bine. Teddy era ge‑ nul care punea roțile în mișcare, și nu doar prin puterea pumnilor. Făcea lucrurile să se miște prin felul în care gândea. În curând, Dejan avea să ajungă la închisoare și să‑și ia în primire cel mai bun prieten. Cel mai dur om din Stockholm. Najdan „Teddy“ Maksumic urma să fie eliberat după opt ani. Era o zi frumoasă.
* Cheia abia dacă se auzi în yală, dar pentru Teddy era un zgomot puternic, un sunet pe care îl aștepta de foarte mult timp. Deschise ușa metalică și rămase uimit de cât de ușor i se păruse, de parcă ar fi fost din hârtie. 19
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 19
23.11.2016 17:10:19
Jens Lapidus
Ieși și miji ochii spre lumină. La un metru de ca‑ pul lui se vedea camera de supraveghere. Știa că cei din camera de control îi urmăreau fiecare mișcare. Spera că‑i doreau să‑i meargă bine, cel puțin unii dintre ei. Că n‑avea s‑o dea în bară. Motorul uruia de parcă ar fi stat într‑un tractor, deși nu era pe motorină și gazele de eșapament se ridicau spre cer ca după un foc de tabără. Vopseaua metalizată și jantele de 18 țoli își pierduseră de mult luciul și o oglindă retrovizoare era lipită cu scotch, nu se știe de ce. Teddy nu se putu abține să nu se întrebe dacă mașina aia chiar avea să reziste până la Södertälje. Poate c‑o să piardă o roată undeva pe la Tumba sau o să tușească, pur și sim‑ plu, de câteva ori și o să moară, iar ei o să rămână acolo, în frigul ăla de sub zero grade. Au venit după mine cu o mașină de camuflaj, se gândi el, în timp ce se apropiau de norul de fum. Prietenul meu cel mai bun din afară mă ia cu o nenorocită de mașină de camuflaj. Portiera se deschise și Dejan coborî. Gulerul de la geaca lui bleumarin era ridicat și pe dos scria Hugo Boss cu litere portocalii. Zâmbea larg, de parcă ar fi câștigat la loterie, dar în același timp, părea epuizat și în loc de mușchii pectorali care‑i umflau de obicei bluza, acum geaca era umflată mai jos, în zona abdomenului. — My friend! țipă Dejan. Se îmbrățișară și rămaseră așa preț de câteva secunde. La zdup, atingerile între deținuți și vizitatorii lor erau strict interzise de câțiva ani, dar asta aparținea trecutului. Teddy îi simți respirația pe gât și Dejan spuse pe un ton serios: 20 fiction connection
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 20
23.11.2016 17:10:19
Salonul VIP
— Bine ai venit în lumea largă, fratelo. Cei doi se priviră. Ochii lui Dejan erau întunecați și întrebători, și, în același timp, neliniștiți. Apoi zâmbetul de loterie reapăru. — Arăți al dracului de bine. — Și tu, minți Teddy. Teddy arătă spre mașină. — Dar nu puteai să vii după mine cu un mijloc de transport mai discret? Cu o mașină din asta te oprește pentru simplul fapt că arăți ca un criminal. Mașini vechi, dichisite. Dejan închise portbagajul. — Nu‑i a mea. Pe‑a mea am făcut‑o praf, așa că a trebuit să împrumut o mașină de la Tomas. Și‑un bemveu tot bemveu, parcă tu ziceai așa. — Da, dar nu și dacă e de culoarea ruginii și are o țeavă de eșapament care pare să aibă nevoie de propriul ventilator. — Așa e, mai bine hai să luăm Lexus‑ul tău. Dejan aruncă o privire în jur și rânji. — Sau ai parcat‑o mai departe? Teddy râse, dar se gândea tot la ea. Se întreba oare cum ar fi fost dacă l‑ar fi luat Sara cu mașina. În mod surprinzător, Dejan nu depăși limita de viteză pe autostradă. Teddy se întreba dacă nu cumva s‑a schim‑ bat, dar în clipa următoare, începu să vorbească despre noul BMW X6 și de preparate anabolizante chinezești ieftine. După ce trecură de Hallunda, a început să discute despre ceilalți, de dinainte să fie condamnat la închi‑ soare. Despre prietenii lui. Vorba vine, prieteni. 21
Salonul VIP_BT_584 pg.indd 21
23.11.2016 17:10:19