Forța infinită a câmpului mental preview

EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu DIRECTOR:

Crina Drăghici REDACTOR:

Delia Anghelescu DESIGN:

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban DTP:

Răzvan Nasea CORECTORI:

Rodica Petcu Mihail Nacu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Peake, AntHony Forța infinită a câmpului mental : glanda pineală, poarta spre o conștiință superioară / Anthony Peake ; trad.: Constantin Dumitru‑Palcus. - București : Lifestyle Publishing, 2014 Bibliogr.

ISBN 978-606-8309-87-3 I. Palcus, Constantin Dumitru (trad.)

159.9

Titlul original: The Infinite Mindfield, The quest to find the gateway to higher conciousness Autor: Anthony Peake Copyright © Anthony Peake 2013 Copyright © Lifestyle Publishing, 2014 pentru prezenta ediție Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro ISBN 978-606-8309-87-3

Cuprins

Cuvânt‑înainte ������������������������������������������������������������������������������� 7 Prolog ���������������������������������������������������������������������������������������������� 11 1. Sursa ����������������������������������������������������������������������������������������� 23 2. Drumul Mătăsii spre Vest ��������������������������������������������������� 47 3. Credințele ezoterice ������������������������������������������������������������� 74 4. Misterioasa glandă pineală ������������������������������������������������� 88 5. Lumina ���������������������������������������������������������������������������������� 113 6. Vița sacră ����������������������������������������������������������������������������� 140 7. Lumina de dincolo ������������������������������������������������������������� 179 8. Energia punctului zero ����������������������������������������������������� 186 9. Modelul Orch‑Or ���������������������������������������������������������������� 200 Epilog �������������������������������������������������������������������������������������������� 217 Lecturi suplimentare ���������������������������������������������������������������� 222 Note ���������������������������������������������������������������������������������������������� 227

Cuvânt‑înainte

Titlul spune totul: Forța infinită a câmpului mental! Ca specie umană, ne este greu să rămânem încorsetați în acest acu‑ mulator de gravitație greoi pe care‑l numim corp. Câmpul mental se dezvăluie în multe forme, iar explorarea efectuată de Anthony Peake aruncă în mod eficient lumină asupra unei zone obscure și utilizează două dintre modalitățile cele mai conflictuale, din punct de vedere istoric, ale omenirii, respec‑ tiv știința și spiritualitatea, ca să încerce găsirea unui răspuns la unele dintre cele mai importante întrebări ale vremurilor noastre. Convergența acestor moduri de cunoaștere pare să ne vorbească despre o nouă mitologie umană, iar eu, în cali‑ tate de povestitor de carieră, trăiesc ca să dezvălui, moment după moment, această narațiune în desfășurare.

Eu și Anthony Peake ne‑am încrucișat prima oară drumu‑ rile la puțin timp după lansarea documentarului meu, DMT*: The Spirit Molecule, inspirat de cercetările doctorului Rick Strassman privind dimetiltriptamina și de cartea cu același titlu. Nu fac decât să afirm un lucru evident atunci când spun că, în mod categoric, cariera mea a jucat un rol în scrierea acestui Cuvânt‑înainte, dar numai la suprafață. Cred cu tărie că experiențele mele personale extraordinare au jucat de fapt un rol mai substanțial în faptul că am ajuns să scriu aceste cuvinte. De la unele dintre amintirile mele cele mai vechi și până în prezent, am avut multe experiențe despre care se poate spune că ies dintre limitele realității general acceptate și pe care nu le mai pot cataloga drept halucinații.

Experiențele mele cuprind o varietate de întâlniri cu entități, experiențe extracorporale (OBE), sinestezie, * Dimetiltriptamina, un drog halucinogen. (N.t.)

7

comunicare telepatică și multe altele. Încă din copilărie, am învățat repede să nu discut deschis despre aceste experiențe, pentru că riscam să primesc „ajutor profesionist“! Adică din partea comunității științifice în ansamblul ei, care îmi cunoștea mintea și știa ce să facă pentru a o repara. Ei bine, eu susțin că nu are nevoie să fie reparată, iar acum înțeleg că ființa/conștiința noastră există dincolo de orice este perceput de omenire ca timp și spațiu. Totuși, nu sunt singurul care simte existența unui alt tărâm! Tot mai mulți oameni continuă să aibă experiențe transpersonale, care nu doar manifestă o mai mare conștientizare la nivel individual, dar și transformă, la nivel colectiv, paradigmele globale.

Forța infinită a câmpului mental își asumă sarcina dificilă de a începe să unească punctele cu sursa. Peake analizea‑ ză elementele comune ale spiritualității umane de la est la vest. Totuși, nu se oprește acolo și explorează și sistemele de credințe de la cele oculte la francmasonerie. De la textele antice la arhitectură, fisurile realității ne atrag atenția și arată în direcția evoluției noastre tehnologice, care împing limitele a ceea ce este general acceptat. Începând cu introducerea mea în acest domeniu fascinant, cartea de față se ocupă de misterioa‑ sa glandă pineală analizată de dr. Rick Strassman în Molecula spiritului, de legătura dintre șerpi și ADN așa cum a fost prezentată de Jeremy Narby și de chestiunea materiei negre și a mecanicii cuantice. Mai mult, Peake explorează tehnologia străveche de preparare a băuturii din ayahuasca și rolul aces‑ teia în structura conștiinței și a istoriei noastre evoluționiste.

El întregește totul aducând în discuție câteva dintre dilemele noastre științifice curente și sugerează modul în care lumina și ADN‑ul se corelează cu cele de mai sus.

Timp de mii de ani, misticii au spus, în esență, că parti‑ culele/materia există instantaneu în imensitatea spațiului și a timpului, dar servesc drept strat unic al aceste mașinării de o complexitate profundă numite viață. Iar acum, cu ajutorul cercetărilor științifice, mediul academic pare să‑i valideze pe vizionarii spirituali. Semnificația culturală a conștiinței a cunoscut o ascensiune fulminantă în anii din urmă, iar 8

Forța infinită a câmpului mental

tehnologia noastră în evoluție rămâne una dintre forțele motri‑ ce cele mai spectaculoase pentru re‑emergența ei. Forța tehno‑ logiei este dată de faptul că se află între noi și eter sau că are o poziție intermediară și este un instrument de navigație pentru mediul fizic. Ea remodelează perspectiva pe care o avem despre noi înșine în moduri pe care nu ni le‑am imaginat vreodată și poziționează omenirea în punctul de tranziție spre următoarea treaptă a scării evoluționiste, la fel cum erau strămoșii noștri când au început să stăpânească focul. Totuși, în prezent, inte‑ resul omenirii este centrat pe informația digitală și limbajele de programare, reinterpretând permanent relația simbiotică pe care o avem cu universul și înlesnind crearea (sau revelarea) noilor dimensiuni.

Mai mult decât orice, bardul din mine vede limbaje‑ le/codurile ca pe niște elemente constituente directe ale realității. Mitologia umană are mare nevoie de actualizarea instrucțiunilor de programare intrinseci și, pe măsură ce crește numărul de cetățeni ai lumii care devin conștienți, universul va continua să se trezească, să‑și dezvăluie secretele și să șoptească poetic: „El este tu, iar tu ești El!“ Forța infinită a câmpului mental face același lucru și începe să conecteze conștiința cu mediul fizic și cu cele de dincolo de acesta. Anthony Peake deschide ușile percepției și ne îndeamnă să explorăm arhitec‑ tura infinită, demnă de un Dali, din punct de vedere energetic, a câmpului mental. Indiferent în ce lucruri credeți, puteți să renunțați la ele! Nu mai există reguli; doar imaginația ne va putea duce la destinația dorită. Forța infinită a câmpului mental oferă o minunată punte pentru abisul cognitiv.

Mitch Schultz

Mitch Schultz a realizat documentarul DMT: Molecula spiritului, cu care a câștigat numeroase premii, și continuă să explo‑ reze aspecte ale conștiinței și relația noastră cu lumea fizică/ naturală. www.spectralalchemy.com www.thespiritmolecule.com 9

Prolog

În introducerea cărții mele Experiențe extracorporale — Istoria și știința călătoriilor astrale* descriam cum, în septembrie 2010, am trăit prima și, până atunci, unica întâlnire cu un dispozitiv de lumină hipnagogică. Voi descrie această întâl‑ nire în detaliu într‑un capitol ulterior, dar deocamdată vreau doar să vorbesc despre experiența subiectivă pe care mi‑a prilejuit‑o acea după‑amiază de toamnă timpurie la Geneva.

Inventatorii dispozitivului, dr. Engelbert Winkler și dr. Dirk Proeckl, susțin că acesta poate provoca stări de conștiință modificată, printre care conștientizarea unor imagini foarte vii, o senzație de părăsire a corpului și de percepere a unui alt loc, foarte diferit de cel întâlnit în viața de zi cu zi. Acest loc este similar cu cele întâlnite atunci când te afli într‑o stare de semi‑somn, denumită științific hipnagogie și hipnapompie.

Mai târziu, în cuprinsul cărții, voi discuta mult mai detali‑ at aceste experiențe liminale. În acea după‑amiază am trăit o serie de halucinații vizuale vii urmate de ceea ce aș putea descrie doar ca pe o viziune a unei realități alternative. Am menționat acest lucru în treacăt în cartea mea precedentă, dar acum aș vrea să descriu mai detaliat evenimentele, întru‑ cât o bună parte din ceea ce am trăit în acea seară are aici o relevanță directă.

După ce dispozitivul Lucia a fost deconectat de la micul nostru grup, dr. Winkler, dr. Proeckl, gazda noastră (Evelyn Elsaesser‑Valarino, cercetătorul experiențelor în pragul morții) și un alt invitat din acel weekend, dr. Art Funkhouser, au discutat mecanismul prin care dispozitivul poate genera o * Apărută la Ed. Lifestyle Publishing, București, 2013. (N.t.)

11

asemenea imagistică în creier. În timp ce ceilalți discutau, am început să simt o senzație foarte ciudată în centrul frunții.

N‑am pomenit despre asta în acel moment pentru că nu vo‑ iam să distrag atenția de la subiectul pus în discuție. Aveam senzația că o creatură foarte mică se mișca sub pielea mea. Și, într‑adevăr, am avut viziunea unui pui de șarpe mișcându‑se în interiorul unui ou și pe cale să iasă. Senzația a persistat cam zece minute, după care s‑a atenuat. Mai târziu, la cină, senzația a pornit din nou, doar că de data asta s‑a schimbat într‑o palpitație lentă și precisă. Din nou, după vreo zece minute, s‑a oprit.

M‑am retras la culcare și am căzut într‑un somn foarte adânc. Am avut un vis cu imagini foarte vii ale unor șerpi care se încolăceau unii cu alții. Acești șerpi erau viu colorați și păreau să posede inteligență. Unul dintre ei s‑a uitat drept la mine, nu în ochii mei, ci într‑un punct situat imediat deasu‑ pra. Asta m‑a luat prin surprindere și m‑am trezit cu aceeași senzație pulsatorie în frunte. Am rămas în pat, intrigat de ceea ce se întâmpla. Am raționat că visul cu șerpi fusese sti‑ mulat subliminal de zvârcolelile ca de șarpe din fruntea mea.

După cum știm, imagistica din vis poate fi pusă în legătură cu senzațiile corporale și m‑am liniștit zicându‑mi că acesta fusese motivul visului. Totuși, asta nu explica mișcarea din capul meu, care era legată, într‑un fel oarecare, de dispoziti‑ vul Lucia și stimularea luminoasă realizată de acesta.

Când m‑am întors în Marea Britanie, senzația a con‑ tinuat, îndeosebi în perioadele de scris creativ. Era ca și cum senzația facilita creativitatea sau creativitatea facilita senzația. Am discutat problema cu prietenii și colaboratorii și opinia general împărtășită a fost că Lucia îmi deschisese ajna sau chakra frunții. N‑am fost niciodată interesat de lucrurile astea, fapt ce explică probabil de ce n‑am făcut nicio asociere între senzații și această credință. Am fost și mai surprins să descopăr că unii mistici au făcut demult legătu‑ ra între chakra frunții și glanda pineală, un mic organ aflat în centrul creierului și situat în linie directă față de centrul frunții. Sursa surprinderii mele este faptul că, în articolele lor 12

Forța infinită a câmpului mental

despre dispozitivul de lumină hipnagogică, doctorii Winkler și Proeckl sugerează că lumina emisă de Lucia stimulea‑ ză glanda pineală. În ceea ce mă privește, aceasta a fost o coincidență interesantă. Mai mult, chiar la finalul cărții mele precedente, am făcut următorul comentariu: Glanda mea pineală este acum activă și aștept urmă‑ toarea evoluție din acest joc captivant numit viață.1 Nu a trebuit să aștept foarte mult.

La începutul lui mai 2011, mă aflam singur în locuința noastră din Wirral, în nord‑vestul Angliei. Soției mele i se oferise un post la vechea ei companie din West Sussex și, pentru o perioadă scurtă, am trăit separați. Situația îmi tulburase obiceiurile de somn, așa că am profitat de prilej ca să citesc până târziu și să mă duc la culcare foarte târziu. În prima noapte petrecută singur m‑am trezit pe la 3:40. A fost ceva neobișnuit pentru că, de regulă, dorm foarte pro‑ fund. Dar ceva mă trezise. În timp ce mă deșteptam, tot ce auzeam era o serie de bipuri similare cu o transmisiune de tip Morse. M‑am dat jos din pat și am scos capul pe fereas‑ tră. Sunetul nu venea de afară. Am decis să cobor la parter, presupunând că am să găsesc acolo sursa zgomotului. Părea să fie vag direcțional și asta m‑a făcut să cred că sunetul era exterior mie.

Am coborât scările și zgomotul a continuat la același nivel. Asta m‑a intrigat deoarece, dacă sursa ar fi fost lo‑ calizată în apropiere, atunci intensitatea zgomotului s‑ar fi modificat în mod firesc pe măsură ce mă apropiam sau mă îndepărtam de ea. M‑am dus în partea din față a casei, apoi în spate. Nicio schimbare. Mi‑am dat seama în acel moment că, de fapt, sunetul venea din capul meu. Mi‑am băgat degetele în urechi și sunetul a continuat. Eram extrem de nedumerit. Aveam tinitus de mulți, mulți ani. Probabil că afecțiunea a fost provocată de prea multele concerte de rock la care am luat parte în tinerețe. Țiuitul înalt de la tinitus era încă în urechea mea stângă, dar copleșitor era bip‑bip‑ul 13

neîncetat al acestui nou fenomen. M‑am întors în pat și am mai stat întins vreo trei sferturi de oră încercând să înțeleg ce se întâmplă. Apoi, exact la 4:30, s‑a oprit, brusc și complet. A dispărut. Asta a fost și mai de neînțeles. Deși sunetul era lo‑ calizat în creierul meu, părea că e controlat din exterior. După aceea, m‑am cufundat într‑un somn foarte profund.

A doua zi de dimineață am pornit calculatorul, dornic să aflu mai multe despre experiența prin care trecusem. Am pus la căutare sunete de cod Morse în cap. Motorul de căutare a găsit imediat un site aparținând lui Sharon Barrett Kennedy, o artistă care trăiește în Virginia. Am fost uluit de cele descrise de Sharon. Părea să fie identic cu ceea ce trăisem eu în noap‑ tea precedentă. Am remarcat că Sharon avea un chestionar pe website‑ul ei, pe care l‑am completat imediat. Mi‑a răspuns foarte repede și am făcut schimb de exemple interesante ale fenomenului, atât în particular, cât și pe peretele meu de Facebook. În noaptea următoare, m‑am culcat ca de obicei și, ce să vezi, la 3:40 m‑a trezit sunetul de‑acum familiar. Se întâmpla iar. Am stat treaz uitându‑mă la ceas, interesat să văd dacă sunetul va înceta tot la 4:30. În momentul în care afișajul digital al radioului de pe noptieră a arătat 4:30, sunetul a încetat brusc. A fost o senzație stranie care mi‑a amintit de cea pe care o ai când compresorul frigiderului se oprește dintr‑odată. Sunetul motorului din interiorul frigiderului se contopește cu zgomotele de fond și abia când se oprește îl remarcăm. Așa am resimțit încetarea semnalului. O percepere subită a liniștii… mă rog, nu întru totul, căci tinitusul a rămas mai sesizabil câteva secunde, înainte să devină și el doar o parte a zumzetului obscur al zgomotului ambiental.

Eram hotărât să izolez cauza acestui fenomen. Am simțit că nu era nicidecum legat de fenomenele paranormale, experiențe extrasenzoriale (ESP) sau telepatie. Părea mult prea real, un element al realității consensuale și nu al celei subiec‑ tive. Aveam senzația că, într‑un mod oarecare, creierul meu recepta semnale de undeva. Semnalul era transmis pentru o perioadă specifică de timp. În nopțile următoare, semnalul a 14

Forța infinită a câmpului mental

apărut și a dispărut cu o regularitate de ceasornic. Devenisem un receptor radio uman! În timpul schimbului nostru fulgurant de e‑mailuri, Sharon mi‑a pomenit despre ceva numit HAARP, High Frequency Active Auroral Research Programme*. Nu mai au‑ zisem până atunci de acest program și, la sugestia lui Sharon, am început să verific. Am rămas înmărmurit. Principalul loc de desfășurare al acestui puțin cunoscut program american de apărare este localitatea Gakona din Alaska. Este finanțat în comun de Forțele Aeriene și Forțele Navale ale SUA și Universitatea din Alaska. Scopul său oficial este analizarea io‑ nosferei pentru îmbunătățirea comunicațiilor radio. Desigur, în calitate de proiect de apărare, va avea și aplicații militare, cum ar fi folosirea ca instrument de supraveghere.

La sediul din Alaska se găsește ceva numit Ionosferic Research Instrument (IRI)**, constând dintr‑un set de 180 de antene răspândite pe o arie de circa 13 hectare. Aceste antene generează împreună un semnal care este transmis în sus, spre cer. Semnalul energizează o mică secțiune a ionosferei.

Semnalul propriu‑zis este o rafală de radiație electromagne‑ tică de înaltă frecvență transmisă într‑o gamă cuprinsă între 2,7 și 10 MHz. Ce înseamnă asta? Ei bine, toate fenomenele periodice sunt acum măsurate cu o unitate numită hertz, după fizici‑ anul german Heinrich Hertz și scrisă de obicei Hz. Valoarea exprimată în hertzi cuantifică numărul de cicli pe secundă ai unui fenomen. Se folosește termenul de ciclu deoarece toate fenomenele ondulatorii au o mișcare circulară, similar mo‑ dului în care o roată se deplasează dintr‑un punct în altul. Să ne imaginăm un punct roșu pe marginea unei roți. De fiecare dată când roata efectuează un ciclu, punctul roșu se va afla într‑o anumită poziție. Un ciclu este de asemenea exprimat ca frecvență. De exemplu, dacă bat cu degetul pe masă de trei ori într‑o secundă, frecvența bătăii va fi de 3 Hz. Pentru * Program de cercetare a frecvențelor aurorale active. (N.t.) ** Instrument de cercetare a ionosferei. (N.t.)

15

fenomenele ondulatorii, cum ar fi undele radio, frecvența este numărul de vârfuri ale undei măsurate într‑o secundă.

Un hertz este egal cu un ciclu pe secundă. Un kilohertz este egal cu 1 000 de cicli pe secundă, iar 1 MHz este egal cu un milion de cicli. Cea mai răspândită utilizare a hertzului ca unitate de măsură este pentru undele radio, care nu sunt de‑ cât o mică parte a unui fenomen mult mai larg, cunoscut sub numele de spectru electromagnetic. O altă parte mică a acestui spectru este vizibilă ochiului uman. Este cunoscută ca radiație luminoasă. Întrucât undele electromagnetice se deplasează cu viteza luminii, o undă de 1 Hz va avea o lungime de 300 000 de km.

Revenind la programul HAARP, IRI transmite atât sub formă de unde continue, cât și sub formă de pulsuri scurte de energie — iar aceasta ar putea fi important — care vor fi detectate ca semnale discrete similare codului Morse. Denumit radiație pulsatorie de radiofrecvență, se știe despre acest fenomen că manipulează și perturbă procesele mentale umane pe mari arii geografice.

Americanii au început să devină interesați de folosirea energiei electromagnetice ca armă atât defensivă, cât și ofen‑ sivă în 1953, când rușii au început să le bombardeze sediul ambasadei de la Moscova cu radiație din spectrul microunde‑ lor. Într‑o anumită perioadă de timp, această armă tăcută și invizibilă a provocat cancer la câțiva membri ai personalului ambasadei, iar câțiva dintre ei au murit.2 Fusese descoperită o capacitate nouă și mortală de a‑ți ataca inamicul. Ca răs‑ puns la asta, CIA a început să finanțeze diferite proiecte de cercetare, cel mai important fiind Proiectul Pandora. Echipa de cercetare de la Pandora, condusă de dr. Ross Adey, a lucrat cu unde de frecvență extrem de joasă, cunoscute după acronimul ELF — unde de frecvență foarte joasă. Ei au constatat că unde‑ le ELF transmise în spectrul de la 1 la 20 de Hz au efecte pro‑ funde asupra funcționării corpului uman. Au mai constatat că undele din gama 6–16 Hz au efecte drastice asupra creierului și sistemului endocrin. Pe neașteptate, s‑a descoperit o armă care putea fi folosită împotriva inamicilor reali sau potențiali.

16

Forța infinită a câmpului mental

Aceasta se întâmplă deoarece creierul uman rezonează și el la anumite frecvențe, care sunt măsurate ca unde cere‑ brale. Când dormim profund, creierul rezonează la intervalul 0,5–4 Hz. Acestea sunt denumite unde delta. Pe măsură ce ieșim din somnul profund, creierul trece în intervalul the‑ ta, cuprins între 4 și 8 Hz. Această stare este percepută ca somn superficial sau visare cu ochii deschiși. Intervalul de unde alfa (8–13 Hz) este atunci când suntem treji, dar într‑o stare relaxată. Starea noastră normală de trezie este definită ca intervalul de unde beta, care presupune lungimi de undă cuprinse între 13 și 30 Hz. Din acest punct, lucrurile devin ceva mai discutabile. Există o controversă privind locul unde se termină frecvențele beta și unde încep frecvențele gamma.

Aceasta deoarece undele gamma sunt puțin înțelese. Ele se situează între 30 și 100 Hz și sunt legate de hiper‑vigilență, percepții profunde și, la extremă, anxietate.

Pornind de aici, pare cel puțin probabil ca orice frecvență similară cu cea a undelor cerebrale să afecteze activitatea ne‑ uronilor în același mod în care un diapazon afectează mediul din jurul lui. În anii 1970, dr. Andrija Puharich a descoperit că expunerea oamenilor la lungimi de undă de 7,83 Hz îi făcea să se simtă fericiți, frecvența de 10,8 Hz îi făcea să se simtă exaltați, iar frecvența de 6,6 Hz producea un profund senti‑ ment de depresie. Foarte interesant este faptul că frecvența de 7,83 Hz este cunoscută ca Rezonanța Schumann și este rezonanța de fond a pământului. Acest fenomen a fost prezis de fizicianul german Winfried Otto Schumann în 1952. Spațiul dintre suprafața terestră și ionosferă acționează ca un fel de recipient care captează undele electromagnetice și transformă acest spațiu în ceva denumit cavitate de rezonanță. Anumite unde ELF sunt create de curenții electrici din fulgere și rezo‑ nează în interiorul cavității. Aceste unde au o lungime egală cu circumferința pământului și o frecvență de aproximativ 7,83 Hz. Prin urmare, ne simțim fericiți pentru că suntem acordați cu pământul însuși! În consecință, există dovezi clare că expunerea la anumite frecvențe poate afecta dispoziția sufletească a unei persoane 17

și, la extreme, poate manipula schimbări ale conștiinței. E po‑ sibil ca asta să fi început să mi se întâmple în acea dimineață timpurie de mai?

Prima dificultate era legată de faptul că eu mă aflam în nord‑vestul Angliei, la multe mii de kilometri de Alaska.

Cum puteam eu să aud un semnal transmis de la o asemenea distanță? Am făcut niște verificări și am aflat că sediul din Gakona nu este singurul sediu HAARP din lume. Pe lângă cel din Arecibo, din Porto Rico, mai există ceva numit EISCAT (European Incoherent Scatter Scientific Association*) cu sediul în Ramfiordmoen, în apropiere de Tromsø, Norvegia.

Totuși, există dovezi potrivit cărora HAARP ar putea fi chiar mai aproape de Wirral decât nordul Scandinaviei. Făcând cercetări, am descoperit o informație posibil semnificati‑ vă. Instalația HAARP din Alaska a fost construită de BAE Advanced Technologies, o companie din Marea Britanie care are multe facilități în regiunea mea. Aceasta mi‑a sugerat că activitatea HAARP ar putea fi mult mai apropiată de Wirral decât Alaska sau Norvegia.

După câteva zile, bănuiala mea s‑a confirmat. Am descoperit că există un sediu în Capel Dewi, aproape de Aberystwyth, în centrul Țării Galilor. Cunoscut sub denu­ mirea de Radar de Mezosferă‑Stratosferă‑Troposferă (MST), acesta constă dintr‑o serie de antene care arată foarte asemănător cu instalația HAARP din Alaska. Desigur, doar pentru că ceva seamănă cu altceva nu înseamnă că are aceleași funcții. Dar i‑ar informa autoritățile pe localnici că o mică instalație HAARP își desfășoară activitatea în loca‑ litatea lor? Bănuiesc că nu. Acest sediu este coordonat de National Environmental Research Council** (NERC) și motivul oficial al existenței sale este, conform website‑ului NERC, faptul că ar fi „cel mai puternic și mai versatil instrument de «modelare a vânturilor» din Marea Britanie“. Totuși, același website conține un comentariu foarte ciudat prin care se recunoaște că: * Asociația Științifică Europeană pentru Împrăștiere Incoerentă. (N.t.) ** Consiliul Național de Cercetări privind Mediul Înconjurător. (N.t.)

18

Forța infinită a câmpului mental

În plus, instalația operează și găzduiește un număr de instrumente ale căror observații le completează pe cele făcute de radarul MST.3 Care erau șansele ca eu să receptez semnale care par a fi alarmant de similare cu frecvențele HAARP și apoi să desco‑ păr, absolut întâmplător, că există o instalație de tip HAARP la câteva sute de kilometri de dormitorul meu?

Acum locuiesc în West Sussex și încă nu am auzit vreun semnal asemănător codului Morse sau vreun alt fel de sunet neobișnuit în capul meu, în afară de tinitusul de care sufăr.

Totuși, în urmă cu două săptămâni, mă aflam la un hotel, cam la opt kilometri de vechea mea locuință din Wirral. Și, ce credeți? La ora 3:40 dimineața, un sunet foarte familiar m‑a trezit din somn. Poate o fi o coincidență, dar pentru mine cazul este dovedit. În acea parte a Marii Britanii se produce o transmisie pe o anumită frecvență și, dintr‑un motiv oarecare, eu mă acordez la acea frecvență. În opinia mea, contează puțin dacă eu am recepționat sem‑ nale HAARP sau altele, similare acestora, trimise de Radarul MST. Ce este semnificativ pentru mine este că recepționez acest semnal de tip Morse, în primul rând. Și cred că știu de ce. Cred că în acea după‑amiază petrecută în Elveția, dispo‑ zitivul luminos al doctorilor Winkler și Proeckl mi‑a trezit glanda pineală din somnolență, iar acum a devenit­activă. Mai mult, am descoperit acum că, în 1989, un grup de cercetători, Wilson, Stevens și Anderson, a descoperit că glanda pineală este deosebit de sensibilă la radiația ELF. Ei au scris: Indiferent dacă este afectată direct sau nu, glanda pineală este un loc convenabil pentru monitorizarea efectelor discronogenice [care perturbă bioritmurile] ale acestor câmpuri. Totuși, pare tot mai plauzibil ca pineala să joace un rol central în răspunsul biologic la factorii de mediu.4 Bănuiesc că dispozitivul Lucia a făcut mai mult decât să‑mi ofere o experiență stranie. Cred că s‑ar putea să‑mi fi activat 19

un organ senzorial nou, situat în creier, un organ care poate recepționa semnale radio din atmosferă și are capacitatea de a procesa o altă formă de lumină, care are drept sursă un loc situat în profunzimile structurilor fundamentale ale univer‑ sului, o lumină care i‑a iluminat de milenii pe mistici și pe șamani. La fel ca și în cazul tuturor aspectelor legate de vede‑ re, organul care procesează lumina și o prezintă conștiinței este ochiul. Numai că ochiul care mi‑a fost deschis în ziua aceea în Elveția privește spre interior, nu spre exterior. Este de multă vreme cunoscut ca al treilea ochi și este o structură cât se poate de fizică din centrul creierului. Fiziologii și ne‑ urologii o cunosc ca glandă pineală. Intenționez ca în cartea de față să prezint dovezi că această glandă mică și obscură este de fapt organul cel mai important din corpul omenesc, un organ care poate înlesni următorul mare pas evoluționist al omului.

Ca în toate cărțile mele, voi fi ghidul tău în această fasci‑ nantă călătorie de explorare. Vom vizita multe locuri, unele dintre ele putând să pară cumva în afara itinerarului, dar aceste diversiuni sunt motivate, pentru că doar vizitând aceste cătune aflate în afara drumului nostru vom putea aprecia cum se cuvine minunățiile destinației noastre finale.

De‑a lungul drumului, sper că vei găsi multe lucruri care să te intereseze. Dacă, la finalul călătoriei, ajungi într‑un loc în care nu poți să crezi, e în regulă. Amândoi vom fi împărtășit o minunată aventură, iar buzunarele noastre vor fi pline totuși cu nestematele sclipitoare pe care le‑am cules pe drum.

Vom începe călătoria noastră cu începutul, acesta fiind întotdeauna un loc bun din care să pornești. Istoria îndepăr‑ tată este mereu un ținut străin, prin faptul că interpretăm cu ajutorul cunoștințelor moderne credințele și filosofiile unor civilizații care sunt foarte îndepărtate în timp față de a noastră. Singura noastră sursă de informații despre aceste civilizații depinde de un număr redus de documente scri‑ se care au supraviețuit, alături de tradițiile orale care au fost purtate mai departe de‑a lungul mileniilor de oameni evlavioși, preoți și călugări. Aceste credințe s‑au întrețesut 20

Forța infinită a câmpului mental

acum cu structura religiilor moderne și a mișcărilor ezoterice.

Dar aceste credințe ne pot oferi o imagine ispititoare a unei tradiții mai vechi, înrădăcinate într‑o înțelegere a funcționării naturii mult mai avansate decât a noastră. Trebuie să anali‑ zezi cu mare atenție limbajul simbolic și descrierile ezoterice, dar un asemenea exercițiu poate fi extrem de fructuos și, uneori, uluitor. Așadar, să dăm la o parte vălul timpului și să ne deplasăm mult înapoi, în timp, în acele zile de început ale civilizației umane, când zeii umblau pe pământ.

21