Nişte răspunsuri de Mihaela Radulescu

£)0ina, draga de ea, a încercat chiar să mă combine cu un amic, crezând că aşa o să-mi fie mai bine - era sirlSura fimţă căreia mă plângeam când mi-era arpil când mă enervau treburile casnice bărbăteşti gicu, la car^ nu m-am priceput niciodată - am stat trei zile fără lumină în casă, pentru că habar n-aveam să schin^ siguranţele. Am trăit fară agenda din telefonul mobi' Pentru că-s total nepricepută la transferat date dintr-un telefon într-altul. Am mers cu autobuzul- Pentru că n u-mi mai pornea scuterul de-o săptlfliână. Şi n-am fost o fiinţă alintată, dar Mihai prelu ase toate treburile astea ca un bărbat de casă, ca uli bărbat adevărat, şi-mi lipsea şi în privinţa asta.' plecat încet, privind oamenii care treceau pe lângă mine. Fac asta de când eram studentă, era exertiţiul meu preferat să ghicesc ce viaţă au, unde merg, la ce se gândesc... ba chiar în studenţie eram şj ^ji îndrăzneaţă - priveam în ochi bărbaţi sau femei care-mi plăceau şi-mi compuneam pe loc o superfantezie sexuală cu el sau ea. Să nu-mi spună careva că între creiere nu există comunicare - în câteva situaţii s-a întâmplat să nu mai scap de bărbatul cu pricina, deşi nu făcusem altceva decât să-1 privesc în ochi. Cât despre femei, ele au reacţii ciudate - unele mi-au vorbit urât, ca unei nebune agasante, altele s-au uitat la mine la fel de insistent, dar gândind cu totul altceva... îmi place joaca de-a creierele oamenilor şi, mai ales, intrarea în mintea lor fără ca ei să ştie... în fine, cei mai mulţi oameni merg cu ochii-n pământ sau uitându-se departe, aşa încât e uşor să-i priveşti fără să-i agasezi. Depistez o femeie nefericită, care merge cocoşată şi grăbită, cu sacoşe grele şi cu haine ponosite. Nu vreau să am viaţa ei, mă doare să văd femei încă frumoase şi tinere, îmbătrânite de griji şi nenoroc. Trece o piţi- poancă, are mersul legănat şi fusta scurtă, de care tot trage în jos, inutil, are cizme albe, poşetă albă şi bluză pe care scrie Juicy". Şi de ea mi-e milă, e recuperabilă, dar cine s-ar încumeta?...

Depistez un curvar care-şi strânge iubita în braţe şi mă măsoară cu zâmbetul acela de manelist. Nu cred că sunt genul lui, căci ochii îi pleacă rapid de pe mine pe piţipoanca cu cizme albe. Ce n-aş da să fiu acum la New York şi să simt că lumea conţine şi oameni civilizaţi, politicoşi, zâmbitori şi preocupaţi de spectacole, expoziţii, cărţi bune, conversaţii inteligente... Oftez Ia toate povestirile lui Mihai despre viaţa de seară şi de noapte a oraşului în care trăieşte, mă panichez de câte ori îmi descrie femeile newyorkeze, directe şi stilate, mă liniştesc de câte ori îl văd venind acasă, numai pentru mine...

Intru pe strada mea şi văd că... se filmează. Circulaţia e blocată, sunt instalate lumini şi decoruri şi mişună tot felul de oameni pe care-i recunosc de la filmări, de anul trecut, când am jucat pentru prima şi singura dată într-un film. încep să-i salut şi mă înseninez dintr-odată - îl zăresc pe Horia, colegul meu de facultate. Da, primul meu iubit din Bucureşti, de care m-am despărţit când m-am îndrăgostit de Ovidiu.

Nu-mi vine să-1 strig în gura mare, aşa că stau şi-1 privesc zâmbind. E la fel de funny şi de natural - tocmai spune un banc echipei şi toată lumea