Casa Domnului – Vol.1
37. Schimbaţi-vă comportamentul, restrângeţi-vă dorinţele, purificaţi-vă la izvorul iubirii şi deveniţi la fel unii cu alţii prin umilinţă, obedienţă şi educarea corectă a copiilor voştri. Renunţaţi la desfrâu, concepeţi-vă copiii cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi dovediţivă taţi şi mame adevărate, întru iubirea şi graţia lui Dumnezeu. Învăţaţi-i mai întâi de toate să asculte de iubirea voastră înţeleaptă şi să descopere în ea marea iubire, sfânta voinţă, şi implicit, graţia inestimabilă a lui Dumnezeu. Numai atunci veţi recunoaşte faptul că nu noi, fiarele pădurii, suntem cele care vă vorbim acum, ci iubirea lui Dumnezeu, care ne-a dezlegat limbile pentru a vă adresa aceste cuvinte sacre. 38. Iar după ce veţi deveni aşa cum v-a învăţat acum iubirea eternului şi preasfântului Creator, veţi descoperi că nu numai animalele vă vorbesc, aşa cum se întâmplă acum, ci întreaga creaţie. Moartea va dispărea atunci din inimile voastre, iar voi veţi putea percepe cu claritate, având ochii şi urechile larg deschise, minunile divine ale creaţiei. Meditaţi asupra cuvintelor pe care un lup le-a rostit în faţa voastră într-o manieră miraculoasă şi reflectaţi în inimile voastre trezite cum se face că toate lucrurile sunt cu uşurinţă posibile în faţa eternei iubiri şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. Veţi putea percepe atunci în inimile voastre lucruri încă şi mai uimitoare, mulţumită graţiei lui Dumnezeu. Amin!”
Capitolul 36 REAMINTIREA NEASCULTĂRII LUI ADAM ŞI A COMPASIUNII LUI DUMNEZEU 1. Şi iată, după ce lupul – luaţi seama, am spus: lupul – şi-a încheiat miraculosul discurs inspirat de Mine, el s-a retras fericit, iar un urs mare a păşit brusc în faţa grupului plin de căinţă şi i-a privit pe oameni cu ochi confuzi şi tulburaţi, ca şi cum ar fi dorit să le arate că minţile lor sunt la fel de confuze şi de instabile ca şi ochii lui. În cele din urmă, ursul şi-a deschis la rândul lui fălcile şi – impulsionat de Mine – le-a adresat oamenilor cuvinte pline de demnitate şi de seriozitate, spunându-le: 2. “Ce este Dumnezeu, ce sunteţi voi şi ce sunt eu? După ce Dumnezeu, Cel Etern, Preasfânt şi Atotputernic, a creat din El Însuşi, prin Cuvântul Lui atotputernic şi esenţial, întreaga lume vizibilă, cu toţi sorii ei, cu planetele, lunile, mările, munţii, văile şi marile câmpii, apoi cele mai felurite plante, precum iarba, tufişurile şi copacii, unele după altele, în conformitate cu ordinea Lui cea înţeleaptă, după care au urmat, potrivit aceleiaşi ordini, cele mai variate specii de animale, considerând că toate acestea sunt într-un acord perfect cu sfinţenia Lui şi cât se poate de bine create, Iubirea Lui – aflată înlăuntrul Lui – ia vorbit lui Dumnezeu din chiar centrul sfinţeniei Sale infinite şi atotputernice: 3. „Acum, că toate sunt într-o ordine perfectă, haide să creăm un om din lutul cel mai fin al pământului, ca o imagine perfectă derivată din Mine, în strictă conformitate cu iubirea şi graţia Mea, pentru ca Noi să putem fi recunoscuţi şi lăudaţi de o viaţă independentă, aflată în afara Noastră, iar într-o bună zi întreaga creaţie să poată fi salvată prin intermediul acestui om, pentru a putea atinge astfel conştientizarea liberă a propriei sale existenţe născute din Mine!” 4. Şi iată, aceste cuvinte au prins pe loc viaţă, exact aşa cum au fost planificate. Într-o clipă, omul liber şi etern se afla acolo în toată măreţia lui glorioasă, dăruit cu perfecţiuni nelimitate, cu privilegii şi capacităţi infinite, cu ajutorul cărora putea atinge alte perfecţiuni, încă şi mai înalte, apropiindu-se astfel de originea sa sacră şi primordială, sau cu alte cuvinte, pentru a deveni precum marele Dumnezeu, în şi prin sfera consacrării spirituale.
94