Casa (Gospodăria) Domnului (Vol.1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber

Page 51

Casa Domnului – Vol.1

un mare nenoroc, să experimenteze suferinţa pedepsei. La cea mai mică șansă de a păstra neștiute sentimentele sale, el va blestema însă în curând atât legea cât şi pe cel care a dat-o, şi va sfârşi prin a o dispreţui complet. 9. Dacă un asemenea om capătă vreodată mai multă putere, el va fi de două ori mai plin de cruzime atunci când va ataca toate legile anterioare, când le va aboli şi le va distruge, deopotrivă cu cel care le-a dat. (Notă: Acest lucru ar trebui să fie luat în considerare de către toţi conducătorii şi legiuitorii acestor timpuri, căci soarta lor nu va fi diferită dacă vor crede că frica este singurul mijloc de a determina oamenii să se supună legilor, transformându-i într-o turmă de sclavi necuvântători. Ei se vor confrunta mai devreme sau mai târziu cu experiența dureroasă a consecințelor legilor ce nu-şi au originea în iubirea cea mai pură şi mai lipsită de egoism). 10. Căci iată, Cain - deşi a acționat mereu conform legii - a dovedit multă cruzime, întrucât el nu a dobândit niciodată graţia Mea deplină, nici chiar atunci când a vărsat lacrimi de căință. Nu i-am putut-o oferi pentru că însăşi căința lui era orientată spre a nu pierde graţia Mea, şi niciodată spre a nu pierde iubirea Mea. 11. Toţi aceia care se căiesc în acest fel, nu deplâng profund şi cu adevărat pierderea vieţii, ci doar pierderea traiului bun. Căinţa lor este falsă, căci ea nu rezultă din dorinţa reunificării cu Mine. Dacă Eu le-aş dărui atunci ceea ce ei nu au cerut şi nici nu doresc, aceasta le-ar aduce numaidecât moartea, căci libera voință este însăşi viaţa omului în prezent. 12. La fel stau lucrurile şi în cazul lui Cain. El ar fi putut primi iubire, dar a ales justiția în locul ei, fără să ştie că nu poate exista justiție fără iubire, şi că, de aceea, justiția este forma cea mai înaltă de iubire, fără de care, în mod necesar, totul ar pieri.

Capitolul 23 LEGILE LUI ENOH, TIRANUL 1. Când construcția orașului s-a terminat, Cain l-a instalat pe Enoh în palatul înalt ridicat pentru el, şi acolo, în prezența copiilor şi nepoților săi, i-a transferat întreaga sa putere şi i-a cerut să dea poporului său legi după propria lui înţelegere şi voință, spunând aceste cuvinte: 2. “Priveşte, Enoh, în acest palat construit special pentru tine, îţi transfer toate drepturile mele părinteşti, întreaga mea putere şi autoritate, spre a fi tu de acum înainte călăuzitorul copiilor mei şi al meu, prin legile pe care le vei da după cum îţi este voia. Ei vor respecta aceste legi şi le vor considera sacre, căci nu atât legea este foarte importantă, cât respectarea ei întocmai. Aceasta înseamnă: „A acţiona conform legii este în totalitate bine; a acţiona împotriva legii este în totalitate rău‟. Iar acest rău va fi pedepsit în funcţie de gradul de încălcare a legii. 3. Deci calea noastră este să devenim liberi prin actul respectării legii, nu prin legea ca atare, a cărei natură nici nu este atât de importantă pe cât este supunerea faţă de ea. 4. Tu însă, ca legiuitor, te vei afla mai presus de lege, libertatea ta va fi sacră în faţa legii şi în faţa supușilor tăi. Căci dacă şi tu ai fi constrâns în același fel ca şi ceilalţi, acțiunile tale nu ar mai fi libere, ori acest lucru este o condiție necesară pentru ca tu să nu devii un prizonier la legii. De aceea, tu trebuie să fii mai presus de aceasta. Tu nu vei cunoaşte nici un fel de constrângere, vei fi liber, însă fiecare acțiune a ta trebuie să fie considerată lege de către cei care s-au încredințat cu totul Ţie. Ei trebuie să acţioneze mereu în acord cu voinţa ta; astfel, ei vor face întotdeauna numai ceea ce doreşti tu”. 5. După aceea, noul suveran a spus cu o voce dictatorială: “Ascultaţi, supușii mei, bărbaţi şi femei! Nici unul dintre voi nu va mai avea nimic în stăpânirea lui, ci totul va fi al 51


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.