Casa Domnului – Vol.1
mare anxietate în suflet, am fost nevoit să recunosc cât de neadecvate sunt puterile umane şi cât de greu ne este să prindem din zbor o lumină trecătoare. 23. Să-mi întreb inima era ca şi cum aş fi încercat să întreb o piatră. Cine poate şti ce se ascunde în ea? Ea nu îmi oferă niciodată nici un răspuns. 24. Am fost şi eu prezent atunci când Emanuel ne-a dat binecuvântarea Sa. Se pare însă că această binecuvântare m-a ocolit, la fel cum s-a întâmplat cu lumina pe care am văzuto, care nu mi-a atins fiinţa, ci numai ochii, şi pe aceştia – atât de efemer”. 25. Abedam i-a răspuns: “În viitor, mulţi oameni vor avea aceeaşi experienţă ca şi tine; şi pentru mulţi dintre ei, durata experienţei va părea nesfârşită, căci şi ei vor suferi moartea datorită înţelepciunii lor lumeşti. Inima lor se va împietri, iar consecinţa va fi pizma şi lăcomia, care va fi urmată de invidie, avariţie şi uciderea semenilor lor umani, iar cel avar va fi privit ca un erou al virtuţii, datorită economiilor lui întotdeauna egoiste. De aceea, mulţi vor suferi de o mare sărăcie, iar unii vor cunoaşte chiar moartea. 26. Dacă doreşti însă să trăieşti, fă şi tu ce l-am sfătuit pe Enos. Amin!” 27. Apoi, Abedam l-a întrebat pe Mahalaleel: “Tu ce ai descoperit înlăuntrul tău? Spune-Mi!” 28. Iar Mahalaleel i-a răspuns: “Într-adevăr, lucrurile au stat chiar mai prost în cazul meu decât în cel al părinţilor mei. Ei au văzut cel puţin o lumină, în timp ce eu nu am văzut altceva decât o noapte atotcuprinzătoare şi rece. 29. Se pare că interiorul meu este gol şi dezolant. Oriunde aş fi ciocănit în inima mea, pretutindeni suna a gol. Privind către cer, am observat că acesta era din fier, şi nici o rază a speranţei într-o viaţă mai strălucitoare nu penetra prin el. 30. Am plâns atunci în marea sărăcie a inimii mele, dar nisipul încins al deşertului meu interior mi-a înghiţit chiar şi lacrimile. Acum nu mai pot nici măcar să plâng, şi am devenit exact ca o piatră. 31. Iată aşadar ce am descoperit înlăuntrul meu şi continui să experimentez chiar şi acum, cu excepţia unei anumite uşurări pe care o simt numai în prezenţa ta”. 32. Iar Abedam i-a răspuns: “Ceea ce simţi tu acum, vor simţi mulţi în zilele din urmă. 33. Tu eşti încă fericit, căci tu recunoşti marea nevoie dinlăuntrul tău, iar o asemenea recunoaştere este încă o mare lumină. Cei din viitor, însă, nu îşi vor recunoaşte propria moarte. Viermele lor interior îi va roade, ca şi cum ar fi trunchiul unui copac mort din pădure, iar ei nici măcar nu vor recunoaşte viermele care îi distruge, transformându-i în praf. 34. Ei vor extrage atâta fier din munţii încât vor face drumuri de fier; totuşi, nu vor fi mulţi aceia care vor păşi pe aceste drumuri de fier, drepte şi netede, aşa cum o faci tu acum. Iar dacă dintre cei mulţi şi morţi se va naşte unul viu, chiar şi scurta perioadă pe care va fi nevoit să o petreacă printre ei nu va fi deloc uşoară pentru acesta. 35. Totuşi, cei care vor fi atunci aşa cum eşti tu acum îl vor recunoaşte pe cel viu, dar numai în măsura în care tu Mă recunoşti acum pe Mine. Şi multe cuvinte ale vieţii nu vor ajunge la ei, aşa cum nu ajung acum la tine cuvintele vieţii rostite de Mine. 36. Dintre voi trei, tu eşti cel mai fericit, prin lipsa ta de lumină, iar în curând vei primi veşti bune. 37. Dar trebuie să faci şi tu ce i-am sfătuit pe Enos şi pe Kenan, căci atunci vei trăi şi vei avea lumină din belşug! Amin!”
Capitolul 166 CUM AR TREBUI SĂ FIE ADEVĂRATA IUBIRE PENTRU DUMNEZEU (3 decembrie 1841) 340