Casa Domnului – Vol.1
9. “„Iată, Enoh, prin această poruncă uşoară, Domnul nu a făcut altceva decât să-ţi testeze iubirea. Atâta vreme cât iubirea este încă moderată, această poruncă este uşor de respectat. De îndată însă ce iubirea devine extraordinar de intensă, ea doboară orice bariere, mărturisindu-se şi aruncându-se în braţele subiectului adorat‟. De aceea, sper ca Tu, Cel care eşti mai presus de orice, fiind iubit astfel de mine şi de toţi cei de faţă, care eşti Unul, să-mi ierţi mie această greşeală pentru care nu sunt vinovat, căci iubirea m-a luat pe deplin în posesiunea ei, cu o putere atât de mare încât nu am putut face altceva decât să-mi mărturisesc iubirea pentru Tine cu voce tare, în faţa tuturor. 10. O, Asmahael! Acceptă – în marea Ta graţie – din partea mea şi a celorlalţi, marea ofrandă pe care dorim să Ţi-o aducem, sfinţeşte şi binecuvântează acest altar, căci astfel el va rămâne binecuvântat de-a pururi. Amin!” 11. După acest discurs, Asmahael s-a ridicat din nou şi a adresat următoarele cuvinte patriarhilor şi copiilor acestora: 12. “Ascultaţi: Enoh a vorbit aşa cum trebuie! Oricine merge pe acest drum, merge de fapt pe scurtătura către subiectul iubit. Adevăr vă spun, cel care nu merge pe acest drum nu Mă va găsi decât cu mare dificultate, iar Eu nu-i voi ieşi în întâmpinare. Cât despre cel care poartă în inima sa o mare iubire, oare va continua el să numere zilele atunci când găseşte subiectul iubit, sau va considera fiecare moment ca fiind sacru, căci în fiecare clipă el îşi mărturiseşte iubirea faţă de subiectul mult adorat? 13. Iată, care este Sabatul râurilor şi fluviilor? Oare nu este marea? Înainte de a o găsi, râurile nu au odihnă, şi nici Sabat. Dar de îndată ce un râu a ajuns la mare, dizolvându-se în ea, oare nu se va odihni el pentru totdeauna? Va mai aştepta el până mâine, după ce s-a vărsat în mare? 14. În mod similar, vă spun: Eu am venit la voi, şi nimeni nu a venit în întâmpinarea Mea, cu excepţia lui Enoh. V-am dat o poruncă pe care aţi respectat-o de teama că Mă veţi pierde, fără să ţineţi însă cont de faptul că iubirea adevărată şi pură nu are niciodată nimic de pierdut, şi cel mai puţin pe Mine. 15. Voi aţi recunoscut foarte vag diferenţa dintre Mine şi voi, dar Enoh M-a recunoscut. De aceea, binecuvântez această ofrandă adusă Mie de inima voastră şi consacru altarul înălţat întru slava Mea de mult iubitul Meu Enoh! Iată, chiar în acest loc, linia ta va fi mântuită într-o bună zi de potopul păcatelor, iar un strănepot născut din linia ta va reclădi acest altar, aducându-Mi o nouă ofrandă de recunoştinţă. Binecuvântat fie acest loc în vecii vecilor! Amin!”
Capitolul 134 PARABOLA LUI ASMAHAEL DESPRE IUBIRE (29 octombrie 1841) 1. După aceste cuvinte ale lui Asmahael, pe care le-au auzit de asemenea Enos, Mahalaleel şi Jared, Adam şi ceilalţi patriarhi şi copii s-au ridicat cu intenţia de a se grăbi către Asmahael, emoţionaţi fie de o mare devoţiune – predominantă în acest caz – fie de o mare iubire, care este de altfel întotdeauna prezentă în cazul devoţiunii, îndeosebi în prezenţa subiectului acesteia. Asmahael le-a spus însă să rămână pe loc, după care a adăugat: 2. “Ascultaţi, vă voi spune o parabolă, pe care urmează să o interpreteze fiecare după posibilităţi. Iată cum sună aceasta: 3. Atunci când soarele străluceşte deasupra unui sol bun, acesta se despică, dând naştere unor brazde adânci şi late, pentru a putea absorbi mai profund razele soarelui şi pentru a fi încălzit cât mai bine de acesta. Nisipul nu se despică însă niciodată şi se încălzeşte numai 283