Casa Domnului – Vol.1
Sa lege, fie să ne dizolvăm într-o libertate absolută, distructivă; şi astfel, am dovedit că suntem morţi pe ambele părţi ale prăpastiei. (21 mai 1841) 5. Eu însumi am simţit această dilemă înlăuntrul meu, şi în pofida efortului tăcut din inima mea, mi-a fost imposibil să combin apa şi focul într-un singur vas – căci, credeam eu, legea izvorâtă din ordinea divină este cu siguranţă o lege pe care Dumnezeu Însuşi trebuie să o respecte, dacă doreşte să aibă alături şi înlăuntrul Lui fiinţe permanente. Dar cum ar putea fi liber acela care trebuie să respecte legi?‟ 6. Apoi m-am gândit astfel: „Bine, dar cine îl poate forţa pe Dumnezeu să acţioneze într-un fel sau altul? Dacă acţionează, El o face din propria voinţă, absolut liberă şi sfântă, după care poate acţiona într-un sens absolut contrar, distrugându-şi complet oricare din operele Sale!‟ 7. A apărut apoi o altă întrebare: „Atunci, de unde se naşte continuitatea operei creaţiei?‟ 8. Astfel a apărut Iubirea: „Eu sunt cauza oricărei continuităţi!‟, acestea fiind sigurele sale cuvinte. 9. Dar mintea mea nu s-a oprit aici: „Dacă Tu eşti cauza continuităţii, atunci – cu adevărat – Tu eşti o lege eternă pentru Tine Însăţi. Cum ai putea fi Tu liberă?‟ 10. La fel cum gândeam eu, gândea şi părintele Adam. Părintele Seth nu gândea astfel, căci el simţea adânc înlăuntrul lui prăpastia insurmontabilă, peste care nu putea construi nici o punte, căci îi lipseau instrumentele corespunzătoare. Ceilalţi patriarhi se gândeau şi ei la această problemă, dar cu o indiferenţă mai mică sau mai mare, aruncând vina în tăcere pe unul sau pe altul, lucru care nu a fost de natură să aducă mai multă lumină sau căldură în inimile lor supuse greşelii. 11. Mama Eva i-a adus o lumină considerabilă tatălui Seth; dar lumina strălucitoare în toiul nopţii orbeşte ochiul sărman chiar mai mult decât o făcuse înainte noaptea. Şi astfel, eforturile tuturor au fost pedepsite în triplul întuneric care a urmat. 12. Totuşi, nu există învăţător mai înţelept decât necesitatea. În marea noastră nevoie, noi ne-am întors cu toţii către Tatăl preasfânt şi preaiubitor, iar El a văzut nevoia copiilor Lui şi a coborât la ei, împreună cu graţia Sa. Noi suntem copiii Lui, iar El se află printre noi şi ne învaţă El Însuşi! 13. Iar cuvintele Lui reprezintă o chemare cu voce tare, plină de iubire şi de înţelepciune. Căci iată ce spune Tatăl preasfânt şi plin de iubire: 14. „Ascultaţi, copii ai iubirii Mele, şi înţelegeţi bine în inimile voastre! Eu sunt Dumnezeul etern, Creator al tuturor lucrurilor izvorâte din Mine şi Tatăl Iubirii Mele şi al tuturor fiinţelor care s-au născut din ea. 15. Eu sunt de-a pururi liber şi nelimitat, iar iubirea Mea este beatitudinea propriei Mele libertăţi eterne. 16. Ceea ce pentru toate fiinţele reprezintă o necesitate, nu este pentru Mine altceva decât semnul vizibil al libertăţii şi al atotputerii Mele supreme, din care izvorăşte Beatitudinea oricărei fericiri. Cine sau ce M-ar putea forţa pe Mine să acţionez într-un sens sau în altul? 17. Ceea ce voi numiţi „lege‟ este pentru Mine libertatea supremă, întru beatitudinea iubirii Mele; ceea ce voi numiţi „libertate‟ nu reprezintă altceva decât atotputerea Mea liberă. De aceea, trăiţi pentru a iubi, trăiţi pentru Iubirea eternă dinlăuntrul Meu, şi astfel viaţa voastră va deveni de-a pururi liberă! Şi numai libertatea vieţii vă va învăţa pe deplin că legea iubirii este adevărata libertate supremă şi că legea şi libertatea sunt precum un cerc, tangent
223