Casa Domnului – Vol.1
măsură, părându-ni-se incomprehensibile. Dar cum de este posibil ca noi să putem vedea cum trec prin faţa ochilor noştri slabi lumi şi sori, rămânând totuşi în viaţă? Cine a văzut vreodată miracolele care se ascund într-un fir de iarbă, pe care noi îl strivim sub paşii noştri? Câtă sublimă măreţie a lui Dumnezeu se ascunde în el, iar noi călcăm peste el cu pasul nostru nedemn, şi totuşi rămânem în viaţă. 12. Oare nu se întâmplă cu noi din punct de vedere spiritual exact ceea ce se petrece cu un copilaş care primeşte pentru prima oară o bucată de pâine tare, pe când el se aştepta săşi primească obişnuita sa porţie de lapte, atât de uşor de digerat? Dar atunci, oare ar trebui ca noi să nu le dăm niciodată copiilor noştri pâine numai pentru că ei sunt obişnuiţi să primească o hrană lichidă? Cum ar putea ei să devină bărbaţi puternici cu această hrană? 13. Iată, acelaşi principiu se aplică şi în cazul nostru. Atâta vreme cât eram nişte simpli copilaşi, Tatăl nostru ne hrănea cu alimente uşoare şi lichide. Dar acum suntem chemaţi să ne dezvoltăm şi să devenim adevăraţi bărbaţi întru spirit. Iată, hrana uşoară nu mai este potrivită pentru noi, iar Tatăl ne dăruieşte acum pâine, pentru ca noi să creştem puternici întru graţia Lui, astfel încât nu mai este suficient doar să privim lucrurile, ci trebuie să le înţelegem şi să recunoaştem în ele imensa Lui iubire şi înţelepciune, precum şi voinţa Lui sacră, născută din acestea. 14. Atunci când primul nostru părinte, Adam, ne-a descris căile preliminare ale spiritului său, care şi-a pierdut cândva calea, moment în care şi spiritele noastre au devenit confuze şi rătăcite, nu este nimic de neînţeles în toate acestea. Căci spiritul a apărut în existenţă înaintea trupului, la fel cum Dumnezeu a existat înaintea oricărei creaturi, care sau născut din El, de vreme ce El este Cauza Primă a tuturor lucrurilor. Pentru cine ar fi putut fi creată această structură fragilă din lut dacă nu pentru spiritul care exista deja de multă vreme, pentru a cărui testare în vederea eliberării a fost pregătit de Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt. 15. Nici o găină nu a clocit vreodată un ou gol. De altfel, noi ştim prea bine că conţinutul oului trebuie să existe înainte de învelişul său dur, alb şi etanş. Ar putea cineva dotat cu înţelepciune să creadă că spiritul intră în existenţă şi se dezvoltă numai în interiorul corpului fizic? O asemenea fiinţă ar fi de o mie de ori mai stupidă decât o persoană care ar construi o colibă pentru cineva care nu există încă, având convingerea dementă că odată ce coliba va fi gata, ea va crea un rezident prin ea însăşi! 16. De ce este necesară procreaţia înainte de venirea întru existenţă, de ce este bărbatul înaintea femeii? Cum se face că noi auzim vântul cum suflă la mare distanţă, în timp ce copacii din preajma casei noastre continuă să rămână nemişcaţi? De îndată ce vântul a ajuns la copacii noştri, micuţele lor crengi încep să se mişte. Dar nu trebuia oare vântul să fie mai întâi aici pentru ca ei să se pună în mişcare? Este evident că nu copacii au creat vântul, ci acesta din urmă a venit în mod liber la ei şi i-a adus la viaţă. 17. Oare ar putea susţine cineva că fructul a fost creat datorită copacului, sau mai întâi de toate trebuie să existe un copac pentru ca acesta să dea naştere din el însuşi unui fruct? Cum se face că voi spuneţi că Dumnezeu a plantat tot felul de seminţe în pământ, din care au crescut apoi diferite plante, ierburi, copaci şi tufişuri, care au dat naştere fructelor lor, în care regăsim din nou sămânţa vie, renăscută? 18. De vreme ce Dumnezeu ne ilustrează în permanenţă nouă, copiilor Lui, ordinea eternă prin toate miracolele creaţiei Sale, demonstrându-ne astfel că viaţa sau forţa precede întotdeauna ceea ce intră în existenţă prin intermediul ei, şi în cele din urmă pentru ea, de ce să rămânem uimiţi atunci când Adam – graţie unei iluminări primite de sus – ne-a spus povestea spiritului lui, arătându-ne astfel cum am fost implicaţi şi noi în ea, rămânând astfel prin descendenţii noştri, mai mult sau mai puţin până la sfârşitul timpurilor; sau atunci când el ne-a arătat cât de sfânt şi de mare, dar în acelaşi timp cât de plin de iubire şi de graţie şi de
131