10
● săgetătorul
ARGEªUL 12 octombrie 2010
Þiganii
Deportarea în Transnistria (1942-1944) (II)* R
egimul þiganilor evacuaþi în Transnistria a fost reglementat printr-o decizie a Guvernãmântului Transnistriei din 18 decembrie 1942. Aceasta prevedea: l Aºezarea þiganilor în sate, în grupuri de 150-350, dupã necesitãþi ºi posibilitãþi de utilizare la muncã, sub conducerea unuia dintre ei, cu obligaþia de a presta munca ce li se impune, fiind retribuiþi ca ºi muncitorii localnici. l Muncitorii calificaþi vor fi întrebuinþaþi potrivit meseriei lor în atelierele existente ºi în cele ce se vor mai înfiinþa. l Ceilalþi þigani vor fi constituiþi în echipe de lucru, sub supravegherea unuia dintre ei. Acestea vor fi utilizate la muncile agricole, tãiatul lemnelor în pãduri, confecþionarea de obiecte de lemn brut, strângerea pieilor, maþelor ºi pãrului, colectarea metalelor, maculaturii, zdrenþelor etc. l Toþi þiganii în vârstã de la 12 la 60 de ani, fãrã deosebire de sex, sunt obligaþi sã munceascã în ateliere sau în echipele de lucru constituite. l Þiganilor care vor da un randament superior celui normal li se vor da premii egale cu 30% din valoarea surplusului de muncã prestatã. l Conducãtorii grupelor din sate rãspund de prezenþa în localitate a þiganilor, iar supraveghetorii echipelor de lucru, de prezenþa la muncã. l Þiganii care vor pãrãsi fãrã autorizaþie localitatea în care li s-a fixat domiciliul sau vor lipsi nemotivat de la lucru vor fi internaþi în lagãrul de represalii ce va fi înfiinþat în fiecare judeþ27. ãsurile preconizate ar fi trebuit sã le asigure deportaþilor posibilitatea de a-ºi câºtiga existenþa în condiþiile unui regim de domiciliu obligatoriu. Ele au rãmas însã pe hârtie. Situaþia þiganilor în Transnistria a fost de la început extrem de durã. Þiganilor nu li s-au asigurat decât într-o foarte micã mãsurã posibilitãþi de muncã ºi mijloace de existenþã. Doar o parte dintre ei au fost utilizaþi la ferme ºi la obºtii (fostele colhozuri). Acestea nu aveau nevoie de ei decât în numãr mic ºi, de regulã, sezonier, preferând sã-i foloseascã pe localnicii ucraineni. Nu au fost organizate ateliere ºi nu au fost procurate maºini pentru þiganii calificaþi. În parte, situaþia grea în care s-au aflat þiganii s-a datorat concentrãrii lor în grupuri mari. Aºa-numitele colonii erau, de regulã, mari, cuprinzând câteva sute de persoane. În judeþul Oceakov, la început, cei aproape 14.000 þigani au fost plasaþi cu toþii în trei zone: în comunele Kovaliovka ºi Balºaia-Karanika ºi în cazãrmile de la Alexandrudar. Aºezarea lor în masã, într-un numãr atât de mare, a creat o situaþie deosebitã, autoritãþile locale - de care depindea, în ultimã instanþã, aplicarea mãsurilor privitoare la þigani neputându-le asigura cazare, hranã, îmbrãcãminte ºi posibilitãþi de muncã. notã informativã a unui agent care a executat serviciul de informare în regiunea Oceakov, datatã 5 decembrie 1942, prezintã situaþia dramaticã în care se aflau þiganii: „[...] Pe timpul cât au stat în cazãrmile de la Alexandrudar, þiganii au trãit într-o mizerie de nedescris. Erau alimentaþi insuficient. Li se dãdeau 400 gr. pâine pentru cei capabili a munci ºi câte 200 gr. pentru bãtrâni ºi copii. Li se mai dãdeau puþini cartofi ºi foarte rar peºte sãrat ºi acestea în cantitãþi extrem de mici. Din cauza proastei alimentãri, unii þigani aceºtia formeazã majoritatea - au slãbit într-atât cã au ajuns numai schelete. Zilnic mureau - mai ales în ultimul timp - câte 10-15 þigani. Erau plini de paraziþi. Vizita medicalã nu li se fãcea deloc, iar medicamente nu aveau. Sunt goi, fãrã haine pe ei, iar rufãria ºi încãlþãmintea le lipseºte, de asemenea, completamente. Sunt femei a«l» cãror corp (partea inferioarã) este gol în adevãratul sens al cuvântului. Sãpun nu li s-a dat de când au venit, din care cauzã nu s-au spãlat nici ei ºi n-au putut sã-ºi spele nici singura cãmaºã ce o au.
þineau de furturi, o fãceau din obiºnuinþã, pe când acolo ºi þiganul care în þarã era cinstit s-a pus pe furt, cãci foamea l-a dus «la» acest gest ruºinos. Din cauza rãului tratament, pânã în ziua de 25 noiembrie a.c. au murit 309 þigani. Au fost gãsite cadavre de þigani pe ºoseaua OceakovAlexandrudar. Aceºtia au murit de foame ºi frig. ar cã þiganii de la cazãrmile Alexandrudar au fost cazaþi mai omeneºte prin comunele arãtate mai sus, încã nu s-a rezolvat problema þigãneascã din judeþul Oceakov. Li s-a ameliorat întrucâtva doar situaþia, fiind expuºi mai puþin frigului ºi cã au fost deparazitaþi. Dar, dacã nu li se va da ºi lemne sau alt combustibil, þiganii vor fi în stare sã facã din case ceea ce au fãcut din cazãrmi, niºte locuinþe nelocuibile. ªi frigul o sã-i ducã ºi la
D
M
O
Î
n general situaþia þiganilor este groaznicã, aproape de neînchipuit. Din cauza mizeriei, mulþi dintre ei au ajuns niºte umbre ºi aproape sãlbateci. Aceastã stare a lor se datoreºte din cauza relei cazãri ºi alimentãri, precum ºi a frigului. Din cauza foametei la care sunt supuºi, i-au speriat pe ucraineni cu furturile. Dacã în þarã unii þigani se
aceasta, fãrã sã se gândeascã cã rãul ºi-l agraveazã ºi cã pericolul de a muri de frig este mai mare. De asemenea, dacã nu li se va da o alimentaþie mai omeneascã, asistenþã medicalã ºi medicamente, precum ºi îmbrãcãminte la unii, mortalitatea þiganilor nu «o» sã scadã, dar va creºte pe zi ce gerul va creºte ºi el. De asemenea, vor intensifica furturile de la ruºi. De altfel, populaþia bãºtinaºã este foarte revoltatã ºi starea de spirit a acesteia este foarte scãzutã, prin faptul cã au fost evacuaþi din casele lor în timp de iarnã pentru ca aceste case sã fie date pe seama þiganilor, pe care nu pot sã-i sufere.”28 Organele jandarmeriei au fãcut demersuri pe lângã prefecturi pentru a li se asigura þiganilor existenþa. În mai multe rânduri, legiunile de jandarmi au propus desfiinþarea coloniilor de þigani ºi împãrþirea prin sate, maximum 20 de familii de sat, pentru a fi mai uºor de supravegheat ºi de pus la muncã. Pe plan local s-au cãutat uneori soluþii menite sã le asigure hrana. În judeþul Balta, în 1943, þiganii au fost scoºi din case ºi mutaþi în bordeie; li s-a dat pãmânt pe care sã-l lucreze pentru a-ºi asigura hrana. În alte pãrþi s-a trecut la desfiinþarea coloniilor, þiganii fiind repartizaþi prin satele ucrainene, fiind astfel mai uºor de hrãnit ºi de întrebuinþat la lucru. ondiþiile de existenþã în Transnistria au fost foarte dure. Rapoartele lunare întocmite de jandarmerie reflectã aceastã situaþie ºi lipsa de preocupare a autoritãþilor civile (primãrii, preturi, prefecturi, Guvernãmântul Transnistriei) pentru asigurarea existenþei þiganilor. Raþiile alimentare fixate de Guvernãmânt nu au fost respectate. Þiganilor nu li se distribuia hranã suficientã. Uneori, sãptãmâni la rând ei nu primeau nimic. În unele locuri primeau alimente numai cei care munceau la obºtii. Totodatã, nu li se asigurau lemnele pentru prepararea hranei ºi pentru încãlzit, iar asigurarea cu lucru s-a fãcut doar pentru o micã parte a deportaþilor. Îmbrãcãmintea a fost o problemã deosebitã, cu atât mai mult cu cât, la deportare, þiganilor nu li s-a permis sã-ºi ia de acasã haine de schimb ºi alte lucruri personale. Erau lipsiþi de cele mai elementare lucruri, inclusiv de vase pentru prepararea hranei. Asistenþa medicalã era ca ºi inexistentã, iar medicamentele lipseau. Înmormântãrile se fãceau fãrã preot. Cei care dispuneau de aur, monedã româneascã sau
C
diferite obiecte le vindeau pe la localnici pentru a-ºi asigura traiul. Totodatã, menþionãm cã autoritãþile acuzã des faptul cã, ºi atunci când existau posibilitãþi de muncã, þiganii cãutau sã se sustragã ori dãdeau un randament foarte scãzut. Documentele spun cã ei preferau sã cutreiere satele ºi sã cerºeascã sau sã se dedea la furtiºaguri, ceea ce i-a nemulþumit pe localnicii ucraineni ºi a dat multã bãtaie de cap autoritãþilor29.
Î
n acelaºi timp, a existat la þigani o tendinþã generalã de fugã din coloniile de la Bug. Prin orice mijloace, individual sau în grupuri, ei au încercat sã se întoarcã în þarã. De cele mai multe ori, fugarii erau prinºi ºi aduºi înapoi. Autoritãþile din Transnistria s-au aflat în imposibilitatea de a controla aceste deplasãri. Lagãrele de represalii preconizate pentru astfel de situaþii nu au fost înfiinþate. Abia în toamna anului 1943, într-un moment când exodul þiganilor a luat proporþii, numãrul celor fugiþi ºi prinºi trecând de 2.000, s-a luat mãsura de a se improviza un astfel de lagãr, la Golta, unde au fost internaþi 475 þigani30. În împrejurãrile pe care le-am arãtat, în Transnistria au murit de foame, frig, boli ºi mizerie o mare parte din þiganii deportaþi. Din niºte rapoarte privind situaþia þiganilor deportaþi în judeþul Oceakov, întocmite la mijlocul lunii decembrie 1942 (deci la 3-4 luni de la deportare), aflãm cã în zona Balºaia-Karanika, din 3.881 þigani au murit peste 150 (deci 3,8%)31, iar în zona Alexandrovka, din 3.585 þigani au murit 388 (10,8%)32. Un buletin informativ pe luna septembrie 1943, prezentând situaþia dramaticã în care se aflau þiganii, aratã cã „datoritã acestei stãri de lucruri, la iarnã «þiganii» vor muri de frig ºi subalimentare, cum au murit ºi în iarna trecutã, rãmânând ca la primãvara viitoare problema þiganilor din Transnistria sã disparã odatã cu dispariþia lor”. 33 umãrul þiganilor morþi în Transnistria nu îl ºtim cu exactitate. La procesul din 1946 acuzarea a afirmat cã „zeci de mii de bãrbaþi, femei ºi copii au pierit de foame, frig ºi boli.”34 Comisia românã pentru victimele de rãzboi a furnizat cifra de 36.000 de þigani morþi în Transnistria. Cifra este, evident, exageratã, numãrul total al deportaþilor fiind de cea 25.000 de oameni. În mai 1944, când, la scurt timp dupã ce avusese loc evacuarea Transnistriei ºi pãrãsirea de cãtre þigani a locurilor de deportare, jandarmeria a procedat la înregistrarea nominalã a þiganilor întorºi în þarã, gãsim în aceastã evidenþã doar aproximativ 6.000 persoane35. Însã este clar cã numãrul celor care au supravieþuit deportãrii a fost mai mare. ceastã recenzare s-a fãcut în condiþiile în care pãrþi din teritoriul þãrii erau deja ocupate de armata sovieticã sau se aflau în zona frontului. În acel moment, unii þigani erau pe drumul spre casã, încât un numãr deloc neglijabil de þigani a putut scãpa recenzãrii. Nu trebuie omis nici faptul cã unii þigani au rãmas pe loc la retragerea armatei ºi autoritãþilor române ºi s-au rãspândit apoi în cuprinsul U.R.S.S. Cu valoare de estimare, se poate aprecia cã aproximativ jumãtate din cei circa 25.000 de þigani din România care au fost deportaþi în Transnistria ºi-au gãsit moartea acolo. Fiind vorba despre deportare ºi cunoscând ce a însemnat politica nazistã faþã de þigani, ne punem
N
A
întrebarea dacã autoritãþile române au urmãrit în mod deliberat moartea þiganilor deportaþi. Nu existã încã indicii care sã conducã la concluzia cã s-a urmãrit lichidarea fizicã a deportaþilor. Din datele de arhivã pe care le-am parcurs nu rezultã cã autoritãþile civile ºi militare române din Transnistria ar fi organizat execuþii în rândul þiganilor. ªtim însã cã au fost cazuri în care militari germani din regiune au fãcut ei acest lucru36. Situaþia grea în care s-au aflat þiganii în Transnistria ºi care a dus la moartea multora dintre ei s-a datorat faptului cã, odatã ajunºi la Bug, ei au fost practic abandonaþi de autoritãþi ºi lãsaþi în grija comunitãþilor locale, care nu aveau nevoie de ei ºi pentru care prezenþa þiganilor era o povarã. „Colonizarea” þiganilor în Transnistria - care trebuia sã însemne nu numai scoaterea în afara þãrii a elementelor considerate periculoase, ci ºi utilizarea lor la exploatarea economicã a acestui teritoriu - a fost, evident, nu numai o tragedie, dar ºi un eºec al administraþiei civile române de aici. iganii care au supravieþuit deportãrii în Transnistria s-au înapoiat în þarã în primãvara anului 1944, odatã cu retragerea armatei ºi autoritãþilor române în faþa ofensivei sovietice. Încã din toamna lui 1943 pãrãsirea, fãrã autorizaþie, a locurilor de deportare a cãpãtat proporþii de masã, cei prinºi fiind însã trimiºi înapoi în Transnistria. În martie-aprilie 1944 însã, fãrã a aºtepta din partea autoritãþilor vreo mãsurã specialã de repatriere, þiganii s-au retras dincoace de Nistru ºi apoi în interiorul þãrii. În unele cazuri aceasta s-a fãcut cu concursul direct al unitãþilor militare române ºi germane în retragere ºi al lucrãtorilor de la C.F.R. La 19 aprilie 1944, Inspectoratul General al Jandarmeriei a dat ordin ca þiganii fugiþi din Transnistria sã fie opriþi pe loc ºi puºi la muncã37. Ordinul a fost repetat la 17 mai38. Acestor þigani li s-a fixat un domiciliu provizoriu ºi li s-a interzis circulaþia. Ei urmau sã fie repartizaþi pe moºii pentru muncã. Dar, datoritã vieþii pe care au dus-o în Transnistria, majoritatea erau inapþi pentru muncã. Ceilalþi au fost plasaþi la diferiþi proprietari pentru muncile agricole, în condiþii de platã identice cu ale celorlalþi lucrãtori39. Au fost, însã, frecvente situaþiile în care ei au refuzat sã lucreze, pe motiv cã nu se pricep, ceea ce a exasperat autoritãþile locale40. Þiganii rãmâneau astfel pe mai departe în situaþia de a muri de foame. În aceste condiþii, pentru unele grupuri de þigani s-a dat aprobarea de a se întoarce în satele de baºtinã. Odatã cu 23 august 1944, când Guvernul Antonescu a fost înlãturat, iar legislaþia consideratã fascistã a fost abrogatã, s-a pus capãt ºi politicii anterioare faþã de þigani. a 13 septembrie 1944, Subsecretariatul de Stat pentru Poliþie a dat ordin ca toþi þiganii reîntorºi din Transnistria sã fie „lãsaþi la ocupaþiile lor, luându-se mãsuri ca sã fie îndrumaþi la diferite munci”41. (va urma) * Fragment din volumul „Þiganii în istoria României“, de Viorel Achim
Þ
L
27 Ibidem, dosar 130/1942, f. 118-119. 28 Ibidem, f. 129-110. 29 Ibidem, dosar 166/194, f. 171-172; dosar 140/1943, f. 9-11. 30 Ibidem, f. 533-538. 31 Ibidem, dosar 43/1943, f. 363-364. 32 Ibidem, dosar 84/1943, f. 237-238. 33 Ibidem, f. 176. 34 Procesul marii trãdãri naþionale, p. 42. 35 A.S.B., fond I.G.J., dosar 86/1944, f. 149-217; dosar 97/1944. 36 Un caz este amintit ibidem, dosar 43/1943, f. 260. 37 Ibidem, dosar 86/1944, f. 76. 38 Ibidem, f. 91. 39 Ibidem, f. 220, 225-227, 290. 40 Ibidem, f. 295. 41 Inspectoratul de Jandarmi Galaþi arãta într-un raport cã „proprietarii nu sunt mulþumiþi nici cu cei apþi de muncã, pentru cã, pe lângã cã nu sunt pricepuþi, aratã ºi rea-voinþã, iar unii se dedau chiar la furturi de pãsãri, obiecte de îmbrãcãminte etc., din care cauzã îi concediazã” (ibidem, f. 97).
Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro
Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU