255
fizică satisfăcătoare); cunoştinŃe tehnice de specialitate; mentalitate de luptător. Pentru a avea toate aceste capacităŃi omul are nevoie de antrenamente regulate, perseverente şi adecvate (nu orice sport foloseşte la apărare). Nici un om cu scaun la cap nu se apucă de o confruntare adevărată fără o pregătire. În orice luptă sunt anumiŃi factori permanenŃi (de exemplu reacŃiile oamenilor), se păstrează anumite motivaŃii (cum ar fi dorinŃa de supravieŃuire sau cauza conflictului) şi câteva principii veşnic valabile. Pentru a câştiga o confruntare ai nevoie de arme mai bune (cu putere de foc mai mare) şi mai numeroase decât ale adversarului. Ar fi bine să surprinzi duşmanul, să desfăşori lupta într-un loc convenabil, să-Ńi asiguri cât mai multe avantaje psihologice şi fiziologice asupra părŃii opuse. CondiŃii favorabile Ńie şi defavorabile lui, care să-l facă incapabil să respire, sau să-l orbească, sau să-l obosească etc., tăindu-i astfel cheful de luptă. Gândirea asta e valabilă pentru orice om raŃional, fie el rău: tâlhar, hoŃ de maşini, violator, dar şi bun: poliŃist, paznic de închisoare, soldat sau cetăŃean paşnic. Cât priveşte autoapărarea, e clar că lupta cu mâna goală împotriva unei om înarmat e dezavantajoasă; că în lupta de unul singur împotriva mai multor adversari şansele de succes sunt minime; că e periculoasă deplasarea printr-un teritoriu necunoscut, sau printr-un teritoriu familiar dar la ore neobişnuite. Pregătirea făcută în Dojo poate asigura un avantaj psihologic, dând posibilitatea de a înŃelege mai clar şi rapid ce se întâmplă, ca să reacŃionezi raŃional la provocări. Dar să nu uităm că şi agresorul se pregăteşte: şi el doreşte o superioritate cât mai mare - aşa că îşi ia fie o armă (cuŃit, băŃ, lanŃ, piatră, orice); fie un complice; sau atacă prin surprindere, într-un loc izolat pe care el îl cunoaşte bine – iar victima deloc (speră el), de unde să nu-i poată scăpa. Violentul sau agresorul e în felul său tot aşa de prost ca fricosul sau victima: nu se gândeşte la urmările faptelor sale. Pe agresor nu-l interesează să afle dacă victima aleasă ştie sau nu să se bată. Merge la sigur – condus de proprii hormoni sau defecŃiuni biologice. Un om violent se ia după semnele involuntare pe care le arată victima – semne care, din păcate, sunt foarte sigure. Scandalagii şi bătăuşii de meserie declară că îşi aleg victimele necunoscute după felul cum merg şi după Ńinută. Fustele mini şi tocurile înalte sunt o invitaŃie irezistibilă la agresiune, la fel şi oamenii care calcă nesigur, târându-şi picioarele, sau cei neatenŃi pe unde merg, la cele din jur, ori cei care dau semne că nu-şi stăpânesc spaŃiul personal. Când nu este sigur că are de-a face cu o victimă uşoară "meseriaşul" îşi verifică impresia, intrând în vorbă cu Ńinta potenŃială; dar părerea iniŃială şi-o stabileşte în aproximativ 7 secunde şi se bazează mai ales pe mers şi Ńinută. Într-un studiu clasic de psihologie, unor deŃinuŃi (condamnaŃi pentru agresiuni violente în public) le-au fost arătate înregistrări video făcute la întâmplare pe stradă şi li s-a cerut să indice care sunt persoanele pe care le-ar ataca. Majoritatea deŃinuŃilor au indicat ca victime preferenŃiale aceleaşi persoane, care aveau următoarele caracteristici comune:
-
Făceau paşii anormal de lungi sau de scurŃi; Călcau aşezînd deodată toată talpa pe sol, în loc să calce normal, punînd jos mai întâi călcâiul; - Îşi mişcau deodată mîna şi piciorul de pe aceeaşi parte, în loc să calce înaintând cu piciorul şi mâna opusă; - Mişcau partea de sus a corpului independent de cea de jos, simultan cu mişcări întâmplătoare ale braŃelor; nu-şi mişcau corpul ca un întreg. De aici rezultă că pentru a evita pericolul e nevoie de: atenŃie, vigilenŃă, coordonare fizică dar şi a minŃii cu corpul, încredere de sine. Adică - exact ceea ce te învaŃă Aikido. Cadoul otrăvit. Pe vremuri trăia un mare specialist în meseria luptelor. Deşi ajunsese bătrân, era încă în stare să învingă pe oricine. Faima sa se răspândise până departe şi mulŃi tineri veneau să-i fie elevi. Într-o zi apăru în sat un tânăr războinic înfumurat, care auzise de bătrân şi voia să fie primul care-l învinge, sperând ca în felul acesta să-şi croiască el o reputaŃie. Pe lângă gabaritul impresionant şi vigoarea tinereŃii, războinicul mai avea şi talentul de a descoperi şi folosi orice slăbiciune a adversarului. El aştepta totdeauna ca adversarul să facă prima mişcare, arătându-şi modul de luptă. În felul acesta îi sesiza punctele slabe, după care contraataca fulgerător şi fără milă. Nimeni nu reuşise să reziste în faŃa lui mai mult de prima mişcare. Cu toată oponenŃa elevilor săi îngrijoraŃi, bătrânul maestru acceptă amabil provocarea la duel. Cei doi îşi luară locurile pentru începerea luptei şi imediat tânărul războinic începu să-l insulte urât pe bătrân. Îl scuipă şi înjură timp de câteva ore cu cele mai straşnice ocări pe care le auzise vreodată ureche de om. Dar bătrânul asculta calm şi stătea nemişcat, atent la orice mişcare. În cele din urmă, tânărul obosi. Ştiind că fusese învins, plecă cu coada între picioare. Elevii se adunară în jurul maestrului, dezamăgiŃi că acesta nu-l pedepsise pe obraznic: “Cum aŃi putut suporta atâta neobrăzare? Şi cum de l-aŃi alungat fără să luptaŃi?”. “Dacă cineva vine să-Ńi facă un cadou şi tu nu-l primeşti”, îi întrebă maestrul, “până la urmă al cui e cadoul?”.
11.6.1. Psihologia agresorului Dacă mama crimei este sărăcia, atunci tatăl ei este prostia (Jean de la Bruyere) Ce-i împinge pe unii să facă fapte rele? Care sunt cauzele sociale ale delincvenŃei?