Aikido pentru toti

Page 120

120

În faza finală (Kake), trunchiul nu se cocoşează (ceea ce arată o execuŃie greşită, în forŃă, cu mişcări produse din umeri), picioarele nu rămân încordate, iar călcâiele vor fi bine sprijinite pe sol. ExecuŃia făcută stând pe vârfuri este greşită. Nage doboară adversarul rotindu-şi şoldurile (şi corpul), şi apăsând vertical în jos (nu orizontal, nu în diagonală) cu greutatea corpului (îndoind genunchiul dinainte), nu cu muşchii umerilor sau braŃelor. Finalizarea oricărui procedeu va fi o împingere sau apăsare cu degetul arătător în jos, spre punctul X numit Sumi Otoshi din figura 7.14, vârful unui triunghi echilateral (Shikaku) având ca bază distanŃa dintre tălpile lui Uke. Sunt două puncte Sumi Otoshi, unul în spatele şi altul în faŃa lui Uke. Nage trebuie să-şi închipuie că toată salteaua este plină de foarte multe puncte Sumi Otoshi/ Shikaku în continuă mişcare – conform poziŃiei mereu schimbătoare a tălpilor lui Uke. Este important să se înveŃe execuŃia procedeelor şi în varianta “pe loc”, în contrast cu varianta obişnuită, cu mişcări largi, care necesită mult spaŃiu. Adeseori nu avem la dispoziŃie o suprafaŃă mare în care putem lupta, agresorii preferând să atace în locurile înghesuite – cunoscute de ei. ► Doi Uke atacă succesiv sau simultan (Ninindori): în acest caz se manevrează spre a-i apropia pe cei doi, astfel ca ei să pară a fi doar un singur adversar, ceva mai mare şi mai complicat. De exemplu, Nage îşi poate închipui (vizualiza) că cei doi adversari sunt un singur şarpe, sau un balaur cu 4 mâini şi 4 picioare, care vor fi preluate şi manipulate succesiv. La fel, trei sau mai mulŃi adversari simultani vor fi rezolvaŃi pe rând, rapid, dar luptând de fiecare dată cu un singur om! Printr-o deplasare dibace, adversarii vor fi poziŃionaŃi sau manipulaŃi astfel ca să nu poată ataca mai mulŃi deodată şi să pară că ar fi un miriapod, sau un singur Uke mai voluminos. Ca de obicei, problema este mai mult în închipuire - decât în realitate. ► Pentru lupta la sol se folosesc aceleaşi principii ca şi la lupta în picioare, de exemplu: - în picioare sau la sol: evitarea apucării sau prinderii de către Uke (care urmăreşte o fixare la sol), prin Atemi (dur, fără nici o reŃinere sau regulă sportivă); - pentru eliberarea dintr-o fixare la sol: se utilizează mişcări din şolduri sau Hara, pentru rotirea trunchiului, adică un fel de Ude osae.

7.5.2. Fazele procedeului de luptă Procedeul de luptă rezultă din înşiruirea principalelor faze sau acŃiuni de apărare şi contraatac: Kuzushi, Tsukuri şi Kake. Aceste trei faze nu au o existenŃă de sine stătătoare, ele apar doar ca interacŃiuni ale celor doi particpanŃi, Uke şi Nage. Pentru a-l putea doborî, Nage are nevoie de o legătură cu Uke, definită prin aliniamentul Centrului lui Nage, Centrului lui Uke şi Punctului de contact. Legarea de Uke necesită şi contactul vizual. Punctul de „legătură” este chiar locul în care

atacul lui Uke îl atinge pe Nage. După ce stabileşte legătura cu Uke, Nage face tot ce poate cu resursele pe care le aduce în acest parteneriat, inclusiv deficienŃele sale! Rolurile partenerilor sunt bine definite şi accentuate în Kumite (Nage execută procedeul de apărare, Uke atacă şi suportă procedeul), dar sunt mult mai fluide şi interschimbabile în Randori. ► Kuzushi (dezechilibrarea partenerului) este orice acŃiune a lui Nage care deranjează intenŃiile, stabilitatea, postura, inerŃia, direcŃia atacului sau distribuŃia greutăŃii corpului lui Uke. În sens mai restrâns, Kuzushi este faza iniŃială a procedeului de apărare, în care Nage strică echilibrul lui Uke. Stabilitatea sau echilibrul este capacitatea de a Ńine corpul drept şi vertical, împotriva forŃelor de gravitaŃie sau celor produse de mişcare. Kuzushi înseamnă: stricarea echilibrului adversarului; sau: o acŃiune pregătitoare potrivită pentru începerea unui atac; sau: mişcarea necesară şi poziŃia adecvată pentru a te pregăti şi a-l pregăti pe partener pentru aruncare. Prin redirecŃionarea atacului, indiferent că deviaŃia e de câteva degete sau de câŃiva paşi, Nage perturbă timingul, echilibrul şi intenŃia lui Uke. În mod ideal, Kuzushi îi provoacă lui Uke o stare de in-stabilitate, adică un fel de dezechilibru dependent, în care Uke e nevoit să se bazeze pe Nage pentru a-şi asigura stabilitatea şi echilibrul. Spre a putea ataca din nou, Uke e nevoit să-şi refacă starea iniŃială de stabilitate. Dezechilibrarea se face mişcând picioarele (corpul); braŃele nu acŃionează, ele sunt doar „legături”. Pentru reuşita ei, o parte a pieptului lui Uke trebuie să ajungă dincolo de Centrul său, iar greutatea să i se deplaseze înainte sau înapoi, pe călcâi sau pe degetele de la labă. Kuzushi nu se termină până n-ajungi în Shikaku (figura 7.14). Dacă dezechilibrarea e făcută cu pricepere şi atenŃie la sesizarea reacŃiilor lui Uke, se pot executa cu succes fel de fel de procedee (Waza). Aplicându-i lui Uke dezechilibrări succesive, adică deranjându-i în continuu acŃiunea de atac şi recăpătare a stabilităŃii, eforturile acestuia vor degenera atât de rău încât nu-şi va mai putea păstra stabilitatea. Uke se mişcă pentru că are o intenŃie, se îndreaptă spre un anumit loc din spaŃiu în care crede că va avea stabilitate şi va putea să atace; Nage trebuie să ajungă acolo înaintea lui Uke, pentru a-i lua locul şi a-l împiedeca să-şi stabilizeze picioarele, după care va putea face mai uşor Kuzushi. Dezechilibrarea adversarului se poate obŃine în mai multe feluri: a) o lovitură (Atemi) - vezi # 7.6, ca primă reacŃie la atac; b) dezechilibrarea lui Uke într-o anumită direcŃie (Happo no Kuzushi) şi continuarea acŃiunii cu o aruncare sau fixare în aceiaşi direcŃie. DirecŃia poate fi oricare, spre o mulŃime de unghiuri de la 0° la 360°, eventual în aceiaşi direcŃie cu forŃa atacului, numai nu contra lui. c) unii adversari reuşesc să-şi refacă echilibrul după prima încercare de dezechilibrare – şi atunci apare necesitatea încă uneia, de fapt a unei succesiuni de acŃiuni (Hando-no Kuzushi): conducerea şi dezechilibrarea adversarului într-o


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.